Tax evasion and fraud via fictive invoices: lex specialis absorption of fraud, lack of prior illicit origin blocking money laundering, and civil solidarity for shared delictual damages

Asupra recursurilor penale de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 290 din 18 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 1/118/2012 s-a dispus:

I. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., și cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

S-a constatat că infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 și de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., au fost săvârșite în concurs ideal sau formal în condițiile art. 33 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. b) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate, inculpatul R.I. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci (Dosar nr. 1533/324/2007) și executarea acesteia alăturat pedepsei stabilite.

În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., și cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, pentru infracțiunea de spălare de bani, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., și cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea tuturor pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul R.I. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci (Dosar nr. 1533/324/2007) și executarea acesteia alăturat pedepsei cu închisoarea stabilite prin prezenta sentință penală.

În final, inculpatul R.I. execută pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

II. În baza art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

S-a constatat că infracțiunile prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 și de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., au fost săvârșite în concurs ideal sau formal în condițiile art. 33 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. b) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul G.V. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, pentru infracțiunea de spălare de bani, cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea tuturor pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul G.V. execută pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. în referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., art. 1003 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. București, prin D.G.F.P. Constanța.

A fost obligat inculpatul R.I. la plata sumei de 226.312,80 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. București, prin D.G.F.P. Constanța (din care suma de 103.231,76 RON reprezentând impozit pe profit și suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA), plus majorări de întârziere până la data stingerii sumei datorate.

A fost obligat inculpatul G.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanța, la plata sumei de 123.081,04 RON reprezentând TVA, dedus fără drept, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. București, prin D.G.F.P. Constanța, plus majorări de întârziere până la data stingerii sumei datorate.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea totală a celor 19 facturi, respectiv: din 05 septembrie 2006, din 09 septembrie 2006, din 12 septembrie 2006, din 04 septembrie 2006, din 18 septembrie 2006, din 27 septembrie 2006, din 02 octombrie 2006, din 02 octombrie 2006, din 01 noiembrie 2006, 08 noiembrie 2006, din 02 decembrie 2006, din 05 februarie 2006, din 18 decembrie 2006, din 14 mai 2007, din 21 mai 2007, din 29 februarie 2008, din 03 martie 2008 și din 12 martie 2008.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătorești de condamnare instanța să comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului acesteia.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul R.I. la plata sumei de 1.150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 300 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru faza de judecată - avocat D.I. - în favoarea Baroului Constanța, urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiției).

În baza art. 191 alin. (2), (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul G.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 950 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 100 RON reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanța - avocat M.S. - urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiției).

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr. 912/P/2009 din data de 29 decembrie 2011 s-a dispus:

1. punerea în mișcare a acțiunii penale și 2. trimiterea în judecată a inculpaților:

R.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:

- art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;

- art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;

- art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., ultimele două infracțiuni cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen. și toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

G.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:

- art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005;

- art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen.;

- art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005;

- art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut prin actul de sesizare că inculpatul R.I., în perioada 2006-2008, în calitate de administrator al SC T. SRL Constanța nu a înregistrat în evidența contabilă a societății veniturile în sumă de 768.279,54 RON, încasate și retrase în numerar din cont, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 226.312,80 RON, reprezentând suma de 103.231,76 RON impozit pe profit și suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA.

S-a mai reținut că inculpatul R.I., în perioada menționată în calitate de administrator al SC T. SRL Constanța prin întocmirea unui număr de 19 facturi reprezentând operațiuni nereale cu SC L.G. SRL l-a ajutat pe inculpatul G.V., administrator al acestei societăți, să evidențieze în contabilitate cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, în sumă de 577.936 RON reprezentând contravaloarea materialelor cu care a fost majorată în mod nereal valoarea mijlocului fix (hotel) și suma de 123.081,04 RON reprezentând contravaloarea TVA dedus, la care acesta nu avea dreptul.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului R.I. și transferul sumei de 768.279,54 RON provenind din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune din conturile SC L.G. SRL Constanța în conturile SC T. SRL Constanța, în scopul disimulării originii ilicite acestei sume de bani.

S-a reținut prin actul de sesizare că inculpatul G.V., în perioada 2006-2008, în calitate de administrator al SC L.G. SRL Constanța, prin înregistrarea în evidența contabilă a societății a celor 19 facturi a evidențiat cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, suma de 123.081,04 RON reprezentând contravaloarea TVA dedus la care nu avea dreptul și a produs inducerea în eroare cu privire la obligațiile către bugetul statului prezentând ca adevărate operațiuni comerciale între SC T. SRL și SC L.G. SRL pentru materiale în valoare de 577.936 RON care în realitate nu au existat în materialitatea lor și care au majorat în mod nereal valoarea mijlocului fix, cu această sumă, cu efecte asupra cheltuielilor societății reprezentând amortizarea pe toată durata normală de viață a construcției.

S-a mai reținut și complicitatea inculpatului G.V. la infracțiunea de evaziune fiscală, urmare înțelegerii intervenite cu coinculpatul R.I., de a nu înregistra în contabilitate veniturile în sumă de 768.279,54 RON reprezentând contravaloarea celor 19 facturi emise de către acesta către SC L.G. SRL.

S-a reținut prin actul de sesizare că inculpatul G.V. a transferat suma de 768.279,54 RON provenind din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și de înșelăciune din conturile SC L.G. SRL în conturile SC T. SRL, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: sesizarea Gărzii Financiare Constanța; sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; note de constatare întocmite de Garda Financiară Constanța la SC T. SRL și la SC L.G. SRL; proces-verbal de inspecție fiscală întocmit de D.G.F.P. Constanța la SC T. SRL; documente financiar-contabile și documente bancare privind relațiile comerciale dintre SC T. SRL și SC L.G. SRL; raport de expertiză financiar-contabilă și obiecțiuni la raportul de expertiză; adresa de prejudiciu și cerere de constituire de parte civilă; adresa din 30 aprilie 2010 întocmită de SC E.T. SRL Constanța; adresa din 15 martie 2010 întocmită de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București; adresa din 10 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brăila; adresa din 10 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanța; adresa din 11 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Constanța; procura autentificată la notariat din 04 decembrie 2008; documente din care rezultă demersul învinuitului R.I. de achiziționa un alt imobil; proces-verbal de confruntare; declarațiile martorilor; declarațiile învinuiților R.I. și G.V.

În faza de cercetare judecătorească au fost administrate următoarele mijloace de probă: adresa Oficiului Registrului Comerțului din 03 februarie 2012 privind SC T. SRL Constanța și SC L.G. SRL Constanța; acte de constituire a SC L.G. SRL; sentința civilă nr. 4098/COM din 17 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța privind SC T. SRL Constanța (Dosar nr. 2116/118/2010); adresă Oficiului Registrului Comerțului 15 iunie 2012 privind SC T. SRL Constanța; adresa din 28 martie 2012 emisă de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - A.F.P. Constanța privind menținerea pretențiilor civile formulate în faza de urmărire penală prin adresa din 26 iulie 2011, la care a fost anexat raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 17 martie 2009; depozițiile martorilor H.C., H.G., M.A.M., L.R.M., R.J., G.L., B.M.G., M.P., C.M.; referate de evaluare întocmite pentru inculpații R.I. și G.V. de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța; documente medicale depuse de către inculpatul R.I., privind starea sa de sănătate; -fișe de cazier judiciar; declarațiile inculpaților.

Din coroborarea materialului probator administrat în cursul procesului penal, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul R.I., în calitate de administrator la SC T. SRL cu sediul în municipiul Constanța, a întocmit la solicitarea și în înțelegere cu coinculpatul G.V., administrator la SC L.G. SRL cu sediul în municipiul Constanța, (și a numitului G.S., fără vreo calitate în vreuna din cele două societăți), un număr de 19 facturi din care a rezultat derularea unor operațiuni comerciale între cele două societăți, facturi a căror contravaloare nu a înregistrat-o însă în evidența contabilă a SC T. SRL, regăsindu-se înregistrate doar în evidența contabilă a SC L.G. SRL.

Operațiunile comerciale au constat în livrarea de mărfuri, efectuarea unor lucrări și manoperă, în valoare totală de 768.279,54 RON conform facturilor emise în 05 septembrie 2006, în 09 septembrie 2006, în 12 septembrie 2006, în 14 septembrie 2006, din 18 septembrie 2006, în 27 septembrie 2006, în 02 octombrie 2006, în 01 noiembrie 2006, în 08 noiembrie 2006, 02 decembrie 2006, în 05 februarie 2006, în 18 decembrie 2006, în 14 mai 2007, în 21 mai 2007, în 29 februarie 2008, în 03 martie 2008 și în 12 martie 2008.

Din conținutul facturilor menționate (în număr de 19) a reieșit că au fost livrate mărfuri, precum: tărâțe, stâlpi beton, picamer, generator, centrală termică, cutii PVC, plăci beton, motor marca P., plăci azbociment, fier beton, beton, lăzi PVC, piei bovină, piei ovine, BCA, și au fost efectuate lucrări de manoperă și construcții.

În realitate însă aceste operațiuni comerciale nu au fost reale, ci fictive, deoarece mărfurile menționate în respectivele facturi nu au fost livrate niciodată în materialitatea lor de către SC T. SRL către SC L.G. SRL și, de asemenea, lucrările nu au fost niciodată executate.

Facturile în valoare totală de 768.279,54 RON, deși nereale, au fost însă înregistrate de către inculpatul G.V. în contabilitatea SC L.G. SRL Constanța, acesta dispunând și efectuarea plății către SC T. SRL conform ordinelor de plată din 16 octombrie 2006, din 18 octombrie 2006, din 16 octombrie 2006, din 18 octombrie 2006, din 24 octombrie 2006, din 07 noiembrie 2006, din 13 noiembrie 2006, din 15 noiembrie 2006, din 16 noiembrie 2006, din 17 noiembrie 2006, din 29 noiembrie 2006, din 30 noiembrie 2006, din 18 decembrie 2006, din 15 decembrie 2006, din 21 decembrie 2006, din 21 decembrie 2006, din 26 februarie 2007, din 27 februarie 2007, din 11 mai 2011, din 11 mai 2007, din 14 mai 2007, din 21 mai 2007, din 05 martie 2008, din 05 martie 2008, din 18 martie 2008.

Toate ordinele de plată au fost semnate de către inculpatul G.V., cu excepția unui singur ordin semnat de numitul G.S. (fratele lui G.V.), care a avut calitatea de administrator al societății SC L.G. SRL de la înființarea acesteia în anul 1999 și până la numirea ca administrator a inculpatului G.V.

După intrarea banilor în contul SC T. SRL, inculpatul G.V. la început și ulterior numitul G.S., îl însoțeau la bancă de fiecare dată pe coinculpatul R.I. care le remitea sumele retrase în numerar din contul societății sale.

Cu ocazia audierii sale, inculpatul R.I. a recunoscut că operațiunile comerciale efectuate cu SC L.G. SRL nu au fost reale și nu au fost înregistrate în contabilitatea societății pe care o administra, respectiv SC T. SRL mărfurile înscrise în respectivele facturi nu au existat niciodată în materialitatea lor, iar SC T. SRL nu a deținut vreun document din care să rezulte că la rândul său a achiziționat și recepționat aceste mărfuri.

Conform declarației inculpatului R.I. (confirmată de documentele bancare aflate la dosar), acesta a retras în numerar toate sumele virate în contul societății sale SC T. SRL de către SC L.G. SRL, reprezentând contravaloarea facturilor și le-a remis conform înțelegerii, inculpatului G.V. și numitului G.S., primind asigurări din partea acestora că activitatea infracțională desfășurată nu va avea consecințe asupra sa.

După virarea contravalorii fiecărei facturi în contul SC T. SRL, inculpatul R.I. se deplasa la bancă și retrăgea sumele în numerar, apoi le remitea, la început inculpatului G.V. (o singură dată) și ulterior numitului G.S., care îl așteptau la ieșirea din bancă.

Inculpatul R.I. a recunoscut că nu a avut documente de intrare-recepție a mărfurilor și nici documente de intrare a mărfurilor, i se dădea un bon de mână cu tot ce trebuia să cuprindă factura emisă, după care emitea această factură.

Aceleași aspecte au rezultat și din declarația martorei R.M.S. - soția inculpatului R.I. declarație dată în faza de urmărire penală - aspecte despre care aceasta a precizat că le cunoaște de la soțul său cu mențiunea că a văzut personal facturile întocmite de acesta în care erau înscrise materiale de construcții și alte mărfuri pe care SC T. SRL nu le-a deținut niciodată în evidența contabilă, deoarece societatea nu a desfășurat activități în domeniul construcțiilor.

Martora l-a indicat pe numitul G.S. ca fiind persoana pe care a văzut-o de două ori în prezența soțului său, odată la sediul societății, care era și domiciliul său și odată la un magazin al societății de comercializare a peștelui, fiind de asemenea și persoana care i-a împrumutat suma de 5.000 euro soțului său pentru plata avansului în vederea achiziționării unui apartament.

În contul acestui împrumut, pe care ulterior a fost în imposibilitate să-l mai restituie, inculpatul R.I. a acceptat emiterea de facturi de către SC T. SRL pentru SC L.G. SRL fără a deține însă în realitate mărfurile înscrise în facturi și fără a le înregistra în contabilitate, urmată de retragerea din cont a sumelor în numerar și remiterea acestora fie coinculpatului G.V., fie numitului G.S.

Prin încheierea Oficiului Registrului Comerțului din 03 iulie 2007, martora R.M.S. - soția inculpatului R.I. - a fost cooptată în SC T. SRL ca administrator și a deținut această calitate până la data de 04 decembrie 2008, conform procurii autentificată la notariat în 04 decembrie 2008.

Martora R.M.S. a preluat calitatea de administrator ulterior întocmirii facturilor datorită stării precare de sănătate a soțului său și doar în drept, fără a efectua vreun act de administrare și în fapt.

Martorele B.M.G. și C.M., care au ținut evidența contabilă a SC T. SRL, în perioada respectivă, au declarat că inculpatul R.I. nu le-a prezentat facturi pentru comercializarea materialelor de construcții sau alte mărfuri care să ateste vreo relație comercială cu SC L.G. SRL, fapt recunoscut de altfel și de inculpat.

Răspunderea pentru emiterea facturilor către SC L.G. SRL revine însă în totalitate inculpatului R.I. deoarece niciuna dintre cele două martore, contabile, nu a fost angajată cu contract de muncă la SC T. SRL aspect confirmat prin adresa din 18 iulie 2011 întocmită de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța.

Inculpatul G.V., în declarațiile sale, nu a recunoscut săvârșirea faptelor ce i-au fost reținute în sarcină și a susținut în mod constant, că operațiunile comerciale dintre cele două societăți au fost reale, că materialele consemnate în cele 19 facturi i-au fost livrate de către SC T. SRL cu mijloacele de transport și lucrătorii acestei societăți, facturile fiind înregistrate în contabilitatea SC L.G. SRL pe care o administrează și achitate prin bancă cu ordine de plată.

S-a mai precizat de către inculpatul G.V. că materialele de construcție achiziționate de la SC T. SRL, le-a folosit pentru construirea unui hotel aparținând SC L.G. SRL, situat în municipiul Constanța.

Despre inculpatul R.I., inculpatul G.V. a susținut în prima sa declarație olografă din data de 26 ianuarie 2009 că l-a văzut o singură dată, iar pe parcursul derulării relației comerciale a ținut legătura cu un șef de echipă pe nume „l.”.

În același sens sunt și declarațiile din data de 26 ianuarie 2011 ale inculpatului G.V. - date în calitate de învinuit - cu precizarea că singura dată când l-a văzut pe inculpatul R.I., acesta s-a prezentat la sediul SC L.G. SRL pentru a lăsa oferta cu prețurile produselor comercializate de SC T. SRL, iar recepția materialelor achiziționate de la SC T. SRL era făcută de martorul M.P., socrul său și numitul G.S., vărul său, care îl ajutau la construirea hotelului, fără a avea însă vreo calitate în societate.

Cu ocazia audierii la data de 12 decembrie 2011, inculpatul G.V. a declarat că de fapt s-a întâlnit de două ori cu coinculpatul R.I., deoarece în afara ofertei de materiale a mai semnat și un contract, pentru livrarea acestor materiale, în realitate contractul fiind de antrepriză, pentru executarea unor lucrări în perioada 19 ianuarie 2008 - 15 iunie 2008.

În declarația pe care a dat-o în mod nemijlocit în fața instanței inculpatul G.V. a arătat că în privința tuturor produselor, bunurilor pe care le-a cumpărat de la societatea inculpatului R.I., nu cunoaște de unde proveneau, dar el le-a facturat legal prin bancă și s-a înregistrat în mod legal cu ele în contabilitate.

Susținerile inculpatului G.V. au fost însă contrazise în totalitate de probele aflate la dosar, declarațiile sale fiind vădit nesincere.

În majoritatea facturilor întocmite de SC T. SRL Constanța s-a menționat la rubrica privind „delegatul” numele inculpatului G.V., iar la rubrica privind „mijlocul de transport” autovehiculul înmatriculat sub nr. CT - X.

Acest autovehicul este, conform adresei din 10 martie 2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, un autovehicul marca O. din categoria autoutilitară - furgon, aflată la data comiterii faptelor în proprietatea SC E.C. SRL Constanța și utilizată în leasing de SC L.G. SRL.

Această probă este în totală contradicție atât cu declarația inculpatului G.V., cât și cu declarația martorului M.P. și a numitului G.S. (din 10 februarie 2011 în calitate de martor), potrivit căreia transportul mărfii s-a efectuat cu mijloacele de transport ale furnizorului. Pentru a susține afirmația M.P. și G.S. au precizat că inculpatul G.V. nu deținea mijloace de transport marfă.

Inculpatul G.V. a declarat despre această împrejurare că, deși în facturi figurează numele său, nu a transportat personal marfa, iar autovehiculul pe care îl deținea în leasing i-ar fi permis transportul chiar și a fierului beton (marfă înscrisă în facturi) având în vedere că era o autoutilitară de cca. 5-6 metri lungime.

Susținerea inculpatului G.V. s-a apreciat a fi nesinceră, fiind evident că autovehiculul este impropriu pentru transportul acestui fel de marfă, deoarece conform certificatului de înmatriculare masa totală maxim autorizată pentru a fi transportată cu acest autovehicul este de 3.500 kg, iar cu titlu de exemplu, din cuprinsul facturii din 14 septembrie 2006, rezultă că au fost transportate 14 tone de fier OB 0 18 și 15 tone fier OB 0 20.

Și mențiunile din celelalte facturi cu privire la „delegat „și „autovehiculele” cu care s-a efectuat transportul, dovedesc că în fapt marfa nu a fost livrată în realitate către SC L.G. SRL.

Numărul de înmatriculare B-35-XXX care figurează alături de numele inculpatului G.V. ca delegat al beneficiarului în facturile din 01 noiembrie 2006, din 08 noiembrie 2006, din 02 decembrie 2006, din 05 decembrie 2006 și 18 decembrie 2006, este atribuit conform adresei din 15 martie 2010 a Direcției Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor București, unui autoturism marca D., proprietatea numitului V.I. din București, înmatricularea având loc la data de 22 noiembrie 2006.

Fiind vorba despre un autoturism, este evidentă imposibilitatea de a transporta cu acest autovehicul marfa înscrisă în facturile menționate, respectiv piei ovine, beton și fier. În raport de data înscrisă în facturi, o parte din transporturile efectuate cu acest autovehicul au avut loc înainte de data atribuirii numărului de înmatriculare.

În ceea ce privește numărul de înmatriculare BR-35-XXX înscris pe factura din 14 mai 2007 și numărul B-216-XXX înscris pe factura din 12 martie 2008, acestea nu figurează ca fiind atribuite vreunui autovehicul, potrivit adresei din 15 martie 2010 întocmită de Direcția Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București și din 10 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Brăila.

Pentru numărul de înmatriculare B-216-XXX, există și precizarea în cuprinsul adresei că a fost atribuit în acest format abia în anul 2010.

Numărul de înmatriculare CL-38-XXX ce apare pe facturile din 29 februarie 2008 și din 03 martie 2008, este atribuit conform adresei din 10 martie 2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanța, unui autoturism marca F., al cărui proprietar este martora H.G. din Constanța, în fapt autoturismul fiind folosit de fiul acesteia, martorul H.C.

Cu ocazia audierii celor doi martori, H.G. și H.C. aceștia au declarat că nu au avut niciodată relații comerciale cu SC T. SRL sau cu SC L.G. SRL, dar martorul H.C. în calitate de administrator al SC U. SRL Constanța, a arătat că a cedat folosința autoturismului angajaților săi R.J., G.L. și T.T.C., pentru a se deplasa în interesul rezolvării problemelor societății. SC U. SRL Constanța s-a preocupat numai de intermedieri imobiliare, respectiv auto, și niciodată de materiale de construcții, era o mașină veche, cu probleme tehnice.

Conform declarațiilor martorilor R.J., G.L. și T.T.C. aceștia nu i-au cunoscut pe inculpații R.I. sau G.V. și nu au avut relații comerciale cu SC T. SRL sau SC L.G. SRL.

Din cuprinsul adresei din 10 martie 2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanța, reiese că autovehiculul înmatriculat sub nr. CT-07-XXX, înscris pe factura din 21 mai 2007, aparține numitului B.M. din Constanța, care potrivit declarației martorei L.R.M., fiica acestuia, a decedat la data de 06 aprilie 2007. În perioada 2006-2007 autovehiculul s-a aflat în localitatea Dobrovăț, județul Iași, și nu a fost înstrăinat sau împrumutat altor persoane.

Martora L.R.M. a susținut că mașina era carosată, și nu se puteau transporta decât bunuri de mici dimensiuni.

Din probele aflate la dosar - adresa din 11 martie 2010 și fișele privind evidența populației-a reieșit că sunt nereale și mențiunile referitoare la ceilalți delegați înscriși în cuprinsul facturilor din 29 februarie 2008, din 03 ianuarie 2008 și din 12 martie 2008 respectiv S.M. și P.A.

În realitate, seria și numărul cărții de identitate care figurează în facturi ca aparținând delegatului S.M., a aparținut numitului S.I., decedat încă de la data de 14 octombrie 2005, anterior întocmirii facturilor, iar cea care figurează ca aparținând delegatului P.A., a aparținut martorului M.A.M. Acesta a declarat că în vara anului 2007, i-au fost sustrase documentele de identitate în timp ce se afla pe str. I. din Zona Industrială a municipiului Constanța. După cca. o săptămână, a găsit la tomberonul de gunoi documentele care i-au fost sustrase, iar în vara anului 2008 a schimbat cartea de identitate deoarece expirase termenul de valabilitate.

Martorul a mai precizat că nu a cunoscut pe niciunul dintre inculpați și nici nu a avut relații comerciale cu SC T. SRL sau SC L.G. SRL.

Cu ocazia audierii la data de 12 decembrie 2011 în prezența apărătorului ales, dar și în fața instanței, inculpatul G.V. a declarat că nu deține o explicație pentru toate aceste mențiuni nereale din cuprinsul facturilor, dar a susținut în continuare că marfa a existat în materialitatea ei și i-a fost livrată cu mijloacele de transport înscrise în respectivele documente, de către SC T. SRL.

Prin sentința civilă nr. 4098/COM din 17 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța (Dosar nr. 2116/118/2010) s-a dispus închiderea procedurii insolvenței aplicată față de debitoarea SC T. SRL Constanța, și radierea debitoarei din Registrul Comerțului.

În cauză a fost efectuată și o expertiză contabilă de către expertul desemnat Ș.L., concluzia fiind aceea că din punct de vedere contabil operațiunile comerciale dintre SC T. SRL și SC L.G. SRL, sunt nereale.

Anterior, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție despre existența indiciilor de comitere a infracțiunilor de evaziune fiscală și de spălare a banilor, iar la data de 17 martie 2009, inspectori din cadrul Administrației Finanțelor Publice Constanța au efectuat o inspecție fiscală având ca obiect stabilirea obligațiilor datorate bugetului de stat de SC T. SRL.

După verificarea documentelor contabile, expertiza a constatat că în perioada 2006-2008, SC T. SRL Constanța nu a organizat și nici întocmit evidența contabilă în conformitate cu dispozițiile legale din care să rezulte operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate. în perioada menționată, a întocmit un număr de 19 facturi din care rezultă că a vândut SC L.G. SRL marfă în valoare de 768 279,54 RON.

SC T. SRL, deși a înregistrat o parte din facturi, nu a înregistrat contravaloarea acestora ca venit în evidența contabilă, și nu a făcut dovada provenienței mărfurilor, deoarece nu deține facturi de aprovizionare la rândul său de la furnizori și documente de intrare-recepție a mărfurilor și nici documente privind achitarea mărfurilor.

Fără aceste cerințe prevăzute de Legea nr. 82/1991 privind organizarea și conducerea contabilității, H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a Normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1850/2004, privind registrele și formularele financiar contabile, facturile nu îndeplinesc condițiile legale de formă și de fond pentru a fi înregistrate în contabilitate.

SC L.G. SRL a organizat și întocmit evidența contabilă în conformitate cu legislația în vigoare, cu excepția celor 19 facturi pe care le-a înregistrat în contabilitate fără ca acestea să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a constitui documente justificative, deoarece nu a existat nici un document care să facă dovada livrării efective a mărfurilor și a recepției acestora, respectiv avizele de însoțire a mărfurilor și notele de intrare-recepție.

Coroborat și cu declarațiile inculpatului R.I., potrivit cărora mărfurile din cele 19 facturi nu au existat în materialitatea lor, a reieșit că operațiunile comerciale dintre SC T. SRL și SC L.G. SRL sunt nereale.

Deși în fapt inculpatul R.I. nu a livrat niciodată mărfurile coinculpatului G.V., acesta a achitat contravaloarea celor 19 facturi, respectiv suma de 768.279,54 RON prin patru unități bancare, Banca R.D., Banca B., C. Bank și Banca T. și a fost retrasă în numerar de către inculpatul R.I. din conturile SC T. SRL deschise la Banca R.D., R. Bank și F. Bank (în prezent C.E. Bank), fiind restituită, inculpatului G.V., la început personal, iar apoi prin intermediul numitului G.S. care îl așteptau Ia bancă.

Întrucât SC T. SRL a încasat contravaloarea celor 19 facturi, dar nu a înregistrat-o ca venit și nu poate face dovada cu documente legale a achitării acestor mărfuri la furnizorii săi, expertiza a reținut că a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 226.312,80 RON reprezentând, suma de 103.231,36 RON impozit pe profit și suma de 123.081,04 RON TVA.

Prin evidențierea în contabilitate a cele 19 facturi, SC L.G. SRL a produs bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 123.081,04 RON reprezentând contravaloarea TVA-ului dedus de societate lunar din TVA-ul colectat datorat bugetului de stat, la care aceasta nu avea dreptul, deoarece operațiunile erau nereale.

Suma de 577.936 RON, reprezentând contravaloarea materialelor din cele 19 facturi, pe care inculpatul G.V. susține că le-a folosit la construirea hotelului, a fost înregistrată în patrimoniul SC L.G. SRL Constanța în contul 231 „Imobilizări în curs de execuție” și a majorat în mod nejustificat valoarea totală a mijlocului fix, afectând cheltuielile societății pe toată durata de viață normală a investiției, de la data punerii în funcțiune până la amortizarea integrală.

La efectuarea expertizei a participat și expertul parte O.Z., desemnat de inculpatul G.V., care a refuzat consemnarea punctului său de vedere la obiectivele din lucrarea întocmită de expertul desemnat și până la termenul stabilit prin ordonanța procurorului, motivând faptul că expertul Ș.L. nu i-a pus la dispoziție răspunsurile sale, pentru ca în raport de acestea să-și poată formula propriile răspunsuri.

Față de cererea expertului parte O.Z., care avea obligația de a-și formula punctul de vedere pe baza actelor contabile și nu pe baza concluziilor formulate de expertul desemnat, prin ordonanța procurorului din 09 iunie 2011 s-a dispus expertului O.Z. să procedeze la consemnarea punctului său de vedere la obiectivele menționate pe baza documentelor contabile, care i-au fost puse la dispoziție conform procesului-verbal întocmit la aceeași dată. În acest fel se explică existența la dosar a două lucrări separate, una întocmită de expertul desemnat și cealaltă de expertul parte.

Răspunsurile expertului parte la obiectivele expertizei reprezintă doar afirmații potrivit cărora operațiunile aferente relațiilor comerciale dintre cele două societăți sunt reale, fiind respectată disciplina financiar-contabilă deoarece facturile au fost înregistrate în contabilitatea SC L.G. SRL și au fost achitate cu ordine de plată, fără a oferi vreun argument financiar-contabil bazat pe legislația în vigoare.

La raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat Ș.L., inculpatul G.V. a formulat obiecțiuni, iar după răspunsul primit nu au mai fost formulate noi obiecțiuni.

La data de 12 decembrie 2011, cu ocazia audierii, inculpatul G.V. a depus la dosar prin intermediul avocatului ales, note scrise în care se menționează că potrivit legislației în vigoare, SC L.G. SRL nu avea obligația de a verifica proveniența mărfurilor achiziționate de la SC T. SRL, astfel că nu poate fi considerată incorectă înregistrarea în evidența contabilă efectuată doar în baza facturilor. În cuprinsul notelor este invocată folosirea în mod nejustificat a dispozițiilor Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 3512/2008, deoarece la data emiterii facturilor acesta nu se afla în vigoare, producând efecte abia la 01 ianuarie 2009.

Conținutul notelor scrise nu poate fi avut în vedere deoarece se referă în exclusivitate la facturi ca documente contabile, făcând abstracție de documentele referitoare la mențiunile nereale înscrise în facturi, referitoare la delegați și autovehiculele menționate că ar fi efectuat transporturile.

Referitor la incidența Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 3512/2008, în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul desemnat s-a precizat că acest act normativ care a abrogat Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1850/2004, aplicabil până la data de 31 decembrie 2008, „reia și nominalizează la pct. 2 elementele principale pe care trebuie să le cuprindă documentele justificative, fiind aceleași din actul normativ precedent.”

În faza de cercetare judecătorească inculpatul G.V. a solicitat administrarea probei cu o altă expertiză contabilă, având ca obiective exact aceleași obiective formulate și în faza de urmărire penală, la care de altfel s-a răspuns de către expert.

Ținând seama de cele trei lucrări efectuate în faza de urmărire penală (cea a expertului desemnat, a expertului parte și răspunsul la obiecțiunile formulate), poziția expertului parte, instanța a respins această probă.

Prin adresa din 26 iulie 2011 și adresa din 28 martie 2012 Statul Român, prin A.N.A.F. București, prin D.G.F.P. Constanța s-a constituit parte civilă în procesul penal în contra inculpatului R.I. cu suma de totală de 226.312,80 RON (din care suma de 103.231,76 RON reprezentând impozit pe profit și suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA) și în contra inculpatului G.V. cu suma de 123.081,04 RON sumă dedusă fără drept, pentru ambii plus majorări de întârziere până la data stingerii sumei datorate.

Situația de fapt redată și reținută de către instanță rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: sesizarea Gărzii Financiare Constanța; sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; note de constatare întocmite de Garda Financiară Constanța la SC T. SRL și la SC L.G. SRL; proces-verbal de inspecție fiscală întocmit de D.G.F.P. Constanța la SC T. SRL; documente financiar-contabile și documente bancare privind relațiile comerciale dintre SC T. SRL și SC L.G. SRL; cele 19 facturi fiscale - din 05 septembrie 2006, din 09 septembrie 2006, din 12 septembrie 2006, din 14 septembrie 2006, din 18 septembrie 2006, din 27 septembrie 2006, din 02 octombrie 2006, din 01 noiembrie 2006, din 08 noiembrie 2006, din 02 decembrie 2006, din 05 februarie 2006, din 18 decembrie 2006, din 14 mai 2007, din 21 mai 2007, din 29 februarie 2008, din 03 martie 2008, din 12 martie 2008; model de bon de mână; raport de expertiză financiar-contabilă și obiecțiuni la raportul de expertiză; adresa de prejudiciu și cerere de constituire de parte civilă; adresa din 30 aprilie 2010 întocmită de SC E.C.

SRL Constanța; adresa din 15 martie 2010 întocmită de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București; adresa din 10 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brăila; adresa din 10 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanța; adresa din 11 martie 2010 întocmită de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Constanța; procura autentificată la notariat în 04 decembrie 2008; documente din care rezultă demersul inculpatului R.I. de achiziționa un alt imobil; proces-verbal de confruntare din data de 12 decembrie 2011 între inculpații G.V.

și R.I.; adresa Oficiului Registrului Comerțului din 03 februarie 2012 privind SC T. SRL Constanța și SC L.G. SRL Constanța; acte de constituire a SC L.G. SRL; sentința civilă nr. 4098/COM din 17 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța privind SC T. SRL Constanța (Dosar nr. 2116/118/2010); adresă Oficiului Registrului Comerțului din 15 martie 2012 privind SC T. SRL Constanța; adresa din 28 martie 2012 emisă de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - A.F.P. Constanța privind menținerea pretențiilor civile formulate în faza de urmărire penală prin adresa din 26 iulie 2011, la care a fost anexat raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 17 martie 2009; declarațiile martorilor H.C., H.G., M.A.M., L.R.M., R.J., G.L., B.M.G., M.P., C.M.; referate de evaluare întocmite pentru inculpații R.I.

și G.V. de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța; declarațiile inculpaților R.I. și G.V.

În termen legal, împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel inculpații R.I. și G.V.

Apelul declarat de către inculpatul R.I. vizează greșita soluționare a acțiunii penale, cât și greșita soluționare a acțiunii civile.

În ceea ce privește acțiunea penală, apelantul R.I. a solicitat să fie reapreciate circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa și, prin reținerea de circumstanțe atenuante, să se dispună redozarea pedepsei aplicate prin reducerea cuantumului acesteia.

În ceea ce privește critica privind greșita soluționare a acțiunii civile apelantul inculpat R.I. a solicitat desființarea sentinței apelate și înlăturarea obligării sale de plata sumei de 226.312,80 RON, întrucât a susținut acesta, nu a beneficiat de nici o sumă de bani așa cum s-a reținut prin actul de inculpare.

Apelul declarat de către inculpatul G.V. vizează nelegalitatea și netemeinicia sentinței primei instanțe, în sensul că, în mod greșit s-a dispus condamnarea sa, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă existența vreunei infracțiuni, astfel încât se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar dacă se va constata că există vreo faptă de natură penală să se dispună achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d), întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

În plus față de motivele de apel scrise, apelul inculpatului G.V. critică greșita condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2000, întrucât această infracțiune nu există.

Cu privire la celelalte infracțiuni, respectiv aceea de evaziune fiscală, a susținut că se impune, în raport de modalitatea de comitere și de consecințele acesteia, în principal, achitarea, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse reindividualizate cu aplicarea art. 81 sau art. 86 C. pen.

Prin decizia penală nr. 156/P din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a dispus:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de inculpații R.I. și G.V. împotriva sentinței penale nr. 290 din 18 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1/118/2012.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen s-a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării a faptelor reținute în sarcina inculpatului R.I. din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.

În baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului R.I. prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci în pedepsele componente de 1 an închisoare, 1 an și 6 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța) și sporul de 6 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului R.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța și s-a stabilit inculpatului R.I. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată de prima instanță inculpatului R.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța și s-a stabilit inculpatului R.I. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare și 1 an și 10 luni închisoare, stabilite ca efect al aplicării dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului R.I. prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 10 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final R.I. urmând a executa pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului R.I. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării a faptelor reținute în sarcina inculpatului G.V. din infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului G.V. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului G.V. pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 10 luni, stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. inculpatul G.V. se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute la lit. b), c) și d) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

A fost obligat inculpatul R.I. către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanța la plata sumei de 103.231,76 RON, reprezentând impozit pe profit.

Au fost obligați în solidar inculpații R.I. și G.V., iar inculpatul G.V. în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanța către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanța la plata sumei de 123.081,04 RON, reprezentând TVA.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la soluționarea apelurilor au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 150 RON reprezentând onorarii parțiale apărători desemnați din oficiu - avocat B.C.T. (75 RON) și avocat I.S. (75 RON) urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile formulate cât și din oficiu, Curtea a constatat următoarele:

Instanța de fond a dispus în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., condamnarea inculpatului R.I. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

A constatat că infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 și de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., au fost săvârșite în concurs ideal sau formal în condițiile art. 33 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. b) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul R.I. executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 83 C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci (Dosar nr. 1533/324/2007) și executarea acesteia alăturat pedepsei stabilite.

În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., și cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, pentru infracțiunea de spălare de bani, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., și cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea tuturor pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul R.I. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare.

A făcut aplic. art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 83 C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci (Dosar nr. 1533/324/2007) și executarea acesteia alăturat pedepsei cu închisoarea stabilite prin prezenta sentință penală.

În final, inculpatul R.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 8 luni închisoare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada 2006-2008, inculpatul R.I. în calitate de administrator al SC T. SRL Constanța, nu a înregistrat în evidența contabilă a societății veniturile în sumă de 768.279,54 RON, încasate și retrase în numerar din contul societății, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 226.312,80 RON din care 103.231,76 RON impozit pe profit și 123.081,04 RON reprezentând TVA.

În aceeași perioadă de timp, respectiv 2006-2008, în calitate de administrator al SC T. SRL Constanța, inculpatul a întocmit un număr de 19 facturi, reprezentând operațiuni nereale, cu SC L.G. SRL l-a ajutat pe inculpatul G.V. să evidențieze în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale; contravaloarea celor 19 facturi fiscale este în sumă de 577.936 RON și ea reprezintă contravaloarea materialelor cu care a fost majorată în mod nereal valoarea mijlocului fix (hotel) și suma de 123.081,04 RON reprezentând contravaloare TVA dedus, la care inculpatul G.V. nu avea dreptul.

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, fiind indicate motivele și mijloacele de probă ce susțin săvârșirea faptelor în maniera descrisă prin sentința penală apelată.

Inculpatul R.I. a efectuat livrări de mărfuri, prin intermediul societății pe care o administra - SC T. SRL Constanța - în favoarea societății administrate de inculpatul G.V., având o valoare totală de 768.279,54 RON, operațiunile fiind înscrise în facturile din 05 septembrie 2006, din 09 septembrie 2006, din 12 septembrie 2006, din 14 septembrie 2006, din 18 septembrie 2006, din 27 septembrie 2006, din 02 octombrie 2006, din 01 noiembrie 2006, din 08 noiembrie 2006, din 02 decembrie 2006, din 05 februarie 2006, din 18 decembrie 2006, din 14 mai 2007, din 21 mai 2007, din 29 februarie 2008, din 03 martie 2008 și din 12 martie 2008.

Au fost livrate bunuri de genul tărâțe, stâlpi beton, picamer, generator, centrală termică, cutii PVC, plăci beton, motor marca P., plăci azbociment, fier beton, beton, lăzi PVC, piei bovină, piei ovine, BCA și au fost efectuate lucrări de manoperă și construcții.

Bunurile livrate către SC L.G. SRL au fost înregistrate în contabilitatea SC L.G. SRL Constanța; totodată inculpatul G.V. a plătit către SC T. SRL Constanța contravaloarea bunurilor, conform ordinelor de plată din 16 octombrie 2006, din 18 octombrie 2006, din 24 octombrie 2006, din 07 noiembrie 2006, din 13 noiembrie 2006, din 15 noiembrie 2006, din 16 noiembrie 2006, din 17 noiembrie 2006, din 29 noiembrie 2006, din 30 noiembrie 2006, din 18 decembrie 2006, din 15 decembrie 2006, din 21 decembrie 2006, din 26 februarie 2007, din 27 februarie 2007, din 11 mai 2011, din 14 mai 2007, din 21 mai 2007, din 05 martie 2008, din 18 martie 2008. Ordinele de plată au fost semnate de către inculpatul G.V., cu excepția unui singur ordin semnat de numitul G.S.

Toate aceste operațiuni comerciale sunt confirmate de inculpații R.I. și G.V. Inculpatul R.I. a recunoscut și fictivitatea acestor operațiuni comerciale, declarând că operațiunile comerciale efectuate cu SC L.G. SRL nu au fost reale, nu au fost înregistrate în contabilitatea SC T. SRL Constanța, mărfurile înscrise în respectivele facturi nu au existat niciodată în materialitatea lor și nu a deținut vreun document din care să rezulte că la rândul său a achiziționat și recepționat aceste mărfuri.

Inculpatul R.I. a declarat că a procedat de această manieră la solicitarea inculpatului G.V., pe care l-a cunoscut prin intermediul numitului G.I. A mai declarat că a retras în numerar toate sumele virate în contul SC T. SRL de către SC L.G. SRL, reprezentând contravaloarea facturilor menționate mai sus, iar aceste sume au fost remise inculpatului G.V. sau numitului G.S., conform unei înțelegeri prealabile.

Declarațiile inculpatului R.I. au fost susținute de declarațiile martorei R.M.S., care a descris tot acest mecanism pus în practică la solicitarea inculpatului G.V., dar și de declarațiile martorelor B.M.G. și C.M., care au ținut evidența contabilă a SC T. SRL Constanța, acesta declarând că nu au văzut documente care să ateste relațiile comercial dintre SC T. SRL Constanța și SC L.G. SRL.

În consecință, inculpatul R.I. a recunoscut săvârșirea faptelor, respectiv întocmirea unor facturi fiscale ce atestau operațiuni comerciale nereale, înregistrarea în parte a acestora în contabilitatea SC T. SRL Constanța, primirea contravalorii bunurilor din facturile fiscale, retragerea acestora în numerar și remiterea către inculpatului G.V., personal sau prin intermediar, dar în baza unei înțelegeri prealabile.

Inculpatul G.V. a recunoscut înregistrarea facturilor fiscale în contabilitate, achitarea acestora către SC T. SRL Constanța, dar a negat înțelegerea frauduloasă cu inculpatul R.I., susținând că nu avea cunoștință despre caracterul nereal al facturilor, după cum a negat că primea ulterior de la inculpatul R.I. sumele plătite în mod legal, prin ordine de plată.

Apărarea inculpatului a fost infirmată de declarațiile persoanelor menționate mai sus, dar și faptul că societatea inculpatului nu a dispus niciodată de resursele materiale, logistice, umane pentru livrarea unor cantități de mărfuri de genul celor enumerate în facturi.

Mențiunile din cuprinsul facturilor privind persoanele delegate, autovehiculele cu care s-ar fi realizat transportul vizează persoane a căror identitate nu are corespondent în realitate ori care nu aveau cunoștință despre aceste livrări de mărfuri, autovehicule care nu permiteau transportul de mărfuri sau cu numere de înmatriculare nereale.

În măsura în care inculpatul G.V. nu ar fi cunoscut fictivitatea mențiunilor din facturi, apare inexplicabil cum nu a sesizat la primirea mărfurilor, personal sau prin angajații săi, neconcordanțele din mențiunile din facturi cu privire la numele delegaților, numerele de înmatriculare a autovehiculelor.

Având în vedere contextul în care a avut loc livrarea mărfurilor, declarațiile inculpatului R.I., martorilor R.M.S., B.M.G. și C.M., dar și declarațiile persoanelor audiate în legătură cu mențiunile de pe facturi privind numele delegaților și datele de identificare ale autovehiculelor, în mod corect prima instanță a reținut că inculpatul G.V. avea cunoștință despre caracterul fictiv al facturilor, pe care le-a înregistrat în contabilitate.

Ca urmare, s-a impus a se da eficiență juridică declarațiilor inculpatului R.I., ale cărui susțineri se coroborează cu restul probatoriul administrat în cauză.

Ținând seama de starea de fapt reținută de prima instanță, Curtea a apreciat însă că faptele comise de inculpații R.I. și G.V. au primit o încadrare juridică greșită, iar pentru unele dintre fapte s-a dispus în mod neîntemeiat condamnarea celor doi inculpați.

Prima instanță a reținut că fapta inculpatului R.I. de a întocmi 19 facturi reprezentând operațiuni nereale cu SC L.G. SRL prin care l-a ajutat pe inculpatul G.V., administrator ale acestei societăți, să evidențieze în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, respectiv suma de 577.936 RON reprezentând contravaloarea materialelor cu care a fost majorată în mod nereal valoarea mijlocului fix (hotel) și suma de 123.081,04 RON reprezentând contravaloarea TVA dedus, la care nu avea dreptul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pentru inculpatul G.V. s-a reținut că fapta de a înregistra în evidența contabilă a societății 19 facturi care nu au avut la bază operațiuni reale, prin care a obținut suma de 123.081,04 RON, reprezentând contravaloarea TVA dedus la care nu avea dreptul și a produs inducerea în eroare cu privire la obligațiile către bugetul statului, prezentând ca adevărate operațiuni comerciale intervenite între SC T. SRL și SC L.G. SRL pentru materiale în valoare de 577.936 RON, care în realitate nu au existat în materialitatea lor, fiind fictive, și care au majorat în mod nereal valoarea mijlocului fix (hotel) cu această sumă, cu efecte asupra cheltuielilor societății reprezentând amortizarea pe toată durata normală de viață a construcției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 și de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

Rezumând, s-a reținut că înregistrarea celor 19 facturi ce atestau operațiuni nereale a avut ca urmare atât o inducere în eroare cu privire la obligațiile către bugetul statului, cât și majorarea în mod nereal a valorii mijlocului fix pentru care s-a dedus fără drept, de la bugetul statului suma de 123.081,04 RON, reprezentând TVA.

Potrivit art. 215 C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obține pentru sine ori pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

Constituie infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Infracțiunea de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, cum este și cazul prezentei spețe, implică o acțiune de inducere în eroare a organelor cu competențe în domeniul verificărilor evidențelor fiscale și a stabilirii obligațiilor fiscale datorate statului de SC L.G. SRL, ca efect al efectuării unor înregistrări nereale, astfel că se poate susține că infracțiunea de evaziune fiscală reglementată de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 constituie o formă specială de înșelăciune, pe care legiuitorul a înțeles să o încrimineze distinct.

În cauză este evident că există o singură faptă, așa cum de altfel a menționat explicit prima instanță, dar nu s-a putut reține în concurs ideal infracțiunea încriminată prin norma generală, respectiv înșelăciunea cu infracțiunea încriminată prin norma specială, anume evaziunea fiscală. În condițiile săvârșirii unei singure fapte care este de natură să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiune încriminate prin legea generală, dar și ale altei infracțiuni încriminată într-o lege specială nu sunt incidente dispozițiile art. 33 lit. b) C. pen., cum greșit a reținut prima instanță, ci își găsește aplicarea principiul specialia generalibus derogant, potrivit cu care reglementarea specială are prioritate față de reglementarea specială.

Infracțiunea de evaziune fiscală include și consecințele produse prin majorarea în mod nereal a valorii mijlocului fix (hotel) cu suma de 577.936 RON, cu efecte asupra cheltuielilor societății reprezentând amortizarea pe toată durata normală de viață a construcției, fiind un prejudiciu ce se produce în timp, pe perioada amortizării valorii mijlocului fix, dar tot în considerarea acelorași înregistrări nereale în contabilitatea societății, astfel că această urmare nu a putut fi analizată distinct pentru a atrage și incidența infracțiunii de înșelăciune.

Din situația de fapt descrisă în rechizitoriu, cât și în sentința primei instanțe, rezultă fără nici un dubiu că tranzacțiile comerciale, care în realitate nu au avut loc, au vizat diminuarea cuantumului impozitului care revenea statului prin majorarea artificială a cheltuielilor pe care le-a avut de suportat și prin evidențierea unor facturi ce reflectă operațiuni nereale, aspecte ce constituie doar infracțiunea de evaziune fiscală.

În consecință, s-a impus a se reține pentru inculpații G.V. și R.I. săvârșirea unei infracțiuni prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma autoratului pentru inculpatul G.V., respectiv forma complicității pentru inculpatul R.I.

Astfel, s-a schimbat încadrarea faptelor reținute în sarcina inculpatului R.I. din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea unică prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pentru inculpatul G.V. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Urmează ca inculpatul G.V. să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 la o pedeapsă egală în cuantum cu cea stabilită de prima instanță, respectiv 1 an și 10 luni închisoare, ca efect al reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., ce nu poate fi înlăturată în calea de atac a inculpatului, conform art. 372 C. proc. pen.

La fel, inculpatul R.I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, cuantum identic cu cel stabilit de prima instanță, din rațiuni identice cu cele menționate în cazul inculpatului G.V., respectiv respectarea principiului non reformatio in pejus.

Prin stabilirea acestor pedepse pentru inculpați, prima instanță a dat dovadă de suficientă clemență, în condițiile în care a aplicat pedepse sub minimul special, deși prejudiciul este semnificativ, iar durata activității infracționale este mare, așa încât o reducere mai mare a pedepselor nu ar mai asigura atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen.

În sarcina inculpatului R.I. s-a mai reținut săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu a înregistrat în evidența contabilă a SC T. SRL Constanța veniturile în sumă de 768.279,54 RON încasate și retrase în numerar din contul societății, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 226.312,80 RON, reprezentând suma de 103.231,76 RON impozit pe profit și suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA.

Prima instanță a pronunțat în mod corect condamnarea inculpatului R.I. pentru săvârșirea acestei infracțiuni. Inculpatul R.I. a recunoscut încasarea sumei totale de 768.279,54 RON de la SC L.G. SRL, valoare aferentă celor 19 facturi prin care se atesta în mod fictiv că SC T. SRL Constanța ar fi livrat către SC L.G. SRL diferite bunuri.

Expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală analizează plățile încasate de SC T. SRL Constanța de la SC L.G. SRL, concluzionând că aceste încasări nu au fost înregistrate în contabilitate de inculpatul R.I., consecința fiind neplata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, motiv pentru care este justificată soluția de condamnare a inculpatului R.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, sub acest aspect urmând a fi menținută hotărârea primei instanțe.

De asemenea, în sarcina inculpatului G.V. s-a reținut săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât urmare unei înțelegerii avute cu inculpatul R.I. acesta din urmă nu a înregistrat în contabilitate veniturile în sumă de 768.279,54 RON reprezentând contravaloarea celor 19 facturi emise de acesta ,respectiv de SC T. SRL către SC L.G. SRL.

Pentru a stabili în ce măsură există o activitate de complicitate a inculpatului G.V. la săvârșirea de către inculpatul R.I., în calitate de autor, a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 trebuie observat că această infracțiune a constat, sub aspectul elementului material specific laturii obiective, într-o inacțiune - neînregistrarea în contabilitate a veniturilor în sumă de 768.279,54 RON.

Având în vedere specificul elementului material al infracțiunii, care nu a presupus o activitate materială, în mod evident nu a putut exista din partea inculpatului G.V. o complicitate materială la săvârșirea infracțiunii. Astfel, în cauză poate subzista doar o complicitate morală din partea inculpatului G.V.

Complicitatea morală presupune efectuarea de acte de sprijinire a infracțiunii, din perspectiva laturii subiective, cum ar fi acte de consolidare sau întreținere a rezoluției infracționale, promisiunea de ajutor, oferirea de indicații.

În cauză s-a constatat existența unei înțelegeri între inculpați, în baza căreia inculpatul R.I. urma să întocmească facturi privind livrări fictive de bunuri către SC L.G. SRL, iar sumele de bani primite de SC T. SRL Constanța cu titlu de contravaloare a bunurilor livrate către SC L.G. SRL să fie retrase din bancă și remise, direct sau indirect, inculpatului G.V.

S-a observat interesul inculpatului G.V. ca prin săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală să reușească să scoată ilicit din patrimoniul SC L.G. SRL sume de bani, prin crearea aparenței că sumele au fost plătite pentru achiziționarea unor bunuri.

Nu sunt date că inculpatul G.V. ar fi manifestat vreun interes pentru situația inculpatului R.I. sau a SC T. SRL Constanța, care au fost simple instrumente în atingerea scopului său infracțional.

De altfel, inculpatul R.I. nici nu s-a întâlnit în mod regulat cu inculpatul, declarând că s-au întâlnit o singură dată, când i-a solicitat emiterea unei facturi pentru SC L.G. SRL, fără a avea o înțelegere explicită cu inculpatul G.V., întâlnirile mai frecvente fiind cu numitul G.S.

Curtea a reținut că nu sunt probe care să susțină aprecierea că inculpatul G.V. a ajutat, din punct de vedere subiectiv, pe inculpatul R.I. să săvârșească infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Interesul inculpatului G.V. viza exclusiv obținerea sumelor de bani prin operațiunile comerciale fictive, fără a fi interesat de modul în care inculpatul R.I. evidenția sau nu în contabilitatea SC T. SRL Constanța toate aceste operațiuni comerciale fictive. Din declarația inculpatului R.I. rezultă că i se dădeau datele necesare pentru completarea facturilor și era anunțat când trebuia să ridice sumele de bani din contul bancar, inculpatul G.V. neavând vreo implicarea în activitatea de evidențiere contabilă a SC T. SRL Constanța.

În consecință, Curtea a apreciat că nu există în cauză vreun element care să susțină săvârșirea de către inculpatul G.V. a unor acte de complicitate morală la săvârșirea de către inculpatul R.I. a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, așa încât s-a dispus achitarea inculpatului G.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Pentru ambii inculpați s-a dispus trimiterea în judecată, iar prima instanță a dispus condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, fapta constând în transferarea sumei de 768.279,54 RON de la SC L.G. SRL la SC T. SRL Constanța, ce provenea din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și de înșelăciune, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani.

Potrivit art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 constituie infracțiune de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepse.

Operațiunea de spălare a banilor este un proces prin care se dă o aparență de legalitate unor profituri obținute din infracțiuni. Acest proces dinamic se desfășoară în trei etape, respectiv obținerea fondurilor obținute în mod direct sau indirect din infracțiuni, ascunderea originii infracționale a veniturilor, disponibilizarea banilor și reinvestirea lor în activități legale.

Ceea ce interesează din perspectiva infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 este etapa a doua a ascunderii originii infracționale a veniturilor prin diferite operațiuni.

Obiectul material al infracțiunii îl constituie un bun care provine din săvârșirea unei alte infracțiuni, care are caracterul de infracțiune principală în raport cu infracțiunea de spălare de bani. Prioritară este săvârșirea unei infracțiuni care are drept rezultat obținerea unor bunuri, acestea constituind și obiectul material al infracțiunii de spălare de bani.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 constă într-o acțiune de schimbare sau transfer de bunuri, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestuia.

În speță, s-a reținut că s-a realizat un transfer de bunuri, care a constat în operațiuni de deplasare a capitalului de la SC L.G. SRL la SC T. SRL Constanța. S-a afirmat în actul de acuzare, dar și în hotărârea primei instanțe, că a fost transferată suma de 768.279,54 RON, provenind din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune.

Situația premisă de la care s-a pornit este vădit eronată, întrucât suma de 768.279,54 RON nu are o origine ilicită anterioară, provenind din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune; nu s-a demonstrat în cauză că suma plătită de către SC L.G. SRL și deținută în conturi bancare de această societate ar fi avut o proveniență ilicită sau provenind din săvârșirea altor infracțiuni.

Această sumă nu s-a dovedit că avea origini ilicite la momentul la care a fost transferată de la SC L.G. SRL către SC T. SRL Constanța, nu constituia la momentul transferului rezultatul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală sau înșelăciune. Abia după realizarea transferului fondurilor prezumate licite a fost comisă infracțiunea de evaziune fiscală al cărei produs îl constituie suma de 768.279,54 RON. Așadar, suma de 768.279,54 RON nu avea inițial o origine infracțională, dar după introducerea în circuitul evazionist și retragerea din conturile bancare de către inculpatul R.I. a reprezentat produsul unei infracțiuni.

Pentru a fi reținută această infracțiune, condiția cerută de Legea nr. 656/2002 este originea ilicită anterioară a bunurilor care au format obiectul transferului ulterior, legea definind caracterul ilicit al provenienței bunurilor numai identificându-le drept bunuri provenite din săvârșirea de infracțiuni.

Întrucât suma de 768.279,54 RON nu provenea la momentul transferului între cele două societăți din săvârșirea unei infracțiuni, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, urmând ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. d) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpaților R.I. și G.V. pentru această infracțiune.

Concluzionând, Curtea a reținut că inculpatul R.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar inculpatul G.V. se face vinovat de comiterea infracțiunii prev. de art. prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Inculpatul R.I. a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

Prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 255 din 10 mai 2006 a Curții de Apel Constanța, inculpatul R.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în condițiile art. 81 C. pen.

Prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci inculpatul R.I. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., iar în baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța. Conform art. 36 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată de 1 an închisoare cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța, urmând să execute în final pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 6 luni închisoare, pedeapsa finală fiind de 2 ani închisoare, în condițiile art. 81 C. pen.

Faptele din prezenta cauză au fost comise de inculpatul R.I. în perioada 2006-2008, astfel că în raport de condamnarea stabilită prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța au fost stabilite în stare de recidivă postcondamantorie (această pedeapsă nu era considerată executată la data comiterii faptelor); în raport cu infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, cele două infracțiuni din prezenta cauză se află în concurs real.

Prima instanță a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, însă faptele din prezenta cauză nu au fost comise în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, ci au început a fi comise anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Este adevărat că epuizarea infracțiunilor din prezenta cauză a avut loc după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, însă în cazul infracțiunilor continue sau continuate, cum este cazul în speță, consecințele juridice de genul stabilirii stării de recidivă, revocării liberării condiționate, suspendării condiționate a executării pedepsei, întreruperea cursului prescripției și a termenului de reabilitare, se produc din momentul în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, fără legătură cu momentul epuizării.

Astfel, faptele din prezenta cauză atrag incidența dispozițiilor art. 85 C. pen. privind anularea suspendării condiționate a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, deoarece consumarea infracțiunilor s-a produs anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Starea de recidivă postcondamnatorie este incidentă în raport de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța, dar dispozițiile art. 83 C. pen. nu sunt aplicabile nici măcar pentru această pedeapsă, dat fiind că suspendarea condiționată a executării acestei pedepse a fost anulată prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, caz în care nu mai poate interveni revocarea suspendării condiționate (în acest sens este decizia nr. 42/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii).

S-au aplicat dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., art. 39 alin. (1) C. pen. pentru cele două pedepse stabilite inculpatului R.I. în prezenta cauză prin raportare la pedeapsa stabilită prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța, iar pedepsele rezultate au fost contopite, potrivit regulilor concursului de infracțiuni, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci, la care s-a adăugat sporul de 6 luni, stabilit cu caracter definitiv prin acesta hotărâre, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat și nu poate fi înlăturat.

Pedeapsa finală aplicată inculpatului R.I. se va executa în regim privativ de libertate, întrucât reținerea stării de recidivă, raportat la o pedeapsă anterioară de 1 an și 6 luni închisoare, împiedică aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen., care sunt condiționate de inexistența unei hotărâri anterioare de condamnare mai mari de 6 luni închisoare, respectiv 1 an închisoare.

Cu privire la inculpatul G.V., în raport de unica pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Curtea a avut în vedere datele personale ale inculpatului care este o persoană tânără, este căsătorit, studii medii, este la primul conflict cu legea penală, participând la toate chemările organelor de urmărire penală și instanțelor de judecată.

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere asigură și finalitatea urmărită de legiuitor prin încriminarea evaziunii fiscale - evitarea prejudicierii bugetului de stat prin omisiunea plății taxelor și impozitelor sau recuperarea prejudiciilor deja produse, întrucât în perioada cât inculpatul se află în termenul de încercare are obligația de a plăti despăgubirile civile, sub sancțiunea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în timp ce o pedeapsă privativă de libertate ar îngreuna substanțial posibilitățile de acoperire a prejudiciului.

În concluzie, Curtea a apreciat că prezenta condamnare constituie un avertisment suficient pentru inculpatul G.V. pentru ca în viitor să nu mai comită alte fapte penale, mai ales că aceasta nu a dezvoltat până în prezent un comportament infracțional repetat și pe perioada termenului de încercare va fi supusă unor măsuri de supraveghere de natură a-i controla comportamentul.

În ceea ce privește soluționarea acțiunii civile, Curtea a constatat că prima instanță a obligat inculpatul R.I. la plata sumei de 226.312,80 RON cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 103.231,76 RON reprezentând impozit pe profit și suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA, plus majorări de întârziere până la data stingerii sumei datorate.

Inculpatul G.V. a fost obligat în solidar cu SC L.G. SRL Constanța la plata sumei de 123.081,04 RON - reprezentând TVA - către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. București, prin D.G.F.P. Constanța, plus majorări de întârziere.

S-a constatat că suma de 123.081,04 RON reprezentând TVA a fost stabilită distinct în sarcina fiecărui inculpat, deși este un prejudiciu care rezultă din săvârșirea aceleiași infracțiuni la a cărei comitere au participat ambii inculpați. Suma de 123.081,04 RON reprezintă TVA aferent sumei de 768.279,54 RON înscrisă în 19 facturi fiscale emise de inculpatul R.I., în calitate de administrator al SC T. SRL Constanța, către SC L.G. SRL Constanța, administrată de inculpatul G.V.

Întrucât suma are același izvor, iar la producerea prejudiciului au contribuit ambii inculpați, sunt incidente dispozițiile art. 1003 din vechiul C. civ., care prevăd că atunci când „delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire”.

Astfel, Curtea a constatat caracterul unic al prejudiciului decurgând din neplata TVA, iar pentru repararea sa sunt ținuți să răspundă ambii inculpați, urmând ca inculpații R.I. și G.V., iar inculpatul G.V. în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanța să fie obligați către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanța la plata sumei de 123.081,04 RON, reprezentând TVA.

Prejudiciul în cuantum de 103.231,76 RON reprezintă impozit pe profit aferent sumei de 768.279,54 RON încasată de SC T. SRL Constanța de la SC L.G. SRL și care nu a fost evidențiată în contabilitate de inculpatul R.I., fiind consecința săvârșirii infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Întrucât inculpatul G.V. nu are vreo contribuție la săvârșirea acestei infracțiuni, fiind achitat de instanța de apel pentru săvârșirea acestei infracțiuni, nu poate răspunde civil alături de inculpatul R.I. pentru repararea acestui prejudiciu, motiv pentru care doar inculpatul R.I. a fost obligat la plata sumei de 103.231,76 RON, reprezentând impozit pe profit.

Curtea a constatat că în mod greșit prima instanță a acordat și majorările de întârziere aferente debitului principal, urmând a fi înlăturate.

Curtea a reținut că răspunderea civilă a inculpatului este reglementată de dispozițiile C. civ., iar nu de cele ale dreptului fiscal, dat fiind că aceasta nu este debitor fiscal, motiv pentru care nu se poate realiza o combinare a celor două tipuri de răspundere civilă. Ca atare, nu s-au putut acorda penalități și dobânzi pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

Infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 sunt, de regulă, infracțiuni de rezultat, care au ca urmare producerea unui prejudiciu material constând în taxele, impozitele sau contribuțiile neachitate către bugetul de stat.

În ipoteza săvârșirii unor infracțiuni de evaziune fiscală există posibilitatea, ca de altfel în cazul oricărei infracțiuni de rezultat, exercitării acțiunii civile alăturat acțiunii penale în cadrul procesului penal.

Acțiunea civilă, conform art. 14 C. proc. pen., are drept scop repararea pagubei produsă prin săvârșirea infracțiunii, iar repararea pagubei se face într-una din modalitățile prevăzute de art. 14 alin. (3) lit. a) - c) C. proc. pen.

În cazul infracțiunilor de evaziune fiscală acțiunea civilă se exercită de A.N.A.F., în calitate de reprezentant al Statului Român, conform H.G. nr. 109/2009 (art. 4 pct. 37).

În practică se constată, ca și în speța de față, că în cererile de constituire de parte civilă, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, A.N.A.F. solicită pe lângă taxele, impozitele sau contribuțiile neachitate către bugetul de stat și dobânzile, penalitățile de întârziere și majorările de întârziere aferente obligațiilor principale, astfel cum sunt prevăzute de C. proc. fisc.

În art. 119 alin. (1) C. proc. fisc., în redactare actuală, se prevede că, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

În art. 120 alin. (1) se prevede că „dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv”. Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.

În art. 1201 alin. (1) se arată că „plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale”, iar cuantumul acestora este prevăzut în alin. (2).

Dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează cumulat și se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Conform art. 1241, majorările de întârziere, prin excepție de la prevederile art. 119 alin. (1) și art. 1201, se datorează pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată datorate bugetelor locale.

Pentru a stabili în ce măsură se pot acorda dobânzile, penalitățile de întârziere și majorări de întârziere aferente obligațiilor principale este necesar a examina principiile care stau la baza rezolvării acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal.

Este acceptat că acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal se soluționează după regulile aplicabile răspunderii civile delictuale, chiar dacă săvârșirea infracțiunii este în legătură cu alt tip de răspundere civilă, cum ar fi, de exemplu, răspunderea contractuală.

Dacă persoana fizică sau juridică dorește să exercite acțiunea civilă în cadrul procesului penal trebuie să accepte rezolvarea acțiunii civile potrivit regulilor răspunderii civile delictuale prevăzute în art. 998 - 1003 C. civ. În cazul în care persoana prejudiciată dorește rezolvarea acțiunii civile conform regulilor stabilite pentru alte tipuri de răspundere civile, are posibilitatea de a se adresa instanței civile pentru repararea pagubei, astfel cum se prevede în art. 19 alin. (1) C. proc. pen.

Aceleași reguli acceptate ca aplicabile în cazul în care persoana prejudiciată are drept de opțiune între răspunderea civilă delictuală și răspunderea contractuală trebuie considerat că sunt aplicabile atunci când persoana prejudiciată are drept de opțiune între răspunderea civilă delictuală și răspunderea fiscală.

Angajarea răspunderii fiscale intervine în conformitate cu regulile instituite de C. proc. fisc. și aceste reguli nu pot fi combinate cu principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală, dat fiind deosebirile de esență dintre acestea. Pentru a evidenția diferențele dintre cele două tipuri de răspundere civilă este necesar a examina noțiunile specifice dreptului fiscal, care individualizează acest tip de răspundere civilă și care nu pot fi aplicate răspunderii civile delictuale.

Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal, iar subiectele raportului de juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport. Debitorul este contribuabilul persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii, iar creditorul este statul, reprezentat de Ministerul Finanțelor prin A.N.A.F. și unitățile sale teritoriale (art. 16, 17 C. proc. fisc.).

Nașterea creanțelor și obligațiilor fiscale are loc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 23).

Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc:

a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri. (art. 85 C. proc. fisc.).

Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz, iar titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii (art. 110 C. proc. fisc.).

Din prezentarea succintă a acestor noțiuni specifice răspunderii fiscale Curtea a opinat în sensul imposibilității aplicării unora dintre prevederile legale ce reglementează răspunderea fiscală în cazul acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, în referire la repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală.

Răspunderea fiscală presupune existența unor raporturi juridice de drept fiscal, a unor creanțe fiscale stabilite în condițiile C. proc. fisc., iar executarea poate fi pornită în baza unui titlu de creanță, pe când în cazul răspunderii civile delictuale raportul juridic ia naștere prin săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și dreptul de creanță este stabilit, în lipsa convenției părților, de instanța de judecată, iar nu printr-o declarație a contribuabilului sau o decizie de impunere a organului fiscal.

În cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, de cele mai multe ori, inculpatul (persoana împotriva căreia se exercită acțiunea civilă) nu are calitatea de debitor fiscal, potrivit regulilor prevăzute în C. proc. fisc., așa cum este și în cazul de față. Debitor fiscal, așa cum s-a arătat, este contribuabilul persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, dar în practică se constată că inculpatul a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală în calitate de administrator al unei societăți comerciale, societate comercială care deținea calitatea de debitor fiscal.

În condițiile în care inculpatul nu are calitatea de debitor fiscal, nu îi sunt aplicabile regulile răspunderii fiscale. Inculpatul este ținut să repare prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, dar acesta nu datorează obligațiile bugetare propriu-zise, nefiind debitor fiscal, ci echivalentul acestora. Atât timp cât inculpatul nu datorează obligațiile bugetare propriu-zise, care reprezintă obligațiile fiscale principale, acesta nu poate fi obligat nici la plata obligațiile fiscale accesorii (dobânzi, penalități de întârziere, majorări de întârziere). Obligațiile fiscale accesorii sunt datorate de debitorul fiscal numai în cazul neplății obligațiile fiscale principale scadente stabilite potrivit C. proc. fisc., ceea ce nu este cazul în situația exercitării acțiunii civile în cadrul procesului penal.

Nu s-ar putea susține că prin acordarea cumulată a dobânzilor, penalităților de întârziere și majorărilor de întârziere se urmărește acoperirea integrală a prejudiciului creat bugetului de stat, cu motivarea că obligațiile fiscale ar fi trebuit achitate la data scadenței, iar unul dintre principiile răspunderii civile delictuale este cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Majorările de întârziere și penalitățile de întârziere nu reprezintă modalități de acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a obligațiilor fiscale principale, ci aceste instituții specifice răspunderii fiscale constituie sancțiuni pentru neplata la termen, independent de producerea vreunui prejudiciu prin întârzierea la plată. Prejudiciul creat prin neplata la termen a obligațiilor fiscale este acoperit prin obligarea debitorului la plata dobânzii.

Astfel, în cadrul procesului penal A.N.A.F. este îndreptățită la acordarea dobânzii aferente debitului principal, dar nu dobânda prevăzută de dreptul fiscal (pentru argumentele deja arătate), ci dobânda prevăzută de O.G. nr. 9/2000 privind dobânda în materie civilă. Acordarea dobânzii este posibilă, deoarece, în cazul săvârșirii unei fapte ilicite, autorul faptei ilicite este de drept în întârziere și datorează dobânda, conform art. 1088 C. civ. De asemenea, A.N.A.F. ar putea solicita, alternativ, actualizarea cu rata inflației a sumelor reprezentând obligația principală, în acest fel asigurându-se respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Dobânda, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere nu pot fi acordate nici pentru motivul că acestea sunt prevăzute de C. proc. fisc. pentru obligații certe, lichide și exigibile, pe când în cazul acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal obligația de plată a inculpatului devine certă, lichidă și exigibilă doar la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, astfel că nu s-ar putea acorda majorările de întârziere și penalitățile de întârziere pentru o dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

În concluzie, Curtea a apreciat că nu se pot acorda majorările de întârziere prevăzute de C. proc. fisc., în cazul acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal de către A.N.A.F., în vederea acoperirii pagubei cauzate prin săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală de rezultat.

Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Curtea a admis apelurile formulate de inculpații R.I. și G.V. împotriva sentinței penale nr. 290 din 18 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1/118/2012.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. s-a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea faptelor reținute în sarcina inculpatului R.I. din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.

În baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului R.I. prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci în pedepsele componente de 1 an închisoare, 1 an și 6 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța) și sporul de 6 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului R.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța și s-a stabilit inculpatului R.I. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată de prima instanță inculpatului R.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2032/2005 a Judecătoriei Constanța și s-a stabilit inculpatului R.I. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare și 1 an și 10 luni închisoare, stabilite ca efect al aplicării dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului R.I. prin sentința penală nr. 390 din 03 iulie 2007 a Judecătoriei Tecuci și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 10 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final R.I. va executa pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului R.I. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului G.V. din infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului G.V. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului G.V. pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 10 luni, stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. inculpatul G.V. se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute la lit. b), c) și d) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

A fost obligat inculpatul R.I. către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanța la plata sumei de 103.231,76 RON, reprezentând impozit pe profit.

Au fost obligați în solidar inculpații R.I. și G.V., iar inculpatul G.V. în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanța către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanța la plata sumei de 123.081,04 RON, reprezentând TVA.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la soluționarea apelurilor au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 150 RON reprezentând onorarii parțiale apărători desemnați din oficiu - avocat B.C.T. (75 RON) și avocat I.S. (75 RON) urmează a se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpații R.I. și G.V.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a solicitat admiterea recursului declarat de parchet astfel cum a fost formulat , apreciind că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului G.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

A arătat că din probele dosarului rezultă că inculpatul R.I., în calitate de administrator al SC T. SRL a întocmit la solicitarea și în înțelegere cu coinculpatul G.V. 19 facturi a căror contravaloare nu a înregistrat-o în evidența contabilă a SC T. SRL.; în realitate însă aceste operațiuni comerciale nu au fost reale, ci fictive, deoarece mărfurile menționate în respectivele facturi nu au fost livrate niciodată în materialitatea lor de către SC T. SRL către SC L.G. SRL; facturile au fost însă înregistrate de către inculpatul G.V. în contabilitatea SC L.G. SRL Constanța, acesta dispunând și efectuarea plății către SC T. SRL conform ordinelor de plată. După intrarea banilor în contul SC T. SRL, inculpatul G.V. îl însoțea la bancă pe coinculpatul R.I. care îi remitea sumele retrase.

A apreciat că în mod greșit a fost achitat inculpatul G.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 întrucât sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni întrucât suma de 768.279,54 RON nu provenea din săvârșirea vreunei infracțiuni. Așadar, infracțiunile de evaziune fiscală și înșelăciune s-au consumat în momentul neînregistrării, respectiv a înregistrării facturilor fiscale de către inculpații R.I. și G.V. în scopul obținerii unor fonduri sub aparența de legalitate și transferul sumei de 768.279,54 RON din contul SC L.G. SRL în contul SC T. SRL, pentru ca, în realitate, întreaga sumă să ajungă tot în posesia inculpatului G.V., în scopul reinvestirii în alte activități.

Reprezentantul Ministerului Public a învederat faptul că nu susține cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. A susținut că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de inculpatul G.V. din infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, apreciind că ambele infracțiuni există în concurs ideal întrucât prin efectuarea unor înregistrări nereale în contabilitatea SC L.G. SRL Constanța s-a produs atât prejudiciul specific evaziunii fiscale, dar și amortizarea hotelului pe care societatea inculpatului G.V. îl avea în construcție.

Cu privire la latura civilă a solicitat disjungerea cauzei având în vedere că nu s-a deschis succesiunea în urma decesului inculpatului R.I. și trimiterea acesteia la Curtea de Apel Constanța.

Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate apreciază că recursurile formulate sunt întemeiate însă pentru considerentele ce vor fi expuse:

Analiza incidenței primului caz de casare întemeiat pe art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului G.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, relevă în opinia Înaltei Curți o abordare diferită în raport de datele ce au stat la baza analizei situației de fapt din prezenta speță, ce nu își găsește suport în actele și probele administrate în dosarul cauzei și conduc astfel cum a constatat și instanța de control judiciar la achitarea inculpatului pentru această infracțiune.

Deși actul de sesizare reține în sarcina inculpatului G.V. printre alte acuzații și această complicitate morală la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în sensul că l-ar fi încurajat pe acesta să nu înregistreze în contabilitate suma de 768.279,54 RON reprezentând contravaloarea celor 19 facturi fiscale emise de SC T. SRL către SC L.G. SRL Constanța, criticile Parchetului vizează și descriu implicarea acestuia raportat la infracțiunea de evaziune fiscală pentru care de altfel a și fost condamnat, fără să releve în nici un mod în ce constau actele de complicitate ale acestuia.

Înalta Curte apreciază că analiza acestei acuzații implică în primul rând, clarificarea noțiunii de complicitate și situația când ea poate fi reținută.

Dispozițiile C. pen. analizând această instituție arată că este complice persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită (art. 26 C. pen.).

Așadar prin complicitate se înțelege, în general, sprijinul dat de o persoană, în orice mod și prin orice mijloace, unei alte persoane, la săvârșirea unei infracțiuni. Complicele colaborează la săvârșirea faptei și prin acțiuni indirecte și mediate, care atribuie acțiunii sale caracterul unei participații accesorii, secundare, iar complicitatea imaterială sau morală se caracterizează prin aceea că efectele sale poartă asupra psihicului făptuitorului, prin întărirea sau întreținerea intenției autorului de a săvârși fapta prevăzută de legea penală.

Pornind de la aceste scurte considerațiuni și raportându-le la datele cauzei, Înalta Curte în consens cu instanța de apel, constată că nu s-a demonstrat nici o secundă care au fost actele de complicitate imaterială comise de inculpatul G.V. și cum a reprezentat sau în ce a constat ajutorul moral pe care acesta l-a acordat inculpatului R.I. pentru ca acesta să nu înregistreze în contabilitatea societății suma de 768.279,54 RON reprezentând contravaloarea celor 19 facturi fiscale emise de SC T. SRL către SC L.G. SRL Constanța.

Nu s-a arătat și identificat care activitate a inculpatului recurent G.V. a constituit o încurajare a autorului faptei respectiv a inculpatului R.I. și care, singur, nu ar fi îndrăznit să comită singur infracțiunea de evaziune fiscală, nu s-au făcut din punctul de vedere al Înaltei Curți nici un fel de probe în sprijinul acestei acuzații și însăși motivele de recurs prezentate în cauză prezintă și detaliază activitatea infracțională a inculpatului R.I., considerându-se sine die implicarea morală sub forma complicității și a inculpatului G.V., ca o consecință firească a faptului că urma să primească sumele de bani generate de înregistrarea fictivă a facturilor privind livrarea de bunuri.

Din punctul de vedere al Înaltei Curți nu se poate reține participația penală sub forma complicității morale a inculpatului G.V. la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către inculpatul R.I., nu s-a identificat cum s-a implicat și în ce fel s-ar fi interesat de modul în care inculpatul R.I. a evidențiat sau nu în contabilitatea SC T. SRL contravaloarea celor 19 facturi și drept urmare soluția de achitare pronunțată în cauză reprezintă consecința firească a unui probatoriu inexistent nefiind rezultatul unei erori de fapt astfel cum s-a arătat,pentru că pronunțarea unei soluții de condamnare trebuie să aibă la bază probe certe și convingătoare și nu simple deducții și conexiuni.

Cea de-a doua critică vizând soluția de achitare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 întrucât în mod greșit s-a reținut sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni întrucât suma de 768.279,54 RON nu provenea din săvârșirea vreunei infracțiuni, Înalta Curte de asemenea apreciază că nu-și găsește aplicabilitatea.

Astfel cu titlu de premisă se reține ca incident cazul de casare circumscris dispozițiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., și se motivează că prezența acestuia este generată de existența unei contradicții esențiale, greșit interpretate și ca hotărârea atacată de achitare a celor doi inculpați este rezultatul unei grave erori de fapt, aspecte care însă nu se confirmă în speța de față.

Instanța de apel a reținut o corectă situație de fapt și a delimitat și prezentat clar care sunt condițiile ce trebuiesc a fi îndeplinite pentru a fi antrenată răspunderea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, susținerile că instanța de control i-a achitat în mod eronat pe cei doi inculpați sunt aprecieri subiective, fără suport probator.

Literatura de specialitate a consemnat variate definiții ale sintagmei „spălarea banilor”. Concizia și rigoarea definiției citată în continuare pledează pentru a fi reținută: „activitate complexă care se desfășoară în principal în trei faze: producerea ilicită de bogății, transformarea acestora în capital licit și reinvestirea sau reamplasarea mijloacelor financiare obținute în acest mod.

Doctrina este unitară în a recunoaște că ascunderea provenienței ilicite a produsului financiar provenit dintr-o infracțiune implică trei faze independente: 1. plasarea - plasamentul cantității de bani ca atare; 2. stratificarea - separarea banilor proveniți din activitatea criminală de originea lor, prin intermediul unor activități financiare; 3. integrarea, găsirea unei explicații plauzibile pentru banii iliciți sau procesul de onorabilizare a lor.

Fiecare etapă reprezintă în sine un mic mecanism, un segment al complexului proces de spălare a banilor.

În cazul de față, instanța de apel printr-o raportare corectă, concretă și certă la toate probele administrate în cauză a apreciat neechivoc că nu poate fi reținută această succesiune de operaţiuni aptă să antreneze răspunderea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani.

Pornind de la acuzațiile aduse prin actul de sesizare în sensul că fapta inculpatului G.V. de a transfera suma de 768.279,54 RON provenind din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune în conturile SC L.G. SRL în conturile SC T. SRL în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, Înalta Curte în deplin consens cu instanța de apel constată că în mod corect s-a apreciat că suma de 768.279,54 RON nu are o origine ilicită anterioară ca și etapă a mecanismului infracțional, provenind din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune și că nu s-a demonstrat în cauză că suma plătită de către SC L.G. SRL și deținută în conturi bancare de această societate ar fi avut o proveniență ilicită sau provenind din săvârșirea altor infracțiuni.

Nu s-a probat în nici un mod că această sumă avea origini ilicite la momentul la care a fost transferată de la SC L.G. SRL către SC T. SRL Constanța, nu constituia la momentul transferului rezultatul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală sau înșelăciune. Abia după realizarea transferului fondurilor prezumate licite a fost comisă infracțiunea de evaziune fiscală al cărei produs în constituie suma de 768.279,54 RON astfel că această sumă nu avea inițial o origine infracțională, a dobândit acest caracter abia după introducerea în circuitul evazionist și retragerea din conturile bancare de către inculpatul R.I.; în acest moment a reprezentat produsul unei infracțiuni.

Toate aceste aspecte relevă în opinia Înaltei Curți, că motivele Parchetului în sensul greșitei achitări sunt nefondate, de altfel ele nici nu redau cele trei etape ce trebuiesc parcurse pentru a fi antrenată răspunderea penală în cazul existenței infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2002, sens în care urmează a nu face aplicabilitatea cazului de casare invocat nici în ceea ce privește această critică.

A treia critică adusă deciziei atacate vizează faptul că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de inculpatul G.V. din infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, apreciind că ambele infracțiuni există în concurs ideal întrucât prin efectuarea unor înregistrări nereale în contabilitatea SC L.G. SRL Constanța s-a produs atât prejudiciul specific evaziunii fiscale, dar și amortizarea hotelului pe care societatea inculpatului G.V. îl avea în construcție.

Înalta Curte constată că așa cum a apreciat și instanța de apel și de altfel cum a statuat și această instanță pe calea recursului în interesul legii prin decizia nr. 9/2005 publicată în M. Of. nr. 123/09.02.2006 nu se poate reține în concurs ideal infracțiunea încriminată prin norma generală, respectiv înșelăciunea cu infracțiunea încriminată prin norma specială, anume evaziunea fiscală. În condițiile săvârșirii unei singure fapte care este de natură să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiune încriminate prin legea generală, dar și ale altei infracțiuni încriminată într-o lege specială nu sunt incidente dispozițiile art. 33 lit. b) C. pen., ci își găsește aplicarea principiul specialia generalibus derogant, potrivit cu care reglementarea specială are prioritate față de reglementarea specială.

Infracțiunea de evaziune fiscală include și consecințele produse prin majorarea în mod nereal a valorii mijlocului fix (hotel) cu suma de 577.936 RON, cu efecte asupra cheltuielilor societății reprezentând amortizarea pe toată durata normală de viață a construcției, fiind un prejudiciu ce se produce în timp, pe perioada amortizării valorii mijlocului fix, dar tot în considerarea acelorași înregistrări nereale în contabilitatea societății, astfel că această urmare nu poate fi analizată distinct pentru a atrage și incidența infracțiunii de înșelăciune, însăși situația de fapt descrisă în rechizitoriu, cât și în sentința primei instanțe, rezultă fără nici un dubiu că tranzacțiile comerciale, care în realitate nu au avut loc, au vizat diminuarea cuantumului impozitului care revenea statului prin majorarea artificială a cheltuielilor pe care le-a avut de suportat și prin evidențierea unor facturi ce reflectă operațiuni nereale, aspecte ce constituie doar infracțiunea de evaziune fiscală.

Față de toate aceste aspecte și raportat la criticile aduse și analizate, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică corectă a fost cea generată de norma specială și că nu poate fi admisă varianta existenței formei ideale a concursului de infracțiuni astfel cum a susținut Parchetul.

Criticile aduse laturii civile în sensul că în mod greșit au fost obligați inculpații în solidar și că ar fi trebuit obligați în funcție de contribuția pe care au avut-o la săvârșirea infracțiunilor și în raport de societățile unde erau administratori este în opinia Înaltei Curți greșită.

Ceea ce este esențial a arăta este faptul că dincolo de modul în care au acționat inculpații au prejudiciat una și aceeași parte și anume Statul Român, respectiv A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanța, iar suma datorată are același izvor, și anume săvârșirea de infracțiuni, iar la producerea prejudiciului au contribuit ambii inculpați, fără a avea importanță care și prin ce societate; astfel că incidența dispozițiilor din C. civ. care reglementează solidaritatea prevăd că atunci când „delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire”.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că era necesar și obligatoriu să se constate caracterul unic al prejudiciului decurgând din comiterea infracțiunilor de către cei doi inculpați R.I. și G.V. și nu să defalcheze pe operațiuni și societăți comerciale și să le raporteze în funcție de calitatea fiecăruia de administrator al câte unei societăți comerciale, pentru că de natura solidarității este repararea integrală a prejudiciului de la oricare dintre inculpați, urmând ca ulterior aceștia să se îndrepte cu acțiune în regres în raport de modul în care s-a recuperat paguba.

În cursul judecății în recurs inculpatul R.I. a decedat fiind depus la dosarul cauzei certificatul de deces care atestă acest lucru.

Totodată inculpatul G.V. a depus mai multe chitanțe cu care atestă că a achitat suma de 123.081,04 RON prejudiciul parțial în opinia Înaltei Curți reprezentând TVA.

Întrucât inculpatul R.I. a decedat iar până la data soluționării recursului nu a fost deschisă succesiunea, Înalta Curte, în baza considerentelor expuse mai sus, apreciază că tocmai în baza acestui principiu al solidarității se impune acoperirea integrală a prejudiciului de la inculpatul G.V., urmând ca ulterior acesta să se îndrepte cu acțiune civilă împotriva moștenitorilor legali ai inculpatului R.I., pentru recuperarea părții de prejudiciu ce a fost plătită și în contul inculpatului decedat.

Raportat la criticile inculpatului G.V. conform cărora a solicitat admiterea recursului declarat astfel cum a fost formulat cu consecința achitării sale în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), iar în subsidiar reținerea dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în mod greșit a fost condamnat și că cel puțin din perspectiva sa, activitățile desfășurate au fost reale, în sensul în care, fără a verifica proveniența mărfurilor pe care coinculpatul R.B.I. le livra, a înregistrat în contabilitate cu bună credință absolut toate plățile, Înalta Curte apreciază că sunt total nefondate.

Inculpatul G.V. încearcă prin criticile sale să schimbe sau mai exact să dea o altă valoare unor operațiuni vădit nelegale, încercând să arate că nu a cunoscut nici un moment faptul că operațiunile efectuate nu erau reale și că a acționat în totală necunoștință de cauză.

Înalta Curte constată că s-a demonstrat în cauză fără putință de tăgadă astfel cum s-a reținut și prin actul de sesizare că inculpatul G.V., în perioada 2006-2008, în calitate de administrator al SC L.G. SRL Constanța, prin înregistrarea în evidența contabilă a societății a celor 19 facturi a evidențiat cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, suma de 123.081,04 RON reprezentând contravaloarea TVA dedus la care nu avea dreptul și a produs inducerea în eroare cu privire la obligațiile către bugetul statului prezentând ca adevărate operațiuni comerciale între SC T. SRL și SC L.G. SRL pentru materiale în valoare de 577.936 RON care în realitate nu au existat în materialitatea lor și care au majorat în mod nereal valoarea mijlocului fix, cu această sumă, cu efecte asupra cheltuielilor societății reprezentând amortizarea pe toată durata normală de viață a construcției.

Apărarea inculpatului în sensul că potrivit legislației în vigoare, SC L.G. SRL nu avea obligația de a verifica proveniența mărfurilor achiziționate de la SC T. SRL, astfel că nu poate fi considerată incorectă înregistrarea în evidența contabilă efectuată doar în baza facturilor și că în mod nejustificat nu s-au luat în considerare dispozițiile Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 3512/2008 nu pot fi luate în considerare, deoarece la data emiterii facturilor acest ordin nu se afla în vigoare, producând efecte abia la 01 ianuarie 2009.

Conținutul notelor scrise nu poate fi avut în vedere deoarece se referă în exclusivitate la facturi ca documente contabile, făcând abstracție de documentele referitoare la mențiunile nereale înscrise în facturi, privitoare la delegații și autovehiculele menționate că ar fi efectuat transporturile.

Referitor la incidența Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 3512/2008, în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul desemnat s-a precizat că acest act normativ care a abrogat Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1850/2004, aplicabil până la data de 31 decembrie 2008, „reia și nominalizează la pct. 2 elementele principale pe care trebuie să le cuprindă documentele justificative, fiind aceleași din actul normativ precedent”.

Toate aceste date relevă că inexistența faptei ca și ipoteză susținută în apărare nu poate fi primită, după cum nu poate fi primită nici varianta bazată pe lipsa intenției și în baza căreia acesta a solicitat achitarea, ne aflăm în prezența unei infracțiuni probată neechivoc cu înscrisuri, ce nu au fost contestate sau combătute în vreun mod și care nu pot fi ignorate astfel că soluția de achitare solicitată de inculpat este nefondată.

În raport de considerentele expuse și pentru motivele arătate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpații R.I. și G.V. împotriva deciziei penale nr. 156/P din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va casa, în parte, decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 290 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Constanța și rejudecând în fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului R.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. ca urmare a decesului inculpatului.

Va constata că inculpatul G.V. a achitat parțial prejudiciul în sumă de 123.081,04 RON reprezentând TVA.

Va obliga pe inculpatul G.V. în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanța către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanța la plata sumei de 103.231,76 RON, reprezentând impozit pe profit.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul G.V., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul R.I., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpații R.I. și G.V. împotriva deciziei penale nr. 156/P din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează, în parte, decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 290 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Constanța și rejudecând în fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului R.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. ca urmare a decesului inculpatului.

Constată că inculpatul G.V. a achitat parțial prejudiciul în sumă de 123.081,04 RON reprezentând TVA.

Obligă pe inculpatul G.V. în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC L.G. SRL Constanța către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanța la plata sumei de 103.231,76 RON, reprezentând impozit pe profit.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul G.V., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul R.I., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2014.