Drug Traffickers' Appeals Partially Granted: Sentences Cut to 15 and 20 Years as Organized-Crime Charge Absorbed; Heroin Convictions Upheld

Asupra recursurilor penale de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 628/ F din 5 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul Ș.T. la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 8 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul Ș.T. la pedeapsa închisorii de 25 (douăzeci și cinci) ani.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și au fost contopite pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul Ș.T. să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.

În. baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani care se execută după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus detenția preventivă de la 17 martie 2008, la zi, iar-în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului Ș.T.

II. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. în baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat aceluiași inculpat la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 20 (douăzeci) ani.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și au fost contopite pedepsele susmenționate, dispunându-se ca inculpatul I.E.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 (douăzeci) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, care se execută după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus arestarea preventivă de la 20 noiembrie 2008 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului I.E.N.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ș.T. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 35.000 lei, iar inculpatul I.E.N. la plata sumei de 15.000 lei, cu același titlu.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță - în urma analizei întregului material probator administrat în cauză - a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 28 octombrie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost sesizat de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Direcția de Combatere a Criminalității Transfrontaliere cu privire la faptul depistării numiților B.I. și P.S. în timp ce încercau să scoată din România, prin punctul de trecere a frontierei Turnu (județul Arad), cantitatea de 12 kg. heroină, drogurile fiind ascunse în compartimente special amenajate în pereții a două genți de voiaj marca „S.”.

Ca urmare, au fost efectuate cercetări în urma cărora s-a constatat că cei doi făceau parte dintr-o rețea de traficanți de droguri al cărei lider era inculpatul Ș.T. zis „N.R.T.U.”, în compunerea căruia mai intrau și numiții: C.D.C., V.A., I.S., D.C.C., D.D.M., B.M., D.A., G.P.V., P.C., V.G.C., D.G., I.E.N., I.O.L., Z.G., B.N.D., P.N., R.C.F. care au fost cercetași în Dosarul nr. 239/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și numiții M.A., G.L., B.D.M. și S.A. care au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 558/D/P/2005 al aceleiași unități de parchet, cauza fiind soluționată prin sentința penală nr. 273 din 20 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 5738 din 03 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Pe baza actelor de cercetarea efectuate în cauză s-a reținut că, în perioada 2003-2005, numiții C.D.C., V.A., I.S., D.C.C., D.D.M., B.M., D.A., G.P.V., P.C., V.G.C., D.G., I.E.N., I.O.L., Z.G., B.N.D., P.N., R.C.F., M.A., G.L., B.D.M. și S.A., sub coordonarea inculpatului Ș.T., au transportat din Turcia în Spania, tranzitând România, o cantitate de aproximativ 325 kg. de heroină, în valoare totală de circa 22.000.000 euro (la prețul de vânzare al acestora pe teritoriul spaniol), drogurile fiind ascunse în compartimente special amenajate în pereții unor genți de voiaj marca „ S.”.

S-a reținut că membrii grupării infracționale care transportau drogurile erau instruiți să iasă cât mai puțin în evidență și să lase impresia că erau turiști, fiind sfătuiți inclusiv asupra modului în care trebuiau să se îmbrace și să se comporte; în plus, aceștia aveau și sarcina de racolare a altor cărăuși întrucât nevoia de a asigura transportul drogurilor pe piața din Spania era din ce în ce mai mare.

S-a mai reținut că gentile cu droguri erau probate la Istanbul de la persoane de legătură, de naționalitate turcă, fără a se plăti vreo sumă de bani la momentul remiterii, potrivit autorităților judiciare spaniole, valoarea unei singure genți fiind de 409.000 euro, aspect considerat ca dovadă a existenței unei legături directe între furnizorii drogurilor aflați în Turcia și liderii din Spania care formau o singură mare organizație criminală.

După tranzitarea României, de regulă,, drogurile erau predate persoanelor de contact la Madrid, însă o parte dintre acestea era transportată și în orașele spaniole: Barcelona, Vigo, Quorenses și Puerto Negro, în funcție de necesitățile pieței spaniole de droguri și conform dispozițiilor primite de la liderii rețelei.

S-a mai reținut că persoanele aflate în vârful ierarhiei rețelei de traficanți de droguri și-au luat măsuri de siguranță pentru a nu fi identificate și trase la răspundere penală, motiv pentru care inculpatul Ș.T. a intrat în legătură directă cu o mică parte dintre membrii rețelei, respectiv numai cu aceia în care avea încredere prin raportare la vechimea lor în cadrul organizației, precum: I.E.N., B.N.D., I.O.L. și G.P.V., folosind una din poreclele „N.R.T.U.” și evitând să le comunice acestora adevărata identitate.

În acest sens, s-a reținut că inculpatul Ș.T. - care se afla arestat în Spania sub identitatea falsă de „T.N.” pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri - i-a solicitat inculpatului I.E.N. să-i comunice numitei V.A. că se numește D.G. și că se află încarcerat în Penitenciarul din Madrid numit „Centro Penitenciario, la Moraleja”.

S-a mai reținut că, urmare livrării unei singure genți în care se afla heroină, fiecare cărăuș primea între 700-800 euro, sumă la care se adăugau sumele necesare pentru decontarea cheltuielilor de transport și cazare.

Deopotrivă, prima instanță a reținut că atât actele procedurale trimise de autoritățile judiciare spaniole ca urmare a cererilor de comisie rogatorie internațională formulate în prezenta cauză, cât și flagrantul organizat la data de 04 iulie 2004 pe Aeroportul Baraj as din Madrid, când asupra numitului R.C.F. s-a găsit o genată marca „S.” în care se afla cantitatea de 6,3 kg. heroină, în urma înlăturării ambalajului cantitatea netă de drog fiind de 5.446,5 grame de heroină, confirmă faptul că cantitatea de droguri transportată de fiecare cărăuș într-o singură geantă marca „S.” era de circa 6 kg. de heroină. Datele obținute în cadrul flagrantului susmenționat au lămurit și modul în care era transportată heroina în genți, drogurile fiind disimulate în fundul dublu al acesteia, sub forma unei plăcuțe acoperită cu carton și bandă de plastic neagră.

În același sens, s-a constatat că, la data de 28 octombrie 2004, asupra numiților B.I. și P.S. a fost descoperită cantitatea de 5.501,5 grame, respectiv de 5.515 grame heroină în amestec cu cafeina, modul de disimulare a drogurilor fiind identic cu cel descoperit de autoritățile judiciare spaniole la prinderea numitului R.C.F.

Ca urmare, s-a reținut că deși între cele două prinderi în flagrant a trecut o perioadă de 4 luni, modul de operare folosit de către membrii rețelei a fost identic, aspect ce a rezultat și din activitatea desfășurată de către cărăuși - P.C. și Z.G. Astfel, pentru a induce în eroare organele de poliție sau pe cele vamale cu ocazia efectuării controlului cu privire la natura bunurilor pe care le transportau, cărăușii umpleau cu haine gentile aparent goale, lăsând astfel impresia de turiști.

S-a mai reținut că, pe măsură ce cărăușii dobândeau încrederea liderului rețelei, respectiv inculpatul Ș.T., aceștia promovau în ierarhia organizației și se ocupau de racolarea altor persoane pentru a transporta droguri din Turcia în Spania, cu tranzitarea sau nu a României. în acest mod a pătruns în organizație și inculpatul I.E.N. care a fost racolat de către inculpatul Ș.T. și care, după efectuarea de transporturi de heroină din Turcia către Spania, a devenit unul dintre principalii membri ai grupului infracțional organizat, având atribuții de probare a drogurilor aduse în Spania și predarea lor către ceilalți membrii ai rețelei care se ocupau de valorificarea efectivă a drogurilor.

Deopotrivă, s-a reținut că pentru asigurarea conspirativității activității ilicite a rețelei, cărăușilor nu li se aducea la cunoștință conținutul real al genților, aceștia fiind informați că în acestea erau ascunse bunuri a căror deținere era interzisă de lege, respectiv: acte false, card-uri, pașapoarte sau CD-uri.

Pe baza probatoriului administrat, prima instanță a reținut și expus pe larg modul în care au fost racolați membrii grupului infracțional organizat, sarcinile și atribuțiile fiecăruia în scopul aducerii drogurilor din Turcia în România și, de aici, în Spania, unde erau valorificate pe piața de droguri spaniolă, reținând următoarele:

Numita V.A. a fost contactată telefonic în luna mai 2004 de către o persoană care s-a recomandat „R.” și care i-a spus că va avea grijă de cei trei fii ai săi în Spania dacă îl va ajuta să expedieze din România spre Spania niște geamantane ce urmau să-i fie aduse de diferite persoane din Turcia. Ulterior, V.A. a aflat de la fiul său - inculpatul I.E.N. - că persoana care o sunase se numea D.G. și că acesta era încarcerată într-un penitenciar din Madrid. în timpul aceleiași discuții telefonice „R.” i-a comunicat că gentile vor fi probate la Madrid de către fiul său I.O.L.

V.A. a fost de acord cu propunerea inculpatului Ș.T. scop în care i-a racolat pe numiții G.P.V. (fratele său), P.S., B.I., R.C.F., V.G.C., D.D.M. și D.C.C., prin intermediul cărora a expediat la Madrid circa 18-20 genți, după ce fuseseră aduse din Turcia de numiții C.D.C., B.M., P.C. și alții.

După primul transport, dându-și seama că în gentile respective erau ascunse bunuri ilicite, V.A. i-a solicitat lui „R.” să-i spună ce conțineau acestea, acesta comunicându-i că gentile conțin cărți de credit.

Prezentând modul de operare folosit, V.A. a menționat că înainte de sosirea unui cărăuș din Turcia, era contactată telefonic și se ocupa de anunțarea unui alt cărăuș care urma să se prezinte la domiciliu său pentru a proba geanta respectivă.

Pentru activitatea desfășurată, V.A. a primit de la numitul „R.” diferite sume de bani, precum și promisiunea acestuia că va angaja doi avocați pentru a asigura apărarea fiului său - inculpatul I.E.N., care fusese între timp arestat de autoritățile spaniole.

Acționând în modul arătat, V.A. a predat personal cărăușilor circa 37 genți, conținând în total 222 kg. heroină, în valoare totală de 15.133.000 euro, coordonând transportarea drogurilor pe baza dispozițiilor primite de la inculpatul Ș.T., direct sau prin intermediul „locotenenților” săi.

Alături de V.A., în coordonarea rețelei de traficanți de droguri un rol important l-a avut și C.D.C., cei doi lucrând atât împreună, cât și separat în cadrul aceleiași rețele, aducând la îndeplinire, pe teritoriul României, dispozițiile primite telefonic din Spania de la inculpatul Ș.T., transmise direct sau prin intermediul altor membrii ai rețelei.

Pentru activitatea sa, C.D.C. primea din Spania diferite sume de bani prin sistemul W.

Un alt membru al rețelei de traficanți de droguri era B.I. care, în cursul lunii iunie 2004, a fost solicitat de G.P.V. să efectueze lucrări de amenajare în apartamentul numitei V.A., împrejurare în care aceasta i-a propus să transporte în Spania genți cu „acte”, promițându-i pentru fiecare transport câte 500 euro, propunere care a fost acceptată de către B.I.

Acționând în acest mod, B.I. a transportat 4 asemenea genți cu droguri, totalizând circa 24 kg. heroină, droguri a căror valoare se ridică, conform evaluării făcute de autoritățile judiciare competente spaniole, la aproximativ 1,6 milioane euro.

Din gruparea infracțională menționată a mai făcut parte și P.S. care a fost racolat în cursul lunii februarie 2004 de către G.P.V. care i-a propus să transporte în Spania „genți cu acte pentru card-uri”, urmând ca pentru serviciile sale să fie plătit. Aceeași propunere a primit și din partea numitei V.A. care i-a promis că pentru fiecare geantă transportată va primi 500 euro. P.S. a acceptat propunerile primite, pentru început transportându-l pe G.P.V. la Aeroportul Otopeni pentru a duce în Spania o asemenea geantă.

Ulterior, P.S. a transportat în Spania 9-10 genți care inițial i-au fost predate de V.A., iar ulterior de C.D.C.

De regulă, la Madrid, P.S. a predat gentile lui I.O.L., cu excepția a două cazuri când le-a predat lui „D.” (B.D.N.) și inculpatului I.E.N.

În timpul deplasărilor în Spania, P.S. a fost contactat de o persoană de naționalitate română care s-a recomandat „R.” și care s-a interesat dacă totul decurge conform planului și dacă și-a primit banii promiși pentru transporturile efectuate.

P.S. a continuat să transporte drogurile în Spania chiar și după arestarea lui R.C.F. întrucât a fost amenințat telefonic de „R.” care i-a spus că .are nevoie de marfă și că dacă nu îi va aduce cele solicitate, îl va omorî atât pe el, cât și pe membrii familiei sale.

În grupul infracțional organizat a fost racolat și B.M., de către inculpatul I.E.N. care, în perioada mai-iunie 2003, l-a contactat telefonic și, de comun acord, au stabilit să se întâlnească în municipiul Constanta.

Folosind același mod de operare, B.M. a adus în România 10-11 genți, din care 7-8 le-a predat numitei V.A., iar restul - lui C.D.C., conform indicațiilor transmise telefonic de numitul „R.”; una dintre genți a transportat-o direct la București unde a predat-o inculpatului I.E.N., într-un apartament închiriat de acesta, în vederea expedierii spre Spania, prin intermediul altor cărăuși.

Pentru activitățile desfășurate, B.M. era plătit de către persoanele cărora le preda gentile; după excluderea din organizație a numitei V.A., B.M. a fost plătit cu banii trimiși din Spania prin sistemul W. de către B.D.N.

Un alt membru racolat în rețeaua de traficanți de droguri coordonată de inculpatul Ș.T. și secondat de inculpatul I.E.N. a fost D.A.

Acesta a fost contactat telefonic, la începutul lunii iunie 2003, de către inculpatul Ș.T., pe care îl cunoștea de mai mulți ani, fiind prieten atât cu acesta, cât și cu membrii familiei sale.

În aceste împrejurări, inculpatul Ș.T. i-a propus să transporte din Turcia în România mai multe genți eu CD-uri, urmând să primească pentru fiecare geantă transportată circa 500 DOLARI S.U.A.

Acceptând propunerea, D.A. a transportat 6 asemenea genți totalizând 36 kg. heroină, droguri a căror valoare se ridica, conform evaluării făcute de autoritățile judiciare competente spaniole, la aproximativ 2,5 milioane euro.

În rețeaua internațională de traficanți de droguri a fost atras și G.P.V. căruia, la data de 07 iunie 2003, în timp ce se afla în București, într-un apartament închiriat de inculpatul I.E.N. și I.O.L., i s-a solicitat de către cei doi să transporte în Spania o geantă de culoare albastră, marca „S.”.

În respectiva ocazie, frații I. împreună cu „A.” (un prieten ce se afla în apartament), l-au asigurat că nu va avea probleme cu privire la bunurile ascunse în pereții genții și că singura lui îndatorire era predarea genții unei persoane pe care urma să o contacteze la numărul de telefon ce îi fusese comunicat în acest scop de inculpatul I.E.N.

Astfel, în calitatea sa de membru al grupului infracțional organizat, G.P.V. a transportat aproximativ 12 genți conținând în total peste 70 kg. heroină, în valoare de circa 4,9 milioane euro.

În cadrul grupului infracțional organizat a fost atras și D.C.C. care o cunoscuse pe V.A. cu ocazia unei deplasări pe litoral. în-cursul lunii aprilie 2004, G.P.V. i-a propus numitului D.C.C. să câștige bani prin transportarea unor genți din România în Spania, aducându-i la cunoștință faptul că pentru fiecare geantă transportată urma să primească suma de 500 euro, un bilet de avion și alți 200 euro pentru cheltuieli. Propunerea a fost acceptată, D.C.C. cunoscând de la fratele său - D.D.M., modalitatea de realizare a transporturilor.

Ca urmare, în modalitatea anterior prezentată, D.C.C. a transportat 4 genți conținând cantitatea de 24 kg. heroină, în valoare totală de aproximativ 1,6 milioane euro.

Din rețeaua internațională de narcotraficanți condusă de inculpatul Ș.T. a făcut parte și D.D.M. care a avut calitatea de „cărăuș”, acesta fiind racolat în primăvara anului 2003 de inculpatul I.E.N..

Acționând în mod similar celorlalți membrii ai grupării infracționale, D.D.M. a transportat 7 genți conținând aproximativ 42 kg. heroină, în valoare totală de peste 2.860.000 euro.

Un alt membru al rețelei internaționale de traficanți de droguri condusă de inculpatul Ș.T. a fost P.C. care, în primăvara anului 2004, a fost contactat telefonic de V.A. care i-a propus să meargă în Turcia, la Istanbul, pentru a aduce un colet, serviciu pentru care urma să fie plătit.

Acceptând propunerea, P.C. a transportat din Turcia în România 12 genți, conținând în total circa 72 kg. heroină, în valoare de aproximativ 4,9 milioane euro.

În aceeași rețea internațională de - traficanți de droguri a fost racolat și I.S. care a avut rolul de a transporta din România în Spania gentile aduse din Turcia de alți cărăuși.

Un alt membru al rețelei a fost I.O.L. care, acționând sub comanda inculpatului Ș.T., în perioada 2003-2004, a racolat mai multe persoane pe care le-a determinat să transporte din Turcia în România și din România în Spania mari cantități de heroină, simulată în genți de voiaj, conținând fiecare câte 6 kg. de heroină.

Totodată, I.O.L. a probat, la Madrid, drogurile aduse de „cărăuși”, transportând personal mai multe genți similare pe aceste rute.

În cursul anului 2004, însă, principala sarcină a lui I.O.L. a constat în probarea, la Madrid, a genților aduse din România, scop în care a ținut legătura, telefonic, cu mama sa, V.A., urmând instrucțiunile primite de la liderul rețelei, inculpatul Ș.T., zis „R.”, „N.”, „T.”; în unele cazuri a îndeplinit și sarcina de a-i plăti pe cărăușii care aduceau la Madrid gentile cu heroină.

În cadrul aceleiași rețele și-a desfășurat activitatea și V.G.C. care a avut rolul de cărăuș, acesta fiind racolat de D.D.M.

Ca membru al rețelei, V.G.C. a transportat din România în Spania 6 kg. de heroină, în valoare de aproximativ 409.000 euro, evaluare ce a fost făcută pe baza datelor comunicate de autoritățile judiciare competente spaniole, în urma arestării lui R.C.F.

Din aceeași rețea de traficanți de droguri a făcut parte și B.N.D. care proba la Madrid gentile aduse de cărăuși din România.

Un alt membru al grupului infracțional organizat era Z.G. care, în cursul anului 2004, a transportat din România în Spania 4 genți conținând fiecare circa 6 kg. heroină în valoare totală de aproximativ 1.630.000 euro.

În cadrul grupului infracțional organizat și-a desfășurat activitatea și numita G.L. care, în cursul lunii februarie 2005, la propunerea numitului B.D.M., pe care îl cunoștea de circa 2 ani întrucât acesta era prieten cu concubinul său - N.N. - l-a însoțit în Turcia, primind în schimb suma de 1.000 euro .

Călătoria în Turcia s-a realizat cu un autoturism marca C. cu numărul de înmatriculare X, G.L. și B.D.M. fiind însoțiți și de S.A. și D.M. Ajunși la Istanbul, G.L. și B.D.M. s-au cazat la un hotel, iar ceilalți pasageri la un alt hotel.

Pe timpul șederii în Turcia, G.L. și B.D.M., au efectuat vizite turistice, însă nu cu autoturismul cu care sosiseră în țară întrucât acesta a fost probat de S.A. care l-a contactat în repetate rânduri pe B.D.M. cu care a purtat discuții particulare și la recepția hotelului.

Tot S.A. a fost cel care a stabilit data întoarcerii în România, amânând de mai multe ori acest moment; în ziua plecării, acesta a adus în camera celor doi mai multe obiecte de îmbrăcăminte (pături, jachete, pantaloni blue-jeans, prosoape) pe care le-au încărcat în autoturismul cu care veniseră.

Pe drumul de întoarcere în România, în localitatea Varna, B.D.M. a primit un telefon de la o persoană care le-a solicitat să înnopteze în respectiva localitate, menționând că în cazul în care își vor continua drumul, vor avea probleme la frontiera română; acesta a fost motivul pentru care pasagerii autoturismului au rămas în localitate timp de 2-3 zile, perioadă în care însă au fost implicați într-un accident rutier, aspect pe care B.D.M. 1-a relatat telefonic unei persoane căreia îi spunea „U.” și care le-a solicitat sa se deplaseze cu autoturismul în Spania.

Aceasta a fost împrejurarea în care G.L. a vorbit pentru prima dată la telefon cu „U.” care i-a solicitat să îl însoțească pe B.D.M. până în Spania cu argumentarea că acesta nu se poate descurca singur, comunicându-i că serviciul său va fi răsplătit. G.L. a acceptat propunerea, deși nu îl văzuse niciodată pe interlocutorul său.

În cadrul aceleași convorbiri, „U.” a asigurat-o pe G.L. că va primi o sumă suplimentară de bani pentru această nouă călătorie, motiv pentru care G.L. a dedus că interlocutorul său se află în Spania, precum și faptul că în mașina cu care călătoreau s-ar putea afla droguri.

Ajunși la Madrid, G.L. și B.D.M. au fost întâmpinați de „D.” și „G.”, așa cum le comunicase „U.”; noaptea și-au petrecut-o într-un apartament în care au cunoscut-o pe numita „R.”, sora lui B.N.D. și concubina lui „UNCHIUL”, lucru confirmat chiar de acesta.

A doua zi, cu același autoturism cu care sosiseră în Spania, G.L. și B.D.M. au plecat spre orașul Vigo, B.N.D. și Z.G. aflându-se înaintea lor într-un autoturism marca A., pentru a le arăta drumul. Ajunși în orașul de destinație, au intrat într-un imobil cu două etaje, prevăzut cu garaj subteran, locație în care B.N.D. și Z.G. le-au cerut cheile de la autoturismul marca C., deplasându-se cu acesta într-o direcție necunoscută.

B.N.D. a revenit la imobil după câteva ore, singur, ulterior toți trei plecând la Madrid unde au rămas timp de două zile, interval în care s-au reîntâlnit și cu Z.G.

Conform înțelegerii telefonice cu”U.”, înainte de întoarcerea în țară, G.L. a primit de la B.N.D. suma de 2.000 euro.

3.700 euro, pe numele lui B.D.M., deși banii nu fuseseră avansați de către acesta din urmă.

În timpul staționării în orașul bulgar Vama, B.D.M. s-a întâlnit cu o persoană necunoscută care i-a adus o altă asigurare internațională tip „carte verde”, dându-i și suma de 1.000 euro și o hartă pe care era însemnat traseul pe care trebuiau să-1 urmeze până în Spania, iar prin sistemul W. i-a fost trimisă suma de 1.500 euro de către S.A., expeditorul fiind o persoană necunoscută cu numele de „D.”.

Ulterior, B.D.M. a urmat dispozițiile date prin telefon de inculpatul Ș.T. și a ajuns la Madrid unde a desfășurat activitatea descrisă mai sus, împreună cu G.L.

La cererea inculpatului Ș.T., B.D.M. a vândut autoturismul marca C. pentru suma de 100.000.000 lei vechi (10.000 lei noi), bani pe care i-a folosit în interes propriu.

Reținând situația faptică anterior expusă, prima instanță a constatat că grupul infracțional organizat era compus din trei mari rețele internaționale de traficanți de droguri, liantul dintre acestea fiind chiar inculpatul Ș.T.

În acest sens, s-a reținut că prima rețea era formată din cetățeni turci ce acționau cu preponderență pe teritoriul Turciei; rolul acesteia consta în aprovizionarea cu heroină, membrii săi furnizând cantități impresionante de heroină (în total circa 340 kg. heroină), transportate de rețeaua coordonată de inculpatul Ș.T., secondat de către inculpatul I.E.N.

A doua rețea - constituită și coordonată de inculpatul Ș.T. - formată din cetățeni români, era specializată în transportarea heroinei pe ruta Turcia-Spania, în general cu tranzitarea României. Transporturile au fost realizate în mai multe modalități, drogurile fiind transportate atât cu avionul sau autocarul (majoritatea), disimulate în genți de voiaj, cât și ascunse în caroseriile unor autoturisme.

S-a reținut că acestei rețele i-a revenit partea cea mai dificilă în operațiunea de narcotrafic și anume, transportul drogurilor, pentru realizarea acestuia fiind necesară o mare putere de organizare pentru a evita deconspirarea cărăușilor și prinderea acestora în flagrant de către autoritățile statelor tranzitate.

A treia rețea de narcotraficanți era cea formată din persoane de origine hispanică, ai cărei membrii acționau pe teritoriul Spaniei, ocupându-se de probarea heroinei aduse din Turcia de către cărăuși români coordonați de inculpatul Ș.T.

O altă constatare a primei instanțe a vizat aspectul că pentru asigurarea conspirativității rețelei sale, inculpatul Ș.T. a racolat doar persoane pe care le-a considerat de încredere, multe dintre acestea fiind rude sau prieteni ai săi.

Situația de fapt anterior prezentată, astfel cum a fost descrisă, a fost apreciată ca fiind temeinic dovedită prin următoarele mijloace de probă: procesele-verbale privind constituirea unei planșe fotografice și planșa fotografică anexă, nr. 239/P/2004, procesele-verbale privind prezentarea pentru recunoaștere de pe planșa fotografică nr. 558/D/P/2005 și nr. 239/P/2004; procesele-verbale de redare în scris.

La scurt timp după întoarcerea în țară, G.L. a fost sunată de „U.” care i-a cerut să plece din nou în Turcia și apoi spre Spania, împreună cu o altă persoană și, totodată, să găsească o altă fată pentru B.M.

În aceste împrejurări G.L. a primit de la inculpatul Ș.T. dispoziția de a se întâlni cu M.E., persoană pe care nu o cunoștea, și cu care urma să efectueze un nou transport.

În aceste condiții, la data de 25 aprilie 2005, la cererea transmisă telefonic de „U.” care se afla în Spania, G.L. a plecat la Istanbul împreună cu M.E., cu autoturismul acestuia, marca A., cu număr de înmatriculare x.

La Istanbul, cei doi au fost așteptați de alți doi membrii ai rețelei, respectiv S.A. și D.M., pe care G.L. îi cunoscuse în februarie 2005, cu ocazia efectuării unui alt transport similar.

Pe toată durata deplasării, acțiunile numiților G.L. și M.E. au fost coordonate telefonic de către inculpatul Ș.T., aceștia urmând traseul stabilit de către inculpat și probând de la furnizorii turci cantitatea de circa 12 kg. Heroină care a fost disimulată în lonjeroanele autoturismului cu care se deplasau.

G.L. și M.E. aveau sarcina de a transporta drogurile din Turcia în Spania, pe ruta indicată, sub directa coordonare a inculpatului Ș.T., urmând ca la Madrid să le predea persoanelor de contact.

Inițial, cei doi trebuiau să transporte drogurile din Turcia direct în Spania, prin tranzitarea Greciei care era considerată mai sigură, însă, la cererea inculpatului Ș.T., cei doi s-au întors în România cu autoturismul menționat anterior.

La data de 05 mai 2005, G.L. a fost sunată iarăși de inculpatul Ș.T. care i-a cerut să plece spre Spania cu același autoturism, împreună cu M.E.

Astfel, la data de 06 mai 2005, G.L. și M.E. s-au prezentat la punctul de trecere a frontierei Negru Vodă, intenționând să plece spre Spania pe ruta Bulgaria, Grecia, Italia și Franța, împrejurare în care au fost prinși în flagrant, asupra lor fiind descoperită cantitatea de 12 kg. heroină ascunsă în lonjeroanele autoturismului cu care se deplasau.

Așa cum s-a arătat anterior, un alt membru al grupului infracțional organizat a fost B.D.M. care, în cursul lunii februarie 2005, a fost sunat de inculpatul Ș.T. - pe care îl cunoștea de mai mulți ani și despre care știa că se află în Spania unde executa o pedeapsă privativă de libertate - care i-a solicitat să găsească o fată cu care să meargă în Turcia, la Istanbul, unde să se cazeze la un hotel și să țină legătura cu „un om trimis de el”. Propunerea a fost acceptată de B.D.M. întrucât inculpatul Ș.T. i-a promis suma de 5.000 euro.

În aceste împrejurări, B.D.M. a fost căutat de un alt cunoscut al său, S.A., care i-a spus că a fost trimis de „R.”.

Conform înțelegerii, S.A. a cumpărat de la o societate de intermedieri auto din Constanța autoturismul marca C., cu suma de convorbirilor telefonice și autorizațiilor de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice emise de Tribunalul Constanța și Tribunalul București; cererile de comisie rogatorie internațională adresate autorităților competente spaniole și răspunsul acestora, împreună cu traducerile lor în limba română; procesele-verbale încheiate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Direcția de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere, procesul-verbal al D.N.F.

Constanta, Biroul C.I.T., procesul-verbal încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a criminalității organizate și antidrog, copii ale pașapoartelor persoanelor cercetate în Dosarele nr. 239/P/2004 și nr. 558/D/P/2005, autorizații de percheziție domiciliară și procese-verbale întocmite cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, procese-verbale de percheziție corporală, planșe foto realizate cu prilejul efectuării perchezițiilor domiciliare, procură pe numele V.A., proces-verbal de aplicare a sechestrului asigurător, înscrisuri ridicate de la persoane cercetate în dosarele nr. 239/P/2004 și nr. 558/D/P/2005; declarații ale persoanelor cercetate în Dosarele nr. 239/P/2004 și nr. 558/D/P/2005;

I.V.- martor cu identitate protejată, N.A. - investigator cu identitate protejată; adrese, planșe foto și procese verbale întocmite de: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Direcția de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere - Serviciul 2, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Arad S.P.F. Turnu, Autoritatea Națională de Control - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Arad - Biroul Vamal Turnu, Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor - Vama Turnu; rapoarte de constatare tehnico-științifică și planșe anexe; permis de conducere și talon destinație pe numele G.L., precum și talon destinație pe numele M.E., permis de conducere, talon autoturism, carte de identitate autoturism, asigurare autoturism pe numele M.E., Voucher nr. 257, confirmare rezervare, factură fiscală seria x, factură fiscală seria x, carte de identitate a vehiculului, ordonanțe de autorizare a investigatorului cu identitate protejată N.A., precum și a colaboratorului cu identitate protejată I.V.

și procesele-verbale încheiate de aceștia ca urmare a autorizărilor dispuse în cauză de către procuror, procese-verbale de verificare a numerelor telefonice și mesajelor SMS în privința cărora s-au autorizat interceptări și înregistrări; fișe de cazier judiciar, proces-verbal de predare-primire bunuri cu ocazia percheziției corporale asupra inculpatului Ș.T., înscrisuri ridicate de la acest inculpat, declarațiile inculpaților Ș.T. și I.E.N.

Din analiza mijloacelor de probă anterior enumerate, instanța fondului a reținut că rezultă - fără echivoc - că, în perioada 2003-2005, inculpatul Ș.T., în timp ce se afla în detenție în Spania, secondat de inculpatul I.E.N., a inițiat, constituit, coordonat și finanțat un grup organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000, sub forma unei puternice și bine organizate rețele internaționale de traficanți de droguri de mare risc cu ramificații pe teritoriile mai multor state, specializată în transportarea unor mari cantități de heroină din Turcia până în Spania cu sau fără tranzitarea României.

Astfel fiind, prima instanță a concluzionat că, în drept, faptele săvârșite de inculpatul Ș.T. care, în perioada 2003-2005, în timp ce se afla în detenție în Spania, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, a inițiat, constituit, coordonat și finanțat un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000, sub forma unei puternice și bine organizate rețea internațională de traficanți de droguri de mare risc, cu ramificații pe teritoriile mai multor state, specializată în transportarea unor mari cantități de heroină din Turcia în Spania, atât cu tranzitarea României, cât și pe rute ocolitoare, fiecare membru având sarcini precise în cadrul organizației, specifice crimei organizate - întrunesc elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la 2 alin. (2) și (2)1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, instigare la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) C. pen., infracțiunea de finanțare a infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, prima instanță a apreciat că, în drept, faptele săvârșite de inculpatul I.E.N. care, în cursul anului 2004, acționând în calitate de membru al unei rețele internaționale de traficanți de droguri, sub coordonarea inculpatului Ș.T., a transportat pe ruta Turcia – România - Spania mai multe genți în care fuseseră disimulate importante cantități de heroină, precum și că în calitate de membru al acestei rețele, urmând dispozițiile liderului grupului, a participat la constituirea și sprijinirea unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1), (2) și art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, ocupându-se, conform sarcinilor primite, de racolarea unor noi cărăuși, plata sumelor promise acestora pentru transportarea drogurilor și a celor constând în cheltuielile ocazionate de această activitate ilicită, precum și de probarea de la aceștia pe teritoriul Spaniei a genților cu heroină pe care le transportaseră - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., organizare și finanțare a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., constituire și sprijinire a unui grup infracțional în scopul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000, faptă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Ca urmare, constatând vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor anterior descrise, prima instanță a dispus .condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea la a căror individualizare judiciară s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: limitele de pedeapsă prevăzute în Legea nr. 143/2000 și Legea nr. 39/2003 pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și stabilită vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, persoana fiecărui inculpat, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite prin normele incriminate, precum și împrejurările care agravează răspunderea penală.

Sub acest aspect, în privința inculpatului Ș.T. s-a reținut circumstanța agravantă judiciară prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. în raport de faptul săvârșirii infracțiunilor deduse judecății de trei sau mai multe persoane împreună, circumstanța agravantă prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 întrucât faptele au fost comise într-un loc de detenție, precum și dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., în raport de caracterul continuat al activității infracționale desfășurate de inculpat.

Totodată, la stabilirea și aplicarea pedepsei inculpatului Ș.T., prima instanță a avut în vedere împrejurarea că în Spania acesta se afla în detenție ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de trafic de droguri, împrejurare ce a fost apreciată că circumstanțiind negativ persoana inculpatului întrucât demonstrează perseverență infracțională în comiterea acestui gen de infracțiuni, precum și cantitatea mare de droguri, aproximativ 344 kg. care a fost transportată pe ruta Turcia - România - Spania, sub coordonarea directă a inculpatului.

Și cu privire la inculpatul I.E.N., instanța de fond a reținut circumstanța agravantă judiciară prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. în raport de faptul săvârșirii infracțiunilor deduse judecății de trei sau mai multe persoane împreună, dar și dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. ținându-se seama de faptul că infracțiunile au fost comise înainte de pronunțarea vreunei condamnări pentru vreuna dintre ele și de caracterul continuat al activității infracționale desfășurate.

La stabilirea pedepselor ce au fost aplicate aceluiași inculpat, instanța de fond nu a ținut seama de atitudinea acestuia, parțial sinceră, manifestată prin arătarea modului de organizare și funcționare a grupului infracțional organizat și a rolului său în cadrul acestei rețele întrucât, reținând că, întrebat fiind dacă îl cunoaște pe inculpatul Ș.T., inculpatul I.E.N. a răspuns negativ, aspect infirmat de fotografiile de grup aflate la voi. II fila 83 în care apare alături de coinculpat, aspect apreciat ca dovadă a faptului că, prin poziția sa procesuală, inculpatul Iftode a urmărit evitarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Ș.T., îngreunând, astfel, activitatea organelor judiciare.

Împotriva acestei soluții, în termen legal (Ia data de 12 iunie 2009), au declarat apel inculpații Ș.T. și I.E.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Inculpatul Ș.T., prin apărător ales, a criticat soluția de condamnare pronunțată în primă instanță solicitând achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii instigării la săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc reținute în sarcina sa - cu argumentarea că nu există probe care să îl incrimineze, respectiv achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu privire la infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000, cu motivarea că autorul acestei fapte este inculpatul I.E.N. care a recunoscut săvârșirea faptei în circumstanțele pe care le-a arătat în declarațiile date.

Aceeași solicitare de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. a formulat inculpatul Ș.T. și în ceea ce privește infracțiunea de finanțare a infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, în argumentare arătând că finanțarea a fost făcută de un anume domn cu privire la care nu s-au făcut verificări.

Inculpatul I.E.N., prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în prima instanță, susținând că pedeapsa rezultantă - de 20 de ani închisoare - este mult prea aspră în raport cu faptele săvârșite și contribuția avută la comiterea acestora.

Prin decizia penală nr. 200 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost admise apelurile declarate de inculpații Ș.T. și I.E.N., s-a desființat, în parte, sentința penală nr. 628/ F din 05 iunie 2009, iar în rejudecare, s-au înlăturat din încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, respectiv art. 25 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c din Legea 143/2000 (pentru inculpatul Ș.T.), cât și pentru art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1), (2) și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. (pentru inculpatul I.E.N.), dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen., menținându-se pedepsele aplicate de instanța de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut că la judecarea în fond a cauzei au fost respectate prevederile art. 62 C. proc. pen., cauza fiind lămurită sub toate aspectele pe bază de probe în interesul aflării adevărului judiciar.

Totodată, s-a apreciat că apreciat că în urma unei evaluări judicioase și obiective a materialului probator administrat în speță, în conformitate cu prevederile art. 63 C. proc. pen., instanța fondului a stabilit - în mod corect - situația de fapt dedusă judecății, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată.

În continuare, procedând la reevaluarea întregului ansamblu probator administrat în cauză, în virtutea efectului integral devolutiv al apelului, instanța de apel a constatat ca neîntemeiate criticile formulate de inculpatul Ș.T. cu privire la încălcarea prezumției de nevinovăție, reținând că probele acuzării au fost pe deplin motivate și că judicioasa readministrare a unora dintre ele, în faza judecății, a dovedit în mod indubitabil, faptele și autorii lor astfel cum au fost prezentate în rechizitoriu.

În aceiași sferă de argumentare, supunând unei analize riguroase și obiective fiecare argument invocat de inculpatul Ș.T. în sprijinul nevinovăției sale, instanța de apel a apreciat că versiunea prezentată de acesta este total necredibilă, caracterul neverosimil al apărărilor sale fiind reținut în raport de aprecierea ca unele dintre susțineri sunt extrem de puerile, în timp ce alte susțineri, după caz, fie nu au fost întărite de nicio probă, fie au fost infirmate de ansamblul probelor neîndoielnice de vinovăție existente în cauză.

În acest sens, s-a reținut că pe lângă interceptările telefonice efectuate în cauză, la dosar există și declarațiile unor .martori care au arătat în mod expres faptul că au purtat convorbiri telefonice cu inculpatul Ș.T. în perioada în care acesta se afla în penitenciarul din Spania, sub numele de „T.N.”, respectiv declarațiile martorilor D.A., B.N., T.N., faptul deținerii unui telefon mobil de către o persoană aflată în stare de detenție nefiind apreciat ca o noutate.

Deopotrivă, s-a reținut că înscrisurile care au fost depuse în apărare, în sensul că absolut toate convorbirile telefonice ale inculpatului au fost interceptate, se referă la o perioadă ulterioară perioadei de referință care face obiectul prezentului dosar.

Neîntemeiate au fost apreciate și solicitările apărării în sensul înlăturării declarației martorului sub acoperire P.M., instanța de apel reținând în acest sens faptul că potrivit Codului de procedură penală și în conformitate și cu jurisprudența CEDO, declarația martorului sub acoperire nu reprezintă o probă de sine stătătoare, aceasta având același regim juridic ca și declarația unei părți dintr-un proces penal, respectiv, are valoare probatorie și este luată în considerare numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe aflate la dosarul cauzei.

Sub același aspect, s-a reținut că faptul că martorul sub acoperire nu a mai putut fi audiat în fața instanței, prima instanță făcând în mod corect aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen. - text care este în deplină conformitate cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - nu poate constitui un motiv pentru înlăturarea declarației acestuia dată în cursul urmăririi penale, după cum nici modalitatea de administrare a acestui mijloc de probă în fața procurorului - respectiv în lipsa inculpatului Ș.T., nu se poate repercuta negativ asupra valabilității declarației, atâta vreme cât nu există nicio dispoziție legală care să oblige ca audierea martorului sub acoperire, în cursul urmăririi penale, să se facă în prezența inculpatului. în raport de argumentele expuse, în concluzie, s-a reținut că nu există niciun motiv pentru care declarația martorului sub acoperire P.M. să nu fie luată în considerare la momentul analizării situației de fapt din prisma tuturor probelor coroborate.

Nici solicitarea apărării de înlăturare a interceptărilor telefonice nu a fost primită de instanța de apel, în argumentare reținându-se, pe de o parte, faptul că deși în fața instanței de fond apărarea inculpatului Ș.T. a solicitat expertizarea autenticității înregistrărilor telefonice, în momentul în care se făceau demersuri pentru efectuarea expertizei, inculpatul, prin apărătorul său ales de la acel moment a renunțat - în mod expres - la această probă, iar pe de altă parte, împrejurarea că, chiar și în situația în care ar fi înlăturate și, prin urmare, nevalorificate în cadrul procesului penal, înlăturarea lor ca mijloace de probă nu ar avea nicio relevanță asupra situației de fapt, astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare și prin hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță.

În același sens s-a menționat că situația de fapt, precum și vinovăția inculpaților au fost dovedite cu prisosință prin toate probele aflate la dosarul cauzei, respectiv: declarațiile colaboratorului cu identitate protejată și a investigatorilor care au fost autorizați în cauză care se coroborează cu înscrisurile descoperite în bagajele inculpatului Ș.T. după predarea sa temporară către autoritățile române și cu declarațiile celorlalți inculpați, care au fost judecați în dosare separate, anterior formării prezentul dosar, membrii ai rețelei coordonate de către inculpatul Ș.T.

Deopotrivă neîntemeiate au fost apreciate și criticile formulate de inculpatul I.E.N. cu privire la individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate, reținându-se că, în raport de implicarea sa în cadrul grupului infracțional, de întreaga activitate infracțională desfășurată de acesta, de perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională și de numărul persoanelor implicate, pedepsele au fost corect individualizate de prima instanță, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat că apelurile inculpaților se impun a fi admise însă pentru alt motiv decât cele invocate de apărare, respectiv pentru greșita reținere în încadrarea juridică a infracțiunilor la legea privind traficul de droguri a circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.

Argumentele expuse au avut în vedere faptul că existența unui minim de persoane ține de esența grupului organizat, astfel încât nu se poate reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. în raport de infracțiunile care constituie scopul grupării infracționale.

Pe cale de consecință, față de aspectele anterior prezentate, instanța de apel a admis apelurile declarate de inculpații Ș.T. și I.E.N., a desființat - în parte - hotărârea atacată și, rejudecând, a înlăturat agravanta prevăzută la art. 75 lit. a) C. pen. din cuprinsul încadrării juridice a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 reținute în sarcina inculpaților, menținând însă pedepsele aplicate - în cuantum și modalitate de executare, astfel cum au fost stabilite de instanța fondului. Totodată, în temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanța de apel a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, constatând că subzistă temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii respective care impuneau în continuare privarea lor de libertate, în considerarea gravității infracțiunilor, regimului sancționator aplicabil acestora și datelor personale ale fiecărui inculpat.

În cuprinsul aceleiași hotărâri s-a reținut că în ședința publică din data de 14 septembrie 2010, când au avut loc dezbaterile asupra apelurilor, s-a luat act de manifestarea de voință a inculpatului Ș.T., exprimată atât personal, cât și prin avocat, de renunțare la cererea de suspendare a judecății cauzei.

Deopotrivă, s-a reținut că la același termen de judecată inculpatul Ș.T. - personal și prin avocat - a depus la dosar o cerere de recunoaștere - pe cale principală - a hotărârilor penale pronunțate de instanțele spaniole; cerere care a fost respinsă cu argumentarea că soluționarea ei este de competența instanței care ar fi fost competentă din punct de vedere material să soluționeze în România cauza care face obiectul judecății cauzei în Spania, respectiv tribunalul, reținându-se, totodată, faptul că nu se poate face o contopire a pedepselor direct în căile de atac, sens în care au fost menționate argumentele Deciziei nr. 70/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Și împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, au declarat recurs inculpații I.E.N. și Ș.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul numeroaselor memorii depuse la dosarul cauzei, dar și în cadrul concluziilor orale formulate de apărătorul inculpatului Ș.T. - la. termenul de dezbateri din 16 ianuarie 2012 au fost invocate cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. în sfera căruia s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel pe considerentul nerespectării principiului continuității completului de judecată pe parcursul judecării cauzei în apel, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. în sfera căruia s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării tuturor probatoriilor propuse de inculpat ( expertiza privind autenticitatea vocii și audierea martorului sub acoperire P.M.), precum și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în cadrul căruia s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea inculpatului pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii tuturor infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, cu argumentarea că soluția de condamnare a inculpatului este rezultatul unei grave erori de fapt circumscrise greșitei interpretări a materialului probator administrat în cauză.

Cu titlu subsidiar, a fost invocat și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în sfera căruia s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepselor aplicate inculpatului ca urmare a valorificării datelor privind situația familială deosebită și starea precară de sănătate a acestuia.

În calea sa de atac, inculpatul I.E.N. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând ca, în raport de poziția procesuală adoptată în recurs - în sensul invocării beneficiului dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., dar și de circumstanțele reale ale speței și de circumstanțele sale personale (stare precară de sănătate, situație familială deosebită) să se procedeze la o reindividualizare judiciară a pedepselor ce i-au fost stabilite în sensul aplicării eficiente a dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și a reținerii de circumstanțe atenuante, precum și a celorlalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen.

La termenul de dezbateri din 16 ianuarie 2012 apărătorul recurentului inculpat I.E.N. a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., însușindu-și solicitarea și argumentele expuse de apărarea coinculpatului Ș.T. cu privire la acest motiv de recurs.

Recursurile declarate în cauză au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 17531/3/2008.

În cursul judecării cauzei în recurs, la termenul din 10 decembrie 2010, recurentul inculpatul Ș.T. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 913 alin. (3), art. 912 alin. (4) și 912 alin. (5) C. proc. pen., cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată fiind admisă prin încheierea din 13 decembrie 2010.

Prin decizia nr. 1510 din 15 noiembrie 2011 a Curții Constituționale (filele 7-10 vol. II) a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul inculpat Ș.T.

Ca și în fața instanțelor de fond și de apel, în recurs, inculpatul Ș.T. a manifestat o conduită procesuală inadecvată, invocând excepții de neconstituționalitate (filele 29-31 vol. I. dosar recurs), precum și cereri de recuzare a completului de judecată la termenul inițial de dezbateri din 27 iunie 2011, inclusiv o cerere de suspendare a judecării cauzei pe motive medicale, la care a renunțat la data de 24 mai 2011 prin refuzul continuării efectuării expertizei medico - legale (fila 159-160 vol. I. dosar recurs).

Și inculpatul I.E.N. a depus la dosarul cauzei, în recurs, o serie de cereri și memorii prin care și-a precizat și argumentat calea de atac.

La termenul de judecată din 16 ianuarie 2012 Înalta Curte a luat act de manifestarea de voință a recurentului inculpat I.E.N. exprimată nemijlocit în fața instanței, în sensul că înțelege să invoce beneficiul disp. art. 3201 C. proc. pen., declarația inculpatului fiind atașată la dosarul cauzei.

Totodată, Înalta Curte a luat act de manifestarea de voință a recurentului inculpat Ș.T., exprimată nemijlocit în fața instanței, în sensul că nu înțelege să invoce beneficiul dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

La același termen de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a pus în discuția părților, din oficiu, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, reținută în sarcina ambilor inculpați, în condițiile reținerii în sarcina inculpaților și a infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Deopotrivă, înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. în raport de reținerea formei continuate a infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, concluziile acuzării și apărării cu privire la cazurile de casare invocate fiind detaliat prezentate în cuprinsul încheierii de dezbateri din 16 ianuarie 2012 care face parte integrantă din prezenta decizie.

În raport de manifestarea de voință a inculpaților, exprimată nemijlocit în fața instanței de recurs, examinând cauza prin prisma criticilor formulate și cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații I.E.N. și Ș.T. sunt întemeiate în limitele care se vor prezenta, pentru considerentele ce urmează:

1. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat Ș.T. și însușit de recurentul inculpat I.E.N., a cărei incidență a fost verificată de instanța supremă și din oficiu, prin numeroasele demersuri efectuate la conducerea Curții de Apel București în vederea comunicării documentelor care au stat la baza învestirii completului de judecată care a soluționat cauza în apel, Înalta Curte constată că din documentele furnizate de instanța susmenționată rezultă că desemnarea completului de apel s-a făcut cu respectarea dispozițiile legale și regulamentare instituite la nivelul respectivei instanțe pentru cazul particular al dosarelor care sunt înregistrate pe timpul vacanței judecătorești și care sunt soluționate ulterior acesteia, neputându-se vorbi în cauză, prin urmare, despre încălcarea principiului continuității completului de judecată.

Deopotrivă, nu se poate invoca nici nelegala compunere a completului de apel la momentul pronunțării hotărârii, în raport de momentul dezbaterilor, în cuprinsul încheierii de dezbateri, precum și în decizia recurată fiind indicați aceiași membrii ai completului de judecată.

2. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., invocat de inculpatul Ș.T., apreciat atât prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost încălcate normele procedurale cu privire la desfășurarea procesului penal, astfel cum susține recurentul inculpat.

Astfel, procedând la analizarea regularității cercetării judecătorești prin prisma principiilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă, înalta Curte constată că în cauza A.K. și T. c. Regatul Unit CEDO a stabilit modalitatea în care instanța trebuie să aprecieze asupra existenței unei încălcări a art. 6 par. l din CEDO prin prisma interpretării caracterului „exclusiv sau determinant” al unei probe asupra soluției pronunțate în cauza dedusă judecății. în cauza amintită, CEDO a pornit analiza de la trei probleme considerate esențiale: „(I) dacă era necesară admiterea declarațiilor celor doi martori; (II) dacă declarațiile lor netestate {în ședință publică, n.a.) au fost temeiul exclusiv sau determinant pentru fundamentarea soluției de condamnare; (III) dacă au existat suficiente elemente de contrabalansare, printre care și garanții procedurale puternice, pentru a asigura în fiecare proces, analizat în ansamblu, echitatea procedurii așa cum aceasta este înțeleasă în art. 6 par. 1 și 3 lit. d) din Convenție.”

În continuare, pornind de la principiile jurisprudenței CEDO anterior menționate, Înalta Curte urmează să aprecieze dacă hotărârea de condamnare s-a bazat în mod exclusiv sau determinant pe declarațiile martorului P.M., neaudiat în fața instanței de judecată, dacă era necesară audierea acestuia și dacă au existat suficiente elemente de contrabalansare pentru a se asigura echitatea procedurii.

Astfel, înalta Curte constată că în cauză declarația martorului cu identitate protejată P.M. nici nu a fost avută în vedere la pronunțarea soluției de condamnare a inculpaților, instanța fondului dispunând înlăturarea declarațiilor date în cursul urmăririi penale de persoana susmenționată tocmai ca urmare a faptului că nu a fost posibilă audierea ei nemijlocită și în fața instanței.

În ceea ce privește imposibilitatea administrării probelor în contradictoriu, invocată de același recurent inculpat, și argumentată pe aspectul că nu a avut posibilitatea de a combate probele administrate în acuzarea sa, Înalta Curte constată că și această critică este neîntemeiată în condițiile în care inculpatul Ș.T. a fost în permanență asistat de un apărător ales și/ sau din oficiu, a contestat veridicitatea interceptărilor telefonice solicitând efectuarea unei expertize la care ulterior a renunțat, fapt menționat în încheierea de ședință din 9 aprilie 209 a Tribunalului București (fila 254 verso - vol. I), având totodată posibilitatea ca personal sau prin apărător să își manifeste poziția procesuală în raport de materialul probator existent la dosar.

În acest sens se reține că pentru a putea invoca în mod valabil încălcarea drepturilor procesuale și pentru a critica lipsa de echitate în desfășurarea cercetării judecătorești, este necesară probarea acestor aspecte. Or, din verificarea actelor existente la dosar reiese faptul că nu a existat o încălcare a procedurii de audiere a martorilor. În plus, așa cum am arătat anterior, condamnarea inculpat Ș.T. nu a avut la bază declarațiile martorului P.M., instanțele de judecată fundamentându-și soluțiile pe interpretarea coroborată a celorlalte probe administrate în cauză.

Totodată, Înalta Curtea constată că faptul condamnării unei persoane nu constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție.

În acest sens se reține că prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut astfel că orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni va fi tratată ca nevinovată până la pronunțarea unei soluții definitive de condamnare.

Pe de altă parte, principiul aflării adevărului impune administrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea stării de fapt și descoperirea persoanelor care au săvârșit faptele cercetate. Or, faptul efectuării de cercetări sau administrarea de probe incriminatorii cu privire la o persoană nu determină o încălcare a prezumției de nevinovăție și nici nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Față de aspectele menționate, înalta Curte apreciază că susținerile recurentului inculpat Ș.T. cu privire la nerespectarea dreptului la un proces echitabil și încălcarea prezumției de nevinovăție sunt neîntemeiate.

3. În ceea ce privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sfera căruia recurentul inculpat Ș.T. a solicitat achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii tuturor infracțiunilor reținute în sarcina sa, înalta Curte îl apreciază deopotrivă neîntemeiat pentru următoarele argumente:

Prima instanță și instanța de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății.

În acest sens, confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în întregul probatoriu administrat în cauză, în cazul inculpatului Ș.T., în principal în procesele - verbale întocmite de investigatorul sub acoperire Nicolae Adrian, înscrisurile ridicate de la inculpatul Ș.T., actul de identitate eliberat aceluiași inculpat de autoritățile spaniole pe numele T.N., constatarea tehnico-științifică dactiloscopică, declarațiile martorilor D.A., P.C., D.G., G.P.V., precum și declarațiile inculpaților care au fost condamnați în Dosarul nr. 16803/3/2005, Înalta Curte constată ca fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăția inculpatului în săvârșirea instigării la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la 2-alin. (2) și (21) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, instigare la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) C. pen. și infracțiunea de finanțare a infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor constituind-o purtarea de convorbiri telefonice cu membrii rețelei de traficanți de droguri pe care inculpat-o a inițiat-o și coordonat-o.

Sub acest aspect se constată că susținerile inculpatului Ș.T. în sensul că nu ar fi putut săvârși infracțiunile anterior menționate în modalitatea invocată întrucât în perioada în care acuzarea susține că s-ar fi desfășurat activitatea, 2003-2004, se afla încarcerat într-un penitenciar de maximă siguranță din Spania, unde nu avea acces la telefon, sunt infirmate de actele dosarului (declarațiile martorilor), dar și chiar de inculpat care a produs un înscris din care rezultă că începând cu luna iulie 2007 i-a fost limitat accesul la telefon în cadrul aceluiași penitenciar în care se afla și în perioada de referință.

Or, simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, modalitatea de apărare utilizată de inculpatul Ș.T., respectiv negarea realității evidente, chiar și în condițiile în care coinculpatul Iftode a recunoscut necondiționat fapta în recurs, nu poate influența convingerea instanței bazată pe probe irefutabile.

4. Cu toate acestea, înalta Curte constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., pus în discuția părților din oficiu, întrucât, în raport de conținutul său legal, infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 constând în organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art. 2-9 din aceeași lege, reprezintă o modalitate normativă cu caracter special a infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, astfel încât reținerea infracțiunii prevăzute de legea specială lipsește de conținut infracțiunea prevăzută de norma generală.

Drept urmare, pentru considerentele prezentate, în incidența cazului de casare susmenționat, reținând vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, înalta Curte va dispune achitarea ambilor inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

5. Totodată, Înalta Curte constată incident în cauză și căzui de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat deopotrivă din oficiu, apreciind că încadrarea juridică dată infracțiunii prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 prin reținerea formei continuate prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. nu este justă.

În acest sens se reține că potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, în realizarea aceleași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Așadar, infracțiunea continuată se caracterizează, sub aspect obiectiv, prin comiterea de către o persoană a unor acte repetate cu același conținut care, fiecare în parte, realizează elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni, încadrarea lor juridică fiind identică.

Or, infracțiunea constând în organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor în legătură cu traficul ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 are, prin natura intrinsecă a modalităților sale normative, un caracter de permanență și nu se realizează în mod secvențial prin acte materiale repetate la intervale de timp.

Organizarea, conducerea sau finanțarea presupune o prelungire în timp care conferă activității un caracter continuu, caracterizând o unitate naturală de infracțiune.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că în mod neîntemeiat instanța de fond și instanța de prim control judiciar au reținut caracterul continuat al infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

6. Deopotrivă întemeiat este și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de ambii inculpați.

Sub acest aspect se reține că individualizarea pedepselor presupune deopotrivă stabilirea și aplicarea lor, dar și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea și persoana făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere, îndeplinește și un rol educativ, de exemplaritate și de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate însă restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune, motiv pentru care în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Individualizarea pedepselor trebuie să respecte și principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.

Aplicând principiile anterior menționate la speța dedusă judecății se constată că în raport de întregul materialul probator administrat în cauză, faptele recurenților inculpați sunt pe deplin dovedite și prezintă un grad de pericol social ridicat raportat la cantitatea foarte mare de droguri de mare risc traficată, caracterul transfrontalier al activității de traficare de droguri - drogurile fiind probate din Turcia și tranzitate pe teritoriul mai multor țări până în Spania - și, nu în ultimul rând; numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională. însă chiar și în aceste condiții, reținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 nu obligă instanța la orientarea pedepsei spre maximul special prevăzut de lege.

În acest sens, raportându-se la datele concrete ale speței - cu referire și la starea de sănătate precară a inculpatului Ș.T. și vârsta înaintată a acestuia, înalta Curte apreciază că stabilirea unor pedepse egale cu maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestui inculpat nu răspunde în mod adecvat exigențelor principiului proporționalității pedepsei cu natura, gradul de pericol social al faptei săvârșite și persoana inculpatului.

Ca urmare, apreciind că aplicarea unor pedepse întru-un cuantum orientat spre media limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului Ș.T., respectiv o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, și pedepse de câte 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, este aptă să asigure o justă proporționalitate între fapta incriminată, gradul de pericol social și funcția educativă a pedepsei, Înalta Curte va admite recursul inculpatului Ș.T. în aceste limite, dispunând reducerea în recurs a pedepselor aplicate de prima instanță în limitele anterior menționate.

În ceea ce îl privește pe recurentul inculpat I.E.N., având în vedere manifestarea de voință a acestuia, exprimată de o manieră neechivocă în fața instanței de recurs, la termenul din 16 ianuarie 2012, în sensul că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., constatând incidență în cauză situația tranzitorie prevăzută de art. XI din O. U. G. nr. 121/2011, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor legale menționate urmând a reduce cu o treime limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, de la 10-20 ani la 6,6-13,3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, de la 15-25 ani la 10-16,6 ani închisoare, și pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 10 din Legea nr. 143/2000, de la 15-28 ani la 10-18,6” ani închisoare. în raport de aceste noi limite, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea de săvârșire, durata activității infracționale, cantitatea de droguri traficată transnațional, dar și datele ce țin de persoana inculpatului - familist, tată a unui copil minor, cu o stare de sănătate precară, elemente cărora însă nu li se poate da efect de circumstanță atenuantă, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse principale de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a unei pedepse principale de 13 de ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv a unei pedepse de 15 ani pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 10 din Legea nr. 143/2000 constituie expresia unei juste individualizări judiciare.

Ca urmare, pentru argumentele arătate, în limitele menționate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de I.E.N. și Ș.T. împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, va casa în parte, decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 628/ F din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și, rejudecând:

I. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului I.E.N. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. va condamna inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. va condamna același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. va condamna inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va dispune achitarea aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul I.E.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)teza a II-a și b) C. pen.

II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului Ș.T. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Va reduce de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Ș.T. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

Va reduce de la 25 ani închisoare la 20 ani închisoare pedeapsa principală aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 va condamna inculpatul Ș.T. la pedeapsa de 20 ani închisoare.

În baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va dispune achitarea aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele aplicate în cauză cu pedepsele complementare stabilite de prima instanță, urmând ca inculpatul Ș.T. să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Va deduce prevenția pentru inculpatul I.E.N. de la 20 noiembrie 2008 la 30 ianuarie 2012, iar pentru inculpatul Ș.T. de la 17 martie 2008 la 30 ianuarie 2012.

Totodată, va dispune ca sumele de câte 300 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații I.E.N. și Ș.T. să se suporte din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații I.E.N. și Ș.T. împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 628/ F din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și, în rejudecare:

I. Descontopește pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului I.E.N. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. condamnă inculpatul I.E.N. la-pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. condamnă inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. dispune achitarea aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele susmenționate, urmând ca inculpatul I.E.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

II. Descontopește pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului Ș.T. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Reduce de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Ș.T. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

Reduce de la 25 ani închisoare la 20 ani închisoare pedeapsa principală aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 10 din - Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 condamnă inculpatul Ș.T. la pedeapsa de 20 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. dispune achitarea aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele aplicate în cauză cu pedepsele complementare stabilite de prima instanță, urmând ca inculpatul Ș.T. să execute pedeapsa cea mai grea, de.20 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce prevenția pentru inculpatul I.E.N. de la 20 noiembrie 2008 la 30 ianuarie 2012, iar pentru inculpatul Ș.T. de la 17 martie 2008 la 30 ianuarie 2012.

Sumele de câte 300 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații I.E.N. și Ș.T. se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2012.