Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3875/2003 AI generated

Qualification of pre-1961 military labor detachments for pension credit under specific statutory agency requirements

Case Number Decizia nr. 3875/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the county pension house and set aside the appellate court’s prior judgment that had recognized the claimant's military service period as pensionable, ordering the case remanded for retrial with the lower court prevailing. The dispute concerned a social security claim where the claimant sought to have his military service performed in labor detachments between 1950 and 1961 credited toward his pension under Law No. 309/2002, challenging the pension authority's refusal to issue a favorable determination. The cassation court held that the lower court erred by failing to verify the specific statutory requirement that the labor detachments must have been part of the General Directorate of the Labor Service, as explicitly required by Article 1 of Law No. 309/2002, and violated Article 129 of the Civil Procedure Code by not ordering the necessary investigative inquiries to military and national archives to establish this factual condition.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 129 C. proc. civ; Qualification of pre-1961 military labor detachments for pension credit under specific statutory agency requirements: The dispute concerned a social security claim where the claimant sought to have his military service performed in labor detachments between 1950 and 1961 credited toward his pension under Law No. 309/2002, challenging the pension authority's refusal to issue a favorable determination. The cassation court held that the lower court erred by failing to verify the specific statutory requirement that the labor detachments must have been part of the General Directorate of the Labor Service, as explicitly required by Article 1 of Law No. 309/2002, and violated Article 129 of the Civil Procedure Code by not ordering the necessary investigative inquiries to military and national archives to establish this factual condition.

Keywords

AI generated
military service social security statutory requirement additional years of pensionable service civil service mandatory occupational pension

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
Substantive legal basis requiring military service in labor detachments under the General Directorate of the Labor Service, which was not met in the facts, justifying the admission of the appeal.
art. 129 C. proc. civ
Procedural rule obligating the court to establish the truth through legal means, which the lower court violated by failing to order necessary inquiries to military archives.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002

Substantive legal basis requiring military service in labor detachments under the General Directorate of the Labor Service, which was not met in the facts, justifying the admission of the appeal.

art. 129 C. proc. civ.

Procedural rule obligating the court to establish the truth through legal means, which the lower court violated by failing to order necessary inquiries to military archives.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 60/F/2003, pronunțată la data de 8 aprilie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ț.N. și a anulat hotărârea nr. 764 din 5 februarie 2003, emisă de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Brașov, care a fost obligată să emită o nouă hotărâre care să constate că perioada 1950 - 1961 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, fiind astfel beneficiar al drepturilor acordate prin Legea nr. 309/2002.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Brașov, susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale în materie.

Recursul este întemeiat.

În cauză este necontestat că intimatul-reclamant a efectuat stagiul militar în perioada arătată mai sus, în cadrul unor detașamente de muncă, dar, așa după cum rezultă chiar din titlul Legii nr. 309/2002 și în mod expres din prevederile art. 1, recunoașterea și acordarea unor drepturi se poate face numai în beneficiul persoanei, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

În raport cu aceste prevederi, hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, din moment ce, din probele administrate în cauză, nu rezultă că detașamentele de muncă în cadrul cărora intimatul-reclamant a efectuat stagiul militar, ar fi făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, cum cere în mod expres art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Instanța de fond era datoare potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest sens, era necesar ca, văzând și Precizările transmise cu nr. 4087 din 15 noiembrie 2002, de către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, instanța să fi cerut relații de la Ministerul Apărării Naționale, Arhivele Militare, Arhivele Naționale, etc, în vederea stabilirii cu certitudine, a aparteneței detașamentelor de muncă în cauză, la Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Astfel fiind, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare, potrivit îndrumărilor date mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov, împotriva sentinței nr. 60/F din 8 aprilie 2003, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2003.