Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2575/2013 AI generated

Cigarette-smuggling ring convictions upheld on appeal; leader's sentence affirmed, co-defendants' suspensions stand.

Case Number Decizia nr. 2575/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) rejected as unfounded the appeals (recurs) brought by three defendants and took formal note of the withdrawal of a fourth defendant's appeal, thereby upholding the appellate decision (Curtea de Apel Timișoara) that had partially reduced their sentences and ordered suspended sentences for most of them; the result left in force the convictions for forming/joining an organized criminal group (Law 39/2003 art. 7(1) rapp. art. 2(b)(16)) and for smuggling/qualified smuggling (Law 86/2006 art. 270(2)(b), (3), art. 274), arising from a cigarette-smuggling ring run from Serbia into Romania through the Naidăș border point, with prison terms of 2 years 6 months plus revocation of prior suspension (3 years 2 months total) for the group leader, and 3-year sentences for others, all but the leader suspended under supervision. The Court rejected the acquittal ground (grave factual error) as the evidence, including authorized wiretaps and confessions, supported the facts, and found the sentences already properly individualised under art. 72 Penal Code, with mitigating circumstances (art. 74(a) C.pen.) and the legal reduction for guilty pleas (art. 320¹(7) C.proc.pen.) and for cooperation (art. 9 Law 39/2003) already applied.

Legislator headnote

AI generated

art. 323 C. pen, art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen, art. 65 alin. (2) C. pen, art. 66 C. pen, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006; Cigarette-smuggling ring convictions upheld on appeal; leader's sentence affirmed, co-defendants' suspensions stand: 7(1) rapp. art. 2(b)(16)) and for smuggling/qualified smuggling (Law 86/2006 art. 270(2)(b), (3), art. 274), arising from a cigarette-smuggling ring run from Serbia into Romania through the Naidăș border point, with prison terms of 2 years 6 months plus revocation of prior suspension (3 years 2 months total) for the group leader, and 3-year sentences for others, all but the leader suspended under supervision. The Court rejected the acquittal ground (grave factual error) as the evidence, including authorized wiretaps and confessions, supported the facts, and found the sentences already properly individualised under art. 72 Penal Code, with mitigating circumstances (art. 74(a) C.pen.) and the legal reduction for guilty pleas (art. 320¹(7) C.proc.pen.) and for cooperation (art. 9 Law 39/2003) already applied.

Keywords

AI generated
criminal sentence suspension of prison sentence standing to appeal migrant smuggling factual grounds grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 323 C. pen
39/2003 în infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, faptă prevăzută de art. 323 C. pen., cerere formulată de apărătorul ales al inculpaților C.G.
art. 9 din Legea nr. 39/2003
39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art.
art. 37 lit. a) C. pen
39/2003, art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G.
art. 65 alin. (2) C. pen
a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.
art. 66 C. pen
(cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.
art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006
b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art.
art. 34 lit. b) C. pen
a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.
art. 83 C. pen
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8(opt) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Ground for rejecting the appeals as unfounded.

Art. 3854 combinat cu art. 369 alin. (1) C. proc. pen.

Procedural rule applied to take note of the withdrawal of the appeal by the defendant L.B.I.

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Legal basis for ordering the appellants to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 104 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Caraș Severin s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de inițiere de grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, faptă prevăzută de art. 323 C. pen., cerere formulată de apărătorul ales al inculpaților C.G. și J.L.E., avocat B.I.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 274, teza a II-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8(opt) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 44/19 ianuarie 2011 a Judecătoriei Deta și s-a dispus executarea în întregime a respectivei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa rezultantă aplicată mai sus, respectiv de 5 ani și 6 luni închisoare.

Ca atare, inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de 6 (șase) ani și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei principale timpul reținerii și al arestării preventive, de la 09 noiembrie 2011 până la 11 iunie 2012.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut controlul judiciar cu ansamblul de măsuri impuse prin decizia penală nr. 906/ R din 11 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara până la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.A.C. la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 274, teza a II-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei principale timpul reținerii și al arestării preventive, de la 09 noiembrie 2011 până la 20 aprilie 2012.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea de ședință din 27 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin (definitivă prin nerecurare), până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.F.D. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen., în baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 274, teza a II-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, în conformitate cu dispozițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul s-a conformat următoarelor măsuri de supraveghere:

- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin;

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) și d) din textul art. 863 C. pen., s-au comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei principale timpul reținerii și al arestării preventive, de la 09 noiembrie 2011 până la 20 aprilie 2012.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a revocat măsura obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea de ședință din 27 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin (definitivă prin nerecurare).

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnată inculpata J.L.E. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de un an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 274, teza a II-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320l alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul L.B.I. la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 274, teza a II-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul Z.F. la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnă același inculpat la o pedeapsă de un an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 274, teza a I-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1381 - 1395 C. civ., s-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul C.G. să plătească părții civile A.N.A.F. - A.N.V. – D.R.A.O.V. Timișoara suma de 9.119,45 lei, reprezentând taxe vamale, accize și T.V.A., la care se vor adăuga dobânzi și penalități de întârziere calculate conform O.G. nr. 92/2003, până la achitarea integrală, respectiv pe inculpații D.A.C., N.F.D., J.L.E., L.B.I. și Z.F. să plătească A.N.A.F. - A.N.V. – D.R.A.O.V. Timișoara suma de câte 5.295.15 lei fiecare, reprezentând taxe vamale, accize și T.V.A., la care se vor adăuga dobânzi și penalități de întârziere calculate conform O.G. nr. 92/2003, până la achitarea integrală.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cantității de 455 pachete de țigări marca Fast ridicate cu ocazia efectuării percheziției autoturismului marca M. S-a constatat că nu se impune confiscarea specială a respectivului autoturism, drept pentru care se dispune restituirea lui posesorului de la care a fost ridicat, respectiv inculpatului C.G. (admițându-se implicit cererea formulată în acest sens de apărătorul său ales).

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare față de stat. Dispune virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Caraș-Severin a sumei de 800 lei onorarii avocați din oficiu.

S-a reținut că prin Rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraș-Severin din data de 27 ianuarie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub dosar nr. 542/115/2012, au fost trimiși în judecată inculpații: C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 9 din Legea nr. 39/2003; D.A.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; N.F.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 274 teza II din Legea nr. 86/2006, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 9 din Legea nr. 39/2003; J.L.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 9 din Legea nr. 39/2003; L.B.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și Z.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La dosarul cauzei s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. l9-D/P/2011, au fost audiați inculpații, s-au administrat probe testimoniale atât în urma propunerii procurorului, cât și a inculpaților și s-au depus înscrisuri în circumstanțiere.

Din studiul actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat că organele de urmărire penală au reținut următoarea stare de fapt:

Pe parcursul anului 2011 fenomenul contrabandei cu țigări s-a manifestat în continuare în zona limitrofă punctului de trecere a frontierei Naidăș. Activitățile de contracarare a acestui fenomen au avut unele urmări în activitatea traficanților constând în modificarea modului de operare (în concret fiind evitarea depozitării țigărilor, creșterea frecvenței actelor de introducere ilegală a țigărilor în țară concomitent cu reducerea cantităților introduse la nivelul „comenzilor”), prudența exagerată (cel mai bun exemplu fiind dat de atenția acordată modului de purtare a convorbirilor telefonice și folosirea telefoanelor îndeosebi pentru stabilirea de întâlniri directe în vederea discutării aspectelor privitoare la activitatea infracțională), codificarea discuțiilor telefonice și acționarea în comun pentru realizarea activităților de contrabandă.

După închiderea magazinelor duty-free, furnizorii din Serbia au devenit principala sursă a țigărilor de contrabandă, rentabilitatea afacerii fiind dată de prețurile mici practicate pe această piață, circa 40 % din prețul țigărilor din România. în acest sens grupările specializate în contrabanda cu țigări de proveniență sârbească le achiziționează din această țară și apoi le introduc în România prin punctele vamale disimulate în diferite feluri, ascunse în interiorul autoturismelor, în bagaje sau chiar pe corp. Prin nedeclararea lor la punctele vamale și valorificarea ulterioară pe piața neagră este prejudiciat bugetul de stat cu sume importante.

În acest tipar se încadrează și gruparea condusă de către inculpatul C.G. și din care fac parte și inculpații D.A.C., N.F.D., J.L., Z.F., L.B.I. și numiții B.C., B.T. și F.D.

Pornind de la mijloacele de probă administrate în cauză s-a stabilit că liderul grupării este inculpatul C.G.

Inculpatul, om de afaceri din Oravița, județul Caraș-Severin, a finanțat și organizat activitatea grupului. A creat o structură bine definită, formată din mai mulți membrii, fiecare având sarcini și responsabilități în funcție de pregătirea și abilitatea specifică a fiecăruia.

Acesta și-a asumat rolul de coordonator al grupării, beneficiind și de notorietatea și „respectul” de care se bucura în zonă (a făcut obiectul mai multor dosare penale pe linie de violență). Este cel care coordonează introducerea ilegală a țigărilor în țară, transportul acestora la locurile de depozitare și valorificarea către clienți. A coordonat activitățile infracționale, stabilind modul, locul (prin punctul vamal) data și intervalul orar în care se efectua introducerea țigaretelor în țară, apoi in mod cert liderul a asigurat mijlocul de transport si a stabilit cine va participa la acțiune. De asemenea, era cel care în calitate de lider se ocupa de obținerea acordului din partea autorităților abilitate, în caz de nevoie. Ulterior, după realizarea actului de contrabandă propriu-zis era cel care coordona valorificarea țigărilor de contrabandă, atât prin contactarea clienților și stabilirea prețului cât și prin asigurarea securității transportului până la locul de întâlnire cu clientul. Totodată, era cel care își însușea cea mai mare parte din profit.

Gruparea acționa pe tip ierarhic și din structura ei mai făceau parte:

Inculpata J.L.E. (concubina inculpatului C.G.), fiind cea mai apropiată de lider.

Aceasta avea ca sarcini în grup activitatea propriu-zisă de contrabandă, respectiv achiziționare, introducerea în mod repetat a țigărilor în țară, transportul și participarea la distribuirea acestora, fapt reieșit din declarația inculpatei coroborată cu notele de redare a convorbirilor purtate de membrii grupului pe perioada monitorizată. Mai mult, inculpata sprijinea activitatea grupului prin anunțarea liderului acestuia cu privire la momentele când “se lucră” în punctul de frontieră, respectiv atunci când se obține acceptul reprezentanților autorităților pentru introducerea ilegală de țigări în țară, fără plata taxelor aferente.

Inculpatul N.F.D. a acționat în cadrul grupului condus de C.G., desfășurând activități numai la ordinul acestuia. Avea ca sarcini deplasarea în Serbia împreună cu inculpata J.L.E., care nu deținea permis de conducere, și a sprijinirea acesteia în introducerea ilegală a țigărilor în țară.

Aspectele relatate sunt recunoscute și de inculpat în fața organelor de urmărire penală, acesta precizând în mod expres faptul că a acționat în cadrul grupului ca un simplu membru, fiind plătit „la tură” și nu în procente din produsul infracțional.

Inculpatul D.A. a acționat la ordinul lui C.G. prin introducerea repetată de țigări în țară, fără declararea lor la organele vamale, paralel cu J.L. Aceasta avea ca sarcini păstrarea contactului cu segmentul sârb al grupării care furnizează țigări, organizarea și participarea directă la actele de introducere ilegală, a țigărilor în țară prin punctul de trecere a frontierei Naidăș. Totodată, susnumitul se ocupa și de distribuția, cu acordul prealabil al liderului, a țigărilor pe „piața neagră” din Oravița dar și din Reșița.

Inculpatul L.B.I. a acționat, de asemenea, în cadrul grupului condus de C.G., desfășurând activități numai la ordinul acestuia. Avea ca sarcini deplasarea în Serbia împreună cu inculpata J.L.E. și sprijinirea acesteia în introducerea ilegală a țigărilor în țară.

Inculpatul Z.F. avea sarcina precisă de valorificare a țigărilor de contrabanda pe piața neagră de pe raza județului Caraș-Severin. De regulă țigările erau achiziționate de la membrii grupului, în speță inculpații D.A. și J.L.

Notele de redare a convorbirilor purtate în cauză de membrii grupului s-au coroborat cu declarațiile acestui inculpat.

Numiții F.D., B.T., S.I. aveau sarcina precisă de valorificare a țigărilor de contrabanda pe piața neagră de pe raza județului Caraș-Severin. În principal, s-au ocupat fie cu depozitarea fie cu valorificarea țigărilor cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Activitatea inculpaților, cu aspectele expuse anterior, a fost monitorizată începând cu luna mai anul 2011 prin realizarea de interceptări ale convorbirilor telefonice efectuate de către aceștia, interceptări autorizate de Tribunalul Caraș-Severin, secția penală; proces verbal de cercetare la fața locului; note de constatare ale Gărzii Financiare Caraș-Severin; procese verbale de analiză a convorbirilor telefonice coroborate cu restul probatoriului administrat în cauză privind fiecare operațiune de contrabandă derulată pe perioada monitorizată de membrii grupului; procese verbale de percheziție domiciliară; procese verbale de percheziție informatică asupra bunurilor ridicate de la inculpați în urma perchezițiilor domiciliare; declarații de învinuiți și inculpați; declarațiile martorilor; fișe de cazier; proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Examinând cauza dedusă judecății, prin coroborarea întregului material probator administrat în timpul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, în scopul aflării adevărului și lămurii acestuia sub toate aspectele, conform art. 62 C. proc. pen., a rezultat starea de fapt expusă și argumentată mai jos.

Inculpatul C.G., om de afaceri din Oravița, județul Caraș-Severin, a finanțat și organizat activitatea grupului infracțional indicat în cuprinsul actului de sesizare. Era cel care stabilea cantitățile și sortimentele ce urmau a fi traficate, asigura introducerea acestora în țară cu acordul autorităților din cele două puncte de frontieră, romanesc și sârbesc și organiza (stabilind cantitatea și prețul) livrarea către beneficiari.

La cererea inculpatului C.G., inculpata J.L., se deplasa în Serbia însoțită de alți doi membri ai grupului, respectiv N.F. si L.B. cu un autoturism marca R.L. de culoare verde sau cu un autoturism marca M. de culoare roșie înmatriculat în Caraș-Severin. Ambele autoturisme au fost achiziționate în fapt de C.G. de la diferite persoane însă inculpatul a evitat să le înscrie pe numele său. Aici achiziționau țigări din localitatea Călugăra - Republica Serbia dintr-un magazin alimentar sau de la diferite persoane particulare, cetățeni sârbi. Uneori cumpărau țigări de la diferiți cetățeni români care le aduceau din Serbia și le vindeau la barul situat in apropiere de vamă, peste drum de barieră. Țigările sârbești erau apoi introduse in tara de cei trei cu autoturismele menționate, prin punctul de frontiera Naidaș. Țigările erau de. regula ascunse sub scaunele din față sau în compartimentul roții de rezervă, dar si In locuri special amenajate.

La un singur transport membrii grupului reușeau să introducă în țară între cincisprezece și patruzeci de cartușe.

În alte situații țigările erau achiziționate în Serbia si introduse în țară, tot la cererea lui C.G. de către inculpatul D.A.C. care se deplasa cu motocicleta, proprietatea sa. în această situație cantitatea de țigări introdusă ilegal în țară era mai mică căci posibilitățile de ascundere erau mai reduse.

Țigările astfel introduse nu erau depozitate ci, din măsuri de protecție erau rapid distribuite către membrii grupului care aveau sarcina de valorificare a țigărilor.

Grupul constituit de inculpatul C.G. a existat o perioadă lungă de timp de cel puțin patru luni și a avut o structură bine definită, formată din mai mulți membrii, membrii rețelei având sarcini și responsabilități în funcție de pregătirea și abilitatea specifică a fiecăruia.

Astfel, în vârful structurii se află inculpatul C.G., persoana care a avut reprezentarea completă a faptei și a știut cu exactitate de câte persoane este nevoie pentru a acționa.

La al doilea nivel s-au aflat inculpații N.F.D., D.A.C. și inculpata J.L. și inculpatul L.B.l. care aveau sarcina bine stabilită de a anunța liderul cu privire la momentele când „se lucră” în punctul de frontieră, respectiv atunci când se obține acceptul reprezentanților autorităților pentru introducerea ilegală de țigări în țară, fără plata taxelor aferente; organizarea și participarea directă la actele de introducere ilegală, a țigărilor în țară; activitatea de transport a țigărilor în țara, depozitare temporară și distribuire către clienți. Implicarea acestora în afacere are ca scop săvârșirea infracțiuni de contrabandă de mare amploare dar și protecția liderului grupului, care a încercat a nu crea suspiciuni direct cu privire la persoana sa.

La următorul nivel s-au aflat persoane care au asigurat preluarea, desfacerea și vânzarea de țigări provenite din contrabanda respectiv inculpatul Z.F. și numiții F.D., B.T., S.I.

D.R.A.O.V. Timișoara, în nume propriu și în calitate de reprezentant al A.N.V., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 35.59519 lei(31.1770,89 lei prejudiciul cauzat de grup + 3.824,30 lei prejudiciul cauzat de inculpatul C.G.) și majorările de întârziere aferente acestei sume.

Fiind audiați de către prima instanță, inculpații D.A.C., N.F.D., L.B.I. și Z.l. au arătat că se prevalează de dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în sensul că recunosc în totalitate faptele, achiesează la starea de fapt descrisă în cuprinsul actului de trimitere în judecată în ceea ce-i privește și își însușesc probatoriul administrat în faza de urmărire penală.

Pe baza acestor elemente se constată în mod evident faptul că încadrarea juridică a unora dintre faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații J.L. și C.G. nu se poate circumscrie în nici un caz sferei infracționale definite de art. 323 C. pen., întrucât în speță starea de fapt prezentată de organul de urmărire penală și relațiile dintre inculpați conturează în mai mare măsură premizele ființării unui grup infracțional organizat (grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material), decât cel al unei simple asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, cu alte cuvinte al unei structuri mai volatile, reglementată mai puțin strict și cu un obiect mai general de activitate. în plus, organul de urmărire penală și-a fundamentat încadrarea juridică în această privință și pe argumentul continuității și al structurii determinate care ar caracteriza activitatea inculpaților, astfel încât instanța de judecată va verifica din perspectiva acestei încadrări juridice existența sau nu a vinovăției inculpaților, neexistând nici un temei faptic care să determine această analiză dintr-o perspectivă mai puțin precisă. Ca atare, se constată că se impune respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de inițiere de grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, faptă prevăzută de art. 323 C. pen., cerere formulată de apărătorul ales al inculpaților C.G. și J.L.E.

Analizând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și în cadrul cercetării judecătorești, prima instanță a constatat că toate declarațiile inculpaților susmenționați, confirmă faptul că inculpații D.A.C., N.F.D., L.B.I. și Z.l. sunt autorii infracțiunilor de constituire și aderare la un grup infracțional organizat, contrabandă și contrabandă calificată. Date fiind declarațiile făcute de cei patru inculpați în fața completului de judecată, instanța de fond își însușește starea de fapt descrisă de organul de urmărire penală și recunoscută în totalitate de aceștia, stare probată prin coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală cu recunoașterea de către inculpați în cursul cercetării judecătorești, conturându-se astfel trăsăturile constitutive ale infracțiunilor menționate mai sus.

În ceea ce-i privește pe inculpații C.G. și J.L.E., aceștia au negat săvârșirea infracțiunilor de inițiere a unui grup infracțional și contrabandă calificată, ei recunoscând doar săvârșirea infracțiunii de contrabandă, delimitându-se net de poziția procesuală adoptată de ceilalți patru coinculpați.

În ceea ce-i privește așadar pe aceștia din urmă, dată fiind prevalarea de către ei de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., respectiv recunoașterea întregii stări de fapt și însușirea materialului de urmărire penală în ansamblul său, inclusiv în ceea ce privește probele administrate de organul de urmărire penală, ei personal nemaiadministrându-și decât probe în circumstanțiere, instanța constată stabilită vinovăția celor patru în ceea ce privește comiterea faptelor descrise în rechizitoriu, urmând să procedeze la aplicarea unor pedepse prin care să fie atins scopul de prevenție generală și specială impus de circumstanțele particulare ale cauzei, fără a fi ignorată necesitatea realizării efectului educativ și coercitiv al respectivelor pedepse. Structural vorbind, nu mai este necesară, în privința descrierii stării de fapt, administrarea altor probe, dispozițiile speciale de care s-au prevalat inculpații excluzând această necesitate.

La rândul lor, inculpații C.G. și J.L. au recunoscut secvențial săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și contrabandă calificată, însă în cursul cercetării judecătorești și îndeosebi în faza de dezbateri respectiva poziție a fost nuanțată, apărătorul celor doi cerând în principal achitarea lor pe considerentul că nu au săvârșit niciuna dintre fapte. De la bun început se constată imposibilitatea aplicabilității temeiului de achitare prevăzut de art. 10 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., pentru că nu poate fi vorba de inexistența unor fapte deja recunoscute întrutotul de patru dintre inculpați, rămânând de analizat doar dacă cei doi inculpați indicați mai sus se pot prevala de nesăvârșirea acestor fapte, respectiv de aplicabilitatea temeiului de achitare reglementat de art. 10 alin. (l) lit. c) C. proc. pen.

Apărările dezvoltate însă de către acești doi inculpați, prin apărătorul lor ales, nu au fost însă în măsură să răstoarne probatoriul administrat în faza de urmărire penală, nici sub aspectul naturii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, nici sub aspectul stabilirii vinovăției lor și nici în ceea ce privește relaționarea pe care au avut-o cu inculpații care s-au prevalat de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. De altfel, prin însușirea de către aceștia a stării de fapt și a materialului de urmărire penală, ansamblul probatoriu administrat de organele de urmărire penală devine cu atât mai consolidat, întrucât inculpații Z., D., N. și L. nu au recunoscut selectiv, doar în ceea ce-i privește, acuzațiile aduse de procuror și probele care le susțin, ci întreaga stare de fapt, aceasta presupunând implicarea infracțională și a celorlalți doi inculpați, ansamblul probatoriu administrat de D.I.I.C.O.T. referindu-se la toți cei șase inculpați.

Se observă apoi că niciunul dintre martorii audiați în cauză, fie că au fost propuși de procuror, fie de apărătorul inculpaților J.L. și C.G., nu susține cu certitudine și argumentat nevinovăția acestora, referindu-se cel mult la necunoașterea activității celor doi, precum și la comportamentul corespunzător pe care cel de-al doilea inculpat îl avea în raport cu membrii familiei sale și cu vecinii. Este de la sine înțeles că perceperea dintr-o perspectivă unilaterală a inculpatului C.G. în principal și a inculpatei J.L.

într-o mai mică măsură, de către persoane care aveau relații de amiciție cu aceștia (martorul G.A.) sau de simplă vecinătate cu părinții inculpatului C.G., nu este de natură să contrazică probatoriul administrat de parchet împotriva acestora, putând cel mult să ofere garanții privind comportamentul lor în societate în general și în relațiile elementare de socializare în comunități restrânse (cum ar fi blocul în care a locuit până la un moment dat C.G. sau incinta localului său), garanții ce pot servi drept criterii de individualizare a pedepselor.

Solicitările apărătorului celor doi inculpați de declarare ca nule sau de înlăturare a unor probe din ansamblul probatoriu au fost respinse, ca nefondate, prin mai multe încheieri succesive (apărătorul revenind însă periodic asupra acelorași chestiuni, inclusiv în cuprinsul concluziilor scrise, în pofida celor dispuse deja de instanța de judecată prin încheieri neatacate), nemaifiind așadar necesară revenirea asupra acestor aspecte în cuprinsul prezentei motivări, după cum nu se mai apreciază ca necesară revenirea asupra motivării unor alte încheieri de ședință prin care au fost respinse ca neconcludente sau inutile ori nefondate alte solicitări de probațiune ori cereri formulate de apărătorul acelorași inculpați (chestiuni de asemenea reluate de respectivul apărător în pofida neinfirmării celor dispuse de instanță prin încheieri de ședință premergătoare fondului cauzei).

În ceea ce privește cererea învederată de către respectivul avocat în cuprinsul concluziilor scrise, cerere prin care s-a solicitat pronunțarea unei soluții de „retrimitere a dosarului la D.I.I.C.O.T.” (fiind probabil vorba de o cerere de restituire pentru refacerea urmăririi penale), respectiva cerere este în mod evident inadmisibilă, întrucât restituirea unei cauze către organul de urmărire penală poate fi dispusă doar pentru motivele prevăzute de art. 332 C. proc. pen., motive care se referă strict la chestiuni legate de competență sau de modul de sesizare al instanței, ori de alte aspecte strict procedurale, nicidecum pentru motive legate de aprecierea probelor sau de încadrarea juridică a faptelor.

Pe de altă parte, organul de urmărire penală și-a bazat acuzațiile împotriva acestor doi inculpați pe un ansamblu de probe constând în înregistrările discuțiilor purtate între inculpați sau între aceștia și terțe persoane, pe propriile declarații ale inculpaților (în faza de urmărire penală reținându-se atitudinea sinceră inclusiv a inculpaților J.L. și C.G., aceștia recunoscând faptele săvârșite și colaborând cu organele de urmărire penală, motiv pentru care li s-a reținut amândurora aplicabilitatea art. 9 din Legea nr. 39/2003), pe un număr consistent de declarații de martori, fără a mai vorbi de probele tehnice administrate în această etapă procesuală, constând în cercetările la fața locului și perchezițiile efectuate. Niciuna dintre probele astfel administrate nu a fost înlăturată sau declarată ca nulă de către instanța de judecată și, conform celor expuse mai sus, nici nu a existat vreo categorie de probe contrazisă de contraprobe ce ar fi putut fi administrate în faza de cercetare judecătorească la cererea inculpaților sau din oficiu. Selectiv, pot fi evidențiate spusele martorilor B.A. și P.A., primul dintre aceștia declarând că a perceput personal infracțiunea de contrabandă săvârșită de inculpatul C.G., indicând faptul că are cunoștință despre vreo cinci-șase transporturi de țigări efectuate în perioada 2010-2011, declarând de asemenea că ceilalți inculpați constituiau anturajul lui C.G.; cel de-al doilea martor afirmă la rândul său că are cunoștință despre săvârșirea de către C.G. a mai multor infracțiuni de contrabandă cu țigări, fapt perceput atât personal, cât și relatat lui de alte persoane, tot prin propriile simțuri constatând unele amenințări aduse lucrătorilor de frontieră și sustrageri de la controale vamale săvârșite de același inculpat.

În consecință, instanța apreciază că a fost dovedită în mod indubitabil și vinovăția acestor doi inculpați, încadrarea juridică a faptelor săvârșite de ei fiind cea expusă mai sus, motiv pentru care tuturor celor șase inculpați urmează să le fie aplicate pedepse cu închisoarea, constatându-se săvârșirea de către toți a unor infracțiuni în concurs real.

La individualizarea acestor pedepse, prima instanță a observat de la bun început necesitatea reducerii limitelor speciale ale pedepselor prevăzute pentru infracțiunile săvârșite de inculpații D.A.C., L.B.I., Z.F. și N.F., primii trei beneficiind de reducere într-o singură treaptă [(ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.)], iar ultimul în două trepte [(ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 39/2003 și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.)]. Prin aplicarea acestor reduceri a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile pentru care au fost găsiți vinovați acești inculpați s-a dat eficiență atitudinii lor sincere pe întreg parcursul procesului penal și, în plus în cazul inculpatului N., a colaborării pe care a oferit-o organelor de urmărire penală; toate aceste circumstanțe nu pot primi însă o dublă valoare, respectiv cea suplimentară de circumstanțe atenuante, care să atragă coborârea cuantumului pedepselor sub minimul special diminuat conform aplicării textelor de lege citate mai sus.

În privința altor circumstanțe atenuante, se constată că nici unul dintre inculpați, direct sau prin apărător, nu se prevalează de existența vreunor circumstanțe atenuante legale, ci strict a unora judiciare, asemenea criterii indicate de apărătorii inculpaților ca având valoare de circumstanțe atenuante, respectiv comportamentul anterior corespunzător, prezența în fața autorității, conduita corespunzătoare în societate și în familie, putând fi evaluate cel mult ca și criterii de individualizare a pedepsei, ceea ce instanța va și face prin orientarea pedepselor ce vor fi aplicate pentru respectivele infracțiuni spre minimul special prevăzut de lege.

Elocventă în privința individualizării pedepselor, cu repercusiuni directe asupra modalității de executare a acestora, sunt modul de săvârșire a faptelor, ignorarea de către inculpați a unor valori fundamentale ce ar trebui să fie unanim respectate de către societate, precum și pericolul social concret reprezentat de conduita lor infracțională, aspecte ce nu pot fi înlăturate sau minimalizate doar ca urmare a recunoașterii de către inculpați a faptelor sau a atitudinii lor corespunzătoare ulterior comiterii acestora.

Ca atare, instanța de fond urmează să aplice inculpaților D.A.C., L.B.I. și Z.F. pedepse privative de libertate orientate spre minimul special diminuat în mod corespunzător după cum s-a arătat detaliat într-un paragraf anterior), urmând să fie aplicate dispozițiile sancționatorii caracteristice concursului real de infracțiuni.

Inculpații J.L. și C.G. beneficiază la rândul lor de dispozițiile speciale din Legea nr. 39/2003, ceea ce va înjumătăți limitele speciale ale pedepselor cu care sunt sancționate faptele comise de ei, atitudinea lor procesuală corespunzătoare din faza de urmărire penală fiind însă nuanțată în cursul cercetării judecătorești, când nu au mai recunoscut decât parțial faptele pentru care au fost trimiși în judecată, motiv pentru care instanța consideră că scopul preventiv educativ ce se urmărește a fi atins prin aplicarea unor pedepse nu poate fi realizat prin proporționalizarea acestora pe baza unor criterii identice celor avute în vedere în cazul celorlalți patru inculpați. în plus, inculpatul C.G. a demonstrat și prin comportamentul său anterior un grad sporit de periculozitate, el fiind deja condamnat în mod definitiv printr-o sentință penală a Judecătoriei Deta la o pedeapsă cu închisoarea, pedeapsă suspendată condiționat, aspect care face ca infracțiunile analizate în cauză să fi fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie. Același inculpat a demonstrat că nu merita aprecierea Judecătoriei Deta conform căreia scopul pedepsei ce i-a fost aplicată de către respectiva instanță ar putea fi atins și fără executarea acesteia, faptele analizate fiind comise de el în interiorul termenului de încercare aferent respectivei condamnări cu suspendare. Ca atare, pentru acești doi inculpați pedepsele ce urmează să fie aplicate vor fi orientate spre mediu, pedeapsa urmând să fie mai mare în cazul inculpatului C.G., tocmai pentru motivele arătate. În plus, în cazul acestui din urmă inculpat, urmează să fie aplicate și dispozițiile art. 83 C. pen., după contopirea pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune în parte.

În acest context, se constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 81 alin. (2) C. pen., precum și cele prevăzute de art. 861 alin. (2) C. pen., în urma contopirii pedepselor stabilite pentru faptele comise, decât pentru unul dintre cei șase inculpați, în speță inculpatul N.F.D. În privința sa instanța apreciază, ținându-se seama de criteriile expuse mai sus, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, scopul de prevenție generală și particulară putând fi realizat și prin suspendarea sub supraveghere a respectivei pedepse, urmând să fie aplicate măsurile de supraveghere reglementate de art. 863 C. pen.

Corelativ, instanța de fond a constatat că în raport cu faptele pentru care au fost condamnați inculpații și cu cuantumul pedepselor aplicate este obligatorie aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi [(atât textul infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cât și cel al infracțiunilor prevăzute de art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, obligând la aplicarea acestei pedepse, iar pentru toți inculpații pedepsele principale rezultante sunt de cel puțin doi ani, chiar dacă pedepsele stabilite în cazul unora dintre inculpați pentru comiterea anumitor fapte aflate în concurs sunt inferioare acestei limite)], termenul pentru care se aplică astfel de pedepse urmând să fie de trei ani, iar executarea urmând să fie făcută conform art. 66 C. pen.

Urmează, de asemenea, ca inculpaților C.G., D.A.C., J.L.E., L.B.I. și Z.F. să le fie aplicate pedepsele accesorii în condițiile art. 71 C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În privința inculpaților C.G., D.A.C. și N.F.D. urmează să se dea eficiență dispozițiilor art. 88 C. pen., în sensul deducerii timpului reținerii și al arestării preventive din durata pedepsei principale.

De asemenea, constatând că se mențin temeiurile avute în vedere la instituirea sau flexibilizarea măsurilor preventive și respectiv la aplicabilitatea setului de măsuri aferente controlului judiciar care-l vizează pe de o parte pe inculpatul D.A.C. (izvorât din instituirea obligării de a nu părăsi țara), iar pe de altă parte pe inculpatul C.G. (ca urmare a liberării sale provizorii sub control judiciar dispusă prin decizia penală nr. 906/ R din 11 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara), instanța urmează să le mențină în aceeași formă, în acord cu dispozițiile art. 350 alin. (l) C. proc. pen.

În schimb, în privința inculpatului N.F.D., dată fiind modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanță, se constată că nu mai este necesară menținerea setului de restricții aferent măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, respectiva măsură urmând să fie revocată conform dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. Conduita sa urmează în schimb să fie supusă, după cum s-a arătat mai sus, setului de măsuri aferent dispozițiilor art. 863 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, se constată că, fără excepție, toți inculpații nominalizați recunosc prejudiciul cauzat, în cuantumul indicat de partea civilă, fiind de acord cu repararea acestuia. Independent de recunoașterea existenței și cuantumului acestuia, se constată că din materialul relevant aflat în dosarul de urmărire penală și ca urmare a soluționării laturii penale a cauzei în sensul arătat mai devreme, rezultă că acțiunea civilă este fondată, urmând să fie admisă în totalitate. Ca atare, inculpații vor plăti contravaloarea taxelor vamale, a accizelor și a TVA-ului (la care se vor adăuga dobânzile și penalitățile de întârziere calculate conform O.G. nr. 92/2003 până la acoperirea efectivă a întregului prejudiciu), valoarea totală a prejudiciului urmând să fie împărțită în mod egal între inculpați, inculpatul C.G. urmând să fie obligat în plus și la plata sumei calculate pe baza acelorași indici ce reprezintă contravaloarea cantității de țigări descoperită în autoturismul pe care-l utiliza.

Respectiva cantitate urmează să fie de altfel supusă confiscării speciale conform dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., măsură care nu se va aplica însă autoturismului marca M. cu, utilizat de către același inculpat, întrucât nu s-a făcut dovada că acesta ar fi fost folosit sau utilizat în vreun mod la săvârșirea infracțiunii, iar proprietarul său diferit de făptuitor) să fi cunoscut scopul folosirii acestuia, după cum nu s-a făcut dovada că acesta ar fi fost dobândit în urma săvârșirii acelorași infracțiuni. Cu atât mai puțin s-ar putea aprecia că respectivul bun ar fi fost dat pentru a determina săvârșirea infracțiunilor sau a-1 răsplăti pe făptuitor ori că deținerea aceluiași autoturism ar fi interzisă de lege, ori că ar fi fost produs ca urmare a săvârșirii infracțiunilor. în consecință, autoturismul marca M. urmează să-i fie restituit posesorului, respectiv inculpatului C.G., admițându-se implicit cererea formulată de apărătorul său.

Il. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații C.G., D.A.C., J.L.E., L.B.I. și Z.F.

Inculpații C.G. și J.L. au criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare se arată că prima instanță a dispus condamnarea inculpaților în lipsa unor probe concludente din care să rezulte vinovăția inculpaților și că în mod greșit nu a fost admisă cerea de expertizare a probelor și în special al înregistrărilor convorbirilor telefonice.

S-a solicitat achitarea inculpaților nominalizați pentru infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat întrucât nu s-a făcut nici o apreciere a probelor care să ateste existența unui astfel de grup infracțional organizat și, deși s-a solicitat, instanța de fond nu a admis cerea de reaudiere a inculpaților pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă această infracțiune.

Instanța de fond nu a reținut existența infracțiunii de contrabandă în formă continuată, deși s-a solicitat prin memoriu acest aspect, susținând că primul act infracțional a fost săvârșit la începutul lunii octombrie 2010, iar al doilea la sfârșitul acelei luni și a continuat în luna noiembrie 2010 precum și în cursul anului 2011 prin introducerea în țară a 2-3 cartușe de țigări. La stabilirea infracțiunii de contrabandă se impune a fi stabilit prejudiciul cert, ceea ce nu s-a făcut în cauză.

Se mai susține că nu au fost respectate normele legale de individualizare a pedepselor, de aplicare a circumstanțelor legale atenuante, nu s-a ținut cont de modul de cooperare cu organele de anchetă și nu s-au avut în vedere nici elementele în circumstanțiere ale inculpaților.

Inculpatul Z.F. a criticat sentința pentru netemeinicie pe motiv că față de circumstanțele personale ale inculpatului, conduita sinceră în cursul procesului și conduita corespunzătoare în societate, înainte de săvârșirea infracțiunii, sunt aplicabile circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. proc. pen., astfel încât să poată fi dispusă suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei.

Inculpatul L.B. nu a motivat apelul în scris, fiind susținut oral de către apărătorul ales.

Prin concluziile formulate apărătorul inculpatului a solicitat reindividualizarea pedepsei având în vedere contribuția efectivă a inculpatului la săvârșirea infracțiunilor, precum și circumstanțele persoanele, astfel încât să fie aplicată o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere.

Inculpatul D.A.C. nu a motivat apelul în scris, fiind susținut oral de către apărătorul din oficiu, ambii solicitând reindividualizarea judiciară a pedepselor în sensul suspendării condiționate sau sub supraveghere a executării a acestora.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., se constată că apelurile inculpaților sunt fondate pentru următoarele considerente:

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, Curtea de Apel Timișoara a constatat că sentința apelată este nelegală sub aspectul încadrării juridice a infracțiunilor de contrabandă.

Potrivit actului de sesizare toți inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea în concurs a două infracțiuni de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274, teza a Il-a din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu excepția inculpatului Z.F. față de care s-au reținut două infracțiuni de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006.

Instanța de fond a reținut aceiași încadrare juridică și a dispus condamnarea inculpaților pentru fiecare infracțiune în parte.

Curtea de Apel Timișoara a apreciat că încadrarea juridică a infracțiunilor este greșită întrucât, din starea de fapt descrisă atât în actul de acuzare cât și în sentința apelată, rezultă că inculpații au comis o singură infracțiune de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.” Art. 274 din Legea nr. 86/2006 nu reglementează o altă formă a infracțiunii de contrabandă ci doar prevede o agravantă a acestei infracțiuni, dacă a fost comisă de o persoană înarmată sau de două sau mai multe persoane împreună.

La termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2013 curtea de apel a pus în discuția părților schimbarea de încadrare juridică, în sensul celor menționate mai sus, și atât procurorul cât și inculpații au fost de acord cu această încadrare juridică a infracțiunii de contrabandă.

Curtea de Apel Timișoara a mai apreciat că sentința apelată este neîntemeiată în ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților apelanți.

Astfel, referitor la inculpații C.G. și J.L.E. se observă că procurorul a reținut în favoarea lor prevederile art. 9 din Legea nr. 39/2003, ceea ce se înțelege că aceștia în cursul urmăririi penale au denunțat și au facilitat tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membrii a unui grup infracțional organizat.

Instanța de fond a reținut aplicabilitatea prevederilor menționate mai sus în favoarea celor doi inculpați, însă pedepsele aplicate nu sunt în măsură să atingă scopul prevăzut de aceste prevederi, respectiv acela de a încuraja anumite persoane care sunt cercetate pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de a denunța sau de a facilita tragerea la răspundere penală și a altor persoane care comit astfel de infracțiuni.

Pedepsele aplicate celor doi inculpați, având în vedere atât pericolul social al infracțiunilor, împrejurărilor și condițiile concrete în care acestea au fost săvârșite, circumstanțele personale ale inculpaților, valoarea prejudiciului, sunt apreciate de către instanța de apel prea severe, astfel că acestea urmează să fie micșorate la minimul special prevăzut de lege, considerând că astfel de pedepse răspund cerințelor scopului preventiv, coercitiv și educativ prevăzute de art. 52 C. pen.

De asemenea, și în ce privește pe inculpații D.A., L.B.I. și Z.F., Curtea de Apel Timișoara apreciază că se impune a fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. proc. pen., având în vedere conduita bună avută înainte de săvârșirea infracțiunilor concretizată în lipsa antecedentelor penale și a caracterizărilor depuse la dosar.

Prin urmare, se impune rejudecarea cauzei și prin schimbarea de încadrare juridică în sensul celor menționate și se va dispune condamnarea inculpaților la pedepse rezultate în urma reindividualizării acestora.

Celelalte motive de apel formulate de inculpații C.G. și J.L. nu au fost fondate.

Analizând materialul probator de la dosar se reține fără nici un dubiu că toți inculpații au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat în scopul introducerii din Serbia în țară de țigări, prin punctele vamale, disimulate în diferite feluri, ascunse în autoturisme, în bagaje sau chiar pe corp.

Gruparea infracțională a fost condusă de inculpatul C.G. care coordona întreaga activitate de introducere ilegală a țigărilor, transportul acestora la locurile de depozitare și valorificarea către clienți.

Ceilalți inculpați aveau ca sarcini achiziționarea de țigări din Serbia, transportul prin punctele vamale și valorificarea lor în România. Astfel, fiecare dintre inculpații D.A., L.B. s-au deplasat împreună cu inculpata J.L., concubina inculpatului C.G., în Serbia și au sprijinit-o pe aceasta în activitatea de introducere ilegală a țigărilor în țară.

Inculpatul Z.F. avea ca sarcină valorificarea, împreună cu alte persoane, a țigărilor de contrabandă aduse în țară de ceilalți inculpați.

Modalitatea în care s-a desfășurat activitatea infracțională este relatată de inculpați în cursul urmăririi penale.

Astfel, chiar inculpatul C.G. recunoaște că începând din anul 2010 s-a deplasat de mai multe ori în Serbia de unde a adus mai multe cantități de țigări pe care le-a valorificat în țară. Astfel de preocupări a avut și în vara anului 2011. El a mai susținut că de mai multe ori, când nu avea timp de această activitate, se ocupa concubina lui J.L. și inculpatul N.F. și că în ultima vreme l-a trimis după țigări la sârbi pe inculpatul D. cu o motocicletă, marca G., care îi aparținea, și care ascundea pe corp 6 cartușe de țigări, iar pe motor mai ascundea încă patru cartușe, iar pentru o tură îl plătea cu suma de 20-30 de lei.

El a mai arătat de asemenea că după ce țigările erau introduse în țară, erau vândute inculpatului Z. și altor persoane, toți vânzători stradali.

Inculpatul N.F. recunoaște și el că a însoțit-o pe inculpata J.L. în Serbia pentru a o ajuta la transportul țigărilor prin punctele de frontieră și de câteva ori a fost singur, iar țigările le-a transportat cu un autoturism, iar între vama românească și cea sârbă era așteptat de inculpatul C.G. El a mai susținut că de fiecare dată când s-a deplasat în Serbia, la cumpărarea țigărilor a folosit exclusiv banii inculpaților C.G. și J.L. și nu banii săi personali.

Inculpatul D.A.C. a declarat că a adus pentru inculpatul C.G. mai multe cartușe de țigări cu o motocicletă aparținând inculpatului C.G. și pe care le vindea, iar banii îi dădea inculpatului și la fiecare cartuș avea un profit de 15 lei.

Aceleași împrejurări au fost relatate și de inculpatul L.B. care a relatat că i-a însoțit de mai multe ori pe inculpații C.G. și J.L. în Serbia, de unde aceștia au cumpărat țigări de la un magazin din satul Călugăra pe care le-au ascuns în autoturismul condus de inculpat și pe care le-au transportat prin vama Naidăș.

Prin urmare, din declarațiile acestor inculpați care se coroborează cu înregistrările convorbirilor telefonice din care rezultă discuțiile avute de aceștia în momentul în care se aflau în punctele de trecere a frontierei pe unde intenționau să treacă în mod ilegal țigările, rezultă în mod evident sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări în care inculpatul C.G. a avut un rol de coordonator.

În mod întemeiat instanța de fond a respins cererea apărătorului inculpaților J.L. și C.G. de expertizare a înregistrărilor convorbirilor telefonice întrucât nu s-a contestat realitatea datelor ci doar interpretarea acestora, respectiv faptul că sunt redate anumite pasaje care sunt extrase din context.

Față de cererea formulată, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că o astfel de expertiză nu este relevantă pentru cauză.

Inculpatul C.G., prin apărător, a solicitat prin motivele de apel să se rețină față de inculpat forma continuată a infracțiunii de contrabandă, având în vedere toate actele materiale desfășurate începând cu anul 2010.

Curtea nu a analizat acest motiv de apel întrucât dacă s-ar reține încadrarea juridică a infracțiunii de contrabandă, așa cum s-a solicitat, ar însemna să fie agravată situația inculpatului în propria sa cale de atac.

În ce privește prejudiciul cauzat părții civile A.N.V., se constată că acesta este cert, în sumă de 35.595, 19 lei, fiind calculat de către Garda Financiară Caraș Severin, în cursul urmăririi penale.

Față de considerentele enunțate mai sus, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., vor fi admise apelurile declarate de inculpații C.G., D.A.C., J.L.E., L.B.I., Z.F. împotriva Sentinței penale nr. 104/2012, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 542/115/2012. Se va extinde efectele apelurilor și în ce privește pe inculpatul N.F.D. Se va desființa sentința apelată și rejudecând cauza:

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen., va fi condamnat inculpatul C.G. la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase)luni închisoare.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen., va fi condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite și se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 (ani) și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 44 din 19 ianuarie 2011 a Judecătoriei Deta și se va dispune executarea în întregime a respectivei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa rezultantă aplicată mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 3 (trei) ani și 2( două) luni închisoare.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., va fi condamnat inculpatul D.A.C. la o pedeapsă de 3(trei) ani închisoare.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., și art. 74 lit. a) C. pen., va fi condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 (doi ) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite și se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., va fi condamnat inculpatul N.F.D. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., va fi condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi stabilite și se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, va fi condamnată inculpata J.L.E. la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen., va fi condamnată aceiași inculpată la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite și se va dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 (doi ) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., va fi condamnat inculpatul L.B. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., va fi condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite și se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., va fi condamnat inculpatul Z.F. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza II-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza II-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., va fi condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite și se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani închisoare.

Având în vedere conduita inculpaților D.A.C., N.F.D., J.L.E., L.B.I. și Z.F. de recunoaștere a faptelor, de cooperare cu organele de anchetă și de regret Curtea de Apel Timișoara a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceștia și chiar fără executarea pedepsei inculpații nu vor săvârși alte infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 861 C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere față de aceștia și se vor stabili termene de supraveghere de 4 ani pentru inculpatul N.F.D., de 4 ani și 6 luni pentru inculpata J.L.E. și de câte 5 ani fiecare pentru ceilalți inculpați, în conformitate cu dispozițiile art. 862 C. pen. În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpații vor respecta următoarelor măsuri de supraveghere:

- se vor prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin;

- vor anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- vor comunica și vor justifica schimbarea locului de muncă;

- vor comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Datele prevăzute în alin. (l) lit. b), c) și d) din textul art. 863 C. pen., se vor comunica

Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Se va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. proc. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor se vor suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 16/ A din 28 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpații C.G., D.A.C., J.L.E., L.B.I., Z.F. împotriva Sentinței penale nr. 104/2012, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 542/115/2012.

S-au extins efectele apelurilor și în ce privește pe inculpatul N.F.D.

S-a desființat sentința apelată și rejudecând cauza:

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.G. la o pedeapsă de

- 2 (doi) ani și 6 (șase)luni închisoare.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 44 din 19 ianuarie 2011 a Judecătoriei Deta și s-a dispus executarea în întregime a respectivei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa rezultantă aplicată mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de:

- 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.A.C. la o pedeapsă de3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., și art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat același inculpat la o pedeapsă de:

- 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul N.F.D. la o pedeapsă de

-2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat același inculpat la o pedeapsă de

- un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de

- 2 (doi ) ani închisoare.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpata J.L.E. la o pedeapsă de

- 2 (doi) ani și 6 (șase)luni închisoare.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 9 din. Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat aceeași inculpată la o pedeapsă de

- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de

- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul LUȚU BOGDAN la o pedeapsă de

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (2) lit. b) și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de

- 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 7 alin. (l) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.F. la o pedeapsă de

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, prin schimbarea de încadrare juridică din art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 274 teza Il-a din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat același inculpat la o pedeapsă de:

- 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere privind pe inculpații D.A.C., N.F.D., J.L.E., L.B.I. și Z.F. și a stabilit termene de supraveghere de 4 ani pentru inculpatul N.F.D., de 4 ani și 6 luni pentru inculpata J.L.E. și de câte 5 ani fiecare pentru ceilalți inculpați, în conformitate cu dispozițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpații vor respecta următoarelor măsuri de supraveghere:

- se vor prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin;

- vor anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- vor comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- vor comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Datele prevăzute în alin. (l) lit. b), c) și d) din textul art. 863 C. pen., se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. proc. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 300 lei către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din care suma de 100 lei onorariu avocat oficiu parțial.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații L.B.I., C.G., D.A.C. și J.L.E., cu toții criticând-o ca netemeinică prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepselor aplicate, apreciate ca fiind excesiv de severe în raport de datele personale favorabile.

Suplimentar, recurenta inculpată J.L.E. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a comis faptele imputate în sarcina ei.

Totodată, aceasta, în subsidiar, a solicitat coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege cu aplicarea circumstanțelor atenuante, întrucât aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, iar cuantumul pedepsei aplicate este mult prea mare și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Pentru termenul de judecată din 05 iunie 2013, recurentul inculpat L.B.I. a înaintat o declarație autentificată la Biroul Notarului Public F.O.M. din municipiul Oravița, județul Caraș-Severin sub nr. 865 din 31 ianuarie 2013, prin care a învederat că își retrage recursul pe care l-a promovat în cauză.

În consecința manifestării de voință iterată de recurentul inculpat L.B.I., Înalta Curte urmează ca în baza art. 3854 combinat cu art. 369 alin. (l) C. proc. pen., să se ia act de declarația de retragere a recursului formulat de acesta.

Examinând actele și lucrările dosarului, recursurile de față declarate de inculpații C.G., D.A.C. și J.L.E., în raport de motivele de critică invocate și de cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte are în vedere că recursurile inculpaților deja nominalizați se privesc ca nefondate și urmează a fi respinse ca atare în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

l. Sub aspectul motivului de critică invocat doar în recursul inculpatei J.L.E., prin care invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., se tinde la achitare în baza dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia.

Cu titlu de premisă, se are în vedere că potrivit art. 3859 alin. (l) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Astfel, cum s-a statuat și prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, incidența dispozițiilor art. 3859 alin. (l) pct. 18 C. proc. pen., presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată.

Așadar, prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există ori dacă se consideră că acea probă ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.

Eroarea gravă de fapt presupune reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicații metateoretice, din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În consecință, Înalta Curte are în vedere că ambele instanțe, de fond și de apel, printr-un examen complet și convingător al totalității mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească a instanței de fond, și anume:

- interceptări ale convorbirilor telefonice efectuate de către aceștia, autorizate în condițiile legii de Tribunalul Caraș-Severin secția penală;

- încheierea nr. 28 din 04 mai 2011;

- autorizațiile nr. 51,52, 53, 54, 55 și 56 din 04 mai 2011;

- încheierea nr. 38 din 31 mai 2011,

- autorizațiile nr. 76 și 77 din 31 mai 2011,

- prelungire autorizația nr. 51 din 04 mai 2011;

- încheierea nr. 45 din 16 iunie 2011,

- autorizațiile nr. 86, 87, 88 și 89 din 16 iunie 2011,

- prelungire autorizație nr. 55 din 04 mai 2011;

- încheierea nr. 62 din 05 iulie 2011;

- autorizația nr. 111 din 05 iulie 2011;

- încheierea nr. 63 din 08 iulie 2011;

- autorizațiile nr. l 12, 113, 114, 115 și 116 din 08 iulie 2011;

- prelungire autorizație nr. 51 din 04 mai 2011;

- încheierea nr. 70 din 15 iulie 2011;

- autorizațiile nr. 117, 118 și 119 din 15 iulie 2011;

- încheierea nr. 78 din 04 august 2011,

- autorizațiile nr. 120, 121 și 122 din 04 august 2011,

- prelungire autorizațiile nr. 112,113, 115 și 116 din 08 iulie 2011;

- prelungire autorizații nr. l 17,118 și 119 din 15 iulie 2011;

- încheierea nr. 89 din 01 septembrie 2011,

- prelungire autorizații nr. l 12, 15 și 116 din 08 iulie 2011,

- prelungire autorizații nr. l 17,118,119,120 și 122 din 15 iulie 2011;

- încheierea nr. 98 din 05 octombrie 2011,

- autorizațiile nr. 129, 130, 131,132, 133 și 134 din 05 octombrie 2011;

- încheierea nr. 105 din 01 noiembrie 2011.

- autorizațiile nr. l43 și 144 din 01 noiembrie 2011,

- prelungire autorizații nr. 51 din 04 mai 2011, nr. 115 și 116 din 08 iulie 2011, nr. 122 din 04 august 2011;

- încheierea nr. 107 din 04 noiembrie 2011;

- autorizațiile nr. 148, 149 și 150 din 04 noiembrie 2011;

- prelungire autorizații nr. 133 și 134 din 05 octombrie 2011;

- proces verbal de cercetare la fața locului;

- note de constatare ale Gărzii Financiare Caraș-Severin;

- procese verbale de percheziție domiciliară;

- procese verbale de percheziție informatică asupra bunurilor ridicate de la inculpați în urma perchezițiilor domiciliare;

- declarații de învinuiți și inculpați

- declarațiile martori

- fișe de cazier;

- au reținut corect situația de fapt imputată în sarcina inculpaților declaranți ai recursurilor de față.

Astfel, însușind situația de fapt avută în vedere de instanțele de fond și prim-control judiciar, Înalta Curte reține în propriul său demers analitic că pe parcursul anului 2011 fenomenul contrabandei cu țigări s-a manifestat în zona limitrofă punctului de trecere a frontierei Naidăș.

Activitățile de contracarare a acestui fenomen au avut unele urmări în activitatea traficanților constând în modificarea modului de operare (în concret fiind evitarea depozitării țigărilor, creșterea frecvenței actelor de introducere ilegală a țigărilor în țară concomitent cu reducerea cantităților introduse la nivelul „comenzilor”), prudența exagerată (cel mal bun exemplu fiind dat de atenția acordată modului de purtare a convorbirilor telefonice și folosirea telefoanelor îndeosebi pentru stabilirea de întâlniri directe în vederea discutării aspectelor privitoare la activitatea infracțională), codificarea discuțiilor telefonice și acționarea în comun pentru realizarea activităților de contrabandă.

După închiderea magazinelor duty-free, furnizorii din Serbia au devenit principala sursă a țigărilor de contrabandă, rentabilitatea afacerii fiind dată de prețurile mici practicate pe această piață, circa 40 % din prețul țigărilor din România.

În acest sens grupările specializate în contrabanda cu țigări de proveniență sârbească le achiziționează din această țară și apoi le introduc în România prin punctele vamale disimulate în diferite feluri, ascunse în interiorul autoturismelor, în bagaje sau chiar pe corp, iar prin nedeclararea lor la punctele vamale și valorificarea ulterioară pe piața neagră este prejudiciat bugetul de stat cu sume importante.

În acest tipar se încadrează și gruparea condusă de către inculpatul C.G. din care fac parte inculpații D.A.C., N.F.D., Z.F., L.B.l. și numiții B.C., B.T., F.D., iar pornind de la mijloacele de probă administrate în cauză s-a stabilit că liderul grupării este inculpatul recurent C.G., om de afaceri din Oravița, județul Caraș-Severin, care a finanțat și organizat activitatea grupului și creat o structură bine definită, formată din mai mulți membrii, fiecare având sarcini și responsabilități în funcție de pregătirea și abilitatea specifică a fiecăruia.

Inculpatul ultim nominalizat și-a asumat rolul de coordonator al grupării, beneficiind de notorietatea și „respectul” de care se bucura în zonă (a făcut obiectul mai multor dosare penale pe linie de violență), fiind cel care coordonează introducerea ilegală a țigărilor în țară, transportul acestora la locurile de depozitare și valorificarea către clienți, stabilind modul, locul (prin punctul vamal) data și intervalul orar în care se efectua introducerea țigaretelor în țară.

Cu titlu de exemplu a se vedea convorbirea din ziua de 30 august 2011, la ora 18:53:11, când D.A.C. aflat în zona de emisie - EXTRAVILANUL LOC. NICOLINT JUD. CARAS-SEVERIN, CARAS-SEVERTN, RACASDIA - ia legătura cu C.G. - prepaid pentru a-l anunța ca este pregătit sa plece după țigări: C.G.: Da.

D.A.C.: Am ieșit G.. C.G. G.: Da? D.A.C.: Da. C.G. G.: Ai de pu. mea, cât îi ceasul? D.A.C.: îi șapte fără opt minute. C.G. G.: Bun, ia alea și scoate-Ie acolo și vin încolo, da? D.A.C.: Bine. Hai ceau.

Totodată, în ziua de 30 august 2011, la ora 19:02:48, inculpatul D.A.C. aflat în zona de emisie - EXTRAVILANUL LOC. NICOLINT JUD. CARAS-SEVERIN, CARAS-SEVERIN, RACASDIA - este contactat de inculpatul C.G. - prepaid.

D.A.C.: Da. G. C.G.: Hei. D.A.C.: Da.

G. C.G.: Vezi închide acolo, lasă alea acolo, ia cheile, lasă actele acolo ia numai cheile la tine și așteaptă că vine L. și cu T. LA și te ia și te duce la.. D.A.C.: Aha, aha! G. C.G.: Bine? Hai ceau. Și iei alea Ia Oravița. D.A.C.: Da, da, le iau. G. C.G.: Ceau. D.A.C.: Ceau.

Tot astfel, este relevant aspectul că în ziua de 30 august 2011, la ora 21:25:00, inculpatul D.A.C. aflat în zona de emisie - EXTRAVILANUL LOC. NICOLINT NR. JUD. CARAS-SEVERIN;CARAS-SEVERIN, RACASDIA - este contactat de inculpatul C.G. - prepaid. D.A.C.: Da. G. C.G.: Ce faci?

D.A.C.: Acuma cobor între vame.

G. C.G.: Na bun. Haida. Auzi, vrei să vin eu între vame să .. de Ia români? D.A.C.: Nu, nu cred că comentează ăla. G. C.G.: Na bun. Haida. D.A.C.: Haida, ceau.

În ziua de 01 septembrie 2011, la ora 18:57:50, inculpatul D.A.C. aflat în zona de emisie - EXTRAVILANUL LOC. NICOLINT JUD. CARAS-SEVERIN, CARAS-SEVERIN. RACASDIA - este contactat de G. C.G. - identificat. D.A.C.: Da. G. C.G.: Bâ! D.A.C.: Ha?

G. C.G.: Vezi că pregătești 10 euro să-i dai Iu' BATA. D.A.C.: Aha! G. C.G.: Ai auzit? D.A.C.: Aha!

G. C.G.: Deci îi dai direct, îi spui., bine? îi spui: „am aicia pregătit la polițai pentru voi.”

D.A.C.: Aha! G. C.G.: Bine?

D.A.C.: Bine, bine.

G. C.G.: Deci să schimbi și să iei 10 euro neapărat. Bun? Și un pachet de Marlboro. I lai ceau.

D.A.C.: Auzi!

G. C.G.: Da.

D.A.C.: îi dau Iui sau Iu' polițai? G. C.G.: La polițai mă,

acolo mă.

D.A.C.: Bine. Ceau.

Ulterior, după realizarea actului de contrabandă propriu-zis același inculpat C.G. era cel care coordona valorificarea țigărilor de contrabandă, atât, prin contactarea clienților si stabilirea prețului cât și prin asigurarea securității transportului până la locul de întâlnire cu clientul, fiind semnificativ că în ziua de 01 septembrie 2011, la ora 23:24:33, inculpatul D.A.C. aflat în zona de emisie - ORAVTTA CARAS SEVERIN ,CARAS-SEVERIN, ORAVITA - ia legătura cu inculpatul C.G. - neidentificat. D.A.C.: G.. G. C.G.: Hm?

D.A.C.: Rămân la tine la bar? G. C.G.: Nu bă, așteaptă.. D.A.C.: Cu cine ești?

G. C.G.: Cu C.. Auzi, așteaptă să vină, așteaptă să vină L.. D.A.C.: Să vină L.?

G. C.G.: I le dai.. așteaptă până vine și i le dai ci, că trebuie să vină și ea. e în spate, bine? Așteapt-o la bar.

D.A.C.: Bine atuncia. Hai.

G. C.G.: Hai ceau.

În ziua de 02 septembrie 2011. la ora 15:09:49. D.A.C. aflat 3h zona de emisie ORAVITA CARAS SEVERIN, CARAS-SEVERIN, ORAVITA ia legătura cu M. (prepaid).

M.: Da.

D.A.C.: Ce faci M.e? M.: Ce să fac uite îs la gara. D.A.C.: îți trebe ceva? M.: Ce ai adus?

D.A.C.: FASTUM GEL. M.: Vin imediat numa am câta treabă bun? D.A.C.: Bun atunci mă suni pe mine M.e și să ne întâlnim.

M.: Bun, bun.

D.A.C.: Bine M.e hai și la preț bun frate.

M.: Cât îi..

D.A.C.: Bine hai mă suni și vorbim.

M.: Hai bun.

D.A.C.: Haide ceau.

Înalta Curte are în vedere că gruparea infracțională a acționat pe tip ierarhic și din structura ei mai făcea parte și recurenta inculpată J.L.E. (concubina inculpatului C.G.), fiind cea mai apropiata de acest lider, ce avea ca sarcini în grup activitatea propriu-zisă de contrabandă, respectiv achiziționare, introducerea în mod repetat a țigărilor în țară, transportul și participarea la distribuirea acestora.

În acest sens, sunt semnificative cele declarate de sus-numita recurentă inculpată: „..începând cu luna august 2011 împreună cu G. am hotărât să începem să aducem și noi țigări netimbrate de la sârbi pentru a le vinde în tară.

Precizez faptul că de aceste activități ilicite mă ocupam mai mult eu, G. a venit doar de câteva ori cu mine în republica Sârbia pentru a introduce țigări în țară.

De regulă achiziționam țigările din localitatea Călugăra - Republica Sârbia dintr-un magazin alimentar sau de la diferite persoane particulare, cetățeni sârbi. Când mă deplasam în republica Serbia eram însoțită de doi tineri din anturajul lui G. pe nume N.F. iar pe cel de-al doilea .. era poreclit L. la un singur transport reușeam să introduc în țară între cincisprezece și patruzeci de cartușe. Aceste cantități le introduceam în țară numai prin P.C.T.F. Naidăș, ..”.

Or, cele declarate de sus-numita J.L.E. se coroborează cu notele de redare a convorbirilor purtate de membri grupului pe perioada monitorizata și cu titlu informativ este următoarea convorbire care atesta atât faptul ca aceasta are ca sarcina distribuirea țigărilor, dar si faptul ca acționează conform dispozițiilor liderului sus-menționat.

Astfel, în ziua de 06 octombrie 2011, la ora 16:47:58, inculpatul C.G. aflat în zona de emisie - ORAVITA CARAS SEVERIN, CARAS-SEVERIN.ORAVITA - ia legătura cu un interlocutor - prepaid. interlocutor: Da. C.G.: Ai ajuns? interlocutor: Da.

C.G.: Unde-i L.? interlocutor: E aicia lângă mine.

C.G.: Păi și ce nu răspunde la telefon? interlocutor: Le scoate din .. are treabă. Vrei să vorbești cu ea? C.G.: la dă-mi-o câta, dă-mi-o. L.: Da

C.G.: Tu nu auzi telefonul? L.: Păi dar am treabă!

C.G.: Păi da. ai treabă, dar te sun ca să-ți spun ce ai de făcut, nu? L.: Zii!

C.G.: Te duci la complex să-i dai Iu aia. Iu*.. roșcata aia. Iu' baba aia care are amant tânăr.. L.: Așa.

C.G.: Zece. Iu1 ZGRIB1 zece și Iu1 ailaltă 15 și 10 vezi tu cui mai.. L.: Bun. Hai

Concomitent, aceeași recurentă inculpată J.L.E. a sprijinit activitatea grupului prin anunțarea liderului acestuia cu privire la momentele când „se lucră” în punctul de frontieră, respectiv atunci când se obține acceptul reprezentanților autorităților pentru introducerea ilegală de țigări în țară, fără plata taxelor aferente.

Astfel, în ziua de 01 iulie 2011, la ora 19:11:08, recurenta inculpată J.L.E., aflată în zona de emisie EXTRAVILANUL LOC. NICOLINȚ, JUD. CARAȘ-SEVERIN, RÂCĂȘDIA ia legătura cu inculpatul C.G. .. C.G.: Da!

J.L.E.: îs buni ăștia iară. M-auzi? C.G.: Da mă. te aud. dar eu știu. Hai vino încoace! J.L.E.: îi bun. bun. deseară.

Înalta Curte mai reține că, inculpatul intimat N.F.D. a acționat în cadrul grupului condus de inculpatul recurent C.G., desfășurând activități numai la ordinul acestuia și avea ca sarcini deplasarea în Serbia împreună cu inculpata recurentă J.L.E., care nu deținea permis de conducere, și a sprijinirii acesteia în introducerea ilegală a țigărilor în țară. (a se vedea cu titlu de exemplu convorbirea dintre numitul N.F.D. și C.G. din data de 09 iunie 2011, ora 20:15:06: „ .. N.F.D.: Am vorbit cu L., am zis să lăsăm pe mâine că-i târziu acuma mă. ..C.G.: Cum dracu să fie târziu?”.

Cu referire la convorbirile care ilustrează încercarea de introducere efectiva a țigărilor prin punctul vamal se reține că, în ziua de 01 iulie 2011, la ora 19:06:35, inculpatul recurent C.G., aflat în zona de emisie EXTRAVILANUL LOC. NICOLINȚ, JUD. CARAȘ-SEVERIN, RĂCĂȘDIA, ia legătura cu inculpatul N.F. (Prepaid; Conectare: Jun 10 2011 12:00AM; Data actualizării: 04/07/2011.

F.: Da!

C.G.: F.E!

F.: Hă!

C.G.: Dar cine intră la sârbi? BATA?

F.: Nu, im, nu, nu. Intră ăia doi, M. cu..

C.G.: Aha, bun.

F.: Ăia buni.

C.G.: Da. Hai ciao!

F.: Ciao!

Aspectele relatate sunt recunoscute si de inculpatul N.F.D. in declarația dată în faza de urmărire penală: „în vara anului 2011 în lunile iunie-iulie, împreună cu J.L. din Oravița am fost de mai multe ori în Serbia de unde am achiziționat și introdus în țară diferite cantități de țigări de contrabandă.

La fiecare transport introduceam în România aproximativ 10-15 cartușe ele țigări de obicei, marca F. De cele mai multe ori țigările le ascundeam în bagaje, în cutii de napolitane și în diferite locuri din autoturism. De regulă mergeam după țigări în Serbia cu autoturismul numitei J.L. marca Daewoo Espero de culoare verde. După ce treceam frontiera prin punctul Naidăș. Pentru faptul că o însoțeam numita J.L. mă plătea cu sume cuprinse între 70-100 de Ici, sau cu un cartuș de țigări.

De multe ori o ajutam pe J.L. la distribuirea țigărilor aduse din Serbia fapt pentru care mai primeam de la aceasta sume între 20-30 de lei. De obicei aceste țigări le dădeam la distribuitori stradali din zona gării Oravița și la Reșița, la vânzători stradali din piața Reșița Sud.

Declar că am fost în Serbia cu numita J.L. de aproximativ 30 de ori, în cursul anului 2011.

Cu referire la inculpatul recurent D.A., Înalta Curte reține că acesta a acționat la ordinul inculpatului recurent C.G. prin introducerea repetată de țigări în țară, fără declararea lor la organele vamale, și avea ca sarcini:

- păstrarea contactului cu segmentul sârb al grupării care furnizează țigări;

- organizarea și participarea directă la actele de introducere ilegală, a țigărilor în țară prin punctul de trecere a frontierei Naidăș.

Astfel, în ziua de 01 septembrie 2011, la ora 21:28:42, inculpatul recurent D.A.C. aflat în zona de emisie -EXTRAVILANUL LOC. NICOLINT JUD. CARAS-SEVERIN, CARAS-SEVERIN, RACASDIA - este contactat de inculpatul C.G. - neidentificat. D.A.C.: Da. G. C.G.: Ce faci?

D.A.C.: Uite aicia în vamă la sârbi, acuma aștept să văd. G. C.G.: Da? D.A.C.: Da. G. C.G.: îi nasol?

D.A.C.: Nu știu acuma aștept să văd. mi-s la vamat. G. C.G.: în fine. vezi tu. te orientezi. Lasă pe vreunul cu motorul în față sau vezi tu. D.A.C.: Nu-i nimeni, numai eu mi-s cu motorul aici. G. C.G.: Na bine. I hai ne auzim, mă suni dacă c ceva. Ceau. D.A.C.: Bine, te sun. Hai.

Totodată, în ziua de 01 septembrie 2011. la ora 21:47:08. inculpatul recurent D.A.C. aflat în zona de emisie - EXTRAVILANUL LOC. NICOLINT JUD. CARAS-SEVERIN, CARAS-SEVERIN, RACASDIA - ia legătura cu inculpatul recurent C.G. - neidentificat. G. C.G.: Da.

D.A.C.: Haida că am ieșit de 10 minute.

G. C.G.: Da așteaptă că iese a mea ca să nu mai fac eu două drumuri că iese a mea imediat. Bine?

D.A.C.: Bine. bine G.. G. C.G.: Ceau. Tot astfel, este relevant că în ziua de 01 septembrie 2011. la ora 22:38:28. inculpatul recurent D.A.C. aflat în zona de emisie - EXTRAVILANUL LOC. NICOLINT JUD. CARAS-SEVERIN, CARAS-SEVERIN, RACASDIA - este contactat de inculpatul recurent C.G. - neidentificat. D.A.C.: Da. G. C.G.: Ce faci?

D.A.C.: Stau aicia la bar.

G. C.G.: Bă. dacă nu vrei să stai până vine alea ia pe cineva de acolo. Nu e nimeni pe acolo?

D.A.C.: Păi da.. ba îi. G. C.G.: Cine?

D.A.C.: îi și C. aici. dar cică îs ăștia pe drum. G. C.G.: A, păi nu atuncia, lasă până vine a mea și după aia, știi? D.A.C.: îhm!

G. C.G.: Și dacă e să plece și știe C. că o plecat spune-i Iu' C. să te ieie și pe tine. bun?

D.A.C.: îhm!

G. C.G.: Dacă nu așteaptă până vine a mea că nici a mea nu pleacă până vin eu acolo.

D.A.C.: Bine. bine G., atunci bun. G. C.G.: Na ceau.

Concomitent, susnumitul inculpat recurent D.A.C. se ocupa și de distribuția, cu acordul prealabil al liderului, inculpatul C.G. a țigărilor pe „piața neagră” din Oravița dar și din Reșița (fiind semnificativă în acest sens declarația martorului D.I.).

În acest sens, în ziua de 05 septembrie 2011, la ora 18:23:20, inculpatul recurent D.A.C. aflat în zona de emisie -ORAVTTA CARAS SEVERIN, CARAS-SEVERIN, ORAVTTA - ia legătura cu inculpatul recurent C.G. - neidentificat. G. C.G.: Ia zii!

D.A.C.: G., am găsit să dau alea, le dau? G. C.G.: Cu cât? D.A.C.: Șase. G. C.G.: 60? D.A.C.: Da. G. C.G.: Dă-le.

D.A.C.: Bine, Iu' Z..

G. C.G.: Bun, dă-le și ține banii latine și.. te duci. te duci după.. mai târziu, te duci o dată cu mine când ajung eu de fapt. D.A.C.: Aha! G. C.G.: Bine?

D.A.C.: Bine, bine. G. C.G.: Vezi să nu te duci pe la aparate că te-am spart! D.A.C.: Bă, cum să mă duc cu banii la aparate? G. C.G.: Hai ceau. D.A.C.: Ceau.

Înalta Curte mai are în vedere că recurentul inculpat, retractând ulterior această cale de atac, L.B.I., a acționat de asemenea în cadrul grupului condus de C.G., desfășurând activități numai la ordinul acestuia și avea ca sarcini deplasarea în Serbia împreună cu inculpata recurentă J.L.E., și sprijinirea acesteia în introducerea ilegală a țigărilor în țară.

În același punct de analiză, Înalta Curte are în vedere că recurentul inculpat Z.F. avea sarcina valorificării țigărilor de contrabanda pe piața neagra de pe raza județului Caras - Severin, care erau achiziționate de la membrii grupului, inculpații recurenți D.A. si J.L.

Astfel, în ziua de 06 septembrie 2011, la ora 20:47:50, inculpatul recurent D.A.C. aflat în zona de emisie - ORAVTTA CARAS SEVERIN, CARAS-SEVERIN, ORAVITA - ia legătura cu inculpatul recurent

Z.F. - prepaid.

Z.: Da.

D.: Z.?

Z.: Da.

D.: îți trebuie 40?

Z.: Nu, nu. nu.

D. - Nu-ți trebuie, hm. Nu. nu?

Z.: Bun arunci. Hai.

D.: Ceau.

Or, notele de redare a convorbirilor purtate in cauza de membri grupului se coroborează cu declarările inculpatului recurent nominalizat Z.F.: „arăt că în general tranzacționalii între două și nouă cartușe, însă îmi amintesc că odată am cumpărat între 15-20 cartușe însă nu mai știu de la cine anume. Nu cumpăram țigări în cantități mari și în general cei care doreau să vândă țigările sârbești mă căutau pe mine și nu căutam eu distribuitorii.”

În consecință, pornind de la mijloacele de probă administrate în cauză a fost identificat modul de lucru al membrilor grupului infracțional ce avea un segment sârbesc și ca scop aprovizionarea cu țigări care provenea de la furnizori de țigări timbrate din Serbia, întrucât prețul țigărilor distribuite legal în această țară este mai mic decât în România.

Astfel, inculpatul recurent C.G., om de afaceri din Oravița, județul Caraș-Severin, a finanțat și organizat activitatea grupului, fiind cel care stabilea cantitățile și sortimentele de țigări ce urmau a fi traficate, asigura introducerea acestora în țară cu acordul autorităților din cele două puncte de frontieră, românesc și sârbesc si organiza (stabilind cantitatea si prețul) livrarea către beneficiari.

La cererea recurentului inculpat C., inculpata recurentă J.L., se deplasa în Serbia însoțită de alți doi membri ai grupului, respectiv, inculpații N.F. și L.B. cu un autoturism marca R.L. de culoare verde sau cu un autoturism marca M. de culoare roșie înmatriculat în Caras Severin.

Ambele autoturisme in fapt au fost achiziționate de inculpatul recurent C. de la diferite persoane însă acesta a evitat sa le înscrie pe numele sau.

În Serbia se achiziționau țigări din localitatea Călugăra, dintr-un magazin alimentar sau de la diferite persoane particulare, cetățeni sârbi, iar uneori cumpărau țigări de la diferiți cetățeni romani care le aduceau din Serbia și le vindeau la barul situat in apropiere de vamă, peste drum de barieră.

Țigările sârbești erau apoi introduse in tara de cei trei inculpați nominalizați cu autoturismele menționate, prin punctul de frontiera Naidas, fiind de regulă, ascunse sub scaunele din față sau în compartimentul roții de rezervă dar si in locuri special amenajate. La un singur transport membri grupului reușeau să introducă în țară între cincisprezece și patruzeci de cartușe.

În alte situați țigările erau achiziționate în Serbia și introduse în țară, tot la cererea recurentului inculpat C. de către inculpatul recurent D.A.C. care se deplasa cu motocicleta, proprietatea sa. În aceasta situație cantitatea de țigări introdusă ilegal în țară era mai mica întrucât posibilitățile de ascundere erau mai reduse.

Țigările astfel introduse nu erau depozitate, ci din masuri de protecție erau rapid distribuite către membri grupului care aveau sarcina de valorificare a țigărilor numiții F.D., B.T., S.I., Z.F.

În susținerea celor de mai sus sunt relevante aspecte rezultate din interceptările convorbirilor telefonice autorizate în cauză ce atestă frecventa desfășurării activităților de introducere a țigărilor in tara (coroborate de altfel cu declarațiile martorilor și ale inculpaților date în faza de urmărire penală) și în acest sens, în data de 04 iunie 2011 recurenta inculpată J.L.E. s-a deplasat împreună cu intimatul N.F.D. în Serbia pentru achiziționarea de țigări, fiind avertizați să stea ascunși deoarece este poliția in zonă.

Astfel, la ora 20:54:57, recurenta inculpată J.L.E., este contactată de un interlocutor.

INTERLOCUTOR: Să nu ieșiți afară!

L.: Păi?

INTERLOCUTOR: îi Garda, îs aici. L.: Unde?

INTERLOCUTOR: Toți aici la inter..unde..aici, chiar, chiar cum dai lângă biserică la colț

L.: Băi dă-i dracu!

INTERLOCUTOR: Da, pe cuvântu meu. Să nu ieșiți! Că și noi ne-am băgat aici la magazine.

Ulterior, la data de 09 iunie 2011 la ora 20:15:07, inculpatul N.F.D. este contactat de recurentul inculpat C.G. (J.L.);

C.G.: Mergem și noi până acolo. N.F.D.: Păi da îi târziu bă.

N.F.D.: Am vorbit cu L., am zis să lăsăm pe mâine că-i târziu acuma mă.

C.G.: Cu a mea mă. N.F.D.: Cu a ta? C.G.: Păi da. N.F.D.: Păi bun, hai că..

Totodată, în data de 24 august 2011, inculpatul recurent D.A.C. a introdus in țară 11 cartușe cu țigări pentru inculpatul C.G. și, în aceeași zi, din dispoziția inculpatului C.G., acesta se deplasează a doua oară în Serbia unde îl așteaptă recurenta inculpată J.L.E., unde a preluat o nouă cantitate de țigări în scopul introducerii ilicite în țară, dar la vamă are unele probleme despre care îl anunță pe liderul grupării inculpatul C.G. care îi spune sa rămână în zona liberă să-l aștepte deoarece vine personal ca să îl ia de acolo și «.. să pună într-o pungă alea care le-a lăsat acolo».

La ora 20:42:36, recurentul inculpat D.A.C. este sunat de un interlocutor (identificat ca fiind inculpatul C.G.).

interlocutor: Câte.. 11 bucăți? D.A.C. : Da.

interlocutor: Bun, ia asta și du-te acolo sus că te așteaptă L. acolo. Hai. D.A.C. : La.. sa mă duc iară? interlocutor: Da mă, păi dar cum? S-a schimbat acuma, nu? Du-te! La ora 21:28:16, D.A.C. este sunat de un (identificat ca fiind C.G.).

D.A.C.: Uite l-am încărcat, acuma aștept să cobor. interlocutor: Na bine, hai sună-mă când ești sus.

La ora 21:45:51, D.A.C. este sunat de un interlocutor (identificat ca fiind C.G.).

D.A.C.: Auzi, că.. cică caută rău ăștia. interlocutor: Cine?

D.A.C.: Românii, cică i-o desfăcut Iu1 unu un motor. interlocutor: Stai acolo între, știi, că vin eu până acolo. Hai. D.A.C.: Atunci bun, hai că stau între vame.

În același sens, și la ora 21:59:35, inculpatul recurent D.A.C. este sunat de numitul „G.” (identificat ca fiind inculpatul C.G.).

G.: Am ieșit. M-o pus să rup două pachete că am fost de două ori. G.: Dar cine nu te-o lăsat?

D.A.C.: Păi nu că T., ăla prostul o zis că: „domne că..”

G.: Ăla-i prost, nu te mai lua după ăla că-ți face frică. Așteaptă-mă sus acolo că vin, vin după tine.

D.A.C.: Haida G. că te aștept aicia sus.

G.: Alea unde le-ai lăsat, acolo?

D.A.C.: Da, alea-s înăuntru.

G.: Na bine, hai așteaptă-mă acolo, scoate-Ie că vin imediat, hai.

Ulterior, la data de 30 august 2011, inculpatul recurent D.A.C. a introdus de doua ori in tara, țigări pentru inculpatul C.G., care-l coordonează prin telefon în legătură cu activitățile pe care trebuie sa le desfășoare, iar în aceasta acțiune sunt implicate inculpata J.L.E. si T. (identificata ca fiind D.T.) și în acest sens la ora 18:53:11, inculpatul recurent D.A.C. ia legătura cu inculpatul C.G.

D.A.C.: Am ieșit G.. C.G. G.: Bun, ia alea și scoate-le acolo și vin încolo, da?

Concomitent, la aceeași data, la ora 19:02:48, recurentul inculpat D.A.C. este contactat de inculpatul C.G.

G. C.G.: Vezi închide acolo, lasă alea acolo, ia cheile, lasă actele acolo ia numai cheile la tine și așteaptă că vine L. și cu T. și te ia și te duce la..

D.A.C.: Aha, aha!

G. C.G.: Bine? Hai ceau. Și iei alea Ia Oravița.

D.A.C.: Da, da, le iau.

La ora 21:25:00, D.A.C. este contactat de G. C.G. - prepaid.

D.A.C.: Acuma cobor între vame. G. C.G.: Na bun. Haida. Auzi, vrei să vin eu între vame să .. de la români?

D.A.C.: Nu, nu cred că comentează ăla.

Pe de altă parte, la data de 01 septembrie 2011, inculpatul recurent D.A.C., a introdus din nou țigări din Serbia, pentru inculpatul C.G., care i-a transmis prin telefon ca sa schimbe si sa pregătească 10 euro, pe care sa-i dea direct vameșului sârb B.; iar după ce a intrat in tara, recurentul inculpat D.A.C. îl anunța pe inculpatul C.G., care-i spune sa stea acolo sa o aștepte pe „a Iui” (J.L.E.), deoarece trebuie sa intre si ea in tara si sa-i dea ei țigările, fiind astfel semnificativă convorbirea telefonică a celor doi inculpate interceptată la ora 18:57:50.

G. C.G.: Vezi că pregătești 10 euro să-i dai Iu' B.

G. C.G.: Deci îi dai direct, îi spui., bine? Ii spui: „am aicia pregătit la polițai pentru voi.”

D.A.C.: îi dau lui sau Iu' polițai? La ora 21:28:42, D.A.C. este contactat de G. C.G.

D.A.C.: Uite aicia în vamă la sârbi, acuma aștept să văd.

G. C.G.: în fine, vezi tu, te orientezi. Lasă pe vreunul cu motorul în față sau vezi tu.

D.A.C.: Nu-i nimeni, numai eu mi-s cu motorul aici.

G. C.G.: Na bine. Hai ne auzim, mă suni dacă e ceva. Ceau.

În continuare, la ora 21:47:08, inculpatul recurent D.A.C. ia legătura cu inculpatul C.G.:

G. C.G.: Da.

D.A.C.: Haida că am ieșit de 10 minute.

G. C.G.: Da așteaptă că iese a mea ca să nu mai fac eu două drumuri că iese a mea imediat. Bine?

În ziua ce a succedat, la data de 02 septembrie 2011, inculpatul recurent D.A.C., a discutat cu o persoana M. pentru a-i vinde „Fastum gel” (țigări FAST) la preț bun, și ulterior se deplasează din nou la sârbi după țigări pentru recurentul inculpat C.G., iar după ce le introduce in tara, inculpatul C.G. ii spune sa ia o mașina de ocazie si sa vina cu țigările la el și, deși recurentul inculpat D., ii anunța ca a încercat la mai multe mașini, dar nimeni nu vrea sa-l ia, de frica unor controale pe drum, inculpatul C.G. ii dispune sa ascundă țigările pe undeva si sa vina cu o ocazie, urmând ca mai târziu să meargă el ca sa le ia.

Astfel, la ora 15:09:49, recurentul inculpat D.A.C. ia legătura cu M. (posibil C.M.)

D.A.C.: îți trebe ceva? M.: Ce ai adus?

D.A.C.: FASTUM GEL. M.: Vin imediat numa am

câta treabă bun?; iar la ora 20:28:19, același recurent inculpat D.A.

Cătălin ia legătura cu inculpatul C.G..

C.: Da.

D.A.C.: G. acuma am ieșit pe tura asta seară.

C.: Ai ieșit?

D.A.C.: Da acuma.

C.: Na bun. Bagă alea acolo.

D.A.C.: Ăhă. Fac treaba tot, nu? C.: Da și hai cu cineva cunoscut încoace, bine? Să le iei și vii încoa.

Totodată, la această dată, la ora 20:47:47, recurentul inculpat D.A.C. ia legătura cu inculpatul C.G.

D.A.C.: Auzi nu., frate li frică la ăștia la toți să mă ia așa.

C.: Cui i frică, cine?

D.A.C.: Mai multe mașini am întrebat, nu mă ia nima. Că dacă îi control, că dacă..

C.: Bine hai că lasă-le acolo, bagă-le pe acolo pe undeva și vino cu ocazie și merg io mai târziu și le iau.

Ulterior, în data de 04 septembrie 2011, inculpatul C.G. se afla în Serbia împreuna cu recurentul inculpat D.A.C. după țigări, primul fiind cu mașina si secundul cu un scuter și este folosit și ca sa supravegheze vama sârba și să-l anunțe pe inculpatul C. când vămuiește sârbul D. ca sa intre cu mașina la el.

Astfel, la ora 20:53:39, recurentul inculpat D.A.C. este contactat de inculpatul C.G.

D.A.C.: Da.

C.: Mă ia stai, lasă motorul acolo sau vino cu motorul mai sus la butic.. ai auzit?

C.: Să vezi Ia sârbi când vamează D. și să-mi zici să cobor jos. D. nu bubosu, bine?; iar la ora 21:05:34, D.A.C. este contactat de G. C.

C.: Da cine-i la români acolo?

D.A.C.: Ăla de o tras de motor și cu vameșița aia.

C.: Ai de capul meu. Bă?

D.A.C.: Ă!

C.: Așteaptă-mă până ăsta până vin io. Da îi o coadă aici de numa, numa. Hai ceau.

În fine, la data ultim indicată, la ora 21:30:36, recurentul inculpat D.A.C. ia legătura cu inculpatul C.G. G.C.: Da mă.

D.A.C.: îi gunoiul ăla, ăla mă cheamă la vamat.

G.C.: Păi du-te măi acolo mă, du-te. Hai du-te.

D.A.C.: Mă duc. G.C.: Hai du-te.

În data de 05 septembrie 2011, recurentul inculpat D.A.C. este trimis de doua ori de către inculpatul C.G. în Serbia după țigări și se deplasează cu un mijloc auto aparținând inculpatului C. de la care primește cheile, precum si banii cu care sa cumpere țigări, fiind din nou instruit sa treacă pe la vameșul sârb B., căruia sa-i dea 10 euro.

Ulterior, țigările introduse în prima tură sunt lăsate la barul inculpatului C. (B.), iar inculpatul D.A.C. găsește cumpărător pentru ele pe Z.F., Ia prețul de 60 lei/ cartuș si cere permisiunea inculpatului C. sa le vândă, iar acesta fiind de acord si ii spune sa tina banii la el pentru deseară.

În acest sens, la ora 15:57:44, recurentul inculpat D.A.C. este contactat de inculpatul C.G.:

G.C.: Hai că-ți las cheile și banii aicia și te duci încolo, hai. D.A.C.: Hai că vin, hai.

La ora 16:24:48, D.A.C. este contactat de G.C.

G.C.: Și te duci la baba și îi spui să-ți dea și vezi dacă-i B. .. îi ceri și Iu' baba .. sau ce .. ceri 10 euro ca să-i dai Iu' B.; iar la ora 18:09:43, cei doi recurenți inculpați au avut următoarea convorbire.

G.C.: Ai terminat treaba?

D.A.C.: Da, da, îs alea cu mine.

C.G.: A, bravo! Bine. D.A.C.: Unde las?

G.C.: La bar, eu îs plecat, o să ajung într-o oră.

În acest sens, la ora 18:23:20, inculpatul D.A.C. ia legătura cu inculpatul C.G.

D.A.C.: G., am găsit să dau alea, le dau?

G.C.: Cu cât?

D.A.C.: Șase.

G.C.: 60?

D.A.C.: Da.

G.C.: Dă-le.

D.A.C.: Bine, Iu1 Z., iar la ora 21:38:55, inculpatul

D.A.C. ia din nou legătura cu recurentul inculpat C.G.

D.A.C.: O tras de el, alea, s-o uitat pe acolo, o dat cu

lanterna, zii sigur câte țigări ai, nu mă șefule nu am nici o țigare.

C.: Da tu nu ți-ai luat la tine bă nimica, bă?

D.A.C.: Io am coborât deja am trecut de vamă, ceau.

D.A.C.: M-o zis sigur, sigur, cât ai,n-am șefule, o tras de

el, s-o uitat cu lanterna, n-ai, n-ai, n-ai.

C.: Bun hai du-te, du-te, du-te, du-te la români și fă ce ți-am zis și vorbim după aia, hai mă suni de la români.

Înalta Curte mai reține și că, la data de 16 septembrie 2011, recurentul inculpat D.A.C. a introdus în țară doua cartușe cu țigări și la ora 22:24:06, discuta cu un interlocutor.

D.A.C.: Acu am venit de la vamă. M-am schimbat și am ieșit pe afară. Interlocutor: Ai scos ceva?

D.A.C.: Două cartușe. Unul de ăla și unul de Pall Mall, din ăla. îl dau la șase sute LM-ul și ălalalt două sute. Fac vreo opt sute de mii, ce p .. mea? Interlocutor: Aia da. Păi și Iu așa nu-i mai scoți? D.A.C.: Da .. îi scot și lui, dar nu acuma. Mai stau câta.

D.A.C.: Da. Ce-am vrut să zic eu? A făcut ieri C.G. circ în vama, știi?

Interlocutor: Când?

D.A.C.: Ieri. Că s-o dus F. cu motorul lui și o crezut (?) că-l umflă, știi?

Interlocutor: Bă, lasă!

D.A.C.: O vrut să .. o făcut circ pe zi ieri și .. acuma seara mă oprește pe mine, știi? Acte la control și îmi spune, mă ia de o parte: „Bă, că..”

D.A.C.: Spune: „Bă, că nu-i .. io nu-i cunosc pe toți din Oravița care îs. N-am de un' să știu toată Oravița care vine cu motoarele.”

Concomitent, se mai reține că, la data de 06 octombrie 2011, are loc o nouă operațiune de trafic de țigări a grupului infracțional sus-menționat, observându-se cooptarea în activitățile infracționale a unor noi membrii precum și interferența cu membrii altor grupări infracționale care activează în sfera contrabandei cu țigări.

Astfel, la ora 16:35:49, inculpatul recurent C.G. ia legătura cu un interlocutor.

C.G.: Nu te duci până la garaj Ia mine, te rog? interlocutor: Așa și? C.G.: Și să iei pe L. cu mașina aia a mea. interlocutor: S-o iau de acolo?

C.G.: S-o iei pe acolo, să iei mașina, știi, să mergi cu ea până Ia complex să-i Iași .. ceva Iu' cineva acolo.

interlocutor: Aha! Deci să mă duc pe jos, să vin cu aia?; iar la ora 16:47:58, același inculpat ia legătura cu un interlocutor” C.G.: Unde-i L.?

interlocutor: E aicia lângă mine.

C.G.: Păi și ce nu răspunde Ia telefon?

interlocutor: Le scoate din .. are treabă. Vrei să vorbești cu ea?

C.G.: Ia dă-mi-o câta, dă-mi-o.

O.: Da.

C.G.: Tu nu auzi telefonul?

L.: Păi dar am treabă!

C.G.: Păi da, ai treabă, dar te sun ca să-ți spun ce ai de făcut, nu?

L.: Zii!

C.G.: Te duci la complex să-i dai Iu aia, Iu'.. roșcata aia, Iu' baba aia care are amant tânăr..

L.: Așa.

C.G.: Zece, Iu' Z. zece și Iu' ailaltă 15 și 10 vezi tu cui mai..

L.: Bun. Hai.

Totodată, la aceeași dată, la ora 17:10:46, recurentul inculpat C.G. este contactat de aceeași „L.”.

L.: Ești acasă?

C.G.: îhm!

L.: Le-am dat toate.

În consecință, din analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte reține fără nici un dubiu că toți inculpații sus-indicați au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat în scopul introducerii din Serbia în țară de țigări, prin punctele vamale, disimulate în diferite feluri, ascunse în autoturisme, în bagaje sau chiar pe corp.

Gruparea infracțională a fost condusă de inculpatul recurent C.G. care coordona întreaga activitate de introducere ilegală a țigărilor, transportul acestora la locurile de depozitare și valorificarea către clienți.

Ceilalți inculpați, deja nominalizați, aveau ca sarcini achiziționarea de țigări din Serbia, transportul prin punctele vamale și valorificarea lor în România.

Astfel, fiecare dintre inculpații recurenți D.A., L.B. s-au deplasat împreună cu inculpata recurentă J.L., concubina inculpatului C.G., în Serbia și au sprijinit-o pe aceasta în activitatea de introducere ilegală a țigărilor în țară.

Pe de altă parte, inculpatul Z.F. avea ca sarcină valorificarea, împreună cu alte persoane, a țigărilor de contrabandă aduse în țară de ceilalți inculpați.

Cu privire la modalitatea în care s-a desfășurat activitatea infracțională, chiar inculpatul recurent C.G. a recunoscut că începând din anul 2010 s-a deplasat de mai multe ori în Serbia de unde a adus mai multe cantități de țigări pe care le-a valorificat în țară și astfel de preocupări a avut și în vara anului 2011. El a mai susținut că de mai multe ori, când nu avea timp de această activitate, se ocupa concubina lui, recurenta inculpată J.L. și inculpatul N.F. și că în ultima vreme l-a trimis după țigări la sârbi pe inculpatul recurent D.A.C. cu o motocicletă, marca G., care îi aparținea, și care ascundea pe corp 6 cartușe de țigări, iar pe motor mai ascundea încă patru cartușe, iar pentru o tură îl plătea cu suma de 20-30 de lei.

Recurentul inculpat C.G. a mai arătat de asemenea că după ce țigările erau introduse în țară, erau vândute inculpatului intimat Z.F. și altor persoane, toți vânzători stradali.

În același sens, inculpatul N.F. a recunoscut și el că a însoțit-o pe inculpata J.L. în Serbia pentru a o ajuta la transportul țigărilor prin punctele de frontieră și de câteva ori a fost singur, țigările le-a transportat cu un autoturism, iar între vama românească și cea sârbă era așteptat de inculpatul C.G. și a mai susținut că de fiecare dată când s-a deplasat în Serbia, la cumpărarea țigărilor a folosit exclusiv banii inculpaților C.G. și J.L. și nu banii săi personali.

Față de toate cele sus-expuse, Înalta Curte conchide că în mod judicios instanțele de fond și de apel, au statuat că faptele recurentei-inculpate J.L.E. de a constitui cel puțin din luna august 2011 până în noiembrie 2011 un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat pentru a obține foloase materiale injuste prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003. Fapta aceleiași inculpate recurente J.L. care, în perioada august - noiembrie 2011, a introdus în țară, prin punctual vamal Naidăș, în repetate rânduri, în decursul unui an, cantități de țigări a căror valoare în vamă era mai mică de 20.000 lei, prin sustragere de la control vamal, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiuni de contrabandă în modalitatea prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006.

Tot astfel, fapta inculpatei recurente J.L. de a transporta, depozita și valorifica țigări, în perioada august-noiembrie 2011, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă în modalitatea pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În fine, faptele inculpatei recurente J.L. de introducere în repetate rânduri, alături de ceilalți coinculpați, prin punctual vamal Naidăș, în decursul unui an, a unor cantități de țigări a căror valoare în vamă era mai mică de 20.000 lei, prin sustragere de la control vamal si de a transporta, depozita și valorifica țigări, împreună cu ceilalți membri, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă în modalitatea pedepsită de art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006.

În mod judicios s-a mai stabilit că faptele reținute în sarcina inculpatei J.L. se află în concurs real de infracțiuni urmând a se aplica prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

2. Cu referire la motivul secund comun de critică din recursurile declarate de inculpații C.G., D.A.C. și J.L.E. întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., prin care se tinde la reducerea pedepselor rezultante de către doi ani și șase luni închisoare aplicate inculpaților C.G. (cu mențiunea că pentru acesta s-a dispus în baza art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de opt luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 44 din 19 ianuarie 2011 a Judecătoriei Deta și s-a dispus executarea în întregime a respectivei pedepse, ce a fost cumulată cu pedeapsa rezultantă, urmând ca inculpatul nominalizat să execute pedeapsa totală de trei ani și două luni închisoare) și inculpatei J.L.E. și, respectiv, acelei de trei ani închisoare aplicate inculpatului D.A.C.; Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia.

Aceasta, întrucât cuantumurile pedepselor rezultante sus-indicate au fost stabilite corespunzător în raport de criteriile legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatorii; pericolul social generic și concret, sporit al faptelor infracționale comise; precum și datele care circumstanțiază persoana recurentului inculpat C.G., care a beneficiat de aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare de opt luni închisoare și nu a semnificat corespunzător acest beneficiu legal, devenind liderul unei grupări infracționale care a produs un prejudiciu prin introducerea ilegală în țară de țigarete fără plata taxelor legale în perioada mai-noiembrie 2011, în cuantum de 31.770,89 lei.

În mod similar, nu se justifică nicio nouă reducere a pedepselor rezultante pentru care instanța de apel a Curții de Apel Timișoara a dispus deja modalitatea neprivativă a suspendării executărilor sub supraveghere în condițiile art. 86a C. pen. și pe durata unor termene de încercare determinate potrivit dispozițiilor art. 862 C. pen.; așa cum pretind, prin recursurile de față inculpații D.A.C. și J.L.E., întrucât nu sunt elemente care să justifice atari cereri.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G., D.A.C. și J.L.E. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Ia act de declarația de retragere a recursului formulat de inculpatul L.B.I. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 septembrie 2013.