Decizia nr. 3906/2012 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3906 din 28 noiembrie 2012

Prin sentința penală nr. 51/ S din 3 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului L.S.D., din infracțiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - modificată raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 248 C. pen. (fapta din 21 ianuarie 2000), art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului G.G.O., din infracțiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 25 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (21 ianuarie 2000), art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

I. În temeiul art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.S.D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de primirea de foloase necuvenite săvârșită în anul 2003.

În temeiul art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual epuizată la 9 octombrie 2002.

În temeiul art. 254 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită săvârșită în luna iunie 1999.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 6 ani, iar în temeiul art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș potrivit programului de supraveghere, să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 863 alin. (3 lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității pe o durată de 200 de ore, într-o locație stabilită de Serviciul de Probațiune.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune; dacă nu va îndeplini, cu rea-credință, măsurile de supraveghere și obligația stabilită, instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a acesteia.

S-a făcut aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea art. 71 alin. (1) și (5) C. pen., 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 13 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din 27 iunie 2001).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și art. 13 alin. (2) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunile prevăzute de art. 248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 09 octombrie 2002, 21 ianuarie 2000).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată (fapta din 19 mai 2003), pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta epuizată în 15 octombrie 2003), pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. (fapta din 16 august 2002).

II. În temeiul art 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.G.O., la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de uz de fals epuizată în luna octombrie 2002

În baza art. 81 C. pen. raportat la art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

S-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și art. 13 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999 și cea din 21 ianuarie 2000)

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.G.O. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005) și pentru două infracțiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002).

III. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 13 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B.V.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (fapta din luna iunie 1999).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 13 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta epuizată în luna iunie 2001).

În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a respins acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 22.104 dolari SUA, prin echivalentul în lei la data plății.

În temeiul art. 256 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 1.910,2 lei.

În temeiul art. 163 C. proc. pen. s-a dispus revocarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 6 ianuarie 2006 asupra autoturismului și menținerea sechestrul asigurător instituit asupra telefonului mobil, în valoare de 20 milioane lei.

În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 192 alin. (1) pct. 3 și alin. (3) C. proc. pen. au fost obligați inculpații L.S.D. și G.G.O. la plata a câte 10.800 lei fiecare, reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat, restul rămânând în sarcina statului iar inculpatul B.V.L. a fost obligat cu același titlu la plata către stat a sumei de 20.800 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 22 februarie 2006 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu-Mureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: L.S.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - modificată raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen., fals intelectual în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen., raportat la art. 1 alin. (2) C. pen., art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; G.G.O., pentru săvârșirea infracțiunilor de: dare de mită în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și B.V.L., pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de: dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., uz de fals în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt s-a reținut că începând cu data de 01 ianuarie 1999 și până la data trimiterii în judecată inculpatul L.S.D. a ocupat pe rând funcțiile de director general adjunct, director general, director și director executiv al D.G.F.P. Mureș. În această perioadă, profitând de atribuțiile și poziția conferite de funcție, precum și de influența pe care o avea asupra angajaților din subordine, acesta a favorizat, în mod repetat, pentru obținerea unor foloase materiale și în temeiul unor relații de prietenie cu administratorii mai multor societăți comerciale, printre care SC B.A. SA, SC U.I. SRL, SC H. SRL, SC E.G. SRL și SC A.P. SRL. Favorizarea societăților comerciale menționate de către inculpatul L.S.D. s-a concretizat, prin semnarea de către acesta a unor convenții de acordare a unor înlesniri la plată a obligațiilor la bugetul de stat, în favoarea agenților comerciali, deși documentațiile întocmite pentru încheierea acestor convenții au fost făcute fără respectarea dispozițiilor legale, prin eliberarea unor certificate de atestare fiscală false, conținând mențiuni necorespunzătoare adevărului, unele nici măcar înregistrate la D.G.F.P. Mureș sau A.F.P. Târgu - Mureș. Aceste certificate de atestare fiscală au fost folosite de către agenții economici pentru participarea și câștigarea unor licitații din fonduri publice, pentru investiții de ridicată valoare. Activitățile de favorizare a unora dintre agenții economici mai sus menționați, s-au mai concretizat și prin intervenția abuzivă a inculpatului L.S.D. asupra funcționarilor publici din cadrul A.F.P. Târgu Mureș, atât cu prilejul întocmirii unor documentații în vederea acordării înlesnirilor la plată a obligațiilor către bugetul de stat, cât și prin nedeclanșarea sau întreruperea unor proceduri de executare silită împotriva agenților economici care acumulaseră datorii însemnate la bugetul de stat. Prin influența pe care inculpatul L.S.D. o avea, datorită funcției, asupra funcționarilor din cadrul D.G.F.P. Mureș și A.F.P. Târgu Mureș și de notorietate publică fiind relațiile de prietenie existente între acesta și administratorii acestor societăților comerciale, practic acești agenți economici s-au bucurat de un tratament preferențial în raporturile cu organele fiscale, ele fiind, practic, protejate de învinuitul L.S.D.

Cu privire la acuzațiile aduse inculpaților în legătură cu favorizarea SC B.A. SA instanța de fond a reținut că inculpații S.L.D. și B.V.L. au invocat în apărarea lor mai multe argumente menite să-i dezvinovățească.

1. În legătură cu acuzația că ar fi favorizat SC B.A. SA cu prilejul acordării în cursul lunii iulie 2001 a unei înlesniri la plată, inculpatul S.L.D. a arătat că el făcea partea din Comisia constituită în baza O.G. nr. 43/2001 și O.M.F.P. nr. 1195/2001, alături de alți patru membrii care analizau toate documentele în baza cărora se acordau înlesnirile, potrivit actelor normative arătate. În aceste împrejurări înlesnirea acordată SC B.A. SA în cursul lunii iulie a anului 2001 a fost acordată cu respectarea ad literam a prevederilor O.M.F.P. 1195/2001, care nu prevedea obligativitatea întocmirii unei Note de constatare sau a unui proces-verbal, ci doar a uni referat întocmit de A.F.P. Târgu Mureș, în care se menționau sumele propuse spre eșalonare și sumele propuse prin referat coincid perfect cu sumele solicitate spre eșalonare de agentul economic și regăsite în balanța pe luna mai 2001. De altfel, toții membrii comisiei au considerat că referatul întocmit de A,.F.P. Târgu Mureș este suficient pentru acordarea înlesnirii, întrucât confirma sumele solicitate de agentul economic care coincideau cu datoriile aferente înscrise de acesta din urmă în balanța pe luna mai 2001. În legătură cu faptul că societatea comercială ar fi plătit dividende acționarilor pe durata acumulării datoriilor bugetare, O.M.F.P. 1195/2001 nu mai prevedea aceasta ca fiind o condiție de acordare a unor astfel de înlesniri, acestea fiind prevăzute doar de H.G. 1165/2000, care fusese abrogat prin O.G. nr. 43/2001. De asemenea acesta susține că documentația, la data aprobării cererii, îndeplinea toate exigențele O.M.F. nr. 1195/2001.

Cu privire la acest aspect inculpatul B.V.L. a susținut că, toate înlesnirile la plată a obligațiilor către bugetul de stat, acordate SC B.A. SA au fost legale și au fost acordate în baza uzării de un drept al său, recunoscut de lege și societatea al cărei administrator era și este a respectat în tocmai graficele de eșalonare, achitând integral sumele datorate bugetului de stat, respectând totodată și celelalte condiții stipulate în înlesnirile acordate, precizând totodată că pentru obținerea fiecărei înlesniri la plată, documentația depusă de societatea pe care o reprezintă a fost completă.

2. Referitor la acuzația de fals intelectual, privind eliberarea în favoarea SC B.A. SA a certificatelor de atestare fiscală din 03 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001, inculpatul L.S.D. a arătat că aceste certificate fiscale nu au fost eliberate în baza O.M.F. nr. 448/1999, ci în baza O.G. nr. 12/1993 și, respectiv O.G. nr. 60/2001, care reglementau condițiile de participare la licitații a agenților economici, menționând că acordarea sub această formă a certificatelor s-a făcut datorită prevederilor exprese ale actelor normative speciale, care cereau, nu certificate de atestare fiscală, ci „dovadă”, în cazul O.G. nr. 12/1993 și „certificat constatator”, în cazul O.G. nr. 60/2001 – cu privire la impozitele și taxele exigibile la bugetul de stat, la data participării la licitație. În privința realității mențiunilor din certificatele de atestare fiscală, inculpatul L.S.D. a declarat că pe fiecare din aceste trei certificate fiscale a menționat că SC B.A. SA nu avea datorii restante la bugetul de stat, întrucât la data menționată în aceste certificate societatea în cauză nu prezenta datorii exigibile la bugetul de stat. Deoarece societatea a făcut un angajament de plată la data eliberării certificatului constatator din 2001, nu mai avea datorii exigibile. Aceasta susține că tot ce ținea de partea formală și anume, cerere, înregistrare, mod de expediere, nu era în competența sa și nu intra în atribuțiile sale de serviciu. El nu răspundea decât pentru ceea ce a confirmat prin semnătură și ștampilă.

În legătură cu acuzația de uz de fals, prin folosirea celor trei certificate de atestare fiscală, din 03 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001, inculpatul B.V.L. a menționat la urmărirea penală că de fiecare dată el a depus la organele fiscale toată documentația necesară eliberării unor astfel de certificate și din punctul său de vedere, acestea au fost legal eliberate, întrucât nu avea datorii exigibile la bugetul de stat, precizând totodată că el nu a avut nici un moment sentimentul că folosește un act fals, apreciind că cererile au fost soluționate prin eliberarea certificatelor respective.

3. Referitor la acuzația de luare de mită inculpatul L.S.D. a susținut că la sfârșitul anului 1996, i-a împrumutat lui B.V., ca persoană fizică, suma de 12.000 DM, pe care acesta a folosit-o să-și pună pe picioare firma pe care tocmai o deschisese, dar nu au întocmit nici un act privind acordarea acestui împrumut întrucât erau prieteni de circa 20 de ani și au considerat că nu se impune încheierea unui astfel de act între prieteni. Acesta a precizat că existența acestui împrumut este cunoscută doar soțiile celor doi. Începând cu anul 1996 și până prin anul 1999 B.V.L. nu a putut să-i restituie banii pe care i-a împrumutat, astfel că în 1999 acesta, aflând că inculpatul L.S. intenționează să cumpere un autoturism, i-a propus să plătească el avansul pentru o mașină, lucru pe care l-a făcut, dându-i d-lui B.V. aproximativ 8.000 dolari SUA sau echivalentul în lei, dl. B. i-a depus în bancă pe numele societății comerciale și a plătit avansul pentru autoturismul pe care inculpatul și l-a ales, urmând ca în schimbul sumei de 12.000 DM, pe care i-o dăduse în 1996, dl. B. să plătească prin SC B.A. SA ratele la autoturism, iar după ce s-au plătit ratele, el cumpărat autoturismul cu 10 milioane lei. acesta susține că a stabilit cu dl. B. ca ratele plătite de SC B.A. SA să coincidă cu suma de bani pe care i-o dăduse împrumut în anul 1996 și astfel practic îi era restituită suma de bani cu care îl împrumutase. Dl. B.V. a introdus banii dați de inculpatul L.S. cu titlu de avans în societate, prin dispoziție de încasare în bancă, iar suma pe care i-a predat-o acesta reprezenta 50 % din valoarea autoturismului și totodată avansul pentru acesta, iar restul de 50 % urma să fie plătit de către SC B.A. SA în contul datoriei pe care B.V. o avea la el. Pentru ca întreaga operațiune să fie legală, s-a încheiat un contract de comodat între SC B.A. SA și inculpatul L.S., în baza căruia acesta a folosit autoturismul până în decembrie 2004, când a fost cumpărat acest autoturism cu 10 milioane lei. Inculpatul a susținut că împrumutul acordat de el a fost confirmat și de martorul L.C., audiat de instanță, arătând că acest contract a fost încheiat în anul 1999, când încă nu exista Legea funcționarului public, Legea nr. 78/2000 sau un alt act normativ care să incrimineze un asemenea contract cu o societate comercială.

La rândul său, cu privire la acuzația de dare de mită, inculpatul B.V.L. a susținut aceleași aspecte ca și inculpatul L.S.D., cu deosebirea că suma de bani primită în anul 1996 de la inculpatul L.S.D. a folosit-o în interes strict personal și nu pentru societatea pe care o administra, SC C.T. SA, nefiind înregistrată sub nici o formă în contabilitatea societății, neavând legătură cu aceasta. Acesta susține de asemenea că despre acest împrumut nu au cunoștință decât soțiile celor doi, că a primit de la inculpatul L.S.D. suma de 130.000.000 lei pentru a depune avans la autoturismul achiziționat pe firma SC B.A. SA și că a achitat în întregime autoturismul după aproximativ 2 ani și jumătate, iar după circa 5 ani de la data încheierii contractului de comodat i-a vândut definitiv autoturismul inculpatului L.S.D. cu suma de 10 milioane lei, întocmind contract de vânzare-cumpărare și astfel a fost stinsă în întregime datoria pe care o avea față de acesta, în cuantum de 12.000 DM.

Pornind de la faptele reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare, al instanței în legătură cu SC B.A. SA, instanța de fond, a reținut că pentru existența infracțiunii de luare de mită nu este necesar ca funcționarul să îndeplinească în mod necesar un act ilegal, în schimbul primirii banilor sau a altor foloase, fiind suficient ca acesta să îndeplinească un act în exercitarea atribuțiilor de serviciu, indiferent dacă acest act este legal sau ilegal.

În speță, s-a constatat că inculpatul L.S.D. a îndeplinit mai multe acte în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în favoarea SC B.A. SA, firmă administrată de inculpatul B.V.L., după ce a primit de la acesta un autoturism, mai întâi în folosință, în baza unui contract de comodat și apoi în proprietate, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.

1. În ce privește actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în favoarea SC B.A. SA, s-a reținut în rechizitoriu că D.G.F.P. Mureș a acceptat eșalonarea la plată pentru SC B.A. SA a sumelor solicitate prin cererea din 1999, respectiv 270.403.639 lei, din care 144.737.349 lei reprezentau impozit pe profit și 125.666.290 lei T.V.A., eșalonate la plată pe o perioadă de 1 am și 3 luni, cu o perioadă de grație până în luna mai 1999, fără să fi depus toată documentația și acordându-i un termen de 2 luni și 17 zile pentru depunerea scrisorii de garanție bancară, deși la cap. III, pct. 8 alin. (2) din O.M.F. 1283/1998 se prevede în mod expres că agentul economic beneficiază de înlesnirile aprobate, cu condiția depunerii, în termen de până la 10 zile de la data comunicării a garanției bancare.

S-a constatat că nu s-a precizat care este contribuția inculpatului L.S.D. la îndeplinirea acestui act, având în vedere că analizarea cererii și verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea eșalonării intra în atribuția altor persoane, iar acestea au declarat că nu ar fi avut vreo influență din partea inculpatului S.L.D. pentru admiterea cererii SC B.A. SA.

2. La data de 19 martie 2001, SC B.A. SA a depus o cerere de acordare de înlesniri la plată, înregistrată la societate din 19 martie 2001 și la A.F.P. Târgu Mureș sub nr. 50665 din 19 martie 2001, prin care acest agent economic a solicitat eșalonarea la plată doar a impozitului pe profit și a T.V.A., precum și a majorărilor de întârziere aferente perioadei septembrie 2000-februarie 2001, în baza prevederilor H.G. nr. 1165/2000. Prin art. 3 din O.U.G. nr. 43 din 15 martie 2001 au fost abrogate, așadar, prevederile H.G. nr. 1165/2000, astfel încât, cererea de acordare a înlesnirilor de plată a obligațiilor către bugetul de stat, precum și întreaga documentație, fiind realizate, în baza unui act normativ abrogat, nu mai puteau fi luate în considerare, situație în care D.A.V.S., aflat în subordinea directă a inculpatului L.S.D., trebuia să respingă cererea, urmând să se procedeze, de îndată, la declanșarea procedurilor de executare silită. Neprimindu-se nici un răspuns de la D.G.F.P. Mureș cu privire la cererea de eșalonare depusă de agentul economic, la data de 23 aprilie 2001, A.F.P. Tg. Mureș a emis somația de plată din 23 aprilie 2001, după care, în mod inexplicabil, până în luna iulie 2001, persoanele cu atribuții de urmărire a debitelor restante și cu aplicarea procedurilor de executare silită din cadrul A.F.P. Târgu Mureș, nu au mai făcut nici un demers pentru recuperarea sumelor datorate de SC B.A. SA.

De asemenea, nici în acest caz nu s-a precizat în ce a constat în concret contribuția inculpatului L.S.D. în favorizarea SC B.A. SA, de vreme ce neregularitățile constatate în legătură cu neexecutarea silită a acestei societăți au fost cauzate de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către mai mulți salariați. Nu s-a dovedit existența vreunei influențe a inculpatului L.S.D. asupra acestor salariați, iar faptul că se cunoștea relațiile apropiate dintre acest inculpat și inculpatul B.V.L. nu era suficientă pentru a putea dovedi implicarea intenționată a inculpatului L.S.D. în producerea rezultatului constând în neexecutarea silită a SC B.A. SA pentru recuperarea datoriilor la stat.

3. La data de 13 iunie 2001, prin administratorul său - B.V.L., SC B.A. SA a depus la A.F.P. Târgu - Mureș un nou angajament de plată, înregistrat din 13 iunie 2001, angajament prin care acesta se obliga să-și plătească datoriile restante la bugetul statului până la data de 30 decembrie 2001. S-a susținut că acest angajament încălca prevederile O.G. nr. 11/1996, deoarece nu putea fi făcut de către debitor, ci doar de către o persoană care-și asumă obligația alături de el, împrejurare în care actul trebuie să fie încheiat în formă autentică.

S-a constatat că din prevederile art. 12 alin. (2) din O.G.. nr. 11/1996 nu rezultă că angajamentul de plată a datoriilor nu putea fi făcut de către debitor, ci doar de către o altă persoană, printr-un act autentic. În consecință din dispoziția legală menționată s-ar fi putut crea confuzii cu privire la posibilitatea debitorului de a-și asuma angajamentul de plată a datoriilor restante la bugetul de stat. În aceste condiții, nu putea fi prezumată reaua credință a inculpaților și intenția de a tergiversa executarea silită a SC B.A. SA, de vreme ce chiar legea era neclară din acest punct de vedere.

4. SC B.A. SA a depus o altă cerere de acordare a înlesnirilor de plată, înregistrată la societate din 18 iulie 2001 și la A.F.P. Târgu - Mureș. Înlesnirile la plată au fost acordate prin Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001, de o comisie formată din cinci persoane, al cărei vicepreședinte a fost inculpatul L.S.D., fără a se face vreun control la societate, fără a se observa încălcările legale anterioare și fără a se stabili cu certitudine care erau datoriile societății către stat.

S-a reținut că nu poate fi primită susținerea inculpatului L.S.D. că O.M.F. nr. 1195 din 11 iunie 2001 nu ar fi cerut o notă de constatare, ci doar un referat al Administrației Financiare. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 43/2001, pct. 1 alin. (1)2 înlesnirile la plata creanțelor bugetare se acordă pe baza datelor din evidența analitică de la nivelul organelor teritoriale la care contribuabili sunt înregistrați ca plătitori sau pe baza unui document de verificare întocmit la sediul debitorului; că fișa analitică pe plătitor era nefuncțională la D.G.F.P. Mureș la data respectivă, rămânând doar verificarea documentelor. De asemenea O.M.F. nr. 1195 din 11 iunie 2001, la art. 5 alin. (7) prevedea că se întocmește un referat care trebuie să conțină printre altele și confirmarea obligațiilor restante la bugetul de stat, deci legea cerea ca stabilirea înlesnirilor la plată să se facă după stabilirea cu certitudine a obligațiilor către stat ale agentului economic, iar în speță înlesnirile la plată pentru SC B.A. SA au fost acordate doar pe baza declarațiilor acestei societăți.

S-a argumentat că inculpatul L.S. nu poate invoca faptul că alături de el mai făceau parte din comisie încă patru persoane, deoarece pentru existența infracțiunii de luare de mită nu este necesar ca funcționarul să aibă exclusiv atribuția îndeplinirii actului de serviciu, în speță dintre toți membrii comisiei doar inculpatul folosea un autoturism de la SC B.A. SA, a cărui proprietate i-a fost transmisă ulterior, iar contribuția sa la admiterea cererii de acordare a înlesnirilor nu era una pur formală, ci implica putere de decizie.

5. S-a mai reținut că inculpatul L.S.D. a eliberat în favoarea SC B.A. SA certificatul fiscal din 03 februarie 2000 (problemă soluționată într-o singură zi), pe care l-a semnat personal, în locul directorului general, în care a menționat că această societate nu are datorii la bugetul de stat, deși avea datorii reeșalonate și nu s-a găsit o cerere de eliberare a certificatului, ci doar o balanță de verificare, ordine de plată și o declarație de impunere depusă de către agentul economic, lipsa acestei cereri întărind concluzia că certificatul a fost eliberat pentru a înlesni participarea la licitație a SC B.A. SA, fără a se preocupa de menționarea datoriilor reale ale societății.

Inculpatul L.S.D., a eliberat în favoarea SC B.A. SA certificatul de atestare fiscală din 15 noiembrie 2000, în care se menționa că la data de 30 septembrie 2000 SC B.A. SA nu avea nici un fel de datorii la bugetul de stat, deși la data de 30 septembrie 2000, SC B.A. SA avea datorii restante la bugetul de stat, la impozitul pe venit 928.780 lei, iar la Fondurile Speciale 1.707.629 lei, așa cum reiese din adresa din 06 decembrie 2005, D.G.F.P. Mureș, chiar dacă debitul a fost stins înainte de eliberarea certificatului, mențiunea că la data de 30 septembrie 2000 societatea nu avea datorii la bugetul de stat nefiind nereală. Întrucât această mențiune a datei de 30 septembrie 2000 era esențială, rezultă de asemenea că inculpatul nu a ținut cont de realitate și a eliberat certificatul pentru a-i înlesni societății participarea la licitație.

La data de 27 iunie 2001, sub semnătura inculpatului L.S.D., D.G.FP. Mureș a eliberat în favoarea SC B.A. SA, certificatul de atestare fiscală din 27 iunie 2001, care confirma faptul că la data de 31 mai 2001 societatea comercială în cauză „nu are obligații restante” la bugetul statului, deși la data de 31 mai 2001 SC B.A. SA înregistra debite restante la bugetul statului în sumă de 941.467.793 lei, la care se adăugau majorările și penalitățile de întârziere aferente. Caracterul fals al mențiunilor din certificatul de atestare fiscală din 27 iunie 2001, rezulta, în mod cert, chiar și acceptând angajamentul de plată depus de SC B.A. SA, întrucât acest angajament a fost depus la data de 13 iunie 2001, iar pe certificatul în cauză erau menționate datoriile agentului economic pentru data de 31 mai 2001, deci pentru o dată la care nu exista nici măcar această convenție angajament de plată.

În plus, deși acest certificat purta un număr de înregistrare la D.G.F.P. Mureș, la acest număr nu se regăsea înregistrarea cererii SC B.A. SA (ci un alt act care nu are legătură cu această societate) și nu exista nici un fel de documentație, în baza căreia să fi fost eliberat acest certificat de atestare fiscală. De asemenea, faptul că lipsesc cererea și actele ce au stat la baza eliberării certificatului, precum și faptul că acesta nu este înregistrat la instituția emitentă, denotă caracterul fals al acestuia și intenția inculpatului L.S.D. de a-i înlesni societății participarea la licitație, având în vedere importanțe mențiunilor din certificat în eligibilitatea ofertelor. Lipsa oricărei alte semnături de pe certificat (de exemplu a persoanei care l-a întocmit, cum s-a procedat în alte cazuri) duce de asemenea la concluzia că acesta a fost semnat în fals cu bună știință de către inculpat, fără să se preocupe de realitatea datelor menționate în acesta. De vreme ce pe certificat figurează doar semnătura inculpatului L.S.D., acesta nu poate invoca lipsa atribuțiilor sale în înregistrarea certificatelor, întrucât acesta este singurul funcționar care răspunde de eliberarea acestuia. Acest fapt, coroborat cu nerealitatea datelor înscrise în certificat, denotă intenția inculpatului în menționarea datelor nereale din certificat.

S-a arătat că în ce privește eliberarea acestor certificate de atestare fiscală, nu poate fi primită susținerea inculpatului L.S.D. că acestea nu ar fi fost eliberate în baza O.M.F. nr. 448/1999, ci în baza O.G. nr. 12/1993 și respectiv O.G. nr. 60/2001, care reglementau condițiile de participare la licitații a agenților economici și că de vreme ce societatea nu avea datorii exigibile, în mod corect s-a consemnat că aceasta nu are datorii la stat, deoarece, O.G. nr. 12/1993 și respectiv O.G. nr. 60/2001 nu reglementează procedura de eliberare a certificatelor sau dovezilor privind plata datoriilor la bugetul statului, ci reglementau procedura achizițiilor publice, prevăzând doar posibilitatea ca participantul la o licitație de achiziție publică să facă dovada că nu are datorii la bugetul de stat, ca o dovadă în favoarea seriozității și bonității pe care o prezintă. Procedura de acordare a acestor acte doveditoare și conținutul lor era reglementat de O.M.F. nr. 448/1999. O.G. nr. 12/1993 și O.G. nr. 60/2001 menționând necesitatea eliberării unui act doveditor care să ateste că participantul la licitație și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor și a contribuției la asigurărilor de stat, iar O.M.F.P. nr. 448/1999 precizând că „Certificatul care atestă îndeplinirea obligațiilor bugetare se numește certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice”.

De altfel, în cazul certificatelor din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001 s-au folosit și formularele prevăzute de acest act normativ pentru certificate de atestare fiscală. Or, nu se poate afirma că s-au folosit aceste formulare, care prevedeau expres rubrica în care trebuiau trecute obligațiile de plată amânate sau eșalonate, dar de fapt nu era necesar să fie completate aceste rubrici, pentru că ar fi fost vorba de altfel de certificate. Indiferent la ce erau folosite certificatele respective, din moment ce erau prevăzute cu rubrică specială în care trebuiau trecute datoriile eșalonate și nu au fost completate aceste rubrici cu sumele datorate și eșalonate, menționându-se doar că societatea nu are datorii la buget, ele atestau o împrejurare nereală, comisia de licitație apreciind diferit bonitatea unui participant care are datorii la bugetul de stat, chiar eșalonate, față de cea a unuia care nu are deloc datorii la bugetul de stat. În acest fel s-a creat SC B.A. SA o situație mai favorabilă, prin atestarea faptului că aceasta nu ar fi avut datorii la bugetul de stat.

De asemenea, în certificatul din 3 februarie 2000 s-a menționat expres că SC B.A. SA „nu are impozite și taxe neplătite/reeșalonate”, or, chiar dacă s-ar reține ca veridice afirmațiile inculpatului, că ar fi avut în vedere faptul că această societate avea datorii reeșalonate, dar neexigibile, acesta ar fi trebuit să taie mențiunea „reeșalonate” din certificat, neprocedând în acest fel prin acest certificat atestându-se în mod fals că această societate nu ar fi avut nici datorii reeșalonate, fapt neadevărat.

S-a concluzionat că inculpatul L.S.D. cu intenție a inserat date nereale în aceste certificate de atestare fiscală, cu prilejul întocmirii acestora, favorizând astfel SC B.A. SA pentru participarea la licitații de achiziție.

De asemenea, având în vedere că inculpatul B.V.L. a declarat că de fiecare dată el a depus la organele fiscale toată documentația necesară eliberării unor astfel de certificate, iar acesta în calitate de reprezentant al SC B.A. SA a depus certificatele de atestare fiscală nereale la dosarele de licitație, s-a reținut că acesta a folosit aceste înscrisuri, cunoscând că sunt false.

6. Referitor la fapta inculpatului L.S.D. de a primi la data de 22 mai 1999 de la SC B.A. SA, prin intermediul inculpatului B.V.L., un autoturism, pe care l-a folosit exclusiv în baza unui contract de comodat, până în data de 22 decembrie 2004, când SC B.A. SA i-a vândut autoturismul în cauză inculpatului L.S.D., cu suma de 10 milioane lei, nu au fost reținute afirmațiile celor doi inculpați, că autoturismul ar fi fost cumpărat pe această societate pentru restituirea unui împrumut mai vechi, făcut de inculpatul L.S.D. către inculpatul B.V.L.

S-a reținut că cei doi susțin că împrumutul ar fi fost acordat de inculpatul L.S.D. inculpatului B.V.L., în cursul anului 1996, motiv pentru care firesc ar fi fost ca restituirea împrumutului să o facă tot persoana fizică B.V.L. și nu SC B.A. SA, neputând fi acceptat ca cei doi inculpați, buni cunoscători ai dispozițiilor legale în materia contabilității societăților comerciale, să fi ales o astfel de modalitate de restituire a împrumutului, care poate constitui o încălcare a dispozițiilor legale privind combaterea evaziunii fiscale.

Cei doi inculpați s-au contrazis cu privire la destinația împrumutului, inculpatul L.S.D. afirmând că acesta a fost acordat pentru ca inculpatul B.V.L. să-și pună pe picioare afacerea, în timp ce acesta din urmă a afirmat că suma împrumutată a folosit-o în interes strict personal și nu pentru societatea pe care o administra, SC C.T. SA, nefiind înregistrată sub nici o formă în contabilitatea societății, fiind greu de crezut că un astfel de amănunt nu ar fi fost reținut de cei doi inculpați, dacă susținerile lor ar fi fost reale.

Deși inculpatul B.V.L. a afirmat că a achitat autoturismul respectiv aproximativ după doi ani și jumătate, nu poate fi explicată în mod veridic transmiterea proprietății de-abia după aproximativ 5 ani de la data încheierii contractului de comodat, după ce au fost demarate cercetările față de inculpat sub acest aspect.

Din analiza soldului contului -„creditori diverși”- al SC B.A. SA, pentru perioada martie 2000-septembrie 2004, s-a constatat că la data de 30 septembrie 2004, soldul acestuia era de numai 28.000 lei, fapt din care nu se poate trage decât concluzia că învinuitul B.V.L. a scos din patrimoniul societății în perioada iunie 1999 - 30 septembrie 2004 suma de 130.000.000 lei, cu care a achitat avansul pentru autoturism. Din moment ce inculpatul B.V.L. a scos din societate suma de 130.000.000 lei, cu care acesta creditase societate, rezultă că acești bani au provenit de la el și nu de la inculpatul L.S.D., așa cum susțin cei doi inculpați. De altfel, nimic nu-l împiedica pe inculpatul L.S.D. să solicite să fie menționat ca și creditor al societății, așa cum a fost menționat inculpatul B.V.L.

Suma de 130 milioane lei, pe care cei doi inculpați pretind că i-ar fi dat-o L.S.D. lui B.V.L., pentru a plăti avansul necesar achiziționării autoturismului, reprezenta doar 8.407 dolari S.U.A., iar pentru autoturism a fost plătit un avans în valoare de 134.892.000 lei, adică 9.000 dolari SUA. Pentru autoturism, SC B.A. SA urma să achite în rate diferența de valoare a autoturismului, respectiv o sumă totală de 13.697 dolari SUA. Or, cei doi au declarat că B.V.L. avea față de L.S.D. o pretinsă datorie de doar 12.000 DM, care a fost stinsă prin restituirea unei sume de 13.697 dolari SUA, iar la data 21 mai 1999 echivalentul a 12.000 DM era de 100.992.000 lei, în timp ce echivalentul a 13.697 dolari SUA era de 211.796.711 lei. Din faptul că societatea a achitat societății de leasing o sumă cu o valoare dublă decât cea pe care inculpatul L.S.D. pretinde că i-ar fi împrumutat-o inculpatului B.V.L. s-a concluzionat că afirmațiile celor doi inculpați sunt neverosimile.

S-a arătat de către prima instanță că nu se poate ține cont de declarația martorului L.C., în care acesta susține că a aflat că inculpatul L.S.D. l-ar fi împrumutat pe inculpatul B.V.L. în cursul anului 1996, deoarece ambii inculpați au declarat că despre acest împrumut nu cunoșteau decât soțiile lor.

Pentru aceste motive, instanța de fond a constatat că inculpatul L.S.D. a beneficiat de acest autoturism de la SC B.A. SA, în timp ce în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu a favorizat această societate prin emiterea certificatelor de atestare fiscală nereale. De asemenea, în timp ce a folosit acest autoturism inculpatul a efectuat în exercitarea atribuțiilor de serviciu acte constând în semnarea convențiilor de eșalonare, care, deși nu pot fi reținute ca fiind ilegale, au adus societății respective beneficii. Față de faptul că inculpatul a primit autoturismul de la societatea SC B.A. SA la data de 22 mai 1999, pe care l-a folosit în baza unui contract de comodat până în data de 22 decembrie 2004, iar după aceea, în timp ce folosea acest autoturism a emis în favoarea acestei societăți certificate de atestare fiscală nereale și a semnat convențiile de reeșalonare a datoriilor acestei societăți, rezultă că folosința acestui autoturism a fost dată în schimbul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către inculpatul L.S.D.

S-a arătat că pentru a se reține infracțiunea de luare de mită nu este necesar ca funcționarul să-și fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, astfel că această infracțiune poate fi reținută raportat la toate actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. în favoarea SC B.A. SA, chiar dacă nu toate actele pot fi catalogate ca fiind nelegale.

În ce privește calitatea inculpatului L.S.D., de funcționar cu atribuții de control, se constată că acesta avea la data săvârșirii faptelor calitatea de director adjunct la D.G.F.P. Mureș, fapt care îi conferea atribuții cu privire la controlarea și supravegherea modului în care ceilalți salariați subordonați își îndeplineau atribuțiile de serviciu, inclusiv cu privire la aspectele legate de eliberarea certificatelor de atestare fiscală sau cele legate de întocmirea convențiilor de reeșalonare a datoriilor societăților către stat. În consecință, având aceste atribuții, inculpatul era un funcționar cu atribuții de control.

Așadar, instanța de fond a constatat că, în drept:

Fapta inculpatului L.S.D. care, în calitate de funcționar public cu atribuții de control în cadrul D.G.F.P. Mureș (director general adjunct), a primit spre folosință, în mod direct, în cursul lunii iunie 1999, de la inculpatul B.V.L. - administrator la SC B.A. SA Târgu-Mureș, un autoturism, în valoare de 22.104 dolari S.U.A., înmatriculat, printr-un contract de comodat cu titlu gratuit pe o durată de 5 ani, iar la împlinirea termenului prevăzut în contractul de comodat a cumpărat autoturismul în cauză de la societate cu suma de 10 milioane lei, în scopul de a a-și îndeplini sau a nu-și îndeplini acte referitoare la atribuțiile de serviciu sau în scopul de a face acte contrare acestor atribuții de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care, în exercitarea atribuțiilor de funcționar public, în cursul anilor 2000 și 2001, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, a eliberat în favoarea SC B.A. SA certificatele fiscale din 03 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001, falsificându-le cu prilejul întocmirii lor, prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului și prin omisiunea de a insera unele date sau împrejurări referitoare la datoriile acestei societăți către stat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum și modalitatea asemănătoare de a proceda, relațiile dintre inculpat și reprezentantul societății beneficiare, justificând reținerea unei rezoluții infracționale unice în săvârșirea celor două acte materiale de fals intelectual.

Fapta inculpatului B.V.L. care, în calitate de administrator al SC B.A. SA Târgu-Mureș, i-a oferit inculpatului L.S.D. - director general adjunct al D.G.F.P. Mureș, un autoturism, în valoare de 22.104 dolari SUA, înmatriculat, sub forma unui Contract de comodat cu titlu gratuit, pe o durată de 5 ani, iar la expirarea termenului prevăzut în contract, i-a vândut autoturismul în cauză cu suma de 10 milioane lei, în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către acesta a unor acte în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în scopul îndeplinirii de către acesta a unor acte contrare acestor îndatoriri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care, în calitate de administrator al SC B.A. SA Târgu-Mureș, a folosit în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat mai multe înscrisuri oficiale respectiv certificatele din 03 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001, cunoscând că sunt false, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv participarea și câștigarea unor licitații organizate de diferite instituții publice sau cu fonduri de la diferite instituții publice ori de interes public, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum și modalitatea asemănătoare de a proceda, modalitatea asemănătoare de obținere a certificatelor de atestare fiscală false justificând reținerea unei rezoluții infracționale unice în săvârșirea celor două acte materiale de uz de fals.

Cum însă fapta inculpatului B.V.L. de dare de mită a fost săvârșită la data de 22 mai 1999, iar fapta continuată a acestuia de uz de fals a fost epuizată în cursul lunii iunie 2001, pentru aceste infracțiuni s-au împlinit termenele de prescripție specială prevăzute de art. 122 raportat la art. 124 C. pen., din 22 noiembrie 2006 și respectiv decembrie 2008.

De asemenea, având în vedere că infracțiunea continuată a inculpatului L.S.D. de falsificare a certificatelor de atestare fiscale emise în favoarea SC B.A. SA s-a epuizat la data de 27 iunie 2001, și pentru aceasta s-a împlinit termenul de prescripție specială prevăzut de art. 122 raportat la art. 124 C. pen., din data de 27 decembrie 2008.

Inculpații au solicitat continuarea procesului penal potrivit art. 13 C. proc. pen. însă, având în vedere că instanța a constatat că nu este incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) - e) C. proc. pen., iar prescripția răspunderii penale este un caz care înlătură răspunderea penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) și art. 13 alin. (3) C. proc. pen. instanța a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B.V.L., pentru infracțiunile prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și față de inculpatul L.S.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la acuzațiile aduse prin actul de sesizare al instanței în legătură cu favorizarea SC U.I. SA, prima instanță a reținut că inculpații și-au susținut nevinovăția arătând următoarele:

1. Inculpatul L.S.D. a arătat că nu este adevărat că la data de 26 octombrie 1999 ar fi intervenit la doamna inspector S.R. pentru a trimite echipa de inspectori la SC U.I. SRL. Inspectorii aparțineau de Administrația Financiară și nu de direcția condusă de inculpat. Acest lucru nu a fost confirmat nici de martorele M.M. și S.R.

2. Cu privire la acordarea eșalonărilor la plată inculpatul L.S.D., cel care a semnat convenția de eșalonare din 30 august 2002 în locul directorului general - numitul S.L.D., a declarat că nu este adevărat că SC U. SA ar fi avut pe rol o altă eșalonare, deoarece aceasta nu mai avea eșalonarea din 1999, întrucât A.F. Târgu Mureș începuse în anul 2001 executarea silită, prin actul de control din noiembrie-decembrie 2001, încheiat de către D.G.F.P. societății i se comunică faptul că nu și-a plătit datoriile curente, ceea ce a dus la anularea valabilității eșalonării, prin nota de constatare încheiată cu ocazia acordării eșalonării din 2002 se constata pierderea precedentei eșalonări și nicio prevedere legală nu interzicea acordarea unei noi eșalonări. În legătură cu faptul că documentația întocmită în vederea aprobării înlesnirilor la plată acordate SC U.I. SRL în anul 2002, prezintă anumite neregularități și în baza acestei documentații s-a aprobat solicitarea agentului economic, arată că el era ultimul care semna aceste convenții, iar anterior semnării ei de către el respectiva documentație era verificată de către lucrătorii din cadrul Serviciului Îndrumare, Colectare Venituri, al cărei șef de serviciu era dl. S.F., care era un profesionist desăvârșit și în momentul în care o astfel de convenție era semnată de către el, el avea convingerea că întreaga documentație era conformă cu dispozițiile legale. În momentul în care venea la el la semnat convenția de eșalonare, atât această convenție, cât și referatul final întocmit de lucrătorii din cadrul Î.C.V., erau semnate spre aprobare de directorul de resort, dl. C.A. sau de către d-na D.I. În momentul în care venea la spre semnat convenția de eșalonare, îi erau aduse toate documentele în baza cărora s-a făcut referatul și convenția, dar în fapt el nu avea nici timpul fizic și nici sarcina de serviciu să verifice aceste documente, urmărind doar metodologic dacă documentația este completă.

În legătură cu eșalonarea la plată acordată SC U.I. SRL la 30 august 2002, a arătat că în momentul semnării convenției atât din discuțiile cu inspectorii care au întocmit documentația, cât și din faptul că el personal a verificat metodologic (respectiv sub aspectul existenței tuturor documentelor necesare aprobării) întreaga documentație, prilej cu care a constatat că la dosar existau și erau întocmite toate actele cerute de dispozițiile legale. În legătură cu acest aspect, menționează că personal a verificat și la documentație existau ultimele 24 de declarații de impozit la data întocmirii convenției, fapt care este confirmat de ambele referate întocmite în cauză, respectiv atât de către A.F.P. Tg.Mureș, cât și de către Î.C.V. Mai mult decât atât, în momentul în care a avut loc controlul de audit de la București, subordonații săi au verificat existența celor 24 de declarații de impozit, toate aflându-se la dosarul fiscal ori în dosarul de înlesnire sau în dosarul de urmărire, toate fiind prezentate auditorilor, dar cu toate acestea nu au fost luate în considerare de către ei, întrucât în raportul de audit s-a menționat că existau doar 21 de astfel de declarații.

În legătură cu faptul că agentul economic ar fi plătit dividende pe durata acumulării datoriilor bugetare, menționează că, după ce a citit Raportul de audit, personal a verificat aspectele consemnate, prilej cu care a constatat că aceste dividende au fost plătite anterior datei de la care s-au acumulat datoriile bugetare, care au fost eșalonate prin convenția semnată în august 2002, astfel că societatea nu trebuia depunctată.

În concluzie, inculpatul a arătat că SC U.I. SRL nu a fost favorizată în nici un fel, nici cu prilejul acordării înlesnirilor la plată, nici cu alte ocazii, ba dimpotrivă a fost defavorizată prin faptul că nu a fost înștiințată la timp de pierderea eșalonării acordată în august 2002 și astfel, după cum am arătat mai sus, nu a beneficiat de prevederile O.G. nr. 94/2004.

În legătură cu neconcordanțele care apar în documentele care au stat la baza aprobării cererii de eșalonare la plată a SC U.I. SRL, respectiv faptul că referatul este anterior Notei de constatare, precum și faptul că la dosar nu există copie de pe ultimul act de control, ci de pe penultimul act de control, inculpatul a arătat că atât aceste neconcordanțe, cât și alte aspecte consemnate în actele întocmite de inspectorii din cadrul A.F.P. Tg.Mureș, sunt în responsabilitatea lor, deoarece ei sunt cei care verifică în teren realitatea celor declarate de agentul economic și pe care le menționează în actele întocmite.

Inculpatul a mai susținut că nu există prejudiciu, deoarece nici până astăzi nu s-a cerut de la nimeni recuperarea acestui prejudiciu, tocmai pentru că în realitate acesta nu există.

3. Inculpatul a mai arătat că nu a făcut niciodată vreo intervenție telefonică la A.F. Târgu Mureș pentru neexecutarea silită a SC U. SA. Nu a intervenit nici telefonic, nici altfel la doamna T.D. Executarea silită a societății a fost suspendată în instanță. De altfel societatea a fost executată silit chiar de doamna T.D. cu suma de 400 milioane lei.

4. În ce privește eliberarea certificatelor de atestare fiscală, inculpatul L.S.D. a susținut că avea competența de a semna aceste documente și că acestea nu erau certificate de atestare fiscală ci simple certificate constatatoare, eliberate în baza O.G. nr. 12/1993 sau O.G.. nr. 60/2001 privind achizițiile publice, care nu prevedeau vreun formular tipizat, putându-se folosi orice formular. Acestea nu au fost eliberate în baza O.M.F.P. nr. 448/1999 și nu era necesar să se menționeze în ele decât datoriile exigibile. Deci acestea reflectă realitatea, deoarece societatea nu avea datorii exigibile la momentul eliberării lor. Cu privire la faptul că certificatul de atestare fiscală din 30 mai 2002 nu figurează în evidențele nici ale D.G.F.P. Mureș și nici ale A.F.P. Târgu-Mureș, inculpatul L.S.D. a arătat că înregistrarea acestora nu intra în atribuțiile sale de serviciu. Inculpatul G.G.O., cu privire la eliberarea certificatelor fiscale mai sus arătate arată că, pentru eliberarea lor s-au depus cereri și din punctul său de vedere, certificatele în cauză nu sunt false, deoarece conțin date reale, întrucât la momentul eliberării lor avea eșalonări în curs.

5. Cu privire la suportarea costului excursiei în Italia, din anul 2003, inculpații L.S.D. și G.G.O. au susținut că inculpatul L.S.D. i-a predat inculpatului G.G.O. contravaloarea părții sale din excursie, respectiv suma de 500 euro, despre acest lucru neîntocmindu-se nici un fel de act, datorită relațiilor de prietenie dintre ei. S-a arătat că despre acest lucru cunoaște martorul R.F., audiat de instanță.

Referitor la autoturism, inculpatul L.S.D. a menționat că acesta a fost dat în folosință de către SC U.I. SRL soției sale, L.L., în baza unui contract încheiat între cele două părți, în care se menționa că societatea pune la dispoziția numitei L.L. autoturismul în cauză, iar aceasta se obliga să promoveze produsele farmaceutice comercializate de SC U.I. SRL în județul Mureș, iar condițiile stipulate în contract nu îl priveau pe el.

În legătură cu nr. de înmatriculare, inculpatul L.S.D. a precizat că într-adevăr acest număr de înmatriculare aparținuse unui autoturism care fusese al său, pe care l-a vândut prin luna mai 2003 și după achiziționarea autoturismului de către SC U.I. SRL, întrucât avea în păstrare aceste numere de înmatriculare, s-a hotărât să le dea la SC U.I. SRL.

Cu privire la încheierea contractului, inculpatul L.S.D. a menționat că data semnării efective a contractului a fost făcută la întoarcerea din concediu, dată la care s-a și pus la dispoziție autoturismul în cauză. Acest lucru a fost susținut în declarația sa și de inculpatul G.G.O., care arăta că acest contract putea fi făcut oricând, dar data in­tră­rii lui în vigoare era de 01 iulie 2003, iar înregistrarea contractului în cauză a fost făcută de către angajații societății și el le-a spus să-l înregistreze cu data intrării lui în vigoare. Se arată că aceste aspecte sunt atestate de martorii I.L. și I.C.

Cu privire la faptele reținute prin actul de sesizare al instanței în sarcina inculpaților L.S.D. și G.G.O. în legătură cu SC U.I. SRL instanța de fond a reținut următoarele:

În rechizitoriu s-a arătat că fapta inculpatului L.S.D. care, în calitate de funcționar public cu atribuții de control în cadrul D.G.F.P. Mureș (director general adjunct al acestei instituții), în cursul anului 2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit atât direct, cât și indirect, diferite foloase materiale, respectiv, în mod direct, o excursie împreună cu familia sa în Italia în perioada 26 iunie - 14 iulie 2003, o parte din costurile acesteia, în cuantum de 19.102.379 lei, fiind suportate de către SC U. SRL Târgu-Mureș, fiind înregistrată în contabilitatea societății și în mod indirect, prin intermediul soției sale, numita L.L., a primit, spre folosință, un autoturism, în valoare de 558.132.120 lei, înmatriculat, iar pentru a da o aparență de legalitate acestei operațiuni între SC U. SRL Târgu-Mureș - reprezentată prin administratorul inculpat G.G.O. și L.L., s-a încheiat un contract atipic de prestări servicii care avea ca obiect promovarea produselor farmaceutice și parafarmaceutice ale societății comerciale, dar în evidențele acesteia un există înregistrată nici o prestație din partea numitei L.L., contractul în cauză fiind încheiat la o dată la care atât L.L., cât și învinuitul G.G.O. erau plecați din țară în excursia mai sus arătată; în schimbul acestor foloase materiale, inculpatul L.S.D., în calitatea pe care o avea, a favorizat, în mod repetat, SC U. SRL Târgu-Mureș, după cum urmează:

- la data de 26 octombrie 1999, în timp ce inspectorii S.R., M.M. și P.C. se aflau în control la o societate comercială, învinuitul L.S.D. a intervenit la primul inspector și pe toate le-a trimis la SC U.I. SRL Tg.Mureș pentru a efectua de urgență un control la această societate comercială, în vederea acordării unei înlesniri la plată, astfel că întreaga documentație pentru această facilitate a fost întocmită într-o singură zi de 26 octombrie 1999 și în baza acestei documentații a fost aprobată o înlesnire la plată în favoarea agentului economic de către M.F.P. București;

- prin semnarea convenției din 30 august 2002, prin care s-au aprobat înlesniri la plată a obligațiilor la bugetul de stat acestei societăți comerciale, în cuantum de peste 6.416.873.525 lei, cererea societății pentru aceste înlesniri fiind aprobată fără respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv O.G. nr. 40/2002 și O.M.F.P. nr. 580/2002;

- în cursul lunii februarie 2005, acesta a intervenit telefonic asupra inspectorului T.D. în vederea blocării trimiterii popririlor de conturi ale SC U.I. SRL, popriri de conturi care fuseseră făcute ca urmare a pierderii convenției din 30 august 2002 și în această împrejurare s-a trecut la declanșarea procedurilor de executare silită, această intervenție determinând blocarea executării silite asupra activelor societății timp de 43 zile;

- la data de 30 mai 2002, învinuitul L.S.D., deși nu avea nici o competență potrivit dispozițiilor legale, a eliberat în favoarea SC U.I. SRL certificatul de atestare fiscală din 30 mai 2002, certificat care nu figurează înregistrat în registrele de corespondență nici ale D.G.F.P. și nici ale A.F.P. Tg.Mureș, în care se menționa că SC U.I. SRL nu avea datorii la bugetul de stat, împrejurare care nu corespundea realității, întrucât la acea dată societatea comercială în cauză avea datorii restante la bugetul de stat, eșalonate potrivit adresei din 02 decembrie 1999, emisă de M.F.P. București, iar acest certificat fiscal a fost folosit de către agentul economic în vederea câștigării unei licitații la Spitalul „Dr. C.O.” Baia Mare, jud. Maramureș;

- la data de 09 octombrie 2002, învinuitul L.S.D., deși nu avea nici o competență potrivit dispozițiilor legale, a eliberat în favoarea SC U.I. SRL certificatul de atestare fiscală din 09 octombrie 2002, certificat care nu figurează înregistrat în registrele de corespondență nici ale D.G.F.P. și nici ale A.F.P. Tg.Mureș, în care se menționa că SC U.I. SRL nu avea datorii la bugetul de stat, împrejurare care nu corespundea realității, întrucât la acea dată societatea comercială în cauză avea datorii restante la bugetul de stat, eșalonate potrivit convenției din 30 august 2002, încheiată de D.G.F.P. Mureș, iar acest certificat fiscal a fost folosit de către agentul economic în vederea câștigării unei licitații la Spitalul Clinic de Urgență Cluj;

- la data de 21 ianuarie 2000, învinuitul L.S.D., deși nu avea nici o competență potrivit dispozițiilor legale, a eliberat în favoarea SC U.I. SRL certificatul de atestare fiscală din 21 ianuarie 2000, în care se menționa că SC U.I. SRL avea datorii eșalonate la bugetul de stat, dar certificatul în cauză nu a fost eliberat pe formular tipizat și nici nu s-a procedat la enumerarea datoriilor reeșalonate, așa cum prevedeau dispozițiile legale în materie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - modificată rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată s-a susținut că fapta inculpatului G.G.O. care, în calitate de administrator al SC U.I. SRL Târgu-Mureș, i-a oferit în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatului L.S.D. - director general adjunct la D.G.F.P. Mureș, atât direct, cât și indirect, diferite foloase materiale, respectiv în mod direct o excursie în Italia, în perioada 26 iunie - 14 iulie 2003, ale cărei costuri parțiale, în valoare de 19.102.379 lei, au fost înregistrate în contabilitatea societății și în mod indirect, i-a oferit inculpatului L.S.D., spre folosință, prin intermediul soției sale - numita L.L., un autoturism, în valoare de 558.132.120 lei, înmatriculat, în baza unui contract de prestări servicii atipic, aceste foloase fiind oferite inculpatului L.S.D., în vederea favorizării SC U. SRL, în raport cu organele fiscale, favorizare care s-a materializat prin eliberarea pentru societate a certificatelor fiscale din 21 ianuarie 2000, din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002, precum și prin intervențiile asupra funcționarilor din cadrul A.F.P. Tg.Mureș atât la data de 26 octombrie 1999 asupra inspectorului S.R., cât și prin intervenția din cursul lunii februarie 2005 asupra inspectorului T.D. din cadrul Serviciului C.E.S.P.J. - A.F.P. Tg.Mureș, precum și prin semnarea convenției din 30 august 2002, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2010, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanța de judecată a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a acestor fapte, reținute în sarcina inculpatului L.S.D., din infracțiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - modificată rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 248 C. pen. (fapta din 21 ianuarie 2000), art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

Totodată, având în vedere că în rechizitoriu s-a reținut că faptele realizate de inculpatul L.S.D. în schimbul foloaselor primite de la inculpatul G.G.O. sunt ilegale, iar în sarcina acestui din urmă inculpat s-a reținut infracțiunea corelativă de dare de mită, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului G.G.O., din infracțiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 25 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (21 ianuarie 2009), art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

Analizând actele și lucrările dosarului s-a constatat de către prima instanță că faptele ilicite pe care inculpatul L.S.D. le-a săvârșit în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost comise la datele de 26 octombrie 1999, 30 august 2002, februarie 2005, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 și 21 ianuarie 2000, iar foloasele primite de la inculpatul G.G.O., constând în excursia în Italia și folosința autovehiculului, s-a realizat în lunile iunie-iulie 2003. Cum se poate constata toate actele realizate de inculpatul L.S.D. în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu excepția intervenției telefonice asupra inspectorului T.D. din luna februarie 2005, au fost realizate înainte de primirea foloaselor (iunie-iulie 2003).

Or, în această situație, nu este realizată una din condițiile pentru existența infracțiunii de luare de mită, anume ca pretinderea, primirea sau acceptarea foloaselor de către funcționar să aibă loc înainte de îndeplinirea sau neîndeplinirea actului privitor la îndatorirea de serviciu, fiind posibilă reținerea infracțiunii de luare de mită doar în situația în care s-ar face dovada că cei doi inculpați s-au înțeles, încă de dinainte de data de 26 octombrie 1999 (când s-a realizat primul act în îndeplinirea actelor de serviciu), ca inculpatul L.S.D. să-și îndeplinească defectuos atribuțiile de serviciu în schimbul primirii foloaselor din lunile inie-iulie 2003.

În caz contrar fapta de primire de foloase după exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. (având în vedere calitatea de funcționar cu atribuții de control a inculpatului L.S.D.). S-a reținut că din actele și lucrările dosarului nu rezultă o astfel de înțelegere între inculpați și din perioada lungă de timp scursă din anul 1999 până în anul 2003, nu ar putea fi presupusă existența ei, ci mai degrabă faptul că această înțelegere prealabilă nu a existat.

În aceste condiții, nerezultând o rezoluție infracțională unică între actele realizate de inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în perioada 26 octombrie 1999-februarie 2005, nu se poate reține decât că actul din luna februarie 2005 (singurul săvârșit după primirea foloaselor) a fost unul izolat, care nu poate intra în conținutul infracțiunii de luare de mită și nu poate determina concluzia că toate actele realizate în exercitarea atribuțiilor de serviciu de inculpatul L.S.D. în perioada octombrie 1999-februarie 2005 ar fi avut drept mobil primirea foloaselor din lunile iunie-iulie 2003.

S-a concluzionat că, nefiind întrunite condițiile unei unități de infracțiune, așa cum s-a reținut în rechizitoriu, în mod inevitabil încadrarea juridică ce trebuie reținută este cea a unei pluralități de infracțiuni și anume câte o infracțiune pentru fiecare act ilicit îndeplinit de inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, plus infracțiunea distinctă de primire de foloase necuvenite. În consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța de fond a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice pentru fapta reținută în sarcina inculpatului S.L.D., din infracțiunea de luare de mită într-o infracțiunile de primire de foloase necuvenite și șase infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Singura mențiune ce trebuie făcută cu privire la fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice din luna februarie 2005 este aceea că prin Legea nr. 521 din 24 noiembrie 2004 s-a introdus în Legea nr. 78/2000 articolul 13², care prevede că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. În consecință, fapta săvârșită de inculpatul L.S.D. după intrarea în vigoare a acestui act normativ nu mai poate fi încadrată în art. 248 C. pen. ca și celelalte fapte, ci în art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, având în vedere că se susține că a cesta ar fi obținut prin fapta sa de a interveni telefonic la inspectorul T.D., în vederea blocării trimiterii popririlor de conturi ale SC U.I. SRL, și un avantaj patrimonial pentru această din urmă societate.

S-a arătat că, întrucât pentru infracțiunea de luare de mită se impune schimbarea încadrării juridice în mai multe infracțiuni, una de primire de foloase necuvenite și mai multe de abuz în serviciu, acest lucru atrage după sine imposibilitatea existenței în mod independent a infracțiunii corelative de dare de mită. Însă având în vedere că prin rechizitoriu s-a reținut săvârșirea de către inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuțiilor de serviciu a mai multor fapte ilicite, în interesul inculpatului G.G.O., fapte care pot constitui infracțiuni de abuz în serviciu, acest lucru implică punerea în discuție a săvârșirii de către inculpatul L.S.D. a acestor infracțiuni la instigarea coinculpatului G.G.O.. În consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța de fond a apreciat că se impune totodată schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului G.G.O., din infracțiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 25 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (21 ianuarie 2009), art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

Analizând caracterul faptelor săvârșite de inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-a constatat de către prima instanță că unele dintre acestea au caracter licit iar altele au caracter ilicit, neputându-se însă reține pentru acestea din urmă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de abuz în serviciu.

1. Astfel, cu privire la acuzația că inculpatul a favorizat în mod nelegal SC U.I. SRL, în sensul că i s-a acordat un termen de 5 luni în loc de cel mult 10 zile pentru constituirea garan­ției și implicit, s-a amânat începerea procedurii de executare silită a debitorului, în condițiile prevăzute de pct. 9 din O.M.F. nr. 1283/1998, s-a constatat că nu s-a făcut dovada contribuției inculpatului la producerea acestui rezultat. Astfel s-a reținut că actele au fost întocmite de salariații aflați în subordinea inculpatului L.S.D., însă graficul de eșalonare și aprobarea facilității i s-au comunicat agentului economic de către D.A.V.S. Mureș cu adresa din 29 iulie 1999, semnată de director - numitul C.A. și de numita F.I., în locul învinuitului S.F. - șef serviciu colectarea veniturilor statului. Faptul că toți aceștia erau în subordinea inculpatului L.S.D. nu presupune neapărat contribuția acestuia la întocmirea actului nelegal, în lipsa altor probe din care să reiasă acest lucru.

2. Referitor la faptul că această societate, prin cererea din 26 octombrie 1999, a solicitat, din nou, o eșalonare la plată a obligațiilor către bugetul de stat, pentru suma de 2.367.687.821 lei și a majorărilor de întârziere și T.V.A. în sumă de 107.900.895 lei, pe o perioadă de 5 ani, cu perioadă de grație de 6 luni, s-a constatat că documentația întocmită de lucrătorii din cadrul A.F.P. Târgu Mureș a fost înaintată M.F.P., care a aprobat solicitarea SC U.I. SRL. Singura contribuție reținută în sarcina inculpatului este aceea că ar fi urgentat efectuarea controlului la această societate de către inspectoarele S.R., P.C. și M.M., prin intermediul numitei D.T. Cum aceasta din urmă nu a declarat că ar fi trimis inspectoarele la SC U.I. SRL la solicitarea inculpatului L.S.D., iar afirmația martorei S.R. că după ce a ajuns la societate i s-a comunicat (probabil de către un lucrător al SC U.I. SRL) că acest inculpat s-a interesat dacă inspectoarele au ajuns la societate, nu se poate reține vreo contribuție a inculpatului L.S.D. la îndeplinirea defectuoasă sau la neîndeplinirea, de către el sau de către persoanele din subordine, a atribuțiilor de serviciu. De asemenea nu rezultă din nicio probă vreo intenție a inculpatului L.S.D. de a-și îndeplini defectuos atribuțiile de serviciu și a cauza prin aceasta o tulburare însemnată a bunului mers al D.G.F.P. Mureș sau o pagubă patrimoniului acesteia sau al altei persoane.

În consecință, nu poate fi reținută în sarcina acestui inculpat săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și nici în sarcina inculpatului G.O. săvârșirea vreunei instigări la această infracțiune, deoarece nu sunt întrunite elementele laturii obiective și nici ale laturii subiective ale acestei infracțiuni.

3. Referitor la acuzația că, deși agentul economic nu și-a achitat debitele curente la bugetul de stat, nu s-a procedat la anularea înlesnirii acordată și nici la recuperarea creanțelor bugetare pe calea executare silită, singurul fapt care se impută D.G.F.P. Mureș este acela că nu a lămurit și nu a făcut nici un demers care să stabilească cui îi revine competența de anulare a înlesnirii, aprobate în favoarea SC U.I. SRL de către M.F.P., la data de 02 decembrie 1999, deși nu se precizează în rechizitoriu cine ar fi trebuit să facă aceste demersuri. În aceste condiții, nu se poate imputa vreo culpă concretă doar unui funcționar al unei instituții, chiar având atribuții de conducere, pentru funcționarea necorespunzătoare a întregii instituții. Pentru a se putea reține infracțiunea de abuz în serviciu este necesar să se săvârșească de către funcționarul public un act defectuos, precis determinat, sau ca acesta să nu îndeplinească un astfel de act precis determinat și la care era obligat, potrivit atribuțiilor de serviciu. Or, așa cum se poate constata din examinarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului L.S.D., acesta nu avea atribuția directă de a face demersuri legate de anularea înlesnirilor la plată. Aceste atribuții reveneau altor persoane, iar coordonarea întregii activități a D.G.F.P. Mureș o avea în primul rând directorul general, nu directorul general adjunct.

În consecință, nu poate fi reținută în sarcina acestui inculpat săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și nici în sarcina inculpatului G.O. săvârșirea vreunei instigări la această infracțiune, deoarece nu sunt întrunite elementele laturii obiective și nici ale laturii subiective ale acestei infracțiuni.

4. Cu privire la faptul că D.G.F.P. Mureș a transmis la data de 30 august 2002, sub semnătura inculpatului L.S.D., convenția din 30 august 2002 de eșalonare la plată, pe o perioadă de 36 de luni, cu o perioadă de grație de 4 luni pentru suma totală de 4.212.797.864 lei, prin care s-ar fi încălcat dispozițiile legale în materie, instanța de fond a constatat de asemenea că nu poate fi imputată inculpatului L.S.D. nerespectarea îndatoririlor de serviciu, pentru următoarele motive.

Neconcordanța între suma solicitată în cerere și cea aprobată în convenție, pentru care normele legale impuneau completarea cererii inițiale, nu poate fi considerată prejudiciabilă, câtă vreme suma aprobată pentru reeșalonare a fost mai mică decât cea solicitată. Nu se poate susține că societatea nu a respectat termenul legal de constituire a garanției în 60 de zile de la semnarea convenției, fapt ce ar fi atras anularea convenției, de vreme ce convenția a fost semnată la data de 30 august 2002, iar garanția a fost constituită la data de 31 octombrie 2002, într-un termen de 62 de zile calendaristice, pe care toți salariații l-au considerat legal, calculându-l pe zile libere.

Agentul economic și inculpații susțin că a depus toate declarațiile de impozite și taxe prevăzute de lege, în număr de 24, neputând fi dovedit cu certitudine contrariul. Nedepunctarea societății cu 10 puncte pentru că ar fi plătit dividende acționarilor/asociaților pe perioada acumulării de obligații bugetare restante, nu ar fi avut niciun efect cu privire la acordarea eșalonărilor. Este doar o supoziție, nedemonstrată, afirmația că aceste manopere s-au efectuat cu scopul întreruperii procedurilor de executare silită a debitelor restante, de vreme ce societatea a utilizat de o cale pe care legea o oferea, pentru a obține aceste efecte.

La fel și afirmația cu privire la posibilitatea ca după terminarea controlului, Balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2000 să fi fost înlocuită cu o altă Balanță de verificare. Nu rezultă de nicăieri culpa inculpatului L.S. cu privire la faptul că nu s-a depus copie după ultimul act de control efectuat la agentul economic, așa cum prevedea O.M.F. nr. 580/2002, ci după penultimul act de control, de vreme ce actele au fost verificate anterior de mai multe persoane, care nu i-au semnalat în nici un mod acest lucru. În ce privește susținerile că nota de constatare a fost întocmită la data de 13 august 2002 și înregistrată la organul fiscal din 14 august 2002, iar Referatul întocmit în baza acestei note poartă data de 12 august 2002 - (vol. 12 - filele 181-186), fiind practic imposibil ca referatul cu propunerea spre aprobare a înlesnirilor să fie anterior Notei de constatare, întrucât datele înscrise în acest Referat trebuie preluate din Nota de constatare și că în dosarul de aprobare a înlesnirii nu s-au regăsit toate ordinele de plată la care se face referire în Nota de constatare din 14 august 2002, culpa pentru aceste nereguli nu poate aparține decât persoanelor care au întocmit nota de constatare.

Față de cele de mai sus, și având în vedere că documentația în vederea probării acestei înlesniri la plată a obligațiilor către bugetul de stat a fost întocmită de către numiții M.D. - inspector la Serviciul C.E.S.P.J. și P.G. - referent la același serviciu, din cadrul A.F.P. Târgu-Mureș, a fost verificată de către numitul L.D. care a semnat în locul șefului Serviciului C.E.S.P.J. și a fost avizată de către numitul S.I. - director A.F.P. Târgu-Mureș, nu poate fi reținută îndeplinirea sau neîndeplinirea cu știință a atribuțiilor de serviciu de către inculpatul L.S.D. În consecință, nu poate fi reținută în sarcina acestui inculpat săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și nici în sarcina inculpatului G.O. săvârșirea vreunei instigări la această infracțiune, deoarece nu sunt întrunite elementele laturii obiective și nici ale laturii subiective ale acestei infracțiuni.

5. Referitor la acuzația că inculpatul L.S.D., în cursul anului 2005, după întocmirea popririlor de conturi bancare ale SC U.I. SRL, i-ar fi telefonat numitei T.D. și i-ar fi cerut să nu trimită aceste popriri și să blocheze astfel conturile societății, întrucât SC U.I. SRL își va plăti datoriile către bugetul de stat instanța constată că de asemenea nu poate fi reținută infracțiunea de abuz în serviciu în sarcina inculpatului L.S.D.. Astfel, în declarația dată în fața organelor de urmărire penală martora T.D. susține că după întocmirea popririlor de conturi bancare, imediat a primit pe interior un telefon de la dl. director executiv adjunct la D.G.F.P. Mureș, L.S., care i-a cerut, textual, să nu trimită aceste popriri și să blocheze astfel conturile societății, întrucât SC U.I. SRL își va plăti datoriile către bugetul de stat, astfel că fiind o dispoziție a unei persoane din conducere, ea a pus adresele de înființare a popririlor de conturi în sertarul biroului și le-a ținut până în jurul datei de 22 martie 2005, când le-a trimis la bănci și își amintește că a mai reușit să execute doar suma de 400 milioane lei, în contul datoriilor bugetare ale SC U.I. SRL. Însă, în declarația dată în fața instanței de judecată la data de 11 martie 2009 aceasta menține afirmația că a fost sunată de inculpatul L.S.D., dar declară că ea i-a spus acestuia că va amâna trimiterea popririlor încă două sau trei zile, iar inculpatul L.S. a fost de acord cu acest lucru. În fața instanței martora a declarat că inculpatul L.S.D. nu i-a spus să nu trimită acele popriri. Inculpatul nu a recunoscut că ar fi sunat-o pe martora T.D. în legătură cu acest fapt, însă din declarația acestei martore, coroborată cu faptul că popririle de conturi la instituțiile bancare întocmite la data de 09 februarie 2005 au fost expediate abia la data de 22 martie 2005, rezultă că a avut loc această convorbire dintre inculpat și martoră.

În ce privește calificarea acestui act al inculpatului, nu se poate însă reține că inculpatul ar fi efectuat un act în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin faptul că i-a telefonat martorei T.D., având în vedere că inculpatul nu avea atribuții directe cu privire la coordonarea activității funcționarilor A.F.P. Târgu Mureș. Aceștia erau subordonați conducătorului acestei instituții, care la rândul său era subordonat directorului general al D.G.F.P. Mureș. Actul inculpatului nu poate fi considerat un ordin de serviciu, iar faptul că martora T.D. ar fi dat fost de acord să amâne trimiterea popririlor, considerând că societatea își va plăti datoriile, este mai degrabă un act de curtoazie, față un alt funcționar. În consecință, deși actul inculpatului L.S.D. nu este acceptabil sub aspectul deontologiei funcționarului public, el nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, responsabilitatea netrimiterii popririlor la timp aparținând exclusiv martorei T.D.

Pentru aceste motive nu poate fi reținută în sarcina inculpatului L.S.D. săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și nici în sarcina inculpatului G.O. săvârșirea vreunei instigări la această infracțiune, deoarece nu sunt întrunite elementele laturii obiective și nici ale laturii subiective ale acestei infracțiuni.

6. Referitor la acuzația că la data de 30 mai 2002, D.G.F.P. - C.F.S. Mureș, sub semnătura inculpatului L.S.D., a eliberat în favoarea SC U.I. SRL certificatul de atestare fiscală din 30 mai 2002, în care se atesta că la data de referință 30 aprilie 2002, agentul economic „nu are” obligații restante la bugetul de stat, se constată că acesta a fost emis cu încălcarea prevederilor O.M.F. nr. 448 din 30 aprilie 1999, întrucât în document nu s-a făcut precizarea că societatea avea datorii eșalonate la plată și nu au fost cuantificate și specificate aceste datorii, în conformitate cu actul normativ menționat, iar pe de altă parte la data de referință 30 aprilie 2002, SC U.I. SRL avea în derulare o înlesnire la plată aprobată de M.F.P. din 02 decembrie 1999. În plus, certificatul de atestare fiscală din 30 mai 2002 nu figurează înregistrat nici la D.G.F.P. Mureș și nici la A.F.P. Târgu Mureș.

De asemenea, la data de 09 octombrie 2002, D.G.F.P. Mureș, sub semnătura inculpatului L.S.D., în calitate de director adjunct al acestei instituții, a eliberat în aceleași condiții, în favoarea SC U.I. SRL, certificatul de atestare fiscală din 09 octombrie 2002, prin care se atesta că la data de referință 31 august 2002, agentul economic „nu are datorii restante” la bugetul de stat, deși chiar inculpatul L.S.D. semnase graficul de eșalonare a datoriilor aprobat în data de 30 august 2002, din 30 august 2002. Astfel, mențiunile din certificatul de atestare fiscală din 10 septembrie 2002 nu corespund realității, întrucât trebuiau menționate în el toate datoriile, chiar eșalonate ale agentului economic, așa cum rezultă din prevederile O.M.F. nr. 448/1999. În plus, certificatul fiscal în cauză este înregistrat la instituție, dar nu există nici o cerere înregistrată la instituția respectivă în acest sens și de asemenea nu există nici un fel de documentație care să fi stat la baza eliberării acestui certificat de atestare fiscală.

Așa cum s-a arătat în cazul certificatelor de atestare fiscală emise pentru SC B.A. SA, în acestea trebuiau consemnate toate datoriile eșalonate sau amânate la plata ale societății, pentru a se putea afirma că cele menționate în certificat corespunde realității. Întrucât inculpatul L.S.D. a consemnat că SC U.I. SRL nu are datorii la stat, deși aceasta avea astfel de datorii, chiar reeșalonate, cele două certificate de atestare fiscală sunt false întrucât s-a omis cu știință inserarea datoriilor la stat ale societății.

S-a apreciat ca relevant faptul că deși certificatul de atestare fiscală din 30 mai 2002 poartă un număr de înregistrare la D.G.F.P. Mureș, la acest număr nu se regăsește înregistrarea cererii SC U.I. SRL (ci un alt act care nu are legătură cu această societate) și nu există nici un fel de documentație, în baza căreia să fi fost eliberat acest certificat de atestare fiscală. De asemenea, pentru certificatul de atestare fiscală din 09 octombrie 2002 nu există nici cerere din partea societății și nici documentația care a stat la baza emiterii acestuia. Faptul că lipsesc cererile și actele ce au stat la baza eliberării certificatelor, precum și faptul că unul dintre acestea nici nu este înregistrat la instituția emitentă, denotă caracterul fals al acestuia și intenția inculpatului L.S.D. de a-i înlesni societății participarea la licitație, având în vedere importanța mențiunilor din certificat în eligibilitatea ofertelor. Lipsa oricărei alte semnături de pe certificat (de exemplu a persoanei care l-a întocmit, așa cum s-a procedat în alte cazuri) duce de asemenea la concluzia că acesta a fost semnat în fals cu bună știință de către inculpat, fără să se preocupe de realitatea datelor menționate în acesta. De vreme ce pe certificate figurează doar semnătura inculpatului L.S.D., acesta nu poate invoca lipsa atribuțiilor sale în înregistrarea certificatelor, întrucât acesta este singurul funcționar care răspunde de eliberarea acestuia. Acest fapt, coroborat cu nerealitatea datelor înscrise în certificat, denotă intenția inculpatului în menționarea datelor nereale din certificat.

În ce privește eliberarea acestor certificate de atestare fiscală, nu a fost primită susținerea inculpatului L.S.D. că acestea nu ar fi fost eliberate în baza O.M.F. nr. 448/1999, ci în baza O.G. nr. 12/1993 și respectiv O.G. nr. 60/2001, care reglementau condițiile de participare la licitații a agenților economici și că de vreme ce societatea nu avea datorii exigibile, în mod corect s-a consemnat că aceasta nu are datorii la stat.

Astfel, O.G.. nr. 12/1993 și respectiv O.G. nr. 60/2001 nu reglementează procedura de eliberare a certificatelor sau dovezilor privind plata datoriilor la bugetul statului, ci reglementau procedura achizițiilor publice. Aceste acte normative prevedeau doar posibilitatea ca participantul la o licitație de achiziție publică să facă dovada că nu are datorii la bugetul de stat, ca o dovadă în favoarea seriozității și bonității pe care o prezintă. Procedura de acordare a acestor acte doveditoare și conținutul lor era reglementat însă de O.M.F. nr. 448/1999. O.G. nr. 12/1993 și O.G. nr. 60/2001 menționează necesitatea eliberării unui act doveditor care să ateste că participantul la licitație și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor și a contribuției la asigurărilor de stat, iar O.M.F.P. nr. 448/1999 precizează că „Certificatul care atestă îndeplinirea obligațiilor bugetare se numește certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice”.

De altfel, în cazul acestor certificate de atestare fiscală s-au folosit și formularele prevăzute de acest act normativ pentru certificate de atestare fiscală. Or, nu se poate afirma că s-au folosit aceste formulare, care prevedeau expres rubrica în care trebuiau trecute obligațiile de plată amânate sau eșalonate, dar de fapt nu era necesar să fie completate aceste rubrici, pentru că ar fi fost vorba de altfel de certificate. Indiferent la ce erau folosite certificatele respective, din moment ce erau prevăzute cu rubrică specială în care trebuiau trecute datoriile eșalonate și nu au fost completate aceste rubrici cu sumele datorate și eșalonate, menționându-se doar că societatea nu are datorii la buget, ele atestă o împrejurare nereală. O comisie de licitație apreciază în mod diferit bonitatea unui participant care are datorii la bugetul de stat, chiar eșalonate, față de cea a unuia care nu are deloc datorii la bugetul de stat. În acest fel s-a creat SC U.I. SRL o situație mai favorabilă, prin atestarea faptului că aceasta nu ar fi avut datorii la bugetul de stat.

S-a arătat că nu același lucru se poate susține și despre certificatul fiscal din 21 ianuarie 2000, eliberat tot sub semnătura inculpatului L.S.D. în care se atesta că la data de referință 31 decembrie 1999, agentul economic „are datorii eșalonate”. Chiar dacă și acest certificat fiscal a fost emis în baza unei cereri fără număr, din data de 21 ianuarie 2000, a fost eliberat pe formular netipizat, încălcându-se astfel prevederile art. 1 din O.M.F. nr. 448/1999 și nu au fost specificate toate aceste datorii, în conformitate cu prevederile art. 5, pct. 4 din anexa nr. 5 a O.M.F. nr. 448/1999, nu se poate susține că și acesta este fals, de vreme ce s-a menționat că SC U.I. SRL are datorii reeșalonate. De altfel, acesta este și un argument împotriva celor susținute de inculpatul L.S.D., că el a considerat că în certificatele de atestare fiscală se menționează doar datoriile exigibile.

S-a reținut că netemeinicia susținerilor inculpatului L.S.D. rezultă și din faptul că în favoarea SC U.I. SRL au fost eliberate și certificate de atestare fiscală cu respectarea dispozițiilor legale, semnificative în acest sens fiind cele din 23 septembrie 2003 și din 05 septembrie 2003 (vol. 8 - fila 106-130), certificate de atestare fiscală semnate de același inculpat L.S.D., în care au fost menționate, exact așa cum cer prevederile O.M.F. nr. 448/1999, toate datoriile agentului economic. Ele au fost înregistrate la organele fiscale și sunt însoțite de întreaga documentație cerută de acest act normativ. Există și o altă deosebire între certificatele de atestare fiscală din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002, pe de o parte și certificatele de atestare fiscală din 23 septembrie 2003 și din 05 septembrie 2003, pe acestea din urmă aflându-se semnătura persoanei care le-a întocmit și, ulterior, au fost semnate de către inculpatul L.S.D., în timp ce pe primul certificat de atestare fiscală există numai semnătura inculpatului L.S.D., astfel că eliberarea acestui din urmă certificat de atestare fiscală rămâne în responsabilitatea exclusivă a inculpatului L.S.D.

În consecință s-a reținut că inculpatul L.S.D. cu intenție a inserat date nereale în certificatele de atestare fiscală din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002, cu prilejul întocmirii acestora, favorizând astfel SC U.I. SRL pentru participarea la licitații de achiziție, intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum și modalitatea asemănătoare de a proceda, relațiile dintre inculpat și reprezentantul societății beneficiare, justificând reținerea existenței unei rezoluții infracționale unice în săvârșirea celor două acte materiale de fals intelectual.

Întrucât aceste fapte săvârșite de inculpatul L.S.D. în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., iar această incriminare reprezintă norma specială față de incriminarea de la art. 248 C. pen., care constituie norma generală, nu au fost reținute în sarcina acestui inculpat și infracțiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 248 C. pen., deoarece legea specială derogă de la legea generală și nici în sarcina inculpatului G.O. nu au fost reținute infracțiunile de instigare la abuz în serviciu, prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen.

Având în vedere că inculpatul G.G.O. în calitate de reprezentant al SC U.I. SRL a depus certificatele de atestare fiscală nereale la dosarele de licitație, așa cum reiese din ofertele depuse de această societate pentru achiziții publice, de la filele 285 și 323 din vol. 16 al dosarului de urmărire penală, se va reține că acesta a folosit aceste înscrisuri în vederea producerii de consecințe juridice, cunoscând că sunt false. Inculpatul G.G.O. avea cunoștință că SC U.I. SRL are datorii la bugetul de stat și cu intenție a folosit pentru participarea la licitații de achiziții publice aceste certificate de atestare fiscală, în care se consemnase în mod nereal că societatea nu are astfel de datorii.

7. Referitor la acuzația că în perioada 27 iunie 2003-15 iulie 2003 inculpatul L.S.D., împreună cu familia sa și administratorul SC U.I. SRL Târgu-Mureș, învinuitul G.G.O., împreună cu familia sa au efectuat o excursie în Italia, o parte din costul acesteia, în cuantum de 38.204.757 lei, fiind plătit în întregime de SC U.I. SRL și înregistrat în contabilitatea societății, instanța de fond a înlăturat susținerile inculpaților că excursia ar fi fost achitată de fiecare în parte, având în vedere următoarele aspecte:

Potrivit datelor furnizate de organizatorului excursiei - SC E.T. SA Cluj-Napoca costul total al excursiei a fost în valoare de 1.052 euro și, aplicându-se o reducere de 5 %, s-a ajuns la prețul final de 999 euro, iar contravaloarea excursiei a fost achitată în întregime de SC U.I. SRL, cu factura fiscală din 10 iunie 2003, în sumă de 38.204.757 lei. Nu a existat nicio rațiune pentru care o excursie a unor persoane particulare, pe care acestea și-ar fi achitat-o personal, să fie decontată în întregime de o societate comercială. Explicația inculpaților că dintr-o eroare de contabilitate s-ar fi făcut acest lucru nu poate fi reținută, având în vedere că pe factura fiscală, de la fila 26 din vol. 7 al dosarului de urmărire penală, este menționat la cumpărător SC U. SRL. Aceasta nu poate duce decât la concluzia că această societate este cea care a făcut comanda și a achitat contravaloarea excursiei. De asemenea, nu a fost admis că inculpații L.S.D. și G.G.O., care cunosc prevederile legale în domeniul contabilității, au procedat la decontarea întregii facturi de către SC U. SRL, deși au susținut că și-au achitat separat excursia, ținând cont că un astfel de procedeu ar constitui o încălcare a legii privind combaterea evaziunii fiscale. Cu privire la acest aspect a fost considerat relevant și aspectul că deși cei doi susțin că inculpatul L.S.D. i-ar fi predat inculpatului G.G.O. jumătate din contravaloarea excursiei (500 euro), acesta din urmă nu a procedat la stornarea din contabilitate a acestei sume.

Pentru aceste motive instanța de fond a înlăturat ca nesinceră și declarația martorului F.R.O., având în vedere cele de mai sus precum și relațiile apropiate dintre acest martor și cei doi inculpați.

În ce privește fapta constând în achiziționarea la data de 18 iunie 2003 de către SC U.I. SRL a unui autoturism, în valoare totală de 558.132.120 lei și punerea lui la dispoziția numitei L.L., soția inculpatului L.S.D., în baza contractului de prestări servicii din 01 iulie 2003, instanța de fond a constatat de asemenea că nu pot fi reținute susținerile inculpaților în sensul că acest autoturism ar fi fost pus la dispoziția soției inculpatului pentru efectuarea serviciilor de marketing și de promovare a produselor farmaceutice în interesul SC U.I. SRL.

Astfel, contractul de prestări servicii, dacă ar fi fost real ar fi trebuit să presupună plata unei remunerații pentru serviciile de marketing și promovare a produselor, nu doar folosirea unui autoturism. Or, în speță soția inculpatului L.S.D. nu a încasat nici un onorariu pentru această activitate, fapt care denotă caracterul fictiv al contractului de prestări servicii nr. 396/01 iulie 2003, în toate situațiile similare, autoturismul fiind un accesoriu ce face parte din pachetul salarial, iar nu chiar plata contraprestației.

Nu există nici un document înregistrat la societate care să ateste vreo contraprestație din partea numitei L.L. în schimbul primirii spre folosință a autoturismului. Or, dacă ar fi existat o contraprestație din partea acesteia, ar fi trebuit să existe măcar documente de predare primire a materialelor promoționale, a mostrelor, etc.

Numărul de înmatriculare, sub care a fost înmatriculat autoturismul, a aparținut anterior unui autoturism, al cărui proprietar a fost inculpatului L.S.D., director executiv adjunct al D.G.F.P. Mureș, autoturism care a fost vândut, fiind radiat din circulație, iar numerele de înmatriculare au fost păstrate și atribuite autoturismului, achiziționat de SC U.I. SRL și dat în folosință numitei L.L. Și acest aspect relevă scopul real al încheierii contractului de prestări servicii, care a avut doar rolul de a acoperi acordarea în folosință gratuită a autoturismului respectiv către familia inculpatului L.S.D.

Nu există nici o dată care să ateste încheierea contractului respectiv, situație neacceptată pentru un contract civil, având în vedere caracterul esențial al datei și necesitatea înregistrării în evidențele contabile a contractului. Singura mențiune cu privire la vreo dată este cea a înregistrării Contractului de prestări servicii la SC U.I. SRL sub din 01 iulie 2003, astfel că fiind singura dată de pe contract, se poate prezuma că aceasta este și data încheierii lui, dată la care, după cum se poate observa din documentele de intrare-ieșire din țară a învinuiților L.S.D. și G.G.O., împreună cu familiile, erau plecați în excursie în Italia. Faptic era, așadar, imposibil ca respectivul contract să fi fost încheiat la 01 iulie 2003. În plus, declarațiile celor doi inculpați nu se coroborează între ele sub aspecte esențiale privind încheierea acestui contract de prestări servicii, întrucât inculpatul L.S.D. a menționat că acest contract a fost semnat după întoarcerea lor din concediu, întoarcere care a avut loc la data de 15 iulie 2003, astfel logic fiind ca acest contract să fi fost înregistrat după această dată, întrucât lucrătorii din cadrul SC U.I. SRL era imposibil de conceput să fi înregistrat un act care nu era semnat de către părți.

SC U.I. SRL nu a înregistrat contractul de prestări servicii al numitei L.L. la Inspectoratul Teritorial de Mureș, deși orice persoană care prestează o muncă în cadrul unei unități trebuie să aibă înregistrat la I.T.M. ori un contract de muncă, ori o convenție civilă de prestări servicii. Faptul că în speță nu s-a procedat în acest fel denotă de asemenea caracterul fictiv al convenției, singura motivație a încheierii acesteia fiind justificarea folosirii autoturismului de către soția inculpatului. Susținerile inculpaților apar ca nesincere și prin prisma faptului că pentru toți reprezentanții medicali pe care i-a avut SC U.I. SRL, contractele de prestări servicii ale acestora au fost înregistrate la această instituție.

Nu se confirmă nici afirmațiile inculpaților că pe toată durata contractului, conform stipulațiilor din el, SC U.I. SRL îi ceda folosința autoturismului numitei L.L., iar aceasta din urmă se ocupa de toate cheltuielile ocazionate de întreținerea lui, având în vedere că de la SC V.T. SRL - Punct de lucru Târgu-Mureș au fost ridicate toate facturile privind reparațiile de întreținere ale autoturismului în cauză, prilej cu care s-a constatat că două dintre facturile fiscale, prin care s-au achitat unele reparații ale autoturismului, au fost plătite de către SC U.I. SRL, iar cea de a treia a fost plătită de numita L.L.

Pentru aceste motive instanța de fond a apreciat că se impune înlăturarea ca nesinceră și declarațiile martorilor I.C.I. și I.G.L., având în vedere cele de mai sus precum și relațiile apropiate dintre acești martori și cei doi inculpați.

În raport cu faptele reținute în sarcina inculpatului L.S.D. în legătură cu SC U.I. SRL prima instanță a apreciat că în drept, având în vedere că inculpatul L.S.D. a primit în mod repetat foloase, constând într-o excursie în Italia și folosința unui autoturism, achiziționate de SC U.I. SRL, administrată de inculpatul G.G.O., după ce a îndeplinit mai multe acte în virtutea funcției sale, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Chiar dacă inculpații susțin că îi leagă o prietenie veche, atâta timp cât inculpatul L.S.D. a îndeplinit în exercitarea atribuțiilor de serviciu, mai multe acte care au profitat SC U.I. SRL, dintre care unele ilegale, iar după aceasta a primit de la administratorul acesteia foloase necuvenite, acestea nu pot fi legate decât de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către inculpat. Întrucât s-a reținut că o parte din aceste acte efectuate de inculpat în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu sunt acte ilegale, însă au profitat SC U.I. SRL, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, chiar dacă inculpatul a îndeplinit și acte ilegale, constând în emiterea de certificate de atestare fiscală false. În ce privește calitatea inculpatului de funcționar cu atribuții de control, aceasta va fi reținută, având în vedere că la data faptelor a îndeplinit funcția de director adjunct la D.G.F.P. Mureș, având în subordine mai mulți funcționari, printre care și inspectori fiscali.

De asemenea, fapta inculpatului L.S.D. care, în exercitarea atribuțiilor de funcționar public, în cursul anului 2002, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, a eliberat în favoarea SC U.I. SRL certificatele fiscale din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002, falsificându-le cu prilejul întocmirii lor, prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului și prin omisiunea de a insera unele date sau împrejurări referitoare la datoriile acestei societăți către stat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum și modalitatea asemănătoare de a proceda, relațiile dintre inculpat și reprezentantul societății beneficiare, justificând reținerea unei rezoluții infracționale unice în săvârșirea celor două acte materiale de fals intelectual.

În ceea ce-l privește pe inculpatul G.G.O., prima instanță a reținut că fapta acestuia care, în calitate de administrator al SC U.I. SRL, a folosit în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat certificatele fiscale din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002, cunoscând că sunt false, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv participarea și câștigarea unor licitații organizate de diferite instituții publice ori de interes public, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum și modalitatea asemănătoare de a proceda, modalitatea asemănătoare de obținere a certificatelor de atestare fiscală false justificând reținerea unei rezoluții infracționale unice în săvârșirea celor două acte materiale de uz de fals.

Întrucât legea nu sancționează în mod separat fapta de dare de foloase necuvenite, nu poate fi reținută în sarcina inculpatului G.G.O. nici infracțiunea de instigare la primirea de foloase necuvenite, chiar dacă inițiativa dării foloaselor i-ar fi aparținut acestuia. În consecință, persoana care dă foloasele necuvenite nu poate avea în același timp și calitatea de instigator la infracțiunea de primire a acestor foloase. În consecință, se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportată la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. în sarcina inculpatului G.G.O., motiv pentru care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea acestuia pentru această infracțiune.

În ce privește infracțiunile de abuz în serviciu, s-a apreciat că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia și nu pot fi reținute în sarcina inculpatului L.S.D., deoarece nu s-a confirmat că la data de 26 octombrie 1999 acesta ar fi intervenit pentru ca inspectorii S.R., M.M. și P.C. să fie trimiși la SC U.I. SRL Tg.Mureș pentru a efectua de urgență un control la această societate comercială, în vederea acordării unei înlesniri la plată; prin semnarea convenției din 30 august 2002, prin care s-au aprobat înlesniri la plată a obligațiilor la bugetul de stat acestei societăți comerciale nu s-a reținut vreo nerespectare a îndatoririlor de serviciu de către inculpat; acesta nu avea în atribuții de serviciu executarea societăților comerciale cu restanțe în cursul lunii februarie 2005, când a intervenit telefonic asupra inspectorului T.D. în vederea blocării trimiterii popririlor de conturi ale SC U.I. SRL; emiterea în favoarea SC U.I. SRL a certificatelor de atestare fiscală din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002 cu date nereale constituie infracțiunea specială de fals intelectual, iar inculpatul avea competența de a semna certificatul de atestare fiscală din 21 ianuarie 2000, în care s-a consemnat că societatea are datorii reeșalonate. În consecință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanța de fond a arătat că se impune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 și 21 ianuarie 2000) și respectiv de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005). Cum pentru faptele din 26 octombrie 1999 și 21 octombrie 2000 s-a împlinit termenul de prescripție, dar inculpatul a solicitat continuarea procesului penal au fost aplicate prevederile art. 13 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceleași motive, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. prima instanță a apreciat că se impune și achitarea inculpatului G.G.O. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 și 21 ianuarie 2000) și respectiv de art. 25 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005). Cum pentru faptele din 26 octombrie 1999 și 21 octombrie 2000 s-a împlinit termenul de prescripție, însă inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, sunt aplicabile de asemenea prevederile art. 13 alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la acuzațiile aduse prin actul de sesizare al instanței inculpatului S.L.D. cu privire la favorizarea SC H. SRL prima instanță a arătat că inculpatul s-a apărat în esență prin aceea că nu a avut atribuții de control.

În legătură cu faptul că documentația nu era actualizată la data aprobării convenției, s-a susținut că acest lucru nici nu era necesar pentru că la data aprobării lucrătorii din cadrul D.M.A.V.S. nu au ținut cont de calculele făcute de inspectorii din cadrul A.F.P. Tg.Mureș și nici de revenirea la cererea inițială a societății, astfel că s-au acordat eșalonări pe debitele cerute de societate în februarie 2003, mai puțin impozitul pe dividende, care a fost exclus din suma eșalonată, de aici provenind și modificările cu pixul din convenție.

S-a arătat de asemenea de către inculpat că faptul că agentul economic trebuia depunctat cu 20 de puncte, întrucât avea neplătite impozite cu stopaj la sursă, reprezintă o eroare a lucrătorilor din cadrul D.M.A.V.S., dar în concret depunctarea cu cele 20 de puncte nu ar fi influențat cu nimic acordarea înlesnirilor, acestea rămânând în aceeași tranșă.

În legătură cu faptul că agentul economic ar mai fi trebuit depunctat cu 40 de puncte, inculpatul a menționat că societatea comercială era societate de prestări servicii și nu avea ca principal obiect de activitate vânzarea cu amănuntul. Nu a analizat în amănunt nota de constatare întocmită în cauză, care prezintă ștersături și apare ca fiind întocmită la data de 25 martie 2003 și înregistrată la organul fiscal la 14 mai 2003 ci a verificat doar existența ei și a constatat că ea se găsea printre documentele în baza cărora s-a acordat înlesnirea.

Modalitatea de înregistrare a Notei de constatare întocmită în cauză, reprezintă o problemă organizatorică care ținea de directorul A.F.P. Tg.Mureș și care din punctul de vedere al organigramei era subordonat directorului executiv al D.G.F.P. Mureș și în legătură cu unele aspecte negative în activitatea acestei instituții, trebuiau luate măsuri în primul rând de către directorul A.F.P. Tg.Mureș și ulterior de către directorul executiv al D.G.F.P. Mureș.

Se mai arată că nu sunt întrunite cerințele textului incriminator din art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, subiectul calificat, latura obiectivă și latura subiectivă.

Instanța de fond a reținut, în legătură cu acuzațiile aduse prin actul de sesizare al instanței inculpatului S.L.D. cu privire la favorizarea SC H. SRL că, în ce privește acuzația că nu s-a procedat la efectuarea unui control asupra obligațiilor la bugetul de stat ale agentului economic și nu s-au stabilit cu certitudine aceste datorii bugetare, acordându-se facilități fiscale pe baza unor obligații fiscale declarate de agentul economic, că în fișa pe plătitor nu s-au evidențiat în totalitate și la timp obligațiile de plată și că datele care au stat la baza calculului punctajului în vederea încadrării în criteriile prevăzute de O.U.G. nr. 40/2002 cu modificările și completările ulterioare, nu au fost actualizate la data soluționării cererii, date fiind atribuțiile persoanelor care aveau obligația de a verifica actele SC H. SRL în vederea eșalonării datoriilor la stat acordată prin Convenția din 19 mai 2003, semnată de inculpatul L.S.D., nu se pot imputa acestui inculpat toate neregulile constatate de organele fiscale în acest caz.

Astfel, în constatările auditorilor D.A.P.I. din cadrul M.F.P. și în Raportul întocmit de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu-Mureș s-a reținut că inspectorii din cadrul A.F.P. Tg.Mureș, numiții M.D. și P.A., nu au verificat sau au verificat cu superficialitate dările de seamă, raportările, situațiile, deconturile T.V.A., iar numita M.D. a menționat că nu a avut cunoștință de faptul că la data de 13 mai 2003, societatea comercială a depus o revenire la cererea inițială.

Numita D.I., cea care a avizat documentația în vederea acordării înlesnirilor la plată pentru SC H. SR a arătat că neconcordanțele sesizate în cazul acordării acestor înlesniri au fost unele scăpări care nu au fost făcute în mod intenționat din partea ei.

Numita B.M., care a avut de asemenea atribuții cu privire la acordarea înlesnirilor la plată către această societate a arătat că cele 20 de puncte care nu trebuiau acordate pentru SC H. SRL, întrucât avea la bugetul de stat neplătite obligații bugetare cu stopaj la sursă, nu au influențat punctajul final, iar cu privire la lipsa documentelor menționate în Raportul de audit Ad-hoc din 24 iunie 2004, a precizat că, după părerea sa, a fost luată în considerare data depunerii cererii de acordare a eșalonării la plată și nu data soluționării ei.

Cu privire la ce-a de-a doua cerere care a fost depusă cu documentație incompletă la data de 07 februarie 2003, trei luni mai târziu, fără ca în acest timp, organul fiscal să înceapă procedurile de executare silită s-a concluzionat că persoanele care au verificat, avizat și aprobat cererea depusă de către societate, în vederea acordării de înlesniri la plată, nu au respectat prevederile legale în materie. Or, inculpatul L.S.D. nu avea atribuții de a începe executarea silită, de a verifica documentația, etc.

S-a mai reținut de asemenea că procedeul utilizat de SC H. SRL se dorea a fi o manevră la limita legii, în vederea blocării posibilității demarării procedurilor de executare silită, fără a se face vreo referire la contribuția concretă a inculpatului L.S.D. în producerea vreunui rezultat păgubitor.

Nu-i pot fi imputate inculpatului L.S.D. nici modificările și ștersăturile de pe Nota de constatare sau modalitatea de înregistrare a Notei de constatare întocmită în cauză, întrucât aceste aspecte țin de desfășurarea activității de către salariații A.F.P. Târgu Mureș, instituția asupra căreia inculpatul nu are un control direct.

Chiar dacă în urma depunerii cererilor de eșalonare s-a produs efectul suspendării executării silite a datoriilor SC H. SRL, nu există nicio probă că acest lucru ar fi fost urmărit de la început de către reprezentanții societății și că inculpatul L.S.D. ar fi contribuit cu bună știință la producerea acestui rezultat.

S-a concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine în sarcina inculpatului L.S.D. intenția de încălcare a atribuțiilor de serviciu cu privire la acordarea eșalonării la plata a datoriilor avute de SC H. SRL.

Astfel, din adresa emisă de SC H. SRL la cererea parchetului, depusă la dosarul de urmărire penală reiese faptul că numita L.L., soția inculpatului L.S.D., avea calitatea de asociat la SC H. SRL și aceasta a ridicat de la această societate comercială dividende în cuantum de 105 milioane lei (ROL), după cum urmează: 20 milioane lei la 20 decembrie 2002; 26 milioane lei la 14 februarie 2003; 20 de milioane lei la 15 februarie 2003; 24 de milioane la 24 martie 2003 și 15 milioane lei la 22 ianuarie 2004. De asemenea, rezultă și faptul că datoriile acumulate la bugetul de stat, a căror eșalonare s-a solicitat de către SC H. SRL la data de 07 februarie 2003, au fost acumulate pe durata cât soția inculpatului L.S.D., numita L.L. avea calitatea de asociat la agentul economic în cauză.

În ce privește încadrarea juridică, s-a reținut în rechizitoriu că inculpatul L.S.D. a favorizat SC H. SRL Târgu-Mureș, prin faptul că a semnat convenția din 19 mai 2003, convenție prin care au fost aprobate înlesniri la plata obligațiilor către bugetul de stat ale acestei societăți comerciale, fără respectarea dispozițiilor legale, înlesnind astfel efectuarea de operațiuni comerciale și financiare de către agentul economic prin suspendarea nejustificată a procedurilor de executare silită care trebuiau declanșate față de agentul economic, avându-se în vedere datoriile mari pe care acesta le acumulase la bugetul de stat și mai ales avându-se în vedere că pe toată durata acumulării datoriilor eșalonate, soția învinuitului, L.L. avea calitatea de asociat la această societate comercială, astfel că semnarea convenției de către acest inculpat era de natură să-i aducă în mod indirect foloase materiale, mai mult decât atât, numita L.L. chiar a încasat dividende de la SC H. SRL în cuantum de 105 milioane lei, suma fiind încasată pe durata acumulării datoriilor la bugetul de stat, care au fost eșalonate prin convenția mai sus arătată, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată.

Instanța de fond a constatat însă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, având în vedere că textul legal menționat se referă la fapta funcționarului de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat aflat în supravegherea sau controlul său. Or, în speță, faptele reținute în sarcina inculpatului nu se circumscriu acțiunii de înlesnire a efectuării unor operațiuni comerciale, așa cum se susține în rechizitoriu. Noțiunea de înlesnire, ca și cea alternativă de intermediere, se referă la un act direct de favorizare, ușurare a operațiunilor comerciale, nu la un efect indirect, care s-ar produce ca urmare a semnării convenției de eșalonare. Este posibil ca operațiunile comerciale ale SC H. SRL să se fi desfășurat mai bine după aprobarea eșalonării datoriilor la stat, dar acesta este un efect indirect, neavut în vedere de părți la semnarea convenției. De altfel, rezultatul înlesnirii operațiunilor comerciale ca urmare a semnării convenției de eșalonare nici nu este cert, de vreme ce în caz de nerespectare societatea este obligată să restituie toate datoriile plus majorări de întârziere, calculate de la data eșalonării.

În afară de acestea, așa cum s-a arătat, semnarea convenției de eșalonare nu este un act exclusiv al inculpatului L.S.D., ci acesta este rezultatul unei activități a mai multor salariați ai A.F.P. Târgu Mureș și D.G.F.P. Mureș, cărora li se poate imputa în principal neregulile constatate cu privire la această convenție de eșalonare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. prima instanță a arătat că se impune achitarea inculpatului L.S.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Referitor la acuzațiile aduse prin acutul de sesizare al instanței inculpatului S.L.D. în legătură cu SC E.G. SRL Tg. Mureș inculpatul a declarat în esență că nu poate fi acuzat el de abuz în serviciu iar cei care au lucrat efectiv la aceste eșalonări de neglijență în serviciu. Nu există nicio dereglare a activității, toți martorii arătând că la aceste dosare de eșalonare s-a procedat exact ca în cazul celorlalte. Nu există nici un prejudiciu sau tulburare însemnată a activității. Înlesnirea la plată nu a produs efecte juridice deoarece a fost pierdută.

În legătură cu înlesnirea la plată acordată SC E.G. SRL în cursul anului 2002, situația este similară cu înlesnirea la plată acordată SC A.P. SRL, înlesnirea fiind acordată tot în baza art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, împrejurare în care documentația întocmită nu avea nici o relevanță în ceea ce privește punctajul pentru acordarea facilităților, în această situație fiind luat în considerare doar faptul că agentul economic a achitat 30 % din datorii. Nu are nici o relevanță raportată la dispozițiile legale în materie, respectiv la O.U.G. nr. 40/2002 și O.M.F.P. nr. 580/2002, întrucât rațiunea pentru care actele normative au prevăzut necesitatea întocmirii unei documentații, în baza căreia să se acorde o înlesnire la plată, a fost pentru a oglindi situația reală a agentului economic, atât din punct de vedere fiscal, cât și din punct de vedere relațional cu alți agenți economici.

În legătură cu înlesnirea la plată acordată SC E.G. SRL în cursul lunii octombrie 2003, s-a precizat că la data aprobării înlesnirii, din analiza Metodologică a documentației și din discuțiile purtate cu subalternii, situația furnizorilor neachitați exista la documentație, de asemenea declarația pe proprie răspundere în legătură cu cota de participare a administratorului la capital social al altor societăți comerciale exista la dosar și de asemenea principalul obiect de activitate al societății nu se încadra la art. 8 pct. b din O.G. nr. 40/2002, care prevedea depunctarea societății cu 40 de puncte pentru activități cu încasare imediată. Consideră că acordarea eșalonării și încadrarea ei în treapta de eșalonare prevăzută de O.G. nr. 40/2202 este corectă. De asemenea, s-a arătat de către inculpat că aspectele sesizate atât în raportul de audit, cât și de organul de urmărire penală trebuiau verificate în fapt de inspectorii care au întocmit documentația el nu avea timpul fizic să verifice în fapt realitatea celor consemnate și nu avea nici atribuții pentru astfel de verificări. De asemenea, din verificările și informațiile pe care le-a avut, la data semnării convenției societatea avea ca obiect de activitate preponderent vânzarea de produse finite și nu vânzări cu amănuntul.

Instanța de fond a reținut, în ceea ce privește acuzațiile aduse inculpatului S.L.D. în legătură cu SC E.G. SRL Tg. Mureș că, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru aceea că inculpatul L.S.D. în calitate de funcționar public cu atribuții de control în cadrul D.G.F.P. Mureș (director general adjunct), cu știință și în baza aceleiași rezoluții infracționale și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu prilejul semnării convențiilor din 02 august 2002 și din 15 octombrie 2003, prin care au fost acordate înlesniri la plata obligațiilor către bugetul de stat pentru SC E.G. SRL Târgu-Mureș, deși documentațiile în cauză au fost întocmite fără respectarea dispozițiilor legale și în urma unor telefoane date de către învinuit la lucrătorii din cadrul serviciului care au întocmit aceste documentații, prin acestea cauzând o tulburare însemnată bunului mers al activității de colectare a veniturilor la bugetul statului, precum și prin încălcarea principiului legalității, împrejurări care au determinat ca agentul economic în cauză să acumuleze datorii însemnate la bugetul statului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la Convenția din 02 august 2002, semnată de inculpatul L.S.D., în calitate de director executiv adjunct al D.G.F.P. Mureș s-a reținut ca și neregulă faptul că în loc de declanșare a procedurilor de executare silită în baza unei note de constatare făcută anterior, inspectorii A.F.P. Târgu Mureș, M.D. și P.A., la data de 17 aprilie 2002 efectuează un nou control la SC E.G. SRL, întocmind în acest sens o Notă de constatare înregistrată la agentul economic din 30 aprilie 2002 (înregistrarea actului de control s-a efectuat după 13 zile de la data efectuării lui, deși trebuia înregistrat în termen de 3 zile). Astfel, în perioada scursă de la data în care fusese încheiată Nota de constatare și până la aducerea acesteia la cunoștința agentului economic, acesta cu concursul organelor fiscale a beneficiat practic de o amânare fără just temei a declanșării procedurilor de executare silită. În perioada 30 aprilie 2002 - 26 iunie 2002, organele fiscale nu au procedat la declanșarea procedurilor de executare silită a SC E.G. SRL, în mod inexplicabil, astfel că la data de 26 iunie 2002 contribuabilul depune o cerere prin care solicită acordarea unor înlesniri la plată, înregistrată la A.F.P. Tg.Mureș din 26 iunie 2002 și la agentul economic din 18 iunie 2002. Cum se poate constata, aceste nereguli nu îi sunt imputate inculpatului L.S.D., ci inspectorilor A.F.P. Târgu Mureș M.D. și P.A., care nu erau în subordinea directă a acestuia.

Cu privire la această eșalonare a datoriilor SC E.G. SRL, s-a susținut de asemenea că așa cum rezultă din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor O.U.G. nr. 40/2002 și O.M.F.P. nr. 580/2002, în cazul acordării unor înlesniri la plată atât prin modalitatea stabilirii unui punctaj, cât și prin modalitatea plății de către agentul economic a 30 % din datoriile la bugetul de stat, este necesară întocmirea unei astfel de documentații, aspect care rezultă și din faptul că în cele două acte normative inițial sunt reglementate cele două modalități de acordare a înlesnirilor (atât prin stabilirea unui anumit punctaj, cât și prin plata a 30 % din debitele restante la bugetul de stat), raportat la prevederile art. 1 din O.M.F.P. nr. 580/2002, iar după reglementarea acestora, este și prevederea cu privire la documentația care trebuie depusă pentru acordarea înlesnirilor la plată la art. 3 din O.M.F.P. nr. 580/2002. Nu poate fi reținută această susținere a organelor de urmărire, deoarece textul art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002 nu face nicio distincție cu privire la acordarea înlesnirilor la plată acordate debitorilor care achită 30% din valoarea debitelor, împrejurare în care reiese că documentația întocmită nu mai avea nici o relevanță în ceea ce privește punctajul pentru acordarea facilităților. Acest lucru este susținut de toți martorii audiați sub acest aspect, aceasta fiind practica organelor fiscale în toate cazurile asemănătoare, nu doar în cazul SC E.G. SRL.

S-a mai reținut că auditorii din cadrul D.A.P.I. - A.N.A.F. - M.F.P. au apreciat că cererea de eșalonare la plată a creanțelor bugetare mai sus menționate și aprobarea cererii a fost făcută doar pentru a se suspenda executarea silită a datoriilor restante la bugetul de stat pe o perioadă de timp. Această supoziție nu poate fi reținută, de vreme ce SC E.G. SRL a folosit o cale prevăzută de lege, care prevedea totodată și efectele suspendării executării silite pentru datoriile eșalonate.

S-a mai imputat faptul că după pierderea acestei eșalonări pentru neplata garanției bancare, de la data emiterii de către A.F.P. Tg.Mureș a somației din 23 octombrie 2002 și până la data de 08 octombrie 2003, SC E.G. SRL nu a fost executată silit, deși trecuse aproape un an de la emiterea somației, iar procedurile de executare silită trebuiau continuate la expirarea unui termen de 15 zile după emiterea acesteia, popririle de conturi fiind întocmite după cum s-a mai arătat, doar la data de 26 august 2003. Nici acest lucru nu-i poate fi imputat inculpatului L.S.D., de vreme ce competența de a proceda la executarea silită îi revenea A.F.P. Târgu Mureș, instituție care nu se afla direct sub coordonarea inculpatului.

2. S-a arătat că după pierderea eșalonării anterioare s-a încheiat Convenția din 15 octombrie 2003 (la numai o săptămână de la depunerea cererii inițiale și numai la o zi de la completarea acesteia), semnată de directorul executiv adjunct al D.G.F.P. Mureș, inculpatul L.S.D., reținându-se în rechizitoriu că documentația care a stat la baza aprobării cererii de acordare a înlesnirilor la plată, prezintă multiple neregularități. Auditorilor din cadrul Ministerului Finanțelor au concluzionat că prin comunicarea de date eronate și neverificarea realității acestor date de către organele fiscale, a existat posibilitatea ca agentul economic să nu fi avut dreptul la numărul de 30 de luni de eșalonare, precum și la acordarea unui punctaj neconform cu normele legale, respectiv de acordare a unor facilități necuvenite. Însă în Raportul D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg-Mureș privind legalitatea acordării înlesnirilor la plată, posibilitatea invocată de către auditori este în fapt certitudine, atât timp cât agentul economic dă dovadă de nesinceritate din chiar momentul întocmirii cererii. Se constată că aceste rezultate nu sunt stabilite cu certitudine, fiind simple supoziții și mai ales nu se poate reține că neregulile actelor ce au stat la baza semnării acestei convenții de eșalonare sunt cauzate de neîndeplinirea de către inculpatul L.S.D. a atribuțiilor sau de îndeplinirea lor defectuoasă, având în vedere că principalele atribuții în acest domeniu erau ale altor funcționari.

Chiar în rechizitoriu s-a menționat că pentru cea de a doua înlesnire la plată, documentația a fost întocmită de către numiții M.D. și P.A., a fost verificată de către numita R.D. - șef Serviciu C.E.S.P.J. din cadrul A.F.P. Târgu Mureș și avizată de către învinuitul S.I. - director A.F.P. Târgu Mureș, referatul privind punctajul final a fost întocmit de către învinuita M.M. - referent în cadrul Î.C.V. din cadrul D.G.F.P. Mureș, verificat de către învinuitul S.F. - șef serviciu Î.C.V. din cadrul D.G.F.P. Mureș, iar în final convenția a fost semnată de către inculpatul L.S.D. - director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Mureș. Este evident că toate neregulile constatate cu privire la această convenție de eșalonare nu-i pot fi imputate inculpatului L.S.D., care a finalizat doar perfectarea actelor, semnând convenția de eșalonare ca reprezentant al D.G.F.P. Mureș. Așa cum au declarat și martorii audiați, în special martorul S.L.D., care a ocupat funcția de director general al D.G.F.P. Mureș la vremea respectivă, inculpatul L.S.D. putea reprezenta D.G.F.P. Mureș la semnarea convențiilor de eșalonare, în calitate de director general adjunct al acestei instituții.

Având în vedere cele expuse anterior, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, nici cu privire la Convenția din 02 august 2002 și nici cu privire la Convenția din 15 octombrie 2003. Astfel, în ce privește prima convenție, în mod corect au fost acordate eșalonările în baza art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, chiar dacă nu ar fi fost întrunite condițiile de punctaj, din cauza neregularităților actelor ce au stat la baza semnării convenției, deoarece singura condiție prevăzută de lege era plata a 30% din datorii. De asemenea, în ce privește neregulile constatate cu privire la Convenția din 15 octombrie 2003, acestea nu-i pot fi imputate inculpatului L.S.D., chiar dacă el este cel care a semnat convenția ca reprezentant al D.G.F.P. Mureș, deoarece verificarea și vizarea actelor ce au stat la baza încheierii acestei convenții erau în competența altor funcționari.

În consecință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. prima instanță a apreciat că se impune achitarea inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute. de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Referitor la acuzațiile aduse inculpatul L.S.D. în legătură cu favorizarea SC A.P. SRL, inculpatul a arătat în apărarea sa în esență că nu poate fi acuzat el de abuz în serviciu, iar cei care au lucrat efectiv la aceste eșalonări de neglijență în serviciu. Nu există nicio dereglare a activității, toți martorii arătând că la aceste dosare de eșalonare s-a procedat exact ca în cazul celorlalte. Nu există nici un prejudiciu sau tulburare însemnată a activității. Înlesnirea la plată nu a produs efecte juridice deoarece a fost pierdută.

Responsabilitatea întocmirii și înregistrării Notei de constatare, precum și realitatea celor înscrise în aceasta aparține în exclusivitate inspectorilor care au întocmit-o, iar din punctul de vedere al acordării eșalonării, ea s-a acordat în baza art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002 și nu a art. 8 din același act normativ, care prevede documentația lărgită care trebuia depusă de societate, potrivit art. 12 eșalonarea se acorda în urma plății a 30% din datoria bugetară a societății, referindu-se doar la diferența de 70 % până la suma totală.

În aceste împrejurări documentația prezentată de societate și verificată de către inspectori nu condiționa acordarea eșalonării, singura condiție fiind achitarea celor 30%, lucru ce s-a și întâmplat, documentele de plată existând la data respectivă la dosarul cauzei.

Prima instanță a reținut cu privire la acuzațiile aduse inculpatului L.S.D. prin actul de sesizare al instanței referitor la favorizarea SC A.P. SRL Târgu-Mureș că în rechizitoriu s-a reținut că fapta învinuitului L.S.D. care, în calitate de funcționar public cu atribuții de control în cadrul D.G.F.P. Mureș (director general adjunct), cu știință și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu prilejul semnării convenției din 16 august 2002, prin care au fost acordate înlesniri la plata obligațiilor către bugetul de stat pentru SC A.P. SRL Târgu-Mureș, deși documentația în cauză a fost întocmită fără respectarea dispozițiilor legale și în urma unor telefoane date de către învinuit la lucrătorii din cadrul serviciului care au întocmit aceste documentații, prin aceasta cauzând o tulburare însemnată bunului mers al activității de colectare a veniturilor la bugetul statului, precum și prin încălcarea principiului legalității, împrejurări care au determinat ca agentul economic în cauză să acumuleze datorii însemnate la bugetul statului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.

Instanța de fond a constatat că în urma cererii SC A.P. SRL s-a întocmit Convenția din 16 august 2002, semnată de inculpatul L.S.D. - director executiv adjunct la D.G.F.P. Mureș, numiții C.A. - director la D.M.A.V.S. Mureș și S.F. - șef serviciu Î.C.V., prin care s-au aprobat agentului economic înlesniri la plata obligațiilor restante la bugetul de stat, în sumă totală de 226.619.343 lei și i s-a transmis contribuabilului graficul de eșalonare la plată pe o perioadă de 5 luni, cu 2 luni perioadă de grație. La acordarea înlesnirilor la plată s-a impus constituirea unei garanții bancare în termen de 60 de zile de la încheierea convenției, în sumă de 39 milioane lei, condiție pe care societatea nu a respectat-o, depunând scrisoarea de garanție bancară cu o întârziere de 3 zile, respectiv la data de 18 octombrie 2002, scrisoarea de garanție bancară în cauză fiind emisă de Banca R.

S-a imputat că prin depunerea cererii de înlesniri la plată s-a blocat continuarea procedurilor de executare silită, care de altfel erau deja blocate prin nerespectarea prevederilor legale cu privire la etapele care trebuiau parcurse în acest procedeu. Conform legislației în vigoare, în termen de 30 de zile cel târziu de la data depunerii cererii, organele fiscale trebuiau să aprobe sau să respingă cererea formulată de către agentul economic. Documentația întocmită în vederea aprobării înlesnirilor la plată a fost înaintată de către A.F.P. Tg.Mureș, cu adresa din 13 august 2002, respectiv cu o întârziere nepermis de mare, de 74 de zile de la data depunerii cererii de înlesnire. Cum se poate constata, această neregulă le este imputabilă funcționarilor A.F.P. Târgu Mureș, care nu erau în subordinea directă a inculpatului L.S.D.

S-a mai susținut că nu s-a prezentat și o Notă cuprinzând totalul obligațiilor bugetare ale agentului economic aferente perioadei suspuse controlului și declarate de debitor și că toate datele au fost preluate din balanța pe luna iunie 2002 a agentului economic, dar la dosarul care a stat la baza aprobării cererii de eșalonare nu există balanța pe luna iunie 2002, ci doar balanța pe luna mai 2002. Fiind audiat sub aceste aspecte, martorul P.G., care s-a ocupat împreună cu numita T.D. de întocmirea documentației la acordarea eșalonării pentru SC A.P. SRL, a declarat că își amintește că împreună cu d-na T. a întocmit o astfel de Notă de constatare iar în ceea ce privește balanța pe luna iunie 2002 probabil, din greșeală, s-a trecut balanța pe luna iunie, deși era vorba de balanța din luna mai și nu poate să-și explice sub nici o formă cum de acest document nu a fost înregistrat nici la organele fiscale și nici la agentul economic. Acesta arată că probabil datorită volumului mare de muncă aceste document nu s-a înregistrat, fiind printre primele dosare soluționate și nu a fost prelucrată nici ordonanța și nici modalitatea de lucru. Față de această declarație și față de modul concret în care erau repartizate atribuțiile cu privire la întocmirea sau verificarea documentelor ce au stat la baza încheierii convenției de eșalonare, este evident că aceste aspecte nu-i pot fi imputate inculpatului L.S.D., chiar dacă acesta este cel care a semnat convenția de eșalonare ca reprezentant al D.G.F.P. Mureș.

Întrucât garanția bancară nu a fost depusă în termenul legal, cu adresa din 7 noiembrie 2002, A.F.P. Târgu Mureș a emis o Somație de Plată, în baza art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996 și în baza Titlului Executoriu P.V. din 13 mai 2002, pentru suma totală de 200.283.243 lei, reprezentând impozite și taxe neachitate, precum și majorări și penalități de întârziere aferente. A.F.P. Târgu Mureș a emis cu adresa din 17 februarie 2003 o Somație, în care se poate observa cu ochiul liber că data a fost modificată, în sensul că data de 27 februarie 2003 a fost modificată cu pixul în 17 februarie 2003, documentul fiind semnat de către numitul S.I. Se constată că nici aceste aspecte nu-i pot fi imputate în mod direct inculpatului L.S.D., de vreme ce e vorba de acte ale funcționarilor A.F.P. Târgu Mureș, ce nu se aflau în subordinea directă a acestuia.

În ce privește susținerea că cererea de eșalonare la plată a creanțelor bugetare și aprobarea cererii au fost făcute doar pentru a se suspenda executarea silită a datoriilor restante la bugetul de stat pe o perioadă de timp, cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv O.U.G. nr. 40/2002 și O.M.F.P. nr. 580/2002, aceasta nu poate fi reținută de instanță în lipsa oricărei probe din care să reiasă intenția părților de a proceda în acest fel, având în vedere că SC A.P. SRL nu a făcut decât să uzeze de o cale legală de eșalonare a datoriilor la stat, tot legea prevăzând și suspendarea executării silite în acest caz.

Important este aspectul că și în acest caz, ca și în cazul eșalonării acordate SC E.G. SRL în anul 2002, au fost aplicabile prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, care nu face nicio distincție cu privire la acordarea înlesnirilor la plată acordate debitorilor care achită 30% din valoarea debitelor, împrejurare în care documentația întocmită nu mai avea nici o relevanță în ceea ce privește punctajul pentru acordarea facilităților. Acest lucru este susținut de toți martorii audiați sub acest aspect, aceasta fiind practica organelor fiscale în toate cazurile asemănătoare, nu doar în cazul acestor societăți.

Referitor la faptul că inculpatul L.S.D. a intervenit în mod telefonic asupra funcționarilor aflați în subordinea sa, pentru a favoriza SC A.P. SRL, s-a arătat că trebuie ținut cont de declarațiile tuturor persoanelor implicate în procedura de acordare a eșalonărilor la această societate. Astfel, martorul S.F. - șef Serviciu Î.C.V. - D.M.A.V.S. - D.G.F.P. Mureș, în declarația sa, a arătat că, în legătură cu înlesnirea la plată acordată SC A.P. SRL, consideră că au fost respectate întru totul dispozițiile legale, deoarece facilitatea de scutire a majorărilor a fost acordată în baza faptului că agentul economic și-a achitat 30 % din debitele restante la finele anului precedent, ipoteză în care nu mai conta documentația în mod deosebit. Totodată a precizat că la el personal nu s-au făcut nici un fel de intervenții din partea nimănui. În acest context trebuie analizată declarația martorei T.D., care arată că în momentul în care a primit cererea de eșalonare la plată a obligațiilor către bugetul de stat ale SC A.P.C. SRL, a primit un telefon, pe interior, de la directorul general adjunct L.S., care i-a cerut să soluționeze dosarul mai repede, dacă se poate, lucru pe care l-a făcut, fără însă să încalce dispozițiile legale. În aceste condiții nu se poate susține că intervenția telefonică a inculpatului L.S.D. asupra acestei martore constituie o încălcare a atribuțiilor de serviciu care să producă vreo pagubă sau o tulburare însemnată bunului mers al D.G.F.P. Mureș. Din nici-o probă nu rezultă producerea vreunui astfel de rezultat sau că inculpatul L.S.D. ar fi solicitat vreunui funcționar să-și încalce atribuțiile de serviciu în soluționarea acestei cereri.

Pentru aceste motive, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. prima instanță a apreciat că se impune achitarea inculpatului L.S.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În rechizitoriu s-a mai arătat că toate înlesnirile la plată acordate pentru SC U.I. SRL, SC H. SRL, SC E.G. SRL și SC A.P. SRL au fost semnate de către învinuitul L.S.D., deși convențiile prin care se aprobau astfel de înlesniri obligau organul fiscal și astfel ar fi trebuit semnate de către directorul general al acestei instituții, învinuitul S.L., împrejurare care este susținută în declarația sa și de către acesta din urmă și care este și logică, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere fiscal.

Susținerile numitului S.L. în acest sens sunt confirmate de adresa din 24 mai 2005, în care se precizează că D.T. a fost numită înlocuitor de drept pe perioada cât lipsea învinuitul S.L. din instituție, prin atribuțiile stabilite prin fișa postului, respectiv R.O.F. al D.G.F.P. Mureș și doar în cazul lipsei celor doi, învinuitul L.S.D. prelua atribuțiile directorului general/executiv S.L.D. (vol. 17 - fila 237-240).

În lumina acestora s-a solicitat de la D.G.F.P. Mureș perioadele în care învinuitul S.L. și D.T. au fost plecați în concediu sau în care au fost în deplasări, aceste date fiind comunicate D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg-Mureș prin adresele din 14 aprilie 2005 și din 24 mai 2005 (vol. 17 - filele 237-245).

Examinându-se comparativ zilele în care au fost semnate convențiile de eșalonare pentru societățile mai sus arătate și perioadele în care învinuitul S.L.D. și D.T.P. au lipsit din instituție, s-a constatat că:

- în cazul SC A.P. SRL, convenția a fost semnată la data de 16 august 2002, dată la care lipseau din instituție atât directorul învinuit S.L.D., cât și D.T., fiind plecați în concediu de odihnă, astfel că respectiva convenție putea fi semnată de învinuitul L.S.D.;

- în cazul SC U.I. SRL, convenția a fost semnată la data de 30 august 2002, dată la care se aflau în instituție atât învinuitul S.L.D., cât și numita D.T.P., astfel că învinuitul L.S.D. nu avea îndrituirea să semneze această convenție;

- în cazul SC H. SRL, a fost semnată la data de 19 mai 2003, dată la care de asemenea, atât învinuitul S.L., cât și D.T. se aflau în instituție, astfel că învinuitul L.S.D. nu avea nici un drept să semneze această convenție de eșalonare;

- în cazul SC E.G. SRL, prima convenție a fost semnată la data de 02 august 2002, dată la care lipseau din instituție atât directorul înv. S.L.D., cât și D.T., fiind plecați în concediu de odihnă, astfel că respectiva convenție putea fi semnată de învinuitul L.S.D.;

- în cazul celei de a doua înlesniri acordată la SC E.G. SRL, convenția a fost semnată la data de 15 octombrie 2003, dată la care atât directorul învinuit S.L.D., cât și D.T.P. erau în instituție, împrejurare în care învinuitul L.S.D. nu avea nici un drept să semneze această convenție de eșalonare.

În actul de sesizare al instanței s-a menționat că în cazul înlesnirilor acordate pentru SC U.I. SRL, SC H. SRL și SC E.G. SRL, convențiile prin care au fost acordate aceste facilități au fost semnate de către învinuitul L.S.D., cu încălcarea dispozițiilor legale. În acest sens sunt și declarațiile mai multor funcționari ai D.G.F.P. Mureș, care au afirmat că aceste societăți erau „apropiate” d-lui director. Învinuitul L.S.D. a procedat astfel pentru ca aceste documentații să nu ajungă a fi verificate de către învinuitul S.L.D. sau de numita D.T. Puiuța și astfel să fie respinse.

Instanța de fond a constatat însă că, referitor la aspectul privind competența inculpatului L.S.D. de a semna, în calitate de reprezentant al D.G.F.P. Mureș convențiile de eșalonare sau certificatele de atestare fiscală, nu poate fi reținută afirmația din rechizitoriu că inculpatul ar fi avut această competență doar în cazul în care ar fi lipsit atât directorul general S.L. cât și directorul adjunct D.T., față de declarația dată în fața instanței de către martorul S.L., care a arătat că ambii directori adjuncți aveau competența de a semna astfel de documente. De asemenea, imposibilitatea directorului general de a semna nu poate fi stabilită doar funcție de zilele de concediu, deoarece pot fi situații în care acesta nu era în concediu de odihnă și trebuia substituit la semnarea actelor de către celelalte persoane cu drept de reprezentare. În consecință, față de atribuțiile de serviciu, în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Mureș, inculpatul L.S.D. avea competența de a semna atât convenții de eșalonare cât și certificate de atestare fiscală, cu atât mai mult cu cât întocmirea și eliberarea acestor acte era de competența direcției coordonate de acesta, așa cum susține martorul S.L.

În raport de toate cele reținute, prima instanță a arătat că sunt îndeplinite în speță condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului L.S.D. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 254 alin. (2) C. pen.

În ce privește individualizare pedepselor aplicate inculpatului L.S.D., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. săvârșită de acesta, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special, de 3 ani închisoare, având în vedere pe de o parte împrejurarea că fapta fost săvârșită de inculpat în urmă cu aproximativ 11 ani, iar ecoul produs în societate de către aceasta s-a diminuat considerabil până în prezent. Pe altă parte, actele îndeplinite de inculpat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru care a primit mita, nu au produs consecințe grave și ireparabile, având în vedere că SC B.A. SA și-a achitat obligațiile către stat și obligațiile asumate prin contractele de achiziție atribuite în baza certificatelor de atestare fiscală. Între cei doi inculpați este și o relație de prietenie, fapt care a favorizat săvârșirea faptei de luare de mită de către inculpatul L.S.D. Acesta are o familie închegată și nu are antecedente penale, având o atitudine cooperantă în fața organelor judiciare.

Cu privire la infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond a apreciat că o pedeapsă orientată către minimul special răspunde necesităților de prevenție ale pedepsei precum și celor de reeducare a condamnatului. Astfel, ținând cont de faptul că de la săvârșirea acestei fapte au trecut 7 ani, s-a apreciat de asemenea că trecerea timpului a avut efecte de diminuare asupra reflectării pericolului social al faptei în conștiința publică. De asemenea, actele îndeplinite de inculpat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru care a primit foloasele, nu au produs consecințe grave și ireparabile, având în vedere că SC U.I. SRL și-a achitat obligațiile către stat și a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele de achiziție atribuite în baza certificatelor de atestare fiscală. Între cei doi inculpați este și o relație de prietenie, fapt care a favorizat săvârșirea faptei de luare de mită de către inculpatul L.S.D. Acesta are o familie închegată și nu are antecedente penale, având o atitudine cooperantă în fața organelor judiciare. În consecință, o pedeapsă de 1 an închisoare pentru această infracțiune este suficientă pentru îndeplinirea scopului prevăzut de lege.

Pentru aceste motive prima instanță a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse tot orientate către minimul special și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care instanța apreciază că 6 luni închisoare sunt suficiente pentru atingerea scopului de prevenție și educativ al pedepsei. De asemenea se va ține cont în stabilirea acestui cuantum de faptul că infracțiunea a fost săvârșită în urmă cu aproximativ 8 ani, că trecerea timpului a atenuat din reflectarea gravității pedepsei în conștiința publică, de faptul că nu s-au produs consecințe grave pentru societate.

Întrucât cele trei infracțiuni au fost săvârșite de inculpatul L.S.D. mai înainte ca acesta să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele prima instanță a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b) C. pen. referitoare la concursul de infracțiuni, sens în care se impune contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, având în vedere că sunt aplicabile dispozițiile legale.

Față de gravitatea faptelor, de persoana inculpatului și de atitudinea acestuia după săvârșirea faptelor, instanța de fond a apreciat că față de acesta sunt îndeplinite condițiile art. 86¹ C. proc. pen., motiv pentru care se impune aplicarea acestei modalități de executare a pedepsei neprivative de libertate.

Astfel, pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni este de 3 ani închisoare iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, iar instanța apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și chiar fără executarea pedepsei condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni. La îndeplinirea acestei ultime condiții instanța de fond a ținut cont de faptul că inculpatul este o persoană bine integrată în societate, cu o familie închegată, cu studii superioare dar și de faptul că după săvârșirea infracțiunii acesta nu s-a sustras urmăririi și judecății, a cooperat cu organele judiciare, s-a prezentat în fața instanței și a dat declarație. Chiar dacă nu a recunoscut faptele, acest lucru nu poate fi un impediment în stabilirea acestei modalități de executare a pedepsei, având în vedere că orice inculpat are dreptul de a nu se auto-incrimina.

S-a apreciat de asemenea de către prima instanță că se impune ca pe durata termenului de încercare fixat de 6 ani, inculpatul în baza art. 863 alin. (1 lit. a) - d) C. pen. trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere obligatorii, menite să garanteze îndeplinirea scopului pedepsei aplicate.

De asemenea, întrucât instanța de fond a apreciat că executarea unei munci în folosul comunității îl va ajuta pe inculpat să înțeleagă mai bine pericolul social al faptei sale și relevanța pentru comunitate a respectării tuturor valorilor sociale, în baza art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen. tribunalul a impus inculpatului să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității pe o durată de 200 de ore, într-o locație stabilită de Serviciul de Probațiune.

Întrucât faptele au fost săvârșite mai înainte de modificarea art. 71 C. pen. prin Legea nr. 278/2006, prin care s-a introdus în alin. 5 dispoziția suspendării pedepsei accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, instanța a făcut aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea art. 71 alin. (1) și (5) C. pen., 64 alin. (1 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., deoarece dispozițiile anterioare acestei modificări erau mai favorabile.

Referitor la inculpatul G.G.O. prima instanță a constatat că sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului G.G.O. prima instanță a arătat că a ținut cont de gradul de pericol social al faptei, de persoana făptuitorului și de celelalte împrejurări prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, inculpatul a folosit înscrisurile false pentru a participa la licitații de achiziții, pe care, chiar dacă le-a câștigat și-a îndeplinit ulterior obligațiile. Lipsa altor consecințe mai grave ale faptei constituie un element important de care trebuie ținut cont la stabilirea cuantumului pedepsei. De asemenea, instanța a arătat că a ținut cont și de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, desfășoară o activitate în domeniul afacerilor, are o situație familială bună. Față de toate acestea, precum și față de perioada scursă de la data săvârșirii faptei, care a diminuat rezonanța socială a acesteia, se va aplica inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.

Constatând că inculpatul nu are antecedente penale, cuantumul pedepsei aplicate este mai mic de 3 ani iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei într-un regim de detenție, în temeiul art. 81 C. pen. raportat la art. 82 C. pen. instanța de fond a apreciat că se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită mai înainte de modificarea art. 71 C. pen. prin Legea nr. 278/2006, prin care s-a introdus în alin. (5) dispoziția suspendării pedepsei accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, instanța de fond a arătat că se impune a se face aplicarea în cauză a art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea art. 71 alin. (1) și (5) C. pen., 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., deoarece dispozițiile anterioare acestei modificări erau mai favorabile.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că D.G.F.P. a Județului Sibiu, mandatată de A.N.A.F., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 67.961,96 lei, reprezentând 58.492, 96 lei foloase nerealizate în favoarea bugetului general consolidat al statului, ca urmare a acordării nelegale de facilități fiscale către SC U.I. SRL prin convenția 30 august 2002, care nu a fost respectată și 9.469 lei reprezentând prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului, aferent T.V.A. dedusă nelegal de SC B.A. SA.

Tribunalul a reținut că, față de faptul că documentația în vederea aprobării convenției din 30 august 2002 de eșalonare a obligațiilor către bugetul de stat a fost întocmită de către numiții M.D. - inspector la Serviciul C.E.S.P.J. și P.G. - referent la același serviciu, din cadrul A.F.P. Târgu-Mureș, a fost verificată de către numitul L.D. care a semnat în locul șefului Serviciului C.E.S.P.J. și a fost avizată de către numitul S.I. - director A.F.P. Târgu-Mureș, nu se poate reține culpa inculpatului L.S. Ioan, care nu a făcut decât să semneze ca reprezentant al D.G.F.P. Mureș convenția de eșalonare, în producerea vreunui prejudiciu.

De asemenea neregulile constatate cu privire la încheierea acestei convenții nu au fost unele relevante pentru aprobarea convenției de eșalonare și nu există vreo legătură de cauzalitate între aceste nereguli și producerea unui prejudiciu către partea civilă. Astfel, neconcordanța între suma solicitată în cerere și cea aprobată în convenție, pentru care normele legale impuneau completarea cererii inițiale, nu poate fi considerată prejudiciabilă, câtă vreme suma aprobată pentru reeșalonare a fost mai mică decât cea solicitată.

Nu se poate susține că societatea nu a respectat termenul legal de constituire a garanției în 60 de zile de la semnarea convenției, fapt ce ar fi atras anularea convenției, de vreme ce convenția a fost semnată la data de 30 august 2002, iar garanția a fost constituită la data de 31 octombrie 2002, într-un termen de 62 de zile calendaristice, pe care toți salariații l-au considerat legal, calculându-l pe zile libere. Agentul economic și inculpații susțin că a depus toate declarațiile de impozite și taxe prevăzute de lege, în număr de 24.

Nedepunctarea societății cu 10 puncte pentru că ar fi plătit dividende acționarilor/asociaților pe perioada acumulării de obligații bugetare restante, nu ar fi avut niciun efect cu privire la acordarea eșalonărilor. Este doar o supoziție, nedemonstrată, afirmația că aceste manopere s-au efectuat cu scopul întreruperii procedurilor de executare silită a debitelor restante. La fel și afirmația cu privire la posibilitatea ca după terminarea controlului, Balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2000 să fi fost înlocuită cu o altă Balanță de verificare.

Nu rezultă de nicăieri culpa inculpatului L.S. cu privire la faptul că nu s-a depus copie după ultimul act de control efectuat la agentul economic, așa cum prevedea O.M.F. nr. 580/2002, ci după penultimul act de control, de vreme ce actele au fost verificate anterior de mai multe persoane. În ce privește susținerile că nota de constatare a fost întocmită la data de 13 august 2002 și înregistrată la organul fiscal din 14 august 2002, iar Referatul întocmit în baza acestei note poartă data de 12 august 2002 - (vol. 12 - filele 181-186), fiind prac­tic imposibil ca referatul cu propunerea spre aprobare a înlesnirilor să fie anterior Notei de constatare, întrucât datele înscrise în acest Referat trebuie preluate din Nota de constatare și că în dosarul de aprobare a înlesnirii nu s-au regăsit toate ordinele de plată la care se face referire în Nota de constatare din 14 august 2002, culpa pentru aceste nereguli nu poate aparține decât persoanelor care au întocmit nota de constatare.

În ce privește suma de 9469 lei pretinsă de partea civilă pentru prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului, aferent T.V.A. dedusă nelegal de SC B.A. SA, s-a constatat că modalitatea de calcul a T.V.A.-ului pentru acest autoturism de către societatea menționată nu a făcut obiectul cauzei. Partea civilă a susținut că această sumă ar reprezenta taxa pe valoare dedusă nelegal de către SC B.A. SA și care ulterior nu a mai putut fi recuperată din cauza termenului de prescripție. Această sumă nu putea fi solicitată în cadrul procesului penal ce are ca obiect darea de mită a acestui autoturism, nefiind vreo legătură de cauzalitate între modalitatea de calcul a T.V.A.-ului pentru acest autoturism și faptul că ulterior cumpărării acesta a fost dat ca mită.

Pentru aceste motive în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. prima instanță a apreciat că se impune respingerea acțiunii civile formulate în cadrul procesului penal de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu.

Având în vedere că autoturismul a format obiectul mitei date inculpatului L.S.D. de către reprezentantul SC B.A. SA, prima instanță a apreciat că în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., se impune confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 22104 dolari SUA, prin echivalentul în lei la data plății, reprezentând suma plătită de această societate pentru acest autoturism. Aceasta este suma pe care a achitat-o SC B.A. SA societății de leasing de la care a achiziționat autoturismul, dat ulterior inculpatului L.S.D., reprezentând astfel echivalentul în bani a bunului ce au făcut obiectul luării de mită.

De asemenea, având în vedere că s-a stabilit că inculpatul L.S.D. a primit necuvenit contravaloarea unei excursii în Italia, în temeiul art. 256 alin. (2) C. pen., instanța de fond a apreciat că se impune confiscarea de la acest inculpat a sumei de 1910,2 lei, reprezentând partea din factura fiscală achitată de SC U.I. SRL ce ar fi trebuit achitată de inculpat și de care acesta a beneficiat necuvenit, și acesta fiind echivalentul în bani a folosului necuvenit primit de inculpat. Întrucât nu se poate cuantifica în bani folosul necuvenit constând în utilizarea de către soția inculpatului a autoturismului aparținând SC U.I. SRL, s-a concluzionat că nu se poate dispune confiscarea vreunui echivalent de la inculpat.

Prin Ordonanța din data de 06 ianuarie 2006, s-a instituit sechestrul asigurator asupra autovehiculului marca Daewoo Leganza, avându-se în vedere și faptul că la Primăria Municipiului Târgu- Mureș și S.P.C.R.P.C.Î.V. Mureș, autoturismul figura ca aparținând inculpatului L.S.D. Atunci când s-a trecut la punerea în aplicare a măsurii dispuse prin ordonanța mai sus arătată, inculpatul L.S.D. a declarat însă că a înstrăinat autoturismul către numitul B.D. (vol. 1 - filele 196, 202-203, 206-212). Extinzându-se verificările cu privire la cele declarate de inculpatul L.S.D. cu prilejul instituirii sechestrului, s-a stabilit că, la data de 16 decembrie 2005, acesta a vândut autoturismul martorului B.D., cu suma de 18.500 lei (185.0000.000 lei, circa 5.000 euro), deși cunoștea faptul că respectivul autovehicul forma obiectul unei cercetări penale (vol. 1 - filele 223 - 225).

Cum autoturismul în cauză nu mai aparține inculpatului L.S.D., fiind în prezent proprietatea cumpărătorului de bună credință B.D., iar prin sentință instanța a dispus confiscarea de la inculpat a echivalentului în bani a autoturismului, în temeiul art. 163 C. proc. pen. s-a revocat sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 6 ianuarie 2006 asupra autoturismului.

Pentru executarea dispoziției privind confiscarea specială a sumelor primite de inculpatul L.S.D., instanța de fond a apreciat că se impune menținerea sechestrului asigurător instituit asupra telefonului mobil, în valoare de 20 milioane lei.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov - M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Sibiu - inculpații G.G.O., L.S.D. și B.V.L. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de apel ale parchetului s-a arătat că hotărârea pronunțată de către Tribunalul Brașov este netemeinică în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice și achitarea inculpaților L.S.D. și G.G.O. precum și în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului L.S.D. și individualizarea acestora.

Apelanta parte civilă a invocat greșita respingere a acțiunii civile, deși prejudiciul (indicat în continuare de partea civilă) este cert, a fost stabilit prin acte fiscale și nu a fost recuperat.

În motivarea apelului inculpatul L.S.D. a arătat că se impune achitarea sa și pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care această soluție nu s-a dispus (în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.) ridicarea sechestrului asigurător, desfășurarea măsurii confiscării, neluarea în considerare a probelor obținute cu încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil (interceptări, declarații), observarea împrejurării că inculpatul nu a avut atribuții de control, soluționarea cauzei pe bază de probe, nu prezumții; s-a subliniat că prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului nu a fost răsturnată, fiind necesară reanalizarea probelor. S-a solicitat, totodată, restituirea dosarului procurorului pentru refacerea urmăririi penale aceasta fiind efectuată de un organ necompetent după calitatea persoanei (Serviciul teritorial, iar nu Structura centrală), actele îndeplinite fiind nule. De asemenea, a fost invocată neregularitatea actelor de urmărire efectuate cu încălcarea dreptului la apărare și a disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Inculpatul G.G.O. a solicitat admiterea apelului și achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și uz de fals, având în vedere probele administrate și respingerea acțiunii civile.

Inculpatul B.V.L. a solicitat achitarea pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și uz de fals (în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.).

Prin Decizia penală nr. 24/ A din 28 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile formulate de inculpații L.S.D., G.G.O. și B.V.L. împotriva sentinței penale nr. 51/ S din 3 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul de fond.

A fost desființată sentința apelată în ceea ce privește:

- soluția de condamnare a inculpatului L.S.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Lega nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 254 alin. (2) C. pen. precum și soluția de încetare conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- soluția de condamnare a inculpatului G.G.O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- soluția de încetare conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a procesului penal pornit împotriva inculpatului B.V.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- dispoziția privind confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumelor de 22104 dolari SUA și 1910,2 lei.

- omisiunea ridicării în tot a sechestrului asigurător instituit de procuror prin Ordonanța din 6 ianuarie 2006.

-omisiunea desființării totale a certificatului de atestare fiscală din 27 iunie 2001 emis de D.G.F.P. și Controlului Financiar de Stat Mureș.

- obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea cauzei în primă instanță.

Rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L.S.D. relativ la săvârșirea infracțiunilor de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două infracțiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.G.O. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.V.L. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale).

Au fost înlăturate dispozițiile privind confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 22.104 dolari SUA și a sumei de 1.910,2 lei.

În baza art. 163 C. proc. pen. dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciu Teritorial Anticorupție Târgu - Mureș din data de 6 ianuarie 2006 pus în executare prin procesele verbale din data de 11 ianuarie 2006 și respectiv 17 ianuarie 2006.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea totală a certificatului de atestare fiscală din 27 iunie 2001 emis de D.G.F.P. și Controlului Financiar de Stat Mureș.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în fond au rămas în sarcina acestuia.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Au fost respinse apelurile promovate în cauză împotriva aceleiași sentințe de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov și M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P. Sibiu.

În baza art. 192 alin 2 C. proc. pen. a fost obligată apelanta M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P. Sibiu să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, iar potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În ceea ce privește criticile aduse în apel hotărârii atacate, referitoare la încălcarea în cursul procesului penal a normelor de procedură penală referitoare la competența după calitatea persoanei, care ar fi impus adoptarea de către instanța de fond a unei soluții de restituire a cauzei la procurorul competent conform art. 332 alin. (1) C. proc. pen. în vederea refacerii urmăririi penale, instanța de apel a constatat că aceasta a mai fost iterată sub forma unei excepții în fața primei instanțe, iar instanța de fond a respins (încheierea din data de 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul de fond) în mod corect ca nefondate susținerile inculpatului L.S.D. și în consecință a apreciat în mod judicios că nu se impunea adoptarea unei soluții de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, nefiind încălcate de către procuror normele de competență după calitatea persoanei.

În acord cu prima instanță s-a constatat că pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 legiuitorul a instituit prin O.U. nr. 43 din 4 aprilie 2002 publicată în M.Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002 aprobată cu unele modificări prin Legea nr. 503 din 11 iulie 2002 publicată în M.Of. nr. 523 din 18 iulie 2002 o competență specială de efectuare a urmăririi penale, urmărire care trebuie efectuată în mod obligatoriu conform art. 13 din această lege de către procurorii specializați din cadrul P.N.A. (actualmente D.N.A.), legea cuprinzând norme de competență derogatorii de la cele generale prevăzute de art. 209 C. proc. pen.

Este adevărat că inculpatul L.S.D., în calitate de director general adjunct, director general, director și director executiv al D.G.F.P. Mureș, avea o funcție de conducere fiind în structura autorității publice centrale (date fiind raporturile sale de serviciu cu M.F.P.) și tot atât de adevărat este că în forma sa inițială O.U. nr. 43 din 4 aprilie 2002 aprobată cu unele modificări prin Legea nr. 503 din 11 iulie 2002 prevedea la art. 13 alin. (2) lit. b) că pentru persoane care au astfel de funcții urmărirea penală trebuie să se realizeze de către procurori din cadrul structurii centrale a P.N.A. dar și prin O.U.G. nr. 24 din 21 aprilie 2004 publicat în M. Of. nr. 365 din 27 aprilie 2004, art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, a fost însă modificat, iar în forma rezultată în urma modificării s-au precizat la literele a și b infracțiunile de corupție care sunt de competența P.N.A. de efectuare a urmăririi penale obligatorii, fără însă a se mai preciza distinct situațiile în care urmărirea penală se efectuează de structura la nivel național a P.N.A. respectiv de structura teritorială. În raport de noile modificări, distincția sub aspectul competenței care opera până în acel moment între structura centrală a P.N.A. și structurile teritoriale ale acestui parchet a dispărut prin voința legiuitorului, neputându-se susține că a rămas neschimbată pe cele 2 nivele, central și teritorial competența de efectuare a urmăririi penale până în prezent.

Pe altă parte normele de procedură penală care stabilesc competența unui organ judiciar de a efectua urmărirea penală sunt de strictă interpretare și se raportează la organul judiciar desemnat prin lege să efectueze această activitate și nu la secții, servicii sau alte structuri interne din cadrul acelui organ.

Dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a P.N.A., aprobat prin Ordinul nr. 2695/C/2004 al Ministerului Justiției, dat în aplicarea O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, prin care se stabilește care este competența de efectuare a urmăririi penale pentru cele două structuri ale P.N.A., centrală și locală, reprezintă norme de organizare internă adoptate pentru buna funcționare a acestui organ judiciar (organ văzut ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), inferioare legii, iar încălcarea acestor norme interne nu atrage nulitatea urmăririi penale efectuate de către organului judiciar competent potrivit legii, respectiv al P.N.A.

În cazul dosarului de urmărire penală, al P.N.A., Serviciul Anticorupție Tg. Mureș în care inculpatul L.S.D. a fost cercetat, procesul verbal de sesizare din oficiu a fost într-adevăr întocmit la data de 30 ianuarie 2004 de procurorul șef de serviciu, iar baza rezoluției de pe procesul verbal au fost continuate cercetările în cauză în forma actelor premergătoare, însă urmărirea penală în acest dosar a fost începută față de inculpații L.S.D., G.G.O. și B.V.L. prin rezoluția adoptată de către procuror la data de 19 mai 2005 (fila 24, vol. I dosar urmărire penală).

Or, în raport de împrejurarea că urmărirea penală împotriva celor trei inculpați printre care și inculpatul L.S.D. a fost începută la data de 19 mai 2005, deci după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24 din 21 aprilie 2004 publicat în M. Of. nr. 365 din 27 aprilie 2004 care a adus modificări articolului 13 referitor la competența P.N.A., s-a constatat că în ceea ce privește actele întocmite de către procurorul P.N.A. după începerea urmăririi penale (inclusiv rezoluția de începere a urmăririi penale) sunt la adăpost de orice critică sub aspectul competenței procurorului de a le efectua, astfel că nu poate fi constatată nulitatea acestora potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și nici nu se impune restituirea cauzei la procuror conform art. 332 alin. (1), C. proc. pen. în vederea refacerii urmăririi penale.

Referitor la critica adusă de inculpatul L.S.D. în sensul încălcării dreptului la apărare în tot cursul procesului penal prin prisma faptului că după ce s-a început urmărirea penală la data de 19 mai 2005 (prin rezoluția existentă la fila 24 vol. I dosar urmărire penală) împotriva celor 20 de angajați, subalterni ai săi (S.F., C.A., D.I., S.L.D., B.I., T.D.M., P.G., M.D., P.A., S.R., P.C., M.M., F.I., S.E.G., R.D., L.D., S.I., B.M., P.M.V., N.E.M.) și aceștia au avut calitatea de învinuiți pe tot parcursul urmăririi penale, fiind și audiați în această calitate, s-a dispus prin actul de sesizare al instanței disjungerea cauzei în ceea ce-i privește iar în citativ ei au fost menționați ca martori, s-a reținut că, deși atipică, nu poate fi constatată o încălcare a dreptului la apărare al inculpatului această modalitate de desfășurare a urmăririi penale, care să conducă la constatarea nulității tuturor actelor de urmărire penală și restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, în condițiile în care inculpatul L.S.D. a avut în tot cursul urmăririi penale avocat ales care a avut posibilitatea conform art. 172 C. proc. pen., să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală să formuleze cereri și să depună memorii deci avea posibilitatea să asiste inclusiv la audierea celorlalți învinuiți. Inculpatul a avut de asemenea dreptul, neîngrădit, de a efectua plângeri în tot cursul procesului penal împotriva măsurilor și a actelor de urmărire penală. Pe altă parte, așa cum rezultă din procesele verbale existente la dosar inculpatul a avut posibilitatea să ia cunoștință de materialul probator administrat în dosar în cursul urmăririi penale, inclusiv conținutul declarațiilor celor 20 de angajați, chiar dacă la acel moment aceștia aveau calitatea de învinuiți iar în instanță cele 20 de persoane audiate inițial ca învinuite în cursul urmăririi penale au fost ascultate ca martori cu toate garanțiile procesuale recunoscute de lege.

Nici încălcarea dreptului la apărare al aceluiași inculpat prin prisma nerespectării dispozițiilor art. 238 C. proc. pen. la întocmirea de către procuror ordonanței din 6 decembrie 2005 de schimbare a încadrării juridice și extinderea cercetărilor cu privire la faptele reținute în sarcina celor 16 de angajați (fila 38 - 49 vol. I dosar urmărire penală) nu poate fi reținută de către instanță întrucât această ordonanță nu îl vizează pe inculpatul L.S.D. și nu i-a adus acestuia nici o vătămare procesuală.

În ceea ce privește regularitatea actului de sesizare al instanței, Curtea reține pe de o parte că niciunul dintre inculpați nu a invocat la momentul verificării regularității actului de sesizare al instanței (ședința publică din data de 20 octombrie 2006 din dosarul de fond al Tribunalului Mureș) vre-o excepție sau vre-o obiecțiune și nu au cerut restituirea cauzei la parchet conform art. 300 C. proc. pen. în vederea refacerii urmăririi penale, deși aveau potrivit normei de procedură amintite această posibilitate.

Prima excepție privind neregularitatea actului de sesizare al instanței a fost invocată de către inculpatul L.S.D. tot în fața Tribunalului Brașov, după strămutarea cauzei, iar Curtea reține că aceasta a fost corect respinsă de către prima instanță (încheierea din data de 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul de fond).

Instanța de apel, analizând motivele invocate în fața primei instanțe și reiterate în apel cu privire la necesitatea restituirii cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare al instanței, a constatat că nu se poate reține existența unei neconcordanțe între expozitiv și citativ în condițiile în care în dispozitivul rechizitoriului procurorul a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-i privește pe învinuiții S.F., C.A., D.I., S.L.D., B.I., T.D.M., P.G., M.D., P.A., S.R., P.C., M.M., F.I., S.E.G., R.D., L.D., S.I., B.M., P.M.V., N.E.M.; împrejurarea că aceste persoane nu au fost audiate în cursul urmăririi penale în calitate de martori ci de învinuiți, iar prin actul de sesizare al instanței sunt propuse a fi audiate de către instanță în calitate de martori nu afectează legalitatea actului de sesizare al instanței în condițiile în care acesta din urmă conține toate dispozițiile prevăzute de art. 263 C. proc. pen. iar declarațiile celor 20 de persoane sunt indicate în cuprinsul rechizitoriului în secțiunea „mijloace de probă” dar ca și declarații de învinuiți, procurorul conferindu-le deci aceeași valoare probatorie ca și cea avută în cursul urmăririi penale și pe care inculpatul L.S.D., ca de altfel și ceilalți inculpați, a cunoscut-o.

Față de aceste considerente, s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., iar actul de sesizare al instanței nu este lovit de nulitate absolută, nici ca urmare a nerespectării normelor de competență și nici prin prisma conținutului acestuia, neimpunându-se restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii lui.

În ceea ce privește actele efectuate de către procuror până la momentul începerii urmăririi penale împotriva inculpaților (19 mai 2005) s-a reținut că, fără îndoială acestea se înscriu în categoria actelor premergătoare și pentru a dobândi valoare probatorie în cauză este necesara consemnarea lor conform art. 224 alin. (3) C. proc. pen. într-un proces verbal ce poate constitui mijloc de probă.

În aceste condiții, verificând procesul verbal de efectuare a actelor premergătoare întocmit de către procuror la data de 11 mai 2005 (filele 4-23 vol. I dosar urmărire penală), s-a constatat că deși acesta este atipic formulat, Codul de procedură penală nu prevede o formă anume pe care trebuie să o aibă, iar din conținutul său rezultă că au fost avute în vedere de către procuror și analizate, în momentul întocmirii acestuia înscrisurile ridicate de către lucrătorii de poliție judiciară în baza dispoziției date de procuror prin rezoluția din 26 ianuarie 2005 (fila 2 vol. I dosar urmărire penală). În consecință, chiar dacă ridicarea acestor înscrisuri s-a realizat în etapa premergătoare urmăririi penale, informațiile conținute de aceste mijloace de probă pot și trebuie să fie avute în vedere de către instanță în analizarea acuzațiilor aduse inculpaților prin actul de sesizare al instanței.

Cu privire la convorbirile telefonice interceptate de către procuror, în baza autorizației judecătorului, însă în aceeași etapă a actelor premergătoare s-a constatat că prima instanță nu a ținut seama de convorbirile interceptate, apreciind că aceste nu pot fi avute în vedere datorită faptului că prin încheierea interlocutorie pronunțată de către Tribunalul Târgu Mureș la data de 27 noiembrie 2006 aceste probe au fost declarate ca fiind nelegale iar prin încheierea din 21 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Târgu Mureș la Tribunalul Brașov au fost menținute actele îndeplinite de instanța de la care s-a dispus strămutarea.

Astfel, s-a arătat că pe de o parte Tribunalul Târgu Mureș a dispus încheierea interlocutorie pronunțată la data de 27 noiembrie 2006 doar asupra convorbirilor telefonice interceptate în cursul anului 2004, iar asupra celor interceptate în cursul anului 2005, Tribunalul Brașov analizând la data de 18 decembrie 2007 excepția invocată de apărare privind nelegalitatea tuturor interceptărilor telefonice prin prisma necompetenței procurorului P.N.A. - Serviciul Anticorupție Târgu Mureș de a le dispune, a respins prin încheierea pronunțată (filele 144-145 vol. I dosar de fond Tribunalul Brașov) această excepție, apreciind că nu au fost încălcate, din această perspectivă dispozițiile art. 912, 913 C. proc. pen., procurorul de caz P.N.A. din cadrul Serviciul Anticorupție Târgu Mureș având dreptul să solicite interceptarea convorbirilor telefonice. Or, în raport de această împrejurare înlăturarea de către prima instanță a tuturor convorbirilor telefonice interceptate apare ca nemotivată și neîntemeiată.

Pe altă parte, instanța de apel a constatat că măsura înlăturării convorbirilor telefonice efectuate de inculpați interceptate în cauză cu autorizarea judecătorului este corect dispusă de către prima instanță însă pentru alte considerente.

Astfel, interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor telefonice precum și a imaginilor privind activitățile desfășurate de către inculpații L.S.D. și B.V.L. în perioada 2 februarie 2004 - 27 februarie s-a realizat în baza Încheierii din data de 2 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul penal iar prelungirea acestor activități cu încă 30 de zile s-a autorizat în ceea ce-l privește pe inculpatul L.S.D. prin încheierea pronunțată de aceeași instanță la data de 27 februarie 2004 în dosarul de fond.

De asemenea, prin încheierea din 24 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul de fond a fost autorizată pe o perioadă de 30 de zile (24 ianuarie 2005-22 februarie 2005 inclusiv) interceptarea și înregistrarea audio și video din locuri publice, pe bandă magnetică sau pe orice tip de suport a convorbirilor ambientale și telefonice precum și a oricăror tipuri de comunicații purtate de inculpații L.S.D., G.O.G. și B.V.L., autorizație prelungită ulterior cu încă 30 de zile (perioada 23 februarie 2005 - 24 martie 2005) pentru toți inculpații prin încheierea din data de 18 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Mureș în același dosar.

Pentru emiterea autorizărilor, au fost respectate dispozițiile art. 911 și următoarele C. proc. pen., care nu prevăd că pentru această activitate este necesară începerea în cauză a urmării penale. Chiar dacă în cuprinsul dispozițiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul a prevăzut că interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, din cuprinsul aceluiași text rezultă că pentru o astfel de autorizare trebuie să existe indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Față de conținutul acestui text de lege, apare fără îndoială că legiuitorul a avut în vedere etapa urmăririi penale în sens larg activitate pe care o desfășoară personal sau o supraveghează procurorul, pentru ca altfel nu poate fi imaginată vreo situație în care să se dispună autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare în cazul existenței unor indicii temeinice referitoare la pregătirea unei infracțiuni; într-o atare situație începerea urmăririi penale nu s-ar putea dispune de către procuror nici măcar „in rem”, ori în acest caz, interpretând dispozițiile art. 91 1 C. proc. pen. în sens strict ar însemna să lipsim de conținut norma în discuție.

Este adevărat că în Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională publicată în M. Of. nr. 563 din 13 august 2009 la care au făcut referire inculpații, s-a arătat în cadrul considerentelor că administrarea unor astfel de probe (interceptarea și înregistrarea convorbirilor) este plasată de legiuitor în cadrul primei faze a procesului penal, însă pe de o parte Curtea Constituțională nu a dus raționamentul până la capăt, ci a făcut referire doar la teza a doua, care face vorbire despre existența unor indicii temeinice privind săvârșirea unei infracțiuni - situație care într-adevăr intră în sfera actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea și nu în cea a unor simple acte de pregătire și pentru care s-ar putea începe urmărirea penală „in rem” - iar pe altă parte, această decizie de speță prin care de altfel s-a respins excepția de neconstituționalitate invocată, a rămas izolată, în deciziile ulterioare pronunțate Curtea nemaifăcând vreo referire la considerentele avute în vedere în cadrul acestei decizii, nemaireluând raționamentul exprimat în decizia menționată și nemaifăcând vreo trimitere la ea.

Curtea a mai constatat că în Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 Curtea Constituțională a analizat legalitatea interceptărilor convorbirilor doar din perspectiva lor ca mijloace de probă administrate de procuror în cadrul urmăririi penale ori în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat de nenumărate ori că atâta timp cât interceptările convorbirilor au fost efectuate anterior începerii urmăririi penale ele au valoarea unor acte premergătoare care pot fi valorificate în cursul procesului penal dacă sunt consemnate în procesul verbal de care face vorbire art. 224 C. proc. pen. și care poate constitui conform aliniatului 4 al acestui articol mijloc de probă.

Totodată, C.E.D.O. în jurisprudența sa (cauza Dumitru Popescu vs. România II ) a apreciat că noul cadru legislativ modificat prin Legea nr. 281/2003 și Legea nr. 356/2006 oferă acele garanții necesare și minime împotriva abuzurilor de orice fel și totodată nu ar fi condiționată o astfel de interceptare de începerea urmăririi penale în cauză.

Astfel, instanța de apel a constatat că urmărirea penală împotriva celor trei inculpați a fost începută așa cum am arătat la data de 19 mai 2005, prin rezoluția adoptată de către procurorul din cadrul P.N.A. - Serviciul Teritorial Anticorupție Tg. Mureș (fila 24 vol. I dosar urmărire penală), iar autorizațiile privind interceptările telefonice, a comunicărilor și a imaginilor precum și procesele verbale de redare a acestor înregistrări sunt situate în timp, anterior momentului începerii urmăririi penale, deci se înscriu în categoria actelor premergătoare; ele nu apar însă consemnate în procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare întocmit de procuror la data de 11 mai 2005 (fila 4-23, vol. I dosar urmărire penală), astfel că nu poate fi acordată relevanță probatorie convorbirilor interceptate, care se situează în afara procesului penal, acestea neputând fi luate în considerare ca mijloace de probă și neputând sta la baza stabilirii vinovăției sau nevinovăției inculpaților.

În ceea ce privește acuzațiile aduse inculpaților prin actul de sesizare al instanței și soluțiile pronunțate de către prima instanță în raport cu fiecare dintre acestea, coroborând actele de urmărire penală efectuate în cauză cu respectarea dispozițiilor procedurale și procesuale în materie, cu materialul probator administrat de către prima instanță și cu cel administrat în apel, instanța de apel a reținut următoarele:

I. Referitor la inculpații L.S.D. și G.G.O. și la infracțiunile pentru care aceștia a fost trimiși în judecată, încadrarea juridică dată de prima instanță faptelor pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată este corectă.

În ceea ce privește infracțiunile de luare de mită în formă continuată prev. de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 modificată rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. descrisă la pct. 1 (în drept) în rechizitoriu reținută în sarcina inculpatului L.S.D. și respectiv dare de mită în formă continuată prev. de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000- modificată, rap la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. descrisă la pct. 2 don rechizitoriu (în drept), reținută în sarcina inculpatului G.G.O., Curtea reține că prin prisma inexistenței unor dovezi referitoare la o înțelegere anterioară între inculpații L.

și G., cu privire la îndeplinirea de către inculpatul L. a unor acte în virtutea îndatoririlor de serviciu în schimbul primirii anumitor foloase, a datelor la care a fost primit de către L.L. (soția inculpatului L.S.D.) spre utilizare autoturismul, respectiv a datei la care a fost efectuată excursia familiilor L. și G. în Italia (lunile iunie - iulie 2003) și a actelor efectuate de către inculpatul L.S.D. în virtutea atribuțiilor de serviciu pentru SC U. SRL Tg. Mureș evidențiate de către prima instanță, apare corectă schimbarea încadrării juridice dispuse de prima instanță în ceea ce-l privește pe inculpatul L.S.D. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 modificată raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin (2) C. pen.

într-o infracțiune de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și șase infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice corelativ celor șase acte reținute ca fiind comise de inculpatul L.S.D. de pentru SC U.I. SRL Târgu Mureș, prevăzută de art. 248 C. pen. (5 infracțiuni din datele de 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002, 21 ianuarie 2000) și respectiv art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (o infracțiune din februarie 2005), iar în ceea ce-l privește pe inculpatul G.G.O. din infracțiunea de dare de mită prevăzut de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

într-o infracțiune de instigare la primire de foloase necuvenite în formă continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 6 infracțiuni de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (5 infracțiuni din datele de 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002, 21 ianuarie 2000) și respectiv art. 25 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (o infracțiune din februarie 2005).

În mod corect a reținut prima instanță că din materialul probator existent la dosar nu rezultă existența vreunei înțelegeri între inculpații L. și G. referitoare la favorizarea în vreun fel de către inculpatul L.S.D. a SC U.I. SRL Târgu Mureș al cărei administrator era inculpatul G.G.O. în schimbul obținerii anumitor foloase, iar toate actele despre care se afirmă că le-ar fi efectuat inculpatul L.S.D. în favoarea SC U.I. SRL Târgu Mureș sunt anterioare primirii de către L.L. (soția inculpatului L.S.D.) spre utilizare autoturismul, respectiv a datei la care a fost efectuată excursia familiilor L. și G. în Italia (lunile iunie - iulie 2003), nefiind îndeplinită condiția esențială pentru existența infracțiunii de luare de mită și anume ca acțiunea interzisă de lege, respectiv pretinderea primirea sau acceptarea foloaselor de către funcționar să aibă loc înainte de îndeplinirea sau neîndeplinirea actului privitor la îndatoririle de serviciu.

De asemenea, nu s-a dovedit în speță de către acuzare existența unei rezoluții infracționale unice a inculpatului L.S.D. în baza căreia să acționeze pentru favorizarea în mod repetat a SC U.I. SRL Târgu Mureș și nici în ceea ce-l privește pe inculpatul G.G.O. nu este dovedită o rezoluție infracțională unică în baza căreia să acționeze în mod repetat, iar raporturile de prietenie în care se găseau cei doi inculpați și repetabilitatea actelor întocmite de inculpatul L.S.D. în virtutea atribuțiilor de serviciu nu sunt suficiente pentru a dovedi o astfel de rezoluție, cu atât mai mult cu cât între acțiunile efectuate de inculpatul Lazar Sorin Daniel în legătură cu SC U.I. SRL Târgu Mureș și de care acesta este acuzat, există intervale mari de timp iar între acestea si cele două „foloase” pe care este acuzat inculpatul L.S.D. că le-ar fi primit direct și indirect intervalul de timp este și mai mare.

Din fișa postului inculpatului L.S.D. existente la filele 15 - 35 vol. 17 din dosarul de urmărire penală s-a reținut că prin natura funcției de conducere pe care o deținea, acesta se încadrează în categoria funcționarilor cu atribuții de control întrucât pe de o parte organiza, controla și răspundea de activitatea direcției pe care o conducea (ceea ce presupune că avea oricând posibilitatea de a controla activitatea subalternilor săi, printre care și inspectori fiscali, cărora le putea da dispoziție să acționeze într-un anumit sens) iar pe altă parte organiza potrivit legii exercitarea controlului financiar preventiv, urmărind modul de organizare și desfășurare prin unitățile subordonate a acțiunilor de constatare și stabilirea impozitelor și taxelor, a respectării de către contribuabili a obligațiilor fiscale potrivit competenței stabilite de Ministerul finanțelor. De altfel, chiar din fișele postului existente la dosar rezultă că pentru funcția deținută de inculpat erau necesare aptitudini de comunicare și control, iar aceste atribuții de control nu trebuie înțelese în sens strict și nu presupune în mod necesar deplasarea funcționarului într-un spațiu dat pentru exercitarea efectivă a controlului.

Față de aceste considerente instanța de apel a apreciat că în mod judicios s-a reținut de către instanța de fond calitatea de funcționar cu atribuții de control a inculpatului L.S.D., criticile aduse de inculpat hotărârii pronunțate sub acest aspect fiind nefondate.

În ceea ce privește însă infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cele șase infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice corelativ celor șase acte reținute ca fiind comise de inculpatul L.S.D. de pentru SC U.I. SRL Târgu Mureș, prevăzută de art. 248 C. pen. (5 infracțiuni) și respectiv art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., s-a constatat că este neîntemeiată hotărârea de condamnare a inculpatului pentru prima dintre infracțiunile menționate.

Astfel, din materialul probator de la dosar rezultă pe de o parte, contrar celor susținute de acuzare, că inculpatul L.S.D. nu a efectuat în favoarea SC U.I. SRL Târgu Mureș nici o acțiune în virtutea atribuțiilor de serviciu prin care să o favorizeze în vreun fel, ci a semnat doar niște certificate pe care era obligat, potrivit funcției pe care o deținea să le semneze; pe altă parte între aceste certificate semnate de inculpat în calitatea sa de reprezentant al instituției pe care o conducea și autoturismul primit spre folosință de soția inculpatului de la SC U.I. SRL sau excursia în care familiile L. și G. au fost împreună în Italia nu există nici o legătură.

Ca și acte efectuate de inculpatul L.S.D. în favoarea SC U.I. SRL Târgu Mureș se reține în actul de sesizare al instanței că la data de 26 octombrie 1999, în timp ce inspectorii S.R., M.M. și P.C. se aflau în control la o societate comercială, învinuitul L.S.D. a intervenit la primul inspector și pe toate le-a trimis la SC U.I. SRL Târgu Mureș pentru a efectua de urgență un control la această societate comercială, în vederea acordării unei înlesniri la plată, astfel că întreaga documentație pentru această facilitate a fost întocmită într-o singură zi de 26 octombrie 1999 și în baza acestei documentații a fost aprobată o înlesnire la plată în favoarea agentului economic de către M.F.P. București;

S-a argumentat că această acuzație adusă inculpatului nu este susținută însă de materialul probator de la dosar între cele trei inspectoare care au efectuat controlul la SC U.I. SRL Târgu Mureș și inculpat nu exista un raport de subordonare direct, întrucât cele trei inspectoare își desfășurau activitatea în cadrul A.F.P. Mureș care avea propriile organe de conducere, șefa serviciului fiind martora D.T.

Inculpatul a avut o poziție procesuală constantă de negarea a efectuării unei astfel de intervenții, iar martora S.R., audiată în cursul urmăririi penală în calitate de învinuită (filele 2-5 și 9-16 vol. 2 dosar urmărire penală) nu a relevat că inculpatul ar fi intervenit pe lângă ea în vreun fel să se deplaseze la SC U.I. SRL Târgu Mureș pentru a efectua de urgență controlul acolo, ci a arătat că a primit un astfel de telefon de la șefa de serviciu, martora D.T. sau de la inspectorul de serviciu, care i-a comunicat că s-a înregistrat o cerere din partea SC U.I. SRL Târgu Mureș în vederea eșalonării datoriilor acestei societăți și din acest motiv s-a deplasat împreună cu colegele ei la acea societate unde a efectuat controlul și a întocmit documentația necesară în vedere soluționării cererii nr. 36975/26 octombrie 1999.

În același sens este și declarația dată de S.R. în fața instanței de fond, când, audiată fiind de această dată în calitate de martoră (filele 70-71 vol. II dosar de fond al Tribunalului Brașov) a arătat că nu își mai amintește exact dacă a fost sunată de șefa de serviciu sau de către inspectorul de serviciu pentru a efectua controlul la SC. U.I. SRL Târgu Mureș, dar în nici un caz nu a fost sunată de inculpatul L.S.D. Martora a mai declarat, sub prestare de jurământ că inculpatul L. nu a intervenit niciodată personal la ea pentru a-i solicita ceva concret în ceea ce privește atribuțiile sale de serviciu.

Martora D.T., șef Serviciu Control Fiscal în cadrul A.F.P. TârguMureș a arătat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești (file 316-325 vol. II Dosar urmărire penală și respectiv nr. 230/300 vol. I Dosar nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Brașov) că serviciul pe care îl conducea efectua verificările necesare în vederea întocmirii documentației pentru acordarea înlesnirilor la plată a obligațiilor la bugetul de stat pentru agenții economici însă inculpatul L.S.D. nu a intervenit la ea pentru a trimite echipa de control la SC U.I. SRL Târgu Mureș.

Nici inspectoarele M.M. (audiată în calitate de martor atât în etapa urmăririi penale: filele 330 -338 vol. II dosar urmărire penală cât și în etapa cercetării judecătorești: filele 263-264 vol. I Dosar nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Brașov) și P.C. (audiată în calitate de învinuită în cursul urmăririi penale: filele 22-27) nu amintesc despre vreo intervenție a inculpatului pentru efectuarea controlului pe care l-au realizat la data de 26 octombrie 1999 la SC U.I. SRL Târgu Mureș.

S-a concluzionat că, în aceste condiții, fapta de care este acuzat inculpatul prin actul de sesizare al instanței ca fiind una de favorizare a SC U.I. SRL Târgu Mureș nu poate fi reținută și în mod corect a fost înlăturată de către prima instanță ca nedovedită.

În ceea ce privește convenția de eșalonare din 30 august 2002, prin care s-au aprobat înlesniri la plată a obligațiilor la bugetul de stat ale SC U.I. SRL Târgu Mureș, în cuantum de peste 6.416.873.525 lei, semnată de inculpatul L.S.D. pentru directorul general L.S. (filele 141- 142 vol. 15 dosar urmărire penală respectiv filele 168-195 vol. 12 dosar urmărire penală) s-a arătat că nu se pot reține drept fondate acuzațiile aduse inculpatului în legătură cu favorizarea acestei societăți prin acordarea înlesnirii fără respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv O.G. nr. 40/2002 și O.M.F.P. nr. 580/2002, deoarece din probele existente la dosar rezultă că la data de 07 august 2002 SC U.I. SRL a depus o cerere de eșalonare a obligațiilor restante la bugetul de stat. Eșalonarea a fost solicitată prin cererea din 07 august 2002, pentru o sumă totală de 4.080.624.641 lei și pe o perioadă de 36 de luni (vol. 12 - filele 513-514, 609-611). D.G.F.P. Mureș a transmis la data de 30 august 2002, sub semnătura inculpatului L.S.D., convenția din 30 august 2002 de eșalonare la plată, pe o perioadă de 36 de luni, cu o perioadă de grație de 4 luni pentru suma totală de 4.212.797.864 lei, majorări calculate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 11/1996, în sumă de 2.204.075.661 lei, care urmau a se plăti împreună cu ratele, perioada 25 septembrie 2002-25 august 2005; amânarea la plată a majorărilor de întârziere, în sumă de 475.241.714 lei și a penalităților de întârziere, în sumă de 70.537445 lei, până la ultimul termen de plată din grafic, precum și reducerea la plată cu 75 % a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere după ultimul termen de plată din eșalonare, în situația în care vor fi respectate în tocmai termenele de plată din eșalonare și condițiile în care aceasta a fost acordată (vol. 12 - filele 168-169). Cererea SC U.I. SRL a fost soluționată în baza prevederilor O.U.G. nr. 40/2002 și O.M.F.P. nr. 582/2002. Nota de constatare a fost întocmită la data de 13 august 2002 și înregistrată la organul fiscal la 14 august 2002, iar Referatul întocmit în baza acestei note poartă data de 12 august 2002 - (vol. 12 - filele 181-186).

Documentația în vederea probării acestei înlesniri la plată a obligațiilor către bugetul de stat a fost întocmită de către numiții M.D. - inspector la Serviciul C.E.S.P.J. și P.G. - referent la același serviciu, din cadrul A.F.P. Târgu-Mureș, a fost verificată de către numitul L.D. care a semnat în locul șefului Serviciului C.E.S.P.J. și a fost avizată de către numitul S.I. - director A.F.P. Târgu-Mureș.

Ulterior, documentația a fost înaintată D.G.F.P. Mureș, unde referatul cu punctajul final a fost întocmit de către numita N. (M.) E.M. – inspector în cadrul acestei instituții, a fost verificat de către învinuitul S.F. - șef Serviciu Î.C.V. din cadrul D.M.A.V.S. - D.F.G.P. Mureș și a fost semnat de către învinuiții D.I. - director executiv adjunct la D.M.A.V.S., S.F. și L.S.D. - director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Mureș.

Cu toate că în Raportul de audit din 24 iunie 2004 (vol. 3 - filele 16-23), precum și în Raportul întocmit de D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu-Mureș (vol. 4 - filele 200-241), se arată că ar fi existat o serie de nereguli în legătură cu această cerere de eșalonare, prima instanță a reținut în mod corect că aceste nereguli nu îi pot fi imputate inculpatului L.S.D. care nu a făcut altceva decât să semneze acea convenție pentru directorului General L.S. în calitate de reprezentant al instituției.

Documentația care a stat la baza acestei înlesniri nu a fost întocmită de către inculpat ci de către inspectori, angajați ai A.F.P. Târgu Mureș, iar punctajul stabilit în vederea acordării înlesnirilor de plată a fost stabilit prin programul informatic pus la dispoziție de către Ministerul Finanțelor, referatul cu punctajul final fiind avizat pentru Directorul D.M.A.V.S. de către D.I. - director executiv adjunct la D.M.A.V.S.

Așadar, s-a argumentat că nu i se poate reproșa inculpatului împrejurarea că cererea depusă de agentul economic nu a fost corect întocmită și nici că de la dosar lipseau anumite înscrisuri, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere parcurgea mai multe filtre și era supusă controlului mai multor funcționari până ajungea pe masa directorului pentru semnat, convenția de eșalonare din 30 august 2002, nefiind semnată doar de către inculpat, ci și de șeful de serviciu S.F., precum și de D.I. - director executiv adjunct la D.M.A.V.S.

Martorul S.L.D., directorul D.G.F.P. Mureș a arătat în mod expres în declarația dată în fața instanței (fila 205 vol. II dosar Tribunalul Brașov ) că semnarea convenției de eșalonare însemna doar angajarea instituției, nu verificarea celor conținute în convenție.

Oricum pentru verificarea legalității acordării înlesnirilor de plată solicitate de agenții economici pe care este acuzat că i-ar fi favorizat în vre-un fel inculpatul s-a dispus în cadrul procedurii apelului efectuarea unei expertize contabile, iar din Raportul de expertiză contabilă judiciară din 2011 existent la dosar rezultă că au fost respectate toate procedurile legale și au fost îndeplinite condițiile de acordare a înlesnirilor la plată pentru toate societățile, inclusiv pentru SC U.I. SRL Tg. Mureș.

În ceea ce privește împrejurarea că societatea nu a respectat termenul legal de constituire a garanției în 60 de zile de la semnarea convenției, fapt ce ar fi trebuit să atragă anularea convenției, începerea imediată sau continuarea, după caz, a executării silite, pentru întreaga sumă neplătită și obligația de plată a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere calculate de la data la care termenele și/sau condițiile nu au fost respectate, nu îi poate fi de asemenea reproșată inculpatului întrucât acesta nu avea atribuții de urmărire a respectării de către agenții economici a clauzelor convenției.

După semnarea convenției de eșalonare dosarul se întorcea la A.F.P. Tg. Mureș, unde Serviciul de Urmărire din cadrul acestei instituții avea obligația să supravegheze dacă agenții economici ale căror datorii la bugetul de stat fuseseră eșalonate respectă întocmai clauzele convenției, iar în caz contrar să sesizeze D.G.F.P. Mureș pentru a anula convenția din niciun act nerezultând că inculpatul ar fi fost sesizat cu vreo astfel de cerere în ceea ce privește SC U.I. SRL Tg. Mureș și ar fi ignorat-o sau ar fi rămas în pasivitate.

Referitor la împrejurarea imputată inculpatului L.S.D. că ar fi favorizat SC U.I. SRL prin aceea că în cursul lunii februarie 2005, ar fi intervenit telefonic asupra inspectorului T.D. în vederea blocării trimiterii popririlor de conturi ale SC U.I. SRL, popriri de conturi care fuseseră făcute ca urmare a pierderii convenției din 30 august 2002 intervenție care ar fi determinat blocarea executării silite asupra activelor societății timp de 43 zile, s-a apreciat că prima instanță a procedat corect stabilind că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută o astfel de acțiune de favorizare.

Inculpatul a avut o poziție procesuală constantă de negare a săvârșirii unei astfel de intervenții, arătând în toate declarațiile date că nu a sunat-o pe inspectoarea T.D. pentru a-i solicita să nu trimită acele popriri și nu i-a cerut niciodată să favorizeze vreun agent economic.

Singura probă adusă de acuzare referitoare la intervenția inculpatului o reprezintă declarația dată în cursul urmăririi penale de martora T.D., însă și această martoră a revenit în cursul judecății asupra celor declarate la urmărire penală.

Astfel, în declarația dată în fața organelor de urmărire penală T.D., în calitate de învinuită a susținut (filele 269-277, 280-287 vol. II dosar urmărire penală) că după întocmirea popririlor de conturi bancare, imediat a primit pe interior un telefon de la dl. director executiv adjunct la D.G.F.P. Mureș, L.S., care i-a cerut, textual, să nu trimită aceste popriri și să blocheze astfel conturile societății, întrucât SC U.I. SRL Tg. Mureș își va plăti datoriile către bugetul de stat, astfel că fiind o dispoziție a unei persoane din conducere, ea a pus adresele de înființare a popririlor de conturi în sertarul biroului și le-a ținut până în jurul datei de 22 martie 2005, când le-a trimis la bănci și își amintește că a mai reușit să execute doar suma de 400 milioane lei, în contul datoriilor bugetare ale SC U.I. SRL.

În declarația dată în fața instanței de judecată la data de 11 martie 2009, de această dată în calitate de martor (filele 32 vol. II Dosar nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Brașov) aceasta menține afirmația că a fost sunată de inculpatul L.S.D. în acea perioadă, dar arată că la întrebarea inculpatului dacă emite sau nu popririle pentru SC Ultramed ea a fost cea care i-a comunicat acestuia că va amâna trimiterea popririlor încă două sau trei zile, iar această inițiativă a amânării trimiterii popririlor i-a aparținut și a luat această decizie după ce a vorbit personal cu contabilul societății SC U.I. SRL Târgu Mureș, numitul B.S. care i-a spus că în două trei zile urmează să intre în contul SC U.I. SRL bani de la mai multe spitale și în consecință societatea își va achita datoriile către stat; în aceeași declarație martora a arătat că în aceste condiții a fost de acord să aștepte să treacă 2-3 zile și apoi să trimită popririle; ulterior a constatat că nu s-au plătit datoriile restante, iar ea a uitat să mai trimită popririle pe care anterior le întocmise și le avea în sertarul biroului. Inculpatul L.S. ar fi fost de acord cu amânarea cu 2-3 zile a trimiterii popririlor. În fața instanței martora a declarat că inculpatul L.S.D. nu i-a spus să nu trimită acele popriri.

S-a arătat că declarația martorei în ceea ce privește convorbirea telefonică între ea și inculpatul L. nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar, astfel că nu poate fi reținută pentru stabilirea în sarcina inculpatului a unei astfel de intervenții.

Deși prima instanță a reținut ca veridică afirmația martorei privind existența unei astfel de convorbiri, coroborând-o cu împrejurarea că popririle nu au fost trimise decât cu mare întârziere, instanța de apel a constatat în primul rând că inculpatul L. nu făcea parte din conducerea A.F.P. Târgu Mureș ci a D.G.F.P. Mureș, iar sarcina executării silite a contribuabililor rău platnici aparținea A.F.P. Târgu Mureș în speță și nu D.G.F.P. Mureș, A.F.P. Târgu Mureș avea propria conducere, iar martora T.D. nu era subordonata inculpatului așa cum greșit a reținut prima instanță.

Pe altă parte pe lângă contradicțiile existente între cele două declarații date de T.D. în cursul urmăririi penale și cea data în cursul cercetării judecătorești, contradicții pe care martora nu a putut să le explice sau să le argumenteze în mod credibil, în cursul urmăririi penale, când avea calitatea de învinuită T.D. avea tot interesul să dea o declarație prin care să nu se incrimineze, întrucât în fapt ea avea drept atribuție de serviciu emiterea la timp și trimiterea popririlor băncilor pentru executarea silită a SC U.I. SRL Târgu Mureș și ea a fost cea care a omis să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător.

În cursul cercetării judecătorești declarația sa data în calitate de martor la data de 11 martie 2009 (după ce la data de 10 februarie 2009 se dispusese prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș scoaterea sa de sub urmărire penală) a suferit modificări majore întrucât nu se mai afla sub amenințarea unei soluții de trimitere în judecată pentru fapta comisă, credibilitatea acestei martore fiind serios afectată și în mod greșit a fost reținută de către prima instanță ca dovedind o convorbire telefonică între martoră și inculpat prin care acesta din urmă să se intereseze de popririle emise pentru societatea SC U.I. SRL.

De altfel inculpatul nu avea, prin prisma atribuțiilor de serviciu, de unde să cunoască situația plăților efectuate de SC U.I. SRL și eventualele întârzieri, întrucât executarea silită a datoriilor unui contribuabil se realiza de A.F.P. Târgu Mureș, pentru a o suna pe martora T. în vederea aflării situației popririlor, însă mult mai plauzibilă este înțelegerea intervenită între martorul B.S., contabilul SC U.I. SRL Târgu Mureș (fost coleg de muncă cu martora T.D.) și martoră în sensul amânării trimiterii popririlor, dar pentru a se disculpa, martora a invocat o convorbire telefonică cu inculpatul L.S.D., existând, deci, un serios dubiu în ceea ce privește existența convorbirii telefonice între martora T.D. și inculpatul L.S.D., care și dacă ar fi existat, prin prisma declarației dată de această martoră în cursul cercetării judecătorești, nu poate fi interpretată ca o „intervenție” în favoarea SC U.I. SRL Tg. Mureș.

Referitor la certificatele fiscale din 30 mai 2002, din 09 octombrie 2002 și din 21 ianuarie 2000 eliberate de D.G.F.P. Mureș pentru SC U.I. SRL Târgu Mureș semnate de inculpatul L.S.D., s-a reținut, contrar celor susținute de acuzare și celor reținute de către prima instanță, că potrivit normelor în vigoare de la momentul eliberării D.G.F.P. Mureș avea dreptul de a le emite, iar inculpatul L.S.D. avea, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu dreptul și chiar obligația de a le semna în numele instituției, iar acestea nu conțin date necorespunzătoare realității.

În ce privește eliberarea certificatelor din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002, prima instanță a reținut că inculpatul L.S.D. cu intenție a inserat date nereale în conținutul lor cu prilejul întocmirii acestora, favorizând astfel SC U.I. SRL pentru participarea la licitații de achiziție publică, atestând că societatea SC U.I. SRL nu are datorii la bugetul de stat când în realitate societatea menționată avea astfel de datorii, dar erau eșalonate.

În legătură cu aceste acuzații aduse inculpatului L.S.D., Curtea de Apel Brașov a dispus efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească competența de eliberare a acestor certificate, forma pe care certificatele trebuiau să o îmbrace prin prisma actele normative în vigoare, denumirea lor și conținutul pe care trebuie să-l aibă, precum și dacă conținutul certificatelor emise de D.G.F.P. Mureș și semnate de inculpat pentru societățile comerciale pe care inculpatul este acuzat că le-ar fi favorizat printre care și SC U.I. SRL Tg. Mureș.

Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară din 2011 întocmit de expert contabil Baciu Ligia existent la dosar conform R.O.F aprobat prin O.M.F. nr. 450/1999 pct. A art. 13 și 14 competența de eliberare a documentelor era a D.M.A.V.S., care avea în subordine Serviciul (biroul) Metodologie și Asistența pentru contribuabili și care conform art. 20 avea ca și atribuții eliberarea de adeverințe și autorizații solicitate de către agenți economici. D.M.A.V.S. era în subordinea directorului general adjunct.

În conformitate cu art. 17 lit. a) din R.O.F. aprobat prin O.M.F.P. nr. 1509/2011 directorul general adjunct coordonează activitatea serviciului de gestiune, registrul contribuabili și declarațiile fiscale care conform art. 22 are ca și sarcini, la nr. 18 eliberarea de adeverințe sau certificate solicitate de contribuabili prevăzute de regulamente în vigoare.

De asemenea, conform O.M.F.P. nr. 1820/2003, organul competent a elibera adeverințe sau certificate solicitate de contribuabili aparținea D.M.A.V.S. prin directorului general adjunct conform art. 14, art. 17 și art. 22 lit. r).

Față de aceste mențiuni cuprinse în raportul de expertiză menționat coroborate cu sarcinile de serviciu ale inculpatului L.S.D., rezultă fără îndoială că inculpatul avea dreptul și obligația de a elibera adeverințe sau autorizații solicitate de către contribuabili.

Toate documentele în discuție reprezintă certificate eliberate agenților economici de D.G.F.P. sub semnătura inculpatului în vederea participării la licitații privind achizițiile publice.

Această atribuție a sa nu înseamnă însă că inculpatul, în calitatea sa de director general adjunct al D.G.F.P. Mureș era și cel care întocmea personal documentele, verifica personal situația contribuabililor sau înregistrarea lor în registre, or, raportat la această împrejurare nu i se poate reține în sarcină că nu au fost identificate, cu ocazia verificărilor realizate în prezenta cauză, cererile în baza cărora s-au emis certificatele sau că acestea nu aveau număr de înregistrare, nu erau înregistrate sau că numărul de înregistrare de pe certificatul eliberat nu corespunde cu cel din registru; astfel de atribuții de serviciu aparțineau subordonaților inculpatului, angajați ai D.G.F.P. Mureș potrivit fișelor posturilor iar din neîndeplinirea cu intenție sau neglijență a unor formalități administrative de către un funcționar, nu se poate trage concluzia că certificatele au fost întocmite personal de către inculpat pentru favorizarea anumitor agenți economici.

Pe altă parte, din același raport de expertiză menționat și completat ca și argumente de expert prin răspunsul la obiecțiuni întocmit (filele 120-143, 178-187 vol. II dosar apel) reiese că potrivit actelor normative în vigoare în perioada 1999 - 2003 documentul necesar unui agent economic care să ateste îndeplinirea obligațiilor de plată la bugetul de stat pentru a participa la o achiziție publică, nu trebuia să îmbrace o formă anume.

Conform O.U.G. nr. 12/1993 și O.U.G. nr. 60/2001 și a normelor de aplicare a acestora nu există prevăzut un formular tip pentru documentele privind eligibilitatea candidatului în vederea participării la o procedură de achiziție publică. O.U.G. nr. 12/1993 prin norma nr. 46544/1994 prevede în anexa 4 un model tip privind capacitatea financiară, în timp ce O.U.G. nr. 60/2001 folosește doar termenul de document care să dovedească capacitatea economico-financiară și care să fie suficient de edificator pentru autoritatea contractantă.

De asemenea O.G. nr. 60/2001 și O.M.F.P. nr. 1012/2001 în secțiunea II cap. B pct. 1.3 prevăd ca și document obligatoriu pentru dovedirea eligibilității în vederea participării la o licitație publică un „certificatul constatator privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată a impozitelor și taxelor către stat” pentru care nu există în legislația în materie un document (formular) tipizat. Prin urmare pentru participarea la licitațiile de achiziție publică nu era obligatorie prezentarea „certificatului de atestare fiscală prevăzut de O.M.F.P. nr. 448/1999 întrucât acesta conținea și datoriile neexigibile (viitoare), ci a unui document care să ateste doar îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată a impozitelor și taxelor către stat. Același O.M.F.P. nr. 1012/2001 privind documentația standard pentru achiziții publice prevede că „impozitele și taxele pentru care s-au acordat înlesniri la plată (amânări, eșalonări, etc.) de către organele competente nu se consideră obligații exigibile la plată”.

Așadar s-a apreciat că dispozițiile din anexa 5 a O.M.F.P. nr. 448/1999 nu sunt aplicabile în domeniul achizițiilor publice și indiferent ce formular ar fi utilizat D.G.F.P. Mureș, ce rubricație conținea acesta și cum se numea, atâta timp cât documentele au fost emise la solicitarea agenților economici în vederea participării la o licitație privind achizițiile publice și acest lucru se află menționat pe certificat, în conținutul lor nu trebuiau inserate mențiuni referitoare la eventualele datorii eșalonate sau reeșalonate, care nu erau exigibile. Împrejurarea că uneori se foloseau anumite tipizate iar alteori unele diferite nu îi poate fi reproșat inculpatului în condițiile unui vid legislativ în materie până la adoptarea O.G. 60/2001 și O.M.F.P. nr. 1012/2001 și a unei lipse de previzibilitate a actelor normative în vigoare, ceea ce contează sub aspect juridic fiind conținutul acestora.

Cele două certificatele eliberate în favoarea SC U.I. SRL nu sunt singurele pe care D.G.F.P. Mureș le-a emis sub semnătura inculpatului în această formă, ci această instituție a emis în baza actelor normative în vigoare, interpretate într-o anumită manieră, sub semnătura inculpatului sau a directorului general al D.G.F.P. certificate similare, pentru toți agenții economici care le solicitau în vederea participării la licitații de achiziție publică din tot județul al căror conținut reliefa existența sau nu a datoriilor exigibile la bugetul de stat ale contribuabilului. De altfel prin Raportul de audit al M.F.P., nu reține vreo încălcare a normelor legale în ceea ce privește aceste certificate.

Martorul B.I., director adjunct al A.F.P. Tg. Mureș în perioada 1999-2002, audiat în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit (vol. II filele 236 – 238, 242 - 249 dosar urmărire penală) iar în cursul cercetării judecătorești în calitate de martor( fila 94 vol. II Dosar nr. 2609/62/2007 Tribunal Brașov) a arătat că până în anul 2003 la intrarea în vigoare a codului fiscal nu se făcea mențiune, pe certificatele fiscale despre eșalonările la plată; totuși se eliberau astfel de certificate dacă o persoană fizică sau un agent economic avea nevoie de un asemenea certificat.

Aceleași aspecte sunt reliefate și de martorul T.A. care a lucrat în cadrul D.G.F.P. Mureș în perioada 1991-2007 în calitate de inspector, șef serviciu administrativ, consilier juridic și în final șef serviciu juridic și care în declarația dată în fața instanței (fila 17 vol. III din Dosarul nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Brașov) a arătat că spre deosebire de certificatele de atestare fiscală care trebuiau să cuprindă totalitatea datoriilor unei societăți comerciale către stat, certificatul constatator cuprindea doar datoriile exigibile; pentru participarea la licitații publice se elibera de către D.G.F.P. Mureș sub semnătura directorului D.M.A.V.S.-ului certificate constatatoare; inculpatul avea competență exclusivă să elibereze astfel de certificate; până în anul 2003 nu exista o reglementare cu privire la eliberarea certificatelor de atestare fiscală sau a adeverințelor constatatoare. Erau discuții cu privire la acestea și fiecare elibera ce considera. S-au folosit și formulare tipizate de certificare de atestare fiscală ca și adeverințe, pentru că se terminau formularele de adeverințe luate de la primării. În materia achizițiilor publice, pentru participarea la licitație se cerea o adeverință cu datoriile exigibile.

S.L.D., director al D.G.F.P. Mureș în perioada 2001 - 2003 audiat în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit iar în fața instanței în calitate de martor a arătat în declarația dată fața instanței (fila 205 vol. II Dosar nr. 2609/62/2007 Tribunal Brașov) că inculpatul L.S.D. coordona direcția care se ocupa de eliberarea acestor certificate. Tot martorul arată că atunci când lipsea din instituție actele erau semnate de directorul care coordona direcția ce se ocupa de actele ce urmau a fi semnate. Martorul precizează că în acea perioadă erau sute de dosare și se întâmpla ca inculpatul să-l sune și să îl întrebe dacă semnează martorul sau semnează inculpatul, după ce timp de jumătate de an în anul 2003 cele două direcții aflate în cadrul D.G.F.P. au fost despărțite aflându-se în locații diferite. Mai precizează martorul că întotdeauna a fost o discuție între specialiști cu privire dacă în certificatele eliberate pentru participarea la licitații trebuiau sau nu trecute datoriile eșalonate.

Martora T.M.C. audiată în calitate de martor de către Curtea de apel Brașov (filele 207 - 208 dosar apel), angajată a D.G.F.P. până în anul 2004 în cadrul serviciului D.M.A.V.S. coordonat de către inculpatul L.S.D. a arătat în detaliu modalitatea în care erau eliberate de regulă certificatele fiscale pentru participarea la licitații de achiziții publice menționând că în mod similar s-a procedat și în cazul SC U.I. SRL.

Această martoră a arătat că pentru eliberarea acestor certificate s-a folosit o perioadă de timp formularul impus de normele metodologice ale O.U.G. nr. 12/1993; potrivit acestui ordin certificatul trebuia să conțină mențiunea dacă solicitantul contribuabil avea datorii scadente în special restante. La eliberarea certificatului erau verificate toate obligațiile cu termenul de scadență împlinit din balanța de verificare a contribuabilului și erau analizate cele restante; nu erau luate în considerare obligațiile reeșalonate întrucât acestea aveau termenul de plată viitor, iar dacă fuseseră achitate conform graficului de eșalonare nu erau menționate în certificat pentru că nu erau restanțe. O.U.G. nr. 60/2001 nu a mai prevăzut un formular, organul fiscal având dreptul să utilizeze un formular propriu. Datorită lipsei reglementării unui formular tip, practic după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 60/2001 depindea de fiecare organ fiscal cum formula acel certificat, existând astfel situații în care sub aspectul formei certificatele erau diferite, însă conținutul era în esență același; ceea ce interesa pentru participarea la o licitație era dacă acel contribuabil avea datorii scadente, neplătite sau exigibile, neplătite. Martora a mai arătat că au fost situații în care a fost folosit formularul prevăzut de O. G. Nr. 448/1999 însă atunci când a fost întocmit nu au fost completate toate rubricile; nici nu puteau fi completate întrucât evidența reeșalonărilor era ținută de administrațiile finanțelor publice, astfel că doar ei puteau elibera certificate de atestare fiscală prevăzută de O.G. nr. 448/1999 completat integral. Martora descrie circuitul unei cereri formulate pentru eliberarea unui certificat fiscal necesar participării la licitații (arătând că doar astfel de certificate elibera D.G.F.P., celelalte de atestare fiscală necesare în alte domenii și pentru care se impunea completarea tuturor datoriilor restante erau eliberate de A.F.P.) de unde rezultă că nu inculpatul este cel care le întocmea ci ele erau întocmite după verificările necesare de către alți funcționari și erau doar prezentate, în două exemplare inculpatului spre semnare.

Aceste declarații, se coroborează cu conținutul raportului de expertiză menționat și vin să dovedească că practica D.G.F.P. Mureș era, pe fondul unei lipse de previzibilitate a legii și insuficientelor precizări cu privire la formularul și conținutul unui astfel de certificat, constantă, eliberându-se pentru toți contribuabilii din județ documente cu același tip de conținut, în funcție de situația fiecăruia însă utilizând diverse formulare.

Or, potrivit aceluiași raport de expertiză întocmit în cauză, coroborat cu actele de la dosar conținutul certificatelor constatatoare din 21 ianuarie 2000, din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002 au corespondent în realitate.

La momentul eliberări de către D.G.F.P. Mureș, sub semnătura inculpatului L.S.D. a certificatului constatator din 21 ianuarie 2000 precum și a certificatului din 30 mai 2002 pentru SC U.I. SRL această societate avea în derulare Convenția de eșalonare din 12 decembrie 1999 aprobată de către M.F.P., prin urmare datoriile la bugetul de stat fiind eșalonate nu erau exigibile la data eliberării certificatelor, exigibilitatea fiind cea prevăzută în graficele de eșalonare, iar în ceea ce privește certificatul din 9 octombrie 2002 eliberat pentru aceeași SC U.I. SRL la data eliberării sale societatea beneficia de o eșalonare a datoriilor pe care le avea la bugetul de stat acordată prin Convenția din 30 august 2002 încheiată cu D.G.F.P. Mureș, deci nu avea datorii exigibile la bugetul de stat.

Împrejurarea că certificatul constatator din 21 ianuarie 2000 eliberat de către D.G.F.P. Mureș pentru SC U.I. SRL are un alt conținut decât celelalte două certificate eliberate în cursul anului 2002 pentru aceeași societate, fiind menționată împrejurarea că agentul economic are datorii la bugetul de stat eșalonate, nu dovedește așa cum greșit a reținut prima instanță reaua credință a inculpatului, ci împrejurarea că anterior anului 2001 și a precizărilor aduse prin O.M.F.P. nr. 1012/2001 privind documentația standard pentru achiziții publice, într-un cadrul legislativ ambiguu și într-o continuă modificare, D.G.F.P. Mureș, ca de altfel și alte direcții din țară emiteau documentele solicitate de contribuabili în condiții cât mai apropiate de cerințele normelor în vigoare; trecând peste aspectul formal însă, din punctul de vedere al conținutului, între cele trei certificate nu există diferențe.

Instanța de apel a concluzionat că nici una dintre situațiile pe care acuzarea le-a indicat ca fiind acte de favorizare a SC U.I. SRL de către inculpatul L.S.D., iar prima instanță le-a reținut de aceeași manieră, nu poate fi considerată acțiune de favorizare a SC U.I. SRL; inculpatul L.S.D. nu a făcut decât să-și îndeplinească în mod obiectiv atribuțiile de serviciu, eliberând sub semnătura sa cele trei certificate de constatare pentru SC U.I. SRL așa cum de altfel a eliberat pentru alți contribuabili care au solicitat o astfel de prestație din partea instituției pe care o conduce. Nu rezultă din nici un act de la dosar că inculpatul ar fi eliberat cele trei certificate pentru societatea amintită pentru că îl cunoștea pe administratorul acestei societăți, G.G.O., sau că acesta din urmă ar fi intervenit în vre-un fel pe lângă inculpat pentru eliberarea în acea forma a certificatelor.

Este adevărat că din actele și lucrările dosarului rezultă cu evidență că prin încheierea convențiilor de eșalonare a plății datoriilor către bugetul de stat agenții economici inclusiv SC U.I. SRL Tg. Mureș nu urmăreau altceva decât evitarea executării silite a datoriilor acumulate la bugetul de stat, motiv pentru care în respectiva conjunctură economică, de cele mai multe ori nu mai depuneau garanțiile bancare solicitate prin convențiile de eșalonare, sau nu respectau întocmai graficele de plată a datoriilor eșalonate sau reeșalonate, situații care atrăgeau, în final. anularea convențiilor de eșalonare, dar și amânarea demarării procedurilor de executare silită a contribuabililor, dar atâta timp cât legislația în domeniu prevedea astfel de posibilități și de subterfugii de care uzau agenții economici, iar convențiile de eșalonare erau corect și legal încheiate, nu i se poate reproșa inculpatului că prin prisma relației de prietenie pe care o avea cu inculpatul G.G.O. ar fi favorizat societatea administrată de acesta prin sfaturi pentru eludarea suportării consecințelor neplății datoriilor către stat. În speță nu s-a dovedit că inculpatul L.S.D. ar fi dat astfel de sfaturi, sau ar fi acționat în vreun fel, protejând SC U.I. SRL Tg. Mureș și de altfel nici nu ar fi fost nevoie să aducă la cunoștința inculpatului G. eventuale subterfugii pentru eludarea executării silite, câtă vreme contabilul societății Ultramed Impex SRL, B.S. fusese angajat la A.F.P. Tg. Mureș și cunoștea legislația în domeniu precum și personalul de la A.F.P. Tg. Mureș.

În atari condiții, excursia pe care inculpații L. și G. au efectuat-o în Italia în perioada 27 iunie 2003 - 15 iulie 2003 împreună cu familiile nu poate fi privită ca un folos primit de către inculpatul L.S.D. pentru actele efectuate în virtutea atribuțiilor de serviciu în urmă cu un an de către acesta din urmă pentru SC U.I. SRL, inculpații L. și G. arătând în mod constant în toate declarațiile date că sunt în relații apropiate, de prietenie încă din liceu și împreună cu familiile au participat la nenumărate evenimente împreună, au efectuat și alte excursii împreună, aspecte confirmate de martorii F.R.O. și L.L.

Inculpatul L.S.D. nu a negat în declarațiile sale că ar fi efectuat împreună cu familia sa și familia G. o excursie în Italia în perioada 27 iunie 2003 - 15 iulie 2003 însă a arătat că a plătit jumătate din contravaloarea excursiei încă înaintea achiziționării serviciilor direct inculpatului G. înmânându-i personal suma de 500 de euro; această din urmă împrejurare a fost confirmată de inculpatul G. precum și de martorul ocular F.R.O., care ar fi trebuit de asemenea să plece în acea excursie dar datorită unor probleme a renunțat. Martorul menționat a arătat, sub prestare de jurământ (fila 16 vol. III Dosar nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Brașov) că a fost de față când, acasă la inculpatul G. inculpatul L. i-a înmânat primului suma de 500 euro reprezentând partea sa din contravaloarea excursiei. Aspectul plății excursiei de către inculpatul L.S.D. a fost comfirmat și de soția sa, martora L.L. (fila 201 vol. I dosar apel).

Ori în aceste condiții, văzând relațiile de prietenie între familiile L. și G. și condițiile în care a fost organizată excursia, este absurdă pretenția întocmirii unui document scris care să ateste plata făcută, neputând fi înlăturate declarațiile martorilor F.R.O. și L.L. care susțin apărările inculpaților doar pentru că primul este prieten cu cei doi inculpați, iar al doilea martor este soția inculpatului L.S.D., tocmai relațiile apropiate cu inculpații fiind de natură a crea premizele cunoașterii de către martori a aspectelor financiare ale excursiei.

Împrejurarea că ulterior plății făcute inculpatului G. - care avea sarcina de a face rezervările - dintr-o eroare sau nu excursia a fost facturată de către societatea de turism SC E.T. SA Cluj Napoca, către SC U.I. SRL și că în timp ce inculpatul G. se afla în excursie factura a fost înregistrată în contabilitatea firmei, nu reprezintă o dovadă irefutabilă că excursia a reprezentat un folos de care a beneficiat inculpatul L.S.D. pentru îndeplinirea unor atribuții de serviciu în legătură cu SC U.I. SRL. Nu rezultă din nici un act de la dosar că inculpatul L. ar fi cunoscut de modalitatea în care s-a facturat excursia și de faptul că aceasta a fost înregistrată în contabilitatea SC U.I. SRL, după cum nu rezultă din nici o probă de la dosar că excursia reprezintă un folos de care a beneficiat inculpatul L. pentru îndeplinirea unor atribuții de serviciu în legătură cu SC U.I. SRL, cu atât mai mult cu cât am arătat anterior că exercitarea atribuțiilor de serviciu de către inculpatul L. s-a realizat cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor legale, fără se existe vre-o înțelegerea între inculpații L. și G. privitoare la recompensarea în vre-un fel a inculpatului L.

Oricum, chiar dacă în mod voit inculpatul G. ar fi dat dispoziție să se înregistreze în contabilitatea firmei acea factură - deși o asemenea dovadă nu există la dosar - nu rezultă că inculpatul L. ar fi știut de această dispoziție și fiind vorba în speță de o societate cu răspundere limitată, relațiile dintre administrator și SC U.I. SRL Târgu Mureș, ca de altfel și modalitatea înregistrării actelor în contabilitatea firmei exced cadrului procesual de față.

În ce privește fapta constând în achiziționarea la data de 18 iunie 2003 de către SC U.I. SRL a unui autoturism, în valoare totală de 558.132.120 lei și punerea lui la dispoziția numitei L.L., soția inculpatului L.S.D., în baza contractului de prestări servicii din 01 iulie 2003, s-a reținut că în mod eronat a apreciat prima instanță că nu pot fi reținute susținerile inculpaților în sensul că acest autoturism ar fi fost pus la dispoziția soției inculpatului pentru efectuarea serviciilor de marketing și de promovare a produselor farmaceutice în interesul SC U.I. SRL.

Sub aspect probator, declarațiile inculpaților L.S.D. și G.G.O. se coroborează cu declarațiile martorilor L.L., I.C.I. și I.G.L. precum și cu conținutul contractului de prestări servicii cu nr. 396/01 iulie 2003 înregistrat la SC U.I. SRL Tg. Mureș și vin să dovedească că autoturismul pe care l-a folosit o perioadă de timp martora L.L. nu a reprezentat un folos indirect primit de către inculpatul L.S.D. în schimbul îndeplinirii unor acte în virtutea atribuțiilor de serviciu în legătură cu SC U.I. SRL ci un mijloc de transport pus la dispoziția Martorei L.L. pentru promovarea produselorSC U.I. SRL Târgu Mureș.

În mod greșit a procedat prima instanță reținând drept fictiv contractul de prestări servicii încheiat între martora L.L. și SC U.I. SRL Târgu Mureș și înregistrat în contabilitatea acestei din urmă societăți prin prisma faptului că martora L.L. nu a primit o remunerație pentru serviciile pe care pretinde că le-a prestat pentru societate și a faptului că acest contract nu a fost înregistrat la contractul de prestări servicii al numitei L.L. la Inspectoratul Teritorial de Mureș.

Neînregistrarea contractului de prestări servicii din 01 iulie 2003 încheiat între L.L. și SC U.I. SRL Târgu Mureș la Inspectoratul Teritorial de Mureș, nu echivalează cu inexistența lui, iar omisiunile angajaților SC U.I. SRL Târgu Mureș de a-și îndeplini îndatoririle de serviciu de depunere a contractului la SC U.I. SRL Târgu Mureș nu se pot răsfrânge asupra valabilității convenției încheiate între părțile contractante.

Pe altă parte, chiar dacă nu s-a prevăzut în cuprinsul contractului o anumită remunerație pentru serviciile prestate de martora L.L. și înscrisul care atestă convenția încheiată între părți are sub aspect formal anumite lacune, convențiile încheiate între părți au putere de legea pentru acestea și nu există nici o justificare pentru care statul să intervină și să sancționeze cu nulitatea o convenție în care nu este parte, atâta timp cât încheierea ei nu aduce nici un deserviciu statului.

În altă ordine de idei, acest contract are relevanță în prezenta cauză doar din perspectiva obținerii de către inculpatul L.S.D. a unui folos injust, indirect prin intermediul soției sale, astfel că nu se impune analizarea clauzelor sale pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și formă, cu atât mai mult cu cât caracterul său real este confirmat și de probele testimoniale de la dosar.

Împrejurarea că acest contract a fost în ființă și nu este unul fictiv, este dovedită atât prin depoziția martorei L.L. care a arătat în fața instanței că a prestat efectiv servicii neremunerate pentru SC U.I. SRL Târgu Mureș promovând produsele acestei societăți și utilizând pentru aceasta autoturismul, cât și de depozițiile martorilor I.C.I. (fila 15 vol. III dosar Tribunalul Brașov) și I.G.L. (fila 53 vol. III dosar Tribuanul Brașov) din care rezultă că lucrând în industria farmaceutică martorii au văzut-o efectiv pe teren (la farmacii și spitale) pe martora L.L. promovând produsele Ultramed. Nu există nici un motiv pentru înlăturarea ca nesincere a declarațiilor martorilor I.C.I. și I.G.L. întrucât nu rezultă din nici o probă de la dosar că cei doi martori ar fi nesinceri sau că ar fi în relații atât de apropiate cu inculpații încât să fie afectată obiectivitatea celor declarate.

S-a apreciat că nici excursia din Italia efectuată de familia L. împreună cu Familia G. în perioada 27 iunie 2003 - 15 iulie 2003 și nici folosirea de către martora L.L. a autoturismului, aparținând SC U.I. SRL Tg. Mureș nu pot fi apreciate drept foloase primite direct sau indirect în schimbul atribuțiilor de serviciu, corect exercitate de altfel de inculpatul L.S.D. așa cum am arătat, în cursul anilor 1999 -2002 în cadrul D.G.F.P. Mureș.

Față de toate considerentele exprimate în legătură cu acuzațiile aduse inculpatului L.S.D. prin actul de sesizare al instanței privind favorizarea SC U.I. SRL Târgu Mureș, s-a concluzionat că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de către inculpatul L.S.D., astfel că se impune achitarea acestuia potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, văzând că certificatele din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002 eliberate de D.G.F.P. Mureș pentru SC U.I. SRL Târgu Mureș sub semnătura inculpatului L.S.D., nu conțin informații false sau date care să nu aibă corespondent în realitate, pentru argumentele deja expuse, Curtea apreciază că se impune achitarea inculpatului L.S.D. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina acestuia prin actul de sesizare al instanței.

În ceea ce privește această infracțiune s-a constatat că în actul de sesizare al instanței nu se precizează câte acte materiale sunt reținute în sarcina inculpatului în cadrul acestei infracțiuni însă din descrierea în drept a faptelor rezultă că doar certificatele din 30 mai 2002 și din 09 octombrie 2002 ar conține date nereale și în consecință formează obiectul infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.

Certificatul din 21 ianuarie 2000, eliberat de D.G.F.P. Mureș pentru SC U.I. SRL Târgu Mureș deși apare menționat ca un act abuziv întocmit și reținut ca atare în conținutul infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. (faptă care ulterior în cursul judecății a primit încadrarea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) prin prisma faptului că inculpatul L. nu ar fi avut voie să-l emită și nu a fost întocmit pe formular tipizat cu enumerarea datoriilor reeșalonate, nu se regăsește ulterior în actul de sesizare în cadrul infracțiunii de fals intelectual, astfel că această din urmă infracțiune reținută în sarcina inculpatului L.S.D., deși în formă continuată, cuprinde doar două acte materiale; de altfel nici prima instanță nu a reținut în cuprinsul hotărârii pronunțate că acest certificat ar conține mențiuni false, iar din încadrarea în drept realizată nu rezultă că l-ar fi avut în vedere în conținutul infracțiunii de fals intelectual, chiar dacă nu a precizat câte acte materiale are infracțiunea pentru care a dispus condamnarea inculpatului L.S.D..

În ceea ce privește cele 6 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice stabilite de prima instanță prin schimbarea încadrării juridice analizată s-a constatat că atât pentru argumentele dezvoltate de prima instanță cât și pentru cele expuse în cele ce preced în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 și 21 ianuarie 2000) respectiv art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., astfel că este corectă soluția adoptată de prima instanță de achitare a inculpatului L.S.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate cele 6 infracțiuni.

În cazul faptelor din datele de 26 octombrie 1999 și februarie 2005 nu s-a dovedit, așa cum Curtea a dezvoltat și argumentat anterior existența unei intervenții din partea inculpatului L.S.D. la funcționarii A.F.P. Târgu Mureș de natură a favoriza în vreun fel SC U.I. SRL Târgu Mureș (existând un dubiu puternic cu privire la acțiunile imputate inculpatului prin actul de sesizare al instanței, dubiu care nu-i poate profita decât acestuia) situație în care în speță lipsește latura obiectivă a infracțiunii.

În ceea ce privește faptele din datele de 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 și 21 ianuarie 2000, materialul probator administrat în speță nu este în măsură să dovedească, împrejurarea că în exercitarea atribuțiilor de serviciu inculpatul L.S. Dorin cu știință nu și-a îndeplinit ori și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și nici că prin vreunul dintre actele întocmite sub semnătura lui la datele de mai sus s-ar fi cauzat o tulburare însemnată bunului mers ai instituției pe care o conducea sau altui organ sau instituții de stat ori a unei alte unități la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

În ceea ce-l privește pe inculpatul G.G.O., prima instanță a apreciat corect că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la primire de foloase necuvenite în formă continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nici a celor 6 infracțiuni de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (5 infracțiuni din datele de 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002, 21 ianuarie 2000) și respectiv art. 25 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (o infracțiune din februarie 2005).

Referitor la prima dintre infracțiunile pentru care prima instanță a schimbat încadrarea juridică, respectiv acea de instigare la primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a arătat în mod temeinic de către instanța de fond că legea nu sancționează în mod separat fapta de dare de foloase necuvenite iar infracțiunea prevăzută de art. 256 C. pen. nu are o infracțiune pereche astfel cum este cea prevăzută de art. 255 C. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 254 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de instigare la primire de foloase necuvenite reținută în sarcina inculpatului G.G.O., prevăzută de art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. nu este întrunită în cauză nici latura subiectivă și nici cea obiectivă a infracțiunii, astfel că soluția de achitare a inculpatului G.G.O. pentru această infracțiune în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. este corectă.

Instanța de apel a apreciat că din actele dosarului nu rezultă că inculpatul G.G.O. ar fi desfășurat acțiuni specifice elementului material din cadrul laturii obiective a infracțiunii de instigare la primire de foloase necuvenite. Din nici o probă de la dosar nu rezultă că inculpatul G.G.O. l-ar fi convins pe inculpatul L.S.D. să primească foloase necuvenite, respectiv să se deplaseze împreună cu familia în excursia din Italia drept răsplată pentru actele licite îndeplinite în virtutea atribuțiilor de serviciu în cadrul D.G.F.P. Mureș sau să accepte ca soției sale să i se pună la dispoziție cu titlu gratuit un autoturism al firmei SC U.I. SRL Târgu Mureș.

Pe altă parte, nici folosirea de către numita L.L. a autoturismului, aparținând SC U.I. SRL Târgu Mureș nici excursia din Italia efectuată de familia L. împreună cu familia G.G.O. în perioada 27 iunie 2003 - 15 iulie 2003 nu pot fi apreciate, pentru argumentele prezentate drept foloase primite direct sau indirect în schimbul atribuțiilor de serviciu, corect exercitate de altfel de inculpatul L.S.D., în cursul anilor 1999 -2002 în cadrul D.G.F.P. Mureș, astfel că faptele imputate inculpatului G.G.O. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la primire de foloase necuvenite prev. de art. 25 rap. la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că soluția primei instanțe de achitare a acestui inculpat pentru această infracțiune este legală și temeinică, impunându-se menținerea ei.

În ce privește instigarea la infracțiunile abuz în serviciu reținute în sarcina inculpatului G.G.O. materialul probator administrat în cauză nu conturează vinovăția acestuia relativ la aceste infracțiuni. Din nici o probă de la dosar nu rezultă că inculpatul G.G.O. ar fi întreprins pe lângă inculpatul L. direct sau prin intermediari, acțiuni specifice acestei forme de participație penală; nu rezultă că i-ar fi cerut inculpatului L. să nu își îndeplinească sau să își îndeplinească defectuos atribuțiile de serviciu și nici nu rezultă din dosar că în cauză s-ar fi produs rezultatul cerut de art. 248 C. pen.

Solicitările SC U.I. SRL Târgu Mureș formulate prin reprezentanții săi legali și adresate D.G.D.F.P. Mureș de eliberare de certificate sau adeverințe fiscale care îi erau necesare pentru participarea la licitații de achiziții publice, sau formularea de cereri de eșalonare a datoriilor pe care societatea le avea la bugetul de stat, adresate de același agent economic D.G.F.P. Mureș nu pot fi interpretate ca acte de instigare a inculpatului L. la neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu ale acestuia din urmă, cu atât mai mult cu cât inculpatul G.G.O. a arătat în declarațiile sale că aceste cereri nu au fost depuse de el personal, ci de către angajații SC U.I. SRL Tg. Mureș care aveau ca și atribuții de serviciu această activitate, iar el personal nu i-a solicitat inculpatului L. vre-o favoare în legătură cu această societate.

Relația de prietenie dintre cei doi nu justifică reținerea unei prezumtive înțelegeri între ei în legătură actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. în virtutea atribuțiilor de serviciu relativ la SC U.I. SRL Târgu Mureș, iar declarațiile unora dintre martorii audiați în cursul urmăririi penale, în care au arătat că din auzite știu că inculpatul L.S.O. ar avea anumite societăți protejate nu pot fi primite, întrucât nu sunt în măsură să dovedească elementul material al infracțiunii în discuție.

Această împrejurare a lipsei oricărei dovezi a existenței vreunui act de instigare din partea inculpatului G. a inculpatului L.S.D. în vederea neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase de către acesta din urmă a atribuțiilor de serviciu în scopul prevăzut de art. 248 C. pen. se coroborează cu constatările anterioare ale Curții referitoare la îndeplinirea corectă de către inculpatul L.S.D. a atribuțiilor de serviciu în legătură cu toate actele emise pentru SC U.I. SRL Târgu Mureș, analizate și argumentate anterior și conduce la concluzia că nu sunt întrunite în speță, în ceea ce-l privește pe inculpatul G.G.O. elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu prevăzute de art. 248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 și 21 ianuarie 2000) și respectiv de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), lipsind latura obiectivă a acestor infracțiuni.

Instanța de apel a reținut că sunt fondate criticile aduse în apel sentinței penale atacate de inculpat cu privire la soluția dispusă referitoare la infracțiunea de uz de fals, deoarece nici certificatul din 30 mai 2002 și nici cel din 9 octombrie 2002 nu conțin date necorespunzătoare realității. Împrejurarea că pe aceste certificate nu au fost menționate datoriile la bugetul de stat eșalonate, nu reprezintă o omisiune care să afecteze legalitatea conținutului acestor certificate, în condițiile în care Curtea a reținut deja că nu exista o asemenea obligație pentru autoritatea emitentă a certificatului și că datoriile eșalonate către stat nu sunt exigibile decât la data înscrisă în graficele de plată aferente convențiilor de eșalonare, iar la momentul emiterii celor două certificate SC U.I. SRL Târgu Mureș nu avea datorii exigibile către stat. În aceste condiții fapta inculpatului G.G.O. de a folosi aceste certificate pentru a participa la licitații de achiziție publică nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., impunându-se în consecință achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

II. Referitor la pretinsa săvârșirea de către Inculpatul L.S.D. a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. și fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. în relația cu SC B.A. SA Târgu Mureș și infracțiunea corelativă de dare de mită imputată inculpatului B.V.L., instanța de apel a reținut că sunt dovedite în speță acuzațiile aduse inculpaților L.S.D. și B.V.L., situație în care a procedat la condamnarea inculpatului L.S.D. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale din datele de 3 februarie 2000, 15 noiembrie 2000 și 27 iunie 2001, infracțiune epuizată la data de 27 iunie 2001) reținută în sarcina inculpatului L.S.D. și infracțiunile de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale din datele de 3 februarie 2000, 15 noiembrie 2000 și 27 iunie 2001, infracțiune epuizată la data de 27 iunie 2001) reținute în sarcina inculpatului B.V.L., prima instanță a pronunțat o hotărâre de încetare a procesului penal reținând că deși infracțiunile sunt dovedite, s-au împlinit pentru acestea termenele de prescripție specială prevăzute de art. 122 raportat la art. 124 C. pen., din 22 noiembrie 2006 și respectiv decembrie 2008.

Inculpații au solicitat continuarea procesului penal potrivit art. 13 C. proc. pen. însă, având în vedere că instanța a constatat că nu este incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) - e) C. proc. pen., iar prescripția răspunderii penale este un caz care înlătură răspunderea penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) și art. 13 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B.V.L., pentru infracțiunile prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și față de inculpatul L.S.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța de apel, analizând cauza în primul rând, din perspectiva infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.S.D., actele îndeplinite de inculpat în legătură cu SC B.A. SA Târgu Mureș a constatat că atât în cazul cererii formulată de SC B.A. SA Târgu Mureș din 18 iulie 2001 soluționată de D.G.F.P. Mureș prin Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001 a Comisiei constituită în cadrul D.G.F.P. Mureș pentru aprobarea unor astfel de facilități, precum și în ceea ce privește eliberarea de către D.G.F.P. Mureș sub semnătura inculpatului a certificatelor de constatare din 3 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001 pentru SC B.A. SA Tg.Mureș nu se poate reține în sarcina inculpatului încălcarea cu știință, în mod deliberat a atribuțiilor de serviciu și nici îndeplinirea lor sau îndeplinirea defectuoasă în scopul favorizării societății comerciale menționate drept răsplată pentru cedarea pe o durată de 5 ani a folosinței autoturismului pe numele SC B.A. SA Târgu Mureș.

Prima instanță a apreciat dovedită aceasta infracțiune și a dispus condamnarea inculpatului L.S.D. pentru comiterea ei arătând că, nu pot fi reținute afirmațiile inculpaților L.S.D. și B.V.L., că autoturismul ar fi fost cumpărat pe această societate pentru restituirea unui împrumut mai vechi, făcut de inculpatul L.S.D. către inculpatul B.V.L.

Instanța de fond a constatat că inculpatul L.S.D. a beneficiat de acest autoturism de la SC B.A. SA, în timp ce în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu a favorizat această societate prin emiterea certificatelor de atestare fiscală nereale. De asemenea, în timp ce a folosit acest autoturism inculpatul a efectuat în exercitarea atribuțiilor de serviciu acte constând în semnarea convențiilor de eșalonare, care, deși nu pot fi reținute ca fiind ilegale, au adus societății respective beneficii. Față de faptul că inculpatul a primit autoturismul de la SC B.A. SA la data de 22 mai 1999, pe care l-a folosit în baza unui contract de comodat până în data de 22 decembrie 2004, iar după aceea, în timp ce folosea acest autoturism a emis în favoarea acestei societăți certificate de atestare fiscală nereale și a semnat convențiile de reeșalonare a datoriilor acestei societăți, rezultă că folosința acestui autoturism a fost dată în schimbul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către inculpatul L.S.D.

Instanța de apel a reținut că în mod greșit au fost înlăturate declarațiile inculpaților L.S.D. și B.V.L. precum și restul apărărilor formulate de inculpați și a probelor propuse de aceștia în apărare.

Tot materialul probator administrat în cauză scoate în evidență împrejurarea că inculpatul L.S.D. s-a aflat raportat la inculpatul B.V.L. într-o situație similară cu cea în care s-a aflat și cu inculpatul G.O., adică într-o relație de prietenie veche care a debutat cu mult înainte ca inculpatul L.S.D. să ocupe vreo funcție la D.G.F.P Mureș, respectiv din anii 1985-1986, în contextul în care inculpații se cunoșteau din copilărie.

Nici o probă de la dosar nu contrazice susținerile inculpaților L. și B. referitoare la existența unui contract de împrumut (nematerializat în scris) la nivelul anului 1996, dimpotrivă acesta este confirmat de martorul L.C. (fila 52 vol. III Dosar nr. 2609/62/2007 Tribunal Brașov), iar declarația acestuia din urmă nu poate fi înlăturată pe motivul că inculpații ar fi afirmat în declarațiilor lor că despre acest împrumut știu doar soțiile lor; martorul a arătat că este amic cu ambii inculpați, fac parte din același cerc de prieteni și a arătat că inculpatul B. i-a cerut și lui în anul 1996 bani împrumut, însă nu a avut bani să-i dea; ulterior a aflat că a fost împrumutat de inculpat. Or, conținutul declarației acestui martor nu vine în contradicție cu declarațiile inculpaților L. și B., întrucât martorul nu a arătat că ar fi fost de față când s-a acordat împrumutul, nici nu a fost în măsură să dea detalii despre suma de bani ce a format obiectul împrumutului sau destinația acestuia și nici nu a afirmat că ar cunoaște această împrejurare de la inculpați, ci a afirmat doar că „a aflat ulterior” despre acordarea acestui împrumut, iar apoi, după 3-4 ani a aflat „din discuții” - fără a preciza sursa - că inculpatul L.S. nu își primise banii înapoi; declarația martorului L. se coroborează cu cea a inculpatului L. care a arătat în declarația data la data de 2 decembrie 2009 (fila 18 vol. III Dosar nr. 2609/62/2007 Tribunal Brașov) că în anul 1996 inculpatul B. a întrebat pe mai mulți prieteni dacă puteau să-l împrumute cu bani, el fiind unul dintre cei care l-au ajutat împrumutându-l cu 12.000 mărci germane; nu au stabilit când să fie restituit împrumutul.

În aceste condiții, pornind de la premiza existenței acestui împrumut și a nerestituirii lui până în anul 1999, inițiativa inculpaților de a fi achiziționat în rate un autoturism de către SC B.A. SA Tg. Mureș care să fie pus la dispoziția inculpatului cu titlu gratuit pe o durată de 5 ani timp în care ratele să fie plătite de societate, pentru ca în final autoturismul să fie cândut inculpatului L., nu reprezintă decât o modalitate legală de stingere a obligației inculpatului B.V.L.

Chiar dacă în mod firesc persoana fizică B.V.L. ar fi trebuit să restituie împrumutul, cei doi inculpați au indicat în declarațiile date de ce au optat pentru achiziționarea lui pe SC B.A. SA, întrucât inculpatul B. nu avea banii necesari restituirii împrumutului, iar inculpatul L. avea nevoie de un autoturism; firma D. vindea autoturisme în rate persoanelor juridice, condiții în care cei doi, apelând și la serviciile unui avocat, au apreciat că prin această modalitate se poate realiza stingerea obligației inculpatului B.V.L.

Plata avansului necesar achiziționării autoturismului în sumă de 130.000.000 lei vechi, este reală, ea a fost realizată de către inculpatul L. la data de 21 mai 1999, aspect confirmat de către cei doi inculpați și atestată de actele contabile ale societății din care rezultă că societatea a fost creditată cu suma de bani folosită ca avans pentru achiziționarea autoturismului, sumă care a și ajuns în aceeași zi în final la SC M.T. SRL prin intermediul căruia a fost achiziționat autoturismul. Împrejurarea că în actele contabile ale firmei la contul 462 -„creditori diverși” este menționat numele inculpatului B.V.L. ca fiind cel care a creditat societatea nu este în măsură să conducă la o altă concluzie, atâta timp cât inculpatul B. recunoaște că nu avea banii necesari achitării avansului și că în fapt, banii depuși de el reprezintă suma care i-a fost înmânată de inculpatul L. cu titlu de avans pentru autoturism.

Împrejurarea că deși SC B.A. SA a achitat autoturismul respectiv aproximativ după doi ani și jumătate l-a vândut de-abia după aproximativ 5 ani de la data încheierii contractului de comodat, după ce au fost demarate cercetările față de inculpat sub acest aspect a fost explicat de către inculpatul B.V.L. prin aceea că trebuia să respecte contractul de comodat încheiat cu inculpatul L., iar explicația acestuia este veridică, contrar celor reținute de către prima instanță.

Oricum, achiziționarea autoturismului de către SC B.A. SA Tg. Mureș, încheierea de către această societate a contractului de comodat cu inculpatul L.S.D., iar apoi vânzarea autoturismului către inculpatul L.S.D. reprezintă operațiuni legale, evidențiate în contabilitatea firmei, care pot pune eventual problema profitului SC B.A. SA Tg. Mureș, dar care excede cadrului procesual de față; societatea în discuție este una pe acțiuni, care acționează prin reprezentanții săi pentru apărarea propriilor interese într-o modalitate care nu poate forma obiectul prezentului proces.

Inculpatul L.S.D. nu a negat niciodată folosința acestui autoturism, iar împrejurarea că în timp ce a folosit acest autoturism a efectuat în exercitarea atribuțiilor de serviciu acte constând în semnarea unei convenții de eșalonare și emiterea în favoarea acestei societăți a trei certificate fiscale nu conduce în mod automat, așa cum a reținut prima instanță la concluzia că folosința acestui autoturism a fost dată în schimbul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către inculpatul L.S.D.

Folosința acestui autoturism cu titlu gratuit a fost cedată, așa cum s-a reținut anterior în vederea restituirii unui împrumut acordat de inculpatul L.S.D. inculpatului B.V.L. acționar al SC B.A. SA și independent de modalitatea de achiziționare a autoturismului și de proprietar, în cauză nu este dovedit că cedarea folosinței autoturismul de SC B.A. SA s-a realizat în scopul îndeplinirii de către inculpatul L.S.D. a unor acte în virtutea îndatoririlor de serviciu.

Este adevărat că pentru a se reține infracțiunea de luare de mită nu este necesar, așa cum arată prima instanță ca funcționarul să-și fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu însă pentru ca fapta să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită este necesar ca actele îndeplinite de funcționar, chiar legale, să fie efectuate drept recompensă pentru foloasele primite; altfel, dacă actele îndeplinite sunt legale și nu sunt efectuate urmare a foloaselor primite, ci în baza atribuțiilor de serviciu corect exercitate de funcționar, fără nici o legătură cu foloasele primite, ne aflăm cel mult în fața unei încălcări a deontologiei profesionale.

În legătură cu actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. în virtutea atribuțiilor de serviciu cu referire la SC B.A. SA Tg. Mureș s-a menționat că în ciuda descrierilor ample și detaliate ale faptelor din rechizitoriu, din modalitatea de încadrare în drept a acestor fapte rezultă că activitatea reproșată inculpatului de favorizare a SC B.A. SA Tg. Mureș, se mărginește la cele 4 acte enumerate anterior respectiv semnarea de către inculpatul L.S.D. alături de ceilalți membrii ai comisiei constituită în cadrul D.G.F.P. Mureș pentru aprobarea unor facilități agenților economici a Deciziei nr. 7426 din 23 iulie 2001, precum și eliberarea de către D.G.F.P. Mureș sub semnătura inculpatului a certificatelor fiscale din 3 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001 pentru SC B.A. SA Tg. Mureș.

În ceea ce privește cererea formulată de SC B.A. SA Tg. Mureș din 27 ianuarie 1999 prin care a solicitat eșalonarea la plată a impozitului pe profit și a T.V.A. restant la plată către bugetul de stat și soluționată de D.G.F.P. Mureș din 11 februarie 1999 deși este descrisă în rechizitoriu în starea de fapt, ea nu se regăsește menționată ca și act de favorizare a SC B.A. SA în încadrarea în drept, astfel că se nu impune analizarea legalității obținerii acestei eșalonări; oricum nu se precizează în actul de sesizare al instanței care este contribuția inculpatului la obținerea de către societatea comercială menționată a acestei eșalonări și nici în ce mod ar fi favorizat această societate, așa cum corect a reținut și prima instanță; de altfel la dosar, în ciuda volumului mare de înscrisuri depuse, deși se regăsește în mai multe exemplare adresa din 11 februarie 1999 prin care SC B.A. SA Tg. Mureș este înștiințată că a obținut eșalonarea solicitată (filele 80, 310 vol 11, 126 vol. 15 dosar urmărire penală) și au fost depuse referate și alte documente fiscale privind eșalonarea admisă, nu se regăsește actul D.G.F.P. Mureș prin care s-a admis eșalonarea, astfel că apare practic imposibil de verificat dacă, referitor la această eșalonare inculpatul L.S.D. participat sau nu. Adresa din 11 februarie 1999 nu este semnată de inculpat ci de directorul C.A. și șeful de serviciu S.F.

De asemenea, deși în cuprinsul rechizitoriului se arată în mod repetat că SC B.A. SA Tg. Mureș a efectuat, cereri succesive de eșalonare a datoriilor pe care aceasta le avea la bugetul de stat în scopul de a evita procedura executării silite, situație tolerată de inculpat tocmai pentru a favoriza această societate iar reprezentantul societății a fost „consiliat” de inculpat să procedeze astfel, Curtea reține în primul rând că nu există la dosar nici o dovadă că inculpatul S.L.D. l-ar fi sfătuit pe inculpatul B.V.L. să procedeze astfel, iar o astfel de concluzie nu poate fi trasă din relația de prietenie dintre cei doi inculpați, mai ales în condițiile în care cererile formulate de SC B.A. SA au fost întemeiate pe legislația în vigoare la acel moment și au fost respectate condițiile de fond și formă pentru întocmirea lor.

În al doilea rând deși este adevărat că din actele și lucrările dosarului rezultă cu evidență că prin formularea cererilor de eșalonare a plății datoriilor către bugetul de stat agenții economici, inclusiv SC B.A. SA Tg. Mureș, nu urmăreau altceva decât evitarea executării silite a datoriilor acumulate la bugetul de stat, această posibilitate le era pusă la îndemână agenților economici chiar de actele normative existente în materie, ba mai mult scopul pentru care în O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare s-a prevăzut la art. 82 și următoarele posibilitatea eșalonării datoriilor către bugetul de stat a fost tocmai acela de a crea anumite facilități pentru contribuabili, pentru a le da posibilitatea acestora să-și plătească datoriile acumulate, evitând executarea silită. S-a prevăzut astfel la alin. (2) al textului de lege menționat, în forma existentă la momentul adoptării că, pentru creanțele bugetare pentru care s-au depus cereri de înlesniri de plată, executarea silită nu va fi pornită sau nu va fi continuată, după caz până la data comunicării modului de soluționare a acesteia. Înlesnirile la plată puteau fi acordate atât înaintea începerii executării silite, cât și în timpul efectuării acesteia.

Or, în aceste condiții în care chiar legiuitorul a venit în sprijinul contribuabililor prevăzând posibilitatea de formulare de cereri de eșalonare a datoriilor restante acumulate, stabilind și efectele pe care astfel de cereri le aveau, nu li se poate reproșa agenților economici că au formulat aceste cereri cu scopul de a evita executarea silită sau că uzau de tot felul de subtrefugii legale în acest scop; atâta timp cât convențiile de eșalonare erau corect și legal încheiate, nu i se poate reproșa inculpatului că ar fi favorizat vreo societate prin aprobarea eșalonării datoriilor pe care acestea le aveau la bugetul de stat, cu atât mai mult cu cât această procedură era reglementată în detaliu de normele în vigoare, punctajul stabilit pentru fiecare agent economic solicitant se calcula în baza unui program informatic pus la dispoziția D.G.F.P.- uli de către Ministerul finanțelor și pe care îl realizau alți angajați și nu inculpatul personal.

În ceea ce privește Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001 semnată de inculpatul L.S.D. alături de ceilalți membrii ai comisiei constituită în cadrul D.G.F.P. Mureș pentru aprobarea unor facilități agenților economici, Curtea constată că aceasta era o obligație de serviciu a inculpatului în condițiile în care fusese desemnat prin Decizia nr. 136 din 5 iulie 2001 a directorului General al D.G.F.P. Mureș să facă parte din această comisie, și așa cum a reținut și prima instanță, acest act este legal.

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul, în calitatea sa de vicepreședinte al acestei comisii ar fi încercat să influențeze sau ar fi influențat vreun alt membru al comisiei pentru obținerea de către SC B.A. SA Tg. Mureș a eșalonării solicitate și nici că și-ar fi îndeplinit această atribuție de serviciu în scopul favorizării SC B.A. SA Tg. Mureș. Comisia a fost formată din numiții: S.L. - în calitate de președinte, L.S.D. - vicepreședinte, C.A., S.F. și numita R.M. - aceștia din urmă în calitate de membrii; audiați atât în etapa urmăririi penale în calitate de învinuiți S.L., C.A. și S.F. precum și în calitate martori în etapa urmăririi penale nici unul dintre cei care au compus comisia nu au menționat că inculpatul i-ar fi influențat în vreun fel pentru a aproba cererea de eșalonare sau că ar fi observat o neregulă în dosar pe care să o fi trecut cu vederea la solicitarea inculpatului L.S.D.

Nu inculpatul este cel care a întocmit dosarul, ci urmare a cererii de acordare de înlesniri la plată depusă de SC B.A. SA la A.F.P. Târgu - Mureș la data de 18 iulie 2001, înregistrată la societate din 18 iulie 2001 și la A.F.P. Târgu - Mureș sub nr. 60.796 din 18 iulie 2001 (vol. 11 - fila 69) martorul B.I., director adjunct al A.F.P. Târgu - Mureș a întocmit un Referat, prin care a propus aprobarea înlesnirilor la plată. Împrejurarea că acesta din urmă la întocmirea referatului s-a folosit de un act de control întocmit de S.R. și P.C. - inspectori fiscali în cadrul A.F.P. Târgu-Mureș, în luna martie 2001 în urma unui control efectuat la SC B.A. SA, în vederea soluționării unei cereri de eșalonare a datoriilor bugetului de stat anterioare care a rămas practic nesoluționată datorită modificărilor legislative intervenite ce a vizat modul de constituire, evidențiere și virare a obligațiilor la bugetul de stat, în perioada 01 februarie 2000-28 februarie 2001nu îi poate fi reproșat inculpatului, iar din această situație nu se poate desprinde concluzia că inculpatul nu și-ar fi îndeplinit sau și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu în scopul favorizării SC B.A. SA Tg. Mureș, cu atât mai mult cu cât nu rezultă din normele în vigoare în baza cărora a fost aprobată cererea de eșalonare că actul de control avut în vedere la întocmirea referatului ar fi trebuit să se găsească la dosar.

Martorul B.I. din cadrul A.F.P. Tg. Mureș care a întocmit referatul, trebuia să ia în considerare, în lipsa datelor din evidența analitică pe plătitori de la nivelul organelor teritoriale la care contribuabilii erau înregistrați ca plătitori de impozite, taxe, contribuții și alte obligații bugetare, nefuncțională la acea dată, un document de verificare întocmit la sediul social al debitorului, pe baza datelor din ultima balanță de verificare (O.U.G. nr. 43/2001 pct. 1 alin. (1) și (2), or, în aceste condiții, dacă martorul a apreciat relevant actul de control întocmit de S.R. și P.C. - inspectori fiscali în cadrul A.F.P. Târgu-Mureș, în luna martie 2001 și a întocmit referatul privind îndeplinirea condițiilor de acordare a eșalonării pe care l-a depus la dosar, nu îi pot fi reproșate inculpatului deficiențele înregistrate în activitatea angajaților A.F.P. Tg. Mureș.

O.M.F.P. nr. 1195/2001, în baza căruia s-au acordat înlesnirile la plată către societatea menționată nu prevedea obligativitatea întocmirii unei Note de constatare sau a unui proces-verbal (acesta din urmă fiind de altfel introdus abia prin O.U.G. nr. 40 din 28 martie 2002) ci doar a uni referat întocmit de A.F.P., referat care în cauză a fost întocmit de martorul B.I. și se găsea la dosar la momentul soluționării cererii. Art. 5 alin. (7) din O.M.F.P. 1195/2001, se prevede că: „Documentația întocmită de debitori persoane juridice sau asociații fără personalitate juridică, depusă la organul fiscal la care sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, se completează de către acesta un referat, care va cuprinde sinteza informațiilor prezentate în documentație de către debitori, precum și confirmarea obligațiilor restante la bugetul de stat solicitate de debitor, actualizate cu eventualele plăți sau compensări efectuate în contul acestor obligații până la data întocmirii referatului”.

Or, în aceste condiții, este cert că documentele necesare soluționării cererii se aflau la dosar. De altfel dacă eșalonarea datoriilor acestui agent economic către bugetul de stat ar fi fost nelegală Comisia de audit din cadrul M.F.P. care a efectuat verificări la D.G.F.P. Mureș ar fi dispus anularea ei, lucru care nu s-a întâmplat în speță.

Pe altă parte, din perspectiva sarcinilor pe care le avea inculpatul la aprobarea acestor cereri de eșalonare, martorul S.L.D., directorul D.G.F.P. Mureș a arătat în mod expres în declarația dată în fața instanței (fila 205 vol. II dosar Tribunalul Brașov) că semnarea convenției de eșalonare însemna doar angajarea instituției, nu verificarea celor conținute în convenție.

Numitul B.I., audiat în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit (vol. II filele 236 - 238, 242 - 249 dosar urmărire penală), iar în cursul cercetării judecătorești în calitate de martor( fila 94 vol. II Dosar nr. 2609/62/2007 Tribunal Brașov) a afirmat în declarațiile date că nu s-a făcut nici un fel de presiune asupra sa pentru întocmirea documentației în vederea aprobării înlesnirilor la plată de către SC B.A. SA și că niciodată inculpatul L. nu a intervenit pentru a-și îndeplini în vreun fel atribuțiile de serviciu. Nu își aduce aminte dacă erau sau nu toate documentele impuse de lege pentru aprobarea eșalonării întrucât A.F.P. Tg. Mureș avea în lucru multe dosare privind înlesniri la plată solicitate de agenți economici.

Așadar, instanța de apel a reținut pe de o parte împrejurarea că inculpatul, fiind desemnat să facă parte dintr-o comisie și să semneze alături de ceilalți membrii Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001 D.G.F.P. Mureș prin care s-a aprobat înlesnirile la plată de către SC B.A. SA , Tg. Mureș nu poate fi făcut răspunzător pentru eventualele deficiențe ale lucrărilor comisiei, sau pentru toate erorile strecurate în dosarul analizat de comise (și pentru care răspunderea revine celor care au întocmit necorespunzător actele și au avizat eșalonarea), cu atât mai mult cu cât din dosar rezultă cu evidență existența unei supraaglomerări a activității D.G.F.P. Mureș care nu permitea verificarea în detaliu a întregului conținut al dosarelor (în acest sens fiind relevante mai ales declarațiile martorilor S.L.D. și T.A. dar și a celorlalți martori audiați în cauză).

Pe altă parte din actele și lucrările dosarului rezultă că punctajul final al agenților economici care solicitau eșalonări, și care era decisiv pentru acordarea unei astfel de înlesniri, se realiza printr-un program informatic pus la dispoziție D.G.F.P. de către Ministerului finanțelor, iar datele erau introduse de alți angajați care aveau atribuții de serviciu în acest sens, ceea ce verifica comisia fiind îndeplinirea punctajului minim necesar pentru acordarea eșalonării. Punctajul minim necesar acordării unei eșalonări era de 15 puncte și în speță s-a îndeplinit acest punctaj. Rezultă deci că toate condițiile pentru acordarea înlesnirilor la plată solicitate de SC B.A. SA Tg. Mureș au fost îndeplinite atât din perspectiva documentelor pe care dosarul trebuia să le conțină - impuse de normele în vigoare - cât și a punctajului obținut de societatea solicitantă.

De altfel din raportul de expertiză contabilă judiciară din 2011 întocmit de expert contabil B.L. în calea de atac a apelului, rezultă cu certitudine că SC B.A. SA Tg. Mureș a depus toate documentele prevăzute de art. 5 alin. (2) din O.M.F.P. nr. 1195/2001 care dovedesc îndeplinirea condițiilor legale de acordare a eșalonării la plată de către solicitant, astfel că la emiterea Deciziei nr. 7426 din 23 iulie 2001 a D.G.F.P. Mureș nu a fost încălcată nici o dispoziție legală.

Față de cele expuse, s-a reținut că semnarea de către inculpatul L.S.D., alături de ceilalți membrii ai comisiei constituită în acest scop, a Deciziei nr. 7426 din 23 iulie 2001 a D.G.F.P. Mureș prin care a fost acordată eșalonarea la plată obligațiilor către bugetul de stat a SC B.A. SA, nu s-a realizat în scopul favorizării în vreun fel a acestei societăți în raport cu autoritățile fiscale, ci inculpatul și-a îndeplinit doar atribuțiile de serviciu, fără vreo legătură cu faptul că îl cunoștea pe reprezentantul SC B.A. SA și că folosea încă din anul 1999 un autoturism în baza unui contract de comodat cu această societate. De altfel, la momentul semnării deciziei în discuție Legea funcționarului public nr. 188 din 8 decembrie 1999 și nici vreo altă normă nu îl obliga pe inculpatul L.S.D. și nu îi permitea inculpatului, dată fiind Decizia nr. 136 din 5 iulie 2001 a directorului General al D.G.F.P. Mureș de numire a sa în comisia constituită în cadrul D.G.F.P. Mureș pentru aprobarea unor facilități agenților economici, să se abțină de la soluționarea cererii formulate de SC B.A. SA.

Referitor la eliberarea de către D.G.F.P. Mureș sub semnătura inculpatului a certificatelor de constatare din 3 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001 pentru SC B.A. SA Tg. Mureș instanța de apel a constatat că nu se poate reține în sarcina inculpatului încălcarea cu știință, în mod deliberat, a atribuțiilor de serviciu și nici neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestora, între actele licite îndeplinite și împrejurarea că era beneficiarul folosinței autoturismului înmatriculat pe numele SC B.A. SA Târgu Mureș neexistând nicio legătură; documentele în discuție reprezintă certificate eliberate agentului economic de D.G.F.P. sub semnătura inculpatului în vederea participării la licitații privind achizițiile publice.

Și în ceea ce privește eliberarea certificatelor din 3 februarie 2000 și din 15 noiembrie 2000 sub semnătura inculpatului pentru SC B.A. SA Tg. Mureș, prima instanță a reținut că inculpatul L.S.D. cu intenție a inserat date nereale în conținutul lor cu prilejul întocmirii acestora, favorizând astfel SC B.A. SA Tg. Mureș pentru participarea la licitații de achiziție publică, atestând că această societate nu are datorii la bugetul de stat, deși în realitate societatea menționată avea astfel de datorii dar erau eșalonate.

Instanța de apel, contrar celor reținute de către acuzare și de către prima instanță, a constatat că inculpatul L.S.D. avea competența să elibereze astfel de certificate, pentru considerentele deja expuse în cazul SC U.I. SRL Tg. Mureș, certificatele din 3 februarie 2000 și din 15 noiembrie 2000 eliberate de D.G.F.P. Mureș sub semnătura inculpatului pentru SC B.A. SA Tg. Mureș, independent de forma pe care o îmbrăcau și de formularul pe care erau întocmite neconținând date necorespunzătoare realității la momentul emiterii lor.

Această atribuție a inculpatului nu semnifică faptul că, în calitatea sa de director general adjunct al D.G.F.P. Mureș era și cel care întocmea personal documentele, verifica personal situația contribuabililor sau înregistrarea lor în registre, or, raportat la această împrejurare nu i se poate reține în sarcină că nu au fost identificate, cu ocazia verificărilor realizate în prezenta cauză, cererile în baza cărora s-au emis certificatele constatatoare sau că acestea nu aveau număr de înregistrare, nu erau înregistrate sau că numărul de înregistrare de pe certificatul eliberat nu corespunde cu cel din registru; astfel de atribuții de serviciu aparțineau subordonaților inculpatului, angajați ai D.G.F.P. Mureș potrivit fișelor posturilor, iar din neîndeplinirea cu intenție sau neglijență a unor formalități administrative de către un funcționar, nu se poate trage concluzia că certificatele au fost întocmite personal de către inculpat și că ar fi acționat în mod deliberat în această manieră pentru favorizarea anumitor agenți economici.

Din raportul de expertiză contabilă judiciară menționat și completat ca și argumente de expert prin răspunsul la obiecțiuni întocmit (filele 120-143, 178-187 vol. II dosar apel) a reieșit că potrivit actelor normative în vigoare în perioada 1999 - 2003 documentul necesar unui agent economic care să ateste îndeplinirea obligațiilor de plată la bugetul de stat pentru a participa la o achiziție publică, nu trebuia să îmbrace o formă anume.

De asemenea, în raport de argumentele prezentate deja în cazul certificatelor emise pentru SC U.I. SRL Târgu Mureș s-a reținut că dispozițiile din anexa 5 a O.M.F.P. nr. 448/1999 nu erau aplicabile în domeniul achizițiilor publice și indiferent ce formular ar fi utilizat D.G.F.P. Mureș, ce rubricație conținea acesta și cum se numea, atâta timp cât documentele au fost emise la solicitarea agenților economici în vederea participării la o licitație privind achizițiile publice și acest lucru se afla menționat pe certificat, în conținutul lor nu trebuiau inserate mențiuni referitoare la eventualele datorii eșalonate sau reeșalonate, care nu erau exigibile.

Împrejurarea că uneori se foloseau anumite tipizate iar alteori unele diferite nu îi poate fi reproșat inculpatului în condițiile în care acesta a depus la dosar dovezi că erau folosite de D.G.F.P. Mureș în aceeași perioadă în paralel mai multe tipuri de adrese și certificare în funcție de destinația lor și de solicitările beneficiarului, situație la care s-a ajuns tocmai datorită vidului legislativ în materie până la adoptarea O.G. nr. 60/2001 și O.M.F.P. nr. 1012/2001 și a unei lipse de previzibilitate a actelor normative în vigoare.

Ceea ce contează însă în speță, atât sub aspectul infracțiunii de luare de mită - pentru a analiza legalitatea certificatelor emise și dacă acestea reprezintă sau nu un folos adus SC B.A. SA - cât și în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual de care este acuzat inculpatul este conținutul acestora, respectiv dacă mențiunile de pe înscrisurile emise de D.G.F.P. sub semnătura inculpatului au sau nu corespondent în realitate, or sub acest aspect, văzând pe de o parte actele și lucrările dosarului iar pe altă parte concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză din care rezultă că la momentul emiterii certificatelor din 3 februarie 2000 și din 15 noiembrie 2000 eliberate de D.G.F.P. Mureș sub semnătura inculpatului pentru SC B.A. SA Târgu Mureș, societatea nu avea conform art. 9 din O.G. nr. 11/1996, datorii restante, exigibile la plată, întrucât datoriile restante ale acestei societăți erau eșalonate prin Convenția din 11 februarie 1999, în mod greșit a apreciat prima instanță că aceste certificate conțin date necorespunzătoare realității.

În ceea ce privește însă certificatul din 27 iunie 2001 emis de D.G.F.P. Mureș pentru SC B.A. SA Tg. Mureș, instanța de apel a reținut că mențiunile de pe acest certificat nu sunt conforme cu realitatea.

Astfel, la data de 27 iunie 2001, sub semnătura inculpatului L.S.D., D.G.FP. Mureș a eliberat în favoarea SC B.A. SA, certificatul de atestare fiscală din 27 iunie 2001, care confirma faptul că la data de 31 mai 2001 societatea comercială în cauză „nu are obligații restante” la bugetul statului (vol. 16 - fila 46).

Acest certificat de atestare fiscală a fost folosit de SC B.A. SA pentru a participa la o licitație organizată de SC A. SA Alba Iulia, în calitate de antreprenor general, pentru construcția noului sediu al SC C.E.C. SA - Sucursala Alba Iulia, licitație care a fost câștigată de către SC B.A. SA, valoarea lucrărilor ridicându-se la suma de 243.493 dolari SUA, fără T.V.A. și 289.757 dolari SUA cu T.V.A. (vol. 16 - filele 33-90). La data de 31 mai 2001 SC B.A. SA înregistra debite restante la bugetul statului în sumă de 941.467.793 lei, la care se adăugau majorările și penalitățile de întârziere aferente și este evident, în această situație, că atribuirea de către D.G.F.P. Mureș, sub semnătura directorului executiv adjunct, a certificatului de atestare fiscală din 27 iunie 2001, cu mențiunea „Nu are obligații restante”, este neconformă cu realitatea. Aceste debite nu erau reeșalonate, astfel că situația acestui certificat nu este aceeași cu cea a celorlalte certificate emise și nu se poate porni de la premisa dacă trebuiau sau nu menționate.

Este adevărat că pentru aceste datorii la data de 19 martie 2001 SC B.A. SA Tg. Mureș a solicitat o înlesnire la plata înregistrată la societate din 19 martie 2001 și la A.F.P. Târgu Mureș din 19 martie 2001, prin care acest agent economic a solicitat în baza prevederilor H.G. nr. 1165/2000 eșalonarea la plată a impozitului pe profit și a T.V.A., precum și a majorărilor de întârziere aferente perioadei septembrie 2000 - februarie 2001. În perioada 20-26 martie 2001, angajatele A.F.P. Târgu Mureș numitele S.R. și P.C. - inspectori fiscali în cadrul A.F.P. Târgu-Mureș, au efectuat un control la SC B.A. SA, ce a vizat modul de constituire, evidențiere și virare a obligațiilor la bugetul de stat, în perioada 01 februarie 2000-28 februarie 2001 și care s-a materializat prin încheierea procesului-verbal din 26 martie 2001, înregistrat la A.F.P. Târgu-Mureș din 27 martie 2001. (vol. 11 dosar urmărire penală - filele 28-32).

După efectuarea controlului, la data de 29 martie 2001, aceiași doi inspectori S.R. și P.C., au încheiat la SC B.A. SA Nota de constatare din 29 martie 2001, document înregistrat la A.F.P. Tg. Mureș din 29 martie 2001, obiectul controlului fiind modul de calculare, evidențiere și virare a obligațiilor datorate bugetului de stat, respectiv de verificare a documentației întocmite, în vederea acordării de înlesniri la plată a impozitelor restante datorate de către societate bugetului de stat (vol. 11 - filele 19-27). La aceeași dată, de 29 martie 2001, cei doi inspectori au întocmit și o Notă de prezentare, precum și un Referat, prin care au propus aprobarea cererii de acordare a înlesnirilor la plată a datoriilor către bugetul de stat a SC B.A. SA.

A.F.P. Târgu-Mureș a înaintat la D.G.F.P. Mureș cu adresa din 29 martie 2001, întreaga documentație întocmită de inspectorii S.R. și P.C., cu propunerea de aprobare a cererii de acordare a eșalonărilor la plată pentru SC B.A. SA, adresa fiind semnată de directorul general adjunct al A.F.P. Tg. Mureș B.I. și de șeful Serviciului de Control Fiscal P.M. (vol. 11, fila 12 dosar urmărire penală).

Cererea SC B.A. SA, împreună cu întreaga documentație întocmită de numitele S.R. și P.C. a fost înregistrată la D.A.V.S. din cadrul D.G.F.P. Mureș, din 29 martie 2001, activitatea acestui Serviciu fiind coordonată de numitul S.F., în calitate de șef Serviciu și de directorul D.A.V.S., învinuitul C.A..

D.G.F.P. Mureș nu a dat curs cererii de acordare a înlesnirilor la plată, formulată de SC B.A. SA, susținută de Nota de prezentare și de Referatul întocmit de învinuitele S.R. și P.C., mai precis, nici nu a aprobat cererea în cauză, dar nici nu a respins-o, posibil, datorită faptului că legislația în materia acordării înlesnirilor la plată suferise, între timp, modificări.

Astfel, H.G. nr. 1165 din 24 noiembrie 2000, în baza căreia SC B.A. SA depusese cererea de acordare a înlesnirilor la plată, fusese întocmită întreaga documentație, inclusiv Nota de prezentare, a fost abrogată prin apariția O.U.G. nr. 43 adoptată la data de 15 martie 2001 și publicată în M. Of. nr. 148 din 26 martie 2001. Prin art. 3 din O.U.G. nr. 43/15 martie 2001 au fost abrogate, așadar, prevederile H.G. nr. 1165/2000, astfel încât, cererea de acordare a înlesnirilor de plată a obligațiilor către bugetul de stat, precum și întreaga documentație, fiind realizate, în baza unui act normativ abrogat, nu mai puteau fi luate în considerare.

În aceste condiții, numitele S.R. și P.C., au transmis, la data de 09 aprilie 2001, Serviciului C.E.S.P.J. din cadrul A.F.P. Tg.Mureș, precum și agentului economic, Dispoziția de Urmărire nr. 420 din 09 aprilie 2001, întemeiată pe Procesul-verbal din 27 martie 2001 și Nota de constatare din 29 martie 2001, în care se menționau sumele pe care societatea comercială trebuia să le plătească la bugetul de stat, în valoare totală de 844.335.048 lei. În document s-a precizat că sumele fac obiectul propunerii de acordare a înlesnirilor formulate prin cererea de eșalonare depusă de SC B.A. SA, la data de 19 martie 2001, cerere depusă în baza H.G. nr. 1165/2000, abrogată de mai bine de două săptămâni (vol. 11 - fila 37) iar la data de 23 aprilie 2001, A.F.P. Tg. Mureș a emis somația de plată din 23 aprilie 2001, însă nu s-a făcut nici un demers pentru recuperarea sumelor datorate de SC B.A. SA la bugetul statului.

La data de 13 iunie 2001, prin administratorul său - B.V.L., SC B.A. SA a depus la A.F.P. Târgu - Mureș un „angajament de plată”, din 13 iunie 2001, prin care acesta se obliga să-și plă­tească datoriile restante la bugetul statului până la data de 30 decembrie 2001.

Angajamentul a fost dat în lucru de B.I. - director adjunct al A.F.P. Târgu - Mureș, pe înscris făcându-se mențiunea: „C.V.S. dl. S.E. - urmărire strictă a celor angajate, urmând procedurile legale”. Prin înregistrarea acestui angajament de plată al SC B.A. SA și repartizarea lui în lucru au fost, practic, blocate procedurile de executare silită a agentului economic.

La data de 18 iulie 2001, SC B.A. SA a depus o altă cerere de acordare a înlesnirilor de plată, înregistrată la societate în 18 iulie 2001 și la A.F.P. Târgu - Mureș în 18iulie 2001.

În urma depunerii cererii de către agentul economic, B.I. a întocmit un Referat, prin care a propus aprobarea înlesnirilor la plată, înlesniri care, în cele din urmă, au fost aprobate prin Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001 a Comisiei constituită în cadrul D.G.F.P. Mureș pentru aprobarea unor astfel de facilități.

Prin adresa din 23 iulie 2001, D.G.F.P. Mureș a comunicat SC B.A. SA aprobarea înlesnirilor solicitate, împreună cu graficul, potrivit căruia urmau să fie plătite sumele eșalonate.

Or, în raport cu succesiunea actelor și acțiunilor menționate și lăsând la o parte discuțiile purtate pe marginea înscrisului intitulat „angajament de plată” apreciat de instanța de apel ca fiind corect întocmit, cu respectarea condițiilor cerute de O.G. nr. 11/1996 și având ca efect imposibilitatea executării silite pornite împotriva SC B.A. SA Mureș - apreciat de altfel ca atare și de prima instanță - s-a constatat că deși la momentul emiterii certificatului din 27 iunie 2001 de D.G.F.P. Mureș pentru SC B.A. SA Târgu Mureș, datoriile societății nu erau exigibile ca urmare a luării în considerare a angajamentului, mențiunile de pe certificat cuprindeau referiri la situația datoriilor agentului economic la bugetul de stat la data de 31 mai 2001; or, la acel moment angajamentul nu fusese depus încă la A.F.P. Târgu Mureș (el este depus abia la 13 iunie 2001), eșalonarea solicitată prin cererea înregistrată la 19 martie 2001 nu fusese aprobată (dimpotrivă fusese emisă deja somația de plată din 23 aprilie 2001 de către A.F.P. Tg. Mureș) iar cererea de eșalonare înregistrată la 18 iulie 2001 și la A.F.P. Târgu - Mureș la 18 iulie 2001 nu fusese încă înregistrată și aprobată. În atari condiții, deși la momentul emiterii certificatului societatea nu avea datorii exigibile la bugetul de stat, în mod greșit s-a făcut menținea pe certificat că la data de 31 mai 2001 SC B.A. SA Tg. Mureș nu avea datorii exigibile către bugetul de stat în realitate la acea dată agentul economic înregistra debite restante la bugetul statului în sumă de 941.467.793 lei, la care se adăugau majorările și penalitățile de întârziere aferente.

S-a reținut însă că materialul probator de la dosar nu relevă că inculpatul L.S.D. ar fi știut de această situație, ar fi avut vreo contribuție la verificarea efectivă a situației datoriilor SC. B.A. SA sau a celorlalți contribuabili care solicitau astfel de documente și nici nu există vre-o dovadă că inculpatul ar fi întocmit personal certificatul sau a dispus angajatului care a întocmit acest certificat să facă mențiuni necorespunzătoare adevărului în cuprinsul lui. Dimpotrivă martora T.M.C. audiată în calitate de martor de către Curtea de apel Brașov (filele 207 - 208 dosar apel), angajată a D.G.F.P. până în anul 2004 în cadrul serviciului D.M.A.V.S. coordonat de către inculpatul L.S.D. a arătat în detaliu modalitatea în care erau eliberate de regulă certificatele fiscale pentru participarea la licitații de achiziții publice menționând că în mod similar s-a procedat și în cazul SC U. SRL sau SC B.A. SA Tg. Mureș și că se numără printre persoanele care a întocmit astfel de certificate, verificările erau realizate de ea personal sau de alt angajat care întocmea certificatul și că de câte ori i se aducea la cunoștință inculpatului că un agent economic are datorii la bugetul de stat, acesta le spunea de fiecare dată să le menționeze în certificat. Martora descrie circuitul unei cereri formulate pentru eliberarea unui certificat fiscal necesar participării la licitații (arătând că doar astfel de certificate elibera D.G.F.P., celelalte de atestare fiscală necesare în alte domenii și pentru care se impunea completarea tuturor datoriilor restante erau eliberate de A.F.P.), iar din declarația martorei rezultă că nu inculpatul este cel care le întocmea ci ele erau întocmite după verificările necesare de către alți funcționari, printre care și martora și erau doar prezentate, în două exemplare inculpatului spre semnare; această declarație a martorei se coroborează cu declarația inculpatului, situație în care nu se poate reține în sarcina inculpatului că a inserat cu știință date nereale în certificatul emis.

În raport de cele prezentate și reținute, s-a constatat că în cauză nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul L.S.D. - întrucât nu s-a dovedit în cauză că acest inculpat ar fi primit în folosință autoturismul înmatriculat pe numele SC B.A. SA Târgu Mureș cu scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a unor acte privitoare la atribuțiilor sale de serviciu lipsind așadar atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a infracțiunii - și nici cele ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), întrucât nu există dovezi la dosar din care să rezulte că inculpatul, aflat în exercițiul funcțiunii, ar fi inserat cu știință fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului - lipsind de asemenea atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a infracțiunii.- astfel încât în speță se impunea achitarea inculpatului L.S.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și pentru aceste infracțiuni.

Văzând că, deși răspunderea penală a inculpatului L.S.D. s-a prescris pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), însă inculpatul a cerut continuarea procesului și ținând seama de împrejurarea că în raport de considerentele expuse sunt incidente relativ la această infracțiune dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că se impune reformarea hotărârii atacate și sub acest aspect, aplicându-se în cauză dispozițiile art. 13 alin. (2) C. proc. pen. și pronunțându-se o soluție de achitare a inculpatului L.S.D. și pentru această infracțiune și nu una de încetare întemeiată pe dispozițiile art. 13 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g0 C. proc. pen. cum s-a dispus de către prima instanță.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B.V.L., s-a reținut că din materialul probator administrat în cauză nu se poate reține că ar fi încheiat cu inculpatul L.S.D. contractul de comodat privind cedarea folosinței autoturismului înmatriculat pe numele SC B.A. SA Târgu Mureș cu scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase de către inculpatul L.S.D. a unor acte privitoare la atribuțiilor sale de serviciu.

Între acest contract și atribuțiile de serviciu îndeplinite în mod corect de către inculpatul L.S.D. nu există nici o legătură, iar scopul pentru care a fost încheiat acest contract a fost acela de a se stinge o datorie pe care inculpatul B. o avea la inculpatul L. încă din anul 1996, astfel că nu sunt întrunite în speță elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, lipsind atât latura subiectivă cât și cea obiectivă a infracțiunii.

În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului B.V.L., atâta timp cât certificatele din 3 februarie 2000 și din 15 noiembrie 2000 eliberate de D.G.F.P. Mureș sub semnătura inculpatului L.S.D. pentru SC B.A. SA Târgu Mureș nu au un conținut fals, utilizarea lor de către inculpat nu se poate circumscrie elementului material al laturii obiective al infracțiunii de uz de fals, lipsind așadar latura obiectivă a infracțiunii.

Referitor la cel de-al treilea certificat emis de D.G.F.P. Mureș sub semnătura inculpatului L.S.D. pentru SC B.A. SA Târgu Mureș din 27 iunie 2001 al cărui conținut cuprinde mențiuni neconforme cu realitatea, astfel cum s-a arătat anterior, s-a reținut că așa cum rezultă din declarațiile inculpatului B., acesta a avut convingerea că, dacă la momentul emiterii sale de către D.G.F.P. societate nu mai avea datorii restante la bugetul de stat, certificatul era legal emis și îl putea folosi pentru a participa la licitația organizată de C.E.C. - Sucursala Alba Iulia; de altfel nu rezultă din nici un act de la dosar că inculpatul B. personal ar fi ridicat certificatul, că ar fi luat cunoștință de conținutul său sau că personal l-ar fi depus la organizatorul licitației; or, în aceste condiții din punctul de vedere al laturii subiective a infracțiunii, Curtea reține că există un puternic dubiu că inculpatul B. cunoștea că certificatul eliberat la data de 27 iunie 2001 cuprinde mențiuni referitoare la situația datoriilor firmei la data de 31 mai 2001 și că acesta a utilizat în mod intenționat acest certificat deși cunoștea că cuprinde date nereale, dubiu care nu îi poate profita decât inculpatului, astfel că și în ceea ce privește infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite în speță elementele constitutive ale infracțiunii.

Întrucât inculpatul B.G.L. a solicitat continuarea procesului penal se impunea reformarea sentinței penale atacate și în ceea ce-l privește pe acest inculpat și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., și nu cele ale art. 13 alin. (3) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cum a dispus prima instanță.

III. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului L.S.D., instanța de apel a reținut că în mod temeinic a apreciat prima instanță că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și a dispus o soluție de achitare a inculpatului în temeiul art. 11. pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., criticile aduse de parchet acestei soluții fiind nefondate.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data semnării convenției din 19 mai 2003 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, fapta persoanei care, în virtutea funcției, a atribuției ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic.

Instanța de apel a reținut că inculpatul L.D.D. nu avea calitatea necesară cerută de textul de lege pentru a fi subiect activ al infracțiunii; astfel, chiar dacă se reține că inculpatul este funcționar cu atribuții de control, aceste atribuții se referă, așa cum am arătat deja la coordonarea și controlul angajaților pe care îi avea în subordinea sa; în virtutea funcției pe care o îndeplinea aceea de director general adjunct al D.G.F.P. Mureș, inculpatul, nu avea atribuția de a supraveghea, controla sau lichida SC H. SRL Târgu Mureș și chiar dacă s-ar lua în considerare împrejurarea că ulterior acordării eșalonării datoriilor acestei societăți către bugetul de stat, societatea trebuia supravegheată, verificată și controlată cu privire la modalitatea în care își respecta angajamentul luat, aceste atribuții nu îi reveneau inculpatului, ci angajaților A.F.P. Târgu Mureș, administrație care, așa cum am mai arătat aveau propriile organe de conducere, care nu erau subordonate direct inculpatului L.S.D.; cu atât mai mult la momentul încheierii convenției de eșalonare din 19 mai 2003 inculpatul nu avea atribuții de supraveghere, control sau lichidare a SC H. SRL Târgu Mureș. Inculpatului L.S.D. îi lipsea, deci, calitatea cerută de lege pentru a putea fi subiect activ al infracțiunii prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pe altă parte, din punctul de vedere al laturii obiective a acestei infracțiuni, nu se putea reține, așa cum corect a apreciat și prima instanță că prin semnarea convenției de eșalonare a datoriilor din 19 mai 2003 inculpatul a înlesnit efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat. Suspendarea oricăror forme de executare silită pe parcursul derulării convenției privind înlesnirile acordate reprezenta un efect prevăzut de lege și nu putea fi interpretat ca un beneficiu al contribuabilului, întrucât eșalonarea datoriilor nu echivalează cu ștergerea lor, contribuabilul având obligația ca pe lângă datoriile curente să plătească și sumele eșalonate, după un grafic anume stabilit, plătind de asemenea dobânzi și penalități; pe altă parte chiar în condițiile unei executări silite, contribuabilul putea să efectueze în continuare operațiuni comerciale sau financiare și chiar să stingă obligația și să se înceteze executarea, în cazul în care printr-o astfel de operațiune ar fi obținut fondurile necesare achitării datoriilor, situație în care nu se poate reține că prin eșalonarea datoriilor firmei, acestuia i s-a creat o situație favorabilă în sensul că i s-a permis în continuare să efectueze operațiuni comerciale sau fiscale.

Referitor la legalitatea convenției de eșalonare din 19 mai 2003 semnată de inculpat pentru D.G.F.P. Mureș, prima instanță a reținut corect că inculpatul L.S.D. și-a îndeplinit obligațiile rezultate din atribuțiile sale de serviciu, aceea de a semna convenția de eșalonare, semnătură care are rolul așa cum mai arătat și în cazul SC U.I. SRL Târgu Mureș și SC B.A. SA de a angaja instituția, respectiv D.G.F.P. Mureș în această modalitate de rezolvare a situației datoriilor restante.

Dreptul agenților economici de a beneficia de astfel de eșalonări a debitelor restante la bugetul statului era stabilit prin lege ca de altfel și efectele depunerii unor astfel de cereri, iar blocarea executării silite era doar unul dintre efecte, urmărite în mod special de către agenții economici; de altfel, acesta era însuși scopul legii și rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea contribuabililor de a beneficia de înlesniri la plată, acela de a evita executarea silită; în măsura în care erau îndeplinite condițiile legale, inculpatul nu avea dreptul să refuze semnarea convenției de eșalonare.

Verificările cu privire la situația financiară a societăților care solicitau înlesnirile la plată nu erau efectuate de către inculpat personal, ci de către angajați ai A.F.P. Tg. Mureș, care întocmeau toată documentația necesară; aceasta la rândul ei era verificată și avizată de alți angajați ai D.G.F.P. și pe baza ei era întocmit un punctaj printr-un program informatic pus la dispoziție de către Ministerul Finanțelor. Or, în atari condiții nu i se putea reproșa inculpatului că anumite înscrisuri pe baza cărora s-a stabilit dreptul SC H. SRL Târgu Mureș de a beneficia de eșalonarea datoriilor restante la bugetul de stat conțin date inexacte, vicii de formă, ștersături sau adăugiri.

De altfel chiar în actul de sesizare se arată, preluându-se constatările auditorilor D.A.P.I. din cadrul M.F.P., că inspectorii din cadrul A.F.P. Târgu Mureș, numitele M.D. și P.A., nu au verificat sau au verificat cu superficialitate dările de seamă, raportările, situațiile, deconturile T.V.A., iar numita M.D. a menționat că nu a avut cunoștință de faptul că la data de 13 mai 2003, societatea comercială a depus o revenire la cererea inițială.

Numita D.I., cea care a avizat documentația în vederea acordării înlesnirilor la plată pentru SC H. SRL Târgu Mureș a arătat că neconcordanțele sesizate în cazul acordării acestor înlesniri au fost unele scăpări care nu au fost făcute în mod intenționat.

Numita B.M., care a avut de asemenea atribuții cu privire la acordarea înlesnirilor la plată către această societate a arătat că cele 20 de puncte care nu trebuiau acordate pentru SC H. SRL Tg. Mureș, întrucât avea la bugetul de stat neplătite obligații bugetare cu stopaj la sursă, nu au influențat punctajul final, iar cu privire la lipsa documentelor menționate în Raportul de audit Ad-hoc din 24 iunie 2004, a precizat că, după părerea sa, a fost luată în considerare data depunerii cererii de acordare a eșalonării la plată și nu data soluționării ei.

Deși s-a reținut de asemenea în actul de sesizare al instanței că procedeul utilizat de SC H. SRL Târgu Mureș se dorea a fi o manevră la limita legii, în vederea blocării posibilității demarării procedurilor de executare silită, nu se arată care este contribuția concretă a inculpatului L.S.D. în producerea vreunui rezultat păgubitor. Oricum, chiar dacă în urma depunerii cererilor de eșalonare s-a produs efectul suspendării executării silite a datoriilor SC H. SRL Târgu Mureș, nu există nicio probă că acest lucru ar fi fost urmărit de la început de către reprezentanții societății și că inculpatul L.S.D. ar fi contribuit cu bună știință la producerea acestui rezultat, așadar nu se poate stabili în sarcina inculpatului L.S.D. intenția de încălcare a atribuțiilor de serviciu cu privire la acordarea eșalonării la plata a datoriilor avute de SC H. SRL Târgu Mureș.

De altfel din raportul de expertiză contabilă judiciară din 2011 întocmit în cauză, în apel, de către expert contabil B.L.M. rezultă că și SC H. SRL Târgu Mureș ca și celelalte societăți verificate datorită bănuielii că ar fi fost favorizate prin înlesnirile la plată obținute, îndeplinea punctajul minim - calculat în baza art. 7 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 40/2002 - precum și criteriile de performanță economico financiară prevăzută în anexa 1 a O.U.G. nr. 40/2002 pentru a beneficia de acordarea eșalonării datoriilor către bugetul de stat, sens în care nu se poate reține nelegalitatea convenției din 19 mai 2003 încheiată între D.G.F.P. Mureș și SC H. SRL.

Nu se poate reține, nici în acest caz existența vreunei legături între semnarea acestei convenții de către inculpat și împrejurarea că soția sa, numita L.L. a fost acționară a SC H. SRL Târgu Mureș în perioada 23 ianuarie 1998 - 17 martie 2003 și a încasat dividende în această perioadă. Soția inculpatului nu mai era acționară la societatea amintită la data semnării convenției de eșalonare, iar prin faptul că societatea a achitat dividende în perioada anterioară încheierii convenției, chiar dacă este vorba despre perioada când au fost acumulate datoriile, nu au fost încălcate dispozițiile art. 12 alin. (7) din H.G nr. 1165 din 24 noiembrie 2000 întrucât acest text de lege prevedea interdicția societăților comerciale care beneficiază de înlesniri la plată a obligațiilor restante la bugetul de stat sau la bugetul asigurărilor de stat, de a nu achita dividende acționarilor pe toată perioada de derulare a înlesnirii și nu anterior. Prin semnarea acestei convenții, dat fiind că soția inculpatului nu mai era acționară la societate, inculpatul nu avea deci nici un beneficiu, nici măcar indirect, așadar în mod just a dispus prima instanță achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de sub acuzația comiterii infracțiunii prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, criticile aduse de parchet sentinței penale apelate în ceea ce privește hotărârea primei instanțe cu privire la această infracțiune fiind nefondate, deoarece în cauză nu este întrunită nici latura subiectivă și nici cea obiectivă a infracțiunii, lipsind de asemenea calitatea cerută de textul de lege inculpatului pentru a putea fi subiect activ al infracțiunii.

IV. Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina inculpatului L.S.D. prin actul de sesizare al instanței în legătură cu convențiile de eșalonare a datoriilor la bugetul de stat din 2 august 2002 și din 1 octombrie 2003 încheiate cu SC E.G. SRL Târgu Mureș semnate de inculpat pentru D.G.F.P. Mureș, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit o stare de fapt corectă rezultată din analiza și interpretarea minuțioasă a materialului probator administrat în cauză atât în etapa urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești și a apreciat în mod corect că această faptă nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 42 alin. (2) C. pen., situație în raport de care a procedat întemeiat la achitarea inculpatului L.S.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracțiune.

Inculpatul a negat că s-ar face vinovat de comiterea vre-unei infracțiuni în legătură cu această societate, arătând că și-a îndeplinit corect atribuțiile de serviciu și nu a favorizat în nici un fel această societate; a mai susținut că prin semnarea convențiilor nu s-a produs nicio dereglare a activității instituției pe care o conducea, toți martorii arătând că la aceste dosare de eșalonare s-a procedat exact ca în cazul celorlalte. Nu există nici un prejudiciu sau tulburare însemnată a activității. Înlesnirea la plată acordată nu a produs efecte juridice deoarece a fost pierdută de agentul economic.

Susținerile inculpatului sunt corecte, într-adevăr în cauză nefiind îndeplinită nici latura obiectivă și nici cea subiectivă a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

În ceea ce privește latura obiectivă, în mod corect a apreciat prima instanță că cele două convenții de eșalonare a datoriilor la bugetul de stat ale SC E.G. SRL Târgu-Mureș, sunt legale au fost semnate de inculpatul L.S.D. cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar inculpatul nu a desfășurat relativ la aceste convenții nici o acțiune sau inacțiune care să afecteze legalitatea lor sau pentru care să poată fi făcut răspunzător; de asemenea, nu rezultă din materialul probator că inculpatul ar fi semnat cele două convenții de eșalonare la un interval de mai bine de un an în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu scopul de a favoriza în vre-un fel societatea și nici nu rezultă din actele și lucrările dosarului că prin încheierea celor două convenții de eșalonare s-ar fi produs o tulburare însemnată bunului mers al activității de colectare a veniturilor la bugetul statului.

Prima instanță a reținut corect că nu i se poate reproșa inculpatului împrejurarea că în cursul anului 2002 organele în drept nu au procedat la executarea silită a datoriilor pe care le avea la bugetul de stat la data de 5 martie 2002 SC E.G. SRL Târgu Mureș și nici că după pierderea eșalonării obținută prin convenția din 02 august 2002 pentru neplata garanției bancare, până la data de 08 octombrie 2003, SC E.G. SRL nu a fost executată silit întrucât aceste atribuții reveneau Administrației Financiare Târgu Mureș și angajaților acesteia care nu se aflau în raporturi de subordonare directă față de inculpat, iar acesta din urmă nu avea nici atribuții de serviciu pe linia executării silite a datoriilor contribuabililor și nici posibilitatea să dispună angajaților A.F.P. Târgu Mureș în legătură cu executarea datoriilor; inspectorii A.F.P. Târgu Mureș M.D. și P.A., nu erau în subordinea directă a inculpatului. A.F.P. Tg. Mureș avea propria conducere care este direct răspunzătoare de modalitatea în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu privind executarea creanțelor bugetare și tot A.F.P. Tg. Mureș îi revenea obligația ca după încheierea convențiilor de eșalonare să urmărească respectarea acestora, să ceară D.G.F.P. anularea lor, dacă clauzele convențiilor erau încălcate, iar după anularea convențiilor să ia măsuri pentru demararea sau continuarea executării silite a contribuabililor.

În ceea ce privește prima dintre convențiile semnate de inculpat pentru D.G.F.P. Mureș referitor la SC E.G. SRL Tg. Mureș (Convenția din 02 august 2002), prima instanță a reținut în mod corect că în acord cu dispozițiile legale în materie și cu practica constantă a D.G.F.P. Mureș, în situația eșalonărilor solicitate prin metoda depunerii de către agentul economic a 30% din datoriile la bugetul de stat, nu era necesară întocmirea unei documentații suplimentare privind situația financiară a agentului economic care solicita eșalonarea, alta decât înscrisurile depuse odată cu cererea efectuată, întrucât singura condiție prevăzută de 12 din O.U.G. nr. 40/2002 era plata a 30% din datorii după depunerea cererii și până la data aprobării acesteia. Dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002 se completează cu dispozițiile art. 8 din Ordinul nr. 580 din 7 mai 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura și competențele de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor restante la bugetul de stat, administrate de M.F.P. iar din interpretarea lor coroborată rezultă că în situația înlesnirilor la plată acordate debitorilor care achită 30% din valoarea debitelor, după depunerea cererii și până la data aprobării acesteia, punctajul final nu este relevant cu privire la aprobarea eșalonării; rezultă astfel că documentația chiar dacă ar fi fost întocmită nu mai avea nici o relevanță întrucât punctajul pentru acordarea facilităților nu este luat în calcul pentru obținerea eșalonării diferenței de 70% din obligațiile la bugetul de stat a căror eșalonare se solicită. De altfel toți martorii audiați sub acest aspect, au relevat această modalitate de interpretare a dispozițiilor în materie, practica organelor fiscale în toate cazurile fiind asemănătoare, astfel încât modalitatea de încheiere a acestei convenții în maniera descrisă nu a fost utilizată doar în cazul SC E.G. SRL Târgu Mureș, și nu poate fi apreciată contrară principiului legalității.

Împrejurarea că SC E.G. SRL Târgu Mureș nu a constituit garanția bancară prevăzută în clauzele convenției în termen de 60 de zile de la data încheierii acesteia în sumă de 12.600.000 lei, a condus la anularea convenției, iar D.G.F.P.-ul prin direcția condusă de inculpat nu a ezitat să ia de îndată această măsură (imediat ce a fost sesizată de către A.F.P. Tg. Mureș în acest sens cu adresa din 10 octombrie 2002), astfel că la data de 15 octombrie 2002 a fost comunicată SC E.G. SRL Târgu Mureș anularea convenției, o copie a acestei adrese fiind comunicată la data de 18 octombrie 2002 către A.F.P. Târgu Mureș pentru ca această din urmă instituție, în baza competențelor pe care le avea să procedeze la executarea silită a datoriilor societății.

Or, în aceste condiții, nu i se putea reproșa inculpatului că și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu; executarea silită a acestui contribuabil nu era în competența D.G.F.P.-ului, iar împrejurarea că în continuare până la data de 8 octombrie 2003 societatea nu a fost executată silit, nu poate fi reținută ca o încălcare de către inculpat a îndatoririlor de serviciu.

În ceea ce privește Convenția din 15 octombrie 2003 de eșalonare a datoriilor acumulate de același agent economic semnată de directorul executiv adjunct al D.G.F.P. Mureș, în legătură cu care s-a reținut în rechizitoriu că se bazează pe o documentație care prezintă multiple neregularități, prima instanță a sesizat corect că nici una dintre aceste neregularități nu îi pot fi reproșate inculpatului; chiar în rechizitoriu s-a menționat că pentru cea de a doua înlesnire la plată, documentația a fost întocmită de către numiții M.D. și P.A., a fost verificată de către numita R.D. - șef Serviciu C.E.S.P.J. din cadrul A.F.P. Târgu Mureș și avizată de către învinuitul S.I. - director A.F.P. Târgu Mureș, referatul privind punctajul final a fost întocmit de către învinuita M.M. - referent în cadrul Î.C.V. din cadrul D.G.F.P. Mureș, verificat de către învinuitul S.F. - șef serviciu Î.C.V. din cadrul D.G.F.P. Mureș, iar în final convenția a fost semnată de către inculpatul L.S.D. - director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Mureș. Ori în aceste condiții, împrejurarea că verificările efectuate la agentul economic care solicita înlesnirile la plată au fost efectuate superficial nu poate fi reținută ca o încălcare de către inculpat a atribuțiilor sale de serviciu.

Din materialul probator de la dosar nu rezultă că aceste „nereguli” cu privire la verificările efectuate în mod direct de către angajații A.F.P. Târgu Mureș ar fi putut fi sesizate de inculpat în momentul semnării convenției de eșalonare din 15 octombrie 2003 și nici nu rezultă dacă, odată descoperite ar fi condus la neîndeplinirea condițiilor de SC E.G. SRL de acordare a eșalonării.

Concluziile primei instanțe referitoare la legalitatea celor două eșalonări acordate SC E.G. SRL Târgu Mureș în anii 2002 și 2002, argumentate în considerentele hotărârii sunt confirmate și de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză în apel, din care rezultă că și această societate îndeplinea condițiile pentru a beneficia de reeșalonarea datoriilor restante acumulate la bugetul de stat, astfel că, nu se poate reține că inculpatul L.S.D. prin semnarea celor două convenții de eșalonare și-ar fi încălcat îndatoririle de serviciu sau și le-ar fi îndeplinit în mod defectuos.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. se săvârșește cu intenție, directă sau indirectă, fiind necesar, ca făptuitorul în virtutea atribuțiilor sale de serviciu cu știință să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos și prin aceasta să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Or, nici măcar din actul de sesizare al instanței nu rezultă că inculpatul ar fi efectuat, în virtutea atribuțiilor de serviciu, cu știință în mod defectuos acte care să producă consecințele arătate.

De asemenea nu rezultă din nici un act de la dosar că inculpatul ar fi avut vreo înțelegere cu reprezentanții SC E.G. SRL Târgu Mureș, că ar fi avut intenția, ar fi urmărit sau sau ar fi încercat să favorizeze această societate prin modalitatea în care și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, că „ar fi dat telefoane” (așa cum se menționează în rechizitoriu) sau că ar fi sfătuit reprezentanții acestei societăți să uzeze de convențiile de eșalonare pentru a evita executarea silită.

Nu rezultă în primul rând că SC E.G. SRL a solicitat cele două eșalonări doar pentru a evita executarea silită a datoriilor și că această situație ar fi fost cunoscută de inculpat care ar fi girat prin actele îndeplinite această manoperă a agentului economic. Fără a relua argumentele prezentate anterior în cazul SC U.I. SRL, SC B.A. SA și SC H. SRL Târgu Mureș, care sunt valabile și în cazul SC E.G. SRL, Curtea reține că acest contribuabil nu a făcut altceva decât să folosească o cale prevăzută de lege, care reglementa totodată și efectele unei eșalonări, respectiv suspendarea executării silite pentru datoriile eșalonate; atâta vreme cât legislația în vigoare punea la îndemâna contribuabililor astfel de modalități de blocare a executării silite și în măsura în care condițiile cerute de lege pentru acordarea înlesnirilor erau îndeplinite inculpatul nu putea refuza semnarea convențiilor; or, în acest context nu i se poate reproșa inculpatului că prin îndeplinirea a îndatoririlor de serviciu ar fi produs o tulburare însemnată a bunului mers al activității de colectare a veniturilor statului sau că ar fi avut o astfel de intenție prin semnarea celor două convenții.

De altfel, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen., de textul de lege impune condiția ca fapta inculpatului să producă o tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia. Or, în speță din însăși modalitatea de expunere a faptei în rechizitoriu, nu rezultă care este organul sau instituția de stat căreia i s-a produs o tulburare însemnată a bunului mers, prin presupusa faptă ilicită a inculpatului, făcându-se referire generică la o activitate de colectare a veniturilor la bugetul statului. Din nici un act de la dosar nu rezultă însă că A.F.P. Târgu Mureș (instituție care se ocupa de colectare veniturilor la bugetul statului, dacă ar trebui să ne raportăm la descrierea activității organului care efectuează activitatea menționată în rechizitoriu ca fiind „tulburată”) i s-ar fi produs o tulburare însemnată a bunului mers.

Pe altă parte, eșalonarea datoriilor pe care un contribuabil le are la bugetul statului nu înseamnă și ștergerea acestor datorii, ci plata lor, în paralel cu datoriile curente, cu dobânzile aferente într-un interval de timp stabilit tot pe baza dispozițiilor legale în vigoare, astfel că nu se poate susține că prin semnarea unei convenții de eșalonare se cauzează o tulburare însemnată bunului mers al activității de colectare a veniturilor la bugetul statului, indiferent de cuantumul datoriilor acumulate de contribuabil; sumele datorate de contribuabil bugetului și reeșalonate, vor intra în final tot la bugetul statului, iar pentru perioada în care datoriile au fost reeșalonate se percep dobânzi, astfel că în speță nu se poate aprecia că prin semnarea celor două convenții de eșalonare s-a produs rezultatul cerut de textul de lege incriminator, respectiv tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

Având în vedere cele expuse anterior, Curtea constată că instanța de fond a apreciat corect că în speță, în ceea ce privește această infracțiune reținută în sarcina inculpatului nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, nici cu privire la Convenția din 02 august 2002 și nici cu privire la Convenția din 15 octombrie 2003 iar hotărârea de achitare pronunțată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este legală și temeinică.

V Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.S.D. în legătură cu semnarea convenției de eșalonare a datoriilor la bugetul statului din 16 august 2002 a SC A.P. SRL Târgu Mureș, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit o stare de fapt corectă rezultată din analiza și interpretarea minuțioasă a materialului probator administrat în cauză atât în etapa urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești și a apreciat în mod corect că această faptă nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen., situație în raport de care a procedat întemeiat la achitarea inculpatului L.S.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracțiune.

S-a arătat că prima instanță a reținut în mod corect că în speță nu este îndeplinită latura obiectivă a acestei infracțiuni pentru care este trimis în judecată inculpatul, nici latura subiectivă și nici urmarea prevăzută de lege pentru ca fapta să constituie infracțiune nefiind, de altfel, îndeplinite.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. se săvârșește cu intenție, directă sau indirectă, or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă, la fel ca și în situația SC E.G. SRL Târgu Mureș, că inculpatul cu intenție a îndeplinit, în virtutea îndatoririlor de serviciu și în legătură cu convenția de eșalonare din 16 august 2002 a datoriilor SC A.P. SRL Târgu Mureș în mod defectuos un act care să producă consecințele prevăzute în textul incriminator.

Instanța de fond a constatat în mod judicios că în urma cererii SC A.P. SRL Târgu Mureș s-a întocmit Convenția din 16 august 2002, semnată de inculpatul L.S.D. - director executiv adjunct la D.G.F.P. Mureș, numiții C.A. - director la D.M.A.V.S. Mureș și S.F. - șef serviciu Î.C.V., prin care s-au aprobat agentului economic înlesniri la plata obligațiilor restante la bugetul de stat, în sumă totală de 226.619.343 lei și i s-a transmis contribuabilului graficul de eșalonare la plată pe o perioadă de 5 luni, cu 2 luni perioadă de grație. La acordarea înlesnirilor la plată s-a impus constituirea unei garanții bancare în termen de 60 de zile de la încheierea convenției, în sumă de 39 milioane lei, condiție pe care societatea nu a respectat-o, depunând scrisoarea de garanție bancară cu o întârziere de 3 zile, respectiv la data de 18 octombrie 2002, scrisoarea de garanție bancară în cauză fiind emisă de Banca Românească.

Prima instanță a constatat corect că neregulile menționate în actul de sesizare al instanței referitoare la această convenție de eșalonare nu reprezintă încălcări ale atribuțiilor de serviciu ale inculpatului și nu îi pot fi imputate acestuia; nu inculpatul era cel care a efectuat verificările agentului economic necesare pentru rezolvarea cererii, astfel încât, nefiind una dintre atribuțiile de serviciu ale inculpatului nu îi poate fi imputată acestuia modalitatea în care a fost întocmită documentația care a stat la baza aprobării cererii de eșalonare, după cum nici întârzierea înaintării către D.G.F.P. a cererii de eșalonare a datoriilor către bugetul de stat formulată de SC A.P. SRL Tg. Mureș, nu pot constitui acuze aduse inculpatului, în condițiile în care, așa cum s-a arătat deja A.F.P. Tg. Mureș, responsabilă de efectuarea verificărilor și întocmirea documentației necesare, avea propria conducere care a verificat și avizat actele efectuate de angajații A.F.P.

Nedepunerea notei cuprinzând totalul obligațiilor bugetare ale agentului economic aferente perioadei suspuse controlului și declarate de debitor și preluarea datelor contabile din balanța pe luna iunie 2002 a agentului economic, care nu se găsește la dosar, regăsindu-se la dosar doar balanța pe luna mai 2002, nu reprezintă deficiențe care să-i fie reproșate inculpatului și chiar admițând că aceste omisiuni puteau fi sesizate de inculpat cu ocazia semnării convenției de eșalonare, ele nu erau în măsură să afecteze legalitatea convenției; și în acest caz, ca și în cazul eșalonării acordate SC E.G. SRL Tg. Mureș în anul 2002, au fost aplicabile prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, cu privire la acordarea înlesnirilor la plată acordate debitorilor care achită 30% din valoarea debitelor, împrejurare în care documentația întocmită nu mai avea nici o relevanță în ceea ce privește punctajul pentru acordarea facilităților.

Oricum, nu rezultă din actele și lucrările dosarului că inculpatul ar fi luat cunoștință de aceste lipsuri și că în mod intenționat ar fi omis să dispună completarea dosarului, pentru a favoriza în acest fel SC E.G. SRL Târgu Mureș, or, intenția făptuitorului este de esența acestei infracțiuni.

De altfel legalitate încheierii acestei convenții este confirmată și de raportul de expertiză contabilă din 2011 efectuată în cauză în apel, potrivit căruia în ceea ce privește înlesnirea la plată acordate SC A.P. SRL Târgu Mureș au fost respectate procedurile legale și au fost îndeplinite condițiile de acordare de către solicitant.

În ce privește susținerea că cererea de eșalonare la plată a creanțelor bugetare și aprobarea cererii au fost făcute doar pentru a se suspenda executarea silită a datoriilor restante la bugetul de stat pe o perioadă de timp, cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv O.U.G. nr. 40/2002 și O.M.F.P. nr. 580/2002, aceasta nu poate fi reținută de instanță în lipsa oricărei probe din care să reiasă intenția părților de a proceda în acest fel, având în vedere că SC A.P. SRL Târgu Mureș nu a făcut decât să uzeze de o cale legală de eșalonare a datoriilor la stat, tot legea prevăzând și suspendarea executării silite în acest caz.

Referitor la faptul că inculpatul L.S.D. a intervenit în mod telefonic asupra funcționarilor aflați în subordinea sa, pentru a favoriza SC A.P. SRL Târgu Mureș, prima instanță a reținut în mod temeinic că materialul probator de la dosar nu confirmă o astfel de acuză adusă inculpatului. Din nicio probă nu rezultă că inculpatul L.S.D. ar fi solicitat vreunui funcționar să-și încalce atribuțiile de serviciu în soluționarea acestei cereri; inculpatul L.S.D. neagă că ar fi intervenit în vreun fel pentru soluționarea cererii de eșalonare formulate de SC A.P. SRL Târgu Mureș, arătând că în afara faptului că a semnat convenția în calitate de reprezentant al D.G.F.P. Mureș, nu a avut nici o legătură cu acest dosar de eșalonare, declarația inculpatului se coroborează cu declarațiile martorului S.F. - șef Serviciu Î.C.V. - D.M.A.V.S. - D.G.F.P. Mureș, care a arătat în declarațiile date în legătură cu înlesnirea la plată acordată SC A.P. SRL Târgu Mureș, că au fost respectate întru totul dispozițiile legale, deoarece facilitatea de scutire a majorărilor a fost acordată în baza faptului că agentul economic și-a achitat 30 % din debitele restante la finele anului precedent, ipoteză în care nu mai conta documentația în mod deosebit. Totodată a precizat că la el personal nu s-au făcut nici un fel de intervenții din partea nimănui.

Fiind audiat sub aceste aspecte, martorul P.G., care s-a ocupat împreună cu numita T.D. de întocmirea documentației la acordarea eșalonării pentru SC A.P. SRL, a declarat (fila 36 vol. II Dosarul nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Brașov) că nu s-a intervenit în vreun fel asupra lui și de nimeni pentru soluționarea acestei cereri; martorul își amintește că împreună cu d-na T. a întocmit o Notă de constatare iar în ceea ce privește balanța pe luna iunie 2002 probabil, din greșeală, s-a trecut balanța pe luna iunie, deși era vorba de balanța din luna mai și nu poate să-și explice sub nici o formă cum de acest document nu a fost înregistrat nici la organele fiscale și nici la agentul economic; acesta a mai menționat că probabil datorită volumului mare de muncă aceste document nu s-a înregistrat.

În ceea ce o privește pe martora T.D., aceasta era angajata A.F.P. Târgu Mureș și nu a D.G.F.P. Mureș, astfel că nu exista un raport de subordonare între ea și inculpat; afirmațiile acestei martore făcute în cursul urmăririi penale nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar, întrucât din nici o altă declarație sau alt mijloc de probă nu rezultă existența convorbirii telefonice; chiar dacă s-ar lua în considerare declarația acestei martore, din relatările ei privind conținutul convorbirii telefonice purtate nu reiese că inculpatul ar fi intervenit pentru soluționarea în vreun fel a cererii, cerându-i doar să verifice dacă se poate documentația trimisă mai repede.

Or, inculpatului i se reține în sarcină, prin actul de sesizare că ar fi sfătuit SC A.P. SRL Târgu Mureș să apeleze la procedura reeșalonării tocmai pentru a bloca executarea silită și că a încercat să prelungească cât mai mult procedura de eșalonare a datoriilor, pentru a rămâne blocată executarea silită a agentului economic, astfel că declarația acestei martore în care arată că i s-a solicitat să verifice mai repede documentația, nu poate sta în nici un caz la baza acuzării inculpatului. Această solicitare nu poate fi socotită o „intervenție” a inculpatului L.S.D.

în soluționarea cererii de eșalonare formulate de SC A.P. SRL Târgu Mureș mai ales în condițiile în care, deși A.F.P. Târgu Mureș avea obligația să soluționeze cu celeritate astfel de cereri (în maxim 30 de zile), iar cererea formulată de către SC A.P. SRL Târgu Mureș la data de 25 iunie 2002 a fost înaintată de către A.F.P. Târgu Mureș către D.G.F.P. la data de 13 august 2002 cu adresa din 13 august 2002, deci după 74 de zile de la data depunerii cererii de înlesnire; există deci posibilitatea ca „interesul” manifestat de inculpat, dacă a fost real, să aibă la bază vreo plângere sau sesizare a SC A.P. SRL Târgu Mureș pentru că în final D.G.F.P.-ul era cel care trebuia să dispună asupra eșalonării, deci avea o competență clară în ceea ce privește partea finală a procedurii.

Ori în condițiile în care martora a fost cea care a întârziat atât de mult înaintarea cererii formulate de SC A.P. SRL către D.G.F.P. Mureș, există serioase semne de întrebare cu privire la sinceritatea martorei și a declarațiilor date de aceasta, care prin ceea ce declara se putea și autoincrimina, dacă ar fi admis că greșeala i-a aparținut. De altfel declarațiile acestei martore au mai fost analizate, ea fiind singura, dintre toți angajații A.F.P. Târgu Mureș audiați în cauză care a susținut și în cazul SC U. SRL Târgu Mureș că inculpatul L.D.D.l s-ar fi interesat de trimiterea popririlor, însă așa cum am arătat și la acel moment, declarația nu este credibilă, tocmai datorită faptului că avea tot interesul de a se proteja pentru faptele de care putea fi acuzată, prin încercarea de a direcționa propria neglijență înspre persoane din conducere, fie A.F.P. Tg.

Mureș fie D.G.F.P. Mureș.

Nici în acest caz, ca nici în situația SC E.G. SRL Tg. Mureș condiția ca fapta inculpatului să producă o tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia, nu este îndeplinită.

În actul de sesizare al instanței s-a utilizat aceeași exprimare făcându-se referire generică la o tulburare a activității de colectare a veniturilor la bugetul statului. Din nici un act de la dosar nu rezultă însă că A.F.P. Târgu Mureș (instituție care se ocupa de colectare veniturilor la bugetul statului, dacă ar trebui să ne raportăm la descrierea activității organului care efectuează activitatea menționată în rechizitoriu ca fiind „tulburată”) i s-ar fi produs o tulburare însemnată a bunului mers.

Eșalonarea datoriilor pe care un contribuabil le are la bugetul statului nu înseamnă și ștergerea acestor datorii, astfel că nu se poate susține că prin semnarea unei convenții de eșalonare se cauzează o tulburare însemnată bunului mers al activității de colectare a veniturilor la bugetul statului, indiferent de cuantumul datoriilor acumulate de contribuabil.

Instanța de apel a apreciat, astfel, că instanța de fond a constatat corect că și în ceea ce privește această infracțiune reținută în sarcina inculpatului nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, cu privire la Convenția din 16 august 2002 iar hotărârea de achitare pronunțată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este legală și temeinică, criticile aduse de către parchet hotărârii atacate, atât în ceea ce privește nelegalitatea cât și netemeinicia fiind nefondate.

În ceea ce privește apelul promovat în cauză de către M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Sibiu, instanța de apel a reținut că D.G.F.P. a Județului Sibiu, mandatată de A.N.A.F., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 67.961,96 lei, reprezentând 58492,96 lei foloase nerealizate în favoarea bugetului general consolidat al statului, ca urmare a acordării nelegale de facilități fiscale către SC U.I. SRL prin convenția din 30 august 2002, care nu a fost respectată și 9.469 lei reprezentând prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului, aferent T.V.A. dedusă nelegal de SC B.A. SA.

S-a constatat că soluția primei instanțe de respingere a pretențiilor civile formulate partea civilă D.G.F.P. a Județului Sibiu, mandatată de A.N.A.F. este corectă.

În legătură cu prima sumă solicitată de 58.492,96 lei, prima instanță a stabilit corect că nu rezultă în ce modalitate încheierea acestei convenții de eșalonare a produs la bugetul statului prejudiciul reclamat; chiar apreciind, că la încheierea acestei convenții au existat anumite nereguli, acestea nu îi pot fi imputate inculpatului și nu s-au răsfrânt asupra legalității convenției și, totodată, nu se poate reține nelegalitatea încheierii convenției din 30 august 2002 prin care au fost eșalonate anumite datorii la bugetul de stat pe care le avea SC U.I. SRL Târgu Mureș la momentul respectiv, întrucât neregulile constatate în întocmirea dosarului nu îi pot fi imputate inculpatului și nu au afectat legalitatea convenției așa cum rezultă și din expertiza contabilă judiciară efectuată în apel, fiind îndeplinit punctajul final pentru ca această societate să poată beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege; o convenție de eșalonare a datoriilor unui agent economic la bugetul de stat nu poate produce de plano un prejudiciu statului; eșalonarea la plată a unor datorii reprezintă o facilitate pusă la îndemâna contribuabililor de lege, iar eșalonarea nu înseamnă ștergerea datoriilor lor, sau iertarea de aceste datorii, ci dimpotrivă agentul economic este obligat să plătească în paralel atât datoriile curente cât și pe cele reeșalonate cu dobânzile aferente.

Chiar dacă prima instanță a schimbat încadrarea juridică dată faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații L.S.D. și G.G.O. reținând în sarcina inculpatului L. 5 infracțiuni prevăzute de art. 248 C. pen. printre care și fapta din data de 30 august 2002, când a fost semnată convenția de eșalonare din 30 august 2002, iar în sarcina inculpatului G. instigare la infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., în cauză au fost pronunțate soluții de achitare a celor doi inculpați pentru aceste infracțiuni, menținute de instanța de apel datorită faptului că faptei îi lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, printre altele și rezultatul cerut de textul incriminator respectiv producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Instanța de apel, față de împrejurarea că partea civilă nu a dovedit existența acestui prejudiciu (despre care nu se face nici o referire nici în actul de sesizare al instanței) și nici că inculpații prin faptele pentru care sunt judecați au produs prejudiciul solicitat, a reținut că în speță nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, astfel că partea civilă nu poate fi despăgubită cu suma pretinsă.

În ceea ce privește suma pretinsă de aceeași apelantă parte civilă, în cuantum de 9469 lei care a fost dedusă eronat ca T.V.A. de către SC B.I.G.A. SA Târgu Mureș, prima instanță a stabilit corect că aceasta nu reprezintă un prejudiciu produs prin faptele pentru care sunt judecați inculpații L.S.D. și B.V.L. astfel că nici în ceea ce privește această despăgubire nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și nu pot fi obligați inculpații la plata de despăgubiri în cadrul acestui proces.

Astfel, s-a apreciat că se impunea a fi respins ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. apelul formulat în cauză de către M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Sibiu.

Raportat la împrejurarea că instanța de apel a reținut că autoturismul, achiziționat de SC B.A. SA Târgu Mureș cedat inculpatului L. cu titlu gratuit pentru o durată de 5 ani iar apoi vândut acestuia a nu a format obiectul mitei date inculpatului L.S.D. de către B.V.L., iar excursia în Italia în care s-a deplasat inculpatul L.S.D. împreună cu familia și folosința cu titlu gratuit de către L.L. a autoturismului aparținând SC U.I. SRL Târgu Mureș nu reprezintă foloase obținute pentru actele îndeplinite de acesta în virtutea atribuțiilor de serviciu, s-a constatat că nu se impune confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 22.104 dolari SUA, prin echivalentul în lei la data plății, reprezentând suma plătită de SC B.A. SA Târgu Mureș pentru acest autoturism și nici confiscarea de la același inculpat a sumei de 1.910,2 lei, reprezentând partea din factura fiscală achitată de SC U.I. SRL pentru această excursie și de care inculpatul ar fi beneficiat necuvenit, astfel că au fost înlăturate dispozițiile primei instanțe privind confiscarea de la inculpatul L.S.D. a acestor sume de bani.

De asemenea, având în vedere că nu s-a stabilit, urmare a reformării hotărârii în limitele arătate în sarcina inculpatului L.S.D. plata vreunei sume de bani, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra telefonului mobil, în valoare de 20 milioane lei al inculpatului.

Întrucât potrivit art. 348 C. proc. pen. instanța are obligația de a se pronunța din oficiu supra desființării înscrisurilor falsificate și văzând că, potrivit celor expuse, certificatul constatator, intitulat „certificat de atestare fiscală” din 27 iunie 2001 emis de D.G.F.P. și Controlului Financiar de Stat pentru SC B.A. SA Târgu Mureș cuprinde date necorespunzătoare realității, s-a dispus desființarea totală a certificatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov, inculpatul G.G.O. și partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu.

În motivarea recursului, parchetul a invocat:

- cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. - nelegala înlăturare a unor probe esențiale aflării adevărului, respectiv a interceptărilor legal efectuate;

- cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. - greșita schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de luare de mită rețină în sarcina inculpatului L.S.D. în șase infracțiuni de abuz în serviciu și o infracțiune de primire de folose necuvenite, respectiv pentru inculpatul G.G.O. din infracțiunea de luare de mită în șase infracțiuni de instigare la abuz în serviciu și o infracțiune de instigare la primire de foloase necuvenite. S-a arătat că era esențial să se observe momentul la care a intervenit înțelegerea dintre inculpați și nu cel al primirii efective a foloaselor, infracțiunea consumându-se în anul 1999;

- cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. - greșita achitare a inculpatului L.S.D. pentru infracțiunea prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 față de convorbirile purtate la 19 mai 2003 și calitatea inculpatului, de director general adjunct ce a semnat convenția de eșalonare a plății datoriilor SC H. SRL, al cărui asociat era soția sa, care a încasat dividende necuvenit;

- cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. - greșita achitare a inculpatului L.S.D. pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, epuizată la 15 octombrie 2003; inculpatul în calitate de director general adjunct a semnat două convenții de înlesniri la plată, deși documentele fuseseră nelegal întocmite pentru SC E.G. SRL și în mod similar pentru SC A.P. SRL (prin convenția din 16 august 2002);

- cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. - greșita achitare a inculpaților L.S.D. și G.G.O. pentru infracțiunile de fals intelectual și, respectiv, uz de fals;

- greșita încetarea procesului penal dispusă cu privire la inculpații L.S.D. și B.V.L. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen., respectiv art. 255 alin. (1) și art. 291 C. pen.

Recurentul inculpat G.G.O., în ședința de judecată de la termenul din 20 noiembrie 2012 a declarat că dorește să își retragă recursul.

Recurenta parte civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Sibiu a criticat decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - și partea civilă, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prev. de art. 3856 rap. la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acestea sunt nefondate și vor fi rspinse, pentru considerentele ce urmează.

Din verificarea hotărârilor pronunțate de către prima instanță și de către cea de apel, precum și în urma propriei evaluări a probelor legal obținute, administrate și, respectiv, readministrate în cauză, instanța de recurs apreciază că în parte – hotărârea primei instanțe și în integralitatea sa – decizia recurată, sunt legale și temeinice.

Astfel, în ceea ce privește înlăturarea din ansamblul materialului probator a interceptărilor convorbirilor efectuate în etapa actelor premergătoare se constată că soluția dispusă sub acest aspect reprezintă o justă interpretare și aplicare a disp. art. 224 alin. (3) C. proc. pen.

Soluția dispusă sub acest aspect reprezintă o justă interpretare și aplicare a disp. art. 224 alin. (3) C. proc. pen. Se reține, de asemenea, că emiterea, de către judecător, a autorizației de interceptare, în condițiile art. 911 C. proc. pen. nu exonerează organul de urmărire de a întocmi procesul verbal prin care se constată efectuasrea unor acte premergătoare, proces - verbal care, potrivit disp. art. 224 alin. (3) C. proc. pen., poate constitui mijloc de probă, neincluderea în cuprinsul procesului - verbal a tuturor actelor premergătoare efectuate fiind sancționată cu lipsirea acestora de relevanță probatorie. Așa fiind, critica invocată sub acest aspect, de către parchet este nefondată.

Referitor la situația de fapt avută în vedere de instanțe, prin aprecierea, evaluarea și interpretarea probelor legal administrate, instanța de recurs constată că sunt juste, iar soluția dispusă prin decizia recurată este contrar susținerilor recurenților legală și temeinică.

Se reține, astfel că în mod corect prima instanță a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii continuate de luare de mită (imputată inculpatului L.S.D.) în șase infracțiuni de abuz în serviciu și o infracțiune de primire de foloase necuvenite în formă continuată, iar corelativ, în ceea ce îl privește pe inculpatul G.G.O., din infracțiunea continuată de dare de mită în șase infracțiuni de instigare la abuz în serviciu și o infracțiune de instigare la primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În acest sens, se constată că probele dosarului nu relevă existența unei înțelegeri între inculpații mai sus menționați, privind favorizarea de către inculpatul L.S.D. a societății administrată de inculpatul G.G.O., SC U.I. SRL Târgu Mureș, în schimbul obținerii de foloase. Actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. se situează în timp anterior pretinsei primiri a foloaselor materiale (utilizarea unui autoturism de către soția inculpatului L.S.D. și efectuarea unei excursii de către cei doi soți). Raporturile existente între inculpați, ce caracterizau o relație de prietenie nu pot prin ele însele și în mod exclusiv să constituie o prezumție absolută care să întemeieze concluzia existenței unei unice rezoluții infracționale, având în vedere și intervalele de timp considerabile dintre momentele efectuării actelor și dintre acestea și cele ale pretinsei primiri a foloaselor.

În mod corect instanța de apel a apreciat că inculpatul nu a efectuat acțiuni în favoarea societății administrată de coinculpatul G.G.O., certificatele emise de instituția abilitată fiind semnate de inculpat în virtutea atribuțiilor funcției, neexistând nicio legătură între acestea și pretinsele „foloase” primite. Inculpatul L.S.D. nu avea în subordine pe respectiv A.F.P. Mureș ce au efectuat controlul la SC U.I. SRL Târgu Mureș și nu a intervenit pe lângă aceștia. Convenția de eșalonare din 30 august 2002 prin care au fost acordate înlesniri la plata obligațiilor la bugetul de stat pentru SC U.I. SRL Târgu Mureș s-a bazat pe verificări efectuate de alte persoane (pentru a căror corectitudine inculpatul nu poate fi făcut răspunzător), iar nu de inculpat, care a semnat convenția alături de directorul executiv adjunct al D.M.A.V.S. și șeful de serviciu; totodată, în sarcina inculpatului L.S.D. nu poate fi reținută nici favorizarea SC U.I. SRL Târgu Mureș prin pretinsa blocare a popririi conturilor societății, deoarece inculpatul nu avea atribuții în domeniu și nici în subordine pe martora T.D., iar existența și conținutul convorbirii pretins purtată cu martora T.D. (singura probă în acuzare) sunt afectate de dubii, declarațiile martorei fiind contradictorii (datând atât din etapa urmăririi când martora avea calitatea de învinuit, cât și din timpul judecății, după ce în privința ei se dispusese soluția de scoatere de sub urmărire).

În ceea ce privește eliberarea pentru SC U.I. SRL Târgu Mureș a certificatelor din 30 mai 2002, din 9 octombrie 2002 și din 21 ianuarie 2000 acestea au fost eliberate legal de instituția competentă (D.G.F.P. Mureș) și semnate de inculpat potrivit obligațiilor de serviciu, documentele cuprinzând date reale, deoarece în cazul acordării de înlesniri de plată pentru anumite obligații acestea (potrivit O.M.F.P. nr. 1012/2001) nu erau considerate exigibile. Inculpatul nu a favorizat deci, activitatea SC U.I. SRL Târgu Mureș, iar pretinsele „foloase” primite nu au un atare caracter și nici legătură cu activitatea legal derulată de inculpat, prețul excursiei efectuată de soții L. în Italia fiind achitat de altfel de inculpat, iar folosirea de către soția inculpatului a autoturismului - proprietatea SC U.I. SRL - fiind motivată de promovarea produselor farmaceutice, realizată gratuit de soția inculpatului L.S.D. în favoarea SC U.I. SRL Târgu Mureș în temeiul contractului de prestări servicii, valabil încheiat.

Așadar, faptele inculpatului L.S.D. nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 256 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și nici ale infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., rap. la art. 41 alin. (2) C. pen., în mod just soluția dispusă fiind achitarea, potrivit disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Totodată, în ceea ce privește cele șase infracțiuni de abuz de serviciu avute în vedere de prima instanță, soluția de achitare este legală și temeinică, nefiind realizat conținutul constitutiv al infracțiunilor, neproducându-se nici rezultatul prevăzut de norma de incriminare.

Se constată, de asemenea, că, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor corelative imputate inculpatului G.G.O., soluția de achitare în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., fiind corectă și riguros motivată. Probele legal administrate nu au dovedit derularea de către acest inculpat de activități specifice instigării, iar relația de prietenie dintre inculpați nu constituie per se temeiul unei prezumții aptă a dovedi o înțelegere între aceștia. Solicitările SC U.I. SRL Târgu Mureș adresate D.G.F.P. Mureș au aparținut reprezentanților legali ai societății, inculpatul G.G.O., nesolicitând nicio favoare coinculpatului L.S.D. De asemenea, lipsa vreunor mențiuni neconforme realității în certificatele legal eliberate de autoritatea competentă SC U.I. SRL Târgu Mureș, are ca efect nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de uz de fals, imputată inculpatului G.G.O.

Referitor la pretinsa comitere de inculpatul L.S.D. a infracțiunii de luare de mită și fals intelectual prin raportare la actele eliberate de SC B.A. SA al cărei administrator era inculpatul B.V.L., în mod just instanța de apel a dispus achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (prin efectul cererii inculpatului de continuare a procesului penal, potrivit art. 13 C. proc. pen.). Probele administrate au dovedit, după cum corect a constatat și instanța de apel, că inculpații L.S.D. și B.V.L. erau vechi prieteni (din anii 1980) și se cunoșteau din copilărie, stingerea unui împrumut acordat de inculpatul L.S.D. coinculpatului B.V.L. prin folosirea cu titlu gratuit și apoi cumpărarea de inculpatul L.S.D. a autoturismului achiziționat pe numele societății al cărei administrator era inculpatul B.V.L. nefiind nelegală; de altfel inculpatul L.S.D.

A fost cel ce a oferit suma necesară plății autoturismului și nu au existat dovezi în sensul că cedarea folosinței respectivului autoturism s-a realizat în scopul îndeplinirii de către inculpatul L.S.D. a unor acte în favoarea SC B.A. SA. Actele dosarului nu probează împrejurarea că inculpatul L.S.D. l-a sfătuit pe inculpatul B.V.L. să formuleze, cereri succesive de eșalonare a datelor pentru a evita procedura executării silite; semnarea Deciziei nr. 7426 din 23 iulie 2001 de inculpatul L.S.D. și ceilalți membri ai comisiei constituită în cadrul D.G.F.P. Mureș constituia o obligație de serviciu, actul emis fiind legal, inculpatul L.S.D., neexercitând influențe asupra membrilor comisiei pentru a favoriza SC B.A. SA, decizia întemeindu-se pe documentele și verificările realizate de alte persoane, inculpatul nefiind răspunzător pentru eventualele erori.

În ceea ce privește certificatele eliberate pentru SC B.A. SA semnarea lor de inculpat a avut ca temei obligațiile și atribuțiile de serviciu ale acestuia, înscrisurile neconținând date nereale, după cum s-a motivat și anterior, cu referire la documente eliberate de SC U.I. SRL Târgu Mureș.

Așa fiind, se concluzionează că, exceptând certificatul din 27 iunie 20001 emis de D.G.F.P. Mureș și care cuprinde date nereale în ceea ce privește mențiunea inexistenței de „obligații restante” - asemenea debite existând și nefiind reeșalonate - înscris în mod corect desființat integral de instanța de apel în aplicarea art. 348 C. proc. pen. - documentele eliberate la cererea SC B.A. SA au fost conforme realității. Totodată, nici chiar în cazul certificatului emis la 27 iunie 2001, anterior menționat nu există dovezi în sensul că inculpatul L.S.D. cunoștea respectiva situație, că ar fi avut vreo contribuție la efectiva verificare a situației datoriilor societății solicitante, că a întocmit personal înscrisul, sau că ar fi pretins angajatului cu atribuții în domeniu să includă mențiuni nereale în documentul întocmit.

Așadar, nefiind realizat conținutul constitutiv al infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual, în mod corect instanța de apel a dispus achitarea inculpatului L.S.D. în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (iar nu art. 10 lit. g) C. proc. pen., inculpatul solicitând continuarea procesului penal, conform art. 13 C. proc. pen.).

În mod corelativ, se apreciază că soluția de achitare dispusă pe același temei cu privire la inculpatul B.V.L. este legală și temeinică, probele dosarului nu dovedesc că încheierea contratului de comodat, având ca obiect autoturismul achiziționat de SC B.A. SA a avut alt scop decât stingerea unei datorii a inculpatului B.V.L. față de inculpatul L.S.D., iar folosirea certificatelor eliberate de D.G.F.P. Mureș s-a caracterizat prin bună credință.

Referitor la pretinsa comitere de către inculpatul L.S.D. a infracțiunii prev. de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, soluția dispusă este corectă; inculpatul nu îndeplinea condițiile prevăzute de norma de incriminare pentru a avea calitatea de subiect activ al infracțiunii (neavând atribuții de control al SC H. SRL a semnat potrivit legii și obligațiilor de serviciu convenția de eșalonare a datoriilor societății SC H. SRL la o dată la care, de altfel, soția sa nici nu mai avea calitatea de acționar al respectivei societăți, neexistând vreo legătură între semnarea convenției și încasarea de dividente de către soția inculpatului, achitarea dividentelor neîncâlcând disp. art. 12 alin. (7) din H.G. nr. 1165/2000.Rezultă, așadar, că soluția de achitare a inculpatului dispusă în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este legală și temeinică.

Referitor la soluțiile dispuse în ceea ce privește infracțiunile de abuz în serviciu pretins comise de inculpatul L.S.D. prin raportare la convențiile de eșalonare a datoriilor încheiate cu SC E.G. SRL și SC A.P. SRL, instanța de recurs constată că achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este legală și temeinică.

În acest sens se constată, după cum de altfel s-a argumentat și în cele ce preced, că faptele nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii, neproducând urmarea prevăzută de norma de incriminare, acțiunile desfășurate de inculpat (la intervale apreciabile de timp), neavând ca scop favorizarea SC E.G. SRL și neproducând o tulburare însemnată bunului mers al activității de colectare a veniturilor la bugetul de stat; neexecutarea silită a datoriilor societății menționate nu poate fi imputată inculpatului, neînscriindu-se în atribuțiile D.G.F.P. Mureș, după cum nici eventualele nereguli cuprinse în documentația ce a stat la baza încheierii convenției de eșalonare din 2003 nu îi poate fi reproșată, neexistând posibilitatea de a fi sesizate respectivele erori la momentul semnării acesteia.

Probele administrate au dovedit caracterul legal al convențiilor și nerealizarea condițiilor de existență sub aspect obiectiv și subiectiv a infracțiunii de abuz în serviciu.

În ceea ce privește convențiile încheiate relativ la SC A.P. SRL în mod just s-a constatat neîntrunirea elementelor și condițiilor de existență ale laturilor obiectivă și subiectivă ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen., soluția de achitare a inculpatului, după cum s-a motivat și anterior fiind legală și temeinică, inculpatul neinfluențând angajații implicați în procedura în discuție și limitându-se la exercitarea propriilor atribuții de serviciu.

Așa fiind, se constată că sunt nefondate criticile invocate în recurs de parchet, soluțiile dispuse prin hotărârea recurată fiind legale, temeinice, corect și complet motivate.

Relativ la recursul declarat de partea civilă se reține că și acesta este nefondat, soluția anterior dispusă fiind justă.

Instanța de recurs constată că, în cauză nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale spre a fi obligați inculpații la plata sumelor solicitate, ca despăgubiri, de către partea civilă.

Cu privire la suma de 58.492,96 lei - foloase nerealizate în favoarea bugetului general consolidat al statului - ca urmare a pretinsei acordări nelegale de facilități fiscale SC U.I. SRL prin convenția din 30 august 2002 prima instanță a stabilit just că nu se poate determina în ce mod încheierea convenției a prejudiciat bugetul statului, eventualele nereguli legate de întocmirea dosarului neafectând legalitatea convenției și neputând fi imputate inculpatului L.S.D., legalitatea actului fiind susținută și de expertiza contabilă efectuată în apel, eșalonarea plății unor datorii neechivalând exonerării debitorului de la plata acesteia, partea civilă nedovedind existența prejudiciului.

Referitor la suma de 9.469 lei - pretins dedusă eronat cu titlu de T.V.A. de SC B.I.G.A. SA - aceasta nu constituie prejudiciu produs prin faptele inculpaților L.S.D. și B.V.L., nefiind, nici în acest caz, îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Privitor la înlăturarea măsurii confiscării de la inculpatul L.S.D. a sumelor de 22.104 dolari SUA (suma plătită de SC B.A. SA pentru autoturismul folosit de inculpatul L.S.D.) și 1.910,2 lei (parte din valoarea totală plătită pentru excursia în Italia) soluția dispusă este corectă, sumele nereprezentând obiectul mitei dată inculpatului; totodată, este legală și temeinică ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra telefonului mobil, inculpatul nefiind obligat la plata vreunei sume de bani.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu au fost respinse ca nefondate.

Relativ la recursul declarat de inculpatul G.G.O., având în vedere manifestarea de voință a acestuia, în sensul retragerii recursului, potrivit disp. art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., instanța a luat act de retragerea căii de atac, cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., suma reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, urnmând a se vansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru intimații inculpați L.S.D. și B.V.L., până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.