Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1792/2010 AI generated

Cassation null for re-evaluation of evidence in failed investment investment obligation enforcement under O.U.G. 25/2002

Case Number Decizia nr. 1792/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court declared the cassation appeal null and void, thereby leaving in force the Court of Appeal’s decision which dismissed the appeal and upheld the first-instance judgment rejecting the plaintiff’s claims. The dispute arose from a share purchase agreement where the plaintiff, an investor, sued a Dutch entity for the failure to perform a 1,788,457 USD investment commitment at a privatized company by the 2003 deadline, also seeking contractual penalties. The lower courts had ruled in favor of the defendant, finding that the investment obligations were fulfilled as evidenced by an auditor’s certificate. The cassation court rejected the plaintiff’s attempt to challenge this factual assessment via cassation, holding that the appellant’s arguments regarding the interpretation of loans and capital contributions constituted an impermissible re-evaluation of evidence. Under the Civil Procedure Code, cassation is a limited jurisdictional remedy that does not allow for the reappraisal of facts or evidence; thus, the failure to articulate a valid legal ground based on the strict categories of illegality defined by law rendered the appeal procedurally null.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 25/2002, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ; Cassation null for re-evaluation of evidence in failed investment investment obligation enforcement under O.U.G. 25/2002: Emiterea certificatului privind obligațiile asumate de R.B.G. s-a făcut însă la data de 29 aprilie 2005, depășindu-se termenul stabilit prin art. 8 al contractului, respectiv 30 iunie 2005.

Keywords

AI generated
grounds for cassation investment loan interpretation of a judgment capital company law of obligations nullity of agreements and decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta R.R.B. Olanda solicitând obligarea pârâtei la efectuarea investiției în sumă de 1.788.457 dolari SUA la SC P. SA Baia Mare, investiție nerealizată până la scadența din 31 decembrie 2003, asumată conform prevederilor clauzei 8.10 lit. a) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 octombrie 1998, completat cu actul adițional nr. 1 din 28 iulie 1999, obligarea pârâtei la plata sumei de 533.537 dolari SUA, reprezentând penalități aferente neefectuării investițiilor asumate conform prevederilor clauzei 8.10 lit. a) din contract și calculate conform clauzei din contract, prin aplicarea procentului de 30 % din suma neinvestită la sfârșitul celui de-al 5-lea an de investiție.

Prin sentința comercială nr. 4878 din 25 martie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, legal timbrat, reclamanta A.V.A.S., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii cum a fost formulată.

Prin Decizia comercială nr. 391 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul formulat, ca nefondat.

A reținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică aplicând corespunzător dispozițiile art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 25/2002 la situația de fapt atunci când a constatat că investițiile au fost efectuate până la 31 decembrie 2003, conform prevederilor contractuale și obiectivelor menționate în anexa 7 la contract, în acest sens făcând dovadă certificatul din 29 august 2005 și expertiza contabilă efectuată, în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând nelegalitatea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

A arătat că instanța de apel a reținut greșit că prin certificatul din 29 august 2005 întocmit de SC E. SRL se confirmă realizarea integrală a investițiilor, întrucât împrumutul în sumă de 3.450.000 dolari SUA acordat de cumpărător societății nu poate fi luat în considerare ca investiție realizată deoarece nu a făcut obiectul aportului de capital social al SC P. SA.

În acest sens a dezvoltat situația contractelor de împrumut și raportându-se la Hotărârea nr. 13 din 29 iunie 2001 a Consiliului de Administrație al SC P. SA și la concluziile expertizei contabile pe care le apreciază ca eronate, a arătat că, în realitate, majorarea capitalului social, ca investiție nu s-a realizat din aceste surse și efortul investitorului ci din propriile surse ale societății privatizate respectiv din contractele de împrumut din data de 1 iulie 1999 și 5 iulie 2000, la care se adaugă dobânda aferentă.

Totodată, certificarea îndeplinirii obligațiilor asumate de investiții asumate de cumpărătorul R.B.G. prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 octombrie 1998 și actul adițional din 28 iulie 1999 s-a făcut prin auditare, fiind eliberat Certificatul din 29 august 2005, întocmit de auditorul financiar independent SC E. SRL, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Emiterea certificatului privind obligațiile asumate de R.B.G. s-a făcut însă la data de 29 aprilie 2005, depășindu-se termenul stabilit prin art. 8 al contractului, respectiv 30 iunie 2005.

Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, din oficiu a pus în discuție excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Din observarea criticilor formulate de recurentă se constată că deși aceasta a indicat drept motiv de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la hotărârea pronunțată fără temei legal sau cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, aceasta își exprimă nemulțumirea față de modul de interpretare a probelor administrate, situație care nu se încadrează în acest motiv de nelegalitate, nici în celelalte motive limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv care să permită reaprecierea probelor.

Așa fiind, dând eficiență textului de lege invocat, se va admite excepția și se va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta A.V.A.S., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 391 din 27 octombrie 2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.