Inadmissibility of revision against non-merits appellate decision regarding annulment of arbitral award
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by the railway company as inadmissible, thereby leaving the prior appellate decision intact. The case involved a procedural challenge to a commercial court decision that had annulled an arbitral award and remanded the dispute to the administrative and fiscal section for substantive review; the petitioner argued this decision conflicted with a separate civil judgment regarding an illegality exception, thereby violating the res judicata principle. The court held that the decision under review did not fall within the category of appellate judgments eligible for revision under Article 322(1) of the Code of Civil Procedure because it did not re-examine the merits or establish a different factual or legal situation compared to prior instances, but merely annulled the arbitral award for jurisdictional reasons.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 322 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of revision against non-merits appellate decision regarding annulment of arbitral award: Așa fiind, constatând neîndeplinite cerințele art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire îndreptată împotriva menționatei hotărâri.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 2 decembrie 2009, revizuienta Compania Națională de CF C.F.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC S.I. SA, anularea deciziei nr. 2725, pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 noiembrie 2009 în Dosarul nr. 6895/2/2007, invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu motivarea că decizia atacată este potrivnică sentinței civile nr. 942 din 25 martie 2008, pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.
În vederea soluționării cererii de revizuire s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită, prin care Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta SC S.I. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 193 din 7 noiembrie 2008, pronunțată de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, pe care a modificat-o, în sensul că a admis acțiunea în anulare formulată de reclamantă împotriva sentinței arbitrale nr. 135 din data de 13 iunie 2007, pronunțată de C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R., pe care a anulat-o și a trimis cauza spre competentă soluționare, pe fond, Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul și nu încalcă principiul puterii de lucru judecat rezultat din aplicarea sentinței civile nr. 942 din 25 martie 2008, pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București în soluționarea excepției de nelegalitate, invocată de SC S.I. SA
Este de observat că, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., pentru a se putea cere anularea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, respectiv să fi stabilit o altă situație de fapt decât cea reținută în fazele anterioare, sau aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările ce fuseseră deja stabilite, dând, în oricare dintre aceste ipoteze, o altă dezlegare judecății decât cea realizată până în acel moment, or decizia Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2725, pronunțată la data de 4 noiembrie 2009, în Dosarul nr. 6895/2/2007, prin care s-a anulat sentința arbitrală nr. 135 din 13 iunie 2007, pronunțată de C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R. și s-a trimis cauza spre competentă soluționare, pe fond, Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, nu se înscrie în categoria hotărârilor instanțelor de recurs ce pot forma obiect al revizuirii.
Așa fiind, constatând neîndeplinite cerințele art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire îndreptată împotriva menționatei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta CN C.F.C.F.R. SA București cu privire la decizia nr. 2725 din 4 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 6895/2/2007, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.