Validity of dual-prosecutor requisition and interception of communications in bribery and border smuggling prosecution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court judgments that convicted him of bribery and smuggling and imposed a conditional suspended sentence, confiscation of bribe funds, and civil liability for unpaid customs taxes. The dispute centered on whether the defendant had attempted to bribe a border police officer to disable thermal imaging surveillance during the illicit cross-border transport of cigarettes, and whether procedural irregularities in the initial prosecution and evidentiary rulings violated due process. Relying on the principles of public prosecutor indivisibility and the admissibility of intercepting communications in corruption cases under the Anti-Corruption Law, the court held that the prosecution was lawfully constituted, the legal qualification of the officer's status was correct, and the available evidence—including consistent witness statements and environmental recordings—irrefutably established the material facts of the crimes, rejecting claims of procedural nullity and lack of direct proof.
Legislator headnote
AI generatedart. 255 alin. (1) C. pen, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 34 lit. b) C. pen, art. 71 C. pen, art. 81 C. pen; Validity of dual-prosecutor requisition and interception of communications in bribery and border smuggling prosecution: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 529/P/2010 din data de 20 iulie 2010 a fost trimis în judecată inculpatul P.G.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de: dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și contrabandă, prev. de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 17 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul P.G.C. la:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000;
- 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse de 2 ani închisoare aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru o perioadă de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit prev. art. 82 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat condiționat și executarea pedepsei accesorii, anume interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
I s-a atras atenția inculpatului P.G.C. cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei principale și accesorii în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni ori neexecutării obligațiilor civile, prev. de art. 83, respectiv art. 84 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive, de la 06 iulie 2010 până la data de 07 iulie 2010, inclusiv și de la 09 iulie 2010 până la data de 17 septembrie 2010, inclusiv.
În baza art. 346 alin. (1) raportat la art. 14, 15 C. proc. pen. și art. 998, 999 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I. și a fost obligat inculpatul P.G.C. să plătească acesteia suma de 330.098 RON, reprezentând c.v. taxelor vamale și fiscale, la care se adaugă dobânzi/majorări și/sau penalități de întârziere datorate potrivit dispozițiilor art. 120 C. proc. fisc.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Suceava a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 529/P/2010 din data de 20 iulie 2010 a fost trimis în judecată inculpatul P.G.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de: dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și contrabandă, prev. de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României.
În fapt, s-au reținut următoarele:
La data de 21 iunie 2010, numitul Z.I., agent șef adjunct de poliție în cadrul I.J.P.F. Suceava - S.P.F. Siret, a formulat denunț la D.G.A. - S.J.A. Suceava aducând la cunoștință organelor de poliție faptul că P.G.C. în data de 17 iunie 2010 l-a contactat telefonic, solicitându-i să se întâlnească. Astfel, aceștia s-au întâlnit la un local din orașul Siret și i-a oferit suma de 4.000 euro pentru a-l ajuta să introducă în țară, peste fâșia verde, mai multe baxuri cu țigări din Ucraina, ajutorul pe care l-a cerut constând în faptul de a nu monitoriza cu aparatul de termoviziune o anumită porțiune a frontierei timp de o jumătate de oră.
În aceste împrejurări i-a arătat într-o cutie mai multe bancnote în euro, precizând că suma respectivă, de 4.000 euro, este a lui dacă îl ajută. Agentul de poliție l-a refuzat pe inculpat, spunându-i că nu vrea să se implice în astfel de afaceri.
În cursul zilei de 21 iunie 2010 Z.I. a fost sunat pe telefonul mobil de mai multe ori de către P.G.C., care i-a solicitat să se întâlnească din nou.
Întrucât denunțătorul nu a dat curs invitației inculpatului, refuzând să se întâlnească cu el, inculpatul P.G.C. l-a căutat în aceeași zi și a reînnoit oferta de bani pentru a-i acorda ajutorul în introducerea ilegală de țigări de contrabandă. Printre altele i-a spus că dacă va fi de acord să se implice, îi va da un telefon cu cartelă ucraineană pentru a putea vorbi, urmând să se întâlnească în altă zi pentru a stabili detalii.
Și de această dată, Z.I. i-a spus că nu vrea să se implice, întrucât îi este frică de consecințe, iar la scurt timp s-a deplasat în municipiul Suceava unde a formulat denunțul la D.G.A. - S.J.A. Suceava, fiind ulterior audiat și de către procuror.
În vederea stabilirii situației de fapt în care s-a derulat sau urma să se deruleze activitatea infracțională denunțată de Z.I. s-a dispus delegarea organelor de poliție judiciară din cadrul D.G.A. - S.J.A. Suceava pentru efectuarea actelor premergătoare și a altor acte de urmărire penală, urmărirea penală fiind continuată și finalizată de către procuror.
În acest sens, s-a constituit echipa operativă, fiind încheiat proces - verbal de organizare a constatării și fiind dată situația de urgență, rezultată și din necesitatea fructificării momentului operativ, s-a dispus prin ordonanță, pentru o perioadă de 48 de ore, autorizarea provizorie a efectuării de înregistrări audio - video a activității inculpatului care a fost confirmată de Tribunalul Suceava fiind emisă autorizația de înregistrare audio - video și în mediu ambiental din 24 iunie 2010. Înregistrările audio - video efectuate potrivit autorizației au fost transcrise în procese - verbale certificate de procuror.
Din aceleași considerente, s-a dispus autorizarea provizorie de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice și a comunicațiilor SMS efectuate de la posturile telefonice cu numerele N1 și N2 pentru o perioadă de 48 de ore, pe care Tribunalul Suceava a confirmat-o și a emis autorizația de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice și a comunicațiilor SMS efectuate de la postul telefonic cu nr. N2, din 25 iunie 2010. Înregistrările convorbirilor telefonice și a comunicațiilor SMS efectuate potrivit autorizației au fost transcrise în procese - verbale certificate de procuror.
S-a reținut că potrivit fișei postului, agentul șef adjunct de poliție Z.I. are ca principale atribuțiuni de serviciu activități specifice pentru controlul de frontieră și supravegherea frontierei de stat, respectând totodată și prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului.
Printre activitățile specifice pentru supravegherea frontierei de stat se numără și cea de operator pe autospeciala termoviziune, având, printre altele, următoarele atribuții:
- întocmește o hartă a zonei de supraveghere care va conține reperele existente în teren, locul de dispunere a autospecialei de supraveghere și al echipei de intervenție cât și distanțele necesare coordonării misiunii;
- (...) se va trece la înregistrarea evenimentului pe suport magnetic, concomitent cu anumite comentarii ale operatorului, efectuate cu ajutorul microfonului din dotarea autospecialei (aceste casete video cu astfel de înregistrări constituie mijloace auxiliare de probă pentru orientarea anchetei judiciare (...).
Agentul de poliție Z.I. a fost programat să efectueze serviciul de supraveghere cu autospeciala de termoviziune pe sectorul frontierei ce cuprinde și stâlpii de frontieră 835 - 838 împreună cu agentul principal de poliție M.A. pentru data de 05 din 06 iulie 2010 între orele 20,00 - 08,00.
Începând cu data de 22 iunie 2010 și până la data de 06 iulie 2010 a fost monitorizată întreaga activitate desfășurată de inculpatul P.G.C. atât în mediul ambiental, cât și convorbirile telefonice.
Inculpatul a purtat, aproape zilnic, mai multe discuții cu denunțătorul Z.I., solicitându-i ajutorul și menținând promisiunea inițială de a-i da o sumă de bani pentru implicarea sa, de fiecare dată precizând faptul că sunt implicate și alte persoane, cetățeni români sau ucraineni, fără a da vreun nume și că totul este aranjat cu locația, doar supravegherea frontierei să fie făcută de către Z.I.
De asemenea, s-a stabilit faptul că întreaga activitate infracțională urma să se desfășoare mai repede, însă starea nefavorabilă a vremii nu a permis acest lucru, întrucât, așa cum preciza inculpatul, ar fi fost mai grea trecerea baxurilor de țigări peste fâșia verde și ar fi rămas urme.
Astfel, deși Z.I. a precizat că îi este frică să se implice, inculpatul P.G.C. l-a asigurat pe acesta că treaba va merge bine, totul este aranjat, iar baxurile de țigări pe care ar fi putut să le treacă, în număr de 60 - 80 vor fi încărcate pentru transport într-o căruță, astfel cum rezultă din interceptările convorbirilor efectuate în cauză.
Inculpatul a dat detalii și cu privire la persoanele ucrainene care vor asigura transportul țigărilor până la fâșia verde a frontierei spunând: „treaba e bună numai că (...) ei nici nu pot trece pe acolo, că ei vin pe acolo (...) trec apa pe la ai, ai înțeles?”, „cum dracu să treacă că au ei K., dar nu poți să riști, ai înțeles? Și vin acolo lângă vamă și (...)”.
De asemenea, inculpatul s-a gândit și la modalitatea prin care urma să comunice cu Z.I. momentul începerii acțiunii, spunându-i că îi va da un telefon și o cartelă cu număr de Ucraina pe care doar vor da câte un apel, atunci când va fi programată acțiunea, de începere și de final, înțelegând astfel ca în acel interval de timp Z.I. să nu supravegheze cu termoviziune porțiunea de frontieră cuprinsă între stâlpii de frontieră 835 și 838, pe unde urma să se desfășoare trecerea ilegală a baxurilor de țigări, astfel cum rezultă din interceptările telefonice efectuate în cauză.
În data de 05 iulie 2010, inculpatul P.G.C. s-a întâlnit din nou cu Z.I. și i-a dat acestuia telefonul mobil marca N. și i-a precizat modalitatea în care se vor contacta pe telefoanele mobile în care se aflau cartele cu numere de Ucraina, precizând că el se află înregistrat în cartela de telefon cu inițiala „E”, iar Z.I. este înregistrat cu inițiala „U.”.
De asemenea, i-a adus la cunoștință că în seara respectivă se va desfășura acțiunea plănuită „la ora două în seara asta (...) la ora două o să vină băieții pe acolo, să (...)”, „la ora două zero, zero, operăm!”.
Și cu această ocazie, inculpatul a încercat să îl convingă pe Z.I. că nu are de ce să își facă griji, întrucât țigările vor fi depozitate în V. și nu vor fi mutate din locația respectivă decât după vreo două zile, stabilind apoi să se întâlnească a doua zi, după terminarea turei de serviciu, astfel cum rezultă din interceptarea telefonică a convorbirii telefonice dintre cei doi:
Agentul de poliție Z.I. a intrat în serviciu de supraveghere a frontierei în data de 05 iulie 2010, orele 20,00, împreună cu martorul M.A., cu autospeciala de termoviziune.
Conform înțelegerii avute anterior cu organele de urmărire penală, în jurul orelor 01,55 a contactat de la telefonul său mobil cu numărul N1 echipa operativă căreia i-a adus la cunoștință că tocmai fusese apelat de P.G.C. de la telefonul cu numărul N3, prin beep, pe telefonul cu cartelă ucraineană „K.”, primit de la acesta anterior, acesta fiind semnalul că inculpatul a început activitatea de introducere în țară a țigărilor peste frontiera verde. De asemenea Z.I. a precizat că a început să filmeze din autospeciala de termoviziune modul cum se introduc țigările în țară. La orele 02,35 Z.I. a contactat în același mod echipa operativă și a comunicat că a primit din nou un beep de la P.G.C. de la același număr de telefon, acesta fiind semnalul că s-a terminat activitatea de introducere a țigărilor peste fâșia verde.
În baza sesizării și în conformitate cu disp. art. 465 și urm. C. proc. pen. s-a procedat la surprinderea momentului operativ în data de 06 iulie 2010 a întâlnirii dintre inculpat și denunțător.
Astfel, în data de 06 iulie 2010, în jurul orelor 09,00 inculpatul P.G.C. s-a deplasat cu autoturismul său, înmatriculat în Anglia, în localitatea R., la locul stabilit cu Z.I., unde s-a întâlnit cu acesta. S-a urcat în mașina cu care se afla Z.I. și au vorbit aproximativ 15 minute. Z.I. se afla cu autoturismul proprietate personală, marca M.
În baza autorizației de înregistrare în mediul ambiental emisă de Tribunalul Suceava s-a procedat la înregistrarea convorbirii dintre denunțător și inculpat, fiind instalată, asupra lui Z.I., tehnica de înregistrare, constând în reportofon marca „O.”, din dotarea D.G.A. - S.J.A. Suceava.
S-a stabilit astfel, că inculpatul P.G.C., ajutat de alte persoane, neidentificate, a trecut peste frontiera țării mai multe baxuri de țigări din Ucraina, respectiv „o căruță”, „50 - suntem paroliști”, precum și modalitatea prin care au fost trecute din partea ucraineană.
De asemenea, inculpatul a precizat că marfa, respectiv țigările, au fost depozitate la un cumnat de-al lui H. „la cumnat-su în partea aia sus” - identificat ca fiind C.M. - iar cu privire la suma de bani pe care i-a oferit-o și promis-o, respectiv 4.000 de euro, a precizat că îi va da „cel târziu duminică”, înțelegând că vor fi plătiți după valorificarea țigărilor „nu-i problemă (...) le scoatem așa frumos și la o sâmbătă (...) banii sunt sigur, nu ne jucăm”.
După terminarea acestei convorbiri, a intervenit echipa operativă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și lucrători de poliție din cadrul D.G.A. - S.J.A. Suceava, care, după declinarea calității, au arătat scopul prezenței în zona respectivă. Deși inculpatul P.G.C. a fost întrebat despre motivul prezenței sale în acel loc și a întâlnirii cu agentul de poliție, acesta nu a răspuns nimic, fiind de acord să pună la vedere bunurile pe care le avea asupra sa și în mașină.
Astfel, asupra inculpatului au fost găsite un număr de patru bancnote în euro, trei telefoane mobile și o cartelă, precum și două carcase fără cartele cu scris în limba ucraineană, ce au fost descrise în procesul - verbal. Bunurile respective au fost ridicate, în vederea efectuării cercetărilor, iar cele care s-au stabilit că nu au legătură cu cauza au fost restituite inculpatului.
În aceleași împrejurări, agentul de poliție Z.I. a prezentat organelor de urmărire penală un telefon marca „N.”, de culoare gri, în stare de funcționare, ce avea cartela introdusă cu numărul N3, despre care a declarat că i-a fost dat de către P.G.C. pentru a ține legătura telefonic. Drept pentru care, acest telefon a fost ridicat în vederea cercetărilor, făcându-se mențiune în procesul - verbal.
Totodată, s-a constatat că acea cartelă telefonică avea același număr cu suportul de cartelă pus la dispoziția organelor de urmărire penală de către inculpat.
Au fost păstrate la dosar, ca și corpuri delicte, telefonul marca N. cu cartela SIM, seria S1, suportul de cartelă S.I.M., cu elemente de identificare, număr cartelă N3 și suportul de cartelă SIM cu elemente de identificare, număr cartelă N4.
Date fiind elementele noi apărute în cauză, din care rezulta că țigările introduse pe teritoriul României în mod ilegal de către inculpat ar fi depozitate la domiciliile numiților C.O. și C.M., s-a solicitat Tribunalului Suceava autorizarea perchezițiilor domiciliare. Au fost emise autorizațiile de percheziție nr. A1/2010 și A2/2010, aceste activități fiind efectuate în data de 06 iulie 2010 în prezența martorilor asistenți C.I. și O.V.
Astfel, la domiciliul lui C.O. au fost identificate și ridicate un număr de:
- 1630 pachete țigări marca R. (20 țigarete/pachet),
- 17480 pachete țigări marca M. (20 țigarete/pachet) și
- 17840 pachete țigări marca V. (20 țigarete/pachet).
Aceste bunuri au fost predate la Camera de corpuri delicte din cadrul I.J.P.F. Suceava - Compartimentul de Evidență Operativă.
În cauză a fost întocmită și o planșă foto cu ocazia efectuării percheziției la domiciliul lui C.O.
De asemenea, a fost întocmită planșa foto cu urmele identificate de la domiciliul lui C.O. și până la frontiera de stat a României, respectiv până la stâlpul de frontieră nr. 837. Au fost identificate astfel, urme de copită de cal, precum și urme create de atelaj hipo. A fost întocmită și o schiță cu traseul parcurs de persoanele care au transportat țigările din punctul de frontieră la domiciliul lui C.O.
La dosar a fost depusă și înregistrarea efectuată de Z.I. în noaptea de 05 din 06 iulie 2010 de pe autospeciala de termoviziune, fiind efectuată și planșa foto cu indicațiile necesare.
Prin adresa din 07 iulie 2010 a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași s-a precizat că „valoarea aferentă mărfurilor în cauză (...) este în cuantum de 41.002,78 RON. Taxele vamale și fiscale datorate pentru mărfurile în cauză, la importul acestora, sunt în cuantum de 330.098 RON”.
În consecință, prejudiciul cauzat de inculpat prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă este de 330.098 RON, reprezentând taxele vamale și fiscale. În anexa 1 la adresa din 07 iulie 2010 s-a indicat, punctual, modul de calcul al drepturilor vamale și fiscale pentru fiecare categorie de țigări introdusă în mod ilegal pe teritoriul țării noastre de către inculpat.
D.R.A.O.V. I. s-a constituit parte civilă în cauză motivând că „drepturile vamale și fiscale au devenit exigibile la data de 05 din 06 iulie 2010, întrucât confiscarea nu a intervenit în primul birou vamal de intrare în teritoriul vamal comunitar”, invocând în acest sens Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 02 aprilie 2009, publicată în J. O. seria C nr. 141 din 20 iunie 2001.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut aceeași situație de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu:
Această situație de fapt care s-a probat cu: declarațiile martorilor Z.I.; O.V.; C.I.; C.O.; M.A.P.; C.V. (propus de inculpat); O.O. (propusă de inculpat) C.M. (propus de inculpat); D.A. (propus de inculpat); adresa din 23 septembrie 2010 emisă de I.J.P.F. Suceava și adresa din 12 septembrie 2010, prin care Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I. s-a constituit parte civilă.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul P.G.C. s-a prevalat de dreptul la tăcere potrivit art. 70 alin. (2) C. proc. pen., aspect ce a fost consemnat în procesul verbal existent la dosar fond.
Din declarația martorului Z.I. a rezultat că acesta este agent șef adjunct de poliție în cadrul I.J.P.F. Suceava - S.P.F. Siret. Privitor la situația de fapt, a arătat că în cursul lunii iunie 2010 a fost contactat de către inculpatul P.G.C., care i-a cerut ca în schimbul sumei de 4.000 euro, să nu observe cu camera de termoviziune locul prin care va fi trecută o cantitate de țigări. Acesta i-a spus inculpatului că nu este de acord cu această propunere, fapt pentru care ulterior a anunțat organele de poliție. A mai arătat că s-a întâlnit cu inculpatul de mai multe ori, însă nu a discutat de fiecare dată despre trecerea peste frontieră a țigărilor. Privitor la suma de bani care i-a fost propusă, martorul a arătat că nu a văzut această sumă de bani, spunându-i expres că aceasta îi va fi dată pentru a nu observa cu camera de termoviziune locul unde avea să aibă loc trecerea țigărilor peste frontiera verde.
A mai arătat martorul Z.I. că la data de 17 iunie 2010 s-a întâlnit cu inculpatul la un restaurant din orașul Siret, ocazie cu care a discutat despre țigări, însă nu mai reține dacă la această dată i-a arătat suma de 4.000 euro, singurul lucru pe care și-l amintește că acesta avea asupra o cutie. În această împrejurare, inculpatul i-a spus că are suma de 4.000 euro, însă nu a deschis cutia. De asemenea, a arătat că a discutat despre existența acestei sume încă de la prima întâlnire, iar ulterior de vreo 3-4 ori, ocazie cu care inculpatul i-a spus că îi va da suma de 4.000 euro, după ce se va întâmpla ceea ce i-a cerut, respectiv după ce el nu va supraveghea zona în care urma să treacă țigările. Totodată, a arătat că nu are calitatea de polițist judiciar.
Privitor la data de 5-6 iunie 2010, martorul Z.I. a arătat că probabil la această dată a fost de serviciu la punctul de frontieră Siret pe mașina pe care era instalată termoviziunea într-un punct de observare. În acea noapte a văzut o mașină dinspre Ucraina care a descărcat ceva lângă frontiera ucraineană. Marfa ucraineană a fost preluată de către cineva dinspre partea românească a frontierei, fiind încărcată într-un mijloc de transport hipo. A mai arătat că prin intermediul camerei de termoviziune nu pot fi identificate persoanele, ci se vede doar căldura corpului. De asemenea, nu pot fi identificate nici obiectele, ci se vede doar conturul acestora. Cele observate cu camera de termoviziune se înregistrează pe o casetă care se predă a doua zi șefului de sector. Cu privire la cele întâmplate martorul a anunțat seful de tură, respectiv inspector B.M.
În declarația sa, martora din lucrări O.V. a arătat că a participat în calitate de martor asistent la percheziția efectuată la domiciliul numitei C.O., ocazie cu care au fost găsite în grajd o cantitate de țigări care a fost consemnată într-un proces-verbal. A mai arătat că în această împrejurare, organele de poliție au amprentat baxurile de țigări, iar martora C.O. se afla imobilizată la pat, întrucât aceasta este paralizată.
Din declarația martorului din lucrări C.I., a rezultat că acesta, în calitate de martor asistent, a participat la efectuarea unei percheziții domiciliare la numitul C.M., soțul numitei C.O., de unde s-au ridicat două telefoane mobile, însă nu au fost găsite alte bunuri.
Audiată fiind în instanță, martora din lucrări C.O. a arătat că fiind imobilizată la pat, nu a văzut țigările care s-au găsit la domiciliul său cu ocazia efectuării percheziției domiciliare. Totodată, a arătat că nu cunoaște cum au ajuns țigările respective în gospodăria sa și nu știe să fi fost vreo persoană la ea ca să-i ceară să depoziteze ceva anume.
Martorul din lucrări M.A.P. - agent de poliție I.J.P.F. Suceava în cadrul sectorului de poliție frontieră Siret - a arătat că la data de 5 din 6 iulie 2010, în jurul orei 2,00, dimineața, fiind de serviciu în zona de frontieră SF 831 și SF 846, limita cu S.P.F. Dorohoi, a observat prin intermediul autospecialei cu termoviziune, o mașină de tonaj mare care se deplasa dinspre teritoriul ucrainean perpendicular pe frontieră, spre SF 836. La data respectivă, martorul era de serviciu împreună cu agentul șef Z.I. Cu acea ocazie, a observat că mașina respectivă a coborât paralel cu fâșia de frontieră în dreptul SF 837 plus 600-700 metri, după care a staționat. În același timp cu mașina, în dreptul unor sere din partea teritoriului românesc, care se află în apropierea frontierei, a coborât o căruță în care se aflau 3-4 persoane. Căruța s-a deplasat în același loc în care se afla camionul pe partea ucraineană și din camion au început să descarce un număr de colete. Apoi coletele au fost transportate peste linia de frontieră de către cei de pe teritoriul României, din autovehicul în căruță. Martorul nu a putut vedea exact câte persoane au participat la trecerea peste frontieră a țigărilor întrucât distanța era foarte mare și nu se vedeau decât siluetele acestora. Nu a anunțat imediat despre cele întâmplate, întrucât avea dispoziție din partea șefului de sector ca cele întâmplate să rămână secrete până la un anumit moment. În acest sens, a arătat că nu avea obligația să încheie un proces-verbal ci doar o notă-raport pe care trebuia să o întocmească la ora 6 dimineața, după terminarea serviciului. Ori, din dispoziția șefului de sector nu a întocmit o asemenea notă, întrucât totul trebuia să rămână secret iar întocmirea unei asemenea note, care de regulă trebuia văzută de șeful de tură, nu ar fi asigurat păstrarea confidențialității.
În afară de persoanele din mașină și căruță, a mai observat cu termoviziunea trei siluete, despre care colegul său Z.I., i-a spus că sunt persoane din cadrul I.J.P.F. Suceava, ce urmau să filmeze ceea ce se întâmplă. De asemenea, a arătat că nu a putut identifica cu termoviziunea dacă inculpatul se afla printre cele 3-4 persoane din căruță sau mașină. În mașina de pe teritoriul ucrainean a observat un număr de 6-7 persoane iar după operațiunea de încărcare a coletelor în căruță a văzut cum căruța se deplasa pe lângă sere spre direcția din care venise, intrând în satul V. Mai departe nu a putut urmări căruța, întrucât aceasta a intrat între case și nu mai putea fi văzută.
Coroborând probele administrate în faza de urmărire penală cu cele administrate în cursul cercetării judecătorești a rezultat că începând cu data de 22 iunie 2010 până în data de 06 iulie 2010 a fost monitorizată întreaga activitate desfășurată de inculpatul P.G.C. atât în mediul ambiental, cât și convorbirile telefonice.
Astfel, inculpatul a purtat, aproape zilnic, mai multe discuții cu denunțătorul Z.I., solicitându-i ajutorul și menținând promisiunea inițială de a-i da o sumă de bani pentru implicarea sa, de fiecare dată precizând faptul că sunt implicate și alte persoane, cetățeni români sau ucraineni, fără a da vreun nume și că totul este aranjat cu privire la locație, doar supravegherea frontierei să fie făcută de către Z.I.
Acest aspect denotă că întreaga activitate infracțională urma să se desfășoare mai repede, însă starea nefavorabilă a vremii nu a permis acest lucru, întrucât, așa cum a arătat inculpatul, ar fi fost mai grea trecerea baxurilor de țigări peste fâșia verde și ar fi rămas urme.
Astfel, deși martorul Z.I. a precizat că îi este frică să se implice, inculpatul P.G.C. l-a asigurat că treaba va merge bine, că totul este aranjat, iar baxurile de țigări pe care ar fi putut să le treacă, în număr de 60 - 80 vor fi încărcate pentru transport într-o căruță, aspect care reiese din următoarele convorbiri telefonice:
- „P.G.C. - omule, deci nu ieșim în drum”.
- „ Z.I. - mi-e frică bă (...) că asta nu-i de joacă bă omule (...)”.
- „P.G.C. - undeva acolo avem o locație care băieții au cheie și când o fi o să ducem (...) oricum îi aranjat și de sus”;
- „P.G.C. - trebuie să trec diseară (22 iunie 2010) că eu trebuie să mă întâlnesc și cu băieții ăia de dincolo în seara asta”,
- „ Z.I. - băi mie îmi e frică, (...) îmi e frică (...)”.
- „P.G.C. - nu trebuie să îți fie frică, că doar ți-am spus care e mișcarea și ai să vezi că o să fie treaba perfect, dar na știi care e treaba (...)”;
- „P.G.C. - bă omule dacă am vorbit o treabă doar nu vorbim o chestie, că am gândit-o destul de bine și nu am vorbit-o cu oricine! Ai înțeles? Doar clar ți-am spus că nu traversăm, nu ieșim în drum ferească Dumnezeu, îi literă de lege. Literă de lege”;
- „ Z.I. - 60 - 80 măi băiete, doar îs baxuri, băi băiete! (...)”.
- „P.G.C. - de băgat într-o căruță, doar știi cât durează asta (...) Dă Doamne să fie ok, că doar de asta am zis să fie marja mai mare, m-ai înțeles?”.
Inculpatul a dat detalii și cu privire la persoanele ucrainene care vor asigura transportul țigărilor până la fâșia verde a frontierei spunând: „treaba e bună numai că (...) ei nici nu pot trece pe acolo, că ei vin pe acolo (...) trec apa pe la ei, ai înțeles?”, „cum dracu să treacă că au ei K., dar nu poți să riști, ai înțeles? Și vin acolo lângă vamă și (...)”.
De asemenea, rezultă că inculpatul s-a gândit și la modalitatea prin care urma să comunice cu Z.I. în momentul începerii acțiunii, spunându-i că îi va da un telefon și o cartelă cu număr de Ucraina pe care doar vor da câte un apel, atunci când va fi programată acțiunea, de începere și de final, înțelegând astfel ca în acel interval de timp Z.I. să nu supravegheze cu termoviziunea porțiunea de frontieră cuprinsă între stâlpii de frontieră 835 și 838, pe unde urma să se desfășoare trecerea ilegală a baxurilor de țigări:
- „P.G.C. - deseară oricum ne întâlnim ca să îți dau telefoanele”;
- „P.G.C. - și să îți las și un număr de telefon (...) știu cum să fac”;
- „P.G.C. - telefoanele sunt toate, dar nu băgăm cartele până nu facem odată! Auzi (...) de exemplu dacă fixăm ora două, ei la fără un sfert ei tre să treacă cu o mașină, dar ei trec partea lor acolo. Știi?”.
La data de 05 iulie 2010, inculpatul P.G.C. s-a întâlnit din nou cu Z.I. și i-a dat acestuia telefonul mobil marca N. și i-a precizat modalitatea în care se vor contacta pe telefoanele mobile în care se aflau cartele cu numere de Ucraina, precizând că el se află înregistrat în cartela de telefon cu inițiala „E”, iar Z.I. este înregistrat cu inițiala „U”. De asemenea, i-a adus la cunoștință că în seara respectivă se va desfășura acțiunea plănuită „la ora două în seara asta (...) la ora două o să vină băieții pe acolo, să (...)”, „la ora două zero, zero, operăm!”.
Cu această ocazie, inculpatul a încercat să îl convingă pe Z.I. că nu are de ce să își facă griji, întrucât țigările vor fi depozitate în V. și nu vor fi mutate din locația respectivă decât după vreo două zile, stabilind apoi să se întâlnească a doua zi, după terminarea turei de serviciu:
- „Z.I. - ce faci, cât le ții, unde le duci?”
- „P.G.C. - la V., una două zile și după aia valea”.
- „Z.I. - periculoasă treaba, nu-mi fă necazuri (...) vezi cum le duce”.
- „P.G.C. - nu se pune problema, nu ieșim cu ele nicăieri”.
- „Z.I. - deci azi, mâine nu ieșiți cu ele!”
- „P.G.C. - nici vorbă azi și la noapte (...)”.
- „Z.I. - mâine când ne întâlnim?”
- „P.G.C. - dimineață când ieși din tură”.
Agentul de poliție Z.I. a intrat în serviciu de supraveghere a frontierei în data de 05 iulie 2010, orele 20,00, împreună cu martorul M.A., cu autospeciala de termoviziune.
Conform înțelegerii avute anterior cu organele de urmărire penală, în jurul orelor 01,55, Z.I. a contactat de la telefonul său mobil cu numărul N1 echipa operativă căreia i-a adus la cunoștință că tocmai fusese apelat de P.G.C. de la telefonul cu numărul N3, prin beep, pe telefonul cu cartelă ucraineană K., primit de la acesta anterior, acesta fiind semnalul că inculpatul a început activitatea de introducere în țară a țigărilor peste frontiera verde. De asemenea Z.I. a precizat că a început să filmeze din autospeciala de termoviziune modul cum se introduc țigările în țară. La orele 02,35 Z.I. a contactat în același mod echipa operativă și a comunicat că a primit din nou un beep de la P.G.C. de la același număr de telefon, acesta fiind semnalul că s-a terminat activitatea de introducere a țigărilor peste fâșia verde.
În baza sesizării și în conformitate cu disp. art. 465 și urm. C. proc. pen. s-a procedat la surprinderea momentului operativ în data de 06 iulie 2010 a întâlnirii dintre inculpat și denunțător.
Astfel, în data de 06 iulie 2010, în jurul orelor 09,00 inculpatul P.G.C. s-a deplasat cu autoturismul său, înmatriculat în Anglia, în localitatea R., la locul stabilit cu Z.I., unde s-a întâlnit cu acesta. S-a urcat în mașina cu care se afla Z.I. și au vorbit aproximativ 15 minute. Z.I. se afla cu autoturismul proprietate personală, marca M.
În baza autorizației de înregistrare în mediul ambiental emisă de Tribunalul Suceava s-a procedat la înregistrarea convorbirii dintre denunțător și inculpat, fiind instalată, asupra lui Z.I., tehnica de înregistrare, constând în reportofon marca O., din dotarea D.G.A. - S.J.A. Suceava.
Astfel, s-a stabilit că inculpatul P.G.C., ajutat de alte persoane, neidentificate, a trecut peste frontiera țării mai multe baxuri de țigări din Ucraina, respectiv „o căruță”, „50 - suntem paroliști”, precum și modalitatea prin care au fost trecute din partea ucraineană:
- „P.G.C. - auzi, noi le-am pus în pungi de rafie”,
- „Z.I. - dar voi ați făcut urme pe frontieră?”
- „P.G.C. - nimic (...) nici vorbă, am făcut cu cumpănă, cu tot (...)”.
- „P.G.C. - nu sunt că am mers pe punte (…)”, „da (...) și acolo am dat drumu la punte, înțelegi, și am pus (...) nu se vede nici pe dracu (...) și acum dacă plouă oleacă (...)”.
De asemenea, inculpatul a precizat că marfa, respectiv țigările, au fost depozitate la un cumnat de-al lui H. „la cumnat-su în partea aia sus” - identificat ca fiind C.M. - iar cu privire la suma de bani pe care i-a oferit-o și promis-o, respectiv 4.000 de euro, a precizat că îi va da „cel târziu duminică”, înțelegând că vor fi plătiți după valorificarea țigărilor „nu-i problemă (...) le scoatem așa frumos și la o sâmbătă (...) banii sunt sigur, nu ne jucăm”.
După terminarea acestei convorbiri, a intervenit echipa operativă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și lucrători de poliție din cadrul D.G.A. - S.J.A. Suceava, care, după declinarea calității, au arătat scopul prezenței în zona respectivă. Deși inculpatul P.G.C. a fost întrebat despre motivul prezenței sale în acel loc și a întâlnirii cu agentul de poliție, acesta nu a răspuns nimic, fiind de acord să pună la vedere bunurile pe care le avea asupra sa și în mașină.
Cu această ocazie, asupra inculpatului au fost găsite un număr de patru bancnote în euro, trei telefoane mobile și o cartelă, precum și două carcase fără cartele cu scris în limba ucraineană, ce au fost descrise în procesul - verbal. Bunurile respective au fost ridicate în vederea efectuării cercetărilor, iar cele care s-au stabilit că nu au legătură cu cauza au fost restituite inculpatului.
În aceleași împrejurări, agentul de poliție Z.I. a prezentat organelor de urmărire penală un telefon marca N. de culoare gri, în stare de funcționare, ce avea cartela introdusă cu numărul N3, despre care a declarat că i-a fost dat de către P.G.C. pentru a ține legătura telefonic. Și acest telefon a fost ridicat în vederea cercetărilor, făcându-se mențiune în procesul - verbal.
În ceea ce privește probele propuse de inculpat în apărare, anume martorii: C.V., O.O., C.M. și D.A., constatăm că pe de o parte acestea nu sunt în măsură să contrazică situație de fapt reținută în sarcina inculpatului, iar pe de altă parte unele din declarațiile acestor martori sunt nesincere, necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, din declarația martorului C.V., socrul inculpatului, a reieșit că inculpatul s-a întâlnit cu denunțătorul Z.I. și că cei doi au discutat despre un trafic de țigări, aspect care vine în sprijinul probele mai sus arătate, însă acest martor arată că denunțătorul i-ar fi propus ginerului său să facă trafic de țigări, aspect contrazis de înregistrarea convorbirilor telefonice din care reiese că inițiativă în acest sens a avut inculpatul, nu denunțătorul. Ca urmare această ultimă parte a declarației martorului C.V. a fost înlăturată ca fiind nesinceră, fiind probabil determinată pe de o parte de dorința martorului de a-l proteja pe ginerele său, iar de pe altă parte de dorința de a se răzbuna pe denunțător pentru faptul că l-a denunțat pe ginerele său.
În ceea ce privește declarația martorei O.I., așa cum aceasta a declarat în mod direct nu știe nimic despre faptă. Totodată, acest martor a confirmat întâlnirea dintre inculpat și denunțător de la restaurantul S. din orașul Siret, ceea ce vine în sprijinul probelor în defavoarea inculpatului. În schimb, martora afirmă că nu a văzut vreo cutie pe masă unde stătea inculpatul de vorbă cu denunțătorul și nici sume de bani mai mari asupra inculpatului. Această din urmă parte a declarației martorei O.I., deși pare să infirme o susținere a denunțătorului de la urmărire penală, nu se coroborează decât cu declarația martorului D.A. Cu toate acestea nu putem reține ca fiind relevantă această parte din declarație, întrucât pe de o parte martora este posibil să nu fi văzut exact ce are în mână sau pe masă inculpatul, neobservându-l tot timpul, iar în al doilea rând pentru că nici nu are mare importanță dacă la momentul întâlniri la restraurantul S. inculpatul avea sau nu banii asupra sa odată ce a spus denunțătorului că-i va da ulterior suma de 4.000 euro.
Nici declarația martorului C.M. nu este în măsură să-l disculpe pe inculpatul deoarece acest martor arată doar că în seara de 5 din 6 iulie 2010 nu l-a văzut în zonă pe inculpat, declarând totodată că a stat acasă cu soția și copiii.
În ceea ce privește declarația martorului D.A. se constată că aceasta confirmă întâlnirea dintre inculpat și denunțător din restaurantul S. din orașul Siret, ceea de fapt este în sensul probatoriului administrat în cauză, fiind în defavoarea inculpatului. Totodată, acest martor a declarat că nu a auzit discuția din restaurant, astfel că declarația sa confirmă susținerea martorului C.V. că denunțătorul a fost cel care a avut inițiativă efectuării activității de contrabandă. Singura susținere a acestui martor care pare a fi favorabilă inculpatului este cea cum că nu a văzut pe inculpat să-i dea ceva denunțătorului și nici vreo cutie asupra sa. Însă, așa cum am arătat mai sus acest aspect nu are o relevanță deosebită în cauză, întrucât pe de o parte martorul este posibil să nu fi văzut exact ce a avut asupra lui inculpatul tot timpul cât a stat cu denunțătorul la masă, pentru a vedea aceasta fiind necesar ca martorul să-l fi observat permanent pe inculpat, lucru greu de crezut, iar pe de altă parte nici nu are importanță deosebită dacă inculpatul avea sau nu asupra sa o cutie ori sume mari de bani odată ce a promis denunțătorului că-i va da suma de 4.000 euro după efectuarea trecerii peste frontieră a țigărilor.
Ca urmare, coroborând probele administrate în cauză, respectiv: denunțul și declarațiile agentului de poliție Z.I., fișa postului denunțătorului, procesul verbal de organizare a constatării, procesul verbal de identificare, procesele-verbale de transcriere de pe suportul digital a înregistrărilor audio-video și a convorbirilor telefonice, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului P.G.C., constând în aceea că începând cu data de 17 iunie 2010 l-a contactat telefonic, de mai multe ori, pe agentul de poliție Z.I., lucrător operativ în cadrul I.P.J.P.F. Suceava, SPF Siret - funcționar public în accepțiunea C. pen., după care s-a întâlnit de mai multe ori cu acesta în mediul ambiental, oferindu-i suma de 4.000 euro și menținând această promisiune, pentru ca în tura de noapte, pe timpul exercitării atribuțiunilor de serviciu, să nu supravegheze electronic, prin termoviziune timp de o jumătate de oră, zona dintre SF 835 - 838, perioadă în care va introduce în țară, peste fâșie verde, mai multe baxuri cu țigări din Ucraina, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „dare de mită”, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție modificată și completată, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, la maximul special adăugându-se potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 un spor de 2 ani.
Conform cazierului judiciar de la dos. u.p., inculpatul se află la prima încălcare a legii penale.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social al faptei săvârșite, faptul că acesta a încercat să corupă un polițist care avea ca atribuții de serviciu supravegherea frontierei de stat a României, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, prin oferirea unei sume importante de bani, precum și persoana inculpatului, care este o persoană tânără, de profesie preot, nu are antecedente penale, este căsătorit, are doi copii minori.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a constatat că prin adresa din 07 iulie 2010 a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași s-a precizat că „valoarea aferentă mărfurilor în cauză (...) este în cuantum de 41.002,78 RON. Taxele vamale și fiscale datorate pentru mărfurile în cauză, la importul acestora, sunt în cuantum de 330.098 RON”.
În consecință, prejudiciul cauzat de inculpat prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă era de 330.098 RON, reprezentând taxele vamale și fiscale. În anexa 1 la adresa din 07 iulie 2010 s-a arătat, punctual, modul de calcul al drepturilor vamale și fiscale pentru fiecare categorie de țigări introdusă în mod ilegal pe teritoriul țării noastre de către inculpat.
Ca urmare, având în vedere că inculpatul a produs un prejudiciu cert, lichid și exigibil bugetului de stat, instanța în baza art. 346 alin. (1) raportat la art. 14, 15 C. proc. pen. și art. 998, 999 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I. și a obligat inculpatul P.G.C. să plătească acesteia suma de 330.098 RON, reprezentând c.v. taxelor vamale și fiscale, la care s-au adăugat dobânzi/majorări și/sau penalități de întârziere datorate potrivit dispozițiilor art. 120 C. proc. fisc.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul legal, inculpatul P.G.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său inculpatul a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a considerat că a fost legal sesizată (în condițiile în care au fost mai multe nereguli procedurale în cursul urmăririi penale după cum urmează: rechizitoriul a fost întocmit de către doi procurori în loc de unul, cauza neputând fi repartizată pentru efectuarea urmăririi penale la doi procurori concomitent dintre care unul era șeful secției; mai mult, rechizitoriul a fost semnat doar de unul dintre aceștia; prim procurorul a semnat doar pe prima pagină nu și la sfârșitul rechizitoriului pentru a fi convinși că a verificat legalitatea întregului act de sesizare; urmărirea penală a fost începută prin rezoluție de către un procuror iar punerea în mișcare a acțiunii penale a fost dispusă prin ordonanță de către un alt procuror; unul dintre procurorii semnatari ai rechizitoriului a fost și cel care a repartizat cauza spre soluționare; ordonanța de extindere a urmăririi penale nu are menționată ora emiterii astfel că nu se poate stabili exact care a fost succesiunea reală a actelor de procedură în dosar; prezentarea materialului de urmărire penală în cauză a fost făcută de către un singur procuror, diferit de cel ce a pus în mișcare acțiunea penală; față de numita C.O. a fost dispusă soluția de disjungere a cauzei și declinare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, însă aceasta a fost audiată ca martor în cauză, rechizitoriul nu descrie în mod concret faptele și împrejurările în care au fost comise pentru a se putea verifica dacă încadrarea este corectă sau nu).
A mai arătat inculpatul că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice (se impunea înlăturarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, denunțătorul Z.I. neavând calitatea de polițist judiciar cu atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare și urmărire în cazul infracțiunilor). S-a mai arătat că în mod greșit au fost respinse cererile inculpatului de administrare a unor mijloace de probă (adresa către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, D.N.A. sau D.I.I.C.O.T. pentru a se comunica dacă denunțătorul este cercetat într-un dosar în care un TIR cu țigări de contrabandă a trecut prin vamă și efectuarea unei expertize a vocii și autenticității înregistrărilor audio-video efectuate în cauză).
Inculpatul a arătat că se impunea administrarea altor probe în cauză (expertizarea vocii, efectuarea unei expertize traseologice cu privire la urmele de pe frontieră, expertizarea suportului tehnic (CD) pe care sunt înregistrate imaginile camerei de termoviziune; audierea martorilor O.T. și A., reaudierea martorilor Z.I. și M.A.P.; efectuarea unei adrese către I.J.P.F. Suceava cu privire la întocmirea unor rapoarte în seara de 05 din 06 iulie 2010). Inculpatul a mai arătat că prima instanță nu a constatat modul ilegal în care a fost obținute unele mijloace de probă și nu le-a exclus din dosar (înregistrările efectuate în baza autorizației provizorii date de procuror, confirmată ulterior de instanță;
în ordonanța amintită din 22 iunie 2010 se precizează că sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, deși aceasta era deja consumată; a mai arătat că infracțiunea de dare de mită nu este printre cele prev. de art. 91 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la care se poate dispune efectuarea de interceptări; planșele foto cu imagini de la camera de termoviziune - care cuprind imagini ce pot avea o altă dată și un alt loc; schița întocmită de către organele de urmărire penală nu descrie ce s-a identificat în teren și nu este confirmată de vreun martor; perchezițiile imobiliare de la domiciliile martorilor C.M.
și O. au fost încuviințate fără ca împotriva acestora să fie începută urmărirea penală; mai mult, inculpatul reținut nu a fost adus la locul percheziției, de față fiind doar un martor asistent față de doi cum prevede legea; în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante în mod eronat s-a consemnat că inculpatul și-a dat acordul de punere la vedere a bunurilor pe care le avea în mașină). Inculpatul a mai arătat că unor mijloace de probă li s-a dat o interpretare eronată (este vorba despre declarațiile martorilor C.M., C.V., D.A.
și O.O.). A mai arătat că în mod greșit s-a dispus confiscarea de la el a sumei de 4.000 de euro și că în mod greșit a fost condamnat pe baza unor probe administrate nelegal și netemeinice. În fine, a mai arătat inculpatul că în mod greșit a fost obligat să plătească statului suma de 330.098 RON în condițiile în care nu s-a făcut dovada că țigările îi aparțineau.
Prin decizia penală nr. 84 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanța de prim control judiciar a reținut că, în ceea ce privește criticile privind nelegala sesizare a instanței, ca urmare a multiplelor nereguli procedurale din cursul urmăririi penale (rechizitoriul a fost întocmit de către doi procurori în loc de unul, cauza neputând fi repartizată pentru efectuarea urmăririi penale la doi procurori concomitent dintre care unul era șeful secției; mai mult, rechizitoriul a fost semnat doar de unul dintre aceștia; prim procurorul a semnat doar pe prima pagină nu și la sfârșitul rechizitoriului pentru a fi convinși că a verificat legalitatea întregului act de sesizare; urmărirea penală a fost începută prin rezoluție de către un procuror iar punerea în mișcare a acțiunii penale a fost dispusă prin ordonanță de către un alt procuror; unul dintre procurorii semnatari ai rechizitoriului a fost și cel care a repartizat cauza spre soluționare; ordonanța de extindere a urmăririi penale nu are menționată ora emiterii astfel că nu se poate stabili exact care a fost succesiunea reală a actelor de procedură în dosar; prezentarea materialului de urmărire penală în cauză a fost făcută de către un singur procuror, diferit de cel ce a pus în mișcare acțiunea penală; față de numita C.O. a fost dispusă soluția de disjungere a cauzei și declinare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, însă aceasta a fost audiată ca martor în cauză, rechizitoriul nu descrie în mod concret faptele și împrejurările în care au fost comise pentru a se putea verifica dacă încadrarea este corectă sau nu) acestea au fost analizate și de prima instanță, Curtea însușindu-și pe deplin motivarea acesteia din încheierea de ședință din data de 11 august 2010.
Într-adevăr, în mod corect s-a reținut că nicio dispoziție legală nu interzice desemnarea mai multor procurori să efectueze urmărirea penală într-o cauză, sau ca urmărirea penală să fie efectuată efectiv de aceștia ori ca rechizitoriul să fie întocmit și semnat de aceștia. Această posibilitate a procurorilor derivă tocmai din principiul unității de acțiune sau al indivizibilității Ministerului Public (oricare dintre procurorii unei unități de Parchet competente poate să îndeplinească atribuțiile Ministerului Public în numele acestuia). În speță, având în vedere complexitatea cauzei au fost desemnați doi procurori să efectueze urmărirea penală, aceștia efectuând fiecare acte de urmărire penală distincte, în final întocmind împreună rechizitoriul. Această situație nu reprezintă o încălcare a normelor de competență privind urmărirea penală cum a apreciat inculpatul prin apărător, fiecare dintre cei doi procurori fiind competent, din punct de vedere material și teritorial, să efectueze urmărirea penală. Textele legale indicate de către inculpat (art. 203, 261 - 268 C. proc. pen.) fac referire la procuror (ca instituție de drept procesual penal) și nu trebuie interpretate în sensul că instituie o limitare a numărului de procurori care efectuează urmărirea penală într-o cauză.
A mai arătat inculpatul, prin apărător că rechizitoriul, deși a fost întocmit de către doi procurori a fost semnat doar de către unul dintre aceștia. Or, această situație poate atrage eventual o nulitate relativă, situație în care inculpatul trebuia să indice în concret vătămarea suferită (lucru ce nu s-a întâmplat).
Inculpatul, prin apărător a arătat că nu există mențiunea procurorului ierarhic superior de verificare a legalității și temeiniciei rechizitoriului pe fiecare dintre paginile acestuia, or textul art. 264 alin. (3) C. proc. pen. nu instituie o asemenea obligație (rechizitoriul trebuie să cuprindă doar mențiunea procurorului ierarhic superior că a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 9/2008, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, condiție îndeplinită în cauză).
Inculpatul, prin apărător a arătat că rechizitoriul nu descrie în mod concret faptele și împrejurările în care au fost comise pentru a se putea verifica dacă încadrarea este corectă sau nu. Această apărare este vădit nefondată, din analiza actului de sesizare a instanței rezultând că acesta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 263 C. proc. pen. (iar faptele imputate acestuia au fost în mod suficient de clar descrise).
Inculpatul, prin apărător a arătat că ordonanța de extindere a urmăririi penale nu are menționată ora emiterii astfel că nu se poate stabili exact care a fost succesiunea reală a actelor de procedură în dosar și că deși față de numita C.O. s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, aceasta a fost audiată ca martor în cauză. Împrejurarea că ordonanța de extindere a urmăririi penale nu are menționată ora emiterii este de natură a atrage nulitatea relativă a actului menționat, situație în care inculpatul trebuia să indice în concret vătămarea suferită (lucru ce nu s-a întâmplat). Mai mult, din faptul că această ordonanță a fost depusă la dosarul cauzei ulterior soluționării propunerii de arestare preventivă a inculpatului în cauză (cum a arătat și apărătorul inculpatului în considerentele încheierii de ședință din data de 11 august 2010) rezultă fără nici un dubiu că aceasta este ulterioară începerii urmăririi penale deci nu mai există vreun dubiu cu privire la acest aspect. Împrejurarea că față de numita C.O. s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți (pentru continuarea cercetărilor față de aceasta sub aspectul infracțiunii de contrabandă în modalitatea deținerii), iar ulterior aceasta a fost audiată ca martor în cauza de față nu este de natură a aduce o încălcare a vreunei norme de procedură penală. În condițiile în care la domiciliul numitei O.C. s-a găsit o cantitate mare de țigări de contrabandă introduse în țară de către inculpatul apelant era firesc ca aceasta să fie audiată în calitate de martor (fiind vorba despre o persoană despre care se presupunea că avea cunoștință despre împrejurări de natură a servi la aflarea adevărului conform art. 78 C. proc. pen.). Faptul că procurorul de caz a avut dubii cu privire la implicarea acesteia în activitatea infracțională și a dispus ulterior disjungerea cauzei nu poate impieta asupra calității de martor a acesteia în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, în mod corect a reținut prima instanță situația de fapt și încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.G.C., acesta comițând fapta în împrejurările reținute de prima instanță și arătate pe larg în considerentele sentinței penale atacate (practic, instanța de apel își însușește pe deplin analiza mijloacelor de probă făcută de către prima instanță).
Inculpatul a arătat că în mod netemeinic prima instanță a respins propunerea sa de administrare a unor mijloace de probă (adresa către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, D.N.A. sau D.I.I.C.O.T. pentru a se comunica dacă denunțătorul este cercetat într-un dosar în care un TIR cu țigări de contrabandă a trecut prin vamă și efectuarea unei expertize a vocii și autenticității înregistrărilor audio-video efectuate în cauză, efectuarea unei expertize traseologice cu privire la urmele de pe frontieră, expertizarea suportului tehnic (CD) pe care sunt înregistrate imaginile camerei de termoviziune; audierea martorilor O.T. și A., reaudierea martorilor Z.I. și M.A.P.; efectuarea unei adrese către I.J.P.F. Suceava cu privire la întocmirea unor rapoarte în seara de 05 din 06 iulie 2010).
Curtea a constatat însă că prima instanță în mod temeinic a respins ca neutile cauzei administrarea mijloacelor de probă amintite.
Astfel, inculpatul a solicitat expertizarea suporturilor înregistrărilor interceptărilor efectuate în cauză, a vocii de pe acestea și a imaginilor (în cazul celor înregistrate cu camera de termoviziune) fără a aduce un minim de argumente în sprijinul utilității și pertinenței unui astfel de demers. Aceasta în condițiile în care în fața primei instanțe nu a formulat o cerere similară (aici inculpatul a solicitat doar expertizarea înregistrărilor din data de 06 iulie .2010, tot fără o explicație credibilă). Simplul fapt că s-a solicitat expertizarea unor suporturi cu înregistrări audio și video fără a se produce o explicație cât de cât plauzibilă privind utilitatea unui astfel de demers conduce la idee că ceea ce s-a intenționat nu a fost lămurirea cauzei sub toate aspectele sale, ci tergiversarea inutilă a judecății ei. Acesta a fost motivul pentru care Curtea a respins la rândul ei, ca neutilă, administrarea acestei probe.
Efectuarea unei expertize traseologice cu privire la urmele de pe frontieră nu se impunea, în condițiile în care, prin acest gen de expertiză sunt analizate urmele lăsate de diferitele obiecte care au fost folosite în mod direct la săvârșirea unei infracțiuni. Or, în cauză s-a procedat doar la întocmirea unei schițe a locului faptei, fără o cercetare criminalistică a acestuia, urmată de fixare și ridicare de urme pentru a fi supuse analizei.
Inculpatul a solicitat reaudierea martorilor Z.I. și M.A.P. însă aceasta nu mai apărea utilă cauzei având în vedere că aceștia au fost audiați atât în cursul urmăririi penale cât și de prima instanță (iar declarațiile lor au fost consecvente), inculpatul având posibilitatea de a adresa întrebări relevante acestora.
Cu privire la relațiile solicitate de la I.J.P.F. Suceava și audierea martorilor O.T. și I., aceste mijloace de probă au fost administrate în fața instanței de apel.
Solicitarea unor relații de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, D.N.A. sau D.I.I.C.O.T. pentru a se comunica dacă denunțătorul era cercetat în vreo cauză, nu avea nicio relevanță în cauza de față motiv pentru care a și fost respinsă.
Inculpatul a mai criticat sentința penală a primei instanțe, arătând că aceasta s-a bazat pe probe obținute nelegal (în ordonanța provizorie dată de procuror la data 22 iunie 2010 se precizează că sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită deși aceasta era deja consumată; a mai arătat că infracțiunea de dare de mită nu este printre cele prev. de art. 91 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la care se poate dispune efectuarea de interceptări; planșele foto cu imagini de la camera de termoviziune - care cuprind imagini ce pot avea o altă dată și un alt loc; schița întocmită de către organele de urmărire penală nu descrie ce s-a identificat în teren și nu este confirmată de vreun martor; perchezițiile imobiliare de la domiciliile martorilor C.M. și O. au fost încuviințate fără ca împotriva acestora să fie începută urmărirea penală; mai mult, inculpatul reținut nu a fost adus la locul percheziției, de față fiind doar un martor asistent față de doi cum prevede legea; în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante în mod eronat s-a consemnat că inculpatul și-a dat acordul de punere la vedere a bunurilor pe care le avea în mașină) și că alte probe au fost în mod eronat interpretate (este vorba despre declarațiile martorilor C.M., C.V., D.A. și O.O.).
Susținerile inculpatului sunt vădit neîntemeiate. Nu are nici o importanță asupra valabilității autorizării provizorii a interceptării convorbirilor ambientale dintre inculpat și denunțător faptul că la data amintită infracțiunea de dare de mită era deja consumată (în cauză interceptarea și înregistrarea se impunea pentru stabilirea situației de fapt, la acel moment fiind făcute totodată acte premergătoare cu privire la infracțiunea de contrabandă). Contrar celor susținute de inculpat, interceptarea și înregistrarea convorbirilor poate fi autorizată în cazul infracțiunilor de corupție prev. de Legea nr. 78/2000 (cum este cazul în speță) conform art. 911 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, în cauză, la data efectuării perchezițiilor imobiliare privind pe numiții C.M. și O. era începută urmărirea penală în cauză față de inculpatul apelant (legea - art. 100 alin. ultim C. proc. pen., nu prevede condiția începerii urmăririi penale față de fiecare persoană la care se efectuează percheziția domiciliară, singura condiție fiind ca în cauză să fi fost începută urmărirea penală față de o persoană sau in rem, condiție îndeplinită în speță). Conform art. 104 alin. (4) C. proc. pen. inculpatul reținut sau arestat este adus să asiste la percheziție doar atunci când aceasta este efectuată la locuința sa (prin urmare organul de urmărire penală nu avea obligația de a-l aduce pe inculpatul apelant reținut la acea dată la percheziția domiciliară efectuată la locuințele numiților C.M. și O.). Celelalte aspecte invocate privind nerelevanța planșele foto cu imagini de la camera de termoviziune și a schiței locului faptei întocmită de către organele de urmărire penală, nu sunt fondate, în condițiile în care aceste probe se coroborează perfect cu înregistrările convorbirilor interceptate. Împrejurarea că procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante s-ar fi consemnat în mod eronat că inculpatul și-a dat acordul de punere la vedere a bunurilor pe care le avea în mașină este lipsită de relevanță în cauză. Mai mult, Curtea a apreciat că prima instanță a dat o justă apreciere declarațiilor martorilor C.M., C.V., D.A. și O.O.).
Curtea a constatat că prima instanță a individualizat în mod just pedepsele principale aplicate inculpatului apelant, în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen., însă a apreciat că în cauză nu se impunea suspendarea condiționată a executării în temeiul art. 81 C. pen., având în vedere gradul de pericol concret al infracțiunilor săvârșite (mai ridicat decât al unor fapte similare), importanța valorilor sociale lezate și atitudinea necorespunzătoare a inculpatului apelant pe parcursul procesului penal. Cu toate acestea dat fiind faptul că în cauză a declarat apel doar inculpatul apelant, având în vedere dispozițiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen., nu se poate crea acestuia o situație mai grea în propria cale de atac.
În ceea ce privește critica inculpatului apelant P.G.C. privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor legale privind confiscarea specială (fără a detalia însă în ce constă eventuala greșeală), aceasta este nefondată.
Astfel, potrivit art. 255 alin. (4) C. pen. (text care face trimitere art. 254 alin. (3) C. pen. „banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”. Or, în cauză, inculpatul apelant P.G.C. a promis numitului Z.I., polițist de frontieră în cadrul I.J.P.F. Suceava suma de 4.000 euro pentru ca acesta să nu își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu. Astfel, suma de 4.000 de euro a făcut obiectul infracțiunii de dare de mită și se impunea confiscarea acesteia.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, legat de infracțiunea de contrabandă, în mod just s-a apreciat că în persoana inculpatului apelant P.G.C. sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 și urm. din vechiul C. civ. (există fapta ilicită a inculpatului săvârșită cu vinovăție - inculpatul a introdus în țară, peste linia de frontieră, țigări de contrabandă; procedând astfel inculpatul a produs un prejudiciu bugetului de stat; există o legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită a inculpatului și prejudiciul creat ce rezultă din situația de fapt reținută).
Având în vedere mijloacele de probă amintite cu prilejul analizării laturii penale a cauzei, din care rezultă că apelantul inculpat a introdus în țară un număr de 36.950 de pachete de țigări (diferite mărci, de proveniență extracomunitară), precum și anexa privind modul de calcul al drepturilor vamale și fiscale întocmită de D.R.A.O.V. Iași, în mod just a stabilit prima instanță cuantumul daunelor materiale suferite de către partea civilă la suma de 330.098,37 RON.
Inculpatul apelant, sub acest aspect, a arătat că nu s-a dovedit că țigările găsite în locuința martorei C.O. îi aparțin. Or, așa cum s-a arătat cu prilejul analizării laturii penale a cauzei, din probele administrate în cauză rezultă fără nici un dubiu săvârșirea de către inculpatul apelant a infracțiunii de contrabandă, acesta fiind cel care a depozitat țigările în locuința numitei C.O. (Curtea nu va mai relua cu acest prilej analiza probatoriului făcută pe latura penală a cauzei, făcând doar trimitere la aceasta).
Împotriva deciziei penale nr. 84 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava în termen legal a declarat recurs inculpatul P.G.C., reiterând practic criticile pe care le-a formulat în apel.
Inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3859 pct. 2, 14, 17 și 18 C. proc. pen. și a solicitat, în principal, trimiterea cauzei la Parchet pentru refacerea actului de sesizare la prima instanță în vederea rejudecării.
În subsidiar, inculpatul solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu există probe directe care să dovedească vinovăția sa, iar dacă se va trece peste această apărare solicită reindividualizarea pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică formulată și întemeiată pe dispozițiile art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte reține că instanța a fost legal sesizată.
Rechizitoriul întocmit în cauză cuprinde toate mențiunile cerute de dispozițiile art. 263 C. proc. pen., descriindu-se faptele reținute în sarcina inculpatului, încadrarea juridică a acestora, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată față de inculpat, precum și dispoziției de trimitere în judecată a acestuia.
Contrar celor susținute de recurentul inculpat nicio dispoziție legală nu interzice ca urmărirea penală să fie efectuată de doi procurori ori ca rechizitoriul să fie întocmit, de asemenea, de către doi procurori. Aceștia exercită atribuțiile Ministerului Public în limitele competenței Parchetului din care fac parte, astfel că aceeași cauză poate fi instrumentată de mai mulți procurori, în funcție de complexitatea acesteia, fiecare putând efectua anumite acte de urmărire penală.
Rechizitoriul întocmit în cauză de doi procurori a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim procurorul Parchetului, conform cerințelor art. 264 alin. (3) C. proc. pen., fără a avea vreo relevanță împrejurarea că această mențiune a verificării nu apare și la sfârșitul rechizitoriului.
De asemenea, faptul că rechizitoriul nu a fost semnat decât de unul dintre procurorii care l-au întocmit poate constitui o nulitate relativă, ipoteză în care inculpatul trebuia să indice în concret vătămarea care i-a fost adusă.
Critica referitoare la încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 este, de asemenea, nefondată, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. nefiind incident în speță.
Instanțele au realizat o corectă încadrare juridică a faptei, reținând și dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, martorul Z.I. față de care inculpatul a săvârșit infracțiunea de dare de mită având funcția de polițist de frontieră, cu atribuții în domeniul controlului trecerii peste frontiera de stat a României conform prevederilor art. 1 lit. k), art. 12 alin. (1), (2), (3) și art. 14 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.
În motivarea recursului, inculpatul arată că instanțele au încălcat principiul nemijlocirii, însușindu-și unele probe administrate la urmărirea penală fără a avea posibilitatea discutării în contradictoriu a temeiniciei acestora, a solicitat administrarea unor probe, cerere care i-a fost respinsă.
Referitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată, pe de o parte, că în cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii din lucrări Z.I., O.V., C.I., C.O., M.A.P., precum și martorii propuși de inculpat C.M., C.V., D.A., martori cărora inculpatul a avut posibilitatea să le adreseze întrebări conform dispozițiilor art. 327 C. proc. pen.
Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatului nu i s-au încuviințat anumite cereri referitoare la administrarea unor probe poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., care însă nu-și găsește aplicabilitatea în cauză.
Pentru a fi incident acest caz de casare este necesar ca instanța să nu se fi pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Or, instanța de apel, la termenele din 6 aprilie 2011 și 24 noiembrie 2011 a respins cererile formulate de inculpat prin apărător privind efectuarea expertizei traseologice, a expertizei criminalistice a înregistrărilor audio-video, reaudierea unor martori și efectuarea unei adrese la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, respectiv D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Suceava.
Inculpatul a mai solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu există probe directe din care să rezulte că a comis faptele.
Înalta Curte constată că probele administrate în cauză dovedesc fără dubiu săvârșirea de către inculpat a celor două infracțiuni pentru care a fost condamnat, respectiv cea de dare de mită și contrabandă prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 și, pe cale de consecință, s-au aplicat prevederile legale referitoare la confiscarea sumei de 4.000 de euro, a țigărilor descoperite cu ocazia percheziției domiciliare, precum și obligarea la plata sumei de 330.098 RON reprezentând contravaloarea taxelor vamale și fiscale la care se adaugă dobânzi/majorări și/sau penalități de întârziere.
În drept, inculpatul și-a întemeiat această critică pe dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apreciind că în cauză s-a omis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.
Pentru a constitui caz de casare în sensul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, respectiv starea de fapt reținută de instanță să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar și esențială - să conducă la adoptarea unei hotărâri greșite de condamnare sau de achitare.
În speță, nu suntem în prezența unei grave erori de fapt, situația de fapt reținută pe larg de instanțe nu este contrară probelor administrate, din analiza coroborată a acestora rezultând că recurentul inculpat se face vinovat de infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În fapt, inculpatul i-a promis agentului de poliție Z.I., lucrător operativ în cadrul I.J.P.F. Suceava - S.P.F. Siret, începând cu data de 17 iunie 2010, suma de 4.000 euro pentru ca în tura de noapte în care va fi programat să efectueze serviciul, să nu supravegheze electronic, prin termoviziune, timp de o jumătate de oră, zona dintre SF 835-838, pentru a-i facilita introducerea în țară, prin fâșia verde, a mai multor baxuri cu țigări din Ucraina.
În noaptea de 5 din 6 iulie 2010, inculpatul a introdus în țară, împreună cu alți complici, 36950 pachete de țigări, peste fâșia verde dintre Ucraina și România, țigări pe care le-a depozitat la domiciliul numitei C.O. din satul V., comuna M., județul Suceava, cauzând astfel un prejudiciu la bugetul de stat în sumă de 330.098 RON reprezentând taxele vamale și fiscale.
Săvârșirea faptelor de către inculpat rezultă din declarațiile martorului Z.I., care au fost constante pe întreg parcursul procesului penal, declarații care se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate între inculpat și acest martor la datele de 22 iunie 2010, 23 iunie 2010, 27 iunie 2010, 5 iulie 2010 și 6 iulie 2010, precum și cu declarațiile martorului M.A.P., procesele-verbale de percheziție domiciliară, transcrierea de pe suportul digital a înregistrării cu camera de termoviziune din noaptea de 5 din 6 iulie 2010, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor O.V., C.I. și C.O.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, împrejurarea că acesta a promis suma de 4.000 euro și a introdus în țară 36.950 pachete de țigări de contrabandă cauzând un prejudiciu însemnat, în cuantum de 330.098,37 RON, care nu a fost acoperit, datele care circumstanțiază persoana inculpatului.
Astfel, acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit și are în întreținere doi copii minori, este caracterizat pozitiv în societate și nu a recunoscut comiterea faptei.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.C. împotriva deciziei penale nr. 84 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 16 mai 2012.