Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1297/2012 AI generated

Inadmissibility of revision against criminal procedural decisions that do not resolve the merits of the case

Case Number Decizia nr. 1297/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s rejection of the revision petition and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial fees. The dispute concerned a request to revise multiple final criminal judgments that had previously dismissed the individual's complaints against prosecutorial decisions to refuse initiating criminal proceedings, with the appellant arguing that the original proceedings violated legal guarantees and failed to establish the truth. The Court ruled that such revision requests are inadmissible because the challenged judgments under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure did not resolve the merits of the case (such as condemnation, acquittal, or discontinuance), and therefore do not fall within the scope of Article 393, which permits revision only for judgments resolving the substance of the cause. Relying on established jurisprudence that bars revision of decisions based on Article 2781, the Court concluded that simple dissatisfaction or claims of illegality regarding non-merits decisions cannot trigger an extraordinary appeal, affirming the principle that appellate routes are limited to those expressly provided by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 397 alin. (1) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 393 C. proc. pen, art. 394 C. proc. pen, art. 345 C. proc. pen, art. 129 din Constituția; Inadmissibility of revision against criminal procedural decisions that do not resolve the merits of the case: The dispute concerned a request to revise multiple final criminal judgments that had previously dismissed the individual's complaints against prosecutorial decisions to refuse initiating criminal proceedings, with the appellant arguing that the original proceedings violated legal guarantees and failed to establish the truth. The Court ruled that such revision requests are inadmissible because the challenged judgments under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure did not resolve the merits of the case (such as condemnation, acquittal, or discontinuance), and therefore do not fall within the scope of Article 393, which permits revision only for judgments resolving the substance of the cause. Relying on established jurisprudence that bars revision of decisions based on Article 2781, the Court concluded that simple dissatisfaction or claims of illegality regarding non-merits decisions cannot trigger an extraordinary appeal, affirming the principle that appellate routes are limited to those expressly provided by law.

Keywords

AI generated
criminal revision proceedings judicial law procedural orders extraordinary revision objection of unconstitutionality appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 397 alin. (1) C. proc. pen
173/32/2011, s-a dispus trimiterea cererii de revizuire a sentinței susmenționate, formulate de petentul R.M., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen.;
art. 2781 C. proc. pen
Parchetul, a concluzionat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât privește hotărâri pronunțate în materia plângerilor la soluție, reglementate de art. 2781 C. proc. pen.
art. 393 C. proc. pen
139 din 6 decembrie 2011 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, motivat de faptul că pe calea extraordinară de atac a revizuirii, pot fi revizuite doar hotărârile determinate de dispozițiile art. 393 C. proc. pen.
art. 394 C. proc. pen
prin care se rezolvă fondul cauzei și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
art. 345 C. proc. pen
nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre soluții nu implică stabilirea existenței faptei și vinovăției potrivit art. 345 C. proc. pen., respectiv condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.
art. 129 din Constituția
Or, a interpreta altfel ar însemna să se încalce principiul constituțional statuat în art. 129 din Constituția României potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Provision cited as the legal basis for rejecting the appeal as unfounded.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited regarding the imposition of judicial costs on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Provision cited as the legal basis for rejecting the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited regarding the imposition of judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petentul R.M., a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, o cerere prin care a solicitat revizuirea mai multor hotărâri judecătorești, printre care, sentințele penale nr. 43 din 26 aprilie 2011, 61 din 7 iunie 2011 și 121 din 23 septembrie 2010, susținând că nu au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului sau asigură drepturile părților, că nu a fost lăsat în instanță să apere interesele familiei sale, nu au fost administrate toate probele necesare pentru aflarea adevărului, faptele și împrejurările reținute nu corespund prevederilor legale, soluțiile pronunțate nefiind conforme cu scopul procesului penal.

După efectuarea cercetărilor, procurorul a înaintat întregul material, împreună cu concluziile formulate.

Din actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

- Prin sentința penală nr. 121 din 23 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 514/32/201, definitivă la data de 10 februarie 2011, prin respingerea recursurilor, s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petentul R.M., împotriva rezoluției nr. 394/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău;

- Prin sentința penală nr. 43 din 26 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 173/32/2011, s-a dispus trimiterea cererii de revizuire a sentinței susmenționate, formulate de petentul R.M., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen.;

- Prin sentința penală nr. 61 din 07 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 284/32/2011, Curtea de Apel Bacău, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul R.M., împotriva sentinței penale nr. 121 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău.

Parchetul, a concluzionat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât privește hotărâri pronunțate în materia plângerilor la soluție, reglementate de art. 2781 C. proc. pen.

Curtea de Apel Bacău prin sentința penală nr. 139 din 6 decembrie 2011 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, motivat de faptul că pe calea extraordinară de atac a revizuirii, pot fi revizuite doar hotărârile determinate de dispozițiile art. 393 C. proc. pen. prin care se rezolvă fondul cauzei și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri, petentul revizuient a formulat recurs, motivele fiind cuprinse în partea introductivă.

Recursul este nefondat.

Pentru soluționarea unei cereri de revizuire instanța are în vedere dispozițiile art. 393 și 394, din economia cărora rezultă condițiile revizuirii - de calea de atac extraordinară prin care se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Or, așa cum rezultă din aceste reglementări, hotărârile judecătorești definitive prin care se rezolvă fondul cauzei pot fi revizuite, per a contrario hotărârile prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Ca atare, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre soluții nu implică stabilirea existenței faptei și vinovăției potrivit art. 345 C. proc. pen., respectiv condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Cum sentințele au fost respinse, ca nefondate, în temeiul juridic sus arătat în raport de corelarea dispozițiilor art. 393-394 C. proc. pen., se impune concluzia inadmisibilității controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația formulării de către partea interesată a simplei nemulțumiri cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere sau a simplei afirmării a nelegalității și netemeiniciei acesteia. Or, a interpreta altfel ar însemna să se încalce principiul constituțional statuat în art. 129 din Constituția României potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Pe de altă parte, prin decizia nr. XVII din 19 martie 2007 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor pronunțate în temeiul art. 2781 C. proc. pen. sunt inadmisibile.

Ca atare, în raport de cele de mai sus, Înalta Curte constată că în mod legal și temeinic, instanța de fond a dispus respingerea cererii de recuzare, ca inadmisibilă, astfel că recursul este nefondat și va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul R.M. împotriva sentinței penale nr. 139 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2012.