Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 105/2010 AI generated

Lapse of cassation appeal due to procedural dormancy

Case Number Decizia nr. 105/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Appeal and Justice ordered the lapse (perimare) of the cassation appeal (contestație în anulare) filed by the applicant, rendering the decision irrevocable and leaving the lower court’s prior ruling in force. The dispute involved a procedural challenge to a High Court decision that had previously declared null and void an earlier appeal; the specific issue was the expiration of the procedural deadline for hearing the pending case. The Court applied Articles 248 and 252 of the Civil Procedure Code, determining that the case had remained dormant for more than six months due to the party's inaction without any invoked grounds for suspension or interruption, thereby mandating the ex officio declaration of lapse under Article 254, which renders all procedural acts performed by the instance court ineffective.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, Art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 252 alin. (1) C. proc. civ, art. 254 alin. (1) C. proc. civ; Lapse of cassation appeal due to procedural dormancy: The dispute involved a procedural challenge to a High Court decision that had previously declared null and void an earlier appeal; the specific issue was the expiration of the procedural deadline for hearing the pending case. The Court applied Articles 248 and 252 of the Civil Procedure Code, determining that the case had remained dormant for more than six months due to the party's inaction without any invoked grounds for suspension or interruption, thereby mandating the ex officio declaration of lapse under Article 254, which renders all procedural acts performed by the instance court ineffective.

Keywords

AI generated
procedural deadline grounds for cassation article of civil procedure hearing of the parties reopening of proceedings in absentia lapse of enforcement

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Serves as the main legal ground for declaring the appeal lapsed due to the case remaining dormant for six months due to the party's inaction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra perimării recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3124 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a constatat nul recursul declarat de revizuientul G.H. împotriva Deciziei civile nr. 20/COM din 7 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

împotriva acestei decizii, G.H. a formulat la data de 27 octombrie 2008 contestație în anulare.

Prin încheierea de ședință din 19 mai 2009, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar prin referatul din 23 noiembrie 2009, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării cererii de recurs.

Cauza a rămas suspendată mai mult de șase luni, astfel că, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția perimării judecării recursului, reținând următoarele:

Art. 248 alin. (1) C. proc. civ., declară perimată orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare rămasă în nelucrare din vina părții timp de șase luni. Prin urmare pentru a opera perimarea trebuie examinată îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 248 C. proc. civ. și în acest sens se constată că înalta Curte a fost investită cu o cerere care a declanșat calea de atac a recursului, că după suspendarea judecății pricina a rămas în nelucrare timp de șase luni și că înainte de împlinirea acestui termen nu s-a cerut de părțile în proces reluarea judecării recursului. Se mai constată că nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.

În acest context, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ. „perimarea se constată din oficiu...” pe cale de excepție întrucât normele care reglementează această sancțiune procedurală sunt de ordine publică, partea neformulând nici o apărare cu privire la această excepție, deși a fost legal citată.

În consecință, față de cele ce preced urmează să se constate perimat recursul, cu consecința prevăzută de art. 254 alin. (1) C. proc. civ., text ce declară ineficiente toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală și în consecință imposibilității analizării pe fond a cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul G.H. împotriva Deciziei nr. 3124 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.