Prisoner's execution challenge rejected as disguised transfer request; appeal held unfounded after conditions-based claim falls outside procedural scope.

Asupra recursului de față;

În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 112/ F din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen. a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul N.S., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 27 februarie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a ll-a penală, a fost înregistrată sub nr. 1599/2/2013 contestația la executare formulată de condamnatul N.S. având ca obiect executarea pe teritoriul Israelului a restului neexecutat din pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 96/08 februarie 2002 a Tribunalului București pronunțată în Dosarul penal nr. 3063/1999, definitivă prin Decizia penală nr. 1008 din 16 februarie 2006 pronunțată de Înalta curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că invocă ca incident ivit în cursul executării pedepsei faptul că solicită continuarea executării pedepsei aplicate de instanța de judecată din România pe teritoriul Israelului, stat al cărui resortisant este, în penitenciarul din România neputând beneficia de drepturile la care este îndreptățit potrivit legislației României și a legislației internaționale. Acesta a apreciat că împrejurarea de a fi privat de vizita și suportul familiei sale, de regimul alimentar aferent credinței sale, de posibilitatea de a lua legătura cu un rabin, fiind evreu de religie iudaică, face ca pedeapsa pe care o execută să fie excesivă și nelegală, neavând garanția aplicării normelor legale în materia executării pedepselor.

Au fost atașate Dosarele nr. 16/2/2012 al Curții de Apel București, secția a ll-a penală, împreună cu Dosarul nr. 2498/11/5/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Dosarul nr. 16/2/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că prin sentința penală nr. 17 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel, secția a ll-a penală, s-a admis cererea și s-a dispus transferarea condamnatului N.S. în Israel în vederea executării pedepsei de 11 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 96 din 08 februarie 2002 a Tribunalului București pronunțată în Dosarul penal nr. 3063/1999.

Prin Decizia penală nr. 312 din data de 02 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 16/2/2012 a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 17 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 16/2/2012 privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă N.S. (alias H.S.), instanța casând în totalitate sentința penală atacată și, rejudecând, a respins cererea de transfer a acestuia.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a apreciat că admiterea cererii de transfer formulată de petent ar aduce atingere bunei administrări a justiției de către statul român. Înalta Curte de Casație Justiție a reținut că persoana transferabilă a fost condamnată pentru infracțiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România, constând în aceea că, folosind identitatea H.S., a efectuat în perioada 1998-1999 operațiuni de export de arme și muniție în baza unei licențe obținute prin manopere frauduloase în țări supuse unor embargouri internaționale la care România a aderat, cauza fiind intens mediatizată. Totodată, s-a precizat că presa a menținut permanent în atenția opiniei publice această cauză, prezentând-o ca pe un eșec al justiției române pentru că după punerea în libertate, inculpatul a părăsit România și a fost localizat în Israel, în anturajul unor importante personaje politice, fiind adesea subliniată neputința statului român de a-l trage la răspundere.

Prima instanță a constatat că, deși intitulată contestație la executare, cererea petentului urmărește admiterea unei cereri de transfer în vederea continuării continuării executării pedepsei în Israel, cerere care nu poate fi formulată decât pe calea procedurii speciale reglementate de Legea nr. 302/2004. O astfel de cerere a fost deja formulată de petent, iar instanțele au soluționat-o în mod definitiv, respingând-o. De altfel, motivele invocate de către acesta nu pot fi considerate un incident invit în cursul executării pedepsei, fiind vorba de o situație preexistentă începerii executării și nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs condamnatul N.S.

Recursul declarat de condamnat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (1) C. proc. pen. „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării".

Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deși contestatorul și-a întemeiat cererea de contestație pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând ca incident ivit în cursul executării pedepsei faptul că solicită continuarea executării pedepsei aplicate de instanța de judecată din România pe teritoriul Israelului, stat al cărui resortisant este, întrucât în penitenciarul din România nu poate beneficia de drepturile la care este îndreptățit potrivit legislației României și a legislației internaționale, în realitate, urmărindu-se admiterea unei cereri de transfer în vederea continuării continuării executării pedepsei în Israel, astfel încât, în mod corect, prima instanță a apreciat că motivele invocate de către condamnat sunt nu pot fi considerate un incident invit în cursul executării pedepsei, fiind vorba de o situație preexistentă începerii executării.

Astfel, invocarea formală a cazului de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen. nu poate reprezenta un temei pentru constatarea admisibilității contestației la executare, susținerile contesatorului neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 461 C. proc. pen.

Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a) art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul N.S.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.S. împotriva sentinței penale nr. 112/ F din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 6 iunie 2013,