Admissibility of revision against a rejection of contestation in cassation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for revision filed by the plaintiff, thereby upholding the 2013 decision of the Cluj Court of Appeal that had rejected the plaintiff's contestation against the cassation ruling. The dispute concerned the procedural admissibility of the revision petition, which was founded on the ground of contradiction with a prior decision, allegedly violating the principle of res judicata. The decisive legal basis was Article 322(1) of the Code of Civil Procedure, which restricts revision to final judgments rendered by appellate courts or decisions where the cassation court evoked the merits; the court held that a decision issued in the context of a rejected contestation against cassation does not fall within this statutory category, rendering the revision inadmissible due to its exercise outside the procedural limits of the legal system of appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 323 alin. (2) C. proc. civ, art. 322 alin. (1) C. proc. civ; Admissibility of revision against a rejection of contestation in cassation: Prin Decizia nr. 96 din 9 ianuarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ. revizuirea fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este de competența instanței mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2892/R din 31 mai 2013 a Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosarul nr. 1143/328/2012 s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de C.P., prin mandatar C.V., împotriva Deciziei civile nr. 122/A din 13 martie 2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în Dosarul nr. 1143/328/2012, pe care a menținut-o.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut, în esență că prin încheierea de ședință din data de 14 septembrie 2012 instanța de fond a respins în principiu cererea de intervenție formulată în cauză de C.P., încheiere neatacată cu recurs, astfel că acesta nu a primit calitatea de parte în proces.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare recurentul C.P., continuată de moștenitoarele C.V., în calitate de soție supraviețuitoare și C.M. și M.P.C., în calitate de fiice ale defunctului iar prin Decizia nr. 4336 din data de 5 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins această cale extraordinară de atac.
La adoptarea soluției instanța a reținut că se invocă ca și motiv de contestație în anulare faptul că la pronunțarea soluției atacate a fost avută în vedere o expertiză tehnică care cuprinde erori, aceste erori solicitându-se a fi îndreptate pe calea contestației în anulare. Eroarea materială nu este invocată în legătură cu soluția pronunțată de instanța de recurs ci în legătură cu expertiza pe baza căreia a fost soluționată cauza pe fond. Criticile referitoare la calitatea procesuală activă a recurentului nu au de asemenea nici o legătură cu ceea ce s-a reținut prin decizia Curții de Apel Cluj.
S-a concluzionat în sensul că, motivele invocate în contestația în anulare nu pot fi încadrate în motivele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac.
Împotriva acestei decizii, la data de 27 noiembrie 2014 C.V. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, solicitând anularea acesteia motivat de faptul că vine în contradicție cu Decizia civilă nr. 1044 din 7 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 10608/117/2012 al Tribunalului Cluj.
Revizuenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii revizuenta a arătat că prin soluția pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 450/33/2013, respectiv Decizia nr. 4336 din data de 5 noiembrie 2013, se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, și anume Decizia nr. 1044 din 7 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 10608/117/2012 al Tribunalului Cluj., ambele fiind irevocabile.
Prin Decizia nr. 96 din 9 ianuarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ. revizuirea fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este de competența instanței mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 octombrie 2014.
Înalta Curte constată că revizuirea astfel exercitată este inadmisibilă pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., poate fi supusă revizuirii o hotărâre "rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și o hotărâre dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul".
În cauză, hotărârea împotriva căreia este îndreptată revizuirea nu face parte din niciuna din categoriile de hotărâri enunțate anterior, fiind vorba de o decizie irevocabilă pronunțată în soluționarea unei contestații în anulare respinsă.
Ca atare, exercitarea căii de atac în afara limitelor procedurale și deci, a sistemului legal al căilor de atac, este sancționată cu inadmisibilitatea, sens în care Înalta Curte urmează să dispună în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta C.V. împotriva Deciziei nr. 4336 din data de 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 750/33/2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2014.
Procesat de GGC - GV