Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1713/2014 AI generated

Cassation appeal against third-party intervention ruling declared inadmissible; costs awarded to opposing party

Case Number Decizia nr. 1713/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for cassation as inadmissible, thereby upholding the final decision of the Timișoara Court of Appeal which had previously rejected the defendants' appeal against the Arad Tribunal's dismissal of their request for third-party intervention; consequently, the defendants were ordered to pay 2,000 RON in litigation costs to the plaintiffs. The dispute concerned a procedural challenge by the defendants, who sought to join specific individuals and the State (via the Ministry of Public Finance) as third parties in guarantee within a civil lawsuit, but this request was rejected by the lower courts due to lack of standing or procedural grounds. The decisive legal basis was Article 64(4) of the New Code of Civil Procedure, interpreted in conjunction with Articles 72 and 74(2), which establishes that rulings on the admission or rejection of a request for third-party intervention are subject only to an appeal if issued by a court of first instance, making them non-appealable via cassation when the ruling is rendered by a court of appeal, despite any contrary mention in the operative part of the lower court's decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ; Cassation appeal against third-party intervention ruling declared inadmissible; costs awarded to opposing party: The dispute concerned a procedural challenge by the defendants, who sought to join specific individuals and the State (via the Ministry of Public Finance) as third parties in guarantee within a civil lawsuit, but this request was rejected by the lower courts due to lack of standing or procedural grounds. The decisive legal basis was Article 64(4) of the New Code of Civil Procedure, interpreted in conjunction with Articles 72 and 74(2), which establishes that rulings on the admission or rejection of a request for third-party intervention are subject only to an appeal if issued by a court of first instance, making them non-appealable via cassation when the ruling is rendered by a court of appeal, despite any contrary mention in the operative part of the lower court's decision.

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure standing to appeal procedural costs public finance third-party proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Cited as the legal basis for ordering the recalculation of litigation costs in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 octombrie 2013, Tribunalul Arad a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C.R., C.D.A. și SC C. SRL în contradictoriu cu chemații în garanție D.A.L., V.B.B., C.M.A., G.B. și G.V.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție Municipiul Arad și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâți în contradictoriu cu acesta; a respins cererea de chemare în garanție formulată de chemații în garanție D.A.L., V.B.B., C.M.A., G.B. și G.V. în contradictoriii cu chematul în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Apelul declarat de pârâți împotriva încheierii sus»menționate a fost respins de Curtea de Apel Timișoara, secția l civilă, prin decizia nr. 179 din 20 noiembrie 2013.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apei, pârâții C.R., C.D.A. și SC C. SRL au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție.

Prin cererea de recurs, pârâții susțin că hotărârea este nelegală pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că hotărârea instanței de apel încalcă atât prevederile art. 72 și urm. din cod, cât și pe cele ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13 ianuarie 2014, și repartizat spre soluționare completului 7.

În temeiul art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului,

Raportul a fost comunicat părților, în vederea depunerii în termen de 10 zile de la comunicare a punctelor de vedere asupra acestuia, iar intimații reclamanți B.D. și B.C.M., prin avocat R.R.F., au formulat în scris punctul de vedere la raport, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., solicitând respingerea recursului ca inadmisibil și obligarea recurenților pârâți la cheltuieli de judecată.

Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 179 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de pârâții C.R., C.D. și SC C. SRL împotriva încheierii din 17 octombrie 2013 a Tribunalului Arad, prin care a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de aceiași pârâți, decizia fiind definitivă.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform dispozițiilor art. 72 alin. (1) noul C. proc. civ. partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri. Art. 74 alin. (2) din același cod prevede că dispozițiile art. 64 și art. 65 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător.

Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (4) noul C. proc. civ., încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare, pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare, pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel.

Deși în dispozitivul deciziei nr. 179 din 20 noiembrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a menționat „Cu recurs în termen de 15 zile de Ia comunicare”, din interpretarea dispozițiilor art. 72 coroborate cu prevederile art. 74 alin. (2) și cu aplicarea art. 64 alin. (4) noul C. proc. civ., rezultă că singura cale de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de chemare în garanție este apelul.

Față de cele sus-menționate, decizia civilă nr. 179 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, nu este supusă caii de atac a recursului.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenții pârâți vor fi obligați să plătească intimaților reclamanți B.D. și B.C.M. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții C.R., C.D. și SC C. SRL împotriva deciziei nr. 179 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurenții-pârâți C.R., C.D. și SC C. SRL la 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți B.D. și B.C.M.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2014.