Judicial liquidator as public official for bribery purposes and falsification of creditors' assembly minutes via added false statements

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 142 din 19 aprilie 2012, pronunțată în dosarul nr. 7905/105/2008*, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul D.M., de schimbare a încadrării juridice a uneia din infracțiunile reținute în sarcina sa, respectiv din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A condamnat pe inculpatul D.M., după cum urmează:

- pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada 24 iulie 2008-14 noiembrie 2008, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale.

- pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare;

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., și art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei rezultante de mai sus, ce se execută în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 15 noiembrie 2008 la 04 februarie 2009.

Inculpatul a fost lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 861 și art. 862 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpat ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele care se vor stabili de acest serviciu; să anunțe consilierul de probațiune din cadrul serviciului de la lit. a), în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și despre orice deplasare care depășește 8 zile, precum și despre întoarcerea din deplasare; să comunice aceluiași consilier și să justifice schimbarea locului de muncă, precum și orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență ale inculpatului.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. penal raportat la art. 83 C. penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În baza dispozițiilor art. 359 alin. (3). C. proc. pen., o copie de pe prezenta hotărâre s-a comunicat și organului de politie din localitatea unde domiciliază inculpatul.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a constatat că inculpatul D.M. se află sub puterea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., până la soluționarea definitivă a cauzei, astfel cum s-a dispus prin încheierea de ședință din data de 06 august 2009 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 560 din 10 august 2009 a Curții de Apel Ploiești.

În baza art. 255 alin. (3) și (5) C. pen., raportat la art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 inculpatul a fost obligat la restituirea către denunțătorul B.P., a sumei de 41.500 lei, actualizată în raport cu rata inflației, la data plății efective.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 163 alin. (1), (2) și (5) C. proc. pen., cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000 a fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din data de 26 noiembrie 2008 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești, constând în înființarea popririi asupra sumelor de bani deținute de inculpatul D.M. în contul nr. 25320880945687xxxxx deschis la B.R. SA, până la concurența sumei de 41.500 lei, primită cu titlu de mită de la denunțătorul B.P.

În baza art. 14 alin. (3), lit. a), teza penultimă C. proc. pen., raportat la art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea în parte a procesului verbal al Adunării Creditorilor din data de 29 septembrie 2008, aflat în dosarul nr. 25941/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, corespunzător mențiunilor contrare realității înserate în cuprinsul acestui înscris, astfel cum sunt detaliate în considerentele prezentei hotărâri.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 20.000 lei, cheltuieli judiciare.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 103/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.

În esență, actul de inculpare a reținut că în calitate de practician în insolvență în cadrul R. I.P.U.R.L., ca administrator judiciar al SC N.G. SRL București, aflată în procedura de insolvență, inculpatul D.M. a pretins în perioada 24 iulie 2008 - 14 noiembrie 2008 de la denunțătorul B.P., administrator al SC H.C. SRL Ploiești, un procent de 5 % din valoarea lucrărilor executate și care urmau a fi prezentate la decontare de firma denunțătorului în baza contractului nr. 4 din 02 mai 2008, încheiat cu societatea aflată în insolvență, și a primit în mod repetat și în baza unei rezoluții infracționale unice, sume de bani, ultima remitere fiind constatată în urma unei proceduri flagrante, pentru semnarea și ștampilarea, în derularea contractului a documentelor necesare decontării contravalorii lucrărilor de construcție realizate semnătură și ștampilă fără de care P.O. Ianca, beneficiara lucrărilor și unitatea bancară nu ar fi efectuat plata sumelor respective.

S-a mai constatat prin rechizitoriu că în aceeași calitate, inculpatul a determinat-o cu intenție pe R.M., angajată în cadrul firmei sale ca jurist, să completeze în fals procesul verbal al adunării creditorilor din data de 29 septembrie 2008, după ce acesta fusese semnat de reprezentanții creditorilor, prin adăugarea în conținutul înscrisului a unor mențiuni contrare realității.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța fondului a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, sens în care a reținut următoarele:

Inculpatul D.M., în calitate de administrator judiciar al SC N.G. SRL București, aflată în procedură de insolvență, calitate pe care a dobândit-o în baza sentinței comerciale nr. 2643 din 05 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, a pretins de la denunțătorul B.P., administrator al SC H.C. SRL Ploiești (fostă SC H.F. SRL Ploiești) un procent de 5 % din contravaloarea lucrărilor executate de firma acestuia din urmă conform contractului de subantrepriză nr. 4 din 02 mai 2008 încheiat cu societatea aflată în insolvență și a primit de la denunțător, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la data de 01 septembrie 2008 suma de 31.200 lei, pe data de 02 septembrie 2008 suma de 4.300 lei, în ziua de 04 noiembrie 2008 suma de 6.000 lei, iar în data de 14 noiembrie 2008 suma de 35.600 lei, ultima remitere fiind constatată în urma unei proceduri flagrante, condiționând semnarea și aplicarea ștampilelor R. I.P.U.R.L. și SC N.G. SRL București pe documentele depuse în vederea decontării contravalorii lucrărilor efectuate în regim de subantrepriză, de primirea acestor sume. Semnătura și ștampilele ce trebuiau sa fie aplicate de inculpatul D.M. erau indispensabile efectuării plăților de către P.O. Ianca, județ Brăila, beneficiara lucrărilor, prin unitatea bancară unde aceasta își avea deschise conturile.

În fapt, inculpatul D.M. s-a prevalat de prerogativele calității de administrator judiciar pe deplin conferite de instanța de judecată și prevăzute în cuprinsul Legii nr. 85/2006, calitate în care a preluat conducerea efectivă a activității SC N.G. SRL București, având dreptul de a decide asupra continuării derulării contractului de execuție în regim de subantrepriză încheiat cu SC H.F. SRL Ploiești, de a încheia acte de dispoziție având ca obiect modalitatea de plată a contravalorii lucrărilor, datorată de beneficiarul acestora, P.O.I. și de a semna documentele depuse în vederea decontării la plată, și a condiționat îndeplinirea acestor activități de primirea de la administratorul SC HARA CONSTRUCT SRL Ploiești, fosta SC H.F. SRL Ploiești a unui procent de 5 % din contravaloarea lucrărilor prezentate la decontare.

Contractul de subantrepriză dintre SC N.G. SRL București și SC H.F. SRL a fost încheiat în condițiile în care, SC N.G. SRL București a adjudecat lucrarea participând la procedura de achiziție publică în asociere cu SC C. SRL București, în ceea ce privește întocmirea proiectului tehnic și cu o a doua firmă, respectiv SC G.E.G. SRL București, căreia îi revenea obligația de a executa lucrările de construire, asfaltare și reabilitare a drumurilor, care însă după încheierea contractului cu Primăria Ianca, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile asumate prin acordul de asociere.

În aceasta conjunctură, prin intermediul unuia din asociații SC N.G. SRL București, respectiv B.I., martorul C.M., directorul general al societății l-a cunoscut pe denunțătorul B.P., administratorul SC H.F. SRL Ploiești, firmă având ca obiect principal de activitate executarea lucrărilor de construcții civile și industriale.

În condițiile arătate SC N.G. SRL București datora către SC H.F. SRL o sumă importantă în contul lucrărilor realizate până la momentul intrării în procedura insolvenței, situație ce s-a repercutat în mod negativ asupra acestei firme, iar pe de altă parte, SC H.F. SRL Ploiești avea interesul de a continua lucrările, având în vedere valoarea mare a acestora prevăzută în contractul de subantrepriză.

Astfel, inculpatul avea dreptul de a aviza toate documentele pe care SC H.F. SRL le emitea debitoarei SC N.G. SRL, de a participa la recepția lucrărilor, de a semna situații de lucrări, facturile, actele de cesiune, adică toate documentele impuse prin derularea contractului de executare de lucrări.

Pe de altă parte, firma debitoare a acceptat ca din comisionul ce-i revenea prin încheierea contractului cu Primăria Ianca, să beneficieze în limita procentului de 7 % din valoarea acestuia, urmând ca diferența să revină subanteprenorului.

În condițiile anterior descrise, la data de 26 mai 2008, SC H.F. SRL Ploiești a emis către SC N.G. SRL București factura nr. 12 având ca obiect executarea parțială a lucrărilor prevăzute în contractul nr. 4 din 02 mai 2008, în valoare de 550.000 lei.

La rândul său, SC N.G. SRL București a emis către P.O. Ianca factura fiscală seria NELSIM nr. 0001135 din data de 27 mai 2008 având același obiect ca cel menționat în factura mai sus indicată, dar în cuantum de 660.736,68 lei, sumă formată din valoarea propriu - zisă a lucrărilor executate, la care s-a adăugat procentul de 6 % datorat SC C. SRL București și un comision de antreprenoriat general perceput de reprezentanții SC N.G. SRL București.

Ambele facturi fiscale au fost însoțite de liste cuprinzând cantitățile de lucrări executate și prețurile aferente acestora.

În baza unui ordin de plată emis la data de 06 iunie 2008, care a coincis cu data efectuării plății, P.O. Ianca, în calitate de beneficiară a lucrărilor, a virat suma de 660.736,68 lei corespunzătoare facturii fiscale nr. 01135 din 27 mai 2008, în contul deschis de SC N.G. SRL București la B.T. București, agenția Gara de Nord.

Întrucât nu și-a primit suma de bani cuvenită pentru lucrările efectuate, recepționate și facturate pe data de 26 mai 2008, în cursul lunii iunie 2008 denunțătorul B.P. s-a prezentat la sediul P.O. Ianca, unde a purtat o discuție pe această temă cu primarul C.G.F., martor în cauză.

Ulterior, denunțătorul l-a contactat pe martorul N.V., în prezent asociat și unul dintre administratorii SC E.S. SRL București, pe care l-a cunoscut în urmă cu zece ani prin prisma relațiilor comerciale derulate între firma pe care o deținea la acea vreme, respectiv SC B.H. SRL și societatea administrată în acel moment de susnumitul și anume SC R.C.S.T. SRL, împrejurare în care i-a relatat despre datoria pe care o avea față de el SC N.G. SRL București.

Martorul N.V. îl cunoștea pe B.I., care avea calitatea de asociat în cadrul SC N.G. SRL București și s-a oferit să medieze situația tensionată care s-a creat între reprezentanții celor două firme, având o întrevedere, în incinta unui bar situat la parterul Hotelului I.B., atât cu B.I. cât și cu directorul general al SC N.G. SRL București, C.M., pe care a încercat să-i convingă să-i plătească lui B.P. suma de bani datorată.

Martorul N.V. a mai încercat și ulterior realizării acestei întâlniri să-i determine pe reprezentanții SC N.G. SRL București să-i achite denunțătorului suma cuvenită, prin mai multe discuții telefonice.

Conducerea SC N.G. SRL București a virat însă în contul SC H.F. SRL Ploiești doar o parte din suma înscrisă pe factura nr. 12 din 26 mai 2008 și anume 120.000 lei, diferența servind la stingerea unei creanțe către o altă societate comercială, așa cum rezultă din depoziția martorului C.M.

Totodată, pentru a se evita pe viitor repetarea situației create, între B.I., asociat în cadrul SC N.G. SRL București și denunțătorul B.P., în calitate de reprezentant al SC H.F. SRL Ploiești, s-a convenit verbal ca plata sumelor rezultate din lucrările realizate ulterior să se efectueze pe baza unor convenții de cesiune de creanță.

În consecință, la data de 10 iulie 2008, între reprezentanții celor două societăți comerciale a fost încheiată convenția de cesiune de creanță nr. 298, în baza căreia cedentul SC N.G. SRL București, reprezentată de directorul general C.M. a cesionat irevocabil către SC H.F. SRL Ploiești creanța în valoare de 708.499,45 lei (T.V.A. inclus) pe care o deținea în contra debitorului P.O. Ianca.

La aceeași dată s-a emis de către SC N.G. SRL București notificarea nr. 301, act prin care P.O. Ianca i-a fost pus în vedere să efectueze plata sumei menționate în contractul de cesiune anexat, în contul SC H.F. SRL Ploiești deschis la B.C.R., sucursala Ploiești.

Înainte însă de încheierea convenției de cesiune de creanță anterior menționată, Tribunalul București, secția a VII-a comercială, a pronunțat, în dosarul nr. 25941/3/2007, sentința comercială nr. 2643 din 05 iunie 2008 prin care a admis cererea creditorului SC R.C. SRL Ploiești și în baza art. 33 alin. (4) și (6) din Legea nr. 85/2006 a deschis procedura generală împotriva debitoarei SC N.G. SRL București, ridicând dreptul de administrare a debitoarei constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea.

Totodată, a interzis administratorilor societății debitoare înstrăinarea părților sociale deținute la aceasta, dispunând indisponibilizarea părților sociale în registrele speciale de evidență sau conturile înregistrate electronic. De asemenea, a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea avea disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului, obligația de înștiințare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar.

Instanța a numit în acest scop în calitate de administrator judiciar pe R. I.P.U.R.L., in cadrul căreia își desfășura activitatea specifică, inculpatul D.M., pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzută de art. 20 din Legea nr. 85/2006 cu conducerea integrală a activității societății debitoare, stabilind și o remunerație provizorie de 5.000 lei din averea debitoarei, pentru lichidatorul judiciar.

În conținutul hotărârii a fost constatată existența creanțelor deținute de SC R.C. SRL, în cuantum de 25.246,06 lei și SC S.S.D. SRL, în sumă de 1.549.495,63 lei, împotriva debitoarei SC N.G. SRL București, ca fiind certe, lichide și exigibile.

Martorul C.M. a aflat despre existența hotărârii respective la sfârșitul lunii iunie 2008, de la consilierul juridic al societății, B.R., care a identificat minuta consemnată în condica de ședință a Tribunalului Municipiului București și care i-a comunicat că poate reprezenta mai departe firma întrucât sentința de intrare în procedura insolvenței nu fusese redactată, urmând ca, după ce li se va transmite un exemplar al acesteia, firma să fie condusă de un administrator judiciar desemnat de instanță. În aceste condiții au fost semnate de către susnumitul, în calitate de director general al SC N.G. SRL București, la data de 10 iulie 2008, convenția de cesiune de creanță nr. 298 și notificarea aferentă, după care, la data de 15 iulie 2008, acesta a demisionat din cadrul firmei respective.

În ceea ce privește P.O. Ianca, conducerea acestei instituții a luat la cunoștință de intrarea SC N.G. SRL București în procedura generală de insolvență, la data de 23 iulie 2008, când a fost înregistrată în evidențele proprii adresa emisă în acest sens de către R. I.P.U.R.L., administrator judiciar al societății în discuție, reprezentată de inculpatul D.M. în calitate de președinte, adresă căreia i-a fost atribuit numărul de înregistrare 16.834.

La adresa emisă au fost anexate certificatul de grefă al instanței de judecată în care a fost consemnat dispozitivul hotărârii, sentința comercială nr. 2643 din 05 iunie 2008, certificatul constatator emis de O.N.R.C. referitor la SC N.G. SRL București, adresa emisă de Tribunal către R. I.P.U.R.L. prin care reprezentantului acesteia i s-a comunicat că a fost desemnat în cauză în calitate de administrator judiciar, certificatul de înregistrare și atestatul R. I.P.U.R.L., legitimația de practician în insolvență a inculpatului D.M. și actul acestuia de identitate.

La rândul său, denunțătorul B.P. a aflat despre pronunțarea hotărârii de intrare în procedura generală de insolvență a SC N.G. SRL București consultând pagina de internet a Tribunalului Municipiului București, împrejurare în care s-a înscris la masa credală la data de 10 iulie 2008, în calitate de creditor al acesteia, cu suma de 430.000 lei.

La solicitarea sa, pe la sfârșitul lunii iunie 2008, martorul N.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul D.M., despre care a luat cunoștință că este reprezentantul R. I.P.U.R.L., devenită administrator judiciar al SC N.G. SRL București, și i-a propus să participe la o întâlnire cu administratorul SC H.F. SRL Ploiești la sediul firmei sale, SC E.S. SRL, propunere pe care inculpatul a acceptat-o.

Cu prilejul acestei întrevederi, denunțătorul B.P. i-a prezentat inculpatului cererea de înscriere la masa credală și i-a comunicat că este interesat de continuarea lucrărilor, cu condiția de a-i fi plătite sumele de bani cuvenite pentru lucrările ce urmau a fi realizate.

Inculpatul i-a solicitat cu acest prilej denunțătorului un document din care să rezulte stadiul colaborării derulate între firma sa și SC N.G. SRL București, precum și intenția exprimată de a continua această colaborare. La discuțiile purtate între cei doi a fost prezent martorul N.V.

În final, denunțătorul B.P. și inculpatul D.M. au hotărât să se întâlnească la o dată ulterioară pentru a continua discuțiile, perioadă în care inculpatul urma să se documenteze mai bine cu privire la dosarul de insolvență având ca obiect SC N.G. SRL București.

La un interval de o săptămână după aceea, conform înțelegerii anterioare, susnumiții s-au întâlnit tot într-un birou al sediului SC E.S. SRL, administrată de martorul N.V. unde, în prezența respectivului, au purtat discuții în legătură cu o adresă pe care denunțătorul B.P. trebuia să o emită către R. I.P.U.R.L. pentru a solicita reprezentantului acesteia să participe la recepția unei lucrări executate în localitatea Ianca. Urmare acestei discuții, a fost emisă o adresă prin care denunțătorul B.P. l-a încunoștiințat pe inculpat, în calitate de reprezentant al R. I.P.U.R.L., de efectuarea la data de 24 iulie 2008 a recepției parțiale a lucrărilor efectuate.

Cu prilejul celor două întrevederi care au avut loc în sediul SC E.S. SRL, prima fiind solicitată de martorul N.V. la cererea denunțătorului B.P., inculpatul D.M. a înțeles efectul negativ pe care l-a exercitat asupra situației economico - financiare a SC H.F. SRL Ploiești neplata sumei de 430.000 lei datorată de SC N.G. SRL București, dar și interesul administratorului primei societăți de a continua derularea contractului de subantrepriză, avându-se în vedere în acest sens nu numai cuantumul mare al valorii lucrărilor prevăzute în contract, dar și posibilitatea efectuării de lucrări suplimentare, neînscrise în respectivul contract, a căror valoare putea fi, de asemenea, semnificativă.

Astfel, în urma discuției purtate anterior, la data de 24 iulie 2008 denunțătorul B.P. s-a întâlnit cu inculpatul D.M. la sediul P.O. Ianca, județ Brăila, unde s-a constituit o comisie de recepție formată din cei doi, alături de care au fost incluși M.E., angajat în cadrul SC N.G. SRL București și trei salariați ai P.O. Ianca.

După constatarea existenței lucrărilor și măsurarea acestora a fost întocmit procesul – verbal de recepție intitulat „Total general măsurătoare lucrări asfaltare Ianca”, document ce a fost semnat de toți membrii comisiei de recepție, ștampilat cu ștampila R. I.P.U.R.L., după care a fost înregistrat în evidențele beneficiarului, P.O. Ianca, sub nr. 16.899 din 24 iulie 2008.

Cu acel prilej denunțătorul B.P. a discutat cu inculpatul D.M. despre documentele pe care acesta trebuia să le semneze și ștampileze în calitate de administrator judiciar al SC N.G. SRL București, respectiv situațiile de lucrări, convențiile de cesiune de creanță și notificările aferente acestora, documente pe baza cărora P.O. Ianca urma să efectueze plata contravalorii lucrărilor în procent de 7 % în contul SC N.G. SRL București, deschis la B.T. București, Agenția Gara de Nord, 10 % reprezentând garanția de bună execuție în contul deschis de SC H.F. SRL Ploiești în favoarea SC N.G. SRL București la B.T., sucursala Ploiești și 83 % în contul SC H.F. SRL Ploiești deschis la B.C.R., sucursala Ploiești.

Fără semnarea și aplicarea de către inculpatul D.M. a ștampilelor aparținând R. I.P.U.R.L. și a SC N.G. SRL București pe documentele enumerate mai sus, P.O. Ianca nu ar fi efectuat plata sumelor de bani în procent de 93 % din cuantumul lucrărilor, în conturile SC H.F. SRL Ploiești, ceea ce ar fi pricinuit acestei firme un prejudiciu semnificativ, în condițiile în care, așa cum reiese din declarația denunțătorului, angajații săi executaseră circa 80 – 90 % din lucrările contractate, iar recepția acestora se desfășura conform înțelegerii convenite cu reprezentanții beneficiarului și cu administratorul judiciar, pe etape.

Inculpatul D.M., în contextul întâlnirii de la P.O. Ianca, fiind singura persoană care avea dreptul, în virtutea calității de administrator judiciar al SC N.G. SRL București, să semneze acele documente, i-a pretins denunțătorului B.P. plata unui procent de 5 % din cuantumul lucrărilor subcontractate și care urmau a fi încasate, pentru a semna și ștampila documentele ce urmau a fi introduse la plată, punându-i în vedere că, în situația în care nu va accepta remiterea sumelor de bani reprezentând procentul pretins, el nu va semna nici un astfel de document.

Răspunsul dat de denunțător acestei cereri făcute de inculpat a fost că suma pretinsă este mare și nu are de unde să o obțină, dar că se va mai gândi și îi va comunica hotărârea pe care o va adopta în acest sens.

În aceeași zi, în timp ce se deplasa către municipiul Ploiești, denunțătorul B.P. a fost contactat telefonic de către inculpatul D.M., care nu a făcut altceva decât să încerce să-l convingă să accepte remiterea către el a procentului de 5 %, spunându-i că, în caz contrar, urma să piardă foarte mulți bani.

Instanța de fond a mai reținut că, potrivit susținerilor denunțătorului, convorbirile telefonice dintre acesta și inculpat au continuat și după ce primul a ajuns în municipiul Ploiești, împrejurarea în care acesta i-a propus inculpatului o scăderea a procentului pretins la 1 – 2 % din cuantumul lucrărilor, propunere respinsă de inculpat care, într-un mod ultimativ, i-a pus în vedere denunțătorului că, în cazul în care nu acceptă procentul de 5 % va proceda la rezilierea contractului și oprirea lucrărilor.

Denunțătorul a făcut o analiză a sumelor de bani investite până în acel moment în executarea lucrărilor și a constatat că desființarea contractului de subantrepriză încheiat cu SC N.G. SRL București ar reprezenta pentru firma sa o pierdere semnificativă, situație în care i-a comunicat inculpatului că este de acord să-i plătească procentul de 5 %, dar numai după încasarea contravalorii lucrărilor întrucât nu dispune de sumele de bani cuantificate în acest procent.

Cu acest prilej denunțătorul a convenit cu inculpatul D.M. să se prezinte la sediul societății sale pentru calcularea procentului de 5 % ce urma a-i fi remis și semnarea documentelor corespunzătoare decontării contravalorii lucrărilor recepționate în ziua de 24 iulie 2008.

Drept urmare, instanța de fond a reținut că, la data de 01 august 2008, inculpatul D.M. s-a prezentat la sediul firmei denunțătorului unde, în baza situațiilor de lucrări, au fost întocmite facturile fiscale emise de SC H.F. SRL Ploiești către SC N.G. SRL București, precum și de către aceasta din urmă către P.O. Ianca, facturi în baza cărora a fost calculat și procentul de 5 % pe care urma să-l primească inculpatul.

Tot cu această ocazie, la sediul SC H.F. SRL din Ploiești, inculpatul a semnat și ștampilat cu ștampile aparținând SC N.G. SRL București și R. I.P.U.R.L. următoarele documente ce trebuiau introduse la plată: „Lista cuprinzând cantitățile de lucrări la data de 24 iulie 2007 în localitatea Ianca, județ Brăila” în valoare de 277.704,30 lei; „Lista cuprinzând cantitățile de lucrări la data de 24 iulie 2007 în localitatea Ianca, județ Brăila” în valoare de 851.469,15 lei; Convenția de cesiune de creanță nr. 86 din data de 01 august 2008 având ca obiect suma de 706.719,40 lei încheiată între SC N.G.

SRL București prin administrator judiciar R. I.P.U.R.L. și SC H.F. SRL Ploiești; Notificarea către P.O. Ianca, județ Brăila, aferentă convenției de cesiune de creanță susmenționate, prin care s-a solicitat instituției respective plata unor sume de bani astfel: 706.719,40 lei, reprezentând valoarea creanței cesionate către SC H.F. SRL Ploiești, pentru a fi vărsată în contul acesteia la B.C.R., sucursala Ploiești; 59.602,84 lei pentru a fi vărsată în contul SC N.G. SRL București, cont al lichidării deschis la B.T., sucursala București, Agenția de Nord; 85.146,91 lei, reprezentând garanția de bună execuție de 10 % din cuantumul lucrărilor recepționate la data de 24 iulie 2008, pentru a fi vărsate în contul de garanție deschis la B.T., Sucursala Ploiești; 106.354,31 lei, reprezentând garanția de bună execuție de 10 % din cuantumul unei părți a lucrărilor recepționate la datele de 27 mai 2008 și 12 iunie 2008, pentru a fi virată în contul de garanție deschis la B.T., sucursala Ploiești;

Convenția de cesiune de creanță nr. 87 din data de 01 august 2008 având ca obiect suma de 230.494,57 lei, încheiată între SC N.G. SRL București reprezentată de administrator judiciar R. I.P.U.R.L. și SC H.F. SRL Ploiești; Notificarea către P.O. Ianca, județ Brăila, aferentă convenției de cesiune de creanță sus-indicate, prin care s-a solicitat instituției respective plata următoarelor sume de bani: 230.494,57 lei, reprezentând valoarea creanței cesionate către SC H.F. SRL Ploiești, pentru a fi virată în contul acestuia deschis la B.C.R., sucursala Ploiești; 19.439,30 lei pentru a fi virată în contul SC N.G.

SRL București, cont de lichidare deschis la B.T, Agenția Gara de Nord; 27.770,43 lei, reprezentând garanția de bună execuție în procent de 10 % din cuantumul unei părți a lucrărilor recepționate la data de 24 iulie 2008, pentru a fi vărsată în contul de garanție deschis la B.T., sucursala Ploiești.

Motivul pentru care la data de 01 august 2008 au fost întocmite două convenții de cesiune de creanță l-a constituit faptul că una din acestea a avut ca obiect contravaloarea lucrărilor de asfaltare șosele, iar cealaltă s-a referit la cuantumul lucrărilor de amenajare a parcărilor și trotuarelor.

După întocmirea facturilor inculpatul D.M. a calculat pe o coală de hârtie procentul de 5 % pe care i l-a pretins denunțătorului B.P., din suma de 706.719,40 lei ce a făcut obiectul convenției de cesiune de creanță nr. 86 din 01 august 2008 și care a fost înscrisă pe factura eliberată de SC H.F. SRL Ploiești către SC N.G. SRL București, rezultând suma de 35.500 lei, pe care urma să i-o remită, în numerar, inculpatului D.M. după încasarea de la beneficiarul lucrărilor în contul deschis la B.C.R., sucursala Ploiești a contravalorii lucrărilor.

Acest calcul olograf efectuat de inculpat nu reprezintă altceva decât o pretindere reiterată a procentului de 5 % din sumele arătate și nicidecum un folos necuvenit dobândit ulterior îndeplinirii unei atribuții legale. Infracțiunea de luare de mită se consumase deja la momentul pretinderii inițiale arătate mai sus.

În concret, SC H.F. SRL Ploiești a emis către SC N.G. SRL București, reprezentată prin administratorul judiciar R. I.P.U.R.L., factura fiscală nr. 27 din 01 august 2008 având ca obiect suma de 706.719,40 lei reprezentând valoarea creanței cedate conform convenției nr. 86 din 01 august 2008, precum și factura fiscală nr. 28 din 01 august 2008 având înscrisă suma de 230.494,57 lei, reprezentând cuantumul creanței cedate în baza convenției nr. 87 din 01 august 2008.

La sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie 2008, denunțătorul B.P. (așa cum susține acesta și cum rezultă din listing-ul telefonic pus la dispoziție de Compania de telefonie mobilă V.R. SA) a fost contactat telefonic de inculpatul D.M., care i-a spus că P.O. Ianca a efectuat plata sumelor de bani înscrise în notificarea aferentă convenției nr. 86 și l-a întrebat când să vină pentru a primi suma reprezentând procentul de 5 % pretins și calculat anterior. Cu acest prilej denunțătorul a convenit cu inculpatul D.M. ca acesta să vină la Ploiești pe data de 01 septembrie 2008 pentru a primi suma cerută, locul de întâlnire stabilit ulterior fiind zona situată în apropierea Tribunalului Prahova.

Așa cum rezultă din declarația denunțătorului, dar și din extrasul de cont nr. 13 din 03 septembrie 2008 aferent perioadei 01 septembrie 2008 - 02 septembrie 2008, acesta a ridicat de la unitatea bancară, la 01 septembrie 2008 (B.C.R., sucursala Ploiești) cu titlu de „cheltuieli diverse și salarii” suma de 60.000 lei dar, întrucât avea de efectuat și alte plăți, a hotărât să-i remită inculpatului D.M. doar suma de 31.200 lei.

Inculpatul D.M. a sosit în ziua și locul convenit pentru a avea loc întâlnirea (în fața Tribunalului Prahova) la volanul autoturismului de culoare neagră, marca H.S.F. denunțătorul B.P. s-a urcat în mașina acestuia și i-a înmânat suma de 31.200 lei, formată din bancnote de câte 100 lei și 50 lei, pe care inculpatul a numărat-o, după care a introdus-o într-o sacoșă din plastic, aceeași cu care a venit de fiecare dată inculpatul la întâlnirile cu denunțătorul, așa cum declară acesta. Nemulțumit fiind, inculpatul D.M. a solicitat denunțătorului diferența până la concurența sumei de 35.500 lei pretinsă și calculată inițial, denunțătorul asigurându-l că va face rost și de acei bani pe care îi va înmâna a doua zi, când urmau să se întâlnească în același scop, tot în apropierea Tribunalului Prahova.

În aceleași circumstanțe ale primei întâlniri din autoturismul inculpatului, în fața Tribunalului Prahova din data de 01 septembrie 2008, după numărarea și primirea sumei arătate, inculpatul D.M. a semnat și a aplicat ștampilele aparținând SC N.G. SRL București și R. I.P.U.R.L. pe convenția de cesiune de creanță nr. 121 din 28 august 2008 încheiată între SC H.F. SRL Ploiești și SC N.G. SRL București, având ca obiect suma de 498.967,86 lei, precum și notificarea aferentă acestei convenții adresată P.O. Ianca, județ Brăila, prin care se solicita acestei instituții plata următoarelor sume de bani: 498.967,86 lei, reprezentând valoarea creanței cesionate pentru a fi vărsată în contul SC H.F. SRL Ploiești deschis la B.C.R., sucursala Ploiești; 42.081,62 lei, reprezentând suma cuvenită SC N.G. SRL București, pentru a fi plătită în contul acesteia, cont al lichidării, deschis la B.T., Agenția Gara de Nord; 60.116,60 lei, reprezentând garanția de bună execuție în procent de 10 % din suma consemnată în situația de lucrări datând din 28 august 2008, pentru a fi virată în contul de garanție deschis la B.T., sucursala Ploiești.

Așa cum a fost precizat anterior, efectuarea plății era posibilă numai după semnarea și ștampilarea acestor documente de către inculpat, activitate care a avut loc ulterior primirii sumei arătate.

Urmare înțelegerii stabilite în ziua precedentă, pe data de 02 septembrie 2008, inculpatul D.M. a primit de la denunțător suma de 4.300 lei ce i-a fost remisă, în habitaclul autoturismului marca H.S.F., cu care s-a deplasat la locul de întâlnire convenit anterior, inculpatul a procedat la numărarea banilor primiți de la denunțător, pe care i-a introdus apoi în aceeași sacoșă de plastic ce conținea documente aparținând SC N.G. SRL București și R. I.P.U.R.L., așa cum a susținut denunțătorul și cum a fost confirmată în cadrul procedurii flagrante.

Conveniența întâlnirilor dintre denunțător și inculpat este confirmată și de existența convorbirilor dintre aceștia, așa cum sunt evidențiate de relațiile puse la dispoziție de SC V.R. SA, la data de 02 septembrie 2008 fiind consemnate două apeluri ale inculpatului D.M. către denunțătorul B.P.

Referitor la determinarea învinuitei R.M. de către inculpatul D.M. sa altereze un înscris sub semnătură privată, ca infracțiune mijloc, falsul, pentru săvârșirea infracțiunii scop, luarea de mită, din cele ce vor urma rezultă legătura de cauzalitate între cele doua infracțiuni.

În concret, inculpatul D.M. a urmărit prin falsificarea procesului - verbal al adunării creditorilor din 29 septembrie 2008 păstrarea calității sale de administrator judiciar al SC N.G. SRL București, precum și omiterea prezentării convențiilor de cesiune de creanță și a notificărilor aferente.

Deși a figurat în evidențele U.N.P.I.R. cu sediul în municipiul București, R. I.P.U.R.L., reprezentată de inculpatul D.M. nu și-a desfășurat activitățile conforme obiectului prevăzut de lege la acea adresă, dosarele privind societățile în care figura, fie în calitate de administrator judiciar, fie în calitate de lichidator, fiind păstrate în biroul Societății Civile de Avocați G.A., având sediul în municipiul București, de unde au și fost ridicate de organele de cercetare penală.

Până la angajarea în calitate de jurist în cadrul R. I.P.U.R.L. a învinuitei R.M., la data de 05 iunie 2008, când între R. I.P.U.R.L., reprezentată de inculpatul D.M. în calitate de angajator și învinuita R.M., în calitate de salariat, a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 3420/1VE, în baza căruia aceasta din urmă avea să îndeplinească funcția de jurist, pentru care era remunerată cu un salariu de bază lunar brut în sumă de 1.800 lei, activitatea de reprezentare în instanță, de întocmire și emitere a documentelor prevăzute de Legea nr. 85/2006 a fost asigurată de SCA G.A. unde, de altfel, figura sediul de corespondență al R. I.P.U.R.L.

Probele administrate în cauză au evidențiat că învinuita R.M. de la momentul angajării s-a ocupat în fapt de întocmirea întregii documentații în toate dosarele de insolvență, asigurând și reprezentarea în instanță a R. I.P.U.R.L. Aceasta a confirmat că sediul declarat al R. I.P.U.R.L. nu avea nici o legătură cu locația unde și-a desfășurat activitatea și unde s-a purtat corespondența legată de aceste dosare.

Inculpatul D.M. a ales să-și desfășoare activitatea de practician în insolvență în alt sediu decât cel cu care figura înregistrat în evidențele oficiale, cu un contract de asistență juridică pretins încheiat cu societatea de avocați care i-a acordat servicii de consiliere și reprezentare în instanță pe care nu l-a semnat și ștampilat în calitate de reprezentant al R. I.P.U.R.L., având-o salariată pe funcția de jurist pe învinuita R.M., a cărei remunerație nu a fost plătită pe ștate de plată, ci de către avocat G.C. sau de una din angajatele acesteia, deși între învinuită și avocata respectivă nu existau raporturi de prepușenie.

Așa cum a rezultat din cercetări, din dispoziția inculpatului D.M., care i-a prezentat în acest scop sentința comercială de desemnare a R. I.P.U.R.L. în calitate de administrator judiciar al SC N.G. SRL București, învinuita R.M. a îndeplinit formalitățile prevăzute de Legea nr. 85/2006, respectiv emiterea de notificări către creditorii societății aflate în procedură de insolvență, notificarea debitorilor și efectuarea de verificări la O.N.R.C.

La data de 29 septembrie 2008 au fost convocați creditorii SC N.G. SRL București, dintre care s-au prezentat SC R.C. SRL, prin martorul G.E., SC S.S.D. SRL, prin martor D.D. și SC E.C. SRL, prin martor T.S., cei trei desfășurându-și activitatea în baza unor contracte de asistență juridică cu SC U.A. SRL București, societate având ca obiect de activitate recuperarea profesională de creanțe.

Ordinea de zi propusă pentru a fi pusă în discuția participanților în cadrul adunării creditorilor programată a avea loc pe data de 29 septembrie 2008, a fost următoarea: prezentarea situației economico - financiare a societății debitoare; desemnarea comitetului creditorilor; confirmarea/înlocuirea administratorului judiciar.

De menționat este faptul că martorul D.D. a reprezentat în instanță și implicit la ședința adunării creditorilor și creditorii, persoane fizice L.P. și P.P., foști angajați ai SC N.G. SRL București.

Din dispoziția inculpatului D.M., la ședință a participat în calitate de angajat al R. I.P.U.R.L. învinuita R.M., care a primit sarcina de a completa procesul - verbal privind desfășurarea adunării creditorilor.

Așa cum a rezultat din fotocopia procesului - verbal întocmit la sfârșitul adunării creditorilor și pus la dispoziția acestora de învinuită din dispoziția inculpatului (fiind fotocopiat după exemplarul original în incinta Tribunalului Municipiului București), la pct. 1 pe ordinea de zi nu apare consemnată prezentarea situației economico - financiare a societății debitoare, din depozițiile martorilor stabilindu-se că inculpatul D.M. a făcut vorbire în mod sumar despre existența unui contract în derulare al SC N.G. SRL București cu o altă societate, de pe urma căruia urma să se încaseze și să se aducă la masa credală suma de 40.000 lei. Nu a fost prezentată de către inculpat valoarea reală a acestor creanțe, nefiind vorba de omisiune ci de realizarea unui scop infracțional așa cum rezulta din cele de mai sus.

La pct. 2 și anume „desemnarea comitetului creditorilor”, procesul - verbal nu conține nici o mențiune în forma inițială a întocmirii sale. Mai mult, spațiul este barat cu o linie, depozițiile martorilor audiați, D.A.D., T.A.S. și G.E., evidențiind că au fost făcute propuneri nominale cu privire la componența acestui comitet, în vederea validării acestuia de către judecătorul sindic. Tot din depozițiile martorilor a rezultat că învinuita R.M. a susținut în fața reprezentanților creditorilor că nu poate fi ales comitetul creditorilor întrucât nu este întrunit cvorumul necesar, aspecte care nu au fost cuprinse însă în procesul - verbal.

Din conținutul aceluiași proces - verbal pus la dispoziția reprezentanților creditorilor și care reprezintă, în fapt, realitatea celor discutate și a hotărârilor luate, la pct. 3 „confirmarea/înlocuirea administratorului judiciar” a rezultat propunerea făcută de aceștia de înlocuire a administratorului judiciar. Din depozițiile acelorași martori a rezultat că s-a făcut o propunere de către învinuita R.M. în sensul confirmării administratorului judiciar, în cauză inculpat D.M., propunere care a fost respinsă de reprezentanții creditorilor și mai mult, s-a propus înlocuirea acestuia, aducându-se ca argumente faptul că, până la momentul întrunirii, administratorul judiciar nu intrase nici măcar în posesia documentelor contabile ale societății ce intrase în procedură de insolvență, fapt ce evidenția dezinteresul acestuia.

Procedându-se în cadrul cercetărilor la ridicarea dosarului de insolvență aflat pe rolul Tribunalului Municipiului București nr. 25.941/3/2007, care viza SC N.G. SRL București, s-a constatat că procesul - verbal depus ca înscris doveditor al celor discutate și hotărâte în cadrul adunării creditorilor din 29 septembrie 2008, prezintă adăugiri esențiale, care îi schimbă în totalitate scopul pentru care a fost întocmit, dar în egală măsură evidențiază în mod concludent aceeași rezoluție infracțională a inculpatului D.M.

Astfel, după ce acest proces - verbal a fost semnat de reprezentanții creditorilor mai sus indicați, la un interval de aproximativ două zile față de data la care a avut loc adunarea creditorilor, învinuita R.M., care participa pentru prima dată la o astfel de activitate, la solicitarea inculpatului a adăugat pe procesul - verbal în discuție mai multe mențiuni contrare realității.

În concret, susnumita a consemnat pe fila nr. x a procesului - verbal, la pct. 2 pe ordinea de zi privitoare la alegerea comitetului creditorilor, mențiunea că „nu au fost întrunite condițiile prevăzută de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 85/2006” necesare îndeplinirii acestei activități.

Instanța de fond a reținut că, caracterul contrar realității al acestei mențiuni a rezultat din conținutul art. 13 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, care stipulează că „adunarea creditorilor va putea fi convocată și … sau la cererea creditorilor, deținând creanțe în valoare de cel puțin 30 % din valoarea totală a acestora”.

De asemenea, potrivit art. 15 alin. (1) din același act normativ, deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majorități prin valoare a creanțelor prezente, cu excepția cazurilor în care legea cere o majoritate specială și nu cea de 30 % din valoarea totală a creanțelor împotriva averii debitorului.

Prin urmare, putea fi ales un comitet al creditorilor, fiind îndeplinite la data de 29 septembrie 2008 condițiile prevăzută de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 întrucât, consultând tabelul definitiv al obligațiilor de plată s-a observat că valoarea creanțelor deținute de creditorii prezenți, printre care SC S.S.D. SRL, ce figura cu o valoare a creanței de 1.549.495,63 lei, depășea procentul de 30 % instituit de lege. Așa cum a rezultat din tabelul definitiv al obligațiilor debitorului SC N.G. SRL București încheiat la data de 29 septembrie 3008, valoarea totală a creanțelor era de 2.410.264,68 lei care, raportat la creanța SC S.S.D. SRL evidențiază că erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru constituirea comitetului creditorilor.

De asemenea, învinuita R.M., tot în baza dispoziției primite de la inculpat, a adăugat pe fila nr. x a procesului - verbal, la punctul nr. 3 pe ordinea de zi, două mențiuni având un conținut fictiv.

Astfel, la alin. (1) de la pct. 3 a înscris mențiunea „nu întrunite condițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 pentru recomandarea Comitetului creditorilor” pentru confirmarea/înlocuirea administratorului judiciar. Această consemnare este contrară realității întrucât în articolul indicat, teza finală, se statuează că, creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul sindic, aspect care mai reiese și din art. 11 alin. (1) lit. d) din cuprinsul aceluiași act normativ.

Conținutul acestei mențiuni este contrar și discuțiilor purtate în cadrul ședinței, întrucât reprezentantul creditorului SC R.C. SRL, martorul G.E. a solicitat înlocuirea administratorului judiciar pe considerentul că inculpatul nu intrase în posesia documentelor contabile ale debitoarei și nu părea să-și dea interesul în derularea procedurii de insolvență.

Același caracter fictiv îl prezintă și mențiunea scrisă de învinuita R.M. la alin. (2) al pct. 3 pe ordinea de zi, respectiv „nu necesar votul creditorilor prezenți întrucât nu s-a propus intrarea în faliment în procedură simplificată potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 85/2006”. Din contră, reprezentanții creditorilor au solicitat intrarea în procedura simplificată a falimentului.

S-a precizat faptul că, după semnarea procesului - verbal de către reprezentanții creditorilor, aceștia au insistat pe lângă învinuita R.M. să le fie înmânată o copie a procesului - verbal, lucru pe care aceasta l-a realizat și astfel s-a putut face deosebirea între procesul - verbal în forma în care a fost semnat de reprezentanții creditorilor și același proces - verbal în care au fost inserate mențiunile contrare realității (al căror conținut a fost explicat în cele ce preced) și care a fost depus la dosarul de insolvență.

Inculpatul D.M. a ascuns în mod conștient reprezentanților creditorilor încheierea convențiilor de cesiune de creanță și a notificărilor aferente acestora, documente prin care SC N.G. SRL București ceda în favoarea SC H.F. SRL creanțele deținute în contra P.O. Ianca, județ Brăila și nu a supus încheierea acestor tranzacții confirmării judecătorului sindic, așa cum era obligat conform art. 20 alin. (1) lit. m) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Această conduită s-a explicat prin faptul că inculpatul era mai degrabă interesat să acorde un interes sporit SC H.F. SRL Ploiești de la al cărei administrator primise deja până în acel moment suma de 35.500 lei cu titlu de mită, pretinsă acestuia și nu să respecte dispozițiile legii în baza căreia, de fapt, ar fi trebuit să își desfășoare activitatea.

În acest sens sunt relevante și prevederile art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora deciziile manageriale aparținând administratorului judiciar pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori prin organele acestora. Acesta a reprezentat motivul pentru care inculpatul nu a dorit constituirea comitetului creditorilor și astfel a dispus ca salariata sa, învinuita R.M., să consemneze în procesul - verbal, în mod nereal, că nu ar fi întrunite condițiile legale în acest sens.

Această situație este în strânsă legătură cu cererea de înlocuire a inculpatului din funcția de administrator judiciar formulată de un reprezentant al creditorilor, cerere pe care inculpatul a respins-o deoarece, într-o asemenea eventualitate, D.M. nu-și mai putea asigura venituri ilicite sub forma sumelor de bani pretinse cu titlu de mită de la administratorul B.P., întrucât nu mai putea exercita acele atribuții pentru îndeplinirea cărora a pretins și primit anterior bani.

În cazul în care procedura de insolvență ar fi intrat în etapa lichidării judiciare, exista posibilitatea ca inculpatul D.M. să nu mai fie desemnat în calitate de lichidator judiciar, ceea ce ar fi contravenit interesului său de a obține în continuare cu titlu de mită de la denunțătorul B.P. sume de bani în schimbul îndeplinirii atribuțiilor specifice acestei calități și promisiunii făcute acestuia de derulare în continuare a contractului.

Acesta a fost motivul pentru care a dat dispoziție învinuitei R.M. să completeze la alin. (2) al pct. 3 pe ordinea de zi din procesul - verbal al adunării creditorilor că nu s-a propus intrarea în faliment în procedură simplificată, potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, deși această solicitare a fost formulată de către reprezentanții creditorilor.

Procesul - verbal astfel contrafăcut prin adăugire a fost depus la dosarul de insolvență nr. 25.941/3/2007 al Tribunalului Municipiului București și valorificat în Raportul periodic de activitate regăsit în încheierea judecătorului sindic din data de 30 octombrie 2008.

Mențiunile contrare realității, consemnate în procesul - verbal arătat, au fost evidențiate prin cererea depusă la dosarul de insolvență de către creditori de înlocuire a administratorului judiciar, aspect reluat în Raportul periodic de activitate de către inculpatul D.M., care a fost nevoit, în condițiile arătate, să insereze această mențiune.

Urmare faptului că cererea de înlocuire a sa din calitatea de administrator judiciar nu a fost consemnată, așa cum ar fi trebuit, în cuprinsul procesului - verbal al adunării creditorilor din 29 septembrie 2008, fiind ulterior depusă la judecătorul sindic, punerea în discuție a acestei solicitări a fost amânată pentru data de 05 martie 2009, dată până la care inculpatul putea să-și exercite prerogativele de administrator judiciar și implicit a rezoluției infracționale.

Împrejurările comiterii faptelor arătate au fost recunoscute de învinuita R.M. și detaliate în cuprinsul declarațiilor date.

La data de 04 noiembrie 2008, așa cum susține denunțătorul, cum indirect a recunoscut și inculpatul și cum este evidențiat și în cuprinsul relațiilor oferite de operatorul de telefonie V.R. SA, denunțătorul B.P., având nevoie de lichidități pentru desfășurarea și finanțarea activităților derulate de firma sa, l-a contactat telefonic pe inculpatul D.M., căruia i-a solicitat să-i deblocheze, conform contractului de subantrepriză, suma reprezentând garanția de bună execuție virată de P.O. Ianca în contul de garanție deschis de societatea sa la B.T., sucursala Ploiești, în favoarea SC N.G. SRL București, potrivit notificărilor. Inculpatul D.M. i-a comunicat tot telefonic denunțătorului că se va deplasa în acest scop în municipiul Ploiești, cu condiția de a primi procentul de 5 % pretins anterior, fără a preciza cuantumul exact al acestuia întrucât urma a fi calculat, ca și anterior, la momentul întâlnirii, cu raportare la suma ce urma a fi deblocată din contul de garanție de bună execuție.

La data stabilită, orele 1300 inculpatul D.M. s-a prezentat la sediul firmei denunțătorului, care i-a spus că nu poate să îi dea decât suma de 5.000 lei ce ar fi putut fi procurată la acea dată, împrejurare în care inculpatul i-a pretins suma de 6.000 lei de care avea urgent nevoie, numai în schimbul remiterii acesteia fiind de acord să-i deblocheze din contul de garanție circa 75.000 lei, așa cum și-a amintit denunțătorul.

Prima instanță a constatat că adresa întocmită de B.P., prin care s-a solicitat B.T., sucursala Ploiești, evidențiază însă că s-a cerut deblocarea sumei de 79.042,14 lei din contul de garanție deschis de SC H.F. SRL Ploiești în favoarea SC N.G. SRL București, în condițiile nevoii de lichidități și de această dată denunțătorul fiind de acord cu remiterea sumei pretinse de inculpat.

Adresa respectivă a fost concepută de inculpat și tehnoredactată pe calculator de una din angajatele denunțătorului, după care D.M. a semnat-o și a aplicat pe acest document ștampilele aparținând SC N.G. SRL București și R. I.P.U.R.L., adresa fiind ulterior înaintată unității bancare.

Deoarece obținerea sumei pretinse de inculpatul D.M. nu s-a putut realiza în scurt timp, iar acesta trebuia să ajungă în municipiul Brașov, cei doi au stabilit să se întâlnească în aceeași zi, spre seară, la restaurantul H., aparținând denunțătorului B.P., locație unde respectivul urma să-i remită inculpatului cei 6.000 lei pretinși în schimbul deblocării din contul de garanție de bună execuție a sumei sus arătate.

Locul de întâlnire a fost ales de denunțătorul B.P. în scopul înregistrării, cu ajutorul sistemului de supraveghere electronică montat în local, a imaginilor ce urmau să surprindă remiterea, respectiv primirea sumei pretinse de inculpatul D.M. cu titlu de mită.

În jurul orelor 19,59 acesta a intrat în incinta restaurantului H. unde era așteptat de către denunțător, cei doi s-au așezat la o masă, după care B.P. i-a înmânat administratorului judiciar suma de 6.000 lei, compusă din bancnote în cupiură de 50 lei. În timpul acestei întrevederi s-a stabilit ca într-una din zilele săptămânii următoare să aibă loc o nouă întâlnire în vederea semnării de către inculpatul D.M. a documentelor aferente lucrărilor finalizate.

Momentele remiterii, respectiv primirii sumei de 6.000 lei de către inculpatul D.M. au fost înregistrate de camerele de luat vederi ale restaurantului, imaginile fiind transferate pe un suport tip C.D. predat organelor de anchetă de către denunțătorul B.P., după depunerea și înregistrarea în data de 06 noiembrie 2008, la sediul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, a autodenunțului formulat de acesta.

Întâlnirea a fost confirmată prin apelurile telefonice dintre inculpat și denunțător, așa cum au fost evidențiate din datele furnizate de operatorul de telefonie mobilă. Ca și anterior, inculpatul D.M. mai întâi s-a asigurat de obținerea acestor sume ilicite, pretinderea fiind momentul consumării infracțiunii, urmată apoi de semnarea documentelor și primirea banilor, rezoluția infracțională a acestuia fiind unică și neîntreruptă.

După verificarea competenței materiale, D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, constatând că valoarea sumei pretinsă și primită cu titlu de mită este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 EUR, a solicitat la data de 11 noiembrie 2008 Tribunalului Prahova autorizarea pe o perioadă de 30 zile cu începere de la data respectivă, orele 18,00, a interceptării și înregistrării convorbirilor, comunicărilor, SMS - urilor, imaginilor, purtate și transmise de la posturile telefonice 0742.xxx.xxx, utilizat de denunțătorul B.P. și 0723.398.499, utilizat de inculpatul D.M. Totodată, s-a mai solicitat instanței de judecată autorizarea înregistrării imaginilor și convorbirilor cu mijloace tehnice speciale în mediul ambiental, realizate în cadrul întâlnirilor ce urmau a avea loc între denunțătorul B.P. și inculpatul D.M. în sediul, barul și biroul SC H.C. SRL Ploiești, situate în municipiul Ploiești.

Tribunalul a admis cererile formulate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești prin încheierea nr. 120 din 11 noiembrie 2008, pronunțată în dosar nr. 50/P/I/2008, încheiere în baza căreia au fost emise autorizațiile nr. 5, înregistrarea imaginilor și convorbirilor cu mijloace tehnice speciale în mediul ambiental, nr. 144, interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor, SMS sau imagini pe telefonul cu numărul 0742.xxx.xxx utilizat de B.P. și nr. 145, interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor, SMS sau imagini pe telefonul cu numărul 0723.xxx.xxx utilizat de inculpatul D.M.

De asemenea, s-a organizat prinderea în flagrant a inculpatului D.M. cu suma de bani pe care acesta urma că o primească, în baza pretinderii inițiale, de la denunțătorul B.P., sumă care a fost apreciată de acesta ca fiind în jur de 40.000 lei, raportat la valoarea situațiilor de lucrări efectuate, care urmau a fi facturate și avizate spre decontare de către administratorul judiciar.

Pe data de 12 noiembrie 2008 denunțătorul s-a deplasat în orașul Ianca, județ Brăila, unde comisia constituită în acest sens a procedat la recepționarea lucrărilor executate și a primit de la reprezentanții Primăriei locale procesul - verbal de recepție, trotuare, precum și procesul - verbal de recepție în care au fost incluse atât lucrările de reparație a trotuarelor, cât și lucrările de asfaltare a străzilor.

La data de 14 noiembrie 2008, orele 08,00, denunțătorul l-a contactat telefonic în două rânduri pe inculpatul D.M., care a fost de acord să procedeze ca și anterior, adică să se deplaseze în municipiul Ploiești, la sediul firmei acestuia, în scopul semnării și ștampilării documentelor necesare încasării de la beneficiar a contravalorii lucrărilor executate, împrejurare în care urma să primească de la B.P. suma de bani reprezentând procentul de 5 % pretins. Cu ocazia discuțiilor telefonice inculpatul a preconizat că va ajunge la biroul administratorului SC H.C. SRL Ploiești între orele 13,00 – 14,00.

Discuția purtată între cei doi a fost concludentă și a avut valoare de probă, fiind înregistrată, în baza autorizației de interceptare a convorbirilor telefonice emisă de instanța de judecată competentă.

În aceeași zi, s-a procedat la marcarea criminalistică a sumei de 40.000 lei provenită din depozitul aflat la dispoziția procurorului șef al D.N.A., destinat organizării și constatării infracțiunilor flagrante.

Astfel, cele 400 de bancnote ce au format suma respectivă, fiecare în cupiură de câte 100 lei, ale căror serii au fost consemnate în procesul - verbal întocmit cu acel prilej, au fost marcate criminalistic atât pe avers cât și pe revers, folosindu-se substanță fluorescentă de culoare verde. De asemenea, pe reversul a 24 din aceste bancnote, în partea dreaptă, sub serie, a fost inscripționată mențiunea „MITĂ 14 noiembrie 2008” folosindu-se creionul chimic, mențiunea fiind vizibilă în spectru UV, această operațiune desfășurându-se în prezența a doi martori asistenți și a denunțătorului.

Principalele activități au fost fixate prin fotografiere la lumina naturală, artificială și în spectru UV, folosindu-se aparatul marca S., model DSC - W7, având seria constructivă 1664715, după care a fost întocmită o planșă fotografică.

După consemnarea seriilor bancnotelor și marcarea criminalistică a acestora în modul sus prezentat, suma de 40.000 lei a fost înmânată pe bază de semnătură denunțătorului B.P.

La orele 11,55 acesta i-a telefonat din nou inculpatului, care l-a întrebat dacă locul unde urmau să se întâlnească era tot la restaurant, referindu-se la întâlnirea precedentă, dar B.P. l-a invitat în biroul său, reamintindu-i cum să ajungă acolo, trecând pe lângă restaurant.

Pe corpul denunțătorului B.P. a fost montată tehnică specială de înregistrare audio - video autorizată spre a fi utilizată în baza încheierii și a autorizației menționate mai sus, emise de Tribunalul Prahova.

Echipa operativă formată din procurori și ofițeri de poliție judiciară din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, precum și din ofițeri de poliție și specialiști din cadrul D.N.A. - Serviciul Tehnic s-a deplasat la fața locului la orele 12,30, instalându-se în apropierea imobilului unde urma să aibă loc remiterea sumei pretinse, conform autodenunțului și declarațiilor date de B.P.

La orele 15.00 inculpatul D.M. a parcat autoturismul marca H.S.F. de culoare neagră pe trotuarul din apropierea imobilului, după care a intrat în sediul social al SC H.C. SRL, unde a rămas până la orele 16,35.

Discuția între denunțător și inculpat a avut loc în biroul celui dintâi, în anticameră fiind prezente și martorele G.M. și R.M. Pe baza proceselor - verbale de recepție a lucrărilor din data de 12 noiembrie 2008 au fost întocmite următoarele situații de lucrări: lista cuprinzând cantitățile de lucrări la data de 14 noiembrie 2008 în localitatea Ianca, județ Brăila, privitoare la realizarea unui covor asfaltic pe o suprafață de 155.58 mp. în valoare de 10.292,2584 lei; lista cuprinzând cantitățile de lucrări la data de 14 noiembrie 2008 în localitatea Ianca, județ Brăila, privitoare la realizarea unui covor asfaltic pe o suprafață de 2396.49 mp în valoare de 158.537,6942 lei; situație de lucrări, asfaltări și reparații trotuare efectuate în localitatea Ianca la data de 14 noiembrie 2008, în valoare de 47.747,68 lei.

În baza acestor situații de lucrări D.M. a completat factura fiscală nr. 005 din 14 noiembrie 2008 emisă de SC N.G. SRL București către P.O. Ianca, având ca obiect contravaloare lucrări, în sumă de 168.829,95 lei. Tot D.M., utilizând drept model adresa de deblocare a contului de garanție de bună execuție datând din 04 noiembrie 2008, olograf, a făcut modificări pe acest înscris, modificări constând în înlocuirea sumei de 79.042,14 lei cu suma de 134.050,85 lei corespunzător procentului de 70 % din suma totală de 1.915.012,20 lei existentă în contul de garanție de bună execuție, precum și mențiunea cu privire la numărul, data și valoarea facturii întocmită în ziua respectivă. De asemenea, a fost înscris ca număr de înregistrare al adresei REV 02 din 14 noiembrie 2008. Adresa a fost tehnoredactată de către una din cele două angajate ale denunțătorului B.P.

Instanța de fond a mai reținut că, în aceleași împrejurări inculpatul D.M. a înscris pe convenția de cesiune de creanță nr. 86 din 01 august 2008 valoarea noii creanțe cedate, respectiv 140.128,86 lei, precum și data încheierii convenției și anume 14 noiembrie 2008. Acest înscris a fost tehnoredactat, dar nu a mai apucat să fie semnat de inculpatul D.M. datorită intervenției echipei operative.

În același mod inculpatul D.M. a modificat pe o notificare preexistentă sumele reprezentând cotele procentuale ce urmau a fi virate de beneficiar, P.O. Ianca în conturile SC N.G. SRL București și SC H.F. SRL Ploiești. Modificările au fost efectuate olograf de către inculpatul D.M. și tehnoredactate de angajatele societății și această notificare rămânând nesemnată de inculpat urmare intervenției echipei operative.

Până la redactarea celor două înscrisuri menționate mai sus, inculpatul D.M. a trecut la calcularea cotei procentuale de 5 % ce urma să o primească, în baza aceleiași pretinderi inițiale. Calculele au fost efectuate olograf de acesta, pe o coală albă, ridicată de organele de cercetare penală ca de altfel și celelalte documente arătate mai sus, după prinderea în flagrant. Suma rezultată din acest calcul efectuat de inculpat a fost de 37.600 lei, înscrisul doveditor constituind prin el însuși o reiterare a pretinderii inițiale, de această dată cuantificată.

În continuare, atât denunțătorul cât și inculpatul au trecut la numărarea sumei de 37.600 lei care a fost înmânată de către denunțător inculpatului, acesta din urmă punând-o în aceeași sacoșă de plastic în care avea introduse toată documentația legată de relația existentă între SC N.G. SRL București și SC H.F. SRL Ploiești. Fără nici o explicație, inculpatul D.M., având asupra sa sacoșa cu bani, a părăsit incinta biroului, deplasându-se la autoturismul marca H.S.F., unde a deschis portbagajul, a scos banii din pungă, depozitându-i într-un locaș al portbagajului, iar sacoșa cu documentele arătate a depozitat-o alături. În momentul imediat următor a avut loc intervenția echipei operative care, după declinarea competenței, a identificat în autoturism sacoșa cu documente în care inițial fuseseră depozitați banii marcați criminalistic. La întrebările preliminare inculpatul D.M. a justificat prezența sa în locația arătată și a recunoscut primirea sumei de 37.600 lei de la denunțătorul B.P. cu titlu de comision.

După ce a fost condus în interiorul biroului unde a avut loc monitorizarea întâlnirii s-a constatat că inculpatul nu avea în sacoșa ridicată din portbagajul autoturismului suma de bani remisă de denunțător, împrejurare în care echipa operativă, însoțită de martorii, asistenți și inculpat, a revenit la autoturismul acestuia unde, după deschiderea portbagajului, inculpatul D.M. a indicat locul în care pusese punga cu bani remisă de denunțătorul B.P. Este de menționat că anterior conducerii în incinta biroului aparținând SC H.C. SRL Ploiești, autoturismul a fost asigurat de inculpat prin închiderea centralizată.

După evidențierea cu lampa fluorescentă a prafului existent pe mâinile inculpatului, pantalon, respectiv în interiorul sacoșei din plastic, au fost evidențiate prin aceleași mijloace tehnice praf fluorescent pe toate bancnotele depistate asupra inculpatului, iar pe 19 dintre acestea, cu seriile evidențiate în cuprinsul procesului - verbal de constatare a infracțiunii flagrante, a fost constatată mențiunea „Mită 14 noiembrie 2008”.

Procedându-se în continuare la numărarea bancnotelor depistate în autoturismul inculpatului s-a constatat că acestea au fost în număr de 356, respectiv suma de 35.600 lei. Din verificările preliminare efectuate la fața locului a rezultat că din eroare, la numărarea bancnotelor, inculpatului i-a fost remisă de către denunțătorul B.P. numai suma de 35.600 lei. Diferența până la concurența sumei de 40.000 lei a fost descoperită în sertarul superior al casetierei din biroul denunțătorului B.P., locul fiind indicat organelor de cercetare penală de către acesta.

Toată procedura de constatare a infracțiunii flagrante, de la momentul sosirii inculpatului și până la fixarea acesteia, a fost realizată în prezența martorilor, asistenți G.I.Șt. și G.C. și a fost fixată prin înregistrare audio - video pe suport digital, cu ajutorul tehnicii din dotarea Serviciului Tehnic al D.N.A. Au fost ridicate din incinta biroului toate înscrisurile concludente cauzei, așa cum au fost ele evidențiate în cuprinsul procesului - verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

La finalizarea constatării inculpatul nu a avut obiecțiuni cu privire la modul în care a fost efectuat și consemnat actul de constatare, precum și cercetarea la fața locului.

Primele susțineri ale inculpatului D.M. după prinderea în flagrant au fost în sensul că suma depistată asupra sa reprezintă un comision de succes, de realizare a încasării, pe care l-a primit de la denunțătorul B.P. urmare atenției acordate acestuia.

Prima instanță a constatat că în drept, fapta inculpatului D.M. care, în calitate de practician în insolvență în cadrul R. I.P.U.R.L., desemnat prin sentința comercială nr. 2643 din 05 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, ca administrator judiciar al SC N.G. SRL București, aflată în procedura de insolvență, a pretins în perioada 24 iulie 2008 - 14 noiembrie 2008 de la denunțătorul B.P., administrator al SC H.C. SRL Ploiești (fostă SC H.F. SRL Ploiești), un procent de 5 % din valoarea lucrărilor executate (și care urmau a fi prezentate la decontare) de firma denunțătorului în baza contractului nr. 4 din 02 mai 2008 încheiat cu societatea aflată în insolvență și a primit în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 01 septembrie 2008 suma de 31.200 lei, la data de 02 septembrie 2008 suma de 4.300 lei, în ziua de 04 noiembrie 2008 suma de 6.000 lei, iar în data de 14 noiembrie 2008 suma de 35.600 lei, ultima remitere fiind constatată în urma unei proceduri flagrante, pentru semnarea și ștampilarea, în derularea contractului, a documentelor necesare decontării contravalorii lucrărilor de construcție realizate, semnătură și ștampilă fără de care P.O. Ianca, beneficiara lucrărilor și unitatea bancară nu ar fi efectuat plata sumelor respective, constituie infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale).

Fapta aceluiași inculpat care, în calitatea menționată, cu intenție, a determinat pe R.M., angajată în cadrul firmei sale pe funcția de jurist, să completeze în fals procesul - verbal al adunării creditorilor din data de 29 septembrie 2008, după ce acesta fusese semnat de reprezentanții creditorilor, prin adăugarea în conținutul înscrisului a unor mențiuni contrare realității, după cum urmează: la pct. 2 - „Nu au fost întrunite condițiile prevăzută de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 85/2006”; la pct. 3 - alin. (1) - „Nu întrunite condițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind recomandarea comitetului creditorilor”; - alin. (2) - „Nu necesar votul creditorilor prezenți întrucât nu s-a propus intrarea în faliment în procedură simplificată potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 85/2006”, înscris care ulterior a fost depus în dosarul de insolvență nr. 25.941/3/2007 al Tribunalului Municipiului București în vederea producerii de consecințe juridice constituie instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.

Faptele penale mai sus menționate au fost săvârșite în concurs real de infracțiuni, instanța de judecată făcând aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Situația premisă care a intrat în structura juridică a infracțiunii de luare de mită a constat, potrivit art. 254 C. pen., în preexistența unui serviciu funcționând ca o autoritate, instituție sau organ de stat, societate comercială, companie ori agenție națională, precum și orice alt agent economic care are competența de a efectua acte de natura celor care prilejuiesc săvârșirea acesteia.

În cadrul serviciului a cărui existență constituie situația premisă, necesară existenței infracțiunii de luare de mită, își exercită atribuțiile de serviciu funcționarul sau alt salariat care este subiect activ nemijlocit al acesteia. Situația premisă se răsfrânge asupra calității impusă subiectului activ nemijlocit, conferindu-i anumite competențe, îndatoriri de serviciu de care este dependentă existența infracțiunii.

În speță, inculpatul D.M. a pretins și primit de la denunțătorul B.P. mai multe sume de bani pentru a-și îndeplini atribuțiile pe care legea i le-a conferit în calitate de administrator judiciar reprezentant al R. I.P.U.R.L., desemnată ca administrator judiciar al SC N.G. SRL București, aflată în procedură de insolvență. Altfel spus, inculpatul a condiționat continuarea derulării contractului, semnarea și ștampilarea documentelor pe baza cărora s-a efectuat plata contravalorii lucrărilor realizate în regim de subantrepriză de către SC H.F. SRL Ploiești, de primirea de la administratorul acesteia, denunțătorul B.P. a sumelor de bani anterior menționate.

Prin urmare, în raport cu situația de fapt stabilită în cauză și de aspectele expuse în prezentul capitol, prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen.

Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., din definiția legală cuprinsă în art. 41 alin. (2) C. pen., a rezultat că infracțiunea continuată se caracterizează printr-o pluralitate de acte materiale (două sau mai multe acțiuni sau inacțiuni) legate între ele printr-o triplă unitate: personală, același subiect activ, psihică, aceeași rezoluție infracțională și juridică, același conținut de infracțiune.

Analizând noțiunea de „rezoluție”, în cazul infracțiunii continuate a trebuit să se ia în considerare caracteristicile acesteia de a fi alcătuită din două sau mai multe acțiuni comise la intervale diferite de timp, fiecare în parte prezentând conținutul aceleiași infracțiuni. S-a ținut seama de aceste caracteristici putându-se spune că în cazul infracțiunii continuate prin „rezoluție juridică” s-a înțeles voința făptuitorului de a săvârși în mod treptat (succesiv) acțiuni ce au format activitatea sa infracțională, precum și prevederea de ansamblu a acestei activități și a urmăririi ei (factorul intelectiv).

În cauză, la data de 24 iulie 2008 inculpatul D.M. a pretins de la denunțătorul B.P. cu titlu de mită, un procent de 5 % din contravaloarea lucrărilor executate de firma acestuia, iar ulterior, în baza aceleiași intenții infracționale, a primit de la respectivul la data de 01 septembrie 2008 suma de 31.200 lei, în ziua de 02 septembrie 2008 suma de 4.300 lei, pe data de 04 noiembrie 2008 suma de 6.000 lei, iar la 14 noiembrie 2008 suma de 35.600 lei, ultima remitere fiind constatată în urma organizării unei proceduri flagrante.

Este evident că fiecare primire ulterioară pretinderii inițiale s-a realizat în materializarea aceleiași hotărâri infracționale. Instanța de fond a apreciat că și celelalte cerințe prevăzute de lege, respectiv unitatea de subiect și pluralitatea de acțiuni, sunt cumulativ îndeplinite în cauză.

De asemenea, în cauză s-au aplicat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 deoarece, în calitate de reprezentant al R. I.P.U.R.L., desemnat ca administrator judiciar al SC N.G. SRL București, inculpatul s-a încadrat în categoria persoanelor prevăzute în art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește cererea formulată de inculpatul D.M., de schimbare a încadrării juridice a uneia din infracțiunile reținute în sarcina sa, respectiv din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța în baza art. 334 C. proc. pen., instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Inculpatul și-a susținut această cerere invocând faptul că nu are calitatea cerută de lege subiectului activ al infracțiunii de luare de mită, respectiv, aceea de funcționar, făcând vorbire, în mod eronat, evident de calitatea de funcționar public, eludând împrejurarea că dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen., se referă la funcționarul care nu este funcționar public, iar alin. (2) al acestui articol, care de altfel nu a fost reținut în speță se referă la funcționarul cu atribuții de control.

Numai infracțiunile prevăzută de art. 246 – art. 250 C. pen., vizează funcționarii publici, aceste texte de lege fiind aplicabile și celorlalți funcționari, potrivit dispozițiilor art. 258 C. pen.

Așa cum s-a precizat, inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în calitatea sa de reprezentant al R. I.P.U.R.L., desemnat ca administrator judiciar al SC N.G. SRL București, astfel încât, având în vedere dispozițiile art. 147 alin. (2) C. pen., care arată că: „Prin funcționar se înțelege persoana menționată în alin. (1), precum și orice alt salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”, este evident că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul încadrându-se și în categoria persoanelor prevăzute în art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 1786 din 8 aprilie 2003, prin care s-a stabilit că „Lichidatorul judiciar al unei societăți comerciale, numit prin hotărâre judecătorească, are calitatea de funcționar și poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită.”

Din probele dosarului a rezultat că inculpatul a fost numit prin hotărâre judecătorească în calitate de administrator judiciar pentru a se ocupa de procedura de insolvență a unei societății comerciale, această numire echivalând cu o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, alta decât cele arătate în art. 145 și 147 alin. (1) C. pen., aceasta putând fi, deci, și o societate comercială.

Calitatea de funcționar nu este legată de existența unui raport de muncă de natura celui reglementat de Codul muncii și nici de stabilirea unei retribuții în condițiile codului, deoarece, așa cum rezultă din art. 147 alin. (1), exercitarea atribuției de funcționar se poate face cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, prin urmare și în condițiile din speță, printr-o hotărâre judecătorească, și fără a avea relevanță dacă activitatea este retribuită, indiferent de modalitate, sau are caracter gratuit. Ceea ce a interesat a fost faptul dacă persoana în cauză își îndeplinește în acea calitate obligațiile asumate.

Susținerea inculpatului, în sensul că activitatea de administrator judiciar al unei societăți comerciale ar fi o profesie liberală, de natura celei de avocat, este greșită, iar referirea la statutul avocatului, care nu poate fi considerat funcționar public ori funcționar, nu-și găsește locul în speță.

Faptul că legiuitorul a stabilit că unele profesii, cum este cea de avocat, nu sunt incompatibile cu calitatea de lichidator judiciar trebuie interpretată în sensul că, în afară de avocat și expertul contabil, nici o altă persoană numită lichidator nu poate cumula funcția de bază ce o îndeplinește în mod curent, cu cea de lichidator; așadar legiuitorul se referă la cumulul de funcții, ceea ce, în speță, a fost irelevant, deoarece avocatul, dacă deține și funcția de lichidator judiciar, dobândește prin aceasta calitatea de funcționar.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000: „(1) Fapta persoanei care, în virtutea funcției, a atribuției ori a însărcinării primite, a avut sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, daca fapta este de natura a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.”

Din analiza acestui text de lege a rezultat că pentru existența acestei infracțiuni, este necesar ca subiectul activ, să îndeplinească o însărcinare pentru agentul economic, să intermedieze sau să înlesnească efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare de către agentul economic, ori să participe cu capital la un asemenea agent economic.

În cauză, inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru că ar fi îndeplinit o astfel de activitate ci pentru că în calitate de practician în insolvență, pentru a-și îndeplini atribuțiile conform acestei calități a pretins anumite sume de bani.

Așadar, prima instanță a constatat că în speță nu au fost întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective, respectiv al elementului material, în oricare din modalitățile incriminate.

Pentru considerentele ce preced, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la cea de a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, prima instanță a arătat că preexistența unei situații de fapt sau de drept care să facă necesară, să impună sau să justifice întocmirea unui înscris sub semnătură privată a constituit situația premisă necesară existenței infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

În modalitatea săvârșirii elementului material al acestei infracțiuni, prin contrafacere (plăsmuire), existența infracțiunii este de neconceput fără preexistența înscrisului ce urmează apoi să fie folosit în vederea producerii unei consecințe juridice.

În sarcina inculpatului D.M. s-a reținut că, uzând de calitatea sa de asociat unic și președinte al R. I.P.U.R.L., a dat dispoziție angajatei sale, învinuita R.M., să completeze în fals procesul - verbal al adunării creditorilor din data de 29 septembrie 2008, după ce acesta fusese semnat de reprezentanții creditorilor prin adăugarea în cuprinsul acestuia a unor mențiuni contrare realității, modalitate prin care conținutul respectivului document a fost contrafăcut, denaturat, plăsmuit. Ulterior, procesul - verbal a fost depus la dosarul de insolvență nr. 25.941/3/2007 al Tribunalului Municipiului București, secția a VII-a comercială, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de lege pentru existența instigării la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.

Susținerile inculpatului constând în aceea că, pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca înscrisul sub semnătură privată falsificat să producă alte consecințe juridice, decât cele specifice naturii sale juridice, nu poate fi reținută, întrucât pentru consumarea acestei infracțiuni nu este necesar ca respectivul înscris să producă efectiv o consecință juridică, ci numai să fie apt, în urma operațiunii de falsificare să producă astfel de consecințe, infracțiunea consumându-se la momentul săvârșirii elementului material în oricare din modalitățile prevăzute de lege și nu la momentul producerii vreunei consecințe juridice.

Situația de fapt ce a fost reținută a rezultat din coroborarea tuturor probelor dosarului, după cum se va arată în cele ce urmează:

Autodenunțul și declarațiile formulate de denunțătorul B.P. cuprind descrierea detaliată a modului și condițiilor în care a fost pretins de către inculpatul D.M. procentul de 5 % din valoarea lucrărilor ce au fost decontate la plată, împrejurările în care au fost remise succesiv, cu titlu de mită, sumele de bani primite de acesta din urmă în datele de 01 septembrie 2008, 02 septembrie 2008 și 04 noiembrie 2008, făcând referire și la faptul că în perioada imediată urma a fi remisă în baza aceleiași pretinderi inițiale și în același scop, suma de 40.000 lei.

Aceste susțineri ale denunțătorului s-au coroborează cu mențiunile cuprinse în procesul - verbal în care au fost consemnate apelurile telefonice realizate între denunțător și inculpat la datele de 01 septembrie 2008, 02 septembrie 2008 și 04 noiembrie 2008, din care a rezultat că aceștia au comunicat telefonic, stabilind întâlnirile care au avut loc la datele indicate de denunțător.

Întâlnirea din 04 noiembrie 2008, dintre denunțătorul B.P. și inculpatul D.M., ce a avut loc în restaurantul H. aparținând primului a fost înregistrată video de sistemul de supraveghere al localului, imaginile fiind apoi stocate pe un C.D. pus la dispoziția organelor de anchetă de către cel dintâi. Acest suport optic și datele cuprinse au valoare probatorie în condițiile art. 916 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, faptul că denunțătorul B.P. a fost în posesia banilor pe care i-a remis ulterior inculpatului D.M. la datele menționate atât în autodenunț cât și în declarațiile ulterior formulate, a fost demonstrat prin extrasul de cont nr. 13 din 03 septembrie 2008 pentru perioada 01 septembrie 2008 - 02 septembrie 2008, eliberat de B.C.R., sucursala Ploiești, din care a rezultat că, la data de 01 septembrie 2008 denunțătorul a retras din bancă, în numerar, suma de 60.000 lei. De asemenea, același lucru a fost dovedit de adresa emisă de B.T., sucursala Ploiești înregistrată sub nr. 84.539 din 26 noiembrie 2008, din conținutul căreia a rezultat că, la data de 04 noiembrie 2008, reprezentantul SC H.F. SRL Ploiești - B.P., a ridicat, în numerar, suma de 29.065 lei, menționând în cererea de retragere a sumei respective că destinația banilor este pentru salariile restante.

Primirea sumelor de bani a rezultat chiar și din declarațiile inculpatului D.M., care a recunoscut atât momentele, cât și numărul acestor remiteri la datele indicate de denunțător, însă a negat faptul că le-ar fi pretins. Inițial, inculpatul D.M. a susținut în apărarea sa că toate aceste sume de bani primite, inclusiv cele constatate prin procedura flagrantă, i-ar fi fost oferite de denunțător sub forma unui comision de succes, ca o apreciere a efortului depus ca administrator judiciar și înțelegerea de care a dat dovadă față de situația grea în care se afla SC H.F. SRL Ploiești.

Această apărare a inculpatului D.M. nu a putut fi primită, a fiind irelevantă și a constituit simple susțineri ale acestuia în încercarea de a da o tentă legală unor acțiuni în fapt ilicite, ce exced cadrului legal. Motivarea pe care a încercat să o dea inculpatul D.M. acestei acceptări, în opinia sa, a primirii sumelor menționate a fost fundamentată pe ideea unui comision convenit și acceptat ca „între doi oameni de afaceri”. Numai reamintind funcția pe care o îndeplinea inculpatul D.M. și prerogativele izvorâte din lege în exercitarea acestor atribuții, lesne se observă că un asemenea gen de remunerare nu poate exista în situația dată.

Inculpatul D.M. nu a avut poziția unui om de afaceri, ci poziția celui care, prin hotărârea instanței de judecată, trebuia să deruleze și să ducă la bun sfârșit o procedură de insolvență comercială. Legea nu conferă această posibilitate administratorului judiciar de a lăsa o posibilă retribuire a acestuia în sarcina unui creditor al societății aflate în insolvență. Pentru activitatea depusă instanța de judecată stabilise un onorariu, este adevărat, provizoriu, ce consta într-o retribuire în sumă de 5.000 lei, ce trebuia suportată exclusiv din averea debitorului.

Inculpatul D.M. în formularea acestor apărări a încercat să îmbine unele noțiuni ce țin într-adevăr de practica raporturilor comerciale, aspect care nu este regăsit în speță, cu prevederile O.U.G. nr. 86/2006, mai exact art. 37. Analizând prevederile acestui articol s-a constatat că legea permite retribuirea administratorului sau lichidatorului judiciar în următoarele modalități, toate decise de judecătorul sindic: un onorariu fix, stabilit la începutul procedurii de insolvență, un onorariu de succes, care putea fi acordat numai după obținerea unor eventuale rezultate deosebite în activitatea de insolvență, ca urmare a propunerii făcute chiar de administratorul judiciar, propunere trecută prin filtrul adunării creditorilor și consfințită printr-o hotărâre a judecătorului sindic, aspect nerealizat în cauză.

Mai mult, în cadrul singurei adunări a creditorilor din data de 29 septembrie 2008, o asemenea solicitare nu a fost pusă în discuția reprezentanților creditorilor și nu a fost consemnată în conținutul procesului - verbal întocmit, deci nu se poate vorbi de o hotărâre a judecătorului sindic în acest sens care nu a fost sesizat cu un asemenea gen de solicitare.

Totodată, inculpatul D.M. a încercat și a reușit să ascundă reprezentanților adunării creditorilor prezenți la ședința menționată, valoarea reală a creanțelor SC H.F. SRL Ploiești către SC N.G. SRL București, acest fapt fiind acoperit prin acele cesiuni de creanță care au permis denunțătorului B.P. să intre în posesia directă a sumelor virate de beneficiar, fără ca aceste sume să mai treacă prin contul de insolvență al SC N.G. SRL București, așa cum ar fi fost legal să se procedeze. În fapt, SC H.F. SRL Ploiești nu avea o relație comercială directă cu Primăria Ianca, județ Brăila, ci doar ca subantreprenor, prin intermediul SC N.G. SRL București.

Chiar și în condițiile în care administratorul judiciar avea capacitatea deciziei, în sensul încheierii unor cesiuni de creanță, acestea trebuiau aduse la cunoștința adunării creditorilor și implicit judecătorului sindic. În acest sens, prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 sunt elocvente: „Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora”; „Atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar”.

Prima instanță a arătat că toate sumele pretinse și primite de inculpatul D.M. au fost destinate îndeplinirii unor atribuții ce-i reveneau prin prisma calității de administrator judiciar, a căror exercitare le-a condiționat tocmai de această remitere, uzând de posibilitățile legale conferite de lege, în sensul continuării derulării sau rezilierii acestui contract, sau a semnării și ștampilării documentelor ce urmau a fi folosite la decontare. Fără decizia, semnătura și ștampila administratorului judiciar nici o plată nu putea fi efectuată.

Remunerarea suplimentară pretinsă și primită de inculpatul D.M. de la denunțătorul B.P. îmbracă forma ilicitului penal și constituie infracțiunea de luare de mită.

Foarte important de menționat este faptul că în ultima declarație dată în fața instanței de judecată la data de 11 aprilie 2012, inculpatul a încercat să dea o altă conotație titlului cu care a primit sumele respective, de la denunțător, susținând că au reprezentat onorariul său pentru prestația acordată firmei denunțătorului în baza unui contract verbal de consultanță managerială, activitate pe care o desfășura în cadrul firmei sale R. SRL, și care presupunea acordarea de consultanță denunțătorului în vederea dezvoltării afacerii acestuia.

S-a mai precizat de către inculpat că înțelegerea verbală dintre cei doi, prevedea ca plata să se facă în procent de 5 % din cifra de afaceri la contractele pe care le încheia denunțătorul și la care își aducea aportul inculpatul în calitatea arătată.

Totodată, s-a reținut că inculpatul a încercat să justifice neemiterea unor facturi sau chitanțe pentru sumele primite în condițiile arătate, prin aceea că denunțătorul l-a rugat să procedeze astfel, întrucât nu avea bani pentru a-i plăti și TVA-ul și astfel numai după achitarea și a sumei reprezentând TVA, urmau să fie întocmite facturi și chitanțe de către inculpat pe firma R. SRL, deși nu exista un contract scris între cei doi, având ca obiect acordarea de consultanță managerială.

Este evident că toate aceste alegații ale inculpatului nu au nici un fel de suport probator, fiind contrazise de ansamblul celorlalte probe administrate în speță și nu numai de declarațiile și denunțul lui B.P., așa cum s-a susținut în apărarea inculpatului.

Referitor la credibilitatea denunțătorului cu privire la care s-a încercat să se acrediteze ideea că a făcut denunțul în urma unei înțelegeri cu organele de cercetare și urmărire penală, întrucât la rândul său era cercetat pentru alte fapte penale, ulterior fiind judecat și chiar condamnat, prima instanță a considerat că aceste aspecte sunt nerelevante, în condițiile în care vinovăția inculpatului nu a rezultat numai din aceste probe, așa cum s-a menționat anterior.

Denunțul lui B.P. a generat cercetările în cauza de față, iar declarațiile acestuia ar fi putut fi înlăturate numai în măsura în care nu s-ar fi coroborat cu alte probe ce au fost administrate.

Într-adevăr, faptul că B.P. a procedat la sesizarea organelor competente, a determinat soluția de neîncepere a urmării penală față de acesta sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, acesta beneficiind de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen., însă această situație nu a putut determina concluzia că cele învederate de denunțător sunt nereale, atâta timp cât au fost confirmate de celelalte probe din speță, și parțial chiar de declarațiile inculpatului.

Mai mult, împrejurarea că B.P., la rândul său a făcut obiectul cercetărilor penale în alte cauze aflate pe rolul unor alte instanțe, cauze neavând legătură cu faptele reținute în sarcina inculpatului, nu a putut atrage lipsa de credibilitate a acestuia, cele două aspecte nefiind interdependente și nici măcar tangențiale, ci total paralele, și fără legătura de cauzalitate ce s-a vrut a fi relevată de către inculpat.

Mai mult, probe indirecte în dovedirea vinovăției inculpatului D.M. au fost oferite și în depozițiile martorilor C.G.F., primar al orașului Ianca, județ Brăila, C.M., fost director general al SC N.G. SRL București și N.V., asociat și administrator al SC E.S. SRL București, G.M. și R.M. ambele angajate în cadrul SC H.C. SRL Ploiești.

La solicitarea generică a inculpatului, dar ținând cont și de apărările formulate de acesta, în cauză a fost audiat martorul N.V., care a confirmat intermedierea întâlnirilor dintre denunțător și inculpat la sediul societății sale din București, elocvent fiind faptul că în cadrul acestor întâlniri B.P. nu i-ar fi promis sau propus acordarea unui eventual comision de succes pentru derularea contractului de subantrepriză.

Fără a da o semnificație probatorie sporită celor constatate prin procedura flagrantă, prima instanță a considerat concludente discuțiile telefonice purtate între denunțător și inculpat premergător realizării procedurii, cele înregistrate cu prilejul întâlnirii din 14 noiembrie 2008 la sediul SC H.F. SRL Ploiești, imaginile în care, inculpatul D.M. numără sumele de bani primite cu titlu de mită de la denunțător, modul în care părăsește biroul după primirea acestora și locul în care au fost ascunși în portbagajul autoturismului ce-i aparținea.

De asemenea, prima instanță a apreciat ca fiind concludent pentru cauză și înscrisul olograf ridicat de organele de cercetare penală la scurtă vreme după prinderea în flagrant a inculpatului D.M., înscris în care acesta calculează suma ce urma a-i fi remisă de denunțătorul B.P. Înscrisul în sine constituie o reiterare a unei pretinderi infracționale a sumelor menționate pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Inculpatul D.M. a recunoscut scrierea înscrisului și a menționat că acesta conține modul de calcul al procentului de 5 % pe care l-a primit cu titlu de comision de succes de la denunțător sau cu titlul de plată pentru prestația sa de consultanță managerială acordată denunțătorului în baza contractului verbal cu acesta, după cum a precizat inculpatul la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2012.

Caracterul fictiv al mențiunilor făcute în cuprinsul procesului - verbal al adunării creditorilor din 29 septembrie 2008 de învinuita R.M., în baza dispoziției dată de inculpatul D.M., a rezultat din depozițiile martorilor G.E., T.A.S., D.A.D., persoane care au participat în calitate de reprezentanți ai creditorilor, ce au arătat că aspectele puse în discuție în cadrul ședinței nu au fost consemnate în procesul - verbal, ci din contră, în conținutul acestuia au fost înscrise mențiuni care nu reflectă realitatea.

Mai mult decât atât, chiar din declarația învinuitei R.M., care a completat în fals înscrisul în litigiu, din dispoziția inculpatului D.M., reiese că textele de lege invocate au fost în mod intenționat eronat interpretate de administratorul judiciar, cea mai evidentă alterare a înscrisului constând în faptul că, în mod neadevărat, s-a consemnat că nu s-a propus intrarea în procedura simplificată a falimentului, deși în realitate această cerere a fost formulată de reprezentanții creditorilor care, pe lângă această solicitare, au propus și înlocuirea administratorului judiciar.

Dar cea mai bună dovadă a contrafacerii procesului - verbal rezidă chiar din compararea exemplarului semnat de reprezentanții creditorilor înainte de a fi falsificat de învinuita R.M. cu exemplarul completat de aceasta din dispoziția inculpatului D.M.

Percheziția domiciliară efectuată la data de 18 noiembrie 2008 la domiciliul inculpatului D.M., care constituie totodată și sediul social al R. I.P.U.R.L. București, a evidențiat că acesta era un sediu formal al societății, inculpatul nedesfășurând nici un gen de activitate la această adresă. Percheziția domiciliară nu a evidențiat existența în imobil a vreunui înscris care să intereseze cauza și care să releve că, în fapt, inculpatul își desfășura activitatea la sediul social declarat.

Prima instanță a considerat că probele administrate și prezentate mai sus sunt concludente, se coroborează între ele și demonstrează în întregime rezoluția infracțională a inculpatului D.M., așa cum a fost ea prezentată anterior.

În consecință, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru fiecare din cele două fapte reținute în sarcina acestuia.

La individualizarea pedepselor pe care le-a aplicat inculpatului D.M. instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv Dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială și în textul incriminator din legea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, apreciat de instanță ca fiind ridicat având în vedere numărul actelor materiale ale infracțiunii de luare de mită, modul de acționare, forma continuată a infracțiunii de luare de mită, cuantumul sumelor primite, calitatea în care inculpatul a săvârșit infracțiunile, persoana și conduita acestuia, care a recunoscut parțial faptele.

În consecință, prima instanță a aplicat inculpatului pedepse în cuantumuri orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cele două fapte fiind săvârșite în concurs real de infracțiuni.

De asemenea, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanța de fond a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru infracțiunea de luare de mită, pedeapsa complementară fiind obligatorie a fi aplicată în cazul reținerii acestei infracțiuni, așa cum rezultă din textul de lege incriminator, astfel încât această pedeapsă complementară fiind aplicată numai pentru una din cele două fapte săvârșite de inculpat, instanța, după ce a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., și a contopit pedepsele stabilite, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea, în baza art. 35 alin. (1) C. pen., și art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei rezultante de mai sus, această pedeapsă complementară urmând să fie executată în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 15 noiembrie 2008 la 04 februarie 2009.

Inculpatul a fost lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71 C. pen., în lumina jurisprudenței Curții C.E.D.O. în aplicarea art. 8 din C.A.D.O.L.F. și a art. 3 din Protocolul nr. 1 la această Convenție, în principal prin hotărârile pronunțate în cauzele H. v. Marea Britanie și S. și P. v. România, jurisprudență cu caracter general-obligatoriu potrivit art. 20 din Constituție.

Referitor la interzicerea dreptului prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., atât ca pedeapsă complementară cât și ca pedeapsă accesorie, prima instanță a considerat, în raport de calitatea pe care a avut-o inculpatul la data faptelor și în raport de împrejurarea că acesta s-a folosit de calitatea sa, că inculpatul a devenit nedemn să mai ocupe funcția, respectiv să mai exercite profesia ori să desfășoare activitatea de administrator judiciar.

Prima instanță a mai reținut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este la primul conflict cu legea penală, iar perioada arestului preventiv, începând cu data de 15 noiembrie 2008 și până la data de 04 februarie 2009, a reprezentat în opinia instanței un prilej pentru acest inculpat, de a înțelege consecințele unor asemenea fapte, perioada de arest preventiv de aproximativ 3 luni de zile, constituind pentru inculpat, un avertisment suficient pentru a nu mai intra în viitor în conflict cu legea penală, dată fiind și vârsta și poziția socială a acestuia.

În ceea ce privește persoana inculpatului s-au mai reținut următoarele:

În perioada 1972 - 1977 a urmat cursurile Liceului Industrial Metalurgic București, iar în perioada 1978 - 1983 a urmat cursurile Institutului Politehnic București - Facultatea de Metalurgie - Secția Ingineri, promovând examenul de stat cu nota 10.

Este absolvent al Facultății de Drept - Profilul Științe Juridice - Specializarea Drept, promoția 2005 din cadrul Universității Române de Științe și Arte „Gheorghe Cristea” București, promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2005 cu media 8,55.

În perioada 1993 - 2007 a fost atestat ca expert tehnic judiciar, contabil expert tehnic, evaluator afaceri, evaluator imobiliar, lichidator de întreprinderi, evaluator bunuri mobile – A.N.E.V.A.R., consilier în proprietate industrială.

Ca experiență profesională inculpatul D.M., după absolvirea Facultății de Metalurgie și-a desfășurat activitatea ca inginer în cadrul mai multor societăți comerciale din Târgoviște și București, ca administrator al SC P. SRL București, în perioada 1992 - 1994, ca director al SC CO.M.I. SRL București în perioada 1994 - 1995, iar în perioada 1995 - 2000 și-a desfășurat activitatea ca inspector de asigurări în cadrul Companiei de Asigurări și Reasigurări M. SA

Inculpatul D.M. este practician în insolvență din anul 2000, când a promovat examenul de acces în profesie, în prezent fiind înscris în Tabloul Membrilor U.N.P.I.R.

În anul 2003 inculpatul D.M. a înființat în calitate de asociat unic SC R. SRL., care în urma reorganizării profesiei, în temeiul O.U.G. nr. 86/2006 a devenit, la 31 decembrie 2006, R. M.C.P.I. IPURL.

La data de 06 septembrie 2008 inculpatul D.M. a fost ales în funcția de membru al Comisiei Superioare de Disciplină a U.N.P.I.R., iar pentru mandatul 2008 - 2009 a fost ales ca secretar general al Consiliului D.A.N.E.R.

Inculpatul este căsătorit și are doi copii, din care unul este minor, inculpatul se află la prima încălcare a legii penale.

Aceste aspecte a rezultat din probele în circumstanțiere depuse de inculpat care cuprind și referințe asupra persoanei inculpatului din perspectivă profesională și denotă specializările în profesie.

În raport de considerentele expuse mai sus, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, prima instanță a apreciat că o pedeapsă rezultantă de trei ani închisoare constituie o sancțiune corespunzătoare pentru inculpat în cauza de față, pedeapsa astfel aplicată fiind la limita minimului special prevăzut de lege.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a apreciat că scopurile prevăzute de lege pentru pedeapsa aplicată vor fi atinse numai prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât executarea acesteia în regim de detenție, nu ar duce la obținerea constrângerii și reeducării inculpatului, în raport de argumentele de mai sus.

Așadar, concluzionând că în cazul inculpatului D.M., în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, față de circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale și vârsta, pregătirea și poziția socială a acestuia, dar și față de perioada de arest preventiv menționată, de aproximativ 3 luni de zile, executarea pedepsei în regim de detenție apare ca fiind o măsură prea aspră care nu va duce la îndreptarea inculpatului, prima instanță a apreciat că rolul de constrângere și scopul pedepsei pot să fie realizate și prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ceea ce implică atenționarea inculpatului asupra posibilității revocării acestei măsuri în cazul unor săvârșirii unor noi infracțiuni în termenul de încercare ce va fi stabilit și exercitarea unor măsuri de supraveghere corespunzătoare de natură a conduce la îndreptarea inculpatului astfel încât acesta să nu mai comită alte infracțiuni în viitor.

În consecință, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861 C. pen., prima instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, fixând un termen de încercare de 6 ani de la data rămânerii definitive a hotărâri date, termen format din durata pedepsei la care s-a adăugat un termen stabilit de instanță de 3 ani, potrivit dispozițiilor art. 862 C. pen.

Așadar, în baza art. 863 alin. (1) C. pen., prima instanță a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele care se vor stabili de acest serviciu; să anunțe consilierul de probațiune din cadrul Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și despre orice deplasare care depășește 8 zile, precum și despre întoarcerea din deplasare; să comunice aceluiași consilier și să justifice schimbarea locului de muncă, precum și orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență ale inculpatului.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., raportat la art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În baza dispozițiilor art. 359 alin. (3). C. proc. pen., o copie de pe prezenta hotărâre s-a comunicat și organului de poliție de la localitatea unde domiciliază inculpatul.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., prima instanța a constatat că inculpatul D.M. se află sub puterea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., până la soluționarea definitivă a cauzei, astfel cum s-a dispus prin încheierea de ședință din data de 06 august 2009 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 560 din 10 august 2009 a Curții de Apel Ploiești.

În baza art. 255 alin. (3) și (5) C. pen., raportat la art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, inculpatul a fost obligat la restituirea către denunțătorul B.P., a sumei de 41.500 lei, actualizată în raport cu rata inflației, la data plății efective.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 163 alin. (1), (2) și (5) C. proc. pen., cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, prima instanță a menținut măsura asiguratorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din data de 26 noiembrie 2008 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, constând în înființarea popririi asupra sumelor de bani deținute de inculpatul D.M. în contul nr. 25320880945687xxxxx deschis la B.R. SA, până la concurența sumei de 41.500 lei, primită cu titlu de mită de la denunțătorul B.P., apreciindu-se necesară menținerea acestei măsuri având în vedere scopul pentru care a fost instituită, cuantumul sumei pe care inculpatul trebuie să o restituie denunțătorului, astfel încât să se asigure garantarea acestei restituiri, și nu în ultimul rând, față de poziția procesuală a inculpatului care a contestat titlul cu care a primit acești bani, considerând că i se cuvin în mod legal, astfel încât până la soluționarea definitivă a cauzei se impune menținerea sechestrului asigurator.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a), teza penultimă C. proc. pen., raportat la art. 348 C. proc. pen., prima instanță a dispus anularea în parte a procesului verbal al Adunării Creditorilor din data de 29 septembrie 2008, aflat în dosarul nr. 25941/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, corespunzător mențiunilor contrare realității înserate în cuprinsul acestui înscris, astfel cum sunt detaliate în considerentele hotărâri.

2. Împotriva acestei sentințe au formulat în termen legal apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul D.M., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că inculpatului i s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. În esență, s-a arătat că instanța de fond nu a apreciat corect gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, mijloacele folosite, caracterul și gravitatea urmărilor acestora, dar și mobilul și scopul urmărit.

Apelantul a mai arătat că instanța de fond a acordat o atenție deosebită lipsei antecedentelor penale ale inculpatului, pregătirii profesionale și funcțiilor deținute de către acesta care denotă specializările în profesie, aspecte care, în principiu, în cazul infracțiunilor de corupție nu au neapărat valoarea unor circumstanțe atenuante, mai ales că inculpatul a profitat de aceste realități pentru a-și asigura realizarea scopului ilicit propus. Evaluarea gravității faptelor a fost realizată de instanța de fond în absența unei analize serioase a atitudinii psihice a inculpatului față de faptele comise și urmările acestora, neavându-se în vedere nici împrejurarea că D.M. nu a recunoscut faptele comise. S-a mai arătat că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă în cazul infracțiunilor de corupție doar în situația faptelor caracterizate de un grad foarte redus de pericol social concret, comise de persoane a căror atitudine față de faptă și urmările produse denotă o periculozitate socială scăzută și dă posibilitatea reeducării lor chiar și fără privare de libertate, simpla aplicarea a unor pedepse reprezentând un avertisment extrem de serios, de natură a sta la baza schimbării unor mentalități eronate, aspecte care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Prin prisma celor evidențiate, pentru ca pedepsele aplicate să reflecte în concret gradul de pericol social al faptelor, dar și pentru realizarea scopului pedepsei în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen., parchetul a apreciat că este necesară condamnarea inculpatului D.M. la pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenție.

Concluzionând, a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea sentinței atacate sub aspectele invocate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Apelantul-inculpat D.M., prin apărătorii săi aleși, a criticat sentința apelată pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, un prim motiv de apel este reprezentat de împrejurarea că cercetarea judecătorească în prezenta cauză este incompletă, astfel încât soluția de condamnare este nelegală și netemeinică, nemulțumirea majoră a inculpatului fiind aceea că nu s-au administrat probele necesare în dovedirea tezelor susținute de acesta. În acest sens a arătat că a solicitat efectuarea a două expertize tehnice contabile, dar proba principală pe baza căreia procurorul de caz și-a întemeiat acuzarea a fost interceptarea. S-au depus la dosarul cauzei mai multe fotografii care proveneau de pe CD-ul atașat la dosarul cauzei, acestea relevând o situație de fapt care nu coincide cu realitatea. Aceste fotografii au fost depuse de la primul termen de judecată, iar ulterior, întrucât a solicitat vizionarea CD-urilor, aceasta nu a fost posibilă acordându-se un nou termen de judecată în acest sens. La mai multe termene de judecată CD-ul care cuprindea respectivele înregistrări nu a putut fi vizionat deoarece prezenta ștersături și zgârieturi, specialistul IT al D.N.A.-ului prezentând în cele din urmă un CD bun. Pe acesta se puteau vedea niște imagini neclare, putându-se intui că era vorba despre o întâlnire. În aceste condiții era firesc să-și pună întrebarea dacă toate CD-urile se aflau în aceeași stare și a solicitat efectuarea unei expertize. Unul dintre judecătorii fondului a prorogat discutarea acestei probe 9 luni de zile, iar cel care a intrat ulterior în cauză a dat eficiență principiului celerității, soluționând dosarul. Niciunul dintre judecătorii care au intrat în acest dosar nu a dorit să-și asume răspunderea în sensul de a se pronunța asupra acestei cereri.

Inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize contabile prin care dorea să dovedească că pretinsa mită a fost de fapt o cursă întinsă inculpatului de către denunțătorul P.B. S-a mai arătat că inculpatul observase că în conturile lichidării au apărut niște bani în plus, afirmând față de denunțător că trebuie să facă verificări despre acest lucru la Primăria Ianca, iar pe de altă parte inculpatul a refuzat cererea denunțătorului de a-i elibera toți banii aflați în contul de garanție deoarece recepția finală nu avusese loc. În acest sens inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate asupra conturilor lichidării.

Inculpatul a precizat în cererea de probe că martorul B.V. avea cunoștință despre faptul că s-a implicat personal în identificarea și rezolvarea problemelor financiare ale SC H. SRL, aparținând denunțătorului B.P., fapt ce ar fi demonstrat existența convenției dintre inculpat și denunțător privind acordarea de consultanță pe o altă firma ce-i aparținea, consultanță fără nicio legătura cu activitatea sa de lichidator al SC N. SA și pentru care urma sa fie plătit, conform uzanțelor, cu 5 % din toate încasările sale pe firma SC H. Când s-a deplasat la această din urmă firma denunțătorul P.B. i-a spus pentru prima dată să îi dea toți banii din contul de garanții însă inculpatul a plecat fără să ia niciun ban. P.B. s-a dus după inculpat la mașină și i-a spus că a glumit. În cursul urmăririi penale nu existau probe la dosarul cauzei, ulterior, după ce a fost pus în libertate, inculpatul a făcut demersuri la B.T. de unde se eliberase un proces verbal de recepție fiscală fals, denunțătorul sustrăgând banii din cont în timp ce inculpatul se afla arestat preventiv. Aceste împrejurări au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Totodată, s-a mai arătat că martorul B.V., singurul care știa despre înțelegerea dintre cei doi, nu a putut fi audiat întrucât instanța de fond, încălcând principiul rolului său activ, a refuzat să facă demersuri pentru identificarea adresei acestuia.

Instanța de fond nu a ținut de cont de faptul că martorul respectiv locuia în Constanța și îi comunicase anumite relații în calitate de jurist la A.D.P. Constanța, inculpatului fiindu-i greu să afle adresa lui pentru a-l chema în instanță, demersurile fiind mult mai facile pentru instanța, fie prin efectuarea unei adrese oficiale la A.D.P. Constanta, fie prin solicitarea unor relații la Serviciul de stare civila Constanța pentru identificarea datelor de stare civilă și a adresei acestui martor.

Practic singura proba acceptată de judecătorul fondului în apărare a fost ascultarea și vizionarea în ședință publică a CD-urilor atașate de procuror la dosar, probă care nu satisface însă obligația administrării probelor în condiții de contradictorialitate, inculpatul neavând nicio garanție că probele respective sunt intacte, atâta timp cat nimeni nu le-a analizat în niciun fel.

Un al doilea motiv de apel formulat de inculpat a vizat împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale formulate de către acesta la data de 08 octombrie 2009, când a invocat excepția nulității absolute a înregistrărilor și interceptărilor video și audio, cu motivarea că au fost realizate în faza premergătoare a urmăririi penale, respectiv înainte ca inculpatul să fi fost pus sub învinuire. Judecătorul fondului a unit excepția cu fondul, iar la pronunțarea cauzei a uitat să se mai pronunțe și asupra acesteia. În aceste condiții, a apreciat inculpatul că instanța de control judiciar nu poate să exercite controlul ierarhic asupra acestei excepții neputând verifica dacă raționamentul judecătorului prezintă sau nu erori.

A mai arătat că nu există o decizie de îndrumare prin care să se stabilească că probele astfel obținute sunt legale. De asemenea, s-a arătat că nu există în Codul de procedură penală un caz de casare în apel, cu trimitere pentru rejudecare. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție, la soluționarea unui recurs, a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru încălcarea dreptului la apărare al inculpatului. Din punctul său de vedere hotărârea primei instanțe este lovită de nulitatea prevăzută de art. 194 alin. (1) și (4), nulitate ce afectează în gradul cel mai înalt dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraful 3 din C.E.D.O., iar în cauză se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța pentru a se pronunța asupra excepției invocate.

Deși în apel, cazurile de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond sunt precis determinate de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., instanțele de control judiciar au apelat în jurisprudența lor la aplicarea directa a dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., apreciind ca deși pot îndrepta, în baza efectului devolutiv al apelului anumite neregularități ale sentinței, nu se pot substitui judecătorului fondului, pronunțându-se pentru prima oara asupra unor cereri esențiale sau asupra unor excepții.

Un al treilea motiv de apel formulat de inculpat a privit soluția de condamnare pentru infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătura privată, pe care a apreciat-o ca fiind nelegală și netemeinică, deoarece aceasta infracțiune nu există.

În motivarea acestei susțineri inculpatul, prin apărători, a arătat că atât procurorul de caz cât și judecătorul fondului au pornit de la o gravă eroare în privința procedurii care s-a desfășurat la data de 29 august 2008 la Tribunalul Municipiului București, în speță aplicându-se legea specială. A mai arătat că a depus la dosarul cauzei o filă comparativă.

În acest sens s-a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că, la prima ședința a Adunării Creditorilor SC N. SA, salariata SC R. IPURL, R.M., s-a prezentat cu un formular de proces-verbal în alb, cu rubrici stabilite anterior, așa cum se procedează în mod uzual pentru a asigura o desfășurare mai rapidă a procedurilor, lucru pe care însăși creditorii îl pretind de la lichidatori, în care urmau sa fie consemnate pe de o parte susținerile creditorilor, iar pe de altă parte susținerile lichidatorului, și că la respectiva ședință, pentru a nu se pierde timp, acest proces-verbal a fost completat doar la rubrica ce conținea opiniile creditorilor prezenți, pentru conservarea poziției acestora.

Cu această poziție conservată, din care rezultă inclusiv dorința de schimbarea a administratorului judiciar, inculpatul a dispus înaintarea către fiecare creditor a câte unui exemplar. După ședință, la birou, salariata R.M. a completat procesul verbal cu punctul de vedere al lichidatorului, după care, împreună cu alte documente, a înaintat procesul-verbal judecătorului sindic, singurul care poate dispune în cursul procedurii insolenței.

S-a mai precizat că inculpatul nu a falsificat în niciun fel procesul-verbal respectiv, și nici nu a instigat-o pe salariata R.M. să-l falsifice în vreun fel, dimpotrivă acesta a luat masuri pentru conservarea poziției tuturor părților, astfel încât judecătorul sindic să poată dispune în cunoștința de cauză asupra tuturor chestiunilor, inclusiv asupra păstrării sau înlocuirii administratorului judiciar.

Totodată, a arătat că organele de urmărire penală nu au ținut cont de faptul că poziția și susținerile creditorilor nu au fost însușite de judecătorul sindic care, după ce a verificat toate susținerile părților, a decis că nu există motive de înlocuire a inculpatului, aspectele constatate fiind menționate în încheierile pronunțate. Astfel, s-a apreciat că soluția de condamnare în ceea ce privește această infracțiunea se datorează necunoașterii legii speciale a insolvenței.

De asemenea, inculpatul a criticat sentința apelată și sub aspectul că soluția de condamnare pentru infracțiunea de luare de mită este de asemenea, nelegală și netemeinică întrucât nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind latura subiectivă. În acest sens s-a arătat, că nu există nicio legătură între banii luați de la denunțătorul P.B. și activitatea sa de lichidator.

Presiunea exercitată asupra inculpatului, starea de detenție dar și problemele anterioare de sănătate, și-au pus însă amprenta asupra declarațiilor acestuia și au constituit un argument hotărâtor al judecătorului fondului în condamnarea sa. La soluția de condamnare a instanței de fond au contribuit respingerea în majoritate a probelor solicitate, ignorarea trecutului infracțional al denunțătorului P.B., împotriva acestuia organele de urmărire penală din cadrul I.J.P. Brăila dispunând începerea urmăririi penale pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu cele deduse judecății. Astfel, judecătorul fondului l-a condamnat pe inculpat pe baza susținerilor denunțătorului și a interceptărilor telefonice deși listingul convorbirilor telefonice dintre inculpat și denunțător nu poate constitui o dovadă împotriva acestuia, fiind absolut firesc să vorbească la telefon cu unul dintre creditorii săi. Totuși, la fila x a sentinței pronunțate, instanța de fond își însușește susținerile denunțătorului. S-a mai arătat că denunțătorul P.B. a sustras banii folosiți la flagrant, aceștia fiind găsiți în sertarul biroului său.

Inculpatul a susținut că nu poate fi tras la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, el neputând fi subiect activ al acestei infracțiuni deoarece nu are calitatea de funcționar.

În cauză nu există o decizie de îndrumare care să stabilească calitatea de funcționar a lichidatorului judiciar, cum există pentru administratorul de bloc, iar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de judecătorul fondului s-a pronunțat în anul 2003, data de la care mai mulți teoreticieni s-au exprimat în sensul că funcționarul prevăzut la art. 147 alin. (2) C. pen., chiar dacă nu este plătit și nu este angajat cu contract de muncă ci doar îndeplinește o însărcinare pentru o societate comercială, trebuie sa fie integrat într-un colectiv, sa respecte un regulament de ordine interioară, pentru a putea fi asimilat unui funcționar, ceea ce nu se poate spune despre lichidatorul judiciar.

Dacă instanța de fond ar fi apreciat că totuși, inculpatul ar fi câștigat acești bani din sumele destinate lichidării, ar fi putut cel mult să îl condamne pentru săvârșirea unei infracțiuni asimilate celor de corupție, acesta susținând în permanență că între el și denunțător a existat o înțelegere de rentabilizare a firmei acestuia din urmă.

Față de cele învederate, inculpatul a solicitat, în principal, admiterea apelului formulat, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să administreze probe și să se pronunțe asupra excepției privind nulitatea absolută a înregistrărilor și interceptărilor.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și pe fond completarea probelor cu efectuarea celor două expertize tehnice, cu obiectivele menționate în cererea de probe de la prima instanța; audierea martorului Broasca Viorel; atașarea dosarului de faliment nr. 25941/3/2007 al Tribunalului Municipiului București, secția a VII-a comercială. Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cât și pentru infracțiunea de luare de mită, pentru lipsa intenției.

Curtea, examinând cu prioritate cererea de probe formulată de apelantul-inculpat, a constatat că aceasta este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, probele solicitate nefiind concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, pentru considerentele ce urmează:

Prin cererea de probatorii depusă la dosar primă instanță, inculpatul D.M. a solicitat printre altele, efectuarea a două expertize tehnice de specialitate și anume o expertiză tehnică criminalistică, având ca obiective să se stabilească autenticitatea probelor audio (interceptări/înregistrări consemnate în adresa de înaintare a dosarului la Tribunalul Prahova nr. 1084 din 05 decembrie 2008, depuse la dosar în copie, într-un plic sigilat cu sigiliul PNA62); să se stabilească dacă una din vocile din litigiu aparține inculpatului D.M.; să se stabilească dacă interceptările/înregistrările au fost realizate simultan cu evenimentele acustice conținute pe suporții expertizați și nu reprezintă o copie a acestora; să se stabilească dacă interceptările/înregistrările conțin eventuale intervenții (ștersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau elemente de contrafacere); să se stabilească dacă înregistrările/interceptările au fost realizate cu echipamentul tehnic D.N.A. - Serviciul tehnic și care urmează a fi pus la dispoziție expertului; să se procedeze la îmbunătățirea calității probelor audio/video din litigiu; precum și o expertiză tehnică financiar contabilă cu următoarele obiective: să se constate dacă documentația semnată de D.M. în calitate de administrator al SC N. SA, pe relația H.F. – P. Ianca, corespunde normelor legale în vigoare; să se verifice, pe aceeași relație comercială, cum a fost alimentat contul de garanție, de către cine și în cuantum; să se verifice cum și dacă a fost debitat contul de garanție al SC H. SRL de la B.T., din dispoziția inculpatului D.M.; să se verifice, pe aceeași relație comercială, cum a fost alimentat contul de garanție, de către cine și în ce cuantum.

S-a solicitat, de asemenea, audierea, pe situația de fapt, a martorului B.V., fiind indicată adresa locului său de muncă în scopul citării sale.

S-a susținut, în esență, că solicitarea efectuării expertizei tehnice criminalistice a înregistrărilor efectuate în cauză este justificată de respectarea dreptului la un proces echitabil, întrucât este firească dorința de a verifica autenticitatea probelor fotografice depuse de acuzare, provenind de pe un CD înregistrat de camerele de supraveghere ale restaurantului H., aparținând denunțătorului, cu ocazia întâlnirii din acea locație, CD care nu a putut fi vizionat, astfel încât este imposibil de a se verifica autenticitatea acestora, planând astfel un dubiu asupra tuturor înregistrărilor efectuate în cauză fapt care impune necesitatea efectuării acestor verificări de către expert, fiind invocate totodată, și dispozițiile art. 916 C. proc. pen.

Sub un prim aspect, Curtea a reținut că textele legale incidente în materia interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice alte mijloc electronic de comunicare, a înregistrărilor în mediul ambiental sau înregistrarea de imagini, prevăd suficiente garanții prin modul lor de reglementare a justificării emiterii autorizațiilor, a condițiilor și a modalității concrete de efectuare a acestor înregistrări, a stabilirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor efectuate, a redării lor integrale, a definirii persoanelor care sunt supuse unor asemenea proceduri. Legea internă stabilește deci, condițiile imperative de înregistrare a convorbirilor dar și de valorificare a acestora pe planul probațiunii, după cum se va arăta în cele ce urmează, fiind instituită, totodată, o garanție procesuală constând în posibilitatea supunerii înregistrărilor unei expertize tehnice.

Aceasta reprezintă însă o posibilitate la îndemâna instanței și nu o obligativitate, instanța putând dispune, din oficiu, sau la cererea părților, expertizarea tehnică atât a echipamentelor folosite pentru realizarea interceptărilor sau înregistrărilor cât și expertiza criminalistică a vocii și vorbirii ori a imaginilor, atunci când constată că se impune în cauză, pentru eliminarea oricărui dubiu și pentru asigurarea legalității și temeiniciei autorizării și efectuării înregistrărilor.

În cauza de față, Curtea a constatat că nu se impune efectuarea unei asemenea expertize întrucât așa cum rezultă din conținutul încheierii de ședință din 02 februarie 1012, inculpatul D.M. a precizat în legătură cu CD-ul care conține întâlnirea dintre inculpat și denunțător la data de 04 noiembrie 2008 în incinta restaurantului H., că recunoaște fotografiile în cauză (cu privire la care se purtaseră discuții și anterior, la termenul de judecată din data de 11 februarie 2010) și care constituie principalul motiv al solicitării efectuării acestei expertize și că nu contestă autenticitatea înregistrărilor, ci faptul că nu are cunoștință de textul integral al acestor înregistrări audio și nici de totalitatea imaginilor video, existând temerea că acestea ar putea fi prezentate trunchiat și că există posibilitatea ca prin transcrierea lor, anumite afirmații să fi fost scoase din context, conducând prin urmare, la o apreciere eronată din partea organelor judiciare.

Or, din moment ce inculpatul nu contestă autenticitatea înregistrărilor ci are doar temeri bazate pe necunoașterea integrală a acestor înregistrări, așa cum rezultă din consemnările cauzei, apare ca nejustificată solicitarea efectuării unei asemenea expertize, din moment ce în primă instanță, s-a dat posibilitatea inculpatului de a lua la cunoștință de conținutul acestor înregistrări.

Astfel, prima instanță, prin adresa înaintată Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.- Serviciul Teritoriul Ploiești la data de 12 ianuarie 2012 a solicitat înaintarea suporților originali ai tuturor înregistrărilor realizate în cauză, aceștia fiind prezentați instanței conform adresei din 30 ianuarie 2012, fiind înaintați într-un plic sigilat cu sigiliul P.N.A. 261, pentru a fi vizionați.

În același sens, inculpatul a solicitat instanței la data de 1 martie 2012, vizionarea a celor trei suporți CD și DVD care conțin înregistrările ambientale audio-video a dialogurilor purtate între inculpat și denunțător la data de 14 noiembrie 2008, ascultarea în instanță a celor trei suporți ce conțin convorbirile telefonice interceptate și înregistrate în perioada 11 noiembrie 2008 – 14 noiembrie 2008, precum și cele înregistrate în data de 15 noiembrie 2008.

În acest sens, la termenul din data de 09 aprilie 2012, tribunalul a procedat, după desigilarea plicului în care se aflau suporții originali, la audierea și vizionarea înregistrărilor de pe suporții magnetici solicitați de inculpat, respectiv de pe suportul nr. 3, nesolicitându-se audierea și vizionarea suporților 4, 5, 1, 2, a suportului TC 3, a suportului digital tip CD-R – TC 2, cu mențiunea că aceștia au fost identificați și verificați sub aspectul conținutului și că suportul 2 care conține imaginea flagrantă din data de 14 noiembrie 2008, precum și caseta audio de pe flagrantul din 14 noiembrie 2008 au fost anterior verificați și vizionați, aspecte care rezultă din încheierea de ședință din acea dată.

Așa cum reiese din cele prezentate, ceea ce inculpatul nu cunoștea integral se referă la cele consemnate în procesul verbal din data de 26 noiembrie 2008, privind redarea înregistrărilor din data de 14 noiembrie 2008, însă acestea i-au fost aduse la cunoștință prin audierea și vizionarea suportului magnetic nr. 3 la data de 09 aprilie 2012.

În aceste condiții, nu se poate afirma că inculpatul nu a beneficiat de toate garanțiile unui proces penal echitabil, sub aspectul neefectuării acestei expertize, din moment ce în faza de cercetare judecătorească s-a procedat la audierea și vizionarea acelor suporți care prezentau interes din punctul de vedere al apărării, iar la urmărirea penală, așa cum rezultă din procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, aflat la dosar urmărire penală, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatului i s-au asigurat vizionarea, la solicitarea sa, înregistrărilor de pe suportul nr. 3, în acord prevederile art. 913 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cu care, la acest moment procesual, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate și să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

În egală măsură, Curtea a constatat că nici solicitarea efectuării unei expertize contabile nu poate fi primită.

Într-adevăr, o asemenea probă a fost solicitată și în cursul urmăririi penale, fiind respinsă prin rezoluția nr. 103/P/2008 din 27 noiembrie 2008 și că ulterior acestei date, la 12 mai 2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei a avizat începerea urmăririi penale față de inculpații C.F.G., B.C. și B.P., însă în raport de infracțiunile deduse judecății, în prezenta cauză nu se impune efectuarea unei asemenea expertize, iar aspectele arătate în cererea de probatorii care se circumscriu obiectivelor la care trebuia să răspundă expertul, rezultă din piesele dosarului (înscrisuri, declarații), neavând relevanță din punctul de vedere al situației de fapt contestată de inculpat.

În ceea ce privește imposibilitatea audierii martorului B.V. pe situația de fapt încuviințat la solicitarea inculpatului, Curtea constată că nu se poate imputa sub nicio formă instanței de fond nerespectarea rolului activ conferit de normele legale.

Astfel, Curtea a arătat că prin cererea de probatorii inculpatul a solicitat citarea acestui martor în conformitate cu dispozițiile art. 177 C. proc. pen., la locul său de muncă, SC A.D.P. Constanța – G.C. SA, cu sediul în Constanța, adresă la care a fost citat pentru termenele din 25 noiembrie 2011, 12 ianuarie 2012, 2 februarie 2012, 1 martie 2012 și 09 aprilie 2012.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 1 septembrie 2012 instanța a dispus emiterea unei adrese către I.T.M. Constanța pentru a comunica dacă acesta mai este salariatul unității, precum și la O.R.C. Constanța pentru a se comunica sediul actual al societății, relații aflate la dosarul cauzei la dosar instanță. La termenul din 09 aprilie 2012, inculpatul, prin apărător, față de relațiile solicitate de instanță, a învederat că înțelege să renunțe la audierea acestui martor, nefiind în măsură să indice domiciliul acestuia în vederea citării, aspecte care vor fi reținute și de instanța de apel cu privire la solicitarea inculpatului de a fi audiat acest martor în faza apelului.

Totodată, instanța de apel a apreciat că în cauză nu se impune atașarea dosarului de faliment nr. 25941/3/2007 al Tribunalului București, secția a VII-a comercială, față de înscrisurile depuse în copie la dosarul cauzei.

În egală măsură, instanța de apel a apreciat că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia neconcordanțele între documentul prezentat cu ocazia dezbaterilor în apel de către inculpat privind listingul convorbirilor telefonice și cel prezentat de acuzare ar genera un puternic dubiu care ar justifica efectuarea expertizei criminalistice asupra înregistrărilor realizate în cauză.

Este adevărat că din examinarea celor două înscrisuri poate rezulta aparența unor neconcordanțe însă ele sunt generate de modalitatea în care a fost realizată înregistrarea, dar și de entitatea care a realizat-o.

Astfel, înscrisul emanând de la operatorul de telefonie mobilă V. înfățișează numai apelurile inițiate de inculpat și durata efectivă a convorbirii, adică din momentul începerii convorbirii până la finalizarea ei, în timp ce înregistrările realizate în timpul cercetărilor penale, efectuate prin modalitățile prevăzute de Codul de procedură penală, cuprind și momentele în care s-a inițiat apelul, durata înregistrării fiind, în mod logic, mai mare, nefiind însă necesară părerea unui expert pentru a explica această diferență.

Referitor la cererea de probatorii formulată de apelantul-inculpat, verificând punctual probele solicitate, așa cum au fost enunțate, precum și obiectul probațiunii, Curtea a constatat că acestea nu îndeplinesc cerințele utilității și concludenței probei la care se referă art. 67 C. proc. pen., cererea fiind respinsă.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) combinat cu art. 372 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că apelurile sunt nefondate, fiind respinse ca atare, pentru considerentele care succed:

Astfel, în ceea ce privește prima critică a inculpatului, respectiv faptul că cercetarea judecătorească realizată de instanța fondului ar fi incompletă ceea ce a determinat depunerea de către inculpat a unei solicitări de completare a probelor în apel, Curtea a arătat că este nefondat, pentru motivele arătate anterior în motivarea soluției de respingere a cererii de probatorii.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpat, referitor la faptul că prima instanță a omis să se pronunțe asupra unei cereri esențiale formulate de către inculpat, Curtea a arătat că este de asemenea, nefondat, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, la data de 08 octombrie 2009 inculpatul a invocat excepția nulității absolute a înregistrărilor și interceptărilor video și audio cu motivarea că ele au fost realizate în faza premergătoare a urmăririi penale, înainte ca inculpatul să fi fost pus sub învinuire, cu motivarea că acestea au fost realizate în faza premergătoare, fiind inadmisibilă administrarea oricărei probe în afara procesului penal.

Prin încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2009 prima instanță a constatat regularitatea actului de sesizare și a arătat că cererea privind contestarea nulității absolute a unor mijloace de probă urmează a fi analizată prin sentința ce se va pronunța în cauză cu ocazia analizării mijloacelor de probă.

Analizând considerentele hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea a constatat că aceasta a realizat o amplă analiză a mijloacelor de probă și din punctul de vedere al legalității administrării acestora.

Astfel, nelegalitatea administrării probei cu înregistrările și interceptările audio video este invocată prin prisma nulității prevăzută de art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., dar se invocă și dispozițiile art. 6 paragraful 3 din C.E.D.O. în sensul încălcării dreptului la un proces echitabil sens în care se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se pronunța asupra excepției, întrucât instanța de apel, chiar devolutivă fiind, nu se poate substitui instanței fondului prin pronunțarea pentru prima dată asupra unei excepții.

Raportat la cele invocate de inculpat, Curtea a constatat că prima instanță s-a pronunțat în considerentele hotărârii asupra legalității probelor administrate, apreciind că nu se impune excluderea niciuneia dintre probele prezentate în acuzare, concluzionând implicit din acest punct de vedere, că nu devine incidentă această sancțiune procesuală aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalității.

Această apreciere, ca de altfel, această analiză a legalității procedeului probatoriu, constând în interceptările și înregistrările realizate în cauză, trebuia să fie făcută și în raport de cele consemnate în încheierea de ședință din 08 octombrie 2009, când instanța a considerat că nelegalitatea invocată nu ține de sesizarea instanței [(așa cum o prevede art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ca o nulitate absolută)], ci de legalitatea probelor administrate, ceea ce, de altfel, instanța fondului a și analizat în considerentele hotărârii.

Referitor la legalitatea procedeului probatoriu constând în interceptările și înregistrările realizate în cauză, Curtea a arătat că potrivit dispozițiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impune pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Alin. (2) al aceluiași articol, enumeră infracțiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă.

Din analiza dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiții strict determinate, și anume:

a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni.

Datele sau indiciile temeinice pot privi fie pregătirea, fie săvârșirea unei infracțiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua și înainte de săvârșirea oricărei infracțiuni;

b) să privească o infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

c) să fie utilă pentru aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbirilor telefonice;

d) să existe o autorizație din partea judecătorului competent.

Potrivit dispozițiilor art. 913 alin. (1) C. proc. pen., convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă.

Rezultă, așadar, că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiționată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanție distinctă, obligativitatea înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură și caracterul secret al acesteia. Ulterior, însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua cunoștință despre înregistrare, având totodată posibilitatea de a contesta conținutul înregistrărilor.

Prin urmare, împrejurarea că în cauza de față autorizațiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice și ambientale au fost date de judecătorul competent la data de 11 ianuarie 2008, iar rezoluția de începere a urmăririi penale împotriva apelantului inculpat a fost dată la 15 noiembrie 2008 nu poate să constituie un motiv de apreciere în sensul că a fost afectată legalitatea procedeului probatoriu, aceste înregistrări fiind în mod legal autorizate și în faza actelor premergătoare, în acest sens fiind și decizia nr. 10 din 07 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, critica apelantului fiind și sub acest aspect nefondată.

În egală măsură, Curtea a reținut că nu poate fi primită nici opinia potrivit căreia hotărârea primei instanțe este lovită de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., întrucât nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a constata existența unei asemenea nulități în sensul că în cauză inculpatul nu a făcut dovada încălcării dispoziției legale, a vătămării procesuale și a faptului că vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, pentru considerentele care au fost expuse detaliat anterior.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție, în forma cerută de lege.

În consecință, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza deciziei penale nr. 8 din 17 ianuarie 2013, a respins cererea de probatorii formulată de apelantul-inculpat D.M., privind efectuarea unor expertize tehnice de specialitate respectiv expertiză tehnică criminalistică privind suporții tip CD și DVD conținând înregistrările audio-video (interceptări/înregistrări consemnate în adresa de înaintare a dosarului la Tribunalul Prahova, nr. 1084 din 05 decembrie 2008 depuse la dosar în copie într-un plic sigilat cu sigiliul P.N.A. 262), expertiză contabilă, audierea martorului B.V. și atașarea dosarului de faliment nr. 25941/3/2007 al Tribunalului Municipiului București, secția a VII comercială, întrucât aceste probe nu sunt concludente, pertinente și utile soluționării cauzei.

A respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpatul D.M. împotriva sentinței penale nr. 142 din 19 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova.

A obligat apelantul-inculpat D.M. la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

3. Împotriva deciziei penale evocate au declarat recursuri, în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul D.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a apreciat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este netemeinică, întrucât inculpatului i s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., fiind incident cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Se arată în acest sens că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea de Apel Ploiești a constatat că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei, o corectă evaluare a criteriilor generale ale art. 72 C. pen., dând relevanță gradului de pericol social concret al faptelor comise, dedus din cuantumul pedepselor aplicate, precum și circumstanțelor personale care au fost valorificate, prima încălcare a legii penale, existența unei pregătiri profesionale temeinice, integrare socială, familie de care e atașat, doi copii, dintre care unul minor.

În opinia procurorului, pedepsele aplicate inculpatului nu sunt în măsură să corespundă scopului educativ și preventiv al pedepsei, impunându-se majorarea acestora și executarea lor în regim de detenție.

Chemat fiind prin natura profesiei sale să respecte legea și să o pună în aplicare, inculpatul a nesocotit-o cu bună știință în scopul obținerii unor avantaje materiale necuvenite, 77.100 lei în total, condiționând îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de primirea, de la persoana denunțătoare, B.P. a unui procent de 5 % din contravaloarea lucrărilor executate de societatea acestuia în subantrepriza firmei aflate în insolvență.

Totodată, inculpatul D.M., în aceeași calitate, cu intenție a determinat-o pe angaja firmei sale, jurist R.M. să completeze în fals procesul verbal al adunării creditorilor din 29 septembrie 2008, ceea ce accentuează gradul de pericol social, în susținerea procurorului, iar atenția deosebită acordată de instanța de apel lipsei de antecedente penale ale inculpatului, pregătirii sale profesional și funcțiile deținute de acesta nu reprezintă neapărat valoarea unor circumstanțe atenuante, mai ales că inculpatul a profitat de acestea realități pentru a-și asigura realizarea scopului ilicit propus.

Recurentul inculpat D.M., prin apărător ales, a invocat drept cazuri de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 12 și 18 C. proc. pen.

Într-o primă critică se susține greșita condamnare pentru infracțiunea de luare de mită. Astfel, în raport cu reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se arată că instanțele nu au procedat cum s-ar fi impus la o examinare integrală a declarațiilor denunțătorului și a celorlalte probe administrate în cauză, acordând credibilitate susținerilor denunțătorului privind pretinderea de către inculpat, în data de 24 iulie 2008 în incinta P.O. Ianca a unui procent de 5 % din valoarea încasărilor.

Prezentând probele la care se face referire în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunțate în cauză, declarație denunțător, listingul convorbirii între acesta și inculpat, declarațiile martorilor C.G.F., C.M., G.M. și R.M., apărarea arată că susținerile denunțătorului reprezintă o construcție fictivă, contrazisă de probele dosarului.

Se precizează că denunțătorul B.P. a luat cunoștință că SC N.G. S.R.L. București se află în procedura de insolvență din luna iunie 2008, iar la data de 10 iulie 2008, a depus la dosarul nr. 25941/3/2007 al Tribunalului București, secția comercială, cererea de înscriere a SC H.F. SRL la masa credală cu suma de 430.000 RON (SC H.F. SRL devenind parte în proces, în calitate de creditor).

Un alt aspect invocat de apărare este acela că instanța comercială care derula procedura de insolvență a SC N.G. S.RL. i-a comunicat prin B.P. că a hotărât ca SC H.F. SRL să continue lucrările cu P.O. Ianca, în urma cărora societatea insolvență putea încasa sume de bani care urmau să servească la plata datoriilor către creditori.

Într-un asemenea context faptic, dacă ar fi existat din partea inculpatului o condiționare de a primi suma de bani pentru a-și exercita atribuțiile, sarcinile de administrator judiciar B.P. avea, în opinia apărării, posibilitatea de a încunoștința judecătorul sindic, fiind parte în procesul comercial în derulare, pentru a dispune schimbarea administratorului judiciar cu atât mai mult cu cât instanța hotărâse continuarea contractului încheiat de firma denunțătorului cu P. Ianca.

Apărarea mai învederează că declarațiile denunțătorului cu referire la solicitarea pe care inculpatul i-ar fi făcut-o la 24 iulie 2008 în convorbirea telefonică în care a fost apelat de acesta, în legătură cu procentul de 5 % precum și cu afirmația inculpatului potrivit căreia în caz contrar, va stopa lucrările și va rezilia contractul, este infirmată prin lista apelurilor telefonice efectuate/primite în perioada 1 iulie 2008 - 15 noiembrie 2008 de către inculpat, potrivit căreia apelul a fost inițiat de denunțător, ci nu de inculpat.

Pe de altă parte, se consideră că în mod nefondat, instanțele nu au ținut seama de declarațiile inculpatului, de apărările formulate în sensul unei înțelegeri verbale între el și denunțătorul B.P. potrivit căreia inculpatul urma să acorde consultanță firmei denunțătorului, fiind în schimb retribuit cu un procent de 5 % fără TVA din încasările firmei de la orice societate comercială, iar diferența reprezentând contravaloarea TVA, să se încaseze după emiterea facturii de către firma inculpatului, SC R.E.T. SRL.

În mod nejustificat, arată apărarea, instanțele nu au primit susținerile inculpatului conform cărora sumele primite de la B.P. au reprezentat onorarii de succes pentru acordarea de consultanță firmei acestuia, consultanță ce nu avea nicio legătură cu activitatea de administrator judiciar, în împrejurarea în care un asemenea aspect apare ca dovedit cu mijloace de probă, precum procesul verbal din 26 noiembrie 2008 în care sunt redare convorbirile ambientale purtate între denunțător și inculpat la 14 noiembrie 2008, din care reiese că în tot acel interval de timp, inculpatul verifica situația de lucrări, reface calcule, emite notificări, facturi.

În același sens, apărarea evocă o serie de alte activități prin care inculpatul ar fi acordat consultanță firmei denunțătorului, documentație pentru schimbarea denumirii firmei, corespondență purtată cu alte firme, întocmire documentație pentru obținerea fondurilor S.A.P.A.R.D. și P.H.A.R.E., consiliere pentru achiziționare utilaje, etc.

Pe de altă parte, se susține că în cadrul atribuțiilor de administrator judiciar, inculpatul D.M. a reușit să obțină pentru societatea insolventă SC N.G. S.RL. București, în relația contractuală cu SC H.F. SRL (firma denunțătorului) creșterea procentului de încasări din valoarea lucrărilor executate de la 5 % la 7 %.

Or, în asemenea împrejurări, presupusa faptă frauduloasă invocată de denunțător, constând în aceea că D.M. i-ar fi cerut acestuia, în 24 iulie 2008, sume de bani în folos personal, pentru a-și exercita atribuțiile de administrator judiciar, vine în contradicție cu activitatea ulterioară a inculpatului, care a obținut mărirea procentului datorat societății insolvente de către firma denunțătorului.

Un alt aspect semnificativ în dovedirea nevinovăției inculpatului este în viziunea apărării, acela că în conținutul convorbirilor ambientale purtate la 14 noiembrie 2008 (63 file transcrieri) între inculpat și denunțător nu se regăsește vreo referire făcută de inculpat în legătură cu pretinsa condiționare a semnării și ștampilării documentelor necesare firmei denunțătorului pentru decontare la plată.

Se susține și faptul că fără nicio verificare a materialului probator, instanțele au acordat credibilitate declarațiilor denunțătorului B.P., o persoană condamnată la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru infracțiunile de înșelăciune și evaziune fiscală, dar și cercetat în 2010 pentru pretinse infracțiuni de fals.

În legătură cu reținerea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., prin adăugarea în conținutul înscrisului a unor mențiuni contrare realității, apărarea consideră că în mod greșit s-a constatat vinovăția inculpatului în condițiile în care modul de săvârșire a infracțiunii se realizează prin contrafacere scrierii sau subscrierii înscrisului sau prin alterarea înscrisului.

Or, activitatea pretins ilicită reținută în sarcina inculpatului, adăugarea în conținutul înscrisului a unor mențiuni contrare realității, nu însumează întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (instigare), prin lipsa elementului material, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., cu consecința achitării inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate, din prisma cazurilor de casare invocate de către procuror și recurentul inculpat, a criticilor aduse, în raport cu întregul material administrat în cauză și în efectuarea propriului demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Inculpatul D.M. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 29 alin. (1) C. pen., atât instanța fondului, cât și cea de prim control judiciar apreciind că probele administrate în cauză dovedesc în mod cert, mai presus de orice dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunile deduse judecății, în încadrarea juridică dată faptelor prin actul de inculpare, cu forma de vinovăție cerută de lege.

În baza propriului examen, în examinarea prioritară a cazurilor de casare invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție în deplin acord cu instanțele inferioare și evaluând probatoriul administrat în mod just și complet, Înalta Curte de Casație și Justiție concluzionează cu privire la întrunirea exigențelor tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății, în virtutea următoarelor argumente:

În urma reținerii unei situații de fapt corecte și a realizării unei juste interpretări, aprecieri a mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța fondului a stabilit că inculpatul D.M., având calitatea de administrator judiciar (lichidator), practician în insolvență, a pretins și primit sume de bani pentru a-și îndeplini obligațiile asumate, ceea ce se circumscrie infracțiunii de luare de mită (acțiuni ilicite derulate în mod recurent) în formă continuată. S-a ținut seama în mod corespunzător de întrunirea condiției pentru subiectul activ al infracțiunii, inculpatul D.M. prevalându-se în activitatea sa infracțională de prerogativele calității de administrator judiciar pe deplin conferite de instanța de judecată și prevăzute în cuprinsul Legii nr. 85/2006.

Condițiile în care inculpatul a căpătat dreptul de a aviza toate documentele pe care SC H.F. SRL le emitea debitoarei SC N.G. S.RL., de a semna situații de lucrări, facturi, acte de cesiune (reprezentant al SC H.F. SRL fiind denunțătorul B.P.) au fost descrise în detaliu în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate precum și împrejurările în care inculpatul a pretins denunțătorului procentul de 5 %, în mod repetat din valoarea lucrărilor executate și, care urmau a fi prezentate spre decontare de firma denunțătorului.

Instanțele au procedat la o analiză judicioasă a probelor cauzei, înlăturând în mod fundamentat apărarea construită de inculpat.

Astfel, se reține că ultimul act de primire a sumei de bani (din totalul de 77.100 lei, suma de 35.600 lei la data de 14 noiembrie 2008) de către inculpat s-a consumat prin constatarea infracțiunii flagrante, la finalizarea constatării inculpatului neavând obiecțiuni cu privire la modul în care a fost efectuat și consemnat actul de constatare și neconstatând actul de primire a sumei de bani.

Deși materialul probator administrat în cauză, autodenunțul lui B.P. care s-a coroborat cu conținutul convorbirilor telefonice autorizat interceptate și cu cele purtate în mediul ambiental, înscrisuri, declarații martori, îl incriminează pe inculpat, acesta a prezentat propria sa versiune cu privire la numărul remiterilor sumelor de bani și temeiul în care a primit, pretins acele sume de bani.

Astfel, ceea ce inculpatul a contestat în mod constant, nu a fost primirea sumelor de bani, ci faptul că nu ar fi pretins acele sume, ci ele reprezentau un comision de succes sau un onorariu pentru acordarea unei activități de consultanță în favoarea firmei denunțătorului, urmare a intervenirii unei înțelegeri verbale între cei doi, potrivit căreia plata cuvenită pentru acea consultanță trebuie să se facă în procent de 5 % din cifra de afaceri la contractele pe care le încheia denunțătorul sprijinit în acest demers de inculpat.

Susținerile recurentului inculpat, argumentele înfățișate în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, dar și prezentate în cadrul dezbaterilor nu pot fi primite.

Niciun element al materialului probator al cauzei nu fundamentează în vreun fel apărarea inculpatului, la dosar neexistând vreun înscris ori vreo confirmare a unui martor cu referire la pretinsa înțelegere intervenită între cei doi în sensul celor evocate în precedent.

Contrar celor învederate de apărare, declarația denunțătorului B.P. se coroborează cu ansamblul probator al cauzei, confirmându-se în conținutul înregistrării telefonice ambientale, dar și cu declarațiile martorilor audiați.

A rezultat, deasupra oricărei îndoieli, că inculpatul D.M. s-a prevalat de prerogativele calității de administrator judiciar în luarea rezoluției infracționale la momentul documentării cu privire la relația comercială există între SC N.G. S.RL. București și SC H.F. SRL și a aflării sumelor de bani datorate de prima societate celei de-a doua, în împrejurarea în care calitatea deținută oferea inculpatului posibilitatea rezilierii ori continuării derulării acelui contract.

Deși s-ar fi impus a-și îndeplini cu onestitate atribuțiile prevăzute de lege, inculpatul D.M. a convertit activitatea de administrator judiciar al SC N.G. S.RL., aflată în procedură de insolvență, într-o sursă ilicită de venituri.

Din această perspectivă, susținerile apărării potrivit cărora denunțătorul B.P. ar fi avut posibilitatea, în împrejurarea în care ilicit inculpatul l-a condiționat să-i remită acel procent, să solicite judecătorului sindic să schimbe administratorul judiciar, însă neprocedând astfel, ar deveni evident caracterul fictiv al construcției pe care denunțătorul a făcut-o în a-l incrimina pe inculpat nu pot fi primire, nu prezintă relevanță.

Nici aspectul referitor la pretinsa contradicție a susținerilor denunțătorului B.P. în legătură cu convorbirea telefonică purtată cu inculpatul la 24 iulie 2008,vizând persoana celui care a inițiat acel apel, nu prezintă vreo relevanță în planul răspunderii penale a inculpatului, atâta vreme cât, indiferent de faptul că denunțătorul a apelat pe inculpat și nu invers, conținutul acelei convorbiri este extrem de elocvent în încriminarea inculpatului.

Criticile aduse de către recurentul inculpat, prin apărător ales, circumscrise cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-au referit și la greșita, eronata interpretare a materialului probator al cauzei, ceea ce a avut drept consecință o gravă eroare de fapt urmată de o greșită condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

S-a arătat că într-o manieră părtinitoare, instanțele au dat crezare absolută declarațiilor, susținerilor denunțătorului, o persoană condamnată pentru evaziune fiscală, printre altele, și, nejustificat, declarațiile inculpatului nu au cântărit în evaluarea materialului probator al cauzei.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar, pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța, între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susține și reflectă.

Efectuând propriul examen al mijloacelor de probă aflate la dosarul de urmărire penală coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, prin prisma apărărilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanțele au efectuat o analiză completă a materialului probator stabilind fără echivoc vinovăția inculpatului în comiterea faptelor deduse judecății și procedând în mod fundamentat la condamnarea acestuia.

Și critica adusă de recurentul inculpat, circumscris cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., hotărârilor atacate, din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (în forma instigării), este nefondată.

În urma unei analize superficiale a conținutului acestei infracțiuni în planul laturii obiective, apărarea concluzionează, fără a ține seama de doctrina, dar și de o jurisprudență consolidată în materie, că faptei comise i-ar lipsi elementul material al laturii obiective, în împrejurarea în care acțiunea de adăugare în conținutul unui înscris nu ar reprezenta o modalitate din cele prevăzute, ca alternative, de textul incriminator al art. 290 C. pen.

În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, ca nefundat, recursul promovat de inculpat.

În ceea ce privește critica avansată de procuror cu referire la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție arată:

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare, reinserție socială a făptuitorului.

În această manieră, retribuția justă realizează și scopul pedepsei cel de prevenție generală și specială.

Într-o asemenea operațiune de stabilire a pedepsei trebuie avute în vedere, în egală măsură, persoana infractorului și respectiv reeducarea și reintegrarea sa socială cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte.

Aceasta nu înseamnă că este suficientă pedepsirea fermă a infractorilor, fără o adecvare corespunzătoare a tratamentului penal la pericolul social și la persoana inculpatului.

În cauza de față, contrar susținerilor procurorului, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că instanțele au procedat la o evaluare corectă a gradului de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, a circumstanțelor reale dar și a celor de ordin personal ale inculpatului.

Pedepsele aplicate, prin natura, cuantumul și modalitatea de executare au avut la bază o operațiune adecvată de analiză a criteriilor generale de individualizare conform art. 72 C. pen. și sunt în măsură a îndeplini funcțiile pedepsei, prevenția generală și specială.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 8 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 8 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2013.