Inadmissibility of annulment appeal against a revision decision lacking procedural grounds
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for annulment as inadmissible, thereby upholding the lower court’s 2013 decision that had previously rejected a petition for revision on the grounds of tardiness, and simultaneously rejected the opposing party's objection that the annulment appeal was filed late. The dispute involved a challenge to the procedural ruling that dismissed a revision petition against an initial civil judgment, where the appellant argued the lower court failed to properly examine the admissibility of the revision request. The court held that the appeal was procedurally barred because an annulment appeal is an extraordinary remittal remedy limited strictly to specific procedural errors, such as violations of public order regarding jurisdiction or failure to properly summon a party, and cannot be used to re-litigate the substantive merits or factual findings of the underlying revision decision; furthermore, the specific provision for special annulment appeals applies only to appellate decisions, not to revision rulings. The decisive legal basis relied upon was Articles 317–321 of the Civil Procedure Code, which define the narrow scope of annulment appeals, while the timeliness of the appeal itself was assessed under Article 319 paragraph 2 of the Civil Procedure Code, finding that the one-year maximum deadline was respected due to the absence of a proven date for the appellant's actual knowledge of the contested decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 317 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ; Inadmissibility of annulment appeal against a revision decision lacking procedural grounds: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5442 din 22 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1233 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, formulată de revizuentul I.I.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare I.I., întemeiată pe dispozițiile art. 317 - 321 C. proc. civ.
În motivarea contestației în anulare sunt arătate nemulțumirile contestatorului față de soluția pronunțată de instanță în cauza finalizată cu decizia contestata și se face, totodată, o expunere a situației de fapt.
La data de 12 iunie 2014, fără respectarea termenului legal, a depus întâmpinare intimata, prin care a invocat excepția tardivității și a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.
Analizând cu prioritate excepția tardivității, invocată prin întâmpinare Înalta Curte constată că această excepție nu este întemeiată, deoarece, din actele dosarului nu rezultă o dată certă a luării la cunoștință a deciziei de către contestator, aceasta fund formulată la data de 18 februarie 2014, în termenul de un an care marchează limita maximă în timp până la care poate fi formulată contestația, fiind respectate astfel prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Data pronunțării hotărârii atacate și exportul soluției în sistemul Ecris nu pot fi considerate dovezi de luare la cunoștință a hotărârii, întrucât, pe de o parte, contestatorul nu a fost prezent la judecarea cererii de revizuire, așa cum rezultă din hotărârea contestată, iar pe de altă parte, publicarea soluției în sistemul Ecris nu poate constitui o dată certă pentru un astfel de moment.
Drept urmare, excepția tardivității va fi respinsă.
Examinând contestația în anulare, Înalta Curte constată ca aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.
În cauză, contestatorul invocă drept temei juridic al căii extraordinare de atac dispozițiile art. 317 - 321 C. proc. civ., fără a indica, în concret, care sunt motivele care să vizeze hotărârile contestate, limitându-se doar la a-și exprima nemulțumirile cu privire la soluțiile pronunțate și a arăta că instanța a omis să cerceteze toate susținerile și probele privind admisibilitatea cererii de revizuire.
Așa cum s-a arătat anterior, poate constitui obiect al contestației în anulare speciale numai o hotărâre pronunțată în recurs, or în cauză, hotărârea a cărei retractare se solicită a fost pronunțată în cadrul unei cereri de revizuire, situație în care dispozițiile art. 318 C. proc. civ. nu sunt incidente.
În realitate, așa cum s-a arătat, contestatorul este nemulțumit de modul cum a fost soluționată cererea de revizuire, însă pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Prin urmare, Înalta Curte constată că cele arătate de contestator, prin motivele cererii de contestație în anulare, nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., după cum nu sunt susceptibile de încadrare în niciuna dintre ipotezele art, 317 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele expuse, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității.
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul I.I. împotriva Deciziei nr. 5442 din 22 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2014.
Procesat de GGC - GV