Land title challenge barred as inadmissible for failure to timely exhaust administrative remedy; appeal dismissed.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that rejected the action as inadmissible; thus, the administrative complaint against a land ownership certificate remains barred. The plaintiff, a company that bought shares in buildings located on land conveyed to another company, sought annulment of the land title certificate issued to the latter, claiming breach of a preferential right under a sale contract and fraudulent documentation. The court held that the lawsuit was inadmissible because the plaintiff failed to satisfy the mandatory prior administrative procedure under Article 5(1) of Law No. 29/1990, which requires filing an administrative complaint within 30 days of the act's communication; since the plaintiff learned of the certificate in February 2002 but filed the complaint only on 21 August 2002, the deadline was missed, and this procedural defect is a bar to the action.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, art. 1 din Legea nr. 29/1990; Land title challenge barred as inadmissible for failure to timely exhaust administrative remedy; appeal dismissed: Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 390 din 17 decembrie 2002, a respins ca inadmisibilă acțiunea, reținând în esență, că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. „S.F.” S.A. Timiș a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, solicitând ca instanța să dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2638 din 3 decembrie 2001, emis de pârât în favoarea S.C. „A.F.P.” S.A., Timiș.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile clauzei 7.6 din contractul tip de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. M/23/17 martie 2000, încheiat cu fostul F.P.S., prin care au fost achiziționate acțiunile privind clădirile situate pe terenul transmis în proprietatea S.C. „A.F.P.” S.A., Timiș prin certificatul contestat, vânzătorul (F.P.S.) s-a obligat să garanteze în condițiile Legii nr. 99/1999 și a Hotărârii Guvernului nr. 450/1999 dreptul de preemțiune al reclamantei asupra terenului respectiv.
A susținut că, în mod abuziv prin manopere frauduloase, Direcția Agricolă Timiș, în cooperare cu S.C. „I.F.” S.A. societate aflată în curs de lichidare, a întocmit documentația pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea acesteia, deși societatea menționată nu a avut niciodată în folosință terenul în litigiu.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul chemării în judecată, pentru opozabilitate și a S.C. „A.F.P.” S.A., Timiș, beneficiara certificatului de atestare contestat.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 390 din 17 decembrie 2002, a respins ca inadmisibilă acțiunea, reținând în esență, că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentințe S.C. „A.F.P.” S.A., Timiș a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta – reclamantă a susținut, în esență, că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, precizând că actul atacat nu a fost comunicat societății reclamante, or art. 5 din Legea 29/1990 nu vorbește despre luarea la cunoștință, ci despre comunicarea actului.
Porivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Urmarea căii legale presupune respectarea prevederilor art. 5 din legea menționată, care stabilesc drept o condiție de admisibilitate a acțiunii, efectuarea unei proceduri prealabile la autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic superioară celei emitente, ca și termenele în care se poate face sesizarea instanței.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, termenul pentru formularea reclamației administrative este de 30 de zile de la comunicarea actului.
În speță, reclamanta susține că nu i s-a comunicat actul contestat, însă din acțiunea introductivă de instanță rezultă că aceasta a luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat în luna februarie 2002, iar reclamația administrativă a fost formulată abia la 21 august 2002.
Cum dispozițiile art. 5 alin. (1) au un caracter imperativ, respectarea termenului echivalând cu neîndeplinirea procedurii prealabile, constituie un fine de neprimire, și în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă.
În consecință, față de cele ce preced, se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Societatea comercială „S.F.” S.A. Timiș împotriva sentinței civile nr. 390 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.