Corrupt lease payment as consideration for lenient labor inspection; classification of party donation in influence peddling and backdated records in intellectual forgery

Asupra recursurilor penale de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 519/PI din 21 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 6877/30/2011, a fost respinsă cererea de constatare a nulității probelor administrate în faza de urmărire penală, formulată de apărătorul inculpatului M.V.

În baza art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru infracțiunea de trafic de influență, a fost condamnată inculpata C.C.G., la 3 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență (prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000), a fost condamnată aceeași inculpată la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență (prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000), a fost condamnată aceeași inculpată la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata C.C.G. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatei pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatei, urmând ca legalitatea și temeinicia menținerii arestării preventive să fie verificată conform art. 160b alin. (1) C. proc. pen., înainte de data de 18 februarie 2012.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive începând cu 14 septembrie 2011 până la zi.

În baza art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pentru infracțiunea de trafic de influență, a fost condamnat inculpatul M.V., la 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia menținerii arestării preventive să fie verificată conform art. 160b alin. (1) C. proc. pen., înainte de data de 18 februarie 2012.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu 14 septembrie 2011 până la 15 septembrie 2011 și durata arestării preventive începând cu data de 22 septembrie 2011 până la zi.

În baza art. 348, art. 445 C. proc. pen., art. 170 C. proc. pen., au a fost declarate ca fiind false și s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: anexa nr. 1 la p.v din 26 iulie 2011(anexă de constatare a deficiențelor în domeniul securității și sănătății în muncă); anexa nr. 2 la p.v din 26 iulie 2011(plan de măsuri dispuse ca urmare a neconformităților constatate față de prevederile legislației din domeniul securității și sănătății în muncă); poziția privind numărul de înregistrare din data de 09 august 2011 din Registrul de intrare-ieșire al I.T.M. Timiș.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus restituirea către G.A. a sumei de 1.000 lei achitată cu chitanța nr. 1232/28 iulie 2011 emisă de P.D.L. Filiala Timiș.

S-a dispus restituirea de către numitul G.A. către inculpata C.C.G. a sumei de 1.000 lei.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la câte 4.000 lei fiecare, în total 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. Serviciul Teritorial Timișoara nr. 104/P/2011 din data de 03 octombrie 2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 06 octombrie 2011 sub număr Dosar nr. 6877/30/2011, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații C.C.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., și inculpatul M.V., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că inculpata C.C.G. a pretins, în cursul lunii iulie 2011, împreună cu inculpatul M.V., de la martorul G.A., suma de 10.000 lei pentru ca acesta să o achite cu titlu de donație la casieria partidului din care toți trei făceau parte, lăsând în schimb să se înțeleagă că inculpata C., în calitatea sa de inspector șef la I.T.M. Timiș și de membru de partid, va uza de influența pe care o are asupra subordonaților săi, inspectori de muncă, pentru ca aceștia să aplice sancțiuni mai blânde decât cele care se impun societății comerciale administrată de denunțător, care fusese supusă anterior unui control pe linia respectării legislației muncii. De asemenea, inculpata C.C.G. i-a impus numitei V.C., inspector de muncă pe linia respectării securității și sănătății în muncă la I.T.M. Timiș, să întocmească în fals două anexe la un proces verbal de control de specialitate efectuat la SC R.A. SRL Timișoara, anexe care să constate aspecte contrare realității și care să atragă sancțiuni mai blânde societății administrată de denunțătorul G.A., în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență descrisă mai sus. Inculpata C.C.G. i-a impus numitei R.M. să înregistreze în fals la data de 16 august 2011 și să antedateze cu data de 09 august 2011 în Registrul de Intrare - Ieșire al I.T.M. Timiș, contestația denunțătorului G.A., în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență descrisă mai sus.

Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei C.C.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 alin. (1) C. pen. și art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, precum și a învinuitei V.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 246 alin. (1) C. pen. și art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000; scoaterea de sub urmărire penală a învinuitelor V.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 242 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și aplicarea față de aceasta a sancțiunii administrative a amenzii în sumă de 1.000 lei și R.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea față de aceasta a sancțiunii administrative a amenzii în sumă de 800 lei; disjungerea cauzei față de C.C.G. în vederea continuării cercetărilor într-un dosar separat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 256 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 2531 C. pen. S-a mai dispus și neînceperea urmăririi penale față de G.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 - cumpărare de influență, având în vedere faptul că numitul G.A. a denunțat faptele care fac obiectul prezentului dosar organului de urmărire penală mai înainte ca acesta să fi fost sesizat, făcându-se aplicarea alin. (2) al aceluiași articol.

La dosar s-au administrat probe cu înscrisuri, s-a atașat Dosarul de urmărire penală nr. 104/P/2011, a fost audiat inculpatul M.V. care a solicitat aplicarea dispoz. art. 3201 C. proc. pen., astfel că față de acest inculpat judecarea cauzei s-a făcut după procedura simplificată prevăzută de aceste dispoziții legale, pe baza declarației acestuia în sensul recunoașterii săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și a probelor administrate în faza de urmărire penală. A fost audiată inculpata C.C.G. care nu a recunoscut faptele, astfel că s-a procedat la audierea martorilor G.A. (denunțător), V.C., T.I., F.D., M.O.C., R.M., M.D.S., M.F.M., R.P., P.D.A., P.B., J.Z. iar cu privire la martorul N.D., a cărui declarație de la urmărirea penală a fost însușită în apărarea inculpatei, s-a încuviințat a nu mai fi audiat acest martor, ținându-se cont de declarația dată de martor în faza de urmărire penală; referitor la martorul M.O., întrucât s-a renunțat la audierea acestuia, constatându-se că audierea acestuia nu mai este utilă soluționării cauzei, s-a dispus a nu se mai administra această probă, făcându-se aplicarea art. 329 C. pen. pen.

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 20 iulie 2011, în urma unor sesizări verbale, o echipă de inspectori din cadrul I.T.M. Timiș, din care făcea parte și inculpata C.C.G. în calitate de inspector șef, a efectuat un control pe linia respectării legislației muncii la SC R.A.C. SRL Timișoara, care efectua lucrări de construcții în incinta Hotelului B. din Timișoara. Cu ocazia respectivului control, echipa de inspectori a constatat o serie de nereguli atât pe linia relații de muncă, în sensul existenței unui număr de 8 muncitori care executau lucrări de construcții fără a fi angajați cu contracte de muncă, cât și pe linia sănătății și securității în muncă. În timpul efectuării controlului între administratorul firmei controlate, numitul G.A. și inspectorul șef C.C.G. au avut loc unele discuții contradictorii generale de neregulile constate și numărul de muncitori depistați ca prestând muncă fără forme legale.

Deoarece administratorul SC R.A.C. SRL Timișoara, numitul G.A., nu avea la locul efectuării controlului toată documentația necesară încheierii actelor de control la fața locului, inspectorii F.D. și M.O., responsabili pe linia relații de muncă, precum și inspectorul V.C., responsabil pe linia sănătății și securității în muncă, i-au lăsat denunțătorului înștiințări pentru a se prezenta a doua zi, respectiv în 21 iulie 2011, la sediul I.T.M. Timiș în vederea completării documentelor și încheierea actului de control.

În aceeași zi, după plecarea echipei de control, numitul G.A., fiind speriat de consecințele pentru neregulile depistate de echipa de control, a luat legătura telefonic, în după-amiaza zilei de 20 iulie 2011 cu inculpatul M.V., pe care îl cunoștea deoarece făceau parte din același partid, inculpatul fiind secretar executiv al Organizației Județene Timiș a P.D.L. și președinte al Organizației din comuna Variaș, județ Timiș, al aceluiași partid din care și denunțătorul făcea parte. Scopul acestei discuții a fost acela de a solicita sprijinul cu privire la controlul ce a fost efectuat la societatea administrată de către denunțător. Spre surprinderea acestuia, inculpatul M.V. cunoștea despre controlul respectiv și, la solicitarea denunțătorului de-al sfătui cu privire la ceea ce trebuie întreprins, inculpatul M.V. i-a comunicat că discutase deja situația lui cu inculpata C.C.G., cu care inculpatul se cunoștea întrucât și aceasta făcea parte din același partid. Ulterior, când inculpatul și numitul G.A. s-au întâlnit, inculpatul i-a comunicat că pentru a se rezolva problema pentru care i-a cerut ajutorul, respectiv pentru a se aplica o sancțiune mai blândă, trebuie ca G. să facă o donație în sumă de 10.000 lei în contul organizației de partid din care toți cei trei făceau parte și să prezinte chitanța numitei C.C. Denunțătorul G.A. a fost de acord cu această cerință, specificând însă că din lipsă de lichidități nu va putea achita întreaga sumă dintr-o dată și că o va face în tranșe, inculpatul spunându-i să se descurce. În aceleași discuții, inculpatul i-a mai spus denunțătorului să meargă să vorbească cu numita C.C. și să-i spună că vine din partea lui (a inculpatului M.).

Urmare a acestei discuții, în ziua de 21 iulie 2011 denunțătorul G.A. s-a prezentat la sediul I.T.M. Timiș, și bazându-se pe discuția din ziua anterioară purtată cu inculpatul M.V., nu a luat cu el documentele și nici ștampila societății. În timpul discuțiilor purtate între G.A. și inculpata C.C., după ce martorul i-a spus că vine din partea lui M.V., inculpata l-a întrebat pe martor dacă știe ce trebuie să facă, și după ce acesta i-a răspuns afirmativ, inculpata a precizat că pentru a fi ajutat, și ea la rândul ei trebuie să prezinte chitanța mai sus, după care inculpata l-a însoțit pe martor într-un alt birou, unde l-a prezentat inspectorilor ce se aflau în acel birou, precizând că trebuie să fie ajutat.

Apoi, G.A. a discutat în continuare cu inspectorul F.D., referitor la numărul muncitorilor depistați ca prestând muncă fără contracte de muncă, după care s-a întocmit denunțătorului procesul verbal din 21 iulie 2011 și două anexe, fixându-i sub sancțiunea aplicării amenzii contravenționale termen 10 august 2011 pentru întocmirea contractelor de muncă cu privire la un nr. de 8 muncitori, iar documentația fiind transmisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara la data de 22 iulie 2011, întrucât potrivit art. 264 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, fapta reținută constituie infracțiune.

Din declarația denunțătorului G.A., a reieșit că după părăsirea biroului martorei F.D., acesta i-a telefonat din nou inculpatului M.V. care știa deja de cele întâmplate, solicitându-i denunțătorului să se deplaseze la casieria P.D.L. Timiș și să achite sub formă de donație suma de 10.000 lei, iar apoi să arate chitanța inculpatei C.C.G., precizând că astfel va scăpa de probleme. Când denunțătorul s-a deplasat în biroul inculpatei C.C., aceasta i-a confirmat că dacă va face donația, va scăpa de amendă și referitor la sesizarea pentru parchet inculpata C.C.G. i-a menționat denunțătorului că nu trebuie să-și facă probleme, întrucât atât ea cât și inculpatul M.V. au cunoștințe polițiști și procurori și că totul se poate rezolva favorabil.

În timpul cât s-a aflat la I.T.M Timiș, numitul G.A. s-a prezentat și la inspectorul N.D. (inspector de muncă pe linia sănătății și securității în muncă, care o înlocuia pe V.C. în acea zi), însă după unele discuții ce au avut loc între N.D. și inspectorul F.D. (aceasta comunicând că a amânat controlul pentru 25 iulie 2011, aspect despre care a susținut că avea cunoștință și șefa C.C.), s-a procedat și de către inspectorul N.D. la amânarea finalizării documentației ce trebuia întocmită în urma controlului pentru data de 25 iulie 2011, fiind înștiințat și numitul G. despre acest aspect, astfel că pe înștiințare inspectorul a scris că se reprogramează în 25 iulie 2011.

În cursul zilei de 25 iulie 2011, inspectorul V.C., care s-a întors între timp din concediu, a aflat de la colegul său N.D. de faptul că finalizarea controlului fusese amânată cu știința conducătorului unității, astfel că inspectorul V.C. fiind nedumerită, a purtat o discuție referitoare la situația societății denunțătorului G.A. cu inculpata C.C.G., care i-a comunicat că raportat la deficiențele constatate la control să îi aplice firmei denunțătorului o sancțiune cu amendă contravențională, aspect cu care V.C. a fost de acord - deoarece și părerea ei era că trebuie aplicată o sancțiune, și l-a contactat telefonic pe denunțătorul G.A., invitându-l să se prezinte la sediul I.T.M. Timiș a doua zi cu toată documentația necesară.

În cursul zilei de 26 iulie 2011, denunțătorul G.A. deplasându-se la sediul I.T.M. Timiș, a aflat de la inspectorul V.C. că urmează să i se încheie un proces verbal de aplicare a unei amenzi contravenționale în cuantum destul de mare. Fiind surprins, denunțătorul G.A. a afirmat că a fost asigurat de doamna C. că nu i se va întâmpla nimic, motiv pentru care a venit fără documente și ștampilă și i-a solicitat numitei V.C. să se informeze la superiorul său, respectiv la C.C.G. cu privire la situația lui după care a ieșit din birou și l-a contactat telefonic pe inculpatul M.V., această discuție fiind auzită și de martora V.C., care între timp a ieșit și ea pe hol. Deplasându-se în biroul inculpatei C.C.G., numita V.C. a fost surprinsă când șefa sa i-a solicitat să nu-i mai aplice denunțătorului amendă contravențională, ci să constate niște deficiențe pentru remedierea cărora să stabilească niște termene. Deși contrariată, numita V.C. a procedat cum i se transmisese de către inculpata C.C.G., încheind procesul verbal de control din 26 iulie 2011 și anexele nr. 1 și 2 de constatare, respectiv cu planul de măsuri, respectiv termene de remediere a deficiențelor 01 august 2011 și respectiv 28 august 2011.

În dimineața zilei de 28 iulie 2011, denunțătorul G.A. s-a deplasat la casieria partidului și a achitat, conform promisiunii făcute, suma de 1.000 lei cu titlu de donație, primind în schimb chitanța din 28 iulie 2011, și o fișă de donație aferentă. De menționat că atunci când a ajuns la casierie, denunțătorul G.A. a constatat cu surprindere că persoanele prezente în incinta casieriei păreau că îl așteaptă.

Apoi, denunțătorul G.A. s-a deplasat din nou la sediul I.T.M. Timiș unde a solicitat o întrevedere cu șefa instituției, inculpata C.C.G. Deși aceasta era ocupată având în birou alte persoane, l-a primit pe denunțător care, în grabă, i-a înmânat în copie xerox chitanța doveditoare a achitării sumei de 1.000 lei, mulțumindu-i inculpatei, care i-a răspuns în grabă, prin gesturi care lăsau să se înțeleagă că totul va fi bine.

După părăsirea biroului de către denunțător și după plecarea celorlalte persoane din biroul său, inculpata C.C.G., constatând că prin chitanța ce-i fusese lăsată în copie xerox denunțătorul nu achitase decât 1000 lei din suma ce-i fusese pretinsă, a chemat-o pe V.C., întrebând-o dacă a încheiat actele în ceea ce privește pe G.A. Aceasta i-a răspuns că, așa cum îi dispusese în urmă cu câteva zile, nu aplicase nici o sancțiune, ci constatase niște deficiențe și stabilise termene de remediere a acestora. Atunci inculpata C.C.G. i-a dispus acesteia să sancționeze imediat pe reprezentantul firmei, făcând și o referire, în sensul de „nesimțit”. Deși inspectorul V.C. i-a explicat că actul a fost întocmit, inculpata i-a cerut ferm să aplice amendă.

Ca o consecință a solicitărilor inculpatei, numita V.C. l-a sunat pe G.A. să vină cu ștampila, comunicându-i în același timp să vină și cu exemplarul doi din documentele ce le-a eliberat anterior, și în timpul acestor discuții i-a spus că o să-l amendeze.

De menționat că, după părăsirea sediului I.T.M. Timiș, constatând că fusese apelat pe telefonul mobil cu puțin timp înainte de inculpatul M.V. și că nu reușise să-i răspundă, denunțătorul G.A. l-a contactat pe inculpat care i-a reproșat că nu achitase decât 1.000 lei cu titlu de donație, contrar celor solicitate de către inculpata C.C.G., cerându-i să se întoarcă urgent la biroul acesteia. Realizând că este supus unor abuzuri din partea celor doi inculpați, denunțătorul G.A. s-a hotărât să denunțe la D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara.

În baza unor ordonanțe cu titlu provizoriu confirmate ulterior de instanță, precum și a unor autorizații legal emise de către Tribunalul Timiș, în cauză au fost interceptate și înregistrate convorbirile telefonice și cele purtate în mediul ambiental de persoanele implicate în prezentul dosar.

Astfel, în seara zilei de 28 iulie 2011, la ora 19:46,47, contrariat fiind de întorsătura pe care o luaseră lucrurile, denunțătorul G.A. l-a contactat telefonic pe inculpatul M.V. Din conținutul convorbirii rezultă că inculpatul M.V. își făcuse datoria, în sensul că îi solicitase inculpatei C.C.G. să nu-i aplice sancțiunea contravențională a amenzii denunțătorului G.A., însă în continuare l-a îndrumat pe acesta să își rezolve problemele direct cu inculpata, lăsând însă să se înțeleagă că va încerca să o convingă pe aceasta să accepte varianta plății în tranșe a donației.

A doua zi dimineața, 29 iulie 2011 denunțătorul G.A. a contactat-o telefonic pe inculpata V.C., care i-a comunicat că îl așteaptă la sediul I.T.M. Timiș, confirmându-i acestuia că situația s-a schimbat.

Înainte de a se deplasa la biroul numitei V.C., denunțătorul G.A. a mai purtat o discuție telefonică cu inculpatul M.V., reproșându-i acestuia că deși achitase o parte din banii solicitați pentru donație, avea și dosar penal și amendă contravențională. Cu această ocazie, inculpatul M.V. a afirmat că amenda are prioritate și că dacă nu se va rezolva problema, inculpata îi va da înapoi banii donați, lăsând din nou denunțătorului să înțeleagă că va încerca să mai vorbească cu inculpata C.C.G., în aceeași zi, dacă se va vedea cu ea.

După discuția purtată cu inculpatul M.V., denunțătorul G.A. s-a deplasat în biroul numitei V.C. și la solicitarea acesteia, denunțătorul i-a restituit cele două anexe la procesul verbal de control din data de 26 iulie 2011 iar inspectorul V.C. a întocmit pe numele reprezentantului SC R.A.C. SRL Timișoara, denunțătorului G.A., procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 29 iulie 2011, prin care, conform dispozițiilor primite de la inculpata C.C.G., l-a sancționat pe acesta cu o amendă contravențională în sumă totală de 16.000 lei, înmânându-i și înștiințarea de plată din 29 iulie 2011. De asemenea, în locul celor două anexe completate la data de 26 iulie 2011, V.C. a întocmit alte două anexe reprezentând constatarea deficiențelor în domeniul securității și sănătății în muncă și plan de măsuri, având alt conținut, care să justifice aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii.

Din analiza convorbirilor purtate cu această ocazie între V.C. și denunțătorul G.A., aflate la dosarul cauzei (vol. II filele 34-55), reiese că inspectorul era într-o stare de agitație, determinată de faptul că nu mai fusese pusă într-o asemenea situație generată de însăși șefa sa, inculpata C.C.G., și din aceleași convorbiri rezultă că numita V.C. a încercat să se justifice în fața denunțătorului pentru modul ilicit în care a acționat, precizând că acesta s-a datorat exclusiv dispozițiilor primite de la inculpata C.C.G., fiind conștientă că într-o asemenea situație riscă chiar să își piardă locul de muncă.

De menționat că exemplarele din procesul verbal de control și anexele întocmite de către V.C. la data de 26 iulie 2011 au fost depuse la dosar, iar cele două anexe atestând împrejurări false, prezentate în original la data de 20 septembrie 2011 organelor de urmărire penală de către V.C., poartă mențiunea olografă „Anulat 26 iulie 2011”, mențiune făcută de V.C. Din declarația martorei V.C. rezultă că a procedat în această modalitate, întrucât fiind conștientă de faptul că a făcut o nelegalitate, a dorit să-și păstreze pentru sine anexele în eventualitatea în care ar fi fost întrebată de către superiori cu privire la acest aspect, ocazie cu care să-și demonstreze buna credință și să arate faptul că a procedat în acest fel doar la solicitarea șefei sale, inculpata C.C.G.; într-o altă declarație din data de 14 septembrie 2011, martora a recunoscut în mod sincer cele întâmplate, confirmând în totalitate cele mai sus expuse.

La data de 01 august 2011, denunțătorul G.A. a contactat-o telefonic pe inculpata C.C., ocazie cu care inculpata i-a precizat că ea este plecată din țară, fiind în concediu, menționând că întrucât lui i s-a transmis un mesaj de către T. (despre care se susține în dosar că este inculpatul M.V.), iar G. nu s-a conformat, ea nu mai dorea să discute acest subiect, precizând că „(…) nu știu dacă mai are sens să discutăm, eu sunt un om dintr-o bucată! Și dacă spun un lucru… m-am întors înapoi, am ascultat de T., m-am complicat (…)” și stabilind o altă întâlnire între cei doi în cursul zilei de luni, când inculpata se întoarce.

De precizat că la urmărirea penală s-a stabilit că persoana cu prenumele de T. despre care inculpata C.C.G. făcea referire în această convorbire, este inculpatul M.V., aspect rezultat din declarația inculpatului M.V. din data de 14 septembrie 2011.

Ulterior, între denunțătorul G.A. și inspectorul V.C. s-au mai purtat convorbiri telefonice în cursul zilei de 03 august 2011, la inițiativa inspectorului, prin care denunțătorului i se solicita să specifice dacă a achitat în termenul de 48 de ore prevăzut în procesul verbal de aplicare a sancțiunii contravenționale jumătate din minimul amenzii aplicate, însă denunțătorul i-a comunicat că nu a achita și nici nu va achita suma, el cunoscând că stabilise telefonic cu inculpata C. o întâlnire pentru ziua de luni - 08 august 2011.

În ziua de 06 august 2011, conform unei înțelegeri stabilite telefonic cu o zi înainte, denunțătorul G.A. s-a deplasat la reședința inculpatului M.V. din comuna Variaș, județul Timiș pentru a discuta cu acesta despre situația în care se afla, iar dialogul purtat între cei doi în mediul ambiental, interceptat și înregistrat în baza autorizației legal emisă în cauză, este relevant din punct de vedere probator și dovedește implicarea inculpatului M.V., precum și a inculpatei C.C.G., care au condiționat neaplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii față de denunțător de achitarea de către acesta a întregii sume cu titlu de donație.

Astfel, fiind întrebat de către G.A. cum poate să-l ajute, inculpatul M.V. i-a reproșat acestuia, că nu l-a ascultat, că el i-a transmis un mesaj și i-a spus ce trebuia să facă. De asemenea, în timpul acestor discuții, după ce denunțătorul a arătat că a spus că îi dă eșalonat, pentru că săptămâna viitoare mai încasează niște bani, inculpatul a precizat că „(…) ea a spus clar, îți dă înapoi mia aia de lei și merge înainte (…) că nu mai face nimic… ea s-a simțit jignită (…) a zis hai că îl ajut, dar dacă nu face nici asta (…)”.

De asemenea, conform înțelegerii telefonice avute cu inculpata C.C.G. cu o săptămână înainte, în ziua de 08 august 2011, denunțătorul G.A. s-a deplasat la biroul acesteia din cadrul I.T.M. Timiș, ocazie cu care denunțătorul G.A. i-a relatat inculpatei că la mijloc a fost o neînțelegere, în sensul că el stabilise împreună cu inculpatul M.V. ca plata sumei reprezentând donația să se facă eșalonat, datorită lipsei de lichidități, însă acest lucru nu a fost înțeles de către inculpată și cei doi au convenit să se mai întâlnească pentru a putea găsi o soluție de ameliorare a situației în care se găsea G.A. În data de 11 august 2011, denunțătorul G.A. s-a deplasat din nou la biroul inculpatei C.C.G., aceasta spunându-i să depună la I.T.M. Timiș o contestație la procesul verbal de amendă contravențională, contestație despre care denunțătorul a înțeles că îi va fi aprobată de inculpată personal. Întrucât se considera că era ultima zi în care denunțătorul mai putea contesta legal sancțiunea aplicată, inculpata i-a spus acestuia să redacteze contestația în zilele următoare și să se prezinte cu ea în ziua de luni, 15 august 2011 întrucât ea îi va reține un număr de înregistrare din ziua respectivă, adică din 11 august 2011 pentru a-i putea rezolva favorabil problema. Relevante în sensul acestor aspecte sunt convorbirile purtate între cei doi, redate în dosar (vol. II, dosar u.p. filele 124, 125), convorbiri în care rezultă că inculpata l-a asigurat pe denunțător că ea poate să aprobe contestația și i-a spus să facă contestație la procesul verbal, să nu plătească amenda, precizându-i în același timp că ea o să-i rețină un număr.

De precizat că denunțătorul G.A. a depus la Judecătoria Timișoara, la data de 11 august 2011, o contestație împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 29 iulie 2011.

Deoarece ziua de 15 august 2011 era zi nelucrătoare, denunțătorul G.A. s-a deplasat din nou la sediul I.T.M. Timiș la data de 16 august 2011. Cu această ocazie inculpata C.C.G. i-a dispus numitei R.M., inspector de muncă, care însă îndeplinea în mod temporar sarcinile de secretară a inculpatei, să înregistreze contestația denunțătorului retroactiv, respectiv cu data de 09 august 2011. Martora R.M. i-a înmânat cu această ocazie denunțătorului și un bilețel reprezentând numărul de înregistrare al contestației, respectiv din 09 august 2011. Aspectele menționate mai sus s-au regăsit și în registrul de Intrare - Ieșire identificat cu ocazia percheziției efectuată în data de 14 septembrie 2011 la sediul I.T.M. Timiș. Astfel, contestația denunțătorului G.A. se regăsește în dreptul numărului de înregistrare din 09 august 2011. Un aspect care întărește faptul că inculpata C.C.G. îi reținuse într-adevăr denunțătorului un astfel de număr de înregistrare, este și acela că următorul număr de înregistrare din ziua de 09 august 2011- ultimul din acea zi – nu poartă nici o mențiune, următoarea înregistrare din registru fiind efectuată la 10 august 2011. De altfel, cele expuse mai sus au fost confirmate și de către numita R.M. în declarația sa din data de 14 septembrie 2011, aceasta recunoscând că a procedat în acest mod din dispoziția expresă a șefei sale, inculpata C.C.G., dialogul purtat în mediul ambiental în ziua de 16 august 2011 la sediul I.T.M. Timiș între denunțătorul G.A. și numita R.M. demonstrând aceste împrejurări.

De altfel, cu ocazia percheziției efectuată în data de 14 septembrie 2011, la sediul I.T.M. Timiș a fost ridicat în copie conform cu originalul R.E.A.P.O. I.T.M. Timiș pe perioada 21 iulie 2011 - 13 septembrie 2011. din cuprinsul acestui registru rezultând că în data de 09 august 2011, când apare ca fiind înregistrată contestația denunțătorului, acesta nu figurează ca fiind prezent în sediul instituției, însă G.A. apare ca fiind prezent în data de 16 august 2011 în instituție, în intervalul orar în care reiese că i s-a înregistrat retroactiv contestația.

Referitor la acest registru, s-a constatat că mențiunile cuprinse în registru confirmă faptul că denunțătorul G.A. a fost prezent de fiecare dată, în zilele și în intervalele orare descrise în rechizitoriu, astfel că s-a confirmat și succesiunea evenimentelor conform celor mai sus arătate.

Deși inculpata C.C.G. a susținut că în data de 16 august 2011 ea cunoștea împrejurarea că G. a contestat măsura de sancționare și la instanța de judecată, această susținere nu este confirmată în dosar, în condițiile în care din conținutul convorbirilor telefonice purtate de către G.A. cu numita R.M. ulterior înregistrării de către aceasta în mod tardiv a contestației sale, rezultă în ziua de 16 august 2011 nu se cunoștea faptul că denunțătorul depusese o contestație și la Judecătoria Timișoara (vol. II - filele 141-142), iar din convorbirea purtată în data de 26 august 2011 între denunțător G.A. și un interlocutor identificat ca fiind juristul instituției, această din urmă persoană s-a arătat surprinsă de faptul că aflaseră de depunerea contestației la judecătorie doar în urmă cu câteva zile.

În data de 13 septembrie 2011, când denunțătorul G.A. a avut o ultimă întâlnire la sediul I.T.M. Timiș cu inculpata C.C.G., din discuțiile purtate în mediul ambiental cu aceasta rezultă neîndoielnic faptul că inculpata împreună cu inculpatul M.V. i-au solicitat anterior denunțătorului G.A. suma de 10.000 lei, pretinzându-i acestuia să o achite cu titlu de donație la casieria partidului din care făcea parte, pentru ca în schimb inculpata C.C.G. în calitatea sa de inspector șef în cadrul I.T.M. Timiș să nu dea amendă de un miliard denunțătorului. Astfel, cu această ocazie, inculpata recunoscând în mod direct întreaga sa implicare, i-a restituit denunțătorului G.A. întreaga sumă de 1.000 lei pe care acesta o achitase în ziua de 28 iulie 2011, în 5 bancnote de câtre 200 lei, bancnote ce au fost fixate printr-un proces verbal si fotografiate, fiind depuse la dosar ca și mijloc de probă.

Astfel, în dialogul purtat între cei doi, inculpata a precizat că ea și-a făcut partea în relația lor, iar la întrebarea lui G. în sensul cum rămâne cu el pentru că este și cu dosar penal, și amendă și banii dați la P.D.L., inculpata îi spune că îi restituie în acel moment cei 1.000 lei dați la P.D.L. și procedează efectiv la restituirea a 5 bancnote către denunțător. În aceleași convorbiri, inculpata a mai arătat că ea când ia o decizie o duce până la capăt, că își asumă niște responsabilități, și că împotriva tuturor colegilor săi care au fost atunci acolo, ea a luat niște decizii (…), „omul nu primește miliardul (…)”, dar avea nevoie de confirmare… trebuia să prezinte chitanța (…) nu a putut să prezinte chitanța.

Concludente în sensul stării de fapt mai sus descrise de instanță sunt probele aflate la dosar, la care se face referire și în cuprinsul sentinței, respectiv înscrisuri, declarațiile martorului G.A. - denunțător, care se coroborează cu declarațiile inculpatului M.V. (date în dosarul de urmărire penală și la instanță), procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental autorizate în cauză, declarațiile martorilor mai sus menționați ce au fost audiați în cauză, probe analizate de instanță.

Referitor la solicitarea formulată în apărarea inculpatului M.V. în sensul nulității probelor administrate în faza de urmărire penală, motivată de faptul că denunțătorul G.A. a fost audiat în calitate de martor, s-a apreciat că o asemenea solicitare nu poate fi reținută de instanță și a fost respinsă, întrucât numitul G.A. doar a sesizat doar faptele celor doi inculpați, însă nefiind parte în proces, neavând în cadrul procesului penal vreuna dintre calitățile prevăzute de art. 24 C. proc. pen., - întrucât nu apare între persoanele prevăzute în această dispoziție legală, astfel că nu face parte dintre persoanele exceptate de lege de la îndatorirea de a fi martor, fiind așadar audiat în mod legal ca și martor conform art. 78 C. pen.

De altfel, denunțătorul G.A. a sesizat D.N.A. ulterior momentului la care inculpații au desfășurat deja acțiuni ce fac parte din infracțiunile reținute în sarcina lor, în acest sens fiind relevantă împrejurarea referitoare la faptul că urmare discuțiilor avute între M.V. și G.A., au intervenit schimbări în atitudinea inculpatei C. cu privire la sancțiunea ce trebuia aplicată firmei denunțătorului. Astfel, după asigurarea făcută de G.A. că va achita donația la partid, inculpata având o atitudine amabilă, i-a spus inspectoarei V.C. să nu aplice amendă și să rețină doar niște deficiențe cu termene de remediere, fiind întocmite actele constatatoare din 27 iulie 2011( filele 94-97 dosar u.p vol. 1), care ulterior au fost anulate, iar sesizarea D.N.A. s-a făcut ulterior în 28 iulie 2011.

Nu s-au reținut de către prima instanță nici celelalte susțineri formulate în apărarea inculpatului M.V., în sensul că inculpatul nu ar fi participat la comiterea infracțiunii, întrucât instanța a constatat că probele din dosar dovedesc cert implicarea inculpatului în comiterea infracțiunii de trafic de influență, infracțiune pe care de altfel inculpatul a și recunoscut-o parțial în declarația dată în faza de urmărire penală (în care a arătat că a apelat la inculpata C. pentru a-l ajuta pe G.A., fila 50-51 dos. u.p., vol. 1), și a recunoscut-o în totalitate în declarația dată în fața instanței de judecată, solicitând judecarea cauzei după procedura simplificată, pe baza recunoașterii vinovăției și a probelor administrate în faza de urmărire penală. În ceea ce privește declarația dată la urmărirea penală de către inculpat la data de 07 noiembrie 2011, ulterior sesizării instanței cu rechizitoriu, instanța a constatat că precizările făcute în această declarație nu sunt relevante sub aspectul stării de fapt și încadrării juridice, însă instanța nu a reținut această declarație, având în vedere că în declarația dată ulterior în fața instanței, la data de 09 noiembrie 2011, inculpatul și-a recunoscut vinovăția, recunoscând fapta astfel cum a fost descrisă și în împrejurările menționate în actul de sesizare.

Astfel, declarația inculpatului din faza de urmărire penală și cea dată în faza de cercetare judecătorească, se coroborează cu celelalte probe de la dosar inclusiv cu declarațiile martorului G.A. și conținutul convorbirilor purtate între inculpat și G.A., din care rezultă că la solicitarea lui G. de a fi ajutat (în sensul de a-i fi aplicată sancțiune mai blândă pentru neregulile constatate la controlul făcut la firma pe care o administra), inculpatul M. i-a promis că-l va ajuta, că va discuta cu inculpata C.C. - inspector șef la I.T.M., în schimbul donației sumei de 10.000 lei pe care G. trebuia să o facă în contul partidului.

Referitor la solicitările invocate în apărarea inculpatei C.C., de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., și respectiv în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de trafic de influență, și pentru cele două infracțiuni de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii comiterii traficului de influență pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, s-a constatat că aceste solicitări sunt nefondate, în cauză nefiind incidente aceste dispoziții legale, în condițiile în care s-a dovedit atât existența faptelor comise de către inculpată cât și îndeplinirea elementelor constitutive ale fiecăreia dintre infracțiunile săvârșite de inculpată.

Instanța de fond a reținut că este relevant că probele dosarului sunt concludente în sensul pretinderii de către inculpata C.C. - inspector șef la I.T.M., împreună cu inculpatul M.V., a sumei de 10.000 lei de la G.A. pe care acesta trebuia să o achite în contul P.D.L., fiind lăsat să creadă că prin influența pe care inculpata o avea față de angajații I.T.M.-ului, vor fi aplicate sancțiuni mai ușoare pentru neregulile constatate de către inspectori la firma administrată de către G.A.

Instanța nu a putut reține susținerea formulată în apărarea inculpatei în sensul că aceasta nu a avut cunoștință de înțelegerea dintre M.V. și denunțător G.A. și că ar fi aflat de donație de la G. atunci când i-a și restituit acestuia suma donată de 1.000 lei. Or, din declarația inculpatului M.V. coroborată cu declarația martorului G.A. și a martorei V.C., precum și transcrierea convorbirilor înregistrate în cauză (probe mai sus detailate), rezultă neîndoielnic că inculpata a avut cunoștință și a achiesat la înțelegerea menționată și chiar a acționat pentru realizarea modalităților în care au fost comise infracțiunile și a cerințelor esențiale ale acestora, condiționând neaplicarea amenzii contravenționale pentru neregulile constatate la firma denunțătorului de efectuarea donației pretinse acestuia.

Contrar celor susținute în apărarea inculpatei, instanța a reținut că din transcrierea convorbirilor telefonice aflate la doar vol. II fila 118, rezultă că și ulterior, după ce G.A. explică inculpatei că a fost o neînțelegere pentru că el a spus că dă suma de o sută de milioane însă eșalonat și că ea nu a înțeles, inculpata îi răspunde (…) „eu am făcut pentru că așa m-a rugat T.” (…).

Totodată, s-a apreciat că nu pot fi reținute nici celelalte susțineri în apărare referitoare la momentul depunerii donației de 1.000 lei la casieria P.D.L., anterior ori ulterior sesizării D.N.A., întrucât acest aspect nu prezintă relevanță, în condițiile în care infracțiunea de trafic de influență fiind una comisivă și instantanee, se consumă în momentul în care infractorul pretinde ori acceptă promisiunea de bani, ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul.

Referitor la motivul invocat în apărare în sensul că lipsește condiția primirii de bani sau alte foloase „ pentru sine sau pentru altul”, pentru faptul că suma nu a fost pentru sine ci pentru P.D.L. care este o persoană juridică de drept public, instanța a apreciat că un astfel de argument nu poate fi reținut, întrucât expresia „pentru altul” din textul art. 257 C. pen., nereferindu-se în mod expres doar la o persoană fizică, se consideră că vizează atât persoana fizică cât și persona juridică în beneficiul cărora pot fi pretinse ori primite foloase, în raport de faptul că acțiunile specifice traficului de influență pot fi comise atât în propriul profit al infractorului cât și în profitul altei persoane, indiferent că este o persoană fizică sau juridică.

Instanța a constatat ca neîntemeiate și susținerile referitoare la incidența dispozițiilor legale privind desistarea cu referire la infracțiunea de instigare la fals intelectual a numitei V.C., faptă pentru care se pretinde că inculpata s-ar fi desistat în data de 28 iulie 2011 în termenul legal în care se poate aplica sancțiunea contravențională care a și fost aplicată. Nu poate fi considerată ca fiind o desistare în sensul art. 22 C. pen., cu consecința apărării de pedeapsă, atitudinea inculpatei de a solicita sancționarea severă a agentului economic în raport de faptul că instanța a reținut deja că inițial inculpata i-a cerut martorei V.C. să stabilească doar deficiențe cu termen de remediere fără aplicarea vreunei sancțiuni, iar ulterior după câteva zile a cerut aplicarea unei amenzi severe lui G.A. pe care l-a catalogat ca fiind „ nesimțit”, iar această atitudine a inculpatei a fost determinată de faptul că inițial inculpata avea convingerea achitării de către G.A. a donației pretinse acestuia de 10.000 lei în contul partidului însă ulterior constatând că a fost achitată doar o parte din suma pretinsă, respectiv doar 1000 lei și-a schimbat atitudinea, după consumarea faptei.

Având în vedere aceste împrejurări - dovedite cu prisosință de probele dosarului mai sus analizate, probe la care instanța a făcut deja referire, s-a apreciat că nu sunt incidente dispoz. art. 22 C. pen., conform cărora desistarea presupune ca făptuitorul să e fi desistat ori să fi împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

Așadar, dată fiind existența tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență comisă de inculpata C.C., s-a apreciat că nu poate fi primită susținerea formulată în subsidiar în apărarea inculpatei, în sensul încadrării juridice într-o altă infracțiune și anume aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. Din conținutul acestei din urmă infracțiuni nu a făcut parte modalitatea constând în pretinderea donării sumei în contul partidului în care inculpata a comis fapta, modalitate care se regăsește doar în conținutul traficului de influență.

De asemenea, instanța a constatat că sunt nefondate și susținerile privind imposibilitatea reținerii celor două infracțiunii de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență cu referire la faptul că nu s-ar fi produs consecințe juridice. Or, starea de fapt mai sus arătată de instanță evidențiază că la dosar există probe certe în sensul îndeplinirii elementelor constitutive ale acestor două infracțiuni cu mențiunea că cerința privitoare la producerea de consecințe juridice nu este menționată în disp. art. 289 C. pen., - care reglementează infracțiunea de fals intelectual.

Având în vedere disp. art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care inculpații au comis faptele, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, precum și persoana inculpaților care sunt fără antecedente penale, cât și atitudinea fiecărui inculpat pe parcursul procesului penal, respectiv împrejurarea că inculpatul M.V. a recunoscut fapta, făcându-se judecata conform procedurii prevăzută în cazul recunoașterii vinovăției, cu consecința reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, cât și împrejurarea că inculpata C.C.G. nu a recunoscut faptele comise, instanța de fond i-a condamnat pe fiecare dintre inculpați în raport de aceste criterii.

Împotriva sentinței penale nr. 519/ PI din 21 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 6877/30/2011, au formulat apeluri inculpații C.C.G. și M.V., înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 8 februarie 2012 sub nr. 6877/30/2011.

În motivarea apelului, inculpata C.C.G. a arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a considerat că se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în calitate de autor al acestei infracțiuni. Infracțiunea amintită, în modalitatea autoratului, a presupus sub aspectul laturii obiective realizarea unei acțiuni, fie de primire, fie de pretindere de bani, fie acceptarea de promisiuni, daruri. S-a solicitat să se observe că din nici o declarație a vreunui martor sau a denunțătorului nu a rezultat că la data controlului efectuat la societatea denunțătorului G., respectiv 20 iulie 2011, inculpata C. i-ar fi pretins sau ar fi primit sume de bani sau alte foloase materiale, ori că ar fi acceptat asemenea oferte.

S-a menționat că împrejurarea că după controlul din 20 iulie 2011 inculpatul M.V. i-ar fi pretins sau i-ar fi promis că în schimbul unor sume de bani depuse la casieria partidului, iar fi putut înlătura răspunderea penală sau contravențională pentru deficiențele constatate, îl privește doar pe M.V., acesta necomunicându-i inculpatei C. niciodată că i-ar fi pretins sau cerut denunțătorului vreo sumă de bani în acest sens.

Inculpata C. a arătat că nu a primit și nu a acceptat oferirea de bani sau alte foloase ori de daruri din partea denunțătorului G.A. și că singura modalitate de comitere a infracțiunii ca autor ar fi pretinderea.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență în modalitatea pretinderii, a arătat că literatura juridică este unanimă în a afirma că infracțiunea este de consumare instantanee, fapta consumându-se la momentul pretinderii și este indiferent, în cazul pretinderii, dacă pretenția a fost sau nu satisfăcută sau dacă promisiunea a fost sau nu respectată, invocând în acest sens practica judiciară în materie.

S-a susținut că din discuțiile sale cu denunțătorul în perioada 21 iulie 2011 - 28 iulie 2011, respectiv în perioada cât inculpata C. a fost plecată în concediu, nu rezultă că aceasta i-ar fi pretins plata vreunei sume de bani la casieria partidului, motiv pentru care nu poate fi considerată autor al infracțiunii.

De asemenea, nici calitatea de complice a inculpatului M.V. nu i s-a putut imputa inculpatei C., deoarece infracțiunea de trafic de influență, în modalitatea pretinderii, s-a consumat în 20 iulie 2011, când după efectuarea controlului, în discuțiile dintre inculpatul M. și G., inculpatul M. i-ar fi pretins să plătească la casieria partidului vreo sumă de bani.

S-a menționat că, complicitatea ca formă a participației penale nu poate fi posterioară consumării infracțiunii. Arată că în 21 iulie 2011, când denunțătorul G. s-a prezentat la biroul inculpatei C., așa cum rezultă din declarația acestuia, inculpata nu i-a pretins nimic și nici nu i s-a oferit nimic, ea trimițându-l direct pe denunțător la inspectoarea F., care i-a adus la cunoștință procesul-verbal de contravenție și faptul că urmează a fi sesizat parchetul.

Împrejurarea că în 21 iulie 2011 inspectoarea V.C. a lipsit de la locul de muncă din motive obiective, iar inspectorul N.D. nu i-a întocmit actele de constatare a contravenției, așteptând ca V.C. să revină, nu este rezultatul vreunei intervenții ale inculpatei C. pe lângă aceștia, și nici nu s-a dovedit faptul că în acest interval inculpatul M.V. ar fi influențat-o pe inculpata C.C. în vreun fel.

Fiind convocat la 27 iulie 2011 de către inspectoarea V.C., denunțătorului i s-a adus la cunoștință că i se va întocmi proces-verbal de contravenție. Nici la acea dată inculpata C.C.G. nu știa că inculpatul M.V. i-a pretins plata vreunei sume de bani la casieria partidului, dovadă fiind faptul că în 28 iulie 2011, când inculpata se pregătea să plece în concediu, denunțătorul s-a prezentat în biroul inculpatei, în care se aflau mai multe persoane și i-a arătat o chitanță, iar inculpata l-a trimis la biroul inspectorilor care aveau lucrările spre rezolvare, convinsă fiind că acea chitanță reprezenta plata amenzii și inspectoarea era cea competentă să închidă lucrarea respectivă, fără ca denunțătorul să mai fie dat în debit. Rezultă astfel în mod evident că dacă inculpata ar fi știut că acea chitanță reprezenta o plată la casieria partidului, nu l-ar fi trimis pe denunțător să o prezinte inspectoarei V.C.

Din toate probele administrate în cauză, inclusiv declarația denunțătorului, s-a observat că în tot intervalul de timp din 21 iulie 2011 până la 28 iulie 2011, nu a existat nici măcar o convorbire în care să se fi pomenit de vreo plată la casieria partidului. Abia din data de 08 august 2011, după ce inculpata s-a întors din concediu, aflând despre faptul că G. plătise banii la casieria partidului, aceasta s-a oferit să-i restituie suma de 1.000 lei, declarația acesteia și convorbirile înregistrate fiind elocvente sub aspectul faptului că inculpatul M.V. nu i-a comunicat niciodată inculpatei C. că denunțătorul G. urma să facă o plată în rate la casieria partidului, a sumei pretinse de M.V. În aceste împrejurări, consideră că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

În privința infracțiunii de instigare la fals, prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. și art. 17 din Legea nr. 78/2000 privind înregistrarea contestației denunțătorului G.A. în data de 09 august 2011 de către martora R.M., se arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece această înregistrare nu a produs consecințe juridice, aceasta fiind una din cerințele esențiale ale existenței infracțiunii. Cum la data de 11 august 2011, denunțătorul avea deja depusă contestația împotriva procesului-verbal de contravenție la Judecătoria Timișoara, înregistrarea unei noi contestații la sediul I.T.M. nu avea nici o semnificație juridică și nici nu a produs o asemenea consecință.

Față de cele menționate, se solicită în principal achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

În subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei, valorificând criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv faptul că inculpata nu a mai fost condamnată, că a fost apreciată la locul de muncă și în societate, că nu a realizat nici un folos material din infracțiune, aspecte care sunt de natură să confere un grad mai redus de pericol social faptei, justificând aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul M.V. în motivarea apelului a arătat că atât în cursul urmăririi penale cât și în fața primei instanțe s-a prevalat de prev. art. 3201 C. proc. pen., recunoscând faptele reținute în rechizitoriu, solicitând aplicarea acestor dispoziții, iar instanța de fond a consemnat că față de acest inculpat judecarea cauzei se va face după procedura simplificată, pe baza declarațiilor sale din faza de urmărire penală, precum și a probelor administrate în această fază procesuală. Cu toate acestea, instanța de fond nu a ținut cont de prev. art. 3201 C. proc. pen., conform cărora judecata ar fi trebuit să aibă loc fără administrarea altor probe față de inculpatul M., într-un termen cât mai scurt, judecata desfășurându-se conform procedurii obișnuite, inculpatul neavând nici un fel de beneficiu raportat la celeritatea cu care cauza ar fi trebuit să fie soluționată în ceea ce îl privește.

El a înțeles să recunoască faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu încadrarea juridică pe care instanța de fond a dat-o acestora prin condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, subliniind faptul că nu a recunoscut niciodată infracțiunea de care a fost acuzat, considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, săvârșirea faptelor reținute neintrând în sfera ilicitului penal, nefiind de natură a atrage răspunderea penală a inculpatului M.V.

S-a mai arătat că aplicarea prev. art. 3201 C. proc. pen. nu s-a făcut față de inculpat nici în ceea ce privește individualizarea pedepsei, ținând cont de faptul că alin. (7) al acestui articol prevede că instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, iar legea prevede pentru infracțiunea de trafic de influență o pedeapsă de la 2 la 10 ani, însă instanța de fond cu toate că a înțeles să se îndrepte spre minimul pedepsei stabilite de lege, a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 2 ani cu executare.

S-a menționat că raportat la întreaga stare de fapt din dosar, la contribuția pe care inculpatul M. a avut-o cu privire la pretinsa faptă penală de care este acuzat, la modul în care a înțeles să coopereze cu organele judiciare și la conduita avută atât înainte, cât și pe tot parcursul procesului penal, în cazul în care instanța aprecia că se impune condamnarea, consideră că ar fi fost în mod evident îndeplinite condițiile condamnării cu suspendarea executării pedepsei, scopul acesteia putând fi atins și prin neprivarea sa de libertate.

Mai mult, s-a arătat că durata arestului preventiv ar fi trebuit să fie luată în considerare la pronunțarea sentinței penale în ceea ce-l privește pe acest inculpat, faptul că procesul penal s-a desfășurat cu inculpatul în stare de arest, constituind un motiv pentru aplicarea unei pedepse cu suspendare, considerând că scopul pentru care a fost privat de libertate până acum a fost atins, iar detenția inculpatului nu se mai impune.

Cu privire la legalitatea probatoriului administrat în cauză, s-a arătat că instanța, ținând cont de legalitatea desfășurării întregului proces penal, trebuie să observe incompatibilitatea ce se desprinde atât din legislație, cât și aceea din situația concretă a cauzei între denunțător și actul său de sesizare a instanței și calitatea de martor și declarația acestuia care reprezintă mijloc de probă în conformitate cu art. 64 C. proc. pen. S-a menționat că denunțătorul a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, iar în vederea beneficiului disp. art. 61 din Legea nr. 78/2000, a denunțat fapta sa, denunț ce reprezintă o sesizare a organelor de urmărire penală supusă disp. art. 223 C. proc. pen., astfel că actul denunțătorului nu este cuprins în enumerarea art. 64 C. proc. pen. S-a prevalat astfel de definiția pe care legiuitorul o dă martorului ca participant în procesul penal, care în declarațiile sale trebuie să fie obiectiv și nici într-un caz supus tendințelor subiective, așa cum se desprind din cauza de față, ale denunțătorului, participant la infracțiunea de trafic de influență. Ținând cont de faptul că G.A. a fost sancționat în urma controlului efectuat de I.T.M., acesta devenind nervos și amenințând inspectorii aflați în control, la baza întregii sale participări în proces a stat ura și răzbunarea, situații care anulează orice valoare a unei declarații de martor, cu atât mai mult valoarea unui denunț în condițiile date de acesta. Așadar, a considerat că denunțătorul nu poate, în calitatea sa de acuzator, prin denunțul său să fie și propriul și singurul său martor în dovedirea celor susținute în denunț, încălcând toate regulile prevăzute în legislația procesual penală privind administrarea probelor.

Referitor la fondul cauzei, s-a arătat că inculpatul nu își însușește încadrarea juridică stabilită, potrivit căreia ar fi săvârșit infracțiunea de trafic de influență. Totalitatea acuzațiilor care îi sunt aduse nu se bazează decât pe declarațiile date de denunțător, nefiind susținute de nici un alt mijloc de probă, legal și credibil, care să ducă la convingerea că inculpatul ar fi săvârșit pretinsa infracțiune. Mai mult, după o atentă analiză a acestor declarații, s-a putut observa contradicția cu privire la o serie de aspecte amintite pe parcursul procesului penal de către denunțător, acesta încercând în permanență să acuze nefondat, necomportându-se obiectiv în relatarea celor întâmplate.

Din dosarul cauzei a reieșit fără putință de tăgadă că denunțătorul G.A. este cel care a insistat cu telefoane și întâlniri, încercând practic cu orice preț o instigare a inculpatului M. în vederea rezolvării problemei pe care acesta o avea, privind sancționarea sa de către inspectorii I.T.M. Faptul că inculpatul M.V. a fost de acord cu faptul că G.A. să facă o donație la partidul din care făceau parte, nu reprezintă în nici un caz o faptă penală, luând în considerare poziția inculpatului la nivel județean în interiorul P.D.L., care îl determina să îndrume pe cei care i se adresau cu diferite probleme ce aveau legătură cu mediul de afaceri, poziție care l-a determinat pe denunțător să i se adreseze inculpatului cu această problemă, crezând că se va implica în aplicarea sancțiunii cu privire la controlul efectuat de I.T.M. Inculpatul nu l-a determinat în nici un fel pe denunțător să depună la casieria partidului suma de bani, denunțătorul înțelegând să facă acest lucru în mod voluntar, fără nici o presiune din partea inculpaților. Ca urmare a donației făcute în mod legal la casieria partidului, denunțătorului i s-a înmânat o chitanță doveditoare, fiind înregistrată conform normelor fiscale în vigoare. Faptul că ulterior denunțătorul a fost nemulțumit de atitudinea inspectorilor de muncă din cadrul I.T.M. care i-au aplicat sancțiunea cuvenită, nu înseamnă că donația nu s-a efectuat în mod legal, inculpatul neafirmând niciodată faptul că acesta nu va răspunde în fața legii în care va înțelege să doneze o sumă de bani partidului.

Mai mult decât atât, așa cum a reieșit din interceptările telefonice și chiar din declarațiile denunțătorului, inculpatul M.V. a avut o atitudine permanentă de reticență, de respingere a discuțiilor cu privire la sancțiunea aplicată de inspectorii I.T.M., acest aspect neinteresându-l, fiind de competența acestora să aplice normele legislației în vigoare cu privire la controlul efectuat.

Așadar, afirmațiile denunțătorului cu privire la faptul că acesta, din discuțiile purtate cu inculpatul M.V., a înțeles că va scăpa de amendă, nu au acoperire atâta timp cât inculpatul nu a efectuat nici un act contrar atribuțiilor pe care le avea la acea vreme în partid, neimplicându-se în nici un fel în rezolvarea problemelor lui G.A. Prin urmare, consideră că este acuzat de o infracțiune ale cărei condiții în ceea ce privește conținutul constitutiv al acesteia nu sunt îndeplinite nici din punct de vedere obiectiv, nici subiectiv.

S-a mai arătat că pentru a fi în prezența infracțiunii de trafic de influență, una din condițiile ce trebuie îndeplinite este ca, cel care o săvârșește să aibă sau să lase să se creadă că ar avea influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Ori, în situația inculpatului M.V., este evident că această condiție nu este îndeplinită, atâta timp cât în nici un moment inculpatul nu a încercat în vreun fel influențarea inspectorilor de muncă cu privire la sancțiunea ce trebuia aplicată lui G.A. Faptul că din discuțiile purtate cu inculpatul, denunțătorul a avut impresia că dacă va face o donație partidului din care atât el, cât și inculpata C.C. făceau parte, îi vor fi rezolvate problemele, sunt chestiuni subiective, aprecieri de ordin personal făcute de către denunțător, în nici un caz neputând constitui veritabile probe sau susțineri în ceea ce privește săvârșirea acestei infracțiuni. De altfel, chiar din declarațiile denunțătorului reiese faptul că niciodată nu era sigur că îi vor fi rezolvate problemele, ci „așa a avut impresia, așa credea, așa înțelegea că se va întâmpla sau așa a dedus” din cele discutate cu inculpatul M.

S-a menționat că la baza unei hotărâri de condamnare nu pot sta în nici un caz simple aprecieri subiective ale denunțătorului, atâta timp cât acesta va prezenta faptele într-o manieră subiectivă, acuzatorie, în susținerea denunțului făcut anterior, fiind conștient de faptul că asupra lui planează o eventuală acuzație de denunțare calomnioasă în cazul în care nu își va dovedi afirmațiile. Mai mult, chiar din înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu G.A., consemnate și în rechizitoriu, reiese în mod clar că inculpatul a încercat în permanență o detașare în ceea ce privește problema acestuia, neimplicându-se în nici un fel într-o eventuală „iertare” a acestuia din partea inspectorilor de muncă: „Te duci, îți rezolvi problema, eu nu am ce să-ți fac”. În același timp, inculpatul l-a și atenționat în momentul discuțiilor că „fiecare răspunde pentru ce face, nu avem ce face”, acest lucru constituind încă un aspect cu privire la modul în care inculpatul M.V. a înțeles să nu răspundă la insistențele denunțătorului, dezicându-se în permanență de la orice implicare în problema acestuia.

În concluzie, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., fapta neîndeplinind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

În subsidiar s-a solicitat, raportat la persoana inculpatului, modul de săvârșire a faptei și conduita avută pe parcursul procesului penal, aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării, în condițiile în care privarea sa de libertate până în prezent este mai mult decât suficientă în ceea ce privește atât scopul punitiv al procesului penal, cât și cel de protecție socială.

Prin Decizia penală nr. 75/ A din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați.

Instanța de prim control judiciar a reținut că vinovăția inculpaților a fost dovedită potrivit declarațiilor inculpaților, declarațiilor denunțătorului G.A., proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice și din mediu ambiental, precum și declarațiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar.

Critica inculpatei C.C.G. privind greșita condamnare cu privire la infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, este nefondată. Este adevărat că infracțiunea de trafic de influență are un conținut alternativ, dar în mod corect prima instanță a reținut ca și modalitate de săvârșire a faptei, pretinderea de către inculpată în cursul lunii iulie 2011, împreună cu inculpatul M.V., de la denunțătorul G.A. a sumei de 10.000 lei pentru ca acesta să o achite cu titlu de donație la casieria partidului din care toți trei făceau parte, respectiv P.D.L., lăsând în schimb să se înțeleagă că în calitatea sa de inspector șef la I.T.M. Timiș, va uza de influența pe care o are asupra subordonaților săi, inspectori de muncă, pentru ca aceștia să aplice sancțiuni mai blânde decât cele care se impuneau societății comerciale administrate de denunțător, societate care fusese anterior supusă unui control pe linia legislației muncii.

În cauză s-a dovedit faptul că inculpata avea cunoștință despre înțelegerea dintre inculpatul M.V. și denunțătorul G.A. cu privire la suma de 10.000 lei care urma a fi achitată în contul P.D.L., potrivit declarației inculpatului M.V. coroborată cu declarația denunțătorului G.A., a martorei V.C., precum și din transcrierea convorbirilor înregistrate în cauză. Astfel, inculpata a acționat pentru realizarea acestei înțelegeri, condiționând neaplicarea amenzii contravenționale pentru neregulile constatate la firma denunțătorului, de efectuarea donației pretinse acestuia. Așa cum rezultă din transcrierea convorbirilor telefonice de la fila 118 vol. 2 dosar u.p. rezultă că după ce denunțătorul G.A. i-a explicat inculpatei că a fost neînțelegere pentru că el a spus că dă suma de 10.000 lei, însă eșalonat, dar ea nu a înțeles, inculpata i-a răspuns: „Eu am făcut pentru că așa m-a rugat T.”, de unde rezultă și faptul că inculpata a acționat în calitate de autor, iar nu de complice la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Referitor la momentul depunerii sumei de 1.000 lei în casieria P.D.L., anterior sau ulterior sesizării D.N.A., aspect invocat de către inculpată în apărare, acest moment nu are relevanță în cauză, întrucât infracțiunea de trafic de influență fiind una comisivă și instantanee, se consumă în momentul în care infractorul pretinde promisiunea de bani sau alte foloase pentru sine sau pentru altul.

În ceea ce privește susținerea inculpatei referitoare la faptul că acești bani au fost pretinși „pentru altul”, respectiv pentru P.D.L., care este o persoană juridică de drept public și nu o persoană fizică, așa cum prevede textul de lege, instanța de apel constată că textul de lege, respectiv art. 257 C. pen., prin expresia „pentru altul” nu face o distincție între persoana fizică și juridică, astfel încât acești bani sau alte foloase pot fi pretinse atât pentru sine cât și pentru profitul altei persoane, care poate să fie atât o persoană fizică cât și o persoană juridică.

Apărarea inculpatei privind greșita condamnare pentru infracțiunile de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, este nefondată.

Astfel, inculpata i-a impus la data de 26 iulie 2011 martorei V.C., inspector de muncă pe linia respectării securității și sănătății în muncă la I.T.M. Timiș, să întocmească în fals două anexe la un proces-verbal de control de specialitate efectuate la societatea administrată de denunțător, SC R.A. SRL Timișoara, anexe care să constate aspecte contrare realității și care să atragă sancțiuni mai blânde acestei societăți, în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență. De asemenea, la data de 16 august 2011, inculpata i-a impus martorei R.M., inspector de muncă, să înregistreze în fals și antedatat, respectiv cu data de 09 august 2011, în Registrul de intrare-ieșire a I.T.M. Timiș contestația denunțătorului G.A. la procesul-verbal de sancționare contravențională, în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență.

Aceste fapte au fost dovedite potrivit înscrisurilor aflate la dosar, declarației inculpatei, declarației martorilor V.C., R.M., fiind întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni de instigare la fals intelectual, întrucât potrivit disp. art. 289 C. pen. legiuitorul nu condiționează existența infracțiunii de producerea consecințelor juridice, așa cum susține în apărare inculpata.

În ceea ce privește solicitarea inculpatei de a se aplica în cauză disp. art. 22 C. pen. privind desistarea cu privire la infracțiunea de instigare la fals intelectual a numitei V.C., pe motiv că la data de 28 iulie 2011 inculpata s-ar fi desistat în termenul legal în care se putea aplica sancțiunea contravențională, instanța de apel a considerat că atitudinea inculpatei de a solicita sancționarea severă a agentului economic denunțător, după ce inițial i-a solicitat martorei V.C. să stabilească doar deficiențe cu termen de remediere, fără aplicarea vreunei sancțiuni, a fost determinată de faptul că inițial inculpata avea convingerea achitării de către denunțătorul G.A. a donației pretinse acestuia, de 10.000 lei, în contul P.D.L., însă ulterior constatând că a fost achitată doar o parte din suma pretinsă, respectiv doar 1.000 lei, și-a schimbat atitudinea, dar acest lucru a avut loc după consumarea faptei, motiv pentru care nu sunt îndeplinite în cauză prev. art. 22 C. pen.

Susținerea apărătorului inculpatei cu privire la nepronunțarea primei instanțe referitoare la nulitatea relativă a declarației inculpatului M.V. dată după sesizarea instanței cu rechizitoriu, a fost nefondată întrucât, așa cum rezultă din considerentele sentinței apelate (fila 9), instanța a arătat că declarația dată de către inculpatul M. la data de 7 noiembrie 2011, ulterior sesizării instanței cu rechizitoriul, nu va fi reținută, având în vedere că potrivit declarației date la 9 noiembrie 2011 inculpatul M. și-a recunoscut vinovăția, potrivit art. 3201 C. proc. pen.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul M.V., instanța de apel a constatat că inculpatul a beneficiat de aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. privind recunoașterea de vinovăție.

Potrivit art. 3201 C. proc. pen. „Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.

Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și 340 - 344 se aplică în mod corespunzător.

Instanța a pronunțat condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.”

Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă faptul că după admiterea cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. inculpatul nu mai poate renunța pe parcursul procesului penal asupra opțiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, întrucât în cazul în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitate de revenire a prevăzut-o în mod expres, spre exemplu renunțarea la apel/recurs. De asemenea inculpatul poate declara apel numai sub aspectul încadrării juridice și al individualizării pedepsei, astfel încât instanța de apel a analizat doar critica inculpatului privind individualizarea pedepsei și încadrarea juridică a faptei, întrucât potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în procedura simplificată pentru care a optat inculpatul nu se poate pronunța soluția de achitare potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), d) C. proc. pen.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a faptei, prin motivele de apel depuse la dosar, precum și prin concluziile apărătorului în cadrul dezbaterii cauzei, s-a arătat că acesta nu recunoaște încadrarea juridică a infracțiunii de care este acuzat, înțelegând să recunoască faptele reținute prin actul de sesizare și considerând că aceste fapte nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Instanța de apel a constatat că fapta inculpatului de a pretinde în cursul lunii iulie 2011 împreună cu inculpata C.C.G., denunțătorului G.A., suma de 10.000 lei pentru ca acesta să o achite cu titlu de donație la caseria P.D.L., partid din care făceau parte toți trei, lăsând în schimb să se înțeleagă că inculpata C.C.G., în calitatea sa de inspector șef la I.T.M. Timiș și de membru de partid, va uza de influența pe care o are asupra subordonaților săi, inspectori de muncă, pentru ca aceștia să aplice sancțiuni mai blânde decât cele care se impun societății comerciale administrate de denunțător, societate care fusese supusă anterior unui control pe linia respectării legislației muncii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 257 C. pen. „Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.”

De altfel, inculpatul consideră că această faptă nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, motiv pentru care considerăm că achitarea solicitată de acesta s-ar fi încadrat pe disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei s-au coroborat cu celelalte probe de la dosar, respectiv declarațiile denunțătorului G.A. și cu procesul-verbal privind transcrierea convorbirilor purtate între inculpat și denunțător, motiv pentru care a respins solicitarea inculpatului privind achitarea acestuia pe motiv că fapta reținută prin actul de inculpare nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Referitor la legalitatea probelor invocate de către inculpatul M.V. în apel, instanța a constatat că, întrucât acesta a solicitat și a beneficiat de aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii de vinovăție, care presupune că acesta a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește, instanța de apel a constatat că aceste probe cu privire la inculpatul M.V. nu mai pot fi puse în discuție, întrucât acesta nu mai poate reveni asupra recunoașterii de vinovăție.

În ceea ce privește probele administrate în circumstanțiere, acestea nu au fost contestate de către inculpat, iar prima instanță și instanța de apel le-au avut în vedere la individualizarea pedepsei.

Critica inculpaților cu privire la individualizarea pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora și suspendarea condiționată a executării pedepsei în cazul inculpatului M.V., a fost nefondată.

Împotriva Deciziei penale nr. 75/ A din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.C.G. și M.V.

Inculpata C.C.G. a criticat decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe aspecte:

1. Netemeinicia soluției de condamnare pentru cele două infracțiuni prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, acestora lipsindu-se elementul material subiectiv intențional.

Astfel, din declarația dată în fața instanței de martora V.C. rezultă că nu inculpata a fost cea care a determinat-o pe aceasta să nu aplice inițial amenda contravențională, iar în ceea ce privește instigarea la fals intelectual a numitei R.M., din înregistrarea convorbirii ambientale din data de 16 august 2011 reiese că nu inculpata i-a cerut să înregistreze cu data de 9 august 2011 contestația numitului G.A., ci chiar acesta.

2. Instanțele au dat relevanță probatorie în pronunțarea soluției de condamnare declarațiilor martorilor G.A. și V.C., persoane care au avut poziții procesuale interesate, ceea ce duc la încălcarea principiului loialității probelor.

3. instanțele nu a reținut cauza de nepedepsire a desistării prev. de art. 22 alin. (1) C. proc. pen., inculpata desistându-se la data de 28 iulie 2011, înainte de descoperirea faptelor și în termenul legal în care putea aplica sancțiunea amenzii contravenționale.

Esențial este și faptul că față de societatea denunțătorului s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii în sumă de 16.000 lei, fiind sesizat și parchetul pentru faptele de utilizare în muncă a unor persoane fără contract individual de muncă.

4. În cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, inculpata arată că infracțiunea de trafic de influență nu există în contextul în care nu s-a făcut dovada că ar fi primit, ar fi pretins bani sau alte foloase, ori ar fi acceptat promisiuni, daruri direct sau indirect pentru ea sau pentru altul.

5. În subsidiar, inculpata a criticat hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea aspră, având în vedere că nu este cunoscută cu antecedente penale, iar anterior a avut un comportament profesional ireproșabil.

Inculpata solicită, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru instigare la infracțiunea de fals intelectual, iar în subsidiar reducerea pedepsei și reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., reducerea pedepsei și aplicarea disp. art. 81 sau 861 C. pen.

Inculpatul M.V. a criticat decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie sub două aspecte:

1. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, inculpatului nefiindu-i aplicate facilitățile conferite de disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Astfel, inculpatul a înțeles să recunoască faptele reținute în actul de sesizare și nu încadrarea juridică a acestora, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, astfel că solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

2 În subsidiar, inculpatul solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, conduita sa procesuală și datele care circumstanțiază persoana sa.

În drept, inculpații și-au întemeiat recursurile pe disp. art. 3859 pct. 12, 14, 15, 172 și 18 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:

Critica formulată de inculpata C.C.G. referitoare la netemeinicia hotărârii de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, critică întemeiată pe disp. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor legale invocate, hotărârile sunt supuse casării când s-a omis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Pentru a constitui caz de casare în sensul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt trebuie să fie evidentă, respectiv starea de fapt reținută de instanță să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar și esențială - să conducă la adoptarea unei hotărâri greșite de condamnare sau de achitare.

În speță, nu suntem în prezența unei grave erori de fapt, situația de fapt reținută pe larg de prima instanță nu este contrară probelor administrate, din analiza coroborată a acestora rezultând fără dubiu că inculpata a omis infracțiunea de trafic de influență pentru care a fost condamnată.

În fapt, în cursul lunii iulie 2011, a pretins împreună cu inculpatul M.V. martorului G.A. suma de 10.000 lei pe care acesta să o achite cu titlu de donație la casieria partidului din care făceau parte toți trei, lăsând să se înțeleagă faptul că în calitatea sa de inspector șef la I.T.M. Timiș va uza de influența pe care o are asupra subordonaților săi, inspectori de muncă, pentru ca aceștia să aplice sancțiuni mai blânde societății comerciale administrată de martorul denunțător.

Săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpată rezultă din declarațiile martorului denunțător G.A., ce se coroborează cu declarațiile inculpatului M.V., ale martorelor V.C. și R.M., procesele - verbale de transcriere a convorbirilor purtate între martorul denunțător și inculpatul M.V. și V.C., precum și a convorbirilor purtate în mediul ambiental, înscrisurile existente la dosar.

Înalta Curte nu constată existența unor contradicții între ceea ce rezultă din examinarea acestor mijloace de probă și ceea ce au reținut instanțele, dimpotrivă analiza coroborată a acestora, conduce fără dubiu la concluzia că inculpata a săvârșit infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Inculpata C.C.G., în recursul său, a susținut că instanțele au încălcat principiul loialității administrării probelor, dând valoare probatorie relevantă declarațiilor martorilor G.A. și V.C., persoane interesate în cauză, or hotărârea de condamnare a inculpatei nu s-a bazat doar pe declarațiile acestor martori, ci aceste declarații au fost analizate prin coroborarea cu celelalte probe administrate în cauză.

Inculpata C.C.G. a comis și infracțiunile prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, nefiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., inculpata acționând cu intenție directă.

Astfel la data de 26 iulie 2011, inculpata i-a cerut martorei V.C., inspector de muncă pe linia respectării securității și sănătății în muncă la I.T.M. Timiș să întocmească în fals două anexe la un proces verbal de control efectuat la SC R.A.C. SRL Timișoara, anexe prin care să se constate aspecte contrare realității și care să atragă sancțiuni mai blânde societății administrată de denunțătorul G.A., în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență.

În cursul urmăririi penale, martora V.C. a relatat că inculpata C.C.G. a fost cea care i-a cerut să nu îl mai sancționeze cu amendă pe martorul G.A., ci doar să-i scrie măsuri de remediere a deficiențelor, fără a-i oferi vreo explicație cu privire la acest aspect (filele 64-81 vol. 1 dosar u.p.).

Martora, la cererea inculpatei, a întocmit procesul-verbal de control din 26 iulie 2011 și anexele 1 și 2 de constatare, respectiv planul de măsuri, termenele de remediere a deficiențelor 1 august 2011 și 28 august 2011.

La data de 28 iulie 2011, martorul G.A. s-a deplasat la casieria partidului și a achitat suma de 1.000 lei cu titlu de donație, eliberându-i-se chitanța din 28 iulie 2011, precum și o fișă de donație.

Ulterior, denunțătorul s-a deplasat la sediul I.T.M. și a înmânat chitanța inculpatei, care în momentul în care a constatat că denunțătorul nu achitase decât 10% din suma pretinsă i-a solicitat imperativ martorei V.C. să rețină asupra celor constatate și să-l sancționeze pe acesta cu amendă în cuantum de 16.000 lei și înștiințarea de plată din 29 iulie 2011.

În locul celor două anexe completate la data de 26 iulie 2011, martora V.C. a întocmit alte două anexe reprezentând constatarea deficiențelor în domeniul securității și sănătății în muncă și plan de măsuri, având alt conținut care să justifice aplicarea sancțiunii contravenționale.

Contrar susținerilor inculpatei, în faza cercetării judecătorești martora V.C. relatează aceleași aspecte, respectiv că inculpata a fost cea care i-a cerut să nu-l sancționeze pe martor, iar după câteva zile i-a cerut să-i aplice acestuia o amendă contravențională (fila 181-183 dosar instanță).

Declarațiile acestei martore se coroborează cu declarațiile martorului G.A., ale inculpatului M.V., cu procesele - verbale de redare a conținutului convorbirilor purtate între denunțător și inculpați, precum și cu înscrisurile existente la dosar.

Ulterior la data de 16 august 2011, inculpata i-a impus martorei R.M. - inspector de muncă, să înregistreze în fals și antedatat - 9 august 2011 în Registrul de Intrare - Ieșire al I.T.M. Timiș, contestația denunțătorului G.A. la procesul - verbal de sancționare contravențională, în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență.

Inculpata a comis și această infracțiune cu intenție directă, aspect ce rezultă din declarațiile martorului denunțător, ale martorei R.M., convorbirile purtate în mediul ambiental între inculpată și denunțător, convorbirile telefonice între denunțător și martora R.M., copia R.E.A.P. la I.T.M. Timiș în perioada 21 iulie 2011- 13 septembrie 2011 din care rezultă că la dta de 9 august 2011 când apare ca fiind înregistrată contestația denunțătorului, acesta nu figurează prezent în sediul I.T.M., ci la 16 august 2011.

Referitor la această infracțiune, inculpata a arătat că nu ea a determinat-o pe martora R.M., să înregistreze retroactiv contestația denunțătorului, ci chiar acesta, după cum rezultă din înregistrarea discuției ambientale din 16 august 2011, or această susținere nu poate fi primită, din celelalte probe administrate la care s-a făcut referire anterior, rezultând fără nici un dubiu că inculpata a fost cea care i-a cerut martorei acest lucru.

Inculpata C.C.G. a solicitat aplicarea disp. art. 22 C. pen. cu privire la instigarea la infracțiunea de fals intelectual a martorei V.C., însă nici această solicitare nu poate fi primită.

Potrivit art. 22 alin. (1) C. pen., este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

Desistarea constă în renunțarea autorului la săvârșirea faptei, a cărei executare se află în curs, renunțare care trebuie să fie voluntară și să se producă mai înainte ca executarea să se fi terminat.

În speță, este real că la data de 28 iulie 2011 inculpata i-a solicitat martorei V.C. să-l sancționeze pe martorul denunțător, această atitudine fiind însă determinată de faptul că martorul nu achitase decât o mică sumă (1.000 lei) din cea pretinsă de inculpată, însă infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. se consemnase deja la data de 26 iulie 2011, astfel că nu sunt incidente disp. art. 22 alin. (1) C. pen.

Pedeapsa aplicată inculpatei a fost individualizată în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., instanțele având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, circumstanțele săvârșirii acestora, faptul că aceasta a determinat și alte persoane să acționeze nelegal, suma de bani ce a făcut obiectul traficului de influență, atitudinea procesuală a inculpatei care a negat comiterea faptelor, dar și datele care circumstanțiază persoana sa recunoscută cu antecedente penale, cu o bună conduită anterior comiterii faptei.

Având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, dar și modalitatea de săvârșire a acestora, perseverența inculpatei în obținerea sumei de bani pretinse, Înalta Curte apreciază că în favoarea inculpatei nu pot fi reținute circumstanțe atenuante și nu se impune nicio reducere a pedepsei sau o schimbare a modalității de executare.

Recursul declarat de inculpatul M.V. este, de asemenea, nefondat.

Inculpatul a beneficiat de disp. art. 3201 alin. (1) și (7) C. proc. pen., a recunoscut fapta reținută în actul de sesizare, dar a apreciat că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Înalta Curte constată că instanța de fond a realizat o corectă aplicare a disp. art. 3201 C. proc. pen. în raport de declarația inculpatului, motiv pentru care acesta nu poate formula critici ce vizează netemeinicia soluției de condamnare, ci numai referitoare la individualizarea pedepsei și încadrarea juridică a faptei.

În drept, fapta inculpatului M.V. de a pretinde în cursul lunii iulie 2011 împreună cu inculpata C.C.G., denunțătorului G.A. suma de 10.000 lei cu titlu de donație la P.D.L., partid din care aceștia făceau parte, lăsând să se înțeleagă faptul că inculpata C.C.G. va uza de influența pe care o are asupra subordonaților săi pentru a-i determina să aplice sancțiuni mai blânde societății comerciale administrate de denunțător, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Solicitând ca judecata să se facă în baza probelor de la urmărirea penală, conform art. 3201 C. proc. pen., inculpatul a cunoscut și și-a însușit aceste probe, astfel că nu poate susține ulterior că sunt nelegale.

Pedeapsa aplicată inculpatului M.V. a fost individualizată în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., prin cuantumul său și modalitatea de executare fiind în măsură să corespundă cerințelor art. 52 C. pen.

Astfel, instanțele au avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârșire a acesteia, contribuția concretă adusă de inculpat la activitatea infracțională, suma de bani pretinsă, atitudinea procesuală a acestuia, de recunoaștere a faptei, lipsa antecedentelor penale, dar și disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. care prevăd că inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

Conform disp. art. 38516 rap. la art. 381 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive, astfel: pentru inculpata C.C.G. de la 14 septembrie 2011 la 25 iulie 2012 și pentru inculpatul M.V. durata reținerii din 14 septembrie 2011 și durata arestării preventive de la 22 septembrie 2011 la 25 iulie 2012.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.C.G. și M.V. împotriva Deciziei penale nr. 75/ A din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, după cum urmează: pentru inculpata C.C.G. durata reținerii și arestării preventive de la 14 septembrie 2011 la 25 iulie 2012 și pentru inculpatul M.V. durata reținerii din 14 septembrie 2011 și durata arestării preventive de la 22 septembrie 2011 la 25 iulie 2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 27 iulie 2012.