Police bribery via undercover investigation: rejection of entrapment defense and inapplicability of special flagrant offense procedure

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 160/F din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 3538/87/2011 s-a dispus, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, condamnarea inculpatului D.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul N.T.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata N.N.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din același cod, pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen.

A interzis fiecărui inculpat, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., în condițiile art. 71 din același cod.

În temeiul art. 861 C. pen., a dispus, în cazul fiecărui inculpat, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 863 C. pen., a obligat pe fiecare inculpat să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

A atras atenția inculpaților asupra consecințelor ce decurg din aplicarea prevederilor art. 864 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus, în cazul fiecărui inculpat, suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedepsele aplicate durata prevenției, astfel: de la data de 07 iulie 2011 până la data de 13 iulie 2011, în cazul inculpaților N.T.V. și N.N.A. și respectiv de la data de 08 iulie 2011 până la data de 13 iulie 2011, în cazul inculpatului D.M.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.000 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpații N.T.V. (în vârstă de 25 de ani), D.M. (în vârstă de 28 de ani) și N.N.A. (în vârstă de 26 de ani) sunt agenți de poliție în cadrul I.P.J. Teleorman, primul îndeplinind funcția de șef de post, iar fiecare dintre ceilalți doi funcția de ajutor de șef de post.

La data de 24 februarie 2011, s-a înregistrat la Direcția Generală Anticorupție, Biroul Județean Teleorman denunțul formulat de N.C., prin care acesta a sesizat faptul că, în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, la solicitarea unui agent de poliție din cadrul Postului Trivalea-Moșteni, a înmânat acestuia suma de 50 RON, pentru a nu fi sancționat, ca urmare a încălcării regulilor de circulație pe drumurile publice. Denunțătorul a precizat că acel agent de poliție se numește D.M.

Din verificarea bazei de date a M.A.I., a rezultat că D.M. avea calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, ocupa funcția de ajutor de șef de post la Postul Trivalea-Moșteni din data de 01 august 2008, iar prin dispoziția I.G.P. din data de 06 decembrie 2010, fusese desemnat polițist rutier.

Existând date și indicii, rezultate atât din denunț, cât și dintr-un procesul-verbal separat, că inculpatul D.M. săvârșea infracțiuni de corupție, prin ordonanța nr. 162/P/2011 din data de 13 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a autorizat folosirea în cauză a investigatorilor sub acoperire „M.F.” și „P.A.”. Potrivit ordonanței respective, cei doi investigatori sub acoperire au fost autorizați, între altele, să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani sau alte foloase agentului de poliție D.M. sau altor persoane indicate de acesta, inclusiv altor lucrători de poliție care îi vor opri în trafic, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pentru ca aceștia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie îndeplinirea atribuțiilor respective ori să efectueze acte contrare acelor atribuții, cu respectarea dispozițiilor art. 68 C. proc. pen.

Conform art. 261 alin. (6) din Legea nr. 78/2000, investigatorii sub acoperire ori investigatorii cu identitate reală pot fi autorizați să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani ori alte foloase unui funcționar, în condițiile prevăzute de art. 254, art. 256 sau art. 257 C. pen.

În vederea descoperirii presupuselor fapte de corupție comise de inculpatul D.M., Tribunalul Teleorman a autorizat, la solicitarea procurorului, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice ale acestuia, fiind emise astfel autorizațiile din data de 08 aprilie 2011, precum și interceptarea și înregistrarea audio-video, în mediul ambiental, a întâlnirilor și discuțiilor directe purtate de investigatorii sub acoperire „M.F.” și „P.A.” cu inculpatul respectiv ori cu alte persoane interpuse, sens în care a fost emisă autorizația din data de 13 aprilie 2011, ulterior reînnoită.

La data de 02 iunie 2011, a fost predată investigatorului sub acoperire „M.F.” suma totală de 500 RON, compusă din 10 bancnote din cupiura de 50 RON, pusă la dispoziție de Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Județean Teleorman, pentru organizarea prinderii în flagrant a inculpatului D.M.

La aceeași dată, în jurul orei 12.33, investigatorul sub acoperire „M.F.” s-a deplasat cu un autovehicul pe DJ504, pe raza localității Trivalea-Moșteni, în direcția de mers Alexandria - Pitești, fiind oprit pentru control de către inculpatul D.M., care exercita atribuții de polițist rutier, împreună cu inculpata N.N.A.

Cu acea ocazie, inculpatul D.M. i-a adus la cunoștință investigatorului sub acoperire „M.F.” că a săvârșit două contravenții, și anume a folosit telefonul mobil în timpul mersului și nu a purtat centură de siguranță, fapte pe care acesta le-a recunoscut. În aceste împrejurări și față de scopul pentru care fusese autorizat, investigatorul sub acoperire i-a cerut insistent inculpatului să nu-l sancționeze, întrucât mai avea puncte de penalizare, aplicate pentru contravenții comise anterior și risca suspendarea permisului de conducere. În urma precizării făcute de investigatorul sub acoperire, inculpatul a sunat la dispeceratul Poliției Videle și a purtat o convorbire cu martorul D.F. (ofițer de serviciu), căruia i-a solicitat să-i comunice numărul punctelor de penalizare cu care figura persoana respectivă. După aproximativ 2 minute, martorul l-a sunat pe inculpat și i-a spus că persoana cu privire la care a solicitat informațiile mai avea 6 puncte de penalizare, aplicate în data de 24 martie 2011.

Ulterior, inculpatul s-a urcat în autoturismul de serviciu și i-a cerut investigatorului sub acoperire să-l urmeze cu autovehiculul său, cei doi deplasându-se astfel până în dreptul unui bar de pe raza localității. Acolo, inculpatul i-a adresat investigatorului sub acoperire întrebarea „vrei să te ajut cu ceva?”, iar, la răspunsul afirmativ al acestuia, a adăugat „te duci și-i lași la fata asta aicea”, referindu-se la fata de la bar. În această împrejurare, investigatorul sub acoperire a întrebat cât să-i lase, iar inculpatul i-a răspuns printr-o întrebare „mata cât vrei?”. La întrebarea investigatorului sub acoperire dacă „3 milioane este bine”, inculpatul a făcut afirmația „măi frate, ai început cu d-astea?”, adăugând apoi „ești cam dubios” și i-a cerut să-l aștepte în mașină, spunându-i că va reveni, după rezolvarea unei probleme de serviciu.

După aproximativ 7 minute, inculpatul a revenit la locul unde se afla investigatorul sub acoperire, spunându-i că „îi va da amendă la centură” și că „îi pare rău pentru faptul că l-a plimbat așa”, dar nu putea rămâne în fața sediului de poliție, întrucât „aveau control de la Alexandria”. La insistența investigatorului sub acoperire de a nu-i aplica amendă și puncte de penalizare, inculpatul i-a spus că are o rezolvare pentru el, îndrumându-l să meargă înapoi la Postul de Poliție și să ia legătura cu colega sa, inculpata N.N.A. Inculpatul i-a mai spus că va vorbi și el cu inculpata respectivă, în cazul în care investigatorul sub acoperire va dori acest lucru.

Din redarea în scris a convorbirii telefonice din data de 02 iunie 2011, ora 12.57, purtată între inculpații D.M. și N.N.A., rezultă că aceștia s-au înțeles ca cea din urmă să discute cu investigatorul sub acoperire, primul spunând „păi... uite cu băiatul acesta, de adineauri, ce facem cu el?... vorbești tu cu el?”.

Revenind în fața Postului de Poliție, inculpatul D.M. a mers în incinta acestuia, unde a discutat cu inculpata N.N.A., timp în care investigatorul sub acoperire a așteptat în autoturismul său.

După aproximativ 15 minute, din Postul de Poliție a ieșit inculpata N.N.A. care a mers la investigatorul sub acoperire și l-a întrebat ce discuție a purtat cu colegul său și ce contravenții a săvârșit, iar acesta a afirmat că inculpatul D.M. i-a spus să poarte o discuție cu ea. Inculpata i-a adus la cunoștință investigatorului sub acoperire că, dacă îi va aplica amendă și puncte de penalizare pentru contravențiile comise, atunci lui i se va suspenda dreptul de a conduce, însă ea nu are niciun interes să se ajungă la o astfel de situație, afirmând „pe mine nu mă avansează dacă îți iau permisul sau nu”, astfel că i-a cerut acestuia să mai rămână în mașină, pentru o rezolvare favorabilă a problemei sale. Inculpata a confirmat că era în derulare un control de la Alexandria, plecând apoi de lângă investigatorul sub acoperire.

După alte aproximativ 12 minute, inculpata l-a chemat pe investigatorul sub acoperire și i-a comunicat că îi va aplica sancțiunea avertisment doar pentru contravenția constând în faptul că nu a purtat centura de siguranță, fără puncte de penalizare, context în care i-a sugerat acestuia „să fie și el drăguț”. Față de atitudinea inculpatei, înțelegând că i se pretind bani pentru a nu fi sancționat, investigatorul sub acoperire a mers la autoturismul său, de unde a luat asigurarea de răspundere civilă, în care a pus suma de 200 RON, compusă din 4 bancnote din cupiura de 50 RON, după care a revenit la autospeciala de poliție. Acolo, investigatorul sub acoperire i-a înmânat inculpatei asigurarea de răspundere civilă, împreună cu suma de 200 RON. În imaginile înregistrate, care surprind acest moment, se observă cum inculpata s-a aplecat în partea dreaptă a autospecialei de poliție, spre torpedou, după care l-a întrebat pe investigatorul sub acoperire „ce ai lăsat acolo” și, aflând că în asigurare fusese pusă suma de 200 RON, i-a spus acestuia că „este bine”.

După acest eveniment, inculpata a întocmit, pe numele investigatorului sub acoperire, procesul-verbal de contravenție din data de 02 iunie 2011, ora 13.00, în care a menționat numai una dintre faptele comise de acesta, respectiv aceea că a circulat pe raza localității Trivalea-Moșteni la volanul autoturismului marca D. fără a purta centură de siguranță, faptă pentru care i-a aplicat sancțiunea avertisment.

După plecarea investigatorului sub acoperire, suma de 200 RON a fost împărțită în mod egal între inculpații D.M. și N.N.A., fiecare luând astfel câte 100 RON.

Investigatorul sub acoperire „M.F.” a descris fapta de luare de mită comisă de cei doi inculpați, iar discuțiile sale cu aceștia au fost interceptate și înregistrate audio-video, în mediul ambiental, în baza autorizației din data de 05 mai 2011, emisă de Tribunalul Teleorman.

Ulterior, prin ordonanța nr. 162/P/2011 din data de 08 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a autorizat folosirea în cauză a altor investigatori sub acoperire, calitate în care au fost desemnați „N.B.” și „P.A.”. Ca și în cazul precedent, aceștia au fost autorizați de procuror pentru prinderea în flagrant a inculpaților D.M. și N.N.A., imediat după momentul pretinderii ori primirii de sume de bani sau alte foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea unor acte privitoare la îndatoririle de serviciu sau al realizării unui act contrar acelor îndatoriri.

De asemenea, prin încheierea nr. 631 din data de 08 iunie 2011, Tribunalul Teleorman, la cererea motivată a procurorului, a autorizat pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data respectivă până la data de 07 iulie 2011, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatei N.N.A. și a reînnoit autorizațiile din data de 05 mai 2011 de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice efectuate de inculpatul D.M. Prin aceeași încheiere, Tribunalul Teleorman a autorizat, pe aceeași perioadă, interceptarea și înregistrarea audio-video, în mediul ambiental, a întâlnirilor și discuțiilor directe purtate între investigatorii sub acoperire și cei doi inculpați sau alte persoane interpuse, fiind emisă astfel autorizația din data de 08 iunie 2011.

Pentru descoperirea și prinderea în flagrant a inculpaților D.M. și N.N.A., la data de 07 iulie 2011, a fost predată investigatorului sub acoperire „N.B.” suma de 450 RON, formată din 3 bancnote din cupiura de 50 RON și respectiv din 3 bancnote din cupiura de 100 RON. La aceeași dată și în același scop, a fost predată și investigatorului sub acoperire „P.A.” suma de 450 RON, formată din 3 bancnote din cupiura de 50 RON și respectiv 3 bancnote din cupiura de 100 RON. Seriile bancnotelor predate celor doi investigatori sub acoperire au fost menționate în procesele-verbale întocmite la acel moment, fiind realizate și planșe fotografice cu privire la acestea. Sumele de bani anterior menționate au fost puse la dispoziție de către Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Județean Teleorman.

În vederea realizării sarcinilor menționate în autorizație, la aceeași dată, în jurul orei 14.0000, investigatorul sub acoperire „P.A.” s-a deplasat pe DJ504, pe raza localității Trivalea-Moșteni, în direcția de mers Alexandria - Pitești. Întrucât investigatorul sub acoperire nu purta centură de siguranță și vorbea la telefon, a fost sesizat de către agenții de poliție N.T.V. (șef de post) și D.M. (ajutor de șef de post), care, la acel moment, exercitau atribuții de polițiști rutieri, fiind oprit de aceștia pentru control.

În aceste împrejurări, inculpatul N.T.V. a procedat la verificarea actelor conducătorului auto, aducându-i la cunoștință că a comis trei contravenții, prin faptul că a vorbit la telefon în timpul conducerii autoturismului, nu a purtat centura de siguranță și nu a folosit luminile de întâlnire. Același inculpat l-a întrebat pe investigatorul sub acoperire dacă are poliță RCA și dacă mai are puncte de penalizare pentru contravenții comise anterior, spunându-i că urmează să fie sancționat cu 4 puncte de penalizare, cu o amendă contravențională cuprinsă între 1.000 și 2.000 RON și cu reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, fără drept de circulație, în cazul în care nu va putea prezenta asigurarea de răspundere civilă obligatorie. Întrucât investigatorul sub acoperire a afirmat că nu este în măsură să prezinte acea asigurare, dat fiind faptul că autoturismul condus nu era proprietatea lui, inculpatul D.M. l-a încunoștințat și el că, în această situație, se vor ridica plăcuțele cu numărul de înmatriculare. Ulterior, cei doi inculpați au calculat împreună punctele de penalizare pentru contravențiile comise de investigatorul sub acoperire, spunându-i acestuia că a acumulat 14 astfel de puncte.

În acest context, investigatorul sub acoperire i-a rugat pe cei doi inculpați să nu îl sancționeze contravențional, moment în care inculpatul D.M. i-a spus inculpatului N.T.V. despre acesta că „lasă și el centura”, în sensul că urma să le dea o sumă de bani, reprezentând echivalentul amenzii contravenționale pentru fapta de a nu fi purtat centura de siguranță și, astfel, nu mai trebuie sancționat. Tot inculpatul D.M. s-a adresat apoi investigatorului sub acoperire, spunându-i „centura și ați plecat” și respectiv „una patru sute centura și ați plecat”, sugerându-i astfel, în mod clar, că, pentru a nu fi sancționat, trebuia să le dea inculpaților suma de bani reprezentând echivalentul amenzii aplicabile pentru acea contravenție.

În continuare, inculpatul N.T.V., care se afla pe scaunul din dreapta față al autospecialei de poliție, i-a restituit investigatorului sub acoperire certificatul de înmatriculare al autoturismului, după care, referindu-se la suma de bani pe care acesta urma să le-o dea, i-a spus „nu aici, că ne vede lumea”. Drept urmare, investigatorul sub acoperire s-a deplasat la autoturismul său și a pus în certificatul de înmatriculare suma de 200 RON, compusă din două bancnote din cupiura de 50 RON și respectiv dintr-o bancnotă din cupiura de 100 RON, după care a revenit la autospeciala de poliție, unde a înmânat acel certificat inculpatului N.T.V. După ce a luat certificatul de înmatriculare în care se afla suma de 200 RON, acest inculpat a pus suma respectivă în torpedoul autospecialei de poliție și i-a restituit investigatorului sub acoperire certificatul de înmatriculare, precum și toate actele anterior înmânate de acesta, fără a-l mai sancționa contravențional.

La scurt timp după plecarea investigatorului sub acoperire s-a procedat la prinderea în flagrant a inculpaților D.M. și N.T.V. de către o echipă formată din procuror și polițiști. Astfel, cu acea ocazie, în prezența martorilor asistenți I.M. și S.L.C., s-a constatat că, asupra inculpatului D.M., în portofelul acestuia, a fost găsită suma de 265 RON, compusă dintr-o bancnotă din cupiura de 100 RON, trei bancnote din cupiura de 50 RON, o bancnotă din cupiura de 10 RON și o bancnotă din cupiura de 5 RON. Totodată, în torpedoul autospecialei de poliție, în portofelul inculpatului N.T.V., a fost găsită suma de 160 RON, compusă dintr-o bancnotă din cupiura de 100 RON, o bancnotă din cupiura de 50 RON și o bancnotă din cupiura de 10 RON. Ambii inculpați au precizat, în acea împrejurare, că banii găsiți asupra lor nu provin din infracțiuni, fiind bani personali. În prezența inculpaților și a martorilor asistenți, s-a procedat, în continuare, la examinarea seriilor bancnotelor din cuplurile de 50 și 100 RON, găsite asupra celor dintâi. Astfel, s-a constatat că două dintre cele trei bancnote din cupiura de 50 RON, găsite asupra inculpatului D.M., fac parte dintre bancnotele înmânate investigatorului sub acoperire pentru prinderea în flagrant a inculpaților. De asemenea, s-a constatat că bancnota din cupiura de 100 RON, găsită în portofelul inculpatului N.T.V., făcea și ea parte din suma totală de 450 RON, înmânată investigatorului sub acoperire pentru realizarea flagrantului. Sumele de bani găsite asupra inculpaților au fost ridicate pentru cercetări.

Cu aceeași ocazie, în autospeciala de poliție în care se aflau cei doi inculpați, a fost identificat un înscris olograf format A4, în care, printre alte notări, erau consemnate numele și prenumele investigatorului sub acoperire „P.A.”, prenumele părinților săi, ora opririi lui în trafic - 14.08, numărul de înmatriculare al autoturismului condus de acesta, codul său numeric personal, seria și numărul actului de identitate, precum și contravențiile comise de el (asigurare, telefon, centură).

Investigatorul sub acoperire „P.A.” a descris fapta de luare de mită comisă de inculpații D.M. și N.T.V., iar discuția sa cu aceștia a fost interceptată și înregistrată audio-video, în mediul ambiental, în baza autorizației din data de 08 iunie 2011, emisă de Tribunalul Teleorman.

Cu privire la încadrarea juridică, Tribunalul a constatat că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în privința inculpatului D.M. fiind vorba de două infracțiuni, comise în condițiile concursului real.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpații D.M., N.T.V. și N.N.A.

Prin decizia penală nr. 141/A din 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

S-a desființat în parte sentința penală apelată și în rejudecare:

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului D.M., pe lângă fiecare dintre cele două pedepse principale de câte 3 ani închisoare, stabilite prin sentința penală apelată, pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală apelată, pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, care se calculează începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

S-a dispus ca inculpații N.T.V. și N.N.A. să execute pedeapsa complementară aplicată fiecăruia prin sentința penală apelată, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul D.M. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 08 - 13 iulie 2011 și că fiecare dintre inculpații N.T.V. și N.N.A. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 07 - 13 iulie 2011.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului Parchetului au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații D.M., N.T.V. și N.N.A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., au fost obligați apelanții inculpați la plata sumei de câte 400 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale ale avocaților din oficiu, pentru fiecare dintre cei trei apelanți inculpați, în sumă de câte 100 RON, urmează a se suporta din fondul Ministerului Justiției.

Curtea de Apel a reținut că probatoriul administrat dovedește cu certitudine, săvârșirea de către inculpați a faptelor reținute prin actul de sesizare al instanței.

Astfel, la data de 02 iunie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza localității Trivalea-Moșteni, inculpatul D.M. și inculpata N.N.A. (ambii deținând funcția de ajutor de șef în cadrul postului de poliție ce deservea acea localitate) au pretins de la investigatorul sub acoperire „M.F.” o sumă de bani, pentru a-i aplica o sancțiune mai blândă cu privire la contravențiile săvârșite de acesta la regimul circulației pe drumurile publice, iar inculpata N.N.A. a și primit de la acesta, în scopul anterior menționat, suma de 200 RON, pe care, ulterior, a împărțit-o în mod egal cu inculpatul D.M.

La data de 0:7 iulie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza aceleiași localități, inculpații N.T.V. și D.M. (primul deținând funcția de șef al postului de poliție din acea localitate, iar cel de-al doilea funcția de ajutor al acestuia) au pretins de la investigatorul sub acoperire „P.A.” o sumă de bani, pentru a nu-l sancționa cu privire la contravențiile săvârșite de acesta la regimul circulației pe drumurile publice, iar inculpatul N.T.V. a și primit de la acesta, în scopul anterior menționat, suma de 200 RON, pe care, ulterior, a împărțit-o în mod egal cu inculpatul D.M.

Înainte de a analiza punctual criticile formulate de inculpați cu privire la situația de fapt și la probatoriul care o dovedește, Curtea a considerat necesar a evidenția împrejurările în care au fost săvârșite faptele anterior menționate.

Astfel, potrivit informațiilor comunicate de I.P.J. Teleorman la data de 02 iunie 2011, agenții de poliție din cadrul Postului Trivalea-Moșteni au fost însărcinați să efectueze controale în trafic, în baza planului de acțiune al Serviciului Rutier, din data de 01 iunie 2011, iar, la data de 07 iulie 2011, au primit aceeași însărcinare, în baza dispoziției șefului inspectoratului respectiv, din aceeași dată, emisă în conformitate cu planul de măsuri pentru reducerea riscului rutier în anul 2011, care a fost transmisă telefonic șefului Poliției orașului Videle, fiind consemnată de acesta în agenda și în registrul de note telefonice, care conțin informații clasificate.

Conform acelorași informații, astfel de controale în trafic se efectuează numai de către echipaje formate din cel puțin doi agenți de poliție.

Raportat la aceste informații, este indubitabil faptul că, în ambele ocazii, inculpații se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, certă fiind și împrejurarea că, de fiecare dată, aceștia au acționat, pentru efectuarea controalelor în trafic, în echipaje formate din câte doi polițiști.

Conform documentelor și informațiilor furnizate de Serviciul Județean Anticorupție Teleorman din cadrul Direcției Generale Anticorupție a M.A.I., la sfârșitul lunii ianuarie 2011 și la data de 24 februarie 2011, două persoane, D.I. și respectiv N.C., au sesizat, cel din urmă formulând chiar un denunț, fapte de corupție pretins săvârșite, ca urmare a unor controale în trafic, de către un agent de poliție de pe raza localității Trivalea-Moșteni, identificat în persoana inculpatului D.M.

În acest context, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, sesizat de Serviciul Județean Anticorupție, a întreprins acțiuni de investigare cu privire la posibila săvârșire de fapte de corupție de către agenții postului de poliție din localitatea respectivă.

Revenind la criticile inculpaților, Curtea a constatat, în prealabil, că, potrivit motivelor de apel invocate, numai inculpatul D.M. a negat parțial faptele (sens în care a susținut că nu a pretins și nu a acceptat promisiunea oferirii unor sume de bani de la conducătorii auto opriți în trafic, ci doar a primit sumele de bani care i-au fost înmânate de ceilalți doi inculpați, fundamentându-și astfel cererea de schimbare a încadrării juridice), în timp ce inculpații N.N.A. și N.T.V. nu au contestat faptele, în materialitatea lor, cel din urmă precizând chiar, prin apărătorul său ales, la întrebarea Curții, că nu susține o soluție de achitare.

Pornind de la această premisă și de la împrejurarea că inculpatul D.M. este acuzat a fi participat la săvârșirea ambelor fapte deduse judecății, Curtea a prezentat în continuare împrejurările în care acestea au fost comise, conform probatoriului cauzei, evidențiind contribuția fiecăruia dintre inculpați.

Astfel, în privința faptei din data de 02 iunie 2011, Curtea a constatat că, potrivit procesului-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „M.F.”, declarațiilor acestuia din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești în primă instanță, notelor și proceselor-verbale de redare a conținutului înregistrărilor convorbirilor purtate în mediul ambiental și telefonic, evenimentele s-au desfășurat, în ordine cronologică, după cum urmează:

La ora 12.33, investigatorul sub acoperire a fost oprit în trafic de către inculpatul D.M., care i-a imputat că a circulat cu o viteză superioară celei legale, precizându-i însă că nu poate dovedi acest fapt, că nu purta centura de siguranță și că vorbea la telefonul mobil în timp ce conducea autoturismul, pentru ultimele două fapte urmând să-l sancționeze contravențional.

Cu aceeași ocazie, la cererea inculpatului D.M., investigatorul sub acoperire i-a prezentat acestuia asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie, de față la acest moment fiind și inculpata N.N.A.

Investigatorul sub acoperire l-a rugat pe inculpatul D.M. să nu îl sancționeze pentru cele două contravenții constatate întrucât aceasta ar fi presupus și aplicarea unor puncte de penalizare, care, adăugate celor deja existente, ar fi condus la suspendarea exercitării dreptului său de a conduce.

Referitor la această ultimă susținere a investigatorului sub acoperire, inculpatul D.M. a afirmat, adresându-se colegei sale, inculpata N.N.A., că trebuie să o verifice.

Drept urmare, la ora 12.43, inculpatul D.M. l-a apelat telefonic pe martorul D.F., de la dispeceratul Poliției orașului Videle, căruia i-a solicitat să-l verifice pe conducătorul auto M.F. și să-i spună cu câte puncte de penalizare figura acesta în evidența informatică.

La ora 12.45, martorul D.F. l-a sunat înapoi pe inculpatul D.M., căruia i-a spus că acel conducător auto figura în evidența respectivă, în luna martie 2011, cu 6 puncte de penalizare. La momentul purtării acestei convorbiri telefonice, inculpatul D.M. se afla lângă autovehiculul cu însemnele poliției, acolo fiind prezentă și inculpata N.N.A.

Inculpatul D.M. i-a comunicat investigatorului sub acoperire rezultatul verificării efectuate, iar acesta i-a spus că, recent, a mai săvârșit două contravenții, circulând în localitate cu o viteză de 80 km/h și vorbind în același timp la telefonul mobil, fiind posibil ca punctele de penalizare pentru acele contravenții (în număr de 6) să nu fi fost încă înregistrate.

În continuare, în acea discuție, a intervenit și inculpata N.N.A., care a întrebat câte puncte de penalizare avea deja conducătorul auto, asistând apoi și la calculul făcut cu privire la totalul unor asemenea puncte pe care acesta urma să îl cumuleze în situația în care ar fi fost sancționat și pentru noile contravenții săvârșite în acea zi (care ar fi atras încă 4 puncte de penalizare, ajungându-se astfel la un total de 16 asemenea puncte).

În acest context, trebuie precizat că, potrivit art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, cumularea a 15 puncte de penalizare atrage suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

În continuare, inculpata N.N.A. a afirmat că acel conducător auto trebuia să mai aștepte, până când se termina controlul ce se afla în desfășurare, la postul local de poliție, din partea forului superior județean.

Când investigatorul sub acoperire s-a arătat dispus să aștepte, inculpatul D.M. s-a adresat inculpatei N.N.A. cu întrebarea „ia zi, domnișoară, ce facem, îl ajutăm, nu-l ajutăm?”, primind de la aceasta un răspuns neinteligibil.

Imediat, inculpatul D.M. a plecat din acel loc, cu autovehiculul purtând însemnele poliției, având asupra sa actele conducătorului auto și ale autoturismului acestuia, iar inculpata N.N.A. i-a spus investigatorului sub acoperire să aștepte „până vine șefu’”.

Inculpatul D.M. i-a făcut însă semn investigatorului sub acoperire să-l urmeze, iar acesta s-a urcat în autoturismul său și a plecat după el, ajungând, în jurul orei 12.50, în dreptul unui bar din localitate. Acolo, inculpatul l-a întrebat pe investigatorul sub acoperire dacă vrea să îl ajute cu ceva, iar, la răspunsul afirmativ al acestuia, i-a spus textual „te duci și-i lași la fata asta aicea, da?”. Întrucât investigatorul sub acoperire a întrebat cât anume să lase, inculpatul respectiv i-a răspuns cu o întrebare „mata cât vrei?”, iar, atunci când cel dintâi a rostit suma de 3.000.000 (ROL), i-a spus că este cam dubios. În continuare, inculpatul D.M. a plecat din acel loc cu autovehiculul purtând însemnele poliției, nu înainte însă de a-i cere investigatorului sub acoperire să-l aștepte acolo.

După aproximativ 7 minute, inculpatul D.M. a revenit în locul respectiv și i-a spus investigatorului sub acoperire, când acesta i-a reproșat că îl plimbă fără vreun rezultat, că îi va aplica o amendă doar pentru fapta de a nu fi purtat centura de siguranță (ce atrăgea numai 2 puncte de penalizare și astfel un total de 14 astfel de puncte, mai mic decât cel care ar fi determinat suspendarea exercitării dreptului de a conduce) și i-a cerut să aștepte în autoturismul său.

La ora 12.57, inculpatul D.M. a contactat-o telefonic pe colega sa, inculpata N.N.A., căreia i-a cerut să vorbească ea cu investigatorul sub acoperire (individualizat prin sintagma „băiatul ăsta, de adineauri?”), iar interlocutoarea sa i-a spus că, după ce termină de scris un raport, va proceda astfel, urmând să-i scrie și lui amenda.

În continuare, inculpatul D.M. a reluat discuția cu investigatorul sub acoperire, față de care s-a scuzat că situația durează atât de mult, invocând „controlul de la Alexandria” și căruia i-a spus că urmează să stea de vorbă despre amendă cu „domnișoara” (inculpata N.N.A.), afirmând că aceasta a mers să verifice, între timp, dacă ultimele puncte de penalizare au fost deja înregistrate în evidența electronică.

Investigatorul sub acoperire s-a urcat în autoturismul său, a mers cu acesta după autovehiculul cu însemnele poliției, condus de inculpatul D.M., și a parcat în apropierea postului local de poliție, unde, după aproximativ 15 minute, a fost abordat de inculpata N.N.A., cu fraza „vino p-aici șefa... ia zi mă șefa... ce zici? pentru ce? ce nu ai avut? centura și?”.

În cursul discuției purtate între cei doi, finalizată la ora 13.25, inculpata a făcut referire la faptul că, în situația în care, urmare a aplicării unor noi sancțiuni contravenționale, conducătorul auto ar cumula 15 puncte de penalizare, acestuia i se va reține permisul de conducere. Tot inculpata a afirmat că ea nu are niciun interes în a se ajunge la un astfel de rezultat, întrucât nu va fi avansată pentru acest fapt. De asemenea, inculpata i-a spus investigatorului sub acoperire că îi va aplica numai un avertisment, fără puncte de penalizare, reținându-i doar fapta de a nu fi purtat centura de siguranță, urmând ca și el „să fie drăguț”.

În continuare, inculpata N.N.A. i s-a adresat investigatorului sub acoperire, spunându-i „du-te la mașină și vino cu asigurarea”, deși, în mod evident, cerința sa nu era aceea de a vedea acel document, la prezentarea căruia asistase deja anterior, când acesta îi fusese cerut conducătorului auto de către inculpatul D.M.

Investigatorul sub acoperire, întors la autoturismul său, a pus în asigurare suma de 200 RON, în patru bancnote de câte 50 RON, dintre cele anterior consemnate într-un proces-verbal, și, întorcându-se la autovehiculul cu însemnele poliției, în care se afla inculpata N.N.A., i-a înmânat acesteia acel document, spunându-i „uite banii, e bine... e mai puțin?... nu știu cât”. La întrebarea inculpatei „ce-ai lăsat acolo?”, investigatorul sub acoperire a răspuns „două sute de RONI, e bine?”, replica acesteia fiind „Ooo... e bine”, repetând apoi acest lucru de două ori.

Potrivit investigatorului sub acoperire, inculpata N.N.A. a luat asigurarea, a lăsat să cadă banii în torpedoul autovehiculului cu însemnele poliției, după care i-a restituit acel document, împreună cu actele pe care el le înmânase anterior inculpatului D.M., acest fapt fiind încă o dovadă a înțelegerii în baza căreia cei doi inculpați au acționat.

Inculpata N.N.A. i-a înmânat apoi investigatorului sub acoperire, pentru a-l semna, procesul-verbal din data de 02 iunie 2011, prin care conducătorului auto M.F. i s-a aplicat sancțiunea avertisment, pentru o singură contravenție, aceea de a nu fi purtat o centură de protecție omologată, deși inculpata cunoștea că acesta săvârșise și contravenția de a fi vorbit la telefonul mobil în timp ce conducea autoturismul, ea însăși asistând și implicându-se în mod nemijlocit în discuția privind totalul punctelor de penalizare pe care acesta îl putea cumula în ipoteza sancționării lui, inclusiv pentru cea din urmă contravenție.

Referitor la suma de 200 RON, primită de inculpata N.N.A. de la investigatorul sub acoperire, atât aceasta, cât și inculpatul D.M. au recunoscut că au împărțit-o în mod egal între ei, fiecăruia revenindu-i astfel suma de câte 100 RON.

În cursul urmăririi penale, inculpații au predat suma de câte 100 RON, fiecare, obținută în condițiile precizate.

Având în vedere situația de fapt anterior expusă, Curtea a constatat, contrar apărării formulate de inculpatul D.M., că acesta a săvârșit, atât direct (el însuși), cât și indirect (prin intermediul inculpatei N.N.A.), chiar o acțiune de pretindere a unei sume de bani de la investigatorul sub acoperire, pentru a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv acela de a-l sancționa pe conducătorul auto pentru toate contravențiile săvârșite, constatate de el în mod nemijlocit, la momentul opririi acestuia în trafic.

În acest sens, Curtea a reținut că afirmația explicită a inculpatului față de investigatorul sub acoperire „te duci și-i lași la fata asta aicea, da?”, în contextul în care discuția cu acesta se petrecea nu la locul constatării contravențiilor, ci în apropierea unui bar din localitate, unde i-a cerut anume să-l urmeze, precum și angajarea sa într-o conversație pe tema sumei de bani pe care investigatorul sub acoperire s-a arătat dispus să o plătească pentru a nu fi sancționat astfel încât, prin cumularea punctelor de penalizare aferente, să i se suspende exercitarea dreptului de a conduce, în cuprinsul căreia l-a întrebat, tot în mod explicit, pe acesta „mata cât vrei?”, dovedesc, în afara oricărui dubiu, o acțiune directă de pretindere de bani, în scopul anterior menționat, cu atât mai mult cu cât întregul comportament al inculpatului (mergând de la verificarea, fără a exista o justificare, a punctelor de penalizare cu care conducătorul auto figura, la acel moment, în evidențele poliției rutiere, până la amânarea, vreme îndelungată, a luării unei hotărâri asupra sancționării acestuia) nu poate avea o altă explicație rațională decât aceea că, astfel, încerca să-l determine pe acesta să-i ofere bani, în schimbul clemenței sale.

În același timp, întrebarea adresată de inculpat colegei sale „ia zi, domnișoară, ce facem, îl ajutăm, nu-l ajutăm?”, formulată în contextul discuției pe tema punctelor de penalizare pe care investigatorul sub acoperire urma să le cumuleze în ipoteza sancționării lui pentru ambele contravenții constatate, urmată de trimiterea acesteia pentru a discuta cu conducătorul auto pe tema sancționării sale (care, în mod normal, nu trebuia să suscite asemenea discuții), corelată cu afirmația inculpatei N.N.A. că, în schimbul aplicării unei sancțiuni mai blânde, care nu presupunea și puncte de penalizare, conducătorul auto trebuia „să fie drăguț și coroborată cu faptul că inculpatul a acceptat să primească de la colega sa jumătate din suma remisă de investigatorul sub acoperire (care nu poate avea altă explicație logică în afara aceleia a revendicării unei contribuții egale cu aceasta la obținerea acelei sume), conduce la concluzia certă că acțiunea de pretinde de bani s-a realizat și în mod indirect, prin mijlocirea inculpatei respective.

Împrejurarea, invocată de apărare, că inculpatul D.M. nu este cel care a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională a conducătorului auto este nerelevantă, câtă vreme acesta a constatat personal, în trafic, contravențiile săvârșite de acel șofer, după cum el însuși a recunoscut, fără a proceda însă de îndată, astfel cum era legal, la sancționarea lui, această conduită reprezentând tocmai dovada neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în schimbul căreia inculpatul a pretins, în mod direct și indirect, o sumă de bani.

Astfel fiind, întrucât inculpatul a realizat acțiuni specifice elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită (pretindere și primire de bani, pentru a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu), Curtea a constatat că fapta acestuia a fost corect încadrată juridic de prima instanță în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cererea de schimbare a acelei încadrări în infracțiunile mai puțin grave invocate de apărare (tăinuire a bunurilor provenite dintr-o infracțiune de corupție sau favorizare a persoanei care a comis o asemenea infracțiune) fiind în mod vădit nefondată.

De asemenea, fapta inculpatei N.N.A. (recunoscută, în materialitatea ei, de către aceasta), care, înainte de întocmirea procesului-verbal de contravenție, a pretins de la investigatorul sub acoperire o sumă de bani, spunându-i „să fie drăguț” pentru ca ea să-i aplice o sancțiune mai ușoară, fără puncte de penalizare, care să determine, prin cumulul cu cele precedente, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, prin reținerea unei singure contravenții dintre cele săvârșite și a primit de la acesta suma de 200 RON, pe care a împărțit-o apoi cu inculpatul D.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aspect pe care, de altfel, nici apărarea sa nu l-a contestat.

Referitor la susținerea inculpatei N.N.A., în sensul că prima instanță nu a analizat în mod distinct criticile sale privitoare la legalitatea folosirii, în ceea ce o privește, a investigatorului sub acoperire, Curtea a constatat, în prealabil, că aceasta nu se încadrează între motivele care permit trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., întrucât, contrar susținerii apărării, nu constituie o cauză de nulitate absolută a sentinței penale apelate, conform art. 197 alin. (2) din același cod.

În acest sens, Curtea a menționat că pretinsa încălcare de către prima instanță a dreptului la apărare al inculpatei, prin omisiunea analizării acelor critici, nu echivalează cu lipsa de asistență juridică a acesteia în fața acelei instanțe, pe care articolul anterior citat o enumera printre cauzele de nulitate absolută. De asemenea, Curtea a menționat că, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen, apelul declarat de inculpată produce un efect integral devolutiv, astfel că instanța de control judiciar poate suplini orice neajuns al judecății în primă instanță, fiind chiar obligată la a examina cauza, sub toate aspectele ei, de fapt și de drept.

În consecință, Curtea a constatat că solicitarea inculpatei, de trimitere a cauzei spre rejudecare, pentru motivul anterior menționat, este lipsită de temei legal.

Analizând ea însăși criticile inculpatei, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate, sens în care evidențiază următoarele aspecte:

Prin ordonanța din data de 13 aprilie 2011, procurorul a autorizat, în temeiul art. 261 din Legea nr. 78/2000, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15 aprilie 2011 până la data de 14 mai 2011, inclusiv, folosirea investigatorului sub acoperire „M.F.”, stabilind și activitățile pe care acesta le putea desfășura, respectiv să promită, să ofere ori, după caz, să dea bani sau alte foloase agentului de poliție D.M. sau altor persoane indicate de acesta, inclusiv altor lucrători de poliție care îl vor opri în trafic în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pentru ca aceștia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie îndeplinirea acelor atribuții ori să efectueze un act contrar atribuțiilor respective, cu respectarea dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. Prin ordonanța din data de 05 mai 2011, procurorul a prelungit autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire, în aceleași condiții, pe o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 15 mai 2011 până la data de 13 iunie 2011, inclusiv.

Prin urmare, contrar primei critici susținute de apărare, în speță, la data faptei analizate (02 iunie 2011), acțiunile investigatorului sub acoperire s-au realizat cu autorizare și în privința inculpatei N.N.A., care se încadrează în categoria persoanelor la care se referă în mod explicit ordonanțele procurorului, întrucât, conform situației de fapt deja prezentate, pe de o parte, inculpatul D.M. a indicat-o pe aceasta investigatorului sub acoperire, pentru a discuta cu ea despre sancțiunea contravențională ce urma a-i fi aplicată, în contextul conversației legate de remiterea unei sume de bani în schimbul stabilirii unei sancțiuni mai blânde, ceea ce presupunea implicit și predarea către inculpată, în calitate de persoană interpusă, a acelei sume (cum, de altfel, s-a și întâmplat), iar, pe de altă parte, la acel moment, inculpata însăși reprezenta un lucrător de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care făcea echipă cu inculpatul D.M., a asistat la discuțiile privitoare la contravențiile constatate de acesta și, în final, chiar a întocmit procesul-verbal de sancționare a conducătorului auto.

Totodată, contrar celei de-a doua critici a apărării, lipsa unor informații prealabile care să indice implicarea inculpatei N.N.A. în fapte de corupție nu afectează legalitatea acțiunilor investigatorului sub acoperire în ceea ce o privește, întrucât organul de urmărire penală care l-a autorizat fusese deja sesizat cu privire la comiterea unor astfel de fapte de către un agent (inculpatul D.M.) din cadrul aceluiași post de poliție unde lucra și aceasta, iar, la momentul faptei, cei doi inculpați acționau împreună, sens în care Curtea a reamintit că, potrivit informațiilor comunicate de I.P.J. Teleorman, controalele în trafic se efectuează numai de către echipaje formate din cel puțin doi agenți de poliție.

Referitor la apărarea comună a inculpaților D.M. și N.N.A., în sensul săvârșirii faptei fiecăruia ca urmare a unei acțiuni de provocare din partea investigatorului sub acoperire, care le înlătură vinovăția, ca element constitutiv, pe latură subiectivă, a infracțiunii de care sunt acuzați, Curtea a constatat, de asemenea, că este nefondată, astfel că nu există temei pentru a se dispune achitarea lor, potrivit art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că, potrivit art. 261 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în cazul în care există indicii temeinice că s-a săvârșit sau că se pregătește săvârșirea de către un funcționar, între altele, a unei infracțiuni de luare de mită, procurorul poate autoriza folosirea de investigatori sub acoperire, în scopul descoperirii faptelor, identificării făptuitorilor și obținerii mijloacelor de probă. Totodată, conform art. 261 alin. (6) din aceeași lege, investigatorii sub acoperire pot fi autorizați să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani ori alte foloase unui funcționar, în condițiile prevăzute de art. 254 C. pen.

În speță, Curtea a constatat că faptul adoptării în trafic de către investigatorul sub acoperire „M.F.” a unei conduite contravenționale (nu purta centura de siguranță și vorbea la telefonul mobil), precum și faptul de a le promite și oferi bani celor doi agenți de poliție inculpați, care au constatat și respectiv au luat cunoștință de acea conduită, pentru a nu îl sancționa în mod corespunzător normelor de circulație încălcate, nu contravin dispozițiilor legale anterior citate, ci, dimpotrivă, se încadrează întocmai în conținutul acestora.

De asemenea, acele fapte nu erau, prin ele însele, de natură a influența în mod decisiv comportamentul inculpaților, dacă aceștia ar fi fost cu adevărat niște agenți de poliție onești, întrucât nimic, în afara propriului interes material ilicit, nu i-a împiedicat să aplice legea, independent de tentația la care au fost supuși.

Curtea a remarcat și faptul că toate acțiunile investigatorului sub acoperire, care au urmat opririi lui în trafic, s-au menținut în limitele autorizării primite și niciuna dintre ele nu a provocat, într-o manieră determinantă, săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către cei doi inculpați, care și-au asumat ei înșiși un rol activ, coordonându-și faptele, în a obține de la acesta o sumă de bani, în schimbul aplicării unei sancțiuni mai blânde, care să nu îl expună riscului de a-i fi suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

În acest sens, Curtea a constatat, în prealabil, că, de la oprirea în trafic a investigatorului sub acoperire și până la aplicarea unei sancțiuni contravenționale convenabile acestuia, a trecut aproximativ o oră, fiind astfel evident că acțiunile sale, pretins provocatoare, nu au avut o mare putere persuasivă asupra inculpaților, care, în caz contrar, ar fi acceptat mult mai repede banii promiși, aceștia fiind, mai degrabă, precauți în a obține de la el folosul material urmărit, în condițiile în care, la postul local de poliție unde activau, se desfășura un control din partea forului superior de la nivel județean.

Totodată, Curtea a constatat că, în toată această perioadă, investigatorului sub acoperire i s-a cerut, fără niciun motiv legal, să se deplaseze, de la locul opririi în trafic (unde se aflau ambii inculpați, constituiți în echipaj de control), către diverse locații (mai întâi în dreptul unui bar din comună, unde a discutat cu inculpatul D.M., iar apoi în apropierea sediului postului local de poliție, unde a conversat cu inculpata N.N.A.), însoțind de fiecare dată autovehiculul cu însemnele poliției, când, în mod firesc, aplicarea sancțiunilor trebuia să se realizeze imediat după constatarea faptelor contravenționale și la locul surprinderii acestora.

Curtea a mai constatat că, în același interval de timp, ambii inculpați au fost preocupați, fără nicio justificare, să verifice susținerea investigatorului sub acoperire privitoare la existența unor puncte de penalizare aplicate anterior și să facă calcule pentru stabilirea valorii totale a acelor puncte, deși sancționarea lui pentru contravențiile săvârșite în acea zi nu era condiționată în niciun fel de antecedentele sale în materie de încălcare a normelor de circulație rutieră, singura explicație rațională a acestui comportament fiind aceea că inculpații doreau să pună presiune asupra conducătorului auto, care expus riscului de a i se suspenda exercitarea dreptului de a conduce, să se arate generos în a-i recompensa pentru clemența lor.

Curtea a constatat și faptul că, deși oprirea în trafic a conducătorului auto s-a realizat de către inculpatul D.M., care a constatat nemijlocit abaterile acestuia, procesul-verbal de contravenție a fost întocmit, după aproximativ o oră, de către inculpata N.N.A., răstimp în care cei doi inculpați s-au consultat în permanență despre cum „să-l ajute” pe acel șofer, inclusiv printr-un telefon dat unul altuia într-un moment în care acesta aștepta separat hotărârea lor, aflându-se în propriul autoturism, în dreptul barului din comună.

De asemenea, Curtea a constatat că faptul consemnării în procesul-verbal de sancționare a conducătorului auto a săvârșirii unei singure contravenții dintre cele două constatate (cunoscute ambilor inculpați) nu poate fi rezultatul unei acțiuni de provocare din partea acestuia, care, în mod rațional, nu putea manipula faptul respectiv, acea consemnare constituind, în realitate, dovada indubitabilă că banii promiși și, în final, remiși de el au fost considerați suficienți pentru a recompensa ascunderea comiterii celeilalte contravenții.

În sfârșit, Curtea a constatat că inculpații au acționat ca o echipă, inclusiv în ceea ce privește primirea mitei, dovadă în acest sens fiind modul în care au conlucrat pentru obținerea acelui rezultat și faptul că, imediat după plecarea investigatorului sub acoperire, și-au împărțit între ei suma remisă de acesta, recunoscându-și astfel, unul față de celălalt, contribuția egală la acțiunile care au condus la primirea sumei respective.

În aceste condiții, este imposibil a crede că acțiunile conjugate ale inculpaților, colegi de serviciu, au fost determinate de pretinsa provocare a unei persoane pe care o vedeau pentru prima dată, în realitate ei acționând conform propriei voințe, ghidați de un interes comun (obținerea de bani prin exercitarea frauduloasă a atribuțiilor de serviciu).

Împrejurarea, speculată de apărare pentru a-l caracteriza pe investigatorul sub acoperire drept agent provocator, că, la momentul acestei fapte, nu s-a realizat o acțiune de prindere în flagrant, este lipsită de relevanță din perspectiva aspectului analizat, întrucât efectuarea unei astfel de acțiuni nu depindea de voința investigatorului sub acoperire, ci de tactica de investigare stabilită de procurorul de caz, a cărui prezență era obligatorie la îndeplinirea unui astfel de act procesual.

În privința faptei din data de 07 iulie 2011, Curtea a constatat că, potrivit procesului-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „P.A.”, declarațiilor acestuia din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești în primă instanță, procesului-verbal de redare a conținutului convorbirii purtate în mediul ambiental și procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, evenimentele s-au desfășurat, în ordine cronologică, după cum urmează:

În jurul orei 14.00, investigatorul sub acoperire a fost oprit în trafic de către inculpatul N.T.V., care făcea echipă cu inculpatul D.M., desfășurându-și împreună serviciul cu un autovehicul purtând însemnele poliției.

După ce inculpatul N.T.V. i-a cerut conducătorului auto actul de identitate și documentele autoturismului, l-a întrebat dacă are asigurare pentru acel autoturism și, imediat, dacă a mai primit puncte de penalizare, abia apoi aducând în discuție abaterile pe care le-a constatat (lipsa purtării centurii de siguranță și vorbitul la telefonul mobil în timpul condusului) și posibilele sancțiuni, care ar fi condus la aplicarea a 4 puncte de penalizare, afirmând, în acel context, că, din acest ultim motiv, l-a întrebat anterior despre punctele de penalizare deja acumulate, pentru a nu ajunge în situația de a i se reține permisul.

În continuare, inculpatul N.T.V. i-a spus conducătorului auto că, în situația în care nu va putea prezenta asigurarea autoturismului, pe lângă amendă, i se va aplica sancțiunea reținerii plăcuțelor și certificatului de înmatriculare, fără a mai avea astfel drept de circulație.

Investigatorul sub acoperire a căutat prin autoturism după asigurare, iar apoi a urmat o discuție între acesta și ambii inculpați, pe tema faptului că nu găsea acel document, context în care inculpatul N.T.V. i-a spus să-și facă singur un calcul, iar inculpatul D.M., completându-l pe colegul său, a însumat punctele de penalizare de care era pasibil conducătorul auto, afirmând că „hai că se strânge... are 10 din start”. În contextul aceleiași discuții, investigatorul sub acoperire a fost întrebat din nou de către interlocutorii săi dacă a mai săvârșit abateri de la normele de circulație rutieră, spunându-le acestora că a fost surprins, în urmă cu 2 zile, circulând cu viteza de 92 km/h pe DN1, spre Ploiești, faptă despre care inculpatul N.T.V. a afirmat că a atras aplicarea a 6 puncte de penalizare.

În continuare, investigatorul sub acoperire i-a rugat pe cei doi inculpați să nu îl sancționeze, iar aceștia, de față cu el, au început să discute despre situația lui ghinionistă de a fi la limita reținerii permisului, despre posibilitatea ca sancțiunea pentru contravenția anterioară să fi fost deja introdusă în baza de date și despre punctele de penalizare pe care aceasta le-ar fi atras, în raport cu viteza afirmată de conducătorul auto și cu drumul pe care a fost săvârșită, inculpatul D.M. vorbind despre 4 asemenea puncte, dar fiind corectat imediat de inculpatul N.T.V., care a susținut că acea contravenție a determinat aplicarea a 6 astfel de puncte. A urmat un nou schimb de replici între inculpați pe tema punctelor de penalizare pe care le putea cumula conducătorul auto în ipoteza sancționării lui pentru noile contravenții, context în care inculpatul N.T.V. a afirmat „la centură mai facem 14 și aia e”, iar inculpatul D.M. a spus „lasă și el centura și am plecat”.

În acest context, Curtea a reamintit că, potrivit art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, numai cumularea a 15 puncte de penalizare atrage suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

Imediat după aceea, inculpatul N.T.V. s-a adresat conducătorului auto, pentru a-l introduce în discuție, inculpatul D.M. i-a spus acestuia „centura și ați plecat”, adăugând apoi „unu patru sute centura și ați plecat”, iar primul inculpat l-a completat, afirmând „nu aicea, că ne vede lumea”.

Investigatorul sub acoperire s-a deplasat la propriul autoturism, a introdus în talon suma de 200 RON, compusă din o bancnotă de 100 RON și două bancnote de 50 RON, ale căror serii au fost consemnate în prealabil într-un proces-verbal, s-a întors la autovehiculul cu însemnele poliției, i-a înmânat acel talon inculpatului N.T.V., căruia i-a spus „ia, șefu”, acesta a luat talonul respectiv și a lăsat să cadă conținutul lui în torpedoul autovehiculului în care se afla, după care i-a restituit conducătorului auto talonul respectiv, împreună cu celelalte acte anterior prezentate de acesta, pe numele său nefiind întocmit niciun proces-verbal de contravenție.

La scurt timp, au intervenit organele de urmărire penală, care au identificat bancnota de 100 RON, în portofelul inculpatului N.T.V., aflat în torpedoul autovehiculului de serviciu și respectiv cele două bancnote de 50 RON, în portofelul inculpatului D.M., găsit în buzunarul din spate al pantalonilor purtați de acesta, aspecte care au fost confirmate și de martorii asistenți S.L. și I.M., în declarațiile lor din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești în primă instanță. Seriile bancnotelor respective, ce au fost ridicate și ulterior restituite Biroului Județean Anticorapție Teleorman, care le-a pus la dispoziție în vederea realizării flagrantului, corespund cu cele ale trei dintre bancnotele menționate în procesul-verbal de predare către investigatorul sub acoperire „P.A.”, surprinse și în planșele fotografice întocmite.

Cu aceeași ocazie, în autovehiculul cu însemnele poliției, au fost identificate și ridicate 3 coli cu însemnări olografe, una dintre acestea conținând, între alte notări, datele de identificare ale conducătorului auto P.A. (codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate și prenumele ambilor părinți), ora opririi lui în trafic (14.08), numărul de înmatriculare al autoturismului condus de acesta și contravențiile constatate a fi fost săvârșite de el (asigurare, telefon, centură). Consemnarea datelor respective (alături de cele aparținând altor 12 persoane și autovehicule), recunoscută de inculpatul N.T.V. a fi fost realizată de către el, este ilogică în lipsa întocmirii pe loc a unui proces-verbal de contravenție, astfel cum era firesc și legal, dovedind, în realitate, că, prin acea notare, efectuată pe coli volante, neînseriate și neînregistrate, iar nu într-o agendă de serviciu, inculpații, colegi de echipaj, doreau să aibă o evidență personală a conducătorilor auto opriți în trafic și a abaterilor săvârșite de aceștia, pentru ipoteza în care i-ar mai fi întâlnit în aceleași împrejurări.

În posesia inculpaților, au fost găsite, pe lângă bancnotele anterior menționate, și alte sume de bani, respectiv 60 RON (o bancnotă de 50 RON și o bancnotă de 10 RON), asupra inculpatului N.T.V. și 165 RON (o bancnotă de 100 RON, o bancnotă de 50 RON, o bancnotă de 10 RON și o bancnotă de 5 RON), asupra inculpatului D.M., care, ulterior, au fost restituite integral acestora.

Cu privire la bancnotele înseriate găsite asupra lor, cei doi inculpați fie au refuzat să dea declarații, fie au făcut afirmații oscilante și contradictorii.

Astfel, la momentul prinderii în flagrant, inculpatul N.T.V. a uzat de dreptul la tăcere, iar inculpatul D.M. a pretins că sunt bani personali.

În fața procurorului, inculpatul N.T.V. s-a prevalat de același drept, în timp ce inculpatul D.M. a afirmat, mai întâi, că suma de 100 RON, găsită asupra lui, i-a fost oferită de colegul său, care i-a spus că șoferul oprit în trafic i-a lăsat-o cu insistență, apoi, că inculpatul N.T.V. i-a dat acea sumă, pentru a-și achita o datorie pe care o avea la el, spunându-i că provine din suma de 200 RON, pe care o găsise pe jos după plecarea conducătorului auto P.A., crezând că îi căzuse acestuia din buzunar, iar, în final, că a primit banii respectivi de la colegul său, cunoscând proveniența lor dintr-o faptă de luare de mită.

În cursul cercetării judecătorești în primă instanță, inculpatul D.M. a declarat că inculpatul N.T.V. i-a dat, cu titlu de împrumut (iar nu de plată a unei datorii, cum afirmase anterior), suma de 100 RON, imediat după plecarea conducătorului auto P.A., ulterior aflând că suma respectivă provenea din suma de 200 RON, primită drept mită de către colegul său de la acel șofer, în timp ce inculpatul N.T.V. a negat că l-ar fi împrumutat pe colegul său cu vreo sumă de bani în acele împrejurări și a afirmat că nu cunoaște cum a ajuns în portofelul său bancnota înseriată de 100 RON.

Afirmațiile ambilor inculpați sunt, în mod vădit, mincinoase și tind la disculparea sau diminuarea răspunderii lor penale, întrucât înregistrarea audio-video în mediul ambiental dovedește că amândoi i-au dat de înțeles conducătorului auto, prin replici concertate și aluzii evidente, că, numai plătind o sumă de bani, va scăpa de sancțiuni și, implicit, de suspendarea exercitării dreptului de a conduce și de reținerea plăcuțelor și certificatului de înmatriculare (ceea ce, în fapt, s-a și întâmplat, întrucât pe numele său nu a mai fost întocmit un proces-verbal de contravenție) și îl înfățișează pe inculpatul N.T.V. primind talonul în care acel șofer a pus cele trei bancnote în valoare totală de 200 RON, iar procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante probează că suma respectivă a fost găsită, în părți egale, în portofelele personale ale celor doi inculpați, unde banii nu puteau ajunge, în mod rațional, decât printr-o acțiune proprie a fiecăruia dintre ei.

Teza susținută de inculpatul D.M., pentru a fundamenta solicitarea de schimbare a încadrării juridice, cu privire la fapta sa, din infracțiunea de luare de mită în infracțiunile mai puțin grave de tăinuire a bunurilor provenite dintr-o astfel de infracțiune sau favorizare a autorului unei asemenea infracțiuni, este contrară probatoriului cauzei, ilogică și chiar rizibilă, întrucât acesta a participat, în mod nemijlocit, împreună cu colegul său din echipajul de control rutier, la însăși acțiunea de pretindere, prin aluzii cu un conținut neechivoc, de foloase materiale de la conducătorul auto, pentru a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu (acela de a-l sancționa pe șoferul respectiv pentru contravențiile constatate a fi fost săvârșite de el), primind apoi, ca dovadă a revendicării aceleiași contribuții la obținerea rezultatului urmărit, jumătate din suma remisă de acesta. Totodată, este neverosimil că inculpatul a ales să perfecteze cu colegul său restituirea ori obținerea unui împrumut (înseși declarațiile sale fiind contradictorii sub acest aspect) exact în contextul primirii de către cel din urmă a unei sume de bani despre care recunoaște că îi cunoștea proveniența dintr-o faptă de luare de mită, invocarea unei astfel de coincidențe frizând nu doar logica, dar chiar și bunul simț.

Astfel fiind, Curtea a constatat, ca și în cazul primei fapte, că este nefondată cererea inculpatului D.M., de schimbare a încadrării juridice în sensul invocat, întrucât fapta sa a constat, în materialitatea ei, în pretinderea și primirea unei sume de bani pentru a nu își îndeplini o atribuție de serviciu, ambele acțiuni realizând, pe latură obiectivă, conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat în primă instanță.

De asemenea, nefondată este și cererea aceluiași inculpat, de achitare cu privire la această infracțiune, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pe considerentul lipsei de vinovăție, întrucât, nici în acest caz, săvârșirea faptei nu a fost determinată, nici în ceea ce îl privește pe el, nici în ceea ce îl privește pe inculpatul N.T.V., de o acțiune de provocare a investigatorului sub acoperire.

În acest sens, Curtea a constatat că, prin ordonanța din data de 08 iunie 2011, procurorul a autorizat, în temeiul art. 261 din Legea nr. 78/2000, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu acea dată până la data de 07 iulie 2011, inclusiv, folosirea investigatorului sub acoperire „P.A.”, stabilind și activitățile pe care acesta le putea desfășura, respectiv să promită, să ofere ori, după caz, să dea bani sau alte foloase agenților de poliție D.M. și N.N.A. sau altor persoane indicate de aceștia, inclusiv altor lucrători de poliție care îl vor opri în trafic în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pentru ca aceștia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie îndeplinirea acelor atribuții ori să efectueze un act contrar atribuțiilor respective, cu respectarea dispozițiilor art. 68 C. proc. pen.

Prin urmare, la data faptei analizate, acțiunile investigatorului sub acoperire erau autorizate în privința ambilor inculpați, atât cel expres nominalizat (D.M.), cât și cel care, formând un echipaj cu acesta și acționând împreună cu el, l-a oprit în trafic pe acel investigator (N.T.V.).

Și în acest caz, lipsa unor informații prealabile care să indice implicarea ultimului inculpat în fapte de corupție nu afectează legalitatea acțiunilor investigatorului sub acoperire în ceea ce îl privește, întrucât organul de urmărire penală care l-a autorizat cunoștea deja faptele de corupție comise de doi colegi ai inculpatului din cadrul aceluiași post local de poliție, unul dintre aceștia (inculpatul D.M.) acționând, la momentul faptei, împreună cu el, în cadrul aceluiași echipaj de control.

Totodată, Curtea a reamintit dispozițiile art. 261 alin. (1) și (6) din Legea nr. 78/2000, deja citate și a constatat că acțiunile investigatorului sub acoperire „P.A.”, autorizat în baza lor, nu contravin acelor dispoziții, ci, dimpotrivă, se încadrează întocmai în conținutul acestora.

Mai mult, spre deosebire de fapta precedentă, în cazul faptei analizate, investigatorul sub acoperire nici măcar nu a făcut referire la disponibilitatea sa de a plăti vreo sumă de bani, ci s-a limitat la a-i ruga, pe un ton civilizat și lipsit de accente persuasive, pe cei doi inculpați să nu îi aplice sancțiunile corespunzătoare contravențiilor săvârșite, conduită care, în mod evident, nu era de natură să-i determine pe aceștia la săvârșirea faptei de luare de mită, nimic neoprindu-i, în situația în care ar fi fost cu adevărat niște polițiști onești, să-și îndeplinească conform legii îndatoririle de serviciu, independent de rugărnintea ce le-a fost adresată.

Dimpotrivă, din situația de fapt anterior prezentată, rezultă fără niciun dubiu că inculpații au stăruit în a obține de la conducătorul auto foloase materiale, pentru a nu-l sancționa contravențional, întrebându-l, fără nicio justificare, despre abaterile anterioare, evaluând posibilitatea ca acele abateri și sancțiunile aferente să fi fost implementate deja în baza electronică de date, făcând referire la suspendarea exercitării dreptului de a conduce în situația aplicării unor noi puncte de penalizare, calculând, de față cu el, totalul acelor puncte, iar, în final, dându-i de înțeles, fără vreun echivoc, că remiterea către ei a unei sume de bani (echivalentul amenzii pentru fapta de a nu fi purtat centura de siguranță) era suficientă pentru a trece cu vederea contravențiile constatate, astfel cum au și procedat, nemaiîntocmind proces-verbal de sancționare după primirea banilor, pe care i-au împărțit imediat, între ei, recunoscându-și astfel reciproc contribuția egală la obținerea lor frauduloasă.

Și în cazul acestei fapte, contrar susținerii apărării, inculpații au acționat împreună (fiind prezenți la oprirea în trafic a conducătorului auto și constatând amândoi contravențiile săvârșite de acesta, despre care s-au și exprimat laolaltă) și în mod liber, conform propriei voințe, ghidați fiind de un interes material comun (obținerea de bani prin exercitarea contrar legii a atribuțiilor de serviciu), pentru realizarea căruia au acționat în mod conjugat.

Referitor la apărările formulate de inculpatul N.T.V., Curtea a constatat că și acestea sunt nefondate.

Astfel, cu privire la primul motiv invocat în susținerea cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare, Curtea a constatat, contrar susținerii apărării, că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile procedurale ce reglementează o procedură specială de urmărire penală și de judecată în cazul unor infracțiuni flagrante.

În acest sens, Curtea a învederat că, potrivit art. 466 C. proc. pen., procedura specială invocată se aplică numai în cazul infracțiunilor pedepsite prin lege cu închisoare mai mare de 1 an și de cel mult 12 ani, săvârșite în anumite locuri precis determinate (în municipii sau orașe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi, gări, chiar dacă nu aparțin acestor unități teritoriale sau în orice alt loc aglomerat).

În speță, niciuna dintre cele două condiții anterior menționate nu este îndeplinită.

Sub primul aspect, Curtea a constatat că încadrarea juridică, corect stabilită, a infracțiunilor ce fac obiectul judecății presupune raportarea normei de încriminare [art. 254 alin. (1) C. pen.] la dispozițiile art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar, potrivit celor din urmă, fapta de luare de mită săvârșită de o persoană cu atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor (situație în care se aflau toți inculpații, inclusiv N.T.V.) se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. pentru un funcționar cu atribuții de control, deci cu închisoare de la 3 la 15 ani. Prin urmare, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile din cauză depășește 12 ani închisoare, situație în care procedura specială invocată este inaplicabilă.

Sub cel de-al doilea aspect, Curtea a evidențiat că infracțiunile respective nu au fost săvârșite în niciun loc dintre cele expres și limitativ menționate în dispozițiile procedurale citate, ci pe raza unei comune, cu ocazia efectuării de controale în traficul rutier desfășurat pe un drum județean, astfel că, și din această perspectivă, procedura specială nu putea fi urmată.

În plus, participarea inculpatului D.M. la săvârșirea ambelor infracțiuni (de fiecare dată, împreună cu unul dintre ceilalți doi inculpați) a determinat incidența cazului de conexitate prevăzut de art. 34 lit. d) C. proc. pen., iar împrejurarea că, pentru prima dintre acele infracțiuni, nu a fost realizată o acțiune de prindere în flagrant, a atras aplicarea, pentru toate infracțiunile conexe, a procedurii obișnuite de urmărire penală și judecată.

Nu în ultimul rând, desfășurarea urmăririi penale și a judecății conform procedurii obișnuite (fără restricțiile de timp pe care le presupune procedura specială invocată) nu a produs nicio vătămare inculpatului N.T.V., ci, dimpotrivă, chiar a profitat acestuia, care a putut să-și exercite toate drepturile procesuale și să-și formuleze și susțină apărările într-un proces echitabil.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat în susținerea cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare, Curtea a constatat, în prealabil, că aspectele sesizate (existența unei contradicții în considerentele sentinței penale apelate și reținerea de către prima instanță a unei împrejurări pretins nedovedite) nu se încadrează în cauzele ce pot determina soluția solicitată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., ci trebuie verificate și soluționate de către instanța de apel, prin prisma efectului integral devolutiv al căii de atac promovate de inculpat.

Analizând fondul celor două aspecte sesizate, Curtea a constatat că acestea nu sunt reale.

Sub primul aspect, Curtea a observat că nu există nicio contradicție între mențiunile din sentință. Astfel, primele mențiuni se referă la predarea către investigatorul sub acoperire „P.A.”, în vederea realizării flagrantului, a sumei de 450 RON, compusă din trei bancnote de 50 RON și trei bancnote de 100 RON. Ultimele mențiuni se referă, în ceea ce îl privește pe inculpatul N.T.V., la descoperirea în portofelul său a sumei totale de 160 RON, compusă din o bancnotă de 100 RON, o bancnotă de 50 RON și o bancnotă de 10 RON. După cum deja s-a evidențiat cu ocazia expunerii situației de fapt (reținută ca atare și de prima instanță), numai bancnota de 100 RON, găsită în portofelul inculpatului, provenea de la investigatorul sub acoperire, seria ei corespunzând cu seria uneia dintre bancnotele din aceeași cupiură înmânată acestuia, restul sumei de 60 RON (compusă din o bancnotă de 50 RON și o bancnotă de 10 RON) aparținând inculpatului și fiind restituită lui. Prin urmare, împrejurarea, speculată de apărare, a descoperirii în portofelul inculpatului a unei bancnote de 10 RON, în condițiile în care bancnote din această cupiură nu fuseseră înmânate investigatorului sub acoperire pentru realizarea flagrantului, nu are nicio legătură cu situația de fapt care fundamentează condamnarea lui, bancnota respectivă nefăcând parte dintre cele remise și primite, cu titlu de mită.

Sub cel de-al doilea aspect, Curtea a constatat, contrar susținerii apărării, că faptul, consemnat în sentință, că inculpații N.T.V. și D.M. au convenit să nu îl sancționeze contravențional pe investigatorul sub acoperire „P.A.”, în schimbul remiterii unei sume de bani, este dovedit cu certitudine, întrucât, astfel cum deja s-a evidențiat pe larg anterior, aceștia și-au construit și completat unul altuia replicile din timpul dialogului cu investigatorul respectiv într-o manieră neechivocă, menită să-l convingă pe acesta că, numai recompensându-i material, poate scăpa de aplicarea sancțiunilor corespunzătoare contravențiilor săvârșite.

Cu privire la solicitarea aceluiași inculpat, de a se dispune, în ceea ce îl privește, încetarea procesului penal, Curtea a constatat, mai întâi, că motivul precizat în susținerea acestei cereri (lipsa unei autorizări emise pe numele său în vederea interceptării și înregistrării audio-video a convorbirii în mediul ambiental) nu se încadrează în temeiul legal invocat [art. 10 alin. (1) lit. f) teza. a II-a C. proc. pen.].

Astfel, temeiul respectiv se referă la autorizarea organului competent exclusiv ca o condiție de punere în mișcare sau de exercitare a acțiunii penale, pe când autorizarea a cărei lipsă este invocată de inculpat constituie doar o condiție de legalitate a administrării unei probe (interceptarea și înregistrarea audio-video), fără a reprezenta un impediment procedural care să determine soluția solicitată, ci atrăgând, în cazul nerespectării ei, sancțiunea înlăturării probei respective, potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Pe fondul motivului respectiv, Curtea a constatat că susținerea apărării este nefondată și că proba contestată a fost legal administrată, inclusiv în ceea ce îl privește pe inculpatul în cauză, neexistând astfel temei pentru a fi înlăturată.

În acest sens, Curtea a reținut că, prin încheierea nr. 631 din data de 08 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3119/87/2011, Tribunalul Teleorman, admițând cererea formulată de Parchetul de pe lângă instanța respectivă, a autorizat, în temeiul art. 911 C. proc. pen., pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 07 iulie 2011, inclusiv, între altele, interceptarea și înregistrarea audio-video în mediul ambiental a întâlnirilor și discuțiilor directe purtate de investigatorul sub acoperire „P.A.” cu agenții de poliție D.M., N.N.A. ori cu alte persoane interpuse, sens în care aceeași instanță a emis autorizația din data de 08 iunie 2011.

Autorizarea astfel acordată de către instanța competentă acoperea în mod legal, la data faptei (07 iulie 2011), și situația inculpatului N.N.A., întrucât acesta făcea parte din același echipaj de poliție cu inculpatul D.M. (nominalizat în autorizare și participant, alături și împreună cu el, la discuția ambientală cu investigatorul sub acoperire „P.A.”, înregistrată audio-video, fără ca acea discuție să poată fi fragmentată) și, în același timp, se încadra în categoria „altor persoane interpuse”, sub acest ultim aspect Curtea a arătat că inculpații au acționat în comun, prin replici conjugate, completându-se reciproc în susținerile lor, destinate să-l determine pe investigatorul respectiv să le dea o sumă de bani, pentru a nu-l sancționa contravențional.

În aceste condiții, și certificarea de către procuror a autenticității procesului-verbal de redare a conținutului convorbirii înregistrate audio-video în mediul ambiental, contestată și ea de apărare, s-a realizat în mod legal, respectându-se dispozițiile art. 913 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Cererea comună a inculpaților D.M. și N.N.A., de a se dispune achitarea lor, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b)1 C. proc. pen., cu consecința aplicării doar a unei sancțiuni cu caracter administrativ, potrivit art. 181 alin. (3) C. pen., este nefondată, întrucât, contrar apărărilor formulate, faptele acestora prezintă pericol social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aducând o atingere gravă valorilor sociale lezate și reclamând, pentru justa lor sancționare, aplicarea unor pedepse.

Curtea a constatat fondată critica Parchetului referitoare la modalitatea nelegală de aplicare a pedepsei complementare, în cazul inculpatului D.M.

Astfel, Curtea a observat că prima instanță a aplicat acea pedeapsă direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă stabilită în urma contopirii, pedepselor principale atrase de condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni concurente reținute în sarcina sa, deși procedeul legal presupune, mai întâi, aplicarea câte unei pedepse complementare, în raport cu fiecare pedeapsă principală, conform art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., iar, apoi, aplicarea, pe lângă pedeapsă principală rezultantă, a pedepsei complementare celei mai grele, potrivit art. 35 alin. (3) din același cod, sens în care se va proceda la reformarea corespunzătoare a sentinței penale apelate.

Tot sub aspectul pedepselor complementare (al căror conținut și durată nu au fost contestate, urmând a fi menținute astfel ca atare), Curtea a constatat, din oficiu, că prima instanță a omis să menționeze că, urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepselor principale și accesorii, ele vor fi executate, de către fiecare dintre cei trei inculpați, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, motiv pentru care sentința acelei instanțe urmează a fi reformată în mod corespunzător.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpații D.M., N.T.V. și N.N.A.

Recurentul inculpat D.M. a criticat hotărârile prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. solicitând casarea acestora și în rejudecare achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recurenții inculpați N.T.V. și N.N.A. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 și 12 C. proc. pen.

Prin prisma primului caz de casare s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind încălcate dispozițiile legale privitoare la sesizarea instanței.

În subsidiar a solicitat încetarea procesului penal în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât lipsește plângerea prealabilă în condițiile în care organul de urmărire penală trebuia să aplice procedura specială reglementată de art. 465 și urm. C. proc. pen.

Greșita aplicare a legii are în vedere și încălcarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. respectiv art. 261 din Legea nr. 78/2000 privind autorizarea investigatorului sub acoperire, care, pe de o parte, a avut o atitudine provocatoare, iar pe de altă parte și-a depășit limitele învestirii.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită și ca atare se impune achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce privește legea mai favorabilă, recurenții inculpați au apreciat că legea nouă este mai favorabilă datorită reducerii limitelor pedepsei principale, dar și a duratei pedepselor complementare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recurenții inculpați au fost trimiși în judecată și condamnați de către instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 02 iunie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza localității Trivalea-Moșteni, inculpatul D.M. și inculpata N.N.A. - ajutor șef în cadrul Postului de Poliție Trivalea-Moșteni, au pretins de la investigatorul sub acoperire „M.F.” o sumă de bani, pentru a-i aplica o sancțiune mai blândă cu privire la contravențiile săvârșite de acesta la regimul circulației pe drumurile publice. Inculpata N.N.A. a primit, de la același investigator sub acoperire, pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu, suma de 200 RON, pe care a împărțit-o, în mod egal, cu inculpatul D.M.

De asemenea, la data de 07 iulie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza aceleiași comune, inculpații N.T.V. și D.M. au pretins de la investigatorul sub acoperire „P.A.” o sumă de bani, pentru a nu-l sancționa cu privire la contravențiile săvârșite de acesta la regimul circulației pe drumurile publice, iar inculpatul N.T.V. a primit de la acesta suma de 200 RON pe care a împărțit-o în mod egal cu inculpatul D.M.

La scurt timp după plecarea investigatorului sub acoperire, s-a procedat la prinderea în flagrant a inculpaților D.M. și N.T.V., iar în prezența martorilor asistenți s-au găsit asupra inculpatului D.M. suma de 265 RON, constatându-se că o parte din bancnote făcea parte din suma pusă la dispoziția investigatorului sub acoperire pentru realizarea flagrantului.

Primul aspect de nelegalitate invocat de recurenții inculpați N.T.V. și N.N.A. constă în aceea că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. f) C. proc. pen. care trebuiau examinate prin raportare la dispozițiile art. 465 C. proc. pen. și ca atare în lipsa plângerii prealabile, se impune încetarea procesului penal.

Fiind vorba de o infracțiune flagrantă, organele de urmărire penală erau obligate să respecte procedura specială reglementată de dispozițiile art. 465 și urm. C. proc. pen.

Critica este neîntemeiată pentru următoarele considerațiuni:

A. Acțiunea penală îndeplinește funcția de a dinamiza procesul penal, de a declanșa și propulsa desfășurarea activității procesuale.

Dar, pentru a realiza aceste efecte, acțiunea penală trebuie să aibă aptitudinea funcțională de a-l produce.

Există însă anumite cazuri în care legea exclude sau înlătură această aptitudine funcțională, iar temeiul acestor cauze constă în aceea că nu este sau nu mai este posibilă o tragere la răspundere penală, această răspundere fiind la rândul său exclusă sau înlăturată.

C. proc. pen. prevede limitativ cazurile în care s-a stins aptitudinea funcțională a acțiunii penale, cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acesteia este împiedicată.

Inaptitudinea funcțională provine fie din lipsa temeiurilor de fapt al acțiunii penale sau din lipsa temeiului de drept, iar în alte cazuri, acesta derivă din existența unor cauze care înlătură răspunderea penală [art. 10 lit. f)-j)].

Potrivit dispozițiilor art. 10 lit. f) C. proc. pen. acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Reglementările existente în dreptul penal material cu privire la instituția plângerii prealabile au rezonanță în planul dreptului procesual penal. Astfel, în dispozițiile art. 11 C. proc. pen., se arată în mod expres faptul că în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri împiedică începerea urmăririi penale, iar în art. 10 lit. f) C. proc. pen., lipsa plângerii prealabile este considerată ca o cauză care stinge acțiunea penală.

Totodată, nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la introducerea plângerii prealabile echivalează cu însăși lipsa acesteia, soluția fiind aceea a încetării procesului penal.

Dar, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezenta unei infracțiuni pentru care legea condiționează începerea urmăririi penale de existența unei plângeri penale a persoanei vătămate.

Inculpații au fost prinși în flagrant imediat după consumarea infracțiunii de luare de mită, fără a fi necesară urmarea procedurii speciale nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 465 și urm. C. proc. pen.

Astfel cum rezultă din examinarea dispozițiilor art. 466 C. proc. pen., procedura specială a infracțiunii flagrante se aplică dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) infracțiunea este flagrantă; b) infracțiunea să fie pedepsită cu închisoare până la 12 ani; c) infracțiunea să fie săvârșită într-un anumit loc: municipii sau orașe, mijloace de transport în comun (...).

Dar în cauză, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite, infracțiunea de luare de mită fiind sancționată de lege cu o pedeapsă mai mare de 12 ani, astfel că procedura specială nu putea fi urmată și ca atare, în mod corect, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu.

De altfel, nici celelalte ipoteze prevăzute de art. 10 lit. f) C. proc. pen., nu sunt aplicabile în speță și ca atare critica recurenților inculpați în sensul casării cu trimitere spre rejudecare - fiind încălcate dispozițiile legale privind sesizarea instanței - respectiv încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile, sunt neîntemeiate.

B. A doua critică de nelegalitate, invocată de recurenții inculpați N.T.V. și N.N.A., privește aplicarea, pe de o parte, a dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind autorizarea investigatorului sub acoperire, precum și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește echitatea procedurii.

Aplicarea greșită sau dimpotrivă respectarea dispozițiilor legale enunțate de către organele de urmărire penală, respectiv instanța de fond, impune stabilirea limitelor de aplicare a dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. și implicit situația în care se poate reține existența unui act de provocare din partea autorităților.

Potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (1) C. proc. pen., este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obține probe.

În alin. (2) al aceluiași text se arată că este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii de probe.

Sintagma „a determina” presupune o instigare la comiterea infracțiunii, îndemn, încurajare, în sensul instigării, ca formă de participație penală - pentru și provocarea sub forma vicleniei, înșelăciunii, în urma căreia unei persoane i se sugerează, într-un mod neechivoc, săvârșirea unei infracțiuni.

Provocarea este reglementată în dreptul intern ca o formă de constrângere, aspect ce rezultă din denumirea marginală a textului, „Interzicerea mijloacelor de constrângere”, text de lege care în cuprinsul alin. (1) se referă la obținerea de probe prin constrângere, respectiv determinarea săvârșirii sau continuarea săvârșirii unei infracțiuni, în scopul obținerii de probe.

Provocarea, din partea agenților statului, poate avea loc prin desfășurarea activităților investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, cu depășirea limitelor cadrului legal, prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, fiind reglementată o procedură de simulare a comportamentului infracțional, procedură supusă autorizării procurorului.

Utilizarea acestor tehnici speciale de investigare nu sunt, însă, incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, cu condiția ca - astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - limitele acestora să fie clare, iar când un inculpat susține că a fost provocat, instanțele au obligația de a verifica atent probatoriul.

Organizarea flagrantului, respectiv procedura de simulare a comportamentului infracțional, reprezintă tehnici specifice de investigație care nu pot fi folosite pentru a provoca la săvârșirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluție infracțională a autorului faptei.

Putem vorbi de provocare numai dacă organul de urmărire penală nu se limitează la a cunoaște, în mod pasiv activitatea infracțională, exercitând o influență asupra autorului faptei, astfel încât să-l determine pe acesta la săvârșirea infracțiunii care, fără această provocare, nu ar fi fost săvârșită.

Legislația națională nu definește „provocarea”, dar pornind de la conținutul dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se poate aprecia că aceasta poate exista doar atunci când fapta nu ar fi fost comisă fără îndemnul autorităților sau a vreunui martor denunțător.

Esențial este ca autoritățile să verifice, pe baza materialului probator, dacă, pe de o parte, acțiunile investigatorului sub acoperire au depășit limitele stabilite de lege, iar pe de altă parte, dacă autorul faptei de corupție ar fi săvârșit infracțiunea independent de atitudinea pe care a avut-o martorul denunțător. Cu alte cuvinte, inițiativa infracțională să-i aparțină întru-totul inculpatului și să nu fi survenit urmare atitudinii provocatoare a investigatorului sub acoperire.

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, nu se poate reține o provocare a investigatorului sub acoperire și nici o depășire a activităților impuse prin ordonanța procurorului.

Rezoluția infracțională a aparținut în mod exclusiv, inculpaților care dacă își respectau atribuțiile de serviciu erau obligați să încheie procese-verbale de contravenție investigatorilor sub acoperire și să aplice sancțiunile prevăzute de lege.

Comportamentul ilicit al investigatorilor sub acoperire în sensul că aceștia au folosit telefonul mobil în timp ce conduceau autoturismul, respectiv faptul că nu au purtat centura de siguranță, iar mai apoi le-a cerut inculpaților să nu-i sancționeze, nu se circumscrie unui comportament provocator, a unui îndemn la săvârșirea unei infracțiuni. Inculpații aveau obligația de a constata contravențiile săvârșite și de a aplica legea, aceștia însă au acceptat și primit sume de bani pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu, sumele primite fiind ridicate cu ocazia constatării infracțiunii flagrante.

Pe de altă parte, potrivit disp. art. 26 alin. (6) din Legea nr. 278/2000, investigatorii sub acoperire ori investigatorii cu identitate reală pot fi autorizați să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani ori alte foloase unui funcționar, în condițiile prevăzute de art. 254, 256 sau 257 C. pen.

Cât privește limita activităților efectuate de investigatorii sub acoperire, Înalta Curte constată că prin ordonanța din 13 mai 2011, procurorul a autorizat, în temeiul dispozițiilor art. 261 din Legea nr. 78/2000, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15 mai 2011 până la 14 mai 2011, inclusiv, folosirea investigatorului sub acoperire „M.F.” stabilind că acesta poate să promită, să ofere ori, după caz, să dea bani sau alte foloase, agentului de poliție D.M. sau altor persoane indicate de acesta, inclusiv altor lucrători de poliție care îl vor opri în trafic în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pentru ca aceștia să îndeplinească, să nu îndeplinească, ori să efectueze un act contrar atribuțiilor respective, cu respectarea dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. Această autorizație a fost prelungită, succesiv, până la data de 13 iunie 2011.

În mod identic s-a procedat și pentru a doua infracțiune de luare de mită, procurorul, în temeiul acelorași dispoziții legale, emițând ordonanța din 08 noiembrie 2011 prin care a autorizat folosirea investigatorului sub acoperire „P.A.” stabilind că poate să dea, să ofere, să promită bani sau alte foloase agenților de poliție D.M. și N.N.A. sau altor persoane indicate de aceștia inclusiv altor lucrători de poliție care îl vor opri în trafic în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pentru ca aceștia să nu-și îndeplinească ori să efectueze un act contrar atribuțiilor de serviciu.

Ca atare, nici această critică invocată de recurenții inculpați nu poate fi însușită.

Mai mult, probatoriul administrat în cauză nu se reduce doar la procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, vinovăția inculpaților fiind probată prin raportare la toate probele, astfel cum au fost administrate și interpretate de instanțele de fond și de apel în cadrul procedurii derulate împotriva celor trei inculpați.

Faptele săvârșite întrunesc, așa cum s-a arătat anterior, elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită și ca atare nu poate fi dispusă achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

C. În ceea ce privește legea penală mai favorabilă în cauza dedusă judecății, Înalta Curte are în vedere următoarele:

În analiza acestei probleme de drept trebuie avute în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 61 din Constituția României, potrivit căruia, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, adoptă măsurile de politică penală în acord cu atingerea interesului legitim urmărit, dispozițiile art. 124 alin. (1) și urm. din Legea fundamentală care se referă la „Autoritatea judecătorească”, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 147 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt obligatorii.

Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 482/07.07.2011, Curtea Constituțională a stabilit că „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare”.

Cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a arătat că aceasta vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din veghea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze (Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 853/02.12.2011). În același sens sunt și Decizia nr. 1483/2011 publicată în M. Of., Partea I, nr. 853/02.12.2011, respectiv Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 publicată în M. Of., Partea I, nr. 67/31.01.2013.

Sintetizând, rezultă că nu este posibilă combinarea de dispoziții favorabile dintr-o lege, cu alte dispoziții favorabile dintr-o altă lege, deoarece aceasta ar însemna că nu se aplică legea mai blândă, ci o lege alcătuită de către judecător.

De altfel, această interpretare a fost exprimată constant atât în doctrină, cât și în jurisprudență.

S-a arătat astfel că o combinare a dispozițiilor favorabile din două legi este un hibrid și duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia lege (lex tertia); aceasta este inadmisibil, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu revine acestor organe. De altfel, împotriva susținerii că s-ar putea combina dispozițiunile mai favorabile din legile succesive pledează și un argument de text, art. 13 C. pen. care prevede că dacă „au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică cea mai favorabilă”, iar nu dispozițiile mai favorabile din legile succesive. Prin urmare dintre legile succesive se aplică numai una din ele, cu exclusivitate (Vintilă Dongoroz, Iosif Fondor, Siegfrid Kahane, Nicoleta Iliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Specificații Teoretice ale Codului penal român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei București pag. 80; Drept Penal Comparat, Parte Generală, Traian Pop, 1923, pag. 119 și următoarele).

Aceeași interpretare o regăsim și în explicațiile preliminare ale Noului C. pen., (vol. I, Universul Juridic București, 2010, George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ion Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, Ion Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu) în care se arată că „în doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, la condițiile de tragere la răspundere penală, la condițiile de sancționare.

Criteriile menționate vor fi evaluate nu în general, ci în concret, adică în raport cu toate instituțiile de drept penal incidente în cauza respectivă (...)”. Această evaluare trebuie să conducă instanța de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celorlalte legi, neputând combina dispozițiile mai favorabile din legile care se succed, spre a crea o a treia lege (lex tertia), deoarece legea este o creație a legiuitorului și nu a judecătorului.

Teza inadmisibilitătii creării unei lex tertia este unanim acceptată în literatura de specialitate - Constantin Bulai, Drept Penal Român, Partea specială vol. I, București 1992, pag. 103, și promovată constant în practica judiciară, inclusiv a instanței supreme.

Pornind, așa cum am arătat anterior, de la dispozițiile cuprinse în Legea fundamentală, de la obligativitatea Deciziilor Curții Constituționale, de la argumentul de text (art. 5 din noul C. proc. pen.), care interzice combinarea dispozițiilor favorabile din legi penale succesive, din lipsa unor criterii stabilite prin lege care să permită identificarea instituțiilor autonome - autonom înseamnă a nu depinde de o altă entitate și ca atare, spre exemplu, nu putem vorbi de o autonomie funcțională între instituția pedepsei și instituția concursului de infracțiuni/recidive/infracțiune continuată, după cum nu există autonomie de reglementare între normele ce stabilesc condițiile de existență a pluralității de infracțiuni și normele ce stabilesc regimul sancționator al acestora; autonomia nu trebuie evaluată în mod abstract, ci în mod concret cu ocazia aplicării legii în ansamblul ei, de la caz la caz - instanța de judecată este obligată să stabilească legea mai favorabilă în ansamblul său.

În atare condiții apreciem că analizarea legii mai favorabile, prin prisma instituțiilor autonome, poate avea doar valoarea unei propuneri de lege ferenda.

Revenind la cauza dedusă judecății, inculpații D.M., N.T.V. și N.N.A. au fost condamnați de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) rap. la art. 7 din Legea nt.78/2000, la o pedeapsă de câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani cu obligația respectării de către fiecare inculpat a obligațiilor prev. de art. 863 lit. a), b), c), d) C. pen.:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

C. pen. anterior sancționa infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Noul C. pen. încriminează infracțiunea de luare de mită în dispozițiile art. 289 alin. (1) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.

În ceea ce privește măsurile de supraveghere acestea sunt mai restrictive, fiind prevăzute în dispozițiile art. 93 alin. (1) și alin. (2) din noul C. pen.

Astfel, potrivit art. 93 alin. (1), pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

(2) Instanța impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Cum în cauză, sub aspectul pedepsei principale, instanța de fond s-a orientat spre minimul special (acesta rămânând identic și în legea nouă) și cum măsurile de supraveghere din noul Cod sunt mai severe, legea penală mai favorabilă este legea veche.

Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că hotărârile au fost atacate cu recurs numai de către inculpați, fiind obligatoriu a se respecta principiul non reformatio in pejus.

Având în vedere considerațiile expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate cu consecința obligării acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.M., N.T.V. și N.N.A. împotriva deciziei penale nr. 141/A din 27 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 februarie 2014.