Prosecution appeal partially granted; police chief convicted of aiding offender, sentences increased, supervised suspension imposed.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 153/2012 din 5 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 301/57/2012, Curtea de Apel Alba-Iulia a hotărât:

1. În baza art. 263 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.M., fără antecedente penale la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare.

2. În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.M. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

3. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

4. În baza art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.M. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare neurmată de executare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului P.M.M. pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. raportat la art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 5 luni, ce constituie termen de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

5. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 17 lit. a) Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen.

6. În baza art. 357 C. proc. pen. raportat la 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 7 martie 2012 și până la data de 14 martie 2012.

7. În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisului denumit „proces-verbal” înregistrat din 18 ianuarie 2012 la Poliția orașului Teiuș.

8. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul P.M.M. să plătească suma de 1.950 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 RON, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 2 aprilie 2012 emis de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia în Dosarul nr. 30/P/2012, a fost trimis în judecată inculpatul P.M.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului, prevăzută de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen.; omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen.; fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.; uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și instigare neurmată de executare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la infracțiunile de omisiunea sesizării organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals, acuzarea a reținut următoarele împrejurări:

La data de 20 octombrie 2011, inculpatul P.M.M., în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Poliției orașului Teiuș, a primit în audiență pe martorii H.M.G. și O.V. (director și respectiv șeful pazei Fabricii B. Teiuș) întrucât aceștia aveau nelămuriri cu privire la faptul că martorului S.D. i-au fost aplicate de către martorul P.E., agent de poliție în cadrul Poliției orașului Teiuș două sancțiuni contravenționale, amendă și avertisment prin două procese-verbale diferite pentru aceeași abatere, cea prevăzută de art. 48 lit. f) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Aceste împrejurări rezultă din declarațiile martorilor H.M.G., O.V. și L.E.I., audiați în cauză, care au confirmat că inculpatul P.M.M., încă din luna octombrie 2011 a luat la cunoștință, în exercitarea atribuțiilor serviciu, de faptele penale comise de către P.E.

Fiind informat despre modalitatea în care, pentru aceeași contravenție au fost întocmite două procese-verbale cu sancțiuni diferite, în calitatea sa de conducător al unității de poliție, la data de 26 octombrie 2011, inculpatul P.M.M. i-a solicitat agentului P.E. să întocmească un raport în care să detalieze situația, din conținutul actului întocmit, rezultând că agentul de poliție P.E. a distrus procesul-verbal inițial și a întocmit un altul din dorința de a-l ajuta pe contravenient să nu își piardă locul de muncă.

Inculpatul P.M.M., deși avea cunoștință despre comiterea faptelor comise de către subordonatul său, în calitatea sa de șef al Poliției orașului Teiuș, a păstrat raportul întocmit de către P.E. și nu a sesizat organele judiciare în legătură cu aspectele cunoscute în virtutea funcției.

Potrivit art. 41 lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, inculpatul P.M.M. avea obligația să informeze șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate cu privire la faptele de corupție săvârșite de alți polițiști, de care a luat cunoștință.

De asemenea, potrivit art. 263 C. pen., inculpatul P.M.M. avea obligația de a sesiza de îndată procurorul sau organul de urmărire penală cu privire la fapta penală de care a luat la cunoștință în legătură cu serviciul său, însă nu și-a îndeplinit această obligație legală urmărind să pună la adăpost prin această inacțiune pe P.E. de consecințele legii penale.

Mai mult chiar, după ce a aflat de existența dosarului penal în care P.E. era cercetat pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și distrugere de înscrisuri, care se afla pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba (Dosar nr. 57/P/2012), inculpatul P.M.M., realizând gravitatea situației, cu scopul de a putea invoca cauza de nepedepsire a desistării și a se proteja, a întocmit înscrisul denumit „proces-verbal” pe care l-a datat 4 ianuarie 2012 și l-a înregistrat la data de 18 ianuarie 2012, în cuprinsul căruia a consemnat în mod vădit nereal faptul că s-a sesizat cu privire la faptele penale ale numitului P.E., înscris care a fost depus ulterior la I.P.J. Alba, Compartimentul Control Intern.

Din verificările efectuate pe parcursul anchetei a rezultat că, în realitate, înscrisul denumit „proces-verbal” a fost întocmit în ziua de 19 ianuarie 2012, ora 18:47. Ca atare, realitatea scriptică nu corespundea celei faptice, iar procesul-verbal are valoarea unui înscris pro causa, în vederea înlăturării răspunderii penale.

Cu privire la infracțiunea de favorizarea infractorului, acuzarea a reținut următoarele împrejurări:

După ce a aflat de existența dosarului penal în care P.E. era cercetat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, inculpatul P.M.M. a făcut demersuri continue și susținute spre a-l ajuta pe acesta să zădărnicească urmărirea penală.

Din probele administrate a rezultat că la data de 16 ianuarie 2012, fiind anunțat de către funcționari din cadrul Primăriei comunei S. despre faptul că D.G.A., Serviciul Alba-Iulia, face verificări spre a stabili dacă martorul S.D. și-a achitat amenda, inculpatul P.M.M., cunoscând faptul că referitor la subalternul său P.E. este declanșată o anchetă penală a luat hotărârea infracțională de a -l ajuta pe acesta în sensul de a-l pune la adăpost de consecințele legii penale prin aceea că, din poziția cheie în care se afla a avut reprezentarea firească a faptului că plata amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenție avea să stingă raportul de drept civil contravențional și pe cale de consecință, persoana cercetată să fie exonerată de răspundere penală.

Astfel inculpatul P.M.M. a înmânat martorilor L.E.I. și P.E. copia procesului-verbal conținând sancțiunea amenzii și adresa de înaintare, spre a se deplasa la Primăria comunei S., în vederea punerii în executare a sancțiunii amenzii.

Ducându-și raționamentul mai departe, hotărârea infracțională a fost pusă în executare, folosindu-se din nou de poziția sa în ierarhia Poliției Teiuș, astfel încât inculpatul P.M.M. a dispus cu intenția directă de a ajuta pe P.E. ca acesta din urmă împreună cu martorul L.E.I. să se deplaseze la locuința contravenientului S.D. cu scopul de a-i asigura acestuia resursele financiare necesare plății sancțiunii contravenționale prin remiterea efectivă de către martorul L.E.I. a sumei reprezentând cuantumul amenzii, contravenientului S.D.

Probatoriul administrat în cauză a reliefat fără echivoc că în aceste condiții, contravenientul S.D. a procedat la achitarea amenzii, însoțit fiind de către cei doi agenți de poliție, demersul acestora fiind unul dispus de către inculpatul P.M.M. După achitarea amenzii în condițiile dispuse de către inculpat, chitanța doveditoare a fost preluată de la contravenient de către agenții de poliție, iar atunci când aceștia s-au întors la sediul poliției au prezentat inculpatului P.M.M. dovada plății.

De asemenea, din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că inculpatul P.M.M. a stăruit în plata în orice condiții a amenzii aplicate contravenientului S.D., deși cunoștea că exemplarul 1 al procesului-verbal de constatare și sancționare a acestuia a fost distrus, a urmărit denaturarea stării de fapt și crearea voită a unei confuzii astfel încât organul de urmărire penală, care se afla în plină investigație în legătură cu modul și împrejurările concrete de comitere a faptelor de către P.E., aflat în relații de subordonare față de inculpat, să ajungă la adoptarea unei soluții favorabile pentru P.E.

Referitor la instigarea neurmată de executare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, acuzarea a reținut următoarele împrejurări:

În continuarea aceluiași demers, pe lângă preconstituirea probatoriului scriptic, valorificând față de subordonați autoritatea inerentă funcției de conducere deținută în sistemul polițienesc, inculpatul P.M.M. a întreprins acțiuni de determinare a subordonaților chemați în calitate de martori în cauză, pentru ca aceștia să dea declarații care să îi fie favorabile și să îl disculpe.

Astfel, la data de 2 martie 2012, după ce a luat la cunoștință de faptul că agentul șef D.N. a fost citat spre a fi audiat în calitate de martor, inculpatul P.M.M. a luat măsuri pentru a instiga pe subordonatul său să-i confirme declarația afirmând: „(…) deci trebuie să o lămurești să nu fie probleme (…) și treaba ailaltă am discutat-o, nu ai văzut (…) mai merg și alți colegi care spun tot la fel (…) dacă treburile merg cum trebuie, trebuie să se rezolve bine”.

În continuare, la data de 6 martie 2012, înainte ca martorul D.N. să fie audiat la D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia, a fost abordat de către inculpatul P.M.M. spre a-i atrage atenția cu privire la importanța în ancheta penală referitor la situația sa juridică a declarației ce urma a fi făcută afirmând: „(…) deci îi foarte importantă declarația ta. realizezi? (...) încearcă să nu mă bagi la necaz.”

Mai mult, inculpatul P.M.M. a solicitat martorului D.N. să-i confirme varianta cerând ca în declarație să spună despre faptul că înscrisul falsificat a fost întocmit la începutul lunii ianuarie 2012, înainte de sesizarea organelor judiciare: „(…) ai auzit că eu urmează să fac sesizări, că urmează să-i înștiințez c-am făcut procese-verbale de la începutul lui ianuarie. Poți să faci chestia asta?”.

Cu toate acestea, martorul D.N., deși a fost instigat să facă declarații mincinoase, nu a dat curs solicitării inculpatului, ci a declarat împrejurări percepute personal de către acesta.

Coroborând mijloacele de probă administrate în faza urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

1. La data de 26 octombrie 2011, inculpatul P.M.M., având funcția de șef al Poliției orașului Teiuș, județul Alba, a primit în audiență pe martorii H.M.G. și O.V. (director și respectiv șeful pazei Fabricii B. Teiuș), care i-au semnalat situația existenței a două procese-verbale de contravenție emise de un agent constatator din cadrul Poliției orașului Teiuș cu privire la aceeași persoană (S.D.) și la aceeași faptă, presupus a fi săvârșită la aceeași dată, dar care prevedeau sancțiuni diferite: amendă și avertisment. Ambele procese-verbale de contravenție au fost încheiate de către numitul P.E., agent constatator.

Inculpatul P.M.M. i-a solicitat agentului P.E. să întocmească un raport în care să consemneze starea de fapt generatoare a două procese-verbale de contravenție, care a fost depus la mapa de serviciu a inculpatului în cursul aceleiași zile.

Inculpatul a încheiat anul calendaristic fără să ia vreo măsură din care să rezulte că-și exercită atribuțiile manageriale, că desfășoară o activitate de prevenție a săvârșirii de către angajații Poliției a unor încălcări regulamentare sau legale, prin informarea de îndată a superiorilor săi în legătură cu aspectele rezultate din raport și prin prisma probelor pe care le avea la îndemână.

Aspectele sesizate de martori au fost verificate cu ajutorul registrului aflat la camera ofițerului de serviciu din cadrul Poliției Teiuș, a informațiilor puse la dispoziție de martora L.E.I. și declarațiilor celor doi agenți, B.M. și P.E.

Această împrejurare rezultă din declarațiile persoanelor anterior menționate și a martorei L.E.I. coroborat cu fotocopia registrului de intrare al Poliției Teiuș.

2. În jurul datei de 10 ianuarie 2012 inculpatul a primit vizita unor agenți D.G.A., aceștia fiind interesați de situația proceselor-verbale întocmite de agentul P.E. pe numele lui S.D., fapt rezultat din declarația inculpatului.

3. În data de 16 ianuarie 2012 urmare unei discuții telefonice cu Primarul comunei S., referitor la debitarea procesului-verbal de sancționare cu 500 RON a numitului S.D., întocmit de agentul P.E., inculpatul a transmis o fotocopie a documentului în discuție și o adresă Primăriei, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu martora L.E.I. Aceasta i-a relatat că nu a debitat suma deoarece „nu a avut timp”. Martora L.E.I. s-a deplasat la Primăria S., însoțită de P.E. unde a constatat că amenda nu este achitată.

Din inițiativa numitei L.E.I., cele două persoane s-au deplasat de la Primărie la S.D. acasă pentru a primi chitanța, martora cunoscând, fără să aibă o bază documentată constând în existența chitanței doveditoare, că acesta ar fi achitat amenda. Martorul S.D. i-a spus în acel moment că nu a plătit amenda și s-a arătat nemulțumit de faptul că a fost debitat. Cu această ocazie martora L.E.I. susține că și-a achitat datoria pe care o avea față de S.D., în valoare de 600 RON, rezultată din achiziționarea de la acesta a unui porc. Deoarece S.D. s-a dus să achite amenda, cei doi polițiști s-au deplasat și ei la Primărie și au luat de la S.D. chitanța doveditoare a plății amenzii.

4. În data de 19 ianuarie 2012, inculpatul i-a solicitat lui D.N. să înregistreze un document intitulat „proces-verbal”, care a primit număr de înregistrare din 18 ianuarie 2012, ce reprezintă o informare referitor la evoluția situației generate de P.E. Din conținutul procesului-verbal încheiat de Compartimentul de control intern al I.P.J. Alba depus la dosarul de urmărire penală rezultă faptul că documentul înregistrat la Poliția Teiuș, anterior menționat, a fost primit la data de 24 ianuarie 2012 la I.P.J. Alba și că, despre faptele agentului P.E. și ale inspectorului de poliție B.M., comisarul șef de poliție P.M.M., șeful Poliției Teiuș, nu a înștiințat de îndată procurorul sau organul de urmărire penală.

5. În data de 6 martie 2012, anterior audierii numitului D.N. de către autoritățile judiciare, inculpatul P.M.M. a purtat o discuție cu acesta, interceptată legal, în care insistă ca acesta să evidențieze, cu ocazia audierii sale ca martor, aspecte relative la:

- motivul pentru care documentul înregistrat de martor poartă data de 18 ianuarie 2012;

- faptul că s-a mai întâmplat să-l cheme pe martor de acasă pentru probleme de serviciu,

- faptul că i-ar fi dat martorului ambele procese-verbale, inclusiv cel redactat la calculator, pe care acesta le-ar fi înregistrat,

- faptul că martorul ar fi auzit că P.M.M. urmează să facă sesizări, că urmează să-i înștiințeze că a întocmit procesele-verbale la începutul lunii ianuarie. Partea finală a discuțiilor purtate în data de 6 martie 2012 reprezintă o evidentă încercare a inculpatului de a determina martorul, cercetat separat în legătură cu faptele sale, să declare în sensul dorit de el.

Inculpatul P.M.M. a fost audiat în faza urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești.

Deși a fost informat în legătură cu conținutul și consecințele dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. la termenul din 15 mai 2012, inculpatul a declarat instanței că nu înțelege să se prevaleze de aceste dispoziții legale, în încheierea penală din 15 mai 2012.

În instanță inculpatul a precizat că a fost numit la conducerea Poliției Teiuș în luna august 2011, că susținerile acuzării în sensul că ar fi făcut demersuri în sensul achitării amenzii menționate în procesul-verbal de contravenție, nu corespund realității, invocând scoaterea din context a unor aspecte, despre care acuzarea susține că le-ar fi discutat cu martorul D.N. în datele de 2 și 6 martie 2012.

La solicitarea instanței, inculpatul a detaliat circuitul intern pe care îl urmează un proces-verbal de contravenție, ulterior aplicării unei sancțiuni de către agentul constatator, menționând că acest circuit este efectuat conform Regulamentului de funcționare al Poliției dar, în egală măsură, a relevat faptul că această procedură a fost preluată de el la numirea sa în funcție.

Etapele parcurse de un proces-verbal de contravenție sunt:

- întocmirea procesului-verbal de contravenție de către organul constatator în trei exemplare: originalul rămâne la agentul constatator și urmează procedura, exemplarul doi se transmite contravenientului, iar exemplarul trei rămâne la cotor;

- înregistrarea procesului-verbal în registrul aflat la ofițerul de serviciu, la terminarea programului agentului constatator, de către acesta din urmă;

- depunerea proceselor-verbale încheiate și înregistrate într-o cutie închisă cu lacăt, aflată în camera ofițerului de serviciu, de unde sunt preluate de către persoana desemnată în acest sens (la data incidentului această obligație revenea agentului principal L.E.I.). Rezultă din declarația inculpatului că la data incidentului nu era stabilită o anume periodicitate de ridicare a acestor procese-verbale de către secretara unității, funcție deținută atunci, de agentul principal L.E.I.;

- secretara unității avea obligația preluării proceselor-verbale și înregistrării acestora într-un al doilea registru, aflat în responsabilitatea sa. După achitarea amenzii, secretara avea obligația să atașeze chitanța doveditoare a stingerii debitului, iar în cazul în care amenda nu era achitată din propria inițiativă de către contravenient, avea obligația de a-l debita informând primăria de la domiciliul contravenientului.

Inculpatul a precizat că există o procedură a anulării din oficiu a unor procese-verbale de contravenție, limitată la împrejurarea existenței unor vicii, exemplificate de acesta în sensul erorilor în notarea CNP-ului sau a numelui persoanei.

Inculpatul P.M.M. a evidențiat faptul că la data la care a comunicat Primăriei S. fotocopia procesului-verbal de contravenție din 18 octombrie 2011, respectiv în 16 ianuarie 2012, acesta era primul proces-verbal debitat de Poliția orașului Teiuș de la data preluării de către el a funcției de comandant al acestei unități. Acest fapt este recunoscut și de martora L.E.I., care îndeplinea activități specifice muncii de secretariat și care a menționat că a aflat doar în data de 4 ianuarie 2012 că procesul-verbal de contravenție din 18 octombrie 2011 nu fusese anulat, ci distrus și că a citit raportul întocmit de agentul P.E. doar la data anterior menționată din lipsă de timp, deoarece după două zile de la depunerea raportului la mapă a intrat în concediu.

S-a precizat că procesul-verbal de contravenție din 18 octombrie 2011 nu a urmat această procedură internă deoarece ulterior înregistrării în registrul aflat în camera ofițerului de serviciu de către agentul constatator P.E., acesta nu a depus documentul în cutia închisă.

Declarația inculpatului P.M.M. este confirmată în parte de declarația martorei L.E.I. în ceea ce privește procedura internă, relativ la circuitul procesului verbal de contravenție, procedură despre care martora L.E.I. susține că a fost creată de ea.

S-a apreciat ca fiind importantă declarația dată de inculpatul P.M.M. în faza urmăririi penale, din perspectiva în care prezintă detalii referitoare la evoluția cronologică a evenimentelor, astfel cum acesta l-a perceput. Astfel, conform susținerilor acestuia, în declarația dată în 14 februarie 2012, rezultă următoarele:

- în 28 octombrie 2011 s-au prezentat în biroul său numiții H.M.G. și O.V., angajați ai SC B. SA, nedumeriți de faptul că unui angajat al lor i s-a aplicat pentru aceeași faptă, două sancțiuni contravenționale, prin două procese-verbale de contravenție, amendă și avertisment;

- această situație l-a determinat pe inculpat să-i solicite explicații agentului P.E., acesta indicându-l pe B.M., ca fiind persoana care l-ar putea edifica;

- B.M. i-a explicat, după plecarea angajaților SC B. SA, că i-ar fi cerut lui P.E. „să rezolve situația”, motivat de faptul că sancțiunea contravențională atrăgea desfacerea contractului de muncă al persoanei sancționate;

- i-a solicitat un raport lui P.E., în conținutul căruia acesta a confirmat susținerile lui B.M., raportul pe care l-a pus la mapa sa, însoțit de fotocopii ale registrului de evidență al contravențiilor, ale raportului de activitate zilnică al ofițerului de serviciu, ale raportului de activitate al agentului P.E. și ale procesului-verbal de sancționare cu amenda aplicată lui S.D.;

- în acel moment, rezulta „din zvonurile” din unitate că amenda ar fi fost achitată. Este de remarcat faptul că, la nivelul funcției avute și raportat la procedurile interne reglementate, comandantul unității de Poliție Teiuș se rezumă la „verificări” empirice, care surprind datorită superficialității nespecifice acestui nivel.

- a plecat ulterior în concediu;

- în data de 4 ianuarie 2012, cu ocazia verificării mapei, „a găsit raportul”, l-a chemat pe P.E. pentru a verifica „care este situația cu amenda, respectiv dacă are date noi sau dacă a mai intervenit ceva”, atitudine surprinzătoare din perspectiva celor anterior menționate și a existenței unui cadru regulamentar organizat;

- a susținut că P.E. i-a relatat că B.M. i-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție întocmit inițial lui S.D. și aplicarea unei alte sancțiuni, cea a avertismentului, ocazie cu care P.E. i-a relatat că a distrus unul dintre exemplarele procesului-verbal prin care stabilise sancțiunea contravențională a amenzii;

- în aceeași zi a redactat un proces-verbal în formă olografă în care a consemnat susținerile lui P.E. și o sesizare cu același conținut, urmând să se decidă pe care să-l înainteze la I.P.J. Alba

- în data de 12 ianuarie 2012 a fost informat de ofițeri D.G.A. Alba despre conținutul cercetărilor efectuate în legătură cu cele două procese-verbale încheiate de P.E. și distrugerea unuia dintre acestea;

- în data de 16 ianuarie 2012 a fost apelat de Primarul localității S., care l-a întrebat dacă au debitat amenda aplicată lui S.D., l-a chemat pe agentul L.E.I. care a negat operațiunea debitării amenzii și i-a transmis că nu deține respectivul document, context în care i-a înmânat o copie a procesului-verbal pentru a-l trimite Primăriei S.;

- în intervalul 18-20 ianuarie 2012 a tehnoredactat la calculatorul utilizat de el înscrisul denumit proces-verbal, menționat anterior, pe care l-a trimis I.P.J. Alba;

- nu-și poate justifica diferența de date rezultată din compararea datelor din calculatorul său și înregistrarea oficială a avcestora.

Din perspectiva cronologiei datelor expuse, instanța de fond a reținut că este nejustificată:

- lentoarea cu care inculpatul P.M.M. a acționat și, de asemenea, diferența mare de timp parcursă de la momentul depunerii raportului de către P.E. la mapa comandantului unității de poliție (26 octombrie 2011) și redactarea înscrisurilor de informare a I.P.J. Alba de către inculpat (19 ianuarie 2012) care, conform procesului-verbal încheiat de Compartimentul de control intern al I.P.J. Alba depus la dosarul de urmărire penală, a fost primit la I.P.J. Alba data de 24 ianuarie 2012;

- repetitivitatea efectuării unor verificări exclusiv empirice, lipsite de fundament regulamentar, cu privire la plata amenzii de către una dintre persoanele sancționate contravențional de această unitate de poliție;

- lentoarea înregistrării procesului-verbal realizat de către inculpat pentru a semnala I.P.J. Alba incidentul creat de actele agentului P.E. (aparent redactat olograf în 4 ianuarie 2012 și în format word în 19 ianuarie 2012, conform raportului furnizat de unitatea de calculator și comunicat destinatarei, I.P.J. Alba, în data de 24 ianuarie 2012.).

Martorul S.D. a fost audiat în faza urmăririi penale, declarațiile acestuia fiind consemnate și în faza cercetării judecătorești, conform dosarului Curții de Apel.

În instanță, martorul a menționat că a relatat în declarația dată în faza urmăririi penale toate împrejurările cunoscute de el referitor la cauza în care este implicat inculpatul P.M.M.

Martorul a precizat că el este persoana care a fost sancționată contravențional cu suma de 500 RON, că nu a semnat documentul, iar ulterior i-a solicitat ajutorul inspectorului B.M., punându-i la dispoziție procesul-verbal de contravenție. Martorul a susținut că a fost îndrumat către un avocat, dar când a aflat care este valoarea onorariului acestuia a abandonat ideea contestării procesului-verbal că, după câteva zile a fost la post și l-a căutat pe B.M., care i-a dat să semneze un proces-verbal, că a primit un exemplar din acest document, dar și procesul-verbal care avea menționată sancțiunea amenzii de 500 RON, fără ca acest din urmă document să poarte vreo mențiune specială.

Martorul a mai precizat că, după sărbătorile de iarnă au venit la domiciliul său L.E.I. și P.E., care i-au solicitat chitanța care atesta plata amenzii. Cu aceeași ocazie, L.E.I. i-a restituit suma de 600 RON ce reprezenta un rest de plată rezultat din cumpărarea unui porc pentru sărbătorile de Crăciun de către L.E.I. Martorul a declarat că a achitat amenda și le-a dat celor doi chitanța. A insistat în a sublinia faptul că a aflat că ar avea un proces-verbal prin care era sancționat contravențional cu avertisment doar atunci când a fost chemat la D.G.A. În opinia Curții această afirmație a fost apreciată ca fiind total nesinceră deoarece martorul relatează când a primit al doilea proces-verbal, în ce context și, raportat la momentul în care rezultă că a achitat amenda, contextul în care s-a realizat deplasarea celor doi agenți de poliție la domiciliul său, conchizând în sensul că atitudinea pasivă a martorului a fost generată de conținutul celei de-a doua sancțiuni, menționată pe al doilea proces-verbal, primit de la prietenul său B.M. Este infirmată teoria momentului aflării sancțiunii avertismentului și de declarațiile martorilor L.E.I. și P.E., date în fața Curții de apel, dar și de aspectele precizate de martorul H.M.G., în fața curții, ocazie cu care acesta din urmă relatează că S.D. i-ar fi precizat la câteva zile după redactarea referatului în care propunea desfacerea contractelor de muncă persoanelor sancționate contravențional, printre care era și S.D. că „și-ar fi rezolvat problema, în sensul că i-a fost anulat procesul-verbal prin care fusese amendat și i s-a aplicat un avertisment”.

A reținut instanța de apel și afirmația martorului O.V., care a declarat în fața instanței că S.D. l-a anunțat, după 2-3 zile de la momentul în care martorul a intrat în posesia copiei procesului-verbal de contravenție al angajatului S.D., că nu mai plătește amenda deoarece „i s-a dat avertisment”.

Din această perspectivă s-a reținut că evoluția penală a atitudinii procesuale a martorului S.D. în fața autorităților judiciare, unde a depus mărturie sub prestare de jurământ, rămâne a fi lămurită de organele de urmărire penală în dosarul disjuns, raportat la acuzațiile de care este suspectat numitul B.M.

Martorul H.M.G. a fost audiat în faza urmăririi penale, declarațiile acestuia fiind consemnate la dosar. În faza cercetării judecătorești, martorul a fost audiat de către instanță, conform filelor din dosarul Curții de Apel.

În instanță, martorul a precizat că declarația consemnată în faza urmăririi penale corespunde aspectelor relatate de el în mod direct. Acesta a precizat că în cursul lunii octombrie 2011, luând cunoștință de aplicarea a două sancțiuni contravenționale unor paznici ai societății a propus prin referat desfacerea contractelor de muncă ale acestora. Printre persoanele propuse pentru desfacerea contractului de muncă se afla și numitul S.D., al cărui procesul-verbal prevedea amenda de 500 RON. După câteva zile, S.D. i-a cerut să retragă referatul în ce-l privește deoarece „și-ar fi rezolvat problema, în sensul că i-a fost anulat procesul-verbal prin care fusese amendat și i s-a aplicat un avertisment”. Pe fondul acestei relatări, martorul H.M.G. a hotărât să meargă în audiență la comandantul Poliției Teiuș, căruia i-a relatat situația, iar acesta s-ar fi arătat surprins, și-a manifestat îndoiala în privința veridicității informației și și-a exprimat dorința de a face verificări. Comandantul poliției a chemat o femeie căreia i-a solicitat un registru și pe B.M., căruia i-a relatat ce-i spuseseră cei doi martori. Martorul a dedus că B.M. nu dorea să răspundă în prezența lui întrebărilor adresate de P.M.M., astfel încât s-a hotărât să plece. După 9 ianuarie 2012 s-a întâlnit cu P.M.M., pe care l-a întrebat ce s-a mai întâmplat cu problema despre care l-a informat, iar acesta s-a exprimat în sensul „să plătească cine a greșit”.

Martorul O.V. a fost audiat în faza urmăririi penale, declarațiile acestuia fiind consemnate la dosar. În faza cercetării judecătorești martorul a fost audiat de către instanță, conform filelor din dosarul Curții de Apel.

În instanță, martorul a susținut că în momentul în care a aflat despre sancționarea contravențională a angajatului său, S.D., i-a cerut acestuia detalii și o copie a procesului-verbal de contravenție, document pe care l-a transmis la București și că după 2-3 zile, S.D. l-a anunțat că nu își mai plătește amenda deoarece „i s-a dat avertisment”.

Deoarece raportul contractual al angajatului S.D. depindea de existența sau inexistența unei sancțiuni contravenționale, martorul s-a deplasat împreună cu H.M.G. la comandantul Poliției Teiuș, respectiv la P.M.M. În continuare a relatat aceleași împrejurări care sunt evidențiate și de către martorul H.M.G. în declarația sa, raportat la cum anume s-a manifestat P.M.M. când a fost informat despre acest incident. Din datele furnizate de martor, instanța a reținut că inculpatul a fost surprins, a chemat-o pe L.E.I. căreia i-a cerut registrul, pe care l-a verificat și i-a confirmat că în respectivul document apare menționată sancțiunea amenzii aplicată numitului S.D., s-a enervat și l-a chemat pe B.M. căruia i-a cerut explicații. Reacția lui B.M. a fost specifică unei intense emoții după cum îl descrie martorul O.V., deoarece acesta s-a înroșit, a început să transpire și să se bâlbâie. În aprecierea martorului, reacția lui P.M.M. i-a creat convingerea că nu cunoștea despre această situație.

Martora L.E.I. a fost audiată în faza urmăririi penale, declarațiile acesteia fiind consemnate la dosar. În faza cercetării judecătorești a fost audiată de către instanță, conform declarației consemnată la dosarul Curții de Apel.

În instanță, martora a evidențiat faptul că a deținut funcția de agent principal de poliție siguranță publică și, suplimentar, a asigurat evidența operativă a unității, evidență care presupunea desfășurarea și a activității de secretariat la Poliția orașului Teiuș în anul 2011. Anterior plecării în concediul de odihnă, care a început în 10 decembrie 2011, a predat această ultimă atribuție colegului său, D.N., căruia i-ar fi comunicat că refuză să reia munca de secretariat la întoarcerea din concediu. Această afirmație, coroborată cu declarația inculpatului P.M.M în sensul că, în baza unui ordin intern urma să refacă toate fișele posturilor angajaților Poliției Teiuș, fapt care ar fi nemulțumit-o pe martora L.E.I., reflectă atmosfera tensionată din interiorul instituției, cel puțin în privința raporturilor profesionale între persoanele anterior menționate.

S-a solicitat martorei să descrie procedura internă aplicabilă situațiilor în care agenții de poliție încheiau procese-verbale de contravenție.

Opiniile exprimate de martoră intră în contradicție cu afirmațiile inculpatului P.M.M., din perspectiva în care martora a menționat că ridicarea proceselor-verbale de contravenție, depuse în cutia închisă aflată în camera ofițerului de serviciu se realiza periodic, la circa 1-2 săptămâni. Însăși martora se contrazice pe această procedură, fapt rezultat din afirmația acesteia în sensul că la venirea în audiență a celor două persoane de la SC B. SA a trebuit să-i prezinte comandantului P.M.M. registrul din camera ofițerului de gardă, deoarece ea nu operase în registrul de secretariat.

Mai există o susținere a martorei, cel puțin bizară, dacă nu în măsură să o poziționeze nefavorabil în raport cu modul de derulare a atribuțiilor specifice, aceea în care susține că P.E. nu i-a înmânat niciun proces-verbal pentru a-l înscrie în registrul de la secretariat. În fața instanței, martora a susținut că toate procesele-verbale erau introduse de agenții constatatori într-o cutie aflată la camera ofițerului de gardă, după ce acesta le consemna în registrul de poartă.

Niciuna dintre persoanele audiate nu au precizat instanței despre existența unor norme regulamentare concrete care să le genereze un anume comportament profesional. Cutumele după care funcționează această instituție, în disprețul unor norme legale, regulamentare, dovedesc grave probleme manageriale și pun la îndoială capacitatea instituțională de îndeplinire a funcțiilor prevăzute de Legea nr. 360/2002.

Martora a precizat faptul că în situația amenzilor neachitate „ar fi trebuit” să informeze Primăriile debitorilor, obligatoriu sub semnătura comandantului unității, deci a inculpatului P.M.M. și recunoaște în ultimul rând, că momentul primei debitări a unui proces-verbal de contravenție pentru anul 2011 s-a consumat ulterior datei de 12 ianuarie 2012. Timpul folosit la exprimarea acestei idei, coroborat cu precizarea expresă a martorei din alineatul următor în sensul că nedebitarea proceselor-verbale a reprezentat o „cutumă”, preluată de la colegul care se ocupase anterior de munca de secretariat și recunoașterea martorei, confirmă afirmația inculpatului P.M.M. în sensul că martora nu-și îndeplinise aceste sarcini de serviciu în perioada aferentă anului 2011.

Martora a relatat momentul venirii în audiență a angajaților firmei SC B. SA la comandantul unității, constatarea faptului că procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea amenzii aplicată contravenientului S.D. era menționat în registrul aflat în camera ofițerului de serviciu, completat de agentul constatator, celălalt registru, din secretariatul unității de poliție, ce trebuia completat de martoră, neavând operate datele la zi. Martora a relatat că în urma discuției dintre P.M.M., B.M. și P.E. s-a redactat un raport, ce a fost predat direct comandantului unității, P.M.M. și care a fost completat ulterior, afirmație care se bazează pe faptul că sunt folosite expresii neuzitate în mod uzual de P.M.M., dar și datorită discuțiilor pe care le-a avut cu P.E. A realizat înregistrările pentru a dovedi felul în care inculpatul dorea să-l influențeze pe agentul P.E.

A mai menționat martora că, în cursul lunii ianuarie 2012 s-a deplasat la Primăria S. cu o fotocopie a procesului-verbal care conținea amenda aplicată lui S.D., împreună cu o adresă de însoțire. Din susținerile martorei rezultă că a efectuat deplasarea la primărie, însoțită de martorul P.E., apoi au mers la S.D. acasă pentru a primi chitanța, martora cunoscând că acesta ar fi achitat amenda. Întrucât S.D. i-a spus că nu a plătit amenda și s-a arătat nemulțumit de faptul că a fost debitat, martora i-a dat suma de 600 RON achitându-și astfel datoria pe care o avea la acesta și care reprezenta contravaloarea unui porc pe care îl cumpărase de le el.

A reținut instanța de fond că nu există nicio precizare din partea martorei în sensul că inculpatul P.M.M. „a făcut demersuri cu scopul să zădărnicească urmărirea penală a acestuia (P.E.) și să-l protejeze de consecințele legii penale”.

Acuzarea a reținut în rechizitoriu, relativ la acuzația adusă inculpatului P.M.M. din perspectiva art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen. faptul că, „hotărârea infracțională a fost pusă în executare folosindu-se din nou de poziția sa în ierarhia Poliției Teiuș, astfel încât inculpatul P.M.M. a dispus cu intenția directă de a ajuta pe P.E. ca acesta din urmă, împreună cu martorul L.E.I. să se deplaseze la locuința contravenientului S.D. cu scopul de a-i asigura acestuia resursele financiare necesare plății sancțiunii contravenționale prin remiterea efectivă de către martorul L.E.I. a sumei reprezentând plată amendă, contravenientului S.D.”.

Rezultă, în mod explicit, din declarația inculpatei L.E.I. dată în faza urmăririi penale faptul că B.M. a fost persoana care i-a sugerat martorei să-l contacteze pe S.D. în data de 16 ianuarie 2012 pentru a achita amenda, motivat de faptul că astfel nu se mai produc consecințe juridice asupra lui P.E.

Martora a relatat și faptul că la sfârșitul lunii ianuarie 2012-începutul lunii februarie 2012, inculpatul i-ar fi cerut ajutorul ei și agentului P.E., care ar fi trebuit să susțină că acesta știa de la cei doi că amenda ar fi fost plătită imediat. A susținut martora, că P. a refuzat explicit, care a tăcut. Curtea a înlăturat din ansamblul probator înregistrarea efectuată de martoră în momentul discuțiilor purtate de ea cu martorul P.E., ca irelevantă pentru fondul cauzei.

Martorul P.E. a fost audiat în faza urmăririi penale, declarațiile acestuia fiind consemnate la dosar. În faza cercetării judecătorești a fost audiat de către instanță, conform dosarului Curții de Apel. S-a solicitat de către inculpat audierea acestui martor pentru a dovedi conținutul și natura relațiilor dintre inculpat și martor, respectiv dintre martor și L.E.I.

În instanță, martorul a precizat faptul că este trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba sub acuzația de distrugere a unui proces-verbal de contravenție, încheiat pe numele lui S.D., că la solicitarea inculpatului P.M.M., superiorul său, a întocmit un raport justificat de vizita unor angajați ai firmei SC B. SA la sediul Poliției Teiuș și că a completat raportul inițial în cursul aceleiași zile în care a fost întocmit raportul, aspect care vine în contradicție cu susținerile martorei L.E.I. A reținut instanța, că alte mijloace de probă suplimentare nu s-au administrat de către acuzare pentru a putea stabili exactitatea susținerilor celor doi martori în această privință, context în care nu poate fi reținută acuzația potrivit căreia inculpatul P.M.M. l-ar fi determinat să efectueze respectiva completare în cursul lunii ianuarie 2012, în realizarea rezoluției infracționale reținute în sarcina inculpatului P.M.M. la pct. 2 din actul de sesizare a instanței cu ocazia expunerii situației de fapt (echivalentul pct. 1 din rubrica „Încadrarea juridică”), că dubiul profită inculpatului, iar prezumția de nevinovăție nu este răsturnată de probe temeinice, concludente, în sensul dispozițiilor art. 67 C. proc. pen.

A mai precizat martorul că a încheiat un proces-verbal de contravenție lui S.D. și că la solicitarea lui B.M. de a-l distruge și de a întocmi un nou proces-verbal cu o altă sancțiune- avertisment, a răspuns parțial solicitării acestuia, în sensul că a întocmit al doilea proces-verbal cu sancțiunea avertisment. Martorul a relatat că a urmat procedura de a înregistra primul proces-verbal în registrul aflat în camera ofițerului de serviciu, a întocmit raportul de la sfârșitul programului, dar nu l-a lăsat în cutia special destinată proceselor-verbale, că a fost conștient că nu procedează corect, dar „și-a ascultat superiorul” (pe B.M.).

Referitor la deplasarea efectuată la Primăria S., martorul a menționat faptul că a fost trimis împreună cu colega sa L.E.I. pentru a se interesa dacă este plătită amenda aplicată lui S.D. Colega sa i-a precizat, pe drum, că P.M.M. i-a înmânat o hârtie, pe care el nu a văzut-o și despre care nu i s-au dat relații suplimentare, document în baza căruia trebuiau să se intereseze dacă S.D. a achitat amenda contravențională.

Martorul a susținut că, înainte de a pleca la Primăria S., a avut inițiativa, pe care a și comunicat-o colegei sale, de a verifica și acasă la S.D. dacă amenda este sau nu achitată, martorul presupunând că S.D. putea avea chitanța la el. A mai arătat că inculpatul știa doar de deplasarea lor la Primăria S. nu și de inițiativa particulară a lui și a colegei sale de a face verificări la S.D.

După ce au constatat la Primărie că S.D. nu și-a achitat amenda s-au deplasat la domiciliul acestuia și l-au întrebat de ce nu a plătit amenda, răspunsul contravenientului fiind: din lipsă de bani. Pe drum spre locuința lui S.D., martora L.E.I. l-a informat că trebuie să-i plătească lui S.D. o datorie, rezultată din achiziționarea unui porc. În acest context, martora i-a restituit suma de 600 RON, iar S.D. s-a hotărât să-și achite amenda. De la contravenient au luat chitanța și s-au deplasat la sediul Poliției Teiuș.

Martorul a declarat că după ce a aflat că este cercetat penal și ulterior momentului deplasării la locuința lui S.D., inculpatul P.M.M. i-a solicitat să spună adevărul în legătură cu ce s-a întâmplat.

Martorul D.N. a fost audiat în ambele faze procesuale, declarațiile acestuia fiind consemnate la dosarul de urmărire penală și dosarul Curții de apel.

Martorul a precizat că a exercitat atribuții specifice muncii de secretariat în perioadele: sfârșitul anului 2010-aprilie 2012, parțial în cursul lunii decembrie, în timpul concediului de odihnă al martorei L.E.I. și în continuare începând cu 1 ianuarie 2012.

Martorul a relatat că a fost chemat de inculpatul P.M.M. la serviciu, după orele de program, pentru a înregistra un „proces-verbal referitor la un control efectuat (...) asupra sancțiunilor aplicate în baza Legii nr. 333/2003”. A înregistrat documentul redactat în formă olografă cu data zilei anterioare celei în care se aflau, dintr-o greșeală, în contextul în care în cursul acelei zile, în care efectua respectiva înregistrare, nu efectuase nicio înregistrare a vreunui document, iar ultima înregistrare purta data zilei anterioare celei în care erau. A menționat pe document numărul de înregistrare, apoi l-a returnat inculpatului P.M.M. Martorul a arătat că i-a fost solicitat numărul de înregistrare pentru ca acesta să fie trecut pe documentul redactat la calculator.

Relativ la modul de funcționare a instituției și la circumstanțele care au favorizat producerea unor deficiențe grave de funcționare a unității de poliție în raport de tipurile de controale preventive ce sunt efectuate pe orizontală și pe verticală în cadrul sistemului de poliție, martorul a evidențiat faptul că în cursul anului 2011 nu au fost efectuate controale de la I.P.J. Alba referitor la sancțiunile contravenționale, aplicarea sau debitarea lor de către organul constatator.

Relativ la înregistrările audio efectuate, martorul a apreciat că abordarea și solicitarea ce i-a fost adresată de inculpatul P.M.M. viza dorința exprimată de acesta ca martorul să relateze adevărul.

Martorul S.D. a fost audiat doar în faza cercetării judecătorești de către instanță, conform dosarului Curții de apel. S-a solicitat de către inculpat audierea acestui martor în circumstanțiere.

Martorul l-a caracterizat pe inculpat din perspectiva calităților profesionale și umane de care acesta a dat dovadă în exercitarea atribuțiilor de serviciu, evidențiind veleități manageriale, educative, de disciplinare a colectivului într-o modalitate politicoasă, care nu-i punea pe subordonați în ipostaze înjositoare.

Martorul S.I.C. a fost audiat de instanță, la solicitarea inculpatului, pentru considerente similare celor pentru care a fost audiat martorul precedent, declarația acestuia fiind consemnată în dosarul Curții de apel.

Martorul a declarat că în cursul anului 2012 a asistat la o discuție la care B.M. îi explica lui P.E. despre stingerea efectelor juridice dacă se achită amenda pe care acesta i-o aplicase lui S.D. Din discuție martorul a dedus că efectele juridice la care se făcea referire s-ar fi produs asupra lui P.E., cu referire la sancțiunea aplicată de acesta din urmă paznicului sancționat de el. Martorul a menționat că nu s-a pronunțat numele paznicului, concluziile prezentate de el instanței reprezentând deducții ale sale în raport de conținutul discuției. Pe inculpatul P.M.M. l-a caracterizat apreciativ, ca fiind un bun polițist și manager implicat în funcționarea instituției.

Instanța de fond a înlăturat susținerile inculpatului P.M.M. referitor la cronologia actelor pretins a fi fost executate de el, astfel:

1. Inculpatul a susținut în instanță faptul că a redactat propriul raport și/sau proces-verbal de informare în sensul celor anterior menționate, în data de 4 ianuarie 2012, că redactează cu dificultate la calculator și acesta ar fi fost motivul întârzierii transmiterii respectivului document către superiorii săi, respectiv al înregistrării documentului redactat de el în Registrul Poliției Teiuș, la data de 19 ianuarie 2012. S-a reținut că susținerile inculpatului în sensul celor anterior menționate sunt lipsite de suport probator, operează de jure prezumția de nevinovăție și, implicit de bună credință, însă aceasta este înlăturată de probele administrate în cauză, respectiv:

- declarația martorului D.N. dată în faza urmăririi penale și la instanță, din care rezultă că a fost solicitat după orele de program pentru a înregistra un document olograf pus la dispoziție de inculpat;

- înregistrarea ambientală din data de 6 martie 2012, din care rezultă faptul că inculpatul îi spune martorului D.N. că i-ar fi înmânat două documente, unul în formă olografă și altul redactat la calculator, având același conținut, atitudine prin care își preconstituie probe în mod ilicit;

- extrasele din unitatea de calculator și raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în baza percheziției în sistem informatic din care rezultă că două documente intitulate proces-verbal (unul fiind identic celui din 18 ianuarie 2012 de la dosarul de urmărire penală) sunt identificate în unitatea folosită de inculpat.

2. Susținerea inculpatului în sensul că i-ar fi solicitat lui P.E. să completeze raportul întocmit de acesta în data de 4 ianuarie 2012, prin prisma faptului că acesta i-a adus la cunoștință informații noi, menționată în conținutul procesului-verbal înregistrat în data de 18 ianuarie 2012, nu este susținută de declarația martorului P.E., care precizează faptul că a realizat respectiva completare în aceeași dată la care a întocmit raportul. Alte elemente care să susțină afirmația inculpatului nu au fost aduse.

În ce privește transcrierile rezultate în urma interceptărilor efectuate în cauză, instanța de fond a reținut că:

Toate persoanele interceptate de autorități în cursul procedurilor judiciare și în baza unor mandate emise de magistrat în condițiile prevăzute de art. 911 și urm. C. proc. pen. și-au recunoscut și au declarat că transcrierile corespund conținutului convorbirilor purtate de ei, neexistând obiecțiuni în legătură cu acestea.

În actul de sesizare sunt reținute drept probe ce susțin acuzația de instigare neurmată de executare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. dialogurile ambientale purtate de P.M.M. cu D.N., în datele de 2 martie 2012 și 6 martie 2012, ale căror transcrieri se află la dosarul de urmărire penală.

a) Analizând conținutul discuțiilor ambientale anterior menționate, instanța de fond a reținut că rezultă fără putință de tăgadă că susținerile martorului D.N., exprimate în declarația dată în fața autorităților judiciare exprimă adevărul, dar această concluzie poate fi desprinsă doar în raport de discuțiile purtate între P.M.M. și D.N. pentru data de 2 martie 2012. Inculpatul a susținut în cadrul dialogului din această dată faptul că: „Trebuie sprijin, trebuie adevărul (…)”, susținere care atribuie altă valoare contextului factual reținut de acuzare cu privire la această dată, element neinteresant pentru acuzare din perspectiva în care această susținere a inculpatului nu apare menționată îngroșat în rechizitoriu.

Acuzarea a apreciat că afirmațiile inculpatului din data de 2 martie 2012, în sensul: „Azi am povestit. Tu o să lămurești cu treaba aia! (…) Deci, deci trebuie s-o lămurești să nu fie probleme (…). Și treaba ailaltă am discutat-o, nu ai văzut, nu? (...). Noi mai discutăm mai tot timpul aici (…). Urmează să, am făcut (…) și eu ți-am spus asta. Ai înțeles? OK! (...). Mai merg și alți colegi care spun tot la fel. Și atunci e (…). Dacă lucrurile merg așa cum trebuie, trebuie să se rezolve bine.”, marcate de către acuzare cu îngroșarea textului în procesul-verbal de transcriere, însă analizate în ansamblu de către Curte în raport de conținutul efectiv al dialogului purtat de cele două persoane, cu reținerea sublinierii făcute de inculpat în cadrul acestei discuții, reprezintă elemente ce nu conturează vreun element constitutiv din perspectiva infracțiunii anterior menționate. În aprecierea Curții, discuția aceasta este în afara cadrului penal, neexistând date suficiente care să contureze acuzația de instigare neurmată de executare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

b) Referitor la discuția ambientală purtată de aceleași persoane în data de 6 martie 2012, conținutul susținerilor lui P.M.M. dobândesc conotații penale deoarece acesta arată:

„P.M.M.: Deci, îi foarte importantă declarația ta! Realizezi?

D.N.: Îhî, îhî.

P.M.M.: Încearcă să nu mă bagi la necaz! Deci, fii atent: vreau să sublimezi, că la un moment o să te întrebe. Nu tră’ să-ți fie frică, că ei îs de partea noastră! De când ai luat secretariatu’ ți-am spus să nu lași niciun număr? Corect că ti-am spus?

D.N.: Da, da.

P.M.M.: Ți-am spus clar: „Dom'le, nu vrem, nu încercăm nimic (...)”!

D.N.: Da, da!

P.M.M.: Deci, ți-am spus chestia asta, da? După-masa te-am chemat de vreo câteva ori; deci, n-o fost prima dată când te-am chemat!

D.N.: Nu, nu.

P.M.M.: Deci, atuncea, eu am fost acolo, te-am chemat, am procesele-verbale, ți le-am dat, tu le-ai înregistrat.

D.N.: Da. Da.

P.M.M.: Și din motivul ăla, clar, că ăsta-i adevărul, ca îndată nu s-o întâmplat să nu înregistrezi, sau s-o mai întâmplat (...)

D.N.: S-o întâmplat de n-am înregistrat.

P.M.M.: Nu ți-ai dat seama că o fost 18 sau că 19, nici o problemă că .[neinteligibil] (…)

D.N.: Da’ binențeles! Normal! Nu, nu, că așa o fost, eu în 19 n-am înregistrat nimica c-am avut treabă și seara m-ați chemat, eu am văzut ultimul număr (...)

P.M.M.: Ți-am dat procesele-verbale amândouă și ăla în calculator și la ce oră, le-ai înregistrat, eu am plecat! Sau or rămas la tine, mi le-ai dat înapoi atuncea (...) Nu știu, chiar cum vrei declară chestia aia, nu mă interesează! Nu știu (...) Mi le-ai înregistrat, mi le-ai pus pe birou, ai plecat acasă! Ok?

D.N.: Da, da.

P.M.M.: Și, ai auzit, că, no, ești acolo la secretariat, ai auzit că eu urmează să fac sesizări, că urmează să-i înștiințez c-am făcut procese-verbale de la începutul lunii ianuarie! Poți să faci chestia asta?!

D.N.: Da, da.

P.M.M.: Îhâ, nu-i nicio (...)

D.N.: Îhm (...)

P.M.M.: No, succes!”

Inculpatul insistă către martorul D.N. ca acesta să evidențieze anumite aspecte ce trebuie declarate de către martor la momentul audierii sale, relativ la:

- motivul pentru care documentul înregistrat de martor poartă data de 18 ianuarie 2012;

- faptul că s-a mai întâmplat să-l cheme pe martor de acasă pentru probleme de serviciu,

- faptul că i-ar fi dat martorului ambele procese-verbale, inclusiv cel redactat la calculator pe care acesta le-ar fi înregistrat,

- faptul că martorul ar fi auzit că P.M.M. urmează să facă sesizări, că urmează să-i înștiințeze că a întocmit procesele-verbale la începutul lunii ianuarie.

Afirmația inculpatului P.M.M. adresată martorului D.N., la un moment dat: „Nu știu, chiar cum vrei declară chestia aia, nu mă interesează!” atunci când se referă la momentul ulterior predării către martor a proceselor-verbale (insistând pe faptul că le-a predat pe amândouă)”, cu sublinierea de către inculpat a împrejurării că poate declara cum vrea martorul D.N. pentru că nu-l interesează aspectul pe care-l va susține acesta în fața autorităților relativ la rămânerea acelor documente în posesia martorului sau returnarea lor către inculpat continuă, prezentând o variantă punctuală: „Mi le-ai înregistrat, mi le-ai pus pe birou, ai plecat acasă! Ok?” susține ipoteza acuzării.

În consecință, partea finală a discuțiilor purtate în data de 6 martie 2012 reprezintă o evidentă încercare a inculpatului de a determina martorul, cercetat separat în legătură cu faptele sale, să declare în sensul dorit de el.

c) Din punct de vedere al probatoriului, procesele-verbale de transcriere a înregistrării discuțiilor ambientale purtate între L.E.I. și P.E., persoană cercetată penal, depuse la dosarul de urmărire penală s-a reținut că nu sunt relevante cauzei în contextul în care susținerile martorului P.E. reprezintă, fie simple exprimări onomatopeice, fie expresii cu caracter obscen, deloc sugestive stării de fapt reținute de către acuzare în rechizitoriu. De altminteri, nici acuzarea nu folosește elemente rezultate din respectiva înregistrare realizată de martora L.E.I. din proprie inițiativă.

Concluzionând, instanța de fond a reținut că inculpatul P.M.M. se face vinovat de comiterea infracțiunilor de: omisiunea sesizării organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals și instigare neurmată de executare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere atitudinea de nerecunoaștere a faptelor adoptată de inculpat, în tot cursul procesului penal acesta încercând să inducă ideea potrivit căreia s-a manifestat în sens pozitiv prin informarea organelor judiciare. Prezentarea inculpatului în fața organelor judiciare, lipsa antecedentelor penale și faptul că a fost recunoscut ca o persoană competentă profesional în cadrul sistemului în care a activat, că beneficiază de recunoașterea calităților sale morale și profesionale sunt împrejurări care în opinia instanței de fond justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Totodată s-a avut în vedere împrejurarea că activitatea infracțională a inculpatului a generat, inevitabil, lipsa de încredere în autoritățile statului.

În raport de aspectele susmenționate, s-a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Referitor la infracțiunea de favorizarea infractorului s-a reținut că nu există nici un element probator care să susțină teza avansată de acuzare prin actul de sesizare în sensul că inculpatul P.M.M. „în luna ianuarie 2012 a aflat că numitul P.E., subordonat al său, este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni conexe infracțiunilor de corupție, că a făcut demersuri cu scopul să zădărnicească urmărirea penală a acestuia și să-l protejeze de consecințele legii penale”.

Probele analizate exclud existența oricărui act material de natură a avea ca efect favorizarea infractorului, astfel cum este definită această infracțiune în art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen.

În consecință, reținând că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată prin probe suficiente, evidente și concludente, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru inexistența infracțiunii susmenționate, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva sentinței au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia și inculpatul P.M.M.

Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând următoarele:

- greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, din probele administrate în cauză rezultând, fără dubiu, că fapta există și că a fost comisă în împrejurările reținute în actul de sesizare a instanței;

- greșita reținere în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și a prevederilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei. În opinia parchetului, gravitatea faptelor comise de inculpat, în contextul în care corupția în rândul persoanelor implicate în actul de justiție este subiect de actualitate în societatea românească, atitudinea nesinceră a inculpatului care a încercat să acrediteze ideea că s-a manifestat în sens pozitiv, prin informarea organelor judiciare, sunt aspecte suficiente pentru pronunțarea unor pedepse mai aspre, care să descurajeze comportamente similare.

În consecință, parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței, condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, înlăturarea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., majorarea pedepselor și schimbarea modalității de executare a acestora.

Inculpatul P.M.M., prin motivele de recurs depuse în scris la dosar și susținute oral de apărătorul său ales cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei a solicitat:

- pentru infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu motivarea de esență, că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, raportat la modul în care a acționat inculpatul și la scopul urmărit prin demersurile întreprinse. În susținerea cererii de sancționare a inculpatului cu o amendă administrativă, apărarea a invocat egalitatea de tratament juridic cu L.E.I., agent în cadrul Poliției orașului Teiuș, care deși a asistat la discuțiile dintre P.M.M., B.M. și P.E. și a luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni, nu a sesizat organele judiciare, a avut calitatea de martor;

- pentru infracțiunea de fals intelectual, achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece inculpatul nu a acționat cu intenție, neavând nici un interes să-l protejeze pe subordonatul său;

- pentru infracțiunea de uz de fals, achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei fapte penale, nici sub aspectul laturii obiective, nici al celei subiective. În opinia apărării, nu poate exista infracțiunea de uz de fals în absența infracțiunii de fals intelectual. În plus, sub aspectul laturii subiective se susține că înscrisul intitulat „proces-verbal” nu a produs nici un efect juridic, nu a fost utilizat în scopul de a produce efecte pro-cauza, la momentul înregistrării lui, inculpatul nu a avut reprezentarea că îl ajută pe P.E.;

- pentru infracțiunea de instigare neurmată de executare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. deoarece fapta nu există.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 februarie 2013 și a avut prim termen de judecată la 19 iunie 2013 când recurentul inculpat, prin cererea scrisă depusă la dosar, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja avocat.

Următorul termen de judecată acordat în cauză a fost stabilit la data de 18 septembrie 2013, când apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2013, apărătorul ales al inculpatului a învederat faptul că a reziliat contractul de asistență juridică încheiat cu acesta. La cererea inculpatului și a noului apărător ales al acestuia s-a amânat cauza pentru a da posibilitatea apărătorului să-și pregătească apărarea.

La termenul din data de 13 noiembrie 2013, înainte de începerea dezbaterilor, inculpatul a arătat că nu înțelege să dea declarație în cauză, că nu are de solicitat probe în apărare, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le-a depus la dosar. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public nu a solicitat administrarea de noi probe față de soluția de achitare dispusă de instanța de fond pentru infracțiunea de favorizarea infractorului.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de parchet și de inculpat, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat numai recursul declarat de parchet.

Referitor la criticile invocate de inculpat, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de apărare și în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, că infracțiunile de fals intelectual, uz de fals și instigare neurmată de executare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, există și au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Din probele administrate în cauză, astfel cum au fost expuse și analizate pe larg în considerentele sentinței, analiză pe care Înalta Curte și-o însușește, cu excepția celei vizând infracțiunea de favorizarea infractorului, faptă cu privire la care se reține că există în materialitatea ei și a fost săvărșită de inculpat, pentru argumentele ce vor fi arătate cu ocazia examinării recursului parchetului, rezultă că:

Recurentul inculpat P.M.M., șef al Poliției orașului Teiuș, județul Alba, la data de 20 octombrie 2011, a primit în audiență pe martorii H.M.G. și O.V. (director și respectiv, șeful pazei Fabricii B. Teiuș) care i-au sesizat faptul că martorului S.D., angajatul fabricii, i-au fost aplicate de către agentul de poliție P.E. două sancțiuni contravenționale diferite, amendă și avertisment, prin două procese-verbale diferite, pentru aceeași abatere, pretins comisă la aceeași dată, cea prevăzută de art. 48 lit. f) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Urmare aspectelor semnalate de martorii susmenționați, recurentul inculpat, în calitatea sa de conducător al unității de poliție, în ziua de 26 octombrie 2011, i-a solicitat agentului P.E. să întocmească un raport în care să detalieze împrejurările în care a aplicat cele două sancțiuni contravenționale, din conținutul raportului rezultând că P.E. a distrus procesul-verbal inițial și a întocmit un altul, din dorința de a-l ajuta pe contravenient să nu-și piardă locul de muncă.

Recurentul inculpat, deși a luat cunoștință despre comiterea faptelor de către subordonatul său, a păstrat raportul întocmit de P.E. și nu a sesizat organele judiciare în legătură cu aspectele cunoscute în virtutea funcției pe care o îndeplinea.

Obligația inculpatului de a sesiza organele judiciare și șeful său ierarhic rezultă din prevederile art. 41 lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului conform cărora, trebuia să informeze șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate, cu privire la faptele de corupție săvârșite de alți polițiști, de care a luat cunoștință, precum și din dispozițiile art. 263 C. pen. În conformitate cu aceste prevederi legale, recurentul inculpat avea obligația de a sesiza de îndată procurorul sau organul de urmărire penală cu privire la fapta penală de care a luat cunoștință în legătură cu serviciul său.

Prin atitudinea sa, recurentul inculpat a urmărit să-l pună la adăpost pe P.E. de consecințele legii penale. Mai mult, după ce a aflat de existența pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a Dosarului penal nr. 57/P/2012 în care P.E. era cercetat pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și distrugere de înscrisuri, realizând gravitatea situației, intenționând să invoce cauza de nepedepsire a desistării, recurentul inculpat a întocmit înscrisul denumit „proces-verbal” pe care l-a datat 4 ianuarie 2012 și l-a înregistrat la 18 ianuarie 2012, în cuprinsul căruia a consemnat în mod nereal faptul că s-a sesizat cu privire la faptele penale săvârșite de P.E. Ulterior, „procesul-verbal” respectiv a fost depus la Inspectoratul de Poliție al Județului Alba, Compartimentul Control Intern. Verificările efectuate în cauză au stabilit însă, că înscrisul denumit „proces-verbal” a fost întocmit în data de 19 ianuarie 2012, ora 18:47, situație în care, realitatea scriptică nu corespundea celei faptice.

Demersurile recurentului inculpat de a-l ajuta pe P.E. să zădărnicească urmărirea penală au continuat astfel că, la data de 16 ianuarie 2012, după ce a fost anunțat de funcționari din cadrul Primăriei comunei S. despre faptul că D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia, verifică dacă contravenientul S.D. a achitat amenda, cunoscând faptul că împotriva subordonatului său era declanșată o anchetă penală, a înaintat martorilor L.E.I. și P.E. copia procesului-verbal cuprinzând sancțiunea amenzii și adresa de înaintare pentru ca aceștia să se deplaseze la Primăria comunei S. în vederea punerii în executare a sancțiunii amenzii (recurentul inculpat a avut în vedere reprezentarea faptului că plata amenzii avea drept consecință stingerea raportului de drept civil contravențional și exonerarea de răspundere penală a lui P.E.).

La cererea recurentului inculpat, L.E.I. și P.E. s-au deplasat la locuința contravenientului S.D. cu scopul de a-i pune la dispoziție suma de bani necesară plății amenzii contravenționale, prin remiterea efectivă de către martora L.E.I. către contravenient a sumei de 600 RON. În continuare, contravenientul, însoțit de martorii L.E.I. și P.E., s-a deplasat la Primăria comunei S. unde a achitat amenda și a primit chitanța care a fost luată de martori și prezentată recurentului inculpat.

Recurentul inculpat a stăruit ca martorul S.D. să achite amenda, în orice condiții, deși cunoștea, din raportul întocmit de P.E., că acesta distrusese exemplarul 1 al procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, urmărind prin aceasta denaturarea stării de fapt și crearea în mod voit a unei confuzii așa încât organul de urmărire penală care efectua investigații în legătură cu modul și împrejurările în care P.E. întocmise, pentru aceeași contravenție, pretins comisă la aceeași dată de către martorul S.D., două procese-verbale de contravenție prin care aplicase două sancțiuni diferite, să adopte o soluție favorabilă subordonatului său.

În continuarea demersurilor întreprinse cu scopul de a zădărnici activitățile efectuate de organele de urmărire penală față de P.E., uzând de autoritatea conferită de funcția de conducere pe care o îndeplinea, recurentul inculpat luând cunoștință de faptul că o parte dintre subordonați urmau să dea declarații în calitate de martori a luat hotărârea de a-i determina să declare în mod mincinos astfel ca depozițiile lor să-i fie favorabile și să ducă la exonerarea lui de răspundere penală.

Astfel, în ziua de 2 martie 2012, recurentul inculpat a luat legătura cu agentul șef D.N. care urma să fie audiat în calitate de martor și i-a cerut să declare în favoarea lui, asigurându-l că și alți colegi vor da declarații favorabile lui „(…) deci trebuie să o lămurești să nu fie probleme (…) și treaba ailaltă am discutat-o, nu ai văzut (…) mai merg și alți colegi care spun tot la fel (…) dacă treburile merg cum trebuie, trebuie să se rezolve bine”.

La data de 6 martie 2012, înainte ca martorul D.N. să fie audiat la D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia, a fost abordat de recurent care a purtat cu el o discuție ambientală, interceptată legal, în care insistă ca martorul să evidențieze anumite aspecte referitoare la: motivul pentru care documentul înregistrat de martor poartă data de 18 ianuarie 2012; faptul că s-a mai întâmplat să-l cheme pe martor de acasă pentru probleme de serviciu; că i-ar fi dat martorului ambele procese-verbale, inclusiv cel tehnoredactat la calculator și pe care acesta le-ar fi înregistrat, că martorul ar fi auzit că inculpatul urmează să sesizeze organele competente, atrăgându-i totodată atenția martorului asupra importanța declarației sale „(…) ai auzit că eu urmează să fac sesizări, că urmează să-i înștiințez, i-am făcut procese-verbale de la începutul lunii ianuarie. Poți să faci chestia asta?”, „(…) deci îi foarte importantă declarația ta. Realizezi? (…) încearcă să nu mă bagi la necaz”.

Cu toate insistențele și rugămințile recurentului inculpat, martorul D.N. nu a dat curs solicitării acestuia de a face declarații mincinoase, cu ocazia audierii, martorul relatând împrejurările percepute personal de el.

Având în vedere situația de fapt mai sus expusă, Înalta Curte nu va primi cererile apărării de a se constata incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual și de uz de fals, respectiv a dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., inexistența instigării neurmată de executare la comiterea de către martorul D.N. a infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Așa cum în mod just a reținut instanța de fond, recurentul inculpat, cu intenție, a întocmit în fals înscrisul intitulat „proces-verbal” în care a consemnat, în mod nereal că l-a redactat la data de 4 ianuarie 2012, cu scopul evident de a crea falsa reprezentare că s-a sesizat cu privire la faptele penale pretins comise de către P.E., anterior sesizării din oficiu de către organele judiciare. În realitate, înscrisul respectiv a fost întocmit la data de 19 ianuarie 2012 și ulterior a fost depus la Compartimentul Control Intern din cadrul I.P.J. Alba.

Concluzionând în sensul existenței infracțiunii de fals intelectual, cererea de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de uz de fals, motivat de faptul că această infracțiune nu poate exista în lipsa unui înscris fals, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.

Referitor la instigarea neurmată de executare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, Înalta Curte reține, contrar susținerilor apărării, că fapta există și constă în aceea că recurentul inculpat, cu intenție, la datele de 2 martie 2012 și 6 martie 2012, înainte de audierea în calitate de martor a agentului șef D.N., l-a determinat pe acesta să declare necorespunzător adevărului în cauza în care inculpatul era cercetat. Instigarea martorului a rămas însă fără rezultat, numai datorită faptului că acesta a ales să declare adevărul cu privire la împrejurările esențiale referitor la care a fost întrebat de către organele judiciare și nu în mod mincinos, așa cum i-a cerut inculpatul.

În ce privește omisiunea sesizării organelor judiciare, Înalta Curte constată că această faptă prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, constatare în raport de care, cererea apărării de a se dispune achitarea inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. b1) C. proc. pen. și ale art. 181 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni administrative, nu este întemeiată.

Modul și împrejurările comiterii faptei, scopul urmărit de recurent, acela de a nu fi tras la răspundere penală subordonatul său, P.E., cercetat pentru săvârșirea unor fapte penale, funcția deținută de inculpat, valoarea socială lezată prin atitudinea acestuia de a nu sesiza organele judiciare, sunt aspecte care imprimă faptei gradul de pericol social al unei infracțiuni și care justifică menținerea condamnării inculpatului, dispusă de instanța de fond.

În ce privește recursul parchetului, Înalta Curte constată întemeiate criticile vizând greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, reținerea în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și modalitatea de executare a pedepsei rezultante.

Concluzia la care a ajuns instanța de fond în sensul inexistenței oricărui act material de natură a avea ca efecte favorizarea infractorului, astfel cum este definită această infracțiune în art. 264 C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este eronată.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de favorizarea infractorului se realizează prin ajutorul dat unui infractor, adică unei persoane care a săvârșit anterior o infracțiune pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Ajutorul poate consta în acte comisive sau omisive, poate fi material sau moral, poate fi dat direct sau indirect, adică prin intermediul unei alte persoane, esențial este să nu fi existat o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii.

Cerința ca ajutorul să fie dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii se referă la latura obiectivă a infracțiunii, deoarece ea indică destinația obiectivă a actului de favorizare și nu finalitatea subiectivă a acestui act.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești rezultă că demersurile înteprinse de recurent, în mod continuu și susținut, după ce a aflat de existența dosarului penal în care agentul P.E. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și distrugere de înscrisuri, pentru a-l ajuta pe acesta să zădărnicească urmărirea penală, se circumscriu „ajutorului dat unui infractor” în sensul dat acestei noțiuni de art. 264 C. pen. care incriminează infracțiunea de favorizarea infractorului.

În concret, la data de 16 ianuarie 2012, după ce a fost anunțat de către funcționari din cadrul Primăriei comunei S., că D.G.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia, verifică dacă martorul S.D. a achitat amenda contravențională ce îi fusese aplicată de către P.E., a înmânat acestuia din urmă și martorei L.E.I., copia procesului-verbal conținând sancțiunea amenzii și adresa de înaintare, pentru a se deplasa la Primăria comunei S. în vederea punerii în executare a sancțiunii amenzii.

În continuare, recurentul inculpat a dispus ca martorii L.E.I. și P.E. să se deplaseze la locuința contravenientului S.D. pentru a-i da suma de bani necesară pentru a plăti amenda contravențională, știut fiind că plata amenzii avea să stingă raportul de drept civil contravențional și, pe cale de consecință, P.E. era exonerat de răspundere penală. Primind de la martora L.E.I. suma de 600 RON, contravenientul s-a deplasat împreună cu aceasta și cu martorul P.E. la primărie, a achitat amenda și a remis celor doi martori chitanța pe care aceștia au prezentat-o inculpatului.

De menționat este faptul că inculpatul a insistat pentru a fi plătită amenda de către contravenient, deși cunoștea că primul exemplar al procesului-verbal de constatare și sancționare, întocmit de P.E. fusese distrus de către acesta, context în care este evident că inculpatul a urmărit denaturarea stării de fapt și crearea voită a unei confuzii așa încât, organul de urmărire penală, care efectua cercetări în legătură cu împrejurările concrete de comitere a faptelor de către P.E. să adopte o soluție favorabilă acestuia.

Concluzionând, în sensul că toate demersurile inițiate de inculpat au condus la îngreunarea urmăririi penale în cauza în care P.E. era cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și distrugere de înscrisuri, se va dispune condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea de favorizarea infractorului.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că se impune înlăturarea circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., reținută în favoarea inculpatului, majorarea cuantumului pedepselor aplicate de instanța de fond și executarea pedepsei rezultante în condițiile art. 861 C. pen.

Faptul că inculpatul s-a prezentat în fața organelor judiciare, că nu are antecedente penale, că a fost recunoscut ca fiind o persoană competentă profesional în sistemul în care a activat, că beneficiază de recunoașterea calităților sale morale și profesionale, nu justifică reținerea în favoarea sa a prevederilor art. 74 lit. a) C. pen., raportat la gravitatea faptelor comise, determinată de modul și împrejurările în care au fost săvârșite, scopul urmărit de inculpat, exonerarea de răspundere penală a unui subordonat al său, cercetat pentru infracțiuni de serviciu, calitatea în care a comis faptele, comandant al unei unități de poliție, calitate care îl obligă la respectarea legii și nu la încălcarea acesteia.

Referitor la modalitatea de executare a pedepselor, având în vedere numărul infracțiunilor comise și gravitatea acestora, Înalta Curte apreciază că scopul preventiv și educativ al pedepselor, cerut de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligații a căror respectare să fie urmărită de un organ de supraveghere, în condițiile art. 861 C. pen.

Concluzionând, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia, va casa, în parte, sentința și rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată inculpatului P.M.M. în pedepsele componente care vor fi repuse în individualitatea lor, va înlătura circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., va majora pedepsele de la câte 5 luni închisoare, la câte 6 luni închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art. 263 alin. (2) C. pen. și de art. 289 C. pen.; de la 2 luni închisoare la 3 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., de la 5 luni închisoare la 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., va dispune condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen., va contopi pedepsele susmenționate și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, în condițiile art. 861 C. pen., cu instituirea în sarcina acestuia, pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 862 C. pen., a obligațiilor prevăzute de art. 861 alin. (3) lit. a)-lit. d) C. pen. I se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen., i se va interzice exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., a căror executare va fi suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței, va menține celelalte dispoziții ale acesteia, care nu contravin prezentei hotărâri.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.M.M. împotriva aceleiași sentințe.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 RON din care, suma de 200 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva sentinței penale nr. 153 din 5 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală.

Casează în parte sentința recurată, și rejudecând:

1. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată recurentului intimat inculpat P.M.M. în pedepsele componente de:

- 5 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen.

- 5 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen.

- 2 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen.

- 5 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură aplicarea dispozțițiilor art. 74-art. 76 C. pen. și ale art. 81, art. 82, art. 83, art. 71 alin. (5) C. pen., cu toate consecințele.

2. Majorează pedepsele aplicate inculpatului: de la 5 luni închisoare la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen.; de la 5 luni închisoare la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.; de la 2 luni închisoare la 3 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.; de la 5 luni închisoare la 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen.

3. În baza art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele susmenționate și dispune ca inculpatul P.M.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicată inculpatului P.M.M., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin prezentei.

II. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.M.M. împotriva aceleiași sentințe penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.