Correction of material error in court minutes; distinction between clerical mistakes and substantive legal assessments of evidence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the lower court decisions that rejected the request for correction of a material error and awarded the opposing parties 1,000 RON in attorney's fees. The dispute concerned a procedural request under Article 281 of the Code of Civil Procedure to rectify a tribunal's minutes, which incorrectly recorded a property certificate as an original when it was actually a copy; the appellant argued this constituted a material error and claimed violations of the right to defense due to the refusal to postpone proceedings for hiring a qualified defender. The Supreme Court ruled that the disputed mention resulted from the court's substantive legal assessment of the document rather than a clerical mistake, thus failing to meet the requirements for correcting material errors, and determined that no violation of the right to defense occurred because the appellant had sufficient time and the option to file written pleadings, rejecting the grounds for lack of reasoning and infringement of procedural rights under Articles 304(7) and 304(5) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 281 C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 156 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 274 alin. (1) C. proc. civ; Correction of material error in court minutes; distinction between clerical mistakes and substantive legal assessments of evidence: În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că între dispozitivul deciziei atacate și considerentele acesteia, referitoare la faptul că documentul prezentat tribunalului la data de 13 iunie 2006, existent la dosarul cauzei, a fost în realitate o copie, există o contradicție și că instanța de apel, prin refuzul de a amâna judecata la solicitarea apelantului, prin cererea transmisă de acesta pentru termenul din data de 25 noiembrie 2009, i-a încălcat dreptul la apărare, aspecte ce pot fi încadrate, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 5 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 aprilie 2009, reclamantul M.D. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 13 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în Dosarul nr. 26/1259/2006, în sensul că în menționata încheiere a fost trecut, în mod greșit: „avocat T.P., pentru reclamant, prezintă la dosar originalul înscrisului depus în copie la fila 85 din dosar reprezentând Certificat de proprietate”, deși corect ar fi trebuit trecut: „avocat T.P., pentru reclamant prezintă la dosar o copie a înscrisului depus în copie la fila 85 din dosar, reprezentând Certificat de proprietate”, invocând în drept dispozițiile art. 281 C. proc. civ.
Prin încheierea pronunțată la data de 19 mai 2009, Tribunalul Comercial Argeș a respins cererea reclamantului, cu motivarea că aspectele susținute de acesta nu constituie eroare materială, în sensul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ.
Apelul formulat de reclamant împotriva încheierii tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești, prin decizia nr. 115, pronunțată la data de 2 decembrie 2009.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a apreciat ca fiind corectă soluția instanței de fond de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale, formulată în cauză, întrucât mențiunea din încheierea din data de 13 iunie 2006 a fost rezultatul aprecierii primei instanțe asupra înscrisului depus de reclamant, prin avocat, la dosar, deci nu este o eroare materială, independentă de vreo judecată asupra caracterului documentului depus.
Instanța de apel a reținut, de asemenea, că ulterior încheierii de ședință din data de 13 iunie 2006, prin care s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii în Dosarul Tribunalului Comercial Argeș nr. 26/1259/2006, a fost pronunțată sentința nr. 365 din 20 iunie 2006, care a fost schimbată, în tot, prin decizia Curții de Apel Pitești nr. 108/A-C din 6 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3694/46/2006, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, în considerentele deciziei analizându-se mențiunea din încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 iunie 2006, referitoare la depunerea exemplarului original al Certificatului de proprietate, statuându-se că respectivul înscris nu a fost prezentat în original, în pofida susținerilor primei instanțe.
Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelantul - reclamant, fără a indica temeiul de drept al cererii sale.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că între dispozitivul deciziei atacate și considerentele acesteia, referitoare la faptul că documentul prezentat tribunalului la data de 13 iunie 2006, existent la dosarul cauzei, a fost în realitate o copie, există o contradicție și că instanța de apel, prin refuzul de a amâna judecata la solicitarea apelantului, prin cererea transmisă de acesta pentru termenul din data de 25 noiembrie 2009, i-a încălcat dreptul la apărare, aspecte ce pot fi încadrate, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 5 C. proc. civ.
Intimații au invocat, prin întâmpinarea formulată în cauză, prioritar, excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes a recurentului, iar, în situația în care cererea de recurs va fi analizată pe fondul ei, au solicitat, respingerea acesteia, având în vedere că îndreptarea erorii materiale în discuție vizează o încheiere pronunțată printr-o cauză soluționată irevocabil, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1523 din 25 aprilie 2007, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat.
Astfel, între ipotezele în conformitate cu care se poate ajunge la o nemotivare a hotărârii adoptate de instanță, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7, figurează și cea referitoare la contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente.
Este de observat că instanța de control judiciar a confirmat soluția respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale formulată în cauză pentru neîndeplinirea cerințelor art. 281 C. proc. civ., argumentând în susținerea soluției de respingere a apelului, cuprinsă în dispozitiv, că mențiunea din încheierea de ședință ce se solicită a fi rectificată a fost rezultatul aprecierii instanței asupra înscrisului depus de reclamant, prin avocat, la dosar, deci nu este o eroare materială, independentă de vreo judecată asupra caracterului documentului depus, așa încât nu se justifică critica contrarietății între dispozitiv și considerente - referirile la constatările ce s-au făcut într-o judecată anterioară asupra Certificatului de proprietate, nefiind de natură a susține, pentru argumentul invocat, incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Examinarea actelor și lucrărilor dosarului relevă că instanța de apel a respins, prin încheierea pronunțată la data de 25 noiembrie 2009, cererea apelantului de amânare a judecății apelului pentru a-și angaja apărător calificat, cu motivarea că, de la data declarării apelului, respectiv 5 iunie 2009 și până la acest termen, apelantul a avut un timp rezonabil, în acest scop, dar, pentru a-i da posibilitate să formuleze în scris apărările sale, a amânat pronunțarea la data de 2 decembrie 2009, când a pronunțat decizia atacată.
Având în vedere că art. 156 C. proc. civ. prevede posibilitatea acordării de către instanță a unui termen pentru lipsă de apărare și nu o obligativitate în acest sens, valorificarea unei astfel de cereri depinzând de aprecierea exclusivă a instanței care evaluează circumstanțele acesteia, nu se poate reține, din această perspectivă, în speță, că apelantului i s-a încălcat dreptul la apărare, cu atât mai mult cu cât instanța a amânat pronunțarea, nefiind așadar prejudiciat sub aspectul lipsei unei apărări calificate, deoarece avea posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, aspecte ce înlătură incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză și în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurentul să plătească intimaților - pârâți cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat astfel cum au solicitat și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar (filele 53 - 54).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva deciziei nr. 115/A - COM din 2 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul - reclamant să plătească intimaților - pârâți suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.