Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1209/2004 AI generated

Tax appeal remanded to original tribunal for jurisdictional routing under pre-2003 procedural rules

Case Number Decizia nr. 1209/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice struck the case from its docket and remanded the appeal to the Cluj Tribunal, which had originally registered the appeal request, for that court to forward the case to the competent court under the procedural rules in force before 28 August 2003; the appealing tax authority prevailed at this stage. The dispute concerned appellate jurisdiction in an administrative tax matter, where the appellant challenged a lower court decision of 26 August 2003. The court held that under Article 2(3) of Emergency Ordinance No. 58/2003, effective from 28 August 2003, and Article 725(4) of the Civil Procedure Code, decisions rendered before the new law's entry into force remain subject to the appeals and time limits of the prior law. Because the challenged judgment was issued on 29 August 2003, before the ordinance came into effect, the appeal was lawfully filed on 6 October 2003 under Article 302 of the Civil Procedure Code, and the case was wrongly forwarded to the Supreme Court; therefore, the file was returned for correct routing.

Legislator headnote

AI generated

art. 725 pct. 4 C. proc. civ, art. 302 C. proc. civ; Tax appeal remanded to original tribunal for jurisdictional routing under pre-2003 procedural rules: În cauză, se constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 29 august 2003, deci anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, situație în care în mod corect cererea de recurs a fost depusă la 6 octombrie 2003, în temeiul art. 302 C. proc. civ., de unde aceasta urma să fie înaintată instanței competente potrivit legii care a fost pronunțată.

Keywords

AI generated
tax procedure jurisdictional matters tax authority article of civil procedure procedural rules emergency ordinance

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Analizând regularitatea sesizării sale, constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, intrată în vigoare potrivit art. 3 din aceeași ordonanță la data de 28 august 2003, hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

De altfel, același mod de reglementare se regăsește și în prevederile art. 725 pct. 4 C. proc. civ. care stabilesc că hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

În cauză, se constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 29 august 2003, deci anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, situație în care în mod corect cererea de recurs a fost depusă la 6 octombrie 2003, în temeiul art. 302 C. proc. civ., de unde aceasta urma să fie înaintată instanței competente potrivit legii care a fost pronunțată.

Așa fiind, în mod greșit dosarul a fost înaintat Curții Supreme de Justiție, în raport cu dispozițiile procedurale sus invocate.

În consecință, se va retrimite dosarul la instanța unde a fost înregistrată cererea de recurs, aceasta urmând să-l înainteze instanței competente potrivit dispozițiilor procedurale anterioare datei de 28 august 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

DECIDE

Scoate cauza de pe rol și trimite cererea de recurs formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței civile nr. 3320/C din 26 august 2003 a Tribunalului Cluj la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004