Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4759/2011 AI generated

Six-month secondment of penitentiary official dismissed as moot after administrative revocation

Case Number Decizia nr. 4759/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Prison Service (ANP) and modified the lower court’s judgment, dismissing the plaintiff’s action as moot. The dispute concerned a challenge to an administrative decision ordering the six-month secondment of a special-status public official from one penitentiary to another; although the first-instance court had annulled the decision for procedural irregularities, the ANP communicated during the proceedings that it had subsequently revoked the impugned order, rendering the litigation objectless. Relying on Article 304(9) and Article 312 of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that the first instance erred in examining the substantive legality of the act without addressing the revocation documents submitted by the defendant, thereby establishing that the cause remained without object under the applicable procedural rules.

Legislator headnote

AI generated

art. 55 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, art. 312 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Six-month secondment of penitentiary official dismissed as moot after administrative revocation: au fost invocate dispozițiile art. 3041 și art. 312 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului formulat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate ca rămasă fără obiect.

Keywords

AI generated
administrative revocation of decision administrative status of officials procedural orders suspension of prison sentence dismissal of civil servant civil status

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.P., anularea deciziei din 28 iulie 2010 a Directorului General al A.N.P.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia din 28 iulie 2010 a directorului general al A.N.P., care i-a fost comunicată la data de 31 iulie 2010, a fost detașat pentru o perioada de 6 luni pentru a exercita atribuțiile funcției de consilier juridic la nivelul Penitenciarului G., județul Cluj, fără a fi încunoștințat anterior cu privire la acest demers.

Reclamantul a criticat măsura astfel dispusă, invocând atât faptul că aceasta ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor Ordinului Ministrului Justiției nr. 2854/C/2004 și ale procedurii din Manualul Procedurii aprobat la nivelul A.N.P., cât și aspecte legate de netemeinicia acesteia în contextul situației sale personale și a volumului de activitate a celor două penitenciare.

În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare, Grupa sindicală Botoșani, solicitând, pe fond, admiterea cererii reclamantului în sensul anulării deciziei de detașare contestate, ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 249 din data de 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de către reclamantul D.I. și, în consecință, a anulat decizia din 28 iulie 2010 a Directorului General al A.N.P., admițând și cererea de intervenție formulată de către Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare, Grupa sindicală B.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, examinând actul contestat prin prisma dispozițiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din A.N.P. și ale procedurii „Detașarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor”, aprobată prin decizia din 4 iulie 2008 a A.N.P., a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada că a fost parcursă etapa inițierii procedurii de detașare, prevăzută de procedura sus-menționată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A.N.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că în mod eronat instanța de fond a anulat decizia atacată, întrucât anterior pronunțării, la data de 1 noiembrie 2010, a fost comunicat instanței că decizia directorului general din 2010 a fost revocată prin decizia din 29 octombrie 2010 solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041 și art. 312 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului formulat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate ca rămasă fără obiect.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat și urmează a fi admis, având în vedere următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant l-a constituit decizia din 28 iulie 2010 emisă de Directorul General al A.N.P., prin care acesta a fost detașat pentru o perioadă de 6 luni, pentru a exercita atribuțiile funcției de consilier juridic la nivelul Penitenciarului G., județul Cluj.

Instanța de fond a procedat la examinarea legalității deciziei contestate în raport de prevederile legale incidente în cauză, reținând încălcarea prevederilor procedurii din manualul de proceduri al sistemului penitenciar aprobat prin decizia din 4 iulie 2008, în sensul că nu a fost parcursă etapa inițierii procedurii.

Anterior pronunțării acestei sentințe, recurenta A.N.P. a comunicat instanței, prin adresa din 1 noiembrie 2010, înregistrată la data de 4 noiembrie 2010, faptul că decizia atacată de reclamant a fost revocată prin decizia din 29 octombrie2010.

Instanța de control judiciar constată că în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității actului administrativ atacat, fără a analiza documentele depuse de către pârât, din care rezultă faptul că decizia de detașare atacată a fost revocată și în consecință cauza a rămas fără obiect.

Astfel fiind, reținând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul formulat și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de către A.N.P. împotriva sentinței civile nr. 249 din data de 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.