Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4922/2011 AI generated

Suspension of tax procedure pending criminal investigation: revocation of stay after discontinuation of proceedings against legal representative

Case Number Decizia nr. 4922/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, reversed the Court of Appeal’s judgment, and annulled the tax authority’s 2010 decision suspending the resolution of a fiscal contest, ordering the authority to immediately adjudicate the case on the merits; however, the claim for daily penalty payments was dismissed as unfounded. The dispute centered on whether the tax authority’s suspension of the administrative procedure regarding a significant excise tax assessment was lawful given pending criminal investigations into tax evasion involving the taxpayer and its commercial partners. The decisive legal basis was Article 214(1) of the Fiscal Procedure Code, which permits suspension when criminal findings may have a decisive impact on the administrative outcome; the Court held that since the criminal investigation against the taxpayer’s legal representative had ended without establishing guilt, the prerequisite for suspension no longer existed, whereas investigations involving third-party buyers did not justify maintaining the suspension for the taxpayer’s own liability.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 lit. e) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 3041 C. proc. civ, art. 305 C. proc. civ, art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 19 alin. (2) C. proc. pen; Suspension of tax procedure pending criminal investigation: revocation of stay after discontinuation of proceedings against legal representative: Recurenta a susținut că nu mai subzistă motivele pentru care s-a suspendat contestația sa administrativă, deoarece prin rezoluția din 29 aprilie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de administratorul societății recurente, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta.

Keywords

AI generated
tax evasion proceedings suspension of investigation discontinuation of proceedings code of criminal procedure revocation of a permit tax authority

Cited Legislation

AI generated
art. 9 lit. e) din Legea nr. 241/2005
SRL Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 9 lit. e) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
SRL Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 9 lit.
art. 3041 C. proc. civ
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
art. 305 C. proc. civ
În recurs reclamanta a depus ca act nou, în temeiul art. 305 C. proc. civ., copia rezoluției din 29 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pronunțată în Dosarul nr.
art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
reprezintă o reglementare similară celei cuprinse în art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întâietatea rezolvării acțiunii penale fiind în mod evident justificată și consacrată ca atare și de prevederile art.
art. 19 alin. (2) C. proc. pen
civ., întâietatea rezolvării acțiunii penale fiind în mod evident justificată și consacrată ca atare și de prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen.
art. 22 alin. (1) C. proc. pen
De altfel, art. 22 alin. (1) C. proc. pen.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 413 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC M.D.S.F. SRL, în contradictoriu cu pârâtul, Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., D.G.S.C., privind anularea deciziei din 2 iunie 2010 emisă de A.N.A.F., prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației fiscale formulate împotriva deciziei de impunere din 28 septembrie 2009, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală și obligarea A.N.A.F. la soluționarea pe fond a contestației fiscale, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel, examinând legalitatea măsurii adoptate de pârâtă prin decizia din 2 iunie 2010, a constatat că sunt întrunite cerințele impuse de art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., în cauză existând indiciile săvârșirii unei infracțiuni cu înrâurire hotărâtoare asupra soluției.

În acest sens, s-a reținut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări față de reprezentanții legali ai SC M.D.S.F. SRL Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 9 lit. e) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2).C. pen., ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Constanța din data de 8 mai 2009.

Sesizarea din oficiu se referea la livrarea fictivă, în perioada ianuarie 2008-februarie 2009, de produse energetice în regim scutit de plata accizei, către clientul SC B.N.C.S.T. SRL.

Cu privire la SC B.N.C.S.T. SRL și SC D.I. SRL s-a reținut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări față de învinuitul G.Z.G., administrator la SC B.N.C.S.T. SRL Constanța și G.P. și N.I., administratori la SC D.I. SRL sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. f) din Legea nr. 241/2005, constând în achiziționarea de la diverși furnizori, printre care și SC M.D.S.F. SRL de produse energetice, în regim scutit de la plata accizei, fără ca operațiunile comerciale să fie înregistrate în evidența contabilă și respectiv sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin declararea fictivă a sediului social.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. a comunicat faptul că relațiile comerciale dintre SC M.D.S.F. SRL, SC B.N.C.S.T. SRL, SC R.S. SRL, SC M.S. SRL și SC S.T.N. SRL fac obiectul Dosarului penal nr. 182/P/2009, cercetările fiind în faza actelor premergătoare.

În acest context, Curtea de apel a constatat legalitatea măsurii suspendării contestației adoptată de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F prin decizia din 2 iunie 2010, având în vedere efectuarea cercetărilor penale în legătură cu activitatea societății comerciale reclamante și a celor cu care aceasta a avut raporturi comerciale.

II. Instanța de recurs

1. Criticile reclamantei

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC M.D.S.F. SRL Constanța, societate în reorganizare, prin administrator special și judiciar, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit s-a dispus soluționarea contestației sale din 28 octombrie 2009, prin decizia din 2 iunie 2010 a A.N.A.F., D.G.S.C., măsură menținută prin sentința nr. 413 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, deși recurenta a respectat normele și obligațiile ce-i reveneau în calitate de antrepozitar autorizat, în privința vânzării de carburant scutit de plata accizelor și nu a încălcat normele penale, acesta fiind motivul pentru care a solicitat să-i fie soluționată pe fond contestația.

Recurenta a susținut că nu mai subzistă motivele pentru care s-a suspendat contestația sa administrativă, deoarece prin rezoluția din 29 aprilie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de administratorul societății recurente, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta.

A învederat recurenta că în relația de vânzare-cumpărare produse energetice în regim scutit de la plata accizelor, ea și-a respectat obligațiile legale, culpa sustragerii de la plata accizei pentru motorina vândută aparținând SC B.N.C.S.T. SRL, față de al cărei reprezentant legal se continuă cercetările în Dosarul penal nr. 907/P/2009 și SC D.I. SRL, ai cărei reprezentanți legali au fost trimiși în judecată în Dosarul penal nr. 945 /P/2009.

A concluzionat recurenta că nu poate fi ținută să răspundă pentru faptele, chiar și penale, comise de reprezentanții societăților comerciale cărora le-a vândut produse energetice, respectiv pentru utilizarea motorinei scutită de la plata accizelor și în alte scopuri decât cel de combustibil pentru motor de navigație maritimă, declarat în fața antrepozitarului fiscal.

S-a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.

2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia nr. 158 din 2 iunie 2010 intimata A.N.A.F., D.G.S.C. a dispus suspendarea contestației administrative formulată de recurenta-recurentă SC M.D.S.F. SRL împotriva deciziei de impunere privind obligații suplimentare de plată din 28 septembrie 2009 emisă de A.N.A.F., Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța pentru accize în valoare de 16.603.574 RON și 5.566.642 RON accesorii aferente.

Măsura suspendării soluționării contestației administrative s-a dispus de către organele fiscale în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., deoarece „organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă”.

Curtea de Apel Constanța a respins cererea societății de anulare a deciziei din 2 iunie 2010 a A.N.A.F. și de înlăturare a măsurii suspendării soluționării contestației administrative, având în vedere că Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța începuse cercetările față de reprezentantul legal al recurentei pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prin livrarea fictivă de produse energetice scutite de la plata accizelor în perioada ianuarie 2008-februarie 2009, dar și faptul că s-au început cercetări în legătură cu relațiile comerciale dintre recurentă și beneficiarii produselor, de către D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 182/P/2009.

Instanța de fond a apreciat corect că erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., existând interdependența între posibilul caracter penal al faptelor investigate și stabilirea corectă a obligațiilor bugetare în sarcina contribuabilului.

În recurs reclamanta a depus ca act nou, în temeiul art. 305 C. proc. civ., copia rezoluției din 29 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pronunțată în Dosarul nr. 1018/P/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de fostul administrator al recurentei, întrucât fapta de evaziune fiscală pentru care a fost cercetat nu a fost săvârșită de acesta.

În plus, s-a precizat de către recurentă că Dosarul nr. 182/P/2009 instrumentat de D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se află în faza actelor premergătoare.

În materie fiscală dispozițiile art. 214 C. proc. fisc. reprezintă o reglementare similară celei cuprinse în art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întâietatea rezolvării acțiunii penale fiind în mod evident justificată și consacrată ca atare și de prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen.

De altfel, art. 22 alin. (1) C. proc. pen. prevede că „hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia”.

Cele statuate în materie civilă își găsesc justificarea, pentru identitate de rațiune și în materie fiscală, în privința suspendării facultative a procedurii de soluționare a contestației formulate împotriva actelor administrativ-fiscale.

Adoptarea măsurii suspendării este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care ar avea o constatarea, de către organele competente, a elementelor constitutive ale unei infracțiuni, asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În speță însă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de singurul reprezentant al recurentei, constatându-se că acesta nu a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală în legătură cu produsele energetice scutite de la plata accizelor, comercializate de recurentă, astfel că motivul principal care a condus la suspendarea soluționării contestației administrative a recurentei, în temeiul art. 214 C. proc. fisc., nu mai subzistă.

Împrejurarea că față de reprezentanții societăților care au cumpărat produse scutite de la plata accizelor de la recurentă, s-au început acte premergătoare cercetării penale în Dosarul nr. 182/P/2009 al D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fostul administrator al recurentei având calitatea de „martor” în acea cauză, nu justifică menținerea măsurii suspendării contestației administrative, dispozițiile art. 214 C. proc. fisc. vizând în mod evident posibila săvârșire de infracțiuni de către reprezentanții sau prepușii societății în cauză și nu de către cei care reprezentau sau săvârșeau acte de comerț în numele partenerilor contractuali.

De altfel, este și în interesul organelor fiscale să clarifice situația recurentei-contestatoare care, potrivit deciziei de impunere din 22 septembrie 2009 datorează bugetului de stat 22.170.216 RON reprezentând accize și majorări de întârziere, neexistând nici o rațiune pentru întârzierea soluționării contestației, care are drept consecință și întârzierea executării obligațiilor bugetare suplimentare stabilite în sarcina acesteia.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va modifica sentința atacată și va anula decizia din 2 iunie 2010 emisă de intimata A.N.A.F., pe care o va obliga să soluționeze contestația administrativă a recurentei înregistrată din 28 octombrie 2009.

Se va respinge însă ca neîntemeiată cererea recurentei privind obligarea intimatei A.N.A.F. la plata penalităților de întârziere de 1.000 RON/zi, întrucât, organele fiscale au dreptul de a aprecia asupra incidenței art. 214 C. proc. fisc., nimeni neputând fi pedepsit că și-a valorificat un drept prevăzut de lege.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat deja, atât organele fiscale, cât și instanța de fond au considerat în mod judicios că se impunea suspendarea contestației administrative, însă în recurs s-a făcut dovada terminării cercetării penale, fără să se fi reținut săvârșirea vreunei infracțiuni de către reprezentantul recurentei, astfel că măsura dispusă nu mai avea justificare nici legală, nici rațională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC M.D.S.F. SRL Constanța prin administrator judiciar împotriva sentinței nr. 413 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei SC M.D.S.F. SRL.

Anulează decizia din 2 iunie 2010 emisă de intimata Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. și obligă această autoritate la soluționarea contestației fiscale înregistrată din 28 octombrie 2009.

Respinge cererea de obligare a pârâtei A.N.A.F. la plata penalităților de 1.000 RON pe zi de întârziere, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2011.