Appeals against convictions for influence trafficking and purchase of influence dismissed, upholding lower court sentences

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 183 din 5 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus condamnarea inculpatului A.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 republicată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de 24 de ore din 7 septembrie 2010 și perioada arestării preventive cu începere de la 23 septembrie 2010 la 22 octombrie 2010.

A condamnat pe inculpata C.L. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată, în referire la art. 257 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 C. pen. și art. 86 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit pedepsei principale.

În baza art. 833 C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere.

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele acestuia de existență.

A stabilit ca organ de supraveghere, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.

În baza art. 864 C. pen. a atras atenția inculpatei asupra consecințelor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reținerii de 24 ore din 7 septembrie 2010 și perioada arestării preventive cu începere de la 23 septembrie 2010 la 13 ianuarie 2011.

A condamnat pe inculpații H.N. și D.D.I. la câte o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare, fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 republicată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate acestor inculpați pe durata termenului de încercare de 4 ani și 2 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaților pe durata termenului de încercare stabilit pentru executarea pedepsei principale.

A atras atenția inculpaților asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate.

A dedus din pedepsele aplicate acestor inculpați durata reținerii de 24 de ore din data de 7 septembrie 2010.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. în referire la art. 256 alin. (2) C. pen. a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpata C.L. a sumei de 30.000 RON.

A menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța procurorului din data de 3 septembrie 2010 cu privire la bunurile mobile și imobile proprietatea inculpatei C.L. respectiv cota indiviză de ½ din parcela arabilă în suprafață de 5000 mp, înscrisă în cartea funciară a comunei P.I., în baza contractului de vânzare-cumpărare.

În baza dispozițiilor art. 189-art. 191 C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la judecata în fond a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 20/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași au fost trimiși în judecată inculpații: C.L. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată; A.G. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; H.N. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; D.D.I. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, unde s-a început cercetarea judecătorească, iar ulterior, prin sentința penală nr. 581 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis cererea de strămutare formulată de Ministerul Justiției, dosarul fiind trimis Curții de Apel Galați pentru continuarea judecării cauzei.

Analizând probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ, au fost înregistrate Dosarele nr. 112/45/2010, cu termen de judecată pe data de 22 februarie 2010 și nr. 125/45/2010 cu termen de judecată la data de 1 martie 2010, prin care Primăria comunei G., județul Iași, (în calitate de recurent), solicită anularea deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, dată în favoarea SC A.B. SRL Iași, compania de construcții SC M.C. SA Iași și SC V.C. SA București (care au calitatea de intimați). Dosarele au același obiect și aceleași părți.

În acest context, oferindu-și anterior disponibilitatea de a-l sprijini pentru obținerea unei hotărâri favorabile la Curtea de Apel Iași, la data de 19 februarie 2010, avocata C.L. din cadrul Baroului Iași i-a solicitat lui A.G. suma de 15.000 euro, motivând că trebuie să o împartă în mod egal la cei trei judecători ce fac parte din completul de judecată (instanța de recurs) avocata urmând să contacteze magistrații sau legături ale acestora în seara zilei de 21 februarie 2010 pentru a-i cointeresa și influența actul de justiție.

A.G. a convenit împreună cu H.N. (director la SC A.B. SRL) și D.D.I. (director la SC V.C. SA) să furnizeze inițial doar o parte din banii solicitați, respectiv 30.000 RON (suma urmând să fie suportată în mod egal de cele două firme, însă a fost asigurată exclusiv din „rezerva” financiară a firmei SC A.B. SRL.

Pe de alta parte, A.G. l-a convins pe D.D.I. să contribuie financiar cu 15.000 RON (pe care îi va da lui H.N. până la data de 23 februarie 2010) și l-a asigurat că își asumă garanția rezolvării favorabile a procesului încă de la primul termen, raportat la încrederea pe care o are în avocat și influența de care dispune avocata C.L. și prin intermediul soțului C.R., actual pensionar, fost judecător al Curții de Apel Iași, la nivelul completului de judecată.

Întrucât soții C. nu se aflau în legătură apropiată decât cu familia A., pentru a permite acceptarea fără rezervă a sumei de bani de la o terță persoană și pentru a elimina orice suspiciune, H.N. urma să motiveze la predarea banilor către C.L. că returnează un împrumut oferit anterior de aceasta lui A.G.

H.N. și D.D.I. s-au deplasat în seara zilei de 19 februarie 2010 la domiciliul soților C. și au predat banii (avansul de 30.000 RON din totalul de 15.000 euro), iar ulterior H.N. și C.L. i-au confirmat lui A.G. că s-a efectuat predarea-primirea banilor destinați coruperii judecătorilor.

Situația de fapt mai sus menționată, a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, respectiv: procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, coroborate cu declarațiile martorilor A.C., D.N., B.M., R.M., V.I.E., T.C., G.M., C.G., C.N., I.D. și V.G.

Prima instanță a reținut că inculpații au solicitat, în esență, (susținerile inculpaților fiind dezvoltate pe larg în încheierea de dezbateri ce face parte integrantă din prezenta hotărâre) să se constate că nu sunt vinovați pentru săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, la dosarul cauzei neexistând nici o probă din care să rezulte vinovăția acestora.

În acest context, inculpații au considerat că trimiterea lor în judecată s-a făcut exclusiv pe baza unor probe nelegal administrate, respectiv pe baza interceptărilor convorbirilor telefonice, interceptări care nu au nicio bază legală, fiind folosite în cauza de față în mod abuziv.

De asemenea, inculpații au apreciat că procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor înregistrate nu pot fi considerate ca mijloace de probă în condițiile în care dialogurile sunt prezentate secvențial, există pauze nejustificate în aceste convorbiri sau un anumit fond sonor care nu avea ce să caute la locul și momentul respectiv și că, în acest context, în mod nefondat instanța a respins cererea inculpaților de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate, existând suficiente dubii cu privire la corectitudinea înregistrărilor care stau la baza actului de trimitere în judecată a inculpaților.

Astfel, inculpatul A.G. a solicitat instanței să constate că din probele administrate în prezenta cauză nu rezultă să fi săvârșit infracțiunea de cumpărare de influență reținută în sarcina sa, orice dubiu profitându-i acestuia, în baza principiului „in dubio pro reo”.

Inculpata C.L. a solicitat instanței să constate că nu sunt întrunite nici pe latură obiectivă și nici pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, deoarece nu avea cum să influențeze hotărârea judecătorilor de la secția de contencios administrativ și fiscal de la Curtea de Apel Iași, deoarece avea calitatea de avocat stagiar, fiind de asemenea căsătorită cu un magistrat care a lucrat la Curtea de Apel Iași, în prezent fiind pensionar.

Inculpatul D.D.I. a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa, în condițiile în care presupusa infracțiune de cumpărare de influență s-a consumat pe data de 19 februarie 2011, iar banii au fost dați două-trei zile mai târziu.

Inculpatul H.N. a solicitat achitarea sa, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece nici un martor audiat în această cauză nu l-a indicat ca săvârșind nemijlocit fapta dedusă judecății, singurele probe de vinovăție fiind înregistrările convorbirilor telefonice administrate, în mod nelegal, și pe cale de consecință, neputând constitui mijloc de probă în cauză.

În plus, față de aceste motive comune invocate de inculpați în apărare, aceștia au mai solicitat următoarele:

Inculpatul A.G. a solicitat să se constate că modul în care s-a procedat la audierea înregistrărilor și confruntarea acestora cu procesele-verbale de redare, efectuate de către instanța de fond la termenul de judecată din data de 4 octombrie 2011 în camera de consiliu, este nelegal, fiind încălcat principiul publicității ședinței de judecată, invocând nulitatea absolută a acestei încheieri.

Inculpata C.L. în concluziile scrise a solicitat în plus, față de concluziile orale, prezentate în încheierea de dezbateri, să se constate că i s-a încălcat dreptul la apărare pe timpul urmăririi penale, având o perioadă de timp angajat un avocat care nu putea să asigure asistența juridică, respectiv avocatul I.C. care s-a pensionat din funcția de procuror a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași la data de 15 aprilie 2009, parchet echivalent în grad cu Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași.

Inculpații A.G. și D.D.I. au apreciat că, în mod nelegal, li s-a atribuit calitatea de învinuiți în rechizitoriu și care deși nu este de natură să atragă nulitatea actului de sesizare al instanței constituie un element semnificativ pentru modul neglijent în care s-a întocmit rechizitoriul.

Analizând aspectele de procedură penală, invocate de către inculpați în apărare în ceea ce privește legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice și folosirea acestora ca mijloace de probă în prezenta cauză:

A. Referitor la legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice, din actele dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

Inculpatul A.G. a fost interceptat o perioadă de timp, în baza Legii privind siguranța națională nr. 51/1991.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis mandatul din 21 ianuarie 2010 prin care s-a dispus prelungirea mandatului și s-a autorizat S.R.I. să intercepteze și să înregistreze convorbirile telefonice ale numitului A.G. de la data de 26 ianuarie 2010 ora 15:00 până la data de 25 aprilie 2010 ora 15:00.

Cu ocazia acestor interceptări, s-a constatat în timp că inculpatul A.G. intenționează să influențeze o hotărâre ce se va pronunța într-o cauză civilă la Curtea de Apel Iași, folosindu-se de influența inculpatei C.L., pe care aceasta ar fi avut-o pe lângă completul de judecată, folosindu-se în acest scop de ajutorul inculpaților D.D.I. și H.N.

Existând indicii că urmează să se săvârșească o infracțiune de corupție, procurorul, datorită urgenței a hotărât să încuviințeze interceptarea provizorie a convorbirilor telefonice ale inculpaților, a emis ordonanța nr. 20/P/2010 din data de 19 februarie 2010 prin care a dispus interceptarea pe o perioadă de 48 de ore cu începere de la data de 20 februarie 2010 ora 8:00 până la data de 22 februarie 2010 ora 8:00, ordonanță ce a fost ulterior confirmată de către instanța de judecată competentă.

Instanța a apreciat, în raport de această situație de fapt, că interceptările convorbirilor telefonice ale inculpaților ar fost efectuate în mod legal, deoarece:

Convenția Europeană a Drepturilor Omului acceptă ca ingerință în viața privată posibilitatea interceptărilor convorbirilor telefonice dar aceasta să se desfășoare în scopul protejării societății de posibilitatea săvârșirii de infracțiuni, iar această activitate să nu fie exercitată în mod abuziv, ci într-un cadru legal care să asigure respectarea dreptului cetățenilor la viața privată.

În acest context, prima instanță a constatat că inculpatul A.G. nu a fost interceptat în mod abuziv, ci în baza unui cadru legal, respectiv Legea nr. 59/1991 privind siguranța națională.

Mandatul de interceptare precum și prelungirea acestuia au fost date, conform legii, de un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție și se bucură, fiind vorba de o hotărâre judecătorească, de autoritatea de lucru judecat care nu poate fi contestată în nici un mod în prezenta cauză.

De asemenea, a precizat instanța de fond, acest mandat formează convingerea că împotriva inculpatului A.G. existau indicii că ar fi avut în intenție să săvârșească o faptă ce privea siguranța națională. Acest raționament, a menționat instanța, rezultă din faptul că judecătorul care a emis mandatul de interceptare, precum și cel care a dispus prelungirea acestui mandat, au avut în vedere existența acestor indicii, deoarece în caz contrar ar fi respins solicitarea parchetului.

Prima instanță a arătat că existența mandatului de interceptare a convorbirilor telefonice ale inculpatului A.G. precum și prelungirea acestuia formează convingerea că interceptarea convorbirilor telefonice nu s-a făcut într-un mod abuziv ci într-un cadru legal, justificând astfel ingerința în viața privată a inculpatului.

Până la data de 20 februarie 2010, inculpații C.L., D.D.I. și H.N. nu au fost interceptați, interceptarea convorbirilor telefonice ale acestora datorându-se faptului că au sunat sau au fost sunați de către inculpatul A.G. a căror convorbiri telefonice erau interceptate, conform mandatului mai sus menționat.

Constatându-se din convorbirile telefonice purtate de aceștia, existența unor indicii temeinice de săvârșire a unei infracțiuni de corupție, procurorul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 912 pct. 5 C. proc. pen., care prevede că interceptările și înregistrările pot fi folosite și în alte cauze penale dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute în art. 91 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., instanța considerând că este și cazul în speță, procurorul emițând pentru toți inculpații ordonanța de interceptare a convorbirilor telefonice pe 48 de ore nr. 20/P/2010.

În condițiile în care această ordonanță a fost confirmată ulterior de instanța de judecată, s-a constatat că în perioada 20 februarie 2010-22 februarie 2010 inculpații au fost interceptați în mod legal.

B. Referitor la conținutul convorbirilor telefonice purtate de inculpați care au servit ca mijloc de probă și transcrierea acestora, instanța de fond a constatat următoarele:

Inculpații au solicitat în apărare, efectuarea unei expertize a suportului înregistrărilor convorbirilor telefonice pentru a se dovedi autenticitatea acestor convorbiri, apreciind cu ocazia audierii nemijlocite în faza cercetării judecătorești că există întreruperi dese ale convorbirilor, pauze nejustificate sau un zgomot de fond care nu ar trebui să apară în situația dată.

Instanța a arătat că a respins această probă ca neutilă cauzei, din următoarele considerente:

a) Prin încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2010 instanța a respins cererile formulate de inculpați, privind desecretizarea mandatului de interceptare dat în baza legii siguranței naționale, precum și cererile inculpaților de efectuare a unei expertize care să determine autenticitatea înregistrărilor audio de pe suporții optici CD înaintați la dosarul cauzei ce au făcut obiectul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice folosite ca mijloc de probă în cauză. S-a ținut seama că, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 581 din 14 aprilie 2011, s-a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de Ministerul Justiției, instanța supremă dispunând strămutarea cauzei la Curtea de Apel Galați și menținea actelor efectuate la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei, apreciindu-se că cererea inculpaților apare ca nefondată, întrucât Curtea de Apel Iași s-a pronunțat cu privire la aceste probe și pe cale de consecință, această încheiere prin care s-au respins probele solicitate de inculpați, s-a considerat că a căpătat autoritate de lucru judecat.

b) În prezent, sistemul de interceptare a convorbirilor telefonice folosit de S.R.I. este un sistem integrat în care factorul uman are o contribuție mult limitată, interceptările convorbirilor telefonice și stocarea acestora efectuându-se în mod automat, fără nici o influență umană. Singurul loc, pe lanțul interceptării convorbirilor telefonice, stocarea acestora și transcrierea de pe mijlocul de stocare (în situația acestei cauze mijlocul de stocare a fost un hard disc) în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, în care factorul uman intervine, în mod decisiv, este momentul în care se efectuează transcrierea acestor convorbiri de pe mijlocul de stocare. De aceea, instanța a aprobat cererea inculpaților de audiere nemijlocită a convorbirilor telefonice ce au fost folosite în această cauză ca mijloc de probă și confruntarea acestora cu transcrierea acestor convorbiri. Cu această ocazie, s-a arătat că instanța nu a constatat nici o neconcordanță între conținutul audierii și conținutul transcrierii acesteia pentru a justifica o bănuială legitimă că acest conținut a fost alterat și pe cale de consecință s-ar impune efectuarea unei expertize de specialitate. Pauzele invocate de inculpați din convorbirile telefonice audiate în mod nemijlocit s-au apreciat ca fiind normale și specifice unei convorbiri telefonice în care interlocutorul nu răspunde imediat, având nevoie de un timp de gândire pentru a răspunde.

c) Instanța a apreciat că, pentru a se admite o expertiză audio de specialitate a suportului înregistrărilor convorbirilor telefonice, este necesar ca din actele dosarului sau din probele depuse de inculpați în apărare pe timpul procesului penal, să rezulte indicii temeinice că o persoană care lucrează fie în cadrul S.R.I., fie în cadrul organelor de urmărire penală, să aibă un interes personal prin care să urmărească să denatureze prin alterarea convorbirilor telefonice aflarea adevărului și trimiterea în judecată a inculpaților în mod nejustificat, ceea ce s-a considerat că nu este cazul în speță, context în care, instanța a apreciat că, în lipsa unor astfel de elemente, a admite în mod automat și fără nici o justificare sau bănuială legitimă efectuarea unei expertize audio, apare ca fiind netemeinică.

d) Legat de modul în care instanța a administrat această probă, respectiv audierea convorbirilor telefonice în Camera de consiliu, audiere pe care unul din apărătorii inculpatului A.G. a apreciat-o ca fiind nelegală, deoarece s-a încălcat principiul publicității ședinței de judecată, instanța a precizat următoarele:

- În acest mod de audiere a convorbirilor telefonice în Camera de Consiliu în prezența doar a inculpaților, a apărătorilor acestora și a procurorului s-a asigurat dreptul inculpaților la respectarea vieții private prevăzute de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că alte persoane care ar fi fost prezente în sală, datorită publicității ședinței de judecată, nu au avut acces la conținutul acestor interceptări.

- Dacă s-ar avea în vedere această apărare a apărătorului ales, s-ar ajunge la concluzia că o probă admisă de instanță la cererea inculpaților în apărare, datorită modului în care a fost administrată, nu ar fi luată în considerare, fiind nulă de drept, situație care nu a fost îmbrățișată nici de inculpați și nici de apărătorii acestora.

Ținând cont de toate aceste considerente, instanța a apreciat că, conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpaților și procesele-verbale de redare ale acestora, sunt legale și nu există nici un motiv pentru a se admite o expertiză de specialitate.

Față de cele menționate, constatând că interceptările convorbirilor telefonice efectuate în această cauză sunt legale, instanța a avut în vedere procesele-verbale de transcriere a acestor convorbiri ca mijloace de probă, cu excepția convorbirii din data de 20 februarie 2010 între inculpata C.L. și inculpatul A.G., deoarece această convorbire nu a fost audiată nemijlocit de instanță, nefiind găsită pe suportul tehnic înaintat instanței în care se aflau înregistrările convorbirilor telefonice folosite în această cauză.

De asemenea, la stabilirea vinovăției inculpaților instanța a avut în vedere nu numai procesele-verbale ale convorbirilor telefonice purtate de aceștia, ci și alte probe care s-au administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: declarațiile martorilor R.M., T.C., A.C., V.I.E., C.N., D.N., B.M., G.M., C.G., I.D. și V.G., date atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești.

Inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor, solicitând instanței să se constate că nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, susținând în esență următoarele:

Inculpata C.L. a confirmat primirea sumei de 30.000 RON la domiciliul ei, aproximativ la jumătatea lunii februarie 2010, dar aceasta ar fi reprezentat un împrumut acordat de A.G., sumă de bani necesară pentru efectuarea unor investigații medicale complete pentru soțul ei, C.R.

Inculpatul H.N. a confirmat că, în cursul lunii februarie 2010, la solicitarea lui A.G., a predat suma de 30.000 RON inculpatei C.L., la domiciliul acesteia, dar a pretins că nu cunoștea sub ce titlu sunt predați acești bani, nefăcând altceva decât să execute dispoziția șefului său.

Inculpatul D.D.I. nu a recunoscut că ar fi convenit cu A.G. să remită suma de 15.000 de euro, din care a predat împreună cu H.N. un avans de 30.000 RON, avocatei C.L., în scopul ca aceasta, prin influența ce o are sau pretinde că o are prin intermediul soțului ei, fost judecător la Curtea de Apel Iași, să intervină la nivelul judecătorilor ce formau completul de judecată, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile asocierii de firme, SC V.C. SA București.

Inculpatul A.G. a susținut că avocata C.L. i-ar fi solicitat prima dată, în iarna anului 2009, un împrumut de 15.000 de euro necesar pentru efectuarea unei operații chirurgicale (transplant de ficat) pentru soțul ei, C.R., în Italia. A doua oară avocata C.L. i-ar fi solicitat aceeași sumă (15.000 de euro), în același scop în cursul lunii februarie 2010; dat fiind faptul că în acea zi A.G. se afla în Anglia, a solicitat lui H.N., angajatul și finul său (director la firma lui A.), să remită suma de 30.000 RON C.L., la domiciliul acesteia.

Apărările inculpaților formulate pe fondul cauzei, instanța le-a analizat prin raportare la probele administrate în cauză, reținând că, prin decizia Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor din data de 28 ianuarie 2010, printre altele, s-a dispus admiterea contestației formulată de asocierea SC V.C. SA București + SC A.B. SRL Iași + compania de construcții SC M.C. SA Iași în contradictoriu cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară G.-U. (Consiliul Local al comunei G.) și, pe cale de consecință, anularea raportului procedurii de atribuire din 14 decembrie 2009 și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor.

B.M., primarul comunei G. și reprezentantul autorității contractante, a atacat cu recurs la Curtea de Apel Iași, decizia Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, primul termen al procesului fiind stabilit la data de 22 februarie 2010 în Dosarul nr. 112/45/2010.

Pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ, au fost înregistrate Dosarele nr. 112/45/2010 cu termen de judecată la data de 22 februarie 2010 și Dosarul nr. 125/45/2010 cu termen de judecată la data de 1 martie 2010, prin care Primăria comunei G., județul lași (în calitate de recurent), solicita anularea deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, dată în favoarea firmelor SC A.B. SRL Iași, compania de construcții SC M.C. SA Iași și SC V.C. SA București (care au calitatea de intimați în cauză).

A. Prima instanță a menționat procesele-verbale ale înregistrării convorbirilor telefonice purtate de inculpați pe care le-a apreciat ca având o relevanță deosebită în stabilirea atât a situației de fapt, cât și a vinovăției inculpaților, astfel:

a. Convorbirea telefonică dintre inculpatul A.G. și martora R.M. din data de 12 februarie 2010, ora 11:20:

M.R.: Așa! Și spune-mi ce trebuie să facem? Eu vreau (...)

A.G.: Un pic. Și m-a f(...)t! Și concluzia este în felul următor: Am contestat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. La Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor pentru că sunt cu dreptatea în băț, am câștigat!

M.R.: Bravo!

A.G.: Și acuma el face recurs la decizia Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor la Curtea de Apel Iași.

M.R.: Așa (...)

A.G.: Și a angajat această casă de avocatură (...)

M.R.: E mititică și e la început, să știi!

A.G.: Așa! A angajat această casă de avocatură să-i reprezinte în instanță!

M.R.: Această casă de avocatură, trebuie să punem mâna pe ea! Și atuncea eu trebuie să vorbesc cu avocatul ăsta a Iu'(...) Da! Știu ce trebuie să fac! Nu mai dau nume!

A.G.: Ai înțeles ce vreau să spun! Pentru că într-un proces avocatul poate să susțină cauza până la capăt sau poate s-o susțină cum știe.

M.R.: Când îi termenul?

A.G.: Pe 22!

M.R.: Pe 22 trebuie acționat!

A.G.: Pe 22 februarie! Ciudățenie, pentru că eu sunt plecat din țară da' (...) na, îmi pică extraordinar de greu plecarea asta! Acuma, sincer pentru că este mai importantă o lucrare de 200 de miliarde decât plecarea! Da' ce să mă apuc să-i spun lui P.? Băi nu mai mergem?!

M.R.: Lasă mai G.! Du-te tu în treaba ta! Eu rezolv (...)

A.G.: Bun, dar e nevoie (...)

M.R.: Împărțim, măi, banii! (râde)

A.G.: Mamă! E nevoie și de bănuți, nu? M-ai înțeles?

M.R.: Știu!

A.G.: E nevoie de bănuți! De lucrări! Adică eu plec aiurea acuma da (...). Da, și atunci cel, mai simplu și mai ales că avocații de primării, de regulă, joacă la o sută de capete!

M.R.: Îhî! Păi am înțeles eu ideea! Trebuie întâlnită fata asta față în față și rezolvat cazul! Hai că mă ocup eu! Du-te liniștit (...)

A.G.: Exact! Comuna de la G. s-o lase mai moale și să (...)

M.R.: Da' poți să (...) Nu! Nu poți să-mi dai! Poți să-mi dai ceva pe asta, să am o hârtiuță că o să spună că „Ce vii tu, cine ești tu?”

A.G.: Te va suna H.N.!

A.G.: Din suflet îți mulțumesc pentru ajutor!

M.R.: N-ai pentru ce! Eu mă duc și rezolv și o să vorbim! O să-ți scriu un mesaj (...)

A.G.: Nici nu-ți imaginezi ce mare lucru îmi faci! Deci fără comentarii și fără să ridic pe nimeni în slăvi!

M.R.: Deci, stai liniștit! Așa-i între prieteni! Așa consider eu că trebuie să rezolvăm!

A.G.: Deci, eu răspund pe roaming!

M.R.: Stai cuminte, G., că eu te cunosc! Nu trebuie să mai vorbim asta! Eu o să mă duc pregătită! Nu cred că se ridică la mai mult de o mie! Nu?

A.G.: Nu știu! Să-și spună pretențiile fata!

M.R.: Bine, dar o să fie așa pentru (...)

A.G.: Nu rămân dator. Negociază în numele meu! Te rog frumos! Nu rămân dator!

M.R.: Nu G.! O să-ți scriu și un mesaj!

A.G.: Te pup! Mulțumesc mult!

M.R.: Dacă reușesc și sunt cu ea față în față, după telefonul meu ți-o voi da la telefon.

Din conținutul acestei convorbiri, instanța a reținut că inculpatul A.G. a intenționat să contacteze pe avocatul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară G. în scopul influențării acesteia, respectiv obținerii unei hotărâri favorabile în cauză, ceea ce dovedește interesul inculpatului față de hotărârea ce se va pronunța în cauză de Curtea de Apel Iași, precum și obținerea acesteia indiferent de metodele pe care le va folosi.

b. Convorbirea telefonică dintre martora T.C. și inculpatul A.G. din data de 27 februarie 2010, ora 13:25:

P.C.: Pe 22 (...) Bine. Bine. Pe 22 avem iarăși. N-ați fost citați încă?

A.G.: Pe 22 martie?

P.C: Martie, da. A fost pe 22, luni; a pus nu știu cine o cerere de amânare; dar încă nu apăruse hârtia de la București; că s-a cerut hârtia, chiar pentru primul termen, s-a cerut hârtia de la București, aia care n-o aveam și care am căutat-o eu în dosar dar nu era.

A.G.: Am înțeles. Ei, cu o cruce mare în față (...)

P.C: Da, cu Dumnezeu înainte. Sunteți și voi trecuți.

A.G.: Am înțeles. Oricum, o să (...). O să ne vedem probabil zilele astea un pic.

P.C: Îhî. Îhî.

A.G.: Da?

P.C.: Da. Și mai vorbim. Că eu urmăresc aia ca să ți-o aduc mai 'nainte. Îs curioasă și eu.

Această convorbire, a constatat prima instanță, confirmă de asemenea, interesul inculpatului în cauza dedusă judecății.

c. Convorbirea dintre inculpata C.L. și inculpatul A.G. din data de 19 februarie 2010, ora 14:53:

A.G.: Sărut mâna! Am primit mesajul!

C.L.: Așa! Urma să te sun! Te-am mai sumat și nu mi-ai răspuns, că vroiam să vorbesc ceva cu tine. Am nevoie până duminecă de niște bani!

A.G.: Cam cât?

C.L.: Cam 15 (...) câte 5 (...)

A.G.: (...) ăăăă (...).(neinteligibil)

C.L.: Ăăă, păi de asta stau și mă gândesc cum să fac, știi (...) că mie îmi trebuie până duminică (...) seara, știi?

A.G.: (...) n-are nimeni semnătură în bancă (...)

C.L.: Nu, nu te aud!

A.G.: Am în bancă și nu are nimeni semnătură în bancă (...)

C.L.: îmhî, îmhî (...) na, nu știu cum să faci (...) adică ar fi foarte bine, știi?

A.G.: Am înțeles! Așa am o sută la băieții de la firmă, dar (...)

C.L.: Cât?

A.G.: O sută de milioane am.

C.L.: Îhmî (...) mda (...) nu știu (...) hai mai gândește-te și tu cum să facem!

A.G.: Mamă, hai s-o amânăm pentru miercuri, joi că n-am (...) sincer, n-are nimeni dreptul de semnătură în bancă la mine!

C.L.: Bine, atunci hai să (...) cât este măcar să (...), știi?

A.G.: Ăăă, îi spun lui P. ca să te sune să ți-i aducă (...)

C.L.: Da, perfect ar fi!

Din această discuție, a reținut instanța, rezultă că în condițiile în care inculpatul A.G. se afla în relații de prietenie cu membrii familiei C., acesta a luat legătura anterior cu inculpata C.L. în scopul intervenției acesteia pe lângă membrii completului de judecată în scopul influențării acestora, având în vedere că inculpata era soția judecătorului pensionar C.R., și că inculpata C.L. i-a solicitat inculpatului A.G. bani pentru a fi dați membrilor completului de judecată (...). „Cam 15 (...) câte 5 (...) că îmi trebuie până duminică seara”.

Din această convorbire, a mai considerat prima instanță, rezultă și urgența primirii banilor în condițiile în care discuția a avut loc pe data de 19 februarie 2010, iar dosarul în care inculpatul A.G. avea interes avea termenul de judecată pe data de 22 februarie 2010.

d. Convorbirea telefonică dintre inculpatul A.G. și inculpatul H.N. din 19 februarie 2010, ora 14:59:

A.G.: Am înțeles! Da! Ăăă (...) Cum stați cu bănuții?

H.N.: Cred că avem vreo trei sute și ceva de milioane aici! Și cred că mai are și P. în centru vreo șaizeci-șaptezeci!

A.G.: Am înțeles! Ăă (...) am să te rog să iei la tine vreo (...) două sute! Să-i ai la tine! Da?

H.N.: Da! Două sute! Da?!

A.G.: Da. Da. Da!

H.N.: Aștept instrucțiuni atunci!

A.G.: Da! Da! Da! Ca să-ți spun unde și cum trebuie să (...)

H.N.: Da! Bine! Am înțeles! Nici o problema!

A.G.: Pa! Pa! Mersi!

H.N.: Pa!”

Și această convorbire, ce a avut loc la câteva minute față de convorbirea anterioară, a fost apreciată ca exprimând urgența cu care inculpatul A.G. urmărea să facă rost de banii pe care trebuia să-i înmâneze inculpatei C.L.

e. Convorbirea telefonică dintre inculpatul A.G. și inculpatul D.D.I. din data de 19 februarie 2010, ora 15:12:

A.G.: M-a sunat un pic mai înainte prietena noastră pe care ai s-o cunoști, care se ocupă de problema de luni și mi-a spus în felul următor: „G., sunt niște presiuni pe subiect destul de mari!” Imaginează-ți că nu suntem singuri în Iași! Adică, nu (...)

D.D.I.: Da! Da! E corect!

A.G.: Da! Pretențiile pe subiect sunt cinci ori trei. Pentru că sunt trei cetățeni acolo. De fapt ai să-i vezi luni! Care hotărăsc! ȘI i-am spus că, în condițiile în care treaba iese bine, pentru că chiar telefonic mi s-a spus: „Băi, spune DA sau NU!” În condițiile în care este irevocabilă și totul e OK, fără nici un fel de problemă! Am greșit? Că, oricum rupem din alte părți!

D.D.I.: Da! Da! E Ok!

A.G.: D.D.I.! Oricum noi avem un buget! Nu?

D.D.I.: Da! Da! Da! Mai ales dacă nu-l consumăm! E și mai bine! (râde)

A.G.: Dă Doamne! Că îmi plac banii în buzunar, D.D.! Nu te supăra!

D.D.I.: Da! Da! Da! Da! Corect!

A.G.: Mi s-a spus în felul următor: „Duminică seara are loc o întâlnire!” Nu­-mi cere și mai multe amănunte prin telefon că (...)

D.D.I.: Nici nu vreau!

A.G.: Așa (...) „Ar fi nevoie de ceva!” I-am spus: „Drăguță!” Inițial mi-o spus (...) bine, e o persoană de mare încredere, nu-i vorba că mă plâng sau așa mai departe (...) ăăă, „Drăguță!” i-am spus „La mine, drept de semnătură în bancă nu are nimeni” încerc să-i adun ceva. Tu ai putea face rost de o sută cincizeci și pun și eu o sută cincizeci să dăm trei sute? Pe garanția mea! Deci, nu se pune în discuție!

D.D.I.: Lăsați-mă puțin. Că îi dau eu de la mine, nu mai (...)

A.G.: Încearcă să reții, că mă pun eu garant! Îs oameni de-ai mei! Pentru că a spus în felul următor: „G., vreau o întâlnire duminică seara și atunci (...)” hai că nu-ți povestesc prin telefon că chiar complic discuția!

D.D.I.: Corect! Da! Da! Da! E OK! Vă dau răspuns deseară. Vă trimit un SMS.

A.G.: Poți sau nu poți!

D.D.I.: Depinde foarte mult de un răspuns! Acuma trebuie să verific ceva eu în bancă!

A.G.: Așa! Pentru că H.N. are și el o sută cinci zeci! Înțelegi! Și, eventual ori te-i duce tu, ori H.N.! Găsim variante, cum (...) care să ducă la persoană!

D.D.I.: Da! Da!

A.G.: Nu-i asta problema! Dar ar trebui un trei sute puși! Înțelegi?

D.D.I.: OK!

A.G.: Crezi că m-ai putea suna până pe la patru-cinci?

D.D.I.: Da! Fac tot posibilul și vă sun!

A.G.: Nu! Reține că îmi asum garanțiile pe subiect!

D.D.I.: Am înțeles! Nu e problemă!

A.G.: Încearcă dacă poți să faci un efort! Crede-mă că (...)

D.D.I.: Da! Da! Deci eu v-am zis! Îl fac de la mine personal! Nici nu le spun ăstora că n-are rost acuma să-i amestec pe ai mei pentru că e altă mentalitate la mine și nu coincide! Sunt alte (...)

A.G.: Ți-am zis! În fine! Pot sa-ți dau și eu nume să te informezi cine este (...) de la D.N. că știe, că a fost în casă la ei, dar nu cred acuma că mai are rost!

D.D.I.: Chiar n-are rost!

A.G.: E fostul șef de acolo! Și am încheiat subiecții! În fine!

D.D.I.: Da! OK! Nu contează!

A.G.: Deci, te rog hai fă un efort și pentru bănuți sută la sută! Nu are rost să o complicăm cu (...) cine garantează, de unde vin banii!

D.D.I.: Nu știu! Dacă mă împrumut poate (...) dacă nu reușesc eu, mă împrumut, văd eu unde! Și am eu cum să fac (...)

A.G.: Deci, te rog tare mult dacă poți să faci efortul ăsta!

D.D.I.: OK! Bine!

A.G.: Te pup. Pa! Pa!

D.D.I.: Numai bine!”

Această convorbire, a reținut instanța, confirmă existența unei înțelegeri anterioare între inculpatul A.G. și inculpata C.L. în legătură cu demersurile ce urmează a fi făcute în scopul influențării completului de judecată contra unei sume de bani, confirmând de asemenea și discuția avută anterior, între inculpații C.L. și A.G. mai sus menționată, din data de 19 februarie 2010 la ora 14:53, respectiv că până pe data judecării cauzei (22 februarie 2010) inculpatul A.G. să facă rost de bani, să-i trimită inculpatei C.L., care urma să se întâlnească cu membri ai completului de judecată în scopul influențării acestora.

Edificatoare în acest sens, a constat instanța, sunt următoarele discuții:

A.G. (...) M-a sunat un pic mai înainte prietena noastră pe care ai s-o cunoști, (inculpata C.L.) care se ocupă de problema de luni (ziua când urma să se judece dosarul în care inculpatul A.G. avea interes în cauză) (...)

A.G. (...) Pretențiile pe subiect sunt cinci ori trei (confirmă discuția avută loc anterior între inculpatul A.G. și C.L. referitoare la suma de bani ce urma a fi dată completului de judecată în scopul influențării acestuia). Pentru că sunt trei cetățeni acolo. De fapt ai să-i vezi luni! Care hotărăsc! (respectiv membrii completului de judecată). Și i-am spus că, în condițiile în care treaba iese bine, pentru că, chiar telefonic mi s-a spus: „Băi, spune DA sau NU”! în condițiile în care este irevocabilă și totul i OK, fără nici un fel de problemă” Am greșit? Că, oricum rupem din alte părți!

De asemenea, a precizat instanța, această convorbire dovedește faptul că inculpatul D.D.I. a acceptat demersul inculpatului A.G. în sensul că va contribui cu o sumă de bani din contul său personal cunoscând că această sumă este destinată influențării completului de judecată în scopul obținerii unei hotărâri favorabile, inculpatul D.D.I. având, de asemenea, interes în cauză, fiind asociat cu inculpatul A.G.

f. Convorbirea telefonică dintre inculpatul H.N. și inculpatul A.G. din 19 februarie 2010, ora 15:29:

A.G.: Da! Ai vorbit! Bun! o secundă numai ca să-ți spun două vorbe! Te va căuta D.D.I. mai acuș. Nu știu, după amiază, mai spre seară! Cu rugămintea ă(...) E o combinație comună! Nu vreau să-ți spun nici mai multe prin telefon! Eu i-am spus că e nevoie de un trei sute și am vorbit cu tine și n-ai decât o sută cinci zeci (...) Așa, și tu îi spui „Măi, de fapt nu am avut o sută douăzeci și cinci, am mai luat din centru, nu știu ce, am făcut o completare cu o sută cinci zeci” (...)

H.N.: Așa (...) îi dau o sută cinci zeci!

A.G.: Nu! El trebuie să-ți dea o sută cinci zeci!

H.N.: A! El să-mi dea o sută cinci zeci!

A.G.: Așa! și am să-ți spun să-i duci într-un loc!

H.N.: Pa! OK!

A.G.: Dar asta vroiam! Să nu cumva să ne dăm de gol! Că eu i-am spus: „Bă-i n-am! Am făcut toate eforturile! Am înțeles că o sută cinci zeci se poate strânge de ici de colo! H.N. strânge toată suma!” înțelegi?

H.N.: Știu eu ce să-i spun! Că deja (...)

A.G.: Adică sa nu te dai de gol (...)

H.N.: l-am adus eu de la mine!

A.G.: Da! Exact! Nici prea accentuat să fie ca să zică că am vorbit! Ce-ați făcut cu primarul?”

g. Convorbirea telefonică dintre inculpatul A.G. și inculpatul H.N. din data de 19 februarie 2010, ora 16:00:

A.G.: D.D.I. a spus în felul următor! EI are luni o sută de milioane și marți cinci zeci! Si eu i-am spus (...) că mă roagă să-i găsesc pe cineva care poate să-i împrumute bănuții ăștia (...) eu i-am așa: „băi eu, de regulă, mai apelez din când în când la rezerva strategică a lui H.N., dar să văd dacă nu cumva îi are în bancă!”

H.N.: OK!

A.G.: înțelegi? Așa! I-am zis că ai niște bani de la nuntă, în valută, nu știu ce căcat! Așa! Și sună-i și spune-i că ai vorbit cu mine. Spune: „Domne, am vorbit cu (...)” că ți-am povestit despre ce este vorba, că vreau o sută cincizeci (...), cu rugămintea luni să fie luni, și marți să fie marți (...) adică spune-i că iei foc acasă, ceva de genul ăsta.

H.N.: OK! Da, sigur!

A.G.: Tu ai un trei sute, iei trei sute de acolo, înțelegi? (...) și am să-ți spun cui îi duci. Dar discută cu el (...) „băi, nu mă bagi în căcat că banca îți dă foc!” (...) înțelegi?

H.N.: Da. OK! sun acuma și vorbesc.

A.G.: Da? Și roagă-l totuși dacă poate luni tot, înțelegi?

H.N.: Da. îi spun că îi scot din bancă și am o relație (...)

A.G.: Nu, că nu știu dacă mai ai când, înțelegi, cu banca (...) îi spui „am valută, îi am în casă!”.

H.N.: Am înțeles. Bine.

A.G.: Da? Bine. Și atunci în momentul când stabilești cu el toate detaliile îmi dai un telefon și îți spun unde să-i duci.

H.N.: Bine!

A.G.: Da? Dar îi spui omului „băi, nu te juca că nu-s (...) nu mă confunda cu A.G., că-s cu bani!”.

H.N.: Am înțeles, am înțeles!

A.G.: Da? Bine, hai, pa, pa!”

Din conținutul acestor convorbiri telefonice, prima instanță a constatat că rezultă eforturile comune ale inculpaților H.N. și D.D.I. de a face rost de suma de bani necesară influențării membrilor completului de judecată ce urma a fi dată inculpatei C.L., activitate desfășurată sub coordonarea inculpatului A.G. care, în perioada respectivă nu se afla în țară, fiind plecat în Anglia.

h. Convorbirea telefonică dintre inculpatul A.G. și H.N. din data de 19 februarie 2010, ora 16:08:

A.G.: Tu știi unde stă C.L.?

H.N.: Cine?

A.G.: C.L.

H.N.: Aa, da.

A.G.: Îți aduci aminte?

H.N.: Daa (...) cred că îmi aduc aminte.

A.G.: Peste hotel, pe nu știu ce stradă, dacă îți aduci aminte (...) e o viluță.

H.N.: Da știu, acolo pe la temniceri (...) chiar cum se coboară pe zona aia așa (...) e o stradă în stânga fac (...)

A.G. Așa. Ăăă (...) în momentul în care îi dai trebuie să (...) „doamnă, m-o trimis A.G. că o împrumutat niște bani de la dumneavoastră!” Așa trebuie să-i spui!

H.N.: (...) și nu-i cazul să știe și D.D.I.

A.G.: Nu mă deranjează în altă ordine de idei (...) sau poate să se ducă numai el (...) cum vrei, mie mi-e egal.

H.N.: Bine! O să mergem împreună, el o să rămână în mașină, și eu o să întorc actele (...)

A.G.: (...) dar ideea e că (...) „Gigi împrumutase niște bani de la dumneavoastră și știu că trebuia să-i dea (...)”

H.N.: Da, da, da, am înțeles combinația! Știu ce am de spus! numai că nu știam cu D.D.I. cum să fac. Dar o să mergem împreună, el o să rămână în mașină și eu mă întorc cu acte.

i. Convorbirea telefonică dintre inculpatul H.N. și inculpatul A.G. din 19 februarie 2010, ora 18:10:

„H.N.: Șefu ? Am fost și-am rezolvat problema (...) am fost cu D.D.I.

A.G.: Da? O mers cu tine, da?

H.N.: Da, numai că o rămas în mașină (...) n-avea (...)

A.G.: Bine, bine, doar nu-i o chestie de strictețe sau nu știu ce, dar (...) așa e mai bine (...) Aăă, i-ai spus cine-i persoana, nu?

H.N.: l-am spus că-i vorba de un judecător, n-am dat mai multe detalii.

A.G.: Da! Perfect. Bine, bădie, mersi tare mult arunci.

H.N.: Cu plăcere! O seară faină!

A.G.: Mersi, Ia fel, pa,pa!”

Din conținutul acestor convorbiri, prima instanță a considerat că rezultă că la domiciliul inculpatei C.L. s-au deplasat la data de 19 februarie 2010 ora 18:00 inculpații H.N. și D.D.I., predându-i acesteia suma de 300 milioane ROL, confirmând faptul că cei doi inculpați cunoșteau foarte bine destinația acestei sume de bani, în sensul că urmează a fi dată în scopul influențării membrilor completului de judecată.

j. Convorbirea telefonică dintre inculpatul H.N. și inculpatul D.D.I. din 22 februarie 2010, ora 10:55:

D.D.I.: - Da, da, diseară, mai pe seară te sun eu și ne vedem.

H.N.: - OK. De asta te-am sunat, să te rog să nu uiți cu (...)

D.D.I.: - N-am uitat. Nu, nu.

H..N: - A plecat cineva de la tine la proces, la asta?

D.D.I.: - Nu. Am trimis o hârtiuță doar așa, pur informativă, de amânare, așa, știi?

H..N: - A termenului. Da. Ați cerut termen de amânare, da?

D.D.I.: - Da. Știi de ce? Ca să nu zică că suntem lipsiți de interes, că a fost o șmecherie gândită.

H.N.: - Da, am înțeles. Bine.

D.D.I.: - Dar vedem ce se-ntâmplă.

H..N: - Da. Ne auzim mai după-amiază, da?

D.D.I.:-Ok. Pa, pa!”

Și din această convorbire telefonică avută loc între inculpatul H.N. și D.D.I., instanța de fond a constatat că rezultă că cei doi inculpați au cunoscut despre activitatea infracțională a inculpatului A.G., de influențare a membrilor completului de judecată, contribuind decisiv la realizarea rezoluției infracționale în materialitatea ei.

k. Convorbirea telefonică dintre inculpata C.L. și martorul A.C. din 22 februarie 2010, ora 14:14:

C.L.: - Am o rugăminte. Vreau și eu o pronunțare de astăzi în contencios, la voi la curte. Ei știu dac-o fi scrisă (...) Dar hai, vezi, poate (...)

A.C.: - Mă duc să văd.

C.L.: - Da? Te rog tare mult! Și-mi dai un bip și (...) Da? Mulțumesc frumos!

A.C.: - Cu plăcere!”

C.L.:-Da, A.C.

A.C.: - N-a rămas în pronunțare. Are termen.

C.L.: - Are termen? Pe cât?

A.C.: - Da. Pe 22 martie, parcă, a zis.

C.L.: - Sigur 22 martie?

A.C.: - Da. Mai întreb o dată. Oricum, abia a ieșit din ședință acuma și era harababură.

C.L.: - A! Îmhî.

A.C.: - Mai întreb o dată. Vă sun, eventual, dacă face încheierea, să vă spun; c-am întrebat de ce și mi-a spus că pentru multe chestii, o să văd în încheiere.

C.L.: - Îmhî. Da, da, da, da, da. Merci! Merci! Pa, pa, pa!

A.C.: - Eventual, nu știu, vă mai sun eu când termină încheierea; sau mai reveniți dvs. cu un telefon.

C.L.: - Da. îți mai dau eu un telefon. Merci tare mult!

A.C.: - Săra'mâna!

C.L.: - La revedere!"

Această convorbire, a arătat instanța, confirmă interesul inculpatei C.L. față de soluția pronunțată în cauză, în condițiile în care nu avea nicio împuternicire avocațială pentru nici una din părți.

De altfel, a precizat instanța, în condițiile în care primise banii ce făceau obiectul influențării membrilor completului de judecată, inculpata avea un interes justificat în a afla modul de soluționare al cauzei, deoarece în cazul obținerii unei soluții favorabile (lucru care s-a și întâmplat fără nicio influență din partea inculpatei față de completul de judecată), păstrarea sumei de bani pe care inculpata a primit-o, apărea ca fiind pe deplin justificată.

1. Convorbirea telefonică dintre inculpatul A.G. și inculpatul H.N. din 22 februarie 2010, ora 18:02:

„A.G.:- Da, H.N.

H.N.: - A adus omu' toți banii.

A.G.: - A! Deci nu (...) știi cum? Aveam un pic de emoții la faza asta; că „îi dau mâine, îi dau (...)” înțelegi? Dar totuși e serios D.D.I.

H.N.: - Da. Nu, e serios. Dacă a zis că așa, nu (...) I-a adus. El spunea că aduce azi numai o sută, și mâine 50, că nu putea să scoată din bancă. Dar a făcut și a dres și i-a adus pe toți.

A.G.: - Am înțeles. Merci tare mult de informație. Văd că facem check in-ul.

Din această convorbire, a reținut instanța, rezultă că, conform înțelegerii anterioare dintre inculpatul A.G. și D.D.I., acesta a remis lui H.N. suma de 15.000 RON în baza înțelegerii din 19 februarie 2010 reprezentând jumătate din avansul sumei de 30.000 RON ce făceau obiectul influențării completului de judecată.

m. Convorbirea telefonică dintre inculpata C.L. și inculpatul A.G. din 23 februarie 2010, ora 17:48:

C.L.: - Bună seara, A.G.! A.G., ne vedem mâine?

A.G.: - Da, mamă. Nu, că nu vreau să fac programul la nimeni, ferească-mă D-zeu!

C.L.: - Nu, nu, mâine, pe la nouă, așa, când vin eu de la tribunal, îți dau un telefon, să ne vedem. Oricum, s-a (...) amânat, da? întâlnirea aia a noastră, da.

A.G.: - Da.

C.L.: - Și ne întâlnim să vorbim puțin.

A.G.: - Poate când termini cu tribunalul, bem o cafeluță.

C.L.: - Da, da, păi da, da.

Din această convorbire, a arătat instanța, rezultă că inculpata C.L. îi comunică inculpatului A.G. că întâlnirea cu membrii completului de judecată ce urma să aibă loc duminică seara (21 februarie 2010), în scopul căreia primise suma de bani, nu a mai avut loc.

n. Convorbirea telefonică dintre inculpata C.L. și inculpatul A.G. din 24 februarie 2010, ora 11:49:

„A.G.: - Săru'-mâna!

C.L.: - Bună-ziua, A.G. A.G., eu de-acum am programul meu. Trebuie să fiu într-o ședință acuma la 12:00 și mâine plec din IAȘI.

A.G.: - Mamă, da' fâ-ți treaba și (...)

C.L.: - Da. Și ne vedem de luni, da?

A.G.: - Mmm (...) Eu nu mai plec din IAȘI, ca să știi.

C.L.: - Eu vreau să plec mâine puțin din IAȘI, și ne vedem (...) luni.

A.G.: - Dacă treaba-i în regulă, atât vreau.

C.L.: - Îmhî. Da, da, da, da, da.

o. Convorbirea telefonică dintre inculpații D.D.I. și A.G. din 24 februarie 2010, ora 23:38:

D.D.I.: - În mod normal, când ar trebui să fie pronunțarea sau (...)?

A.G.: - Dacă nu mai era nici o întâmpinare de nicăieri, era pronunțată.

D.D.I.: - O.K.

A.G.: - Acum nu mai știu când este termenul.

D.D.I.: - Luni trebuie să fie, dacă nu mă înșel, tot așa, o săptămână.

A.G.: - Nu, au spus că este luni?

D.D.I.: - Nu, o să mă interesez eu, mă duc să văd.

A.G.: - Dacă știam că e (...) Doar azi am fost pe (...)

D.D.I.: - Nu, nu, că mă uit pe site și mă uit, că sunt afișate pe site.

A.G.: - Sună-mă și pe mine atunci când este termen și o să (...) iar concluziile și hotărârea definitivă o să fie la distantă de câteva zile.

D.D.I.: - Păi da, așa se întâmplă. Bine, păi, ne auzim.

A.G.: - Dacă auzi vreun termen, ceva (...) eu cu persoana unde ai fost cu H.N., luni deci nu m-am mai văzut, luni am întâlnire, știi? A zis că-i prinsă, azi a spus, „dom'le mâine plec din Iași”, în fine, și a rămas că luni să ne vedem.

D.D.I.: - O.K., bine, păi ne auzim.

A.G.:- O.K, numai bine!”

Din această convorbire, a considerat instanța, rezultă interesul inculpaților D.D.I. și A.G. față de evoluția ulterioară a dosarului și față de soluția care se va pronunța în această cauză.

În concluzie, a arătat instanța de fond, din conținutul acestor convorbiri telefonice, rezultă că inculpatul A.G. fiind interesat în respingerea contestației formulate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitare G., cauză ce se afla pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a căutat prin diferite forme obținerea unei soluții favorabile, fie prin influențarea avocatei Asociației de Dezvoltare Intercomunitare G., fie prin influențarea membrilor completului de judecată, profitând de relațiile de prietenie pe care le avea cu familia C.R. (fost judecător al Curții de Apel Iași) și C.L., avocat în cadrul Baroului Iași. Instanța de fond a reținut că inculpata C.L. i-a promis inculpatului A.G. că va încerca, în virtutea relațiilor pe care le are, influențarea membrilor completului de judecată, contra unei sume de bani ce trebuia înmânată până la data judecării cauzei.

S-a apreciat că faptul că numitul C.R. a avut funcția de președinte al uneia dintre secțiile Curții de Apel Iași, a avut o influență decisivă în formarea convingerii inculpatului A.G. că, prin intermediul inculpatei C.L., va putea influența pe membrii completului de judecată contra unei sume de bani, sumă de bani stabilită de inculpata C.L., conform convorbirilor telefonice prezentate.

Deoarece nu se afla în țară, iar inculpata C.L. urma să se întâlnească conform spuselor ei într-un timp foarte scurt cu membrii completului de judecată, în scopul înmânării sumei de bani pentru influențarea hotărârii ce urma a fi pronunțate, inculpatul A.G. i-a contactat telefonic pe inculpații D.D.I. și H.N. pentru a-l ajuta atât în obținerea în timp scurt a sumei de bani necesară, cât și înmânării acesteia către inculpata C.L.

Această activitate s-a desfășurat în perioada 19 februarie 2010-21 februarie 2010, deoarece pe data de 22 februarie 2010 cauza avea termen de judecată, ceea ce a justificat urgența activității desfășurate de inculpați în realizarea rezoluției infracționale.

La stabilirea vinovăției inculpaților, instanța a avut în vedere nu numai procesele-verbale de înregistrare a convorbirilor telefonice mai sus menționate și analizate, ci și declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și declarațiile inculpaților.

Din declarațiile inculpaților C.L., A.G. și H.N., instanța de fond a considerat că rezultă că inculpatul H.N., în seara zilei de 19 februarie 2010, a înmânat la cererea inculpatului A.G., care se afla plecat din țară, o sumă de bani inculpatei C.L., deplasându-se la domiciliul acesteia.

Prima instanță a precizat că se impune a se stabili dacă această sumă de bani a fost dată cu titlu de împrumut de către inculpatul A.G. inculpatei C.L., sau dacă această sumă a fost dată în scopul cumpărării de influență.

S-a constatat că inculpata C.L. a recunoscut că a primit o sumă de bani de la inculpatul A.G. prin intermediul inculpatului H.N., menționând că era necesară efectuării unui transplant de ficat în străinătate pentru soțul ei, numitul C.R.

Această apărare a inculpatei s-a apreciat că nu este credibilă, din următoarele considerente:

- din convorbirile telefonice efectuate rezultă că inculpata C.L. a solicitat suma de bani în mod urgent și imperativ, precizând inculpatului A.G. că îi este necesară a-i fi înmânată până pe data de 21 februarie 2010. S-a arătat că, dacă această sumă era destinată efectuării transplantului de ficat pentru soțul ei, în mod normal la dosarul cauzei ar fi trebuit să existe date din care să rezulte că soțul acesteia fusese planificat la o clinică din străinătate în vederea efectuării intervenției chirurgicale la o dată imediat următoare, respectiv până la înapoierea în țară a inculpatului A.G.;

- dacă această apărare ar fi fost reală, la dosarul cauzei ar fi trebuit să existe convorbiri telefonice purtate în această perioadă între inculpata C.L. și inculpatul A.G. referitoare la necesitatea împrumutului în scopul efectuării transplantului de ficat pentru soțul inculpatei;

- martorul V.G., fin al inculpatei a infirmat susținerile acesteia în sensul că ar fi fost de față la discuția purtată între soții C. despre un împrumut și nici nu i-a însoțit pe aceștia la Bologna, Italia unde urma să aibă loc intervenția chirurgicală;

- martorul A.C., grefier în cadrul Curții de Apel Iași a confirmat faptul că a fost contactat de către inculpată, care i-a solicitat să-i comunice soluția dispusă în cauza în care avea interes în condițiile în care nu avea nicio calitate, neavând delegație de apărător în dosar;

În luna martie 2010 inculpata C.L. a achiziționat un apartament pe numele fiului ei, C.I.I. cu suma de 32.000 euro, banii provenind din economiile familiei (contract de vânzare-cumpărare din 15 martie 2010). Deci, a considerat instanța, susținerea inculpatei cu privire la lipsa mijloacelor financiare în vederea tratării bolii de care suferea soțul ei în străinătate, ce ar fi justificat împrumutarea de bani de la inculpatul A.G., este nefondată.

Pe cale de consecință, instanța a respins apărările formulate de inculpata C.L. și, având în vedere procesele-verbale ale convorbirilor telefonice, precum și declarația martorului A.C. din care rezultă că a avut un interes în cauză, a constatat vinovăția inculpatei.

Cu referire la inculpatul H.N., s-a constatat că a susținut că nu a făcut altceva decât să îndeplinească ordinele șefului său, inculpatul A.G., respectiv să facă rost de bani și să-i ducă inculpatei C.L.

S-a apreciat că această apărare este nefondată, având în vedere înregistrările convorbirilor telefonice, din care rezultă că inculpatul a cunoscut pentru ce erau destinați banii, aducându-și efectiv aportul la obținerea sumei respective și înmânarea ei către inculpata C.L.

Sugestiv în acest sens, s-au considerat a fi convorbirea telefonică pe care inculpatul H.N. a purtat-o cu inculpatul D.D.I. la 22 februarie 2010 ora 10:55 și discuția purtată de inculpat cu inculpatul A.G. din 19 februarie 2010 ora 18:10:

H.N.: Șefii? Am fost și-am rezolvat problema (...) am fost cu D.D.I.

A.G.: Da? O mers cu tine, da?

H.N.: Da, numai că o rămas în mașină (...) n-avea.

A.G.: Bine, bine, doar nu-i o chestie de strictețe sau nu știu ce, dar (...) așa e mai bine (...) Ăăă, i-ai spus cine-i persoana, nu?

H.N.: l-am spus că-i vorba de un judecător, n-am dat mai multe detalii.

A.G.: Da! Perfect. Bine, bădie, mersi tare mult atunci.

H.N.: Cu plăcere! O seară faină!

A.G.: Mersi, la fel, pa,pa!”

„D.D.I.: - Alo!

H.N.: - Salut, șefule!

D.D.I.: - Salut!

H.N.: - Ce faci, la muncă?

D.D.I.: - Da, da. Diseară, mai pe seară te sun eu și ne vedem.

H.N.: - OK. De asta te-am sunat, să te rog să nu uiți cu (...)

D.D.I.: - N-am uitat. Nu, nu.

H.N.: - A plecat cineva de la tine la proces, la asta?

D.D.I.: - Nu. Am trimis o hârtiuță doar așa, pur informativă, de amânare, așa, știi?

H.N.: - A termenului. Da. Ați cerut termen de amânare, da?

D.D.I.: - Da. Știi de ce? Ca să nu zică că suntem lipsiți de interes, că a fost o șmecherie gândită.

H.N.: - Da, am înțeles. Bine.

D.D.I.: - Dar vedem ce se-ntâmplă.

H.N.: - Da. Ne auzim mai după-amiază, da?

D.D.I.: - Ok. Pa, pa!”

Aceste convorbiri, precum și faptul că inculpatul H.N. a dus banii la domiciliul inculpatei C.L., a apreciat instanța, au confirmat că acesta a acționat în deplină cunoștință de cauză, cunoscând că banii vor fi dați în scopul cumpărării de influență de către inculpatul A.G., dând un ajutor efectiv acestuia.

Apărarea sa, că a executat ordinele șefului său, nu a putut fi luată în considerare, deoarece executarea unei dispoziții legale nu îl poate exonera de răspunderea penală.

În privința inculpatului D.D.I., s-a constatat că nu a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că nu a dat nicio suma de bani în scopul cumpărării de influență și nici nu s-a deplasat cu inculpatul H.N. la domiciliul inculpatei C.L. pentru a-i înmâna acesteia vreo sumă de bani.

Apărarea sa a fost considerată nefondată din următoarele considerente:

Din convorbirile telefonice mai sus analizate, respectiv convorbirea telefonică dintre inculpatul A.G. și D.D.I. din 19 februarie 2010 ora 15:12 rezultă că inculpatul, care era asociat cu inculpatul A.G., a fost de acord cu activitatea acestuia, în scopul cumpărării de influență, pentru obținerea unei hotărâri favorabile, fiind de acord, de asemenea, să contribuie cu o sumă de bani în acest sens.

De asemenea, din conținutul convorbirilor telefonice purtate de inculpatul H.N. cu inculpatul A.G. din data de 19 februarie 2010 ora 18:10 rezultă că inculpatul D.D.I. a fost împreună cu inculpatul A.G. când acesta s-a deplasat la domiciliul inculpatei C.L., în momentul când inculpatul H.N. i-a remis acestea suma de bani, ce face obiectul cumpărării de influență.

Prima instanță a mai reținut că prezența inculpatului în apropierea locuinței inculpatei C.L. este confirmată și de procesele-verbale de listing și localizare după celulă, care confirmă că, în ziua de 19 februarie 2010 ora 17:32, inculpatul H.N. l-a contactat pe inculpatul D.D.I., în vederea deplasării împreună către domiciliul inculpatei C.L., iar la aceeași dată, orele 17:53 inculpatul D.D.I. se afla exact în aceeași locație cu H.N., aflată în imediata apropiere a locuinței familiei C.L.

Toate aceste probe, a considerat instanța, au confirmat vinovăția inculpatului și implicarea acestuia în activitatea de cumpărare de influență inițiată de inculpatul A.G.

Referitor la inculpatul A.G., instanța a constatat că a negat săvârșirea faptei de cumpărare de influență, precizând că banii dați inculpatei C.L. ar reprezenta un împrumut.

S-a apreciat că aceste afirmații nu au suport probator, la dosarul cauzei neexistând nici o altă probă, în afară de declarațiile coinculpaților referitoare la împrumut, declarații care nu se coroborează cu probele administrate în cauză, respectiv procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpat.

La stabilirea vinovăției instanța a avut în vedere, în afara convorbirilor telefonice mai sus menționate în cuprinsul motivării, și alte probe din care rezultă interesul inculpatului A.G. în obținerea unei hotărâri favorabile în cauza ce se afla pe rolul Curții de Apel Iași, respectiv:

- martora R.M. nu a negat, fiind audiată, discuțiile telefonice din care rezultă că inculpatul A.G. i-a solicitat să intervină în sensul influențării avocatei V.I.E., apărător în cauza Primăriei comunei G. Instanța a arătat că, este adevărat că martora a precizat că nu își amintește ceea ce a discutat cu inculpatul, dar audiată în faza de urmărire penală nici nu a negat conținutul convorbirii telefonice purtate cu acesta;

- martora T.C., grefier la Judecătoria Iași a confirmat discuțiile purtate cu inculpatul A.G. cu privire la Dosarul nr. 112/45/2010 al Curții de Apel Galați, respectiv interesul manifestat de acesta la evoluția procesului;

- martorul B.M., Primarul comunei G., a confirmat că s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpații A.G. și D.D.I., care i-au solicitat să fie desemnați drept câștigători ai licitației, deoarece au cea mai bună ofertă, în caz contrar precizând că vor uzita de toate căile de contestații prevăzute de lege.

Toate aceste probe, a considerat instanța, dovedesc interesul inculpaților A.G. și D.D.I. în obținerea unei soluții favorabile în dosarul Curții de Apel Iași și, coroborate cu înregistrările convorbirilor telefonice, stabilesc vinovăția inculpatului A.G.

Prima instanță a arătat că se reține forma coautoratului în sarcina inculpaților, deoarece din probele administrate rezultă că, împreună, au hotărât remiterea sumei de 15.000 euro, inculpatei C.L., cunoscând că această sumă era dată în vederea intervenției în scopul influențării judecătorilor din completul de judecată din cadrul Curții de Apel Iași, în scopul obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile, inculpații împărțindu-și rolurile și acționând ca un tot unitar în vederea realizării rezoluției infracționale.

La stabilirea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpaților și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, precum și de îndrumările cuprinse în ghidul de individualizare al pedepselor în cazul infracțiunilor de corupție elaborat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În concret, s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina inculpaților, de a influența prin orice mijloace pe membrii completului de judecată în scopul obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile acestora, activitate ce are consecințe negative, atât în privința ideii de justiție, în încrederea cetățenilor în actul de justiție, precum și în independența judecătorilor în pronunțarea hotărârilor judecătorești.

De asemenea, a avut în vedere modul concret în care inculpații au conceput și desfășurat activitatea infracțională, respectiv s-a avut în vedere contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestora.

Din acest punct de vedere, instanța a apreciat că inițiatorul și coordonatorul activității infracționale reținute în sarcina inculpaților este inculpatul A.G. care în scopul obținerii prin orice mijloace, a unei hotărâri favorabile a atras în activitatea infracțională pe ceilalți inculpați, respectiv a profitat de relațiile de prietenie cu familia C., de relațiile de asociere cu inculpatul D.D.I. și de serviciu cu inculpatul H.N.

În acest context, instanța a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. pentru inculpatul A.G. poate fi atins numai prin privare de libertate, prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere faptul că inculpatul este la primul impact cu legea penală.

În ceea ce privește pe inculpata C.L., instanța a apreciat că activitatea desfășurată de aceasta, de a-i promite inculpatului A.G. care îi era prieten de familie, că va interveni pe lângă magistrații completului de judecată în scopul obținerii unei hotărâri favorabile, contra unei sume de bani, activitate care nu s-a desfășurat ulterior, prezintă un grad de pericol social ce impune aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, deoarece inculpata se află la primul impact cu legea penală, iar ca modalitate de executare, s-a stabilit suspendarea sub supraveghere a acesteia.

Instanța a apreciat, având în vedere că inculpata nu a efectuat nici un act pentru a interveni în actul de justiție a completului de judecată, că scopul pedepsei poate fi atins și prin această formă neprivativă de libertate, durata termenului de încercare, precum și măsurile de constrângere prevăzute de lege asigurând pe deplin scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește pe inculpații H.N. și D.D.I., instanța a avut în vedere faptul că aceștia au fost atrași în activitatea infracțională de către inculpatul A.G., precum și activitatea concretă desfășurată de aceștia, respectiv de a face rost de bani și de a-i duce inculpatei C.L.

S-a avut, de asemenea, în vedere că acești inculpați nu au intervenit în mod direct în scopul cumpărării de influență, respectiv nu au discutat despre acest aspect cu inculpata C.L., precum și persoana acestora, fiind la primul impact cu legea penală.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat că scopul pedepselor aplicate acestor inculpați poate fi atins prin aplicarea unor sancțiuni spre minimul prevăzut de lege și fără privare de libertate, prin suspendarea condiționată a executării, durata termenului de încercare fiind suficientă pentru a se asigura scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, inculpații C.L., A.G., D.D.I. și H.N.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a criticat greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpaților sub aspectul cuantumului și modalității de executare.

În esență, s-a susținut că nu se justifică orientarea pedepselor spre minimul special prevăzut de lege, față de criteriile reliefate de prevederile art. 72 C. pen., întrucât faptele prezintă un grad ridicat de pericol social prin scopul urmărit de fiecare dintre cei patru inculpați, urmarea periculoasă socialmente produsă și cuantumul însemnat al sumei de bani ce a făcut obiectul infracțiunii. Inculpata C.L., în calitatea sa de avocat a avut reprezentarea gravității demersului său illicit, neasumarea consecințelor legale fiind evidențiată de poziția procesuală nesinceră. Inițiativa cumpărării influenței a aparținut inculpatului A.G., iar întreaga activitate infracțională aferentă acestei infracțiuni a fost realizată împreună cu H.N. și D.D.I. în calitate de autori, activitatea lor conjugată ducând la producerea urmării periculoase socialmente: Lipsa antecedentelor penale, a unei intervenții concrete asupra magistraților, a unei discuții directe între inculpata C.L. și inculpații H.N. și D.D.I., s-a arătat că nu sunt criterii relevante pentru dozarea diferențiată a pedepselor aplicate celor patru inculpați.

Analiza tuturor circumstanțelor cauzei, atât cele reale cât și personale, într-o justă și corectă relaționare, prin prisma probelor cauzei și a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., s-a considerat că reclamă o redozare a pedepsei, orientată spre maximul special prevăzut de lege, pedepse care, pentru atingerea scopului reliefat de art. 52 C. pen. trebuie executate în regim de detenție.

Prin motivele scrise de apel și concluziile orale formulate în dezbateri de apărătorul ales, recurentul inculpat D.D.I. a solicitat să se constate că fapta de cumpărare de influență pentru care a fost trimis în judecată nu există în realitate și să se dispună achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În susținerea acestei cereri, în esență, a precizat că, prin rechizitoriu, au fost prezentate fapte pentru care nu se dovedește natura penală, iar procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice nu sunt coroborate cu alte probe, ci dimpotrivă, sunt infirmate de declarațiile martorilor și inculpaților.

Apărarea a solicitat să se constate că nu există mijloace de probă care să confirme existența faptelor sesizate prin rechizitoriu, subliniindu-se că procesele-verbale de redare a convorbirilor nu redau integral cuvintele conținute în înregistrări, la audierea interceptărilor s-a constatat că există intercalări de fraze, pauze, lacune în înregistrarea integrală a convorbirilor, zgomot de fundal etc. care afectează posibilitatea de înțelegere și redare integrală a conversațiilor interceptate, înregistrările prezintă elemente sonore sau cuvinte care nu sunt clar inteligibile, dar cărora li s-a asociat un cuvânt anume.

S-a precizat că nu s-a avut în vedere, de acuzare, că instanța de judecată nu putea să stabilească câștigătorul licitației ca fiind asocierea de firme SC V.C. SA - SC A.B. SRL - SC M.C. SA, cu atât mai mult cu cât, în urma reevaluării ofertelor, a fost declarată câștigătoare o altă asociere de firme.

Apărarea a menționt că nu este întrunită condiția obligatorie privind existența unui funcționar care să aibă sarcini concrete și reale pentru a dispune o soluție care să-l avantajeze, întrucât actul care intra în atribuțiile instanței de judecată urma în mod inevitabil să fie efectuat, din moment ce instanța a fost investită cu cererea Asociației de Dezvoltare Intracomunitară G.-U. să dispună cu privire la procedura de achiziție publică, instanța neputând decide că un anumit ofertant a câștigat licitația.

Totodată, s-a susținut că probatoriul administrat dovedește că nu a existat nici unul din elementele materiale ale infracțiunii prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (promisiune, oferire, dare), iar conform rechizitoriului, pretinsa faptă de trafic de influență este prezentată ca fiind consumată anterior îndeplinirii vreunei acțiuni din partea inculpatului D.D.I. S-a arătat că, dacă a avut loc o infracțiune de trafic de influență sub forma pretinderii, aceasta s-a consumat la 19 februarie 2010 când C.L. l-a sunat pe A.G. și a făcut referire la anumite sume de bani, iar la momentul predării banilor, D.D.I. nu a fost prezent alături de H.N.

A mai învederat că pentru dovedirea faptelor sale nu există probe concludente care să fi fost administrate în faza de urmărire penală sau pe parcursul cercetării judecătorești, fiind aduse în acuzare probe nelegale constând în interceptări efectuate în faza actelor premergătoare care nu pot constitui mijloace de probă conform prevederilor procesual penale și considerentelor Deciziei nr. 962/2009 a Curții Constituționale. În Dosarul nr. 20/P/2010 s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluția din 11 august 2010, ora 12:00, iar convorbirile la care Direcția Națională Anticorupție face referire în acuzare au fost purtate și înregistrate înainte de această dată, până când au fost întocmite și procesele-verbale de redare.

De asemenea, s-a susținut că înregistrările efectuate în cauză nu au fost certificate în mod legal cu respectarea dispozițiilor art. 913 alin. (1) C. proc. pen., lipsind mețiunea obligatorie din procesul-verbal de redare constând în numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea, iar procesele-verbale de redare a convorbirilor au fost întocmite la 10 august 2010, fără verificarea de către procuror a existenței autorizației de interceptare și înregistrare din 21 ianuarie 2010, întrucât a fost desecretizată conform adresei Înaltei Curți de Casație și Justiție din 6 august 2010 și înregistrată la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași în data de 11 august 2010.

În plus, s-a menționat că procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, întocmit la data de 11 august 2010, nu face referire la procesele-verbale de redare a convorbirilor din perioada 11 februarie 2010-19 februarie 2010, astfel că nu pot fi avute în vedere ca mijloace de probă, în raport de dispozițiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen.

S-a mai precizat că nu pot fi avute în vedere ca mijloace de probă procesele-verbale referitoare la convorbirile anterioare datei de 20 februarie 2010 ora 18:00, întrucât lipsesc de la dosar documentele care să ateste legalitatea interceptării și înregistrării convorbirilor în baza mandatului emis în baza legii siguranței naționale, ca de exemplu dovada unei cauze penale inițiale în cadrul căreia au fost efectuate în mod legal interceptări și înregistrări ale convorbirilor inculpatului A.G., în măsura în care acuzarea se prevalează de dispozițiile art. 912 alin. (5) C. proc. pen.

Apărarea a invocat, de asemenea, că interceptarea și utilizarea pretinselor convorbiri utilizate de procuror în acuzare cu privire la inculpatul D.D.I. s-au efectuat fără respectarea condițiilor legale de autorizare întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor amenințări la adresa siguranței naționale prevăzute de art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 și nu a existat o autorizație emisă pe numele acestui inculpat care să permită interceptarea și înregistrarea convorbirilor acestuia.

Pretinsa localizare prin GPS efectuată în data de 19 februarie 2010, s-a apreciat că nu reprezintă un mijloc de probă întrucât nu există nicio autorizație legal emisă pentru efectuarea acestei localizări conform art. 914 C. proc. pen., la dosar nu există nici un document din care să rezulte datele tehnice ale aparaturii prin care se pretinde că s-ar fi efectuat localizarea GPS și precizia acesteia, iar pretinsa localizare este infirmată de mijloacele de probă din dosar, inculpatul H.N. mergând singur acasă la C.L. pentru a-i înmâna suma de bani împrumutată de A.G.

Ca argument pentru inexistența faptei în ceea ce îl privește pe inculpatul D.D.I., s-a mai invocat lipsa oricărui act de sesizare a organelor de urmărire penală, de tipul celor prevăzute de art. 221 alin. (1) C. proc. pen., pe numele acestuia.

La stabilirea adevărului s-a solicitat a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care are un loc de muncă stabil, fiind o persoană responsabilă care coordonează activitatea unui colectiv de 40-50 de persoane, fiind o persoană serioasă, căsătorită, cu copil.

Apărarea recurentului inculpat A.G., prin motivele de recurs scrise, concluziile orale evocate în dezbateri și concluziile scrise, a invocat motive de nelegalitațe și netemeinicie.

Sub aspectul nelegalității, a susținut că în mod greșit Curtea de Apel Iași, la termenul din 24 noiembrie 2010, a respins nemotivat cererile de probatorii, iar după strămutarea judecării cauzei, Curtea de Apel Galați, la 8 septembrie 2011, a respins nejustificat probele în apărare invocând autoritatea de lucru judecat cu trimitere la încheierea de ședință din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași.

A mai precizat apărarea, că instanța de fond nu a arătat motivele care legitimează în fapt și în drept soluția adoptată, fiind încălcate obligațiile ce-i reveneau din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen.

Apărarea a susținut că, în mod greșit, s-a apreciat asupra legalității interceptărilor convorbirilor telefonice din data 19 februarie 2010, în baza cărora s-a stabilit vinovăția și tragerea la răspundere penală a inculpatului A.G., convorbiri purtate anterior momentului sesizării din oficiu a organului de urmărire penală (procesele-verbale din 19 februarie 2010 și 16 martie 2010) și cu mult timp înainte de întocmirea primelor acte premergătoare.

S-a invocat obținerea, în mod ilegal, a mijloacelor de probă, prin încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) și alin. (2) C. pen. și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, subliniindu-se totodată că cererea privind declasificarea propunerii organelor abilitate către procuror și a solicitării întocmite de acesta din urmă și înaintate către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea examinării legalității obținerii mandatului de prelungire din 21 ianuarie 2010 și a procedurii prevăzute de art. 21 alin. (1)-alin. (9) din Legea nr. 535/2004, viza verificarea legalității ingerinței organelor statului în viața privată a inculpatului A.G. prin raportare la dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. S-a criticat că instanța de fond a lăsat nesoluționată această cerere, care a fost formulată pentru prima dată, la 4 octombrie 2011, în fața Curții de Apel Galați, instanța fiind în eroare că asupra acestei cereri de desecretizare s-a pronunțat Curtea de Apel Iași.

Sub aspectul temeiniciei soluției s-a învederat că, în mod greșit, inculpatul A.G. a fost condamnat pentru cumpărare de influență pretins a fi consumată la 19 februarie 2010, reținută exclusiv pe informațiile interceptate și înregistrate de S.R.I. în baza punerii în executare a prelungirii unui mandat emis în baza legilor speciale privind siguranța națională și combaterea terorismului, în condițiile în care nicio altă probă directă nu a stabilit fără dubiu și dincolo de orice îndioală rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, iar convorbirile telefonice nu se coroborează cu declarațiile martorilor sau ale inculpaților.

În argumentarea acestui motiv de apel, s-a arătat că procesele-verbale încheiate de procuror la 10 august 2010 cuprinzând convorbirile inculpaților din 19 februarie 2010 nu pot fi reținute ca mijloace de probă doar cu invocarea formală a dispozițiilor art. 913 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile art. 912 alin. (5) C. proc. pen. nu au incidență pentru că convorbirile din 19 februarie 2010 nu au fost interceptate într-o cauză penală pentru a fi folosite „și în altă cauză penală”, interceptările și înregistrările nu au fost realizate cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului, pentru a putea fi aplicate dispozițiile dreptului comun din Secțiunea V1 C. proc. pen., din datele și lucrările dosarului nu rezultă cine a efectuat redarea înregistrărilor comunicațiilor efectuate de A.G., în conținutul proceselor-verbale nu se arată numărul de ordine pe care s-ar fi făcut imprimarea fișierelor care privesc fapta ce formează obiectul cercetării în scopul identificării suportului optic pe care este înmagazinată înregistrarea, iar durata totală a interceptărilor și înregistrărilor inculpatului excede cadrului procesual fiind evidențiată la 330 zile, adică 11 luni fără întreruperi (mandatul din 25 iulie 2009, prelungit prin mandatul din 21 ianuarie 2010 emise în baza Legii nr. 51/1991, urmate de autorizația provizorie din 20 februarie 2010 confirmată de instanță și prelungită succesiv până la 18 iunie 2010 în baza art. 911 C. proc. pen.). S-a mai precizat, referitor la operațiunea de redare a convorbirilor, că documentele întocmite de reprezentanții S.R.I. nu pot fi asimilate actelor premergătoare întocmite de „lucrătorii operativi din organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop” în sensul dispozițiilor art. 224 alin. (2) C. proc. pen., deoarece în speță nu se discută de fapte care, potrivit legii, constituie amenințări la adresa siguranței naționale.

S-a solicitat, totodată, a se avea în vedere că instanța de fond a pronunțat o soluție de condamnare fără a se stabili dacă interceptările și înregistrările reținute sunt sau nu autentice și dacă suportul de memorie conține ori nu intervenții tehnice (editări care să schimbe conținutul discuțiilor), iar cu privire la expertiza criminalistică efectuată în recurs, s-a învederat că, potrivit practicii C.E.D.O. și doctinei, „inexistența suporturilor originale ale interceptărilor și înregistrărilor invocate ca probe de Direcția Națională Anticorupție și refuzul permiterii accesului părților la suporturile originale, cât timp cerința existenței acestor suporturi constituie o condiție legală imperativă de valabilitate a interceptărilor și/sau înregistrărilor prezentate ca probe, determină nulitatea absolută a interceptărilor și a înregistrărilor sub acest aspect”.

În concluzie, apărarea inculpatului A.G. a solicitat îndepărtarea din ansamblul probator administrat a mijloacelor de probă rezultate din folosirea tehnicilor speciale de investigare reglementate în materia siguranței naționale, cu trimitere la procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice presupus a fi interceptate la 19 februarie 2010 în intervalul orar 14:53-18:10, și achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea, art. 75 lit. a) C. pen. în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, s-a solicitat a se aprecia asupra individualizării executării pedepsei prin executarea efectivă a pedepsei raportat atât la lipsa antecedentelor penale și circumstanțele personale care pledează în favoarea acestuia, apărarea considerând că se justifică suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării.

Apărarea recurentului inculpat H.N. a solicitat achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., susținând că nu s-a dovedit coautoratul acestuia la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență deoarece din conținutul convorbirilor transcrise rezultă că acesta nu cunoștea nici un amănunt legat de ceea ce reprezenta suma de bani pe care urma să o remită inculpatei C.L., acesta acționând doar în îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu. S-a menționat că, potrivit doctrinei și practicii judiciare, cumpărarea de influență incriminată de art. 61 din Legea nr. 78/2000, se referă întotdeauna la un act determinat, cunoscut în detaliu de către subiectul activ al acestei infracțiuni, or niciuna dintre convorbirile purtate cu D.D.I. ori cu A.G. nu oferă certitudinea că ar fi cunoscut detalii despre destinația banilor, cum susține instanța, că ar fi fost destinați cumpărării de influență în sensul soluționării favorabile a Dosarului nr. 112/45/2010.

Recurenta inculpată C.L. a criticat sentința atacată sub aspectul nelegalității și neteminiciei.

Apărarea acestei inculpate a susținut, în esență, că interceptările din 19 februarie 2010, transcrise și folosite ca probe în prezenta cauză, exced dispozițiilor procedurale și drepturilor constituționale, după cum toate interceptările convorbirilor și transcrierea acestora sunt nelegale, lovite de nulitate în sensul art. 197 C. proc. pen., întrucât mandatul din 21 ianuarie 2010 a fost dat în baza Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, deși instanța a reținut că au existat indicii ale săvârșirii unei infracțiuni de corupție. S-a arătat că în acest context nu sunt incidente dispozițiile art. 912 alin. (5) C. proc. pen.

De asemenea, s-a precizat că sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și art. 263 alin. (1) C. proc. pen. întrucât cercetarea s-a efectuat și cu privire la P.D.B., dar a fost trimis în judecată D.D.I. Invocându-se tot nulitatea absolută, s-a arătat că, pe parcursul urmăririi penale, asistența juridică i-a fost asigurată de domnul avocat I.C. care s-a pensionat din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași la 15 aprilie 2009, iar acest parchet este echivalent în grad cu Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași, unde s-a efectuat ancheta și nu avea dreptul să acorde asistență juridică timp de 2 ani.

Referitor la netemeinicia soluției de condamnare, în esență, recurenta inculpată a învederat că probatoriul administrat nu demonstrează că ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorilor din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Iași, nefiind întrunită latura obiectivă a infracțiunii, precizând că suma de 15.000 euro reprezenta un împrumut pentru consultațiile medicale pe care soțul său urma să le facă în străinătate, că toate convorbirile dintre ceilalți trei inculpați nu o privesc decât în măsura banilor împrumutați, fiind discuții între participanți la acte de comerț anterioare, urmând să se înșele unii pe alții.

În concluzia, a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 3859, iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze pricina sub toate aspectele.

Cumulativ, în analiza motivelor de recurs, Înalta Curte va ține seama de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit cu care, în cazul efectuării controlului judiciar, esențial este ca, fără a se da un răspuns detaliat fiecărui argument, să se examineze efectiv apărările formulate de inculpați.

Analizând cu prioritate critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., constând în lipsa din cuprinsul sentinței atacate a motivelor care legitimează, în fapt și în drept, soluția adoptată, instanța de recurs consideră că aceasta este neîntemeiată.

Sentința recurată cuprinde, în conformitate cu dispozițiile art. 354-art. 356 C. proc. pen., partea introductivă, expunerea și dispozitivul, iar în partea expozitivă se regăsește analiza probelor administrate în cauză, potrivit art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Sub acest din urmă aspect, se constată că instanța de fond a examinat conținutul proceselor-verbale de transcriere a înregistrărilor și interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpați în datele de 12 februarie 2010, 19 februarie 2010, 22 februarie 2010, 23 februarie 2010, 24 februarie 2010, declarațiile inculpaților, depozițiile martorilor V.G., A.C., R.M. și B.M., înscrisuri, așa încât situația de fapt stabilită prin sentință este rezultatul aprecierii, de către prima instanță, a materialului probator.

Înalta Curte mai constată că prima instanță a răspuns principalelor apărări ale inculpaților, care au vizat aspecte de legalitate și temeinicie, context în care se poate realiza controlul judiciar în prezenta cale de atac.

Referitor la cererile în probațiune, formulate de inculpați la fond, din cuprinsul încheierii de la termenul din 24 noiembrie 2010, reiese că prima instanță a respins motivat aceste cereri, inclusiv pe cele formulate de inculpatul A.G., considerându-le ca nefiind concludente și utile soluționării cauzei, situație în care este nefondată critica inculpatului că prima instanță nu a motivat soluția de respingere.

De asemenea, este neîntemeiată critica constând în faptul că, după strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Galați, această instanță, la termenul din 8 septembrie 2011, a respins nejustificat probele în apărare invocând autoritatea de lucru judecat dată de încheierea de ședință din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași. Constatarea instanței de fond este reală că, prin sentința nr. 581 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis cererea de strămutare și a menținut actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei. La termenul din 24 noiembrie 2010, în fața instanței de la care s-a strămutat judecarea cauzei, se solicitase printre altele, „desecretizarea actelor cu caracter secret aflate anexate la dosarul cauzei în plic sigilat, respectiv Anexa nr. 2”, cerere identică cu cea reluată la termenul din 8 septembrie 2011, în fața Curții de Apel Galați, la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Se mai constată că, pentru același argument, la termenul din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași a respins cererea de declasificare a mandatului emis de Înalta Curte de Casație și Justiție și a încheierilor de admitere a solicitărilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost autorizate, respectiv prelungite activitățile de interceptare și înregistrare a convorbirilor/comunicărilor purtate de inculpatul A.G. Prin urmare, apare ca nefondată critica acestui inculpat că o astfel de cerere în probațiune a fost formulată pentru prima dată, la 4 octombrie 2011, în fața Curții de Apel Galați, și că această din urmă instanță a fost în eroare când a considerat că asupra acestei cereri de desecretizare s-a pronunțat Curtea de Apel Iași.

Potrivit art. 67 C. proc. pen., cererea pentru administrarea unei probe poate fi respinsă dacă proba nu este concludentă și utilă, iar acesta este atributul exclusiv al instanței în fața căreia cauza devoluează integral în fapt și în drept.

Din altă perspectivă, se menționează că, motivul de recurs privind modul de soluționare a cererilor în probațiune nu pot conduce la casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, prezentul recurs devoluând integral cauza în fața instanței de recurs.

De aftfel, unele dintre cererile în probațiune au fost reiterate, în recurs, și în urma aprecierii asupra concludentei și utilității probelor solicitate, s-a încuviințat, la termenul din 26 septembrie 2012, efectuarea unei expertize criminalistice care a avut ca obiectiv să se stabilească dacă un număr de 7 înregistrări audio au fost realizate simultan cu evenimentele acustice conținute și dacă nu conțin eventuale urme de alterare, și anume ștersături, înserări, intercalări de cuvinte, fraze sau elemente de contrafacere.

Cât privește critica adusă legalității interceptărilor convorbirilor telefonice, Înalta Curte o consideră neîntemeiată.

Astfel, în baza mandatului din 21 ianuarie 2010 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în baza Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională, organele abilitate au procedat la interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.G., în perioada 26 ianuarie 2010-25 aprilie 2010.

Prin ordonanța din 19 februarie 2010, dată în Dosarul nr. 20/P/2010, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași a dispus interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpaților C.L., A.G., H.N. și alții, pe o perioadă de 48 de ore cu începere de la 20 februarie 2010 ora 8:00 până la 22 februarie 2010 ora 8:00, ordonanță ce a fost confirmată de instanța de judecată.

Potrivit art. 912 alin. (5) C. proc. pen., convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 911 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.

Având în vedere aceste dispoziții, se constată că, în mod legal, au fost folosite în prezenta cauză convorbirile telefonice purtate de inculpatul A.G., până la data de 20 februarie 2010, interceptate și înregistrate în baza mandatului din 21 ianuarie 2010 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza Legii nr. 51/1991, din care rezultau date ale comiterii infracțunii de cumpărare de influență, ce formează obiectul judecății. Infracțiunea de cumpărare de influență face parte din categoria infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, enumerate la alin. (2) al art. 911 C. proc. pen.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind mandatul de interceptare și înregistrare a convorbirilor inculpatului A.G., emis în temeiul Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională, are caracter definitiv și se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că nu poate forma obiectul prezentului recurs examinarea întrunirii condițiilor, prevăzute de lege, necesare pentru emiterea acestui mandat, respectiv dacă au fost efectuate în mod legal interceptări și înregistrări ale convorbirilor inculpatului A.G. în baza actului normativ arătat, într-o cauză penală.

De asemenea, se face precizarea că, întrucât convorbirile telefonice interceptate și înregistrate în baza mandatului emis în temeiul Legii nr. 51/1991 și folosite în prezenta cauză, îl au ca interlocutor pe inculpatul A.G. care era vizat prin mandatul respectiv, apare ca neîntemeiată critica inculpatului D.D.I. că aceste convorbiri nu pot constitui probe deoarece pe numele său nu a fost emis vreun mandat de interceptare în baza legii siguranței naționale, acesta din urmă fiind conlocutorul inculpatului A.G.

Conținutul convorbirilor telefonice constituie probe chiar dacă au fost interceptate și înregistrate înainte de începerea urmăririi penale. Aceasta a fost voința legiuitorului din moment ce, prin Legea nr. 281/2003, a înțeles să completeze numai dispozițiile art. 100 C. proc. pen. în sensul obligativității începerii urmăririi penale înainte de a fi dispusă o percheziție, condiție care nu s-a prevăzut însă și pentru interceptările și înregistrările audio-video, deși și textele legale privind aceste tehnici speciale de supraveghere sau cercetare au fost modificate prin același act normativ. De altfel, acesta este sensul art. 911 C. proc. pen. care prevede că autorizarea se poate da atunci când sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, pentru stabilirea situației de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanților care nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată, ceea ce implică și o muncă de informare. Alături de aceste condiții, art. 911 C. proc. pen. mai impune ca cerințe necesare pentru autorizarea interceptării și înregistrării audio video, doar ca infracțiunile să fie de natura celor pentru care urmărirea penală poate fi începută din oficiu și să fie de tipul de celor enunțate la alin. (2) al aceluiași articol.

Potrivit art. 913 alin. (1) C. proc. pen., convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanților sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliției judiciare delegat de procuror, în care se menționează autorizația dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile sau comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte și numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

În cauză, convorbirile telefonice purtate în perioada 11 februarie 2010, ora 23:20:37-19 februarie 2010, ora 18:10:44, de către A.G., au fost redate în procese-verbale de redare și certificare de procuror, în care este menționat numărul mandatului, din 21 ianuarie 2010 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, numerele posturilor telefonice între care s-au realizat conexiunile și numele persoanelor cu care A.G. a purtat discuțiile telefonice (C.L., H.N., un bărbat „D.”), data și ora fiecărei convorbiri în parte.

Aceste procese-verbale în care sunt redate convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate reprezintă mijloace de probă în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen. care prevede că procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare constituie mijloc de probă, nemaifiind necesar ca acestea să fie consemnate în procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare întocmit la data de 11 august 2010.

Împrejurarea că, în cuprinsul acestor procese-verbale, nu este menționat numărul de ordine al suportului pe care s-a făcut imprimarea, nu este de natură a determina caracter ilegal acestor mijloace de probă, pentru a fi înlăturate din ansamblul probator, nefiind în prezența unei nulități absolute prevăzute de art. 197 C. proc. pen.

Având în vedere acestea, precum și considerentele care vor urma, se precizează că procesele-verbale de redare a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor constituie mijloace de probă ce constată elemente de fapt ce servesc ca probă în cauză.

Astfel, procesele-verbale în discuție au fost întocmite la data de 10 august 2010, dată la care mandatul din 21 ianuarie 2010 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în baza Legii nr. 51/1991, era declasificat, potrivit adresei din 6 august 2010 emisă de instanța supremă.

Apoi, expertiza criminalistică efectuată în recurs privind un număr de 7 înregistrări audio, respectiv înregistrările convorbirilor telefonice din 19 februarie 2010 orele 14:53:23, 14:59:39, 15:12:11, 15:29:31, 16:00:54, 16:08:35 și 18:10:44, ca și suplimentul la expertiză, au evidențiat că analiza acestor înregistrări, cu echipamentele și sistemele din dotarea Institutului Național de Expertiză Criminalistică nu a evidențiat existența în conținutul acestora a unor eventuale urme de intervenții tehnice (ștersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere).

Pentru realizarea expertizei criminalistice, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași a pus la dispoziția Institutului Național de Expertiză Criminalistică suportul optic de tip compact disc cu fișierele care conțin înregistrările convorbirilor ce au format obiectul expertizei (așa cum rezultă din adresa din 17 octombrie 2012 a unității de parchet).

Prin raportul de expertiză criminalistică s-a arătat că înregistrările originale realizate prin interceptarea comunicațiilor sunt realizate pe diferite medii de stocare inamovibile, într-un sistem integrat, distribuit, ceea ce impune transferarea lor în vedera constituirii ca probă. După realizare, înregistrările interceptărilor sunt gravate pe suporturi needitabile, în vederea protecției contra modificărilor, iar exemplarele originale din memoriile interne sunt în cele din urmă șterse, pentru ca echipamentul să fie refolosit.

Totodată, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București a comunicat că sistemul național de interceptare a comunicațiilor telefonice intră sub incidența Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, iar în situația dată, realizarea înregistrării originale și transferarea acesteia pe suportul pus la dispoziția instanței se documentează de către autoritatea care a realizat în mod legal înregistrarea, expertul având numai rolul de a depista urmele unor eventuale intervenții și de a examina diferite artefacte găsite în conținutul înregistrărilor.

De asemenea, prin raportul de expertiză criminalistică s-a menționat că, transferarea unei înregistrări digitale originale, realizată în conformitate bit cu bit față de acestea, cum sunt cazurile de copiere informatică de fișiere și cele de transferare cu mecanism de protecție contra erorilor, conduce la obținerea unor clone ale acestora, care au exact același conținut ca înregistrarea originală.

Cât privește prezenta cauză, în condițiile absenței eventualelor urme de compresie sau de editare din înregistrările în litigiu, s-a conchis că este posibil ca înregistrările puse la dispoziție să reprezinte clone ale înregistrărilor originale, realizate simultan cu evenimentele acustice pe care le redau.

Înlăturarea din ansamblul mijloacelor de probă a proceselor-verbale de redare a convorbirilor înregistrate nu este determinată nici de durata interceptării convorbirilor purtate de recurentul A.G. întrucât durata pentru care s-a emis și prelungit mandatul emis în baza Legii nr. 51/1991 excede obiectului de judecată al prezentei cauze, iar durata totală de 120 de zile a interceptărilor și înregistrărilor autorizate prevăzută de art. 911 C. proc. pen., nu a fost depășită, textul legal enunțat reglementând, de altfel, că perioada de timp maximă de 120 de zile trebuie raportată la aceeași persoană și aceeași faptă, Înalta Curte consideră că nu a avut loc o încălcare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie, ingerința în viața privată a inculpatului A.G. prin interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice fiind o măsură necesară pentru protejarea societății de posibilitatea săvârșirii de infracțiuni, ingerință permisă de dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol.

Totodată, instanța de recurs constată că nu există motive pentru a intervini nulitatea absolută pentru lipsă de apărare pe parcursul urmării penale, invocată de inculpata C.L., întrucât inculpata nu a fost lipsită de asistența juridică a unui avocat, aceasta fiind ipoteza exclusivă prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. în care devine aplicabilă sancțiunea nulității absolute, pentru lipsă de apărare, situație care nu se regăsește în speță.

De asemenea, nu există nulitate absolută izvorâtă din faptul netrimiterii în judecată a unei persoane față de care s-a s-ar fi efectuat cercetări penale, situația ilustrată de inculpata C.L. cu privire la numitul P.D.B. nefiind circumscrisă cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 107 alin. (2) C. proc. pen., text legal ce reglementează nulitatea absolută, iar apoi, inculpata nici nu relevă vreun interes personal în susținerea acestei critici.

Analizând probatoriul administrat în cauză, în acord cu prima instanță, instanța de control judiciar consideră că fapta inculpatei C.L., care la data de 19 februarie 2010 a pretins numitului A.G. suma de 15.000 de euro pentru a interveni la judecătorii ce făceau parte din completul de judecată în Dosarul civil nr. 112/45/2010 aflat pe rolul Curții de Apel Iași, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile, iar în seara aceleiași zile a primit la domiciliul său suma de 30.000 RON (avansul din totalul de 15.000 de euro) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată cu referire la art. 257 C. pen.

Prin conținutul mijloacelor de probă este dovedit că recurentul inculpat A.G., la data de 19 februarie 2010, a acceptat solicitarea avocatei C.L., de a da suma de 15.000 de euro pentru a interveni la nivelul judecătorilor din completul de judecată din cadrul Curții de Apel Iași, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile în cauza nr. 112/45/2010 aflată pe rolul Curții de Apel Iași, iar prin intermediul coautorilor H.N. și D.D.I. în seara aceleiași zile a remis suma de 30.000 RON (avansul din totalul de 15.000 de euro) avocatei C.L., la domiciliul acesteia, în același scop, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută și pedepsită de art. 61 din Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

De asemenea, nu există niciun dubiu că recurentul inculpat H.N., împreună cu coautorii A.G. și D.D.I., au hotărât remiterea sumei de 15.000 de euro numitei C.L., avocat în cadrul Baroului Iași, în vederea intervenției la nivelul judecătorilor din completul de judecată din cadrul Curții de Apel Iași, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile în cauza nr. 112/45/2010 aflată pe rolul Curții de Apel Iași, iar în seara aceleiași zile a remis împreună cu D.D.I. suma de 30.000 RON (avansul din totalul de 15.000 de euro) avocatei C.L., la domiciliul acesteia, în același scop, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută și pedepsită de art. 61 din Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului D.D.I. care, împreună cu coautorii A.G. și H.N. au hotărât remiterea sumei de 15.000 de euro numitei C.L., avocat în cadrul Baroului Iași, în vederea intervenției la nivelul judecătorilor din completul de judecată din cadrul Curții de Apel Iași în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile în cauza nr. 112/45/2010 aflată pe rolul Curții de Apel Iași, iar în seara aceleiași zile a remis împreună cu H.N. suma de 30.000 RON (avansul din totalul de 15.000 de euro) avocatei C.L., la domiciliul acesteia, în același scop, întrunește într-adevăr elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută și pedepsită de art. 61 din Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Potrivit conținutului mijloacelor de probă, pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost înregistrate Dosarele nr. 112/45/2010 cu termen de judecată la 22 februarie 2010 și nr. 125/45/2010 cu termen de judecată pe data de 1 martie 2010, prin care Primăria comunei G. din județul Iași (în calitate de recurent), a solicitat anularea deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, dată în favoarea firmelor (ce au calitate de intimate): SC M.C. SA Iași, SC A.B. SRL Iași, la care inculpatul A.G. este administrator iar H.N. este director de producție, și SC V.C. SA București, la care inculpatul D.D.I. este șeful sectorului Iași în cadrul societății.

Din convorbirea telefonică din data de 12 februarie 2010, dintre recurentul inculpat A.G. și R.M. rezultă că inculpatul era interesat în obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile firmelor asociate, aspect cunoscut și de inculpatul H.N. întrucât, din discuție rezultă că, în demersurile întreprinse de „a pune mâna pe avocata” părții adverse, Primăria comunei G., „pentru că într-un proces avocatul poate să susțină cauza până la capăt sau poate s-o susțină cum știe”, era implicat și inculpatul H.G., A.G. comunicându-i lui R.M. că o va suna H.N. deoarece el, pe 22 februarie, era plecat din țară.

Martora R.M., în faza de urmărire penală, după ce i s-a adus la cunoștință conținutul integral al discuțiilor purtate cu A.G., a arătat, în mod repetat, că acesta este real, dar că nu a pus în practică cele discutate și nu a contactat niciun avocat în sensul de a-l determina, în schimbul unei sume de bani sau alte foloase, să-și exercite necorespunzător atribuțiile față de clientul său, respectiv Primăria G. Prin urmare, instanța de recurs va lua sub beneficiu de inventar depoziția din fața instanței, prin care martora a susținut că inculpatul A.G. a întrebat-o doar dacă cunoaște o avocată, dându-i mai multe nume, cu atât mai mult cu cât nu a indicat vreun motiv pertinent pentru care a nuanțat, în fața instanței, afirmațiile făcute în legătură cu aspectele cunoscute, iar pe de altă parte, în timpul cercetării judecătorești, a arătat și că menține declarația dată la urmărirea penală.

Fiind audiată, martora V.I.E., avocat al Asociației de Dezvoltare Intracomunitară G., a menționat că nu a fost contactată de niciunul dintre inculpați.

În același scop, al obținerii unei soluții favorabile, fiind în relații de prietenie cu familia C., inculpatul A.G. a luat legătura cu inculpata C.L., avocat, al cărei soț a fost judecător la Curtea de Apel Iași. Potrivit convorbirii telefonice de la data de 19 februarie 2010 (vineri), ora 14:53:23, inculpata C.L. i-a solicitat suma de 15.000 euro, cu precizarea că un avans trebuia dat până duminică (21 februarie 2010): „am nevoie până duminică de niște bani”, „ cam 15 (...) câte 5”; știut fiind că recursul se judeca în complet compus din trei judecători.

Din convorbirea telefonică din aceeași zi, ora 14:59:39, reiese că inculpatul A.G., care se afla în străinătate, i-a cerut inculpatului H.N. să ia la el „vreo două sute” milioane, să-i aibă la el, și o să-i spună „unde și cum trebuie să (...)”, acesta din urmă răspunzând că „aștept instrucțiuni atunci!”.

Anunțându-l telefonic, apoi, pe inculpatul D.D.I. că a discutat „cu prietena noastră pe care ai s-o cunoști, care se ocupă de problema de luni”, inculpatul A.G. i-a precizat că „pretențiile pe subiect sunt cinci ori trei. Pentru că sunt trei cetățeni acolo. De fapt ai să-i vezi luni. Care hotărăsc”, că „Duminică seara are loc o întâlnire. Nu-mi cere mai multe amănunte prin telefon că (...)”, și că „H.N. are și el o sută cinci zeci! (...) Și eventual ori te-i duce tu, ori H.N.! Găsim variante, cum (...) care să ducă la persoană! (...) Dar ar trebui un trei sute puși!”, ocazie cu care inculpatul D.D.I. a afirmat că „Am înțeles! Nu e problemă!”.

Convorbirile telefonice dintre inculpații A.G. și H.N. evidențiază, în continuare, că s-a stabilit ca, din suma de 300 milioane ROL care trebuia predată inculpatei C.L., în seara de 19 februarie 2010, inculpatul D.D.I. să pună efectiv, la dispoziție, jumătatea de 150 milioane ROL, în zilele de luni și marți.

Ulterior, potrivit discuției telefonice din 19 februarie 2010, ora 16:08:35, inculpatul A.G. îl instruiește pe inculpatul H.N. ca, în momentul în are ajunge acasă la inculpata C.L., să-i spună, când îi dă banii: „Doamnă, m-o trimis A.G. că o împrumutat niște băni de la dumneavoastră. Așa trebuie să-i spui!”, inculpatul H.N. menționând că „Da, da, da, am înțeles combinația! Știu ce am de spus!”.

Cu prilejul aceleiași convorbiri, inculpatul A.G. i-a specificat lui H.N. că, pentru a înmâna banii, poate să se ducă numai D.D.I., „cum vrei, mi-e egal”, context în care H.N. a precizat că „nu știam cu D.D.I. cum fac. Dar o să mergem împreună, el o să rămână în mașină și eu mă întorc cu acte”.

Reluând conversațiile telefonice din aceeași zi, în jurul orei 18:00, inculpatul H.N. i-a comunicat lui A.G. că „am rezolvat problema (...) am fost cu D.D.I. (...), i-am spus că e vorba de un judecător, n-am dat mai multe detalii”.

Cu acestea se coroborează conținutul convorbirii telefonice dintre inculpata C.L. și martorul A.C., grefier la secția comercială a Curții de Apel Iași, din care rezultă că inculpata, care nu era avocat în cauza nr. 112/45/2010, s-a interesat de soluția pronunțată în ziua de 22 februarie 2010, aflând că s-a acordat termen la 22 martie 2010.

Fiind audiat, martorul A.C. a confirmat cuprinsul acestei discuții telefonice.

În aceeași ordine de idei, se constată că, la 22 februarie 2010, la aflarea intenției inculpatului D.D.I. de a le solicita avocaților SC V.C. SA să se prezinte la proces, inculpatul A.G. îi subliniază că „nu, nu-i cazul să mai faci cheltuieli, te rog, crede-mă”.

Conform convorbirii telefonice din 22 februarie 2010, ora 18:02:41, purtată între A.G. și H.N., inculpatul D.D.I. a remis lui H.N. suma de 150 milioane ROL, în baza înțelegerii din 19 februarie 2010, reprezentând jumătate din avansul sumei de 15.000 euro.

Cu ocazia discuției din 24 februarie 2010, ora 11:49:58, când inculpatul A.G. îi solicită inculpatei C.L. „să-și facă treaba”, precizând că nu-l interesează decât „dacă treaba-i în regulă, atât vreau”, aceasta îi răspunde pozitiv, și că se pot vedea luni, iar în aceeași zi, la ora 20:38:31, A.G. îi spune lui D.D.I. că: „cu persoana unde ai fost cu H.N., nu m-am mai văzut, luni am întâlnire”.

Martora T.C. a relatat, în instanță, că la solicitarea lui A.G. i-a dat relații despre un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Iași, dar datele se aflau în sistemul Ecris, la info-chioș, fiind publice.

Prin depoziția sa făcută în timpul cercetării judecătorești, în primă instanță, martorul B.M., Primarul comunei G., a relatat că inculpații A.G. și D.D.I. au participat la licitația privind lucrările de canalizare a comunei, că acesta din urmă a efectuat măsurători, iar oferta depusă avea cel mai mic preț, dar ca punctaj era pe locul 5.

Martorul C.N., a declarat că a participat la licitația din comuna G., ca și firma administrată de A.G., că și-a exprimat suspiciunea față de inculpat referitor la modul în care s-a desfășurat licitația, din cauza condițiilor puse în caietul de sarcini, că a aflat de la inculpat că acesta a contestat licitația la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și că i-a propus, ca în cazul în care câștigă licitația cu una din firmele sale, o parte din lucrări să-i fie subcontractate.

În consecință, instanța de recurs consideră că nu este întemeiată cererea de achitare formulată de recurenta inculpata C.L., fiind fără dubiu că a lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorilor învestiți, la 22 februarie 2010, cu soluționarea cauzei nr. 112/45/2010 aflată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Totodată, este fără tăgadă că suma pretinsă în cuantum de 15.000 euro nu reprezenta un împrumut pentru rezolvarea situației medicale a soțului inculpatei, ci obiectul traficului de influență, din care a primit 300 milioane ROL.

Critica recurentului inculpat H.N. vizând greșita sa condamnare, este de asemenea nefondată, fiind dovedit că fapta de care este acuzat există, a fost comisă de acesta și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, probele demonstrând că a cunoscut scopul cu care suma de bani a fost remisă inculpatei C.L., forma sa de participare, la comiterea infracțiunii, îmbrăcând forma autoratului.

Ținând seama de materialul probator enunțat anterior și de faptul că nu au fost identificate motive de nelegalitate privind interceptarea, înregistrarea convorbirilor telefonice din 19 februarie 2010 sau a proceselor-verbale de redare a acestora, instanța de recurs consideră neîntemeiată solicitarea recurentului inculpat A.G. de a fi achitat pentru infracțiunea de cumpărare de trafic de influență, nefiind incidență niciuna din situațiile reglementatede art. 10 C. proc. pen.

Înalta Curte constată, totodată, că soluția de condamnare a recurentului inculpat D.D.I. pentru cumpărare de influență, infracțiune prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, este legală și temeinică. Fapta de a lua hotărârea de a da suma de 15.000 euro și de a remite suma de 300 milioane ROL inculpatei C.L., avocat în Baroul Iași, al cărei soț a fost judecător la Curtea de Apel Iași, care a lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorilor care instrumentau pricina în care inculpatul dorea o soluție favorabilă, este o faptă de natură penală, dovada existenței acesteia fiind făcută prin mijloacele de probă administrate în cauză, inclusiv prin conținutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate care se coroborează între ele, care confirmă indiciile ce reies din procesele-verbale de listing și localizare după celulă.

Lipsa indicării numelui recurentului inculpat D.D.I. în procesele-verbale de sesizare din oficiu a procurorului din datele de 19 februarie 2010 și 16 martie 2010, nu este de natură a conduce la inexistența faptei în ceea ce îl privește pe acesta. Existența faptei și a vinovăției inculpatului se stabilesc în baza materialului probator administrat în cauză, iar nu în temeiul proceselor-verbale de sesizare din oficiu, care în conformitate cu dispozițiile art. 221 C. proc. pen., au rolul de a semnala posibila comitere a unei infracțiuni.

De altfel, din modul de reglementare a modurilor de sesizare a organelor de urmărire penală rezultă că acestea trebuie să cuprindă numele făptuitorului numai dacă este cunoscut, aceleași norme legale permițând începerea urmăririi penale in rem, nu doar in personam.

Având în vedere apărările formulate, instanța de recurs mai precizează că întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, nu depinde de obiectul de judecată al cauzei nr. 112/45/2010 ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, sau de soluția pronunțată în acea pricină, fiind suficient și necesar ca traficantul de influență, în speță, C.L., să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra judecătorilor să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile lor de serviciu, ceea ce s-a dovedit.

Se mai impune precizarea că, în cazul cumpărătorului de influență, existența laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000, sub aspectul elementului material, se analizează prin prisma modalităților alternative reglementate de acest text legal, respectiv „promisiune”, „oferire”, „dare”, astfel că momentul consumării infracțiunii de cumpărare de influență, de care este acuzat recurentul inculpat D.D.I. nu se confundă cu momentul consumării infracțiunii de trafic de influență prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen., de care este acuzată inculpata C.L., critica adusă sentinței, sub acest aspect, de către recurentul inculpat D.D.I., fiind nefondată.

Prima instanță de fond a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, criticile formulate de recurenți sub acest aspect fiind nefondate.

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci reprezintă rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Ținând cont de aceste criterii, se apreciază că pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate, de prima instanță, recurenților inculpați C.L. și A.G., precum și pedepsele de câte 2 ani și 2 luni închisoare aplicate recurenților inculpați D.D.I. și H.N. reflectă, în mod conjugat, criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Cuantumul diferit al pedepselor este justificat de rolul și gradul de implicare al inculpaților în activitatea infracțională.

Recurenta inculpată C.L. este traficanta de influență care a pretins suma de 15.000 de euro pentru a interveni la judecătorii ce făceau parte din completul ce judeca Dosarul civil nr. 112/45/2010, aflat pe rolul Curții de Apel Iași, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile cumpărătorilor de influență. Acțiunea de a pretinde această sumă și de a primi, ulterior, un avans de 300 milioane ROL, speculând calitatea sa de avocat și soție a fostului președinte al secției comerciale a Curții de Apel Iași, relevă periculozitatea acțiunilor inculpatei care, alături de faptele celorlalți inculpați, au adus atingere încrederii în actul de justiție. Însă, cuantumul pedeapsei aplicate nu se impune a fi majorat, în raport de datele ce caracterizează persoana inculpatei, fiind în măsură să asigure scopul preventiv-educativ, inclusiv prin durata termenului de încercare de 6 ani stabilit potrivit art. 862 C. pen. în care inculpata trebuie să se supună anumitor măsuri de supraveghere și să nu comită o nouă infracțiune, sub sancțiunea executării în întregime a pedepsei.

Inculpatul A.G. a avut rolul esențial și de coordonare a acțiunii de cumpărare a influenței, ceea ce a impus sancționarea mai severă, decât a coinculpaților H.N. și D.D.I., întrucât a profitat de relațiile apropiate cu familia C. pentru obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile, a discutat direct cu traficanta de influență, a comunicat coautorilor suma ce reprezenta avansul din suma ce forma obiectul traficului de influență, a stabilit partea din sumă care trebuia dată de fiecare dintre firmele interesate în obținerea unei soluții favorabile în procesul civil, a indicat locuința traficantei de influență ca fiind locul unde să fie dus avansul, înainte cu două zile de termenul de judecată al cauzei, a păstrat legătura cu aceasta și după data de 22 februarie 2010, pentru a verifica șansele de reușită ale acțiunilor întreprinse. Aspectele enunțate constituie argumente pertinente pentru executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenție, chiar dacă inculpatul este la primul conflict cu legea penală și este integrat în societate, așa încât este neîntemeiată solicitarea acestuia de a se schimba modalitatea de executare a pedepsei, stabilită de prima instanță, cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării. În acest context, cererea procurorului de a se majora pedeapsa stabilită pentru A.G. apare ca nefondată, întrucât procesul de individualizare a pedepsei trebuie privit nu doar prin prisma pedepsei aplicate, ci și a modalității de executare stabiltă.

Instanța de recurs consideră că, în procesul de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților H.N. și D.D.I., s-au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., cuantumul pedepsei aplicate, orientate în mod evident spre minimul special de 2 ani închisoare și suspendarea condiționată a executării pedepsei, reflectând gradul de pericol social al faptelor săvârșite și persoana inculpaților. Împrejurările care circumstanțiază, în mod favorabil, persoana inculpaților (fără antecedente penale, cu loc de muncă, integrați în societate) trebuie examinate ținând seama și de circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., care exprimă împrejurarea că faptele au fost săvârșite de două sau mai multe persoane împreună, pentru ca șansa de reușită a acțiunilor ilicite să fie ridicată, context în care nu se justifică reducerea pedepselor aplicate. Dintr-o altă perspectivă, este real că faptele inculpaților se caracterizează prin grad ridicat de pericol social, aducând atingere ideii de independență și imparțialitate în actul de justiție, dar în raport de contribuția efectivă a acestora la activitatea infracțională, se apreciază că nu se impune majorarea pedepsei și schimbarea modalității de executare, cum a solicitat procurorul.

Pentru aceste considerente în fapt și în drept, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați și de inculpații C.L., A.G., D.D.I. și H.N. împotriva sentinței penale nr. 183 F din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON pentru fiecare recurent intimat inculpat, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați și de inculpații C.L., A.G., D.D.I. și H.N. împotriva sentinței penale nr. 183 F din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON pentru fiecare recurent intimat inculpat, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 iunie 2013.