Rebuttal of statutory presumption of commercial intent for pirated media; liability for unauthorized software installation and pre-hearing tax evasion

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 237 din 13 iulie 2010 a Tribunalului Dâmbovița s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice - din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 în infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1396 alin. (2) și (3) din aceeași lege.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.P.B., în privința infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 1396 alin. (2) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și a dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.P.B. la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 292 C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. și a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o amendă de 400 RON.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul în privința infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 1398 din Legea nr. 8/1996.

În baza dispozițiilor art. 1399 din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. d) C. pen. și a dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 5 luni și 3 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

În conformitate cu dispozițiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 luni închisoare.

În baza dispozițiilor art. 82 C. pen., a fost stabilit termen de încercare de 2 ani și 5 luni, iar în baza dispozițiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. (1) și 2 C. pen. au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., care au fost suspendate, în conformitate cu dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea celor 125 CD-uri pirat (dintre care 21 CD-uri videofonograme, 25 CD-uri fonograme și 79 CD-uri produse soft).

În baza dispozițiilor art. 14, art. 15 și art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu SC V.C. SRL, la plata sumei de 325 dolari SUA către partea civilă M.C..

A fost respinsă cererea formulată de către U.P.F.R. și de către E.A., privind obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL la plata sumei de 1.780 euro și, respectiv, 195,6 euro, cu titlu de daune materiale.

S-a constatat totodată că inculpatul a achitat suma de 356 RON cu titlu de impozit pe profit datorat D.G.F.P. Dâmbovița, așa cum atestă chitanța nr. x emisă de D.G.F.P. la 16 august 2007.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL la 740 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că:

Prin Sentința penală nr. 197 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la 4 aprilie 2008 în Dosarul nr. 1188/120/2007, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului S.P.B. pentru infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 1396 alin. (2), art. 1398 și art. 1399 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, cu completările ulterioare și de dispozițiile art. 291 C. pen.

Prin aceeași sentință în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. și art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005 a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (3) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă prevăzută de dispozițiile art. 91 lit. c) C. pen. - amenda în sumă de 200 RON, acesta fiind totodată obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL Pucioasa la plata sumei de 356 RON, cu dobânda legală către D.G.F.P. Dâmbovița, reprezentând impozitul pe profitul realizat în perioada noiembrie - decembrie 2005 și la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin rechizitoriul întocmit de către procuror la 8 februarie 2007 în Dosarul nr. 26/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, înregistrat pe rolul acestei instanțe la 19 februarie 2007, a fost trimis în judecată inculpatul S.P.B., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 1396 alin. (2), art. 1398 și art. 1399 din Legea nr. 8/1996, a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de dispozițiile art. 292 C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Ca situație de fapt, procurorul a stabilit că inculpatul este administrator al SC V.C. SRL Pucioasa, având ca obiect de activitate reproducerea pe suporți a înregistrărilor audio, video și a celor cu caracter informatic, precum și realizarea și furnizarea de programe, consultații în domeniul echipamentelor de calcul etc. și că în perioada septembrie 2005 - ianuarie 2006, acesta a dezvoltat pe raza orașului Pucioasa o rețea de furnizare a serviciilor internet, declarând reprezentanților Oficiului Registrului Comerțului Dâmbovița că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a desfășura activități de telecomunicație.

Urmare a unei reclamații, potrivit căreia inculpatul instala și furniza servicii internet în schimbul unor sume de bani fără a încheia contracte, s-a efectuat o percheziție la domiciliul său, de unde au fost ridicate 3 unități centrale pentru calculator, 130 CD-uri, 6 dischete, materiale utilizate la realizarea rețelelor de calculator și documente și înregistrări legate de activitatea SC V.C. SRL Pucioasa.

S-a constatat astfel că la 16 noiembrie 2005, inculpatul a formulat o cerere către Oficiul Registrului Comerțului Dâmbovița, solicitând extinderea activităților SC V.C. SRL Pucioasa și pentru codurile C.A.E.N., reprezentând activități de telecomunicații și alte activități recreative, declarând că deține toate autorizările A.N.R.C. în legătură cu furnizarea unor servicii de telecomunicații electronice destinate publicului.

În urma expertizării celor trei unități centrale de calculator, prin raportul de constatare tehnico-științifică, s-a concluzionat că pe hard-discul marca "M." aflat în unitatea centrală, despre care inculpatul a afirmat că a fost împrumutată, se afla instalat sistemul de operare W. XP Profesional, pentru care nu avea licență, celelalte două servere având instalate pe hard-discuri - sistemul de operare L..

De asemenea, s-a stabilit că 125 dintre cele 130 CD-uri ridicate de la inculpat sunt produse pirat conținând videograme, fonograme sau produse soft.

Înscrisurile ridicate de la inculpat au confirmat că acesta a încasat în numele societății în perioada septembrie 2005 - suma de 1.040 RON, iar pentru luna decembrie 2005 - suma de 1.185 RON, pentru care nu a emis facturi fiscale, sumele menționate nefiind evidențiate în registrele contabile, situație în care nu a fost calculat nici impozitul pe profit datorat, în sumă de 356 RON.

În drept, s-a stabilit că faptele inculpatului, constând în dezvoltarea unei rețele de furnizare a serviciilor internet pe raza orașului Pucioasa, în perioada septembrie 2005 - ianuarie 2006, fără autorizare legală, acesta declarând Oficiului Registrului Comerțului Dâmbovița în mod nereal că îndeplinește condițiile legale pentru desfășurarea activităților de telecomunicații, cu toate că nu era autorizat de către A.N.R.C., încasarea unor sume de bani pentru serviciile prestate, fără a întocmi și înregistra documente fiscale, fără a le înregistra în evidențele contabile ale societății și fără a calcula și vărsa impozitul pe venitul realizat, precum și deținerea la punctul de lucru al SC V.C. SRL Pucioasa, fără licență, a unor fonovideograme, fonograme și 8 programe de calculator, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 1396 alin. (2), art. 1398 și art. 1399 din Legea nr. 8/1996, de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și de dispozițiile art. 292 C. pen.

În declarația pe care a dat-o în faza cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut că a încasat în numele SC V.C. SRL Pucioasa - sume de bani pentru serviciile prestate, fără a emite facturi fiscale și fără a le înregistra în contabilitate, adăugând că unul dintre calculatoarele care i-au fost verificate aparține unei vecine și că CD-urile ridicate au fost cumpărate din magazinele de specialitate, fiind personale și nefiind folosite în activitatea societății a cărui administrator este.

Totodată, au fost audiați martorii D.F., P.M.C., P.A.M., T.A.I., O.D., D.C., M.C.E., A.M.V. și G.A.G., care au făcut precizări privind modul de încheiere și derulare a contractelor de prestări de servicii internet oferite de către societatea inculpatului.

În urma analizării probelor administrate în cauză - declarațiile inculpatului și ale martorilor, raportul de constatare tehnico-științifică și procesele-verbale întocmite de către organele de poliție, tribunalul a reținut următoarele:

În calitate de administrator al SC V.C. SRL Pucioasa, în perioada septembrie 2005 - ianuarie 2006, inculpatul a dezvoltat pe raza orașului Pucioasa o rețea de furnizare a serviciilor internet, stabilind ca punct de lucru al societății apartamentul său situat în Pucioasa.

La percheziția desfășurată în urma unei reclamații autorizată de către Tribunalul Dâmbovița la domiciliul inculpatului, au fost ridicate unitățile centrale a trei calculatoare, precum și 130 CD-uri și 6 dischete.

Constatarea tehnico-științifică efectuată în cauză a stabilit că unitățile centrale a două dintre calculatoare erau folosite ca servere, având instalat sistemul de operare "L.", pe unitatea centrală fiind instalat, fără licență, sistemul de operare W.X.P., precum și că 125 de CD-uri conțineau videofonograme, audiograme și produse soft piratate.

Așa cum de altfel a și recunoscut, în perioada noiembrie - decembrie 2005, inculpatul a încasat în numele SC V.C. SRL Pucioasa, contravaloarea serviciilor de furnizare internet prestate clienților, în sumă de 2.225 RON, fără a emite facturi fiscale și fără a o înregistra în evidențele contabile ale societății, prejudiciind statul cu suma de 356 RON reprezentând impozitul pe profitul neînregistrat.

A apreciat astfel tribunalul că fapta inculpatului de a încasa în numele societății, pentru serviciile prestate unor persoane fizice, sume de bani fără a emite documente fiscale și fără a le înregistra în evidențele contabile ale acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Invocând dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat în cazul în care prejudiciul cauzat și acoperit este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul fiscal" și luând în calcul că la 25 ianuarie 2007 inculpatul a formulat o cerere la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, înregistrată sub nr. 3413 (dosarul de urmărire penală), prin care a solicitat să i se aprobe achitarea prejudiciului în sumă de 356 RON și să-i fie indicat contul la care trebuie să se apeleze fără a i se comunica vreun răspuns până la primul termen de judecată care a fost fixat la 27 martie 2008, tribunalul, având în vedere și cuantumul apreciat ca modic al prejudiciului cauzat, de doar 356 RON, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, dispunând în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. achitarea acestuia pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, obligându-l la plata unei amenzi administrative în sumă de 200 RON.

Pentru infracțiunile prevăzute de dispozițiilor art. 1396 alin. (2), art. 1398 și art. 1399 din Legea nr. 8/1996 și de dispozițiile art. 292 C. pen., inculpatul a fost achitat în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., considerând că faptele nu există.

A reținut tribunalul că infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data la care s-a constatat de către procuror că ar fi fost comisă, care constă în "oferirea, distribuirea, deținerea și depozitarea sau transportul în scopul distribuirii de produse pirat, precum și deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice" nu a fost probată, nerezultând din dovezile administrate că CD-urile pirat ridicate cu ocazia percheziției au fost oferite sau distribuite altor persoane, ori că erau deținute și depozitate în scopul distribuirii.

Totodată, s-a constatat că nu a reieșit nici faptul că CD-urile erau deținute în scopul utilizării prin comunicare publică, probele indicate în cuprinsul actului de sesizare a instanței - declarațiile martorilor D.R.C., N.G.M. și A.M.V., atestând doar faptul că în baza contractelor încheiate aveau acces la folosirea muzicii, a jocurilor etc. pe internet, fără a se proba că acestea proveneau de pe CD-urile deținute de către inculpat, considerându-se că aceeași motivare subzistă și pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1398 din Legea nr. 8/1996, nefăcându-se dovada certă că CD-urile pirat ridicate din domiciliul său erau puse la dispoziția publicului și puteau fi accesate în orice loc sau în orice moment ales în mod individual.

În privința infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 1399 din Legea nr. 8/1996 constând în "reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, în oricare dintre următoarele modalități - instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmiterea în rețea internă, tribunalul a reținut că cea de-a treia unitate centrală ridicată la percheziție, pe care a fost găsit instalat programul W.X.P., aparține numitei B.M., fiind adusă de către aceasta din Italia, care a ajuns la inculpat pentru efectuarea unor verificări, (așa după cum atestă declarațiile numitei B.M. și a fratelui său B.G.), nefiind el cel care a instalat respectivul program, situație care a condus la soluția achitării.

Pe de altă parte, s-a evidențiat că declarația dată de către inculpat la Oficiul Registrului Comerțului Dâmbovița se referă la cu totul alte situații, nevizând existența avizului A.N.R.C. necesar pentru furnizarea de servicii de telecomunicații electronice destinate publicului, așa cum s-a reținut în rechizitoriu, motiv pentru care acesta a fost achitat în privința infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 292 C. pen., apreciindu-se că fapta nu există în materialitatea sa.

Potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (2) C. proc. pen. și dispozițiilor art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL Pucioasa, la plata către D.G.F.P. Dâmbovița a sumei de 356 RON, cu dobânzile legale, reprezentând impozitul pe venitul net realizat în lunile noiembrie - decembrie 2005.

În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 125 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie la 2 octombrie 2008 în Dosarul nr. 1188/120/2007, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, împotriva Sentinței penale nr. 197 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița la 4 aprilie 2008.

Curtea a reținut că nu s-a putut face dovada certă neechivocă a împrejurării că CD-urile pirat au fost oferite, distribuite sau deținute în vederea distribuirii altor persoane și nici că ar fi fost deținute în scopul utilizării prin comunicare publică de alte puncte de lucru ale SC V.C. SRL, cu mențiunea că raportul de constatare științifică la care face trimitere procurorul nu demonstrează că inculpatul transmitea la distanță prin cablu și radio CD-urile pirat, existând doar o presupunere în acest sens, singura probă în baza căreia s-ar fi putut trage o asemenea concluzie fiind percheziționarea sistemelor informatice ale clienților săi și verificarea corespondenței dintre produsele piratate și eventuale fonograme sau viodeofonograme aflate pe calculatoarele supuse percheziției, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

S-a concluzionat, așadar, că în mod corect tribunalul a achitat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

În legătură cu infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1398 din Legea nr. 8/1996, Curtea a stabilit că nu s-a probat faptul că inculpatul a pus la dispoziția publicului, fără consimțământul titularilor de drepturi, opere sau produse purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanților de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, pentru ca publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual, motiv pentru care a considerat că soluția de achitare a inculpatului pronunțată de către instanța de fond este cea justă.

A mai reținut instanța de control că nici infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1399 din Legea nr. 8/1996 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu există, din constatarea științifică întocmită în cauză rezultând că hard-disk-ul marca S.B. și cel marca W. digital, identificate ca fiind cele ridicate la percheziție, găsite în balconul apartamentului inculpatului, care-i aparțin, nu conțin programe pentru calculator reproduse, instalate sau stocate, pentru care era necesar acordul titularilor de drepturi.

Pentru hard-disk-ul marca M. SN, găsit în dormitorul inculpatului, având instalat programul pentru calculator W.X.P., pentru care era necesară autorizarea titularului de drepturi, s-a considerat că nu s-a făcut dovada de netăgăduit că a aparținut acestuia, depozițiile martorilor B.G. și B.M. confirmând că aparatul aparține acesteia din urmă, și că, în lipsa oricăror acte de proveniență, fiind vorba despre un bun mobil, dubiul profită posesorului.

S-a mai arătat în decizia pronunțată de către Curte că nu a rezultat sub nicio formă, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzută de dispozițiilor art. 292 C. pen. din coroborarea certificatului constatator aflat dosarul de urmărire penală, cu declarația inculpatului dată în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 359/2004 aflată în dosarul de urmărire penală, nerezultând că aceasta (declarația) s-ar referi la existența avizului A.N.R.C, necesar pentru furnizarea de servicii de telecomunicații electronice destinate publicului.

În final, Curtea a stabilit că tribunalul a procedat corect și în privința infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, apreciind în mod just că raportat la cuantumul prejudiciului cauzat statului, pe care deși inculpatul a dorit să-l achite până la primul termen de judecată, nu a reușit decât ulterior acestei date și din motive obiective, ținându-se cont și de celelalte criterii prevăzute de dispozițiilor art. 181 alin. (2) C. pen., se putea aplica celui învinuit o sancțiune administrativă.

Recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Deciziei penale nr. 125 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești la 2 octombrie 2008 a fost admis prin Decizia penală nr. 1126 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală la 27 martie 2009, în Dosarul nr. 1188/120/2007, fiind casate atât decizia atacată, cât și Sentința penală nr. 197 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița la 4 aprilie 2008, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe de fond în vederea rejudecării.

S-a reținut că numai printr-o gravă eroare de fapt, prima instanță, iar ulterior și instanța de apel au ajuns la soluția achitării inculpatului, motivat de împrejurarea că faptelor le-ar fi lipsit gradul de pericol social propriu unor infracțiuni și că ar fi fost suficientă aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, prin conținutul lor concret acestea având gradul de pericol social cerut pentru a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care el a fost trimis în judecată.

Mai mult, s-a considerat că este necesară schimbarea încadrării juridice a uneia dintre fapte, din infracțiunea prevăzută de dispozițiilor art. 1396 alin. (2) în infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1396 alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996, pedepsită mai grav, în considerarea caracterului său comercial.

La reluarea judecății, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 15 mai 2009, sub nr. 1188,1/120/2007.

După îndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 322 C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 323 C. proc. pen., s-a procedat la ascultarea inculpatului care a precizat că fonogramele, viodeofonogramele și programele pentru calculator care au fost găsite în domiciliul său, care corespunde punctului de lucru al SC V.C. SRL Pucioasa, nu erau destinate publicului, reprezentând bunurile sale personale (găsite în dormitorul său), adăugând că nu este adevărat că ar fi dezvoltat în Pucioasa o rețea de furnizare servicii internet care exista deja și că nu-și aduce aminte dacă a fost întrebat despre existența vreunei autorizații provenind de la A.N.R.C. și nici dacă a declarat Oficiului Registrului Comerțului Dâmbovița că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru desfășurarea activităților de telecomunicații.

A mai arătat inculpatul că în baza unor contracte încheiate cu persoane fizice a încasat sume de bani pentru serviciile de internet prestate, aproximativ câte 20 RON lunar, în această situație aflându-se 10 - 15 persoane cărora nu le-a eliberat facturi și chitanțe, pentru alte 17 - eliberând aceste documente, care au fost înregistrate în evidențele contabile ale SC V.C. SRL Pucioasa, cu mențiunea că a afectat acestor activități doar balconul apartamentului pe care îl ocupa și îl ocupă și în prezent.

În luna februarie a anului 2006 a intrat în posesia unei autorizații emisă de către A.N.R.C. pentru care nu a trebuit să aloce nicio sumă de bani.

Unul dintre cele trei calculatoare ridicate cu ocazia percheziției, găsit în dormitorul său, nu-i aparține, fiind proprietatea vecinei sale B.M., care i-l lăsase cu o zi înaintea celei în care a fost efectuată percheziția, pentru a fi verificat în vederea legării la rețeaua internet, necunoscând persoana care a instalat pe calculator programul W..

Pentru programele identificate în celelalte două calculatoare, care-i aparțin, nu avea nevoie de licență.

În finalul declarației inculpatul a evidențiat că nu știe dacă cele 120 de CD-uri găsite în dormitorul său, foarte vechi, pot fi apreciate ca fiind produse pirat și că singurul obiect de activitate al societății era furnizarea unor servicii de internet.

Au fost de asemenea, audiați martorii D.C., D.F. M., P.M.C., A.M.V., O.D., M.C.E., T.A.I. și G.A.G. (prin comisie rogatorie), care și-au menținut declarațiile date anterior la urmărirea penală și la prima judecată în fața instanței de fond.

Cu adresa din 30 aprilie 2010 Cabinetul Individual de Insolvență C.G. a comunicat tribunalului că prin încheierea din 11 februarie 2009 dispusă în Dosarul nr. 4112/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 București (înaintată prin aceeași adresă), s-a constatat că lichidatorul C.G. a încheiat toate operațiunile lichidării, hotărând radierea R.O.A.C.T., cu sediul în București, din Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa acestei instanțe.

Examinând probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că în calitate de administrator al SC V.C. SRL Pucioasa, potrivit obiectului de activitate al acesteia, inculpatul a furnizat mai multor persoane fizice din localitatea Pucioasa servicii de internet, în perioada septembrie 2005 - ianuarie 2006, înscrisurile ridicate de la punctul de lucru al societății (situat în același apartament din Pucioasa, în care el domiciliază), evidențiind că a încasat în numele SC V.C. SRL Pucioasa, fără să fie evidențiate în registrele contabile suma de 1.040 RON în luna noiembrie a anului 2005 și suma de 1.185 RON în luna decembrie a anului 2005, fără să emită facturi fiscale și fără să calculeze impozitul pe profit datorat statului, în sumă de 356 RON.

În declarația dată la 20 iunie 2007 în Dosarul nr. 1188/120/2007 al Tribunalului Dâmbovița, inculpatul a recunoscut că a desfășurat activități de telecomunicații pe raza localității Pucioasa, încasând sume de bani de la persoane fizice pentru serviciile prestate, fără să întocmească facturi fiscale și fără să înregistreze aceste operații în evidențele contabile ale societății, neplătind nici impozitele datorate pentru veniturile dobândite astfel, pe o perioadă de două luni noiembrie - decembrie 2005, prețul abonamentelor crescând de la 20 la 30 RON, situație rezultată din nota de constatare întocmită de către D.G.F.P. Dâmbovița.

Fapta inculpatului de a încasa sumele de bani menționate mai sus în numele societății, pentru serviciile prestate unor persoane fizice (furnizare servicii internet) fără a emite documente fiscale și fără a le înregistra în evidența contabilă a SC V.C. SRL Pucioasa și de a nu calcula, evidenția și achita impozitul pe veniturile obținute, s-a considerat că realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Este adevărat că la 25 ianuarie 2007 inculpatul s-a adresat D.G.F.P. Dâmbovița cu o cerere înregistrată, prin care își manifesta disponibilitatea de a achita prejudiciul cauzat statului în sumă de 356 RON, în condițiile în care îi va fi indicat contul în care trebuie să plătească această sumă, rămasă însă fără răspuns până la primul termen de judecată care a fost fixat la 27 martie 2007.

Disponibilitatea sa a fost apreciată ca neechivalând însă cu situația reglementată prin dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, care se asociază unei cauze de înlocuire a răspunderii penale, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul citat, Înalta Curte de Casație și Justiție considerând, pe de altă parte, că prin conținutul său concret și prin gradul de pericol social pe care îl prezintă, inculpatul încălcând legea de mai multe ori și în modalități diferite, fapta supusă analizei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de dispozițiilor art. 9 alin. (1) pct. b din Legea nr. 241/2005.

În legătură cu infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 292 C. pen., tribunalul a constatat că la 16 noiembrie 2005 inculpatul S.P.B. s-a adresat cu o cerere Oficiului Registrului Comerțului Dâmbovița, prin care solicită extinderea obiectului de activitate al SC V.C. SRL Pucioasa și pentru codurile C.A.E.N. nr. 640 și nr. 9272 reprezentând activități de telecomunicații și alte activități recreative, declarând că deține toate autorizațiile specifice.

În acest context, O.R.C. Dâmbovița a emis la 18 noiembrie 2005 și a eliberat la 21 noiembrie 2005, certificatul constatator, iar SC V.C. SRL a înregistrat cererea de funcționare pentru activități de telecomunicații pentru spațiul care coincide cu locuința inculpatului (ca punct de lucru), separat pentru fiecare autoritate în parte.

După obținerea certificatului constatator, inculpatul a încheiat în calitate de beneficiar un contract cu SC M. S.R.L pentru furnizare servicii internet.

Potrivit relațiilor comunicate de către A.N.R.C cu adresa din 10 martie 2006, persoana care urmează să furnizeze servicii de telecomunicații electronice destinate publicului, altele decât telefonie și linii închiriate, categorie din care face parte și serviciul de acces la internet, are obligația să notifice A.N.R.C. desfășurarea unor astfel de activități.

O astfel de notificare a fost realizată de către inculpat abia la 17 ianuarie 2006, dată până la care, potrivit conținutului acelorași relații, nu a avut calitatea de furnizor de rețele sau servicii de comunicații electronice.

Din datele care preced rezultă că adresându-se O.R.C. Dâmbovița, inculpatul a declarat în mod nereal că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru desfășurarea activităților de telecomunicații, deși nu era autorizat de către A.N.R.C.

Contrar apărărilor formulate, inculpatul a semnat o declarație, pe care a dat-o pe proprie răspundere, că deține toate autorizațiile prevăzute de lege pentru desfășurarea activității de telecomunicații și alte activități recreative.

El se afla într-adevăr, în posesia autorizațiilor sanitară, sanitar-veterinară pentru protecția muncii, protecția mediului și pentru prevenirea și stingerea incendiilor, însă pentru derularea unor activități de telecomunicații era obligat să notifice intenția de a le desfășura A.N.R.C. așa încât, chiar dacă declarația a fost dată în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 359/2004, aceasta nu-l exonerează de răspundere pentru comiterea faptei prevăzută de dispozițiile art. 292 C. pen.

Obligația sa, cerută de dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002, modificată, era aceea de a face notificarea anterior declarației completată la O.R.C. Dâmbovița, una dintre activitățile pe care urma să o desfășoare - furnizarea serviciilor de tip internet către clienți, necesitând un astfel de aviz, nimănui nefiindu-i permis să invoce necunoașterea legii.

De altfel, la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a comis infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 292 C. pen.

Fapta inculpatului de a declara O.R.C. Dâmbovița în mod nereal, că îndeplinește condițiile legale pentru desfășurarea activităților de telecomunicații, cu toate că nu era autorizat de către A.N.R.C., s-a considerat că realizează elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzută de dispozițiile art. 292 C. pen., text de lege în baza căruia i-a fost angajată răspunderea penală.

În mod neechivoc, prin raportul de constatare tehnico-științific întocmit de către O.R.D.A. s-a stabilit că pe hard-disk-ul marca M. se afla instalat sistemul de operare W.X.P., fiind evidențiate fișiere și foldere personalizate ale inculpatului, deși acesta a susținut constant că unitatea centrală respectivă, ridicată la percheziția domiciliară efectuată la 17 ianuarie 2006 aparține unei vecine din Pucioasa.

Apărările inculpatului, potrivit cărora nu-i aparținea lui unitatea centrală a calculatorului în discuție, nu au fost primite, cu atât mai mult cu cât, dacă acest obiect îi fusese dat doar cu o zi înaintea celei în care a fost efectuată percheziția, nu poate fi explicată existența fișierelor și a folderelor personalizate care necesită pentru instalare o anumită perioadă de timp.

Pe de altă parte, în declarația dată în primul ciclu procesual în fața instanței, inculpatul a susținut că acest calculator este al unei vecine "pe care nu o poate identifica", cu care a încercat o probă de legare la rețeaua de internet.

La rândul său, B.M. a relatat că a adus unitatea centrală găsită la percheziție în dormitorul inculpatului din Italia, monitorul fiind oprit la controlul efectuat în vama Borș, aspecte nedovedite de altfel și că a dat-o inculpatului la începutul lunii ianuarie 2006 (contrazicând afirmațiile lui S.P.B., că l-a primit cu o zi înaintea percheziției), pentru care însă, nu deține nici un document care să-i ateste dreptul de proprietate.

Inculpatul s-a mai apărat, arătând că obiectul în discuție a fost identificat în dormitor, iar nu în balconul apartamentului, numai acest din urmă spațiu având afectațiunea de punct de lucru al SC V.C. SRL

Susținerea a fost apreciată ca fiind nereală, deoarece actul adițional nr. 1 la contractul de comodat, din 1 noiembrie 2005, prin care comodanții S.P.B. și S.E., dădeau în folosință gratuită comodatarei SC V.C. SRL suprafața de 6,68 mp - anexă balcon închis cu destinația de punct de lucru, nu a fost înregistrat la O.R.C. Dâmbovița, pentru a produce efecte juridice și față de terți.

Din examinarea certificatului constatator emis de către O.R.C. Dâmbovița a rezultat că "s-a înregistrat declarația pe propria răspundere, conform căreia firma SC V.C. SRL îndeplinește condițiile de funcționare specifice pentru fiecare autoritate publică, în privința activităților declarate încadrate în clasa C.A.E.N. - 6420 telecomunicații și 9272 alte activități recreative, cu sediul secundar în Pucioasa, (punct de lucru), prin încheierea nr. 4067 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la 17 noiembrie 2005, în Dosarul nr. 3803/2005, dispunându-se înregistrarea datelor din declarația tip pe proprie răspundere în registrul comerțului și publicarea în M. Of. al României - partea a IV-a a actului modificator - Act Adițional nr. 1771 din 14 noiembrie 2005.

Actul adițional la statutul societății, înregistrat la O.R.C. Dâmbovița sub nr. 1771 la 14 noiembrie 2005 (aflat la dosarul de urmărire penală) a dovedit că punctul de lucru nou înființat se află în Pucioasa.

Pentru programul W.X.P., conținut de hard disk-ul marca M. (instalat, stocat) era necesară autorizarea titularului de drepturi, în acest sens inculpatul fiind obligat să dețină licență însoțită de facturi de achiziție corespunzătoare.

De subliniat că la efectuarea percheziției la domiciliul inculpatului situat în Pucioasa, de către lucrători din I.P.J. Dâmbovița la 17 ianuarie 2006 în baza autorizației emisă de către Tribunalul Dâmbovița la aceeași dată, acesta nu a făcut mențiunea că punctul de lucru al SC V.C. SRL situat la această adresă se află localizat exclusiv în balconul apartamentului, mențiune care lipsește și din declarația dată la 20 ianuarie 2006.

În cuprinsul acestei declarații inculpatul a subliniat că s-a adresat A.N.R.C și anterior datei percheziției, fiindu-i returnată cererea de autorizare a activității de telecomunicații motivat de faptul că nu avea documente în original, ștampilă etc., apărând astfel explicit confecționarea actului adițional nr. 1 la contractul de comodat din 1 noiembrie 2005 pro causa, pentru probarea afirmației că unitatea centrală descoperită în dormitorul inculpatului ar aparține altei persoane.

Considerând că dovezile prezentate de către inculpat, în cele ce preced, nu sunt relevante sub aspectele care interesează în cauză, tribunalul a reținut comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 1399 din Legea nr. 8/1996, constând în reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programului pentru calculator W.X.P. în modalitatea instalării/stocării, fiind îndeplinite elementele constitutive pe care aceasta le conține, care va atrage răspunderea sa penală.

Inculpatul a mai fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în legătură cu care prin decizia pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit ca instanța de fond să pună în discuția părților și a procurorului schimbarea încadrării ei juridice în infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1396 alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996, dat fiind caracterul comercial al operațiunilor în discuție.

În conformitate cu dispozițiile art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, "constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani, sau cu amendă de la 2.000 RON la 20.000 RON, oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii, de mărfuri pirat, precum și deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice", însă niciuna dintre modalitățile normative enumerate nu a fost regăsită în cauză, nefiind administrate dovezi care să le susțină.

Tribunalul a considerat că nu există nicio probă care să ateste că produsele pirat identificate la punctul de lucru al SC V.C. SRL (videofonograme, fonograme și produse soft) au fost oferite, distribuite, deținute sau depozitate în vederea distribuirii - altor persoane, niciunul dintre martorii audiați în cauză nedeclarând în acest sens.

Totodată, nu a putut susține că deținerea mărfurilor pirat de către inculpat s-a făcut în scopul utilizării prin comunicare publică, la punctele de lucru ale persoanelor juridice.

În mod greșit în cuprinsul referatului de trimitere a urmăririi penale și în cuprinsul rechizitoriului se menționează că S.P.B. a deținut mărfuri pirat în scopul distribuirii - invocându-se anexele la procesul-verbal de constatare tehnico-științifică, în care nu se regăsesc argumente care să pledeze pentru o astfel de situație.

Pe anexele la raport figurează titlurile fișierelor reprezentând opere audiovizuale, sonore și titlurile programelor pentru calculator conținute de CD-urile ridicate de la punctul de lucru al SC V.C. SRL și titlurile celor 459 de fișiere cu extensia 11 mp 3" găsite pe cele două partiții ale hard disk-ului marca M..

În adresa din 27 aprilie 2006, emisă de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, s-a specificat că în situația în care se va constata că inculpatul a oferit, distribuit sau deținut în scopul distribuirii/comercializării mărfuri pirat, fapta săvârșită poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și sancționată de art. 1396 alin. (2) sau de art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, fiind reproduse astfel doar situații ipotetice.

Către aceeași concluzie, a inexistenței infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în cea de-a doua modalitate normativă prevăzută, converg și relațiile comunicate de către U.P.F.R. sub nr. 2796, la 1 iunie 2006.

Ipoteza luată în calcul de către U.P.F.R. - pentru a-și formula pretențiile civile - este aceea că SC V.C. SRL deține "o sală de internet" în care ar fi fost prezentate (comunicate către public fără autorizație), înregistrări sonore ale unor producători și că aceasta este "utilizator de fonograme publicate în scop comercial în spațiul sălii de internet, fără autorizație eliberată de U.P.F.R.".

Conținutul acelorași relații relevă că "remunerația datorată de sala de internet producătorilor pentru comunicarea programelor publicate în scop comercial, se constituie dintr-o sumă fixă stabilită în funcție de suprafața unității (mp) în care are loc comunicarea publică și de data de la care desfășoară o astfel de activitate.

În speță, s-a configurat doar situația că la punctul de lucru al SC V.C. SRL au fost descoperite produse pirat, nu și aceea că acestea au fost utilizate prin comunicare publică. Chiar dacă operele sonore care sunt stocate pe CD-urile pirat ar fi identice cu cele identificate pe partițiile hard discului M., ceea ce nu s-a demonstrat în nici un mod, nu există nicio dovadă că acestea din urmă au fost accesate de public (fiind folosite exclusiv pentru interesul personal al inculpatului).

S-a mai constatat că, în cuprinsul acțiunii de sesizare a instanței se face trimitere la "depistarea la punctul de lucru al SC V.C. SRL - fonograme și videofonograme fără licență", faptă pentru care inculpatul n-a fost trimis în judecată, neprobându-se că unele dintre ele au putut fi accesate de către abonați.

Tribunalul a mai apreciat că inculpatul nu a comis nici infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1398 din Legea nr. 8/1996, care constă în "punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau prin alte rețele de calculatoare, fără consimțământul titularilor de drepturi, a operelor ori a produselor producătoare de drepturi conexe sau de drepturi sui-generis ale fabricanților de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual".

Pentru stabilirea vinovăției inculpatului în desfășurarea unor activități de genul celor enumerate mai sus, prin rechizitoriu au fost invocate depozițiile martorilor D.R.C., N.G.M. și A.M.V., care ar fi susținut că "au avut acces la opere videofonograme, fonograme și produse soft prin intermediul rețelei internet, pe care acesta a dezvoltat-o și administrat-o".

De observat că martorii nominalizați au făcut la urmărirea penală referiri de genul "am avut acces prin rețeaua internet la muzică, filme și jocuri, dintre care o parte au fost descărcate în calculatoarele proprii", însă tribunalul a apreciat că simpla trimitere la numele unor filme și jocuri, fără a fi verificată corespondența dintre acestea și cele identificate în fișierele găsite pe cele două partiții ale hard disk-ului marca M. ridicat de la inculpat, care s-ar fi putut realiza doar prin percheziționarea sistemelor informatice ale clienților SC V.C. SRL, este absolut insuficientă pentru a se proba vinovăția inculpatului, orice dubiu profitând acestuia, cu atât mai mult, cu cât în instanță martorii nu au mai susținut din acest punct de vedere declarațiile date la urmărirea penală.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de către O.R.D.A. nu s-a probat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 1398 din Legea nr. 8/1996, iar declarațiile martorilor invocați în cuprinsul rechizitoriului nu se coroborează cu nicio altă probă, în condițiile în care inculpatul a negat în mod constant că ar fi desfășurat astfel de activități, situație în care nu se poate susține că ele pot servi la aflarea adevărului, la aceasta opunându-se dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. - dispozițiile părții generale a codului, limitele de pedepse fixate în partea specială, dar și în normele incriminatoare ale legilor speciale amintite mai sus, gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea sa penală.

Prin prisma faptului că anterior comiterii faptelor inculpatul a avut o conduită bună, prezentându-se constant la organul de urmărire penală și în fața instanței și recunoscând în mare parte, activitatea infracțională desfășurată, tribunalul a reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpatul S.P.B..

În motivarea scrisă a căii de atac procurorul a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 nu cere ca și condiție în cazul deținerii de mărfuri pirat o distribuție efectivă a acestora sau o comunicare publică cu caracter civil sau comercial, ci doar ca deținerea să fie în acest scop. Distribuirea sau comunicarea efectivă nu este deci decât cea mai bună modalitate sau mijloc de probă pentru a dovedi scopul deținerii și nu o condiție de incriminare.

S-a mai susținut că potrivit art. 1396 alin. (10) din lege, scopul comercial se prezumă dacă marfa pirat este identificată la sediul firmei ori punctul de lucru, în anexele acestora sau în mijlocul de transport utilizate de operatorul economic ce are ca obiect de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea sau transportul de produse pirat purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe.

S-a apreciat că în mod greșit instanța a reținut că nu s-a făcut dovada că mărfurile pirat deținute nu au făcut obiectul comunicării efective către clienți, de vreme ce legea nu cere decât existența acestui scop și nu realizarea lui efectivă. Existența scopului, respectiv comunicarea publică cu caracter comercial rezultă, pe de o parte, din confirmarea de către clienți, că au avut acces la astfel de produse, fiind fără relevanță dacă sunt cele găsite la constatare sau altele de același fel, precum și din caracterul prezumat, prevăzut de alin. (10) și din faptul că produsele erau apte a face obiectul activității comerciale practicată de inculpat prin societatea comercială administrată.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 1398 din Legea nr. 8/1996 ipoteza reținută în rechizitoriu este cea a punerii la dispoziția publicului prin internet sau prin alte rețele de calculatoare, de produse pirat, fără consimțământul titularului de drepturi conexe. În mod greșit instanța a reținut că nu s-a făcut dovada prin procedeul percheziției informatice a identității dintre produsele pirat deținute la constatare și cele la care martori clienți fac referire. Se ignoră astfel declarațiile martorilor și faptul că inculpatul nu a făcut dovada deținerii cu licență a altor produse în afara celor șase reținute, acestea fiind fie neînregistrate, fie defecte.

S-a solicitat desființarea în parte a hotărârii atacate și condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni menționate.

În motivarea scrisă a apelului, inculpatul a arătat că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, neplata impozitului nu s-a datorat decât neglijenței, ori legea cere ca infracțiunea să fie comisă cu intenție. Neplata sumei cu titlu de impozit era datorată refuzului autorităților, adică D.G.F.P. Dâmbovița, de a încasa această sumă la momentul prezentării sale la ghișeu, pe motiv că nu se cunoaște contul aferent acestei sume. Prin cererea înregistrată în 25 ianuarie 2007 a solicitat să i se indice contul pentru plata impozitului dar nu a primit răspuns datorită faptului că D.G.F.P. își manifestase deja pretențiile în cauza penală.

Acesta este și motivul pentru care a plătit suma de 356 RON, ulterior primului termen de judecată. A solicitat aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că angajamentul dat la ORC Dâmbovița privește cunoașterea și respectarea legislației în domeniu. Nu se face referire la autorizația A.N.R.C. despre care se afirmă în rechizitoriu. În relația cu A.N.R.C. nici nu se pune problema vreunei autorizații ci doar unei modificări din partea societății comerciale.

În legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 inculpatul a arătat că activitatea societății se desfășura în balconul apartamentului proprietate personală, iar tehnica de calcul necesară este reprezentată de cele două computere cu rol de server, identificate de organul de poliție, respectiv hard-disk-ul marca M. și hard-disk-ul marca W. Digital și care, conform procesului verbal de constatare tehnico-științifică întocmit de ORDA nu conțin reproduse programe pentru calculator pentru care este necesar acordul titularilor de drepturi.

Infracțiunea pentru care a fost condamnat se bazează pe programele identificate în cel de-al treilea calculator, ce se afla în dormitorul personal, calculator care era de fapt proprietatea martorei B.M..

S-a mai susținut de către apelantul inculpat că toate acuzațiile parchetului sunt fondate pe constatarea tehnico-științifică efectuată de către ORDA, însă analizarea acestor sisteme informatice s-a efectuat în lipsa unui mandat de percheziție informatică, așa cum prevede art. 56 din Legea nr. 161/2003.

S-a solicitat desființarea sentinței și achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a III-a din aceeași lege și pentru infracțiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, s-a solicitat respingerea acțiunii civile formulată de M.C., dar și respingerea apelului procurorului, ca nefondat.

Prin Decizia penală nr. 106 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de inculpatul S.P.B. împotriva Sentinței penale nr. 237 din 13 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

A fost obligat inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat corect reținută situația de fapt de instanța de fond, vinovăția inculpatului fiind dovedită.

A considerat că plata impozitului pe profit nu echivalează cu situația reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 1398 și art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 a fost în mod corect dispusă de instanța de fond, faptele neexistând.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, aceasta a fost corect realizată, în funcție de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Modalitatea de executare a pedepsei aleasă de instanța de fond a fost apreciată ca răspunzând scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, latura civilă a fost considerată judicios soluționată de instanța de fond.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul S.P.B..

În motivele de recurs scrise și susținute oral de către reprezentantul parchetului se critică hotărârile pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se condamnarea inculpatului.

Se arată că pentru existența laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, legea nu cere ca și condiție în cazul deținerii de mărfuri pirat o distribuire efectivă a acestora sau o comunicare publică a acestora cu contract civil sau comercial, ci doar existența deținerii cu acest scop. Astfel, scopul comercial este prezumat dacă marfa pirat este identificată la sediul, punctele de lucru, în anexele acestora sau la mijloacele de transport utilizate de operatorii economici ce au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea sau transportul de produse pirat, purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 1398 din Legea nr. 8/1996, se apreciază că în mod nejustificat s-a dispus achitarea inculpatului, fiind înlăturate greșit declarațiile martorilor D.R., N.G. și A.M.V., care au învederat că "au avut acces la opere videofonograme, fonograme și produse soft prin intermediul rețelei internet, pe care acesta a dezvoltat-o și administrat-o".

Inculpatul, în motivele de recurs, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arătând că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, deoarece neplata impozitului pentru sumele încasate nu s-a datorat intenției de a frauda sistemul fiscal, ci doar neglijenței, pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., întrucât angajamentul dat în fața O.R.C. Dâmbovița privea cunoașterea și respectarea legislației din domeniile sanitar, sanitar-veterinar, protecția muncii, protecția mediului, prevenirea și stingerea incendiilor, cât și pentru infracțiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996. Inculpatul învederează că analizarea sistemelor informatice s-a făcut în lipsa unui mandat de percheziție informatică, așa cum prevede art. 56 din Legea nr. 161/2003, fapt ce face ineficient procesul-verbal de constatare tehnico-științifică întocmit de O.R.D.A. din 8 aprilie 2006.

Inculpatul a solicitata casarea hotărârilor pronunțate, achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. (pentru art. 292 C. pen.), în baza art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005 (pentru art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005), art. 10 lit. d) C. proc. pen. (pentru art. 1399 din Legea nr. 8/1996) și respingerea acțiunii civile formulate de M.C..

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate în cauză, le consideră nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Susținerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind greșita achitare a inculpatului S.P.B. pentru infracțiunile prevăzute de art. 1396 alin. (2) și art. 1398 din Legea nr. 8/1996 sunt nefondate, în mod temeinic cele două instanțe de apel și de fond au dispus achitarea pentru aceste două infracțiuni.

Elementele constitutive ale laturii obiective ale infracțiunii prevăzute de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care constau în oferirea, distribuirea, depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri pirat ori deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică, nu sunt întrunite.

Așa cum rezultă din probele dosarului, produsele pirat găsite și identificate la punctul de lucru al firmei SC V.C. SRL nu erau oferite, distribuite, deținute sau depozitate de către inculpat în vederea distribuirii altor persoane.

Deși se invocă în recursul parchetului dispozițiile art. 1396 alin. (10) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora nu se cere ca și condiție distribuirea efectivă a mărfurilor pirat, ci este suficientă doar deținerea lor în acest scop, scopul comercial fiind prezumat dacă marfa pirat este identificată la sediul, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea sau transportul de produse purtătoare de drepturi de autor ori drepturi conexe, din probele dosarului, prezumția instituită de dispozițiile art. 1396 alin. (10) din Legea nr. 8/1996 a fost răsturnată prin declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și prin concluziile procesului-verbal de constatare tehnico-științifică.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 1398 din Legea nr. 8/1996, în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului, nefăcându-se corespondența dintre filmele și jocurile învederate de către martorii D.R., N.G. și A.M. la care ar fi avut acces prin intermediul rețelei de internet pe care inculpatul a dezvoltat-o și administrat-o și cele identificate în fișierele găsite pe cele două părți ale hard disk-ului marca M. ridicat de la inculpat, astfel încât dubiul profită acestuia (in dubio pro reo).

Astfel, simplele afirmații ale martorilor, necoroborate cu nici un alt mijloc de probă, nu pot sta la baza unei soluții de condamnare, acest fapt fiind contrar dispozițiilor prevăzute de art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

Susținerile parchetului că au fost înlăturate nejustificat aceste declarații sunt lipsite de consistență. Instanța a apreciat justificat că nu pot sta la baza unei condamnări, atâta timp cât nu se coroborează și cu alte probe administrate, probatoriul fiind insuficient pentru a se stabili cu certitudine vinovăția inculpatului (Kostovski contra Olandei).

Dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia, aparține sau de organul care le-a administrat. Dând sens și dispozițiilor art. 3 din C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și apel au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Față de aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Cu privire la recursul inculpatului S.P.B., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Înainte de a proceda la analiza apărărilor inculpatului S.P.B., instanța face următoarele precizări:

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

Având în vedere apărarea formulata de inculpatul S.P.B. în cursul judecății, curtea reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: "principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația de a arăta individului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie, în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu (plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera Mesesegue și Jabordo versus Spania).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței.

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte sa creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, în stabilirea vinovăției sale s-a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declarația sa.

Astfel, există o eroare gravă de fapt în sensul art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., atunci când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară actelor și probelor dosarului.

Pentru a fi reținută, "eroarea gravă de fapt", trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o eventuală eroare în legătură cu condamnarea inculpatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt.

Conform art. 1 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, cu privire la acest principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale (a se vedea Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeași Curte a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate (Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror (a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului E. versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992).

Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al dispozițiilor art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

"Dreptul să probeze lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de vinovăție o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii.

Folosind expresia "are dreptul să probeze", legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca și acuzării, obligația de a proba apărările sale, lipsa de temeinice a probelor în acuzare.

În consecință, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora prin interpretări proprii, deoarece potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. - aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Față de aceste considerente, rezultate din dispozițiile legale care reglementează aflarea adevărului în procesul penal numai prin probe, Înalta Curte apreciază, pentru motivele care se vor arăta, insuficiente explicațiile inculpatului cu privire la nevinovăția sa pentru a proba "lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare, cu atât mai mult cu cât nu au fost contestate sub aspectul legalității și conținutului în faza urmării penale.

Susținerile inculpatului referitoare la greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 raportat la locul în care se desfășura activitatea societății (balconul apartamentului unde domiciliază cu familia), la faptul că a fost percheziționat calculatorul personal și acesta nu servește desfășurării obiectului de activitate al societății, că nu există un mandat de percheziție informatică sunt lipsite de consistență și fără relevanță probatorie.

Constituie infracțiune reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.

Susținerile inculpatului nu influențează cu nimic existența infracțiunii. Săvârșirea acesteia presupune existența unui program pentru calculator care se găsește în perioada de protecție. Prin reproducere neautorizată se înțelege realizarea fără consimțământul titularului de drept a uneia sau a mai multor copii pe sistemele de calcul a programelor pentru calculator. Reproducerea neautorizată se poate face prin instalare, stocare, rulare sau executare, afișare sau transmitere în rețea internă.

În mod corect au fost înlăturate apărările inculpatului în sensul că acest calculator i-ar fi aparținut martorei B.M., având în vedere contradicțiile existente în declarațiile celor doi.

În ceea ce privește lipsa autorizației de percheziție prevăzută de Legea nr. 161/2003, ea este acoperită, atâta timp cât inculpatul și-a dat acordul privind efectuarea cercetării tehnico-științifice (raport de constatare preliminară aflat la dosarul urmărire penală).

În legătură cu infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., Înalta Curte reține că inculpatul, la 16 noiembrie 2005, a completat o cerere adresată O.R.C. Dâmbovița, prin care a declarat nereal că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru desfășurarea activității de telecomunicații, deși nu era autorizat de A.N.R.C.

Respectiva declarație era dată pe proprie răspundere, deși în art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 359/2004 prevedea existența unei notificări către A.N.R.C., prealabil cererii adresate O.R.C. De altfel, A.N.R.C. eliberează un aviz, iar societatea în cauză dobândește calitatea de furnizor de servicii de telecomunicații, respectiv acces internet.

Deși inculpatul se afla în posesia autorizațiilor sanitară, pentru protecția muncii, protecția mediului și pentru prevenirea și stingerea incendiilor, pentru derularea unor activități de telecomunicații era obligat să notifice intenția de a le desfășura A.N.R.C. și să obțină avizul acesteia, fapt care nu l-a făcut așa încât, chiar dacă declarația a fost dată în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 359/2004, aceasta nu-l exonerează de răspundere penală pentru comiterea faptei prevăzută de art. 292 C. pen., atâta timp cât nu făcuse și notificarea către A.N.R.C.

Obligația sa, conform art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 679/2002, modificată, era aceea de a face notificarea anterior declarației completată la O.R.C. Dâmbovița, deoarece furnizarea serviciilor tip internet către clienți necesita un astfel de aviz, obligație nerespectată deși, așa cum rezultă din declarația sa, a învederat în mod nereal că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege.

Fapta inculpatului de a încasa sume de bani în numele societății pentru serviciile prestate unor persoane fizice fără a emite documente fiscale și fără a le înregistra în evidența contabilă a SC V.C. SRL Pucioasa și de a nu calcula, evidenția și achita impozitul pe veniturile obținute, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Inculpatul, în motivele de recurs, a susținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, întrucât nu a putut achita suma de 356 RON anterior primului termen de judecată, fixat la 27 martie 2010, datorită refuzului autorităților, în speță D.G.F.P. Dâmbovița, de a încasa această sumă în momentul prezentării inculpatului la ghișeu, pe considerentul că nu se cunoaște contul aferent al acestei sume.

Susținerile inculpatului sunt dovedite de actele existente în cauză, însă situația reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005 nu este echivalentă celor învederate de către acesta.

Astfel, condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, neputându-se vorbi de constatarea încălcării art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 66 C. proc. pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil, recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.

Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului S.P.B..

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpatul S.P.B. împotriva Deciziei penale nr. 106 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2011.

Procesat de GGC - CL