Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 586/2004 AI generated

Material liability for state property shortage: rejection of presumption of fault where no statutory manager appointed and administrative inactivity caused loss

Case Number Decizia nr. 586/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the General Directorate of Public Finance, upholding the lower court's decision that annulled a material liability assessment against a former bureau chief. The dispute concerned a financial shortage of 63,627,900 lei in a state property disposal bureau, for which the administration argued the appellant should be held liable under Law No. 22/1969 based on a presumption of fault due to his role. The court ruled that the appellant was not a statutory manager ("gestionar de drept") but merely performed coordination duties, while the actual management of receivables and inventory was shared among staff and hindered by the administration's failure to appoint a legal manager or organize proper accounting controls. The decisive legal basis was the lack of statutory conditions for individual material liability under Law No. 22/1969, combined with the administrative doctrine that the superior authority bears responsibility for the consequences of its inactivity in failing to comply with mandatory appointment and organization procedures.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct.9 C. proc. civ; Material liability for state property shortage: rejection of presumption of fault where no statutory manager appointed and administrative inactivity caused loss: Împotriva deciziei pronunțate de Secția jurisdicțională a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice București invocând prevederile art. 304 pct.9 C. proc. civ. și susținând că, în mod greșit, instanța jurisdicțională a reținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii materiale a intimatului-contestator, reluând argumentele din recursul jurisdicțional.

Keywords

AI generated
liability of the administration fault-based liability financial administration state property property management statutory duty

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 466 din 1 octombrie 2002, Secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București împotriva sentinței nr.191 din 13 decembrie 2002 pronunțată de Colegiul Jurisdicțional al Camerei de Conturi a municipiului București în dosarul nr. 66/2000.

Pentru a pronunța această soluție, Secția jurisdicțională a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 3 din 8 ianuarie 1998 conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice București a imputat suma de 63.627.900 lei, reprezentând lipsa în gestiunea Biroului de valorificare a bunurilor proprietatea statului, stabilită prin procesul verbal de inventariere și nota de constatare din 13 septembrie 1997, în sarcina șefului acestui birou, Ș.B.

Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a municipiului București a admis contestația formulată de Ș.B. și a anulat decizia de imputare reținând că acesta nu a fost gestionar de fapt al bunurilor confiscate, preluate și valorificate de acest birou și că producerea lipsei s-a datorat neluării măsurilor necesare de către conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice București pentru organizarea în condiții legale a gestiunii și pentru înlăturarea deficiențelor sesizate de contestator.

În recursul jurisdicțional formulat, Direcția Generală a Finanțelor Publice București a susținut că, potrivit fișei postului, contestatorul a avut atribuții de gestionar de fapt, în sarcina sa operând prezumția de vinovăție potrivit prevederilor Legii nr. 22/1969, iar acesta nu a sesizat conducerii direcției generale că ar fi existat condiții necorespunzătoare de depozitare a bunurilor confiscate, preluate pentru valorificare.

Respingând recursul jurisdicțional, Secția jurisdicțională a motivat că soluția Colegiului Jurisdicțional este temeinică și legală, nefiind întrunite condițiile răspunderii materiale a contestatorului intimat, conducerea direcției generale manifestând lipsă de interes pentru organizarea activității Biroului de valorificare a bunurilor confiscate și neluând măsuri pentru organizarea evidenței contabile, gestionarea și păstrarea în condiții corespunzătoare a bunurilor devenite proprietate de stat.

Împotriva deciziei pronunțate de Secția jurisdicțională a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice București invocând prevederile art. 304 pct.9 C. proc. civ. și susținând că, în mod greșit, instanța jurisdicțională a reținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii materiale a intimatului-contestator, reluând argumentele din recursul jurisdicțional.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că intimatul-contestator a deținut în perioada 15 martie 1996 – 15 februarie 1998 funcția de șef al Biroului de valorificare a bunurilor proprietatea statului și că prin procesul verbal din 13 noiembrie 1997 și nota de prezentare, din aceeași dată, în gestiunea biroului la sortimentul țigări au fost stabilite diferențe în plus de 51.236.100 lei și diferențe în minus de 63.627.900 lei, iar prin decizia nr.3 din 8 ianuarie 1998 valoarea diferențelor în minus a fost imputată în sarcina acestuia ca lipsă în gestiune.

De asemenea, este necontestat că pentru gestionarea bunurilor preluate pentru valorificare de acest birou nu a existat, pentru perioada respectivă, un gestionar de drept, care să fi fost numit în condițiile Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor publice.

În mod corect au reținut instanțele jurisdicționale că în activitatea biroului respectiv existau și operațiuni legate de evidențierea, înregistrarea și manipularea unor bunuri, activitate cunoscută conducerii recurentei, care avea obligația de a proceda la numirea unui gestionar în condițiile legii, situație semnalată și de intimatul-contestator prin două referate.

Or, din moment ce, cunoscând aceste aspecte ale activității biroului, conducerea autorității recurente nu a luat măsurile necesare pentru numirea unui gestionar în condițiile legii, în mod judicios a reținut Secția jurisdicțională că inactivitatea conducerii va antrena răspunderea sa în legătură cu consecințele care au decurs dintr-o astfel de situație.

În ceea ce îl privește pe intimatul-contestator, instanțele jurisdicționale au reținut în mod temeinic că acesta a avut atribuții de coordonare a activității biroului iar nu atribuții de gestionare, activitățile de primire-predare a bunurilor fiind efectuate de către toți salariații biroului, astfel că desemnarea șefului de birou ca singur răspunzător pentru minusurile constatate este netemeinică și arbitrară.

Împrejurarea că instanțele jurisdicționale și-au însușit concluziile expertizei contabile a fost determinată și de faptul că, acestea se coroborau cu constatările făcute de Direcția de control financiar a Camerei de Conturi a municipiului București pentru anul 1997, care au evidențiat că Direcția Generală a Finanțelor Publice București a manifestat o lipsă de interes pentru corecta gestionare a bunurilor devenite proprietate de stat.

În concluzie, Curtea reține că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, urmând ca acesta să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București împotriva deciziei nr.466 din 1 octombrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2004.