Compulsory domicile compensation claim barred by irreversibility of appellate decision and cessation of unconstitutional law provisions

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1126 din 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, respingând acțiunea față de aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, instanța a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în speță, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) teza a 2-a din Legea nr. 221/2009, calitatea procesuală pasivă revine Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și nu Direcției Generale a Finanțelor Publice, aceasta din urmă dispunând doar de posibilitatea de a fi mandatată de Ministerul Finanțelor Publice pentru a-i reprezenta interesele.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că împotriva reclamantei și a soțului acesteia a fost luată măsura administrativă a domiciliului obligatoriu, prin Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, restricția domiciliară fiind ridicată la data de 18 decembrie 1955 în baza Deciziei nr. 6100/1955. Prin luarea acestei măsuri i-a fost cauzat reclamantei un prejudiciu nepatrimonial, constând în consecințele dăunătoare, neevaluabile în bani, care au influențat relațiile sociale și au adus atingere dreptului său la libertate individuală.

În speță, a arătat tribunalul, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, s-a împlinit termenul de 45 zile de la publicarea în M. Of. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, fără ca în acest interval Parlamentul să fi pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. În acest context, tribunalul a reținut că respectivele dispoziții și-au încetat efectele juridice, aspect în raport de care a dispus respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta T.A., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

La termenul de judecată din data de 13 februarie 2012, Curtea a recalificat, în temeiul dispozițiilor art. 86 C. proc. civ., raportat la art. 5 pct. 2 din Legea nr. 221/2009, calea de atac exercitată de reclamantă împotriva sentinței, ca fiind recurs și nu apel.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 536 din 13 februarie 2012 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.A., apreciind ca nefondate criticile formulate de către recurentă, prin care pretinde ignorarea raționamentului menționat de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 1358/2010, motivat de faptul că a omis a avea în vedere dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., întrucât aceste considerente sunt general obligatorii și se impun, cu aceeași forță ca și dispozitivul deciziei, tuturor subiectelor de drept, conform celor statuate în acest sens, prin alte două decizii ale Curții Constituționale, cu nr. 1415/2009 și respectiv nr. 873/2010.

Împotriva acestei decizii, reclamanta T.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile apelate, în sensul admiterii pretențiilor formulate prin cererea introductivă de instanță.

La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului și a reținut cauza spre soluționare.

Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, caracterul fondat al acesteia făcând de prisos analiza oricăror altor cereri.

În cauză, secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cu soluționarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 536 din 13 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost soluționat recursul formulat de reclamanta T.A. împotriva Sentinței civile nr. 1126 din 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova.

În aceste condiții, decizia a cărei recurare a fost cerută, dobândind caracter irevocabil, nu mai putea fi supusă reformării, având în vedere că aceasta nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menționate de art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., fiind irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 din C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile legale evocate, precum și principiul unicității căii de atac, în mod evident hotărârea atacată nu mai poate fi supusă reformării.

Constatând caracterul fondat al excepției de inadmisibilitate a căii de atac, excepție dirimantă și de fond, în raport cu care instanța este ținută a mai cerceta în fond cauza, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei nu poate fi primit și nici supus vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită.

Pentru aceste considerente, și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta T.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta T.A. împotriva Deciziei civile nr. 536 din 13 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS