Land restitution and compensation: validity of Article 24 presumptions for property extent and legal servitude impediments to in-kind restitution under Law No. 10/2001

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, la data de 6 februarie 2008, sub nr. 4211/95/2008, reclamanții C.M., N.J.E., T.V.L.E., B.I.L., N.L.M., P.T.D., N.Z.V.J. și S.N.G.D. au formulat contestație împotriva Deciziei din 28 decembrie 2007 emisă de P. SCM Târgu Jiu, prin care le-au fost respinse notificările nr. 1051/E/2001 și 1052/E/2001 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul de 946 mp și construcțiile ce s-au aflat pe acesta (cinematograf și cofetărie), imobil situat în Târgu Jiu, str. U. și care a fost preluat de la autorul lor, G.C.

Totodată, prin cererea introductivă reclamanții au chemat în judecată și pe pârâții SC A. SCM Târgu Jiu, Primăria Municipiului Târgu Jiu și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Finanțelor Publice Gorj, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților să le restituie în natură terenul ce se află în posesia și folosința SC P. SCM Târgu Jiu și SC A. SCM Târgu Jiu și să le acorde despăgubiri bănești pentru construcțiile "Teatru - Cinema G.C. și Cofetăria" care au fost situate pe terenul ce a aparținut acestuia și care au fost demolate de stat după preluare.

Prin Sentința civilă nr. 285 din 4 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis acțiunea și în consecință:

A anulat Decizia din 28 decembrie 2007 emisă de P. SCM Târgu Jiu.

A constatat că din suprafața de 946 mp se poate restitui în natură suprafața de 207 mp, astfel: 11 mp deținută de P. SCM Târgu Jiu; 67 mp deținută de pârâta SC A. SCM și suprafața de 129 mp deținută de Primăria Târgu Jiu.

A obligat pe pârâte să restituie în natură suprafețele menționate.

A constatat că suprafețele care se restituie în natură sunt descrise în Anexa 7 a raportului de expertiză întocmit de experții M.A., T.I. și G.M., prin schița de amplasament la scara 1/500.

A constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 739 mp care nu se poate restitui în natură.

A constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru clădirea ce a avut ca destinație "Teatru - Cinematograf și Cofetărie" cu o suprafață construită de 530 mp.

A sesizat Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.

A respins excepțiile invocate "că nu s-a răspuns la notificări."

A obligat pe pârâte la 5.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a soluționat mai întâi excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtele SC A. SCM Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu, în sensul respingerii ei, reținând că, prin Decizia civilă nr. 583 din 5 iulie 2006, cererea pârâtei SC A. Târgu Jiu de aderare la apelul formulat de SC P. Târgu Jiu a fost respinsă și, de asemenea, prin Decizia nr. 3630 din 4 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins și recursul îndreptat împotriva Deciziei civile nr. 583 din 5 iulie 2006; nici după pronunțarea acestor hotărâri judecătorești rămase irevocabile, cele două pârâte SC A. SA și Primăria Municipiului Târgu Jiu nu au soluționat notificările reclamanților.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că atât SCM P., cât și SCM A. au făcut parte din A.T.C.O.M. Gorj, succesoarea Cooperației Meșteșugărești, pentru care s-au expropriat terenurile în baza Decretului din 18 .august 1970, când s-a construit Complexul Meșteșugăresc P.L.

Față de ansamblul probatoriului administrat în cauză, s-a apreciat că reclamanții au făcut dovada, în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001, a întinderii dreptului de proprietate, cât și a faptului că bunul solicitat s-a aflat în proprietatea autorului lor (946 mp teren și 530 mp suprafața construită a clădirilor ce se aflau pe el), după cum s-a probat și calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, în calitate de succesori ai autorului lor.

Referitor la restituirea în natură, din raportul de expertiză, din cercetarea la fața locului, ca și din comunicările făcute de Direcția Regională Vest, Distribuție SC A.P. Gorj SA, însoțite de documentația relevantă, s-a reținut că se poate restitui în natură suprafața de 207 mp care nu este afectată de căi publice de acces, fiind situată în afara străzii și a trotuarului aferent.

Astfel, s-a constatat că pârâtele au acces la construcțiile ce le aparțin situate pe terenul proprietatea lor și, în același timp, restituirea acestei suprafețe de teren prezintă utilitate pentru reclamanți, întrucât formează un corp comun, constatându-se că P. SCM Târgu Jiu deține în prezent 1.299 mp, din care face parte și suprafața de 11 mp ce urmează să se restituie în natură reclamanților, iar SC A. SCM Târgu Jiu deține 492,85 mp, din care va restitui în natură suprafața de 67 mp, la aceste suprafețe urmând a se însuma și cea de 129 mp deținută de Primărie, compunând suprafața de 207 mp ce urmează să se restituie în natură.

S-a constatat că pentru diferența dintre suprafața de 946 mp și cea restituită în natură, reclamanții au dreptul la despăgubiri, în raport de dispozițiile art. 26 din lege.

Pentru clădirea care a fost demolată în anul 1970, având o suprafață construită de 530 mp, urmează să se acorde despăgubiri potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, a căror întindere va fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și pârâții SC A. SCM Târgu Jiu, SC P. SCM Târgu Jiu și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj.

Prin Decizia civilă nr. 84 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți și de pârâta SC A. SCM Târgu Jiu; a admis apelurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj și SC P. SCM Târgu Jiu, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul respingerii acțiunii față de pârâtul Statul Român pentru lipsa calității procesuale pasive, cu obligarea pârâtelor în solidar la 500 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților; a menținut restul dispozițiilor sentinței.

În motivarea deciziei pronunțate, cu referire la criticile reclamanților și ale pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu, instanța de apel a apreciat că în mod legal și temeinic prima instanță a verificat, prin probele administrate în cauză, în mod prioritar, posibilitatea restituirii în natură a terenului ce a aparținut autorului reclamanților, având în vedere principiul prevalenței restituirii în natură, astfel cum este prevăzut de art. 1 alin. (1), art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001.

Ținându-se seama de actele aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că în mod judicios prima instanță a reținut că întinderea suprafeței de teren ce a aparținut autorului apelanților-reclamanți, trecută în proprietatea Statului Român, prin naționalizare în 1948, situată în Târgu Jiu, str. U., este de 946 mp, apreciindu-se ca relevantă în acest sens H.C.M. nr. 1090/1970.

Totodată, la art. 2 al acestei hotărâri s-a menționat că, referitor la construcțiile în suprafață de 530,10 mp, situate pe terenul prevăzut la art. 1, acestea se transmit cu plată din proprietatea statului în proprietatea C.M.J., urmând ca evaluarea să se facă potrivit Instrucțiunilor nr. 2111/1956.

La art. 50 din Decretul Consiliului de Stat nr. 392/1970, s-a prevăzut că în scopul construirii de către C.M. a unui complex de deservire a populației se expropriază și se trec în proprietatea statului 1.791,80 mp, precum și construcțiile situate în Municipiul Târgu Jiu, în suprafață de 309 mp, identificate potrivit planului de situație nr. 99, precum și tabelul anexă nr. 31, în care sunt prevăzuți proprietarii acestui teren.

Or, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, din acest tabel centralizator a rezultat că întreaga suprafață de teren era de 2.737,80 mp, din care pentru construirea complexului s-a trecut în proprietatea statului suprafața de 1.791 mp, rezultând că terenul ce a aparținut autorului apelanților-reclamanți a fost de 946 mp, iar nu de 801 mp, cât se menționează în procesul-verbal din 13 ianuarie 1947.

Expertiza de specialitate întocmită în cauză, precum și procesul-verbal de cercetare la fața locului reprezintă probe concludente de natură a conduce la concluzia că suprafața de 207 mp, pentru care instanța de fond a dispus măsura restituirii în natură, este singura ce poate fi retrocedată apelanților-reclamanți în această modalitate, situație în care a fost înlăturată ca nefondată critica ce viza acest aspect.

S-a făcut o identificare a acestei suprafețe pe baza măsurătorilor efectuate la fața locului și s-a constatat că terenul de 207 mp nu este afectat de căi publice de acces, fiind situat în afara străzii și a trotuarului aferent, apelantele-pârâte SC P. SCM Târgu Jiu și SC A. SCM Târgu Jiu având acces la construcțiile situate pe terenul proprietatea lor.

Totodată, s-a constatat că pe terenul de 207 mp se află un chioșc mobil care ocupă 25 mp, ridicat fără autorizație și că inițial acesta a fost destinat vânzării de flori pe terenul aparținând celor două apelante-pârâte.

Din Anexa nr. 7 a raportului de expertiză, curtea de apel a reținut că suprafața de teren de 207 mp formează un corp comun, prezentând utilitate pentru apelanții-reclamanți, astfel că s-a înlăturat și această critică a reclamanților.

Constatând dreptul apelanților-reclamanți la despăgubiri pentru diferența de teren în suprafață de 739 mp ce nu poate fi restituită în natură și pentru clădirea ce a avut ca destinație teatru și cinematograf, cu o suprafață construită de 530 mp, aplicând dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a dispus sesizarea Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, fiind lipsită de temei legal solicitarea apelanților-reclamanți în sensul de a fi despăgubiți la prețul pieții, potrivit dispozițiilor legii speciale.

Cât privește cererea apelanților-reclamanți de acordare de teren în compensare, precum și solicitarea acestora de a primi despăgubiri pe ultimii 4 ani pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 946 mp, estimată la o valoare de 94.600 euro, la care să fie adăugate și cheltuielile de judecată efectuate de aceștia, instanța de apel a constatat că acestea reprezintă cereri noi, formulate direct în apel, ceea ce este inadmisibil față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți s-a dispus în mod corect de instanța de fond, așa încât și această critică a reclamanților s-a apreciat a fi nelegală.

Susținerea apelantei-pârâte SC A. SCM referitoare la faptul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției invocate de aceasta, a fost înlăturată ca neîntemeiată, întrucât prin dispozitivul sentinței prima instanță a respins excepțiile invocate, în sensul că nu s-ar fi răspuns la notificări.

Această soluție a instanței de fond s-a apreciat a fi legală, curtea de apel constatând, la rândul său, că acțiunea reclamanților nu este prematur introdusă, întrucât Sentința civilă nr. 586 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Gorj nu i-ar fi opozabilă.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 583 din 5 iulie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P. Târgu Jiu, precum și cererea de aderare la apelul acesteia, formulată de pârâta SC A. SCM Târgu Jiu împotriva Sentinței civile nr. 586 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Gorj, prin care acțiunea reclamanților din prezenta cauză a fost admisă, iar intimatele-pârâte au fost obligate să emită decizii prin care să răspundă la notificările reclamanților.

Prin hotărârea pronunțată, Curtea de Apel Craiova a reținut că sunt lipsite de temei, în contextul speței, susținerile apelantelor privind lipsa calității procesuale pasive a acestora, soluție menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 3630 din 4 mai 2007.

Or, nici după pronunțarea acestor hotărâri judecătorești, deși au fost notificate de reclamanți, pârâtele SC A. SCM și Primăria Municipiului Târgu Jiu nu au răspuns la notificările ce le fuseseră adresate.

Cu privire la terenurile în suprafață de 11 mp deținută de SC P. SCM Târgu Jiu, de 67 mp deținută de SC A. SCM, precum și de 129 mp deținută de Primăria Târgu Jiu, instanța de apel a constatat că au fost corect individualizate, fiind lipsite de suport real susținerile apelantei-pârâte SC A. SCM, în sensul că terenul pe care a fost obligată să-l restituie în natură ar fi afectat de servituți.

Referitor la apelul declarat de SC P. SCM Târgu Jiu, s-a constatat a fi nefondat, pentru următoarele considerente:

S-au apreciat ca nefondate criticile cu privire la întinderea dreptului de proprietate ce a aparținut autorului reclamanților, în sensul că apelanții-reclamanți nu și-ar fi dovedit dreptul de proprietate decât pentru suprafața de 801 mp, iar nu pentru 946 mp.

Instanța de apel a constatat însă întemeiată critica apelantei-pârâte în privința cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în solidar cu celelalte pârâte, în raport de care acțiunea reclamanților a fost admisă.

Din actele aflate în dosarul instanței de fond, a rezultat că reclamanții au dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată numai în privința sumei de 500 RON, reprezentând contravaloarea onorariului de expert, diferența până la 1.500 RON fiind suportată de apelantele-pârâte SC A. SCM și SC P. SCM Târgu Jiu.

Ca atare, în mod greșit, prin sentința supusă apelului s-a dispus obligarea apelantelor-pârâte la plata sumei de 5.000 RON cu acest titlu, când, în realitate, reclamanților li se cuvine cu titlu de cheltuieli de judecată numai suma de 500 RON.

Apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice Târgu Jiu, s-a constatat a fi fondat.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, poate fi chemat în judecată în situația în care persoana îndreptățită nu a identificat unitatea deținătoare.

În speță, această situație nu se constată, unitățile deținătoare fiind identificate de reclamanți și figurând ca părți în proces, situație în care excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui apelant-pârât a fost găsită întemeiată, iar acțiunea reclamanților față de acesta a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți și pârâtele SC A. SCM Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu.

Prin Decizia nr. 449 din 21 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, sens în care a reținut următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată a reunit contestația formulată de reclamanții cauzei împotriva Dispoziției din 28 decembrie 2007 emisă de SCM P. Târgu Jiu și acțiunea directă formulată de aceiași reclamanți împotriva pârâților SC SCM A. Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu, dar și împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Acțiunea împotriva celui din urmă pârât a fost respinsă pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive, prin schimbarea soluției primei instanțe în cadrul deciziei instanței de apel supusă prezentului recurs, excepție ce nu a fost criticată prin motivele cu care Înalta Curte este învestită, astfel că, sub acest aspect, soluția a intrat în puterea lucrului judecat.

Cererea de chemare în judecată a pârâtelor SC A. SCM Târgu Jiu și a Primăriei Municipiului Târgu Jiu a fost determinată de refuzul nejustificat al acestora de a emite decizie sau dispoziție motivată de soluționarea notificărilor, având în vedere cele dezlegate cu titlu obligatoriu pentru instanțe de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii.

Deși toate cele trei pârâte ale cauzei, P. SCM Târgu Jiu, SC A. SCM Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu, au fost obligate prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în calitate de unități deținătoare, să emită dispoziții sau decizii motivate de soluționare a notificărilor formulate de reclamanți, numai intimata-pârâtă SC P. SCM Târgu Jiu s-a conformat și a emis Dispoziția din 28 decembrie 2007, contestată în cauză, prin care notificările reclamanților au fost respinse.

Prin notificările formulate, recurenții-reclamanți au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul ce a aparținut autorului lor, G.C., compus din teren și construcții "Teatru - Cinematograf și Cofetărie" cu o suprafață construită de 530 mp, construcțiile fiind în prezent demolate.

Așa cum instanțele de fond au reținut, fiecare dintre cele trei pârâte ale cauzei dețin porțiuni din terenul ce a fost preluat de la autorul intimaților-reclamanți, astfel că raportul juridic privind măsurile reparatorii prevăzute de legea specială în mod legal a fost analizat distinct, în contradictoriu cu fiecare dintre ele.

Față de cele deja redate, sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă SC A. SCM Târgu Jiu prin motivele de recurs cu privire la excepția prematurității, având în vedere că această recurentă a figurat în calitate de pârâtă în cadrul procesual al dosarului în care s-a pronunțat hotărârea în obligație de a face, respectiv Sentința civilă nr. 586 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 583 din 5 iulie 2006 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3630 din 4 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de control judiciar confirmând calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă SC A. SCM Târgu Jiu a formulat această excepție încă de la prima instanță, care a respins-o prin dispozitivul sentinței, a criticat soluționarea acesteia prin motivele de apel formulate și o reia prin motivele de recurs, fără a critica în realitate cele arătate de instanța de apel pentru confirmarea soluției primei instanțe cu privire la această chestiune, care în mod legal a făcut referire, de asemenea, la cadrul procesual al dosarului în care s-a pronunțat sentința menționată.

Sunt însă fondate criticile formulate de recurentele-pârâte SC A. SCM Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu prin care au invocat greșita aplicare a dispozițiilor legii speciale, respectiv ale art. 24 din Legea nr. 10/2001 (dar și dispozițiile din H.G. nr. 250/2005 care le explicitează), pentru dovedirea întinderii dreptului de proprietate al autorului reclamanților asupra terenului pe care s-au aflat construcțiile demolate.

Astfel, deși reclamanții cauzei au depus la dosar actul de proprietate originar al autorului lor, anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1920, prin care G.C. dobândea dreptul de proprietate asupra terenului și, de asemenea, procesul-verbal din 3 noiembrie 1948 de naționalizare a proprietății G.C. - teren și teatru cinematograf, ca și anexa Legii nr. 119/1948 de naționalizare a cinematografelor din județul Gorj (autorul C. figurând ca naționalizat cu cinematograf în Târgu Jiu) și, în plus, s-a depus la dosar și procesul-verbal de dezbatere a succesiunii aceluiași autor al reclamanților, proces-verbal din 13 ianuarie 1947 în care figurează întinderea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, anume 801 mp, instanța de apel a reținut întinderea dreptului de proprietate (946 mp) prin raportare la documentația aferentă Decretului de expropriere nr. 392/1970 și a H.C.M. nr. 1090/1970, ceea ce Legea nr. 10/2001 nu permite.

Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt aplicabile însă numai în situația în care persoanele îndreptățite nu mai dețin actele doveditoare ale dreptului de proprietate și pentru calitatea de proprietar, normă ce instituie anumite prezumții legale relative, cu privire la persoana proprietarului deposedat abuziv de imobilul ce intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, ca și cu privire la întinderea dreptului de proprietate, prin raportare la mențiunile actului de preluare abuzivă sau de punere în executare a actului de preluare.

Or, dacă titularii notificărilor produc în cauză actele doveditoare ale proprietății autorului lor, prezumțiile din art. 24 nu își găsesc aplicare, astfel cum era cazul în speță.

Prin Decretul nr. 392/1970 nu a fost expropriat autorul reclamanților, ci Î.E.J.C.C. Gorj cu o suprafață de 700 mp (ca și o altă persoană fizică, numitul P.N., cu o suprafață de 1.091 mp), ceea ce corespunde situației juridice reale a trenului în litigiu corespunzătoare momentului exproprierii, de vreme ce acesta se afla deja în proprietatea statului ca efect al naționalizării, iar nu în proprietatea autorului reclamanților (sau a unora dintre reclamanți).

Ca atare, acest Decret de expropriere, ca și H.C.M. nr. 1090/1970 (și, implicit, documentația aferentă acesteia) nu sunt documente care să ateste vreo informație utilă cauzei pentru reținerea privind întinderea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, dispozițiile art. 24 nefiind incidente, pentru motivele arătate: deposedarea reclamanților a avut loc prin naționalizare și nu prin expropriere, iar în decretul de expropriere nu apar nici reclamanții, nici autorul lor decedat în 1945, astfel cum a reieșit din procesul-verbal de dezbatere succesorală din 1947, anterior menționat.

Recurenții-reclamanți, astfel cum ambele recurente-pârâte au susținut, au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare al autorului lor, înscris care, deși nu indică suprafața exactă a terenului dobândit de G.C., prevede că terenul cumpărat de acesta are o lățime de 12 m pe str. U., iar nu de 14 sau 15 m, așa cum au reținut experții ce au întocmit lucrarea la prima instanță.

Așa fiind, instanța de apel trebuia să se raporteze la contractul de vânzare-cumpărare coroborat cu procesul-verbal din 13 ianuarie 1947, ca și cu procesul-verbal din 3 noiembrie 1948 de naționalizare a cinematografului, pentru a stabili corect premisele soluționării raportului de restituire, persoanele îndreptățite nefiind în măsură să obțină mai mult decât autorul lor a deținut în proprietate și care a făcut obiectul preluării abuzive de către stat.

Ca atare, întinderea dreptului de proprietate este susceptibilă de dovedire în condițiile art. 23.1 lit. a) - h) și art. 23.2 - art. 23.4 din H.G. nr. 250/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Față de această concluzie, rezultă că situația de fapt este incomplet lămurită în cauză, fiind necesară stabilirea vechiului amplasament al terenului în suprafață de 801 mp, iar nu de 946 mp, cum greșit s-a analizat în cauză ca urmare a raportării la documentația H.C.M. nr. 1090/1970, ceea ce va reconfigura și suprafețele aflate în deținerea fiecăreia dintre pârâtele cauzei, verificare ce se va realiza prin efectuarea unei noi expertize topo în rejudecare.

Obiectivele noii expertize [ce va fi efectuată de un număr de trei experți, pentru păstrarea simetriei și corespondenței formelor cu expertiza efectuată la prima instanță, în vederea administrării în apel a unei probe egale ca forță doveditoare, în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ.] vor fi astfel stabilite în sensul verificării regulilor de drept material aplicabile situației de fapt reținute în speță, corectă sub acest aspect, anume: preluarea unui teren pe care se aflau anumite construcții, ulterior demolate și urmată de edificarea altora, ceea ce se circumscrie prevederilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, temeiul juridic al raportului soluționat pe fond reținut de instanțe fiind doar unul procedural (art. 26), iar nu de drept substanțial.

Astfel, se va cerceta dacă există teren liber ce poate fi retrocedat în natură, în virtutea prevalenței restituirii în natură, principiu corect reținut de instanța de apel prin referire la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, dacă terenul nu poate fi restituit în natură, se va verifica și posibilitatea acordării unor bunuri în compensare, măsură reparatorie alternativă cu despăgubirile în condițiile legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005), această cerere neputând fi considerată o cerere nouă formulată de reclamanți direct în apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce, în contextul Legii nr. 10/2001, odată constatată imposibilitatea restituirii în natură (totală sau parțială), instanța poate alege oricare dintre măsurile reparatorii în echivalent dintre cele enumerate de art. 1 alin. (2) din lege; din această perspectivă, este fondată critica recurenților-reclamanți cu acest obiect, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a respins însă corect celelalte pretenții formulate de reclamanți în apel - obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, ca și solicitarea de obligare a acestora la plata contravalorii lipsei de folosință pentru același teren, inadmisibilitate ce decurge din art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit celor reținute de curtea de apel.

În ce privește construcția demolată, instanța de rejudecare va observa dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Restul criticilor formulate de recurenții-reclamanți vor fi analizate în rejudecare, întrucât se referă, în principal, la întinderea suprafețelor de teren deținute de fiecare dintre pârâtele cauzei, ca și la titlul acestora, ceea ce, la acest moment, nu este stabilit, față de întinderea reală a dreptului de proprietate ce poate fi pretins în cauză (801 mp, iar nu 946 mp).

În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a pronunțat Decizia nr. 57 din 3 iulie 2012, dispunând următoarele:

A respins apelul declarat de pârâta SC A. SCM Târgu Jiu.

A admis apelurile declarate de reclamanți și de pârâții SC P. SCM Târgu Jiu și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința schimbării sentinței apelate după cum urmează:

- a respins acțiunea formulată de reclamanți față de pârâtul Statul Român;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu ceilalți pârâți;

- a anulat decizia de respingere a notificărilor;

- a dispus restituirea în natură a suprafeței de 330 mp, conform schiței la raportul de expertiză întocmit de experții C.I. și V.G.;

- a constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 471 mp teren și pentru clădirea ce a avut destinația "teatru și cinematograf", cu o suprafață construită de 530 mp;

- a obligat pe pârâte în solidar la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Referitor la apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit Deciziei nr. 449 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestui pârât a fost respinsă pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive, excepție care nu a fost criticată prin motivele de recurs, astfel că sub acest aspect soluția a intrat în puterea de lucru judecat.

În consecință, în rejudecare urmează a fi admis apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, reținându-se că, în speță, unitățile deținătoare sunt identificate de reclamanți și figurează ca părți în proces, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui apelant este întemeiată, acțiunea reclamanților față de acesta urmând a fi respinsă.

În ceea ce privește apelurile pârâtei SC P. SCM Târgu Jiu și reclamanților, acestea au fost admise pentru următoarele considerente:

Criticile aduse sentinței atacate de apelanta-pârâtă vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată de către prima instanță și suprafața de teren pentru care reclamanții fac dovada dreptului de proprietate și care poate fi revendicată: de 801 mp în loc de 946 mp.

Examinând actele aflate în dosarul instanței de fond, se constată că reclamanții au dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată numai în privința sumei de 500 RON reprezentând contravaloare onorariu expert, astfel că este justificat ca pârâtele să fie obligate doar la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 5.000 RON.

În ceea ce privește a doua critică din apel, sunt incidente dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Cum prin Decizia nr. 449/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a rezolvat problema de drept referitoare la întinderea dreptului de proprietate al reclamanților, care a fost stabilit a fi 801 mp, critica din apelul pârâtei SC P. SCM este întemeiată.

Dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. își găsesc aplicabilitate și în ceea ce privește solicitările din apelul reclamanților vizând obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură și plata contravalorii lipsei de folosință, fiind reținută inadmisibilitatea ce decurge din art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în drept și problema privind excepția prematurității invocată de apelanta SC A. SCM Târgu Jiu, excepția fiind neîntemeiată întrucât aceasta a figurat în calitate de pârâtă în cadrul procesual al dosarului în care s-a pronunțat hotărârea în obligație de a face, fiindu-i confirmată calitatea procesuală pasivă.

În rejudecare, a fost dispusă efectuarea unei noi expertize topo, pentru identificarea amplasamentului suprafeței de 801 mp reținut de instanța de casare.

A fost efectuată expertiza topo de către experții C.I. și V.G., cu opinia separată a expertului C.C.

Instanța de apel a avut în vedere pentru soluționarea apelului expertiza efectuată în opinie majoritară, aceasta ținând cont de actele de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1920), procesul-verbal din 3 noiembrie 1948, anexa la Decretul nr. 303/1948.

Potrivit acestui raport de expertiză, în suprafața de 801 mp identificată sunt cuprinse: 43 mp teren ocupat prin modernizarea străzii; 70 mp teren ocupat de trotuar; 34 mp teren ocupat de chioșcuri flori; 11 mp teren ocupat de familia B.; 203 mp teren ocupat de SC A. SCM, din care 110 mp liber de construcții și 440 mp teren ocupat de SC P. SCM, din care 186 mp liber de construcții.

Art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevede că în "situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

(2) În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".

Legea prevede, deci, ipoteza restituirii în natură a terenului liber sau parțial liber, având scopul de a limita restituirea în natură numai a suprafețelor de teren care nu sunt ocupate de noi construcții sau nu sunt afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale.

Potrivit art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sintagma "amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, adică suprafețe supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, respectiv căi de comunicații, amenajări de spații verzi, piețe pietonale etc., enumerare ce nu constituie una exhaustivă, ci subsumată unei anume destinații, respectiv afectarea imobilului unei amenajări de utilitate publică.

Numai în această ipoteză dispoziția legală evocată instituie un impediment la restituirea în natură, reglementată cu valoare de principiu de legea specială.

În cauză, suprafețele de 110 mp deținută de SC A. SCM și 186 mp deținută de SC P. SCM, identificate pe schița anexă la completarea la raportul de expertiză întocmit în opinie majoritară, sunt libere de construcții.

De asemenea, potrivit concluziilor raportului, nu au fost identificate rețele de gaze sau rețele tehnico-edilitare în cadrul suprafeței de teren aflată în litigiu.

În plus, raportul de expertiză precizează faptul că cele două chioșcuri în suprafață de 34 mp sunt construcții ușoare, demontabile.

În aceste condiții, pentru suprafața de 330 mp, individualizată pe schița anexă la raport, sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea în natură, așa cum prevăd dispozițiile art. 10 alin. (1) - (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru suprafețele ocupate de modernizarea străzii, trotuar și noi construcții autorizate, în suprafață de 471 mp, măsurile reparatorii se vor stabili în echivalent.

Măsuri reparatorii prin echivalent se vor acorda reclamanților și pentru clădirea demolată, în suprafață de 530 mp, având destinație de teatru - cinematograf.

Față de aceste motive, s-au apreciat ca întemeiate solicitările apelanților privind restituirea în natură, în compensare sau despăgubire a suprafeței solicitate, ținând seama însă și de problema de drept soluționată în recurs.

În consecință, urmare a admiterii apelului reclamanților, sentința atacată a fost schimbată în sensul că s-a admis în parte acțiunea, s-a anulat Decizia din 28 decembrie 2007 de respingere a notificărilor nr. 1052/E/2001 și 1051/E/2001, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 330 mp și s-a constatat dreptul reclamanților la despăgubiri, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, pentru suprafața de 471 mp teren și clădirea demolată cu o suprafață construită de 530 mp.

Față de criticile formulate, având în vedere motivele expuse, apelul pârâtei SC A. SCM a fost respins.

Împotriva acestei din urmă decizii a curții de apel au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și pârâtele SC P. SCM Târgu Jiu și SC A. SCM Târgu Jiu.

I. Recurenții-reclamanți au formulat următoarele critici:

1. Greșit instanța de apel a consemnat că reclamantele C.M. și N.L.M. au fost de acord cu expertiza efectuată de experții C.I. și V.G.

Reclamantele nu puteau fi de acord cu expertiza efectuată de cei doi experți, dar nici cu expertiza efectuată de expertul C.C., atâta timp cât au formulat împreună cu ceilalți reclamanți obiecțiuni la rapoartele întocmite. În ședința publică din data de 3 iulie 2012, părțile au fost întrebate dacă au cunoștință despre răspunsul dat de experții C.I. și V.G. și dacă au obiecțiuni referitor la răspunsul formulat de experți la solicitările instanței. Răspunsul formulat de cei doi experți a fost citit de părți chiar în sala de judecată. Față de răspunsul dat de experți, reclamantele nu au avut obiecțiuni, menționând însă că nu sunt de acord cu expertiza efectuată, fapt ce nu a mai fost consemnat.

2. Decizia recurată a fost luată în baza unor erori săvârșite de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 449 pronunțată la 21 ianuarie 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamanților, instanța de judecată dispunând, printr-o hotărâre irevocabilă, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Craiova, fără a analiza și a lua în considerare toate actele depuse de reclamanți pentru dovedirea proprietății, făcând pe parcursul motivării următoarele greșeli:

- când analizează actul de vânzare autentificat la 6 septembrie 1920, menționează doar că lățimea terenului este de 12 m, când în realitate actul menționează clar că lățimea terenului este de 12 m cu spor. Nu se specifică cât a fost sporul, dar actul indică clar că terenul ce face obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare a avut lățimi mai mari de 12 m.

- nu a făcut referire și nu a analizat cel de-al doilea act de vânzare încheiat între E.M.M., în calitate de vânzătoare, și G.C., în calitate de cumpărător, act autentificat la 1920, cumpărarea fiind realizată în scopul alinierii celor două proprietăți. Actul nu specifică ce suprafață de teren a fost cumpărată. Prin alinierea proprietăților, lățimea terenului cumpărat prin actul de vânzare autentificat la 6 septembrie 1920 s-a mărit.

- s-a dispus să se țină cont de procesul-verbal de impozitare succesorală a averii rămase de pe urma defunctului G.C. încheiat în data de 13 ianuarie 1947, fără a analiza corectitudinea acestui act, așa cum a procedat instanța de fond. Instanța de fond a analizat acest proces-verbal, a comparat datele înscrise în acest proces-verbal cu rezultatele expertizei efectuate și cu datele menționate de Decretul nr. 392/1970 și H.C.M. nr. 1090/1970. Înalta Curte de Casație și Justiție denumește acest proces-verbal ca fiind un "proces-verbal de dezbatere a succesiunii autorului reclamanților", făcând încă o greșeală întrucât procesul-verbal nu face referire la dezbaterea succesiunii, denumirea acestuia fiind de fapt proces-verbal de impozitare succesorală asupra averii rămase de pe urma defunctului G.C.

Se putea verifica foarte ușor că procesul-verbal de impozitare nu face referire la suprafețele construite ale clădirilor menționate, fiind înscrise probabil doar suprafețele efectiv folosite, mai exact doar suprafețele utile ale construcțiilor. La fel se poate vorbi și despre suprafața de teren înscrisă în procesul-verbal de impozitare, aceasta fiind suprafața efectiv folosită, mai puțin căile de acces, utilități etc.

În procesul-verbal din 13 ianuarie 1947 se menționează că suprafața clădită a clădirii pentru teatru și cinematograf a fost de 349 mp, fapt ce contrazice permisiunea de construire a acestei construcții și mențiunile planului de situație nr. 99 anexă din actele de expropriere din 1970.

Conform H.C.M. nr. 1090/1970, suprafața construcțiilor expropriate a fost de 530,10 mp.

Din planul de situație anexat la decret reiese că: clădirea Cinematografului C. a fost construită în regim de P+1 etaje (parter plus nivelul balconului), având o suprafață construită de 412,30 mp (942,40 mp - 530,10 mp = 412,30 mp, 942,40 mp fiind suprafața desfășurată a construcțiilor, iar 530,10 mp fiind suprafața construită a construcțiilor).

Din permisiunea din 5 septembrie 1919, reiese că autorul G.C. a solicitat eliberarea unei permisiuni pentru edificarea unui Teatru - Cinema pentru o suprafață de construcție de 419,45 mp. Diferența între suprafața înscrisă în permisiune și suprafața construită menționată în decretul de expropriere este de 7,15 mp, diferență ce poate proveni din trasarea construcției. Prin urmare, suprafața construită a Teatrului Cinema C., atât cea din decretul de expropriere, cât și cea din permisiune este aceeași, cu o mică toleranță ce poate proveni din trasarea construcției.

Rezultă că procesul-verbal din 13 ianuarie 1947 nu poate fi analizat ca un act doveditor al întinderii proprietății revendicate, întrucât se verifică foarte clar că suprafața clădirii teatrului cinematograf nu a fost de 349 mp (așa cum este înscrisă în procesul-verbal), suprafața reală a construcției fiind 412,30 mp, așa cum rezultă din planul de situație anexă la decretul de expropriere, suprafață confirmată și de permisiunea de construire din 5 septembrie 1919.

Prin actele depuse, reclamanții nu au putut face decât dovada suprafeței construcției cinematografului, respectiv 412,30 mp (419,45 mp din permisiune), neputând face dovada întinderii dreptului de proprietate pentru teren, suprafața acestuia fiind indicată de H.C.M. nr. 1090/1970.

Faptul că suprafața terenului revendicat de reclamanți poate fi 946 mp și nu de 801 mp este menționat și de experții C.I. și V.G. în răspunsul dat de aceștia la obiecțiunile formulate de reclamanți. Pe un teren în suprafața de 801 mp nu se poate încadra construcția teatrului cinema. Același răspuns ar fi fost dat și de expertul C.C. dacă instanța Curții de Apel Craiova ar fi admis obiecțiunile formulate de reclamanți la raportul întocmit de acesta.

Prin urmare, pentru stabilirea corectă a suprafeței terenului revendicat este incident art. 24 din Legea nr. 10/2001, reclamanții neputând să dovedească suprafața terenului, singurele acte din care rezultă suprafața corectă a terenului fiind Decretul nr. 392/1970 și H.C.M. nr. 1090/1970.

3. Decizia recurată nu face referire la terenul ocupat de construcția B.N.M., în suprafață de 11 mp, conform raportului de expertiză întocmit de experții C.I. și V.G. Ilegalitatea săvârșită de Primăria Municipiului Târgu Jiu este trecută cu vederea de către instanță, astfel încât suprafața de 11 mp ocupată cu construcția B.N.M. este inclusă în suprafața de 471 mp, pentru care instanța constată că reclamanții au dreptul la despăgubiri. Nu se menționează însă cine va acorda despăgubirile.

Primăria Municipiului Târgu Jiu a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, înstrăinând o parte din terenul aflat în litigiu. Prin Dispoziția din 19 mai 2008 a săvârșit ilegalitatea de a atribui în compensare în natură numitei B.G. terenul în suprafață de 139 mp, situat în Târgu Jiu, teren pe care Primăria Municipiului Târgu Jiu l-a denumit proprietatea Municipiului Târgu Jiu. De fapt, acest teren face parte din terenul în suprafață de 700 mp, expropriat conform Decretului nr. 392/1970, în vederea construirii complexului de deservire a populației, teren expropriat de la U.J.C.C. Gorj. Deci, terenul a devenit proprietatea C.M.J. și ar fi trebuit să se regăsească în terenurile deținute de cele două societăți ce s-au divizat din cooperativa meșteșugărească, respectiv P. SCM Târgu Jiu și SC A. SCM Târgu Jiu.

Prin ilegalitatea săvârșită, Primăria Municipiului Târgu Jiu a făcut ca terenul ce poate fi restituit în natură reclamanților să nu poată fi folosit în întregime de către aceștia, pentru porțiunea de teren cuprinsă între clădirile proprietatea P. SCM Târgu Jiu și SC A. SCM Târgu Jiu, reclamanții neputând să obțină niciodată o autorizație pentru o posibilă investiție. De aceea au formulat apel la Sentința civilă nr. 285 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj și recurs la Decizia nr. 84 din 17 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 4211/95/2008, pentru a se constata ilegalitatea săvârșită, respectiv încălcarea interdicției de înstrăinare prevăzută la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și obligarea Primăriei Municipiului Târgu Jiu la acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul liber, dar fără posibilitate de folosire.

4. În mod greșit instanța de judecată a apreciat că pretențiile reclamanților referitoare la despăgubirile pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură și pentru lipsa de folosință a terenului datorită tergiversării excesive a cazului reprezintă o cerere nouă formulată în apel, reținând inadmisibilitatea ce decurge din art. 294 alin. (1) C. proc. civ., dar nu a menționat nimic despre tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite și a cauzei, respectiv încălcarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Față de aceste motive, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 57 din 3 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se avea în vedere toate documentele depuse la dosarul cauzei.

Pe fond, au solicitat restituirea în natură a terenului liber și acordarea de despăgubiri bănești, la prețul pieței, pentru terenul ocupat de clădirea B.N.M. (suprafața reală ocupată de această clădire fiind 66 mp și nu de 11 mp), pentru terenul dintre clădirile societăților pârâte ce nu mai poate fi folosit datorită închiderii accesului la acest teren, pe latura vestică, precum și pentru suprafața de teren ocupată de clădirile acestor societăți.

II. Recurenta-pârâtă SC A. SCM Târgu Jiu a formulat următoarele critici:

1. Prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

Astfel, la termenul la care s-a judecat în fond apelul, înainte de dezbateri, instanța a interpelat părțile prezente dacă au observat răspunsurile depuse la dosar de cei trei experți, fără a pune în discuția părților aceste răspunsuri, în condițiile în care experții în opinie majoritară își schimbaseră concluziile în sensul că se poate retroceda în natură reclamanților terenul zis liber, deși în expertiza inițială au stabilit că retrocedarea în natură nu este o soluție bună.

În același timp, s-a luat act că nu s-au depus obiecțiuni și, judecând cauza în fond, instanța de apel a dispus retrocedarea terenului în natură reclamanților, lăsând să se înțeleagă că acest lucru este acceptat de pârâți, deși aceștia și-au manifestat prin concluziile scrise opinia de a nu se retroceda terenurile fizic deoarece erau puși în situația de a nu mai avea acces la spațiile de producție.

Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat dreptul pârâtei SC A. SCM la apărare, pronunțând o soluție nelegală, lovită de nulitate absolută, deoarece revenirea experților în opinie majoritară la prima opinie nu era justificată în niciun mod și s-ar fi impus o nouă expertiză dacă se lua în considerare opinia exprimată ulterior, nejustificată întrucât nu se schimbase situația de fapt și nu intervenise nicio împrejurare de natură a schimba opinia experților.

2. Potrivit art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În primul ciclu procesual, prin Sentința civilă nr. 285 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și s-a dispus ca pârâta SC A. SCM să restituie în natură reclamanților suprafața de 67 mp, soluție atacată cu recurs; recursul a fost admis și cauza trimisă spre rejudecarea apelului declarat de SC A. SCM.

Soluționând apelul, Curtea de Apel Craiova a dispus prin hotărârea de față recurată ca A. SCM să restituie reclamanților în natură suprafața de 110 mp, teren ce împrejmuiește unitatea cu secțiile de producție, astfel încât intrarea în această unitate să devină imposibilă.

Or, în recursul admis de către instanța supremă, soluția primei instanțe era criticată sub aspectul retrocedării nejustificate a terenului fizic în condițiile în care această retrocedare punea în primejdie supraviețuirea unității meșteșugărești în viitor.

Dispunându-se în rejudecare obligarea unității A. SCM să restituie o suprafață mai mare de teren, suprafață care împrejmuiește toate secțiile de producție ale unității, creând o imposibilitate de a pătrunde în aceste secții membrilor cooperatori la lucru, în condițiile în care suprafața stabilită ca fostă proprietate a autorului reclamanților nu mai era de 946 mp, ci de 801 mp, cum a stabilit instanța supremă, au fost încălcate dispozițiile art. 296 C. proc. civ., creându-se pentru această apelantă o situație mai grea în propria cale de atac.

3. Decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atunci când pe terenurile preluate abuziv de stat s-au edificat construcții noi, iar restul de teren este afectat căilor de acces și servituților legale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Or, din expertiza efectuată de expertul C.C. rezultă că terenul pe care a fost obligată SC A. SCM să-l restituie fizic este ocupat de servituți legale, respectiv căi de acces, dar și lucrări terane, supraterane și subterane pentru utilități, fiind un teren ce aparține domeniului public, iar din aceste motive nu se putea retroceda reclamanților fizic.

Față de aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței, iar pe fond admiterea în parte a acțiunii reclamanților, în sensul stabilirii pentru aceștia a unor despăgubiri prin echivalent, care vor fi evaluate și achitate de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

III. Recurenta-pârâtă SC P. SCM Târgu Jiu a formulat următoarele critici:

Decizia instanței de apel a avut la bază o expertiză greșit întocmită de 2 experți din cei 3 experți desemnați, expertiză ce a fost luată în calcul doar pentru faptul că a fost întocmită în opinie majoritară, existând opinie separată a celui de-al treilea expert.

Expertiza celor 2 experți a fost realizată în mod superficial, fără a ține cont de actele din dosar și de indicațiile Înaltei Curți de a efectua noua expertiză în dosarul de rejudecare a cauzei pe noua suprafață de 801 mp, unde deja se știau ocupanții acestui teren, și nu de 946 mp, pentru care se efectuase expertiza de la fond.

Astfel, cei doi experți C. și V., deși aveau de efectuat noua expertiză pentru cei 801 mp din cei 946 mp revendicați, adică suprafața s-a diminuat cu 145 mp față de cea de la fond, societății P. i s-au atribuit în plus 210 mp, suprafața deținută de Consiliul Local Târgu Jiu dispărând în totalitate din noua expertiză efectuată de cei 2 experți, cel de-al treilea expert, însă, catalogând-o ca fiind domeniu public.

Primăria Târgu Jiu a dispus de acest teren ca și cum ar fi fost proprietar, teren care nu se mai regăsește în noua expertiză, și a atribuit o parte din acesta numitei B.G., prin Dispoziția din 19 mai 2008 (actualmente N.M.C.), în timpul litigiului, fapt ce nu era permis de lege.

În anul 1970, s-a expropriat o suprafață totală de 2.737,80 mp, așa cum a reținut și instanța de la fond, pentru construirea unui complex meșteșugăresc de deservire a populației (1.791 mp prin Decretul nr. 392/1970 și 946 mp prin H.C.M. nr. 1090/1970), reclamanții revendicând suprafața de 946 mp ca fiind fosta lor proprietate. Cei doi experți C. și V. concluzionează în expertiză că în anul 1970 se emite "Decretul privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului, în scopul construirii de către C.M. a unui complex de deservire a populației, a unor terenuri în suprafață de 1791,80 mp, atașându-se și plan general de situație. Apelanții-reclamanți revendică în interiorul acestei suprafețe cei 801 mp stabiliți prin decizia de casare." Concluzia este total greșită, deoarece au existat 2 acte de expropriere din anul 1970 enumerate sus, iar în Planul general de situație anexă la acestea este trecută suprafața totală de 2.737,80 mp (1.791,80 + 946 mp), numai suprafața de 946 mp necunoscându-și proprietarul anterior de la care provenea.

În schimb, cel de-al treilea expert, și anume C.C., precizează prin expertiză că "După opinia mea, acest teren de 801 mp nu face parte din terenul de 1.791,80 mp care au fost achiziționați de la un particular."

Răspunsul la obiecțiunile vizând aceste aspecte denotă superficialitatea lucrării celor 2 experți, care au ignorat că societatea P. a cumpărat terenul de 1.791,80 mp de la foștii proprietari în anul 1970 și nu pe parcursul prezentului litigiu.

De altfel, au fost formulate obiecțiuni și la aceste răspunsuri superficiale date de experți, dar au fost respinse de către instanță la termenul din data de 22 mai 2012.

În urma tuturor expertizelor din acest dosar și stabilirea suprafeței de 946 mp, respectiv 801 mp, concluzia era că P. SCM, succesoare a Cooperativei Jiul care a primit în anul 1970 trei suprafețe de teren pentru construirea complexului, va trebui să-și delimiteze proprietatea în noua formă, fiind proprietară pe o parte din suprafața de 700 mp cumpărați de la Î.J.C.C. Gorj, astfel încât Primăria Târgu Jiu tot nu avea dreptul de a dispune de acest teren pe care i l-a atribuit N.M.C, neavând niciun drept de proprietate asupra lui.

Instanța de apel a retrocedat în natură toată suprafața de 330 mp liberă de construcții, nelăsând astfel nici măcar căi de acces către secțiile de prestări servicii populație (croitorii, frizerie, bijuterie etc.) și către intrarea în clădirea principală unde își are sediul societatea P., secție croitorie serie, Camera Agricolă Gorj și alte firme [art. 10 alin. (2) Legea nr. 10/2001]. Acest lucru s-a întâmplat prin mutarea întregii suprafețe de teren de 801 mp către est, practic nu s-a păstrat expertiza de la fondul cauzei unde trebuia doar micșorată suprafața de la 946 mp la 801 mp, dându-i-se și o nouă amplasare și cu alți proprietari. Or, suprafața de 801 mp trebuia stabilită în interiorul celei de 946 mp, stabilită prin măsurători de expertiza de la fond.

Suprafețele retrocedate în natură nici măcar nu sunt individualizate cu vecinătățile aferente, printre ele numărându-se și o suprafață de "34 mp chioșcuri flori" fără proprietari (sunt 2 proprietari pe acestea), dimensiuni sau vecinătăți.

Nu se mai respectă de către cei 2 experți pe schiță nici terenul proprietatea P. din schița cadastrală a terenului deținut de această societate în acte (Sentința civilă nr. 8758/1997 Judecătoria Târgu Jiu), unghiurile proprietății fiind modificate.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul validării expertizei efectuată de expert C.C., care, în opinia recurentei, respectă decizia Înaltei Curți de individualizare a suprafeței de 801 mp în interiorul celei de 946 mp din expertiza de la fond, cu mențiunea că suprafețele de teren înscrise pe schiță ca fiind domeniu public, în realitate aparțin Consiliului Local Târgu Jiu, așa cum s-a pronunțat și instanța de fond.

Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare la recursurile pârâtelor, solicitând respingerea acestora.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă P. SCM a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursurilor declarate de reclamanți și pârâta SC A. SCM.

Recurenta-pârâtă SC A. SCM a depus și ea întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând ca acesta să fie respins.

Față de decesul recurentei-reclamante T.V.L.E., au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia, T.S., T.L.V., T.G.L. și D.M., conform certificatului de moștenitor din 27 decembrie 2012, iar față de decesul recurentei-reclamante N.Z.V.J., a fost introdusă în cauză moștenitoarea acesteia, N.D.C., conform certificatului de moștenitor din 20 mai 2013, recursul exercitat de părțile decedate fiind continuat de moștenitori, care și-au exprimat opțiunea în acest sens.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

I. Cu privire la recursul reclamanților:

1. Susținerile vizând consemnarea greșită, de către instanța de apel, în practicaua hotărârii atacate, a poziției reclamantelor prezente la termenul de dezbateri din 3 iulie 2012, referitoare la expertiza efectuată în rejudecarea apelului, conturează o eventuală greșeală materială în sensul art. 281 C. proc. civ., susceptibilă de îndreptare în procedura reglementată de acest text de lege, iar nu o critică de nelegalitate încadrabilă în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Ca atare, aceste susțineri nu pot fi verificate în calea de atac a recursului, părțile interesate având deschisă în acest scop procedura îndreptării erorilor materiale, reglementată de art. 281 C. proc. civ.

2. Recurenții invocă faptul că hotărârea din rejudecarea apelurilor a fost pronunțată în baza unor erori săvârșite de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin decizia de casare, ar fi dezlegat greșit problema întinderii dreptului de proprietate al autorului lor. În opinia recurenților, concluzia instanței de recurs privind întinderea dreptului de proprietate în limita căruia sunt îndreptățiți la restituire, respectiv 801 mp, iar nu 946 mp teren, este rezultatul interpretării greșite a probelor administrate și a înlăturării nelegale a aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În speță, problema întinderii dreptului de proprietate în limita căreia reclamanții sunt îndreptățiți la restituire a fost dezlegată în mod irevocabil în primul ciclu procesual al cauzei.

Astfel, prin Decizia de casare nr. 449 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul din primul ciclu procesual al cauzei, s-a statuat, de o manieră irevocabilă, ce nu mai poate fi contestată, asupra întinderii dreptului de proprietate al autorului reclamanților ca fiind de 801 mp teren, iar nu de 946 mp, cât stabiliseră instanțele de fond, prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001. În acest sens, Înalta Curte a reținut că, dacă titularii notificărilor produc în cauză actele doveditoare ale proprietății autorului lor, prezumțiile din art. 24 al Legii nr. 10/2001 nu își găsesc aplicare, cum era cazul în speță. Reclamanții au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare al autorului lor, înscris care, deși nu indică suprafața exactă a terenului dobândit de G.C., prevede că terenul cumpărat de acesta are o lățime de 12 m pe str. U., iar nu de 14 sau 15 m, cum au reținut experții ce au întocmit lucrarea la prima instanță. Așa fiind, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel trebuia să se raporteze la contractul de vânzare-cumpărare coroborat cu procesul-verbal din 13 ianuarie 1947, ca și cu procesul-verbal din 3 noiembrie 1948 de naționalizare a cinematografului, pentru a stabili corect premisele soluționării raportului de restituire, persoanele îndreptățite nefiind în măsură să obțină mai mult decât autorul lor a deținut în proprietate și care a făcut obiectul preluării abuzive de către stat. Ca atare, întinderea dreptului de proprietate este susceptibilă de dovedire în condițiile art. 23.1 lit. a) - h) și art. 23.2 - art. 23.4 din H.G. nr. 250/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Procedând la rejudecare, instanța de apel a respectat, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dezlegările jurisdicționale ale instanței de recurs, care se impun cu caracter obligatoriu, reținând corect întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanților asupra terenului ca fiind de 801 mp, cum s-a stabilit prin Decizia de casare nr. 449/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, readucând în dezbaterea judiciară acest aspect, prin susținerile referitoare la întinderea dreptului de proprietate, care, în opinia lor, ar fi de 946 mp, iar nu de 801 mp, recurenții ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale irevocabile în interiorul aceluiași proces.

Modalitatea în care instanța de recurs, prin decizia de casare, dă dezlegare unui aspect litigios - în speță, întinderea dreptului de proprietate - se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării.

Este vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătorești se impun deopotrivă, părților și instanțelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat irevocabil un aspect al litigiului.

Pentru aceste considerente, criticile privind întinderea dreptului de proprietate nu pot fi primite.

3. În cadrul ultimului motiv de recurs, recurenții au imputat instanței de apel aplicarea greșită a dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., susținând că pretențiile lor de obligare a pârâtelor la plata de despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură și la plata contravalorii lipsei de folosință pentru același teren nu sunt cereri noi în apel și, ca atare, nu sunt inadmisibile.

Chestiunea în discuție a fost, însă, dezlegată în mod irevocabil prin Decizia de casare nr. 449/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul din primul ciclu procesual al cauzei.

Astfel, prin această decizie s-a reținut că "instanța de apel a respins însă corect celelalte pretenții formulate de reclamanți în apel - obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, ca și solicitarea de obligare a acestora la plata contravalorii lipsei de folosință pentru același teren, inadmisibilitate ce decurge din art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit celor reținute de curtea de apel."

Preluând aceste constatări jurisdicționale ale instanței de recurs, instanța de trimitere a făcut aplicarea corectă la speță a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Susținând că pretențiile lor de obligare a pârâtelor la plata de despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură și la plata contravalorii lipsei de folosință pentru același teren nu reprezintă cereri noi în apel care să cadă sub incidența dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., recurenții readuc în dezbatere un aspect al litigiului care a fost tranșat irevocabil în primul ciclu procesual, prin Decizia de casare nr. 449/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ignorând efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale irevocabile în interiorul aceluiași proces, și anume imposibilitatea ca aceste dezlegări să fie contrazise cu ocazia rejudecării.

În consecință, criticile referitoare la inadmisibilitatea decurgând din dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite.

4. În cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, recurenții au invocat, pe de o parte, că Primăria Municipiului Târgu Jiu a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001 prin aceea că a înstrăinat o parte din terenul litigios, atribuind în compensare numitei B.G., prin Dispoziția din 19 mai 2008, o suprafață de 139 mp, iar, pe de altă parte, că nu a menționat cine va acorda despăgubirile pentru terenul de 471 mp, pentru care a constatat dreptul reclamanților la despăgubiri.

Criticile vizând nelegalitatea atribuirii de teren, prin Dispoziția din 19 mai 2008, către numita B.G., nu pot fi analizate în prezentul proces, cât timp în cadrul acestuia beneficiara atribuirii nu a fost chemată în judecată.

Criticile prin care se impută instanței de apel că nu a stabilit cine va acorda despăgubirile recunoscute în favoarea reclamanților pentru terenul imposibil de restituit în natură sunt, însă, fondate.

În sistemul Legii nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri în condițiile legii speciale - art. 1 alin. (2). Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite cu soluționarea notificării - art. 1 alin. (3).

Tot astfel, art. 26 alin. (1) din lege prevede că propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale se face de deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată.

În mod corespunzător, în contestația la decizia/dispoziția emisă de entitatea notificată sau la refuzul de soluționare a notificării, dispunând asupra dreptului persoanei îndreptățite la restituire, instanța de judecată trebuie să individualizeze nu doar forma de reparație cuvenită, ci și entitatea căreia îi revine, potrivit legii, obligația de acordarea a acesteia.

În speță, cu referire la terenul pentru care a constatat dreptul reclamanților la despăgubiri, instanța de apel nu a stabilit, raportat la suprafața imposibil de restituit în natură deținută de fiecare dintre pârâtele cauzei - SC P. SCM Târgu Jiu, SC A. SCM Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu, învestite cu notificările de restituire formulate de reclamanți și obligate la soluționarea notificărilor prin hotărâre judecătorească irevocabilă (Sentința civilă nr. 586/2005 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 583/2006 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3630/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) - în sarcina căreia dintre acestea cade obligația de a face propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Procedând în acest mod, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale sus-menționate, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia recursul reclamanților se impune a fi admis.

Cum, însă, pentru motivele care se vor arăta în continuare, în dezlegarea recursurilor pârâtelor, situația de fapt este incomplet lămurită în cauză sub aspectul stabilirii vechiului amplasament al terenului în suprafață de 801 mp și, implicit, a întinderii suprafețelor deținute din acest teren de fiecare dintre pârâte, cu identificarea și delimitarea suprafețelor libere de cele ocupate de construcții noi sau afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, ceea ce impune și reevaluarea criticilor din apelul reclamanților privind forma de reparație la care sunt îndreptățiți potrivit Legii nr. 10/2001, funcție de care se poate pune și problema stabilirii pârâtei în sarcina căreia cade obligația de a face propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru terenul imposibil de restituit în natură, Înalta Curte va face aplicarea art. 314 C. proc. civ., urmând a casa decizia recurată cu trimiterea cauzei la aceeași curte de apel, pentru rejudecarea apelului reclamanților.

II. Cu privire la recursul pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu:

1. Critica privind încălcarea dreptului la apărare nu este fondată, cu consecința inaplicabilității cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Contrar celor susținute de recurentă, la termenul de dezbateri din 3 iulie 2012, instanța de apel a luat poziția părților cu privire la răspunsurile depuse de experți la acel termen la solicitările instanței, ceea ce echivalează cu punerea în discuție a răspunsurilor experților și, implicit, cu respectarea dreptului la apărare al părților. Conform celor consemnate în practicaua deciziei recurate, prealabil acordării cuvântului pe fond, la interpelarea instanței, părțile prezente, inclusiv apelanta-pârâtă SC A. SCM Târgu Jiu, prin apărător, și-au exprimat poziția cu privire la expertiza efectuată în apel și la răspunsurile întocmite în cauză de către cei trei experți.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a avut posibilitatea să facă orice apărare cu privire la aspectul pus în discuție de instanță, fiindu-i astfel asigurat dreptul la apărare.

2. Nici critica privind încălcarea, în rejudecare, a principiului non reformatio in pejus nu este fondată, cu consecința inaplicabilității cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de apel i-a agravat situația în propria cale de atac, în condițiile în care a obligat-o la restituirea în natură a unei suprafețe de teren mai mari decât prin hotărârea de fond (110 mp față de 67 mp la fond), după casarea cu trimitere dispusă în urma admiterii recursului său, în care formulase critici privind măsura restituirii în natură.

Potrivit art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Este adevărat că principiul non reformatio in pejus, pe care textul sus-menționat îl consacră, trebuie respectat nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci și cu ocazia rejudecării după casarea hotărârii, deoarece și rejudecarea este rezultatul inițiativei pe care a avut-o partea prin exercitarea căii de atac. Altfel spus, părții nu i se poate înrăutăți situația nu numai în calea de atac pe care o exercită, ci și în etapele procesuale subsecvente admiterii căii de atac.

În speță, însă, principiul enunțat nu a fost încălcat în rejudecarea cauzei, în ceea ce o privește pe apelanta-pârâtă SC A. SCM Târgu Jiu, întrucât obligarea sa, de către instanța de apel, la restituirea în natură a unei suprafețe mai mari de teren decât prin hotărârea de fond s-a făcut în apelul părților potrivnice, respectiv al reclamanților, nu în propriul apel, care a fost respins.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 285 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj, prin care s-a soluționat în primă instanță cauza, s-a dispus, printre altele, și obligarea pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu la restituirea în natură a unei suprafețe de 67 mp teren. Sub aspectul soluției de restituire în natură, sentința a fost atacată cu apel atât de către pârâta SC A. SCM Târgu Jiu, cât și de către reclamanți, părți care au exercitat și calea de atac a recursului împotriva deciziei prin care apelurile lor au fost respinse. Ambele recursuri au fost admise, iar decizia instanței de apel casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, apelul pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu a fost respins, iar apelul reclamanților admis, cu consecința schimbării sentinței fondului în sensul majorării suprafeței de teren restituită în natură.

Prin urmare, nu se pune problema încălcării principiului non reformatio in pejus, cât timp agravarea situației pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu s-a produs în apelul părții potrivnice, iar nu în propriul apel, numai această din urmă ipoteză fiind vizată de dispozițiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ.

3. Recurenta a invocat și încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul la a cărei restituire în natură a fost obligată este ocupat de servituți legale, și anume căi de acces, fiind un teren ce aparține domeniului public, imposibil de restituit în natură din aceste motive.

Cât privește argumentul potrivit căruia terenul în discuție ar aparține domeniului public, acesta este lipsit de relevanță pe aspectul invocat de recurentă, simpla apartenență a bunului la domeniul public neconstituind un impediment la restituirea lui în natură. Aceasta deoarece, Legea nr. 10/2001 nu cuprinde, nici prin art. 10 alin. (2) și nici prin alte dispoziții ale ei, interdicții de restituire în natură a unor asemenea bunuri, exclusiv determinate de apartenența la domeniul public.

Deși art. 136 alin. (4) din Constituția României declară bunurile proprietate publică inalienabile, iar art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prevede că asemenea bunuri sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, Legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparație, așa încât ea se aplică prioritar față de legea generală, conform principiului de drept specialia generalibus derogant, înlăturând incidența textelor de lege menționate.

Critica privind imposibilitatea restituirii în natură a terenurilor afectate de căi de acces este fondată, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

În speță, instanța de apel a reținut că din terenul de 801 mp ce a aparținut autorului reclamanților, pârâta SC A. SA ocupă 203 mp, din care o suprafață de 110 mp este liberă de construcții, dispunând restituirea acesteia în natură.

Pentru individualizarea suprafeței restituite în natură, instanța de apel a făcut trimitere la schița anexă la completarea la raportul de expertiză întocmit în opinie majoritară de experții C.I. și V.G.

Potrivit acestei schițe, suprafața de 110 mp se întinde până la limita construcțiilor pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu, nefiindu-i astfel asigurată nicio cale de acces la construcții. Or, căile de acces reprezintă o servitute de trecere, respectiv o servitute legală, deoarece este reglementată de dispozițiile art. 616 - 619 C. civ., iar servituțile legale se regăsesc printre impedimentele la restituirea în natură, prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Raportat la aceste dispoziții legale, din terenul liber de construcții nu poate fi restituită în natură suprafața afectată servituților legale, în speță suprafața ocupată de căi de acces.

Așa fiind, prin restituirea în natură a unei suprafețe de teren afectată de căi de acces, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce face incident cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Situația de fapt privind suprafața de teren afectată de căi de acces nu a fost, însă, lămurită în cauză, întrucât nici prin expertiza efectuată în opinie majoritară de experții C.I. și V.G. și nici prin expertiza în opinie separată efectuată de expertul C.C. nu au fost individualizate, în cadrul terenului liber de construcții, suprafețele necesare accesului la construcțiile deținute de recurenta-pârâtă.

Deoarece situația de fapt ce interesa în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu a fost pe deplin lămurită, iar conform art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate aplica dispozițiile legale incidente cauzei la o situație de fapt incomplet stabilită, urmează ca în baza art. 314 C. proc. civ. să admită recursul pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu și să caseze decizia recurată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea și a apelului acestei pârâte.

III. Cu privire la recursul pârâtei SC P. SCM Târgu Jiu:

În cadrul acestui recurs se contestă, pe de o parte, amplasamentul terenului de 801 mp, susținându-se că acesta a fost stabilit în rejudecare cu nerespectarea deciziei de casare, iar, pe de altă parte, măsura restituirii în natură, care ar viza un teren afectat de căi de acces.

Critica privind greșita restituire în natură a suprafețelor de teren afectate de căi de acces aduce în discuție greșita aplicare la speță a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ea este fondată, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

Instanța de apel a reținut că din terenul litigios de 801 mp, pârâta SC P. SCM Târgu Jiu ocupă 440 mp, din care o suprafață de 186 mp este liberă de construcții, dispunând restituirea acesteia în natură.

Potrivit schiței anexă la completarea la raportul de expertiză întocmit în opinie majoritară de experții C.I. și V.G., avută în vedere de instanța de apel, suprafața de 186 mp se întinde până la limita construcțiilor pârâtei SC P. SCM Târgu Jiu, căreia astfel nu i se asigură nicio cale de acces la respectivele construcții.

Raportat la dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care exceptează de la restituirea în natură suprafețele de teren afectate de servituți legale, cum este și cazul căilor de acces, urmează a se constata că din terenul liber de construcții nu poate fi restituită în natură suprafața afectată de căi de acces.

Așa fiind, prin restituirea în natură a terenului afectat de căi de acces, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce face incident cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Situația de fapt privind suprafața de teren afectată de căi de acces nu a fost, însă, lămurită în cauză, întrucât nici prin expertiza efectuată în opinie majoritară de experții C.I. și V.G. și nici prin expertiza în opinie separată efectuată de expertul C.C. nu au fost individualizate, în cadrul terenului liber de construcții, suprafețele necesare accesului la construcțiile deținute de recurenta-pârâtă.

De asemenea, situația de fapt nu este pe deplin lămurită nici în ceea ce privește stabilirea vechiului amplasament al terenului litigios de 801 mp, criticile în acest sens fiind și ele fondate.

Astfel, prin Decizia de casare nr. 449 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul din primul ciclu procesual, s-a reținut că întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanților este de 801 mp teren, iar nu de 946 mp, cât a reținut instanța de apel, care trebuia să se raporteze la contractul de vânzare-cumpărare al autorului reclamanților coroborat cu procesul-verbal din 13 ianuarie 1947, ca și cu procesul-verbal din 3 noiembrie 1948 de naționalizare a cinematografului, iar nu la Decretul de expropriere nr. 392/1970, dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 nefiind incidente, întrucât deposedarea reclamanților a avut loc prin naționalizare (în anul 1948) și nu prin expropriere, prin Decretul nr. 392/1970 nefiind expropriat autorul reclamanților, ci Î.E.J.C.C. Gorj cu o suprafață de 700 mp, ca și o altă persoană fizică, numitul P.N., cu o suprafață de 1.091 mp. Față de această concluzie, Înalta Curte a apreciat că situația de fapt este incomplet lămurită în cauză, fiind necesară stabilirea vechiului amplasament al terenului de 801 mp, iar nu de 946 mp, cum greșit s-a analizat în cauză, ceea ce va reconfigura și suprafețele aflate în deținerea fiecăreia dintre pârâtele cauzei, verificare ce se va realiza prin efectuarea unei noi expertize topo în rejudecare.

Așadar, în stabilirea vechiului amplasament al terenului litigios de 801 mp nu trebuia avut în vedere Decretul de expropriere nr. 392/1970, ci actul de proprietate al autorului reclamanților (actul de vânzare autentificat la 1920) coroborat cu procesul-verbal din 13 ianuarie 1947, ca și cu procesul-verbal din 3 noiembrie 1948 de naționalizare a cinematografului autorului reclamanților, cu raportare la vechile planuri topografice de amplasament din zonă, ca și la planul cadastral actual.

Or, expertiza efectuată în rejudecarea cauzei, însușită de către instanța de apel, respectiv cea întocmită în opinie majoritară de experții C.I. și V.G., a avut în vedere în analiza amplasamentului terenului litigios tocmai Decretul de expropriere nr. 392/1970, astfel cum rezultă din cuprinsul lucrării de la dosar și din răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți (pct. A.2).

Așa cum s-a reținut prin decizia de casare, prin Decretul nr. 392/1970 nu a fost expropriat autorul reclamanților, ci Î.E.J.C.C. Gorj cu o suprafață de 700 mp, ca și o altă persoană fizică, numitul P.N., cu o suprafață de 1.091 mp, terenurile expropriate fiind situate în municipiul Târgu Jiu, str. U., conform mențiunilor din Decretul de expropriere. Exproprierea dispusă în baza Decretului nr. 392/1970 s-a făcut în scopul construirii de către C.M. a unui complex de deservire a populației, fapt ce rezultă din cuprinsul Decretului de expropriere, în același scop fiind trecut, în anul 1970, în folosința gratuită a C.M.J., și terenul proprietate de stat în suprafață de 946 mp, situat în Târgu Jiu, str. U., pe care erau amplasate construcții în suprafață de 530,10 mp, după cum rezultă din H.C.M. nr. 1090/1970, împrejurare pe care experții nu au avut-o în vedere la realizării lucrării.

În aceste condiții, nu se poate reține că a fost lămurită situația amplasamentului terenului litigios de 801 mp și, implicit, a suprafețelor aflate în deținerea fiecăreia dintre pârâtele cauzei, așa încât se impune și admiterea recursului pârâtei SC P. SCM Târgu Jiu, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea și a apelului acestei pârâte.

În ce privește susținerile recurentei-pârâte SC P. SCM Târgu Jiu privind greșita atribuire a unei părți din terenul litigios către numita B.G., prin Dispoziția din 19 mai 2008 emisă de Primărie, comune cu cele din recursul pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu, acestea nu vor fi primite, sens în care se va avea în vedere argumentul reținut în dezlegarea lor în recursul celeilalte pârâte.

În concluzie, reținând că situația de fapt nu a fost complet lămurită în cauză, sub aspectul amplasamentului terenului de 801 mp ce a aparținut autorului reclamanților și, implicit, a întinderii suprafețelor de teren deținute de fiecare dintre pârâte, cu identificarea și delimitarea suprafețelor libere de cele ocupate de construcții noi sau afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, se impune ca în rejudecare să se efectueze toate aceste verificări pe baza unei noi expertize topo (ce se va întocmi de trei experți, pentru păstrarea simetriei și corespondenței formelor cu expertizele efectuate în primul ciclu procesual), urmând ca apoi, instanța de trimitere să aprecieze asupra formei de reparație cuvenită reclamanților, prin raportare la dispozițiile incidente din art. 10 al Legii nr. 10/200 și, în funcție de aceasta, dacă va fi cazul, să stabilească cine va face propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilele imposibil de restituit în natură, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 26 alin. (1) din aceeași lege.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 și 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanți și de pârâtele SC A. SCM Târgu Jiu și SC P. SCM Târgu Jiu împotriva deciziei instanței de apel, pe care o va casa în parte și va trimite cauza, spre rejudecarea apelurilor acestor părți, la aceeași curte de apel.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate în ceea ce privește admiterea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, soluție care, nefiind atacată cu recurs, a intrat în puterea lucrului judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanții B.I.L., C.M., N.J.L.E., T.V.L.E., decedată, continuat pentru aceasta de moștenitorii T.S., T.L.V., T.G.L. și D.M., N.L.M., P.T.D., N.Z.V.J., decedată, continuat pentru aceasta de moștenitoarea N.D.C., S.N.G.D. și de pârâtele SC A. SCM Târgu Jiu și SC P. SCM Târgu Jiu împotriva Deciziei civile nr. 57 din 3 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanți și de pârâtele SC A. SCM Târgu Jiu și SC P. SCM Târgu Jiu împotriva Sentinței civile nr. 285 pronunțată la 4 noiembrie 2009 de Tribunalul Gorj.

Menține celelalte dispozițiile ale deciziei în ceea ce privește admiterea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS