Municipal standing to challenge administrative property attribution certificate for commercial land due to claimed public domain status
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Municipality of Reșița, upholding the lower court’s judgment that rejected the municipality’s administrative challenge to a certificate attesting to the property rights of a commercial company. The dispute concerned the legal attribution of a 1,992 square meter plot of land to the company under Government Decision No. 834/1991, with the municipality arguing that the land was part of its public domain and hosted a public parking area, while the company and the Ministry of Public Works were named as defendants. The court determined that the municipality lacked standing under Article 1 of Law No. 29/1990 because it failed to prove that its rights were harmed by the administrative act; specifically, the municipality did not demonstrate that the land belonged to its public domain, noting instead that the land was registered in the name of the State with the company holding administrative rights, and the existence of the parking facility did not establish municipal ownership.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 29/1990, art. 312145 C. proc. civ; Municipal standing to challenge administrative property attribution certificate for commercial land due to claimed public domain status: Instanța de fond a stabilit că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, Legea nr. 29/1990 condiționând în art. 1, acțiunea în contencios administrativ, de vătămarea unui drept recunoscut de lege, în favoarea reclamantului. Cum reclamantul nu a făcut dovada unui drept recunoscut de lege sau constituit pe acte admise pe baza legii, drept pe care autoritatea publică pârâtă are obligația să-l respecte și eventual să-l realizeze în favoarea, sa acțiunea a fost admisă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2003, municipiul Reșița, prin primarul P.M., a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 382 din 10 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, solicitând casarea hotărârii atacate, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond nu a analizat legalitatea actului contestat - certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0756, emis la 30 noiembrie 2000, în favoarea SC T. SA Reșița, în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, cel puțin în privința terenului de 1992 mp, din suprafață totală atribuită societății comerciale.
Cu privire la această suprafață de teren, de 1992 mp, recurenta a precizat că ar fi fost deținută de o altă societate și de persoane fizice, iar terenul deja atribuit intimatei, îi este suficient pentru desfășurarea activității sale.
Recurenta a mai precizat că pe acest teren, de 1992 mp, este amenajată de autoritatea locală, o parcare ce constituie astfel domeniu public și astfel recurenta are și interes în promovarea procesului de față.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 382 din 10 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul municipiul Reșița, reprezentat prin primar, împotriva pârâților Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și SC T. SA Reșița.
Instanța de fond a stabilit că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, Legea nr. 29/1990 condiționând în art. 1, acțiunea în contencios administrativ, de vătămarea unui drept recunoscut de lege, în favoarea reclamantului. Cum reclamantul nu a făcut dovada unui drept recunoscut de lege sau constituit pe acte admise pe baza legii, drept pe care autoritatea publică pârâtă are obligația să-l respecte și eventual să-l realizeze în favoarea, sa acțiunea a fost admisă.
Mai mult, s-a reținut că recurenta-reclamantă nu a dovedit nici susținerea că terenul de 1992 mp ar face parte din domeniul public, din extrasele cărții funciare, aflate în dosarul cauzei, rezultând fără echivoc că pe terenurile care însumează 6308 mp (inclusiv 1992 mp), figura ca proprietar, Statul român, care a conferit antecesoarei pârâtei, I.T.A. Caraș Severin, dreptul de administrare al acestuia.
Deci, numai Statul român ar putea, eventual, să se considere vătămat, dar nu municipiul Reșița, care nu poate invoca un drept de proprietate pe care ar putea să-l opună actului administrativ contestat în cauză.
Nemaifăcându-se actele cauzei, în raport și cu motivele de recurs învocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că recursul declarat va fi respins.
Recurenta-reclamantă nu a îndeplinit prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, respectiv nu a făcut dovada că ar fi fost vătămată în vreun drept prevăzut de lege, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat.
Faptul că recurenta ar fi construit o parcare, nu determină posibilitatea legală pentru recurentă, de a susține că terenul pe care ar fi construit parcarea, îi aparținea în proprietate.
Nici faptul că terenul ar fi „domeniu public”, cum a susținut recurenta, nu a fost dovedită de aceasta. De altfel, prin însăși motivele de recurs, recurenta s-a limitat a susține că terenul de 1992 mp pe care ar fi construit o parcare, a aparținut altei persoane juridice, și unor persoane fizice.
Așa fiind, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins, conform art. 312145 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de municipiul Reșița, prin primarul P.M., împotriva sentinței civile nr. 382 din 10 decembrie 2002, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2003.