Human trafficking conviction overturned for absolute nullity due to non-compliance with mandatory public trial requirements.

Deliberând asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1. Tribunalul Alba, secția penală, prin sentința penală nr. 237 din 14 iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 4839/107/2008 a hotărât următoarele:

I. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 74 - 76 C. pen. a fost condamnată inculpata S.G.F. la o pedeapsă de:

- 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de:

- 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de:

- 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 01 iulie 2008 și până la 7 mai 2009.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpată până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

II. În baza art. 26 C. pen. rap. la 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 74 - 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.G. la o pedeapsă de:

- 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de:

- 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de:

- 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen., precum și suspendarea executării pedepsei accesorii pe aceeași durată conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 C. pen. și anume:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpat până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

III. În baza art. 26 C. pen. rap. la 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 74 - 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul J.N. la o pedeapsă de:

- 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de:

- 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de:

- 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen., precum și suspendarea executării pedepsei accesorii pe aceeași durată conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 C. pen. și anume:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 1 iulie 2008 și până la 7 mai 2009.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. au fost admise în parte acțiunile civile promovate de părțile civile G.S. și T.R. și au fost obligați inculpații în solidar la plata sumelor de câte 12.000 RON daune morale în favoarea fiecăreia din părțile civile.

S-a constatat că celelalte părți vătămate nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. a) C. pen. s-a confiscat de la inculpați suma de 90.000 RON reprezentând sumele de bani obținute din săvârșirea infracțiunilor.

Au fost menținute măsurile asigurătorii luate în cursul urmării penale asupra bunurilor inculpaților.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 2700 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului ocazionate în cursul urmăririi penale și al judecății, din care suma de 700 RON, reprezentând, conform art. 44 din Legea nr. 678/2001, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru a asigura asistența juridică obligatorie a părților vătămate și părți civile urmând a fi avansat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea B.C.A.J. Alba.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 18/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților: S.G.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41, 42 C. pen.; trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu art. 33 lit. a) C. pen.; S.G. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 - 42 C. pen.; complicitate la infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.; J.N. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41, 42 C. pen. și complicitate la infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 13 alin. (1), (3) din aceeași lege.

Faptele reținute în sarcina inculpatului prin actul de inculpare au constat, în esență, în aceea că pe parcursul anilor 2007 - 2008 inculpații au desfășurat activități de recrutare, transport, cazare și exploatare prin muncă și sexuală a minorelor G.S. și B.Ș.F. și a majorelor C.N.C., T.R., R.M.M. în scopul obținerii pentru sine a unor avantaje materiale, fiind obținută din trafic suma de aproximativ 90.000 RON.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi - declarații martori sub acoperire - instanța fondului a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorilor lor, în care sens a reținut următoarele:

Inculpații S.G.F. și J.N., au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, fiind reținuți începând cu 1 iulie 2008 și arestați preventiv în continuare, măsura fiind prelungită și respectiv menținută de instanță până la data de 7 iunie 2009, când s-a înlocuit cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru ambii inculpați, iar ulterior, pentru inculpata S.G.F. s-a înlocuit cu cea de a nu părăsi țara, măsură sub puterea căreia se află și la momentul pronunțării prezentei sentințe. Inculpatul S.G. a fost trimis în judecată, având luată și menținută asupra sa măsura obligării de a nu părăsi localitatea, aceasta fiind înlocuită pe parcursul judecății înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Astfel, inculpata S.G.F., în perioada 2007-2008, a procedat la recrutare, transport, cazare și exploatare prin muncă și sexuală a victimelor majore C.N.C., T.R. și R.M.M. în scopul obținerii pentru sine a unor avantaje materiale, prin diferite mijloace (constrângere morală și fizică, înșelăciune cu privire la existența și validitatea unui contract de muncă, precum și determinarea repetată, la intervale foarte scurte de timp, la prestarea unor servicii sexuale), fiind ajutată în activitatea infracțională de inculpații S.G. și J.N., fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, faptă prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

Aceeași inculpată, în perioada 2007-2008 a procedat la recrutare, transport, cazare și exploatare prin muncă și sexuală a victimelor minore G.S. și B.Ș.F. în scopul obținerii pentru sine a unor avantaje materiale, fiind ajutată în activitatea infracțională de inculpații S.G. și J.N., fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, faptă prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

În privința minorei B.Ș.F. s-a disjuns cauza la Parchet.

Inculpatul S.G., în perioada 2007-2008 a procedat la înlesnirea și ajutarea inculpatei S.G.F. la recrutare, transport, cazare și exploatare prin muncă și sexuală a victimelor majore C.N.C., T.R. și R.M.M. în scopul obținerii pentru sineși soția lui a unor avantaje materiale, prin diferite mijloace (constrângere morală și fizică, supraveghere) fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de persoane, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

Același inculpat, în perioada 2007-2008, a procedat la înlesnirea și ajutarea inculpatei S.G.F. la recrutare, transport, cazare și exploatare prin muncă și sexuală a victimelor minore G.S. și B.Ș.F. în scopul obținerii pentru sine a unor avantaje materiale, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de persoane, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

Inculpatul J.N., în perioada 2007-2008, a procedat la înlesnirea și ajutarea inculpatei S.G.F. la recrutare, transport, cazare și exploatare prin muncă și sexuală a victimelor majore C.N.C., T.R. și R.M.M. în scopul obținerii pentru familia S. a unor avantaje materiale, prin diferite mijloace (constrângere morală și fizică, supraveghere), fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de persoane, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

Același inculpat, în perioada 2007-2008, a procedat la înlesnirea și ajutarea inculpatei S.G.F. la recrutare, transport, cazare și exploatare prin muncă și sexuală a victimelor minore G.S. și B.Ș.F. în scopul obținerii pentru familia S. a unor avantaje materiale, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de persoane, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

Inculpații nu au recunoscut faptele, arătând că victimele și martorele au fost angajate legal la firma lor, desfășurând activități de divertisment (dans) le-au cazat pe unele la locuința inculpaților S. însă tocmai pentru a le ajuta, ele provenind din medii sărace. Nu au recunoscut că le-au exploatat, că nu aveau voie să plece neînsoțite în oraș, arătând că nu au avut cunoștință de eventualele activități de prostituție ale acestora.

Aceste susțineri au fost infirmate de declarațiile date în cauză de victime, martori și martori sub acoperire, astfel cum este expus în continuare.

Prealabil, s-a reținut în privința părților vătămate că față de partea vătămată G.S. constituită parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 5000 euro daune morale, în faza de cercetare judecătorească, partea vătămată T.R. s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 euro daune morale.

S-a mai reținut că toate părțile vătămate (inclusiv și cele două părți civile arătate mai sus) au fost citate în fața instanței prin Agenția împotriva Traficului de Persoane, iar de la data la care această agenție s-a restructurat, au fost citate în condițiile legii și la domiciliu, nefiind nici o incertitudine cu privire la legala citare a acestora.

Mai mult, pentru a fi respectate în întregime condițiile art. 44 din Legea nr. 678/2001, cele două părți vătămate și cele două părți civile au fost asistate juridic de un avocat din oficiu pentru asistența juridică obligatorie.

De asemenea, s-a mai reținut sub aspectul modului de desfășurare a ședinței de judecată, că s-a făcut aplicarea art. 24 din Legea nr. 678/2001 prin ședință nepublică la toate termenele de judecată până la momentul la care practica judiciară și interpretarea dată de instanța supremă în privința art. 24 din Legea nr. 678/2001 s-a schimbat, în sensul publicității acesteia (decizia penală nr. 99 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

După închiderea dezbaterilor, apărătorul inculpaților, av. C.A., a solicitat repunerea cauzei pe rol invocând, printre altele, și împrejurarea că dorește schimbarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților. Această solicitare nu a putut fi luată în considerare întrucât, pe de o parte, a fost depusă în termenul de pronunțare, deci după închiderea dezbaterilor, iar pe de altă parte, înainte de a declara închisă cercetarea judecătorească, președintele a întrebat părțile și pe procuror dacă mai au de formulat cereri sau de propus probe, iar avocata inculpaților nu a formulat o astfel de cerere (aspect consemnat în partea introductivă a încheierii de amânare din data de 31 mai 2010 care face parte integrantă din prezenta sentință penală).

În ce privește declarațiile martorilor care dovedesc starea de fapt și vinovăția inculpaților, s-au reținut următoarele:

Părțile vătămate G.S., C.N.C., T.R., R.M.M. au arătat că au fost cazate la familia S., munceau de la 22,00 la 5,00 la club, fără contract de muncă ori contract de muncă neînregistrat la I.T.M. Inculpata S.G.F., ajutată de soțul ei, le supravegheau acasă și la club, le obligau să găsească clienți cărora să le ofere servicii sexuale.

Serviciile sexuale se consumau după ce în prealabil clientul făcea o consumație de aprox. 1000 RON, banii din prostituție revenindu-le fetelor, ulterior aceștia fiind cheltuiți la sugestia inculpatei S. pe haine, fetele ajungând uneori îndatorate familiei S.

Nu aveau voie să plece decât însoțite de inculpată sau J.N., nu puteau pleca de la club după terminarea programului oficial de 4 ore, nu aveau voie să dețină telefon, relații cât mai rare cu familia, nu aveau voie să-și spună numele real, nu aveau voie să lege prietenii, nu aveau voie să întrețină relații sexuale cu clienții dacă aceștia nu aveau suficienți bani pentru a face consumația prelabilă.

Referitor la declarațiile luate martorilor în faza cercetării judecătorești, instanța fondului a reținut următoarele.

Martora R.O. și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale și a arătat că în calitate de contabilă la firma inculpaților S. a constatat că cheltuielile depășeau încasările, având angajați uneori câte 3-4, alterior câte 5-6. A mai arătat că se înțelegea bine cu inculpata S.G.F., știa că aceasta achiziționează parfumuri și haine (lenjerie) pentru fetele care desfășurau program artistic, că trebuiau să arate bine. Mai mult, a arătat că fetele care dansau apăreau în acte ca ospătar, amintindu-și-o pe partea vătămată C.N.C. care era angajată ca ospătar.

Partea vătămată G.S. și-a menținut declarațiile din cursul urmăririi penale și a arătat că era constrânsă de inculpata S.G.F. să întrețină relații sexuale contra cost cu clienții, că ieșea în oraș doar însoțită de inculpata S.G.F., care le amenința pe ea și pe celelalte fete că dacă greșeau cu ceva “ajungeau pe mâna inculpatului S.G.”. A mai arătat că inculpata S.G.F. își câștiga banii de pe urma fetelor, a consumației clienților de la bar și a șampaniei pe care cliențiii erau obligați să o cumpere ca să poată să meargă cu fetele la cameră pentru a întreține raporturi sexuale.

Martora G.E.A. și-a menținut de asemenea în integralitate declarațiile din cursul urmăririi penale, ea fiind mama părții vătămate G.S. (minoră) și a relatat că inculpata și bodyguardul localului din Alba Iulia unde lucra fata sa au amenințat-o pe cea din urmă că o să o omoare. Știa din spusele părții vătămate că aceasta cu alte fete lucrau ca dansatoare în clubul inculpaților, iar inculpata S.G.F. le ținea într-un apartament, nu aveau voie să iasă singure și să dea telefon părinților și nu le dădea salariul.

Martora L.A.D. nu și-a mai menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale susținând că a fost amenințată de un polițist că o să o “închidă pe mama sa” și pentru că se simțea rău la momentul audierii la Parchet.

În schimb, a arătat că sora sa C.N.L. a lucrat la familia S. ca îngrijitoare de copii, că aceasta locuia cu alte fete la locuința inculpaților S., nu primea salariu și inculpata îi cumpăra haine și strictul necesar. Susținerile ei că ar fi fost amenințată să declare altfel nu sunt confirmate, iar declarațiile pe care nu și le mai amintește se coroborează cu cele ale celorlalte martore și victime.

Martora R.V. și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, a arătat că nu a fost în nici un fel constrânsă ori presată de anchetatori.

În schimb, în mod nejustificat și inexplicabil, nu și-a mai amintit aproape nimic din declarația dată la urmărire penală susținând că era obosită, mai exact a arătat că fetele care dansau la barul inculpaților, nu mergeau la cameră pentru raporturi sexuale, aspect necoroborat cu nici o altă probă testimonială, urmând ca instanța să dea valoare probantă deplină declarației sale de la urmărire penală cu completările care coincid date în cursul judecății.

Martora C.M. și-a menținut în mare parte declarațiile date la urmărire penală, revenind în mod inexplicabil asupra relatărilor privind faptul că fetele care dansau în clubul inculpaților mergeau cu clienți la camere pentru întreținerea de raporturi sexuale, amintindu-și însă celelalte detalii că fetele lucrau înte 10 și 2 noaptea, că locuiau la familia S. etc. Și în acest caz, instanța a dat valoare probantă deplină declarațiilor acestei martore date în cursul urmăririi penale.

Martorul cu identitate atribuită D.I. a arătat că le cunoștea pe fetele care lucrau la localul inculpaților S. cu care a întreținut raporturi sexuale.

Martorul S.L.R. propus în apărare, nu știa de faptul că fetele au fost constrânse de inculpați să întrețină raporturi sexuale și că le-a văzut ieșind în oraș atât însoțite de inculpata S.G.F., cât și singure. Declarația sa se coroborează doar cu cea a inculpaților, urmând ca instanța să o înlăture ca subiectivă și nerelevantă în unele relatări pentru soluționarea cauzei.

De asemenea, și declarația martorului A.A.C. propus în apărare, este subiectivă și nerelevantă, acesta exprimând păreri personale despre caracterul inculpaților, știa doar că fetele lucrau ca dansatoare la clubul inculpaților și că locuiau împreună cu aceștia.

Martora cu identitate atribuită M.A. și-a menținut declarația dată în cursul urmăririi penale. În această calitate, în cursul judecății, a arătat că nu era personal obligată de inculpații S. să meargă în cameră cu clienții pentru a întreține relații sexuale, însă locuia la inculpații S. și nu aveau voie să iasă singură în oraș, iar banii obținuți din relațiile sexuale îi reveneau inculpatei S.G.F. care le cumpăra haine pentru zi și pentru dans. Știa că inculpatul S.G. era violent, inclusiv cu soția sa, iar fetelor le era frică de el.

Această martoră și-a menținut și relatările legate de obligația clienților de a cumpăra o șampanie la prețul de 5 milioane ROL, iar dacă fetele făceau consumație «bună», inculpata S.G.F. le trimitea pe fete la cameră cu clienții pentru a întreține raporturi sexuale. Șampania consumată de clienți reprezenta prestația la cameră, dar fetele primeau bani și de la clienți.

Martora cu identitate atribuită G.A. a arătat care era tariful cu clienții pentru întreținerea de raporturi sexuale, respectiv 100 euro, ea fiind obligată de inculpații S. să întrețină raporturi sexuale contra cost, suma de bani provenită din această activitate revenindu-le inculpaților. A mai susținut că inculpatul J.N. cunoștea că fetele care dansau mergeau la cameră cu clienții. Și-a menținut relatările legate de costul șampaniei pe care un client era obligat să-l achite la bar pentru a merge cu fetele pe cameră, aspect coroborat cu cele ale părților vătămate și ale celorlalte martore. Știa că inculpatul S.G. era violent și agresa fetele dacă stăteau prea mult la cameră cu un client pentru a întreține raporturi sexuale.

Martorul S.N. a arătat că știa, în calitate de șef al Asociației de Proprietari, că în locuința familiei S. locuiau și fete, fără a cunoaște în ce împrejurări și dacă erau ținute cu forța, însă acest aspect este nerelevant, constrângerea, în cazul victimelor traficului de persoane nefiind neapărat vizibilă pentru cei din jur, aceasta fiind o activitate care se desfășura în afara ariei de percepție a publicului.

Martorul S.A. știa că fetele care dansau la clubul inculpaților mergeau cu clienții la camere pentru relații sexuale, chiar el însuși având o relație personală cu una din dansatoare cu care are și un copil, iar când aceasta din urmă lucra pentru inculpați (care aveau un alt bar, anterior celui de față în care s-au desfășurat activitățile infracționale) nu le dădea banii obținuți din raporturile sexuale inculpaților, ci martorului.

Martorul M.N.V., prieten cu inculpatul J.N., a dat o declarație bazată pe aspecte „din auzite” cum că „nu se auzea ca fetele să meargă cu clienții la cameră”, însă nu a văzut ca ele să primească bani de la clienți, făcând aprecieri personale nerelevante cu privire la legalitatea activităților din barul inculpaților.

Toate aceste declarații ale martorilor expuse anterior, coroborate cu cele date de martorii care au fost audiați și în cursul urmăririi penale, precum și cu celelalte probe și mijloace de probă arătate în considerente, enumerate fiind de mai multe ori, a format opinia instanței că inculpații sunt vinovați pentru săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.

La individualizarea pedepselor, a reținerii circumstanțelor atenuante, precum și la stabilirea modalității de executare a pedepselor (cu suspendare sub supraveghere în cazul inculpaților S.G. și J.N. și a detenției în ce o privește pe inculpata S.G.F.), Tribunalul a avut în vedere următoarele:

- nerecunoașterea faptelor dar și lipsa antecedentelor penale ale inculpaților;

- contribuția inculpaților la comiterea faptei, aceasta fiind mai redusă în privința inculpaților S.G. și J.N. (complicitate);

- timpul cât inculpații S.G.F. și J.N. au stat în detenție, sub puterea mandatelor de arestare preventivă, aceasta evidențiind faptul că au conștientizat gravitatea faptelor lor;

- circumstanțele personale ale inculpatului J.N., întreținător de familie, având afecțiuni constatate prin raportul de expertiză medico-legală, afecțiuni care prin evoluție pot conduce la spitalizare în Rețeaua Ministerului Sănătății Publice și nu în cadrul A.N.P.;

- inculpata S.G.F. prin activitatea sa a fost participantul principal la săvârșirea faptelor, ocupându-se în mod direct, nemijlocit de exploatarea fetelor, de toate activitățile lor, dans și relații sexuale contra cost, încasând banii de la acestea și însoțindu-le în oraș permanent pentru a nu lua legătura cu familiile lor, profitând de starea materială precară a fetelor, de mediul precar din care au provenit, astfel că o pedeapsă cu detenție, dar redusă ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante facultative este de natură să aducă atingerea scopului pedepsei penale;

- inculpaților S.G. și J.N. li s-au aplicat pedepse cu suspendarea sub supraveghere, acestea fiind proporționale cu scopul represiv și preventiv al pedepsei penale, iar obligațiile stabilite pe durata termenului de încercare oferă garanția preîntâmpinării săvârșirii de noi infracțiuni și îmbracă caracterul coercitiv al pedepsei penale.

Nu în ultimul rând, Tribunalul a luat considerare faptul că inculpații S.G. și S.G.F. - soț-soție au în întreținere doi copii minori, iar executarea pedepsei în regim de detenție a ambilor părinți ar afecta interesul acestora, în condițiile în care contribuția mai redusă a inculpatului S.G. la comiterea faptei permite aprecierea că o pedeapsă fără privarea de libertate ar constitui un mijloc eficient și proporțional cu scopul urmărit de aplicare a unei pedepse penale, în raport de circumstanțele personale ale acestui inculpat.

Sub aspectul măsurilor asigurătorii este necesar a se menține pentru a garanta repararea prejudiciului cauzat părților civile.

Cât privește sumele acordate cu titlu de daune morale părților civile, Tribunalul a apreciat suferința fiecărei părți civile la suma de 12.000 RON, sumă care, fără a constitui o îmbogățire fără just temei este de natură să acopere traumele suferite de cele două părți civile ca urmare a activităților de constrângere și exploatare la care au fost supuse de inculpați.

2. Împotriva acestei hotărâri au declarat în termen legal apeluri D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia și inculpații S.G.F., S.G. și J.N. aducând critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin apelul formulat, Parchetul a adus hotărârii atacate următoarele critici:

Pedepsele aplicate inculpatei S.G.F. de 3 ani închisoare cu detenție, cât și inculpaților S.G. și J.N. de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sunt netemeinice. Infracțiunile pentru care inculpații au fost cercetați, trimiși în judecată și condamnați au prevăzute pedepse între 10 și 20 de ani închisoare, iar aplicarea prevederilor art. 74, 76 C. pen. față de aceștia apare nejustificată, raportat la împrejurările în care au fost comise faptele, numărul mare al victimelor majore și minore exploatate sexual și atitudinea de nerecunoaștere a faptelor comise.

Față de gradul de pericol social extrem de ridicat al infracțiunilor comise de inculpați, consecințele produse asupra victimelor acestor categorii de infracțiuni, impactul social creat în rândul opiniei publice, se apreciază că se impunea aplicarea unor pedepse mai severe, fără reținerea de circumstanțe atenuante.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Prin apelurile formulate, inculpații S.G.F., S.G. și J.N., au solicitat în principal: desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar, în subsidiar, au solicitat desființarea sentinței atacate. S-a solicitat ca în rejudecare să se pronunțe o soluție de achitare a inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru ambele infracțiuni reținute în sarcină; să fie respinse pretențiile civile formulate în cauză de partea civilă G.S. De asemenea, s-a cerut să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 C. pen.; să fie ridicat sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor inculpaților și să se dispună restituirea sumelor reținute; să se dispună revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpații S.G.F. și S.G. și măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpatul J.N. sau în ceea ce-l privește pe acesta măsura să fie înlocuită cu cea o obligării de a nu părăsi țara;

7. Distinct de aceasta, în situația menținerii condamnării inculpaților s-a solicitat a fi reduse pedepsele aplicate acestora și schimbată modalitatea de executare în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen. în privința inculpatei S.G.F.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat în privința primului motiv de apel că instanța de fond a dispus audierea martorilor în condiții de nepublicitate, deși în acord cu decizia nr. 99 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ședințele de judecată nu sunt publice, conform disp. art. 24 din Legea nr. 678/2001, numai în cauzele privind infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 nu și atunci când inculpații sunt cercetați și pentru alte infracțiuni.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., normele privind publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, atrăgând astfel refacerea actului întocmit cu încălcarea acestor dispoziții.

Totodată, încălcarea principiului publicității constituie și o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel:

Sub un prim aspect s-a susținut că soluția de condamnare se întemeiază pe probe ce se impun a fi înlăturate. Astfel, perchezițiile domiciliare din 01 iulie 2008 au fost efectuate la domiciliul inculpaților și la club înainte de a fi începută urmărirea penală și cu prezența neautorizată a unor inspectori de poliție.

Totodată, s-a arătat că procesele-verbale de investigație din 29 iunie 2008 și activitățile de supraveghere din 06 iunie 2008 și unele interceptări telefonice au fost efectuate fără a li se fi adus la cunoștința învinuiților că a fost începută urmărirea penală.

După data de 12 iunie 2008, au fost efectuate acte de urmărire penală de către lucrătorii de poliție, deși era obligatorie urmărirea penală proprie efectuată de către procuror.

Declarația martorei D.B.E. din 05 august 2008 se impunea a fi înlăturată întrucât avocatul inculpaților nu a fost încunoștințat despre efectuarea acestui act probatoriu așa cum disp. art. 172 C. proc. pen. o impun.

În ceea ce privește judecata, s-a susținut că în mod greșit s-a făcut aplicarea disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., odată ce nu a existat dovada imposibilității prezentării martorilor. Instanța de judecată și Ministerul Public nu au luat măsuri adecvate pentru prezentarea părților vătămate și a martorilor cu identitate atribuită audiați în faza de urmărire penală, motiv pentru care s-a solicitat ca declarațiile martorilor L.D. și M.I. să fie înlăturate.

În argumentarea solicitării de achitare a inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a arătat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, în niciuna din modalitățile alternative prevăzute de lege. Astfel, cele patru victime nu au fost exploatate nici sexual și nici prin muncă.

Exceptând-o pe G.S., celelalte victime au arătat că aveau întreaga libertate de a merge sau nu în cameră cu clienții; alegerea lor avea la bază exemplul colegelor și nu cererea inculpatei, în același sens sunt și declarațiile victimelor.

În ceea ce privește declarația dată în faza de urmărire penală de către partea civilă G.S. s-a solicitat a fi înlăturată întrucât la momentul luării declarației, 02 iulie 2008, aceasta era minoră și nu a fost asistată de reprezentanții legali.

Nu rezultă, din întreg materialul probator că vreunul dintre cei trei inculpați ar fi beneficiat de banii obținuți din prestațiile sexuale.

Nu există dovada exploatării prin muncă a victimelor.

C.N.C. și T.R. au avut încheiate contracte de muncă și acte adiționale, victimei R.M.M. urma să-i fie încheiat contractul de muncă după finalizarea actelor, sens în care mama acesteia i-a trimis inculpatei actele necesare, urmând a fi efectuate analizele medicale și traducerile de la vechiul loc de muncă pentru aprecierea vechimii în muncă.

În ceea ce o privește pe victima G.S., varianta prezentată de aceasta nu este susținută de celelalte probe administrate. De altfel, din cuprinsul mesajului scris expediat inculpatei, a rezultat că aceasta a solicitat să se întoarcă la club.

Niciuna din fete nu a fost obligată să presteze alte activități decât cele contractuale, respectiv dansuri tematice de divertisment, iar susținerile lor că nu ar fi primit salariu sunt contrazise de probele administrate.

Societatea realiza venituri impozabile din consumația pe care clienții o realizau, iar adaosurile comerciale practicate erau legale și avea ca scop selectarea clientelei.

Dacă infracțiunea ar fi fost realizată în această modalitate, nu există nici o contribuție din partea inculpaților S.G. care nu era administrator al societății și J.N. care era doar angajat. Nu s-a putut reține existența infracțiunii de trafic nici în modalitatea racolării; victimele au fost angajate în schimbul unor sume de bani de către societatea care avea calitatea de a face angajări. Nu s-a folosit înșelăciunea cu privire la condițiile de muncă, salarizare, sănătate sau securitate, victimele știind că urmează să danseze și să creeze condiții de consumație a băuturilor alcoolice cu prețul cunoscut de clienți, afișat pe meniu.

Inculpații nu au realizat acte de inducere în eroare, nu au urmărit exploatarea victimelor și chiar acestea au declarat că au ajuns la club aducându-se una pe alta.

Sub aspect subiectiv, probele administrate în cauză relevă că inculpata nu a avut intenția de a produce rezultatul socialmente periculos prin modul cum s-a purtat față de victime.

Din ansamblul probator nu rezultă în ce a constat activitatea infracțională a inculpatului S.G. și nici cum a fost lezată valoarea ocrotită de legea penală prin acțiunile inculpatului J.N.

În ce privește al treilea motiv de apel, s-a arătat că nu se justifică acordarea de daune morale părții civile G.S. odată ce aceasta a consimțit să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați, iar sumele încasate i-au revenit în totalitate.

În ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice, circumscrisă celui de-al patrulea motiv de apel s-a arătat în esență că odată ce nu a existat constrângerea victimelor, faptele inculpaților întrunesc eventual elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 C. pen., iar nu cele ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

Referitor la măsurile asigurătorii s-a arătat că nu se justifică indisponibilizarea unor bunuri a căror valoare acoperă cu mult valorile pretinse.

Cât privește suma de 600 RON reținută de la inculpatul J.N., aceasta reprezintă salariul încasat cu câteva ore înainte de percheziție.

Celelalte sume găsite cu ocazia percheziționării domiciliului și asupra inculpatei S.G.F. au fost justificate cu actele contabile de la dosar. De altfel, victimele și martorii au arătat că sumele primite pentru prestațiile sexuale nu ajungeau la inculpați.

Referitor la solicitarea de înlocuire a măsurii preventive față de inculpatul J.N. se arată că aceasta nu se mai justifică având în vedere scopul urmărit, respectiv buna desfășurare a procesului penal și pentru egalitate de tratament cu ceilalți doi inculpați.

Curtea, verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar și a probelor în apel, în raport cu motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de procuror și inculpați, dar și, din oficiu, cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:

Apelanții au invocat dispozițiile legale ce reglementează publicitatea ședinței de judecată invocând argumentele reținute în decizia nr. 99 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea readministrării în condiții de publicitate a probațiunii testimoniale ce a fost administrată în fața Tribunalului până la data de 17 noiembrie 2009.

Solicitarea apelanților este nefondată, în speță neputându-se reține incidența sancțiunii nulității absolute prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atâta vreme cât erau pe deplin aplicabile dispozițiile art. 290 alin. (2) - (4) C. proc. pen., dezbaterile în ședință publică fiind de natură să aducă atingere moralei și demnității victimelor infracțiunilor.

Distinct de aceasta, Curtea a reținut că prin prisma jurisprudenței C.E.D.O. lipsa publicității în faza judecății în primă instanță poate fi suplinită prin dezbaterile publice din cadrul unei căi de atac în fața unei instanțe cu plenitudine de jurisdicție asupra aspectelor de fapt și de drept (Sotter c. Elveției, hotărârea din 22 februarie 1984).

Or, apelanții nu au solicitat reaudierea martorilor în apel, în condiții de publicitate, rezumându-se în a propune probe în circumstanțiere.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel:

Aspectele critice invocate de către apelanții inculpați referitoare la excluderea unor probe administrate în faza de urmărire penală ca urmare a încălcării principiului legalității și loialității în administrarea probelor, sunt neîntemeiate.

Toate perchezițiile domiciliare au fost efectuate după momentul începerii urmăririi penale în baza autorizației date de judecător prin încheierea din 17 iunie 2008, de către lucrătorii de poliție delegați prin ordonanța procurorului.

Interceptările convorbirilor telefonice și înregistrările audio video s-au efectuat în condițiile legii, în baza autorizațiilor emise de judecător.

Din conținutul procesului verbal încheiat la 04 iulie 2008 de către procuror a rezultat că a fost predată învinuitului S.G. lista martorilor ce urmează a fi audiați și a fost încunoștințat apărătorul ales al învinuiților despre acest fapt.

Cât privește modul în care s-a efectuat cercetarea judecătorească, Curtea a constatat că în cauză s-au respectat dispozițiile procesual penale privind administrarea probelor, instanța de fond manifestând rol activ în vederea prezentării martorilor și audierii lor în condiții de contradictorialitate, sens în care au fost acordate numeroase termene de judecată, au fost emise mandate de aducere, și, s-a aplicat sancțiunea amenzii judiciare.

În aceste împrejurări, la termenul din 03 mai 2010 instanța de judecată constatând că audierea martorilor H.G.I., I.R.R. și D.B.E. precum și a martorelor cu identitate atribuită L.D. și M.I. nu mai este posibilă, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., fără a exista vreo opoziție din partea apărătorilor inculpaților.

Reluarea demersurilor de citare a martorilor nu a fost solicitată de către inculpați în apel.

Prin prisma practicii C.E.D.O. (Isgro c. Italiei, hot. din 19 februarie 1991, Ludi c. Elveției hot. din 15 iunie 1992) în anumite situații se poate dovedi necesar pentru autoritățile judiciare, să recurgă la declarații date în faza cercetării prealabile. Dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată și suficientă să conteste asemenea declarații, utilizarea lor nu încalcă în sine art. 6 alin. (1) și alin. (3) lit. d) din Convenție.

Prin urmare, citirea depozițiilor date de un martor în cursul urmăririi penale, nu încalcă dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât au fost efectuate diligențele necesare în vederea prezentării lui, inculpatul a avut ocazii adecvate și suficiente să conteste depozițiile date, iar hotărârea de condamnare nu se bazează exclusiv sau hotărâtor pe aceste declarații.

Aspectul critic invocat privind neasistarea victimei minore G.S. de către reprezentantul legal cu ocazia audierii din data de 02 iulie 2008 este lipsit de relevanță odată ce aceasta a beneficiat de apărător desemnat din oficiu și a dat o nouă declarație în cursul cercetării judecătorești, moment în care era majoră.

Criticile inculpaților cu privire la reținerea situației de fapt și a vinovăției lor sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor urma:

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Conform alin. (2) al aceluiași art. traficul de persoane săvârșit de două sau mai multe persoane împreună se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Prin această infracțiune care sub aspectul elementului material al laturii obiective se realizează prin mai multe acțiuni alternative, trebuie să se urmărească un scop și anume exploatarea persoanei, victimă a traficului.

Potrivit art. 2 pct. 2 din aceeași lege prin exploatarea unei persoane se înțelege printre altele, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, sau obligarea la practicarea prostituției.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 „recrutarea, transportarea transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2), pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2)”.

Instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă atunci când a concluzionat că inculpata S.G.F. a recrutat, transportat și găzduit partea civilă G.S. în scopul exploatării acesteia.

Astfel, s-a reținut din declarațiile părții civile, coroborate cu declarațiile martorilor H.G.I., G.E.A., declarațiile părții civile T.R. și ale părții vătămate R.M.M. modul în care în vara anul 2007, inculpata, telefonic, a procedat la contactarea martorei H.G.I., recrutarea ei și a părții civile, cunoscând că sunt minore.

După plecarea lor de la club, inculpata a contactat din nou partea civilă minoră, determinând-o ca, în 3 ianuarie 2008, nu doar să se întoarcă la club, dar și să aducă alte două prietene din Lupeni, care aveau o situație materială deficitară, respectiv pe partea vătămată R.M.M. și pe minora B.Ș.F. (în privința căreia cauza a fost disjunsă prin rechizitoriu).

Exploatarea victimei minore s-a realizat atât prin executarea unei munci în condiții nelegale fără contract perfectat și înregistrat în forma prescrisă de lege și prin neplata salariului, dar mai ales prin determinarea la practicarea prostituției.

Scopul special al exploatării minorei este cu prisosință relevat de probele administrate în cauză care relevă faptul că pentru a putea beneficia de serviciile sexuale ale dansatoarelor era necesar să se realizeze de către client o consumație de cel puțin 500 RON, plătită inculpatei. Tarifele stabilite pentru unele tipuri de băuturi nu erau de natură să selecteze clientela localului așa cum s-a susținut în apărare, ci o reprezentau prețul acordului prealabil dat de inculpată pentru ca dansatoarea să practice prostituția.

Faptul că banii proveniți din prostituție rămâneau fetelor, nu este de natură să înlăture beneficiul realizat de inculpată din această activitate.

Elocvente în acest sens sunt declarațiile date în faza de urmărire penală de către martorele R.V. și C.M. angajate ale localului în calitate de ospătar încă din luna mai 2005, conform cărora clienții care doreau să ducă dansatoarele în camerele hotelului situate deasupra localului de noapte trebuiau să comande pentru fete șampanie sau lichior, contravaloarea unei șampanii fiind de 550 RON, iar 100 ml lichior de 200 RON, plata consumației făcându-se direct inculpatei S.G.F., fără ca sumele de bani să fie introduse în casele de marcat. Aceleași martore arată că șampania și lichiorul erau cumpărate doar pentru fete, clienții consumând de obicei alte produse.

Declarațiile celor două martore sunt în consens cu declarațiile victimelor și ale martorilor cu identitate atribuită M.C., M.A. și G.A. și cu rapoartele investigatorilor sub acoperire.

Din analiza probelor administrate, Curtea a reținut totodată că există dovezi certe ale săvârșirii faptelor și în ceea ce privește victimele majore, prezumția de nevinovăție fiind ca urmare răsturnată.

Sub un prim aspect este de remarcat netemeinicia solicitării inculpaților de schimbare a încadrării juridice dată faptelor în infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) - (2) C. pen.

Dacă în cazul proxenetismului, constrângerea este prevăzută numai ca modalitate particulară, agravată, de săvârșire alternativă a infracțiunii, într-un asemenea caz recrutarea și traficul de persoane nefiind făcute în scopul obligării la practicarea prostituției care este prestată de bunăvoie de către persoana vizată, în toate ipotezele de săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie mijlocul specific principal de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

În speță, nu se poate reține că inculpata doar a îndrumat părțile vătămate să practice prostituția în vederea obținerii unor sume de bani.

Niciuna dintre victimele majore ale infracțiunii de trafic nu a practicat anterior prostituția.

Cazarea victimelor infracțiunii la domiciliul inculpaților S. s-a făcut în fiecare caz sub promisiunea încheierii unor contracte de muncă și a plății unor sume de bani pentru activitățile de dans desfășurate.

În fapt, părțile vătămate după o perioadă în care erau lăsate să se obișnuiască cu situația lor prin contactul nemijlocit cu alte persoane care practicau prostituția, prin izolarea față de mediul exterior și insuflarea convingerii că singura metodă de a obține câștiguri substanțiale era practicarea prostituției erau determinate să fie exploatate, aparent fără a li se impune asta.

Semnificativă este situația victimei C.N.C. căreia i s-a încheiat contract de muncă înregistrat la I.T.M. Bistrița la un an după revenirea la club și care a ajuns să aibă o foarte bună relație cu inculpata, să accepte modul de viață impus, să contribuie la primirea părții vătămate T.R., dar și la transportul fetelor cu mașina de la domiciliu la club.

Izolarea victimelor de exterior, interdicția de a relaționa cu alte persoane, sub masca grijii de a nu păți ceva rău, cenzurarea convorbirilor telefonice purtate cu membrii familiei de la domiciliul inculpatei prin intermediul telefonului acesteia, supravegherea victimelor la club dar și la domiciliu, limitarea posibilităților de câștig exclusiv la sumele câștigate din prostituție, reprezintă o formă de constrângere specifică traficului de persoane menite a asigura controlul asupra persoanelor traficate.

Existența acestor forme de constrângere fizică și morală a rezultat din declarațiile victimelor și din interceptările convorbirilor telefonice.

Faptul că victimele și-au dat ulterior consimțământul în vederea practicării prostituției este lipsit de relevanță, acest fapt neputând să înlăture răspunderea penală a inculpaților, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 678/2001.

Referitor la inculpații S.G. și J.N. în mod corect instanța de fond a reținut că activitatea acestora de ajutare a inculpatei în activitățile de cazare, transport, supraveghere și constrângere a victimelor în scopul exploatării lor realizează elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 și ale complicității la infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

Contribuția inculpatului S.G. este relevată de interceptările convorbirilor telefonice care se coroborează cu declarațiile victimelor și ale martorilor cu identitate atribuită M.A. și G.A.

Contribuția inculpatului J.N. sub forma supravegherii fetelor, inclusiv în ceea ce privește intervalul de timp petrecut la cameră, anunțarea unor clienți și preluarea unor comenzi ale doritorilor de raporturi sexuale este și ea pe deplin dovedită în cauză.

Aspectul învederat de inculpat în apărare privind inexistența unui beneficiu material pentru inculpatul apelant este lipsit de relevanță atâta timp cât cea care trăgea foloase de pe urma practicării prostituției prin atragerea în acest fel a clientelei și practicarea unor tarife extrem de mari era inculpata S.G.F.

Referitor la aspectele critice invocate în apelul Parchetului privitoare la individualizarea pedepselor și a modalității de executare, acestea se privesc a fi neîntemeiate.

S-a apreciat că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, cu observarea tuturor criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. și de natură a răspunde scopului prev. de art. 52 C. pen.

Astfel, s-a realizat o evaluare corespunzătoare a tuturor împrejurărilor de fapt, a gravității faptelor comise, a perioadei în care victimele au fost traficate și a numărului acestora, a contribuției fiecărui inculpat la comiterea faptelor, a tuturor datelor care caracterizează persoana inculpaților.

În raport de toate aceste criterii de individualizare cuantumul pedepselor a fost în mod corect determinat ca de altfel, și modalitatea de executare în privința fiecărui inculpat.

Chiar dacă pericolul social al infracțiunilor de trafic de persoane este ridicat, instanța a avut în vedere lipsa de antecedente penale ale inculpaților, situația familială stabilă cât și modalitatea concretă de traficare a victimelor, diminuând pedeapsa în mod semnificativ sub minimul special legal.

Pe de altă parte, în mod corect s-a apreciat, prin prisma acelorași criterii și având în vedere calitatea de autor al inculpatei S.G.F., că scopul pedepsei nu poate fi atins în ceea ce o privește decât prin executarea pedepsei în regim de detenție.

Criticile apelanților inculpați sunt neîntemeiate și în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, daunele morale acordate părții civile minore fiind justificate, argumentele inculpatei privitoare la conduita morală a unei persoane în curs de formare nefiind în măsură să înlăture prejudiciile cauzate minorei ca urmare a traficării acesteia.

Indisponibilizarea celor 3 autoturisme aparținând inculpaților S. este justificată, nefiind excesivă.

Suma de 645 RON, ridicată de la inculpatul J.N., cu ocazia percheziției, nefăcând obiectul unei măsuri asiguratorii, s-a dispus a fi restituită în baza unei cereri adresată organului de urmărire penală.

Subzistând temeiurile care au stat la baza luării măsurii obligării de a nu păsări țara față de inculpații S.G.F. și S.G., în baza art. 383 alin. (1) raportat la art. 350 C. proc. pen., a fost menținută măsura luată prin încheierea din 25 februarie 2010 a Tribunalului Alba.

Pentru egalitate de tratament cu ceilalți inculpați, în baza art. 383 alin. (1) raportat la art. 350 C. proc. pen. a fost înlocuită măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpatul J.N. prin încheierea penală din 04 mai 2009 a Tribunalului Alba, cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus ca inculpatul să respecte unele dintre obligațiile prev. de art. 145 alin. (11) și (12) C. proc. pen.

În consecință, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 2/A din 4 martie 2011 a respins ca nefondate apelurile declarate, menținând măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpații S.G.F. și S.G. prin încheierea pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, la 25 februarie 2010.

Prin aceeași decizie s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu măsura obligării de a nu părăsi țara, privind pe inculpatul J.N., stabilindu-se respectarea dispozițiilor art. 145 alin. (1) și alin. (12) - art. 1451 alin. (2) C. pen.

3. Împotriva deciziei amintite au declarat în termen legal recursuri - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba și inculpații, aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a susținut că cele două hotărâri sunt supuse motivelor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 14 C. proc. pen. Cazul de casare reglementat în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., deși invocat în cuprinsul motivelor scrise de recurs, nu a mai fost susținut în cadrul dezbaterilor.

Astfel, o primă critică a procurorului vizează atât sentința instanței de fond, cât și decizia Curții cu privire la încadrarea juridică reținută în sarcina inculpaților S.G. și J.N.

Se susține că deși prin rechizitoriu cei 2 inculpați au fost trimiși în judecată pentru complicitate la infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1), (3) din aceeași lege, inculpații au fost condamnați la pedeapsa de 3 ani închisoare fiecare pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 și nu pentru complicitate la această infracțiune cum s-ar fi impus, aspect de nelegalitate ce atrage casarea ambelor hotărâri pronunțate, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. pen.

Un alt aspect avansat în mod critic de către procuror l-a constituit greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpaților în raport cu prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Din această perspectivă se arată că instanța de fond, aplicând pedeapsa în afara limitelor prevăzute de lege pentru cei 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, avea obligația să rețină circumstanțe atenuante judiciare pentru fiecare infracțiune în parte și, în plus, să motiveze în mod clar și fără echivoc cazurile de micșorare a pedepsei.

Raportat la modul și circumstanțele de comitere a infracțiunilor reținute în sarcina celor 3 inculpați, prin prisma limitelor de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea de trafic de minori, se apreciază că cele 2 instanțe au dat o eficiență excesivă circumstanțelor atenuante, în condițiile în care victimele erau racolate din medii sărace, fără perspective materiale, iar beneficiarii genului de servicii prestate de către acestea erau persoane din pătura superioară a societății, clubul asigurând discreția localului și a patronului.

Aceste elemente evidențiază, în opinia procurorului, pericolul social ridicat al faptelor, iar lipsa antecedentelor penale ale inculpaților nu reprezintă date de circumstanțiere favorabile inculpaților.

Prevenirea unui astfel de fenomen, cum a ajuns comiterea infracțiunii de trafic de persoane sau de minori în țara noastră, nu se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu suspendare, ci dimpotrivă este o modalitate de a încuraja indirect săvârșirea unor asemenea fapte.

Recurenții inculpați au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție casarea deciziei penale atacate și a sentinței penale nr. 237/2010 a Tribunalului Alba și trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal, pentru a fi respectate dispozițiile exprese ce reglementează publicitatea ședinței de judecată.

Astfel, într-o primă critică adusă hotărârilor pronunțate în cauză, recurenții inculpați susțin, în contextul cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 4 C. proc. pen., că potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. normele privind publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, atrăgând refacerea actului întocmit cu încălcarea lor, precum și o atingere adusă dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se susține că se impunea a fi pusă în discuția părților reaudierea martorilor în condiții de publicitate, în cauză instanța dispunând administrarea probei testimoniale în condiții de nepublicitate a ședinței de judecată. În acest sens se invocă decizia nr. 99 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a statuat că sancțiunea nulității absolute se aplică și în ipoteza în care numai o parte a judecății s-a desfășurat cu nerespectarea principiului publicității, în cazurile în care ori de câte ori, în aceeași cauză, inculpatul e trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, dintre care unele se judecă în ședință publică, iar altele în ședință nepublică, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, judecata trebuind a fi publică, sub sancțiunea nulității absolute.

În prezenta cauză inculpații sunt acuzați de infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41, 42 C. pen., și de art. 13 alin. (1), (3) din aceeași lege, context în care, dacă se aprecia necesar, instanța fondului avea posibilitatea legală de a declara ședința secretă pentru o anumită parte a judecății - de pildă, ascultarea minorei victimă a infracțiunii - iar restul actelor procesuale și procedurale trebuiau efectuate în condițiile publicității ședinței de judecată.

Recurenții inculpați arată că Tribunalul Alba a motivat că în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 678/2001 prin ședință nepublică la toate termenele de judecată, până la apariția deciziei nr. 99 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, însă acest argument este neîntemeiat, atâta vreme cât și instanța supremă s-a pronunțat tot pe o stare de fapt anterioară datei de 19 ianuarie 2009, iar interpretarea viza tocmai modul în care instanțele s-ar fi impus a aplica textul de lege în discuție.

Maniera în care instanța de prim control judiciar a apreciat că lipsa publicului în faza judecății în fond poate fi suplinită prin dezbateri publice în apel, este, de asemenea, criticată de către recurenții inculpați, în considerarea faptului că nulitatea absolută nu poate fi acoperită în niciun mod.

În plan subsidiar, apărarea inculpaților consideră că se impune casarea hotărârii și, în rejudecare, achitarea acestora, respingerea pretențiilor civile formulate în cauză, ridicarea sechestrului asigurător și restituirea bunurilor confiscate, în urma înlăturării unor probe administrate în faza urmăririi penale și la instanța fondului, dar și, în temeiul dispozițiilor deciziei cadru nr. 2002/629JAI a Consiliului din 19 aprilie 2002 privind combaterea traficului de persoane, și interpretarea probelor în sensul că nu sunt întrunite condițiile existenței acestei infracțiuni.

Dacă se va aprecia că probele administrate lasă loc unei interpretări în sensul existenței infracțiunii, se solicită de către inculpați a se proceda la reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatei S.G.F. în sensul dispunerii suspendării condiționate a executării pedepsei, a suspendării pedepsei accesorii ori dispunerea suspendării sub supraveghere a pedepsei.

Din această perspectivă, se învederează că o pedeapsă cu suspendare satisface toate exigențele, urmărite de scopul pedepsei, nu doar din prisma circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), e) C. pen. în favoarea inculpatei S.G.F. În acest sens se arată că inculpata are o viață de familie ordonată, responsabilitatea a 2 copii minori, nu prezintă antecedente penale și are perspective reale de reintegrare socială.

Reiterând susținerile din fața instanței de control judiciar, recurenții inculpați pretind că în mod greșit s-a dispus condamnarea lor pentru infracțiunea de trafic de persoane, soluția corectă ce s-ar fi impus fiind aceea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) și art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 în niciuna din modalitățile alternative prevăzute în textul de lege. Se motivează în acest sens că acțiunile de recrutare, transport, transferare sau cazare nu s-au realizat ca urmare a vicierii consimțământului persoanelor în modurile prevăzute de norma penală incriminatoare, orice dubiu profitând inculpaților.

Cele 4 victime nu au fost exploatate nici sexual și nici prin muncă, ele având întreaga libertate de a acționa, iar în opinia recurenților inculpați nu există nicio probă care să ateste contrariul; opțiunea victimelor de a accepta clienții și a le oferi favoruri sexuale avea la bază exemplul colegelor și nu pe cel al inculpatei.

Pe de altă parte, se susține de către apărare că nu s-au realizat nici elementele constitutive ale exploatării prin muncă, fiind exclusă prezentarea ca neadevărată a situației existenței contractelor de muncă încheiate între părțile vătămate C.N. și T.R. cu societatea S.P. sau amăgirea victimelor cu încheierea unor contracte.

În legătură cu partea vătămată R.M.M., se arată că urma să-i fie încheiat contractul de muncă după finalizarea actelor, iar în ceea ce o privește pe victima G.S., varianta susținută de aceasta în declarații nu e probată în cauză.

În fine, în viziunea inculpaților, infracțiunea nu a fost realizată nici în varianta racolării, atâta timp cât nu s-a procedat la inducerea în eroare cu privire la condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate în scopul exploatării lor prin executarea unei munci cu încălcarea unor contracte legale de muncă.

Dimpotrivă, se susține că părțile vătămate aveau cunoștință de faptul că urmau să danseze și în atmosfera de club să creeze condiții de consumație a băuturilor cu prețul cunoscut de clienți, afișat pe meniu.

De altfel, părțile vătămate au recunoscut că ajungeau să lucreze aducându-se una pe alta.

Și sub aspect subiectiv, se apreciază că probele administrate în cauză evidențiază că intenția directă a inculpatei nu a fost în sensul de a produce rezultatul socialmente periculos prin modul în care s-a purtat față de aceste persoane, iar din această perspectivă sunt invocate declarațiile martorilor S.N., D.B.E., C.M., înscrisurile aflate la dosar cu referire la obiectul de activitate al societății S.P.

Recurenții inculpați arată că nici declarațiile martorelor G.E. (mama victimei G.S., R.V., D.G., C.M., I.R., L.A., R.O., nu pot susține o soluție de condamnare.

O altă critică avansată de recurenții inculpați vizează neîndeplinirea obligațiilor organelor judiciare, în concret organele de urmărire penală, de a asigura prezența părților vătămate, sens în care se încalcă prevederile Planului Național de acțiune 2008 - 2010 pentru implementarea Strategiei Naționale împotriva traficului de persoane, aprobat prin H.G. nr. 982/2008.

Modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei a fost, de asemenea, contestată de inculpați, apreciindu-se că se impune respingerea pretențiilor civile cu privire la acordarea de daune morale formulate de victima G.S., întrucât nu se justifică în contextul în care soluția corectă a dezlegării acțiunii penale de achitarea inculpaților.

În opinia recurenților inculpați, chiar dacă e aplicabil art. 16 din Legea nr. 678/2001 cu privire la împrejurarea că acordul părților vătămate nu înlătură răspunderea penală, latura civilă urmează a fi soluționată cu trimitere la normele ce reglementează răspunderea civilă, delictuală, unde chiar și o culpă comună înlătură acordarea daunelor morale.

În fine, obiectul criticilor avansate l-a constituit și modul de instituire a măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile inculpaților, invocându-se aspectul că sumele ce au fost reținute se impun a fi restituite, fiind justificate în dobândirea lor cu actele contabile aflate la dosarul cauzei.

Examinând hotărârile atacate, în raport cu criteriile aduse, cu motivele de recurs invocate, dar și în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

În efectuarea propriului demers analitic cu privire la incidența în cauză a cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 4 C. proc. pen. - prioritar, de altfel, în ordinea de evaluare a criticilor avansate în calea recursului - se impun următoarele precizări:

În cuprinsul considerentelor sentinței penale nr. 237 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Alba, secția penală, se arată că sub aspectul modului de desfășurare a ședinței de judecată, s-a făcut aplicarea art. 24 din Legea nr. 678/2001, în sensul declarării și desfășurării ședinței nepublice la toate termenele de judecată până în momentul la care practica judiciară și interpretarea dată de Instanța supremă în prevederile art. 24 din lege s-au schimbat, statuându-se obligația publicității ședinței.

În acest sens, instanța fondului a invocat decizia penală nr. 99 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Instanța de prim control judiciar chemată să răspundă criticilor aduse de către inculpați în apel cu privire la nerespectarea condițiilor publicității ședinței de judecată, în derularea parțială a procedurii, îndeosebi a termenelor de judecată în care se administrase probatoriul, respectiv de la termenul de judecată din 23 septembrie 2008 și până la termenul de judecată din 7 septembrie 2009, a motivat că solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare nu e fondată, întrucât în speță nu se poate reține incidența sancțiunii nulității absolute prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atâta vreme cât erau pe deplin aplicabile dispozițiile art. 290 alin. (2) - (4) C. proc. pen., dezbaterile în ședință publică fiind de natură să aducă atingere morală demnității victimelor infracțiunii.

Distinct de acest argument, s-a reținut că prin prisma jurisprudenței C.E.D.O., lipsa publicității în faza judecății, în primă instanță poate fi suplinită prin dezbateri publice în cadrul unei căi de atac în fața unei instanțe cu plenitudine de jurisdicție, asupra aspectelor de fapt și de drept, sens în care s-a exemplificat cu cauza Soffer c Genevei, hotărârea din 22 februarie 1984.

Din această perspectivă, instanța de control a apreciat că neaudierea martorilor în apel nu s-a mai produs datorită inculpaților care nu au mai solicitat aceasta, astfel încât nu se poate susține încălcarea vreunui drept procesual al apelanților inculpați.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate primi argumentele înfățișate de instanțe în virtutea următoarelor considerente:

C. proc. pen. a prevăzut, sub sancțiunea nulității, unele dispoziții care reglementează desfășurarea procesului penal - art. 197 alin. (2), stabilind trăsăturile care caracterizează această nulitate - art. 197 alin. (3).

Astfel, nulitatea absolută nu poate fi înlăturată în niciun mod, legea procesual penală recunoscând existența unei vătămări procesuale în toate cazurile de încălcare a dispozițiilor sancționate cu nulitatea absolută, vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât anularea actului.

Există deci o prezumție legală absolută (juri et de jure), care nu suferă proba contrară.

Ca urmare, pentru a opera nulitatea absolută se cere îndeplinirea unei singure cerințe anume să se producă o încălcare a acelor dispoziții la care se referă expres art. 197 alin. (2) C. proc. pen., celelalte condiții fiind considerate existente ope legis.

Interpretarea sistematică a prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. determină concluzia că printre dispozițiile a căror încălcare atrag sancțiunea nulității absolute se numără și dispozițiile privind publicitatea ședinței de judecată.

Codul nostru de procedură a instituit regimul nulităților absolute exprese, astfel încât, fără text de lege, încălcarea unei dispoziții legale nu poate atrage nulitatea absolută. Reglementarea art. 197 alin. (2) C. proc. pen. enumeră expres și limitativ dispozițiile legale a căror nerespectare generează nulitatea absolută, aceste dispoziții se referă la organizare și competență și la cele care asigură dreptul la apărare al învinuitului sau inculpatului.

Cele mai multe din aceste prevederi se referă la actele de judecată, dar sunt lovite de nulitate absolută și actele efectuate cu încălcarea unor norme ce guvernează urmărirea penală.

Chestiunea ce interesează în cauza de față - publicitatea ședinței de judecată - face obiectul preocupării legiuitorului în sensul dispozițiilor care asigură publicitatea ședinței și nu a celor care prevăd ședința secretă sau nepublică, din perspectiva sancțiunii nulității absolute.

Publicitatea reprezintă o garanție reală pentru ședința în care se desfășoară judecata, încălcarea acestui principiu echivalând cu o nerespectare a dreptului la un proces echitabil, astfel cum e consacrat de art. 6 din Convenția Europeană potrivit căruia „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public, a cauzei sale”.

În cauza de față, instanța fondului a procedat la efectuarea actelor de cercetare judecătorească, în principal audiere părți, martori, în condițiile unor ședințe nepublice, desfășurând astfel, parțial judecata cu nerespectarea principiului publicității, astfel cum reiese din observarea derulării judecății până la termenul din 7 septembrie 2009, dar și din propriile susțineri cu privire la acest aspect, cuprinse în considerentele sentinței penale nr. 237 din 14 iunie 2010 (în fapt cercetarea judecătorească s-a desfășurat în ședințe nepublice între 23 septembrie 2008 - 7 septembrie 2009).

Justificarea a constat în aceea că practica judiciară a Instanței supreme s-a conturat cu claritate în acest sens deabia prin decizia nr. 99 din 19 ianuarie 2009 a secției penale, moment după care, în respectarea acestei decizii, ședința în care s-a desfășurat judecata în cauză a fost publică.

O asemenea argumentație nu poate fi primită, deoarece este în total dezacord cu normele procesuale în materie, dar și cu practica judiciară consolidată.

Dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 au caracter de prevederi speciale privind procedura judiciară și statuează că ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunile de trafic de persoane prevăzută la art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice.

În prezenta cauză inculpații au fost trimiși în judecată atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cât și pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1), (2) din aceeași lege, în contextul formelor de participație penală respective, astfel încât normele procesuale penale impuneau desfășurarea publică a ședinței de judecată.

În adevăr, decizia nr. 99 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a stabilit că ședințele de judecată nu sunt publice în ipotezele invocate, prin derogare de la regula publicității ședinței de judecată, instituită prin art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 127 din Constituție și art. 290 alin. (1) teza I C. proc. pen.

În același sens, s-a arătat că ori de câte ori, în aceeași cauză, inculpatul e trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni dintre care unele se judecă în ședință publică potrivit regulii publicității ședinței de judecată, iar altele în ședință nepublică, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cauza se judecă în ședință publică, sub sancțiunea nulității absolute și a incidenței cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., întrucât excepțiile de la regula publicității ședinței de judecată sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte infracțiuni decât cele la care fac referire dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Decizia evocată s-a înscris în registrul unei practici unitare în materie, iar aspectul invocat de instanța fondului potrivit căruia Instanța Supremă - prin această decizie - și-ar fi reconsiderat jurisprudența este lipsit de fundament.

Este știut că Instanța Supremă se pronunță asupra problemelor de drept ce au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești pe calea recursului în interesul legii, în vederea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești, deciziile pronunțate fiind numai în interesul legii și obligatorii pentru instanțe de la data publicării în M. Of. - Partea I.

Or, în chestiunea de drept supusă dezbaterii în prezenta cauză, practica judiciară nu a fost marcată de soluții diverse care să genereze declanșarea mecanismului recursului în interesul legii.

Decizia pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție și invocată în argumentarea soluției de către instanța fondului nu a constituit, în plan jurisprudențial o schimbare a orientării Instanței Supreme, ci a consolidat practica deja conturată în materie.

Instanțelor judecătorești le revenea obligația respectării și aplicării întocmai a dispozițiilor imperative privind publicitatea ședinței de judecată, desigur cu excepțiile expres și limitativ consacrate de legiuitor și anterior pronunțării deciziei nr. 99 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, astfel încât motivarea judecătorului fondului (sentința penală nr. 237 din 14 iulie 2010 - Tribunalul Alba, secția penală, vizând nepublicitatea parțială a ședinței de judecată) - este superfluă.

În același registru se înscriu și susținerile instanței de prim control judiciar cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 290 alin. (2) - (4) C. proc. pen., știut fiind că declararea ședinței secrete, în condițiile în care se apreciau îndeplinite cerințele legii, presupune parcurgerea unei proceduri în sensul de a se pune în discuție și a se declara ședință secretă, iar instituirea ședinței nepublice nu se identifică cu aceea a ședinței secrete.

Mai mult decât atât, susținerea instanței de apel potrivit căreia lipsa publicității în faza judecății, în primă instanță ar putea fi suplinită prin dezbateri publice din cadrul căii de atac (cea de apel) este nefondată, în discuție fiind o nulitate absolută, cu caracteristicile, efectele sale specifice.

C.E.D.O. a subliniat importanța principiului procesual al publicității ședinței de judecată, arătând că art. 6 parag. 1 din Convenție impune ca o condiție distinctă a unui proces echitabil, publicitatea acestuia.

Curtea a statuat că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 parag. 1 are ca scop protejarea justițiabililor împotriva unei justiții secrete, prin transparența pe care o asigură administrării justiției, publicitatea dezbaterilor ajutând la realizarea obiectivului esențial - derularea unui proces echitabil în deplină concordanță cu principiile fundamentale ale oricărei societăți democratice.

În fine, de la un asemenea principiu în procesul penal sunt recunoscute o serie de excepții, respectiv o publicitate mediată, reprezentativă sau simbolică restrânsă la o anumită categorie de persoane, excepții cu caracter derogator, și care întotdeauna sunt menționate expres în dispozițiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.

Publicitatea ședinței de judecată este, așadar, generală și nelimitată și impune, ca atunci când a fost încălcată, să intervină sancțiunea nulității absolute a hotărârii pronunțate.

În virtutea considerentelor ce preced și constatând, în mod prioritar incidența în cauză a cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 4 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile formulate de Parchet și de inculpații J.N., S.G.F. și S.G. în acord cu art. 38515 pct. 2 lit. e) C. proc. pen., se vor casa hotărârile, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, împrejurare în care se apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia și de inculpații J.N., S.G.F. și S.G. împotriva deciziei penale nr. 2/A din 4 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 237 din 4 iunie 2010 a Tribunalului Alba, secția penală, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Alba.

Onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, în sumă de câte 80 RON, pentru recurenții intimați inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatele părți civile și intimatele părți vătămate, în sumă de câte 150 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2012.