Recognition of refugee status under O.G. 105/1999 and sufficiency of witness testimony in lieu of official documents

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, anularea hotărârii din 26 februarie 2010 emisă de către pârâtă, prin care i s-a respins ca nefondată cererea de stabilire a calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, precum și obligarea acesteia să-i stabilească calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că cererea sa pentru stabilirea calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 a fost respinsă în mod nejustificat de către pârâtă pe motivul ca nu ar face dovada cu înscrisuri oficiale a situației invocate, declarațiile martorilor fiind contradictorii în ce privește data pretinsă de începere a refugiului, respectiv iunie 1941.

Reclamantul a mai susținut că sora sa, care s-a refugiat în aceiași zi cu el, beneficiază de prevederile legii, în baza declarațiilor acelorlași martori.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 25 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului N.I., și, în consecință, a anulat hotărârea din 26 februarie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Arad și a obligat-o pe aceasta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999.

În motivarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat, în esență, că sunt credibile declarațiile martorilor cu privire la motivul refugiului familiei reclamantului, respectiv persecuția politică, și că, din coroborarea acestora, rezultă că reclamantul a fost nevoit să se refugieze de pe raza satului de domiciliu în perioada iunie 1941-august 1944.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe neconcludente și a subliniat neconcordanțe existente între declarațiile martorilor, înscrisurile și susținerile intimatului-reclamant.

A mai arătat că sentința recurată nu stabilește perioada în care reclamantul ar fi fost refugiat, astfel încât nu se poate calcula indemnizația lunară cuvenită în temeiul art. 2 din O.G. nr. 105/1999.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile recurentei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Înalta Curte constată că, în speță, intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori.

Or, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerințele prevăzute de lege, sunt concludente și pertinente.

În speță, au fost depuse declarațiile autentificate ale martorilor T.T., C.A., O.I. și N.P., trei dintre aceștia beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, și s-a administrat proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii O.I. și N.P.

Din coroborarea probelor astfel administrate rezultă cu evidență faptul că reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinții și frații săi, să se refugieze în satul S., comuna S., județul Cluj, în luna iunie 1941, revenind în satul său natal, R., județul Cluj, în cursul lunii august 1944, motivul refugiului fiind persecuțiile din motive etnice, fără a rezulta neconcordanțele susținute de către recurenta-pârâtă.

Totodată, atât din susținerile intimatului-reclamant, cât și din martorilor, rezultă că ei s-au aflat în refugiu, în aceeași perioadă și în aceeași localitate, beneficiind de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, iar intimatului nefiindu-i recunoscute aceste drepturi.

Astfel, rezultând cu prisosință atât persecuția la care intimatul-reclamant a fost supus, cât și perioada refugiului acestuia, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanță a admis acțiunea acestuia, în condițiile în care, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul-intimat este îndreptățit să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare refugiului, respectiv iunie 1941-august 1944, perioadă pe care recurenta are datoria de a o lua în considerare la stabilirea drepturilor aferente.

2. Soluția instanței de recurs

Pentru aceste motive, neexistând motive de reformare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către Casa Județeană de Pensii Arad împotriva sentinței civile nr. 25 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.