Territorial jurisdiction in utility billing disputes: relative incompetence cannot be raised ex officio

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul R.N. a chemat în judecată pârâtele SC I.R. SRL și Asociația de Proprietari nr. X, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, să anuleze notele de consum global și tabelele centralizatoare aferente lunilor noiembrie - decembrie 2011, ianuarie - februarie 2012, cu consecința exonerării de la plata obligațiilor stabilite în sarcina reclamantului, să oblige pârâtele să recalculeze consumul de energie termică pentru lunile respective în mod corespunzător, raportat la toți beneficiarii de agent termic al căror consum este înregistrat de gigacalorimetrul montat la subsolul blocului în care reclamantul locuiește, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 14104 din 12 octombrie 2012, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, reținând, în esență, că potrivit art. 18 lit. b) din Contractul de prestări servicii de calcul din 17 septembrie 2007, care prevăd că "în cazul în care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi soluționate de instanța de judecată competentă din Municipiul București", cu aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., și cum sediul pârâtei SC I.R. SRL se află în București, constatată că nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1496 din data de 12 februarie 2013, a constatat că litigiul nu este de competența sa întrucât normele de competență teritorială relativă sunt de ordine privată prin care sunt ocrotite interesele particulare, iar instanța nu poate invoca din oficiu o asemenea excepție întrucât ar însemna o subrogare a acesteia în drepturile pârâtului dincolo de vreo manifestare de voință prin care acesta, în speță, nu a înțeles să o exercite.

Astfel fiind, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Craiova competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

S-a constatat că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Craiova, secția civilă, reclamantul R.N. a solicitat instanței anularea notelor de consum global și tabelelor centralizatoare aferente lunilor noiembrie - decembrie 2011, ianuarie - februarie 2012, cu consecința exonerării de la plata obligațiilor stabilite în sarcina reclamantului; obligarea pârâtelor să recalculeze consumul de energie termică pentru lunile respective în mod corespunzător, raportat la toți beneficiarii de agent termic al căror consum este înregistrat de gigacalorimetrul montat la subsolul blocului în care reclamantul locuiește.

Prealabil pronunțării regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, art. 1591 din C. proc. civ. a suferit modificări, în sensul că textul nou introdus stabilește regimul juridic al excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot invoca necompetența și până la ce moment al procesului.

Astfel, necompetența de ordine publică - generală, materială și teritorială exclusivă - poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță, din oficiu, până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

După cum se poate observa, obiectul cauzei dedus judecății îl constituie o obligație de a face.

Cum reclamantul a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanța în circumscripția căreia își are sediul una dintre pârâte, respectiv Asociația ce are calitatea de pârât principal întrucât cu aceasta reclamantul se află în raporturi juridice, atât reclamanta, cât și instanța nu mai putea reveni asupra ei, deoarece prin introducerea acțiunii s-a fixat competența instanței respective, competență ce ar fi putut fi contestată numai de către pârâte prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Astfel, în mod greșit Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Sectorului 6 București, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, dreptul de a decide competența soluționării cauzei revine pârâtei, instanța neputând să dispună, din oficiu.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AZ