Exclusion of driver from compensation for accident self-inflicted, barring indirect moral damages to spouse under compulsory civil liability insurance

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 436 din data de 8 martie 2013, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta R.E. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA București, a obligat pârâta la plata sumei de 47 RON cu titlu de cheltuieli materiale și 10.000 RON cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, începând cu data pronunțării hotărârii și a respins restul pretențiilor solicitate, ca nefondate, cu motivarea că singurul document justificativ depus în susținerea pretențiilor constând în daune materiale îl reprezintă certificatul medico-legal pentru eliberarea căruia s-a achitat suma de 47 RON, iar daunele morale în cuantum de 10.000 RON acordate pentru suferința emoțională a reclamantei produsă ca urmare a vătămării sale fizice sunt suficiente și echitabile raportat la probatoriul administrat.

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 49 din data de 17 octombrie 2013, a respins apelul formulat de reclamanta R.E. și a admis apelul formulat de pârâta SC A.T. SA, a schimbat în parte sentința apelată, a obligat pârâta la plata sumei de 10.000 RON către reclamantă cu titlu de daune morale și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate, reținând că nu se poate admite dreptul la repararea prejudiciului indirect, suferit de persoanele apropiate conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia.

Împotriva acestei decizii, reclamanta R.E. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și, după rejudecare, admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea acestora, s-a învederat că legiuitorul a prevăzut și obligația asigurătorului să despăgubească victimele, precum soția asiguratului, aceasta nefăcând parte din persoanele excluse de la despăgubire, răspunderea asigurătorului izvorând din contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de vehicule, cu respectarea limitelor maxime stabilite de legea aplicabilă la data producerii accidentului, respectiv Legea nr. 136/1995 și Ordinul CSA nr. 5/2010.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.

Reclamanta, prin cererea introductivă, a solicitat, cu titlu de despăgubiri, suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli cu tratamente medicale și medicamente, 25.000 RON daune morale pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării fizice încercate de aceasta în urma accidentului de circulație din data de 20 decembrie 2011 și 500.000 RON daune morale pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat de moartea soțului, accident produs din culpa exclusivă a acestuia.

Instanțele de fond și de apel au admis în parte pretențiile reclamantei, aceasta criticând hotărârea instanței de apel pentru modul în care aceasta a înțeles să respingă pretențiile ce s-au formulat în vederea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat de decesul soțului său.

Or, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-au interpretat dispozițiile legale incidente în cauză anterior menționate, acestea excluzându-l din rândul persoanelor despăgubite pe autorul accidentului, aceste prevederi fiind aplicabile și în cazul prejudiciului indirect cauzat de fapta persoanei vinovate, neputând fi supuse reparației prejudiciile suferite de acesta.

Despăgubirea la care este îndreptățită reclamanta este cea pentru acoperirea prejudiciului direct suferit, cu justa aplicare a prevederilor art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 136/1995 și ale art. 26 din Ordinul CSA nr. 5/2010.

În privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor, instanța supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu criteriile expuse anterior, respectiv consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, jurisprudența instanței supreme a statuat că aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei (Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători, Decizia nr. 89 din 9 iunie 2003; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, Decizia nr. 4790 din 18 noiembrie 2003).

Criteriul echității exprimă cerința ca daunele acordate să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a victimei sau a urmașilor acesteia, iar, în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Cum instanța a aplicat în mod just aceste criterii, stabilind ca despăgubirile acordate reclamantei să fie cuantificate la suma totală de 10.000 RON, criticile recurentei sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.E. împotriva Deciziei nr. 49 din 17 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.E. împotriva Deciziei nr. 49 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2014.

Procesat de GGC - AZ