Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1590/2013 AI generated

Appeal against suspension of civil proceedings for damages dismissed as lacking interest due to prior resolution of duplicate filing.

Case Number Decizia nr. 1590/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as lacking interest, leaving the lower court's decision on the suspension of proceedings in force. The dispute arose when a plaintiff company filed an appeal against an interlocutory order by the Court of Appeal that had suspended civil proceedings concerning a claim for damages of approximately 29.1 million RON, pending the resolution of a related criminal investigation into corruption. Because the plaintiff had filed identical appeals with both the Court of Appeal and directly with the High Court, resulting in two separate case files, the High Court determined that its prior ruling on the duplicate file had already resolved the challenge to the same interlocutory order. Consequently, the plaintiff no longer held a legitimate or current legal interest in maintaining the present action, leading to the dismissal under Article 312 of the Code of Civil Procedure regarding the lack of interest.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct. 2 C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Appeal against suspension of civil proceedings for damages dismissed as lacking interest due to prior resolution of duplicate filing: Așa fiind, criticile formulate de recurenta-reclamantă nu mai au nicio relevanță juridică pentru a mai fi analizate și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca fiind lipsit de interes.

Keywords

AI generated
article of civil procedure filing of a claim pending proceedings suspension of investigation criminal case files interest in bringing an action

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1111 din 8 iunie 2012, Tribunalul Specializat Argeș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC V.A.N. SRL, prin administrator judiciar R. SPRL și administrator special V.R., și a fost obligată pârâta SC C.V. SA la plata sumei de 29.159.791,91 RON, cu titlu de prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe pârâta SC C.V. SA a formulat apel înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin Încheierea din data de 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecării apelului formulat de pârâta SC C.V. SA, conform dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. 281/P/2012 al D.N.A., secția de combatere a corupției.

Împotriva acestei încheieri reclamanta SC V.A.N. SRL, prin administrator judiciar R. SPRL și administrator special V.R., a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Reclamanta a depus cererea de recurs atât la Curtea de Apel Pitești, cât și direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, formându-se două dosare distincte, respectiv Dosarul nr. 230/1259/2011*a1, cu termen de judecată la data de 11 aprilie 2013, și Dosarul nr. 1178/1/2013, cu termen de judecată la data de 2 aprilie 2013.

Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., a luat în examinare excepția lipsei de interes în susținerea prezentului recurs și a reținut:

Orice demers în justiție, indiferent de forma pe care o îmbracă - cerere de chemare în judecată, cerere de intervenție, cerere reconvențională, exercitarea unei căi de atac, etc. - trebuie să fie util, să se sprijine pe un interes. Fără interes nu există acțiune. El justifică scopul judecății. Prin exercitarea unei acțiuni sau a unei căi de atac pe fundamentul interesului, se tinde la obținerea unui remediu. Interesul trebuie să fie juridic și legitim, născut și actual, direct și personal.

În speță, din verificările efectuate în sistemul informațional, s-a constatat că cererea de recurs împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești a fost depusă atât la Curtea de Apel Pitești, cât și direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, formându-se două dosare distincte, respectiv Dosarul nr. 230/1259/2011*a1 cu termen de judecată la data de 11 aprilie 2013, și Dosarul nr. 1178/1/2013, cu termen de judecată la data de 2 aprilie 2013.

Întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia din 2 aprilie 2013, a soluționat Dosarul nr. 1178/1/2013, având ca obiect recursul declarat împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2013, aceeași încheiere ce a fost recurată și în prezentul dosar, se constată lipsa interesului recurentei-reclamante SC V.A.N. SRL pentru a mai stărui în soluționarea prezentei cauze.

Așa fiind, criticile formulate de recurenta-reclamantă nu mai au nicio relevanță juridică pentru a mai fi analizate și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca fiind lipsit de interes recursul declarat de reclamanta SC V.A.N., prin administrator judiciar R. SPRL și administrator special V.R. împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AZ