Forfeiture of appellate rights for late-filed extraordinary appeal against copyright infringement award

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 957/2 iulie 2012, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC R.R. SA - punct de lucru Bihor, în contradictoriu cu pârâții T.O. și SC I.O. SRL Bacău și, în consecință, a obligat pe pârâți în solidar la plata sumei de 16.500 euro, cu titlu de daune materiale și a respins cererea pricind acordarea de daune morale.

În motivarea sentinței, s-a constatat că reclamanta este titulara deciziei de autorizare audiovizuală pentru serviciu de programe de televiziune TV D.S. cu valabilitate până la data de 9 iulie 2018 eliberată de CNA. A început să emită programul TV D.S. începând cu luna iulie 2009. Din Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 23 august 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, rezultă faptul că la data de 14 ianuarie 2010 reclamanta SC R.R. SA a sesizat poliția cu privire la faptul că SC I.O. SRL retransmite posturile de televiziune D.S. și G. TV, fără a avea acordul titularului dreptului de autor.

În baza sesizării, poliția a făcut o verificare în data de 05 mai 2010, constatându-se că SC I.O. SRL, a cărui administrator este T.O. a furnizat servicii de televiziune prin cablu, printre posturile retransmise regăsindu-se și D.S.

Prin rezoluție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în sumă de câte 1.000 RON pentru fiecare învinuit, arătându-se că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Tribunalul a constatat că în speță sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998 - 999 C. civ., respectiv fapta ilicită constând în retransmiterea neautorizată a serviciilor de programe purtătoare de drepturi conexe fără acordul ei, faptă ilicită penală prevăzută și pedepsită de art. 140 lit. e) din Legea nr. 8/1996, culpa pârâtului persoană juridică ce a retransmis cu intenție în mod ilicit serviciul de programe protejat și existența unui prejudiciu.

Cât privește întinderea prejudiciului, s-a constatat incidența art. 139 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 8/1996, care se referă la daunele materiale constând în câștigul nerealizat, respectiv suma pe care ar fi putut-o câștiga reclamanta dacă ar fi transmis ea programele abonaților pârâților. Totalul prejudiciului material este de 16500 euro, calculat după formula arătată de reclamantă 1500 (nr. de abonați) x 1 euro x 11 (nr. luni).

În aplicarea și a prevederilor art. 1000 și 1003 C. civ., pârâții au fost obligați la plata acestei sume în mod solidar.

În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada atingerii aduse unor valori, respectiv prestigiului și imaginii societății, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

Prin Decizia nr. 36 din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta SC I.O. SRL împotriva sentinței menționate și, totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul T.O. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel, referitor la apelul pârâtei persoană juridică, s-a reținut că sentința i-a fost comunicată la data de 10 august 2012, iar apelul cuprins în motivele de apel a fost depus la data de 22 februarie 2013, respectiv cu încălcarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii statuat de art. 284 C. proc. civ.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul T.O., s-a constatat că excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bihor, invocată în apel, este tardiv formulată, în condițiile în care nu a fost invocată excepția în fața primei instanțe până la prima zi de înfățișare, astfel cum prevede art. 1591 C. proc. civ.

Pe fondul litigiului, au fost confirmate considerentele primei instanțe referitoare la fapta ilicită, constând în retransmisia neautorizată a programelor de televiziune D.S. și vinovăția pârâtului, Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 46/P/2010 având autoritate de lucru judecat în civil sub aceste două aspecte, câtă vreme s-a aplicat o sancțiune administrativă.

Au fost înlăturate restul criticilor privitoare la existența și întinderea prejudiciului, durata retransmisiei, numărul de abonați, valoarea abonamentului de 1 euro, pentru programul D.S.

Împotriva deciziei menționate mai sus, au declarat recurs pârâții SC I.O. SRL Bacău și T.O.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut că apelul pârâtei persoană juridică a fost declarat în termenul legal și doar motivele de apel au fost formulate la data de 22 februarie 2013, fiind aplicabile dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește apelul declarat de subsemnatul T.O., s-a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, deoarece Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 46/P/2010 nu are autoritate de lucru judecat în civil în privința faptei ilicite și a vinovăției, avându-se în vedere că art. 22 C. proc. pen. reglementează acest efect doar în cazul unei hotărâri penale definitive, nu și al unei ordonanțe a procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative.

De asemenea, prejudiciul invocat de SC R.R. SA nu a fost probat și nu este unul real.

La termenul din 13 iunie 2014, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției tardivității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata reclamantă.

Față de excepția invocată, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii.

Decizia Curții de Apel Oradea a fost comunicată ambilor pârâți, prin acte de procedură distincte, la data de 8 iulie 2013 (conform proceselor-verbale întocmite de agentul procedural aflate la filele 23 și 24 dosar apel), iar cererea de recurs a fost transmisă prin fax la data de 20 ianuarie 2014 (conform mențiunii de pe cerere).

În speță, termenul legal de 15 zile pentru declararea căii de atac s-a împlinit la data de 24 iulie 2013, astfel încât cererea de recurs, depusă la data de 20 ianuarie 2014, a fost formulată cu depășirea termenului legal.

În aceste condiții, operează sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, în aplicarea art. 103 C. proc. civ., fără ca recurenții să fi susținut și probat vreun caz de forță majoră care să-i fi împiedicat să respecte termenul legal ori predarea cererii de recurs la oficiul poștal prin scrisoare recomandată, înainte de împlinirea termenului, conform art. 104 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 301 cu referire la art. 103 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția și va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâții SC I.O. SRL Bacău și T.O. împotriva Deciziei nr. 36-A din 13 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV