Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1983/2013 AI generated

Murder conviction and civil awards upheld as appeals by defendant and victims' families dismissed

Case Number Decizia nr. 1983/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeals (recursuri) filed by the convicted defendant and the civil parties against the appellate decision of the Court of Appeal Oradea, thereby upholding the conviction for simple murder (omor, art. 174(1) Criminal Code) to 13 years' imprisonment and the civil damages awards as modified on appeal; the defendant's and civil parties' prior convictions and appellate rulings remain in force, with pretrial detention deducted through 7 June 2013 and the defendant ordered to pay 500 lei in judicial costs. The case arose from the defendant's fatal August 2012 assault on a sex worker—striking her while kneeling on her abdomen and inserting a wooden object into her genitals—for which he was initially charged with causing death by violence (art. 183), but the trial court, of its own motion, reclassified the offense as murder based on indirect intent (dolus eventualis) to cause death, rejecting both the prosecutor's request for aggravated murder by cruelty (art. 174-176(1)(a)) and the defendant's request for the lesser offense. The decisive legal basis was the subjective distinction between indirect intent (accepting the fatal outcome) and negligence (culpă cu prevedere), with the court finding that the intensity and location of blows, the use of a vulnerable object, the disparity in force, and the abandonment of the victim in a remote area at night demonstrated acceptance of death; the cruelty aggravator was rejected because the victim remained conscious without extreme visible injuries, and no other aggravating circumstances (pregnancy, public place) applied, while the appellate court increased moral damages to the victim's children (50,000 lei each) and sister (10,000 lei), awarded 5,000 lei each to the victim's brothers, and denied monthly maintenance rents.

Legislator headnote

AI generated

art. 183 C. pen, art. 320 C. proc. pen, art. 334 C. proc. pen, art. 174 alin. (1) C. pen, art. 320 alin. (7) C. proc. pen, art. 71 C. pen; Murder conviction and civil awards upheld as appeals by defendant and victims' families dismissed: 174(1) Criminal Code) to 13 years' imprisonment and the civil damages awards as modified on appeal; the defendant's and civil parties' prior convictions and appellate rulings remain in force, with pretrial detention deducted through 7 June 2013 and the defendant ordered to pay 500 lei in judicial costs. The case arose from the defendant's fatal August 2012 assault on a sex worker—striking her while kneeling on her abdomen and inserting a wooden object into her genitals—for which he was initially charged with causing death by violence (art. 183), but the trial court, of its own motion, reclassified the offense as murder based on indirect intent (dolus eventualis) to cause death, rejecting both the prosecutor's request for aggravated murder by cruelty (art. 174-176(1)(a)) and the defendant's request for the lesser offense. The decisive legal basis was the subjective distinction between indirect intent (accepting the fatal outcome) and negligence (culpă cu prevedere), with the court finding that the intensity and location of blows, the use of a vulnerable object, the disparity in force, and the abandonment of the victim in a remote area at night demonstrated acceptance of death; the cruelty aggravator was rejected because the victim remained conscious without extreme visible injuries, and no other aggravating circumstances (pregnancy, public place) applied, while the appellate court increased moral damages to the victim's children (50,000 lei each) and sister (10,000 lei), awarded 5,000 lei each to the victim's brothers, and denied monthly maintenance rents.

Keywords

AI generated
murder aggravated case civil judgment criminal negligence moral damages e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 183 C. pen
245/ P din data de 17 decembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Bihor, s-a respins cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
art. 320 C. proc. pen
de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320 C. proc. pen.
art. 334 C. proc. pen
în baza art. 334 C. proc. pen., din oficiu, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art.
art. 174 alin. (1) C. pen
în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
art. 320 alin. (7) C. proc. pen
pen., cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului G.S.F., la o pedeapsă de 13 (treisprezece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în regim privativ de libertate.
art. 71 C. pen
În temeiul art. 71 C. pen.
art. 350 alin. (1) C. proc. pen
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.
art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor declarate, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 245/ P din data de 17 decembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Bihor, s-a respins cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174-176 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a admis cererea inculpatului G.S.F. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320 C. proc. pen. în baza art. 334 C. proc. pen., din oficiu, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului G.S.F., la o pedeapsă de 13 (treisprezece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a , b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

In temeiul art. 65-66 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și respinge cererile formulate în subsidiar de inculpat, prin apărător ales.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. cu aplicarea art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din 16 august 2012 la zi.

S-a luat act că Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea nu s-a constituit parte civilă în legătură cu serviciile medicale acordate victimei Ț.R.F. în noaptea de 07/08 august 2012.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, art. 1381-1391 Noul C. civ. s-a admis în parte pretențiile civile ale succesorilor în drepturi ai victimei Ț.R.F. și obligă inculpatul la plata: sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Ț.F.D. reprezentată legal de tutorii A.C.C. și A.M.I.; sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Ț.M.I. reprezentată legal de tatăl A.C.C.; sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Ț.D.A. (ns. la data de 28 septembrie 2011, fiul victimei), reprezentată legal de tutorii A.C.C. și A.M.I.; sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă Ț.C. reprezentată legal de asistent maternal profesionist S.S.N.; sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă A.M.I. (sora victimei).

S-au respins în rest celelalte pretenții solicitate de aceste părți civile.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1391 Noul C. civ. s-au respins în totalitate pretențiile civile ale părților civile Ț.N.G. (fratele victimei) și Ț.F.A. (fratele victimei).

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 alin. (2), (5) și (6) C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător luată asupra imobilului situat în Oradea, în suprafață de 23,90 mp, nr. C.F. aparținând inculpatului, în vederea reparării pagubei, prin ordonanța procurorului din 27 septembrie 2012 (filele 213-214 dosar urmărire penala) și procesul - verbal de aplicare a măsurii asigurătorii a sechestrului (fila 215, dosar urmărire penală).

S-a dispus păstrarea și conservarea de către Tribunalul Bihor a mijloacelor materiale de probă depuse la Camera de Corpuri de Delicte a Tribunalului Bihor, potrivit procesului-verbal din 24 octombrie 2012 - poziția nr. 94/2012 din Registrul mijloacelor de probă și corpuri delicte, respectiv: un flacon 2 1 „G.N."; un ambalaj prezervativ și un prezervativ; un chilot de damă; soluție substanță brun roșcat (identificate cu ocazia cercetării la fața locului, enumerate în procesul verbal de cercetare la fața locului - filele 6-7 dosar urmărire penală); o pereche de pantaloni scurți de culoare albastru închis cu inscripția „P.S."; o pereche de pantaloni scurți % cu două buzunare laterale, de culoare albastru închis; un tricou de culoare portocalie; un tricoul alb, simplu; un prosop de culoare crem; un tricoul de culoare neagră, inscripția „R."; un tricou de culoare albă cu imagini reprezentând trei tractoare în partea din față (identificate cu ocazia percheziției domiciliare, enumerate în procesul verbal de percheziție domiciliară - fila 76 dosar urmărire penală); pereche de blugi de damă, culoare neagră neinscripționat și o pereche de șlapi, bunuri aparținând victimei (identificate la filele 18-19 dosar urmărire penală).

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 C. proc. pen. s-a respins cererea părților civile de plată a cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeași lege și art. 13 din H.G. nr. 25/2011, pentru obținerea și stocarea în S.N.D.GJ. a profilului genetic al acestuia.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la Tribunalul Bihor la data de 10 octombrie 2012 sub Dosar nr. 9989/111/2012 a fost trimis în judecată inculpatul G.S.F. pentru comiterea în data de 07 august 2012 a infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prevăzută de art. 183 C. pen.

În sarcina inculpatului G.S.F. s-a reținut că în seara zilei de 7 august 2012, în intervalul orar 22:00 - 22:30 a abordat-o pe victima Ț.R.F. în vederea întreținerii de relații sexuale sens în care după ce s-au înțeles asupra sumei au urcat pe motoscuterul inculpatului și s-au deplasat peste calea ferată spre terenul viran dinspre A. Oradea, locul unde victima obișnuia să-și ducă „clienții". După încheierea raportului sexual „normal" inculpatul i-a mai solicitat victimei întreținerea unui raport sexual „oral", motiv pentru care victima i-a cerut bani în plus. Deoarece nu s-au înțeles asupra prețului, victima a refuzat, moment în care inculpatul s-a enervat și a agresat-o în timp ce era poziționat pe abdomenul acesteia, prin lovire cu pumnii și palmele peste față și prin introducerea în organele genitale a unui corp contondent, vătămările suferite ducând ulterior la decesul victimei.

În cauză s-au administrat următoarele probe:

Proces verbal din data de 08 august 2012 de consemnare a denunțului penal oral formulat de G.S.F. (fila 2 urmărire penală); proces verbal din data de 08 august 2012 de sesizare din oficiu (fila 3 urmărire penală); rezoluția din data de 10 august 2012 de începere a urmăririi penale (fila 1 urmărire penală); proces verbal de cercetare la fața locului din data de 08 august 2012 (filele 6-7 urmărire penală) și planșa foto cu aspectele de cercetare de la fața locului (filele 8-19 urmărire penală); concluzii preliminare medico - legale (fila 21); raportul de constatare medico legal din 08 august 2012 în urma necropsiei victimei (filele 22 - 35 urmărire penală); raportul de expertiză psihiatrică din 08 septembrie 2012 efectuat inculpatului (filele 38 - 40 urmărire penală); declarațiile martorilor S.D.N. (filele 41 - 43, 45 - 49 urmărire penală), F.M.L. (filele 50 - 52, 54 - 55 urmărire penală), R.G.M. (filele 56 - 58, 60-61 urmărire penală), C.M. (filele 62-63, 65 urmărire penală), V.I. (filele 66, 61 urmărire penală), R.C. (fila 130 urmărire penală), A.M.I. (filele 131 - 133 urmărire penală), A.C.C. (filele 134-135 urmărire penală), V.G.C. (filele 136, 137 urmărire penală), A.D.C. (filele 138-139 urmărire penală) și P.R.D. (filele 40 -142 urmărire penală);

încheierea nr. 29 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 13 august 2012 prin care s-a admis efectuarea percheziției la domiciliul inculpatului (fila 72 urmărire penală) și autorizația de percheziție nr. 71/2012 (fila 74 urmărire penală); proces verbal de percheziție domiciliară (fila 76 urmărire penală) și proces verbal de percheziție a motoscuterului inculpatului (fila 77 urmărire penală); proces verbal din 12 august 2012 de redare rezumativă a convorbirilor telefonice purtate de pe telefoanele aparținând inculpatului și martorei F.M.L. (filele 98-109 urmărire penală); ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale din 16 august 2012 (fila 175 urmărire penală); declarațiile de făptuitor (filele 163, 164 urmărire penală), învinuit (filele 165-169 urmărire penală) și inculpat (filele 176, 177 urmărire penală și completarea declarației de inculpat (filele 179 - 181 urmărire penală); ordonanța de reținere a învinuitului din 16 august 2012 (fila 174 urmărire penală); mandat de arestate preventivă nr. 37 din 17 august 2012 (fila 202 urmărire penală);

împuternicirea avocațială pentru inculpat (fila 171 urmărire penală) și împuternicirea avocațială pentru părțile civile (fila 220 urmărire penală); copie cazier judiciar inculpat (fila 228 urmărire penală); încheierea penală nr. 56 din 11 septembrie 2012 a judecătorului de la Tribunalul Bihor de prelungire a măsurii atestării preventive (filele 207 - 209 urmărire penală).

În fața instanței de fond, inculpatul a cerut, înainte de citirea actului de sesizare, aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., procedându-se la audierea inculpatului.

Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, iar din copia cazierului său judiciar a rezultat că este cunoscut cu antecedente penale fiind recidivist postexecutoriu.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, în seara de 7 august 2012 victima Ț.R.F. (29 de ani), zisă „A.", persoană care practica relații sexuale contra unor avantaje materiale, s-a deplasat împreună cu concubinul ei, martorul S.D.N., în zona Pieței agroalimentare din Ioșia, scopul fiind acela ca victima să „racoleze" persoane în vederea practicării de relații sexuale.

În timp ce concubinul ei a rămas în piață, victima s-a îndreptat spre locul din care își racola în mod obișnuit clienții, respectiv marginea stației de carburant O.M.V. dinspre Piața I., lângă trecerea de pietoni de pe str. O.D.

Inculpatul G.S.F., dorind să întrețină relații sexuale s-a deplasat în această zonă cu motoscuterul, iar în jurul orelor 22.00, în stația de carburanți O.M.V., a abordat-o pe victimă în vederea întreținerii de relații sexuale, cei doi înțelegându-se asupra sumei de 50 lei pentru „sex normal".

În consecință, cei doi au urcat pe motoscuter și s-au deplasat împreună peste calea ferată spre terenul viran dinspre A., un loc în care victima obișnuia să-și ducă „clienții".

La locul stabilit, cei doi au întreținut relații sexuale „normale", folosind un prezervativ. Imediat după, victima i-a cerut bani în plus față de suma negociată.

În acel moment inculpatul s-a enervat și, întrucât victima era întinsă pe jos, pe spate, inculpatul, poziționându-se cu genunchii în zona abdominală a victimei, a început să-i aplice multiple lovituri cu palmele și pumnii în zona feței și în zona abdominală, inclusiv în zona ficatului, după care, pe fondul aceleiași stări nervoase, găsind în apropiere o bucată de lemn, cilindrică, de circa 30-40 cm și de circa 4 cm diametru, cu aspect fin și fără asperități pe partea exterioară, a introdus-o de mai multe ori în vaginul victimei.

În momentul în care inculpatul a încetat să o mai agreseze pe victimă, aceasta, fără să-i spună nimic, i-a întins mâna pentru a fi ajutată să se ridice, însă inculpatul a refuzat, a pus în portbagajul motoscuterului bucata de lemn pe care o folosise, după care a părăsit victima în locul agresiunii și, deplasându-se pe str. O.D., pe lângă stația de carburant O.M.V., s-a îndreptat spre zona fabricii „M."

Ajuns la intersecția intre str. X și str. Y, a abordat-o pe martora R.C., care, la fel ca și victima, întreținea relații sexuale contra cost, racolându-și clienții în zona respectivă. După ce a propus acesteia să întrețină relații sexuale și i-a spus că are asupra sa suma de 50 lei, aceasta a refuzat pe motiv că „este prea puțin".

În aceste condiții, inculpatul s-a deplasat spre zona magazinului L., respectiv pe str. X, unde a abordat-o pe martora F.M.L., care și acesta întreținea relații sexuale contra cost, cei doi înțelegându-se asupra sumei și ca relațiile sexuale să aibă loc la domiciliul inculpatului, astfel încât, în acest scop, s-au deplasat la domiciliul acestuia. După consumarea actului sexual și după ce au purtat o serie de discuții, inculpatul a condus-o pe martoră în locul din care a racolat-o, după care au făcut schimb de numere de telefon.

În cursul aceleiași nopți, aflându-se în zona podului de pe str O.D., cu motoscuterul, inculpatul a aruncat în apa Crișului Repede bucata de lemn pe care o folosise la agresarea victimei.

Actele de violență exercitate de inculpat victimei Ț.R.F., în seara de 07 august 2012, au cauzat decesul acesteia, deces care a survenit în cursul nopții de 07/08 august 2012, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, unde aceasta fusese transportată de un echipaj de ambulanță.

Această situație de fapt a rezultat din cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale, însușite de inculpat care, în fața instanței, a descris și recunoscut în totalitate săvârșirea faptei, solicitând instanței de fond aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen.

Din raportul întocmit de echipajul de poliție a rezultat faptul că, la data de 07 august 2012, înjurai orelor 23.10, au fost dirijați spre zona P-ța I., la fața locului fiind identificat martorul S.D.N. și victima Ț.R.F., care „era conștientă, purtând discuții cu echipajul ambulanței." Din spusele victimei echipajul de poliție sosit la fața locului a reținut că „Ț.R.F. ne declară că a fost bătută de un client."

Din cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului, a rezultat că, pe baza declarațiilor martorului S.D.N., s-a procedat la o conducere în teren, ocazie cu care acesta a indicat locul din care concubina sa își racola clienții, respectiv intrarea în stația de carburant O.M.V. de pe str. O.D., de lângă P-ța A.I. În continuare martorul a indicat traseul parcurs de victimă până la locul unde obișnuia să întrețină relații sexuale cu clienții. In locul indicat au fost găsite printre altele o pereche de chiloți despre care martorul a afirmat că aparțin victimei și un prezervativ folosit, obiecte ridicate și ambalate separat în plicuri sigilate (proces-verbal de cercetare la fața locului filele 6-19 dosar urmărire penală)

Din declarația martorului S.D.N., dată la data de 8 august 2012, a rezultat că în data de 7 august 2012 a însoțit-o pe concubina sa, victima Ț.R.F., căreia cunoscuții îi spuneau „A.", în zona Pieței A.I. Martorul cunoștea faptul că victima întreținea relații sexuale contra cost, scopul deplasării în zona respectivă fiind acela ca victima să racoleze clienți. In piață s-au întâlnit cu mai multe persoane. La un moment dat, din locul în care victima își racola clienții în mod obișnuit, acesta a plecat cu un bărbat pe o motocicletă de culoare „galbenă", spre terenul viran dinspre A. După un interval de timp, martorul a observat bărbatul cu motocicleta care revenea din locul indicat, singur, și s-a îndreptat spre zona cartierului R. Martorul a plecat spre zona terenului viran, unde a găsit-o pe victimă, așezată pe sol, cu urme de sânge în zona feței, conștientă. La întrebarea martorului acesta i-a spus că a fost bătută de client deoarece nu a vrut să-i facă acestuia sex oral (declarații olografe martor filele 45 - 49 dosar urmărire penală).

Din declarația martorului R.G.M., cel care l-a ajutat pe martorul S.D.N. să o transporte pe victimă de la locul agresiunii până în piață, a rezultat că la un moment dat l-a observat pe concubinul victimei care alerga dinspre calea ferată și striga după ajutor, spunând că aceasta a fost agresată. S-au îndreptat împreună spre locul în care era victima. Martorul a declarat că atunci când a ajuns în locul în care era victima a auzit-o pe aceasta spunându-i concubinului ei că cel care a bătut-o nu i-a dat banii iar motivul pentru care a bătut-o a fost acela că a nu vrut să-i facă sex oral. Martorul a mai declarat că nu l-a văzut pe „client" (filele 56-58, filele 60 - 61 dosar urmărire penală).

Martora C.M. zisă „G.", persoană care la rândul ei practica relații sexuale contra cost, având zona de racolare comună cu victima, a declarat că nu a văzut când victima a plecat spre terenul viran, fiind la rândul ei cu un „client", dar la un moment dat l-a văzut pe concubinul victimei care striga după ajutor deoarece cineva a agresat-o pe concubina sa. în continuare martora a arătat că cei doi au adus-o pe „A." în piață și au așezat-o pe un scaun, lângă automatul de cafea. Ea s-a apropiat de victimă și a întrebat-o ce a pățit, aceasta spunându-i să aibă grijă, că pe ea a bătut-o un bărbat cu motocicletă galbenă, bine făcut, chel, deoarece acea persoană i-a cerut banii înapoi deoarece ea ar fi refuzat să-i facă sex oral. „A." era conștientă, avea doar urme de violență pe față." (62-63, filele 65 dosar urmărire penală)

La rândul său, martorul P.R.D., a declarat că a auzit când victima i-a spus concubinului ei că cel care a bătut-o era un bărbat de statură mică, grăsuț, chel și era cu motoscuter de culoare galbenă (filele 140-142 dosar urmărire penală)

Declarațiile acestor martori se coroborează cu imaginile video surprinse de camere de supraveghere ridicate pe bază de dovadă de predare - primire de la stație de carburat O.M.V. de pe str. O.D.

Din procesele-verbale de vizionare a rezultat că în data de 7 august 2012, ora 21:59:49 (oră care apare pe înregistrarea video) o persoană cu un motoscuter a intrat în stația de carburant și s-a îndreptat spre locul din care victima își racola clienții, în umbră observându-se silueta unei persoane care se îndreaptă dinspre trecere de pietoni spre locul în care a oprit motociclul, cei doi discutând câteva secunde, după care urcând împreună pe motociclu și părăsind stația de carburant. Din procesul verbal de vizionare a imaginilor video a rezultat că motoscuterul are carena laterală spate de culoare albă, număr de înmatriculare cu culoare galbenă, în parte din spate are atașat un portbagaj de culoare închisă, persoana care este la ghidonul motociclului are pe cap o cască de culoare închisă, este îmbrăcată cu un tricou și o pereche de pantaloni care acoperă piciorul până deasupra genunchilor. Pantalonii par de culoare albastră posibil material blue jeans, tricoul pare de culoare deschisă având imprimeuri care dau impresia că este murdar iar sub lumina artificială se reflectă din acesta o tentă de culoare galbenă. încălțămintea este de culoare deschisă." (filele 80 - 82 dosar urmărire penală).

De asemenea, din cuprinsul declarației martorei R.C., a rezultat că în seara de 7 august 2012, înjurai orelor 23.00, fiind în zona stației de carburant de la intersecția străzilor U. cu str. P., a fost abordată de inculpatul G.S.F., care i-a propus să întrețină relații sexuale contra cost, dar l-a refuzat, deoarece inculpatul, când i-a propus să meargă cu el a spus că are 50, ea spunându-i că este prea puțin. Martora a mai arătat că a mai văzut la inculpat o „viperă", baston telescopic care era sub șaua scuterului, văzându-l când i-a cerut inculpatului o țigară, iar acesta a ridicat șaua și a servit-o. După discuția avută, inculpatul a plecat spre Episcopia (fila 130 dosar urmărire penală).

La rândul ei, martora F.M.L., în declarațiile date, a arătat că în seara de 7 august 2012, în jurul orelor 23.30, a fost abordată de inculpat în zona magazinul L., de pe str. U., acesta deplasându-se cu un motoscuter, potrivit acesteia, înțelegându-se cu inculpatul pentru „sex normal" și „sex oral" la domiciliul acestuia, pentru suma de 150 lei. Inculpatul susține că s-au înțeles doar asupra sumei de 50 lei, pentru „sex normal". Cei doi s-au deplasat cu motoscuterul la locuința inculpatului. Acolo, a arătat martora în timp ce discutau, a observat că inculpatul, la brațul stâng, pe partea inferioară în apropierea încheieturii avea niște urme de sânge. Cei doi au făcut duș, după care martora nu a mai observat pata de sânge. Au întreținut relații sexuale orale, după care sex normal. După consumarea actului sexual, cei doi au purtat discuții în cadrul cărora inculpatul i-a reproșat că nu e bine să practice acea „meserie", spunându-i că dacă o mai găsește acolo o „mierlește ca pe cealaltă", în acel moment martora neînțelegând semnificația verbului „a mierli". Martora a mai declarat că în timp ce era în locuința inculpatului, la un moment dat a văzut un obiect metalic cu lungimea de aproximativ 20-40 centimetri, de culoare neagră, având la mijloc un inel de culoare albastră iar la capăt avea un șnur. Ea a înțeles că acest obiect se putea lungi. După discuții, inculpatul a condus-o pe martoră în locul din care a racolat-o, după care au făcut schimb de numere de telefon. Martora a indicat numerele de telefon ca fiind ale inculpatului, deoarece în zilele următoare a apelat-o de pe aceste numere de telefon. După ce a fost condusă de inculpat la locul din care a racolat-o, fiind târziu, a chemat un taxi pentru a merge acasă, taximetristul relatându-i că o „fată de pe B." a fost bătută de „unul cu motocicletă galbenă". Potrivit martorei, ulterior a fost contactată telefonic în mai multe rânduri de către inculpat pentru a se întâlni, dar l-a refuzat (filele 50 - 52, filele 54 - 55 dosar urmărire penală).

Declarațiile martorei F.M.L. se coroborează cu datele rezultate din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, interceptate în mod autorizat în cauză, din cuprinsul cărora a rezultat că numărul de telefon indicat de către martoră, aparține inculpatului G.S.F., care a contactat-o de mai multe ori, propunându-i întâlniri, fiind însă refuzat de fiecare dată.

Probele expuse anterior s-au coroborat și cu procesele verbale încheiate ca urmare a activităților de supraveghere operativă, din cuprinsul acestora rezultând că inculpatul folosește un motoscuter, ale cărui caracteristici sunt similare cu cele care au rezultat din imaginile surprinse de camere de supraveghere ale stației de carburant O.M.V., la fel și caracteristicile căștii specifice.

Aceste probe s-au coroborat și cu procesul verbal de percheziție domiciliară la locuința inculpatului G.S.F., din cuprinsul căruia a rezultat că în locuința acestuia au fost identificate mai multe obiecte de îmbrăcăminte potențial purtătoare de urme biologice. Toate acesta obiecte de îmbrăcăminte au fost ambalate și sigilate.

Din cuprinsul concluziilor preliminarii ale autopsiei medico-legale asupra cadavrului, întocmite la data de 08 august 2012 de S.M.L. Bihor, concluzii menținute prin raportul de constatare medico-legală din 8 august 2012, a rezultat că: 1 Moartea numitei Ț.R.F. a fost violentă. 2. Ea s-a datorat șocului traumatic si hemoragie, survenit in evoluția unui traumatism toraco abdominal, cu ruptură de ficat si vase mari de sânge abdominale. 3. Leziunile de violentă constatate la cadavru cu ocazia autopsiei s-au putut produce primlovire repetată cu corp dur (leziunile de la nivelul feței și hemitorace stâng);compresia regiunii toraco-abdominale între două planuri dure; acțiunea unui corp contondent dur de formă alungită, la nivelul organelor genitale interne (vagin, col uterin). 4. Intre leziunile de violență constatate la cadavru cu ocazia autopsiei, există legătură de cauzalitate. 5. Moartea datează din 08 august 2012.

Toate aceste probe se coroborează și cu declarațiile date de inculpat în cauză.

La prima audiere din data de 16 august 2012, acesta a recunoscut că în data de 7 august 2012, în jurul orelor 22.00, fiind cu motoscuterul, a „racolat", o prostituată de la colțul stației O.M.V. dinspre Piața I. S-au înțeles contra sumei de 50 lei. Au plecat împreună cu motoscuterul, au traversat calea ferată și s-au deplasat pe terenul viran dinspre A. La locul indicat, au coborât, inculpatul arătând că i-a dat 50 lei prostituatei iar acesta i-a luat banii și l-a întrebat „și restul?". A întrebat-o pe acesta ce rest, la care ea i-a răspuns că relația sexuală costă 100 lei. Nu a fost de acord cu această sumă i-a luat banii din mână s-a urcat pe moped și a plecat lăsând-o acolo. În continuare inculpatul a declarat că s-a deplasat pe lângă stația de carburant de unde a racolat-o pe victimă, după care s-a întâlnit cu o prostituată în zona stației de carburant de pe str. U., după care a plecat spre zona magazinului Lidl unde a abordat-o pe „M.", care l-a însoțit acasă unde au întreținut relații sexuale oral și normal contra sumei de 50 lei. Inculpatul a mai declarat că a stat la „discuții" cu victima aproximativ 10-15 minute (filele 163- 164, filele 166-169).

Ulterior, inculpatul a acceptat testarea poligraf în vederea detectării eventualului comportament simulat, dar cu ocazia formulării răspunsurilor la întrebările relevante, și-a schimbat poziția, recunoscând că a agresat-o pe victimă și că a întreținut cu aceasta relații sexuale (raport de constatare tehnico - științifică din 24 august 2012).

Fiind reaudiat la data de 29 august 2012 inculpatul a recunoscut faptul că după ce victima i-a cerut bani în plus față de suma negociată, în condițiile în care nu i-a justificat motivul pentru care i-a cerut suma de 50 lei față de prețul negociat, s-a enervat și a început să o lovească cu palma și pumnii peste față și burtă, precizând că el era peste victimă, în poziția călare, pe zona bazinului victimei când a lovit-o, victima nu a strigat după ajutor, arătând că a lovit victima de 5-6 ori.

Audiat în fața instanței, inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei, descriind modul în care s-a petrecut incidentul, inclusiv folosirea obiectului telescopic (o bucată de lemn găsită în apropiere), dar și discuțiile purtate ulterior. A arătat că în seara de 07 august 2012 înjurai orelor 22 s-a întâlnit cu victima în benzinăria O.M.V. de lângă Piața l. pentru a întreține relații sexuale contra sumei de 50 lei, plecând din benzinărie cu scuterul pe un teren situat dincolo de calea ferată, unde, după ce au întreținut relații sexuale normale, victima i-a cerut în plus 50 lei. întrucât nu a fost de acord, au început să se certe astfel încât din poziția în care se afla, victima întinsă pe jos pe spate inculpatul în poziția șezut pe abdomenul ei, a început să o lovească cu palmele peste față și cu pumnii atât în zona ficatului cât și în zona abdomenului. Nu a sărit cu genunchii pe abdomenul victimei însă era cu genunchii pe abdomenul acesteia în momentul în care a aplicat loviturile.

În timp ce i-a aplicat loviturile, a găsit în apropiere o bucată de lemn, respectiv o creangă ruptă, cu lungimea de circa 30-35 cm și diametrul de circa 4 cm, neteda la exterior, fără asperități, având o culoare închisă spre negru, pe care a introdus-o în vaginul victimei circa 10-15 centimetri, de circa două ori. A folosit această bucată de lemn deoarece era nervos pentru că victima îi solicitase acea sumă suplimentară. Victima era conștientă. In momentul în care a încetat să o mai lovească, ea i-a întins mâna ca el să o ridice însă a refuzat si a plecat cu scuterul, punând respectiva bucată de lemn în portbagajul acestuia și îndreptându-se pe șoseaua de centură spre zona magazinului Lidl unde a acostat-o pe acea prostituată audiată ca martor în cauză. În legătură cu acel obiect telescopic denumit viperă la care a făcut referire această martoră, a arătat ca era vorba de acea bucată de lemn și nu de un alt obiect diferite deoarece nu a avut asupra sa nicio viperă. Acea bucată de lemn a aruncat-o în aceeași noapte la circa două trei ore după incident în Crișul Repede de pe podul situat în aproprierea stației O.M.V. din l. Recunoaște și conținutul discuțiilor pe care le-a avut cu martora F.M.L. în sensul că i-a sugerat să renunțe la a mai întreține relații sexuale cu diferite persoane pentru a nu păți ca și cealaltă.

A doua zi dimineața s-a gândit că față de starea în care a lăsat-o pe victimă aceasta ar fi putut să moară, însă acest lucru nu l-a realizat pe moment. Când i-a spus martorei că dacă o mai găsește acolo o mierlește ca pe cealaltă s-a referit la faptul că o bate ca și pe victimă. Victima nu i-a spus că ar fi fost însărcinată.

A rezultat deci că în plus față de declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a mai adus următoarele precizări importante: că a lovit-o cu pumnii pe victimă inclusiv în zona abdomenului și ficatului, că într-adevăr a introdus acel obiect de formă cilindrică în vaginul victimei pe care 1-a pus în motoscuter și pe care l-a aruncat în apele Crișului Repede ulterior, la acest obiect făcând referire probabil martorele R.C. și F.M.L., că în momentul în care a încetat să o mai agreseze pe victimă aceasta i-a întins mâna pentru a o ajuta să se ridice dar el a refuzat și a plecat, că este real conținutul discuțiilor avute cu martora F.M.L. că dacă o mai găsește acolo o „mierlește ca pe cealaltă" și, un aspect deosebit de important, anume că din starea în care a lăsat victima ca urmare a loviturilor aplicate acesteia și-a dat seama că aceasta este posibil să moară, dar de acest aspect și-a dat seama abia ulterior.

Prin această ultimă declarație dată de inculpat, s-a confirmat atât folosirea obiectului telescopic care a contribuit și aceasta la decesul victimei, cât și veridicitatea declarațiilor martorelor martorele R.C. și F.M.L. în legătură cu deținerea de către inculpat a unui astfel de obiect imediat după comiterea faptei, dar și cauzele datorită cărora acest obiect nu a mai putut fi descoperit.

Prin această ultimă declarație dată de inculpat, inculpatul recunoaște și că a acceptat posibilitatea ca victima să moară datorită actelor de violență la care a supus-o și datorită stării în care a lăsat-o pe aceasta la locul agresiunii (acceptare a unei astfel de consecințe rezultată și din discuția avută de inculpat ulterior cu martora F.M.L., căreia inculpatul i-a spus că o „mierlește ca pe cealaltă") și că nu a făcut nimic pentru a înlătura o astfel de posibilitate.

Luând în considerare aceste probe, instanța apreciază că, în privința faptei inculpatului, există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. (1)1 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 5, art. 66 C. proc. pen. fiind răsturnată

Având în vedere că declarația dată de inculpat în fața instanței de fond s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale - cauza care a declanșat incidentul dintre inculpat și victimă sau natura obiectului vulnerant folosit (date pe care doar inculpatul si victima le-au perceput și cunoscut în mod direct) nefiind elemente care să conducă la o concluzie contrară sau să genereze concluzii diferite de cele reținute în actul de sesizare cu privire la modul de săvârșire a faptei de către inculpat (cu atât mai mult cu cât în chiar actul de sesizare s-a reținut introducerea în organele genitale ale victimei a „unui corp contondent", presupunându-se doar că ar fi fost vorba de acel baston) ori concluzii contrare celor reținute în Raportul de constatare medico-legală cu privire la cauza decesului victimei - instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev de art. 3201 alin. (4) C. proc. pen.

În drept,

În privința corectei încadrări juridice, instanța de fond a reținut că prin actul de sesizare s-a apreciat că fapta inculpatului G.S.F., care în seara de 7 august 2012 în intervalul orar 22.00 - 22.30 a agresat-o pe victima Ț.R.F. în timp ce era poziționat pe abdomenul ei, prin lovire cu pumnii și palmele peste față și prin introducerea în organele genitale a unui corp contondent, între vătămări și deces existând un raport de cauzalitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 din C. pen. S-a apreciat că sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenția a produce victimei vătămări, vătămări pe care l-a urmărit și față de care se a reținut intenția directă a inculpatului, iar peste rezultatul urmărit se produce un rezultat mai grav, decesul victimei, rezultat pe care inculpatul nu l-a urmărit sau acceptat, socotind fără temei că acesta nu se va produce, rezultat față de care se a reținut forma de vinovăție a culpei cu prevedere.

În fața instanței de fond, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului în rechizitoriu, în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 alin. (1) lit. a) C. pen., apreciindu-se că actele de agresiune ale inculpatului pot fi calificate ca intenționate și drept cruzimi, ceea ce impune reținerea acestei infracțiuni în sarcina sa.

De asemenea, instanța de fond din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului în rechizitoriu, în infracțiunea de omor simplu, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Instanța de fond a apreciat că această ultimă încadrare juridică este cea corectă.

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., presupune intenția inculpatului în a cauza suferințe fizice și culpa acestuia în a cauza decesul. Altfel spus, inculpatul urmărește un rezultat cu intenție - cauzarea de suferințe fizice victimei, lovirea sau vătămarea corporală a acesteia -, dar în concret se produce un rezultat mai grav - decesul victimei - pe care inculpatul nu îl acceptă, dar fie îl prevede însă socotește fără temei că nu se va produce (culpă cu prevedere), fie nu îl prevede deși putea și trebuia să îl prevadă (culpă fără prevedere).

În primul caz (culpă cu prevedere), inculpatul se bazează pe o serie de elemente obiective, identificabile când își formează convingerea că rezultatul mai grav nu se va produce, elemente pe care inculpatul s-a bazat însă în mod nefondat.

S-a apreciat că în prezenta cauză, nu au fost identificate astfel de elemente obiective care să fi fundamentat (eronat) concluzia inculpatului că decesul victimei, pe care el l-a prevăzut, nu se va produce.

Dimpotrivă, starea de surescitare nervoasă în care inculpatul se afla, intensitatea loviturilor aplicate și zonele în care acestea s-au aplicat, inclusiv introducerea respectivului obiect în vaginul victimei, obiectul vulnerant folosit, modul de poziționare a inculpatului în momentul aplicării lor (cu genunchii pe abdomenul victimei), diferența vădită de forțe dintre cei doi, faptul că victima nu a ripostat în niciun fel și nici nu a reușit să spună nimic, întinzând doar mâna inculpatului pentru a o ajuta să se ridice, refuzul inculpatului de a o ajuta și părăsirea victimei în acea stare, lăsarea victimei la locul agresiunii, un teren viran, retras, situat într-o zonă periferică, noaptea, sunt elemente care dovedesc cu prisosință indiferența de care a dat dovadă inculpatul în ceea ce privește rezultatul mai grav și acceptarea, prin urmare, a rezultatului mai grav al faptei sale, respectiv decesul victimei.

Ori toate aceste elemente au dus la concluzia că poziția subiectivă a inculpatului față de rezultatul mai grav a fost aceea de acceptare și de ignorare a acestuia, specifică intenției indirecte, adică infracțiunii de omor și nu doar de prevedere, specifică culpei, adică infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

De altfel, declarația inculpatului dată în fața instanței de fond și declarația martorei F.M.L. susțin aceeași concluzie, inculpatul recunoscând că a acceptat posibilitatea morții victimei datorită actelor de violență la care a supus-o și stării în care a lăsat-o, acceptare a morții victimei rezultată și din faptul că la scurt timp de la săvârșirea faptei, în aceeași noapte, i-a spus martorei F.M.L. că o „mierlește ca pe cealaltă" (afirmație recunoscută de inculpat și de martoră). In același timp, instanța de fond a apreciat că actele de violență la care a recurs inculpatul nu pot fi calificate drept cruzimi, în sensul art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

În mod inevitabil curmarea vieții unei persoane, prin violență, presupune din partea autorului exteriorizarea unor acțiuni de o anumită intensitate, în zone vitale, care atunci când ajung la cunoștința comunității trezesc sentimente firești de dezaprobare, repulsie, dezgust și teamă, sentimente care se amplifică atunci când victima este o femeie agresată de un bărbat.

Însă pentru a fi în prezența agravantei săvârșirii omorului prin cruzimi, trebuie ca inculpatul să fi urmărit să provoace victimei suferințe multiple, chinuitoare, agonizante, suferințe care le depășesc pe cele oarecum normale la o infracțiune de omor, prin acțiunile sale inculpatul să dea dovadă de o tenacitate deosebită, ferocitate, bestialitate, iar fapta sa să fie calificată ca fiind una abominabilă.

Ori în cauză, s-a apreciat că toate aceste condiții nu sunt îndeplinite, deoarece victima nu prezenta urme de violențe extreme, perceptibile, vizibile, apreciate ca atare de către cei prezenți, era conștientă, le-a spus martorilor ce s-a întâmplat și a fost asistată la fața locului de un echipaj de pe ambulanță, iar decesul victimei a survenit după câteva ore, la spital, datorită șocului traumatic si hemoragiei, survenit in evoluția unui traumatism toraco abdominal, cu ruptură de ficat si vase mari de sânge abdominale.

Instanța a mai reținut că starea de graviditate în care s-a aflat victima la momentul săvârșirii faptei de către inculpat nu a fost vizibilă și nici cunoscută de acesta, astfel încât nu s-a putut reține în sarcina inculpatului agravanta săvârșirii faptei asupra unei femei gravide, prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen.

De asemenea, terenul viran, locul în care s-a săvârșit fapta, nu este un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului (în sensul art. 152 lit. a) C. pen.), ci doar un loc accesibil publicului (în sensul art. 152 lit. b) C. pen.). Cum însă de față la săvârșirea faptei nu a fost nicio altă persoană (în afara agresorului și victimei), s-a apreciat că nu îi este aplicabilă inculpatului circumstanța agravantă a săvârșirii faptei în loc public, prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen.

În raport de considerentele expuse, instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului prin rechizitoriu, în aceea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., apreciind că lovirea repetată cu palmele la nivelul feței, cu pumnii la nivelul toracelui, introducerea lemnului de formă alungită în vaginul victimei și compresia regiunii toraco abdominale, acțiuni de violență săvârșite de inculpatul G.S.F. asupra victimei Ț.R.F. în seara de 07 august 2012, urmate de părăsirea acesteia la locul agresiunii, s-au realizat cu intenția indirectă de a curma viața victimei, ceea ce s-a și întâmplat câteva ore mai târziu.

La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., reținând în acest sens numărul și intensitatea loviturilor, modul în care a acționat, disproporția vădită de forțe dintre inculpat și victimă (cu atât mai mult cu cât victima nu s-a apărat în niciun fel), atitudinea ulterioară a inculpatului - care a abandonat victima pe acel teren viran, imediat ulterior a mai abordat alte două persoane pentru a întreține relații sexuale cu acestea contra cost, atrăgându-i atenția uneia din acestea că „o mierlește ca pe cealaltă", după care, în cursul aceleiași nopți a aruncat obiectul vulnerant în râul Crișul Repede -, rezultatul faptei sale (victima avusese 5 copii minori, față de unul fiind încuviințată anterior adopția, unul fiind dat anterior în plasament la un asistent maternal profesionist, alți trei fiind în grija tatălui unuia din aceștia și a surorii victimei), atitudinea procesuală inconstantă a inculpatului (care și-a modificat gradual declarațiile, în funcție de probațiunea administrată, de la negarea omorului până la recunoașterea totală a faptei în fața instanței de fond).

Instanța de fond a mai avut în vedere și datele privitoare la persoana inculpatului, extrase din raport de expertiză medico-legală psihiatrică, din care a rezultat că inculpatul are o personalitate cu trăsături dizarmonic structurate, impulsivitate, toleranță scăzută la frustrare, tulburări ale instinctului sexual aparent în strânsă legătură cu violența și trăsăturile impulsive, nivel intelectual inferior, personalitate structurată particular, cu tendințe impulsive și către instabilitate psiho-emoțională crescute, dizarmonic sub raport comportamental, rezistență scăzută la frustrare. Aceste elemente care imprimă o gravitate deosebită faptei, în raport de împrejurările expuse în apărare, au determinat inaplicabilitatea în cauză a vreunei circumstanțe atenuante legale sau judiciare.

Față de toate aceste criterii și circumstanțe concrete, reale și personale, față de dezideratele înscrise în art. 52 C. pen., instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse îndreptate spre maximul special, astfel cum acesta va fi redus, ca urmare a aplicării prevederilor art. 3201 C. pen.

În consecință, instanța de fond a procedat după cum urmează:

S-a respins cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174-176 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a admis cererea inculpatului G.S.F. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., din oficiu, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului G.S.F., la o pedeapsă de 13 (treisprezece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 71 C. pen., în considerarea acelorași criterii care au fost avute în vedere și la stabilirea și individualizarea pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie și în temeiul art. 65-66 C. pen. aceleași drepturi cu titlu de pedeapsă complementară pe o durata de 3 ani. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului au fost confirmate de probele administrate în cauză, analizate de instanță și prin prisma declarației inculpatului dată în fața instanței, de recunoaștere totală a faptelor și de solicitare a aplicării procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., cerere admisă de instanță în raport de probele administrate în cursul urmăririi penale, având în vedere prezenta hotărâre de condamnare și cuantumul pedepsei stabilit de instanță, cu executare în regim privativ de libertate, s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpat.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. cu aplicarea art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din 16 august 2012 la zi, potrivit actelor de la dosar.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținutcă succesorii în drepturi ai defunctei, respectiv Ț.F.D., Ț.M.I., Ț.D.A., Ț.C. (copiii victimei) si A.M.I., Ț.N.G. si Ț.F.A. (sora și frații victimei) s-au constituit părți civile în cauză, potrivit cererilor depuse în fata instanței până la citirea actului de sesizare, solicitând daune morale, respectiv câte 500.000 lei daune morale și o rentă lunară de câte 500 lei în favoarea fiecărui copil și câte 200.000 lei daune morale în favoarea fiecărui frate.

Instanța de fond a mai reținut că părțile civile, prin apărător ales au arătat că nu doresc administrarea niciunei probe pentru dovedirea temeiniciei pretențiilor solicitate.

Conform art. 1.349 alin. (1) și (2) Noul C. civ., Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 1.390 Noul C. civ., despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat iar la stabilirea despăgubirii se va ține seama de nevoile celui păgubit, precum și de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea.

În cazul prejudiciilor nepatrimoniale determinate de moartea unei persoane, potrivit art. 1.391 Noul C. civ. instanța judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Raportând aceste texte legale la datele de la dosar, la pretențiile solicitate de părțile civile și la raporturile de rudenie ale acestora cu victima Ț.R.F., instanța de fond a reținut următoarele:

În privința sumelor pretinse cu titlu de rente lunare, instanța va avea în vedere situația copiilor victimei, care au fost cu desăvârșire lipsiți de grija mamei lor (victima Ț.R.F.), lipsiți de orice formă de întreținere materială din partea acesteia, din cei 5 copii minori ai victimei, față de unul fiind încuviințată anterior adopția (adopție care, producând efecte depline, duce la pierderea în totalitate a drepturilor rezultate din legăturile de rudenie cu părinții naturali), Ț.C. fiind dată anterior în plasament la asistentul maternal profesionist S.S.N. (aceasta devenită astfel reprezentanta legală a minorei), Ț. (în prezent A.) M.I. aflată în întreținerea tatălui ei natural (A.C.C.), Ț.F.D. și Ț.D.A. aflați în întreținerea surorii victimei și a soțului acesteia (respectiv A.M.I. și A.C.C., persoane desemnate de altfel și tutori ai acestor doi minori de către instanța de tutelă).

Ori din moment ce victima însăși și-a lipsit copiii de orice formă de întreținere materială, din moment ce aceasta nu a contribuit efectiv cu nicio sumă de bani la creșterea și educarea propriilor ei copii, din moment ce toți acești copii s-au aflat de fapt sau de drept în întreținerea altor persoane, nu se impune obligarea inculpatului la plata unei rente lunare față de fiecare copil, adică la plata unei sume de bani pe care victima nu a avansat-o niciodată.

În privința daunelor morale și a cuantumului acestora, solicitate de către copiii victimei, instanța de fond a reținut că decesul mamei lor, în condițiile expuse, le-a produs, dar mai ales le va produce acestora în timp, o suferință psihică inerentă, independent de modul în care victima a înțeles să se achite de îndatoririle părintești, independent de dezinteresul total manifestat de aceasta față de copii, anterior decesului, atitudine care de altfel nu poate în niciun caz să le fie imputată minorilor. De aceea, luând în considerare legăturile de rudenie dintre copii și victimă, legăturile efective de afecțiune dintre aceștia, dar și vârsta minorilor, instanța de fond a apreciat că o sumă de 20.000 lei pentru fiecare, ar compensa rezonabil și echitabil suferința cauzată de decesul mamei lor în circumstanțele expuse.

În privința daunelor morale solicitate de frații victimei Ț.N.G. și Ț.F.A., instanța a reținut că nu există niciun element la dosar din care să rezulte că suferințele cauzate acestora de decesul victimei ar impune, pe lângă pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului și o compensare materială. Simpla existență a unor legături de rudenie dintre aceștia și victimă, nu este un criteriu suficient și cu atât mai puțin obligatoriu pentru acordarea de daune morale. Relevantă pentru stabilirea și acordarea daunelor morale este nu atât legătura de rudenie în sine, rudenie colaterală în prezenta cauză, ci relațiile de familie și legăturile efective, reale de afecțiune dintre aceștia și victimă, legături care însă nici nu au fost dovedite și nici nu a rezultat din actele dosarului.

Mai mult, situația victimei anterioară decesului și situația copiilor acesteia, a determinat instanța de fond să ajungă la concluzia ca Ț.N.G. si Ț.F.A., în calitate de frați ai victimei, au dat dovadă de ignoranță și au manifestat o totală pasivitate și dezinteres față de sora lor dar și față de copiii acesteia, înțelegând, ulterior decesului surorii lor, doar să formuleze pretenții civile în cauză.

În raport de aceste elemente, instanța de fond a apreciat că pronunțarea prezentei hotărâri de condamnare față de inculpat, la o pedeapsă de 13 ani închisoare în regim privativ de libertate (îndreptată de altfel spre maximul ei special), reprezintă pentru Ț.N.G. și Ț.F.A. o modalitate suficientă de compensare a suferințelor determinate de decesul surorii lor.

Spre deosebire de aceștia, partea civilă A.M.I., sora victimei, împreună cu A.C.C., anterior decesului victimei, s-a ocupat de creșterea și întreținerea copiilor acesteia - Ț. (in prezent A.) M.I., Ț.F.D. si Ț.D.A. -, iar ulterior, pe parcursul judecării cauzei, împreună cu același A.C.C., a obținut tutela minorilor Ț.F.D. și Ț.D.A., exprimându-și în fața instanței intenția de a demara procedurile de adopție a acestora.

Având în vedere aceste elemente suplimentare în ceea ce o privește pe partea civilă A.M.I., instanța de fond a apreciat că se impune o compensare materială a suferințelor cauzate acesteia de curmarea vieții surorii ei, obligarea inculpatului la plata unei sume de 10.000 lei reprezentând o compensare echitabilă a acestor suferințe.

În privința Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, instanța de fond a reținut că deși legal citat, acesta nu s-a constituit parte civilă în legătură cu serviciile medicale acordate victimei Ț.R.F. în noaptea de 07/08 august 2012.

Față de considerentele expuse, instanța de fond a dispus după cum urmează:

S-a luat act că Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea nu s-a constituit parte civilă în legătură cu serviciile medicale acordate victimei Ț.R.F. în noaptea de 07/08 august 2012.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, art. 1381-1391 Noul C. civ. s-a admis în parte pretențiile civile ale succesorilor în drepturi ai victimei Ț.R.F. și obligă inculpatul la plata: sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Ț.F.D., (fiul victimei) reprezentată legal de tutorii A.C.C. și A.M.I.; sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Ț.M.I. (fiica victimei) reprezentată legal de tatăl A.C.C.; sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Ț.D.A., (fiul victimei), reprezentată legal de tutorii A.C.C. și A.M.I.; sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă Ț.C. (fiica victimei) reprezentată legal de asistent maternal profesionist S.S.N.; sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă A.M.I. (sora victimei).

S-au respins în rest celelalte pretenții solicitate de aceste părți civile.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1391 Noul C. civ. s-au respins în totalitate pretențiile civile ale părților civile Ț.N.G. (fratele victimei) și Ț.F.A. (fratele victimei).

Având în vedere faptul că inculpatul va fi obligat, în sensul expus, la plata daunelor morale către părțile civile, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 alin. (2), (5) și (6) C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător luată asupra imobilului situat în Oradea, în suprafață de 23,90 mp, nr. C.F. aparținând inculpatului, în vederea reparării pagubei, prin ordonanța procurorului din 27 septembrie 2012 și procesul - verbal de aplicare a măsurii asigurătorii a sechestrului.

S-a dispus păstrarea și conservarea de către Tribunalul Bihor a mijloacelor materiale de probă depuse la Camera de Corpuri de delicte a Tribunalului Bihor, potrivit procesului-verbal din 24 octombrie 2012 - poziția nr. 94/2012 din Registrul mijloacelor de probă și corpuri delicte.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 C. proc. pen. s-a respins cererea părților civile de plată a cheltuielilor judiciare, cerere formulata odată cu constituirile de părți civile, având in vedere ca nu s-a depus niciun înscris din care sa rezulte cuantumul acestor cheltuieli si ce reprezintă acestea.

Fiind îndeplinite condițiile impuse de lege, luând in considerare circumstanțele reale ale faptei dar mai ales circumstanțele personale ale inculpatului rezultate din Raportul de expertiza medico-legala psihiatrica, in temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeași lege și art. 13 din H.G. nr. 25/2011, pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic al acestuia.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate au declarat apel inculpatul G.S.F. și părțile civile Ț.N.G., Ț.F.A., Ț.F.D., Ț.M.l., Ț.D.A. și A.M.I.

Părțile civile au solicitat prin intermediul apărătorului ales, a solicitat admiterea apelurilor declarate, desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei noi hotărâri sub aspectul laturii penale și sub aspectul laturii civile.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 174 coroborat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., fiind vorba despre un omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, având în vedere faptul că acțiunea inculpatului a fost provocată atâta timp cât victima era conștientă și în viață.

S-a solicitat admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice, apoi în temeiul art. 3201 alin. (7) respingerea reținerii dispozițiilor de reducere a pedepsei cu 1/3, întrucât aceasta nu este aplicabilă în cauzele care prevăd pedeapsa detențiunii pe viață și reformarea sentinței sub aspectul cuantumului pedepsei.

S-a apreciat faptul că pedeapsa aplicată de către instanța de fond este prea mică raportat la starea concretă de fapt, moartea atât de violentă a victimei, acțiunea brutală asupra unei femei.

În ce privește latura civilă a cauzei s-a solicitat să se dispună admiterea constituirilor de parte civilă astfel cum au fost formulate. S-a solicitat majorarea daunelor morale acordate.

S-a solicitat menținerea sechestrului asigurător, dispusă în cursul urmăririi penale și menținută prin sentința apelată.

Inculpatul apelant a solicitat prin intermediul apărătorului ales, admiterea apelului declarat de către acesta, desființarea sentinței apelate și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, infracțiune pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și pe care a recunoscut-o în baza art. 3201 C. proc. pen., iar în urma reținerii acestei infracțiuni, cu limitele reduse conform art. 3201 C. proc. pen., s-a solicitat aplicarea unei pedepse just individualizate, îndreptată spre minim.

Pe latură civilă s-a solicitat respingerea în totalitate a daunelor morale.

S-a arătat faptul că a fost efectuat un raport de medicină-legală care a concluzionat faptul că decesul s-a datorat rupturii de ficat și vaselor mari de sânge din abdomen, pentru că fiind deasupra victimei, inculpatul a lovit-o într-un moment de nebunie, acesta conform raportului de expertiză psihiatrică suferind de tulburări ale instinctului sexual aparent, în strânsă legătură cu violența și trăsături impulsive.

S-a apreciat faptul că legătura de cauzalitate directă între moarte și lovituri există datorită acelor rupturi de ficat și a vaselor mari de sânge și nu datorită corpului contondent. S-a mai arătat în raport de faptul că în vagin s-a găsit o cantitate mică de sânge și că prin introducerea unui obiect contondent în vagin nu se poate ajunge la ficat.

S-a arătat și faptul că atitudinea inculpatului nu a fost aceea de a omorî, ci de a lovi, inculpatul nici măcar neacceptând că ar putea deceda victima.

Cu privire la latura civilă s-a solicitat respingerea în totalitate pretențiile civile pentru că în ceea ce privește copiii, aceștia au fost abandonați de la naștere de către mamă, nu s-a interesat, nu a avut grijă de ei. S-a pus întrebarea ce îi va afecta mai mult pe copii când vor crește, faptul că mama i-a abandonat ca să practice prostituția sau faptul că a fost omorâtă de către un client. S-a apreciat că pe un copil îl afectează faptul că a fost abandonat, că nu i s-a acordat sprijin și dragoste de la naștere și până la producerea evenimentului. Cu privire la sora victimei s-a solicitat respingerea pretenției de acordare a daunelor morale, instanța nearătând motivele pentru care a acordat acele daune morale, doar că după deces aceasta s-a ocupat de adopție și de îngrijirea copiilor, acestea fiind aspecte ulterioare.

S-a arătat faptul că inculpatul a fost tulburat sexual în momentul refuzului și că nu a dorit sau acceptat rezultatul, dar acesta a avut loc.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel dar și din oficiu, instanța a reținut următoarele:

1. Criticile formulate de către părțile civile au vizat în principal două aspecte. Un aspect a vizat solicitarea ca în baza art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 coroborat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. considerându-se că infracțiunea săvârșită de către inculpat se circumscrie unui omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi.

Analizând acest aspect instanța a reținut următoarele:

Criticile formulate de către reprezentantul părților civile sunt nefondate. La aprecierea unui omor ca fiind săvârșit prin cruzimi, în opinia instanței, trebuie să se țină seama de faptul că inculpatul întrebuințează în mod voit anumite metode și mijloace de chinuire a victimei, de asemenea trebuie să se șină seama de aspectul de ferocitate cu care inculpatul să fi săvârșit omorul, trezind prin faptele sale în conștiința celor din jur un sentiment de oroare.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, inculpatul G.S.F., a lovit-o pe victimă cu palmele și pumnii peste fața și în zona abdominală în timp ce era așezat cu genunchii pe abdomenul acesteia.

Loviturile aplicate în condițiile de mai sus au fost urmate și de către introducerea în vaginul victimei a unei bucăți de lemn cu o suprafață exterioară netedă pe o lungime de 10, 15 cm.

Mai rezultă din actele de la dosar și din concluziile preliminare ale autopsiei medico-legală asupra cadavrului întocmită la data de. 08 august 2012 de S.M.L. Bihor, că moartea victimei a fost violentă, că s-a datorat șocului traumatic și hemoragiei survenit în evoluția unui traumatism toraco abdominal, cu ruptură de ficat si vase mari de sânge abdominale, că leziunile de violentă constatate la cadavru cu ocazia autopsiei s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur (leziunile de la nivelul feței și hemitorace stâng), compresia regiunii toraco abdominale între două planuri dure, acțiunea unui corp contondent dur de formă alungită, la nivelul organelor genitale interne (vagin, col uterin). S-a mai subliniat în același raport că moartea a survenit ca urmare a compresiei toracico-abdominale între două planuri dure, concomitent cu acțiunea unui corp contondent, dur, de formă alungită, la nivelul organelor genitale. Concluzia raportului rezultă implicit din constatarea că între leziunile de violență examinate la cadavru cu ocazia autopsiei există legături de cauzalitate cu moartea datată la 08 august 2012.

Considerând că suferințele produse victimei sunt suferințe pe care le implică în mod firesc activitatea de ucidere, fapta neconstituind un omor deosebit de grav.

S-a mai reținut de către instanța de apel că prin folosirea de cruzimi se înțelege utilizarea unor mijloace și procedee sălbatice, nemiloase, care depășesc pe cele proprii acțiunii de a ucide, și care cauzează victimei mari dureri, prelungite în timp, determinând oroare și revoltă în psihicul celor care i-au cunoștință de faptă, ori în speță, victima nu prezenta urme de violență extreme, perceptibile, vizibile, apreciate ca atare de către cei prezenți. Mai mult decât atât ea era conștientă, le-a spus martorilor ce s-a întâmplat și a fost asistată la fața locului de un echipaj de pe ambulanță, iar decesul victimei a survenit după câteva ore, la spital așa cum am mai arătat, datorită șocului traumatic și hemoragiei survenite în urma unui traumatism toraco abdominal, cu ruptură de ficat si vase mari de sânge abdominale.

La fel ca și instanța de fond s-a conchis că starea de graviditate în care s-a aflat victima la momentul săvârșirii faptei de către inculpat nu a fost vizibilă și nu a putut fi cunoscută de către acesta și pe cale de consecință nu se poate reține în sarcina inculpatului agravantă săvârșirii faptei asupra unei femei gravide, prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen.

Din oficiu, instanța a examinat în cadrul apelului părților civile și dacă fapta a fost săvârșită care prin natura sau destinația lui ar fi accesibilă publicului în sensul art. 152 lit. a) C. pen., or, locul în care s-a săvârșit fapta era un loc viran nedestinat publicului, nu a fost nicio altă persoană în afara agresorului și victimei și pe cale de consecință nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 175 litera i C. pen.

Pentru toate aceste motive instanța a respins criticile părților civile Ț.N.G., Ț.F.A., Ț.F.D., Ț.M.I., Ț.D.A. și A.M.I., menținând în totalitate punctul de vedere din hotărârea instanței de fond.

S-a considerat de asemenea că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere în mod judicios criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv persoana inculpatului, încadrat în muncă, cu trecut nepedepsit, fapta și mai ales gradul de pericol social ridicat al unei asemenea fapte.

S-a mai considerat că instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 52 C. pen. legat de pedeapsă ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare a inculpatului, socotind că prin executarea pedepsei aplicate se va urmări formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială din partea inculpatului.

Dacă sub acest aspect instanța a respins ca nefondate criticile părților civile, a apreciat că sub aspectul laturii civile a cauzei, criticile părților civile Ț.N.G., Ț.F.A., Ț.F.D., Ț.M.I., Ț.D.A. și A.M.I. sunt fondate pentra următoarele considerente:

Având în vedere fapta reținută în sarcina inculpatului, modalitatea în care acesta a săvârșit fapta, unitatea și coeziunea de care au dat dovadă radele victimei cu prilejul morții acesteia, instanța va reține că se va impune admiterea apelului penal declarat de părțile civile Ț.N.G., Ț.F.A., Ț.F.D., Ț.M.I., Ț.D.A. și A.M.I., împotriva sentinței penale nr. 245 din data de 17 decembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale acordate părților civile Ț.F.D., Ț.M.I., Ț.D.A. Reprezentați de tutorii A.C.C. și A.M.I. și părții civile Ț.C. reprezentat legal de S.S.N. de la câte 20.000 lei până la 50.000 lei fiecare pentra fiecare parte civilă, iar pe cele acordate părții civile A.M.I. de la 5.000 lei până la 10.000 lei.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1349 și art. 1381-1391 C. civ. a obligat inculpatul la plata a câte 5.000 lei pentra fiecare din părțile civile Ț.N.G. și Ț.F.A. cu titlu de daune morale.

2. Cât privește criticile formulate de către inculpatul G.S.F. instanța a reținut următoarele:

Solicitarea acestuia de a fi redusă pedeapsa aplicată de către instanța de fond, curtea de apel a respins-o ca nefondată. Din motive de nerepetabilitate a considerat că argumentele care au stat la baza analizei criticilor formulate de către părțile civile sunt în măsură a fi aplicate și în ceea ce privește analiza criticilor formulate de către inculpat privind reducerea pedepsei și ca atare acele argumente îi sunt aplicabile în speță și nu au mai fost reluate.

Un aspect menționat, reliefat în criticile sale de către inculpat și anume faptul că conform raportului de expertiză psihiatrică acesta ar suferi de tulburări ale instinctului sexual, aparent, în strânsă legătură cu violența și trăsături impulsive ale sale s-a apreciat că aceste elemente au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate de către instanța de fond și pe cale de consecință nu pot constitui un temei care să ducă la reducerea pedepsei aplicate de către instanța de fond.

Cât privește la criticile aceluiași inculpat la latura civilă a cauzei, curtea le-a considerat nefondate, și le-a respins ca atare, pentru aceleași considerente care au fost avute în vedere atunci când au fost analizate criticile formulate de către părțile civile și pe cale de consecință pe această cale instanța a considerat că a răspuns și acestor critici formulate de către inculpat.

Așa fiind, instanța, a apreciat că apelul penal declarat de către inculpatul G.S.F. este nefondat.

Reținând culpa procesuală a inculpatului în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. lei inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 160 lit. b0 C. proc. pen., instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.S.F. și a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la zi.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul penal declarat formulat de inculpatul G.S.F..

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de părțile civile Ț.N.G., Ț.F.A., Ț.F.D., Ț.M.I., Ț.D.A., Ț.C. și A.M. împotriva sentinței penale nr. 245 din data de 17 decembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o, în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale acordate părților civile Ț.F.D., Ț.M.I., Ț.D.A. reprezentați de tutorii A.C.C. și A.M.I. și părții civile Ț.C. reprezentată legal de S.S.N. de la câte 20.000 lei până la 50.000 lei flecare pentru fiecare parte civilă, iar pe cele acordate părții civile A.M.I. de la 5.000 lei până la 10.000 lei.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1349 și art. 1381-1391 C. civ. a obligat inculpatul la plata a câte 5.000 lei pentru fiecare din părțile civile Ț.N.G. și Ț.F.A. cu titlu de daune morale.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A obligat pe inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 160 lit. b) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.S.F. și a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la zi.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că latura civilă a cererii a fost soluționată corect, ca și latura penală, stabilindu-se în mod just încadrarea juridică a faptei și pedeapsa aplicată inculpatului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul G.S.F. și părțile civile Ț.N.G., Ț.F.A., A.M.I., Ț.F.D., Ț.D.A. și Ț.M.I.

Prin recursul formulat, inculpatul a criticat încadrarea juridică a faptei și pedeapsa aplicată, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și reducerea pedepsei.

În susținerea recursului inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Prin recursul formulat în scris, părțile civile au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., înlăturarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. și majorarea pedepsei aplicate inculpatului, iar sub aspectul laturii civile acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat prin constituirea ca părți civile în cauză, precum și acordarea unei rente lunare în sumă de 500 lei pentru Ț.F.D., Ț.M.I. și Ț.D.A.

În susținerea recursului, părțile civile au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 172 și 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, conform art3856 alin. (2) C. proc. pen., cât și din prisma dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursurile declarate de inculpat și de părțile civile nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Reține Înalta Curte că fapta și modalitatea de comitere a acesteia au fost temeinic stabilite de instanța de fond, în urma unei analize atente și obiective a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, recunoscut de către inculpat care și-a exprimat voința de a beneficia de judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.

Astfel, din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală rezultă că fapta inculpatului G.S.F. care, în seara de 07 august 2012, între orele 22,00 - 22,3o, a agresat-o pe victima Ț.R.F., în timp ce era poziționat pe abdomenul ei, prin lovire cu pumnul și palmele peste față și prin introducerea în organele genitale a unui corp contondent, între vătămările produse și deces existând o legătură de cauzalitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor simplu prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Reține înalta Curte ca fiind justă soluția de respingere a cererilor de schimbare a încadrării juridice în art. 183 C. pen. sau în art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în speța de față sunt elemente care dovedesc că poziția subiectivă a inculpatului față de rezultatul foarte grav al acțiunilor sale a fost aceea de acceptare și de ignorare a acestuia, specifică intenției indirecte, adică infracțiunii de omor și nu doar de prevedere, specifică culpei, adică infracțiunii e loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Astfel, intensitatea loviturilor aplicate și zonele în care acestea s-au aplicat, obiectul vulnerant folosit, diferența de forțe între inculpat și victimă, faptul că victima a cerut ajutor și inculpatul a refuzat să i-l acorde, lăsarea victimei la locul faptei (pe un teren viran, retras, într-o zonă periferică, noaptea) sunt aspecte care demonstrează atitudinea de indiferență a inculpatului cu privire la rezultatul mai grav și acceptarea acestuia, respectiv a decesului victimei.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 174-176 alin. (1) lit. a) C. pen., în cauză nu sunt îndeplinite condițiile agravantei săvârșirii omorului prin cruzimi deoarece victima nu prezenta urme de violență extreme, vizibile, era conștientă la fața locului, decesul survenind câteva ore mai târziu, urmare șocului traumatic și hemoragiei survenite în evoluția unui traumatism toraco-abdominal, cu ruptură de ficat și vase mari de sânge abdominale.

De asemenea, nici starea de graviditate a victimei nu a fost evidentă și cunoscută de inculpat, la momentul săvârșirii faptei, neputându-se reține agravanta prevăzută de ari 176 alin. (1) Iit. e) C. pen.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei, raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă, inclusiv dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cât și circumstanțele personale (atitudinea procesuală inconstantă a inculpatului, datele din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, starea de recidivă postexecutorie, faptul că era încadrat în muncă), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum și modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Înalta Curte apreciază că și latura civilă a cauzei a fost corect soluționată de instanța de apel care a majorat cuantumul daunelor morale acordate părților civile, astfel cum s-a reținut în cauză.

Referitor la cererea de acordarea rentelor lunare, instanța a apreciat corect că nu se impune a fi admisă având în vedere că toți cei cinci copii ai victimei s-au aflat întotdeauna în întreținerea altor persoane și nu a mamei lor.

De asemenea, corect s-a reținut în cauză că daunele morale solicitate de frații victimei, respectiv Ț.N.G. și Ț.F.A., nu se justifică a fi acordate întrucât nu există elemente din care să rezulte că suferințele cauzate acestora prin decesul victimei ar impune o compensare materială, cu atât mai mult cu cât nu a fost dovedită o legătură afectivă reală între aceștia și victimă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursurile declarate de inculpat și de părțile civile, ca nefondate.

Se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive.

Vor fi obligați recurentul inculpat și recurentele părți civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul G.S.F. și de părțile civile Ț.N.G., Ț.F.A., A.M.I., Ț.F.D., Ț.D.A. și Ț.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 40/ A din 07 martie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 16 august 2012 la 07 iunie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 10 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 iunie 2013.