Inadmissibility of appeal against final judgment on criminal complaint rejection under amended procedural code

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din 1 august 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea petentului G.R.M., formulată împotriva referatului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 7 martie 2012.

A fost obligat petentul la 30 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 1007/33 din 10 iulie 2012 petentul G.R.M., deținut în Penitenciarul Gherla a contestat referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 7 martie 2012.

Petentul a arătat că se află în detenție în Penitenciarul Bîrcea Mare, iar motivele plângerii le va preciza în instanță. Acesta a solicitat extinderea cercetării penale deoarece plângerea sa a fost formulată împotriva mai multor fapte și persoane și că nu s-a verificat nimic.

Instanța de fond a mai reținut că prin referatul din 7 martie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a constatat că sesizarea petentului împotriva Directorului penitenciarului și a tuturor ofițerilor care au întocmit raportul din 12 noiembrie 2011 privind regimul de executare al pedepselor nu îndeplinește cerințele plângerii penale prevăzute în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen., întrucât nu sunt descrise în concret fapte penale, astfel încât lucrarea a fost clasată.

Instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. ce reglementează plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de către procuror nu sunt incidente în ceea ce privește referatul menționat, astfel încât plângerea este inadmisibilă.

În acest sens a avut în vedere decizia nr. 13/2005 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a admis recursul în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., potrivit căreia, plângerea adresată direct instanței de judecată cu privire la clasare este inadmisibilă.

S-a mai reținut că ulterior, prin decizia nr. 57/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a admis un alt recurs în interesul legii și a statuat că este inadmisibilă plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul G.R.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 1007/33/2012.

La termenul stabilit pentru judecarea recursului, respectiv 6 decembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), raportat Ia art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a și Ia art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul G.R.M. împotriva sentinței penale nr. 81 din 1 august 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire Ia art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de C. proc. pen. și în legi speciale.

Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare.

Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă.

Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.

De asemenea, dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, și anume:

a) sentințele pronunțate de judecătorii;

b) sentințele pronunțate de tribunalele militare;

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

d) sentințele pronunțate de secția penală a Înalta Curte de Casație de Justiție;

d1) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel;

f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

Sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere că petentul G.R.M. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 81 din 1 august 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, hotărârea pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, fiind definitivă, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.R.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.R.M. împotriva sentinței penale nr. 81 din 1 august 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2012.