Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1075/2014 AI generated

Appeal against recourse ruling held inadmissible as irrevocable under uniqueness principle

Case Number Decizia nr. 1075/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justie) dismissed the plaintiff's appeal (recurs) as inadmissible, definitively upholding the prior rulings: a first appeal had been rejected as inadmissible by the Timișoara Court of Appeal, which itself upheld the Tribunal's dismissal of the movant's application to annul an earlier civil decision. The underlying dispute stemmed from a motion to annul a prior judgment, with the movant alleging procedural abuse, violation of fair-trial rights, denial of property rights, improper case assignment, and failure to assess evidence and legal capacity under Laws no. 10/2001, 112/1995, and 213/1998, plus suspected criminal conduct. The Court grounded its decision in Articles 129(1), 299, 312(1), 320(3), and 377(2) of the Civil Procedure Code, holding that decisions rendered in a recourse are irrevocable and, under the principle of the uniqueness of appeal rights, cannot be further challenged; because the contested decision was itself pronounced in a recourse, the appeal against it was inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 129 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ; Appeal against recourse ruling held inadmissible as irrevocable under uniqueness principle: Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților procesului civil exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code procedural rights application of laws appealability of remand decision right to property right to fair trial

Cited Legislation

AI generated
art. 137 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte, la termenul din 28 martie 2014, a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., pe care o va admite pentru considerentele care succed:
art. 129 alin. (1) C. proc. civ
Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților procesului civil exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
art. 299 C. proc. civ
Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională; pe de altă parte, conform art.
art. 320 alin. (3) C. proc. civ
civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională; pe de altă parte, conform art. 320 alin.
art. 377 alin. (2) C. proc. civ
civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată; în plus, art. 377 alin. (2) C. proc. civ.
art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ
civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată; în plus, art. 377 alin.
art. 299 alin. (1) C. proc. civ
(1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 683 din 7 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 5279/30/2013, Tribunalul Timiș a respins contestația în anulare formulată de contestatorui A.L. împotriva deciziei civile 73 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 30221/325/2011*, în contradictoriu cu intimații B.C., B.F., B.M. și B.M.A., decizia tribunalului fiind irevocabilă.

Împotriva acestei decizii irevocabile a formulat recurs contestatorul A.L.

Prin decizia civilă nr. 972/R din 24 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, recursul a fost respins ca inadmisibil.

Împotriva acestei hotărâri, de asemenea irevocabile, contestatorul A.L. a formulat dinnou recurs, prin care a reiterat aceleași aserțiuni care se regăsesc și în memoriul aferent primului recurs și a contestației în anulare, susținând că a fost supus unui abuz de putere săvârșit de completul de recurs, cu încălcarea legii civile și penale și a Constituției, abuzul de funcție, că a fost privat de dreptul de a avea o judecată echitabilă în mod public, înfăptuită de o instanță independentă și imparțială, într-un termen rezonabil, i-a fost negarea dreptul de proprietate, s-a înscenat legalitatea repartizării dosarului, instanțele au refuzat să se pronunțe asupra unor probe pe fond, iar instanța de recurs și-a încălcat obligația de a se pronunța asupra tuturor motivelor de recurs.

De asemenea, s-a invocat și faptul că instanța avea obligația de a verifica extrasul de carte funciară, cu referiri la Legile nr. 10/2001, nr. 112/1995 și nr. 213/1998, dar și pe aceea de a aprecia asupra calității procesuale active și pasive.

De asemenea, recurentul a arătat și faptul că suspectează săvârșirea unor fapte de natură penală.

Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinări în cauză, iar recurentul a lipsit de la dezbateri, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Înalta Curte, la termenul din 28 martie 2014, a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., pe care o va admite pentru considerentele care succed:

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților procesului civil exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine părții interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele stabilite în mod imperativ de lege, prin norme de ordine publică.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională; pe de altă parte, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată; în plus, art. 377 alin. (2) C. proc. civ. dispune că hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

Față de aceste dispoziții procedurale, rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva unei hotărâri a unei instanțe de recurs în soluționarea unei contestații în anulare este, de asemenea, inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speță, decizia atacată este o hotărâre prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva unei hotărâri a unei instanțe de recurs în soluționarea unei contestații în anulare, motiv pentru care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, drept ce se epuizează chiar prin exercițiul lui, astfel că o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs în soluționarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri a unei instanțe de recurs în soluționarea unei contestații în anulare, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.L. împotriva deciziei nr. 972/R din 24 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2014.