Motion to annul denied; criminal fraud conviction and civil damages award stand.

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 5741 din 05 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 9806/1/2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 6 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de partea civilă SC M. Târgoviște SA (fostă SC C. SA Târgoviște) împotriva deciziei penale nr. 131 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, privind pe inculpatul C.D.F.

A casat decizia penală atacată și sentința penală nr. 38 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Dâmbovița și, în rejudecare, în baza art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 31 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.D.F. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

A obligat pe intimatul inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.C.C. SRL la 9.285.050.587 RON către partea civilă SC M. Târgoviște SA (fostă SC C. SA Târgoviște).

A dispus comunicarea hotărârii la Registrul Comerțului București.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul condamnat C.D.F., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10 ianuarie 2012.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., contestatorul susținând că sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea contestației în anulare, având în vedere că prevederile legale anterior menționate nu specifică dacă hotărârile trebuie să fie pronunțate toate în materie penală. În acest sens, contestatorul a arătat că prezenta contestație vizează latura civilă a cauzei, precizând că, înainte de începerea procesului penal, a mai avut un dosar comercial, în care s-a pronunțat hotărârea nr. 9 din 28 ianuarie 2003, definitivă și executorie, prin care a fost obligat la plata sumei din contractul comercial nr. XX/2002, sumă pe care a achitat-o, astfel cum rezultă din dosarul de executare nr. 524/2005, iar în decizia penală contestată a fost trecută ca titlu executoriu această sumă împotriva sa, având astfel două titluri executorii pentru același lucru. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat C.D.F., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestația în anulare făcându-se trimitere la dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. Acest caz de contestație este incident în situația în care față de o persoană s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, având un caracter de anulare întrucât se tinde la anularea ultimei hotărâri, care a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. În concret, acest caz de contestație în anulare se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive, regulă potrivit căreia nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeași faptă (non bis in idem).

Se reține că, în ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., se poate hotărâri penale rămase definitivă, care poate fi, potrivit art. 416-417 C. proc. pen., o sentință a primei instanțe, o decizie a instanței de apel sau a instanței de recurs. Este însă necesar ca hotărârile judecătorești să fi fost pronunțate de instanțe penale, excluzându-se situația când pentru aceeași faptă și persoană s-a pronunțat o hotărâre definitivă de către o instanță civilă.

Potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Protocolul adițional art. 7 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului în art. 4 prevede că nicio persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal de jurisdicție aceluiași stat pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurilor penale ale acelui stat.

Înalta Curte constată însă că, în cauză, nu există două hotărâri penale definitive cu privire la persoana conte statorului, pronunțându-se o singură hotărâre de condamnare a acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, iar hotărârea pronunțată de instanța arbitrală nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, așa cum prevăd și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel fiind, față de împrejurarea că argumentele invocate de contestatorul condamnat nu se circumscriu dispozițiilor art. 386 lit. d) C. proc. pen., urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 5741 din 05 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 9806/1/2006.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiție

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul C.D.F. împotriva deciziei penale nr. 5741 din 5 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 9806/1/2006.

Obligă contestatorul la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2012