Waiver of judgment in cassation proceedings: extinguishment of appeal due to execution of restitution in kind of expropriated plot
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals and took act of the joint waiver of judgment by all parties, thereby rendering the appellate court's decision final and enforceable. The dispute originated from a post-cassation proceeding where the Court of Appeal had previously reversed lower tribunal decisions and a municipal administrative order to re-allocate a 144-square-meter urban plot to the claimant, while simultaneously dismissing claims against the prefectural authority for lack of passive standing. Following the appellate decision, both the claimant and the municipal defendants filed motions to waive the judgment, citing that the specific performance order (restitution in kind) had been executed or the obligation fulfilled. Relying on the principle of party autonomy and the procedural norms governing the waiver of judgment, the Court concluded that the dispute was moot and accepted the withdrawal of the appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 246 C. proc. civ; Waiver of judgment in cassation proceedings: extinguishment of appeal due to execution of restitution in kind of expropriated plot: În această situație, având în vedere că procesul civil este guvernat, între altele, de principiul disponibilității, în sensul căruia cel ce a sesizat instanța poate oricând să renunțe la judecată, având în vedere dispozițiile art. 246 C. proc. civ., coroborate cu art. 296 și 316 C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursurilor de față.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
În rejudecare, după casare cu trimitere, prin Decizia nr. 234/A din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, a admis apelul declarat de reclamanta F.M.D. împotriva Sentințelor civile nr. 1.518 din 16 iulie 2004 și nr. 340 din 22 martie 2006 ale Tribunalului Cluj și a admis plângerea formulată de aceasta împotriva Dispoziției nr. 1.487 din 27 aprilie 2009 emisă de Primarul municipiului Dej, pe care a anulat-o parțial, în ceea ce privește parcela cu nr. top 931/2, curte în intravilan, în suprafață de 144 mp din CF 1202 Dej, dispunând restituirea în natură a acestui imobil în favoarea reclamantei. Totodată, prin aceeași decizie a fost respinsă acțiunea față de pârâtul Prefectul județului Cluj pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta F., cât și pârâții Primarul municipiului Dej și Primăria municipiului Dej, ce au fost înregistrate la 2 decembrie 2009, respectiv la 30 noiembrie 2009.
Ulterior, recurenții Primarul și Primăria municipiului Dej au formulat, fiecare, cereri de renunțare la judecată, învederând că Primarul municipiului Dej a emis dispoziția de restituire în natură la care a fost obligat, cereri ce au fost înregistrate la Curtea de Apel Cluj, instanța a cărei hotărâre a fost recurată, la 19 ianuarie 2010.
La 5 martie 2010 recurenta F. a formulat o cerere similară, respectiv a învederat că renunță la judecarea recursului, cu motivarea că decizia de restituire în natură a fost pusă în executare, cerere care, de asemenea, a fost depusă la Curtea de Apel Cluj.
La 15 martie 2010 recursurile au fost înregistrate pe rolul Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, fixându-se, aleatoriu, prim termen de judecată, la 5 noiembrie 2010.
În această situație, având în vedere că procesul civil este guvernat, între altele, de principiul disponibilității, în sensul căruia cel ce a sesizat instanța poate oricând să renunțe la judecată, având în vedere dispozițiile art. 246 C. proc. civ., coroborate cu art. 296 și 316 C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursurilor de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Ia act de cererile de renunțare la judecarea recursurilor declarate de reclamanta F.M.D., de pârâtul Primarul municipiului Dej și de pârâta Primăria municipiului Dej împotriva Deciziei nr. 234/A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - AM