Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3308/2003 AI generated

Transitional applicable law for appeals filed after legislative change: jurisdiction under pre-amendment procedural rules for judgments rendered before new ordinance entry into force

Case Number Decizia nr. 3308/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ordered the remittal of a civil appeal to the Court of First Instance (Judecătoria Roman), ruling that the appellate jurisdiction had been incorrectly exercised by the Supreme Court of Justice; consequently, the appeal against the civil judgment of August 13, 2003, was determined to be invalid at the superior court level and must be processed under the procedural rules in force at the time the lower court decision was rendered. The dispute concerned the procedural regularity of an appeal filed against a civil judgment, specifically addressing whether the case fell under the newly amended appellate jurisdiction or the previous regime. The decisive legal basis was the transitional provision in Article II(3) of Emergency Government Ordinance No. 58/2003 and Article 725(4) of the Civil Procedure Code, which stipulated that judgments pronounced before the ordinance's entry into force on August 28, 2003, remained subject to the appeals routes and deadlines provided by the law in effect when those judgments were pronounced, thereby preserving the pre-amendment procedure where appeals were lodged at the court of first instance for forwardation to the competent court.

Legislator headnote

AI generated

art. 725 pct. 4 C. proc. civ, art. 302 C. proc. civ; Transitional applicable law for appeals filed after legislative change: jurisdiction under pre-amendment procedural rules for judgments rendered before new ordinance entry into force: În cauză, se constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 13 august 2003, deci anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, situație în care în mod corect cererea de recurs a fost depusă la Judecătoria Roman, în temeiul art. 302 C. proc. civ., de unde aceasta urma să fie înaintată instanței competente, potrivit legii în vigoare, la data la care a fost pronunțată.

Keywords

AI generated
transitional provisions article of civil procedure procedural orders transitional justice legislative amendment emergency government ordinance

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Analizând regularitatea sesizării sale, constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, intrată în vigoare – potrivit art. III din aceiași ordonanță – la data de 28 august 2003, „Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”.

De altfel, același mod de reglementare se regăsește și în prevederile art. 725 pct. 4 C. proc. civ., care stabilesc că „Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”.

În cauză, se constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 13 august 2003, deci anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, situație în care în mod corect cererea de recurs a fost depusă la Judecătoria Roman, în temeiul art. 302 C. proc. civ., de unde aceasta urma să fie înaintată instanței competente, potrivit legii în vigoare, la data la care a fost pronunțată.

Așa fiind, în mod greșit dosarul a fost înaintat Curții Supreme de Justiție, în raport cu dispozițiile procedurale sus invocate.

În consecință, se va trimite dosarul la instanța unde a fost înregistrată cererea de recurs, aceasta urmând să-l înainteze instanței competente, potrivit dispozițiilor procedurale anterioare datei de 28 august 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cererea de recurs, formulată de T.I., împotriva sentinței civile nr. 1816 din 13 august 2003, a Judecătoriei Roman, la Judecătoria Roman.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2003.