Romanian jurisdiction and evidence sufficiency for cross-border drug trafficking and customs fraud; expulsion barred by ECHR family life

Deliberând asupra recursurilor penale de față constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 45 din 14 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au dispus următoarele:

I.1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul K.H. pentru infracțiunile de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, organizare, conducere și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (faptele din 16 iunie 2009).

2. În baza art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului K.H. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc (faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

3. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul K.H. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc (faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

4. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului K.H. la pedeapsa de 16 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de organizare, conducere și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc (în legătură cu transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

5. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul K.H. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă, în formă agravantă.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

6. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul K.H. la pedeapsa de 16 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat (aprilie - mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturior prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (3) din C. pen. s-a aplicat inculpatului K.H. pedeapsa mai grea, de 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 13 mai 2010, la zi, menținând starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 C. proc. pen.

II. 1. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului B.O. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

2. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului B.O. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc (faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

3. În baza art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul B.O. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, în formă agravantă.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

4. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul B.O. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat (aprilie-mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (3) din C. pen. s-a aplicat inculpatului B.O. pedeapsa mai grea, de 12 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 13 mai 2010, la zi, menținând starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 C. proc. pen.

Conform art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpaților K.H. și B.O., după executarea pedepselor principale.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost confiscată cantitatea de 7642,03 grame bijuterii din aur.

Conform art. 357 alin. (2) lit. c), e) din C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului și restituirea următoarelor bunuri ce nu sunt supuse confiscării:

- către inculpatul K.H.: suma de 50 RON și telefonul marca N. împreună cu cartela SIM cu nr. N1;

- către inculpatul B.O.: sumele de 399 RON, 560 euro,15 dolari SUA și două telefoane marca N., cartelele SIM cu numerele N2 și N3.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 15.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că, prin rechizitoriul nr. 44/D/P/2009, întocmit la 01 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

- K.H., sub aspectul comiterii infracțiunilor de:

- inițiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, faptă săvârșită în perioada aprilie 2009 - mai 2010;

- complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină depistat la data de 16 iunie 2009;

- complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină depistat la data de 16 iunie 2009;

- organizare, conducere și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă săvârșită în legătură cu transportul de heroină depistat la data de 16 iunie 2009;

- complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010;

- complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010;

- organizare, conducere și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă săvârșită în legătură cu transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010;

- complicitate la contrabandă, în formă agravantă, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată și completată, privind C. vam., faptă săvârșită în luna mai 2010, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- B.O., sub aspectul comiterii infracțiunilor de:

- aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003;

- trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000;

- complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000;

- contrabandă, în formă agravantă, faptă prev. și ped. de art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată și completată, privind C. vam., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

S-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 11 mai 2010, în jurul orei 19:00, inculpații B.O. și S.K., aflându-se împreună în autoturismul marca R., de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare XXX, au intrat în România prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu, respectiv prin locul stabilit pentru controlul vamal, având în acest mijloc de transport cantitatea de aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, în valoare de circa 1.050.128 (un milion cincizeci mii una sută douăzecișiopt) RON, ce a fost introdusă pe teritoriul țării noastre prin sustragerea de la controlul vamal, această activitate desfășurându-se sub coordonarea directă a inculpatului K.H.

În cursul anului 2009, inculpatul K.H. a inițiat constituit și sprijinit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii de infracțiuni de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, constând în principal în realizarea de transporturi de mari cantități de heroină pe ruta Turcia - România - Europa de Vest, dar și în deținerea și vânzarea acestui tip de droguri pe teritoriul țării noastre.

Totodată, s-a stabilit că la acest grup au aderat și l-au sprijinit prin activitățile desfășurate inculpatul B.O., numitul H.M. și alții.

Astfel, la data de 11 mai 2010, autoritățile competente turce au descoperit în autocarul cu numărul de înmatriculare A1, aparținând societății de transport internațional de persoane S.T. din Istanbul, compania turcă aflată în legătură directă cu societatea omoloagă SC G.S. SRL din București, o cantitate de 20,417 kilograme heroină, ambalată în 40 de pachete, ce erau ascunse în două compartimente special amenajate sub podeaua autovehiculului. Autocarul respectiv a fost oprit la punctul de trecere a frontierei Kapikule, aflat la frontiera turco-bulgară, în timp ce se îndrepta spre România.

Cu această ocazie autoritățile judiciare turce l-au arestat, alături de alte patru persoane, pe numitul H.M., ce efectua acest transport de heroină, pe care o preluase de la inculpatul B.O., sub coordonarea directă a inculpatului K.H..

În perioada aprilie - iunie 2009, inculpatul K.H. a săvârșit și alte fapte similare celor prezentate mai sus, constând în aceea că, în timp ce se afla pe teritoriul României, a coordonat procurarea, deținerea și transportarea de către alți membri ai rețelei internaționale de narcotraficanți pe care o conduce, între care și numiții K.R. (fratele său), H.K. (o altă rudă a sa), A.O., Y.M. și G.K. și alții, a cantității totale nete de 20,65 kilograme heroină, în vederea introducerii sale pe teritoriul României.

Astfel, la data de 16 iunie 2009 lucrătorii de poliție turci i-au surprins în flagrant pe numiții K.R., H.K. și A.O. în timp ce se aflau pe raza orașului Istanbul (în apropierea locuinței numitului K.R.) și transportau cantitatea de droguri menționată mai sus, cu autoturismul marca R.K., cu numărul de înmatriculare A2.

Referitor la infracțiunea de inițiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, atât faptele săvârșite în cursul anului 2009, cât și cele din anul 2010, au fost comise de inculpatul K.H. în baza unei rezoluții infracționale unice, în calitatea sa de lider al unei rețele internaționale de traficanți de droguri, calitate pe care a avut-o în toată această perioadă, împrejurări în care acestea constituie acte materiale ale unei infracțiuni unice, în formă continuă.

Inculpatul K.H., în calitate de lider al acestei rețele internaționale de narcotraficanți, a organizat, condus și finanțat atât transportul de heroină realizat la data de 16 iunie 2009, cât și pe cel din data de 11 mai 2010, așa cum au fost descrise mai sus, dând sarcini celorlalți inculpați cu privire la realizarea acestor operațiuni ilicite, asigurând totodată sumele de bani necesare pentru derularea lor (cheltuieli de transport, plata unui avans din valoarea drogurilor preluate de la furnizori etc.

Au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarație colaborator „I.K.” - nume de cod, procese-verbale de identificare a utilizatorilor unor posturi telefonice, procese-verbale de percheziții domiciliare, declarații martori asistenți, copii pașapoarte ,procese-verbale de predare - primire, copii înscrisuri și bunuri ridicare de la inc. K.H., procese-verbale de consemnare a datelor din telefoanele mobile ale inculpaților, declarații inculpați, procese-verbale și note de redare a convorbirilor telefonice atașate, procese-verbale și note de redare a comunicărilor în mediul ambiental, comisii rogatorii cu autoritățile competente din Turcia și acte anexate comisiilor, date transmise de Procuratura Principală din Istambul, traduse în limba română, rechizitoriul Procuraturii Principale a Republicii Turcia pe numele învinuiților K.R., H.K. și alții, raport de expertiză al Direcției Istanbul a Laboratoarelor Criminalistice ale Poliției și proces-verbal de analiză, deschidere și cântărire luarea de probe, traducere din limba turcă a proceselor-verbale de redare în scris a convorbirilor telefonice interceptate de autoritățile turce.

În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpatul B.O., martorii cu identitate protejată „I.K.” și „A.M.” respectiv martorul K.L., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Inculpatul K.H. nu a dorit să dea declarație în fața instanței.

Examinând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

I. Referitor la faptele privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010, respectiv introducerea la aceeași dată, pe teritoriul României, prin sustragerea de la controlul vamal, a cantității de aproximativ 8 kg bijuterii din aur.

În cursul anului 2010, inculpatul K.H., cetățean turc, a inițiat, constituit și sprijinit un grup infracțional organizat, în scopul transportului cantității de 20,417 kg heroină, pe ruta Turcia - România - Olanda, respectiv a introducerii pe teritoriul României, prin eludarea controlului vamal, a cantității de aproximativ 8 kg aur, grup din care au făcut parte inculpatul B.O. și alți trei conaționali - H.M., K.C. și S.K.

Astfel, în anul 2008, după executarea unei pedepse privative de liberate în Olanda pentru traficarea unei cantități de heroină, inculpatul K.H. s-a stabilit în România, preluând SC G.S. SRL, ce avea ca obiect de activitate transportul de persoane pe ruta București - Istanbul. Această societate se afla în raporturi directe cu firma S.T. din Istanbul, coordonată de același inculpat, prin intermediul martorului K.L., pe autocarele firmelor fiind angajați, ca șoferi, printre alții, B.O., H.M. și S.K.

Așa cum rezultă din procesele-verbale întocmite de anchetatori, coroborate cu notele de redare a comunicărilor interceptate și înregistrate în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, în perioada februarie - mai 2010, între K.H., O.B., S.K. și alte persoane s-au purtat discuții legate de procurarea unei importante cantități de droguri, transportarea acesteia din Turcia către România, având ca destinație finală Olanda, precum și de obținerea fondurilor necesare finanțării acestei activități infracționale.

Aceste discuții s-au concretizat prin deplasarea inculpatului B.O., la începutul lunii mai 2010, în regiunea Van, aflată la granița cu Iran, zonă renumită pentru producția de heroină, unde a perfectat achiziționarea cantității de aproximativ 20 kg de heroină, ce urma să fie transportată din Istanbul către România, cu autocarul având numărul de înmatriculare A1, aparținând firmei S.T., al cărui șofer era H.M.

Astfel, în ziua de 09 mai 2010, H.M. a părăsit teritoriul României cu acest autocar, deplasându-se în Istanbul, ulterior preluând de la inculpatul B.O. cantitatea de 20,417 kg heroină, ambalată în 40 de pachete.

În continuare, H.M. a ascuns cele 40 de pachete în două compartimente special amenajate sub podeaua autocarului cu numărul de înmatriculare A1, ce urma să revină în România la data de 11 mai 2010.

În ziua de 11 mai 2010, la ora 09:25:29, inculpatul K.H. a purtat o discuție telefonică, într-un limbaj codat, cu H.M., asigurându-se că acesta din urmă a preluat drogurile, referirile la cele 40 de pachete fiind făcute ca la „40 de călători”.

La aceeași dată, autocarul condus de H.M. a pornit spre România, fiind oprit la punctul de trecere a frontierei Kapikule, aflat la granița turco-bulgară, drogurile fiind descoperite de autoritățile judiciare din Turcia.

Totodată, în aceeași zi, în jurul orelor 19:00 (sub coordonarea inculpatului K.H.), inculpatul B.O. și S.K. au intrat în România, cu autoturismul marca R. cu numărul de înmatriculare XXX, prin Punctul de trecere a frontierei Girgiu, având în acest mijloc de transport cantitatea de aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, în valoare de circa 1.050.128 RON, ce a fost introdusă pe teritoriul țării noastre prin sustragerea de la controlul vamal.

După ce au trecut frontiera bulgaro-română, B.O. și S.K. s-au deplasat cu acest autoturism până în municipiul București, la sediul societății de transport internațional de persoane SC G.S. SRL, situat pe Șoseaua V., București, unde au rămas aproximativ o oră.

În continuare, inculpații B.O. și S.K. s-au deplasat până la locuința inculpatului K.H., din București, str. V., transportând o sacoșă din rafie de culoare albastră, pe care au lăsat-o în locuința respectivă, revenind în scurt timp la sediul SC G.S. SRL, după care, împreună cu numitul K.C. și inculpatul K.H. s-au întors la locuința acestuia din urmă.

Inculpații B.O. și K.H., împreună cu numitul K.C., au rămas pe timpul nopții în această locuință, în timp ce inculpatul S.K. s-a întors cu același autoturism la sediul SC G.S. SRL, unde și-a petrecut restul nopții.

La data de 12 mai 2010, cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare în locuința inculpatului K.H. a fost descoperită cantitatea de aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, aflată în sacoșa din rafie de culoare albastră menționată mai sus.

Valoarea estimativă a acestei cantități de bijuterii din aur a fost calculată inițial pe baza prețului aurului afișat de Banca Națională a României la data de 12 mai 2010, acesta fiind de 131,2661 RON/gram.

Din adresa din 13 mai 2010 a A.N.A.F. - Comisariatul General al Gărzii Financiare rezultă că aurul de 14 K este un aliaj în conținutul căruia cantitatea de aur pur este 58,33%, motiv pentru care se arată că o cantitate de 8 kilograme bijuterii confecționate din acest material conține în fapt 4,6664 kilograme aur pur, valoarea sa, conform cotației Băncii Naționale a României fiind de 612.540 (șase sute doisprezece cinci sute patruzeci mii) RON.

Din aceeași adresă rezultă că valoarea de 612.540 RON reprezintă valoarea în vamă a cantității de circa 8 kilograme bijuterii, la care se calculează datoria vamală formată din taxe vamale (în procent de 2%) și TVA (19%), rezultând că datoria vamală este de 134.606 RON, din care taxele vamale aferente cantității de aur reținute sunt de 15.314 RON, iar TVA este de 119.292 RON.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor legate de transportul de droguri, însă Tribunalul a apreciat că acuzarea a făcut pe deplin dovada infracțiunilor cu privire la transportul bijuteriilor și drogurilor din 11 mai 2010, elocvente fiind următoarele mijloace de probă:

- notele de redare a comunicărilor interceptate și înregistrate în temeiul Legii nr. 51/1991, privind siguranța națională a României, respectiv procesele-verbale întocmite de anchetatori, din care rezultă că se intenționa introducerea unei cantități importante de heroină pe teritoriul României, din Turcia, această activitate infracțională fiind organizată și finanțată de inculpatul K.H., drogurile urmând să fie transportate mai departe în Olanda;

- procesele-verbale întocmite de anchetatori la datele de 04 mai 2010 și 08 mai 2010 din care rezultă că la începutul lunii mai 2010, inculpatul B.O., sub coordonarea lui K.H., s-a deplasat în zona Van, din Turcia, pentru a contracta achiziționarea unei cantități de heroină;

- declarațiile martorului cu identitate protejată „A.M.” - nume de cod, acesta susținând că, la indicațiile inculpatului K.H., O.B. și S.K. s-au deplasat cu un autoturism în Turcia, în regiunea Diarbakir, de unde au preluat o cantitate de droguri, pe care au transportat-o până în Istanbul, unde erau așteptați de către numitul H.M. și împreună au ascuns drogurile în autocarul condus de acesta din urmă;

- procesul verbal din 30 septembrie 2010 din care rezultă că H.M. a părăsit la data de 09 mai 2010 teritoriul României, la volanul autocarului u numărul de înmatriculare A1 aparținând firmei S.T., ce era coordonată de K.H.;

- documentele obținute de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin comisie rogatorie de la autoritățile judiciare din Turcia, în temeiul dispozițiilor Convenției Europene de Asistență Juridică în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, a Protocolului Adițional la această Convenție, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, a Tratatului bilateral de asistență judiciară în materie penală din 1970, precum și a Convenției contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la Viena la 20 decembrie 1988:

- procesul verbal întocmit de autoritățile turce în data de 11 mai 2010 cu ocazia descoperirii drogurilor în autocarul condus de H.M.;

- procesul verbal de testare M.T. din care rezultă că în urma testului efectuat asupra mostrelor preluate din substanța aflată în cele 40 de pachete în greutate de 20,417 kg descoperite în autocarul cu numărul de înmatriculare A1 s-a obținut avertizarea heroină;

- procesul verbal de luare a declarației lui H.M. din data de 13 mai 2010, acesta susținând că a primit drogurile de la inculpatul O.B. pentru a le transporta în România;

- nota de redare a convorbirii telefonice între inculpatul K.H. și H.M. din data de 11 mai 2010, ora 09:25:59;

- notele de redare a convorbirilor din datele de 11 mai 2010, ora 23:48:18 și 12 mai 2010, ora 00:00:17, purtate între inculpații K.H., B.O. și numitul K.C., ce au fost înregistrate în mod autorizat în mediul ambiental, la scurt timp după ce aflaseră că autoritățile vamale turce descoperiseră în autocarul menționat mai sus cantitatea de 20,417 kilograme heroină, din care rezultă că aceștia erau interesați să afle cine anume i-a trădat, dacă numitul M.H. sau alte persoane cercetate îi vor denunța, discuțiile vizând și modul în care au acționat cu ocazia ascunderii heroinei, cum ar fi trebuit să procedeze pentru ca drogurile să nu fie descoperite, cine s-a ocupat de disimularea efectivă a drogurilor, posibilitățile pe care le au autoritățile pentru a dovedi participarea lor la realizarea acestei tranzacții ilicite cu heroină;

- procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poliție judiciară din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpaților privind introducerea în țară a bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal;

- procesul verbal de percheziție domiciliară și planșă fotografică cu bunurile ridicate din locuința inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur;

Cu privire la apărările inculpaților în cadrul cercetării judecătorești și cele expuse în concluziile scrise formulate de avocatul inculpatului B.O.:

Tribunalul a luat în considerare, la reținerea situației de fapt mai sus expuse, declarația lui H.M. din data de 13 mai 2010, în care a susținut că, în timp ce era în Istanbul cu autocarul înmatriculat cu numărul A1, aparținând societății de transport internațional de persoane S.T. din Istanbul, inculpatul B.O. a venit cu un autoturism marca V.P. și s-au întâlnit pe marginea autostrăzii, ocazie cu care acesta din urmă i-a dat cele 40 de pachete pe care le-a ascuns în locașul de sub scaunele autocarului, ce trebuiau transportate în România.

Având în vedere că H.M. a negat ulterior implicarea inculpaților în transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010 (declarația a fost luată în prezența procurorului anchetator C.V.), instanța a apreciat că este inutilă audierea acestuia printr-o nouă comisie rogatorie, câtă vreme declarația care îi incriminează pe cei doi inculpați se coroborează cu celelalte mijloace de probă anterior expuse;

- Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul K.H. a ascultat înregistrările în mediul ambiental, declarând că nu are de formulat obiecțiuni, aceeași poziție fiind adoptată și de inculpatul O.B.;

- În faza cercetării judecătorești, inculpatul B.O. nu a contestat autenticitatea convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, ci doar interpretarea dată de procurori termenilor folosiți de interlocutori în aceste convorbiri; prin urmare cererea de a fi ascultate aceste înregistrări, în ședință publică, în prezența unui translator și de a se pune în discuție autenticitatea vocii și vorbirii celor interceptați, este vădit nefondată;

- Pentru a fi întrunite elementele constitutive al infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, sub aspectul elementului material al laturii obiective, nu este necesar să fie judecați în același timp, toți membrii grupului infracțional, din materialul probator administrată în cauză rezultând indubitabil că inculpatul K.H. s-a constituit împreună cu B.O., S.K., K.C. și M.H. într-un grup cu o structură determinată și roluri prestabilite care să acționeze în mod coordonat în scopul transportului de heroină și aur din data de 11 mai 2010.

- Principiul universalității (art. 6 C. pen.), consacră aplicarea legii penale române infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

- comiterea în afara teritoriului țării a unei infracțiuni, alta decât cea pentru care ar fi incidentă legea penală, conform principiului realității;

- infracțiunea să fie prevăzută ca atare atât în legea penală română, cât și în legea locului unde s-a săvârșit;

- infractorul să fie cetățean străin sau dacă nu are cetățenie să nu aibă domiciliul în România;

- infractorul să se afle în România de bună voie, ori dacă s-a obținut extrădarea.

Așadar, faptul că inculpatul B.O. a întreprins activități legate de traficul de droguri doar pe teritoriul Turciei, nu poate conduce la inexistența infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, câtă vreme sunt incidente, în privința ambilor inculpați, dispozițiile art. 6 C. pen. (prin încheierea din data de 16 decembrie 2010 Tribunalul a respins excepția de necompetență invocată de apărare);

- procesul verbal de testare M.T. împreună cu celelalte acte au fost transmise, de către autoritățile judiciare din Turcia, pe cale oficială, în baza unor tratate internaționale, neputând fi pusă la îndoială autenticitatea acestor documente;

- Este adevărat că drogurile au fost depistate la granița turco-bulgară, însă acestea urmau să ajungă în România, activitatea infracțională fiind întreruptă de intervenția autorităților judiciare din Turcia, infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 rămânând în fază de tentativă, care este incriminată, conform art. 13 din aceeași lege.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Tribunalul a reținut că, în drept, fapta inculpatului K.H. de a iniția, constitui și sprijini, cursul anului 2010, un grup infracțional organizat, în scopul transportului cantității de 20,417 kg heroină, pe ruta Turcia - România - Olanda, respectiv introducerii pe teritoriul României, prin eludarea controlului vamal, a cantității de aproximativ 8 kg aur, grup din care au făcut parte inculpatul B.O. și alți trei conaționali - H.M., K.C. și S.K., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Faptele inculpatului K.H. constând în aceea că i-a ajutat pe inculpatul B.O. și H.M. în operațiunile legate de preluarea și transportul drogurilor pe teritoriul Turciei, respectiv de introducerea acestora în România, această din urmă activitate fiind întreruptă de intervenția autorităților din Turcia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc și de complicitate la tentativă de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat de a organiza, conduce și finanța traficul ilicit de droguri de mare risc și traficul ilicit internațional de droguri de mare risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului K.H. de a-i ajuta pe inculpatul B.O. și S.K. să introducă în țară, cantitatea de aprox. 8 kg bijuterii din aur, prin sustragere de la controlul vamal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la contrabandă, în formă agravantă, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din aceași lege, cele cinci infracțiuni aflându-se în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului B.O. care la data de 11 mai 2010 a predat, pe teritoriul Turciei, lui H.M. cantitatea de 20,417 kg heroină, pentru a o transporta în România, această din urmă activitate fiind întreruptă de intervenția autorităților din Turcia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și de complicitate la tentativă de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat de a introduce în țară, împreună cu S.K., cantitatea de aprox. 8 kg. bijuterii din aur, prin sustragere de la controlul vamal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, în formă agravantă, prev. și ped. de art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din aceași lege.

Fapta inculpatului B.O. de a adera la grupul infracțional constituit de inculpatul K.H. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, toate aceste infracțiuni aflându-se în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, împrejurările concrete în care faptele au fost săvârșite, gradul deosebit de ridicat de pericol social ce caracterizează astfel de fapte, rezultatul produs, circumstanțele personale, rolul și contribuția fiecăruia dintre inculpați în activitatea infracțională, poziția procesuală adoptată pe parcursul procesului penal, starea de insecuritate creată pentru populație prin punerea în circulație de droguri de mare risc, recrudescența deosebită a acestui gen de infracțiuni.

Natura faptelor, modalitatea în care au fost comise, duc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală astfel că, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 71 C. pen., se impune interzicerea exercitării acestor drepturi atât ca pedeapsă complementară cât și accesorie.

În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea celor doi inculpați, după executarea pedepselor cu închisoarea, apreciind că, în raport de gravitatea infracțiunilor comise, rămânerea acestora pe teritoriul țării prezintă pericol social.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost confiscată cantitatea de 7642,03 grame bijuterii din aur, ce a format obiectul infracțiunii de contrabandă.

Referitor la telefoanele mobile și cartelele SIM ridicate de organele de cercetare penală de la inculpați, Tribunalul a apreciat că nu se impune confiscarea acestor bunuri, din următoarele considerente:

Potrivit art. 111 C. pen., măsurile de siguranță (printre care și aceea la care se referă art. 118 lit. b) C. pen.), au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. În speță, aceste cerințe ale legii nu sunt îndeplinite, întrucât telefonul mobil nu este de natură să genereze și să faciliteze săvârșirea unor infracțiuni și deci nu prezintă o stare de pericol în sensul prevederilor legale sus menționate, urmând a se dispune ridicarea sechestrului și restituirea acestor bunuri.

De asemenea, au fost restituite și sumele de bani ridicate de la inculpați, neexistând dovezi că acestea au fost obținute ca urmare a comiterii infracțiunilor.

II. Cu privire la activitatea infracțională a inculpatului K.H., din perioada aprilie - iunie, reținută în rechizitoriu, constând în aceea că, în timp ce se afla pe teritoriul României, a coordonat procurarea, deținerea și transportarea de către alți membri ai rețelei internaționale de narcotraficanți pe care o conduce, între care și numiții K.R. (fratele său), H.K. (o altă rudă a sa), A.O., Y.M., G.K. și alții, a cantității totale nete de 20,65 kilograme heroină, în vederea introducerii sale pe teritoriul României, Tribunalul a apreciat că, deși există anumite indicii că inculpatul a cunoscut activitatea desfășurată de persoanele mai sus menționate, arestate la Istanbul în data de 16 iunie 2009, probele în acuzare (notele de redare a convorbirilor telefonice transmise de autoritățile din Turcia) sunt insuficiente pentru a forma convingerea instanței că K.H. se face vinovat de comiterea acestor infracțiuni.

Așadar, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului K.H. pentru infracțiunile de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, organizare, conducere și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, (faptele din 16 iunie 2009), nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni sub aspectul elementului material al laturii obiective.

Împotriva sentinței penale au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și inculpații K.H. și B.O., precum și SC T.I. SRL.

SC T.I. SRL a susținut, în esență, că este proprietara cantității de aproximativ 8 kg de aur ridicată de la inculpați, pe care ar fi lăsat-o în custodia SC G.S. SRL, astfel că a fost vătămată prin dispoziția de confiscare a acestei cantități din aur.

La termenul din 31 martie 2011 Curtea a stabilit cadrul procesual al cauzei, încuviințând cererea de introducere în cauză, în calitate de apelant, a SC G.T.I. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 362 lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora împotriva unei sentințe penale poate face apel orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței.

La termenul de judecată din data de 28 aprilie 2011 inculpații au precizat că nu doresc să dea declarații în fața instanței de apel.

În cursul judecății au fost audiați martorii O.S.E. și Y.R., la solicitarea apelantei SC T.I. SRL, precum și martora A.E.D., la solicitarea inculpaților.

De asemenea, la solicitarea inculpaților, s-a procedat la traducerea, în scris, de către interpretul de limbă turcă, a convorbirilor telefonice purtate de inculpați la datele de 11 și 12 mai 2010, întrucât inculpații au invocat inexactitatea traducerii efectuată de către Ministerul Public.

Prin decizia penală nr. 275/A din 27 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelurile declarate de inculpații K.H. și B.O. împotriva sentinței penale nr. 45F din 14 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 47377/3/2010.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând:

S-a înlăturat măsura de siguranță dispusă de instanța de fond privind expulzarea celor doi inculpați.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și de apelanta SC T.I. SRL împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 383 alin. (11) rap la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata executării pedepselor perioada 13 mai 2010 la zi pentru ambii inculpați.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată apelanta SC T.I. SRL la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către stat, cheltuielile judiciare din apelurile Parchetului și inculpaților rămân în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Examinând sentința penală apelată în raport de motivele de apel invocate precum și din oficiu sub toate aspectele, Curtea a constatat că apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.CO.T. și de SC T.I. SRL, sunt nefondate, în timp ce apelurile formulate de inculpați sunt fondate, dar cu privire la alte aspecte decât cele menționate de inculpați în raport de următoarele considerente:

1. Apelul Ministerului Public vizează netemeinica achitare a inculpatului K.H. pentru faptele din data de 16 iunie 2009.

Analizând susținerile procurorului și probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului K.H. pentru infracțiunile de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, organizare, conducere și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (faptele din 16 iunie 2009).

Se susține în motivarea apelului că prima instanță nu a motivat decât succint soluția de achitare.

Curtea a constatat că asemenea afirmație nu poate fi avută în vedere, atâta vreme cât este obligația Parchetului de a dovedi vinovăția inculpatului, potrivit art. 66 C. proc. pen., conform căruia învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, iar numai în cazul când există probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

De asemenea, art. 65 alin. (1) C. proc. pen. arată că sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată.

În consecință, împrejurarea că prima instanță a constatat inexistența unor probe suficiente de vinovăție nu poate constitui o nemotivare a sentinței penale.

Curtea, în acord cu prima instanță, a constatat că la dosarul cauzei nu există suficiente probe care să ateste vinovăția inculpatului.

Nu se poate dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, numai în baza unor transcrieri de convorbiri telefonice, fără ca acestea să fie coroborate cu alte mijloace de probă.

Împrejurarea că există indicii că inculpatul K.H. avea informații despre activitatea infracțională a fratelui său din Turcia nu constituie infracțiune, nefiind dovedită în nici un fel participarea inculpatului la comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și pentru care fratele său K.R. a fost arestat în Turcia.

S-a constatat din analiza dosarului de urmărire penală că la data de 17 februarie 2009 martorul cu identitate protejată „I.K.” a declarat în fața procurorilor „cunosc faptul că numiții K.H. și K.R. se ocupă și în prezent cu traficul de heroină pe ruta Istanbul - România - Europa de Vest - iar în curând urmează să introducă în țară circa 100 kg de heroină”.

În baza acestei declarații s-a început la data de 27 februarie 2009 urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 din Legea nr. 143/2000, art. 20 rap. la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, art. 13 din Legea nr. 143/2000 și art. 20 rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

Ulterior s-a procedat la interceptarea și înregistrarea unor convorbiri telefonice ale inculpatului K.H. de către autoritățile române, aflate în volumul II de urmărire penală, și care la o simplă lectură se constată că nu au nicio legătură cu prezenta cauză, discuțiile purtate fiind despre mersul afacerilor din România și criza economică.

La dosarul cauzei au fost depuse acte întocmite de organele judiciare din Turcia, respectiv înregistrări ale unor convorbiri telefonice, unele purtate de inculpatul K.H., fără referiri explicite la transporturi de stupefiante.

S-a constatat că la data de 16 iunie 2009 orele 20,45 în Istanbul au fost depistați numiții H.K., K.R. și O.A., în mașina la volanul căreia se afla numitul H.K. fiind găsită cantitatea de 22 kg de heroină.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că toate persoanele reținute de autoritățile turce nu au făcut nicio declarație cu privire la inculpatul K.H., fie prevalându-se de dreptul la tăcere, fie menționând că nu îl cunosc pe acesta ori făcând referire la alte persoane.

De asemenea, o parte dintre persoanele cu care inculpatul a purtat convorbiri telefonice în jurul datei de 16 iunie 2009 nu au fost găsite de organele de poliție turce, astfel că nu au fost audiate.

În aceste condiții, Curtea a constatat că o simplă înșiruire de convorbiri telefonice, suspicionate de procurori a avea legătură cu traficul de droguri, nu pot constitui probe suficiente, în lipsa coroborării cel puțin cu declarații de martori, că inculpatul ar fi comis infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, la data de 16 iunie 2009.

Curtea a constatat, în acord cu prima instanță, că Parchetul nu a dovedit nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecății vinovăția inculpatului, că nu s-au propus alte probe de către procuror nici pe parcursul judecării căii de atac, iar probele aflate la dosar nu pot conduce la stabilirea vinovăției inculpatului.

De altfel, nici în motivarea scrisă nici în cursul dezbaterilor în apel reprezentantul Ministerului Public nu a putut indica alte probe decât transcrierile convorbirilor telefonice și procesul verbal de prindere în flagrant a lui K.R. la Istanbul.

Chiar dacă inculpatul K.H. avea cunoștință despre activitatea infracțională a fratelui său, în virtutea relațiilor de rudenie nu era obligat să procedeze la denunțarea faptelor, iar participarea sa efectivă la comiterea faptei nu a fost dovedită.

De altfel, nu rezultă din probele administrate nici măcar dacă aceste droguri urmau să ajungă în România.

S-a arătat că temeiul în baza căruia s-a dispus achitarea - respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen. - nu a fost motivat de instanța de fond, având în vedere că infracțiunile pentru care s-a dispus achitarea inculpatului au elemente materiale diferite.

Curtea a constatat că temeiul a fost corect indicat de prima instanță, atâta vreme cât aceasta a reținut că există suspiciuni că inculpatul cunoștea despre activitatea infracțională a fratelui său, însă această atitudine subiectivă nu întrunește elementele constitutive ale nici uneia dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și nici nu întrunește elementele constitutive ale altei infracțiuni astfel că nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

S-a mai arătat în motivarea apelului că achitarea pentru faptele din data de 16 iunie 2009 este greșită deoarece aceiași instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - ce a fost reținut de Parchet ca fiind compus din acte materiale săvârșite atât în anul 2009, cât și în cursul anului 2010. Pentru activitatea infracțională ce intră în componența art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanța fondului nu a făcut nici o apreciere.

Curtea a constatat că, în minuta sentinței penale, Tribunalul a precizat expres pentru care faptă a reținut incidența art. 7 din Legea nr. 39/2003, și anume aceea din data de 11 mai 2010.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru o singură infracțiune de constituire a unui grup infracțional organizat, reținându-se în rechizitoriul parchetului că „Referitor la infracțiunea de inițiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, atât faptele săvârșite în cursul anului 2009, cât și cele din anul 2010, au fost comise de inculpatul K.H. în baza unei rezoluții infracționale unice, în calitatea sa de lider al unei rețele internaționale de traficanți de droguri, calitate pe care a avut-o în toată această perioadă, împrejurări în care acestea constituie acte materiale ale unei infracțiuni unice, în formă continuă”.

Or, în aceste condiții, în mod corect instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - o singură faptă, așa cum inculpatul a fost trimis în judecată - și a precizat în mod expres că această condamnare se referă la fapta din data de 11 mai 2010, grupul infracțional organizat de inculpat având drept scop comiterea faptei din această dată.

Împrejurarea că instanța a reținut o altă dată la care s-a constituit grupul infracțional de către inculpat (aprilie - mai 2010), iar nu aceea reținută de Parchet în rechizitoriu (aprilie 2009), nu poate fi considerată o contradicție ori o nepronunțare a instanței cu privire la această infracțiune, ci o stabilire corectă a situație de fapt, raportat la probatoriul administrat în cauză.

Pentru motivele expuse, Curtea a constatat că soluția de achitare a inculpatului pentru faptele presupus comise la data de 16 iunie 2009 este temeinică, astfel că urmează a respinge apelul declarat de Ministerul Public ca nefondat.

2. Referitor la apelurile declarate de inculpați, Curtea a constatat că acestea sunt fondate numai sub aspectul greșitei dispuneri a măsurii expulzării, atâta vreme cât ambii inculpați sunt căsătoriți cu cetățeni români și au familii întemeiate pe teritoriul României, soții și copii, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Curtea a apreciat că în aceste condiții nu este posibilă expulzarea inculpaților după executarea pedepsei, o asemenea măsură contravenind dispozițiilor art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 8 din Convenție, intitulat „Dreptul la respectarea vieții private și de familie”:

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

A dispune expulzarea inculpaților în condițiile în care aceștia sunt căsătoriți cu cetățeni români și au familii întemeiate pe teritoriul României, de o lungă perioadă de timp, având soții de cetățenie română și copii cu acestea, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, constituie în opinia Curții o ingerință nepermisă în dreptul la viața de familie, în ciuda activității infracționale deosebit de grave a inculpaților.

De asemenea, în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - a se vedea cauza Keles c. Germania, situație în care s-a constatat încălcarea art. 8 din Convenție în cazul expulzării unui recidivist care locuia pe teritoriul Germaniei.

Pentru motivele expuse, Curtea a admis apelurile formulate de inculpați, a desființat în parte sentința penală și a dispus înlăturarea măsurii de siguranță a expulzării cu privire la aceștia.

Relativ la celelalte motive de apel invocate, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate.

A. S-a arătat în motivarea apelului că nu există elemente care să justifice competența teritorială a instanțelor de judecată române, o instanță din România nefiind îndreptățită să judece străini care nu au comis infracțiuni pe teritoriul României.

Curtea a constatat că din dispozițiile legale a reieșit că instanțele din România sunt competente să judece prezenta cauză.

Astfel, inculpatul K.H. a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de inițiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010; complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010; organizare, conducere și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă săvârșită în legătură cu transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010; complicitate la contrabandă, în formă agravantă, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată și completată, privind C. vam., faptă săvârșită în luna mai 2010, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut că la data de 11 mai 2010, în jurul orei 19:00, inculpații B.O. și S.K. (pentru acesta din urmă dispunându-se disjungerea cauzei), aflându-se împreună în autoturismul marca R. de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare XXX, au intrat în România prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu, respectiv prin locul stabilit pentru controlul vamal, având în acest mijloc de transport cantitatea de aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, în valoare de circa 1.050.128 (un milion cincizeci mii una sută douăzecișiopt) RON, ce a fost introdusă pe teritoriul țării noastre prin sustragerea de la controlul vamal, această activitate desfășurându-se sub coordonarea directă a inculpatului K.H.

De asemenea, la data de 11 mai 2010, autoritățile competente turce au descoperit în autocarul cu numărul de înmatriculare A1, aparținând societății de transport internațional de persoane S.T. din Istanbul, compania turcă aflată în legătură directă cu societatea omoloagă SC G.S. SRL din București, al cărei patron este inculpatul K.H. iar inculpatul B.O. angajatul său, o cantitate de 20,417 kilograme heroină, ambalată în 40 de pachete, ce erau ascunse în două compartimente special amenajate sub podeaua autovehiculului. Autocarul respectiv a fost oprit la punctul de trecere a frontierei Kapikule, aflat la frontiera turco-bulgară, în timp ce se îndrepta spre România.

Cu această ocazie autoritățile judiciare turce l-au arestat, alături de alte patru persoane, pe numitul H.M., care a declarat că efectua acest transport de heroină, pe care o preluase de la inculpatul B.O., sub coordonarea directă a inculpatului K.H.

Potrivit art. 143 C. pen. prin „infracțiune săvârșită pe teritoriul țării” se înțelege orice infracțiune comisă pe teritoriul arătat în art. 142 sau pe o navă ori o aeronavă română. Infracțiunea se consideră săvârșită pe teritoriul țării și atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracțiunii.

De asemenea, potrivit art. 144 C. pen., prin „săvârșirea unei infracțiuni” sau „comiterea unei infracțiuni” se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.

În aceste condiții, reținându-se că inculpatul K.H. este inițiatorul grupului infracțional, că acesta a efectuat acte de complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în timp ce se afla pe teritoriul României, rezultă cu evidență că faptele inculpatului au fost comise pe teritoriul României astfel că instanța română este competentă să le judece conform art. 3 C. pen.

Așa fiind, împrejurarea că autorul infracțiunii de trafic de droguri este inculpatul B.O., iar acesta a procurat drogurile de pe teritoriul altui stat, transportul de droguri fiind capturat mai înainte de a ajunge pe teritoriul României, nu are nicio relevanță asupra competenței instanțelor române de a judeca cauza, atâta vreme cât inițierea și pregătirea infracțiunilor, precum și actele de complicitate au avut loc pe teritoriul statului român.

B. Referitor la susținerea că instanța de judecată nu este legal învestită când toate actele de urmărire penală au fost desfășurate de alte autorități judiciare decât cele interne, motiv pentru care s-a solicitat a se considera că sunt incidente disp. art. 332 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat, contrar celor susținute de inculpat, că numai o parte dintre actele de urmărire penală au fost efectuate de autorități judiciare din alte state, iar aceste acte de urmărire au fost efectuate în temeiul unor convenții internaționale la care România este parte ori prin comisie rogatorie, aspect care exclude orice discuție asupra veridicității probelor administrate.

De altfel, aceste aspecte nu au nicio legătură cu legala investire a instanței, care a fost sesizată de Parchetul competent din România, în realitate punându-se în discuție legalitatea probelor administrate în cauză.

S-a susținut că drogurile nu au fost testate de autoritățile române, astfel că nu poate subzista infracțiunea de trafic de droguri de mare risc și celelalte infracțiuni privind drogurile. Or, Curtea a constatat că nu are motive a pune la îndoială expertiza efectuată de către autoritățile din Turcia, atâta vreme cât există convenții la care România este parte și acestea au aplicabilitate în cauză - Convenția Europeană de Asistență Juridică în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, Protocolul Adițional la această Convenție, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, Tratatul bilateral de asistență judiciară în materie penală din 1970, precum și Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la Viena la 20 decembrie 1988.

Împrejurarea că Turcia nu este stat membru al Uniunii Europene nu are nicio relevanță asupra probatoriului administrat pe teritoriul acestui stat prin comisie rogatorie ori prin alte forme de cooperare judiciară internațională.

Curtea a constatat că nu există nici un element care să inducă instanței dubii asupra veridicității concluziilor autorităților din Turcia, cu care există o îndelungă colaborare în baza unor convenții internaționale, al căror scop este tocmai ușurarea cooperării judiciare, astfel că a pune la îndoială probitatea autorităților judiciare din această țară este în afara oricărei discuții și ar constitui o gravă încălcare a tratatelor și normelor internaționale.

C. Referitor la infracțiunea de criminalitate organizată - prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - și la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1), (2) din legea 143/2000, cu privire la care instanța de fond a considerat că există, că au fost comise de inculpați în forma de vinovăție prevăzută de lege, s-a solicitat achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Curtea a constatat că împrejurarea că în prezenta cauză sunt trimise în judecată doar două persoane nu exclude existența grupului organizat, ce înseamnă un minimum de membri și o conlucrare în vederea săvârșirii unei infracțiuni, însă condițiile de existență a numărului de membri și structura organizată a acestuia au fost dovedite prin probele administrate în cauză.

Așa cum corect a reținut prima instanță, pentru a fi întrunite elementele constitutive al infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, sub aspectul elementului material al laturii obiective, nu este necesar să fie judecați în același timp, toți membrii grupului infracțional, din materialul probator administrată în cauză rezultând indubitabil că inculpatul K.H. s-a constituit împreună cu B.O., S.K. și H.M. într-un grup cu o structură determinată și roluri prestabilite care să acționeze în mod coordonat în scopul transportului de heroină și aur din data de 11 mai 2010.

Legătura între cei doi inculpați și între H.M. nu poate fi contestată, având în vedere transcrierile convorbirilor telefonice, declarațiile numitului H.M., declarațiile martorului cu identitate protejată, procesul verbal din care reiese că inculpatul B.O. s-a deplasat în localitatea Van, declarațiile martorilor audiați în apel, împrejurarea că inculpatul B.O. era angajat la SC G.S. SRL.

De asemenea, faptul că în privința numitului S.K. s-a dispus disjungerea urmăririi penale în cauză, din motive procedurale - sustragerea acestuia de la urmărire penală prin părăsirea teritoriului României, nu reduce faptic numărul membrilor grupului infracțional.

Împrejurarea că Turcia nu este stat membru al Uniunii Europene nu are nicio relevanță asupra probatoriului administrat prin comisie rogatorie ori prin alte forme de cooperare judiciară internațională pe teritoriul acestui stat, iar faptul că un membru al grupului infracțional a fost condamnat pe teritoriul altui stat nu exclude posibilitatea condamnării unei alt membru al grupului infracțional pe teritoriul României și în cadrul unei cauze penale aflate pe rolul instanțelor române și nu duce, contrar celor susținute de apărătorii inculpatului, la imposibilitatea complinirii absenței elementului esențial al infracțiunii privind fizic lipsa unuia dintre minimul de membri ai grupului infracțional în referire la existența cauzei pe rolul altui stat.

Spre deosebire de fapta din data de 16 iunie 2009, Curtea a reținut că atât existența infracțiunii de grup infracțional organizat cât și aceea a infracțiunii de trafic de droguri și de tentativă la infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc, în cazul faptei din data de 11 mai 2010, sunt dovedite nu numai cu transcrierile convorbirilor telefonice efectuate de inculpați înainte ci și cu transcrierile convorbirilor telefonice efectuate de inculpați după comiterea infracțiunii, precum și cu alte mijloace de probă cu care se coroborează.

Astfel, în mod corect a avut în vedere Tribunalul, la stabilirea vinovăției inculpaților, următoarele mijloace de probă:

- notele de redare a comunicărilor interceptate și înregistrate în temeiul Legii nr. 51/1991, privind siguranța națională a României, respectiv procesele-verbale întocmite de anchetatori, din care rezultă că se intenționa introducerea unei cantități importante de heroină pe teritoriul României, din Turcia, această activitate infracțională fiind organizată și finanțată de inculpatul K.H., drogurile urmând să fie transportate mai departe în Olanda;

- procesele-verbale întocmite de anchetatori la datele de 04 mai 2010 și 08 mai 2010 din care rezultă că la începutul lunii mai 2010, inculpatul B.O., sub coordonarea lui K.H., s-a deplasat în zona Van, din Turcia, pentru a contracta achiziționarea unei cantități de heroină;

- declarațiile martorului cu identitate protejată „A.M.” - nume de cod, acesta susținând că, la indicațiile inculpatului K.H., O.B. și S.K. s-au deplasat cu un autoturism în Turcia, în regiunea Diarbakir, de unde au preluat o cantitate de droguri, pe care au transportat-o până în Istanbul, unde erau așteptați de către numitul H.M. și împreună au ascuns drogurile în autocarul condus de acesta din urmă;

- procesul verbal din 30 septembrie 2010 din care rezultă că H.M. a părăsit la data de 09 mai 2010 teritoriul României, la volanul autocarului cu numărul de înmatriculare A1 aparținând firmei S.T., ce era coordonată de K.H.;

- documentele obținute de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin comisie rogatorie de la autoritățile judiciare din Turcia, în temeiul dispozițiilor Convenției Europene de Asistență Juridică în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, a Protocolului Adițional la această Convenție, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, a Tratatului bilateral de asistență judiciară în materie penală din 1970, precum și a Convenției contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la Viena la 20 decembrie 1988;

- procesul verbal întocmit de autoritățile turce în data de 11 mai 2010 cu ocazia descoperirii drogurilor în autocarul condus de H.M.;

- procesul verbal de testare M.T. din care rezultă că în urma testului efectuat asupra mostrelor preluate din substanța aflată în cele 40 de pachete în greutate de 20,417 kg descoperite în autocarul cu numărul de înmatriculare A1 s-a obținut avertizarea heroină;

- procesul verbal de luare a declarației lui H.M. din data de 13 mai 2010, acesta susținând că a primit drogurile de la inculpatul O.B. pentru a le transporta în România;

- nota de redare a convorbirii telefonice între inculpatul K.H. și H.M. din data de 11 mai 2010, ora 09:25:59;

- notele de redare a convorbirilor din datele de 11 mai 2010, ora 23:48:18 și 12 mai 2010, ora 00:00:17, purtate între inculpații K.H., B.O. și numitul K.C., ce au fost înregistrate în mod autorizat în mediul ambiental, la scurt timp după ce aflaseră că autoritățile vamale turce descoperiseră în autocarul menționat mai sus cantitatea de 20,417 kilograme heroină, din care rezultă că aceștia erau interesați să afle cine anume i-a trădat, dacă numitul H.M. sau alte persoane cercetate îi vor denunța, discuțiile vizând și modul în care au acționat cu ocazia ascunderii heroinei, cum ar fi trebuit să procedeze pentru ca drogurile să nu fie descoperite, cine s-a ocupat de disimularea efectivă a drogurilor, posibilitățile pe care le au autoritățile pentru a dovedi participarea lor la realizarea acestei tranzacții ilicite cu heroină;

- declarația martorei A.E. dată în fața instanței de apel din care reiese că exista o societate comercială corespondentă în Turcia, transportul la dus și întors fiind făcut cu aceleași trei autocare.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul K.H. a ascultat înregistrările în mediul ambiental, declarând că nu are de formulat obiecțiuni, aceeași poziție fiind adoptată și de inculpatul O.B. În faza cercetării judecătorești, inculpatul B.O. nu a contestat autenticitatea convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, ci doar interpretarea dată de procurori termenilor folosiți de interlocutori în aceste convorbiri; prin urmare instanța de apel a admis cererea inculpaților de efectuare a unei noi traduceri a convorbirilor telefonice din limba turcă în limba română, traduceri ce au fost depuse la dosar la termenul din 13 octombrie 2011.

Din aceste traduceri rezultă cu evidență vinovăția inculpaților, care discută despre „nenorocitul de H.” care a declarat despre implicarea lor în traficul de droguri, despre „I.” pe care îl bănuiesc a fi cel ce i-a trădat, despre greșeala pe care au făcut-o că transportul nu a fost efectuat de inculpatul B.O. și cu autocarul marca N., despre cele 7 kg și jumătate de aur și 20 de kg de heroină, despre H. care a umplut locașul aflat în autocar și l-a lăsat deschis, despre firma din Turcia cu care „colaborau” în transporturile de droguri, despre discuțiile stabilite în cazul în care cineva este prins, despre regula de a nu da declarații în această situație, despre ce declarații să dea O.B. dacă este nevoie, în sensul că este doar un intermediar care a luat 2000 de euro, despre temerile lui K.H. că se va face legătura între el și cei din localitatea Van, despre distrugerea cartelelor telefonice, despre posibilitatea de a fi chemați la poliție și Interpol, despre situații similare când au fost găsite droguri la pasageri ai firmelor M. și T., despre necesitatea de a fugi dacă este cazul.

Un exemplu elocvent de fragment de convorbire este următorul:

K.H.: Ați umplut-o împreună?

O.B.: Nu, a făcut-o H. singur.

K.H.: Care H.?

O.B.: Al nostru. Care a fost prins.

K.H.: Unde ați depozitat-o? Tu și H.?

O.B.: Eram și eu cu el.

K.H.: Ați adus-o împreună?

O.B.: Îhî! Iese marfa și i-am zis să o ducă la autocar.

K.H.: Nenorocitul ala a dus-o, a deschis locașul și după aia a ieșit la iveală. Măcar de ar fi fost închis locașul”.

Cât privește susținerea că ar fi existat complicitate la tentativă abia dacă drogurile ar fi ajuns la un punct de trecere a frontierei românesc, acolo să fi intervenit autoritățile judiciare și să fi oprit comiterea faptei, astfel că iese din discuție orice fel de tentativă la această infracțiune pentru că nu operează principiul teritorialității legii penale, Curtea a constatat că nu poate fi avută în vedere, fiind incident cu evidență principiul teritorialității legii penale prev. de art. 3 C. pen., așa cum s-a arătat anterior. De asemenea, nu are nicio relevanță faptul că drogurile nu au ajuns la granița română, atâta vreme cât destinația acestora era România, lucru evident având în vedere faptul că destinația autocarului în care au fost disimulate drogurile era România.

De asemenea, înscrisul depus de inculpați la dosar și emis de Parchetul General din Republica Turcia nu are nicio legătură cu prezenta cauză, făcând referire la o faptă din data de 18 septembrie 2010, ocazie cu care s-a descoperit 981 de grame într-un autocar aparținând aceleiași firme corespondente din Turcia, S.T., procurorul menționând că nu va extinde urmărirea penală și cu privire la această faptă.

D. Cât privește împrejurarea că inculpatul K.H. ar fi cunoscut, ar fi ajutat și ar fi finanțat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Relativ la susținerea că nu se pot accepta niște acte făcute într-o țară care nici nu este membru al Uniunii Europene și nu este posibil ca o instanță de judecată din România să accepte că s-au găsit droguri la granița bulgaro-turco, că acestea există in materialitatea lor și că sunt substanța interzisă la deținere din rechizitoriu, fără nici un fel de element de dovadă, respectiv examen de laborator de către o autoritate internă, Curtea a constatat că nu există nici un element care să inducă instanței dubii asupra veridicității concluziilor autorităților din Turcia, cu care există o îndelungă colaborare în baza unor convenții internaționale, al căror scop este tocmai ușurarea cooperării judiciare, astfel că a pune la îndoială probitatea autorităților judiciare din această țară este în afara oricărei discuții și ar constitui o gravă încălcare a tratatelor și normelor internaționale.

Cu privire la infracțiunile de organizare, conducere și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a traficului internațional de droguri de mare risc s-a afirmat că este vorba de o situație de dublă pedepsire, deoarece activitatea de finanțare a lui K.H. este echivalată și cu complicitatea pentru că tot prin finanțarea grupului infracțional și achiziționării de droguri se reține că a și ajutat la comiterea faptelor, or nu se poate ca pentru același act material să fie sancționat de două ori.

Curtea a constatat că dezlegarea acestei probleme de drept a fost dată deja de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 38/2008 pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că „fapta de organizare, conducere sau finanțare a acțiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracțiune distinctă și nu o formă agravată a infracțiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeași lege”.

Față de decizia menționată, a rezultat că cele două infracțiuni vor fi reținute în concurs; din probatoriul administrat în cauză a reieșit că inculpatul K.H. este cel care a inițiat, coordonat și organizat transportul de droguri de pe teritoriul Turciei spre România, tot el fiind cel care a asigurat sumele de bani pentru procurarea drogurilor și pentru toți participanții la faptă, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 incriminează orice operațiune efectuată cu droguri, inclusiv cumpărarea, deținerea, transportul, livrarea, în oricare dintre aceste variante inculpatul fiind cel care a coordonat și înlesnit comiterea infracțiunii de către autorii H.M. și B.O., prin stabilirea contactelor și prin punerea la dispoziție a sumelor de bani, așa cum reiese din probatoriul administrat.

Fapta inculpaților întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri de mare risc, atâta vreme cât drogurile nu au ajuns pe teritoriul statului român datorită intervenției autorităților turce, la granița cu Bulgaria, dar acest fapt nu înlătură răspunderea penală a inculpaților, din moment ce a fost dovedit faptul că heroina avea drept destinație România (a se vedea și decizia nr. 7337 din 19 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

E. Cu privire la infracțiunea de contrabandă s-a susținut că partea civilă a făcut dovada modului în care au fost primite bijuteriile, că era vorba de segmente de aur, că aceste bijuterii au fost pur și simplu depozitate pentru o noapte poate într-un seif de la firma lui K.H. - unde existau condiții de securitate - și exista avizul Băncii Naționale pentru ca ele să fie scoase, prelucrate și reintroduse în țară.

Deși în motivele scrise de apel depuse de inculpatul B.O. la data de 22 martie 2011 rezultă că acesta nu contestă comiterea infracțiunii de contrabandă, în concluziile în apel s-a solicitat achitarea sa pentru această infracțiune conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Curtea a constatat că afirmațiile inculpaților, în sensul că aceste bijuterii ar fi fost numai depozitate la sediul SC G.S. SRL, de către reprezentanții SC G.T.I. SRL, nu corespund adevărului, întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că ele aparțineau inculpatului K.H. și au fost aduse în România de inculpatul B.O.

În acest sens, în mod corect a reținut prima instanță următoarele mijloace de probă:

- procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poliție judiciară din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpaților privind introducerea în țară a bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal;

- procesul verbal de percheziție domiciliară și planșa fotografică cu bunurile ridicate din locuința inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur.

Astfel, s-a reținut din procesul verbal de supraveghere operativă că sacoșa albastră în care se aflau bijuteriile a fost luată din autoturismul cu care inculpații au intrat în țară abia la momentul sosirii acestora la locuința inculpatului K.H., de unde rezultă că aceasta a fost adusă din Turcia, iar nu de la sediul firmei G.S.I. SRL, la momentul la care inculpații s-au oprit la sediul acestei firme nefiind observată introducerea vreunui obiect în mașină de nicio persoană. În concluzie, bijuteriile au fost introduse în România de inculpatul B.O. și au rămas în autoturism în perioada cât inculpatul B.O. s-a aflat la sediul SC G.S.I. SRL.

În plus, instanța de apel a reținut și transcrierile convorbirilor telefonice din data de 12 mai 2011, purtate de inculpații K.H. și B.O., în care aceștia precizează:

- K.H.: Mâine pleacă C. Noi rămânem aici. Avem și aurul, o să îl vindem.

- B.O.: Dacă se întâmplă ceva, fugim, ce să facem?

Astfel, cu ocazia percheziției domiciliare la locuința inculpatului K.H. acesta a declarat că în cele 13 pachete găsite în dulapul din bucătăria sa se află aur, care îi aparține, fiind cumpărat din România cu suma de 55.000 de euro.

În declarația martorului asistent S.G. și a martorului asistent L.I.C. se arată că inculpatul K.H. a indicat organelor de poliție, tot cu ocazia percheziției domiciliare, că a primit cantitatea de aur de la un anume H.Re., primind în schimb suma de 500 dolari SUA.

În declarațiile date la urmărirea penală inculpatul nu a putut indica nici un fel de date pentru ca numitul H.Re. să fie identificat și audiat, afirmând că nu știe unde locuiește, nu cunoaște alte date despre el și că trecea din când în când pe la sediul firmei SC G.S. SRL.

Ulterior tot în declarațiile date la urmărirea penală inculpatul a arătat că de fapt H.Re. nu există, este numai o poreclă, numele real al persoanei care i-a lăsat aurul în custodie fiind S.O., din Timișoara.

Fiind audiat de instanța de apel, numitul S.O. a arătat că nu îi cunoaște pe cei doi inculpați aflați în sala de judecată, pe care i-a văzut numai o dată, în sala tribunalului. A mai declarat acesta că a luat legătura cu un anume „R.” care îl cunoștea pe inculpatul K.H. și din acest motiv i-a făcut o împuternicire lui K.H. pentru a depozita aurul la el, cu scopul ca inculpatul să meargă la trezorerie și să topească aurul.

A fost audiat și numitul Y.R. care a afirmat că îl cunoaște pe inculpatul K.H. din anul 1995 - 1996 căruia i-a lăsat aurul aparținând martorului S.O.

Din analiza declarațiilor date de inculpatul K.H. și de martorii audiați de Curtea de Apel rezultă cu evidență contradicțiile existente atât între afirmațiile succesive ale inculpatului K.H. cât și între declarațiile acestuia și declarațiile celor doi martori audiați de instanța de apel. Astfel, deși inculpatul K.H. afirmă că în realitate numitul „R.” nu există, fiind doar o poreclă, iar aurul l-a luat de la S.O., martorul S.O. declară că nu îl cunoaște pe inculpatul K.H., în timp ce existența numitului „R.” este revelată brusc în fața instanței de apel, acesta susținând că de fapt îl cunoaște pe inculpat din anul 1995, deși existența sa fusese negată de inculpat în declarațiile anterioare.

De asemenea, se constată că avizul de însoțire a mărfii, în baza căruia se pretinde că martorul S.O. a scos aceste bunuri din societate, poartă exact data de 11 mai 2010, iar martorul A.V., de la care se afirmă că a fost cumpărat aurul, nu a mai fost găsit la adresa de domiciliu, pentru a fi audiat, deși s-au făcut demersuri inclusiv de Parchet în acest sens.

Potrivit art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, „Introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal”, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Constituie, de asemenea, infracțiune de contrabandă și se pedepsește potrivit alin. (1) introducerea în sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri".

De asemenea, conform art. 274 din aceeași lege, faptele prevăzute la art. 270 - 273, săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Cum s-a făcut dovada că aurul aparține inculpaților, că a fost introdus în România de inculpatul B.O. la solicitarea inculpatului K.H., urmând a fi valorificat împreună de aceștia, iar inculpații nu au prezentat nici un fel de dovezi că ar fi achiziționat o asemenea cantitate în baza unor documente legale, rezultă cu evidență că sunt întrunite condițiile de existență și elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 271 alin. (1), (2) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006.

S-a constatat că după data de 12 mai 2010 textul art. 270 din Legea nr. 86/2006 a suferit modificări, unele de dată recentă, însă fără a fi afectată încadrarea juridică a faptei ori elementele constitutive ale acesteia, în modalitatea în care a fost comisă de inculpați și reținută de prima instanță.

F. În subsidiar, inculpatul B.O. a arătat că nu este cunoscut cu antecedente penale, are patru copii și este întreținător de familie, astfel că dacă nu va fi primit punctul de vedere al apărării, se solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.

Curtea a constatat că o asemenea solicitare este nefondată, având în vedere cuantumul pedepselor aplicate inculpatului și a pedepsei rezultante, care exclude aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen., nefiind îndeplinite condițiile cerute de lege, iar pe de altă parte reducerea pedepselor nu se justifică în nici un mod, față de gravitatea extrem de ridicată a acestora, așa cum a fost descrisă și analizată în precedent - încercarea de introducere pe teritoriul României a nu mai puțin de 20 de kg de heroină, în mod organizat și premeditat, și introducerea a circa 7,6 kg de aur fără plata taxelor vamale.

De altfel, limitele speciale de pedeapsă pentru o parte din infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului nu permit reducerea pedepselor, chiar în condițiile reținerii de circumstanțe atenuante - nejustificată sub nicio formă în prezenta cauză - până la un cuantum care să se încadreze în dispozițiile art. 861 C. pen.

Astfel, lipsa antecedentelor penale nu echivalează cu o bună conduită anterioară comiterii infracțiunii, fiind necesară administrarea de probe în acest sens, probe ce nu au fost depuse de inculpat, iar atitudinea procesuală a inculpaților a fost una de nerecunoaștere a faptelor pe tot parcursul procesului penal.

Aceeași este și situația inculpatului K.H., în privința căruia gravitatea faptelor în concret nu justifică reducerea pedepselor sub cuantumul stabilit de prima instanță, cu atât mai mult cu cât anterior acesta a fost condamnat în Olanda pentru același tip de infracțiune.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis apelurile declarate de inculpați și a desființat sentința penală apelată numai în ceea ce privește greșita aplicare a măsurii de siguranță a expulzării.

În baza art. 383 alin. (11) rap la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive menținându-se și în prezent, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din durata executării pedepselor perioada 13 mai 2010 la zi pentru ambii inculpați.

3. Cât privește apelul declarat de SC G.T.I. SRL, aceasta a susținut, în esență, că este proprietara cantității de aproximativ 8 kg de aur ridicată de la inculpați, pe care ar fi lăsat-o în custodia SC G.S. SRL, astfel că a fost vătămată prin dispoziția de confiscare a acestei cantități din aur.

Curtea a constatat că probele administrate pe parcursul urmăririi penale, al judecății în fond și aceea în apel nu dovedesc faptul că aurul găsit la locuința inculpatului K.H. aparține apelantei SC G.T.I. SRL, ci inculpațior K.H. și B.O.

Toate mijloacele de probă propuse de apelanta SC G.T.I. SRL, admise de instanța de apel și administrate în calea de atac a apelului nu dovedesc că respectiva cantitate de aur ridicată de la inculpați este aceeași cu aceea achiziționată de la martorul A.V., neexistând corespondență nici măcar cu privire la cantitatea exactă de aur găsită la percheziția domiciliară și documentele depuse la dosar de apelantă.

Că aurul aparține inculpaților B.O. și K.H. este dovedit, așa cum s-a arătat anterior, de procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poliție judiciară din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpaților privind introducerea în țară a bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal coroborat cu procesul verbal de percheziție domiciliară și planșa fotografică cu bunurile ridicate din locuința inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur, cu transcrierile convorbirilor telefonice din data de 12 mai 2011, purtate de inculpații K.H. și B.O., în care aceștia precizează: - K.H.: „Mâine pleacă C. Noi rămânem aici. Avem și aurul, o să îl vindem. - B.O.: Dacă se întâmplă ceva, fugim, ce să facem?”, cu declarațiile contradictorii ale inculpatului K.H. și ale martorilor S.O. și Y.R., analizate pe larg în cadrul analizei apelurilor declarate de inculpați.

Așa fiind, în mod corect prima instanță a dispus în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. confiscarea cantității de 7642,03 grame de aur, motiv pentru care Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de SC G.T.I. SRL, prin care s-a solicitat înlăturarea măsurii confiscării și restituirea cantității de aur către apelantă.

Împotriva acestei decizii au declarant recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, partea civilă SC T.I. SRL și inculpații K.H. și B.O. care au invocat incidența următoarelor cazuri de casare:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat ca motiv de recurs dispozițiile prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. - referitor la greșita achitare a inculpatului K.H. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 , corob. cu art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (faptele din 16 iunie 2009), dispusă prin sentința penală nr. 45 din 14 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 47377/3/2010 al Tribunalului București, secția I-a penală, și menținută prin decizia recurată, întrucât motivarea reținută în cuprinsul hotărârii de către instanța de fond referitoare la achitarea inculpatului K.H. pentru faptele din data de 16 iunie 2009 este succintă și lapidară, Tribunalul apreciind că, deși există anumite indicii că inculpatul a cunoscut activitatea desfășurată de numiții K.R. (fratele său), H.K. (o altă rudă a sa), A.O., Y.M., G.K. și alții, arestate la Istanbul în data de 16 iunie 2009, probele în acuzare (notele de redare a convorbirilor telefonice transmise de autoritățile din Turcia) sunt insuficiente pentru a forma convingerea instanței că inculpatul K.H. se face vinovat de comiterea acestor infracțiuni și că în mod greșit Curtea a reținut că reprezentantul Ministerului Public avea obligația de a indica alte probe pentru a dovedi vinovăția inculpatului, întrucât acesta a apreciat că această vinovăție rezulta din probele administrate în faza de urmărire penală; mai mult, în baza rolului activ, consfințit de dispozițiile art. 4 C. proc. pen., instanța de judecată avea obligația de a manifesta rol activ în desfășurarea procesului penal, iar probele administrate în cursul urmăririi penale, din care rezultă vinovăția inculpatului K.H., să fie înlăturate prin administrarea unor alte probe.

Partea civilă SC G.T.I. SRL a invocat ca și motive de recurs dispozițiile prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și 172 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta SC G.T.I. SRL Arad, reprezentată prin administrator O.S.E., împotriva deciziei nr. 275/A din 27 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, cu casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța competentă ori anularea măsurii de confiscare speciale a cantității de 7642,03 grame aur și restituirea acestora deoarece în tot materialul probator Ministerul public - D.I.I.C.O.T. face referire la infracțiunea de contrabanda cu aur, săvârșită de cei doi inculpați din dosarul cauzei însă procesul-verbal de supraveghere operativă din data de 11 mai 2010 constată că cei doi au intrat legal în țară prin punctul de frontiera Giurgiu, unde au fost controlați în baza unui consemn din anul 2009 fără a se fi găsit nimic asupra lor. Astfel, susținerea Parchetului că aceștia au introdus în țară prin sustragere de la controlul vamal a cantității de aprox. 8 kg aur, este falsă. De asemenea Parchetul face o gravă eroare de aplicare a prevederilor legale, confundând sustragerea vamală prevăzută de art. 653 din H.G. nr. 707/2006 privind Regulamentul de aplicare a C. vam. cu Infracțiunea de contrabanda prevăzută de art. 270 din Legea nr. 26/2006 așa încât este evidentă nelegalitatea confiscării ca urmare a erorii de fapt comisă de instanțe.

Inculpatul K.H. a invocat incidența următoarelor cazuri de casare:

Dispozițiile art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., întrucât instanța nu a fost legal sesizată, urmărirea penală fost efectuată de un organ care a efectuat acte de cercetare potrivit unor reguli de procedură străine statului român, întreaga activitate de cercetare fiind preluată pe cale de comisie rogatorie de către autoritățile judiciare din Turcia, fără a se efectua vreo cenzură a acestora și de asemenea prin audierea investigatorilor sub acoperire s-a încălcat inculpatului dreptul la apărare.

În baza art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. s-a solicitat instanței să dispună admiterea recursului casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. să pronunțe achitarea inc. K.H. sub aspectul infr. prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, urmând a se constata că în cauza sunt trimise în judecată doar 2 persoane despre care se presupune că ar compune grupul infracțional organizat, astfel încât nu există elemente din care să se desprindă concluzia existenței numărului minim de membri, respectiv 3, cerut de textul incriminator, toate celelalte persoane fiind ori dispărute, ori cercetate în alte state și fără calitate procesuală în prezenta cauză. Simplul fapt că inc. K.H. coordona o firmă la care era angajat și inc. O.B. și că la această firmă lucrau și alte persoane pe care nu i-a audiat în nicio calitate, nu poate sta la baza învinuirii aduse inculpatului.

Față de afirmația organului de urmărire penală că „ceilalți inculpați sunt cercetați în Turcia pentru aceleași fapte” apărătorul a arătat că nu există o unitate de probatorii și o unitate de rezoluție infracțională.

Cu privire la complicitatea la tentativă de trafic intern de droguri de mare risc, apărătorul a apreciat că pedeapsa de 12 ani închisoare este nelegală, maximul pedepsei stabilit de lege pentru această infracțiune fiind de 10 ani. Mai mult decât atât, în opinia apărării, această faptă nu există, considerent pentru care a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu există situația premisă, drogurile negăsindu-se pe teritoriul României.

A mai solicitat pentru aceleași considerente în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului pentru complicitate la tentativă de trafic intern de droguri de mare risc întrucât drogurile au fost găsite pe teritoriul statului turc.

În legătură cu contrabanda cantității de 8 kg aur fragmente, a solicitat instanței să constate că nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru reținerea acestei fapte solicitând achitarea, întrucât nu a avut nicio implicare în săvârșirea ei, martorii audiați la propunerea părții vătămate au arătat că în sediul societății inculpatului exista un seif cu cifru și acesta a fost motivul pentru care i s-a solicitat ca această cantitate de aur să rămână pentru maxim o zi în custodia sa pentru ca apoi să fie preluată și trimisă în Turcia pe baze autorizate.

S-a arătat că sancțiunea de 16 ani închisoare a fost aplicată inculpatului în baza art. 10 din Legea nr. 143/2000. Premisa reținerii vinovăției constă în aceea că inculpatul este patron al unei firme de transport și că unul din aceste autocare a fost pregătit pentru a avea spații de depozitare a coletelor. S-a arătat că inculpatul nu l-a determinat pe coinculpatul B.O. care era angajatul său să participe la activitatea de preluare și introducere în țară a drogurilor, că nu a finanțat această activitate, iar convorbirile despre care se apreciază că s-au purtat într-un limbaj codificat exprimă exact adevărul. Inculpatul ca patron al unei firme de transport se informa permanent cu privire la numărul de călători care au cumpărat bilete pentru a parcurge distanța Turcia-România. În mod greșit organul de urmărire penală și apoi instanțele de judecată au preluat faptul că prin „călători” se înțeleg colete, asociere care nu se justifică din ansamblul probelor administrate în cauză.

Așa fiind, apărătorul a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și pentru săvârșirea acestei fapte.

În subsidiar a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. apreciind că pedeapsa de 16 ani închisoare este exagerat de mare de natură să-l excludă pe inculpat din viața socială. În susținerea acestui caz de casare a arătat că ordinea de drept nu a fost tulburată, drogurile nu s-au introdus pe teritoriul României și așa fiind nu există o stare de pericol care să justifice aplicarea acestei sancțiuni. De asemenea, a arătat că inculpatul este un om de afaceri respectabil, are o familie organizată, se află de mult timp în România și nu a încălcat nicio lege pe teritoriul țării noastre așa încât solicitarea de reducerea pedepsei aplicată inculpatului este una legală.

Apărătorul inculpatului B.O. a pus concluzii de admitere a recursului, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 2 cu referire la art. 18 și 14 C. proc. pen.

A susținut că singurele probe care stau la baza acuzării inculpatului sunt interceptările convorbirilor telefonice care nu au fost corect interpretate de instanță. Inculpatul doar lucra la societatea unde coinculpatul K.H. era patron și nu a săvârșit niciuna din infracțiunile reținute în sarcina sa.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive cu privire la aderarea la grupul infracțional.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., apărătorul a achiesat la concluziile formulate de apărătorul inculpatului K.H. apreciind că urmărirea penală trebuia făcută de organele de cercetare penală din România.

A arătat că s-a demonstrat cu certitudine că aurul aparținea SC G. SRL.

În temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei aplicată inculpatului.

A solicitat instanței să constate că inculpatul este arestat din 12 mai 2010 iar perioada în care acesta s-a aflat în stare de arest preventiv este suficientă pentru reeducarea sa fiind îndeplinite cerințele prev. de art. 72 C. pen. aplicarea art. 861 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului este corectă, întrucât acesta este infractor primar, are 4 copii în întreținere.

Înalta Curte analizând actele și lucrările prin prisma motivelor invocate apreciază recursurile formulate ca fiind nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse:

Cât privește incidența cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. invocat de asemenea de Parchet cu privire la fapta din 16 iunie 2009, Înalta Curte apreciază că nu se regăsește în speța de față.

Astfel cu titlu de premisă se reține că incidența pretinsului caz de casare indicat mai sus este generată de existența unei contradicții esențiale, greșit interpretate și că hotărârea atacată de achitare a inculpatului K.H. este rezultatul unei grave erori de fapt aspecte care insa nu se confirmă în speța de față.

Instanța a reținut o corectă situație de fapt și a pronunțat o soluție în conformitate cu actele și probele din dosar.

Este nefondată critica Parchetului că instanța de fond nu a manifestat rol activ și că astfel hotărârea de achitare cu privire la această faptă nu este corectă și de asemenea este subiectivă aprecierea cu privire la nemotivarea soluției de achitare.

În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Potrivit art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Analiza acestui text de lege relevă faptul că în vederea aflării adevărului, instanțelor le revine obligația de a depune toate diligențele, în vederea pronunțării unei soluții conforme cu legea și adevărul, diligențe care din punctul de vedere al Înaltei Curți au fost respectate în totalitate.

Înalta Curte apreciază că ambele instanțe au apreciat în mod corect că la dosarul cauzei nu există suficiente probe care să ateste vinovăția inculpatului cu privire la această fapte și că nu se poate dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, numai în baza unor transcrieri de convorbiri telefonice, fără ca acestea să fie coroborate cu alte mijloace de probă, transcrieri ce nu au nicio legătură cu prezenta cauză, discuțiile purtate fiind despre mersul afacerilor din România și criza economică.

Împrejurarea că există indicii că inculpatul K.H. avea informații despre activitatea infracțională a fratelui său din Turcia nu constituie infracțiune, nefiind dovedită în nici un fel participarea inculpatului la comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și pentru care fratele său K.R. a fost arestat în Turcia astfel cum de altfel au constatat ambele instanțe așa încât soluția de achitare este una corectă și care rezultă cu prisosință din realitatea datelor și probelor administrate în cauză cu respectarea tuturor principiilor ce reglementează desfășurarea procesului penal.

Nici susținerea privind lipsa de motivare nu este justificată, chiar dacă ea este oarecum întemeiată cât privește motivarea instanței de fond, decizia instanței de apel complinește întrutotul această presupusă lipsă de motivare așa încât argumentarea Parchetului pe acest motiv apare superfluă.

Partea civilă SC G.T.I. SRL a invocat ca și motive de recurs dispozițiile prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și 172 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta SC G.T.I. SRL Arad, reprezentată prin administrator O.S.E., împotriva decizie nr. 275/A din 27 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti, cu casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța competentă ori anularea măsurii de confiscare speciale a cantității de 7642,03 grame aur și restituirea acestora deoarece în tot materialul probator Ministerul public - D.I.I.C.O.T. face referire la infracțiunea de contrabandă cu aur, săvârșită de cei doi inculpați din dosarul cauzei însă procesul-verbal de supraveghere operativă din data de 11 mai 2010 constată că cei doi au intrat legal în țară prin punctul de frontiera Giurgiu, unde au fost controlați în baza unui consemn din anul 2009 fără a se fi găsit nimic asupra lor.

Înalta Curte analizând recursul părții civile prin prisma incidenței acestor două cazuri de casare apreciază ca aceste sunt nefondate în raport de următoarele aspecte:

SC T.I. SRL a susținut, în esență, că este proprietara cantității de aproximativ 8 kg de aur ridicată de la inculpați, pe care ar fi lăsat-o în custodia SC G.S. SRL, astfel că a fost vătămată prin dispoziția de confiscare a acestei cantități din aur și că aceste bijuterii ar fi fost numai depozitate la sediul SC G.S. SRL, de către reprezentanții SC G.T.I. SRL.

Probele administrate în cauză relevă că susținerile părții civile nu corespund adevărului, întrucât din materialul probator din cursul urmăririi penale și confirmat de ambele instanțe rezultă că ele aparțineau inculpatului K.H. și au fost aduse în România de inculpatul B.O. actele depuse de recurenta parte civilă nu dovedesc că respectiva cantitate de aur ridicată de la inculpați este aceeași cu aceea achiziționată de la martorul A.V., neexistând corespondență nici măcar cu privire la cantitatea exactă de aur găsită la percheziția domiciliară și documentele depuse la dosar de apelantă; următoarele mijloace de probă fiind relevante în acest sens:

- procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poliție judiciară din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpaților privind introducerea în țară a bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal;

- procesul verbal de percheziție domiciliară și planșa fotografică cu bunurile ridicate din locuința inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur, relevă neechivoc activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților.

Astfel, în mod corect se reține din procesul verbal de supraveghere operativă că sacoșa albastră în care se aflau bijuteriile a fost luată din autoturismul cu care inculpații au intrat în țară abia la momentul sosirii acestora la locuința inculpatului K.H., de unde rezultă că aceasta a fost adusă din Turcia, iar nu de la sediul firmei G.S.I. SRL, la momentul la care inculpații s-au oprit la sediul acestei firme nefiind observată introducerea vreunui obiect în mașină de nicio persoană. În concluzie, bijuteriile au fost introduse în România de inculpatul B.O. și au rămas în autoturism în perioada cât inculpatul B.O. s-a aflat la sediul SC G.S.I. SRL.

În plus, instanța de apel reține și transcrierile convorbirilor telefonice din data de 12 mai 2011, purtate de inculpații K.H. și B.O., în care aceștia precizează:

- K.H.: Mâine pleacă C. Noi rămânem aici. Avem și aurul, o să îl vindem.

- B.O.: Dacă se întâmplă ceva, fugim, ce să facem?

Astfel, cu ocazia percheziției domiciliare la locuința inculpatului K.H. acesta a declarat că în cele 13 pachete găsite în dulapul din bucătăria sa se află aur, care îi aparține, fiind cumpărat din România cu suma de 55.000 de euro.

În declarația martorului asistent S.G. și a martorului asistent L.I.C. se arată că inculpatul K.H. a indicat organelor de poliție, tot cu ocazia percheziției domiciliare, că a primit cantitatea de aur de la un anume H.R., primind în schimb suma de 500 dolari SUA.

În declarațiile date la urmărirea penală inculpatul nu a putut indica nici un fel de date pentru ca numitul H.R. să fie identificat și audiat, afirmând că nu știe unde locuiește, nu cunoaște alte date despre el și că trecea din când în când pe la sediul firmei SC G.S. SRL pentru ca ulterior tot în declarațiile date la urmărirea penală inculpatul a arătat că de fapt H.R. nu există, este numai o poreclă.

Că aurul aparține inculpaților B.O. și K.H. este dovedit, așa cum s-a arătat anterior, de procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poliție judiciară din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpaților privind introducerea în țară a bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal coroborat cu procesul verbal de percheziție domiciliară și planșa fotografică cu bunurile ridicate din locuința inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur, cu transcrierile convorbirilor telefonice din data de 12 mai 2011, purtate de inculpații K.H. și B.O., de unde rezultă neechivoc implicarea infracțională a acestora, cum de altfel s-a analizat și detaliat cu prilejul analizării motivelor de recurs formulate de partea civilă și cum corect au fost expuse pe larg în cadrul analizei apelurilor declarate de inculpați de către instanța de apel.

Datele cauzei relevă cu evidență contradicțiile existente atât între afirmațiile succesive ale inculpatului K.H. cât și între declarațiile acestuia și declarațiile celor doi martori audiați de instanța de apel, deși inculpatul K.H. afirmă că în realitate numitul „Re.” nu există, fiind doar o poreclă, iar aurul l-a luat de la S.O., martorul S.O. declară că nu îl cunoaște pe inculpatul K.H., în timp ce existența numitului „Re.” este revelată brusc în fața instanței de apel, acesta susținând că de fapt îl cunoaște pe inculpat din anul 1995, deși existența sa fusese negată de inculpat în declarațiile anterioare; date ce relevă cu prisosință implicarea infracțională a acestora așa încât susținerile părții civile precum și a inculpaților sunt nefondate și nesusținute probator.

Toate aceste aspecte infirmă apărările părții civile și totodată cele formulate de inculpați sub aspectul nevinovăției lor cu privire la infracțiunea de contrabandă așa încât măsura confiscării în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a cantității de 7642,03 grame de aur, este una legală solicitarea formulată de SC G.T.I. SRL, prin care se solicită înlăturarea măsurii confiscării și restituirea cantității de aur este neîntemeiată.

Inculpatul K.H. a invocat ca prim caz de casare incidența dispozițiilor art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., caz de casare însușit și de inculpatul B.O. întrucât instanța nu a fost legal sesizată, urmărirea penală fost efectuată de un organ care a efectuat acte de cercetare potrivit unor reguli de procedură străine statului român, întreaga activitate de cercetare fiind preluată pe cale de comisie rogatorie de către autoritățile judiciare din Turcia, fără a se efectua vreo cenzură a acestora și de asemenea prin audierea investigatorilor sub acoperire s-a încălcat inculpatului dreptul la apărare.

Analiza acestui prim caz de casare raportat la actele dosarului relevă faptul că nu-și găsește aplicabilitatea pentru următoarele considerente:

Principiul universalității (art. 6 C. pen.), consacră aplicarea legii penale române infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

- comiterea în afara teritoriului țării a unei infracțiuni, alta decât cea pentru care ar fi incidentă legea penală, conform principiului realității;

- infracțiunea să fie prevăzută ca atare atât în legea penală română, cât și în legea locului unde s-a săvârșit;

- infractorul să fie cetățean străin sau dacă nu are cetățenie să nu aibă domiciliul în România;

- infractorul să se afle în România de bună voie, ori dacă s-a obținut extrădarea.

Iar potrivit art. 143 C. pen. prin „infracțiune săvârșită pe teritoriul țării” se înțelege orice infracțiune comisă pe teritoriul arătat în art. 142 sau pe o navă ori o aeronavă română. Infracțiunea se consideră săvârșită pe teritoriul țării și atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracțiunii.

De asemenea, potrivit art. 144 C. pen., prin „săvârșirea unei infracțiuni” sau „comiterea unei infracțiuni” se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.

Examinarea acestor texte de lege, relevă clar că susținerile inculpaților nu-și găsesc suport raportându-ne la datele cauzei ne aflăm în prezența unei instanțe legal investite și care a făcut o corectă aplicare a legii penale în raport de activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților.

Faptele cauzei relevă indubitabil că inculpatul K.H. este inițiatorul grupului infracțional, că acesta a efectuat acte de complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în timp ce se afla pe teritoriul României, rezultă cu evidență că faptele inculpatului au fost comise pe teritoriul României astfel că instanța română este competentă să le judece conform art. 3 C. pen. Așa fiind, împrejurarea că autorul infracțiunii de trafic de droguri este inculpatul B.O., iar acesta a procurat drogurile de pe teritoriul altui stat, transportul de droguri fiind capturat mai înainte de a ajunge pe teritoriul României, nu are nicio relevanță asupra competenței instanțelor române de a judeca cauza, atâta vreme cât inițierea și pregătirea infracțiunilor precum și actele de complicitate au avut loc pe teritoriul statului român.

Faptul că în cauza au fost efectuate unele acte prin intermediul comisiei rogatorii nu este de natură să creeze vreun dubiu așa cum susține inculpatul prin apărător, instituția comisiei rogatorii este utilizată în mod frecvent în astfel de situații și ea nu a substituit nici cum cercetarea judecătorească efectuată de instanțele române așa încât în opinia Înaltei Curți această apărare este nejustificată, după cum excesivă este și referirea privind folosirea investigatorilor sub acoperire prin care s-ar fi încălcat dreptul la apărare al inculpaților.

Toată practica în materie relevă că activitatea investigatorului sub acoperire nu poate consta în determinarea unei persoane să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale în scopul obținerii unei probe - interzisă prin dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., ci numai în observarea modului în care se desfășoară activitatea infracțională și punerea la dispoziția organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor și pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. Folosirea investigatorului sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict a unei persoane pentru trafic de droguri nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., dacă făptuitorul a luat hotărârea de a comite și a comis în mod repetat acțiuni specifice traficului de droguri, înainte de începerea activității investigatorului sub acoperire. Analizând probele administrate, prima instanță a reținut în mod corect că, în urma activităților de investigare efectuate pe linia prevenirii și combaterii traficului de droguri, organele de poliție au ajuns la concluzia că inculpații săvârșeau fapte privind traficul de droguri de risc așa încât în opinia Înaltei Curți nu s-a încălcat nici cum dreptul la apărare al inculpaților, intenția și predispoziția infracțională fiind din acest punct de vedere pe deplin dovedită.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. invocat de ambii inculpați și prin care s-a solicitat instanței să dispună admiterea recursului casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză, și achitarea acestora conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de asemenea apreciază că nu este incident.

Cu privire la infracțiunea de criminalitate organizată - prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - și la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu privire la care instanța de fond a considerat că există, că au fost comise de inculpați în forma de vinovăție prevăzută de lege, și se solicită achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte în deplin acord cu celelalte două instanțe constată că împrejurarea că în prezenta cauză sunt trimise în judecată doar două persoane nu exclude existența grupului organizat, ce înseamnă un minimum de membri și o conlucrare în vederea săvârșirii unei infracțiuni, însă condițiile de existență a numărului de membri și structura organizată a acestuia au fost dovedite prin probele administrate în cauză, apărarea inculpaților din acest punct de vedere nefiind relevantă sub aspectul existenței infracțiunii de grup infracțional organizat sub aspectul elementului material al laturii obiective, nu este necesar să fie judecați în același timp, toți membrii grupului infracțional, din materialul probator administrată în cauză rezultând indubitabil că inculpatul K.H. s-a constituit împreună cu B.O., S.K. și H.M. într-un grup cu o structură determinată și roluri prestabilite care să acționeze în mod coordonat în scopul transportului de heroină și aur din data de 11 mai 2010.

Legătura între cei doi inculpați și între H.M. nu poate fi contestată, având în vedere transcrierile convorbirilor telefonice, declarațiile numitului H.M., declarațiile martorului cu identitate protejată, procesul verbal din care reiese că inculpatul B.O. s-a deplasat în localitatea Van, declarațiile martorilor audiați în apel, care relevă împrejurarea că inculpatul B.O. era angajat la SC G.S. SRL.

Vinovăția inculpaților, în raport de întreaga situație de fapt reținută în cauză rezultă din următoarele mijloace de probă:

- notele de redare a comunicărilor interceptate și înregistrate în temeiul Legii nr. 51/1991, privind siguranța națională a României, respectiv procesele-verbale întocmite de anchetatori, din care rezultă că se intenționa introducerea unei cantități importante de heroină pe teritoriul României, din Turcia, această activitate infracțională fiind organizată și finanțată de inculpatul K.H., drogurile urmând să fie transportate mai departe în Olanda;

- procesele-verbale întocmite de anchetatori la datele de 04 mai 2010 și 08 mai 2010 din care rezultă că la începutul lunii mai 2010, inculpatul B.O., sub coordonarea lui K.H., s-a deplasat în zona Van, din Turcia, pentru a contracta achiziționarea unei cantități de heroină;

- declarațiile martorului cu identitate protejată „A.M.” - nume de cod, acesta susținând că, la indicațiile inculpatului K.H., O.B. și S.K. s-au deplasat cu un autoturism în Turcia, în regiunea Diarbakir, de unde au preluat o cantitate de droguri, pe care au transportat-o până în Istanbul, unde erau așteptați de către numitul H.M. și împreună au ascuns drogurile în autocarul condus de acesta din urmă;

- procesul verbal din 30 septembrie 2010 din care rezultă că H.M. a părăsit la data de 09 mai 2010 teritoriul României, la volanul autocarului u numărul de înmatriculare A1 aparținând firmei S.T., ce era coordonată de K.H.;

- documentele obținute de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin comisie rogatorie de la autoritățile judiciare din Turcia, în temeiul dispozițiilor Convenției Europene de Asistență Juridică în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, a Protocolului Adițional la această Convenție, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, a Tratatului bilateral de asistență judiciară în materie penală din 1970, precum și a Convenției contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la Viena la 20 decembrie 1988:

- procesul verbal întocmit de autoritățile turce în data de 11 mai 2010 cu ocazia descoperirii drogurilor în autocarul condus de H.M.;

- procesul verbal de testare M.T. din care rezultă că în urma testului efectuat asupra mostrelor preluate din substanța aflată în cele 40 de pachete în greutate de 20,417 kg descoperite în autocarul cu numărul de înmatriculare A1 s-a obținut avertizarea heroină;

- procesul verbal de luare a declarației lui H.M. din data de 13 mai 2010, acesta susținând că a primit drogurile de la inculpatul O.B. pentru a le transporta în România;

- nota de redare a convorbirii telefonice între inculpatul K.H. și H.M. din data de 11 mai 2010, ora 09:25:59;

- notele de redare a convorbirilor din datele de 11 mai 2010, ora 23:48:18 și 12 mai 2010, ora 00:00:17, purtate între inculpații K.H., B.O. și numitul K.C., ce au fost înregistrate în mod autorizat în mediul ambiental, la scurt timp după ce aflaseră că autoritățile vamale turce descoperiseră în autocarul menționat mai sus cantitatea de 20,417 kilograme heroină, din care rezultă că aceștia erau interesați să afle cine anume i-a trădat, dacă numitul H.M. sau alte persoane cercetate îi vor denunța, discuțiile vizând și modul în care au acționat cu ocazia ascunderii heroinei, cum ar fi trebuit să procedeze pentru ca drogurile să nu fie descoperite, cine s-a ocupat de disimularea efectivă a drogurilor, posibilitățile pe care le au autoritățile pentru a dovedi participarea lor la realizarea acestei tranzacții ilicite cu heroină;

- declarația martorei A.E. dată în fața instanței de apel din care reiese că exista o societate comercială corespondentă în Turcia, transportul la dus și întors fiind făcut cu aceleași trei autocare.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul K.H. a ascultat înregistrările în mediul ambiental, declarând că nu are de formulat obiecțiuni, aceeași poziție fiind adoptată și de inculpatul O.B. În faza cercetării judecătorești, inculpatul O.B. nu a contestat autenticitatea convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, ci doar interpretarea dată de procurori termenilor folosiți de interlocutori în aceste convorbiri; prin urmare instanța de apel a admis cererea inculpaților de efectuare a unei noi traduceri a convorbirilor telefonice din limba turcă în limba română, traduceri ce au fost depuse la dosar la termenul din 13 octombrie 2011 traduceri din care rezultă cu evidență vinovăția inculpaților.

Nu poate fi admisă susținerea inculpaților prin apărători că în cauză este vorba despre o gravă eroare de fapt cu consecința condamnării lor nelegale atât timp cât probele administrate în mod judicios și temeinic în cauză relevă pentru fiecare inculpat în parte contribuția sa la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa aplicarea dispozițiilor art. 345 C. proc. pen. fiind consecința aplicării corecte a legii penale. Fiecare critică adusă de către apărătorul inculpaților a fost judicios analizată și explicată de instanța de fond și apel așa încât nu poate fi admisă ipoteza unei erori de fapt cu consecința achitării acestora, faptele cu privire la care inculpații au fost trimiși în judecată fiind pe deplin dovedite așa încât solicitarea de achitare a inculpaților este una subiectivă care nu se pliază nicicum pe actele dosarului.

Cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicată inculpaților, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și invocat de către recurenții în sensul reducerii pedepselor sau aplicării dispozițiilor prevăzute de art. 86 C. pen., această ultimă solicitare aparținând inculpatului B.O., Înalta Curte apreciază în raport de argumentele prezentate de recurenți că acestea nu sunt incidente în speța de față cu următoarea argumentare:

Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea și a altor persoane în săvârșirea de noi infracțiuni și nu doar a inculpatului.

Ori un astfel de scop - prevenția generală în săvârșirea de noi infracțiuni - nu poate fi atins dacă pentru fapte deosebit de grave îndreptate unor valori pentru care se tinde a fi protejate prin toate măsurile în raport de consecințele pe care le produc traficul de droguri, cu atât mai mult cel de droguri de mare risc; s-ar aplica pedepse care să nu aibă caracter disuasiv.

Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte de o extremă gravitate cum sunt infracțiunile din prezenta cauză sancțiunea aplicată ar fi una modică.

În acord cu prevederile art. 72 C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea și aplicarea acestora se tine seama de cinci criterii:

- dispozițiile din Partea generală a C. pen.;

- limitele de pedeapsă fixate în Partea specială;

- gradul de pericol social al faptei săvârșite;

- persoana infractorului;

- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând considerentele hotărârii judecătorești sub aspectul criteriilor de individualizare, se observă că instanța de apel a făcut în mod pertinent aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. pedepsele sunt corect individualizate în raport de gradul de pericolul social concret și toate celelalte circumstanțe de natură să caracterizeze faptele și pe inculpat.

Modalitatea de executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicată pentru infracțiunile concurente este în acord cu principiul proporționalității având în vedere infracțiunile comise și urmările produse.

Datorită semnificației deosebite și a impactului social pe care le are săvârșirea în societate a unor astfel de infracțiuni nu pot fi valorificate în favoarea inculpaților ca și circumstanțe atenuante, circumstanțele personale ale acestora întrucât au lezat profund valorile sociale concrete ocrotite de lege prin comiterea infracțiunilor cu privire la care au fost condamnați.

La individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere principalul criteriu-gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmând ca celelalte două criterii alăturate și distincte, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale ori gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite a fost apreciat în mod corespunzător de instanța ca fiind ridicat în temeiul motivelor evidențiate în expozitivul sentinței penale recurate și totodată trebuie luată în considerare rezonanța socială a faptelor pentru care au fost condamnați inculpații la nivelul întregii ordini sociale aspecte care au fost avute în vedere pe deplin de instanța de apel.

Atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății inculpații au avut o poziție constant nesinceră, încercând să denatureze adevărul juridic rezultat din materialul probator administrat în cauză și care conturează în mod cert vinovăția acestora în raport cu infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

Din analiza considerentelor hotărârii judecătorești se desprinde concluzia potrivit căreia instanța a apreciat raportat la cele expuse în mod corect că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

În cazul concret față de toate aspectele expuse Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpaților sub nici un aspect, respectiv al reducerii pedepselor sau al aplicării instituției prevăzută de art. 86 C. pen. solicitată de inculpatul B.O. care în raport de infracțiunile pentru care a fost condamnat nici nu pot fi aplicate aceste dispoziții prin operațiunea de individualizare în raport de criteriile expuse hotărârea pronunțată asigură sub acest aspect justul echilibru dintre gravitatea faptei și pedeapsa aplicată așa încât constată că pedepsele au fost corect individualizate motiv pentru care față de toate motivele de recurs formulate și analizate în cauză va respinge ca nefondate recursurile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., partea civilă SC G.T.I. SRL și inculpații K.H. și B.O. împotriva deciziei penale nr. 275/A din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților K.H. și B.O., durata reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2010 la 13 aprilie 2012.

Obligă recurenta parte civilă SC G.T.I. SRL la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenții inculpați K.H. și B.O. la plata sumelor de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2012.