DNA jurisdiction over public official with control attributes; distinction between material and intellectual forgery in public documents; suspension of criminal sentences for corruption offenses.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.A. În primul ciclu procesual, prin sentința penală nr. 1301 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 7359/3/2006, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică pentru inculpatul D.E. din art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 181 din Legea nr. 78/2000 modificată în art. 289 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 modif. a fost condamnat inculpatul D.E. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 1 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modif., a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.

În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modific., a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea dr. prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 861 și 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la secția penală – Tribunalul București;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

Pe durata termenului de încercare se suspendă și executarea pedepsei accesorii conf. art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 864 C. pen. și art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. au fost achitați inculpații N.S. și U.A.D. pentru infracțiunile prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.

În baza art. 291 C. pen. a fost condamnat inculpatul N.S. la 6 luni închisoare.

În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiilor art. 83 C. pen. și art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea procesului-verbal de recepție din 08 din 11 aprilie 2005 pentru imobilul din, sector 1 și din 20 octombrie 2005 pentru imobilul din str. X sector 1.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.E. la plata sumei de 1.300 lei și pe inculpatul N.S. la 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, celelalte cheltuieli rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 53/P/2005 din 24 februarie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial București a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților: D.E., pentru săvârșirea infr.prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 modific., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 181 din Legea nr. 78/2000 modific., art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif., art. 289 C. pen.; N.S. pentru săv.infr.prev. de art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen. și U.A.D. pentru săv-infr. prev.de art. 288 alin. (1) C. pen.

Prin actul de inculpare au fost scoși de sub urmărire penală și amendați administrativ învinuiții C.D. pentru art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și S.D. pentru art. 289 C. pen.; au fost scoși de sub urmărire penală învinuiții F.H.S. pentru art. 289 C. pen. și N.S. pentru art. 25 rap. la art. 289 C. pen.; s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.M.M. pentru art. 255 și art. 288 alin. (1) C. pen., L.F.S. pentru art. 61 din Legea nr. 78/2000 (modificată), U.A.H. pentru art. 288 alin. (1) C. pen., C.I. pentru art. 288 alin. (1) și B.M.A. pentru art. 288 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în actul de inculpare că la data de 30 mai 2005 inculpatul D.E. aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și pentru a face un act contrar acestora, a pretins de la martorul denunțător A.M.M. proprietarul unui imobil nou construit în, 11, sectorul 1 București, suma de 2.000 euro, pentru întocmirea și eliberarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire din 08 - 11 aprilie 2005. în același timp, a determinat-o pe martora I.A.M. să completeze cu date false rubricile procesului - verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire pentru imobilul de la adresa de mai sus și i-a cerut învinuitului F.H.S. să semneze acest procesul verbal, știind că acesta conține mențiuni false, învinuitul C.D. a contrafăcut semnăturile martorilor S.M.I. și R.D.V. menționați în procesul - verbal de recepție că ar fi făcut parte din comisia de recepție constituită conform H.G. nr. 273/1994.

La începutul lunii aprilie 2005 inculpatul D.E. afirmând că are influență pe lângă membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002 constituită la nivelul Primăriei Sectorului 1 București pe lângă care va interveni, a pretins de la martorul denunțător L.F.S. asociat și administrator la SC E.E. SRL suma de 12.000 dolari SUA în scopul determinării membrilor comisiei de mai sus să urgenteze și să se aprobe cumpărarea spațiului comercial din str. av. X pe care SC E.E. SRL îl deținea cu contract de închiriere.

În luna octombrie 2005 inculpatul D.E., fără să fie delegat de Primarul Sectorului 1 București a menționat în fals, în procesul verbal din 20 octombrie 2005, că imobilul nou construit din str. X. proprietatea inculpaților N.S. și U.A.D. respectă prevederile autorizației de construire, proces - verbal ce a fost depus apoi la O.C.P. Imobiliară Sector 2 București, unde învinuita S.D. a emis încheierea din 07 noiembrie 2005 de intabulare a dreptului de proprietate și apoi încheierea din 29 noiembrie 2005 de dezmembrare și stabilire a dreptului de proprietate pentru ansamblul de apartamente, deși existau neconcordanțe evidente între documentația topo - cadastrală și prevederile autorizației de construire din 21 iulie 2005.

Inculpatul D.E. a îndeplinit funcția de șef Birou regularizări taxe urmărire realizare construcții din cadrul Primăriei Sectorului 1 București din anul 2001, având ca atribuțiuni principale de serviciu propunerea spre aprobare de către directorul Inspecție a funcționarilor care urmează să soluționeze cererile adresate de beneficiari pentru efectuarea recepției și regularizarea taxelor, efectuarea propriu-zisă a recepției la terminarea lucrărilor de construire și calculul regularizării taxelor. Totodată avea și atribuțiuni de control pe linia disciplinei în construcții.

În luna iulie 2004, martorul-denu0nțător A.M.M. a cumpărat de la P.E. un imobil nou construit în, Sectorul 1, București la care nu se efectuase recepția la terminarea lucrărilor de construire, fără să cunoască însă, că anterior vânzării P.E. depusese o cerere pentru a se efectua recepția lucrărilor de construire la imobilul de la adresa de mai sus, care însă nu s-a soluționat.

La data de 15 martie 2005, A.M.M. a depus la Registratura Primăriei Sectorului 1 București o cerere de desemnare a reprezentantului primăriei care să participe la recepția terminării lucrărilor de construire pentru imobilul din str. X (autorizația de construire din 17 iunie 2004).

Cererea a fost înregistrată la 16 martie 2005 iar declarația solicitantului privind calculul regularizării taxei a fost înregistrată la 16 martie 2005. Inculpatul D.E. i-a propus martorului P.C. - director la Direcția Inspecție ca solicitarea să fie soluționată de martorul T.G., la acea dată referent de specialitate la biroul condus de învinuit, scop în care a inscripționat pe cele 2 documente inițialele numelui și prenumelui martorului (așa cum se proceda, de regulă). Prin semnătura sa, martorul P.C., a fost de acord ca recepția să fie efectuată de martorul T.G. La solicitarea martorului, A.M.M. a depus o copie de pe Autorizația de construire precum și de pe contractul de vânzare - cumpărare, planurile, schița de construire a imobilului, vizate spre neschimbare, etc.

Întrucât imobilul fusese construit, în regie proprie, neexistând astfel documente întocmite de specialiști pe faze de execuție, referitor la rezistența și stabilitatea construcției și în plus, nici nu se respectaseră prevederile autorizației de construire în legătură cu amplasamentul construcției, în sensul ca unul din pereții clădirii, trebuia să fie construit în calcan (alipit) de mobilul vecin, martorul T.G. i-a sugerat lui A.M.M., să apeleze la un expert în vederea întocmirii unei expertize tehnice. Acesta i-a solicitat învinuitului C.D. să întocmească o expertiză tehnică, cel care inițial întocmise o altă expertiză tehnică avută în vedere la emiterea autorizației de construire și care se referea, în principal, la construirea în calcan a unui perete al imobilului de pe str. X (fără această prevedere imobilul nu se încadra în P.U.D. - plan urbanistic de detaliu - și nici în P.U.G. - plan urbanistic general - și nu se emitea autorizația de construire).

Învinuitul a întocmit o expertiză tehnică în care a concluzionat că așa cum este construit imobilul „sunt îndeplinite condițiile de calitate privind rezistența și stabilitatea și poate fi recepționat".

După ce a intrat în posesia acestor documente A.M.M., la data de 29 martie 2005 a luat legătura telefonică cu T.G. care l-a informat că lucrarea „a fost preluată", spre soluționare, de către inculpatul D.E., care a transmis ca pe data de 30 martie 2005, A.M.M. să se prezinte cu toate documentele, pentru a fi verificate de către învinuit. Martorul T.G. a menționat că inculpatul D.E. a observat la el cartea de vizită lăsată de A.M.M. - director Renault Service C. și fără un motiv plauzibil i-a comunicat că, de rezolvarea solicitării lui A.M.M. se va ocupa, personal.

Pe data de 30 martie 2005 când martorul i-a prezentat toate documentele în vederea efectuării recepției, inculpatul i-a comunicat că există probleme grave la casă, trebuie să depună altă cerere pentru obținerea unei noi autorizații de construire însă rezolvarea acesteia va dura mult, fiind nevoit să-l sancționeze contravențional și să dispună demolarea construcției. In aceeași zi inculpatul l-a contactat telefonic pe martor, și-a exprimat dorința de a-l vizita la locul de muncă - Service C. și în discuțiile purtate s-a interesat de posibilitatea achiziționării unui autoturismul second hand și care ar fi prețul de vânzare. După ce martorul i-a comunicat prețul de 5.000 euro spunând că îl va sprijini în achiziționarea mașinii, inculpatul a apreciat valoarea de 100.000 euro a imobilului cumpărat de martor și i-a comunicat că așteaptă de la el o propunere în vederea întocmirii și eliberării procesului-verbale de recepție pentru introducerea imobilului în circuitul civil. Martorul a înțeles că trebuie să ofere o sumă de bani și drept negociere, i-a oferit în final 2.000 euro. Inculpatul a acceptat suma, i-a spus că procesul-verbal va fi semnat de un subaltern și i-a cerut o listă cu numele a 3 specialiști care să fie menționați în procesul-verbal de recepție, ca membri ai comisiei de recepție.

În acest scop, martorul l-a contactat telefonic pe învinuitul C.D. expert tehnic judiciar și acesta i-a comunicat numele arhitectului S.M.I. și inginerului R.D.V. pentru a fi menționați ca specialiști în comisia de recepție.

La data de 05 aprilie 2005 martorul A.M.M. s-a prezentat la biroul inculpatului iar acesta i-a comunicat că expertul tehnic C.D. care întocmise expertiza nu poate face parte din comisie și trebuie să nominalizeze alt specialist, l-a întrebat dacă i-a adus banii iar martorul i-a răspuns că-i va da suma pretinsă când va intra și el în posesia procesului-verbal de recepție.

Fiind convins că are toate documentele necesare recepției, martorul a făcut demersuri pentru a fi primit în audiență la P.C.D. Direcția Inspecție, a relatat și altor persoane că i se condiționează efectuarea recepției de primirea unei sume de bani și a formulat autodenunț la D.N.A. la 06 aprilie 2005 iar la 07 aprilie 2005 s-a autorizat înregistrarea convorbirilor telefonice cu inculpatul și în mediu ambiental.

La data de 08 aprilie 2005 când martorul s-a prezentat în audiență la Director P., l-a întâlnit pe inculpatul D. care i-a comunicat că nu face recepția întrucât în construirea imobilului nu au fost respectate prevederile autorizației de construire, afirmații susținute și în biroul directorului care a dispus ca referatul de specialitate N.J. să se prezinte pe teren pentru a constata eventualele neconcordanțe semnalate de inculpat.

Cu toate acestea, în după amiaza aceleiași zile, inculpatul îl sună pe martorul denunțător spunându-i că a găsit o portiță legală pentru a elibera procesul-verbal de recepție, îi cere să se prezinte la biroul său la 11 aprilie 2005 și îl întreabă dacă unitatea pe care o conduce martorul are de vânzare vreo mașină tip second hand.

La întâlnirea astfel stabilită, înregistrată în mediu ambiental și conform notei de redare scrisă a convorbirii purtate între cei doi, inculpatul i-a cerut martorei I.A.M. să părăsească biroul, l-a întrebat pe martor în legătură cu achiziționarea mașinii, sub altă modalitate, în sensul în care el să plătească 3000 euro iar martorul să achite diferența de 200 euro, această ultimă sumă înscriind-o pe o coală de hârtie.

După confirmarea sumei de către denunțător, inculpatul a rechemat martora I.A.M. în birou, i-a cerut să completeze rubricile procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire nr. 1/2 - 11 aprilie 2005 și i-a dictat modalitatea de completare a rubricilor în sensul că la recepție au participat membrii comisiei de recepție, inclusiv reprezentantul Primăriei Sector 1, învinuitul F.H., că nu sunt obiecțiuni le efectuarea recepției și că se recomandă efectuarea recepției și regularizarea taxei, întrucât imobilul respectă prevederile autorizației de construire. In procesul-verbal nu s-a făcut nicio mențiune referitoare la expertiza tehnică întocmită de învinuitul C.D. Inculpatul i-a înmânat martorului denunțător cele 5 exemplare ale procesului-verbal urmând să fie semnate de specialiști și restituite în aceeași zi pentru a fi semnate și de delegatul Primăriei Sector 1.

Întrucât martorul denunțător era programat pentru internarea în spital și intervenție chirurgicală, în aceeași zi a prezentat procesele-verbale de recepție învinuitului C. pentru convocarea la fața locului și semnare iar acesta a contrafăcut semnăturile lui S.M.I. și R.D.V. iar învinuitul F. prin semnătura sa, a atestat că a fost la fața locului și că imobilul respectă prevederile autorizației de construire.

Pe data de 12 aprilie 2005 martorul denunțător internat în spital, îl trimite pe B.C.S. să ridice delegația de la învinuitul F., privind desemnarea sa de către primarul Sectorului 1 să participe la recepție, document anexat la procesul-verbal de recepție.

La data de 19 aprilie 2005 inculpatul D. l-a contactat telefonic pe denunțător, internat în spital, îi comunică remiterea delegației și se interesează din nou dacă la unitatea condusă de denunțător s-a ivit vreo posibilitate de vânzare a unui tip de autoturism second-hand.

La data de 25 aprilie 2005, inculpatul D. l-a anunțat telefonic pe martor că a găsit altă oportunitate de a intra în posesia unui autoturism, în sensul procurării unui autoturism, de la un alt importator, sugerându-i că ar avea nevoie de suma pretinsă drept mită, iar la data de 28 aprilie 2005 l-a apelat din nou,ocazie cu care îi spune martorului „că vrea să rezolve datoria aia. Martorul îi comunică inculpatului că încă nu dispune de întreaga sumă dar va face rost de bani în perioada sărbătorilor de Paști și au stabilit să se întâlnească.

La data de 3 mai 2005, inculpatul D. este apelat telefonic de la post fix public în care i se cere „să uite de afacerea A.”, îl contactează telefonic pe denunțător și poartă discuții cu acesta făcând diverse presupuneri cu privire la persoana care „l-ar fi amenințat”.

La data de 08 august 2005 a fost admisă intabularea dreptului de proprietate pentru imobilul din str. X în favoarea martorului denunțător iar prin adresa din 24 noiembrie 2005 rezultă că la construirea imobilului nu au fost respectate prevederile autorizației de construire din 2004 cu privire la amplasamentul construcției și, în concret planul de situație, astfel încât recepția nu trebuia admisă și nu trebuia să se elibereze procesul-verbal de recepție.

Referitor la această activitate, actul de inculpare a reținut săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că inculpatul D.E. - funcționar public cu atribuții de control, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins 2000 euro de la A.M.M., în scopul de a elibera și semna procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire din 08-11 aprilie 2005, știind că acesta conține mențiuni false, înscris care prin depunerea sa la O.C.P.I. devine înscris oficial, fiind actul prin care un imobil nou construit poate fi introdus în circuitul civil. S-a mai reținut în rechizitoriu că fapta inculpatului de a determina martora I.M.A. să completeze rubricile procesului-verbal de recepție în care a menționat date false cunoscând că nu s-au respectat prevederile autorizației de construire și de a-l determina pe învinuitul F.H.S. să semneze procesul-verbal de recepție, prin semnătura sa acesta „atestând" că a fost prezent la recepție ca delegat al primăriei, constituie infr. prev. de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c), și art. 181 din Legea nr. 78/2000 (modificată).

La sesizarea instanței, la primul termen de judecată, D.N.A. - Serviciul Teritorial București a înaintat procesul-verbal de rectificare a erorii materiale privind dactilografierea greșită a art. 181 din Legea nr. 78/2000 modificată în loc de disp. art. 18 alin. (1) din Lege.

Referitor la aceste fapte, actul de inculpare se bazează pe declarațiile martorilor, ale inculpatului, ale învinuiților, notele de redare a convorbirilor telefonice și de înregistrare în mediu ambiental, la care inculpatul D. nu a formulat obiecțiuni, documentații tehnice.

S-a mai reținut în sarcina acestui inculpat săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 C. pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, constând în aceea că a pretins de la L.F.S. suma de 12.000 dolari SUA afirmând că are influență asupra membrilor comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002 pe lângă care va interveni în vederea facilitării și urgentării cumpărării spațiului comercial pe care SC E.E. SRL îl deținea cu chirie.

Martorul - denunțător L.F.S. este asociat și administrator la SC E.E. SRL, unde mai este asociat și martorul Z.K.

În vederea reamenajării unei toalete publice din Parcul Floreasca și reabilitării, construirea supraterană a unui spațiu comercial SC E.E. SRL a încheiat, cu Consiliul General al Municipiului București administrația Parcurilor și Grădinilor, contractul de închiriere din 10 august 1999, ocazie cu care a primit, prin concesiune și suprafața de 30 mp, teren din domeniul public.

În baza autorizației de construire din 18 iunie 2002 SC E.E. SRL a construit deasupra toaletei publice, unui spațiu comercial cu destinația bar. La recepția efectuată la terminarea lucrărilor de construire a participat, din partea Primăriei Sectorului 1 București, inculpatul D.E. (proces - verbal de recepție din 08 august 2003).

Conform art. 16 din Legea nr. 550/2002 la solicitarea titularilor contractelor de închiriere, prin negociere directă cu utilizatorii legali, puteau fi vândute spațiile comerciale, vânzarea urmând să fie efectuată de o comisie instituită la nivelul Primăriei Sectorului 1 București, a cărei componență a fost stabilită, prin dispoziția primarului din 03 august 2004 și care era formată din martorii L.l., O.A. și numiții G.T., E.G. și E.C.C.

În prealabil, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 271/2002, s-a stabilit lista spațiilor comerciale ce urmau a fi vândute, prin negociere directă, fiind inclusă în aceasta și spațiul comercial utilizat de SC E.E. SRL, situat în str. av. X (Parc Floreasca).

La data de 22 noiembrie 2002, s-a înregistrat cererea SC E.E. SRL de cumpărare a spațiului comercial de la adresa de mai sus.

În anul 2003, SC E.E. SRL, a cumpărat 1/3 din suprafața de 519 mp, teren situat lângă bar ce aparținea unor persoane fizice cărora li se reconstituise dreptul de proprietate.

În anul 2004 L.F.S. a depus la Primăria Sectorului 1 București - Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002, documentele solicitate în vederea admiterii societății de participare la negociere directă pentru cumpărarea spațiului comercial. A depus copii după documente în mai multe rânduri, întrucât așa cum a afirmat, i s-a spus că s-ar fi pierdut documentele. Făcând dese deplasări la sediul primăriei, s-a întâlnit cu inculpatul D.E. care s-a oferit să-l ajute pentru urgentarea soluționării favorabile a cererii sale afirmând că-i cunoaște foarte bine pe membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, pretinzându-i pentru intervenția sa, suma de 12.000 dolari SUA, din care jumătate să-i fie dați înainte de cumpărare, respectiv după emiterea deciziei de admitere la negociere directă, iar cealaltă jumătate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. L.F.S. a fost de acord să-i dea suma de 10.000 dolari SUA, mai ales și datorită faptului că la 15 martie 2005, primise o comunicare din partea comisiei din care rezulta că s-a hotărât amânarea deciziei, privind admiterea sau respingerea solicitării sale.

Conform normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 550/2002, spațiul comercial aparținând SC E.E. SRL a fost evaluat de SC F.C.C. SA, care a stabilit valoarea la întreaga construcție la suma de 63.020 euro.

Deși întreaga investiție fusese suportată de SC E. M. SRL și executată în baza autorizației de construire lucrările fiind efectuate cu acordul proprietarului, conform art. 19 din Legea nr. 550/2002 deducerea valorii investițiilor nu poate depăși jumătate din valoarea stabilită raportul de evaluare, situație ce nu era avantajoasă pentru SC E.E. SRL.

În acest scop învinuitul D.E. a luat legătura cu martorul G.B.N. - jurist la primărie la acea dată și care urma să fie numit secretar al Consiliului Local al Sectorului 1 București și implicit secretar al comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, căruia cere să-și exprime un punct de vedere după ce va verifica documentația prezentată de SC E.E. SRL.

Totodată, la 11 aprilie 2005, i-a comunicat lui L.F.S. data când urmează să se întrunească comisia și când urma să fie pusă în discuție cererea sa.

De asemenea, la aceiași dată, inculpatul D.E. i-a transmis, telefonic lui L.F.S. referitor la suma de bani pe care trebuia să o primească pentru intervenția sa, următoarele: „n-am obținut cât am zis eu, dar am obținut sub ce ai spus tu" și că-i va transmite un SMS. Imediat i-a transmis lui L.F.S. un S.M.S. cu următorul text „8 dolari SUA". L.F.S., a înțeles că este vorba de suma de 8.000 dolari SUA, pe care trebuia să o dea drept mită și i-a răspuns tot prin S.M.S., folosind textul „OK", însă s-a gândit să dea această sumă de bani așa cum conveniseră anterior, adică jumătate înainte de obținerea de obținerea deciziei de vânzare-cumpărare și jumătate la încheierea contractului de vânzare.

Într-adevăr, așa cum i-a comunicat inculpatul D.E., la data de 15 aprilie 2005, comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 a emis decizia nr. 300 prin care s-a admis solicitarea societății SC E.E. SRL de cumpărare a spațiului comercial din str. av. X. După această dată inculpatul D.E. l-a abordat în mai multe rânduri, pe L.F.S. cerându-i să-i dea jumătate din suma pretinsă pentru intervențiile sale, însă de fiecare dată, martorul sub pretextul că nu are bani și așteaptă să se finalizeze contractul de vânzare-cumpărare nu i-a remis nici o sumă de bani.

La data de 27 iulie 2005, Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 (secretar -martorul B.N.G.) a negociat cu SC E.E. SRL prețul de vânzare-cumpărare a spațiului comercial din str. av. X, stabilindu-se prin negociere directă, prețul vânzare în sumă de 43.000 euro exclusiv T.V.A. (s-au dedus investițiile făcute până la 50%). In acest sens s-a încheiat un proces-verbal urmând ca și încheierea contractului de vânzare-cumpărare să se facă după ce se intabula dreptul de proprietate asupra construcției în favoarea vânzătorului, formalități de care trebuia însă să se ocupe cumpărătorul.

Inculpatul D.E., în dese rânduri i-a reamintit lui L.F.S., că numai datorită intervențiilor sale s-a încheiat procesul-verbal de vânzare, prin negociere directă a spațiului comercial și i-a cerut să-i remită suma de bani, conform înțelegerii, însă de fiecare dată sub diferite pretexte la amânat și pentru a nu i se pune „bețe-n roate” L.F.S. i-a promis acestuia că-i va da banii la mizarea acțiunii. L.F.S. nu i-a mai remis nici o sumă de bani inculpatului D.E. (ultima solicitare a acestuia fiind în luna octombrie 2005, când soția sa urma să călătorească în China), întrucât cum a afirmat, s-a documentat și a constatat că avea dreptul legal să cumpere spațiul comercial fără să ofere vreo sumă de bani.

Probele pentru această faptă constau în declarațiile martorului denunțător, ale asociatului său, declarațiile membrilor comisiei,notele de redare a convorbirilor telefonice, documentații tehnice.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului D. săvârșirea infr- prev. de art. 289 C. pen., în sarcina inculpatului N.S. săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288 alin. (1) și 291 C. pen. și în sarcina inculpatului U.A.D. săvârșirea infr. prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., referitor la imobilul din sector 1.

Inculpatul Dincă a participat la efectuarea recepției acestui imobil construit de inculpații N.S. și U.A.D. în scopul revânzării, procesul-verbal de recepție din 20 octombrie 2005 cu mențiuni false, fiind depus la O.C.P.I., cu toate că nu se respectase prevederile autorizației de construire eliberată de Primăria Sector 1.

În luna martie 2005 inculpații N.S. și U.A.D. au solicitat SC AL.S. SA întocmirea proiectului de arhitectură pentru acest imobil pentru S+P+1E+2D (duplex)+Pod, s-a întocmit proiectul structurii de rezistență și documentele au fost depuse la Primăria Sector 1 pentru eliberarea autorizației de construire. După două săptămâni inculpații au cerut întocmirea altor planuri de rezistență pentru un imobil S+P+4 etaje, eliminându-se astfel cele două duplexuri și podul.

Deși nu se emisese autorizația de construire, inculpații au început construcția imobilului după aceste ultime planuri de structură a rezistenței și în perioada 14.04 - 17 iunie 2005 a fost turnată placa de fundație, planșeele până la etajul 4, ultima operație, respectiv turnarea planșeului peste etajul 4 efectuându-se la 17 iunie 2005

Autorizația de construire după planurile inițiale a fost emisă abia la 21 iulie 2005 iar de prevederile acesteia a luat cunoștință și inculpatul D.E. astfel cum a și declarat, iar la 12 septembrie 2005 s-a întocmit documentația topo cadastrală pentru ansamblul de apartamente din imobil construite efectiv, câte 3 apartamente pe fiecare palier, fără duplexuri și fără pod.

Astfel, din 6 apartamente și 2 apartamente construite în duplex cât ar fi rezultat dacă se respecta autorizația de construire, au rezultat 15 apartamente, câte 3 pe flecare palier.

La 18 octombrie 2005 inculpatul N.S. a formulat cerere la primărie pentru desemnarea reprezentantului care să participe la efectuarea recepției și fără să existe o delegație semnată de primar, procesul-verbal de recepție este semnat de inculpatul D.E., în document fiind consemnat în fals, că imobilul respectă prevederile autorizației de construire adică S+P+lE+2D+Pod, cu toate că documentația topo-cadastrală indica cu totul altă situație.

Toate actele: autorizația de construire, procesul-verbal de recepție și documentația topo-cadastrală, au fost depuse de inculpatul N.S. la O.C.P.I. unde s-au dat două încheieri de intabulare și respectiv dezmembrare și stabilire a dreptului de proprietate pentru N.S., U.A.D. și U.A.H., pentru un număr de 15 apartamente.

În fața instanței, la termenul din 18 iulie 2006 inculpații N.S. și U.A.D. și ulterior la termenul din 07 noiembrie 2006 și inculpatul D.E., au formulat excepția nulității actului de sesizare fiind întocmit de un organ de urmărire necompetent întrucât inculpații nu au avut funcții de control care să determine efectuarea urmăririi penale de către D.N.A. conform art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea O.U.G. nr. 43/2002, și au solicitat restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale.

Excepția reiterată la 28 februarie 2007 de către toți inculpații a fost respinsă ca neîntemeiată la data de 14 martie 2007, după depunerea documentelor privind funcțiile deținute de inculpatul Dincă, fișa postului pentru aceste funcții, regulamentul de organizare și funcționare a aparatului propriu al Primăriei Sector 1 București. Instanța a constatat că pentru infracțiunile descrise la pct. I și II din rechizitoriu inculpatul D. avea atribuții de control pe linia disciplinei în construcții, pentru fapta de la pct. III din actul de inculpare, avea atribuții în domeniu în funcție de conducere iar cauza neputând fi disjunsă, excepția a fost respinsă și pentru ceilalți doi inculpați.

Instanța a audiat inculpații, martorii din acte, a încuviințat proba cu acte în apărare și circumstanțiere.

La termenul din 21 mai 2008, inculpații N.S. și U.A.D. au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 913 alin. (3) C. proc. penală, art. 912 alin. (4) C. proc. pen. și art. 912 alin. (5) C. proc. pen. prin raportare la prevederile art. 16, art. 124, art. 20 alin. (2) din Constituția României, art. 5 pct. 1 și 3 C.E.D.O. și art. 6 pct. 1, pct. 3 lit. b) și d) din aceeași Constituție.

Instanța a respins excepția ca inadmisibilă întrucât pe de o parte, textele de lege invocate de autorii excepției nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, iar pe de altă parte reprezintă interpretarea proprie a autorilor excepției cu privire la modalitatea obținerii interceptării convorbirilor.

Din materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat stabilită corect situația de fapt descrisă în actul de inculpare și dovedită săvârșirea infracțiunilor de către inculpatul D.E., astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și în procesul-verbal de îndreptare a erorii materiale.

Referitor la fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu instanța a constatat că inculpatul D.E. a intervenit și preluat cererea martorului A.M.M. de efectuare a recepției, lucrare repartizată inițial de el martorului T.G., după ce a aflat că denunțătorul era director la Service C., inculpatul dorind achiziționarea unui autoturism second-hand.

În acest scop inculpatul a avut dese convorbiri cu martorul denunțător, chiar și după autorizarea interceptării convorbirilor telefonice și a și dictat martorei I.A. modalitatea de completare a rubricilor procesului-verbal de recepție în care s-a menționat că nu sunt obiecțiuni la efectuarea recepției și că imobilul respectă prevederile autorizației de construire (deși cunoștea că această mențiune este falsă, întrucât și pe teren a constatat nerespectarea autorizației).

Și la urmărirea penală și în instanță inculpatul D.E. nu a recunoscut săvârșirea acestei fapte menționând că a fost obligat de directorul Direcției Inspecție – P.C. - să rezolve situația martorului denunțător, deși știa că pentru imobilul din str. X, nu s-au respectat prevederile autorizației de construire.

S-a apreciat că activitatea infracțională referitor la această faptă a fost dovedită de declarațiile martorilor audiați și în instanță: M.L.I. care a menționat că cererea martorului A. a fost înregistrată și predată biroului condus de inculpat; T.G. desemnat de inculpat să rezolve lucrarea și i-a luat-o înapoi pentru a se ocupa personal de lucrare fără să motiveze; martorul P.C., V.D. și B.C.S. care au aflat că inculpatul pretinde bani de la martorul denunțător; martorul F.H.S. care, la cererea inculpatului, a semnat procesul-verbal de recepție deși nu cunoștea pe ceilalți membri ai comisiei de recepție și nici nu a fost pe teren; C.D. care a efectuat proiectul și expertiza tehnică a imobilului pentru structura de rezistență și a semnat procesul-verbal de recepție și pentru ceilalți specialiști din comisie; I.A.M. referent la biroul condus de inculpat, căreia acesta i-a dictat mențiunile din procesul-verbal de recepție; declarația martorului denunțător și notele de redare a convorbirilor telefonice și în mediu ambiental necontestate de inculpat și convorbiri efectuate între martor și inculpat și după semnarea procesului-verbal de recepție din 11 aprilie 2005, tot în vederea rezolvării „datoriei”.

Pentru infracțiunea. prev. de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 181 din Legea nr. 78/2000 modificată, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice în art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată.

Nici infracțiunea de la pct. II din rechizitoriu nu a fost recunoscută de inculpat. La urmărirea penală a menționat că a explicat martorului denunțător că acesta poate acționa primăria în judecată dacă va fi obligat să-și plătească și propria investiție la spațiul comercial deținut cu chirie, și a vorbit cu un avocat care ar pretinde un onorariu între 8.000 și 12.000 euro, pentru a explica de ce a transmis mesaj S.M.S. cu conținutul „text 8" și a primit S.M.S. cu conținut „text O.K." imediat după convorbirea telefonică din 11 aprilie 2005.

Din discuțiile telefonice ulterioare, declarația martorului G.B.N., secretarul comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002 și declarațiile martorului denunțător, a rezultat că inculpatul urma să-l contacteze și a solicitat secretarului comisiei punctul de vedere, menționând că în procedura de lucru a comisiei nu se deduc în nicio proporție investițiile făcute de solicitant, lucru necorespunzător realității. Astfel, martorul denunțător a aflat din audiența la secretarul comisiei că i se poate deduce din prețul stabilit investiția făcută până la cel mult 50% din valoare iar în convorbirea telefonică cu inculpatul în aceeași zi, acesta a susținut că ideea îi aparține, deci datorită lui a fost urmată această procedură.

Chiar și după emiterea deciziei de cumpărare a spațiului comercial, inculpatul l-a contactat pe denunțător pentru rezolvarea intervenției sale, astfel cum rezultă și din declarația asociatului la firma martorului denunțător.

Nici infracțiunea prevăzută la punctul III din rechizitoriu nu a fost recunoscută de inculpatul D.E., referitor la imobilul din sector 1.

Astfel, cum a menționat și în instanță, inculpatul D. este prieten cu inculpații N.S. și U.A.D. și îi cunoaște din 2002 când a efectuat recepția din partea primăriei, la un alt imobil.

Referitor la imobilul str. X. inculpatul a susținut și în instanță că a fost pe teren la recepția acestui imobil, a fost și în interiorul imobilului, a constatat că este construit conform autorizației, inclusiv podul.

La 20 octombrie 2005, deși nu fusese desemnat pentru efectuarea recepției, inculpatul completează în fals, în biroul său, rubricile procesului-verbal de recepție în care menționează că s-a deplasat la fața locului, că imobilul respectă prevederile autorizației de construire și a semnat procesul-verbal.

Ori la data de 17 iunie 2005, imobilul era deja construit cu S+P+4E, chiar înaintea eliberării autorizației de construire emisă pentru cererea și documentația inițială, infr. prev. de art. 289 C. pen. fiind dovedită cu documentele depuse la dosar.

Referitor la același imobil s-a reținut în sarcina inculpatului N.S. și U.A.D. săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. care constă în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice.

Ori, inculpații nu au acționat în nici un mod asupra mențiunilor înscrise în procesul-verbal de recepție de către inculpatul D., acest act fiind doar depus alături de alte documente, de către inculpatul N.S., la O.C.P.I. Sector 1 pentru intabulare.

In baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., instanța i-a achitat inculpații pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 C. pen. întrucât nu există această infracțiune.

Pentru inculpatul N.S. s-a reținut a fi dovedită săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 C. pen. întrucât știa de mențiunile nereale din procesul-verbal de recepție depus pentru intabulare, faptă sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani și pentru care instanța i-a aplicat pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Referitor la individualizarea pedepsei pentru infracțiunile săvârșite de inculpatul D.E., instanța a avut în vedere și pentru acest inculpat modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile din prezenta cauză, lipsa antecedentelor penale, limitele de pedeapsă pentru aceste fapte, aplicând acestui inculpat închisoare la minimul special sau spre minimul special prevăzut de textul de lege sancționator.

B.Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., solicitând desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, criticând hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

1. Greșita achitare a inculpaților U.A.D. și N.S., sub aspectul săvârșirii infr.prev.de art. 288 alin. (1) C. pen., aceștia fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea de fals material în înscrisuri oficiale, au semnat procesul-verbal de recepție a unui imobil nou construit pe terenul proprietatea acestora, știind că acesta conținea mențiuni false, faptul că în mod nereal s-au respectat prevederile autorizației de construire; s-a menținut că în mod nereal și-au însușit conținutul procesului verbal, scopul fiind acela de a intabula imobilul la Oficiul de Cadastru Sector 1.

În concluzie, se impunea ca instanța de apel să constate că inculpații au săvârșit infracțiunea reținută mai sus și să dispună condamnarea acestora la pedeapsa închisorii.

2. Greșita aplicare a disp. art. 334 C. proc. pen., în raport cu infracțiunea de fals intelectual reținută în sarcina inculpatului D.E., instanța dispunând schimbarea de încadrare juridică din art. 289 cu aplic.art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 181 din Legea nr. 78/2000 în art .289 alin. (1) cu aplic.art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Instanța a făcut abstracție de faptul că atât situația de fapt reținută în actul de sesizare, din care a rezultat că incidența art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și nu a art. 181 din aceeași lege, mai ales existența procesului-verbal de îndreptare a erorii materiale întocmit de procuror la 21 martie 2006 și depus la dosarul instanței la termenul din 28 martie 2006.

Față de cele menționate, nu sunt aplicabile dip.art. 334 C. proc. pen., motiv pentru care urmează a fi înlăturată de instanța de apel.

3. greșita încadrare juridică a infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului D.E. care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 861 în raport cu pedeapsa rezultantă, pentru săvârșirea infr.prev.de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

4. greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților D.E. și N.S., în ceea ce privește cuantumul și modalitatea de executare a acestora; inculpatul D. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni săvârșite în concurs real; în consecință, pedepsele aplicate inculpatului nu pot conduce la realizarea funcției și scopului pedepsei, conf.art. 57 C. pen. și a solicitat ca instanța de apel să majoreze pedepsele aplicate, să înlăture aplicarea art. 861 C. pen., urmând ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenție. Referitor la inculpatul N.S., s-a considerat că pedeapsa aplicată nu reflectă gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, respectiv art. 291 C. pen., date fiind împrejurările în care a survenit activitatea infracțională desfășurată.

Inculpatul a folosit un înscris oficial pe care, împreună cu un funcționar public cu atribuții de control din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, precum și cu inculpatul U.A., l-au falsificat în scopul obținerii intabulării imobilului situat în, sector 1, București.

În apelul declarat de inculpatul D.E. a solicitat în principal admiterea apelului, constatarea nulității actului de sesizare a instanței, excepție ce a fost respinsă de către Tribunalul București. În susținere se arată, în esență, că inculpatul D.E. nu a avea calitatea cerută de lege, respectiv funcție de conducere sau de control, pentru ca urmărirea penală să fie făcută de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție – D.N.A. De asemenea, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În apelul său inculpatul N.S. a solicitat desființare hotărârii apelate și rejudecând în fond să se pronunțe o soluție de achitare a acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 291 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 44/ A din 23 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, sectia a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații N.S. și D.E., a fost desființată sentința penală atacată și în temeiul art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea cauzei organului de urmărire competent pentru efectuarea urmăririi penale, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Curtea, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor administrate în fața instanței de apel, analizând cu precădere motivul de apel vizând nelegala sesizare a instanței, aspect cu privire la care cauza a fost repusă pe rol în vederea reluării dezbaterilor în complet de divergență, a constatat în opinie majoritară următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 53/P/2005 din 24 februarie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial București a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților: D.E., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 modificată, art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 181 din Legea nr. 78/2000 modificată, art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, art. 289 C. pen.; N.S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen. și U.A.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 288 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare indicat mai sus s-a reținut că la data de 30 mai 2005 inculpatul D.E. aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și pentru a face un act contrar acestora, a pretins de la martorul denunțător A.M.M. proprietarul unui imobil nou construit în, sectorul 1 București, suma de 2000 euro, pentru întocmirea și eliberarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire din 08 - 11 aprilie 2005. De asemenea, s-a mai reținut că acesta a determinat-o pe martora I.A.M. să completeze cu date false rubricile procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire pentru imobilul de la adresa de mai sus și i-a cerut învinuitului F.H.S. să semneze acest procesul-verbal, știind că acesta conține mențiuni false, învinuitul C.D. contrafăcând semnăturile martorilor S.M.I. și R.D.V. menționați în procesul-verbal de recepție, că ar fi făcut parte din comisia de recepție constituită conform H.G. nr. 273/1994.

La începutul lunii aprilie 2005 inculpatul D.E. afirmând că are influență pe lângă membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002 constituită la nivelul Primăriei Sectorului 1 București pe lângă care va interveni, a pretins de la martorul denunțător L.F.S. asociat și administrator la SC E.E. SRL suma de 12.000 dolari SUA în scopul determinării membrilor comisiei de mai sus să urgenteze și să se aprobe cumpărarea spațiului comercial din str. av. X (Parc Floreasca) pe care SC E.E. SRL îl deținea cu contract de închiriere.

În luna octombrie 2005 inculpatul D.E., fără să fie delegat de Primarul Sectorului 1 București a menționat în fals în procesul-verbal din 20 octombrie 2005, că imobilul nou construit din str. X proprietatea inculpaților N.S. și U.A.D. respectă prevederile autorizației de construire, proces-verbal ce a fost depus apoi la O.C.P.I. Sector 2 București, unde învinuita S.D. a emis încheierea din 07 noiembrie 2005 de intabulare a dreptului de proprietate și apoi încheierea din 29 noiembrie 2005 de dezmembrare și stabilire a dreptului de proprietate pentru ansamblul de apartamente din str.X deși existau neconcordanțe evidente între documentația topo-cadastrală și prevederile autorizației de construire din 21 iulie 2005.

În ceea ce privește competența D.N.A. de a efectua urmărirea penală s-a reținut în actul de sesizare că inculpatul D.E. a îndeplinit funcția de șef Birou regularizări taxe urmărire realizare construcții din cadrul Primăriei Sectorului 1 București din anul 2001, având ca atribuțiuni principale de serviciu propunerea spre aprobare de către Directorul Inspecție a funcționarilor care urmează să soluționeze cererile adresate de beneficiari pentru efectuarea recepției și regularizarea taxelor, efectuarea propriu-zisă a recepției la terminarea lucrărilor de construire și calculul regularizării taxelor. Totodată avea și atribuțiuni de control pe linia disciplinei în construcții.

Cu ocazia judecății în primă instanță, înainte de a se începe cercetarea judecătorească a fost invocată de către inculpații N.S. și U.A.D., excepția nulității actului de sesizare a instanței, arătând că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, ca de altfel și întocmirea actului de sesizare a instanței, prin raportare la dispozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. n.r134/2005, inculpații din dosar nefiind persoane cu funcții de control în cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Excepția a fost pusă în discuție la termenul din 07 noiembrie 2006, fiind susținută cu acea ocazie de către inculpatul D.E., dispunându-se din oficiu administrarea de probe sub acest aspect.

Prin încheierea de la termenul din 14 martie 2007 prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția invocată de către cei trei inculpați, trecând la judecata în fond a cauzei.

Așa cum s-a arătat mai sus, inculpații apelanți au reiterat excepția nulității actului de sesizare a instanței (rechizitoriului), ca motiv de apel, criticând încheierea prin care s-a respins excepția respectivă de către instanța de fond.

Legat de posibilitatea repunerii în discuție a acesteia, având în vedere faza în care se află cauza, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 361 alin. (2) și (3 ) C. proc. pen., încheierile date în primă instanță pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul, iar apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea sentinței. Față de aceste dispoziții, este evident că instanța de apel poate cenzura încheierea prin care prima instanță s-a pronunța asupra excepției nelegalei sesizări.

De asemenea, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 332 C. proc. pen., care prevăd că, atunci când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. (1). Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

Instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.

Acesta deoarece, excepția a fost reiterată ca motiv de apel, ceea ce nu înseamnă însă nu s-ar mai putea lua în discuție în această fază, întrucât ea a fost invocată în fața primei instanțe și soluționată de către aceasta înainte de a se fi început cercetarea judecătorească, adică înainte de fi expirat termenul prev. în dispozițiile citate. În plus, așa cum s-a arătat, încheierea prin care prima instanță s-a pronunțat asupra excepției, poate fi cenzurată de către instanța de apel.

Totodată, s-a precizat că deși inculpații au invocat nulitatea actului de sesizare, această chestiune este pusă în discuție prin prisma încălcării dispozițiilor privitoarea la competența organelor de urmărire penală după calitatea persoanei (inculpatului), ambele încălcării constituind cauze de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește competența D.N.A. au fost avute în vedere dispozițiile art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 astfel cum a fost modificată, respectiv competența specială a acestuia atrasă de calitatea învinuitului sau inculpatului. Potrivit acestui text, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, dacă sunt comise de către (…) conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora (…);

Or, așa cum s-a arătat, organul de urmărire penală a reținut ca împrejurare care ar atrage această competență specială, faptul că inculpatul D.E. ocupa la momentul săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, funcția de Șef Birou regularizări taxe, urmărire realizare construcții din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, funcție ce s-ar încadra în noțiunea prev. de art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, citată mai sus.

Legat de această chestiune, Curtea a constatat că, potrivit actelor comunicate de Primăria Sectorului 1 București, respectiv fișa postului pentru această funcție și Hotărârea privind modificarea Organigramei și Regulamentului de organizare și funcționare ale aparatului propriu al Consiliului Local al Sectorului 1, funcția pe care inculpatul D.E. o ocupa la momentul săvârșirii faptelor imputate nu era una de control. Astfel, din fișa postului depusă la dosar, a rezultat că inculpatul D.E. ocupa la data de 25 martie 2004 ocupa funcția de Șef Birou Urmărire Realizare Construcții, Regularizare Taxe, având ca atribuții asigurarea cunoașterii și aplicării actelor normative de referință în administrația publică (intern), efectuarea de recepții în vederea regularizării de taxe (extern). La rubrica „sfera relațională – extern” este consemna că are relații de colaborare când este cazul, cu autorități și instituții publice și cu persoane juridice private.

De asemenea, potrivit organigramei, depusă la dosar, atribuțiile Biroului Recepții și Regularizări Taxe sunt de efectuarea operațiunii de regularizare de taxă pentru autorizațiile de construire emise de Primarul Sectorului 1 și de desemnare a inspectorilor anume abilitați pentru a participa și executa demersuri conform legii la recepția finală la terminarea lucrărilor. Astfel că, spre deosebirea de alte servicii sau direcții (conform organigramei) care au atribuții de control, pentru acest serviciu nu se prevede că ar avea astfel de atribuții.

De altfel, susținerea potrivit cu care inculpatul în funcția pe care o deținea ar fi avut atribuții pe linia de disciplina în construcții, nu a fost confirmată de organigramă care prevede atribuțiile Serviciului Disciplina în Construcții, Lucrări Edilitare și Gospodărie Comunală la un alt punct separat de biroul condus de inculpatul D.E.

În plus, un organ care are atribuții de control, în exercitarea acesteia, încheie un act de control care are un anumit regim, prin care se iau anumite măsuri. Or, prin participarea unui delegat din cadrul biroul condus de către inculpat la recepția construcțiilor, se încheia doar un proces-verbal de recepție, care nu are un astfel de caracter, având în vedere că este semnat în cea mai mare parte de către persoane private, inclusiv beneficiarul construcției.

Mențiunea din fișa postului de la rubrica „scopul principal al postului” în sensul că acesta ar fi efectuarea de recepții la construcții finalizate în vederea regularizării de taxe, respectiv activitatea de control pe linia disciplinei în construcții, nu trebuie interpretată în sensul că funcția respectivă ar fi una de control, față de atribuțiile pe care le are efectiv titularul postului și de locul său în organigramă.

De altfel, practica judiciară a stabilit că nici măcar inspectorii în construcții și amenajarea teritoriului, în exercitarea atribuțiilor primare cu caracter permanent privind respectarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 nu au atribuții de control, în sensul dispozițiilor art. 254 C. pen.

În final, Curtea a constatat că inculpatul D.E. nu are nici atribuții de conducere în sensul prev. de art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, împrejurare care ar fi atras competența după calitatea persoanei a D.N.A., textul referindu-se stric la conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale. Or, inculpatul D.E. nu era conducătorul unei astfel de autorități sau instituții, ci era șeful unui birou din cadrul unei autorități locale, ceea ce este cu totul altceva.

Pentru aceste considerente Curtea, în opinie majoritară, a constatat că D.N.A. nu avea competența de a efectua urmărirea penală, organul competent fiind cel de drept comun, determinat potrivit art. 209 alin. (4) rap. la art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

C.Decizia instanței de apel a fost recurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., iar prin Decizia penală nr. 3650 din 19 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă calea de atac și s-a casat hotărârea atacată dispunându-se trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a apreciat, prin raportare la disp.art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. 43/2002, avându-se in vedere atribuțiile de serviciu specifice funcției deținute de inculpat, evidențiate în cuprinsul fișei postului cât și în Regulamentul de organizare și funcționare, că soluția instanței de apel este eronată.

Din fișa postului existentă atât in dosarul instanței de fond cât și în cel al instanței de apel, s-a reținut că funcția deținută de inculpat – șef birou, Direcția Inspecție, Serviciul disciplină in construcții – Biroul urmărire, realizare construcții, regularizare taxe) era o funcție publică de conducere, scopul principal al postului fiind: efectuarea de recepții la construcțiile finalizate in vederea regularizării de taxe, activitatea de control pe linia disciplinei in construcții. Aceste atribuții au fost specificate și în Regulamentul de organizare și funcționare (art. 32 și art. 34) iar prin declarația din data de 7 decembrie 2005, inculpatul a confirmat că la momentul săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, deținea funcția de Șef Birou urmărire, realizare construcții, regularizare taxe din cadrul Primăriei Sectorului 1 București și avea următoarele atribuții principale de serviciu: propunea lucrători din subordine în vederea soluționării cererilor adresate de beneficiari (efectuarea recepțiilor la imobilele nou construite, regularizarea taxelor); efectuarea propriu-zisă a recepțiilor lucrărilor și calculul regularizării taxelor.

Aceste atribuții de serviciu (de conducere și control) specifice funcției deținute au fost decisive, prin valorificarea lor, în formarea convingerii denunțătorului, că inculpatul este persoana competentă din cadrul primăriei care, în schimbul sumei de bani pretinse, îi poate asigura realizarea scopului urmărit.

Cât privește definirea noțiunii de „atribuții de control” în jurisprudența Înaltei Curți (Decizia nr. 4976 din 21 octombrie 2007) s-a arătat că, aceasta presupune „o activitate complexă de verificare și analiză a unor situații sau sectoare în vederea urmăririi evoluției acestora și care se desfășoară pentru moment ori periodic în baza unor sarcini și atribuții concrete, menționate expres în fișa postului sau în lege”, fiind evident că inculpatul D.E., prin funcția deținută, avea tocmai atribuții în acest sens, fapt ce a rezultat atât din fișa postului, precum și din activitatea propriu-zisă desfășurată în legătură cu întocmirea și eliberarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire nr. 01/08 - 11 aprilie 2005, (referitor la imobilul nou construit în, sectorul 1 București), prin actul în cauză, certificându-se faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației, așa cum prevede regulamentul de recepție a lucrărilor, aprobat prin H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994.

Această certificare, presupunea în prealabil o activitate de analiză și verificare atât a documentației dar și în teren, care trebuia efectuată de o comisie de recepție, din care (în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (2) din Regulament) trebuia să facă parte în mod obligatoriu, un reprezentant al administrației publice locale pe teritoriul căreia era situată construcția.

Potrivit funcției deținute, inculpatul D.E. era cel care propunea desemnarea reprezentantului administrației publice locale dar și cel care putea participa efectiv la efectuarea recepțiilor. Aceste aspecte au rezultat din declarațiile date de inculpat în care acesta a arătat că martorul T.G. s-a prezentat la el cu cererea denunțătorului pentru desemnarea pentru recepție a delegatului Primăriei, și a solicitat să i-o repartizeze; nu a fost de acord cu cererea martorului menționat și a reținut cererea privind recepția imobilului, pentru a o soluționa personal; la data de 08 aprilie 2005, a dictat martorei Ivan Adina, modul de completare a procesului verbal de recepție, iar ulterior a cerut membrilor comisiei de recepție să-l semneze; personal a completat fișa de calcul pentru stabilirea sumei pe care mai avea de plătit denunțătorul, pentru regularizarea taxei.

S-a subliniat în același timp faptul că potrivit celei de-a doua fișe postului comunicată de Primăria Sectorului 1 București pe care inculpatul, ca și în cazul fișei postului anterioare a semnat-o tot la data de 23 aprilie 2004, rezultă că acesta a deținut si funcția de consilier principal în cadrul aceleiași direcții, funcție care la rândul său presupunea atribuții de control pe linia disciplinei în construcții.

II. În cel de-al doilea ciclu procesual cauza a fost reînregistrată pe rolul Curtea de Apel București, sectia a II-a penală, sub nr. 3256/2/2011 (1389/2011).

În apel după casarea cu trimitere, curtea de apel, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, a reținut următoarele:

Prima instanță a reținut corect situația de fapt în urma unei analize judicioase a mijlocarelor de probă respectiv că:

Inculpatul D.E. a preluat cererea martorului A.M.M. de efectuare a recepției, lucrare repartizată inițial de el martorului T.G., după ce a aflat că denunțătorul era director la Service C.

În legătură cu această faptă, inculpatul D.E. a declarat că nu ar fi săvârșit o astfel de infracțiune. În apărarea sa acesta a declarat că martorul denunțător A.M. împreună cu martorul T.G.C. și cu sprijinul martorului P.C., urmăreau să-și înregistreze imobilul construit ilegal de către A.M.M. din, sector 1.

Curtea precizează că, sub aspectul existenței infracțiunii de luare mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 și art. 181 din Legea nr. 78/2000, nu are nicio relevanță modalitatea în care l-a cunoscut pe martorul denunțător sau cum a ajuns să-i fie repartizată lucrarea privitoarea la imobilul acestuia.

Aceasta deoarece infracțiunea de luarea de mită este, potrivit textului de lege incriminator, fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Or, din declarațiile martorului denunțător, care se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și din mediu ambiental purtate de către acesta cu inculpatul D.E., rezultă foarte clar că, inculpatul a pretins ca în schimbul efectuării tuturor procedurilor pentru recepția imobilului din Sector 1 București, o sumă de bani de 2.000 euro. Legat de această sumă, Curtea reține, din declarația martorului denunțător (completată ulterior de convorbirile purtate) că inițial inculpatul D.E. a solicit-o cash. Într-o discuție ulterioară purtată în mediu ambiental între cei doi, inculpatul îi propune martorului denunțător A.M.M. o altă variantă de a primi banii pretinși. Astfel acesta, având intenția de achiziționa un autoturism second – hand prin intermediul societății conduse de către martorul denunțător, i-a propus ca din prețul de 5.000 de euro al unui astfel de autoturism, el (inculpatul D.E.) să plătească doar 3.000 de euro, iar diferența de 2.000 de euro să o achite martorul denunțător.

Din mijloacele de probă administrate, o parte din ele enumerate mai sus, coroborate și declarațiile martorilor T.G.C. și P.C., rezultă că discuțiile privitoare la primirea acestei sume de bani erau purtate pe fondul îndeplinirii de către inculpatul D.E. a atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau ca în scopul eliberării și semnării procesului – verbal de recepție a construcției.

În legătură că această calitate a inculpatului D.E., Curtea a reținut că acesta avea la data săvârșirii infracțiunii calitatea de Șef Birou urmărire, realizare construcții, regularizare taxe din cadrul Primăriei Sectorului 1 București.

Problema ridicată de către inculpatul D.E. legată de calitatea funcției deținută de acesta ca fiind o funcție ce presupune atribuții de control, Curtea constată că a ceastă problema a fost tranșată în mod definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 3650 din 19 octombrie 2010.

Astfel, în considerentele deciziei amintite s-a reținut că inculpatul D.E., prin funcția deținută, avea tocmai atribuții în acest sens (de control), fapt ce a rezultat atât din fișa postului, precum și din activitatea propriu-zisă desfășurată în legătură cu întocmirea și eliberarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire din 08 - 11 aprilie 2005, (referitor la imobilul nou construit în, sectorul 1 București), prin actul în cauză, certificându-se faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației, așa cum prevede regulamentul de recepție a lucrărilor, aprobat prin H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994. în continuare s-a apreciat că această certificare, presupunea în prealabil o activitate de analiză și verificare atât a documentației dar și în teren, care trebuia efectuată de o comisie de recepție, din care (în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (2) din Regulament) trebuia să facă parte în mod obligatoriu, un reprezentant al administrației publice locale pe teritoriul căreia era situată construcția.

Astfel că, toate apărările formulate în rejudecare apelului de către inculpat personal sau prin apărător, legate de această calitate, nu vor mai fi analizate în acest cadru procesual, decizia instanței de casare fiind obligatorie pentru instanța de trimitere, potrivit dispozițiilor art. 38518 C. proc. pen.

De asemenea, inculpatul în această calitate, s-a ocupat și de întocmirea procesului-verbal de recepție privitor la construcția din str. X, dispunând martorei I.A., care era secretar – dactilograf în cadrul biroului condus de către inculpatul D.E., să întocmească un proces verbal de recepție după care s-a ocupat și semnarea acestuia de către ceilalți membrii ai comisie.

Este important de subliniat faptul că mențiunile consemnate în cuprinsul acestui proces – verbal nu erau conforme cu realitatea, consemnându-se la dictarea sa „Se recomandă efectuarea recepției și că imobilul respectă prevederile autorizație de construire”. Or, în legătură cu această construcție, problema era tocmai că nu se respectase autorizația de construire, în sensul că unul din pereții casei nu a mai fost construit pe amplasamentul inițial, astfel cum rezultă din declarația martorului C.D., care era expert în construcții.

De asemenea, cele reținute mai sus în legătură cu semnarea procesului – verbal de către ceilalți membrii rezultă din declarațiile martorului denunțător și ale martorilor C.D. și F.H.S.

În baza acestui procesului – verbal astfel întocmit, a documentației cadastrale, a documentelor de proprietate, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a Sectorului 1 București, prin încheierea din data de 08 august 2005 a admis intabulare dreptului de proprietate asupra imobilului din, sector 1 în favoarea lui A.M.M.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor descrise mai sus, Curtea constată că fapta inculpatului D.E., funcționar public cu atribuții de control, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de a pretinde suma de 2.000 euro de la A.M.M., în scopul de a elibera și semna procesul-verbal de recepție la terminarea construcției din 08-11 aprilie 2005, întrunește elementele constitutive al infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, Curtea a reținut că fapta inculpatului de a determina martora I.M.A. să completeze rubricile procesului-verbal de recepție în care a menționat date false, cunoscând că nu s-au respectat prevederile autorizației de construire și de a-l determina pe inculpatul F.H.S. să semneze procesul-verbal de recepție, prin semnătura sa acesta „atestând" că a fost prezent la recepție ca delegat al primăriei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii instigarea (în forma participației improprii) la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (modificată).

Curtea a constatat că prin rechizitoriul prin care s-a sesizat instanța s-a consemnat în mod eronat că fapta reținută în sarcina inculpatului D.E. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev .de art. de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 181 din Legea nr. 78/2000, în loc de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Astfel că, înainte de primul termen de judecată în primă instanță, Parchetul a înaintat instanței procesul – verbal de îndreptare a erorii materiale în sensul arătat, solicitându-se să se ai act de aceasta.

În situația dată, prima instanță a procedat greșit schimbând încadrarea juridică dată acestei fapte, în loc să primească încadrarea juridică conform procesului – verbal de îndreptare a erorii materiale, fiind vorba de o vădită eroare materială.

Față de această situație, Curtea va înlătura din hotărârea primei instanțe dispoziția de schimbarea încadrării juridice a acestei infracțiuni, urmând a fi avută în vedere încadrarea juridică, astfel cum a fost reținută prin procesul – verbal de îndreptarea a erorii materiale.

Referitor la infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului D.E., Curtea a constatat că, de asemenea, cele reținute de către prima instanță rezultă din probele administrate.

Astfel, a rezultat că în anul 2004 martorul L.F.S., reprezentat al SC E.E. SRL, a depus la Primăria Sectorului 1 București - Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002, documentele solicitate în vederea admiterii societății de participare la negociere directă pentru cumpărarea spațiului comercial, pe care acesta societate l-a avut în concesiune.

Făcând dese deplasări la sediul primăriei, s-a întâlnit cu inculpatul D.E. care s-a oferit să-l ajute pentru urgentarea soluționării favorabile a cererii sale afirmând că-i cunoaște foarte bine pe membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, pretinzându-i pentru intervenția sa, suma de 12.000 dolari SUA, din care jumătate să-i fie dați înainte de cumpărare, respectiv după emiterea deciziei de admitere la negociere directă, iar cealaltă jumătate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. L.F.S. a fost de acord să-i dea suma de 10.000 dolari SUA, mai ales și datorită faptului că la 15 martie 2005, primise o comunicare din partea comisiei din care rezulta că s-a hotărât amânarea deciziei, privind admiterea sau respingerea solicitării sale.

În acest scop inculpatul D.E. a luat legătura cu martorul G.B.N. - jurist la primărie la acea dată și care urma să fie numit secretar al Consiliului Local al Sectorului 1 București și implicit secretar al comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, căruia cere să-și exprime un punct de vedere după ce va verifica documentația prezentată de SC E.E. SRL. Totodată, la 11 aprilie 2005, i-a comunicat lui L.F.S. data când urmează să se întrunească comisia și când urma să fie pusă în discuție cererea sa.

La aceeași dată, inculpatul D.E. i-a transmis telefonic lui L.F.S. referitor la suma de bani pe care trebuia să o primească pentru intervenția sa, următoarele: „n-am obținut cât am zis eu, dar am obținut sub ce ai spus tu" și că-i va transmite un S.M.S. Imediat după aceasta i-a transmis lui L.F.S. un S.M.S. cu următorul text „8 dolari SUA". Martorul L.F.S. a înțeles că este vorba de suma de 8.000 dolari SUA, pe care trebuia să o dea drept mită și i-a răspuns tot prin S.M.S., folosind textul „OK", însă s-a gândit să dea această sumă de bani așa cum conveniseră anterior, adică jumătate înainte de obținerea de obținerea deciziei de vânzare-cumpărare și jumătate la încheierea contractului de vânzare.

La data de 15 aprilie 2005, comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 a emis Decizia nr. 300 prin care s-a admis solicitarea societății SC E.E. SRL de cumpărare a spațiului comercial din str. av. X După această dată inculpatul D.E. l-a abordat în mai multe rânduri, pe L.F.S. cerându-i să-i dea jumătate din suma pretinsă pentru intervențiile sale, acest fiind amânat sub diferite pretexte.

La data de 27 iulie 2005, Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 (secretar – martorul B.N.G.) a negociat cu SC E.E. SRL prețul de vânzare-cumpărare a spațiului comercial din str. av. X, stabilindu-se prin negociere directă, prețul vânzare în sumă de 43.000 euro exclusiv T.V.A. (s-au dedus investițiile făcute până la 50%). In acest sens s-a încheiat un proces-verbal urmând ca și încheierea contractului de vânzare-cumpărare să se facă după ce se intabula dreptul de proprietate asupra construcției în favoarea vânzătorului, formalități de care trebuia însă să se ocupe cumpărătorul.

Inculpatul D.E., de mai multe ori i-a reamintit lui martorului L.F.S., că numai datorită intervențiilor sale s-a încheiat procesul-verbal de vânzare, prin negociere directă a spațiului comercial și i-a cerut să-i remită suma de bani, conform înțelegerii, însă de fiecare dată sub diferite pretexte la amânat și pentru a nu i se pune „bețe-n roate” L.F.S. i-a promis acestuia că-i va da banii la mizarea acțiunii. L.F.S. nu i-a mai remis nici o sumă de bani inculpatului D.E. (ultima solicitare a acestuia fiind în luna octombrie 2005, când soția sa urma să călătorească în China), întrucât cum a afirmat, s-a documentat și a constatat că avea dreptul legal să cumpere spațiul comercial fără să ofere vreo sumă de bani.

Situația de fapt reținută, referitor la această infracțiunea, rezultă din declarațiile martorului denunțător L.F.S., ale asociatului său martorul Z.K., precum și notele de redare a convorbirilor telefonice și documentațiile tehnice.

Deși inculpatul D.E. nu recunoaște săvârșirea acestei infracțiuni, Curtea va avea în vedere celelalte mijloace de probă administrate care se coroborează și dovedesc comitere faptei de către acest inculpat.

Fapta astfel cum a fost reținută mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Curtea reține, că această infracțiune se săvârșește prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Astfel că, este lipsit de relevanță dacă inculpatul a exercitat sau nu vreo intervenție asupra vreunui membru al comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002. Precizarea este necesară întrucât unii membrii ai comisiei (cum ar fi G.B.N.) au declarat că inculpatul D.E. nu a avut nicio contribuție și niciun amestec în acest caz.

De asemenea, sub aspectul încadrării juridice a acestei fapte, Curtea constată că inculpatul D.E. fiind funcționar cu atribuții de control, așa cum s-a reținut mai sus, încadrarea juridică corectă a faptei este cea în care se rețin și dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Față de aceste considerente, Curtea în temeiul art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului D.E., din infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la infracțiunea prevăzută la pct. III din rechizitoriu Curtea a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt respectiv.

În luna martie 2005 inculpații N.S. și U.A.D. au solicitat SC A.S. SA întocmirea proiectului de arhitectură pentru acest imobil pentru S+P+1E+2D (duplex)+Pod, s-a întocmit proiectul structurii de rezistență și documentele au fost depuse la Primăria Sector 1 pentru eliberarea autorizației de construire.

După două săptămâni inculpații au cerut întocmirea altor planuri de rezistență pentru un imobil S+P+4 etaje, eliminându-se astfel cele două duplexuri și podul. Deși nu se emisese autorizația de construire, inculpații au început construcția imobilului după aceste ultime planuri de structură a rezistenței și în perioada 14 aprilie - 17 iunie 2005 a fost turnată placa de fundație, planșeele până la etajul 4, ultima operație, respectiv turnarea planșeului peste etajul 4 efectuându-se la 17 iunie 2005

Autorizația de construire conform planurilor inițiale a fost emisă abia la 21 iulie 2005, iar de prevederile acesteia a luat cunoștință și inculpatul D.E. astfel cum a declarat, iar la 12 septembrie 2005 s-a întocmit documentația topo cadastrală pentru ansamblul de apartamente din imobil construite efectiv, câte 3 apartamente pe fiecare palier, fără duplexuri și fără pod.

Astfel, din 6 apartamente și 2 apartamente construite în duplex cât ar fi rezultat dacă se respecta autorizația de construire, au rezultat 15 apartamente, câte 3 pe flecare palier.

La 18 octombrie 2005 inculpatul N.S. a formulat cerere la primărie pentru desemnarea reprezentantului care să participe la efectuarea recepției și fără să existe o delegație semnată de primar, procesul-verbal de recepție este semnat de inculpatul D.E., în document fiind consemnat în fals, că imobilul respectă prevederile autorizației de construire adică S+P+lE+2D+Pod, cu toate că documentația topo-cadastrală indica cu totul altă situație.

Toate actele: autorizația de construire, procesul-verbal de recepție și documentația topo-cadastrală, au fost depuse de inculpatul N.S. la O.C.P.I. unde s-au dat două încheieri de intabulare și respectiv dezmembrare și stabilire a dreptului de proprietate pentru N.S., U.A.D. și U.A.H., pentru un număr de 15 apartamente.

Situația de fapt reținută reiese din întregul material probator administra în cauză, faptele fiind recunoscute și de către inculpați, aceștia având însă o versiune proprie cu privire la condiția că această construcție ar fi respectat autorizația de construire.

Curtea consideră că, indiferent cum apreciază inculpații, este evident că acea construcție nu respecta autorizația de construire la momentul la care s-a realizat recepție. Acest aspect îl acceptă chiar inculpații N.S. și U.A.D., beneficiarii construcției, care au declarat că a ieșit un alt număr de apartamente față de cel prevăzut în autorizație de construire, fapt pentru care au și fost amendați contravențional cu aproximativ 70 mil lei.

Fapta descrisă mai sus întrunește în ceea cel privește pe inculpatul D.E., elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

Sub acest aspect Curtea reține că inculpatul D.E., fiind funcționar public, a falsificat înscrisul oficial (procesul – verbal de recepție), fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu atestând fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că acea construcție este realizată conform autorizației de construire.

Referitor la inculpații N.S. și U.A.D., legat de aceeași faptă, se constată că aceștia au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, întrucât nu aveau calitatea de funcționari. Sub acest aspect, Curtea consideră surprinzător faptul că participanții la aceeași faptă (în calitatea de coautori) ar putea să săvârșească infracțiuni diferite.

Analizând însă infracțiunile, prin prisma prevederilor art. 288 alin. (1) C. pen., pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, Curtea consideră că soluția primei instanțe de achitare a acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., este legală și temeinică.

Astfel, potrivit textului de lege incriminator infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale se săvârșește prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice. În doctrină și jurisprudență este pe deplin acceptat că prin contrafacere se înțelege confecționarea prin imitare fie scrierii, fie a semnăturilor de pe un înscris oficial, iar prin alterare se înțelege denaturarea materială a conținutului unui înscris, prin adăugiri sau ștersături în text sau pe marginea acestuia, în modificări de cifre sau date etc.

Inculpații N.S. și U.A.D. nu au executat astfel de activități, ei semnând cu numele reale procesul – verbal de recepție.

Referitor la infracțiunea de uz de fals reținută în sarcina inculpatului N.S., Curtea constată că ea există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiunea, acesta depunând procesul-verbal de recepție și documentația topo-cadastrală la O.C.P.I., cunoscând că procesul – verbal conține consemnate împrejurări nereale, atestate de către inculpatul D.E.

În urma depunerii acestora la oficiul de cadastru, s-au dat două încheieri de intabulare și respectiv dezmembrare și stabilire a dreptului de proprietate pentru N.S., U.A.D. și U.A.H., pentru un număr de 15 apartamente, producând astfel efecte juridice.

Referitor la individualizarea pedepsei pentru infracțiunile săvârșite de inculpatul D.E., Curtea a constatat că prima instanță a reținut corect împrejurările care constituie criterii de individualizare a pedepsei. Astfel, s-au avut în vedere modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile din prezenta cauză, considerând că acesta prezintă un grad de pericol social mediu, având în vedere și urmările produse, precum și participarea denunțătorilor la săvârșirea faptelor.

Curtea a avut în vedere și circumstanțele personale respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că are studii superiore, este căsătorit, are doi copii și un loc de muncă.

În plus, Curtea a constatat că a trecut foarte mult timp de la data săvârșirii infracțiunilor de către acest inculpat, (peste 6 ani), iar aplicarea unor pedepse severe inculpatului cu executare în regim de detenție, astfel cum a solicitat procurorul, nu ar avea nicio rațiunea, prin raportare la scopul pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Dimpotrivă, Curtea, în acord cu tribunalul, a considerat că prin aplicarea unor pedepse orientate către minimul special, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare cu o durată considerabilă (7 ani), se va realiza mai eficient scopul dar și funcțiile pedepsei.

În ceea ce îl privește pe inculpatul N.S., Curtea a considerat, de asemenea, că aplicarea unei pedepse către minimul special, cu suspendarea condiționată a executării acestei, răspunde corespunzător cerinței ca pe viitor acesta să nu mai săvârșească alte infracțiuni.

La stabilirea acesteia, Curtea a avut în vedere gradul de pericol social concret redus al faptei, urmările produse, inculpații intrând în legalitate prin obținerea unei autorizații ulterioare, dar și faptul că acesta nu are antecedente penale și că desfășoară activități comerciale, fiind asociat și administrator al unei societăți comerciale.

Față de considerentele arătate Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 1301 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, va desființa sentința penală apelată și rejudecând:

1. A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D.E. și repune pedepsele în individualitatea lor.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului D.E., din infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

A înlăturat dispoziția de schimbarea a încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina inculpatul D.E., păstrând încadrarea juridică dată acesteia prin rechizitoriul astfel cum a fost rectificat, respectiv cea prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 289 C. pen. rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 îl a condamnat pe inculpatul D.E. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 îl a condamnat pe inculpatul D.E. la pedeapsa de închisorii de 2 ani.

În baza art. 33 lit. 1) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului D.E. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpații D.E. și N.S.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelanții inculpați D.E. și N.S. la plata a câte 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Așa fiind, prin Decizia penală nr. 213/ A din 8 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 1301 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A desființat sentința penală apelată și rejudecând:

1.A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D.E. și repune pedepsele în individualitatea lor.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului D.E., din infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

A înlăturat dispoziția de schimbarea a încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina inculpatul D.E., a păstrat încadrarea juridică dată acesteia prin rechizitoriul astfel cum a fost rectificat, respectiv cea prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 289 C. pen. rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul D.E. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul D.E. la pedeapsa de închisorii de 2 ani.

În baza art. 33 lit. 1) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului D.E. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpații D.E. și N.S.

A obligat apelanții inculpați D.E. și N.S. la plata a câte 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul parțial pentru apărătorii din oficiu desemnați, în cuantum de câte 100 lei fiecare a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații N.S. și D.E.

În recursul declarat de procuror, decizia sus-menționată a fost criticată cu privire la greșita achitare a inculpaților N.S. și U.A.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., caz de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.; greșita individualizare a pedepselor inculpaților D.E. și N.S., caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și greșita interzicere a dreptului de a alege în cazul inculpatului D.E., caz de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

S-a arătat că deși instanța a reținut că inculpații N.S. și U.A.D. au semnat procesul verbal de recepție al imobilului din str. X, cunoscând că acestea conținea mențiuni false, în mod nejustificat nu s-a constatat săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale.

Procurorul a arătat că din datele dosarului rezultă că inculpatul N.S. a fost prezent în momentul în care inculpatul D.E. a întocmit înscrisul fals, aducându-și contribuția prin sugestiile și explicațiile oferite, astfel că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.

S-a mai arătat că hotărârea instanței de apel este netemeinică cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților D.E. și N.S., atât în ce privește cuantumul, cât și în ce privește modalitatea de executare.

S-a indicat că față de pericolul social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările cauzei și calitatea de funcționar cu atribuții de control în cadrul Primăriei sector 1, a unuia dintre ei, se impune majorarea pedepselor și înlăturarea art. 861 C. proc. pen., urmând ca pedepsele să fie executate în regim de detenție.

S-a mai arătat că în ce privește pe inculpatul D.E., în mod greșit s-a dispus interzicerea dreptului de a alege, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie.

S-a solicitat admiterea recursului parchetului, casarea hotărârii atacate, condamnarea inculpaților N.S. și U.A.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., infracțiunea fiind dovedită; majorarea pedepselor inculpaților D.E. și N.S. și înlăturarea dispozițiilor art. 861 C. pen., precum și aplicarea art. 64 lit. a) teza II-a, b) și c) C. pen. față de inculpatul D.E.

În recursul declarat de inculpatul N.S. a fost criticată hotărârea instanței de apel cu privire la eroarea gravă de fapt, invocând temeiul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. A arătat că în mod greșit s-a reținut că folosirea procesului verbal la cartea funciară constituie infracțiunea de uz de fals, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, solicitând admiterea recursului și achitarea inculpatului pentru această infracțiune.

În recursul formulat de inculpatul D.E., decizia menționată a fost criticată, întrucât instanța nu a fost legal sesizată, caz de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. întrucât rechizitoriul nu a fost semnat și confirmat de către procurorul șef de secție în conformitate cu dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

S-a mai arătat că nu au fost respectate dispozițiile după materie și după calitatea persoanei întrucât inculpatul D.E., deși nu a avut calitate de funcționar public, a fost cercetat de D.N.A., caz de casare prev. de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen. și în mod nejustificat instanța nu s-a pronunțat cu privire la infracțiunea de luare de mită, caz de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., impunându-se casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare.

A mai fost criticată hotărârea instanței de apel cu privire la greșita încadrare juridică a faptelor, caz de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. și eroarea gravă de fapt, caz de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. întrucât s-a pronunțat în mod greșit condamnarea inculpatului.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică indicate și de cazurile de casare sus-menționate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că toate recursurile de față declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații N.S. și D.E. sunt nefondate și urmează a fi respinse în consecință, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

A.1. Cu referire la primul motiv de critică din recursul procurorului, ce vizează greșita achitare a inculpaților N.S. și U.A.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 288 alin. (1) C. proc. pen. Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia.

Aceasta, întrucât în mod judicios ambele instanțe de fond și de apel au reținut cu titlu de premisă că potrivit textului de lege incriminator infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale se săvârșește prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice. Pe de altă parte, în doctrină și jurisprudență este unanim acceptat că prin contrafacere se înțelege confecționarea prin imitare fie scrierii, fie a semnăturilor de pe un înscris oficial, iar prin alterare se înțelege denaturarea materială a conținutului unui înscris, prin adăugiri sau ștersături în text sau pe marginea acestuia, în modificări de cifre sau date etc.

Or, ambii inculpați nominalizați N.S. și U.A.D. nu au acționat în nici un mod asupra mențiunilor înscrise în procesul-verbal de recepție întocmit de inc. D.E., funcționarul public ce a falsificat înscrisul oficial indicat (de altfel, primii doi inculpați au semnat cu numele reale înscrisul deja arătat);acest act final fiind doar depus alături de alte documente de către inculpatul N.S. la O.C.P.I. Sectorul 1 pentru intabularea

Construcției de la adresa din București, sector 1.

Rezultând fără echivoc, inexistența infracțiunii prev.de art. 288 alin. (1) C. pen., imputată celor doi intimați inculpați nominalizați, se are în vedere că în mod legal și temeinic, prima instanță prin hotărârea pronunțată și menținută de cea de prim control judiciar, a dispus achitarea inculpaților N.S. și U.A.D. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

A.2. Este nepertinentă și critica secundă din recursul declarat de procuror, vizând greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților D.E. și N.S., atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare a acestora.

Astfel, cu privire la inculpatul D.E., instanța de apel, la momentul individualizării pedepselor în raport cu fiecare infracțiune reținută în sarcina acestuia a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., potrivit cărora, „la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală."

Cu această proiecție se are în vedere că inculpatul D.E. a fost condamnat prin decizia atacată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni săvârșite în concurs real. după cum urmează:

- 3 ani închisoare pentru luare de mită, infracțiune săvârșită în condițiile Legii nr. 78/2000;

- 1an închisoare pentru fals intelectual, infracțiunea săvârșită în condițiile Legii nr. 78/2000, care prevede majorarea maximului special cu 2 ani;

- 2ani închisoare pentru trafic de influență, infracțiune săvârșită în condițiile legii speciale, care prevede majorarea maximului special cu 2 ani;

- 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals intelectual.

Înalta Curte mai reține că prima instanță, prin sentința pronunțată și menținută parțial de instanța de apel a reținut corect împrejurările care constituie criterii de individualizare a pedepsei. Astfel, s-au avut în vedere modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile din prezenta cauză, considerând că acesta prezintă un grad de pericol social mediu, având în vedere și urmările produse, precum și participarea denunțătorilor la săvârșirea faptelor.

Pe de altă parte au fost avute în vedere și circumstanțele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că are studii superiore, este căsătorit, are doi copii și un loc de muncă.

Totodată, reținând și aspectul suplimentar a trecerii unui timp îndelungat (peste 7 ani) de la data săvârșirii infracțiunilor comise de acest inculpat, Înalta Curte concluzionează că dispoziția executării pedepsei de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a acesteia, conform art. 861 C. pen. este justificată în raport de scopurile și finalitățile pedepsei definite prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel, se conchide că modalitatea neprivativă de executarea pedepsei stabilită este aptă să satisfacă, atât scopul reeducării și reintegrării corespunzătoare a inc.D.E., cât și celui corelativ al necesității prevenirii de noi infracțiuni.

Referitor la inculpatul N.S., și în cazul acestuia se are în vedere că pedeapsa aplicată (6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen.), reflectă gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, prev.de art. 291 C. pen., date fiind împrejurările în care a survenit activitatea infracțională desfășurată.

Și în acest caz, Înalta Curte reține că dispunerea unei modalități neprivative de libertate este corespunzătoare acelorași scopuri ale pedepsei deja definite mai sus, inclusiv, cerinței ca pe viitor acesta să nu mai săvârșească alte infracțiuni.

La stabilirea acesteia, instanța de apel a avut în mod judicios în vedere gradul de pericol social concret redus al faptei, urmările produse, dar și faptul că acesta nu are antecedente penale și că desfășoară activități comerciale, fiind asociat și administrator al unei societăți comerciale.

A.3. În fine, este nefondat motivul trei de critică și chiar steril al recursului promovat de procuror, prin care se critică interzicerea dreptului de a alege, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie în cazul inculpatului D.E.

Aceasta, deoarece deși se citează în mod corect jurisprudența C.E.D.O., cauzele Sabău și Pârcălab contra României și Hirst contra Marii Britanii, care au statuat că exercițiul unui drept nu poate fi interzis, decât în măsura în care există nedemnitate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni; Înalta Curte are în vedere că totuși în mod judicios instanța de apel a interzis și dreptul prev.de art. 64 lit. a) teza I C. pen., dată fiind situația de fapt imputată în sarcina acestuia.

B. Este nefondată critica din recursul declarat de inculpatul N.S. prin care se invocă eroarea gravă de fapt întemeiată pe cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și prin care se tinde în consecință, la achitarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 291 C. pen.

Aceasta, întrucât din totalitatea probelor administrate în cauză, rezultă fără dubiu că recurentul inculpat nominalizat, atunci când a depus la O.C.P.I. Sector 1, procesul-verbal de recepție întocmit și semnat de coinculpatul D.E. știa că în acest document este consemnat în fals o mențiune esențială contrară realității de fapt și anume, că imobilul situat în București, sector 1, nou construit, respectă prevederile autorizației de construire, adică S+P+1E+2D+POD, cu toate că documentația topo-cadastrală indica cu totul altă situație.

Se conchide în consecință, că soluția de condamnare în baza textului de lege incriminator pentru infracțiunea prev.de art. 291 C. pen., este legală și temeinică.

C.1. Este nefondată prima critică din recursul declarat de inculpatul D.E., prin care se pretinde că instanța de fond nu a fost legal sesizată, întrucât rechizitoriul nu a fost semnat și confirmat de către procurorul șef de secție în conformitate cu dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât rechizitoriul nr. 53/P/2005 din 24 februarie 2006 a fost întocmit de un procuror al Procuraturii și a Înaltei Cutții de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial București și a fost confirmat de procurorul șef al Serviciului Teritorial București la acea dată A.M.S. care a și semnat; chestiune care, dată fiind structurarea serviciilor D.N.A. arătată în O.U.G. nr. 43/2002, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 24/2004, generează consecința conformării la lege în ceea ce privește confirmarea rechizitoriului și cum pretind dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

C.2. Este lipsită de pertinență și critica secundă a aceluiași recurent inculpat D.E., în sensul că nu au fost respectate în cursul urmăririi penale competența după materie și după calitatea persoanei, întrucât deși acest inculpat nu avea calitatea de funcționar public cu atribuții de control, totuși urmărirea penală a fost efectuată de D.N.A.

Or, această critică reia o chestiune deja statuată definitiv în drept prin Decizia nr. 3650 din 19 octombrie 2010 a Înaltei Curții de Casațier și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 7359/3/2006, prin care a fost casată Decizia nr. 44.A din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care s-a reținut necompetența DNA de a efectua urmărirea penală în cauză, motivat de aceea că nu sunt îndeplinite în cauză sub aspectul procesual arătat condițiile impuse de legiuitor prin dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 astfel cum a fost modificată ulterior prin O.U.G.nr. 24/2004, cu motivarea că funcția deținută de inculpatul D.E. la momentul săvârșirii faptelor, respectiv șef birou Regularizări taxe, urmărire realizare construcții, structură aflată în subordinea Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, nu implica atribuții de conducere sau de control, astfel încât competența de a efectua urmărirea penală, trebuie să aparțină Parchetului de pe lângă Tribunalul București și nu D.N.A.

Astfel, în considerentele Deciziei penale definitive a Înaltei Curții de Casație și Justiție sus-menționată nr. 3650 din 19 octombrie 2010 s-a reținut că potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002: „sunt de competența D.N.A., infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 (...) dacă, indiferent de valoarea pagubei (...) sunt comise de persoane cu funcții de conducere ale autorităților și instituțiilor publice centrale și locale precum și cele de control ale acestora."

Raportat la aceste dispoziții legale și având în vedere atribuțiile de serviciu specifice funcției deținute de inculpat, evidențiate în cuprinsul fișei postului cât și în Regulamentul de organizare și funcționare a rezultat fără dubiu că soluția instanței de apel este greșită.

Astfel, conform fișei postului existentă atât în dosarul instanței de fond (filele 69-70) cât și în dosarul instanței de apel (filele 77-78), a rezultat că funcția deținută de inculpat (șef birou - Direcția Inspecție, Serviciul disciplina în construcții - Biroul urmărire, realizare construcții, regularizare taxe) era o funcție publică de conducere, scopul principal al postului fiind: efectuarea de recepții la construcțiile finalizate în vederea regularizării de taxe; activitatea de control pe linia disciplinei în construcții.

Aceste atribuții sunt specificate și în Regulamentul de organizare și funcționare (art. 32 și art. 34) iar prin declarația din data de 7 decembrie 2005, inculpatul a confirmat că la momentul săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, deținea funcția de Șef Birou urmărire, realizare construcții, regularizare taxe din cadrul Primăriei Sectorului 1 București și avea următoarele atribuții principale de serviciu: propunea lucrători din subordine în vederea soluționării cererilor adresate de beneficiari (efectuarea recepțiilor la imobilele nou construite, regularizarea taxelor); efectuarea propriu-zisă a recepțiilor lucrărilor și calculul regularizării taxelor.

Aceste atribuții de serviciu (de conducere și control) specifice funcției deținute au fost decisive, prin valorificarea lor, în formarea convingerii denunțătorului, că inculpatul este persoana competentă din cadrul primăriei care, în schimbul sumei de bani pretinse, îi poate asigura realizarea scopului urmărit.

Cât privește definirea noțiunii de „atribuții de control" în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 4976 din 21 octombrie 2007) s-a arătat că, aceasta presupune „o activitate complexă de verificare și analiză a unor situații sau sectoare în vederea urmăririi evoluției acestora și care se desfășoară pentru moment ori periodic în baza unor sarcini și atribuții concrete, menționate expres în fișa postului sau în lege", fiind evident că inculpatul D.E., prin funcția deținută, avea tocmai atribuții în acest sens. Acest fapt rezultă atât din fișa postului, precum și din activitatea propriu-zisă desfășurată în legătură cu întocmirea și eliberarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire din 08 - 11 aprilie 2005, (referitor la imobilul nou construit în sectorul 1 București), prin actul în cauză, certificându-se faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației, așa cum prevede regulamentul de recepție a lucrărilor, aprobat prin H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994.

Această certificare, presupunea în prealabil o activitate de analiză și verificare atât a documentației dar și în teren, care trebuia efectuată de o comisie de recepție, din care (în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (2) din Regulament) trebuia să facă parte în mod obligatoriu, un reprezentant al administrației publice locale pe teritoriul căreia era situată construcția.

Potrivit funcției deținute, inculpatul D.E. era cel care propunea desemnarea reprezentantului administrației publice locale dar și cel care putea participa efectiv la efectuarea recepțiilor.

Aceste aspecte rezultă din declarațiile date de inculpat (vezi declarația din 07 decembrie 2005) în care acesta a arătat că: -martorul T.G. s-a prezentat la el cu cererea denunțătorului pentru desemnarea pentru recepție a delegatului Primăriei, și a solicitat să i-o repartizeze; -nu a fost de acord cu cererea martorului menționat și a reținut cererea privind recepția imobilului, pentru a o soluționa personal; -la data de 08 aprilie 2005, a dictat martorei I.A., modul de completare a procesului verbal de recepție, iar ulterior a cerut membrilor comisiei de recepție să-l semneze; personal a completat fișa de calcul pentru stabilirea sumei pe care o mai avea de plătit denunțătorul, pentru regularizarea taxei.

Trebuie subliniat în același timp faptul că potrivit celei de-a doua fișe a postului comunicată de Primăria Sectorului 1 București (vezi filele 73-74 din dosarul instanței de apel) pe care inculpatul, ca și în cazul fișei postului anterioare a semnat-o tot la data de 23 aprilie 2004, rezultă că acesta a deținut și funcția de consilier principal în cadrul aceleiași direcții, funcție care la rândul său presupunea atribuții de control pe linia disciplinei în construcții.

Rezultă astfel fără echivoc că o atare critică ridicată de recurentul D.E. tinde a înfrânge Decizia sus-citată a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, nr. 3650 din 19 octombrie 2010, prin care s-a statuat legalitatea și competența D.N.A. de a efectua urmărirea penală în cauza de față; iar reluarea acestuia semnifică o conduită procesuală manifestă de rea-credință a acestuia.

C.3. Este de asemenea nefondat, motivul al treilea de critică din recursul inculpatului D.E., prin care se pretinde că instanța de apel nu s-a pronunțat la infracțiunea de luare de mită imputată, caz de casare prev.de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât în realitate este vorba de îndreptarea unei erori materiale care se rezolvă de către instanța de apel în procedura prev.de art. 195 alin. (1) – (3) C. proc. pen.

Aceasta, deoarece instanța de apel în dispozitivul deciziei atacate a omis să stabilească și chestiunea menținerii dispoziției de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de instanța de fond prin sentința penală nr. 1302 din 12 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția I penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 254 alin. (2) rap.la art. 7 din Legea nr. 78/2000, ulterior operației de descontopire a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată de aceeași primă instanță în pedepsele componente.

C.4. Nu este fondat nici următorul motiv de critică prin care se pretinde grava eroare de fapt ce a determinat greșita condamnare a inculpatului D.E., pentru infracțiunile imputate în sarcina sa, și conex, nici cel prin care se pretinde greșita încadrare juridică dată infracțiunilor reținute.

Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că, pentru incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este necesară existența unei contradicții esențiale intrinseci, necontroversate și manifeste între actele, lucrările și probele dosarului și soluția de condamnare dispusă în cauză; ceea ce nu este cazul în speță.

Aceasta, întrucât ambele instanțe de fond și de apel, prin hotărârile pronunțate au examinat corespunzător mijloacele de probă administrate în cauză și au reținut corect situația de fapt imputată inculpatului recurent D.E., reținând în esență că la data de 30 mai 2005, acesta în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și pentru a face un act contrar acestora, a pretins de la martorul denunțător A.M.M. proprietarul unui imobil nou construit în, sectorul 1 București, suma de 2.000 euro, pentru întocmirea și eliberarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire din 08 - 11 aprilie 2005. De asemenea, s-a mai reținut că acesta a determinat-o pe martora I.A.M. să completeze cu date false rubricile procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire pentru imobilul de la adresa de mai sus și i-a cerut învinuitului F.H.S. să semneze acest procesul-verbal, știind că acesta conține mențiuni false, iar învinuitul C.D. contrafăcând semnăturile martorilor S.M.I. și R.D.V. menționați în procesul-verbal de recepție, că ar fi făcut parte din comisia de recepție constituită conform H.G. nr. 273/1994.

La începutul lunii aprilie 2005 inculpatul recurent D.E. afirmând că are influență pe lângă membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002 constituită la nivelul Primăriei Sectorului 1 București pe lângă care va interveni, a pretins de la martorul denunțător L.F.S. asociat și administrator la SC E.E. SRL suma de 12.000 dolari SUA în scopul determinării membrilor comisiei de mai sus să urgenteze și să se aprobe cumpărarea spațiului comercial din str. av. X (Parc Floreasca) pe care SC E.E. SRL îl deținea cu contract de închiriere.

În luna octombrie 2005 inculpatul recurent D.E., fără să fie delegat de Primarul Sectorului 1 București a menționat în fals în procesul-verbal din 20 octombrie 2005, că imobilul nou construit din str. X proprietatea inculpaților N.S. și U.A.D. respectă prevederile autorizației de construire, proces-verbal ce a fost depus apoi la O.C.P.I. Sector 2 București, unde învinuita S.D. a emis încheierea din 07 noiembrie 2005 de intabulare a dreptului de proprietate și apoi încheierea din 29 noiembrie 2005 de dezmembrare și stabilire a dreptului de proprietate pentru ansamblul de apartamente din str. X deși existau neconcordanțe evidente între documentația topo-cadastrală și prevederile autorizației de construire din 21 iulie 2005.

Astfel, Înalta Curte a avut în vedere că din declarațiile martorului denunțător A.M.M. care se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și din mediu ambiental purtate de către acesta cu inculpatul recurent D.E., a rezultat că inculpatul recurent nominalizat a pretins ca în schimbul efectuării tuturor procedurilor pentru recepția imobilului din, Sector 1 București, o sumă de bani de 2.000 euro. Cu referire la această sumă, se reține, din declarația martorului denunțător (completată ulterior de convorbirile purtate) că inițial inculpatul D.E. a solicit-o cash, iar într-o discuție ulterioară purtată în mediu ambiental între cei doi, inculpatul recurent a propus martorului denunțător A.M.M. o altă variantă de a primi banii pretinși. Astfel acesta, având intenția de achiziționa un autoturism second – hand prin intermediul societății conduse de către martorul denunțător, i-a propus ca din prețul de 5.000 de euro al unui astfel de autoturism, el (inculpatul D.E.) să plătească doar 3.000 de euro, iar diferența de 2.000 de euro să o achite martorul denunțător.

Din mijloacele de probă administrate, o parte din ele enumerate mai sus, coroborate și cu declarațiile martorilor T.G.C. și P.C., rezultă că discuțiile privitoare la primirea acestei sume de bani erau purtate pe fondul îndeplinirii de către inculpatul recurent D.E. a atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau ca în scopul eliberării și semnării procesului – verbal de recepție a construcției și care avea la data săvârșirii infracțiunii calitatea de Șef Birou urmărire, realizare construcții, regularizare taxe din cadrul Primăriei Sectorului 1 București.

Se reține că problema ridicată de către inculpatul D.E. legată de calitatea funcției deținută de acesta ca fiind o funcție ce presupune atribuții de control, a fost soluționată în mod definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 3650 din 19 octombrie 2010.

Concomitent, recurentul inculpat D.E. în funcția deja sus-indicată a dispus martorei I.A., care era secretar – dactilograf în cadrul biroului condus de către inculpatul D.E., să întocmească un proces verbal de recepție după care s-a ocupat și semnarea acestuia de către ceilalți membrii ai comisie.

Este important de subliniat faptul că mențiunile consemnate în cuprinsul acestui proces – verbal nu erau conforme cu realitatea, consemnându-se la dictarea sa „se recomandă efectuarea recepției și că imobilul respectă prevederile autorizație de construire”. Or, această construcție, nu respecta autorizația de construire, în sensul că unul din pereții casei nu a mai fost construit pe amplasamentul inițial, astfel cum rezultă din declarația martorului C.D., care era expert în construcții.

De asemenea, cele reținute mai sus în legătură cu semnarea procesului – verbal de către ceilalți membrii rezultă din declarațiile martorului denunțător sus-indicat și ale martorilor C.D. și F.H.S.

În baza procesului – verbal astfel întocmit, a documentației cadastrale, a documentelor de proprietate, O.C.P.I. a Sectorului 1 București, prin încheierea din data de 08 august 2005 a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului din, sector 1 în favoarea lui A.M.M.

În mod judicios, a fost încadrată corespunzător în drept fapta inculpatului D.E., funcționar public cu atribuții de control, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de a pretinde suma de 2000 euro de la A.M.M., în scopul de a elibera și semna procesul-verbal de recepție la terminarea construcției din 8-11 aprilie 2005, în sensul că întrunește elementele constitutive al infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, în mod corect s-a statuat că fapta inculpatului recurent nominalizatde a determina martora I.M.A. să completeze rubricile procesului-verbal de recepție în care a menționat date false, cunoscând că nu s-au respectat prevederile autorizației de construire și de a-l determina pe învinuitul F.H.S. să semneze procesul-verbal de recepție, prin semnătura sa acesta „atestând" că a fost prezent la recepție ca delegat al primăriei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii instigarea (în forma participației improprii) la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (modificată).

Totodată, probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare a primei instanțe au atestat săvârșirea cu vinovăție de către inculpatul recurent D.E. a infracțiunii de trafic de influență imputată; având în vedere că în anul 2004, martorul L.F.S., reprezentat al SC E.E. SRL, a depus la Primăria Sectorului 1 București - Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002, documentele solicitate în vederea admiterii societății la participarea la negociere directă pentru cumpărarea spațiului comercial, pe care acesta societate l-a avut în concesiune.

Acesta efectuând dese deplasări la sediul primăriei, s-a întâlnit cu inculpatul D.E. care s-a oferit să-l ajute pentru urgentarea soluționării favorabile a cererii sale afirmând că-i cunoaște foarte bine pe membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, pretinzându-i pentru intervenția sa, suma de 12.000 dolari SUA, din care jumătate să-i fie dați înainte de cumpărare, respectiv după emiterea deciziei de admitere la negociere directă, iar cealaltă jumătate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. M.L.F.S. a fost de acord să-i dea suma de 10.000 dolari SUA, mai ales și datorită faptului că la data de 15 martie 2005, primise o comunicare din partea comisiei din care rezulta că s-a hotărât amânarea deciziei, privind admiterea sau respingerea solicitării sale.

În acest scop inculpatul recurent D.E. a luat legătura cu martorul G.B.N. - jurist la primărie la acea dată și care urma să fie numit secretar al Consiliului Local al Sectorului 1 București și implicit secretar al comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, căruia i-a cerut să-și exprime un punct de vedere după ce va verifica documentația prezentată de SC E.E. SRL. Totodată, la 11 aprilie 2005, i-a comunicat lui L.F.S., data când urmează să se întrunească comisia și când urma să fie pusă în discuție cererea sa.

La aceeași dată, inculpatul recurent D.E. i-a transmis telefonic lui L.F.S. referitor la suma de bani pe care trebuia să o primească pentru intervenția sa, următoarele: „n-am obținut cât am zis eu, dar am obținut sub ce ai spus tu" și că-i va transmite un S.M.S. Imediat după aceasta i-a transmis lui L.F.S. un S.M.S. cu următorul text „8 dolari SUA." Martorul L.F.S. a înțeles că este vorba de suma de 8.000 dolari SUA, pe care trebuia să o dea drept mită și i-a răspuns tot prin S.M.S., folosind textul „OK", însă s-a gândit să dea această sumă de bani așa cum conveniseră anterior, adică jumătate înainte de obținerea de obținerea deciziei de vânzare-cumpărare și jumătate la încheierea contractului de vânzare.

La data de 15 aprilie 2005, comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 a emis Decizia nr. 300 prin care s-a admis solicitarea societății SC E.E. SRL de cumpărare a spațiului comercial din str. av. X După această dată inculpatul recurent D.E. l-a abordat în mai multe rânduri, pe martorul L.F.S. cerându-i să-i dea jumătate din suma pretinsă pentru intervențiile sale, acest fiind amânat sub diferite pretexte.

La data de 27 iulie 2005, Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 (secretar – martorul B.N.G.) a negociat cu SC E.E. SRL prețul de vânzare-cumpărare a spațiului comercial din str. av. X, stabilindu-se prin negociere directă, prețul vânzare în sumă de 43.000 euro exclusiv T.V.A. (s-au dedus investițiile făcute până la 50%). In acest sens s-a încheiat un proces-verbal urmând ca și încheierea contractului de vânzare-cumpărare să se facă după ce se intabula dreptul de proprietate asupra construcției în favoarea vânzătorului, formalități de care trebuia însă să se ocupe cumpărătorul.

Inculpatul recurent D.E., de mai multe ori i-a reamintit lui martorului L.F.S., că numai datorită intervențiilor sale s-a încheiat procesul-verbal de vânzare, prin negociere directă a spațiului comercial și i-a cerut să-i remită suma de bani, conform înțelegerii, însă de fiecare dată sub diferite pretexte la amânat și pentru a nu i se pune „bețe-n roate” L.F.S. i-a promis acestuia că-i va da banii la finalizarea acțiunii. L.F.S. nu i-a mai remis nici o sumă de bani inculpatului D.E. (ultima solicitare a acestuia fiind în luna octombrie 2005, când soția sa urma să călătorească în China), întrucât a afirmat, s-a documentat și a constatat că avea dreptul legal să cumpere spațiul comercial fără să ofere vreo sumă de bani.

Situația de fapt reținută, referitor la această infracțiunea, rezultă din declarațiile martorului denunțător L.F.S., ale asociatului său martorul Z.K., precum și din notele de redare a convorbirilor telefonice și documentațiile tehnice.

Fapta descrisă mai sus a fost judicios încadrată de instanța de apel ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev.de art. 257 C. pen. rap.la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, s-a reținut corect că dată fiind calitatea recurentului inculpat D.E. de funcționar cu atribuții de control, era necesar a fi schimbată încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în cea deja expusă mai sus.

În sfârșit, este dovedită fără dubiu și săvârșirea de către același recurent inculpat D.E. a infracțiunii de fals intelectual prev.de art. 289 C. pen.

Și cu privire la aceasta, situația de fapt imputată a fost corect reținută de ambele instanțe, de fond și de apel.

Cu această proiecție, a rezultat că în luna martie 2005 inculpații N.S. și U.A.D. au solicitat SC A.S. SA întocmirea proiectului de arhitectură pentru acest imobil pentru S+P+1E+2D (duplex)+Pod, s-a întocmit proiectul structurii de rezistență și documentele au fost depuse la Primăria Sector 1 pentru eliberarea autorizației de construire.

După două săptămâni inculpații deja nominalizați au cerut întocmirea altor planuri de rezistență pentru un imobil S+P+4 etaje, eliminându-se astfel cele două duplexuri și podul. Deși nu se emisese autorizația de construire, inculpații indicați au început construcția imobilului după aceste ultime planuri de structură a rezistenței și în perioada 14 aprilie - 17 iunie 2005 a fost turnată placa de fundație, planșeele până la etajul 4, ultima operație, respectiv turnarea planșeului peste etajul 4 efectuându-se la data de 17 iunie 2005

Autorizația de construire conform planurilor inițiale a fost emisă abia la 21 iulie 2005, iar de prevederile acesteia a luat cunoștință și inculpatul recurent D.E. astfel cum a declarat, iar la 12 septembrie 2005 s-a întocmit documentația topo cadastrală pentru ansamblul de apartamente din imobil construite efectiv, câte 3 apartamente pe fiecare palier, fără duplexuri și fără pod.

Astfel, din 6 apartamente și 2 apartamente construite în duplex cât ar fi rezultat dacă se respecta autorizația de construire, au rezultat 15 apartamente, câte 3 pe flecare palier.

La 18 octombrie 2005 inculpatul N.S. a formulat cerere la primărie pentru desemnarea reprezentantului care să participe la efectuarea recepției și fără să existe o delegație semnată de primar, procesul-verbal de recepție a fost semnat de inculpatul recurent D.E., în document fiind consemnat în fals, că imobilul respectă prevederile autorizației de construire adică S+P+lE+2D+Pod, cu toate că documentația topo-cadastrală indica cu totul altă situație.

Ulterior, toate actele, respectiv autorizația de construire, procesul-verbal de recepție și documentația topo-cadastrală, au fost depuse de inculpatul N.S. la O.C.P.I. unde s-au dat două încheieri de intabulare și respectiv dezmembrare și stabilire a dreptului de proprietate pentru N.S., U.A.D. și U.A.H., pentru un număr de 15 apartamente.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații N.S. și D.E. împotriva Deciziei penale nr. 213/ A din 8 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II a penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat U.A.D., până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 6 iunie 2012.