Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1306/2014 AI generated

Duplicate cassation appeal against an irrevocable appellate decision: inadmissibility under the uniqueness of appeal rights.

Case Number Decizia nr. 1306/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the original claim as unfounded. The dispute concerned a labor conflict where a former employee sought a court order compelling his former employer to issue a certificate stating that his work as an electromechanic starting in 1968 qualified as Group II work (hazardous conditions) for pension purposes. The decisive legal basis was the principle of the uniqueness of the right to appeal and the rules governing the scope of cassation appeals under Article 299(1) and Article 377(2) pt. 4 of the Code of Civil Procedure, which establish that decisions rendered by an appellate court are irrevocable and not subject to further cassation; consequently, the second appeal filed against the final appellate decision was procedurally barred.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 129 din Constituție, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ, art. 312 alin. (3) C. proc. civ; Duplicate cassation appeal against an irrevocable appellate decision: inadmissibility under the uniqueness of appeal rights: Înalta Curte, astfel învestită, la termenul din 7 mai 2014, a invocat excepțiile înadmisibilității și nulității recursului și, analizând, cu prioritate excepția inadmisibilitâții, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,o va admite și va respinge recursul, ca inadmisibil.

Keywords

AI generated
procedural rights article of civil procedure established right pension rights appealability of remand decision grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 31335/3/2011, reclamantul M.C. a chemat în judecata pe pârâta SC R. SA, solicitând instanței ca aceasta să fie obligată să emită o adeverință din care să reiasă că activitatea pe care a desfășurat-o ca salariat, începând din anul 1968, în funcția de electromecanic, în condiții grele, se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 661 din 22 ianuarie 2013, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 4584 din 4 octombrie 2013 a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 661 din 22 ianuarie 2013 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

La data de 29 noiembrie 2013, reclamantul M.C. a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție o nouă cerere de recurs, susținând că la Curtea de Apel București a depus înscrisuri în sprijinul dovedirii pretențiilor sale, care nu au fost avute în vedere de instanță, că a omis să indice temeiul de drept al recursului și că a solicitat termen pentru a-și preciza cererea și pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de pârâta SC R. SA.

Prin cererea de recurs înregistrată pe roiul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul a solicitat casarea hotărârilor Tribunalului București și Curții de Apel București și trimiterea cauzei, spre rejudecare, în raport de înscrisurile depuse.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 31335/3/2001, fiind acordat termen la 7 mai 2014.

Înalta Curte, astfel învestită, la termenul din 7 mai 2014, a invocat excepțiile înadmisibilității și nulității recursului și, analizând, cu prioritate excepția inadmisibilitâții, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,o va admite și va respinge recursul, ca inadmisibil.

Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Legalitatea căilor de atac este totodată și o regulă cu valoare de principiu constituțional, consacrat în art. 129 din Constituție, conform căruia: „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Prin urmare, proclamând dreptul părților interesate și al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătorești, textul constituțional arată însă, că aceasta se poate face numai „în condițiile legii”, statuând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii, un alt principiu care guvernează materia căilor de atac fiind acela al unicității dreptului de a exercita o cale de atac, care presupune că părțile au dreptul de a exercita o singură dată o anumită cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.

Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

În speță, astfel cum reiese din redarea lucrărilor cauzei, acțiunea reclamantului, având ca obiect conflict de muncă, a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 661 din 22 ianuarie 2013, în sensul respingerii acțiunii, iar prin decizia nr. 4584 din 4 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, decizia pronunțată în recurs fiind irevocabilă la data pronunțării sale.

Reclamantul a declarat împotriva deciziei irevocabile pronunțată de instanța de recurs, un nou recurs, deși o asemenea hotărâre nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc. civ., reclamantul neputându-se judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, odată ce recursul său a fost deja respins.

Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.C. împotriva deciziei nr. 4584 din 4 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2014.