Appeals admitted, conviction quashed, and defendant acquitted after contract found to authorize indefinite reproduction of national standards; civil claim inadmissible.

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată:

1. Tribunalul București, secția I penală, prin Sentința penală 123/F din 18 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 23567/3/2008 a achitat, conform art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen. pe inculpatul C.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 1396 alin. (1) lit. a) rap. la art. 1396 alin. (3) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art 76 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul C.N. a fost condamnat la 1 an închisoare, în baza art. 81 C. pen. dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin aceeași sentință penală s-a atras atenția inculpatului asupra condițiilor prevăzute de art. 83 C. pen., au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., precum și suspendarea executării pedepsei accesorii.

Conform art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, s-a dispus răspândirea informațiilor cu privire la hotărâre, pe cheltuiala inculpatului. În baza art. 346 C. proc. pen. - art. 14 C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Asociația de Standardizare din România și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu de prejudiciu material.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 385/P/2008 din 3 iunie 2008, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului C.N. pentru săvârșirea infracțiunii de realizare, în scopul distribuirii, fără a se urmări direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace și în orice mod de mărfuri pirat; oferire, deținere și distribuire de mărfuri pirat și săvârșirea acestor fapte în scop comercial, infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 1396 alin. (1) lit. a) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din aceeași lege cu art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În esență, actul de inculpare a reținut că în perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA administrată de inculpatul C.N., a comercializat standarde naționale și colecții de standarde naționale, fără autorizație din partea A.S.R.O. în calitate de titular al drepturilor de autor.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare pentru una din infracțiunile deduse judecății, art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și achitare pentru infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) rap. la art. 1396 alin. (3) din aceeași lege - în conformitate cu art. 345 alin. (2), (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi în apărare, cu înscrisuri, martori, expertiză contabilă încuviințată la solicitarea părții civile Asociația de Standardizare din România, instanța fondului a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând parțial existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, în care sens a reținut următoarele:

La data de 5 decembrie 2005, Asociația de Standardizare din România (A.S.R.O.), a formulat plângere prealabilă adresată Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Investigare a Fraudelor (I.G.P.R. - D.I.F.), în legătură cu faptul că în perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA administrată de inculpatul C.N., a comercializat standarde naționale și colecții de standarde naționale, fără autorizație din partea A.S.R.O. în calitate de titular al drepturilor de autor.

Conform legislației în vigoare, respectiv H.G. nr. 224 din 10 aprilie 1995, în perioada 1995 - 1998, Institutul Român de Standardizare (I.R.S.) a funcționat ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, având ca obiect de activitate realizarea politicii de standardizare, acreditare și certificare în domeniul produselor și serviciilor.

În anul 1998, Institutul Român de Standardizare și-a încheiat activitatea și prin O.G. nr. 39/1998, organismul național de standardizare a fost desemnat a fi Asociația de Standardizare din România (ASRO) cu sediul în municipiul București, care a preluat atribuțiile institutului ce funcționase până la acea dată în cadrul Ministerului Agriculturii.

În temeiul aceluiași act normativ, A.S.R.O. a preluat fondul național de standarde, având ca principală atribuție gestionarea și asigurarea activității de standardizare națională și în conformitate cu art. 22 din O.G. nr. 39/1998 beneficiază de protecția drepturilor de autor, iar reproducerea sau utilizarea integrală sau parțială a standardelor naționale sau a conținutului publicațiilor sale prin orice procedeu, este admisibilă numai dacă există în prealabil acordul scris al acesteia.

Societatea administrată de inculpatul C.N., și anume SC C.O.C.P.C.I.A. S.A, este înmatriculată la O.R.C. la numărul J40/534/1991 și are sediul în București.

Până la momentul privatizării, în anul 1996, S.C. C.O.C.P.C.I.A SA a făcut parte din Ministerul Agriculturii și în cadrul societății a funcționat un compartiment de standardizare format din specialiști în domeniu ce a colaborat cu I.R.S. și succesoarea sa A.S.R.O. în ceea ce privește elaborarea de standarde profesionale, activitate care a continuat și după momentul privatizării.

În baza acestei colaborări, SC C.O.C.P.C.I.A. SA împreună cu fostul I.R.S. și ulterior cu A.S.R.O, a elaborat mai multe colecții de standarde profesionale, din partea societății participând în calitate de specialiști martorele G.A. și C.C..

Ulterior elaborării, standardele profesionale erau copiate și sistematizate în colecții pe diverse ramuri ale industriei de către martora O.M..

În aprilie 1997, SC C.O.C.P.C.I.A SA a încheiat cu martora M.D. în calitate de autor și deținătoare a avizului I.R.S, contractul de editare nr. 6320, având ca obiect editarea și difuzarea C.s.r.i.a. pe subramuri, acestea constituind standarde naționale.

Contractul s-a încheiat pe termen de doi ani și din partea SC C.O.C.P.C.I.A SA a fost semnat de inculpatul C.N., în calitate de director general.

În conformitate cu art. 5, SC C.O.C.P.C.I.A SA a fost deținătoarea copyright-ului lucrării, iar autorul s-a obligat să nu cedeze altei edituri sau persoane dreptul de a o reproduce sau difuza, integral sau parțial, fără acordul scris al editurii, timp de doi ani de la semnarea contractului.

De asemenea, materialele pregătite pentru imprimare au rămas proprietatea editurii și activitatea de editare efectuată de către SC C.O.C.P.C.I.A. SA pentru colecțiile de standarde naționale în cadrul contractului, a fost aprobată pe toată perioada derulării acestuia de conducerea I.R.S.

Din probele administrate în cauză a rezultat că pe durata activității sale, SC. C.O.C.P.C.I.A. SA a elaborat mai multe asemenea standarde în colaborare cu reprezentanți din diverse instituții, printre care și Ministerul Agriculturii, care au fost comercializate de societate într-un cadru organizat, cu aprobarea Ministerului Agriculturii.

Cu privire la standardele naționale editate de SC C.O.C.P.C.I.A. SA, colaborarea dintre I.R.S și aceasta vizând obiectul contractului nr. x/1997, s-a desfășurat pe bază de convenții civile de prestări servicii încheiate cu martora M.D., în calitate de reprezentant al I.R.S.

În acest sens, martora a elaborat colecțiile de standarde naționale în industria alimentară și preambulul acestora, care au fost editate de SC C.O.C.P.C.I.A SA pe durata contractului, după ce în prealabil obținuse de la I.R.S. dreptul de a reproduce textul standardelor în cadrul unor colecții, astfel încât la momentul executării contractului calitatea de autor al acestora a aparținut în exclusivitate I.R.S. și ulterior succesoarei acestuia, A.S.R.O.

Cu privire la acest aspect a fost audiat și martorul P.M., care a declarat că în nici o împrejurare reprezentanții SC C.O.C.P.C.I.A SA nu au participat la elaborarea de standarde naționale în domeniul alimentar, activitate ce ținea exclusiv de I.R.S. și SC C.O.C.P.C.I.A SA nu a avut vreun aport în ceea ce privește elaborarea standardelor naționale la produsele alimentare pentru care I.R.S. a încheiat contract de editare numai cu Editura Tehnică.

Independent de această situație, editarea și difuzarea standardelor naționale de către SC C.O.C.P.C.I.A. SA trebuia să înceteze începând cu luna aprilie 1999 deoarece contractul din 11 aprilie 1997 fusese încheiat doar pe o durată de doi ani și orice activitate ulterioară se putea exercita în conformitate cu art. 22 din O.G. nr. 39/1998 numai cu acordul scris al A.S.R.O. în calitate de succesor al I.R.S.

În apărarea sa, inculpatul a depus la dosarul cauzei mai multe convenții civile de prestări servicii din perioada anilor 1999 - 2001, încheiate de SC C.O.C.P.C.I.A SA cu reprezentantul I.R.S., M.D., dar și alte persoane din cadrul Ministerului Agriculturii.

În legătură cu acestea, martorul P.M. a arătat că respectivele convenții civile de prestări servicii nu au avut legătură cu obiectul cercetărilor, fiind încheiate cu persoane ce nu au activat niciodată în cadrul I.R.S. și au fost încheiate pentru activități ce exced elaborării de standarde naționale sau colecții de standarde naționale la produsele alimentare.

De asemenea, martorul a precizat că singurele convenții civile încheiate între cele două părți și care se refereau la prezenta cauză au fost cele încheiate în anii 1997 - 1999 cu numita M.D., angajata I.R.S., în baza contractului de editare.

Afirmația inculpatului, în sensul că standardele naționale nu constituie subiect al drepturilor de autor, a fost infirmată de dispozițiile art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu adresele din 29 iunie 2004 și din 12 septembrie 2007 ale O.R.D.A, din care a rezultat că standardele se încadrează între creațiile intelectuale protejate, din categoria documentații științifice.

În aceste condiții, I.R.S. și succesoarea sa în drepturi A.S.R.O, pot urmări pe teritoriul României respectarea prevederilor legale în ce privește producerea, traducerea, editarea și distribuirea standardelor naționale.

Astfel, s-a constatat că în perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA a comercializat mai multe copii ale unor standarde și colecții de standarde naționale, fără ca această societate să dețină avizul A.S.R.O, devenită titular al drepturilor de autor după desființarea I.R.S. și preluarea atribuțiilor de la acest institut.

Pentru respectivele produse, SC C.O.C.P.C.I.A. SA a emis mai multe facturi fiscale, menționate în procesul-verbal încheiat de organele poliției judiciare din cadrul I.G.P.R.-D.LF. cu ocazia controlului efectuat în data de 25 ianuarie 2006.

Totodată, pe lângă facturile sus-menționate, au fost ridicate și cele cu date anterior anului 2005, care atestau faptul că S.C. C.O.C.P.C.I.A SA a procedat în mod continuat la a comercializa, pe piața din România, colecții de standarde naționale fără a deține avizul A.S.R.O.

În ceea ce privește modalitatea de achiziționare de standarde naționale sau colecții de standarde naționale, clienții solicitau în prealabil societății o ofertă de prețuri ce le era furnizată de reprezentanții SC C.O.C.P.C.I.A. SA direct sau prin intermediul faxului, după care se proceda la xerocopierea produselor astfel solicitate.

În ce privește modul în care SC C.O.C.P.C.I.A. SA și-a promovat în perioada 2001 - 2006 colecțiile de standarde naționale vândute, s-a reținut că datorită colaborării și în alte domenii decât standardizarea națională cu servicii din cadrul Ministerului Agriculturii și cu I.R.S, societatea a dobândit notorietate pe piață.

Totodată, SC C.O.C.P.C.I.A. SA a desfășurat activități de pregătire profesională a salariaților din circa 400 de întreprinderi din industria alimentară, a elaborat norme de muncă, instrucțiuni tehnologice pe subramuri, calificare în anumite domenii și consultanță managerială, astfel încât a devenit cunoscută printre clienți.

Modalitatea prin care societatea și-a informat clienții cu privire la disponibilitatea comercializării de colecții și standarde naționale, a constat în ofertele adresate beneficiarilor, conținând condițiile de achiziție și plată, semnate de către învinuit.

Situația de fapt reținută de Tribunal a rezultat din următoarele mijloace de probă: proces-verbal din 23 ianuarie 2006 al I.G.P.R.-D.I.F.; declarațiile inculpatului C.N. (atât din cursul urmăririi penale cât și din cursul cercetării judecătorești) și nota explicativă întocmită de acesta; contractul de editare din 11 aprilie 1997; adresa A.S.R.O. din 29 octombrie 2007; adresele O.R.D.A. din 25 septembrie 2006 și din 29 iunie 2004; adresele SC N.R. SA din 13 noiembrie 2007 și SC V. SA cu înscrisurile anexate acestora și documentele provenite de la SC C. SA; colecțiile de standarde române și standardele române ridicate de la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA împreună cu facturile aferente comercializate acestora și declarațiile martorilor (atât din cursul urmăririi penale, cât și din cursul cercetării judecătorești): M.D.D., O.M., C.I., C.A., P.M., M.C..

Astfel, prin contractul încheiat în anul 1997 între SC C.O.C.P.C.I.A. SA (editura) și M.D. (autor) în art. 5 se prevedea că "editura este deținătoarea copyright-ului lucrării. Autorul se obligă să nu cedeze unei alte edituri sau persoane dreptul de a reproduce sau difuza lucrarea, integral sau parțial, fără acordul scris al editurii. Această obligație este valabilă 2 ani de la data prezentului contract".

Acest contract a fost avizat de către directorul I.R.S., martorul M.P..

Prin urmare, instanța fondului a reținut că relațiile contractuale între cele două părți s-au derulat pe o perioadă de 2 ani, fiind nerelevantă apărarea inculpatului în sensul că în contract nu era stipulată nicio dată de încetare a contractului, iar termenul de 2 ani era stipulat pentru autor, care se obliga să nu cedeze unei alte edituri dreptul de a reproduce și difuza lucrarea.

În opinia instanței, argumentația inculpatului a fost contrazisă de art. 6 din contract - denumit "dreptul de reeditare" - ceea ce înseamnă că termenul de 2 ani incumbă ambelor părți: pentru autor să nu cedeze unei alte edituri sau persoane dreptul de a reproduce sau difuza lucrarea, integral sau parțial, fără acordul scris al editurii iar pentru editură să nu editeze lucrarea dincolo de termenul prevăzut, decât în condițiile stabilite prin convenție civilă, conform clauzei stipulat în art. 6.

Din actele dosarului nu a rezultat că între părți a fost încheiată ulterior o convenție prin care autorul, cu avizul A.S.R.O., să fi autorizat editura să reediteze lucrarea.

Nu în ultimul rând, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 355/2002 care prevăd că reproducerea ori utilizarea integrală sau parțială a standardelor naționale se admite numai dacă există în prealabil acordul scris al Asociației de standardizare.

Faptul că societatea administrată de către inculpat și-a continuat activitatea de editare și difuzare a standardelor naționale a fost susținut și de declarația martorei O.M. (din cursul urmăririi) în care a arătat că a fost angajată la SC C.O.C.P.C.I.A. SA în 1985, în funcția de subinginer serviciu Organizare normare, iar din anul 1998 a trecut la Compartimentul Perfecționare și că de editarea standardelor se ocupa Compartimentul Standardizare fiind editate SP (standarde profesionale) SR (standarde române). Din anul 2002 această martoră s-a ocupat de editarea standardelor care nu au fost revizuite și care sunt cuprinse în dosare, fiecare cuprinzând mai multe standarde reprezentând subdiviziuni ale industriei din care fac parte. În funcție de comanda primită, martora s-a ocupat de copierea standardelor care puteau să aparțină unei ramuri a industriei sau mai multor ramuri pe care le aduna într-o culegere care era livrată contra cost clientului. În continuare martora, a declarat că standardele și prețul de comercializare au fost distribuite pe baza unei oferte aprobată de conducerea societății.

În declarațiile sale, martorul P.M. a arătat că în anul 2005, aflându-se la un seminar la Iași, pentru popularizarea standardelor naționale, mai mulți participanți i-au arătat două culegeri de standarde naționale și standarde profesionale, laolaltă unele cu altele, care nu erau tipărite ci fotocopiate, iar la întoarcerea în București colegi de a-i săi au mers la SC C.O.C.P.C.I.A. SA, pentru a se convinge de declarațiile participanților la seminar, de unde au cumpărat culegeri de standarde cu prețuri cuprinse între 180 - 200 RON.

În același sens, au fost și declarațiile martorei C.I. care a arătat că la sfârșitul anului 2005 A.S.R.O. s-a sesizat cu privire la faptul că SC C.O.C.P.C.I.A. SA comercializa culegeri de standarde naționale, motiv pentru care a cumpărat o colecție de standarde la prețul de 130,90 RON pentru care a fost emisă factură fiscală și totodată a consultat colecția de standarde comercializate de această societate unde a constatat că aproape toate conțineau standarde naționale fotocopiate și cuprindeau mențiunea IRS sau ASRO.

Totodată, tribunalul a avut în vedere adresa SC V. SA din Focșani prin care s-a comunicat organelor de urmărire penală copii certificate de pe colecția de standarde editată de SC C.O.C.P.C.I.A. SA, factura fiscală și ordinul de plată din care a rezultat că la data de 19 martie 2001 a cumpărat colecții de standarde naționale (simbol SR sau STAS) în cuprinsul cărora existau și standarde profesionale (simbol SP).

La data de 15 noiembrie 2005 SC N.R. SRL, conform facturii fiscale de la dosar, a cumpărat de la SC C.O.C.P.C.I.A. SA colecții de standarde în industria alimentară purtând anul 1998, ceea ce susțineau declarațiile martorilor, în sensul că societatea nu reactualiza colecțiile de standarde și proceda la fotocopierea acestora după care le vindea clienților interesați.

Nu în ultimul rând, tribunalul a avut în vedere că în volumele de urmărire penală 2 - 9 se află colecții de standarde naționale și standarde profesionale, ridicate de la societatea condusă de inculpat, prin procesul verbal încheiat la data de 23 ianuarie 2006. Din analiza acestor înscrisuri s-a constatat că toate colecțiile purtau ca dată a editării perioada cuprinsă între 1997 - 1999, deci perioada de 2 ani cuprinsă în contractul încheiat între SC C.O.C.P.C.I.A. SA (editura) și M.D. (autor), au fost fotocopiate iar în cuprinsul lor se regăseau laolaltă standarde naționale cu standarde profesionale, ceea ce a susținut declarația martorului P.M..

Față de cele reținute, tribunalul a înlăturat declarația martorei O.M. din cursul cercetării judecătorești în care a susținut că au fost fotocopiate numai standarde profesionale, întrucât aceasta nu a fost susținută de celelalte mijloace de probă administrate.

Astfel, din materialul probator analizat mai sus în ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina inculpatului la pct. 2 din rechizitoriu (art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005), tribunalul a constatat că elementul material al acesteia constând în oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, precum și deținerea acestora ..., este absorbit în elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005. În cazul acestei infracțiuni, elementul material constă în realizarea, în scopul distribuirii … în orice mod, ceea ce înseamnă că activitatea de realizare, în scopul distribuirii în orice mod presupune implicit că acțiunea autorului infracțiunii, a înglobat și activitatea de oferire, distribuire, etc. prevăzută în alin. (2), art. 1396.

Pentru această infracțiune, tribunalul a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În drept, fapta inculpatului C.N. care în perioada 2001 - 2006, după încetarea contractului din 11 aprilie 1997 de editare a C.s.r.i.a. (reprezentând standarde naționale și constituie un produs original purtător de drepturi de autor), a fotocopiat lucrarea, fără a modifica în nici un mod coperta sau conținutul lucrării și fără autorizația scrisă a A.S.R.O, constituie produse pirat și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de realizare în scopul distribuirii, fără a se urmări, direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace și în orice mod de mărfuri pirat, prevăzută de art. 1396 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 prin raportare la art. 1396 alin. (3) din același act normativ, întrucât a fost săvârșită în scop comercial.

Având în vedere cele expuse, tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea care să răspundă scopului acesteia definit prin art. 52 C. pen. În aplicarea pedepsei, tribunalul a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, datele personale ce caracterizează inculpatul, atingerea adusă valorii sociale ocrotite și împrejurările care atenuează răspunderea penală.

Sub acest aspect, s-a reținut, în baza art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., ca circumstanțe atenuante judiciare: lipsa antecedentelor penale, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunilor, astfel încât Tribunalul a aplicat o pedeapsă cu închisoarea în limitele stabilite de art. 1396 alin. (1) lit. a) raportat la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, Tribunalul a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul a reținut următoarele:

Partea vătămată A.S.R.O. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.000 RON reprezentând prejudiciu material determinat de câștigul nerealizat și încasat prin actul ilicit, 10.000 RON prejudiciu de imagine suferit și, în temeiul art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, a solicitat dispunerea unei publicități de mare amploare pe cheltuiala inculpatului și a SC C.O.C.P.C.I.A. SA privind procesul penal.

În cauză a fost întocmit un raport de expertiză contabilă judiciară în care s-a constatat că pentru facturile pe care sunt consemnate standarde românești comentate prejudiciul este de 2.074,50 RON, iar pentru facturile pe care sunt consemnate standarde prejudiciul este de 13.875,76 RON. Referitor la această sumă, expertul a menționat că nu au putut face distincție între standarde naționale la produse alimentare și standarde profesionale.

Așa cum s-a expus anterior, tribunalul a constatat că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a vândut colecții de standarde privind industria alimentară, în fotocopii, în cuprinsul cărora predomină standardele naționale (simbol SR ori STAS), așa cum a rezultat din înscrisurile depuse în d.u.p.

Prin urmare, tribunalul a înlăturat raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, concluziile acestuia fiind contrazise de probele administrate în cauză și va acorda părții civile suma de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale.

De asemenea, în baza art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, a dispus răspândirea informațiilor cu privire la prezenta hotărâre, pe cheltuiala inculpatului.

Cu privire la prejudiciul de imagine solicitat, în sumă de 10.000 RON, tribunalul a constatat că, aplicarea unei condamnări penale pentru inculpat și publicarea informațiilor referitoare la prezenta hotărâre, reprezintă o reparație echitabilă a imaginii părții civile.

2. Împotriva acestei sentințe penale au formulat, în termen, apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul C.N., partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA și partea civilă Asociația de Standardizare din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a vizat greșita achitare a inculpatului C.N. pentru infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și omisiunea obligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor materiale. În dezvoltarea primului motiv de apel s-a arătat că obiectul material al infracțiunii pentru care inculpatul a fost achitat îl reprezintă mărfurile pirat, copiile realizate de către inculpat ulterior expirării contractului, fără a modifica în niciun mod coperta sau conținutul lucrării și fără a avea autorizația necesară iar, pe de altă parte, activitatea inculpatului desfășurată ulterior expirării contractului (constând în acțiunile alternative de oferire, distribuire și deținere de standarde naționale fără autorizarea titularului de drept) realizează latura obiectivă a infracțiunii fiind astfel îndeplinită și cerința esențială pentru existența infracțiunii și anume ca aceasta să se realizeze în scopul distribuirii. Privitor la cel de-al doilea motiv de apel, Parchetul a arătat că deși tribunalul, constatând întrunite condițiile răspunderii civile, a admis constituirea de parte civilă, a obligat doar inculpatul la plata despăgubirilor materiale către partea civilă, omițând partea responsabilă civilmente, care trebuia obligată în solidar cu inculpatul fiind îndeplinite condițiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

Inculpatul C.N., pe fondul apelului a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu aplicarea art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. arătând, în esență, că instanța a făcut confuzie între colecția de standarde pentru industria alimentară ca entitate distinctă, editată pe bază de contract, de către SC C.O.C.P.C.I.A. SA, și standarde naționale, în general, dând o interpretare greșită clauzelor contractului de editare înregistrat în 11 aprilie 1997, ceea ce a condus la o eronată aplicare a Legii nr. 8/1996 și a Ordonanței nr. 39 din 30 ianuarie 1998. A arătat că standardul nu constituie obiect al dreptului de autor, contractul a fost avizat de I.R.S. - autoritatea în domeniu la data încheierii contractului și a fost încheiat pe perioadă nedeterminată, iar A.S.R.O. a preluat înțelegerea contractuală prin care I.R.S. își manifesta acordul cu privire la contractul de editare în temeiul art. 22 din O.G. nr. 39/1998, și ca urmare nu există mărfuri pirat.

A solicitat a se constata că, potrivit normelor europene, standardul reprezintă o specificație tehnică, iar nu o documentație științifică, cum greșit s-a reținut în rechizitoriu și s-a menționat în adresa O.R.D.A.

Totodată, inculpatul a invocat, în apel, excepția nelegalei sesizări a tribunalului, neregularitate care, în opinia apelantului, nu poate fi înlăturată în niciun mod, nici prin acordarea unui termen. A apreciat inculpatul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen. cu privire la toate actele efectuate în acest dosar de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv rechizitoriul, deoarece dosarul a fost preluat în baza art. 209 alin. (41) C. proc. pen. care a fost declarat neconstituțional.

A solicitat restituirea standardelor și colecțiilor proprietatea SC C.O.C.P.C.I.A. SA, ridicate de organele de urmărire penală.

Partea civilă Asociația de Standardizare din România a criticat soluția primei instanțe, arătând în dezvoltarea motivelor de apel că în mod greșit instanța nu a obligat la plata despăgubirilor și partea responsabilă civilmente; că din punct de vedere al prejudiciului de imagine instanța trebuia să-l oblige pe inculpat în solidar cu aceeași parte responsabilă civilmente la plata sumei de 10.000 RON întrucât activitatea A.S.R.O. a fost afectată, fiind redusă credibilitatea organismului național de standardizare; că în mod netemeinic s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 întrucât elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute în alin. (1) și (2) fiind distincte, cum de altfel și legiuitorul a înțeles să le definească prin texte de lege separate și ca atare nu pot fi absorbite unele în altele. Mai mult, a arătat apelanta parte civilă, instanța trebuia să rețină în sarcina inculpatului și agravanța prevăzută în alin. (3) având în vedere că faptele au fost săvârșite în scop comercial.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și în fond, pe latură penală, condamnarea inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996; pe latură civilă obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile în sumă de 1.5000 RON prejudiciu material și în sumă de 10.000 RON prejudiciu de imagine suferit de A.S.R.O. prin existența pe piață a unor standarde naționale cu un aspect diferit de standardele originale, determinat de numărul multiplicărilor fără elemente de securizare și la un alt preț decât cel aprobat de A.S.R.O. ca titular al dreptului de autor; cu cheltuieli de judecată.

Partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA a criticat sentința sub aspectul greșitei obligări a inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă A.S.R.O., față de împrejurarea că nu a comis vreo infracțiune.

Curtea, verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar și a probelor în apel, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de procuror, inculpat, partea responsabilă civilmente, partea civilă, dar și din oficiu, cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:

Cât privește critica referitoare la nelegala sesizare a instanței de judecată, s-a constatat că, prin rezoluția 5162/P/2006 din 10 iulie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a confirmat începerea urmăririi penale față de C.N.

Așa cum s-a consemnat în actul de sesizare a instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. (41) C. proc. pen., prin rezoluția Procurorului General din 24 martie 2008, dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (rechizitoriu).

Prin Rechizitoriul 385/P/2008 din 3 iunie 2008 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.N. pentru infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a constatat, așadar, că pricina a fost inițial instrumentată de un parchet ierarhic inferior, fiind preluată de un parchet ierarhic superior.

Alin. (41) al art. 209 C. proc. pen., reglementează cazurile în care procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția conducătorului parchetului ierarhic superior. Acest text legal a fost declarat neconstituțional, astfel cum a susținut apelatul inculpat în apărare.

Dar decizia de neconstituționalitate nu era în sensul susținut de apelantul inculpat.

Astfel, prin Decizia nr. 1058 din 14 noiembrie 2007, Curtea Constituțională a statuat că reglementarea cu caracter strict și limitativ, prev. de art. 209 alin. (41) C. proc. pen., a unor situații în care cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare pot fi preluate, pentru efectuarea urmăririi penale, de procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare restrânge în mod nejustificat competența acestora din urmă, cu consecința încălcării principiilor care guvernează activitatea Ministerului Public, în special a principiului controlului ierarhic care guvernează activitatea procurorilor.

Ca atare, așa cum a constatat și prima instanță prin încheierea din 3 decembrie 2008, Curtea a considerat că nu se poate admite că, în cauza supusă judecății, s-a efectuat urmărirea penală de un alt organ decât cel competent, pentru ca din motive de nulitate absolută, instanța să se desesizeze și să restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 C. proc. pen.

Potrivit art. 1396 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, constituie infracțiuni realizarea, în scopul distribuirii, fără a se urmări direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace și în orice mod, de mărfuri-pirat.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, constituie infracțiune oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, precum și deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice.

În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în scop comercial, acestea se sancționează mai sever.

Potrivit art. 1396 alin. (7), (8) și (9), în sensul legii, prin mărfuri pirat se înțelege: toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără consimțământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta și care sunt executate, direct ori indirect, total sau parțial, de pe un produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele sau copertele acestora.

Prin scop comercial se înțelege urmărirea obținerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material.

Scopul comercial se prezumă dacă marfa pirat este identificată la sediul, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea sau transportul de produse purtătoare de drepturi de autor ori de drepturi conexe.

Referitor la fondul cauzei, s-a constatat că la data de 11 aprilie 1997 s-a încheiat contractul de editare între SC C.O.C.P.C.I.A. SA (denumită Editura), reprezentată prin director general C.N., contabil șef C.G. și M.D. (denumită Autor), prin care Autorul, cu avizul Institutului Român de Standardizare (I.R.S.), acorda dreptul de a edita și difuza lucrarea "Colecția de standarde române pentru industria alimentară", pe subramuri.

Contractul de editare a fost semnat pentru Editură de directorul general C.N., directorul executiv C.M., contabilul șef G.C. și jurist, iar pentru Autor a semnat chimista M.D., și a fost avizat de directorul I.R.S., ing. M.P., fiind aplicată ștampila I.R.S.

În conformitate cu H.G. nr. 224 din 10 aprilie 1995, Institutul Român de Standardizare (I.R.S.) a funcționat ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, având ca obiect de activitate realizarea politicii de standardizare, acreditare și certificare în domeniul produselor și serviciilor.

Prin O.G. nr. 39 din 30 octombrie 1998, Institutul Român de Standardizare și-a încetat activitatea prin abrogarea H.G. nr. 224 din 10 aprilie 1995, fiind desemnat ca organism național de standardizare Asociația de Standardizare din România (ASRO), care a preluat atribuțiile institutului ce funcționase până la acea dată în cadrul Ministerului Agriculturii. În temeiul aceluiași act normativ, A.S.R.O. a preluat fondul național de standarde, având ca principală atribuție gestionarea și asigurarea activității de standardizare din România.

SC C.O.C.P.C.I.A. SA, administrată de inculpatul C.N., este înmatriculată la O.R.C. la numărul J40/534/1991 și are sediul în București.

Până la momentul privatizării în anul 1996, SC C.O.C.P.C.I.A SA a făcut parte din Ministerul Agriculturii și în cadrul societății a funcționat un compartiment de standardizare format din specialiști în domeniu ce a colaborat cu Institutul Român de Standardizare (I.R.S.).

Numita M.D., în calitate de chimist, a fost angajată a Institutului Român de Standardizare și, apoi, a Asociației de Standardizare din România, până în anul 2001, când aplecat prin transfer la AMRDGN.

Prin actul de sesizare a instanței, s-a arătat că infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constă în faptul că, după expirarea duratei contractului din 11 aprilie 1997, inculpatul C.N. a continuat acțiunea de editare a standardelor naționale, în scopul distribuirii, fără acordul scris al A.S.R.O., în calitate de succesor al I.R.S., în scopul de a obține un folos material pentru SC C.O.C.P.C.I.A. SA, dovedit de facturile emise de aceasta către beneficiari.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a arătat prin rechizitoriu că a fost comisă de inculpat prin acțiunile alternative de oferire, distribuire și deținere a fotocopiilor standardelor naționale realizate ulterior expirării contractului x/1997 până în anul 2006 (mărfuri pirat), fără autorizația scrisă a A.S.R.O., în scop comercial.

În conținutul constitutiv al acestei infracțiuni s-a menționat că intră și fapta de a deține, fără drept, în vederea distribuirii, a unor standarde naționale elaborate sub sigla A.S.R.O.

Cât privește încadrarea juridică a faptelor, nu s-a admis că elementul material al infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (2) este absorbit în elementul material al infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a), ambele din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005, deoarece activitatea de realizare, în scopul distribuirii în orice mod, nu presupune implicit activitatea de oferire, distribuire etc., prev. în alin. (2) al articolului respectiv.

Alin. (1) lit. a) al art. 1396 din Legea nr. 8/1996, incriminează realizarea de mărfuri pirat, intenția fiind calificată prin "scopul distribuirii" acestora. Ca atare, infracțiunea există, chiar dacă nu s-au distribuit mărfurile pirat realizate de autorul infracțiunii, cu condiția însă de a se dovedi împrejurarea că scopul urmărit de acesta a fost de a le distribui.

Spre deosebire de această infracțiune, cea reglementată la alin. (2) al aceluiași articol, incriminează printre alte acțiuni, pe cea de a distribui mărfuri pirat.

Având în vedere elementul material diferit al celor două infracțiuni, în formele de realizare menționate, era evident că infracțiunile sunt distincte, neputându-se admite că, în cazul în care s-au realizat mărfuri pirat, care au fost apoi distribuite, există numai infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005, așa cum s-a reținut prin sentința penală pronunțată în prezenta cauză.

Pe cale de consecință, Curtea a constatat că este greșită soluția primei instanțe prin care s-a dispus achitarea inculpatului C.N., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005, cu motivarea că elementul material al acesteia este absorbit în cel al infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a). din aceeași lege.

Pe fondul cauzei, însă, Curtea a menținut achitarea apelantului inculpat, pentru infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza aceluiași temei de drept, respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen., dar pentru alte considerente, respectiv că inculpatul nu a săvârșit faptele cu intenție, formă de vinovăție prevăzută de lege ca element constitutiv al infracțiunii respective, după cum se va arăta în continuare.

Analizând prevederile contractului din 11 aprilie 1997 s-a constatat, astfel cum se menționează la art. 2, că obiectul contractului l-a constituit dreptul de a edita și a difuza lucrarea "Colecția de standarde române pentru industria alimentară", pe subramuri.

Conform art. 3 din contract, lucrarea reprezintă prefațarea colecției și un exemplar al standardelor aprobate în perioada 1997 - 1998, autorul fiind obligat să predea editurii, lucrarea în formă completă, împreună cu toate materialele necesare publicării ei.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt operele științifice, scrise sau orale, ca de exemplu: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice.

Oficiul român pentru drepturile de autor (O.R.D.A.) a comunicat că standardele române sunt obiect al protecției dreptului de autor, încadrându-se între creațiile intelectuale protejate, din categoria documentațiilor științifice, prev. de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Așa cum a rezultat din înscrisul "contract din 11 aprilie 1997" aflat la dosar, contractul a fost avizat de P.M. în calitate de "Director I.R.S.", fiind aplicată ștampila instituției.

Potrivit art. 2 pct. 7 din H.G. nr. 224/1995, Institutul Român de Standardizare (I.R.S.), care a funcționat ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului și a avut ca obiect de activitate realizarea politicii de standardizare, acreditare și certificare în domeniul produselor și serviciilor, a avut printre atribuțiile principale "editarea și difuzarea standardelor române și a altor publicații de specialitate, având dreptul exclusiv de a le edita și a le reproduce".

Ca urmare, avizul dat de I.R.S., la încheierea contractului x/1997, prin aplicarea ștampilei instituției și a semnăturii directorului P.M., reprezenta o autorizare expresă dată SC C.O.C.P.C.I.A. SA de editare și difuzare a Lucrării. Aceasta deoarece, la momentul semnării contractului, I.R.S. avea competență exclusivă să autorizeze sau să cenzureze editarea standardelor naționale respective. Cum acest aviz a fost dat, nu s-a putut reține că derularea contractului de editare s-a realizat fără consimțământul sau autorizarea titularului de drepturi.

Avizul I.R.S. aplicat pe contractul nr. x/1997 a indicat existența consimțământului I.R.S. ca, prefața realizată de M.D. împreună cu Colecția de standarde 1997 - 1998, să fie editate și difuzate de SC C.O.C.P.C.I.A. SA.

Martora M.D. a relatat în fața instanței că directorul Direcției Standardizare, martorul P.M., a avizat contractul de editare pentru că avizul era necesar, fiind superiorul său ierarhic și "tot ceea ce facem trebuia avizat de acesta". Martora a declarat explicit că a predat către SC C.O.C.P.C.I.A .SA copii de pe standardele naționale "în baza avizului dat de I.R.S.".

Conform martorei, scopul avizului era acela de a-i permite să realizeze prefața și să pună la dispoziția SC C.O.C.P.C.I.A. SA un exemplar al standardelor din perioada 1997 - 1998, iar scopul realizării colecțiilor era de a fi vândute, deoarece I.R.S. nu avea, la acel moment, posibilități tehnice. A mai declarat martora că motivul pentru care s-a încheiat contractul de editare a fost că în acea perioadă se tipăreau foarte greu acele standarde naționale, de către Editura Tehnică, și era necesară cuplarea în colecții (dosar instanță). Declarația a fost conformă cu cea făcută la urmărire penală când martora a menționat că " la semnarea contractului, în care am fost reprezentantul I.R.S. și autorul textului comentat din partea introductivă a colecțiilor, s-a obținut viza I.R.S.".

Afirmația martorului P.M., care a avizat contractul în calitate de director al I.R.S., că acest aviz nu implica în niciun fel I.R.S. nu este conformă cu legislația în vigoare la acea dată, atâta timp cât obiectul contractul x/1997 l-a constituit "Colecția de standarde naționale în industria alimentară", iar aceste standarde sunt rezultatul activității unor colective de specialiști, nefiind elaborate (în sensul de creație) de SC C.O.C.P.C.I.A. SA sau M.D. (care a realizat doar prefața), iar I.R.S. reprezenta, la momentul încheierii contractului, pe plan național, organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care avea printre atribuții, conform art. 2 H.G. nr. 224/1995: "crearea de comitete tehnice sau alte organisme pentru activitatea de standardizare", "examinarea și aprobarea standardelor române stabilite de comitetele tehnice".

Declarația martorului P.M., conform cu care contractul "nu a fost înregistrat la I.R.S. întrucât am considerat că instituția la care eram angajat nu era parte a acestui contract", trebuia luată sub beneficiu de inventar. De altfel, în aceeași declarație martorul a precizat că M.D. a participat la elaborarea colecției de standarde naționale ca reprezentant al I.R.S. (dosar primă instanță).

La urmărire penală, acest martor a declarat că standardele în discuție au fost elaborate "pe baza convențiilor de prestări servicii încheiate între autor, M.D., angajat I.R.S., și SC C.O.C.P.C.I.A..

În acest context, instanța de control judiciar a arătat că trebuia interpretat și art. 9 al contractului x/1997, avizat prin aplicarea ștampilei I.R.S. și semnarea de către P.M., că "returnarea manuscrisului se va face la două luni de la tipărire". Astfel, dacă avizul dat de I.R.S. pentru derularea contractului nu era un aviz necesar și obligatoriu, cu toate consecințele ce decurg de aici, nu era necesar a se prevedea ca și clauză contractuală dispoziția de la art. 9. Standardele naționale aprobate în 1997 - 1998, care formau obiectul material al contractului nu aparțineau, de drept, nici SC C.O.C.P.C.I.A. SA și nici lui M.D., ci I.R.S.

Martora C.I., jurist la A.S.R.O., a declarat că nu a întrebat conducerea SC C.O.C.P.C.I.A. SA dacă a avut vreo relație contractuală cu I.R.S. și că "singura explicație pe care noi am putut să o dăm existenței avizului I.R.S. pe contractul respectiv încheiat cu martora M.D. a fost că, de fapt, șeful ierarhic superior al d-nei D., respectiv dl. P.M. a luat la cunoștință de activitatea profesională a acesteia în afara relațiilor de serviciu pe care le avea" (dosar primă instanță).

O astfel de interpretare a avizului dat de I.R.S. contractului x/1997, ar însemna că, deși I.R.S. avea conform legii dreptul exclusiv de a edita și difuza standardele, prin "simpla luare la cunoștință" a activității desfășurate de angajații săi, în afara relațiilor de serviciu, I.R.S. ceda drepturile sale exclusive oricărei persoane fizice sau juridice, care dorea să desfășoare o astfel de activitate.

O asemenea situație este neverosimilă și ar contraveni dispozițiilor art. 1 și 2 din H.G. nr. 224/1995, conform cărora I.R.S. deținea fondul documentar național în domeniul standardizării și realiza politica de standardizare în România.

De altfel, avizul dat de I.R.S. către SC C.O.C.P.C.I.A., cu privire la contractul x/1997, nu a fost întâmplător pentru că SC C.O.C.P.C.I.A. SA, până la privatizare, s-a aflat în subordinea Ministerului Agriculturii și a avut colaborări cu I.R.S., după cum a declarat și martora C.A. (fostă angajată a Ministerului Agriculturii), care a mai relatat că SC C.O.C.P.C.I.A. SA "a scos un volum de standarde profesionale și române pe piață, iar prefața acesteia era semnată de d-na M.D. care era reprezentanta IRS" (dosar instanță apel).

Cu acestea s-a coroborat declarația martorei A.E.G. care, referindu-se la standardele naționale editate și difuzate în baza contractului încheiat la 1997 între I.R.S. și SC C.O.C.P.C.I.A. SA, a menționat că prețurile de distribuție erau stabilite de SC C.O.C.P.C.I.A. SA pe bază de antecalcul cu avizul I.R.S.

În aceste condiții, nu s-a susținut afirmația părții civile A.S.R.O. că avizarea contractului a însemnat "o simplă luare la cunoștință de către șeful ierarhic superior despre activitatea pe care o desfășura d-na D. în afara raporturilor de serviciu".

Opinia părții civile A.S.R.O. că prin contract s-au transmis numai drepturile martorei M.D. asupra "propriei sale lucrări (prefața, introducerea pe care a realizat-o) în niciun caz drepturi asupra standardelor naționale" a fost contrazisă de obiectul contractului care, conform art. 3 alin. (1), îl constituie editarea și difuzarea Lucrării constând în "prefațarea colecției și 1 (un) exemplar al standardelor aprobate în perioada 1997 - 1998".

Importanța avizului dat de I.R.S., prin directorul I.R.S. - ing. M.P., a rezidat tocmai în faptul că fără acest aviz, SC C.O.C.P.C.I.A. SA nu ar fi putut edita și difuza decât prefața întocmită de martora M.D., pentru că, așa cum s-a arătat, conform art. 2 pct. 7 din H.G. nr. 224/1995, I.R.S. avea dreptul exclusiv de a edita și difuza standardele naționale, la data încheierii contractului x.

În cauză, nu s-a făcut dovada că pentru standardele naționale în industria alimentară, I.R.S. a avut, pe perioada derulării contractului x, contract de editare și difuzare cu Editura Tehnică, cum a învederat partea civilă A.S.R.O.

Martorul P.M., director de standardizare în perioada 1992 - 31 decembrie 2006 în cadrul I.R.S., devenit ulterior A.S.R.O., a declarat că au existat perioade în care editarea și difuzarea standardelor naționale nu s-a realizat prin Editura Tehnică, ci prin alte edituri, cum sunt OID-ICM (Oficiul de Informare și Documentare pentru Industria Construcțiilor de Mașini) și SC C.O.C.P.C.I.A..

Fiind audiat, martorul M.C. - fost director tehnic al compartimentului standarde al SC C.O.C.P.C.I.A. SA - a menționat că această societate a editat și difuzat pe piață culegeri privind standardele naționale în ce privește industria alimentară, atât înainte cât și după privatizarea societății, cu acordul reprezentantului I.R.S., contractul din 1997 fiind încheiat pe o perioadă nedeterminată (dosar primă instanță).

În temeiul art. 5 din contract, "Autorul se obligă să nu cedeze unei alte Edituri sau persoane dreptul de a reproduce sau difuza Lucrarea, integral sau parțial, fără acordul scris al Editurii. Această obligație este valabilă 2 ani de la data prezentului contract."

După cum s-a putut observa, termenul de 2 ani se referea la "reproducerea și difuzarea" standardelor naționale, ceea ce presupunea că activitate anterioară, editarea standardelor, prin strângerea acestora într-o colecție și întocmirea unei prefețe, ceea ce constituia parte din obiectul contractului în discuție, alături de difuzare.

Astfel, art. 5 alin. (2) din contractul x/1997 consfințea obligația de a nu se ceda timp de 2 ani dreptul de a se reproduce și a se difuza "Colecția de standarde române pentru industria alimentară", ceea ce înseamnă că în acea perioadă de timp, SC C.O.C.P.C.I.A. SA (numită Editură), a avut un drept de exclusivitate cu privire la reproducerea și difuzarea lucrării.

În sensul că contractul x nu a fost încheiat pe perioadă determinată, era și prevederea contractuală de la art. 6 lit. a) prin care Autorul autoriza Editura să reediteze Lucrarea în condiții stabilite prin convenție civilă, după epuizarea ediției, fără ca în contract să existe vreo clauză referitoare la tiraj.

Apoi, conform art. 4 intitulat "Termen de apariție", Editura se obliga să publice Lucrarea pe subramuri, în conformitate cu cele stabilite prin convenție civilă.

Actele dosarului au relevat că M.D. a încheiat convenții civile în baza acestui contract, atât în perioada de 2 ani calculată de la data încheierii contractului din 11 aprilie 1997, cât și după data de 10 aprilie 1999. În acest sens sunt convențiile civile din anul 1997, din anul 1998 și din anul 1999 când s-au încheiat convenții civile inclusiv în datele de 13 mai 1999 și 5 iulie 1999.

Această situație a făcut dovada că contractul x/1997 a fost încheiat pe o perioada nedeterminată, continuând să-și producă efectele până la denunțarea sa de către una din părți sau până la data la care părțile convin cu privire la încetarea lui.

Valabilitatea contractului x, care este legea părților, nu a fost contestată și nici nu s-a cerut constatarea nulității acestuia în fața instanței civile pentru încălcarea, eventual, a vreunei dispoziții imperative a legii.

Având în vedere toate acestea, Curtea a considerat că apelantul inculpat C.N. nu a comis faptele reținute în sarcina sa, prin actul de sesizare a instanței, cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv intenție, element constitutiv al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

În conformitate cu art. 18 alin. (1) și (2), art. 19, art. 20 alin. (1) și art. 23 alin. (3) din O.G. 39/1998, modificată prin O.G. nr. 44/1998, între I.R.S. și A.S.R.O. s-a încheiat la 30 octombrie 1998 un Protocol prin care, printre alte aspecte, s-a prevăzut la art. 6 că A.S.R.O. preia de la I.R.S. toate drepturile și obligațiile prevăzute în contractele încheiate înainte și în vigoare la 30 octombrie 1998, menționate în Anexa nr. 4 la protocol, precum și orice obligații ce decurg din acorduri sau alte înțelegeri încheiate de Institutul Român de Standardizare (dosar primă instanță).

Împrejurarea că potrivit Protocolului amintit și Anexei nr. 4, contractul x/1997 nu a fost preluat de A.S.R.O., ceea ce presupune că nu a fost înregistrat la I.R.S., nu poate avea drept consecință indirectă atragerea răspunderii penale a apelantului inculpat C.N. pentru realizarea (editarea) și difuzarea, deținerea unor standarde naționale în industria alimentară, cât timp la încheierea contractului între SC C.O.C.P.C.I.A. SA și M.D. a existat avizul I.R.S. pentru editare și difuzare, ca titular exclusiv al acestor drepturi.

De remarcat că, Protocolul din 30 octombrie 2008 a fost semnat din partea I.R.S., alături de directorul general M.M., și de directorul M.P., adică de persoana care a avizat contractul x/1997, ca reprezentant al I.R.S.

Martora M.D. D. a declarat că, pe parcursul derulării contractului, "nu crede că s-a întocmit un proces verbal de predare" a celor în jur de 40 standarde "date fiind relațiile dintre cele două instituții", respectiv I.R.S. și SC C.O.C.P.C.I.A. SA (de colaborare). Această afirmație, alături de cea conform căreia nu își amintește dacă a depus, la I.R.S., un exemplar al contractului a demonstrat că nu inculpatul trebuia să manifeste diligență pentru a fi reflectate, în documentele oficiale ale I.R.S., relațiile contractuale cu SC C.O.C.P.C.I.A. SA (dosar primă instanță).

În aceste condiții, Curtea a apreciat că, în cauză, nu au aplicabilitate dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 39/1998, potrivit cărora reproducerea integrală sau parțială a standardelor naționale se admite numai dacă există în prealabil acordul scris al A.S.R.O.

Pe cale de consecință, colecțiile de standarde române editate și difuzate de SC C.O.C.P.C.I.A. SA, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 39 din 30 ianuarie 1998, prin care s-a înființat A.S.R.O., nu constituiau mărfuri pirat întrucât nu au fost realizate, "fără consimțământul" titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta, condiționare expres prev. de art. 1396 alin. (8) din Legea nr. 8/1996.

Culegerea de standarde române comentate, ridicate cu ocazia controlului efectuat de organele de cercetare penală, la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA poartă sigla I.R.S. și mențiunile: elaborator expert M.D. - Institutul Român de Standardizare, revizia tehnică și metodologică director M.P. - Institutul Român de Standardizare, editator C.O.C.P.C.I.A. SA. Standardele naționale se refereau la produse cerealiere de morărit, panificație, paste făinoase și biscuiți, în vigoare la 31 martie 1998, apă și ape minerale, 1998, lapte și produse lactate, 1998, pește și produse din pește, 1998, bere și băuturi răcoritoare, 1998, pentru uleiuri și grăsimi vegetale, 1998, zahăr cacao și produse dulci, produse cerealiere de morărit, panificație, paste făinoase și biscuiți.

Cu prilejul controlului efectuat la sediul părții responsabile civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA au fost identificate și standarde profesionale, care nu fac obiectul.

De asemenea, au fost identificate la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA, copii ale standardelor naționale din industria alimentară care purtau sigla A.S.R.O., dar nu a existat niciun mijloc de probă prin care să se dovedească împrejurarea că acestea au fost executate de pe produsul purtător de drepturi de autor, condiție de existență pentru mărfurile pirat, așa cum sunt definite de art. 1396 alin. (8) din Legea nr. 8/1996. În această categorie se înscriau: C.s.c. - București 2001; C.s.m.g. 2002, parte din acestea părând a fi în formă originală, iar inculpatul a declarat că a existat abonament pentru achiziționarea de standarde naționale pentru vin și produse pe bază de vin și must, parte din acestea părând a fi în formă originală.

Cu privire la acest aspect, chiar partea civilă A.S.R.O. a menționat că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a introdus pe piață standarde naționale cu un aspect diferit de standardele originale.

Din această categorie a standardelor române despre care nu existau date certe că au fost executate de pe produsul purtător de drepturi de autor, sunt și cele strânse sub denumirea C.s.c. - 2001, care constituie, de fapt, fotocopii ale unor standarde cu sigla I.R.S. din anii 1995, 1996 și 1997.

În plus, prin mijloacele de probă administrate nu s-a dovedit că volumele ridicate de organele de poliție, la data de 23 ianuarie 2006, de la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA, privind standarde naționale din diverse ramuri ale industriei alimentare, sunt fotocopii sau, dimpotrivă, constituie exemplare din tirajul realizat în baza contractului, fie înainte, fie după 30 ianuarie 1998, când a luat ființă A.S.R.O.

Curtea a constatat, de altfel, că în contract și în convențiile civile încheiate în baza acestuia, nu se făcea vreo referire la tirajul Lucrării.

Ca atare, având în vedere că contractul din 11 aprilie 1997 a fost încheiat între SC C.O.C.P.C.I.A. SA și I.R.S. pe o perioadă nedeterminată, că acesta a purtat avizul I.R.S. privind editarea, reproducerea și difuzarea "C.s.r.i.a.", pe subramuri, nu s-a admis că apelantul inculpat C.N., după data de 30 ianuarie 1998, a realizat și a difuzat fotocopii ale unor lucrări purtând drepturi de autor, fără consimțământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta. În acest sens a fost și împrejurarea că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a eliberat facturi fiscale pentru standardele naționale difuzate.

Pe cale de consecință, constatând că faptele nu au fost comise de apelantul inculpat C.N. cu forma de vinovăție a intenției, s-a dispus achitarea acestuia, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., și în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Întrucât faptele incriminate de art. 1396 alin. (1) lit. a) și art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 au existat în materialitatea lor, după cum s-a dovedit, nu s-a justificat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), cum a solicitat inculpatul.

Potrivit art. 346 C. proc. pen., în caz de achitare pentru că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile.

Curtea a considerat că este întemeiată atragerea răspunderii civile delictuale a inculpatului, deoarece în acest domeniu, simpla culpă, chiar culpa cea mai ușoară, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii.

După data la care a luat ființă A.S.R.O., apelantul inculpat C.N. a manifestat o culpă în reproducerea și difuzarea "C.s.r.i.a.", pe subramuri, față de împrejurarea că acesta cunoștea că I.R.S., care avizase contractul din 11 aprilie 1997, a fost desființat la 30 ianuarie 1998, iar succesoarea acestuia era A.S.R.O., care a preluat nu doar valorile și bunurile I.R.S., dar și salariații I.R.S., prin transfer (dosar primă instanță).

Ipoteza contrară, că inculpatul nu ar fi știut despre înființarea A.S.R.O. și atribuțiile acestei Asociații, nu a fost admisă, dovadă fiind și faptul că în convenția civilă din 10 februarie 1999, încheiată în baza contractului x/1997 și semnată de inculpat, ca reprezentant al SC C.O.C.P.C.I.A. SA, a fost menționat că M.D. are funcția de expert I A la Asociația Română de Standardizare.

În sensul că inculpatul știa de existența ASRO, a fost și conținutul procesului-verbal din 23 ianuarie 2006, întocmit de organele de poliție, care au ridicat de la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA, printre altele, standarde A.S.R.O., "ce par a fi originale", despre care apelantul inculpat a declarat că au fost achiziționate ca urmare a faptului că societatea a avut abonament la aceste standarde. Curtea a constatat că aceste standarde A.S.R.O., nu au format obiectul actului de sesizare a instanței, atâta timp cât nu reprezentau mărfuri pirat (condiție de existență a ambelor infracțiuni de care este acuzat inculpatul), dată fiind forma de prezentare a acestora, în "original", iar nu de fotocopii, așa cum prevede art. 1396 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, care definește noțiunea de "mărfuri pirat".

Cuantumul despăgubirilor materiale acordate părții civile A.S.R.O., 15.000 lei, au fost corect stabilite, ținând cont de probele care au dovedit împrejurarea că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a vândut standarde naționale din domeniul industriei alimentare, în acest sens fiind declarațiile martorilor, facturile fiscale, avizele de expediție și instrumentele de plată comunicate de SC V. SA, N.R..

Curtea a considerat că, pentru justa soluționare a laturii civile a cauzei, nu se impunea restituirea colecțiilor de standarde naționale ridicate, de organele de urmărire penală, de la SC C.O.C.P.C.I.A. SA., ținând cont de motivul care a stat la baza achitării inculpatului.

Date fiind circumstanțele în care s-au desfășurat faptele, precum și aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, constând în răspândirea informațiilor cu privire la hotărârea instanței de judecată, pe cheltuiala inculpatului, s-a apreciat, în acord cu prima instanță, că este nefondată cererea părții civile A.S.R.O. de obligare a inculpatului la plata daunelor morale în cuantumul solicitat de 10.000 RON.

Apelantul inculpat C.N. a acționat în calitate de administrator al SC C.O.C.P.C.I.A. SA, așa încât a fost obligat la plata despăgubirilor materiale, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., fiind îndeplinite condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

În consecință, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza Deciziei penale nr. 260/A din 8 decembrie 2010 a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul București, inculpatului C.N. și părții civile Asociația de Standardizare din România împotriva Sentinței penale 123 din 18 februarie 2010 a Tribunalului București, secția I penală și desființând, în parte, hotărârea atacată, în rejudecare a achitat pe inculpatul C.N. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., inculpatul C.N. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA la plata sumei de 15.000 RON despăgubiri materiale către partea civilă Asociația de Standardizare din România. A fost înlăturată dispoziția privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, efectuate la judecarea cauzei în primă instanță, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost respins ca nefondat apelul părții responsabile civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.

3. Împotriva deciziei penale amintite au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul C.N., partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA și partea civilă Asociația de Standardizare din România - A.S.R.O., aducând ample critici de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, procurorul a invocat greșita achitare a inculpatului C.N. pentru faptele ce au făcut obiectul trimiterii în judecată - caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., precum și omisiunea confiscării speciale prevăzute de art. 118 lit. c) C. pen. - caz de casare circumscris prevederilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. S-a arătat în acest sens că Tribunalul București, fără a dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, a dispus achitarea inculpatului C.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificată, considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât infracțiunea descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, constând în oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea, transportul în scopul distribuirii de mărfuri pirat, precum și deținerea acestora - e absorbită în elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, motivat de aspectul că activitatea de realizare în scopul distribuirii în orice mod, presupune implicit că acțiunea autorului infracțiunii a înglobat și acțiunea de oferire, distribuire - prevăzută de alin. (2).

Din această perspectivă, procurorul învederează că elementele constitutive ale celor două infracțiuni sunt distincte și nu pot fi confundate, asimilate sau absorbite unele în altele, fiind vorba de descrierea unor acte materiale diferite, cuprinse în texte de lege deosebite.

În contextul în care Curtea a constatat greșită soluția primei instanțe, de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (2) din lege, pe considerentul absorbției elementului material al acesteia în cel al incriminării de la art. 1396 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, în mod greșit - susține procurorul în cuprinsul motivelor de recurs înfățișate - a fost menținută soluția de achitare de către instanța de control judiciar, invocându-se același temei de achitare, însă în sensul lipsei intenției.

Raționamentul Curții în motivarea soluției de achitare a inculpatului pentru toate faptele reținute în sarcina sa, fundamentat pe aspectul că nu se poate admite că inculpatul, după data de 30 ianuarie 2008 ar fi realizat și difuzat fotocopii ale unor lucrări purtând drepturi de autor, fără consimțământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta, arătându-se împrejurarea că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a eliberat facturi fiscale pentru standardele naționale difuzate este, în opinia procurorului, eronat iar argumentele aduse sunt următoarele:

Contractul de editare din 11 aprilie 1997 nu a fost niciodată înregistrat la I.R.S. sau A.S.R.O., ceea ce demonstrează că I.R.S. nu a fost parte la încheierea contractului, fiind încheiat de SC C.O.C.P.C.I.A. SA cu M.D., în calitate de persoană fizică, ci nu ca reprezentant al I.R.S., iar aspectul că a fost avizat de directorul de la Direcția Standardizare - P.M. - a echivalat cu o simplă luare la cunoștință de către șeful ierarhic superior despre activitatea desfășurată de M.D..

Numita M.D. a transmis prin acel contract drepturile asupra propriei lucrări, și nu asupra standardelor naționale, deoarece ea nu era titularul acelor drepturi, atribut exclusiv al I.R.S., ulterior A.S.R.O.

Se mai arată că la momentul încheierii contractului, Legea nr. 8/1996 era în vigoare, iar potrivit normelor, dreptul de autor asupra unei opere colective aparține persoanei din inițiativa, responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată, și mai mult decât atât, I.R.S. la acea vreme avea contract de editare și difuzare a standardelor naționale cu Editura Tehnică, iar SC C.O.C.P.C.I.A. SA, cu toate că se considera editură în contract nu a fost niciodată o editură.

Contractul nr. x/1997 încheiat între inculpat și martora M.D. nu a avut inserate clauzele obligatorii unui contract de creditare, lipsa oricăreia dintre clauzele prevăzute de lege, atrăgând ca sancțiune juridică aplicabilă nulitatea contractului. Pe de altă parte, procurorul mai invocă în sprijinul celor susținute aspectul că acel contract nu a avut acordul scris al IRS, nu a fost înregistrat la Institut, ci a beneficiat doar de viza directorului P.M., prin care își exprima acordul cu privire la activitatea extraprofesională a numitei M.D..

Deși prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracțiunea săvârșită în perioada derulării contractului, procurorul apreciază că sunt relevante cele învederate în planul existenței laturii subiective, a intenției, în săvârșirea infracțiunii, iar faptul că nu este trecută perioada de derulare în contract nu înseamnă că s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată.

În fine, un alt argument adus în sensul vinovăției inculpatului este acela că instanța de apel, motivând soluția pe latura civilă, a menționat că inculpatul știa că I.R.S. a fost preluată de A.S.R.O. și că era necesară obținerea acordului acestei societăți.

O ultimă critică adusă de procuror deciziei instanței de apel a vizat omisiunea confiscării speciale a bunurilor dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite părții vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirile acesteia, respectiv colecțiile de standarde naționale ridicate de organele de urmărire penală de la SC C.O.C.P.C.I.A. SA.

Inculpatul C.N. și partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA au adus critici comune deciziei instanței de apel, invocând mai multe cazuri de casare.

S-au invocat prevederile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în sensul unei hotărâri contrare legii sau o greșită aplicare a legii în cauză, în împrejurarea în care concluzia indubitabilă era aceea că nu a fost săvârșită vreo faptă prevăzută de legea penală, nici cu intenție și nici din culpă, s-ar fi impus achitarea inculpatului pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. și nu art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel cum Curtea a considerat.

În legătură cu contractul din 11 aprilie 1997, cu durată nedeterminată, recurenții arată că acesta avea drept obiect editarea și difuzarea "C.s.r.i.a. pe subramuri", editura SC C.O.C.P.C.I.A. SA fiind deținătoarea copyrightului lucrării, iar prin clauza de exclusivitate stipulată în cuprinsul contractului autoarea M.D. s-a obligat ca timp de 2 ani să nu cedeze unei alte edituri sau persoane dreptul de a reproduce sau difuza lucrarea, integral sau parțial, fără acordul editurii.

Se arată, de asemenea, că întreaga activitate de editare și difuzare a lucrării s-a desfășurat în temeiul contractului, nefiind săvârșită vreo faptă în afara acestuia și neexistând nici măcar vreo culpă, nici din perspectiva faptului că recurenții inculpat și parte responsabilă civilmente ar fi cunoscut aspectul desființării I.R.S. și al înființării A.S.R.O., ceea ce, în opinia acestora, nu poate constitui fundament al existenței unei culpe, câtă vreme A.S.R.O. a preluat toate drepturile și obligațiile asumate de către I.R.S., deci și avizul dat de acesta pe contractul în cauză.

Argumentele aduse în acest sens au constat în faptul că martorul P.M., ce avizase, în calitate de director, contractul rămas pe funcție la A.S.R.O. de la înființare până în 2001, iar A.S.R.O. nu a denunțat niciodată acel contract.

O altă critică adusă s-a circumscris cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 18 cu referire la comiterea unei grave erori de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.

În condițiile în care situația de fapt din cauză a condus inevitabil la concluzia certă că activitatea de editare și difuzare a lucrării respective s-a realizat cu respectarea și în limitele clauzelor contractului nr. x/1997, cu avizul I.R.S., ca instituție centrală ce gestiona standardele române, recurentul inculpat și parte responsabilă civilmente consideră în motivele de recurs expuse că, în mod total eronat, instanțele au concluzionat cu privire la existența infracțiunii săvârșite în varianta culpei.

Urmare a acestei erori, precum și a greșitei aplicări a legii, se arată că în mod, de asemenea eronat, instanța a dispus obligarea lor pe latură civilă, pe principiul solidarității, la plata sumei de 15.000 RON în favoarea A.S.R.O., omițând a face următoarele constatări:

Autorul M.D. nu a contestat, nu a revendicat nicio despăgubire, nu a formulat vreo pretenție, alta decât drepturile ce-i reveneau din prevederile contractului x/1997, lucrarea acesteia fiind operă distinctă, iar standardele - părți ale lucrării ce au fost incluse în Colecție cu avizul I.R.S.

Nu există un prejudiciu demonstrat și dovedit de către A.S.R.O., raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză neputând statua în existența vreunui prejudiciu.

Din perspectiva dreptului civil, singura persoană care putea emite pretenții prin acoperirea unui prejudiciu era autoarea M.D., ca parte contractantă, iar instanța de apel a obligat recurenții la plata unei sume pretinse de partea civilă A.S.R.O. fără nicio dovadă și în lipsa oricărui temei de drept.

Menținându-se în registrul criticilor aduse modului în care instanța a soluționat latura civilă a cauzei, recurenții inculpat și parte responsabilă civilmente arată că dispoziția de răspândire a informațiilor referitoare la hotărâre pe cheltuiala lor, în temeiul art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996 modificat nu este legală în contextul în care aceasta reprezintă o sancțiune civilă, ce nu poate fi aplicată decât în situația săvârșirii unei fapte penale.

O ultimă solicitare a recurenților este aceea a restituirii colecțiilor de standarde naționale ridicate de organele de urmărire penală, având în vedere lipsa faptei penale și realizarea acestora în temeiul contractului.

Decizia instanței de apel a fost criticată și de partea civilă A.S.R.O., care a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție Casarea hotărârii atacate și condamnarea inculpatului pentru faptele deduse judecății.

Recurenta parte civilă apreciază că în mod greșit instanța de fond și cea de apel au dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) raportat la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 și art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, prima instanță considerând eronat că elementul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (2) din lege ar fi absorbit în cel prevăzut de art. 1396 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, în condițiile în care sunt acte materiale distincte, cum și legiuitorul le-a definit. S-ar fi impus ca instanța să rețină în sarcina inculpatului și agravanta prevăzută de alin. (3), având în vedere că faptele au fost săvârșite de inculpat în scop comercial.

Hotărârea instanței de apel este, în opinia recurentei părți civile, netemeinică, întrucât deși reține o culpă în sarcina inculpatului, nu motivează care formă a culpei se regăsește în speță, nu arată lipsa laturii subiective, iar din motivarea pe latură civilă a cauzei se poate sesiza eroarea în care instanța s-a aflat, confuzia pe care a făcut-o între culpa cu prevedere și intenția indirectă.

Referitor la contractul de editare din 11 aprilie 1997, se arată că acesta nu a existat niciodată în arhiva ASRO, astfel cum a fost preluată de la I.R.S., ceea ce se explică prin aceea că I.R.S. (și, ulterior A.S.R.O.) nu a fost parte la acest contract, părți fiind, în concret, SC C.O.C.P.C.I.A. SA și M.D., în calitate de persoană fizică și nu reprezentant al I.R.S.

Faptul că acel contract a fost avizat de numitul P.M., director la Direcția Standardizare și existența ștampilei I.R.S. pe acel contract a semnificat numai o simplă luare la cunoștință de către șeful ierarhic superior despre activitatea desfășurată de M.D., în afara raporturilor de serviciu, constituind un aviz.

În opinia părții civile, din punct de vedere juridic, numita M.D. nu putea transmite drepturile asupra Standardelor naționale pentru că nu era titularul acestor drepturi la data încheierii contractului fiind în vigoare Legea nr. 8/1996 ce conținea reglementări exprese în acest sens.

Tocmai din această rațiune, ca urmare a încheierii contractului, nu au fost predate Standarde naționale de către I.R.S. către SC C.O.C.P.C.I.A. SA, nu există proces-verbal de predare-primire.

Din declarațiile inculpatului și ale martorei O.M. reiese că SC C.O.C.P.C.I.A. SA elabora colecții de standarde în industria alimentară, prin realizarea de copii "xerox" după Standardele naționale pe care le aveau.

În fine, recurenta parte civilă solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând prejudicii de imagine, întrucât prin activitatea sa, inculpatul a nesocotit calitatea A.S.R.O. de titular al drepturilor de autor asupra standardelor naționale, lăsând impresia greșită potrivit căreia Standardele nu sunt obiect al protecției legale și reproducerea din standarde în cadrul publicațiilor sau documentației de specialitate poate fi făcută de oricine, fără acordul A.S.R.O.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 pct. 18, 172, în raport cu criticile formulate, dar și din oficiu, ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prin actul de trimitere în judecată în sarcina inculpatului C.N. s-au reținut infracțiunile de realizare, în scopul distribuirii, fără a se urmări direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace și în orice mod de mărfuri pirat - art. 1396 alin. (1) lit. a) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu art. 41 alin. (2) și oferire, deținere și distribuire de mărfuri pirat și săvârșirea acestor fapte în scop comercial - art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, activitatea infracțională a inculpatului C.N. a constat, în opinia procurorului, în esență, în aceea că în perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA, administrată de inculpat ar fi comercializat Standarde naționale și colecții de standarde naționale, fără autorizație din partea A.S.R.O. în calitate de titular al dreptului de autor.

În rezolvarea acțiunii penale a cauzei, instanța fondului, în urma evaluării materialului probator al cauzei, a procedat la achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 cu art. 41 alin. (2) C. pen., condamnându-l pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (1) lit. a) rap. la art. 1396 alin. (3) din legea modificată, cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare, acordându-i beneficiul suspendării condiționate, iar în latura civilă a cauzei l-a obligat pe acesta la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de prejudiciu material către partea civilă A.S.R.O.

Contrar celor constatate de instanța fondului cu privire la infracțiunile ce se cer a fi reținute în sarcina inculpatului, instanța de control judiciar a apreciat că raționamentul conform căruia în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) din lege se absoarbe elementul material al infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (2) din aceeași lege, astfel cum prima instanță stabilise, este greșit.

În baza propriului examen, Înalta Curte de Casație și Justiție își însușește punctul de vedere exprimat și argumentat judicios de instanța de apel cu privire la corecta încadrare juridică a faptelor, în împrejurarea în care incriminările din art. 1396 alin. (1) lit. a) și respectiv art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 sunt distincte, elementul material al celor două infracțiuni diferă, prin modalitatea de realizare.

În ceea ce privește soluția de achitare menținută de instanța de apel, soluție fundamentată pe inexistența intenției, forma de vinovăție prevăzută de lege ca element constitutiv al infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005, cu art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a propriului demers analitic asupra acțiunilor inculpatului, a cadrului în care contractul din 11 aprilie 1997 a fost încheiat și s-a desfășurat, a părților contractante, a obiectului acestui contract, precum și a duratei sale, arată:

Examinând contractul în baza căruia SC C.O.C.P.C.I.A SA, societate administrată de inculpat, a editat și difuzat standarde naționale, instanța de apel a concluzionat în mod pe deplin justificat că la momentul semnării contractului între SC C.O.C.P.C.I.A. SA și M.D., avizul dat de I.R.S. (devenită ulterior A.S.R.O.) prin aplicarea ștampilei instituției și a semnăturii directorului P.M. a semnificat o autorizare expresă dată acestei societăți în sensul editării și difuzării lucrării, consfințind existența consimțământului I.R.S. ca prefața realizată de M.D. împreună cu Colecția de Standarde 1997 - 1998 să fie editate, respectiv difuzate de SC C.O.C.P.C.I.A. SA.

Acest aspect reiese cu certitudine atât din conținutul contractului cât și din declarațiile martorilor audiați în cauză, iar din această perspectivă, Curtea a adus suficiente argumente în sprijinul celor constatate și a interpretat în mod corespunzător avizul dat de I.R.S. contractului nr. x/1997.

Un alt aspect semnificativ în cauză îl constituie faptul că acel contract (x) nu s-a încheiat pe o durată determinată, iar art. 6 lit. a) stipula că autorul autorizează editura să reediteze lucrarea în condițiile stabilite prin convenție civilă, după epuizarea ediției, termenul de 2 ani - prevăzut la art. 5 alin. (2) din contract - referindu-se la consfințirea obligației de a nu se ceda pe această durată de timp dreptul de reproducere și difuzare a "C.s.r.i.a.".

Prin urmare, derularea contractului încheiat a avut loc cu respectarea clauzelor contractuale stipulate, încheierea acestui contract respectând cerințele legale, context în care se impune concluzia că inculpatul C.N. nu a săvârșit vreo faptă dintre cele incriminate de textele de lege invocate în precedent și pentru care a fost trimis în judecată, ba mai mult, nu există vreo faptă din punct de vedere material, și pe cale de consecință, nu există infracțiune, singurul temei al răspunderii penale.

Examenul riguros cu privire la activitatea desfășurată de inculpat în cadrul drepturilor și obligațiilor sale contractuale - contractul x fiind legea părților, nefiind contestat de vreuna din părți, încheiat pe o durată nedeterminată și continuând astfel să-și producă efectele până la denunțarea sa ori până la data la care părțile convin cu privire la încetarea lui - conduc la concluzia că faptele de care e acuzat inculpatul nu există nici măcar în obiectivitatea lor materială, nefiind îndeplinită în cauză niciuna din trăsăturile esențiale ale infracțiunii.

Pe de altă parte, mijloacele de probă administrate în cauză nu au relevat că inculpatul C.N., ulterior datei de 30 ianuarie 1998 ar fi realizat și difuzat fotocopii ale unor lucrări purtând drepturi de autor, fără consimțământul titularului de drept sau al persoanei legal autorizată de acesta, edificator fiind în acest sens și aspectul că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a eliberat facturi fiscale pentru standardele naționale difuzate.

În fine, se mai impune precizarea că în sarcina inculpatului nu se poate reține vreo culpă astfel cum în mod eronat a apreciat instanța de apel, în reproducerea și difuzarea "C.s.r.i.a.", după data la care a luat ființă A.S.R.O. - succesor al I.R.S. la data de 30 ianuarie 1998 - față de împrejurarea că la data avizării contractului x/11, respectiv, aprilie 1997 colaborarea s-a produs între I.R.S. și societatea inculpatului, pe bază de convenții civile de prestări servicii încheiate cu martora M.D. în calitate de reprezentant al I.R.S. Aspectul că inculpatul a luat la cunoștință de faptul că existența A.S.R.O., nu prezintă vreo relevanță în planul răspunderii penale a acestuia, Înalta Curte neidentificând vreo obligație de conduită în contextul în care contractul fusese încheiat la data la care I.R.S. oferise dreptul de a reproduce textul standardelor în cadrul unor colecții, iar la momentul executării contractului, calitatea de autor al acestora a aparținut în exclusivitate I.R.S. și abia ulterior succesoarei, anume, A.S.R.O.

Prin urmare, în virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu există în materialitatea lor, împrejurare în care soluția dispusă de instanța de apel, în sensul menținerii achitării inculpatului C.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (2) rap. la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen. și a achitării acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) rap. la art. 1396 alin. (3) din aceeași lege, cu art. 41 alin. (2) C. pen., în conformitate cu același text de lege ca temei - nu este conformă cu situația ce rezultă în urma evaluării materialului probator al cauzei.

Rațiunile expuse evidențiază caracterul nefondat al criticilor aduse în motivele de recurs, de procuror și partea civilă cu referire la greșita achitare a inculpatului și, totodată, reflectă greșita aplicare a legii în ceea ce privește temeiul achitării acestuia, respectiv prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Circumscrise acestui caz de casare - art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. - criticile aduse de către inculpat și partea responsabilă civilmente sunt întemeiate, determinând, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursurilor formulate și casarea deciziei penale atacate, cu consecința schimbării temeiului de achitare a inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni ce au făcut obiectul judecății din dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu cele ale art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Urmare a acestei modalități de rezolvare a acțiunii penale exercitate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă acțiunea civilă adiacentă pornită în procesul penal pe partea civilă Asociația de Standardizare din România - A.S.R.O. în conformitate cu dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge ca nefondate recursurile formulate de parchet, partea civilă împotriva Deciziei penale nr. 260/A din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 192 va obliga recurenta parte civilă Asociația de Standardizare din România - ASRO la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpatul C.N. și partea responsabilă civilmente S.C. COCPCIA SA împotriva Deciziei penale nr. 260/A din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și Sentința penală nr. 123/F din 18 februarie 2010 a Tribunalului București, secția I penală și, rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului C.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 1396 alin. (2) raportat la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 și art. 1396 alin. (1) lit. a) raportat la art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificată prin O.U.G. nr. 123/2005, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de partea civilă Asociația de Standardizare din România - ASRO.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă Asociația de Standardizare din România - ASRO împotriva aceleiași decizii.

Suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat C.N., până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă Asociația de Standardizare din România - ASRO la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2011.

Procesat de GGC - CL