Constitutional inadmissibility of challenge to custody presumption where Family Code Article 1(2) was not applied by lower courts.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8654 din 21 noiembrie 2008, Judecătoria sector 5 București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H.O.P., în contradictoriu cu pârâții C.P.C. și Autoritatea tutelară - Primăria sector 5 București, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant C.P.C. și a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 15 septembrie 2003 din culpa comună a soților, încredințarea minorilor spre creștere și educare reclamantei - pârâte și obligarea pârâtului - reclamant C.P.C. la plata în favoarea minorilor a unei pensii de întreținere în cuantum de 310 lei lunar, câte 155 lei pentru fiecare minor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 37 alin. (2) raportat la art. 38 alin. (1), art. 42, art. 86 alin. (1) coroborat cu art. 107 alin. (1) C. fam.

Tribunalul București, secția a III a civilă, prin Decizia nr. 504/A din 16 aprilie 2009, a respins apelul declarat de pârâtul - reclamant C.P.C., reținând în esență că vina pentru faptul că s-a ajuns ca atitudinea celor doi soți, sub aspectul relațiilor de familie, să nu mai fie una de compatibilitate, specifică relațiilor de căsătorie, revine în egală măsură ambilor soți, neputând fi reținută numai în sarcina unuia dintre ei. În ce privește încredințarea minorilor, s-a reținut că interesul acestora este protejat într-o măsură mai mare prin încredințarea lor către reclamantă, având în vedere vârsta minorilor, dar și faptul că separarea celor doi copii ar reprezenta o măsură în dezacord cu principiul ocrotirii intereselor minorilor.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul - reclamant C.P.C.

La termenul din 3 decembrie 2009, pârâtul - recurent a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) C. fam., raportat la prevederile art. 16 și 21 alin. (3) din Constituția României, solicitând suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției.

Prin încheierea din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea, motivat de faptul că dispozițiile legale cu privire la care s-a formulat excepția de neconstituționalitate nu au fost avute în vedere de instanțele de fond și apel în soluționarea cauzei, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul C.P.C., care critică soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale arătând că, în cadrul proceselor privind încredințarea minorilor și exercițiul drepturilor părintești, mamele au o poziție favorizată, asigurată prin dispozițiile art. 1 alin. (2) C. fam., dispoziții ce încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor români și dreptul la un proces echitabil.

Recursul se constată ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:

Art. 1 alin. (2) C. fam., la care se referă excepția de neconstituționalitate, prevede că „Statul apără interesele mamei și copilului”.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, excepția poate fi ridicată de părți, de instanță din oficiu sau de procuror, iar potrivit alin. (3) nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit legii, în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate vizează o lege sau o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale vizate de excepție nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Având în vedere cele menționate se constată că dispozițiile legale la care se referă excepția de neconstituționalitate nu au fost avute în vedere de instanțe în soluționarea capătului de cerere privind încredințarea minorilor.

Din actele dosarului rezultă că, în soluționarea acestui capăt de cerere, față de probele administrate în cauză, instanțele au pornit de la prezumția simplă că ambii soți pot asigura creșterea și educarea în mod corespunzător a celor doi minori, numai că în adoptarea soluției de încredințare a minorilor către reclamantă a fost avut în vedere interesul celor doi minori, în raport și de dispozițiile art. 42 C. fam., care s-a apreciat că este protejat într-o măsură mai mare prin încredințarea acestora către reclamantă, avându-se în vedere vârsta mică a celor doi copii (doi ani și jumătate și respectiv, patru ani și jumătate), dar și faptul că separarea acestora ar reprezenta o măsură în dezacord cu principiul ocrotirii intereselor copiilor.

Așa fiind, întrucât dispozițiile legale invocate nu au legătură cu cauza și nu au determinat adoptarea soluției privind încredințarea minorilor, în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și pentru considerentele expuse, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.P.C. împotriva încheierii din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.