Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4112/2012 AI generated

Refugee status claim declared inadmissible for failure to challenge administrative refusal within statutory deadline

Case Number Decizia nr. 4112/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the claimant's action and leaving the administrative refusal in force. The dispute concerned a request for refugee status and associated benefits under Law No. 189/2000, which had been previously denied by the County Pension House via an unchallenged administrative decision; the claimant later attempted to litigate the same issue after failing to contest the initial refusal within the statutory deadline. Relying on Article 7(4) of Law No. 189/2000, which mandates that challenges to such decisions be filed with the Court of Appeal within 30 days of notification, the court determined that the subsequent judicial action was inadmissible because the claimant had not exercised the specific legal remedy against the original administrative act in time, rendering the new lawsuit untimely.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000; Refugee status claim declared inadmissible for failure to challenge administrative refusal within statutory deadline: Reclamantul B.P. a formulat cerere pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, la data de 15 septembrie 2004, prin Hotărârea nr. 15572/2004 a Casei Județene de Pensii Cluj, fiindu-i respinsă cererea pentru motivul că nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din această lege.

Keywords

AI generated
refugee status statutory deadline administrative status action for failure to act status action notification of the decision

Cited Legislation

AI generated
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000
Înalta Curte reține că, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului reținând incidența art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 25 mai 2011, reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de refugiat și să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a arătat că în anul 2004 a emis față de reclamant Hotărârea nr. 15572/2004 prin care i-a fost respinsă acestuia cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, hotărâre ce nu a fost atacată în contencios administrativ.

Ulterior, în anul 2005 reclamantul a mai formulat o altă cerere, la care a răspuns prin adresa nr. 60386 din 18 noiembrie 2005.

2. Hotărârea primei instanțe.

Prin Sentința nr. 456 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că prin Hotărârea nr. 15572/2004, reclamantului i-a fost respinsă cererea privind stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivat de faptul că acesta nu se încadrează în situația reglementată de art. 1 din lege, că această hotărâre nu a fost contestată potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicitând practic să se analizeze situația cererii sale în condițiile în care aceasta a fost soluționată deja în procedura administrativă, iar reclamantul nu a formulat în termenul legal calea de atac împotriva soluției de respingere a cererii sale.

3. Recursul exercitat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.P. susținând că dosarul a fost bine întocmit încă de la început cu declarații autentificate la notariat dar că s-au strecurat unele greșeli materiale de care nu este vinovat și că în mod greșit autoritatea i-a respins cererea întrucât și frații săi decedați beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul est nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul B.P. a formulat cerere pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, la data de 15 septembrie 2004, prin Hotărârea nr. 15572/2004 a Casei Județene de Pensii Cluj, fiindu-i respinsă cererea pentru motivul că nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din această lege.

Reclamantul a revenit cu o nouă cerere în anul 2005, la care i s-a răspuns cu adresa nr. 60386 din 18 noiembrie 2005 în sensul că prin Hotărârea nr. 15572/2004 i s-a respins cererea.

Același răspuns i s-a comunicat de către pârâtă și la data de 27 februarie 2011.

Înalta Curte reține că, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului reținând incidența art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Potrivit acestor dispoziții "Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ. Hotărârea Curții de apel este definitivă. Contestațiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.".

Cum în cauză reclamantul nu a contestat în termenul indicat mai sus Hotărârea nr. 15572/2004 a Casei Județene de Pensii Cluj, acțiunea de față este tardivă.

În concluzie, reținând că prin cererea de chemare în judecată reclamantul practic a solicitat instanței de judecată să analizeze situația cererii sale în condițiile în care aceasta a fost soluționată deja în procedura administrativă, iar reclamantul nu a formulat în termenul legal calea de atac împotriva soluției de respingere a cererii sale, Înalta Curte va respinge recursul declarat de B.P., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.P. împotriva Sentinței nr. 456 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AS