Untimely criminal appeal: rejection of deadline restoration where counsel represented the defendant at the hearing and no justifiable impediment was proven
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the untimely appeal and request for restoration of deadline filed by one defendant, leaving the Court of Appeal's decision of December 20, 2013, definitive for that party, while the appeals of the seven other defendants and the Public Prosecutor's Office were previously resolved by the same appeal decision which remained in force for them. The underlying dispute involved a complex criminal case where a group was convicted for qualified theft (aggravated by causing particularly grave consequences of 236,613 RON in value), conspiracy to commit crimes, money laundering, and related offenses, based on the illicit extraction and fictitious commercial documentation of coal coke from a state-controlled port facility; the lower courts had upheld convictions for the primary perpetrators and drivers, rejected defense arguments that the goods were lost due to technical errors or that the transaction was a legitimate trade, and adjusted the legal qualification to include the aggravating circumstance of significant damage. The decisive legal basis included Article 385¹⁵ of the Code of Criminal Procedure regarding the rejection of untimely appeals where the defendant was represented by counsel and failed to prove a justifiable reason for delay, alongside substantive provisions of the Penal Code and the Anti-Money Laundering Law, where the court affirmed that the theft was aggravated by the high value of the stolen goods exceeding 200,000 RON, rendering the minimum special penalty of ten years' imprisonment applicable, and rejected arguments that technical loss percentages or lack of explicit damage claims by the victim negated the existence of the crime.
Legislator headnote
AI generatedart. 334 C. proc. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 25 C. pen, art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, art. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005; Untimely criminal appeal: rejection of deadline restoration where counsel represented the defendant at the hearing and no justifiable impediment was proven: The underlying dispute involved a complex criminal case where a group was convicted for qualified theft (aggravated by causing particularly grave consequences of 236,613 RON in value), conspiracy to commit crimes, money laundering, and related offenses, based on the illicit extraction and fictitious commercial documentation of coal coke from a state-controlled port facility; the lower courts had upheld convictions for the primary perpetrators and drivers, rejected defense arguments that the goods were lost due to technical errors or that the transaction was a legitimate trade, and adjusted the legal qualification to include the aggravating circumstance of significant damage. The decisive legal basis included Article 385¹⁵ of the Code of Criminal Procedure regarding the rejection of untimely appeals where the defendant was represented by counsel and failed to prove a justifiable reason for delay, alongside substantive provisions of the Penal Code and the Anti-Money Laundering Law, where the court affirmed that the theft was aggravated by the high value of the stolen goods exceeding 200,000 RON, rendering the minimum special penalty of ten years' imprisonment applicable, and rejected arguments that technical loss percentages or lack of explicit damage claims by the victim negated the existence of the crime.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground for rejecting the request for restoration of the appeal deadline as unfounded.
Ground for rejecting the appeal as late because the statutory deadline for declaring the appeal had expired.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 149 din 02 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. 927/118/2009, s-a hotărât:
În baza art. 334 C. proc. pen.:
Dispune schimbarea încadrării juridice a unor fapte reținute în sarcina inculpaților E.D.D. și A.C., din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la furt calificat prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.:
Achită pe inculpatul E.D.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 323 C. pen.:
Condamnă pe inculpatul E.D.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) - art. .209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
Condamnă pe. inculpatul E.D.D. la. pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat.
În baza art. 290 C. pen.:
Condamnă pe inculpatul E.D.D. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002:
Condamnă pe inculpatul E.D.D. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen.:
Contopește pedepsele și dispune ca inculpatul E.D.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, pe care o sporește cu 2 ani închisoare, inculpatul E.D.D. executând în total pedeapsa de 11 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen.:
Scade din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore din ziua de 30/31 ianuarie 2009.
În baza. art. 350 C. proc. pen.:
Menține măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul E.D.D. prin încheierea din 25 mai 2009 a Tribunalului Constanța.
2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.:
Achită pe inculpatul A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 323 C. pen.:
Condamnă pe inculpatul A.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
Condamnă pe inculpatul A.C. Ia pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat.
În baza art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002:
Condamnă pe inculpatul A.C. Ia pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 Iit. b) C. pen.:
Contopește pedepsele și dispune ca inculpatul A.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, pe care o sporește cu 2 ani închisoare, inculpatul A.C. executând în total pedeapsa de 9 ani închisoare.
În baza, art. 71. C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și Iit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen.:
Scade din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore din ziua de 30/31 ianuarie 2009.
În baza art. 350 C. proc. pen.:
Menține măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul A.C. prin încheierea din 25 mai 2009 a Tribunalului Constanța.
3. În baza art. 323 C. pen.:
Condamnă.pe inculpatul Ț.C.N. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) ș| g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
Condamnă pe inculpatul Ț.C.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen.:
Contopește pedepsele și dispune ca inculpatul Ț.C.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen.:
Scade din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore din ziua de 30/31 ianuarie 2009.
În baza art. 350 C. proc. pen.:
Menține măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul Ț.C.N. prin încheierea din 25 mai 2009 a Tribunalului Constanța.
4. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.:
Achită pe inculpata R.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 323 C. pen.:
Condamnă pe inculpata R.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
În baza art. 291 C. pen.:
Condamnă pe inculpata R.C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 26 C. pen. raportat Ia art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002:
Condamnă pe inculpata R.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen.:
Contopeșțe pedepsele și dispune ca inculpata R.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatei, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 861 - 862 C. pen.:
Dispune pentru inculpata R.C. suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, ce curge de la rămânerea definitivă a sentinței penale de condamnare.
În baza art. 863 C. pen.:
Dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata R.C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să: se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și 864 alin. (2) C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. constată suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
5. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.:
Achită pe inculpatul C.G.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 C. pen.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002:
Condamnă pe inculpatul C.G.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
6. În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
Condamnă pe inculpatul D.N.R. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
7. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
Condamnă pe inculpatul D.V. Ia pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
8. În baza art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
Condamnă pe inculpatul C.L. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 - 1000 alin. (3) și 1003 C. civ. 1864:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC A.M. SA Galați împotriva inculpaților E.D.D., A.C., Ț.C.N., D.N.R., D.V. și C.L. și împotriva părților responsabile civilmente SC S.P. SRL Constanța și SC C.T.C. SRL Poarta Albă, județul Constanța.
Obligă pe. inculpații E.D.D., A.C., Ț.C.N., D.N.R., D.V. și C.L. și pe părțile resonsabile civilmente SC S.P. SRL și SC C.T.C. SRL, în solidar, să plătească părții civile SC A.M. SA Galați suma de 159.695,90 RON reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.:
Constată ca fiind recuperate în natură cantitățile de 54.340 kg cocs metalurgic și 23.880 kg cocs metalurgic sustrase de inculpați din posesia SC C. SA Constanța.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen.:
Dispune restituirea către SC A.M. SA Galați, la rămânerea definitivă a hotărârii, a cantităților de cocs ridicate ca mijloc de probă și rămase în custodia I.P.J. Constanța, conform dovezii din 26 ianuarie 2009, după efectuarea rapoartelor de constatare tehnico-științifică din 26 noiembrie 2008.
Dispune comunicarea unui extras al sentinței către I.G.P.R. - Serviciul Transporturi - Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța.
la act că părțile vătămate Statul Român, prin A.N.A.F., și SC C. SA Constanța nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 353 și 356 C. proc. pen.:
Menține măsura sechestrului asigurător, fără deposedare, până la concurența valorii de 159.695,90 RON, asupra următoarelor bunuri:
- imobilul apartament compus din suprafață utilă de 96,10 m.p. și teren în .proprietate indiviză, în suprafață de 17 m.p., situat în municipiul Constanța, deținut în proprietate de A.C. și R.R.C.;
- imobilul casă în suprafață de 87,78 m.p. și teren intravilan aferent în suprafață de 1.072 m.p., situate în comuna C., județul Constanță, deținute în proprietate de D.N.R. și D.M.S.;
- autoturism marca M.B. aflat în proprietatea SC C.T.C. SRL Poarta Albă, județul Constanța;
- autotractor marca D., aflat în proprietatea SC C.T.C. SRL Poarta Albă, județul Constanța.
Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului apartament compus din suprafață utilă de 97,85 m.p. și teren în proprietate indiviză de 39,52 mp, situat în municipiul Constanța, deținut în proprietate de inculpata R.C.
În baza art. 348 C. proc. pen.:
Dispune anularea următoarelor înscrisuri falsificate:
- factura din 08 octombrie 2008 emisă de SC F.A. SRL către SC S.P. SRL;
- factura din 28 septembrie 2008 emisă de SC P.M. SRL către SG S.P. SRL;
- factura din 04 septembrie 2008 emisă de SC P.M. SRL către SC S.P. SRL;
- factura din 30 august 2008 emisă de SC P.M. SRL către SC S.P. SRL;
- contractul de vânzare-cumpărare din 25 iulie 2008 încheiat între SC P.M. SRL și SC S.P. SRL.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații E.D.D., A.C., Ț.C.N., R.C., C.G.A., D.N.R., C.L. și D.V.
În dezvoltarea motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a criticat sentința pronunțată de către instanța de fond pentru următoarele aspecte:
1. instanța nu s-a pronunțat pentru una din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.L., respectiv cea de abuz în serviciu. În măsura în care se va schimba încadrarea juridică din cele două infracțiuni în una singură de furt calificat, solicită a se avea în vedere că acest motiv de apel rămâne fără obiect.
2. greșita achitare a inculpaților E.D.D., A.C. și R.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care au fost trimiși în judecată. S-a apreciat, în cadrul motivelor de apel, că motivarea primei instanțe nu poate fi primită, aceasta constând, în principiu, în aceea că inculpații au evidențiat vânzările, înregistrând astfel în contabilitate și un venit, plătind corespunzător impozite către stat. O asemenea susținere nu poate fi primită, întrucât cheltuielile cu proveniența acelei mărfi erau încărcate fictiv în contabilitate. În mod cert, prin înregistrarea acelor facturi în contabilitate, inculpații au înregistrat niște cheltuieli pe care nu le-au făcut, astfel că săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală reiese cu prisosință.
3. greșita schimbare a încadrării juridice a unor fapte reținute în sarcina inculpaților E.D.D. și A.C. din infracțiunea de furt calificat în cea de instigare Ia furt calificat, arătându-se că din întreg ansamblul probator reies atât acte de instigare, cât și cele de complicitate, astfel că în final se impune să se rețină că inculpații au săvârșit acte de autorat, așa cum se reține în rechizitoriu.
4. greșita achitarea inculpatului C.G.A. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, fiind irelevant faptul că inculpatul cunoștea doar o parte din membrii asocierii, acesta fiind unul dintre membrii care au aderat mai târziu la asociere; s-a mai arătat că nu are o relevanță deosebită dacă inculpatul C.G.A. cunoștea sau nu proveniența cocsului, atâta timp cât a ascuns proveniența acestuia.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului E.D.D. s-a solicitat admiterea apelului inculpatului E.D.D. și achitarea acestuia pentru săvârșirea.infracțiunilor deduse judecății și, ca o consecință, greșita obligare la despăgubiri civile; în subsidiar, s-a apreciat că s-a făcut greșit aplicarea disp. art. 34 alin. (1) lit.
b) C. pen., privind sporul care a fost aplicat; în acest sens, s-a solicitat a se constata că faptele care se rețin în sarcina inculpatului E.D.D se fundamentează pe niște convorbiri telefonice, care însă s-au purtat la date care demonstrează că acesta nu ar fi putut să participe în vreun fel, ca autor sau alt participant, la săvârșirea infracțiunii de furt; astfel, acesta la 06 septembrie 2007 se afla în Turcia, la 02 noiembrie 2007 era la Amsterdam, la 05 iulie 2008 discuția se referă la un comerț cu cereale cu o societate comercială cunoscută la acel moment pe piață, iar la 30 august 2008 se afla în Turcia; nici din rechizitoriu și nici din hotărârea instanței de fond nu se înțelege de ce și pentru care motiv anume se consideră că discuțiile despre cărbune nu ar fi chiar despre cărbune, ci despre cocs, care în accepțiunea.specialiștilor este tot un cărbune, sau de ce termenul de „cartofi” folosit în discuție nu este folosit pentru cărbune, dar este folosit cu certitudine pentru cocs; s-a mai arătat că în cursul judecării apelului au fost primite la dosar adrese de la SC C.
SA din care rezultă două lucruri esențiale: în timpul operațiunilor de descărcare și expediere au apărut diferențe în minus sau în plus zero, încadrându-se în procentele maxime stabilite prin Hotărârea nr. 111 din 07 februarie 2002; de asemenea, din rapoartele de încărcare pentru barje și vapoare, care au fost depuse la dosar, rezultă aceleași lucruri, iar conosamentele și D.V.I.-urile depuse la dosar sunt la fel de explicite și foarte importante, nefiind evidențiate lipsuri. S-a mai arătat că adresele depuse la dosar de către SC A.M.
SA Galați sunt contradictorii: inițial au comunicat că nu există nici un prejudiciu, adresa fiind din 29 aprilie 2013, prin care se comunica instanței că pierderile totale au fost sub 1,5%, care se încadrează în prevederile Hotărârii nr, 111 din 07 februarie 2002. Au fost criticate și rapoartele de constatare tehnico-științifică de Ia dosar de urmărire penală prin care s-a ajuns la concluzia că din analizele chimice punctuale efectuate rezultă că probele de cocs conțin aceleași elemente chimice principale, dar în concentrații diferite, datorită neomogenității ridicate a acestora.
De fiecare dată rapoartele de constatare spun că nu pot ajunge la concluzii certe, pentru că nu dispun de aparatură specifică analizelor de cărbune (umiditate, cenușă, etc.) și atunci s-a procedat la determinarea componentelor elementelor celor 7 probe atât la exterior, cât și la interiorul acestora, dar nu se explică în ce mod; în funcție de calitate, de felul lor, cărbunii prezintă anume caracteristici care ar fi trebuit să fie luate în considerare pentru a se ajunge cu certitudine la concluzia că ceea ce s-a găsit într-un depozit este acel cărbune, acel cocs de la SC C.
SA, transportat cu anumite barje și destinat SC A.M. SA Galați.
În aceste condiții, s-a solicitat a se constata că pentru infracțiunea de furt calificat, indiferent în ce manieră, coautor, instigator, pentru urmări deosebit de grave sau nu, se impune achitarea inculpatului E.D.D., în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru că el nu a săvârșit această faptă, presupunând că s-ar putea dovedi vreodată că există o lipsă de cantitate de cocs din depozitele SC C. SA, dincolo de normele tehnologice, care ar fi dispărut la un moment dat, lucru nedovedit, motiv pentru care ar trebui să conducă, în principal, la soluția de achitare, prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. De aici derivă și soluțiile pentru celelalte infracțiuni, respectiv achitarea, pentru art. 290 C. pen., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., menținerea soluției de achitare pentru evaziune fiscală de la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, așa cum a fost pronunțată de către Tribunal, ca instanță de fond, achitare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, pentru că s-a susținut că inculpatul E.D.D., împreună cu A.C. au folosit documente care atestă că ar fi cumpărat o cantitate de marfă, iar efectuarea de plăți către așa-zișii furnizori, în opinia Parchetului, (în legătură cu aceasta solicită a se avea în vedere probele administrate în cursul cercetării judecătorești, în apel, respectiv martorul F. și societatea acestuia), s-ar fi realizat pentru mascarea originii infracționale a cocsului care ar proveni din furturi la comandă; din toate acestea rezultă că E.D.D. nu a participat la săvârșirea infracțiunii de furt calificat nici ca autor, nici ca instigator, nici în altă formă de participație penală. Nu au fost întocmite documente false, iar operațiunile comerciale au fost reale și nu se poate concluziona în sensul că ar fi acționat pentru a masca originea infracțională a mărfii.
S-a mai solicitat achitarea inculpatului E.D.D. și pentru infracțiunea prev. de art. 323 C. pen., în condițiile în care, fără a se motiva, s-a considerat că toate persoanele care au fost implicate într-un fel sau altul în acele operațiuni comerciale s-ar fi pregătit și s-ar fi organizat mai dinainte ca să săvârșească astfel de infracțiuni. În acest sens au fost precizate care au fost legăturile între E.D.D. și persoanele în legătură cu care se reține asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni. A.C. este asociatul lui E.D.D. la SC S.P. SRL, R.C. era administratorul SC S.P. SRL, P.M., de la SC P.M. SRL, reprezintă o societate comercială cu care SC S.P. SRL se afla în raporturi comerciale, Ț.C., ca și G.V., sunt transportatori, proprietari ai unor mijloace de transport auto, care au realizat servicii pentru SC S.P. SRL, F.G. este cel care a pus la dispoziție marfa, din luna octombrie 2008, în derularea unor raporturi comerciale și nu în vederea asocierii în vederea comiterii de infracțiuni. C. este persoana cu care E.D.D. a derulat raporturi comerciale cu cereale în alte raporturi comerciale decât acestea, ca și cu SC P.M. SRL, activități reale și corecte și nu în vederea asocierii pentru comiterea de infracțiuni. În legătură cu acest lucru solicită a se observa că chiar în rechizitoriu se descriu activități comerciale care s-au desfășurat într-o modalitate legală.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului A.C. s-a solicitat achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de înstigare la comiterea infracțiunii de furt, pentru care i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai mare de către instanța de fond, urmând a se constata că din punctul de vedere prin care este descrisă fapta în rechizitoriu nu există autor. Astfel, se presupune că există un furt, în condițiile în care nici o parte vătămată nu reclamă un prejudiciu. Ulterior, prin actele de urmărire penală se demonstrează că nici măcar SC A.M. SA Galați nu își însușește acea cantitate. Se discută despre o trimitere la produsul finit, sau produsul care se presupune că ar fi fost sustras, dar nu se regasește o identitate între datele caracteristice prezentate, de SC A.M. SA Galați și cele care au fost prelevate ca și probă. Constatarea științifică din cauză este empirică și este greu de crezut că două probe de cocs ar prezenta aceleași caracteristici, chiar fiind vorba despre același produs, pentru că trebuia să se discute despre concentrația de carbon, dacă într-adevăr prezintă caracteristici, pentru că diferă zona de unde este extras și este supus unui proces de îmbogățire cu carbon, aspect care nu rezultă de nicăieri. Astfel, se poate trage concluzia că acel cocs care se presupune că ar fi fost sustras, de fapt nu a fost niciodată sustras și nici măcar nu aparține din cocsul la care face referire SC A.M. SA Galați atâta timp cât nu există identitate a structurii și nici din punct de vedere al cantității care se presupune că a fost sustrasă, în condițiile în care aceasta a fost introdusă în fluxul tehnologic ca și pierdere, astfel că nu se poate discuta despre comiterea unei infracțiuni de furt.
Cu privire la cealaltă infracțiune, respectiv asociere în vederea comiterii de infracțiuni, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A.C., s-a arătat că este greu de crezut că o societate care se înființează cu doi asociați, cu o structură administrativă, cel puțin logistică în ceea ce privește transportul, ar avea drept scop comiterea de infracțiuni, în contextul în care nici măcar nu se demonstrează că aceștia ar fi comis vreo infracțiune în acest sens. Modalitatea prin care instanța de judecată argumentează prin perspectiva convorbirilor purtate între inculpați, nu demonstrează o asociere, o ierarhizare în ceea ce privește comiterea de infracțiuni, ci o ierarhizare în ceea ce privește atribuțiile în cadrul organizatoric, al societății, stabilite prin statutul societății comerciale. Pe cale de consecință, orice susținere contrară că între inculpatul A.C. și celălalt asociat, precum și aparatul administrativ, s-ar fi găsit o relație în ceea ce privește comiterea de infracțiuni este îndoielnică, având în vedere contextul convorbirilor telefonice. Este normal ca între asociați să se discute despre profit, să se dea indicații șoferului cu privire la marfa care intră în contabilitate, în condițiile în care în urma verificărilor de fond în contabilitatea societății nu s-au regăsit nereguli care să atragă suspiciuni în ce privește o eventuală infracțiune de spălare de bani; s-a mai solicitat a se constata că, în ceea ce îl privește pe inculpatul A.C., făcând abstracție de funcția pe care acesta o deținea în cadrul societății, că nici din conduita acestuia și nici din probele administrate în cauză nu rezultă că acesta ar fi încercat să comită o infracțiune de natura celor descrise de Ministerul Public, cu atât mai mult cu cât instanța de judecată nu analizează în mod obiectiv, pe fiecare faptă și pe fiecare inculpat și face doar o trimitere sumară la o prezumție în ceea ce privește existența comiterii acestor infracțiuni.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului Ț.C.N. s-a solicitat, în baza art. 379 alin. (2) lit. a), raportat la disp. art. 11 alin. (2) lit. a), coroborat cu disp. art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului Ț.C.N., întrucât fapta nu există.
În acest sens, s-a arătat că deși a respins solicitarea apărării de a efectua o probă științifică ca nefiind utilă cauzei, în cadrul hotărârii de condamnare instanța reține ca motiv de condamnare concluziile celor 2 rapoarte de constatare efectuate în faza de urmărire penală, nefiind respectate dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. pen.: „instanța își formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză, în mod nemijlocit”; pentru a se administra această probă științifică s-a formulat aceeași cerere și în fața instanței de apel, care prin încheierea din 07 februarie 2013, s-a pronunțat la fel ca și instanța de fond, respingând proba ca nefiind utilă cauzei; având în vedere această situație, raportat la art. 64 alin. (2) C. proc. pen., s-a solicitat excluderea, ca mijloace de probă, a celor două rapoarte de constatare efectuate în faza de urmărire penală de către Parchet, nefiind respectate dispozițiile art. 112 C. proc. pen., prin care legiuitorul prevede o serie de condiții imperative, care trebuie îndeplinite de către o anumită situație de fapt, pentru a se putea efectua un raport de constatare: una din condițiile imperative este urgența cu care trebuie soluționată și determinată o situație de fapt, cea de a doua fiind pericolul că dacă nu se face un raport de constatare, există posibilitatea pierderii sau dispariției obiectului care ar face obiectul raportului de constatare, în cazul de față nefiind îndeplinită niciuna din aceste condiții; s-a mai arătat că în cazul unui raport de constatare, inculpatul nu poate avea un expert parte, nu poate să formuleze întrebări, nu poate să supravegheze și să formuleze obiecțiuni cu privire la concluziile raportului de constatare și, mai mult decât atât, raportul de constatare se face de către un expert din cadrul Parchetului sau poliției, care este subordonat procurorului de caz, astfel că nu se poate discuta despre o imparțialitate, așa cum se poate discuta cu privire la o expertiză.
A fost criticată și concludenta rapoartelor de constare, arâtându-se că în cadrul acestora, specialiștii din poliție au concluzionat că întrucât nu dispun de aparatura specifică analizelor de cărbune, există elemente identice sau nu, cu precizarea că pentru a se face o analiză pertinentă a probelor de cocs trebuie omogenizată o cantitate mai mare de cocs; specialiștii din cadrul poliției au concluzionat în raportul de constatare că nu dețin instrumente de specialitate pentru omogenizarea unei cantități de cocs și pentru a afirma cu certitudine dacă probele de cocs coincid între ele sau nu. Specialiștii au analizat vizual și au spart cu un ciocan acele probe de cocs, acestea fiind constatate în cadrul rapoartelor de constatare.
S-a criticat și concludența altor probe care au stat la baza emiterii hotărârii contestate, respectiv înregistrările video și planșele foto de la dosar, instanța de fond reținând că în baza acestor mijloace de probă, înregistrări video și planșe foto, au fost dovedite 9 acte materiale care stau Ia baza pronunțării hotărârii; s-a arătat însă că instanța de fond a reținut o situație care excede probelor administrate în cauză, motivat de faptul că nici din înregistrări și nici din planșele foto nu rezultă 9 acte materiale. Din înregistrările video și planșele foto aflate la dosarul de urmărire penală rezultă că a fost surprinsă mașina condusă de inculpatul D., intrând și ieșind din port doar în 4 seri, respectiv în seara de 26/27 septembrie 2008 (mașina este surprinsă intrând și ieșind din port încărcată, dar nu se poate distinge exact ce încărcătură are); în seara de 30 septembrie/01 octombrie 2008 (mașina este surprinsă ieșind din port descărcată - cu prelata trasă); în seara de 04/05 octombrie 2008 (mașina este surprinsă intrând și ieșind din port încărcată, dar nu se poate distinge exact ce încărcătură are), iar în seara de 08/09 octombrie 2008 (mașina este surprinsă ieșind din port - seara flagrantului). Inculpatul Ț.C. are o firmă de transport, are relații comerciale cu portul zilnic, astfel că și înainte de anul 2008, în timpul anului 2008 și după 2008, iar faptul că inculpatul D. în seara de 27/28 septembrie 2008 a fost surprins ieșind din port cu mașina încărcată cu ceva anume, nu poate să ducă la concluzia că aceasta era încărcată cu cocs. În seara de 30 septembrie/01 octombrie 2008 mașina este surprinsă ieșind din pot, dar cu prelata trasă, astfel că nu se poate observa dacă este încărcată sau nu și eventual cu ce, neexistând nici un alt indiciu cu privire la ceea ce se transporta. În seara de 04/05 octombrie 2008 este văzută ieșind mașina, dar nu se poate ști cu ce încărcătură. Singura dată în care se poate ști cu certitudine că mașină a ieșit din port și avea o cantitate de cocs, fără a se putea ști de unde provenea acel cocs, inculpații declarând că acel cocs provenea din afara gardului SC C. SA este seara de 08/09 octombrie 2008, fiind și data flagrantului. Un singur act material este dovedit cu planșele foto și cu înregistrările.
Inculpatul D. a indicat o grămadă de cărbune distinctă, mai mică, ce nu provenea de la SC C. SA, ci provenea de la o groapa de gunoi, locul unde se aruncau toate reziduurile abandonate de cocs din portul Constanța, astfel că declarația acestuia a fost interpretată greșit.
Un alt motiv de susținere al motivelor de apel este reprezentat de convorbirile telefonice reținute în sarcina inculpatului Ț.C., reținându-se ca dovadă a vinovăției sale două convorbiri telefonice purtate între acesta și E.D.D. din data de 25 august 2008 și din data de 30 augsut 2008, ale căror transcrieri nu au fost efectuate, ci doar listinguri care dovedesc că au fost purtate convorbiri. Astfel, după cum chiar instanța a reținut, nu se poate discuta de nici o rezoluție infracțională, motivat de faptul ca primul așa-zis act material este din data de 06/07 septembrie 2008.
Cu privire la constituirea ca parte civilă a SC A.M. SA Galați s-a apreciat că se discută despre o simplă hârtie emisă de această societate, care nu este susținută în vederea certificării constituirii ca parte civilă, nu s-a depus nici un act contabil din care să reiasă că aceasta a înregistrat o pierdere de cocs în zilele în care au fost reținute cele 9 acte materiale de către instanța de fond.
În subsidiar s-a solicitat reducerea cu mult a pedepsei aplicate inculpatului Ț.C.N., raportat la faptul că s-ar putea discuta despre un singur act material și ar fi infractor primar, iar dacă ar fi reținută în sarcina inculpatului vreo faptă penală, aceasta nu ar reprezenta un pericol social atât de mare încât să atragă o pedeapsă de 7 ani de detenție.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului R.C. s-a arătat că acestea vizează greșita condamnare a inculpatei pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, pentru infracțiunea de spălare de bani și pentru infracțiunea de uz de fals, precizând temeiul achitării pentru prima faptă, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, ca fiind art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Referitor la prima faptă penală s-a apreciat că în mod greșit prima instanță a reținut faptul că aceasta s-ar fi asociat cu vreunul dintre ceilalți inculpați în vederea săvârșirii de infracțiuni, niciuna din condițiile faptice ale acestei infracțiuni, nici forma cadru, nici forma asocierii, nici forma aderării, forma inițierii sau forma sprijinirii nefiind întrunite în cazul inculpatei R.C. S-a solicitat a se avea în vedere că aceasta purta discuții numai cu inculpatul E.D.D., motiv pentru care nu avea cunoștință că existau și alte persoane; legat de o asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prima instanță a reținut faptul că singurul rol al inculpatei a fost acela de a ține evidența contabilă, fără a detalia alte aspecte legate de alte legături cu alți inculpați; simplul fapt că inculpata se cunoștea numai cu inculpatul E.D.D. și cu acesta purta discuții care nu sunt de natură a proba săvârșirea unei infracțiuni, nu poate reprezenta săvârșirea infracțiuni de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, chiar și în forma sprijinirii grupului infracțional.
Pentru infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, s-a solicitat achitarea inculpatei R.C. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciindu-se că acestei infracțiuni îi lipsește latura subiectivă, în sensul că inculpata nu era conștientă că respectiva cantitate de marfă sustrasă, dacă s-ar reține o asemenea situație, ar proveni dintr-o infracțiune; în consecință, s-a solicitat a se avea în vedere faptul că din perspectiva intenției indirecte, care s-ar putea reține în sarcina inculpatei, nu există nici un element care să indice că aceasta ar fi cunoscut proveniența mărfii respective; din convorbirile telefonice purtate de inculpată cu E.D.D. rezultă că s-au purtat discuții cu privire la înregistrarea unor facturi, iar instanța de fond reține în mod corect că s-au înregistrat respectivele facturi din dispoziția inculpatului A.C.; acesta era doar administrator în cadrul societății, iar R.C. nu a făcut altceva decât să efectueze niște operațiuni contabile corecte, fără nici un fel de element care să trădeze o rezoluție infracțională din partea acesteia.
Cu privire la infracțiunea de uz de fals, apreciază că se impune achitarea inculpatei R.C. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, din perspectiva lipsei laturii subiective în sensul că inculpata ar fi cunoscut proveniența ilicită sau faptul că acele facturi ar fi evidențiat operațiuni nelegale.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului C.G.A. s-a criticat greșita condamnare a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 23 lit.
b) din Legea nr. 656/2002, arătându-se că a depus la dosar, la instanța de fond, o rezoluție a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița din 07 martie 2013, o rezoluție care pune într-o altă lumină contribuția inculpatului C.G.A., fie și minimală, în sensul de a obține acele acte pentru SC P.M. SRL, care societate în eșafodajul Ministerului Public a avut un rol determinant în ascunderea provenienței bunurilor, respectiv acea cantitate de cocs care ar fi provenit dintr-o infracțiune de furt. S-a arătat că soluția dată, de scoatere de sub urmărire penală a lui C.G.A., dată în dosarul menționat anterior, vizează o cu totul altă infracțiune, de evaziune fiscală, în condițiile în care situația de fapt analizată este aceeași pe care instanța o are de analizat în cauza de față, respectiv existența sau inexistența în posesia lui C.G.A. a actelor și a ștampilei SC P.M.
SRL, în baza cărora s-ar fi procedat, pe de o parte, la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (P.M. a fost condamnat pentru acea infracțiune, iar C.G.A. a fost scos de sub urmărirea penală). Astfel, în rezoluția atașată la dosarul cauzei se susține clar că în dosarul de urmărire penală nr. 2640/P/2008 au fost înlăturate apărările numitului P.M. referitoare la faptul că documentele contabile și ștampila SC P.M. SRL s-au aflat în posesia lui C.G.A., motivat de faptul că documentele de constituire a societății și ștampila societății au fost predate de P.M. administratorului judiciar al societății, iar P.M. a declarat el însuși că s-a aflat în posesia documentelor de evidență contabilă pentru o lungă perioadă de timp.
Această teză corectă, susținută de un material probator substanțial, vine în totală contradicție cu argumentele instanței de fond care îl condamnă pe C.G.A. la o pedeapsă de 3 ani cu executare, motivat de faptul că declarațiile martorului P.M. referitoare la participarea inculpatului C.G.A., potrivit căreia acesta controla, de fapt, întreaga activitate, el fiind cel care deținea facturierul și ștampila, sunt doar verosimile, și din perspectiva faptului că nu se întrevede motivul pentru care C.G.A. ar fi investit bani și timp personal pentru a îl ajuta dezinteresat pe P.M.
S-a solicitat a se avea în vedere că P.M. a avut controlul deplin al societății și al actelor, C.G.A., chiar dacă la un moment dat s-a aflat la tipografia C.L., de unde ar fi ridicat o serie de acte specifice contabilității unei societăți, nu sunt elemente necesare și suficiente pentru a pronunța o soluție de condamnare pentru o spălare de bani, în condițiile în care se pronunță o soluție corectă de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.
d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, iar instanța de fond face precizarea că inculpatul C.G.A. habar nu avea de proveniența ilicită a acelei cantități de cocs.
Față de aceste considerente s-a solicitat să se constate că actul lui C.G.A. nu se regăsește sub incidența art. 19 lit. a) sau b), deci nu se poate discuta nici măcar de o intenție indirectă; dacă a dat o mână de ajutor, a făcut-o din varii considerente, inclusiv din aceea care rezultă din dosar, că ar fi avut o sumă împrumutată de la inculpatul P.M. Or, ajutorul dat nemijlocit care ar intra sub incidența art. 23 lit. b) nu transpare de nicăieri. Față de acestea, apreciază că se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit d) C. proc. pen. și din perspectiva acestei infracțiuni.
În subsidiar, s-a solicitat a se avea în vedere o cu totul altă modalitate de executare, respectiv aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, cu incidența art. 861 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului D.N.R. s-a solicitat a se constata că acesta a fost trimis în judecată doar pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cu alte cuvinte alte persoane s-au asociat, se presupune, ca să comită infracțiuni, dar mai puțin autorul infracțiunii, care nu s-a asociat în vederea comiterii de infracțiuni; s-a solicitat a se avea în vedere poziția constantă din primul moment a acestui inculpat, încă de la momentul la care a fost oprit în trafic, așa-zisul flagrant; acesta, ca șofer, a fost oprit în trafic și a spus organelor de poliție din prima clipă că a acționat din dispoziția patronului său, Ț.C.N., indicând proveniența mărfii, arătând că nu poate preciza destinația acesteia, întrucât urma să îi fie comunicată pe timpul transportului, lucru care se coroborează cu interceptările telefonice și cu cele precizate în chiar hotărârea atacată, cum că a fost instrucționat unde să meargă să încarce și ce traseu să urmeze, fiind supravegheat în permanență, așa cum chiar procurorul spune. Tot în acel moment, conducătorul auto, inculpatul, a indicat locul de unde a încărcat acea cantitate de cocs și s-au desfășurat acele activități și, tot acesta, de bună credință, a indicat organelor de poliție că a mai efectuat un transport similar cu o săptămână înainte și a indicat locul unde a descărcat acea cantitate de marfă; s-a mai solicitat a se avea în vedere că inculpatul D.N.R. nu s-a dus cu mașina să extragă vreun bun sau vreun produs din posesia sau din patrimoniul părții vătămate, ci doar a parcat, a așteptat să fie încărcat, fără să poarte nici un fel de discuție, pentru că șoferii nu cer explicații suplimentare de genul a cui e marfa, în ce condiții operează vânzarea-cumpărârea, prețul mărfii, condițiile de plată, etc. Este nereală susținerea instanței de fond cum că transporturile s-au efectuat fără documente de transport, acest lucru fiind relevat în rechizitoriu, unde se arată că transporturile au fost efectuate în baza unor documente de însoțire a mărfii, documente care după predarea mărfii la beneficiar erau distruse prin ardere, dar nu de către șoferul D.N.R. Acesta preda marfa, documentul de transport și pleca. Nu se poate susține că a fost autor al furtului pentru că nu a avut documente de transport.
De asemenea, s-a criticat hotărârea instanței de fond raportat la împrejurarea că se reține că inculpatul D.N.R. a participat la cele 9 acte materiale, deși rechizitoriul nu precizează decât forma continuată, cu reținerea art. 41.alin. (2) C. pen.; materialul probator demonstrează că inculpatul D.N.R. a participat doar la 2 acte materiale, cel de la momentul la care a fost oprit în trafic și cel indicat personal de inculpat, cu o săptămână înainte. Acesta putea să spună organelor de poliție, cum a spus că a participat la un transport, că a participat la două sau mai multe transporturi, având în vedere că nu avea nimic de ascuns, indicând de unde Ie-a luat și unde Ie-a dus chiar la momentul depistării în trafic, înregistrările nu demonstrează că inculpatul a condus tirul aparținând societății la care era angajat, sau că ar fi fost de muncă în zilele în care s-au efectuat acele transporturi, despre care acuzarea spune că reprezentau acte materiale ale infracțiunii de furt. Ca atare, din perspectiva încadrării juridice și din perspectiva soluționării acțiunii civile, s-a solicitat a se constata că inculpatul D.N.R. a participat în mod efectiv și este probată participarea la cele 2 acte materiale, în condițiile în care, pentru ambele transporturi, mărfurile au fost recuperate în totalitate; în aceste condiții, s-a solicitat respingerea acțiunii civile pentru infracțiunea de furt calificat în legătură cu acest inculpat și a se avea în vedere că pentru ambele transporturi marfa a fost recuperată în totalitate și predată părții civile din prezenta cauză, despre care, de altfel, acuzarea a arătat că a fost recuperată și nu a mai fost inclusă în cuprinsul prejudiciului.
În consecință, s-a solicitat achitarea inculpatului D.N.R. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că inculpatul nu se face vinovat pentru săvârșirea vreunei fapte penale cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în condițiile în care se rețin disp. art. 31 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul Ț.C., fiind evident din tot materialul probatoriu că în calitate de șofer, inculpatul D.N.R. nu a acționat cu intenție, cu scopul de a deposeda partea vătămată de acea cantitate de cocs și nu a avut nici un beneficiu în urma celor două transporturi efectuate. Acesta și-a încasat salariul și nimic mai mult. La momentul la care au început cercetările în prezenta cauză, imediat a încetat raporturile de muncă cu inculpatul Ț.C., relațiile cu acesta nefiind tensionate, dar în această direcție, nefiind normal ca inculpatul D.N.R. să răspundă penal sau civil, în condițiile în care nu a avut nici un fel de participare la această faptă și nici un fel de beneficiu, și cu toate acestea este singurul care are casa sechestrată în prezent, măsură dispusă de instanța de fond.
În subsidiar, raportat la argumentele prezentate, la poziția procesuală a inculpatului D.N.R. și la actele depuse în circumstanțiere, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a hotărârii instanței de fond și, rejudecând, aplicarea unei pedepse cu suspendare simplă a executării sau suspendare sub supraveghere.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului C.L. s-a solicitat achitarea inculpatului pentru toate considerentele arătate de antevorbitorii săi.
În subsidiar, dacă se va aprecia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni, s-a solicitat aplicarea unei pedepse îndreptate spre minim, cu suspendarea executării pedepsei, având în vedere persoana inculpatului, faptul că este căsătorit, are familie, are foc de muncă și nu a mai săvârșit alte fapte penale.
În ceea ce privește prejudiciul, apreciază că acesta este inexistent pentru societățile care sunt proprietare ale cocsului. Neexistând acest prejudiciu dovedit, inculpatul C.L. nu poate răspunde pentru vreun prejudiciu, pentru că în condițiile în care s-ar recupera de la inculpat contravaloarea unui așa-zis cocs sustras, ar însemna să fie îmbogățită societatea parte civilă fără just temei.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului D.V. s-a solicitat admiterea apelului declarat de inculpatul D.V., constatând că din materialul probator administrat în cauză, raportat la activitatea infracțională, acesta nu a săvârșit fapta, urmând a dispune achitarea, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, raportat la fapta săvârșită, la gradul de participare și la circumstanțele personale, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei și aplicarea unei pedepse mai puțin privative de libertate, în baza art. 861 C. pen. Pe latură civilă au fost susținute aceleași aspecte invocate de către ceilalți inculpați.
În apel, s-a depus la dosar o caracterizare a inculpatului C.L., acte de stare civilă pentru inculpatul D.V., înscrisuri privind raporturile salariale ale inculpatei R.C., copia certificatului de naștere a fiicei inculpatei R.C.
La termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2013, inculpații E.D.D., A.C., Ț.C.N., R.C., C.G.A., D.V. au declarat personal că nu doresc să dea declarație în fața instanței de apel.
În apel au fost audiați martorii F.G.I., inculpatul D.N.R.
Inculpatul C.L. nu s-a prezentat în fața instanței de apel, din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere reieșind că acesta este plecat în Italia și nu se cunoaște când se va întoarce în România; Curtea a mai reținut că inculpatul C.L. a depus la dosar un înscris prin care a solicitat judecarea în lipsă, precizând că pleacă în Italia la muncă, atașând și copia cărții de identitate și copia biletului de transport.
La dosar au mai fost depuse relații de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, SC C. SA, care a atașat și un set de conosamente, de la lichidatorul judiciar al SC F.A. SRL, o precizare a SC A.M. SA Galați de menținere a constituirii de parte civilă.
La termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2013, Curtea a pus în discuția părților cererile de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză:
- cererea solicitată de reprezentantul Ministerului Public la termenul de judecată din 24 octombrie 2013, respectiv de completare a încadrării juridice a faptelor prin prisma reținerii alin. (4) al art. 209 C. pen., în raport de prejudiciul însemnat cauzat cu privire la inculpații E.D.D., Ț.C.N., D.N.R., D.V., C.L., și A.C.;
- cererea de schimbare a încadrării juridice invocate de instanță, din oficiu, așa cum s-a arătat în încheierea din 24 octombrie 2013, în ceea ce-l privește pe inculpatul C.L., din două infracțiuni reținute în sarcina acestuia, respectiv art. 246 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune, aceea de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen. - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. și alin. (4), așa cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de către apărătorul inculpatului D.N.R. a faptei reținută în sarcina inculpatului Ț.C.N. cu referire la inculpatul D.N.R. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. Ia art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Părțile au pus concluzii cu privire la aceste cereri de schimbare a încadrării juridice a faptelor la termenul din data de 28 noiembrie 2013.
Examinând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și de actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că sunt fondate doar apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul C.L. (pentru acesta sub alt aspecte decât cele invocate), apelurile formulate de către inculpații E.D.D., A.C., Ț.C.N., R.C., C.G.A., D.N.R. și D.V. fiind nefondate, pentru următoarele:
1. Cu privire ia apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța:
Curtea a constatat că primul motiv de apel a rămas fără obiect, raportat la faptul că s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatului E.D.D. din infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la. art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., potrivit considerentelor ce urmează a fi expuse mai jos.
Curtea a constatat că nu este întemeiat cel de-al doilea motiv de apel invocat prin care s-a criticat greșita achitare a inculpaților E.D.D., A.C. și R.C. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina lor că în calitate de asociați - primii doi - și administrator al societății comerciale SC S.P. SRL, au evidențiat în documentele contabile ale societății cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, respectiv că ar fi achiziționat cocs de la SC P.M. SRL Slobozia și de la SC F.A. SRL Deva, marfă cea fost ulterior valorificată la SC M. SA Medgidia, SC L. SA Năvodari și SC T. SA Balș.
Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că potrivit art. 9 Iit. c) din Legea nr. 241/2005, „Constituie infracțiunea de evaziune fiscală următoarea faptă săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive”.
Prin urmare, în cazul acestei infracțiuni, latura subiectivă este calificată prin scop care constă în „sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale”, nefiind astfel suficient a se evidenția cheltuielile care nu au Ia bază operațiuni reale, ci trebuie ca acest act material să fie săvârșit în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
În consecință, Curtea a constatat că prima instanță a reținut în mod întemeiat că fapta inculpatei R.C., la instigarea inculpaților E.D.D. și A.C., de a înregistra în evidențele contabile debite bănești aferente a 4 facturi emise de SC F.A. SRL și SC P.M. SRL (în baza cărora inculpata R.C. a efectuat după emiterea acestora un număr de 3 transferuri bancare, în sumă de 60.000 RON, 30.000 RON și 1.630 RON) nu este de natură a produce un prejudiciu bugetului de stat, deoarece activitatea ilicită nu s-a limitat doar la înregistrarea acestui debit nereal, ci totodată inculpații au înregistrat și vânzarea cocsului către alte societăți comerciale, cu un preț superior celui pretins a fi fost practicat Ia cumpărare, (și înregistrat ca debit în contabilitate), astfel că, pe ansamblu, SC S.P. SRL a înregistrat un profit pentru care urma a se calcula impozite de plată către stat, deși în realitate această societate nu ar fi trebui să aibă obligații fiscale către stat, din moment ce operațiunile legate de comercializarea cocsului nu sunt reale.
Față de aspectele expuse, Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că scopul inculpaților, prin înregistrarea facturilor de la pretinșii furnizori nu a fost acela de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor de plată către stat ale SC S.P. SRL, ci a fost acela de a disimula faptele de furt și de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani, nefiind astfel întrunite toate elementele constutitive ale infracțiunii de evaziune fiscală, sub aspectul laturii subiective a acestei infracțiuni, deoarece inculpații nu au urmărit sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat.
Curtea a constatat că nu este întemeiat nici cel de-al treilea motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța prin care s-a criticat greșita schimbare a încadrării juridice a unor fapte reținute în sarcina inculpaților E.D.D. și A.C. din infracțiunea de furt calificat în cea de instigare la furt calificat, arătându-se că din întreg ansamblul probator reies atât acte de instigare, cât și cele de complicitate, astfel că se impunea să se rețină că inculpații au săvârșit acte de autorat, așa cum s-a reținut în rechizitoriu.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că inculpații E.D.D. și A.C. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, în calitate de autori, reținându-se în esență că aceștia, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ajutați fiind de inculpatul Ț.C.N., au sustras în mod repetat cantitatea totală de 240.620 kg de cocs de la SC C. SA Port Constanța.
Curtea a constatat, din probatoriul administrat în cauză, că inculpații E.D.D. și A.C. l-au determinat pe inculpatului Ț.C.N. să le pună la dispoziție un autotractor cu remorcă pentru a transporta cocsul, l-au determinat indirect (prin intermediul inculpatului Ț.C.N. pe inculpatul D.N.R. să se deplaseze în port cu mijlocul de transport, să încarce și să transporte cocsul la depozitul inculpaților situat în localitatea Murfatlar; l-au determinat pe inculpatul D.V. să efectueze operațiunile de încărcare a cocsului.
Curtea a mai constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că în cazul infracțiunii de furt prev. de art. 208 alin. (1) C. pen. actele materiale de autorat constau în acțiunile nemijlocite ale persoanei prin care aceasta scoate, din sfera de dispoziție a posesorului sau detentorului, bunul mobil însă în prezentă cauză, prin probele dosarului nu s-a conturat că inculpații E.D.D. și A.C. au efectuat personal acte materiale de scoatere din incinta SC C. SA a unor cantități de cocs proprietatea SC A.M. SA.
Prin urmare, Curtea a constatat că inculpații E.D.D. și A.C. nu au realizat acte materiale de furt calificat, în calitate de autori.
S-a apreciat că nu este întemeiat motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța prin care s-a susținut că deși inculpații E.D.D. și A.C. par a avea calitatea de instigatori sau complici anteriori, conform literaturii de specialitate instigatorii și complicii anteriori vor răspunde ca participanți la furt calificat săvârșit, prima instanță apreciind în mod corect că prin „participant” la o infracțiune nu se înțelege numai autorul/coautorii, ci în conformitate cu art. 23 C. pen., se înțelege a fi „persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate.de autori, instigatori sau complici”, iar faptul că un instigator sau un complice a cunoscut o circumstanță agravantă care astfel i se aplică, nu îl transformă în autor.
În consecință, Curtea a constatat că în mod întemeiat, în baza art. 334 C. proc. pen., instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a unor fapte reținute în sarcina inculpaților E.D.D. și A.C., din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la furt calificat prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Curtea a constatat că nu este întemeiat nici cel de-al patrulea motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța prin care s-a criticat greșita achitare a inculpatului C.G.A. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, fiind irelevant faptul că inculpatul cunoștea doar o parte din membrii asocierii, acesta fiind unul dintre membrii care au aderat mai târziu la asociere; s-a mai arătat că nu are o relevanță deosebită dacă inculpatul C.G.A. cunoștea sau nu proveniența cocsului, atâta timp cât a ascuns proveniența acestuia.
În acest sens, Curtea a constatat că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că potrivit doctrinei și jurisprundenței, asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni este acel grup format din 3 sau mai multe persoane, în cadrul căruia membrii lui au ca scop comun săvârșirea pe viitor de infracțiuni prin colaborarea membrilor grupului, și în cadrul căruia atribuțiile fiecărei persoane sunt prestabilite, astfel încât acțiunile infracționale să aibă reușită.
Curtea a reținut că în sarcina inculpatului C.G.A. s-a reținut că acesta a procurat pentru inculpații E.D.D. și A.C. un număr de 3 facturi emise de SC P.M. SRL, care atestau vânzarea unor cantități, de „cox proveniență România” către SC S.P. SRL, iar pentru a realiza această faptă, inculpatul C.G.A. a luat legătura cu inculpații E.D.D. și A.C., rezultând că nu îi cunoaște pe ceilalți inculpați din cauză.
Curtea a mai constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că nu rezultă din probe că inculpatul C.G.A. ar fi cunoscut proveniența reală a cocsului pentru care a procurat facturile respective, că faptele din cauză legate de sustragerea cocsului și de vânzarea acestuia au fost săvârșite cu ajutorul altor inculpați, respectiv Ț.C.N. și R.C., că există o asociere de persoane în vederea săvârșirii de infracțiuni - cu toate atributele acestei asocieri, astfel cum au fost expuse anterior, astfel nefăcându-se dovada că inculpatul C.G.A. a aderat la o asociere constituită în vederea săvârșirii de infracțiuni, deoarece aderarea presupune existența intenției directe, însă nu poate exista o intenție de aderare la o entitate despre care inculpatul nu cunoaște că există.
Curtea a mai constatat că prima instanță a reținut în mod corect că probele dosarului nu confirmă faptul că inculpatul C.G.A. a convenit cu E.D.D. sau cu A.C. să continue împreună cu aceștia săvârșirea, pe viitor, unor alte infracțiuni nedeterminate, ci rezultă strict numai înțelegerea celor trei inculpați referitoare la procurarea celor trei facturi emise de SC P.M. SRL, o astfel de activitate punctuală referitoare la săvârșirea unei infracțiuni neputând fi reținută ca fiind o asociere/aderare în vederea săvârșirii de infracțiuni, ci constituie o participație la săvârșirea unei infracțiuni anume; o altă interpretare ar conduce la concluzia - contrazisă de întreaga practică judiciară - că orice infracțiune săvârșită cu participația penală a 3 sau mai multe persoane constituie în același timp și o asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. În consecință, Curtea a constatat că în mod întemeiat instanța de fond a apreciat că faptei inculpatului C.G.A. îi lipsesc elemente constitutive - și anume intenția, precum și actele materiale în sine de aderare pentru a fi calificată drept infracțiune de aderare la o asociere constituită în vederea săvârșirii de infracțiuni, impunându-se astfel achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. a inculpatului C.G.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Curtea a constatat că apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța este fondat sub un alt aspect decât cele invocate în scris, respectiv sub aspectul schimbării încadrării juridice solicitate de reprezentantul Ministerului Public la termenul de judecată din 24 octombrie 2013, respectiv de completare a încadrării juridice a faptelor prin prisma reținerii alin. (4) al art. 209 C. pen., în raport de prejudiciul însemnat cauzat cu privire la inculpații E.D.D., Ț.C.N., D.N.R., D.V., C.L. și A.C., precum și sub aspectul schimbării încadrării juridice invocate de instanță, din oficiu în ceea ce-l privește pe inculpatul C.L., din două infracțiuni reținute în sarcina acestuia, respectiv art. 246 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) Iit. a) și g) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune, aceea de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 C. pen. rap. Ia art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1). lit. a) și g) și alin. (4) C. pen.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că deși instanța de fond a.reținut că a fost sustrasă cantitatea de 240.620 kg cocs de la SC C. SA Port Constanța nu a reținut și faptul că prejudiciul astfel cauzat depășește valoarea de 200.000 RON prevăzută de art. 146 C. proc. pen. privind paguba materială, care atrage reținerea agravantei constând în producerea prin infracțiunea comisă a unor consecințe deosebit de grave, respectiv a prev. alin. (4) a art. 209 C. pen.
Curtea a reținut că instanța de fond a avut în vedere, la evaluarea valorii cocsului sustras, prețurile efective practicate de inculpați prin intermediul SC S.P. SRL la vânzarea cantității sustrase, astfel cum a rezultat din facturile aflate la dosar, constatând că valoarea bănească a cantității de 162,400 kg cocs esțe în sumă de 159.695,90 RON, rezultând deci un preț de 0,9833 RON/kg cocs.
Faptul că o parte din cantitatea de cocs sustrasă a fost recuperată ulterior nu înseamnă că acea cantitate de cocs recuperată nu trebuie calculată pentru a se stabili cuantumului pagubei cauzate inițial prin comiterea faptei de furt calificat, acest aspect fiind avut în vedere doar sub aspectul calculului despăgubirilor civile acordate părții civile, pentru cantitățile de cocs recuperate în natură partea civilă neputând pretinde și despăgubiri în echivalent.
În consecință, Curtea a constatat că valoarea cantității de 240.620 kg cocs sustrasă de la SC C. SA Port Constanța este de 236.613,47 RON, valoare mai mare de cuantumul de 200.000 RON prev. de art. 146 C. proc. pen., impunându-se astfel reținerea agravantei prev. de alin. (4) al art. 209 C. pen. privind furtul care a produs consecințe deosebit de grave, fiind astfel aplicabile prev. art. 334 C. proc. pen.
În ceea ce-l privește pe inculpatul C.L., Curtea a constatat că instanța de fond a omis a se pronunța.asupra unei infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia prin rechizitoriu, respectiv pentru infracțiunea de furt calificat în forma complicității prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Curtea a constatat că este întemeiată însă schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului C.L. din infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere că fapta de furt calificat absoarbe fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, intenția inculpatului C.L. fiind aceea de a ajuta la sustragerea cantității de cocs.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpaților E.D.D., A.C., Ț.C.N., D.N.R., D.V. și C.L. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (în forma autoratului, instigării sau complicității după caz), Curtea a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă (închisoare de la 10 ani la 20 ani), urmările produse, modalitatea concretă de comitere a faptelor, gradul de contribuție și de implicare a fiecăruia dintre acești inculpați, orientându-se spre pedepse apropiate de minimul special de pedeapsă de 10 ani închisoare, având în vedere că cantitatea de cocs sustrasă a fost într-o valoare (236.613,47 RON) apropiată de valoarea de 200.000 RON, care a atras reținerea agravantei prev. de art. 209 alin. (4) C. pen. privind producerea de consecințe deosebit de grave.
2. Cu privire la apelul formulat de către inculpatul E.D.D.:
Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatului E.D.D. privind concludența și pertinența convorbirilor telefonice, arătându-se că s-au purtat la date care demonstrează că acesta nu ar fi putut să participe în vreun fel, ca autor sau alt participant, la săvârșirea infracțiunii de furt. În acest sens, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate susținerile referitoare la faptul că la 06 septembrie 2007 se afla în Turcia, iar la 02 noiembrie 2007 era la Amsterdam, având în vedere că în sarcina acestui inculpat s-a reținut că activitatea infracțională a fost comisă în perioada iulie - octombrie 2008.
Referitor Ia convorbirile din 05 iulie 2008, discuția se referă la un comerț cu cereale cu o: societate comercială cunoscută la acel moment pe piață, și din 30 august 2008 se afla în Turcia, Curtea a constatat că instanța de fond nu Ie-a avut în vedere la stabilirea stării de fapt, aceste critici ale apelantului inculpat E.D.D. nefiind astfel întemeiate.
S-a reținut că nu sunt întemeiate nici criticile apelantului inculpat E.D.D. privind aprecierea instanței de fond cu privire Ia faptul că discuțiile despre cărbune și termenul de „cartof” au fost folosite pentru cocs, Curtea reținând că aceste discuții se coroborează cu celelate mijloace de probă administrate în cauză (înscrisuri, înregistrări video, declarațiile inculpaților, proces-verbal de cercetare la fața locului, rapoartele de constatare tehnico-științifică, interceptările ulterioare din care reiese că inculpații au încercat să acopere sustragerea cocsului din incinta SC C. SA Port Constanța prin operațiuni fictive de achiziție de cocs de la alte firme din România, întocmind în aceste sens în fals diferite documente) din care reiese că operațiunile de transport, de depozitare și de livrare vizau o anumită marfă, respectiv cocs.
Curtea a constatat că în mod întemeiat instanța de fond a reținut că în urma acestei activități infracționale desfășurate în lunile iulie - august 2008 a fost sustrasă în total o cantitate de 240.620 kg cocs din incinta SC C. SA Port Constanța, această cantitate fiind compusă din 23.880 kg cocs găsită în remorca autovehicului condus de inculpatul D.N.R. la data depistării acestuia în trafic în 08 septembrie 2008, 54.340 kg cocs găsită la data de. 09 octombrie 2008 în depozitul din localitatea Valu lui Traian, 51.180 kg cocs vândută de către SC S.P. SRL către SC M. SA Medgidia în luna septembrie 2008, 52.000 kg cocs vândută de către SC S.P. SRL către SC L. SA Năvodari în luna septembrie 2008, 31.000 kg cocs vândută de către SC S.P. SRL către SC T. SA Balș în luna octombrie 2008, 28.220 kg cocs vândută de către SC S.P. SRL către SC D.D. SRL în luna octombrie 2008, în condițiile în care, astfel cum se va arăta mai jos, actele și înscrisurile de aprovizionare a SC S.P. SRL cu aceeași cantitate de cocs nu erau reale, toate acele operațiuni comerciale fiind fictive pentru a putea justifica cantitatea de cocs vândută ulterior.
Faptul că din adresele communicate de către SC C. SA a reieșit că în timpul operațiunilor de descărcare și expediere au apărut diferențe în minus și în plus zero, încadrându-se în procentele maxime stabilite prin Hotărârea nr. 111 din 07 februarie 2002 nu înseamnă implicit că nu există faptele de sustragere de cocs din incinta SC C. SA Port Constanța.
În acest sens, Curtea a reținut că potrivit art. 1 cu referire la pct. I din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 111 din 07 februarie 2002 privind stabilirea procentelor maxime admise ca pierderi tehnologice în timpul manipulării și depozitării rnărfurilor solide și lichide, în vrac, în porturile maritime și fluviale românești, în căzul cocsului pierderile tehnologice admise în urma manipulării și depozitării sunt de 3% în total.
Având în vedere că din adresa SC C. SA și din conosamentele atașate a reieșit că în perioada 01 iulie 2008 - 30 august 2008 în terminalul SC C. SA Port Constanța au descărcat cocs metalurgic navele D.T., P. și C.D., cantitatea totală descărcată fiind de 79.152,66 tone cocs metalurgic, pierderile tehnologice admise de 3% fiind astfel de 2.374,5798 tone, deci 2.374.579,8 kg cocs metalurgic, deci cu mult peste cantitatea de 240.620 kg cocs reținută ca fiind sustrasă de la SC C. SA Port Constanța.
Prin urmare, faptul că nu s-a depășit procentul de 3% de pierderi tehnologice în timpul manipulării și depozitării cocsului metalurgic descărcat nu s-a reținut că însemnă implicit că nu au existat fapte de sustragere de cocs în perioada 01 iulie 2008 - 30 august 2008 (fapte de sustragere care reies din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză), ci doar că pierderile tehnologice cauzate efective au fost mai mici de 3%, iar la acestea s-a adăugat cantitatea de cocs sustrasă, în total pierderea încadrându-se într-o limită maximă de 3% prev. de H.G. nr. 111/2002 privind stabilirea procentelor maxime admise ca pierderi tehnologice în timpul manipulării și depozitării mărfurilor solide și lichide, în vrac, în porturile maritime și fluviale românești. Aceleași argumente s-a reținut că sunt valabile și cu privire la critica apelantului inculpat E.D.D. referitoare.la adresa SC A.M. SA Galați prin care s-a comunicat instanței de apel că pierderile totale au fost sub 1,5%, care se încadrează în prevederile H.G. nr. 111/2002, cu mențiunea că procentul de 1,5% reprezintă 1.187.289,9 kg cocs metalurgic, deci cu mult peste cantitatea de 240.620 kg cocs reținută ca fiind sustrasă de la SC C. SA Port Constanța.
Curtea a constatat că nu sunt întemeiate nici criticile privind rapoartele de constatare tehhico-științifică de la dosar de urmărire penală prin care s-a ajuns la concluzia că din analizele chimice punctuale efectuate rezultă că probele de cocs conțin aceleași elemente chimice principale, dar în concentrații diferite, datorită neomogenității ridicate a acestora, însă de fiecare dată rapoartele de constatare spun că nu pot ajunge la concluzii certe, pentru că nu dispun de aparatură specifică analizelor de cărbune (umiditate, cenușă etc.) și atunci s-a procedat la determinarea componentelor elementelor celor 7 probe atât la exterior, cât și la interiorul acestora, dar nu se explică în ce mod.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că organele de urmărire penală au prelevat probe de cocs descărcate de la toate cele trei nave, și de asemenea s-au prelevat probe de cocs din remorca tractată de autotractorul marca D., reținută de organele de poliție în noaptea de 08/09 octombrie 2008, din grămezile identificate în depozitul din localitatea Murfatlar, din depozitul SC C. SA și din depozitul SC M.M. SA aflate în incinta portului, din grămezile aflate la SC L. SA Năvodari și SC M. SA Medgidia, iar în cauză s-a dispus efectuarea unor constatări tehnico-știintifice fizico-chimice, materializate în rapoartele de constatare tehnico-știihțifică din 26 noiembrie 2008.
Potrivit concluziilor acestor rapoarte tehnico-științifice:
- bulgării de cărbune din probele ridicate din mijlocul auto, din depozitul de la Murfatlar, prezintă duritate ridicată, ca și bulgării ridicați din depozitul SC C. SA și din depozitul SC M.M. SA, despre aceștia din urmă fiind stabilit faptul că provin din descărcarea navei P. În schimb, s-a constatat că bulgării din probele ridicate din grămezile descărcate de navele S. și M.B. prezintă o cu totul altă caracteristică fizică, fiind friabili (sfărâmicioși),
- bulgării de cărbune proveniți din grămezile SC L. SA Năvodari și SC M. SA Medgidia prezintă duritate ridicată, ca și cei proveniți de la nava Pavian, ridicați din depozitele SC C. SA și SC M.M. SA, fiind diferiți în raport cu bulgării proveniți de la navele S. și M.B., care sunt friabili.
Cu privire la concluziile raportului tehnic, Tribunalul constată că expertul a confundat proba nr. 5 (cocs metalurgic provenit din depozitul SC M.M. SA) cu proba nr. 7 (cocs petrol provenit din depozitul SC M.M. SA), aspect ce rezultă cu claritate din rezoluția de efectuare a raportului, care enumera coletele și originea lor, și indică faptul că ultimele două colete conțin cocs petrol, ca și în cazul celuilalt raport tehnico-științific.
- din punct de vedere chimic, s-a constatat că probele în litigiu ridicate din mijlocul auto și din depozitul Murfatlar, din depozitele SC L. SA și SC M. SA conțin elemente chimice în proporții asemănătoare cu cele ale probelor ce provin de la nava P. (concentrațiile de aluminiu, siliciu, sulf, fier); în schimb, la probele provenind de la navele S. și M.B. s-a constatat că este pus în evidență numai elementul chimic sulf, în concentrație de peste 3 ori mai mare decât cele găsite la celelalte probe, lipsind celelalte trei elemente chimice. S-a concluzionat cu certitudine că nu se pot face corelații de asemănare între probele de cocs metalurgic și cocs petrol, acestea din urmă având compoziție net diferită față de celelalte.
Curtea a mai reținut că SC A.M. SA a comunicat caracteristicile fizico-chimice ale cocsului aprovizionat prin intermediul navei P. (aluminiu, siliciu, sulf, în combinații cu alte elemente chimice), acestea fiind în corelație chimică cu cele identificate prin rapoartele de constatare tehnico-știjnțifică.
În consecință, Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod întemeiat că se probează în mod cert faptul că cocsul găsit în mijlocul auto aparținând SC C.T.C. SRL și condus de inculpatul D.N.R., este cocs metalurgic, iar în raport cu împrejurările surprinderii sale în flagrant și cu explicațiile date, nu putea proveni decât din incinta SC C. SA, cocsul fiind din cel descărcat de nava P. și fiind exclus să provină de Ia navele M.B. sau S.; cocsul găsit de organele de poliție în depozitul din Murfatlar folosit de SC S.P. SRL, precum și cocsul cumpărat de SC L. SA Năvodari și SC M. SA Medgidia de la SC S.P. SRL, este cocs metalurgic, și are caracteristici chimice asemănătoare cu cocsul descărcat de nava P.
În consecință, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpatului E.D.D. prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. sau art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a reținut că nu este întemeiat nici motivul de apel al acestui inculpat prin care a solicitat achitarea [în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.] pentru art. 290 C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, reținându-se în mod greșit că inculpatul E.D.D., împreună cu A.C. au folosit documente care atestă că ar fi cumpărat o cantitate de marfă pentru mascarea originii infracționale a cocsului care ar proveni din furturi la comandă, în realitate nefiind întocmite documente false, iar operațiunile comerciale au fost reale.
Raportat la ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că în realitate SC S.P. SRL nu a achiziționat nici o cantitate de cocs de la SC F.A. SRL Deva și SC P.M. SRL Slobozia.
Astfel, Curtea a reținut că factura provenită de la SC F.A. SRL Deva a fost emisă în fals de către administratorul acelei firme, F.G., astfel cum rezultă din convorbirile telefonice interceptate.
Prima instanță a reținut în mod întemeiat că deși factura SC F.A. SRL Deva a fost emisă la data de 08 octombrie 2008, în dimineața zilei de 09 octombrie 2008 inculpații E.D.D. și A.C. au vorbit între ei înțelegându-se să tergiverseze câteva zile momentul în care urmau să prezinte documentele justificative; ulterior, în aceeași zi, inculpații E.D.D. și A.C., pe rând, au purtat convorbiri cu F.G., din care rezultă că abia în acest moment s-a pus problema ca F.G.I. să emită o factură către inculpați, rezultând și faptul că această factură nu are la bază o operațiune reală, ci este necesară datorită evenimentului din noaptea anterioară, dar rezultând și că inculpatul A.C. lua în calcul obținerea facturii și de la alte persoane, lucru ce nu era posibil dacă operațiunea comercială ar fi fost reală.
În acest sens, Curtea a avut în vedere următoarele convorbiri interceptate:
- la data de 09 octombrie 2008, orele 10.16, inculpatul A.C. poartă următoarea convorbire telefonică cu învinuitul F.G.I., solicitându-i acestuia din urmă emiterea unei facturi:
A.C.: - Ascultă-mă două secunde. Eu am zis că suntem prieteni, dar acuma când suntem încurcați tu ne ceri banii? Eu ți-am dat bani atâta timp, două luni. Ți-am zis ceva?
F.G.I.: - Eu mă gândesc și la faza aia că puteți să-mi faceți fel de fel, ziceți chestia asta Ia vrăjeală. Au căzut Garda așa instantaneu, măi C.
A.C.: - Măi nebunule, căzut Garda pe mașină și eu am ascuns depozitul! Da? Vrei să vorbesc o oră la telefon? Vrei să ne ajuți, bine. Nu, o s-o rezolvăm. Vrei să-l sun pe G. să-mi dea o factură? Dacă tu nu crezi atunci ce să mai zic? Atunci ce să te mai cred pe tine I.? Când ți-am dat banii nu mi-ai răspuns o lună la telefon. Oricum o s-o rezolvăm I., că n-o să stau în loc dacă nu mă ajuți să rezolv. Ți-am zis, dacă vrei bine, dacă nu, clar, ce dracu? Dar eu n-am făcut din astea cu tine și nu te sunam I... Mă înțelegeam cu ăla să-l trimit să-mi dai facturi?
- în aceeași zi, la orele 10.34 și 10.53, E.D.D. poartă convorbiri telefonice cu A.C. referitoare la acoperirea activității ilicite:
E.D.D.: - ...Așa că dacă ne trimite mortu' ăla de I. o factură ieșim din rahat bine de tot. ...Băi, ne trebuie hârtia aia de la mortu ăla neapărat. Ai înțeles? Dacă ne dă hârtia, ne doare-n ... de ei. După aia eu le reglez toate cap-coadă, nu avem nici o treabă. Ai înțeles?
- tot în aceeași zi, inculpatul A.C. îl contactează din nou pe învinuitul F.G.I. pentru a-i solicita urgentarea trimiterii facturii:
A.C.: - Ai trimis aia? Zi?... Hai, hai I. trimite-o...
F.G.I.: - O trimit acum... Măi, să nu mă băgați la încurcături mai mari... Și după aia beleaua să rămână pe capul meu.
- în data de 14 octombrie 2008, orele 10.54, între inculpatul A.C., F.G.I.:
A.C.: - Am făcut hârtie, vrâjeală, pe urmă o dai înapoi... o rezolvi într-o ... la depozit... vezi că am pus și factura de la tine, faci intrare”.
Curtea a mai constatat că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că în condițiile în care se susține că vânzarea-cumpărarea a avut loc la data de 08 octombrie 2008, inculpații ar fi avut interesul și posibilitatea de a face dovada realității transportului, a mijlocului de transport, respectiv a șoferului care a efectuat acel transport aferent facturii de cocs de la SC F.A. SRL, a locului unde a fost cântărită marfa, a persoanelor care au recepționat-o, etc., însă o astfel de apărare nu a fost invocată de inculpați nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel, rezultând că nu ar putea face proba operațiunilor fizice de transfer al mărfii.
S-a reținut că nu este întemeiată critica din fața instanței de apel în sensul că declarația martorului F.G.I. din fața instanței de apel dovedește realitatea acestor tranzacții.
Astfel, Curtea a reținut că este nesinceră declarația martorului F.G.I. din data de 07 februarie 2013 în sensul că a vândut firmei din Constanța o cantitate de aprox. 50-60 tone de cocs, discutând în acest sens cu inculpatul E.D.D., însă toate documentele contabile ale firmei sale SC F.A. SRL (care a intrat în insolvență) Ie-a predat firmei de insolvență.
Curtea a constatat că această susținere a martorului F.G.I. este infirmată prin adresa din 24 iunie 2013 emisă de către Cabinetele Asociate de Practicieni în insolvență M.I. din care reiese că este lichidatorul judiciar al SC F.A. SRL însă. nu sunt în posesia actelor contabile ale acestei firme întrucât administratorul social nu a dat curs cererii de predare a acestor documente, aspecte care au fost aduse la cunoștința judecătorului sindic prin rapoartele care au fost întocmite în dosarul de insolvență al debitoarei SC F.A. SRL.
În ce privește facturile provenite de la SC P.M. SRL, Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că din convorbirile telefonice interceptate rezultă că în ziua de 09 octombrie 2008 inculpatul A.C. s-a preocupat să se întâlnească cu C.G.A. la Slobozia, după discuție au convenit să nu se afle că s-au întâlnit; de asemenea, inculpații E.D.D. și C.G.A. purtau discuții telefonice încă din luna august 2008 în legătură cu remiterea unor înscrisuri, rezultând că E.D.D. i-a dat lui C.G.A. o ciornă (o foiță) ce urma a fi transcrisă de un alt băiat pe actul ce urma a-i parveni Iui E.D.D. Prin urmare, existau raporturi de încredere între cei doi, ce puteau permite lui C.G.A. să procure cele trei facturi de cocs. Se confirmă implicit și susținerile numitului P.P., acesta declarând că C.G.A. îi dicta ceea ce trebuie să completeze pe facturile emise de SC P.M. SRL.
În timpul cercetărilor efectuate a fost identificată factura fiscală emisă la data de 28 septembrie 2008 de SC P.M. SRL către SC S.P. SRL, și pe care la rubrica „denumire produs” este menționat „cox proveniența România” despre care P.M. a precizat că i-a fost dată de către inculpatul C.G.A., doar pentru a o completa la rubricile „TVA”, „Număr factură”, „Date privind expediția”, „semnătura și ștampila vânzătorului”, menționându-i că celelalte rubrici le va completa el în funcție de marfa și cantitatea pe care urma să o achizitioneze. Cu prilejul procesului-verbal de confruntare efectuat între cei doi, C.G.A. nu a recunoscut acest aspect, arătând că nu a făcut niciodată achiziții de cocs și nici nu i-ar fi cerut vreodată învinuitului P.M. să-i emită facturi completate pairțial.
S-au reținut ca relevante declarațiile martorului P.M. referitoare la participația inculpatului C.G.A. la emiterea facturilor SC P.M. SRL, la faptul că acesta controla în fapt întreaga activitate a acestei firme, el fiind cel ce deținea facturierul, ștampilă firmei, acest martor precizând că facturile și ștampila societății s-au aflat în posesia lui C.G.A., acesta din urmă fiind și cel care a comandat și ridicat de la Imprimeria C.L. documentele tipizate pe numele SC P.M. SRL Slobozia.
Curtea a constatat că declarațiile martorului. P.M. se coroborează cu înregistrările surprinse de camerele video amplasate în incinta magazinului Imprimeriei C.L., din vizualizarea cărora s-a constatat că persoana ce s-a prezentat la data de 18 septembrie 2008 pentru ridicarea documentelor este una și aceeași cu inculpatul C.G.A.
De asemenea, Curtea a mai constatat că sunt relevante, în acest sens, interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpatull E.D.D. cu C.G.A., din care rezultă că acesta din urmă desfășura activități în numele SC P.M. SRL. Astfel, la data de la data de 14 octombrie 2008, orele 15.51, inculpatul E.D.D. apelează numărul de telefon utilizat la acea dată de C.G.A., cu care discută referitor la verificările efectuate de lucrătorii de poliție la tipografia C.L. privind facturile și avizele de însoțire a mărfii eliberate către SC P.M. SRL:
C.G.A.: - Auzi, cică a căutat și.pe la C.L... M-a sunat aia de acolo că, domnule, a întrebat, a venit poliția port și a întrebat de așa. E gravă problema așa?...
E.D.D.: - Nu măi, e o problemă de o săptămână. Acela trebuie să se dea lovit și el într-o săptămână... Fă acte pe registru... dar Iu mortu acela spune-i să nu se arate astăzi... Trimite-l pe la țară pe undeva... ai luat facturi de acolo?
C.G.A.: - Lasă că nu-l găsește pe om. Nu le-am dat numele meu normal.
Cu ocazia acestei discuții, cei doi s-au înțeles ca în cazul în care C.G.A. a fost surprins de camerele video să declare că a ridicat documentele „ca asociat, ca prieten, ca colaborator”, insistând totuși ca P.M. să plece la țară „o săptămână, două”.
Prima instanță a reținut în mod întemeiat că din probele dosarului rezultă că nici numitul P.M., nici C.G.A. nu confirmă faptul că ar fi vândut în realitate vreo cantitate de cocs către SC S.P. SRL, în condițiile în care, dacă vânzarea ar fi fost reală, nu exista motivul ascunderii operațiunii comerciale.
S-a apreciat că sunt incidente și aspectele expuse mai sus, în sensul că inculpații E.D.D. și A.C. aveau tot interesul să propună și să probeze că societatea lor a fost aprovizionată în mod real cu cocs provenind de la SC P.M. SRL în acest sens putându-se identifica mașinile de transport care au efectuat cursele, șoferii, originea cocsului (locul de unde a fost încărcat) etc., însă aceste mijloace de probă nu au fost propuse în apărare, rezultând că nu există.
Curtea a mai reținut și declarațiile martorei H.M. din care rezultă că transporturile cu cocs soseau la depozitul de la Murfatlar numai noaptea, aspect ce dovedește în sine clandestinitatea lor, deoarece inculpații nu au justificat și nu au explicat în niciun mod care era motivul pentru care astfel de transporturi nu au fost semnalate decât noaptea, nu și ziua, martora fiind în permanență la depozitul respectiv.
S-a reținut că relevanță deosebită are și faptul că acest tip de marfă nu putea fi achiziționat de pe piața internă, aspect care rezultă din comunicările importatorilor SC L.C.R. SA, SC A.M. SA și SC H.R. SA care au precizat că sunt proprietarii cocsului operat de SC C. SA, respectiv că nu au valorificat cantități din loturile importate, acestea fiind destinate exclusiv consumului propriu în procesele de producție.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că faptul că cei doi asociați ai SC S.P. SRL au folosit diverse metode ilicite pentru a ascunde adevărata proveniență a mărfii și pentru a își asigura o apărare veridică în fața organului de urmărire penală, rezultă din convorbirea purtată între inculpații E.D.D. și A.C. la data de 10 octombrie 2008, orele 19.34:
E.D.D.: - Dar luni când mă duc cu actele, procurorul o să aibă o surpriză. Am acte, e plătită prin bancă. Să aruncăm factura aia de la I. că nu ne folosește... Și luăm alta de la ăia și tot așa o plătim luni, ne achităm toate datoriile și asta e.
În consecință, Curtea a constatat că prima instanță a reținut în mod corect că ansamblul probator administrat în cauză face dovada certă că întreaga cantitate de cocs vândută de inculpații E.D.D. și A.C. prin intermediul SC S.P. SRL, precum și cantitatea găsită la depozitul de la Valu lui Traian, a fost sustrasă din incinta SC C. SA, cocsul făcând parte din lotul descărcat de nava P., cu destinația SC A.M. SA Galați.
S-a apreciat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului E.D.D., prin care s-a solicitat achitarea și pentru infracțiunea prev. de art. 323 C. pen., arătându-se că chiar în rechizitoriu se descriu activități comerciale care s-au desfășurat într-o modalitate legală.
Curtea a constatat că la rechizitoriu sunt descrise activități comerciale prin care SC S.P. SRL Constanța a vândut diferite cantități de cocs către SC M. SA Medgidia și SC L. SA Năvodari.
S-a reținut că este adevărat că aceste operațiuni comerciale sunt reale însă prin acestea s-a valorificat cocsul sustras de la SC C. SA Constanța, pentru care însă a fost necesar a se întocmi documente false de achiziție de la SC P.M. SRL Slobozia și SC F.A. SRL Deva, astfel cum s-a arătat mai sus, pentru a se putea justifica o proveniență legală a acestor cantități de cocs.
Curtea a constatat că în mod întemeiat instanța de fond a reținut că inculpații E.D.D., A.C., Ț.C.N. și R.C. au desfășurat acte materiale coordonate între ele în perioada iulie - octombrie 2008 pentru săvârșirea următoarelor fapte:
- sustragerea din depozitul SC C. SA aflat în incinta Portului Constanța, în mod repetat, a unor cantități de cocs metalurgic aflat în proprietatea SC A.M. SA Galați; în acest scop inculpații E.D.D. și A.C. au colaborat direct cu inculpatul Ț.C.N. pentru a stabili de fiecare dată punerea la dispoziție a mijlocului de transport, traseul urmat de acesta, punctele de trecere în incinta portului și persoanele care concură la accesul în/din port și în/din zona SC C. SA, locul unde urmează a fi transportat cocsul sustras, utilajul și persoana care urmează a încărca mijlocul de transport pus la dispoziție de Ț.C.N.;
- identificarea de cumpărători ai cocsului, efectuarea demersurilor de vânzare a acestuia, inciusiv stabilirea modalității de plată, identificarea și închirierea mijloacelor de transport și încărcare în vederea vânzării a cocsului; în acest scop inculpații E.D.D. și A.C. și-au împărțit, de la caz la caz, responsabilitățile;
- procurarea documentelor comerciale și fiscale prin care să se justifice proveniența cocsului vândut de SC S.P. SRL către alte societăți; de asemenea, aceste activități au constituit responsabilitatea inculpaților E.D.D. și A.C.;
- ținerea evidenței cocsului vândut, înregistrarea în documentele contabile a facturilor de falsă achiziție a cocsului, emiterea documentelor de plată bancară pentru a demonstra realitatea cumpărării de cocs, această activitate fiind în sarcina inculpatei R.C., cu consultarea inculpatului E.D.D.
S-a reținut că prin aceste activități s-au săvârșit infracțiunile de furt calificat, complicitate la furt calificat în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, spălare de bani, complicitate Ia spălare de bani.
Curtea a reținut că prima instanță a constatat în mod corect că activitatea în timp a acestor inculpați a fost una elaborată, concepută în așa fel încât să se elimine riscul descoperirii ei și tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate, a presupus o înțelegere prealabilă între inculpați, fiecare inculpat având un anumit rol specific în această asociere, inculpatul E.D.D. fiind liderul care lua deciziile, acest aspect reieșind dintr-o multitudine de probe:
- în convorbirile telefonice R.C. solicită să vorbească, fără martori, cu E.D.D. pentru a pune la punct anumite inadvertențe între unele facturi sau documente comeciale și fiscale ale firmei; într-o altă împrejurare, inculpata îi relatează chiar despre o dare de mită unei funcționare de la I.T.M. (pe care a făcut-o inculpata în beneficiul SC S.P. SRL), aspect ce conturează raporturile de încredere între cei doi, precum și faptul că inculpatul E.D.D. era considerat șeful;
- inculpatul E.D.D. lucra în cadrul unei firme din port care se ocupa chiar cu supravegherea activității și cu preîntâmpinarea sustragerilor; astfel acest inculpat era cel care avea acces la informațiile care să-i permită conceperea strategiei de sustragere și care avea posibilitatea de a racola persoanele din cadrul firmelor de pază care să colaboreze la sustragerea de mărfuri din port, sau care avea posibilitatea de a interveni la polițiștii ce efectuau serviciul în zona portului, pentru evitarea surprinderii, și obținerii transporturilor cu astfel de mărfuri sustrase; în acest sens relevantă este o convorbire telefonică interceptată prin care inculpatul E.D.D. se laudă că el vede înregistrările cu persoanele care desfășoară activități suspecte „direct din birou”; într-o altă convorbire telefonică inculpatul conversează la un mod prietenesc intim cu un polițist ce efectua serviciul în zona portului, față de care s-au efectuat cercetări și s-a disjuns cauza în prezentul dosar;
- în relațiile cu A.C., conform convorbirilor telefonice interceptate, inculpatul E.D.D. este cel care decide și care dispune celuilalt ce anume trebuie să facă, cu cine să vorbească, ce trebuie să spună; spre exemplu, inculpatul E.D.D. este cel care a luat inițiativa de a ridica cocsul descoperit de organele de poliție în depozitul de la Murfatlar, el este cel care a tergiversat prezentarea cu acte în fața organelor de poliție, tot el i-a indicat inculpatului A.C. să-l sune pe F.G.I. și să-i reproșeze că nu vrea să-i ajute, de asemenea i-a solicitat lui A.C. să vorbească cu martorul B. pentru ca acesta să dea declarații în favoarea lor, sau i-a cerut inculpatului C.G.A. să-l trimită pe numitul R.M. într-o locație în care poliția să nu-l identifice câteva săptămâni.
În consecință, Curtea a constatat că în mod întemeiat instanța de fond a reținut că în privința inculpaților E.D.D., A.C., T.C.N. și R.C. sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen., prin probatoriul administrat dovedindu-se existența grupului format din mai multe persoane, existența înțelegerii generale anterioare în scopul săvârșirii de infracțiuni, structura organizată a grupului respectiv, precum și faptul că au pus în aplicare rezoluția infracțională prin săvârșirea infracțiunilor vizate de scopul asocierii, pe o perioadă relativ mare de timp.
Cu privire la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că inculpații E.D.D. și A.C. au conceput o modalitate prin care să convertească valoarea mărfii sustrase - cocs - în sume de bani ce pot fi aparent justificate legal, acestea intrând apoi în circuitul activității societății lor comerciale, și în beneficiul - în principal - a acestor inculpați, această modalitate constând în următoarele etape:
- procurarea de facturi fiscale false care să ateste că SC S.P. SRL a cumpărat cocs de la alte societăți comerciale; astfel, se justifica înregistrarea în contabilitate a cantității de cocs sustras și se justifica apoi vânzarea mărfii cu respectarea dispozițiilor legale; în final, se justifica încasarea sumelor de bani de la beneficiarii de cocs.
- efectuarea de plăți parțiale simulate către SC F.A. SRL Deva și SC P.M. SRL Slobozia, pentru a crea aparența de realitate a operațiunii comerciale, urmate de retragerea banilor din conturile bancare ale societăților vânzătoare, preluarea banilor de către inculpați și reintroducerea lor în propria societate comercială, cu titlul de aport al asociatului, este de precizat că o astfel de operațiune reprezintă o creditare a societății de către asociatul acesteia, urmată Ia un moment dat de restituirea către asociat a creditului acordat, prin urmare în final asociatul societății beneficiind de prețul simulat a fi plătit societăților fals vânzătoare de cocs.
- înregistrarea operațiunilor și documentelor în evidența contabilă pentru a se justifica în acest fel legalitatea provenienței sumelor de bani de care a beneficiat în primă faza societatea comercială a inculpaților și în ultimă fază inculpații personal.
Prima instanță a reținut în mod corect că pentru a se accentua aparența de legalitate a operațiunilor comerciale, inculpații E.D.D. și A.C. au dispus inculpatei R.C., efectuarea în corespondență cu facturile primite, de plăți prin transferuri bancare către societățile administrate de numiții F.G.I. și P.M., realizând în acest mod spălarea produsului infracțiunii.
Astfel, numiții F.G.I. și P.M., acesta din urmă prin intermediul inculpatului C.G.A., au emis facturile din 30 august 2008 în valoare de 21.979,77 RON, din 04 septembrie 2008 în valoare de 67.201,68 RON, din 28 septembrie 2008 în valoare de 32.153,8 RON și din 08 octombrie 2008 în valoare de 21.063 RON, înscrisuri din care rezultă că aceste societăți au vândut cocs către SC S.P. SRL Constanța.
În baza celor patru facturi aferente așa-ziselor „achiziții” de cocs, inculpata R.C. a efectuat după emiterea acestora un număr de 3 transferuri bancare după cum urmează:
- la data de 10 octombrie 2008 suma de 60.000 RON către SC P.M. SRL din care numitul P.M. a ridicat numerar suma de 59,250 RON în aceeași zi.
- la data de 13 octombrie 2008 suma de 30.000 RON către SC P.M. SRL, numitul P.M. ridicând în aceeași zi toată suma disponibilă în cont, respectivi 42.600 RON.
- la data de 13 octombrie 2008 sumă de 1.630 RON către SC F.A. SRL din care numitul F.G.I. a ridicat numerar suma de 1.050 RON în ziua următoare.
După retragerea în numerar a sumelor de bani de către numiții F.G.I. și P.M., în cursul aceleiași zile, se credita societatea al cărui asociat este cu sume apropiate celor pe care le virase către SC F.A. SRL și SC P.M. SRL, întrucât unitățile bancare rețineau comisioanele aferent operațiunilor de transfer și retargere numerar.
Prin înregistrarea în contabilitatea SC S.P. SRL a celor 4 facturi aferente „achizițiilor” de cocs, inculpații E.D.D., A.C. și inculpata R.C. au evidențiat cheltuieli care nu au la baza operațiuni reale.
Potrivit art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, „Constituie infracțiunea de spălare de bani ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței (...) a circulației sau a proprietății bunurilor (...) cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni”.
În consecință, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că prin operațiunile expuse mai sus inculpații E.D.D. și A.C. au ascuns organelor publice cu responsabilități de verificare adevărata natură a provenienței cocsului, respectiv aceea că provine din furt, au ascuns că proprietatea asupra acestuia aparține SC A.M. SA Galați, toate acestea cunoscând că această marfă provine din săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
3. Cu privire la apelul formulat de către inculpatul A.C.
Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatului A.C. prin care s-a solicitat achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de instigare la comiterea infracțiunii de furt, urmând a se constata că din punctul de vedere prin care este descrisă fapta în rechizitoriu nu există autor.
S-a reținut că nu sunt întemeiate nici susținerile acestui inculpat în sensul că nici o parte vătămată nu reclamă un prejudiciu, iar SC A.M. SA Galați nu își însușește acea cantitate.
În acest sens, Curtea a avut în vedere considerentele expuse în examinarea aceluiași motiv de apel al inculpatului E.D.D. prin care s-a reținut că faptul că nu s-a depășit procentul de 3% de pierderi tehnologice în timpul manipulării și depozitării cocsului metalurgic descărcat nu însemnă implicit că nu au existat fapte de sustragere de cocs în perioada 01 iulie 2008 - 30 august 2008 (fapte de sustragere care reiese din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză), ci doar că pierderile tehnologice cauzate efective au fost mai mici de 3%, iar la acestea s-a adăugat cantitatea de cocs sustrasă, în total pierderea încadrându-se într-o limită maximă de 3% prev. de H.G. nr. 111/2002 privind stabilirea.procentelor maxime admise ca pierderi tehnologice în timpul manipulării și depozitării mărfurilor solide și lichide, în vrac, în porturile maritime și fluviale românești.
Aceleași argumente s-a reținut că sunt valabile și cu privire la critica apelantului inculpat A.C. referitoare la adresa SC A.M. SA Galați prin care s-a comunicat instanței de apel că pierderile totale au fost sub 1,5%, care se încadrează în prevederile H.G. nr. 111/2002, cu mențiunea că procentul de 1,5% reprezintă 1.187.289,9 kg cocs metalurgic, deci cu mult peste cantitatea de 240.620 kg cocs reținută ca fiind sustrasă de la SC C. SA Port Constanța.
S-a apreciat că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la constatările științifice, aceleași critici fiind aduse și de către apelantul inculpat E.D.D. și au fost examinate de către Curte mai sus.
De asemenea, s-a apreciat că nu sunt întemeiate nici aspectele invocate prin motivele de apel ale aceluiași inculpat prin care s-a criticat greșita condamnare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, față de starea de fapt reținută neputându-se susține că nu s-a dovedit că inculpatul A.C. nu a participat Ia comiterea infracțiunii de furt calificat cu privire la cantitatea de cocs sustrasă din incinta SC C. SA Port Constanța.
S-a apreciat că nu este întemeiată nici susținerea în sensul că inculpații A.C. și E.D.D., precum și aparatul administrativ, s-ar fi găsit o relație în ceea ce privește comiterea de infracțiuni este îndoielnică, având în vedere contextul convorbirilor telefonice, fiind incidente considerentele expuse mai sus de către Curte la examinarea motivului de apel al inculpatului E.D.D. cu privire la reținerea comiterii infracțiunilor prev. de art. 323 C. pen. și de art. 23 lit. b) din Legea nr. 658/2002.
4. Cu privire la apelul formulat de către inculpatul Ț.C.N., Curtea a constatat că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpatului Ț.C.N. prin care s-a solicitat, în baza art. 379 alin. (2) lit. a), raportat la disp. art. 11 alin. (2) lit. a), coroborat cu disp. art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului Ț.C.N., întrucât fapta nu există.
În ceea ce privește rapoartele de constatare tehnico-științifică efectuate în cursul urmăririi penale, Curtea constată că nu este întemeiată critica privind nerespectarea dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. pen. care prevede că „instanța își formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză”, apărătorul inculpatului adăugând de la sine acestui text și mențiunea „în mod nemijlocit”, fără ca art. 287 alin. (2) C. proc. pen. să conțină această mențiune.
Curtea a mai reținut că art. 87 alin. (2) C. proc. pen. consacră principiul liberei aprecieri a probelor: „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.”
Instanța de fond și instanța de apel au respins solicitarea inculpaților de efectuare a unei expertize tehnice pentru stabilirea caracteristicilor cocsului avut în vedere Ia efectuarea celor 2 rapoarte de constatare tehnico-științifică din perspectiva neutilității administrării acestui mijloc de probă, raportat la ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză care au fost expuse mai sus, din perspectiva prev. art. 116 C. proc. pen. penală cu referire la art. 67 C. proc. pen. privind utilitatea și concludența probei.
Curtea a constatat că apelatul inculpat Ț.C.N. a solicitat în mod neîntemeiat excluderea, ca mijloace de probă, a celor două rapoarte de constatare efectuate în faza de urmărire penală de către Parchet, susținându-se că nu fost respectate dispozițiile art. 112 C. proc. pen.
Astfel, Curtea a constatat că efectuarea celor 2 rapoarte de constare tehnico-șființifică a respectat cerința prev. de art. 112 C. proc. pen. privind lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări având în vedere că se impunea stabilirea rapidă a existenței unor indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpații E.D.D., A.C. și Ț.C.N. a comiterii faptelor penale pentru care erau cercetați, având în vedere măsura preventivă a reținerii care s-a luat față de aceștia Ia data de 30/31 ianuarie 2009 și față de prev. art. 143 alin. (1) C. proc. pen.
De asemenea, Curtea a constatat că a fost îndeplinită și cerința prev. de art. 112 alin. (1) C. proc. pen. privind existența unui pericol de schimbare a unei situații de fapt, având în vedere că unele proprietăți fizico-chimice ale cocsului se pot modifica prin trecerea timpului în urma unor condiții de mediu referitoare la umiditate, temperatura păstrării ș.a.
S-a apreciat că nu sunt întemeiate nici criticile aduse de către apelantul inculpat Ț.C.N. cu privire la concludența rapoartelor de constatare, fiind incidente considerentele expuse de către Curte la analiza aceluiași motiv de apel invocat de către apelantul inculpat E.D.D.
Curtea a mai constatat că nu sunt întemeiate nici criticile inculpatului Ț.C.N. privind concludența altor probe care au stat la baza emiterii hotărârii contestate, respectiv înregistrările video și planșele foto de la dosar.
În acest sens, Curtea a constatat că în mod întemeiat instanța de fond a reținut că din vizualizarea înregistrărilor camerelor video amplasate la porțile de acces nr. 5 și 6 ale Portului Constanța, puse la dispoziție de SC U.S.P. SRL cu adresa din 12 noiembrie 2008, s-a constatat că la datele de 26/27 septembrie 2008, 30 septembrie/01 octombrie 2008, 04/05 octombrie 2008 și 08/09 octombrie 2008, a intrat și ieșit încărcat un autovehicul cu aceleași elemente de identificare cu cel care a fost depistat în flagrant inculpatul D.N.R.; aceleași elemente de identificare ale mijlocului auto, respectiv marca D. cu cabină de culoare galbenă, având aplicate pe părțile laterale simbolul literei „S” și semiremorca de culoare roșie, se regăsesc și în planșa fotografică întocmită cu ocazia conducerii în teren de către inculpatul D.N.R., precum și în imaginile surprinse de camera video amplasată la poarta de acces în incinta SC C. SA.
Faptul că mijlocul auto sus-menționat a fost utilizat la comiterea faptelor rezultă și din interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul Ț.C.N. cu inculpatul E.D.D. când îi comunica acestuia din urmă că autovehiculul este marca D., galben, cu remorca roșie, aspect ce a fost precizat anterior.
Aceste mijloace de probă s-au coroborat cu declarația martorei H.M., care a precizat frecvența transporturilor, respectiv câte două săptămânal, pe timp de noapte.
De asemenea, Curtea a constatat că imaginile video surprinse la porțile de acces se coroborează cu desfășurătoarele convorbirilor telefonice purtate de inculpați, rezultând faptul că aceștia au purtat discuții telefonice, atât la datele sus-menționate, cât și anterior, numai pe timp de noapte, aproximativ în același interval orar și cu aceleași persoane.
Astfel, din studiul desfășurătoarelor, a rezultat că atât înainte, cât și după comiterea furturilor, se purtau convorbiri telefonice între inculpații E.D.D., A.C., Ț.C.N. și inculpatul D.N.R., acesta din urmă fiind verificat atât pe perioada încărcării, cât și ulterior pe timpul transportului spre locul de depozitare; inculpatul Ț.C.N. îi contacta telefonic pe inculpatul D.V. care se ocupa de încărcare în incinta SC C. SA respectiv pe inculpatul C.L. pentru a asigura ieșirea mijlocului auto din Portul Constanța.
Totodată, s-a stabilit. că în datele respective, la poarta de acces nr. 6 a Portului Constanța, și-a desfășurat activitatea inculpatul C.L. în calitate de agent pază, iar în cadrul SC C. SA inculpatul D.V. conducător pe utilaj Wola.
Curtea a constatat că relevante sunt înregistrările video în care se poate observa atitudinea adoptată de inculpatul C.L. la momentul apariției la Poarta nr. 6 a mijlocului auto sus-menționat, (poartă ce este destinată numai ieșirii autovehiculelor de transport marfă din Portul Constanța), în sensul că acesta, de fiecare dată când observa autovehiculul, se deplasa imediat spre a ridica bariera și a permite ieșirea, fără efectuarea controlului la care era obligat; se impune mențiunea că pe timp de noapte, bariera este permanent lăsată în poziția închisă, ridicarea acesteia putându-se efectua numai prin utilizarea unui card aflat asupra agentului de pază, ce trebuie poziționat la dispozitivul de citire a cardului, amplasat pe axa căii de acces, din dreptul porții.
Din înregistrările video a reieșit că inculpatul C.L. a permis ieșirea mijlocului auto fără a-l opri deși anterior luase această măsură față de alte autovehicule care în fapt nu transportau mărfuri, ce se deplasau înaintea celui condus de inculpatul D.N.R.
Faptul că inculpatul C.L. favoriza ieșirea din port a autovehiculului încărcat cu cocs, rezultă din imaginile surprinse de camerele video amplasate la Poarta nr. 6, la datele de 27 septembrie 2008 și 05 octombrie 2008, în care se observă cum acesta permite ieșirea mijlocului auto, deși era vizibilă încărcătura de cocs, aceasta depășind înălțimea obloanelor semiremorcii.
În consecință, Curtea a constatat că în mod întemeiat instanța de fond a reținut în temeiul acestor mijloace de probă coroborate (nu doar din înregistrările video, astfel cum în mod eronat a susținut inculpatul Ț.C.N. prin motivele de apel invocate prin care a solicitat să se constate că a fost dovedit un singur act material, respectiv cel din seara de 08/09 octombrie 2008, data flagrantului) că în nopțile de 06/07 septembrie 2008, 10/11 septembrie 2008, 14/15 septembrie 2008, 18/19 septembrie 2008, 22/23 septembrie 2008, 26/27 septembrie 2008, 30 septembrie/01 octombrie 2008, 04/05 octombrie 2008 și 08/09 octombrie 2008, (9 acte materiale) s-au desfășurat fapte de sustragere de cocs din incinta SC C. SA, conform aceluiași procedeu demonstrat pentru fapta din 08/09 octombrie 2008, când inculpatul D.N.R. a fost reținut în flagrant, și când s-a constatat existența cocsului fără documente justificative în mijlocul auto condus de inculpat.
D.N.R. a indicat în prezența martorilor asistenți locul de unde a încărcat cocsul - observându-se în fotografiile judiciare depozitul de cocs înalt de mai mulți metri și astfel nefiind susținută apărarea inculpaților potrivit căreia s-ar fi încărcat deșeuri de cocs abandonate într-o zonă folosită drept „groapă de gunoi”.
D.N.R. a indicat organului de urmărire penală depozitul unde a transportat anterior și a descărcat cocs luat din incinta SC C. SA, constatându-se că susținerile săle sunt reale, din moment ce în depozitul de la Murfatlar s-a identificat o cantitate de cca. 50.000 kg cocs cu aceleași caracteristici ca cel din mijlocul auto și din depozitul SC C. SA. Este de precizat că în raport cu cantitatea găsită în acest depozit și cu capacitățile de transport ale autovehiculelor, astfel cum rezultă din facturi și avize de expediție, ea nu putea fi aprovizionată într-o singură cursă, ci prin efectuarea a cel puțin două curse.
S-a constatat existența discuțiilor telefonice anterioare și ulteriore surprinderii în flagrant, între Ț.C.N. și E.D.D., D.V., C.L., precum și discuțiile telefonice interceptate imediat ulterior surprinderii în flagrant, dintre E.D.D. și A.C., din care rezultă că aceștia urmăreau îndeaproape traseul autotractorului condus de D.N.R., au observat direct că a fost oprit de Poliția Transporturi, locul opririi, au trecut pe lângă el, au observat că mașina a fost condusă Ia Poarta 2 Port, deci aveau o legătură directă cu transportul respectiv.
Astfel; inculpatul E.D.D. a vorbit cu Ț.C.N. noaptea de 08/09 octombrie 2008 de 10 ori pe un număr de telefon al acestuia și de 4 ori pe un alt număr de telefon; de asemenea, și în cursul zilei de 09 octombrie 2008, precum și ulterior, a purtat numeroase convorbiri telefonice cu Ț.C.N. și D.N.R.; de asemenea, inculpatul E.D.D. a purtat un număr de 18 convorbiri telefonice cu A.C. în seara/noaptea de 08/09 octombrie 2008, frecvența acestora fiind deosebita în perioada de după surprinderea în flagrant a inculpatului D.N.R.; inculpatul Ț.C.N. a purtat convorbiri în aceeași noapte cu inculpații D.V. și C.L., precum și cu inculpatul D.N.R., pe diferite numere de telefon.
Curtea a reținut că relevante pentru demonstrarea modului de operare sunt convorbirile telefonice dintre E.D.D. și Ț.C.N. (25 august 2008, ora 21.00):
E.D.D.: - Ce faci?
Ț.C.N.: -Uite, mă pregătesc.
E.D.D.: - Eu sunt pe acolo, mă plimb.
Ț.C.N.: - Hai, că eu acum plec de la Poarta Albă și cu aia mare și cu aia mică... să vedem cine e pe acolo de serviciu, că nu știu cine e.
E.D.D.: - O să mă duc eu acum să mă uit. Hai, când vii să-ți dau un alt telefon să vorbim pe alt telefon.
Această convorbire relevă că la ora 21.00 cei doi inculpați urmau să se întâlnească. Ț.C.N. urma să vină cu ambele mașini de care dispunea - și aia mare și aia mică; de asemenea, urma să se intereseze cine este de serviciu la punctele de acces în port, lucru pe care l-a promis că-l face E.D.D., rezultând că acesta era deja în zonă - Ț.C.N., E.D.D. (30 august 2008, ora 00.45):
Ț.C.N.: - Aia unde trebuie plimbată?
E.D.D: - Hai că-l luăm noi din drum. Tu mai stai pe aicea?
Ț.C.N.: - Eu mă duc să aranjez ce trebuie și ies și eu.
E.D.D.: - L-o descărca să mai venim o dată?
Ț.C.N.: - Nu, nu, nu mai vrea ăsta, acum am vorbit cu el.
această convorbire relevă faptul că Ț.C.N. a încărcat mașina de transport și a întrebat unde trebuie să ajungă, s-a preocupat să aranjeze modalitatea de ieșire a acesteia din port fără a se sesiza sustragerea, a vorbit cu persoana de care depindea accesul/ieșirea din port dacă va permite și un al doilea transport în noaptea respectivă, dar respectivul i-a răspuns că nu acceptă; din convorbirea purtată 4 minute mai târziu, rezultă că autotractorul se îndrepta spre Valu Iui Traian, adică în direcția depozitului unde s-a descoperit cocsul.
A.C. - T.D. (30 august 2008, ora 10.56):
A.C.: - Domnu T.? Sunt băiatu acela care îți aduceam cărbunele... Am o mașină de cocs...
Din convorbirile ulterioare dintre cei doi rezultă că inculpatul A.C. s-a preocupat pentru vânzarea mașinii de cocs, iar având în vedere că prima discuție a avut Ioc în dimineața de după efectuarea unui transport spre Valu lui Traian cu autotractorul lui Ț.C.N., rezultă că cocsul ce urma a fi vândut lui T.D. (director SC M. SA Medgidia) provenea din transportul efectuat în noaptea respectivă, adică din port.
Față de aspectele expuse mai sus, Curtea a constatat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului T.C.N. prin care s-a susținut că nu au fost efectuate transcrierile convorbirilor dintre inculpații Ț.C.N. și E.D.D. din datele de 25 august 2008 și 30 august 2008.
Curtea a constatat că nu este întemeiată cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de către apărătorul inculpatului D.N.R. a faptei reținută în sarcina inculpatului Ț.C.N. cu referire la inculpatul D.N.R. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond reținând în mod întemeiat că inculpatul D.N.R. a perceput faptul că transportul era efectuat numai noaptea, transportul era însoțit de avize de însoțire a mărfii care însă ulterior erau distruse, nefiind înregistrate, nu era controlat la intrarea și ieșirea din port, astfel cum ar fi fost normal, nu a solicitat bon de intrare, nu a fost înregistrat autotractorul condus de el ca fiind intrat în port, nu era cântărită cantitatea de cocs încărcat, se întâlnea ulterior pe traseu cu inculpații, care îl dirijau spre locul de descărcare.
În același sens, Curtea a avut în vedere și convorbirile telefonice din momentele respective, prin care era dirijat să efectueze activitățile ce duceau Ia încărcarea mașinii și apoi la ieșirea din port și la transportul către destinația stabilită; instanța de fond a apreciat în mod corect că toate aceste activități evident clandestine și cu încălcarea procedurilor normale de transport - pe care acest inculpat Ie cunoștea cu claritate, fiind conducător auto și efectuând o multitudine de curse „normale” - nu puteau scăpa atenției inculpatului, și astfel acesta nu putea să-și formeze percepția că activitățile desfășurate noaptea se încadrează în limitele legale.
În consecință, Curtea a constatat că inculpatul D.N.R. a cunoscut faptul că participă la acte de sustragere de cocs din incinta SC C. SA, neputându-se reține doar faptul că doar a executat niște ordine ale șefului său, inculpatul Ț.C.N., iar inculpatul D.N.R. ar fi comis faptele de sustragere de cocs fără vinovăție. S-a apreciat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului Ț.C.N. prin care s-a susținut că inculpatul D.N.R. a indicat o grămadă de cărbune distinctă, mai mică, ce nu provenea de la SC C. SA, ci provenea de la o groapă de gunoi, locul unde se aruncau toate reziduurile abandonate de cocs din Portul Constanța.
Curtea a constatat că nu este întemeiată susținerea apelantului inculpat Ț.C.N. că declarația inculpatul D.N.R. a fost interpretată în mod greșit, având în vedere că inculpatul D.N.R. a indicat organului de urmărire penală depozitul unde a transportat anterior și a descărcat cocs luat din incinta SC C. SA, iar din poze reiese în mod cert că inculpatul D.N.R. nu a indicat o groapă de gunoi cu reziduuri abandonate de cocs, ci o grămadă mare de cocs din spatele său. În ceea ce privește critica apelantului-inculpat Ț.C.N. cu privire la paguba cauzată părții civile SC A.M. SA Galați pentru care s-a constituit parte civilă, Curtea a constatat că sunt incidente aceleași considerente expuse de către Curte la examinarea motivului de apel al inculpatului E.D.D. cu privire la inexistența unei pagube.
Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel invocat de către inculpatul Ț.C.N. prin care a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului sub cuantumul de 7 ani închisoare, față de starea de fapt reținută, că acesta a participat la mai multe acte materiale, nu doar la unul, astfel cum s-a susținut, precum și față de faptul că urmează a se dispune schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru care minimul special al pedepsei este de 10 ani închisoare.
Raportat la modalitatea concretă de comitere a faptelor, la gradul de contribuție important al inculpatului Ț.C.N., Curtea a apreciat că nu se impune reținerea în favoarea acestuia a unor circumstanțe atenuante facultative prev. de art. 74 C. pen., aspectul că inculpatul este infractor primar fiind avut în vedere la aplicarea unei pedepse constând în minimul special al închisorii prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen.
5. Cu privire Ia apelul formulat de către inculpata R.C., Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatei R.C. prin care s-a solicitat achitarea acesteia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 C. pen.
S-a apreciat că nu este întemeiată susținerea inculpatei R.C. în sensul că aceasta ar fi purtat discuții doar cu inculpatul E.D.D. și nu ar fi cunoscut că existau și alte persoane, legat de o asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. În acest sens, Curtea a constatat că sunt incidente considerentele expuse de către Curte cu privire la examinarea motivelor de apel invocate de către inculpatul E.D.D. referitor la aceleași infracțiuni, cu următoarele mențiuni pentru inculpata R.C.:
- ținerea evidenței cocsului vândut, înregistrarea în documentele contabile a facturilor de falsă achiziție a cocsului, emiterea documentelor de plată bancară pentru a demonstra realitatea cumpărării de cocs, această activitate fiind în sarcina inculpatei R.C., cu consultarea.inculpatului E.D.D.;
- procurarea documentelor comerciale și fiscale prin care să se justifice proveniența cocsului vândut de SC S.P. SRL către alte societăți, aceste activități constituind responsabilitatea inculpaților E.D.D. și A.C., aspect despre care inculpata R.C. avea cunoștință.
În urma acestor activități, Curtea a reținut că s-au săvârșit infracțiunile de furt calificat/complicitate la furt calificat în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, spălare de bani/complicitate la spălare de bani, activitatea în timp a acestor inculpați fiind una elaborată, concepută în așa fel încât să se elimine riscul descoperirii ei și tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate, a presupus o înțelegere prealabilă între inculpați deoarece, în caz contrar, opoziția oricăruia dintre ei ar fi condus la sistarea activității infracționale, ori necoordonarea ar fi condus la descoperirea faptelor.
În consecință, Curtea a constatat că prin înregistrarea în documentele contabile a facturilor de falsă achiziție a cocsului, emiterea documentelor de plată bancară pentru a demonstra realitatea cumpărării de cocs inculpata R.C. a aderat și sprijinit activitatea acestui grup infracțional.
Față de aspectele expuse mai sus, Curtea a reținut că inculpata avea cunoștință că respectivele cantități de cocs proveneau din comiterea unor fapte de furt, astfel că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatei R.C. prin care s-a solicitat achitarea inculpatei R.C. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, acestei infracțiuni nelipsindu-i astfel latura subiectivă.
În acest sens, Curtea a avut în vedere convorbirile telefonice purtate de inculpata R.C. cu E.D.D. (13 octombrie 2008, ora 19.35, ulterior ora 19.38, 14 octombrie 2008, ora 08.58):
E.D.D.: - Când e prima factură de la P.? Am făcut contractul cu P.
R.C.: - La P., prima factură de cocs este de pe 03 august.
E.D.D.: - Nu, nu de cocs. De cereale mă interesează. L-am făcut și de cereale și de...
R.C.: - Pe 30 a șaptea.
E.D.D.: - Pe 30, și eu o fac cu 25 a șaptea.
R.C.: - Da, poți să o faci cu 25 a șaptea.
E.D.D.: - În adresa aia trece și actul de vânzare-cumpărare dintre S. și P. Contractul este numărul 23 mi se pare, din 25 iulie 2008.
R.C.: - Și ordinul l-am făcut, dar îl duc eu la bancă când plec.
Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod întemeiat că din aceste convorbiri a reieșit în mod direct faptul că inculpata R.C. cunoștea faptul că contractul încheiat între SC S.P. SRL și SC P.M. SRL, referitor la cocs, nu a fost încheiat la data de 25 iulie 2008, ci la data de 13 octombrie 2008, după ce s-au sesizat organele de urmărire penală și înainte de a se comunica către acestea documentele solicitate. De asemenea, rezultă că tot cu această ocazie inculpata a emis ordin de plată prin bancă pentru a crea aparența că a achitat facturile de cocs pretins achiziționat de la SC P.M. SRL.
Pentru aspectele expuse mai sus, Curtea a constatat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatei R.C. prin care s-a solicitat achitarea inculpatei R.C. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la infracțiunea de uz de fals, susținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, din perspectiva lipsei laturii subiective în sensul că inculpata nu ar fi cunoscut proveniența ilicită sau faptul că acele facturi ar fi evidențiat operațiuni nelegale.
6. Cu privire la apelul formulat de către inculpatul C.G.A., Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel al acestui inculpat prin care s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, invocându-se în acest sens rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița din 07 martie 2012 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și referatul l.P.J. Ialomița - Serviciul de Investigare a Fraudelor cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de C.G.A. sub aspectul săvârșirii celor 2 infracțiuni menționate mai sus prin care s-ar fi constatat că documentele contabile și ștampila SC P.M. SRL nu s-ar fi aflat în posesia lui C.G.A., ci în posesia numitului P.M.
În acest sens, Curtea a constatat că un aspect avut în vedere Ia întocmirea unui referat cu propunere de a nu se începe urmărirea penală și într-o rezoluție dată de un procuror într-un alt dosar, fără ca acel dosar să ajungă în fața unei instanțe de judecată care să administreze mijloacele de probă în condiții de contradictorialitate nu poate avea caracterul unei chestiuni prealabile care să aibă autoritate de lucru judecat în fața instanței penale în prezentul dosar, nefiind îndeplinite cerințele prev. de art. 44 C. proc. pen. atâta timp cât asupra acelei chestiuni prealabile nu s-a pronunțat o instanță de judecată.
Curtea a constatat că mijloacele de probă administrate în prezenta cauză dovedesc fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului C.G.A. cu privire la comiterea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002.
În acest sens, Curtea a reținut că în mod corect instanța de fond a reținut că în ce privește facturile provenite de la SC P.M. SRL, din convorbirile telefonice interceptate rezultă că în ziua de 09 octombrie 2008 inculpatul A.C. s-a preocupat să se întâlnească cu C.G.A. la Slobozia, iar după discuție au convenit să nu se afle că s-au întâlnit.
De asemenea, inculpații E.D.D. și C.G.A. purtau discuții telefonice încă din luna august 2008, în legătură cu remiterea unor înscrisuri, rezultând că E.D.D. i-a dat lui C.G.A. o ciornă ce urma a fi transcrisă de un alt băiat pe actul ce urma a-i parveni lui E.D.D. Prin urmare, existau raporturi de încredere între cei doi, ce puteau permite Iui C.G.A. să procure cele trei facturi de cocs. Se confirmă, implicit astfel, și susținerile numitului P.M., acesta declarând că C.G.A. îi dicta ceea ce trebuie să completeze pe facturile emise de SC P.M. SRL.
În timpul cercetărilor efectuate a fost identificată factura fiscală emisă la data de 28 septembrie 2008 de SC P.M. SRL către SC S.P. SRL, și pe care la rubrica „denumire produs” este menționat „cox proveniență România” despre care P.M. a precizat că i-a fost dată de către inculpatul C.G.A., doar pentru a o completa la rubricile: „TVA”, „Număr factură”, „Date privind expediția”, „semnătura și ștampila vânzătorului”, menționându-i că celelalte rubrici le va completa el în funcție de marfa și cantitatea pe care urma să o achiziționeze.
Cu prilejul procesului-verbal de confruntare efectuat între cei doi, C.G.A. nu a recunoscut acest aspect, arătând că nu a făcut niciodată achiziții de cocs și nici nu i-ar fi cerut vreodată învinuitului P.M. să-i emită facturi completate parțial.
În declarațiile sale, P.M. a precizat că facturile și ștampila societății s-au aflat în posesia lui C.G.A., acesta din urmă fiind cel care a comandat și ridicat de la Imprimeria C.L. documentele tipizate pe numele SC P.M. SRL Slobozia.
Curtea a constatat că declarațiile numitului P.M. au fost confirmate de înregistrările surprinse de camerele video amplasate în incinta magazinului Imprimeriei C.L., din vizualizarea cărora s-a constatat că persoana ce s-a prezentat la data de 18 septembrie 2008 pentru ridicarea documentelor, este una și aceeași cu inculpatul C.G.A.
De asemenea, Curtea a constatat că sunt relevante în acest sens și interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpatul E.D.D. cu C.G.A., din care rezultă că acesta din urmă desfășura activități în numele SC P.M. SRL.
Astfel, la data de la data de 14 octombrie 2008, orele 15.51, inculpatul E.D.D. apelează numărul de telefon utilizat la acea dată de C.G.A., cu care discută referitor la verificările efectuate de lucrătorii de poliție la Tipografia C.L. privind facturile și avizele de însoțire a mărfii eliberate către SC P.M. SRL:
C.G.A.: - Auzi, cică a căutat și pe la C.L. M-a sunat aia de acolo că, domnule, a întrebat, a venit poliția port și a întrebat de așa.... E gravă problema așa?
E.D.D.: - Nu măi, e o problemă de o săptămână. Acela trebuie să se dea lovit și el într-o săptămână... Fă acte pe registru... dar Iu’ mortu’ acela spune-i să nu se arate astăzi. Trimite-I pe la țară pe undeva. Ai luat facturi de acolo?
C.G.A.: - Lasă că nu-l găsește pe om. Nu le-am dat numele meu normal.
Cu ocazia acestei discuții, cei doi s-au înțeles ca în cazul în care C.G.A. a fost surprins de camerele video, să declare că a ridicat documentele „ca asociat, ca prieten, ca colaborator”, insistând totuși ca P.M. să plece la țară „o săptămână, două”.
Declarațiile martorului P.M. referitoare la participația inculpatului C.G.A. la emiterea facturilor SC P.M. SRL, la faptul că acesta controla în fapt întreaga activitate, el fiind cel ce deținea facturierul, ștampila, sunt verosimile și din perspectiva faptului că nu se întrevede motivul pentru care C.G.A. ar fi învestit bani și timp personal pentru a-l ajuta dezinteresat pe P.M. în înființarea și funcționarea unei societăți comerciale.
Curtea a constatat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului C.G.A. prin care a solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată, prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, cu incidența art. 861 C. proc. pen.
În acest sens, Curtea a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei comise, care reiese din modalitatea concretă de comitere a faptei, demersurile multiple efectuate în acest sens de către inculpatul C.G.A., urmările produse, caracterul nesincer al inculpatului, astfel că nu se poate aprecia că scopul educativ-preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins fără executarea efectivă a pedepsei, în condițiile neasumării de către acest inculpat a consecințelor faptei comise.
7. Cu privire la apelul formulat de către inculpatul D.N.R., Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel invocat de către acest inculpat prin care s-a solicitat a se constata că acesta a fost trimis în judecată doar pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cu alte cuvinte alte persoane s-au asociat, se presupune, ca să comită infracțiuni, dar mai puțin autorul infracțiunii, care nu s-a asociat în vederea comiterii de infracțiuni.
În acest sens, Curtea a constatat că din materialul probator administrat în cauză nu se poate reține fără putință de tăgadă că inculpatul D.N.R. a avut reprezentarea existenței unui grup infracțional organizat constituit în vederea comiterii unei infracțiuni, atâta timp cât acest inculpat discuta doar cu inculpatul Ț.C.N., fiind astfel incidente aceleași considerente expuse de către Curte la examinarea motivului de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța privind greșita achitare a inculpatului C.G.A. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
S-a apreciat că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatului D.N.R. în sensul că nu se poate susține că a fost autor al furtului pentru că nu a avut documente de transport, acesta așteptând doar să fie încărcat, fără să poarte nici un fel de discuție.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că inculpatul D.N.R. a perceput faptul că transportul era efectuat numai noaptea, transportul era însoțit de avize de însoțire a mărfii care însă ulterior erau distruse, nefiind înregistrate, nu era controlat la intrarea și ieșirea din port, astfel cum ar fi fost normal, nu a solicitat bon de intrare, nu a fost înregistrat autotractorul condus de el ca fiind intrat în port, nu era cântărită cantitatea de cocs încărcat, se întâlnea ulterior pe traseu cu inculpații, care îl dirijau spre locul de descărcare.
În același sens, Curtea a avut în vedere și convorbirile telefonice din momentele respective, prin care era dirijat să efectueze activitățile ce duceau la încărcarea mașinii și apoi la ieșirea din port și la transportul către destinația stabilită.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că toate aceste activități evident clandestine și cu încălcarea procedurilor normale de transport - pe care acest inculpat Ie cunoștea cu claritate, fiind conducător auto și efectuând o multitudine de curse „normale” - nu puteau scăpa atenției inculpatului, și astfel acesta nu putea să-și formeze percepția că activitățile desfășurate noaptea se încadrează în limitele legale.
Prin urmare, Curtea a constatat că inculpatul D.N.R. a cunoscut faptul că participă Ia acte de sustragere de cocs din incinta SC C. SA, neputâpdu-se reține doar faptul că doar a executat niște ordine ale șefului său, inculpatul Ț.C.N., iar inculpatul D.N.R. ar fi comis faptele de sustragere de cocs fără vinovăție, nefiind astfel întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către apărătorul inculpatului D.N.R. a faptei reținută în sarcina inculpatului Ț.C.N. cu referire la inculpatul D.N.R. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Curtea a constatat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului D.N.R. prin care s-a solicitat să se constate că acesta a participat doar la 2 acte materiale de transport de cocs (respectiv la cel când a fost oprit în trafic și cel indicat de inculpat cu o săptămână înainte) și nu la 9 acte materiale.
Cu privire la acest motiv de apel, Curtea constată că sunt incidente considerentele expuse mai sus la examinarea motivului de apel al inculpatului Ț.C.N. prin care s-a criticat același aspect, respectiv numărul de transporturi de cocs.
În consecință, s-a reținut că inculpatul D.N.R. a participat la 9 acte materiale și nu doar la 2, Curtea constată că nu este întemeiat nici motivul de apel al acestui inculpat prin care s-a solicitat să nu fie obligat la plata despăgubirilor civile; în acest sens, Curtea are în vedere că marfa a fost recuperată doar pentru 2 transporturi, nu în totalitate.
Prin urmare, inculpatul D.N.R. fiind autorul infracțiunii de furt calificat, în mod întemeiat instanța de fond l-a obligat (în solidar cu ceilalți participanți la comiterea acestei faptei) la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC A.M. SA Galați., neavând relevanță susținerea acestuia că nu a avut nici un beneficiu în urma transporturilor efectuate, în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției inculpatului D.N.R. în cauzarea prejudiciului sub forma intenției, astfel cum s-a arătat mai sus.
S-a apreciat că, în mod întemeiat, prima instanță a dispus și instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului inculpatului D.N.R., alături de alte bunuri ale altor inculpați, în vederea recuperării pagubei cauzate, fiind îndeplinite cerințele art. 163 alin. (1), (2) C. proc. pen., impunându-se și menținerea acestei măsuri asigurătorii prin sentința apelată.
Curtea a constatat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului D.N.R. prin care a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendare simplă a executării sau suspendare sub supraveghere raportat la considerentele expuse mai sus, cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina acestui inculpat din infracțiunea prev. art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru care minimul special este de 10 ani închisoare.
Raportat la modalitatea concretă de comitere a faptelor, la rolul important al acestui inculpat în cauzarea pagubei, s-a apreciat că nu se impune reținerea în favoarea acestuia a vreunei circumstanțe atenaunte facultative prev. de art. 74 C. pen., pedeapsa ce se va aplica acestui inculpat constând în minimul special al pedepsei de 10 ani închisoare (dându-se eficiență faptului că acesta este infractor primar și că paguba cauzată a fost apropiată de valoarea de 200.000 RON care a impus reținerea alin. (4) al art. 209 C. pen., astfel cum s-a arătat mai sus).
În consecință, Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel al acestui inculpat prin care s-a solicitat să se dispună suspendarea condiționată sau sub supraveghere a pedepsei, nefiind îndeplinită cerința privind cuantumul pedepsei prev. de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen. (pedeapsă de cel mult 3 ani închisoare) sau de art. 861 alin. (1) lit. a) C. pen. (pedeapsă de cel mult 4 ani închisoare).
8. Cu privire la apelul formulat de către inculpatul C.L., Curtea a constatat că inculpatul C.L. a invocat aceleași motive de apel ca și ceilalți inculpați, s-a apreciat că acestea nu sunt întemeiate pentru aceleași considerente expuse mai sus în examinarea motivelor de apel ale celorlalți inculpați.
Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod întemeiat că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.L. sunt dovedite prin următoarele mijloace de probă administrate în cauză:
- înregistrările video ale activității sale în timpul serviciului, prin care se face dovada că a permis autovehiculului încărcat cu cocs, condus de D.N.R., să treacă de bariera de acces controlată de el, fără a-l opri și fără a-l verifica;
- conexiunea convorbirilor telefonice cu Ț.C.N. în nopțile în care acesta vorbea și cu ceilalți inculpați;
- sarcinile de serviciu ale inculpatului C.L., expuse în fișa postului, care cuprindeau, între altele, obligația de a controla autovehiculele ce tranzitau bariera, sarcini cunoscute și aplicate de inculpat în cazul altor mașini de transport.
Totodată, s-a stabilit că în datele respective, la poarta de acces nr. 6 a Portului Constanța, și-a desfășurat activitatea inculpatul C.L. în calitate de agent pază, iar în cadrul SC C. SA inculpatul D.V. conducător pe utilaj Wola.
Contribuția la comiterea faptei a inculpatului C.L. s-a reținut că rezultă nu numai din desfășurătoarele convorbirilor telefonice, ci și din înregistrările video ale camerelor amplasate la poarta de acces nr. 6 a Portului Constanța, din care rezultă că mijlocul auto condus de inculpatul D.N.R. nu a fost niciodată oprit pentru control conform atribuțiilor sale de serviciu din fișa postului.
S-a reținut că elocvente sunt înregistrările video în care se poate observa atitudinea adoptată de inculpatul C.L. la momentul apariției la poarta nr. 6 a mijlocului auto sus-menționat (poartă ce este destinată numai ieșirii autovehiculelor de transport marfă din Portul Constanța), în sensul că acesta, de fiecare dată când observa autovehiculul, se deplasa imediat spre a ridica bariera și a permite ieșirea, fără efectuarea controlului la care era obligat.
S-a precizat faptul că, pe timp de noapte, bariera este permanent lăsată în poziția închisă, ridicarea acesteia putându-se efectua numai prin utilizarea unui card aflat asupra agentului de pază, ce trebuie poziționat la dispozitivul de citire a cardului, amplasat pe axa căii de acces din dreptul porții.
Din înregistrările video a rezultat că inculpatul C.L. a permis ieșirea mijlocului auto fără a-l opri, deși anterior luase această măsură față de alte autovehicule care în fapt nu transportau mărfuri, ce se deplasau înaintea celui condus de inculpatul D.N.R.
S-a reținut că faptul că inculpatul C.L. favoriza ieșirea din port a autovehiculului încărcat cu cocs, rezultă din imaginile surprinse de camerele video amplasate la poarta nr. 6, la datele de 27 septembrie 2008 și 05 octombrie 2008, în care se observă cum acesta permite ieșirea mijlocului auto, deși era vizibilă încărcătura de cocs, aceaata depășind înălțimea obloanelor semiremorcii.
Examinând apelul formulat de către acest inculpat sub toate aspectele (nu doar al motivelor de apel invocate), potrivit efectului devolutiv al apelului prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul formulat de către acest inculpat este întemeiat sub următorul aspect:
Astfel cum s-a arătat mai sus, Curtea a constatat că instanța de fond a omis a se pronunța asupra unei infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia prin rechizitoriu, respectiv pentru infracțiunea de furt calificat în forma complicității prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Curtea a constatat că este întemeiată însă schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului C.L. din infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea.art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere că fapta de furt calificat absoarbe fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, intenția inculpatului C.L. fiind aceea de a ajuta la sustragerea cantității de cocs.
În consecință, chiar dacă s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni sancționate mai aspru, Curtea a constatat că prin nereținerea unui concurs real de infracțiuni, respectiv a comiterii și a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. alături de infracțiunea de furt calificat, apelul inculpatului C.L. s-a apreciat că este fondat sub acest aspect.
Raportat la modalitatea concretă de comitere a faptei, la rolul important al acestui inculpat în cauzarea pagubei, s-a apreciat că nu se impune reținerea în favoarea acestuia a vreunei circumstanțe atenaunte facultative prev. de art. 74 C. pen., pedeapsa ce se va aplica acestui inculpat constând în minimul special al pedepsei de 10 ani închisoare (dându-se eficiență faptului că acesta este infractor primar și că paguba cauzată a fost apropiată de valoarea de 200.000 RON care a impus reținerea alin. (4) al art. 209 C. pen., astfel cum s-a arătat mai sus).
În consecință, Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel al acestui inculpat prin care s-a solicitat să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei, nefiind îndeplinită cerința privind cuantumul pedepsei prev. de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen. (pedeapsă de cel mult 3 ani închisoare).
S-a apreciat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului C.L. prin care s-a susținut că nu există prejudiciu, fiind incidente aceleași considerente expuse mai sus cu privire la examinarea aceluiași motiv de apel invocat de către inculpatul E.D.D.
9. Cu privire la apelul formulat de către inculpatul D.V. Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatului D.V. prin care s-a solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
În acest-sens, Curtea a constatat că în mod întemeiat instanța de fond a reținut că participația inculpatului D.V. la săvârșirea faptelor de furt în forma complicității rezultă din corelarea convorbirilor telefonice, identificate cu graficul serviciilor, din care reiese că acest inculpat a fost întotdeauna de serviciu atunci când a fost sunat de inculpatul Ț.C.N., că a fost sunat de acest inculpat la ore târzii, neputând justifica acele convorbiri telefonice la astfel de ore, că a fost de serviciu concomitent cu inculpatul C.L. (agent de pază la poartă), care, de asemenea, era sunat în același interval orar de către Ț.C.N., iar în unele din cele nouă cazuri de sustragere inculpatul C.L. este înregistrat pe camerele de supraveghere cum permite autotractorului cu remorcă condus de D.N.R. să iasă din incinta portului fără a-l controla asupra mărfii transportate.
S-a reținut că se demonstrează astfel legătura dintre inculpatul D.V., inculpatul C.L. și inculpatul D.N.R., și se demonstrează, pe ansamblu, legătura acestui inculpat (D.V.) cu activitățile de sustragere desfășurate de inculpații E.D.D., A.C. și Ț.C.N.
Curtea a mai reținut că inculpatul D.V. era mecanic de utilaj de încărcare, iar cocsul nu putea fi sustras fără participarea unui astfel de utilaj, prin urmare participația inculpatului D.V. fiind probată și sub aspectul necesității existenței unei astfel de persoane.
Raportat la modalitatea concretă de comitere a faptei, la rolul important al acestui inculpat în cauzarea pagubei, s-a apreciat că nu se impune reținerea în favoarea acestuia a vreunei circumstanțe atenaunte facultative prev. de art. 74 C. pen., pedeapsa ce se va aplica acestui inculpat constând în minimul special al pedepsei de 10 ani închisoare (dându-se eficiență faptului că acesta este infractor primar și că paguba cauzată a fost apropiată de valoarea de 200.000 RON care a impus reținerea alin. (4) al art. 209 C. pen., astfel cum s-a arătat mai sus).
În consecință, Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel al acestui inculpat prin care s-a solicitat să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nefiind îndeplinită cerința privind cuantumul pedepsei prev. de art. 861 alin. (1) lit. a) C. pen. (pedeapsă de cel mult 4 ani închisoare). S-a apreciat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului D.V. prin care s-a susținut că nu există prejudiciu, fiind incidente aceleași considerente expuse mai sus cu privire la examinarea aceluiași motiv de apel invocat de către inculpatul E.D.D.
Față de ansamblul considerentelor expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpații E.D.D., A.C., Ț.C.N., R.C., C.G.A., D.N.R. și D.V.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul C.L., a desființat în parte sentința apelată și, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpaților:
- E.D.D. din infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- A.C. din infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- Ț.C.N. din art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209. alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. Ia art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- D.N.R. din infracțiunea prev. art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- D.V. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208: alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- C.L. din infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit.a) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
1. Cu privire Ia inculpatul E.D.D.:
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209. alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul E.D.D. a fost. condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat.
S-au menținut dispozițiile de condamnare a inculpatului E.D.D. pentru restul infracțiunilor reținute în sarcina acestuia de către instanța de fond.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului E.D.D., acesta executând pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului E.D.D., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Pentru buna desfășurare a procesului penal, Curtea a menținut măsură preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul E.D.D. prin încheierea de ședință din data de 25 mai 2009 a Tribunalului Constanța.
2. Cu privire la inculpatul A.C.:
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul A.C. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infractiunii.de instigare la furt calificat.
S-au menținut dispozițiile de condamnare a inculpatului A.C. pentru restul infracțiunilor reținute în sarcina acestuia de către instanța de fond.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A.C., acesta executând pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului A.C., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Pentru buna desfășurare a procesului penal, Curtea a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul A.C. prin încheierea de ședință din data de 25 mai 2009 a Tribunalului Constanța.
3. Cu privire la inculpatul Ț.C.N.:
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul Ț.C.N. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
S-au menținut dispozițiile de condamnare a inculpatului Ț.C.N. pentru infracțiunea prev. de art. 323 C. pen. reținută în sarcina acestuia de către instanța de fond.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului Ț.C.N., acesta executând pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 71. C. pen., s-a interzis inculpatului Ț.C.N., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Pentru buna desfășurare a procesului penal, Curtea a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul Ț.C.N. prin încheierea de ședință din data de 25 mai 2009 a Tribunalului Constanța.
4. Cu privire la inculpatul D.N.R.:
În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul D.N.R. a fost condamnat la pedeapsa de 10 arii închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului D.N.R., pe durata.executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații E.D.D., A.C., Ț.C.N., R.C., C.G.A., D.N.R., C.L. și D.V.
Prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2014, Înalta Curte, a disjuns cauza privind soluționarea recursurilor declarate de inculpații E.D.D., A.C., Ț.C.N., R.C., C.G.A., D.N.R. și D.V., acordând în acest sens termen la data de 07 mai 2014 și a reținut cauza pentru soluționarea la acest termen a recursului declarat de inculpatul C.L., față de împrejurarea că inculpatul a formulat cerere de repunere în termenul legal de declarare a recursului.
Examinând cauza cu privire la recursul declarat de inculpatul C.L., Înalta Curte constatată că recursul declarat de inculpat este tardiv.
Astfel, la termenul de judecată din data de 05 decembrie 2013, termen la care instanța de apel a rămas în pronunțare, inculpatul C.L., deși a lipsit, acesta avea termen în cunoștință și a fost reprezentat de apărător ales, avocat R.A., în substituirea apărătorului ales R.E., în baza împuternicirii și a delegației de substituire depuse la dosarul cauzei, astfel dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în prezența apărătorului ales al acestuia.
Conform art. 3853 C. proc. pen. cu referire Ia art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de 10 zile pentru declararea recursului pentru inculpatul reprezentat de apăratorul ales la dezbaterile din data de 05 decembrie 2013 curge de la pronunțarea hotărârii, respectiv de la 20 decembrie 2013, calculat pe zile libere, acest termen se împlinea la data de 06 ianuarie 2014, dacă se iau în considerare și zilele libere acordate în perioada sărbătorilor legale din decembrie 2013 și ianuarie 2014, și fără a fi luate în calcul aceste zile libere, termenul de declare a recursului s-ar fi împlinit pe 31 decembrie 2014.
Or, inculpatul a declarat recursul prin corespondență la data de 20 ianuarie 2014 și 24 ianuarie 2014 (plic 22 ianuarie 2014), cu mult după expirarea termenului de recurs.
Analizând instituțiile repunerii în termenul de recurs și a recursului peste termen, Înalta Curte constatată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 sau 365 C. proc. pen. Astfel, inculpatul a fost reprezentat de apărător ales la dezbaterile asupra fondului apelurilor, și nici nu s-a invocat o cauză temeinică de împiedicare care să justifice repunerea în termenul de recurs, susținerile inculpatului că se afla în Italia la muncă sunt neîntemeiate câtă vreme acesta nu deținea reședință de ședere în Italia, nu a indicat alt domiciliu în România pentru comunicarea actelor procedurale, iar domiciliul în drept al acestuia nu a suferit schimbări, inculpatul depunând un înscris prin care a solicitat soluționarea cauzei în lipsa sa.
Față de aceste aspecte, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulat de inculpatul C.L. împotriva deciziei penale nr. 167/P din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva aceleiași decizii.
Va constata că inculpatul C.L. este arestat în altă cauză.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulat de inculpatul C.L. împotriva deciziei penale nr. 167/P din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva aceleiași decizii.
Constată că inculpatul C.L. este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitvă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2014.