Tax evasion via unrecorded shell company revenues: validity of judicial expert's estimated deductible expenses versus statutory deduction limits

Asupra recursului penal de față, pe baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 910/F din 29 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-au dispus următoarele:

I. În temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a exercita activități de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

II. În temeiul dispozițiilor art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.S. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale și de a desfășura activități de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

III. În temeiul dispozițiilor art. 711 C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. f) , alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a aplicat persoanei juridice SC V.O. SRL pedeapsa amenzii în sumă de 15.000 RON.

Conform art. 712 alin. (1) C. pen., s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa complementară a dizolvării, constatând ca aceasta a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni.

Conform art. 717 C. pen. s-a dispus afișarea hotărârii definitive de condamnare, pe cheltuiala persoanei juridice condamnate, pe o durată de 3 luni la Registrul Comerțului Ilfov.

În temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F., dispunându-se obligarea, în solidar, a inculpatului H.K. și a persoanei juridice SC V.O. SRL, la plata sumei de 8.470.554 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat prin activitatea infracțională desfășurată.

Conform art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților și persoanei juridice condamnate, până la concurența sumei la plata căreia au fost obligați cu titlu de despăgubiri civile.

Conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații și persoana juridică SC V.O. SRL la plata a câte 8.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 15.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate cu desfășurarea fazei urmăririi penale și 8.230 RON onorariu pentru raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 14 octombrie 2009, Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F., a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu faptul că, în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2009, SC V.O. SRL, prin reprezentanții acesteia, a efectuat tranzacții comerciale realizând venituri în sumă de 31.035.794 RON, fără a le înregistra în contabilitatea societății și fără a le declara la organul fiscal teritorial, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat în sumă de 10.862.528 RON, din care 4.965.727 RON impozit pe profit și 5.896.801 RON taxă pe valoarea adăugată.

Referitor la SC V.O. SRL, din probele administrate, a rezultat că aceasta este înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului Ilfov, codul unic de înregistrare atribuit la data de 11 mai 2009, iar sediul social declarat în orașul B., județul Ilfov. Societatea are ca principal obiect de activitate, potrivit Certificatului de înregistrare, comerțul cu ridicata al fructelor și legumelor.

Potrivit datelor înscrise la Oficiul Național al Comerțului Ilfov, SC V.O. SRL este reprezentată de inculpatul K.S., de cetățenie turcă, care are calitatea de asociat și administrator al societății.

În ceea ce privește înființarea societății, instanța de fond a reținut că, la începutul anului 2009, inculpatul K.S. a solicitat autorităților române eliberarea unei vize de ședere în România pentru perioada 24 aprilie 2009-23 aprilie 2010.

Pentru a îndeplini condiția de acordare a vizei pentru ședere în țară, inculpatul K.S. și-a rezervat o camera la Hotelul I. din municipiul București, pentru perioada 28 aprilie 2009-19 mai 2009.

La data de 4 mai 2009, inculpatul K.S., cetățean turc a intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Otopeni, motivând că a venit în țară în scop turistic.

La aceeași dată, inculpatul K.S. a mers la Biroul Notarului Public G.I. unde a dat o declarație pe proprie răspundere autentificată, prin care arată că nu este rezident în România, nu are antecedente penale, nu este înregistrat fiscal în România, nu a săvârșit fapte de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal potrivit legislației României și că nu are datorii fiscale către statul român.

La notariatul mai sus-amintit a ajuns prin intermediul inculpatului S.R., iar declarația notarială a fost dată și în prezența martorului S.S., interpret-traducător autentificat de Ministerul Justiției.

Tot prin intermediul inculpatului S.R., la data de 5 mai 2009, inculpatul K.S. a luat legătura cu martorul I.O., avocat, care s-a ocupat de întocmirea dosarului pentru înregistrarea societății.

La data de 5 aprilie 2009, la cabinetul de avocatură I.O. a fost întocmit actul constitutiv al SC V.O. SRL în care inculpatul K.S. avea calitatea de asociat unicei administrator și pe care l-a semnat.

Tot la data de 5 mai 2009, inculpatul K.S., în calitate de reprezentant al SC V.O. SRL, a încheiat un contract de folosință-comodat cu numiții M.R., M.M. și M.A.M., având ca obiect acordarea sub formă de împrumut a imobilului situat în orașul B., județul Ilfov. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 6 luni, adică 5 mai 2009-4 noiembrie 2009, în mod gratuit, iar printre obligațiile asumate de comodatar (SC V.O. SRL) se numără și aceea de a nu desfășura niciun fel de activitate la adresa imobilului care face obiectul contractului.

De identificarea acestui spațiu, destinat a fi sediul social al SC V.O. SRL , s-a ocupat martorul S.R.

La data de 7 mai 2009, inculpatul K.S. a formulat o cerere la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, prin care solicita constituirea persoanei juridice și înmatricularea la Registrul Comerțului a SC V.O. SRL, cu sediul în localitatea B, județul Ilfov.

Prin încheierea nr. 839 din 11 mai 2009, Tribunalul București a admis cererea formulată de inculpatul K.S. în calitatea sa de asociat unic și administrator al SC V.O. SRL, a autorizat constituirea societății mai sus-amintite și a dispus înmatricularea acesteia la Registrul Comerțului.

La data de 12 mai 2009, inculpatul K.S. l-a împuternicit pe coinculpatul H.A., prin procură autentificată din 12 mai 2009 la Biroul Notarului Public G.I., ca în numele său și pentru el să deschidă conturi, să efectueze operațiuni bancare și ridicări de sume de bani în și din conturile societății și să ridice extrase de cont.

Prin aceeași procură, inculpatul K.S. l-a împuternicit pe coinculpatul H.A. să îl reprezinte la încheierea de contracte comerciale cu parteneri de afaceri, într-un mod cât mai avantajos, să efectueze formalitățile legale vamale necesare, privind trecerea prin vamă a oricăror mărfuri ce aparțin SC V.O. SRL, să formuleze cereri, să dea declarații și să plătească taxele aferente.

De asemenea, coinculpatul H.A. era împuternicit să-l reprezinte pe inculpatul K.S. în fața organelor administrației publice și a organelor de control și să dea orice declarații.

După ce a înființat societatea SC V.O. SRL și l-a împuternicit pe coinculpatul H.A. să se ocupe de activitatea acesteia (12 mai 2009), o zi mai târziu, adică la data de 13 mai 2009, inculpatul K.S. a părăsit România prin același punct de trecere a frontierei.

Pe baza evidențelor I.G.P., Poliția de Frontiera privind intrările/ieșirile din România ale inculpatului K.S. și a activităților desfășurate de acesta, s-a reținut că inculpatul K.S. a venit în țară pentru o perioadă de 9 zile în care s-a ocupat exclusiv de înființarea SC V.O. SRL, iar nu în scop turistic așa cum a declarat la intrarea în țară.

La data de 22 ianuarie 2010, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-au deplasat la sediul Hotelului I., București, unde inculpatul K.S. își făcuse rezervare, ocazie cu care au constatat că acesta nu a fost cazat la aceasta unitate hoteliera în cursul lunii mai 2009.

În baza împuternicirii de administrare a societății SC V.O. SRL primită de la inculpatul K.S., coinculpatul H.A. a luat legătura cu martorul I.G., persoana fizică autorizată, de profesie contabil, în scopul de a întocmi evidența contabilă a societății. În acest sens, la data de 20 mai 2009, inculpatul H.A., în calitate de reprezentant legal al SC V.O. SRL a încheiat un contract de prestări servicii cu martorul I.G., în baza căruia acesta din urmă se obliga să preia documentele financiar-contabile ale SC V.O. SRL, să facă raportările TVA, impozit pe profit, să întocmească balanțele contabile și jurnalele potrivit legii contabilității.

În baza aceluiași contract, inculpatul H.A. se obliga să „creeze condiții de acces la documentele primare, extrase de bancă, etc.” ale SC V.O. SRL.

Pe timpul cercetărilor, s-a stabilit că deși a declarat sediul social în orașul B., județul Ilfov, SC V.O. SRL și inculpatul H.A. și-au desfășurat activitatea în orașul V., județul Ilfov, unde era sediul secundar al societății, nedeclarat însă la autoritățile fiscale și neînregistrat.

La momentul încheierii contractului de comodat, inculpatul K.S. s-a obligat să nu desfășoare activități comerciale la respectiva adresă, unde a fost declarat sediul social al SC V.O. SRL.

Deși societatea a desfășurat activitatea în perioada mai-iulie 2009 la cea de a doua adresă, în mod nelegal, inculpatul H.A. nu a declarat și nu a înregistrat acest punct de lucru, împrejurare apreciată ca fiind de natură a dovedi intenția inculpatului de a se sustrage obligațiilor fiscale datorate statului roman.

Inculpatul H.A. a coordonat activitatea societății SC V.O. SRL de la sediul mai sus-amintit, aceasta constând, în principal, în importuri de legume-fructe și comercializarea acestora pe piața românească.

În baza contractului de prestări servicii la care s-a făcut referire anterior, în perioada supusă verificărilor, inculpatul H.A. a predat toate documentele legate de activitatea societății, constând în facturi de achiziție, de vânzări, extrase de bancă, chitanțe, DVI (documente vamale) invoice-uri, martorului I.G. care trebuia să țină evidența contabilă a societății.

La data de 18 august 2009, inspectori din cadrul A.N.A.F., Direcția Generală, Coordonare Inspecție Fiscală au efectuat un control la SC V.O. SRL, în vederea soluționării solicitării de control încrucișat, având drept obiectiv verificarea relațiilor comerciale dintre SC L.O. SRL Voluntari și SC V.O. SRL.

În vederea realizării obiectivelor, organele de control s-au deplasat, la data de 18 august 2009, la adresa sediului social declarat de către contribuabil, realizarea controlului fiind imposibilă întrucât nu a fost identificat niciun reprezentant al societății în respectiva locație. La sediul respectiv a fost identificată numai martora M.R., proprietarul imobilului, care a declarat că SC V.O. SRL nu a funcționat niciodată la adresa unde figurează cu sediul social, condiție de altfel impusă și prin clauzele contractului de comodat încheiat la data de 5 mai 2009. Martora M.R. a mai declarat faptul că nu a cunoscut niciun reprezentant al SC V.O. SRL.

Martora M.R. și-a menținut susținerile făcute în cursul urmăririi penale și cu ocazia reaudierii sale de către instanța de fond, arătând că a încheiat un contract de comodat pentru o perioadă de 6 luni pentru spațiul în care locuiește împreună cu familia, înțelegerea fiind aceea ca respectiva adresă să fie folosită numai pentru corespondență.

În continuarea verificărilor, organele de control au citat reprezentanții societății mai sus amintite, respectiv pe inculpatul K.S. și pe numitul M.M.A., în vederea prezentării acestora la sediul Direcției Generale Coordonare Inspecție Fiscală, însă, verificarea nu a fost posibilă deoarece aceștia nu s-au prezentat la data și locul stabilit.

Pentru realizarea verificărilor, au fost transmise prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, încă două rânduri de invitații, din data de 24 august 2009 și din data de 1 septembrie 2009 către aceiași destinatari. Demersurile au fost făcute în baza C. proc. fisc. însă, acestea au rămas fără rezultat. Cu toate acestea, inspectorii din cadrul A.N.A.F. au solicitat informații în legătură cu SC V.O. SRL atât la Oficiul Național al Registrului Comerțului, cât și la organul fiscal teritorial, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov.

Urmare acestor verificări s-a constat că SC V.O. SRL nu avea înregistrate puncte de lucru sau alte subunități, aspect din care rezulta că, la sediul social nu au fost desfășurate activități cuprinse în obiectul societății. De asemenea, a mai rezultat faptul că SC V.O. SRL nu figura în bazele de date ale Direcției Generale al Finanțelor Publice Ilfov, organ fiscal teritorial, că societatea, de la înființare și până la momentul controlului, nu depusese niciun fel de declarație sau decont privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat și nici raportări semestrială.

Dată fiind această împrejurare, în continuare, controlul s-a concentrat pe verificarea declarațiilor informative-fiscale tip „394” .Cu prilejul verificărilor s-a stabilit că, în cursul anului 2009, au fost societăți care au declarat că au avut achiziții de la SC V.O. SRL în valoare de 31.035.794 RON, cu TVA aferentă de 5.896.801 RON, perioada de referință fiind semestrul I 2009.

S-a mai stabilit că, tot în perioada mai sus amintită, au fost declarate cu titlu de livrări către SC V.O. SRL mărfuri în valoare de 590.360 RON cu TVA aferentă de 112.168 RON.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 8 octombrie 2009, consilierii din cadrul A.N.A.F., Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală, au stabilit că, în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2009, SC V.O. SRL a efectuat tranzacții comerciale realizând venituri în sumă de 31.035.794 RON, fără a le înregistra în contabilitate și fără a le declara la organul fiscal teritorial, modalitate în care s-a sustras de la plata bugetului de stat a impozitului pe profit în sumă de 4.965.727 RON și a TVA în sumă de 5.896.801 RON.

Pornindu-se și de la această împrejurare care trezea suspiciuni în legătură cu adevărata activitate a SC V.O. SRL, s-au solicitat rulajele conturilor deținute de societate la Banca C.E., Banca R., Banca E., Banca G. Suspiciunea constă în faptul că, pe de o parte, existau dovezi că societatea a avut activitate comercială, iar pe de altă parte, nu avea venituri declarate la organul fiscal teritorial. În baza procurii primite, aceste atribuții reveneau inculpatului H.A.

La momentul controlului, reprezentanții SC V.O. SRL nu au fost găsiți și nu se cunoșteau sediile secundare la care societatea își desfășura activitatea, fiind imposibil a se intra în posesia evidenței contabile a societății. De altfel, așa cum s-a arătat, inculpatul K.S. a părăsit România imediat după ce a înființat societatea, la data de 13 mai 2009, iar inculpatul H.A. a plecat, la rândul său, din țară, la data de 16 decembrie 2009.

Din analiza extraselor de cont puse la dispoziție de unitățile bancare mai susamintite, a declarațiilor informative tip „394”, potrivit cărora societatea a avut raporturi comerciale cu alte societăți, s-a constatat că inculpatul H.A., în calitate de reprezentant legal al SC V.O. SRL, a încasat sume de bani însă nu le-a evidențiat în contabilitate. Această situație de fapt a rezultat din împrejurarea că SC V.O. SRL, prin cele patru bănci la care societatea avea deschise conturi, a încasat sume de bani ce reprezintă contravaloarea mărfurilor comercializate și nedeclarate de către inculpat la organele fiscale teritoriale.

Pe timpul cercetărilor s-a stabilit că, deși inculpatul H.A. nu a evidențiat în contabilitate venituri realizate din activitatea comercială a SC V.O. SRL, a derulat operațiuni prin următoarele conturi deținute la băncile: Banca C.E., Agenția Voluntari, Banca R., Agenția Voluntari, Banca G., Agenția Voluntari, Banca E., Sucursala Voluntari.

Din analiza extraselor de cont existente a rezultat faptul că, în perioada 1 ianuarie 2009-7 iulie 2009, SC V.O. SRL a încasat suma totală de 42.923.609,10 RON, inclusiv TVA, din vânzarea mărfurilor către diverși beneficiari.

Astfel, prin Banca C.E., în perioada 19 mai 2009-7 iulie 2009, SC V.O. SRL a încasat suma de 33.653.284 RON, inclusiv TVA, după cum urmează: în luna mai 2009, 5.466.256 RON, iunie 2009, 25.723.471 RON, iulie 2009, 2.463.557 RON, sumele au fost încasate de la SC M.M.T. SRL, SC L.O. SRL, SC B.F. SRL, SC V.F. SRL, SC G.F. SRL.

Prin Banca R., în perioada 16 iunie 2009-7 iulie 2009, SC V.O. SRL a încasat suma de 1.743.138 RON, inclusiv TVA, mai exact în luna iunie 2009, 1.743.138 RON, iar prin Banca G., în perioada 25 mai 2009-4 iulie 2009, societatea mai sus-amintită a încasat suma de 2.907.125 RON, inclusiv TVA, din care suma de suma de 165.837 RON pe luna mai 2009, respectiv suma de 2.741.288 RON, pe luna iunie 2009; sumele au fost încasate de la SC L.O. SRL, SC M.M.T. SRL.

De asemenea, în perioada 26 mai 2009-7 iulie 2009, SC V.O. SRL a încasat prin Banca E. suma de 4.620.212,10 RON, inclusiv TVA, după cum urmează: mai 2009, 995.088 RON; iunie 2009, 3.483.972,10 RON; iulie 2009, 141.152 RON, sumele au fost încasate de la SC M.M.T. SRL, SC D.F. SRL.

În raportul de constatare întocmit de către specialiști din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au fost redate detaliat: data tranzacțiilor, descrierea acestora, denumirea societății, sumele transferate în conturile de valută, sumele achitate furnizorilor externi, comisioanele bancare, sumele încasate din vânzări, depunerile și retragerile în numerar, precum și dobânzile bancare aferente.

Potrivit datelor furnizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, respectiv Administrația Finanțelor Publice a orașului B., prin adresa din 8 septembrie 2009, înregistrată la A.N.A.F din 10 septembrie 2009 și registratura generală din 9 septembrie 2009, SC V.O. SRL, nu figura în evidențele fiscale cu declarații fiscale depuse, de la înființare (11 mai 2009) și până la momentul controlului.

De asemenea, din procesul-verbal din 8 octombrie 2009, întocmit de Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F, a rezultat faptul că, de la înființare și până la momentul controlului, SC V.O. SRL nu figura în bazele de date ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov cu declarații sau deconturi privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, precum și raportări semestriale depuse.

Prin același proces-verbal s-a stabilit faptul că SC V.O. SRL a efectuat, în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2009, livrări în valoare de 31.035.794 RON, cu o TVA aferentă în suma de 5.896.801 RON și achiziții de 590.360 RON, cu o TVA aferentă de 112.168 RON. Suma de 31.035.794 RON inclusiv TVA a fost stabilită pe baza declarației informativă tip 394, depusă de operatorii economici înregistrați în scopuri de TVA cu care SC V.O. SRL a avut relații comerciale.

În baza raportului de constatare întocmit în cauză de specialiști din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a procesului-verbal întocmit de inspectorii A.N.A.F., dar și din raportul de expertiza tehnica-contabila întocmit pe parcursul cercetării judecătorești, a rezultat faptul că, în perioada 1 ianuarie-7 iulie 2009, SC V.O. SRL a avut activitate comercială, iar inculpatul H.A., împuternicit să se ocupe de administrarea în fapt a acesteia, nu a declarat organelor fiscale veniturile realizate din activitățile comerciale.

Audiat în legătură cu această împrejurare, martorul I.G. a declarat că nu a întocmit bilanțul contabil al SC V.O. SRL deoarece inculpatul H.A. a întrerupt colaborarea cu el, situație în care i-a predat toate documentele contabile ce aparțineau societății anterior amintite pe care acesta din urmă i le remisese anterior.

Cu ocazia reaudierii sale pe parcursul cercetării judecătorești, martorul I.G. a precizat că nu a întocmit un bilanț contabil întrucât societatea nu a funcționat perioada necesară realizării unei asemenea operațiuni, administratorul cesionând părțile sociale altor persoane și solicitându-i să-i predea documentele contabile.

O colaborare de scurtă durată a avut inculpatul H.A. și cu martora D.D. care a declarat că, în cursul lunii iunie 2009, a fost contactată de aceasta, care s-a prezentat ca fiind administratorul SC V.O. SRL, propunându-i să lucreze pentru societate. Martora a fost de acord cu propunerea inculpatului H.A. și, în baza acestei înțelegeri, o perioada de aproximativ 20 de zile a lucrat pentru SC V.O. SRL.

Activitatea martorei a privit relația pe care SC V.O. SRL a avut-o cu Banca R., în sensul că inculpatul H.A. a delegat-o să facă plăți și să ridice extrase de cont și numerar. Această împrejurare a rezultat și din documentele Băncii R. După aproximativ 20 de zile, inculpatul H.A. i-a spus martorei D.D. că nu mai are nevoie de colaborarea sa.

Aspectele declarate pe parcursul urmăririi penale au fost menținute de martoră și pe parcursul cercetării judecătorești. A rezultat astfel că inculpatul H.A. era interesat să aibă activitate comercială în cadrul SC V.O. SRL numai o perioadă de trei luni, deoarece după această perioadă deveneau scadente obligațiile fiscale și ar fi trezit astfel suspiciunea organelor de control ca urmare a neplății acestora.

De altfel, așa cum a reieșit din extrasele de cont, inculpatul H.A. a desfășurat activități comerciale în cadrul SC V.O. SRL până la data de 7 iulie 2009, după această lună societatea nemaiavând niciun fel de activitate. Mai mult decât atât, în luna iulie 2009, inculpatul H.A. a cesionat părțile sociale ale SC V.O. SRL numiților M.M.A. și A.K.A.

Potrivit art. 1561 alin. (1) C. fisc., perioada fiscală este luna calendaristică. Potrivit art. 1561 alin. (2) din același cod, perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care, în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere, și/sau neimpozabile în România potrivit art. 132-art. 133, dar care dau drept de deducere conform art. 145 alin. (2) lit. b) care nu a depășit plafonul de 100.000 de euro. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului, trebuie să declare cu ocazia înregistrării, conform art. 153, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârșitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depășește plafonul prevăzut la alin. (2), recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârșitul anului calendaristic, persoana impozabilă v-a depune deconturi trimestriale în anul înregistrării. Prin urmare, SC V.O. SRL s-a înregistrat în luna mai 2009, obligația de a depune deconturi devenind scadentă în luna iunie a aceluiași an; însă, inculpatul H.A. a desfășurat activitate comercială în aceste luni fără ca, la momentul scadenței, să declare veniturile la organul fiscal teritorial.

Pe baza cercetărilor s-a mai stabilit că, anterior, la data de 25 februarie 2009, inculpatul H.A. înființase SC D.S.E. SRL, societate în care a avut calitatea de asociat unic și administrator, obiectul de activitate fiind tot comerțul cu ridicata de produse alimentare import-export. Societatea a avut activitate doar în perioada martie-aprilie 2009, în care nu a evidențiat în contabilitate veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit și TVA în sumă de 7.187.205 RON, echivalentul a 1.696.175 euro. Aceste sume au fost stabilite de comisari din cadrul Gărzii Financiare Ilfov, ulterior inculpatul H.A. fiind cercetat și trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune fiscală prin rechizitoriul nr. 203/P/2009 al Direcției Naționale Anticorupție din 21 aprilie 2010.

Potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 226/1990 privind Registrul Comerțului, cererea de înmatriculare a unui comerciant persoană fizică în registrul comerțului, printre altele, trebuie să cuprindă, referitor la activitatea comercială a solicitantului, cazierul fiscal.

Or, la data la care s-a solicitat înființarea SC V.O. SRL (7 mai 2009), inculpatul H.A. făcea obiectul verificărilor Gărzii Financiare pentru evaziune fiscală. Prin urmare, inculpatul H.A. nu mai putea înființa o societate Comercială în România, acesta fiind motivul pentru care inculpatul K.S. a înființat societatea pe numele său, ulterior împuternicindu-l pe sus-numitul inculpat să o administreze.

În această modalitate, inculpatul K.S. l-a sprijinit pe inculpatul H.A. să săvârșească infracțiunea de evaziune fiscală.

Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul K.S. a stat în România o perioadă de nouă zile, timp în care a înființat SC V.O. SRL. În ziua următoare datei în care a încheiat ultimele formalități legate de înființarea și funcționarea societății (12 mai 2009, procură de împuternicire H.A.), inculpatul K.S. a părăsit România împuternicindu-l pe inculpatul H.A. să se ocupe în fapt de administrarea societății. Din adresa primită de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră rezultă că, de la data plecării, inculpatul K.S. nu a mai intrat niciodată în România.

De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, de activitatea societății SC V.O. SRL, în perioada mai-iunie 2009, s-a ocupat inculpatul H.A., tot el fiind și beneficiarul acestor activități.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză de specialiști din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie s-a stabilit că, neevidențiind în contabilitate venituri în sumă de 42.923.610 RON, inculpatul a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 12.608.669,00 RON, echivalentul a 2.975.638 euro, din care impozit pe profit 5.755.320 RON, echivalentul a 1.358.252 euro și TVA 6.853.349 RON, echivalentul a 1.617.386 euro.

Prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză pe parcursul cercetării judecătorești s-a concluzionat că totalul prejudiciului adus bugetului de stat prin activitatea infracțională desfășurată este de 8.470.510 RON, din care 7.820.510 RON reprezintă TVA și 537.875 RON impozit pe profit.

Pentru a concluziona astfel, s-au avut în vedere următoarele împrejurări, relevante sub aspectul calculului taxei pe valoarea adăugată:

SC V.O. SRL a încasat prin conturile deschise la cele 4 bănci suma de 49.683.616,10 RON, cu TVA-ul aferent veniturilor încasate și nedeclarate în anul 2009, a fost de 7.932.679 RON.

Un număr de 19 societăți comerciale au declarat livrări de bunuri și/sau servicii cu TVA, către SC V.O. SRL, în valoare totală de 590.360 RON, cu TVA aferent în sumă de 112.169 RON, TVA pe care aceste societăți l-au colectat și raportat. Printre acestea se regăsesc și cele două societăți care au emis facturile de transport marfă aflate în xerocopie la dosarul cauzei, respectiv SC R.I. SRL și SC D.C. SRL.

Taxa pe valoarea adăugată de plata cu care SC V.O. SRL a prejudiciat bugetul de stat se ridică la suma de 7.820.510 RON.

S-a făcut mențiunea că achizițiilor de la extern nu le-a fost atribuit TVA deductibil în cadrul expertizei deoarece, având în vedere că în extrasele de cont nu s-au regăsit plați pentru taxe vamale și TVA în vamă pentru a putea fi considerate importuri, acestea au fost tratate ca și achiziții intracomunitare.

Începând cu 1 ianuarie 2007, data la care România a aderat la U.E., pentru achizițiile intracomunitare și transportul intracomunitar de care beneficiază societățile înregistrate în scop de TVA, se aplică taxare inversă în materie de TVA, măsură aplicată în mod unitar la nivelul tuturor țărilor membre.

S-a făcut precizarea că principiul taxării inverse este acela că TVA-ul aferent operațiunilor cărora le este aplicabilă această măsură de simplificare impusă statelor membre U.E. (în cazul nostru achizițiile intracomunitare și transportul intracomunitar), se înscrie atât ca TVA deductibil, cât și ca TVA colectat, în contabilitate pe conturi, în jurnale și în decontul de TVA, pentru el nefăcându-se plata efectivă și neinfluențând TVA-ul de plată.

În ceea ce privește impozitul pe profit au fost avute în vedere, pe lângă dispozițiile legale aplicabile (art. 17 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările și completările ulterioare) și următoarele elemente:

1. SC V.O. SRL a încasat prin conturile deschise la cele 4 bănci suma de 49.683.616,10 RON, cu TVA, din care, venituri fără TVA: 41.750.937 RON.

2. Un număr de 19 societăți comerciale au declarat livrări de bunuri și/sau servicii către SC V.O. SRL, în valoare totala de 590.360 RON, livrări pe care aceste societăți le-au raportat. Printre acestea se regăsesc și cele două societăți care au emis facturile de transport marfă aflate în xerocopie la dosarul cauzei) și enumerate în cuprinsul prezentului raport, respectiv SC R.I. SRL și SC D.C. SRL.

Pentru determinarea stării de fapt fiscale, expertiza a considerat că pentru a înregistra venituri din vânzări de legume și fructe, acestea, ca să poată fi vândute, trebuiau întâi aprovizionate, în acest sens existând la dosarul cauzei și documente din care reiese ca în activitatea sa, societatea a beneficiat de servicii de transport de la societăți din țară, respectiv SC R.I. SRL și SC D.C. SRL, precum și din afara țării, respectiv C.T. și M.T. (către care au fost efectuate plăți în euro).

SC V.O. SRL a plătit prin conturile deschise la cele 4 bănci suma de 8.956.884,81 euro, echivalentul a 37.687.373,42 RON, către diverși parteneri, cu precizarea în extrase a unor numere de facturi externe.

SC V.O. SRL a plătit comisioane bancare în sumă de 96,14 RON și 26.840,10 EURO, echivalent a 111.389,36 RON, total 111.485,50 RON.

Calcul impozit pe profit:

a) Venituri din vânzări de mărfuri: 41.750.937 RON;

b) Cheltuieli cu mărfurile și/sau serviciile la intern: 590.360 RON;

c) Cheltuieli cu mărfurile și/sau serviciile la extern: 37.687.373 RON;

d) Cheltuieli cu comisioanele bancare: 111.485 RON.

Profit impozabil (a-b-c-d): 3.361.719 RON

Impozitul pe profit datorat: 537.875 RON

Așa cum s-a arătat și în răspunsul expertului la obiecțiunile formulate, la calculul prejudiciului cauzat bugetului de stat au fost avute în vedere prevederile C. proc. fisc. și normele de aplicare a acestuia.

Astfel, prin dispozițiile art. 67 din actul normativ menționat este reglementată estimarea bazei de impunere: „1. Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale (...)” (art. 67).

Totodată, prin prevederile normelor de aplicare a C. proc. fisc. (art. 65) se precizează că:

„65.1. Estimarea bazelor de impunere va avea loc în situații cum sunt:

a) contribuabilul nu depune declarații fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;

b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală;

c) contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau fiscală;

d) când au dispărut evidențele contabile și fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare de venituri și contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora.

65.2. Organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, luând în considerare prețul de piață al tranzacției sau al bunului impozabil, precum și informații și documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele și informațiile deținute de acesta despre contribuabilii cu activități similare”.

Prin urmare, prevederile menționate la art. 65 sunt aplicabile și în situația în care „Contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală”, astfel cum este și cazul în speță.

Astfel, s-a reținut că, chiar dacă societatea SC V.O. SRL s-a sustras controlului de specialitate al organelor fiscale, sunt relevante pentru calculul prejudiciului facturile emise de SC R.I. SRL și SC D.C. SRL, societăți care au acordat servicii de transport întrucât:

- societățile emitente, în baza respectivelor facturi, întocmite pentru serviciile prestate către SC V.O. SRL, pe care le-au și încasat, au înregistrat un venit impozabil și un TVA colectat și le-au raportat către Autoritățile Fiscale Teritoriale, raportare din care au fost extrase informațiile utilizate la calculul prejudiciului;

- nu se poate susține ca un TVA colectat de către o societate prestatoare nu poate fi TVA deductibil pentru societatea beneficiară, deoarece aceste susțineri ar avea ca și consecință o dublă taxare, respectiv o dată la societatea emitentă care l-a colectat și o dată la societatea beneficiară prin nepermiterea deducerii unui TVA pe care l-a achitat și pe care societatea prestatoare l-a colectat și raportat;

- nu se poate susține ca un venit impozabil la o societate prestatoare nu poate fi cheltuială deductibilă la societatea beneficiară, deoarece, pe baza raționamentului prezentat la alineatul precedent, poate rezulta că ar fi o dublă impozitare.

- nu pot fi considerate ca fiind prejudiciu cauzat în dauna bugetului de stat, de către SC V.O. SRL, sume pe care societățile prestatoare le-au raportat ca venituri impozabile și TVA colectat, deoarece, având în vedere că societățile prestatoare le-au declarat la Autoritățile Fiscale Teritoriale, pentru aceste sume, nu exista un prejudiciu efectiv.

Pe de alta parte, în cadrul expertizei contabile a fost considerată cheltuială deductibilă suma de 37.687.373 RON în considerarea extraselor de cont aflate la dosarul cauzei (în care sunt precizate numerele de facturi externe), documente pe baza cărora s-a stabilit și venitul impozabil în suma de 41.750.937 RON, prin aplicarea unitară a aceluiași raționament, atât asupra capitolului venituri, cât și asupra capitolului cheltuieli.

S-a constatat că prejudiciul a fost calculat în baza prevederilor C. proc. fisc. și a normelor de aplicare a acestuia, cu privire la calculul bazelor de impunere la situațiile în care:

„a) contribuabilul nu depune declarații fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;

b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală;

c) contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau fiscală;

d) când au dispărut evidențele contabile și fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare de venituri și contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora.

Prin Ordinul nr. 3389/2011 emis de Ministerul Finanțelor ulterior întocmirii raportului de expertiză contabilă judiciară și depus la dosarul cauzei, s-a confirmat faptul că modul de calcul al prejudiciului, utilizat în cadrul expertizei este corect, respectiv estimarea atât a veniturilor, cât și a cheltuielilor aferente acestora.

Sub aspectul situației de fapt și al încadrării juridice, instanța de fond a constatat că din analiza extraselor de cont a rezultat că inculpatul H.A., în perioada mai-7 iulie 2009 nu a evidențiat în contabilitate operațiunile contabile efectuate și nici veniturile realizate, fapt ce a avut drept consecință neplata către bugetul de stat a obligațiilor fiscale aferente, cu titlu de impozit pe profit și TVA.

Activitățile comerciale desfășurate de SC V.O. SRL prin inculpatul H.A., administrator în fapt al societății, împuternicit în acest sens de inculpatul K.S. în raport de reglementarea legală, impunea inculpatului obligații bine stabilite în ceea ce privește plata unor sume de bani cu titlu de impozit și TVA către bugetul de stat.

S-a reținut și faptul că prin procura autentificată din data de 12 mai 2009 inculpatul H.A. a fost împuternicit să-l reprezinte pe inculpatul K.S. în fața organelor administrației publice, a organelor de control, să dea orice declarație și să achite taxele și impozitele aferente. De asemenea, prin aceeași procură, inculpatul H.A. a fost împuternicit să efectueze formalitățile legale vamale necesare privind trecerea prin vamă a oricăror mărfuri aparținând societății, să dea declarații, să plătească taxele aferente, să-l reprezinte la încheierea de contracte comerciale, să semneze și să ridice extrase de cont.

Potrivit art. 1, art. 5, art. 6 din Legea nr. 82/1991, inculpatul avea obligația să organizeze și să conducă contabilitatea societății comerciale SC V.O. SRL.

Deoarece inculpatul H.A. nu a îndeplinit aceste cerințe legale, nu a dat curs invitațiilor organelor fiscale și nu a desfășurat activitatea la sediul social declarat situația sa concretă financiar-contabilă nu a fost cunoscută. Mai mult decât atât, inculpatul H.A. a luat documentele contabile ce privea SC V.O. SRL de la numitul I.G. contabilul societății.

În raport cu această situație, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului H.A. săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 s-a reținut că latura obiectivă constă în fapta de a nu evidenția în întregime sau în parte în acte contabile, ori în alte documente a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate având drept urmare neplata obligațiilor fiscale. În context, prin a nu evidenția în actele contabile în tot sau în parte veniturile realizate sau operațiunile comerciale, trebuie să se înțeleagă, după caz: a nu înregistra anumite venituri în actele contabile; a înregistra venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Urmările cerute de lege sunt neplata obligațiilor fiscale prevăzute de lege și plata unor obligații fiscale micșorate (reduse) în raport cu cele prevăzute de lege.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 (sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale prin nedeclararea sau declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate”) s-a constatat că SC V.O. SRL a avut sediul social în orașul B., județul Ilfov, sediu declarat și la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În contractul de comodat încheiat cu proprietarii imobilului, inculpatul K.S. s-a obligat că nu va desfășura activități comerciale la sediul respectiv. Era evident că, pentru buna funcționare, societatea trebuia să-și desfășoare activitatea într-un anumit sediu. Cu toate acestea nici inculpatul K.S. și ulterior nici inculpatul H.A. nu au declarat organelor oficiale un alt sediu în care SC V.O. SRL își va desfășura activitatea.

De altfel, cercetările au stabilit că SC V.O. SRL, prin inculpatul H.A. și-a desfășurat activitatea în orașul V., județul Ilfov.

Această împrejurare creată în mod deliberat de inculpații K.S. și H.A. a îngreunat activitățile de control întreprinse de inspectorii A.N.A.F., care și-au concentrat activitatea pe adresa societății menționate la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Prin această omisiune de a declara sediul în care societatea își desfășura, în fapt, activitatea, inculpații K.S. și H.A. au urmărit să zădărnicească activitățile de control desfășurate de organele competente ale statului român, încercând să le pună pe o pistă falsă.

În concluzie, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului H.A. de a nu evidenția în contabilitate, în perioada mai-iunie 2009, operațiunile comerciale efectuate prin SC V.O. SRL și veniturile realizate de această societate, modalitate prin care s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat în suma de 8.470.554 RON, din care 7.820.510 RON reprezentând TVA și 537.875 RON impozit pe profit, precum și fapta de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare fiscale prin nedeclararea sediilor secundare în care, în fapt, și-a desfășurat activitatea comercială în perioada mai sus arătată, întrunește elementete constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul K.S., s-a reținut că fapta acestuia de a veni în România cu scopul declarat de a vizita țara, în realitate ocupându-se de înființarea SC V.O. SRL, știind încă de la început că nu va activa în calitate de administrator/asociat, de a declara sediul social la o locație unde cunoștea că societatea nou înființată nu își va desfășura activitatea, fără a declara sedii secundare și de a împuternici pe inculpatul H.A. să se ocupe de administrarea în fapt a SC V.O. SRL, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, instanța de fond a reținut în sarcina persoanei juridice SC V.O. SRL săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că nu a evidențiat în contabilitate, în perioada mai-iunie 2009, operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, modalitate în care s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat în suma de 8.470.554 RON (7.820.510 RON TVA și 537.875 RON impozit pe profit), precum și aceea că s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare fiscale prin nedeclararea sediilor secundare în care și-a desfășurat în fapt activitatea comercială în perioada susmenționată.

S-a avut în vedere în acest sens faptul că, potrivit art. 191 C. pen., persoana juridică răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Prin urmare, elementele infracțiunii, cel material și cel subiectiv, trebuie să fie constatate cu privire la persoana juridică, separat de eventuala lor constatare în cazul unei persoane fizice.

Cu privire la modalitatea concretă de determinare a elementului subiectiv în cazul persoanei juridice a fost avut în vedere, în primul rând, poziția subiectivă a organelor de conducere a entității colective, reținându-se că infracțiunea poate avea la bază fie o decizie adoptată intenționat de persoana juridică, fie o neglijență a acesteia.

S-a mai reținut că, având în vedere că răspunderea penală a persoanei juridice nu se limitează la infracțiunile comise de organele acesteia, în cazul faptelor unor prepuși sau mandatari, este necesar ca persoana juridică să fi avut știință de comiterea acestor infracțiuni și să fi cunoscut ori să fi sprijinit săvârșirea lor. Deci, pentru a stabili forma de vinovăție a persoanei juridice se impune raportarea la poziția subiecților, a organelor de conducere ale acesteia, materializate în adoptarea unei decizii.

Astfel, potrivit Legii nr. 31/1990, organul de conducere al societății cu răspundere limitată este Adunarea Generală a Asociaților care numește și administratorul, în acest caz inculpatul K.S., care, imediat după ce a terminat toate formalitățile de constituire a societății l-a mandatat pe inculpatul H.A. să se ocupe de activitatea societății.

Inculpatul K.S. a venit special în România pentru a înființa societatea SC V.O. SRL pentru ca ulterior să îl împuternicească pe învinuitul H.A. să desfășoare activități comerciale în carul acestei societăți, situație ce a rezultat din următoarele împrejurări:

a) deși a declarat la vamă că vine în România în scop turistic, inculpatul K.S. s-a ocupat de înființarea SC V.O. SRL. În cele nouă zile cât a stat în țară, inculpatul K.S. a dat declarații notariale, a încheiat contractul de comodat, a depus cerere la Oficiul Național al Registrului Comerțului, a participat la întocmirea actului constitutiv, activități ce nu au legătură cu turismul și deci, nu acesta a fost motivul pentru care a venit în România;

b) după ce a înființat societatea și l-a împuternicit în data de 12 mai 2009 pe inculpatul H.A. să o administreze, la data de 13 mai 2009, inculpatul K.S. a părăsit România fără ca de la această dată să mai revină.

Prin urmare, inculpatul K.S. nu a avut interes să desfășoare activități comerciale în România, deoarece, dacă avea un astfel de interes, revenea în țară și se informa cu privire la mersul societății;

c) la momentul încheierii contractului de comodat, s-a obligat că nu va desfășura activități la sediul social, însă inculpatul K.S. nu a înregistrat un punct de lucru în care urma ca societatea să-și desfășoare activitatea, camuflând în această modalitate activitatea societății și sprijinind activitatea infracțională a inculpatului H.A.;

d) având în vedere că inculpatul H.A. făcea obiectul unor controale ale Gărzii Financiare, pentru obligații fiscale neplătite statului român în calitate de administrator la SC D.S.E. SRL, acesta nu mai putea înființa societăți în România.

S-a apreciat astfel ca evident faptul că inculpatul K.S. a venit în România pentru a-l sprijini pe inculpatul H.A. să desfășoare activități comerciale în afara legii. În calitatea sa de asociat și administrator al SC V.O. SRL, inculpatul K.S. a acționat încă de la începutul înființării societății în coniventă cu inculpatul H.A.

Prin urmare, s-a reținut forma de vinovăție a intenției în sarcina SC V.O. SRL, întrucât organul de conducere al societății a acționat în strânsă înțelegere cu persoana împuternicită, inculpatul H.A. sprijinind activitatea infracțională a acestuia.

Totodată, având în vedere modalitatea în care au acționat inculpații s-a reținut de către instanța de fond că aceștia au premeditat și urmărit crearea unei situații de natură a îngreuna activitatea de verificare a organelor de control financiar ale statului roman.

În același sens s-a reținut că reaua credință a inculpatul H.A., circumscrisă intențiilor sale de a se sustrage în totalitate obligațiilor fiscale față de bugetul statului român, a fost materializată sub aparență legală și în forma cesiunii părților sociale ale SC V.O. SRL în luna iulie 2009. Practic, mecanismul infracțional gândit și materializat de inculpatul H.A. cu sprijinul inculpatului K.S. a fost de înființare a unei societăți comerciale cu care să desfășoare activități comerciale clandestine două-trei luni, până la momentul în care deveneau scadente plata obligațiilor fiscale, urmând ca după această perioadă să cesioneze părțile sociale.

Modalitatea cesiunii părților sociale, folosită fraudulos de inculpatul H.A., a reușit în parte să ascundă realitatea și să deturneze atenția organelor fiscale ale statului român care, în plângerea penală formulată fac referire la numiții K.S. și M.M.A. ca responsabili de activitatea comercială și nu la inculpatul H.A., care a coordonat și efectuat operațiunile comerciale în cadrul SC V.O. SRL. Conștienți că, faptele lor intră în zona ilicitului penal, inculpații H.A. și K.S. au creat un mecanism prin care au îngreunat nu numai verificările organelor fiscale, ci și tragerea lor la răspundere în cadrul unui proces penal.

Astfel, inițial, inculpații H.A. și K.S. au fost căutați de organele de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie în localitatea în care aceștia au declarat sediul social, la hotelul la care și-au rezervat cazare (loc pe unde inculpatul K.S. nici măcar nu a trecut). După ce au fost făcute verificările de către Inspectoratul General al Politiei de Frontieră s-a constatat că inculpatul K.S. a părăsit teritoriul României imediat după constituirea SC V.O. SRL, la 13 mai 2009, prin punctul de frontieră Otopeni, iar inculpatul H.A. a părăsit România la data de 16 decembrie 2009.

Sub aspectul prejudiciului creat, instanța de fond a constatat că în cauză a fost efectuată o constatare tehnico-științifică de către specialiști din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și o expertiză contabilă judiciară, prin cele două rapoarte ajungându-se la concluzii diferite.

În urma examinării criteriilor pe care le-au folosit experții și a modului de investigație al fiecăruia, instanța de fond a avut în vedere expertiza contabilă judiciară efectuată pe parcursul cercetării judecătorești, pe care a considerat-o mai fundamentată sub aspect științific și legal, mai concordantă cu realitatea, dar și cu dispozițiile legale aplicabile în materia fiscală.

Tot în ceea ce privește întinderea prejudiciului și pe cale de consecință, a daunelor acordate părții civile, instanța de fond a constatat că din materialul probator administrat în cauză s-a stabilit cu caracter de certitudine valoarea creanțelor fiscale principale datorate de către inculpați.

Referitor la obligațiile fiscale accesorii, s-a reținut că acestea au fost calculate de organele de executare competente, subordonate A.N.A.F., la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, hotărâre ce reprezintă titlu executoriu. Potrivit legii, titlul de creanță este actul prin care se stabilesc și se individualizează obligațiile de plată privind creanțele fiscale, un astfel de titlu putând fi constituit și dispozitivul hotărârii instanței de judecată. În momentul în care titlu de creanță devine titlu executoriu începe practic procedura de executare silită, ce presupune inclusiv stabilirea obligațiilor fiscale accesorii, astfel cum a precizat partea civilă. În condițiile în care la acest moment respectivele obligații accesorii (majorări de intarziere stabilite conform legii) nu sunt individualizate (în adresele de constituire ca parte civilă și totodată neexistând nici o cerere de probatoriu sub acest aspect, asupra căreia instanța să se pronunțe) ele nu formează obiectul obligației stabilite prin hotărâre. De asemenea, prima instanță a reținut că partea civilă, în cadrul procesului penal, are atât drepturi cât și obligații, de conformare la normele de conduită procesuală, după care își poate valorifica pretențiile civile, pretenții ce trebuiesc precizate îndatoririle pe care le pretinde.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 72 C. pen. și anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorilor și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Au fost avute în vedere gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea de comitere, periculozitatea făptuitorilor, relevată în cuantumul ridicat al prejudiciului, modul de organizare, premeditat, în care au acționat inculpații, atitudinea lor pe parcursul întregului proces penal, aceștia sustrăgându-se de la urmărirea penală și îngreunând astfel cursul judecății pentru aflarea adevărului.

Instanța de fond a dispus și condamnarea persoanei juridice a cărei răspundere penală a fost stabilităpotrivit dispozițiilor art. 71 C. pen.

Constatând că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că SC V.O. SRL a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni, s-a aplicat acesteia și pedeapsa complementară a dizolvării.

În cazul celor doi inculpați, persoane fizice, care au dat dovadă de incorectitudine în activitățile comerciale desfășurate, folosindu-se de funcțiile îndeplinite pentru realizarea scopului ilicit urmărit, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea și a pedepsei complementare/accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a tuturor inculpaților, reținând deopotrivă că, prin activitatea infracțională desfășurată atât de inculpatul H.A., în calitate de autor, și de persoană juridică SC V.O. SRL, cât și de inculpatul K.S., în calitate de complice, aceștia au contribuit prin acțiuni coroborate, întreprinse de comun acord, la producerea prejudiciului. Ca atare, constatând că fapta ilicită este imputabilă tuturor celor trei inculpați, aceștia au fost obligați, în solidar, la repararea pagubei.

Instanța de fond a constatat ca fiind dovedit un prejudiciu de 8.470.554 RON, sumă la care au fost obligați, în solidar, inculpații H.A., K.S. și persoana juridică SC V.O. SRL, ca urmare a admiterii, în parte, a acțiunii civile promovată de partea civilă.

Totodată, conform art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților și persoanei juridice condamnate, până la concurența sumei la plata căreia au fost obligați cu titlu de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și partea civilă Statul Român prin A.N.A.F.

Motivele de apel ale parchetului au vizat greșita aplicare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor stabilite inculpaților H.A. și K.S. și greșita soluționare a laturii civile.în ședința publică din 25 septembrie 2012, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, totodată, luarea măsurii expulzării față de cei doi inculpați și aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora inculpații nu pot fi fondatori, administratori direcți sau reprezentanți legali ai societății comerciale.

A.N.A.F. a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita analiză a infracțiunii de evaziune fiscală ce a avut drept urmare prejudicierea Statului Român, greșita apreciere că o expertiză contabilă este mai fundamentată decât un raport de inspecție fiscală întocmit de specialiști din cadrul A.N.A.F. și pentru neacordarea obligațiilor fiscale accesorii pe motiv că acestea nu sunt individualizate.

Deși legal citați la adresele din România și din Turcia, indicate în actele depuse la Registrul Comerțului și relațiile comunicate de O.R.I. și A.N.S., precum și prin afișare la ușa Consiliului Local B. și la ușa instanței, inculpații nu s-au prezentat nici în fața instanței de apel.

Prin decizia penală nr. 261/A din 25 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și de A.N.A.F., desființată, în parte, sentința penală atacată, iar în rejudecare, în baza art. 117 C. pen. a fost luată măsura de siguranță a expulzării inculpaților H.A. Și K.S. și au fost obligați inculpații și persoana juridică SC V.O. SRL, în solidar, la plata sumei de 8.470.554 RON și a obligațiilor accesorii aferente către partea civilă A.N.A.F.

În rest, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că starea de fapt reținută de prima instanță este just conturată, săvârșirea faptelor rezultând din procesul-verbal de control al A.N.A.F., procesul-verbal de constatare, extrase de cont, ordine de plată de la băncile C.E., R., G., E., procura din data de 12 mai 2009, autentificată prin încheiere la Biroul Notarului Public G.I., adresa Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, declarațiile martorilor M.R., D.D., R.S., S.S., S.R., I.O., C.M. și I.G., raportul de expertiză contabilă, mijloace de probă analizate pe larg de prima instanță.

Și sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate inculpaților s-a constatat că prima instanță a aplicat corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., astfel încât, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit pentru inculpatul H.A. o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar pentru inculpatul K.S. o pedeapsă de 5 ani închisoare, orientate spre maximul de 8 ani închisoare prevăzut de lege, pedepse care, prin raportare la circumstanțele faptelor și cele personale, au fost just apreciate ca fiind proporționale cu gravitatea faptelor și periculozitatea socială a inculpaților, neimpunându-se majorarea lor.

De asemenea, în raport cu circumstanțele de săvârșire a faptelor și persoana inculpaților, dar și de durata pedepselor principale, instanța de apel a apreciat că nu se impune majorarea duratei pentru care s-a dispus aplicarea pedepselor complementare.

Cu privire la aplicarea art. 12 din Legea nr. 241/2005, instanța de apel a constatat că prima instanță a interzis inculpaților dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a exercita activități de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii, ca pedeapsă complementară, și dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. Cum aceste interdicții rezultă din hotărâre, s-a constatat că inculpații ar fi în imposibilitatea de a administra sau înființa o societate pe durata executării pedepsei principale și complementare, motiv pentru care solicitarea parchetului în acest sens a fost găsită neîntemeiată.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că inculpații sunt cetățeni străini care s-au aflat pe teritoriul României în scopul săvârșirii de infracțiuni, existând pericolul să săvârșească noi infracțiuni, instanța de apel, în baza art. 117 C. pen. a dispus expulzarea inculpaților în țara de origine, Republica Turcia.

Cu privire la latura civilă, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a avut în vedere la soluționarea cauzei expertiza contabilă judiciară (nu doar pentru că a fost întocmită de un expert obiectiv și imparțial, fără interes în cauză, spre deosebire de raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, întocmite de reprezentanți ai părții civile) întrucât expertul a avut în vedere la calcularea impozitului pe profit ca bază de impunere elementele care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, fiind în situația de evaluare estimativă ca urmare a faptului că societatea nu a depus declarațiile fiscale și nu a înregistrat în contabilitate operațiunile economice efectuate.

În același sens s-a apreciat că în mod corect expertul a avut în vedere și cheltuielile făcute de contribuabil cu achiziționarea mărfii (chiar dacă nu au fost înregistrate în contabilitatea proprie, ele rezultă din actele contabile ale societăților furnizoare și din actele bancare), calculând impozitul pe profit [ca diferență între venituri și cheltuieli, în conformitate cu art. 19 alin. (1) C. fisc.] și nu impozitul pe venit. Astfel, s-au avut în vedere dispozițiile art. 65 din Normele de aplicare a C. proc. fisc.

Totodată, s-a avut în vedere faptul că, prin Ordinul nr. 3389/2011 emis de Ministerul Finanțelor ulterior întocmirii raportului de expertiză contabilă judiciară și depus la dosarul cauzei, s-a confirmat faptul că modul de calcul al prejudiciului utilizat în cadrul expertizei este corect, respectiv estimarea atât a veniturilor, cât și a cheltuielilor aferente acestora.

Deopotrivă, s-a reținut ca fiind corectă aprecierea că, chiar în ipoteza în care SC V.O. SRL s-a sustras controlului de specialitate al organelor fiscale, sunt relevante pentru calculul prejudiciului facturile emise de SC R.I. SRL (în număr de 8) și SC D.C. SRL (12), societăți care au acordat servicii de transport. Aceasta întrucât societățile emitente, în baza respectivelor facturi, întocmite pentru serviciile prestate către SC V.O. SRL, pe care le-au și încasat, au înregistrat un venit impozabil și un TVA colectat și le-au raportat către Autoritățile Fiscale Teritoriale, raportare din care au fost extrase informațiile utilizate la calculul prejudiciului. În plus, nu se poate susține că un TVA colectat de către o societate prestatoare nu poate fi TVA deductibil pentru societatea beneficiară, deoarece aceste susțineri ar avea ca și consecință o dublă taxare: o dată la societatea emitentă care l-a colectat și o dată la societatea beneficiară, prin nepermiterea deducerii unui TVA pe care l-a achitat și pe care societatea prestatoare l-a colectat și raportat; mai mult, nu se poate susține că un venit impozabil la o societate prestatoare nu poate fi cheltuială deductibilă la societatea beneficiară, deoarece, pe baza raționamentului prezentat la alineatul precedent, ar fi o dublă impozitare; nu pot fi considerate ca fiind prejudiciu cauzat în dauna bugetului de stat, de către SC V.O. SRL, sume pe care societățile prestatoare le-au raportat ca venituri impozabile și TVA colectat, deoarece, având în vedere că societățile prestatoare le-au declarat la Autoritățile Fiscale Teritoriale, pentru aceste sume, nu există un prejudiciu efectiv.

Pe de alta parte, în cadrul expertizei contabile a fost considerată cheltuiala deductibilă suma de 37.687.373 RON în considerarea extraselor de cont aflate la dosarul cauzei (în care sunt precizate numerele de facturi externe), documente pe baza cărora s-a stabilit și venitul impozabil în suma de 41.750.937 RON, prin aplicarea unitară a aceluiași raționament, atât asupra capitolului venituri, cât și asupra capitolului cheltuieli.

Ca urmare, s-a apreciat că dispozițiile la care se face referire în motivele de apel ale Ministerului Public, respectiv art. 21 lit. f) din Legea nr. 571/2003, nu sunt aplicabile în cauză întrucât au în vedere cheltuielile cu privire la care au fost făcute înregistrări contabile, or, inculpații nu au ținut evidența contabilă a activității economice a societății.

Astfel, s-a concluzionat în sensul că prejudiciul a fost stabilit în mod corect de expertul contabil judiciar prin evaluarea estimativă a profitului realizat, metodă aplicabilă în situația lipsei evidenței contabile.

S-a constatat, însă, că în mod greșit, prima instanță a respins cererea părții civile de obligare a inculpaților la plata obligațiilor accesorii întrucât aceste obligații accesorii se datorează ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată a obligațiilor fiscale la termen și se calculează de la acest moment până la momentul plății efective, cuantumul exact al acestora depinzând de momentul efectiv al plății, ulterior pronunțării și rămânerii definitive a hotărârii, și urmând a fi stabilit de organele de executare.

Astfel, în baza principiului acoperirii integrale a prejudiciului, instanța de apel a obligat inculpații la plata în solidar și a obligațiilor accesorii către partea civilă A.N.A.F., urmând ca suma aferentă să fie stabilită la momentul executării.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Direcția Națională Anticorupție, criticând-o pentru:

- greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.;

- greșita soluționare a laturii civile a cauzei, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., și

- neaplicarea interdicției speciale prevăzute de art. 12 din Legea nr. 241/2005.

Cu privire la prima critică invocată, Parchetul a menționat că în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, întinderea prejudiciului rămas nerecuperat, precum și incidența concomitentă a stărilor de agravare reflectate de circumstanța agravantă specială prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și forma continuată de săvârșire a infracțiunilor se impune majorarea pedepselor aplicate inculpaților în sensul orientării lor către maximul special prevăzut de lege.

În sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Parchetul a criticat soluția dată laturii civile a cauzei, susținând că instanțele au admis numai în parte acțiunea civilă formulată de A.N.A.F., obligând inculpații în solidar, la plata sumei de 8.470.554 RON deși, în realitate, inculpații au prejudiciat bugetul general consolidat cu suma de 14.388.365 RON.

În argumentare, s-a arătat că SC V.O. SRL a avut comportamentul unei firme „fantomă”, cu un sediu declarat fictiv, în baza unui contract de comodat valabil doar 6 luni, unde, conform explicațiilor date de comodant „la sediul firmei nu s-a desfășurat niciun fel de activitate și nu cunoaște nicio persoană din conducerea societății”.

S-a mai menționat că în calculul impozitului pe profit datorat la plată și neînregistrat, expertul contabil a ținut cont și de cheltuielile cu mărfurile și/sau serviciile la extern în sumă de 37.687.373 RON, ceea ce a condus la diminuarea substanțială a impozitului pe profit neînregistrat și sustras la plată. Or, constatările și concluziile expertului contabil nu se susțin întrucât societatea nu a organizat și condus contabilitatea, așa cum stipulează art. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, legea contabilității. În plus, orice operațiune economico-financiară se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ (art. 6 din Legea nr. 82/1991 republicată).

În același sens, s-a argumentat că expertul a confundat cheltuielile deductibile cu cheltuielile nedeductibile menționate expres de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., categorie care o include și pe cea menționată în raportul de constatare, și anume cea de la art. 21 lit. f) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, la care se menționează „cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, care să facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor”.

S-a concluzionat că expertul contabil nu trebuia să considere suma de 37.687.373 RON deductibilă fiscal și că, astfel, prejudiciul nu a fost stabilit în mod corect de către expertul contabil judiciar desemnat în faza de judecată, întrucât valoarea T.V.A.-ului aferent cheltuielilor achizițiilor efectuate nu trebuia luată în calcul, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările și completările ulterioare, în raport și de prevederile pct. 46 din H.G. nr. 44/2004 de aplicare a normelor metodologice.

Totodată s-a arătat că, în speță se impunea aplicarea art. 12 din Legea nr. 241/2005, având în vedere necesitatea informării Oficiului Național al Registrului Comerțului cu privire la hotărârea de condamnare.

În cursul judecării cauzei în recurs s-au efectuat numeroase demersuri în vederea asigurării prezenței în instanță a inculpaților H.A. și K.S., inculpații fiind citați la adresele din Turcia prin Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Tratate. Întrucât Ministerul Justiției din Turcia a comunicat faptul imposibilității înștiințării inculpaților urmare împrejurării că adresele comunicate de aceștia sunt incomplete și nu există posibilități de identificare a acestora, citarea inculpaților s-a realizat conform art. 177 alin. (4) raportat la art. 177 alin. (8) C. proc. pen.

Totodată, prin încheierea din 8 ianuarie 2013, în virtutea dispozițiilor art. 4792 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a desemnat ca mandatar al intimatei inculpate persoană juridică SC V.O. SRL pe domnul S.N., practician în insolvență.

Deopotrivă, s-a asigurat prezența interpretului de limbă turcă, domnul N.R., care a realizat traducerea corespondenței cu Ministerul Justiției din Republica Turcia.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că acesta este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează:

Din verificarea hotărârilor anterior pronunțate și în baza propriei aprecieri dată probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv readministrate în cursul judecății, în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate, Înalta Curte constată ca starea de fapt și vinovăția inculpaților au fost just stabilite de instanțele de fond și de apel.

Astfel, în mod întemeiat s-a constatat că fapta inculpatului H.A., administrator în fapt al societății SC V.O. SRL care, în perioada mai-iunie 2009, nu a evidențiat în contabilitate operațiunile comerciale efectuate prin SC V.O. SRL și veniturile realizate de aceasta societate, ceea ce a avut drept consecință neplata către bugetul de stat a obligațiilor fiscale aferente, cu titlu de impozit pe profit și TVA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar fapta de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare fiscale prin nedeclararea sediilor secundare, în care, în fapt, și-a desfășurat activitatea comercială în perioada mai sus arătată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a stabilit corect că fapta inculpatului K.S. de a veni în România cu scopul declarat de a vizita țara, în realitate ocupându-se de înființarea SC V.O. SRL, știind încă de la început că nu va activa în calitate de administrator/asociat, de a declara sediul social la o locație unde cunoștea că societatea nou înființată nu își va desfășura activitatea, fără a declara sedii secundare, și de a împuternici pe inculpatul H.A. să se ocupe de administrarea în fapt a SC V.O. SRL întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), lit. f) alin. (3) din Legea nr. 241/2009, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, în mod just, instanța de fond a reținut în sarcina persoanei juridice SC V.O. SRL infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. f), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că nu a evidențiat în contabilitate, în perioada mai-iunie 2009, operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, modalitate în care s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale aferente către stat, precum și aceea că s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare fiscale prin nedeclararea sediilor secundare în care și-a desfășurat în fapt activitatea comercială în perioada susmenționată.

Trecând în continuare la analiza criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește critica invocată de parchet în sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., vizând, în esență, greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților H.A. și K.S. , Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaților se reține că aceasta a fost just realizată, atât prin prisma cuantumului sancțiunilor aplicate, cât și din punctul de vedere al modalității de executare făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen.

Astfel, pedepsele aplicate inculpaților reflectă pe deplin natura și gravitatea faptelor comise, modalitatea de comitere, folosirea unei societăți de tip fantomă pentru a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor, urmările produse, prejudicierea bugetului de stat, modul coordonat de acțiune al inculpaților, caracterul continuat al activității infracționale, poziția procesuală a inculpaților care s-au sustras de la urmărire și judecată, îngreunând desfășurarea procesului și aflarea adevărului în cauză, dar și faptul neacoperirii prejudiciului produs, prin cuantumul lor (de 5 ani în cazul inculpatului K.S., respectiv de 6 ani în cazul inculpatului H.A.), asigurând ajusta proporționalitate în raport de gravitatea faptelor săvârșite, astfel încât nu se impune majorarea lor.

Pe baza acelorași criterii se constată că și modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor complementare și accesorii aplicate inculpaților corespunde unei juste evaluări.

În ceea ce privește critica privind greșita soluționare a laturii civile a cauzei, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată, deopotrivă, lipsa ei de temeinicie.

Se constată în acest sens faptul că instanța de apel a dat o justă aplicare principiului reparării integrale a prejudiciului stabilit deopotrivă corect pe baza raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat de un expert independent și obiectiv și care a reținut la calcularea impozitului pe profit ca bază de impunere elementele care erau cele mai apropiate situației de fapt fiscale circumscrisă ipotezei de evaluare estimativă întrucât societatea nu a depus declarațiile fiscale și nu a înregistrat în contabilitate operațiunile economice efectuate.

Astfel, făcând o justă aplicare dispozițiilor art. 65 din Normele de aplicare a C. proc. fisc. în raport de situația concretă deduse judecății, la întocmirea raportului, expertul a avut în vedere și cheltuielile făcute de contribuabil cu achiziționarea mărfii (chiar dacă nu au fost înregistrate în contabilitatea proprie, dar rezultau din actele contabile ale societăților furnizoare și din actele bancare), calculând impozitul pe profit ca diferență între venituri și cheltuieli, în conformitate cu art. 19 alin. (1) C. fisc.

În acest context, a apreciat corect, așa cum s-a confirmat și prin Ordinul nr. 3389/2011 al Ministerului Finanțelor, că pentru calculul prejudiciului prezentau relevanță probatorie facturile emise de SC R.I. SRL (în nr. de 8) și SC D.C. SRL (12), societăți care au efectuat servicii de transport, întrucât societățile emitente, în baza respectivelor facturi, întocmite pentru serviciile prestate către SC V.O. SRL, pe care le-au și încasat, au înregistrat un venit impozabil și un TVA colectat și le-au raportat către Autoritățile Fiscale Teritoriale, raportare din care au fost extrase informațiile utilizate la calculul prejudiciului. De asemenea, s-a reținut just că nu se poate susține ca TVA-ul colectat de către o societate prestatoare nu poate fi TVA deductibil pentru societatea beneficiară, deoarece aceste susțineri ar avea ca și consecință o dublă taxare. Ca urmare, pe baza extraselor de cont aflate la dosarul cauzei (în care sunt precizate numerele de facturi externe), expertul a reținut corect că suma de 37.687.373 RON reprezintă cheltuiala deductibilă, în temeiul acestor documente stabilindu-se și venitul impozabil în suma de 41.750.937 RON, prin aplicarea unitară a aceluiași raționament, atât asupra capitolului venituri, cât și asupra capitolului cheltuieli.

Se constată, de asemenea, că prevederile art. 21 lit. f) din Legea nr. 571/2003 nu sunt aplicabile în cauză întrucât au în vedere cheltuielile cu privire la care au fost făcute înregistrări contabile, or, în speță evidența contabilă a societății lipsește.

Așadar, instanța de recurs reține că prejudiciul a fost stabilit în mod corect de expertul contabil judiciar prin evaluarea estimativă a profitului realizat, metodă aplicabilă în situația lipsei evidenței contabile.

În sfera aceluiași caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. s-a invocat omisiunea aplicării interdicției speciale prevăzute de art. 12 din Legea nr. 241/2005, critică deopotrivă neîntemeiată.

Se constată în acest sens că, în condițiile în care, în mod just, prima instanță a interzis inculpaților dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a exercita activități de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât și accesorie, scopul interdicțiilor reglementate de art. 12 din Legea nr. 241/2005 a fost deja atins, astfel încât nu se impune și aplicarea acestor dispoziții legale.

Argumentele parchetului privind necesitatea informării Oficiului Național al Registrului Comerțului ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 241/2005 sunt neîntemeiate, instituția menționată fiind informată asupra interdicțiilor impuse inculpaților prin faptul remiterii hotărârii de condamnare.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție va fi respins, ca nefondat.

Având în vedere dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 261/A din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimații inculpați H.A. și K.S. și intimata inculpată persoană juridică SC V.O. SRL.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați H.A. și K.S. și a intimatei inculpate persoană juridică SC V.O. SRL, în sumă de câte 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul translatorului de limbă turcă, aferent unui interval de 3 ore, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 28 mai 2013.