Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2684/2013 AI generated

Bank customer's prescription-barred restitution claim upheld on appeal as null for procedural defects

Case Number Decizia nr. 2684/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) struck the claimant's appeal as procedurally null under Art. 302¹(1)(c) and Art. 306(1) of the Civil Procedure Code, thereby upholding the lower courts' decisions (trial court and court of appeal) that dismissed the claim on prescription grounds; the claimant had sued a bank for the return of money withdrawn from his savings account between 2000 and 2002 by his mandatory (later wife), alleging illicit acts and violations of ECHR rights and Protocol No. 1. The court held that the claim was a patrimonial action subject to the general 3-year limitation period under Arts. 1, 3, and 8 of Decree No. 167/1958, running from when the claimant knew or should have known of both the damage and the responsible party—at the latest by the account's liquidation on 29 March 2002—well before the action filed on 20 May 2011; no suspension or interruption applied. Because the appeal merely restated unsupported factual grievances and general ECHR references without identifying any recognized ground for cassation under Art. 304, and the previous Art. 304(11) ground for factual review had been abrogated, the appeal could not be examined on the merits, and the appellate decision remained in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 306 C. proc. civ, Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 304 pct. 11 C. proc. civ, art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000; Bank customer's prescription-barred restitution claim upheld on appeal as null for procedural defects: 302¹(1)(c) and Art. 306(1) of the Civil Procedure Code, thereby upholding the lower courts' decisions (trial court and court of appeal) that dismissed the claim on prescription grounds; the claimant had sued a bank for the return of money withdrawn from his savings account between 2000 and 2002 by his mandatory (later wife), alleging illicit acts and violations of ECHR rights and Protocol No. 1. The court held that the claim was a patrimonial action subject to the general 3-year limitation period under Arts. 1, 3, and 8 of Decree No. 167/1958, running from when the claimant knew or should have known of both the damage and the responsible party—at the latest by the account's liquidation on 29 March 2002—well before the action filed on 20 May 2011; no suspension or interruption applied. Because the appeal merely restated unsupported factual grievances and general ECHR references without identifying any recognized ground for cassation under Art. 304, and the previous Art. 304(11) ground for factual review had been abrogated, the appeal could not be examined on the merits, and the appellate decision remained in force.

Keywords

AI generated
article of civil procedure action for liability violation of procedural rights interruption of limitation period right of return banking law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 302¹ alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Used to establish the sanction of nullity for the appeal because it lacked the required legal grounds.

Art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Applied to declare the appeal null as it did not comply with the mandatory formal requirements, read together with Art. 302¹ and Art. 304 C. proc. civ.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin sentința civilă nr. 168 din 5 iunie 2012 a Tribunalului Brașov s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă.

S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul R.N.în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că acțiunea promovată de reclamant este o acțiune patrimonială, materie în care regula este prescriptibilitatea acțiunilor în justiție, astfel că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, fiind deci supusă termenului general de prescripție de 3 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea .

Reclamantul a dat procură de administrare mandatarei M.R., aceștia căsătorindu-se în 15 iunie 200, după ce la data de 16 octombrie 2000 și 20 decembrie 2000 au avut loc operațiuni cu privire la contul reclamantului pentru ca ia data de 29 martie 2002 să fie lichidat contul de către mandatara reclamantului.

Reclamantul a formulat și o plângere penală împotriva soției sale, înregistrată sub nr. 6101/P/2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, soluția pronunțată fiind în sensul neînceperii urmăririi penale pentru fapta de furt a carnetului C.E.C., reținându-se intervenirea prescripției acestei fapte urmare trecerii unei perioade de 10 ani de la data săvârșirii ei (fila 17).

Această faptă de furt a carnetului ca și a sumelor ce se solicită de la pârâtă au fost cunoscute încă din anul 2000, cum recunoaște însuși reclamantul în cererea sa și chiar dacă s-ar admite că momentul cunoașterii pagubei este altul, respectiv data la care trebuia lichidat contul sau data la care acesta a fost lichidat efectiv, momentele de la care curge termenul de prescripție a prezentei acțiuni se situează în timp tot în afara termenului de 3 ani prevăzut de normele mai sus enunțate.

Din actele dosarului nu rezultă incidența vreunor cazuri de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției prevăzute de art. 13 și 16 din Decretul 167/1958 care să înlăture intervenirea acesteia cu privire la pretențiile reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul R.N.

În motivarea cererii sunt aduse critici completului de judecată care a soluționat cauza în fond .

Acțiunea împotriva SC B.R. SA s-a făcut în temeiul art. 6, 13, 17 din Convenția C.E.D.O., întrucât suma furată de bancă din conturile sale este de șase sute milioane lei, fiindu-i astfel încălcate drepturile asupra bunurilor sale pentru care a plătit permanent comisioane.

În combaterea cererii de apel intimata pârâtă SC R.B. SA a formulat în cauză întâmpinare .

Prin Decizia civilă nr. 129/ Ap din 4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins apelul formulat de reclamantul R.N. împotriva sentinței civile nr. 168/ S din 5 iunie 2012 a Tribunalului Brașov, secția I civilă.

În motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut că prin cererea de apel nu se aduce nicio critică expres sau implicit hotărârii atacate, cu modul în care a avut loc judecata sau cu soluția pronunțată în funcție de particularitatea speței. Motivele invocate de apelant vizează în esență critici aduse completului de judecată și încălcarea drepturilor asupra bunurilor sale respectiv a art. 1 din protocolul Adițional la Convenție.

Față de impreviziunile de formulare din apel și de inexistența unei încadrări de drept a pretențiilor relevate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, Curtea de Apel a constatat că prima instanță a soluționat corect cauza în temeiul unei excepții de prescripție a dreptului la acțiune în raport cu prevederile art. 1 coroborat cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dispoziții incidente în cauză.

În principiu drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor, sunt suspuse prescripției extinctive. De la acest principiu există o excepție potrivit căreia acțiunea în restituirea depozitului este imprescriptibilă.

S-a reținut că în cauză apelantul solicită repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită a intimatei, astfel încât termenul curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea; furtul carnetului de economii cât și a sumelor pretinse de la intimată au fost cunoscute din anul 2000, aspect recunoscut de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

În raport de dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție pentru restituirea sumelor de bani depuse în depozit la intimata pârâtă este de 3 ani, iar momentul de la care curge acest termen, este data când se naște dreptul la acțiune care coincide cu data lichidării contului, respectiv 29 martie 2002.

Documentele în baza cărora s-a emis carnetul de economii nu se mai regăsesc în arhivele Raiffeisen, iar relația cu banca a încetat în 29 martie 2010 când M.R. care figurează în sistemul băncii ca împuternicit, a lichidat contul.

Deși reclamantul contestă calitatea de împuternicit a numitei M.R. (cu care era căsătorit la acea dată) nu a fost în măsură să dovedească lipsa unei astfel de mențiuni pe carnetul de economii, al cărui titular era.

În acest condiții, conform procedurii bancare în vigoare la data efectuării operațiunilor bancare, persoanele împuternicite pentru efectuarea unor operațiuni de retragere a depozitelor aferente carnetului de economii erau trecute și consemnate în cadrul carnetului astfel încât funcționarul bancar putea să verifice titularul carnetului și eventualele persoane împuternicite, datele de identificarea fiind confirmate chiar pe carnetul de economii. Este evident că lichidarea depozitelor și operațiunilor bancare efectuate la date diferite până la lichidarea definitivă din anul 2002 au fost efectuate de cea care a avut calitatea de împuternicită a reclamantului pe contul curent, cu acordul și în baza mandatului dat de acesta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.N., fără a-l încadra în drept.

Recurentul arată că a depus acțiunea în justiție la data de 20 mai 2011, în temeiul art. 6, 13, 17 și art. 1 din Protocolul adițional la C.E.D.O.

Recurentul susține că termenul de prescripție prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 începe să curgă de la data de 14 iunie 2010 „când păgubitul a cunoscut paguba cât și pe cel care răspunde de ea", așa cum arată ordinul de plată primit de acesta de la bancă la 14 iunie 2010, datat, semnat și parafat. în consecință, consideră că termenul s-a împlinit la data de 13 iunie 2013.

Cu privire la „pretinsa" împuternicire acordată numitei M.R., recurentul susține că aceasta nu există, precum și faptul că scrisoarea din 09 noiembrie 2010 este o comunicare a punctului de vedere prezentat de SC R.B. SA, în urma analizării împreună cu Protecția Consumatorilor a reclamatiei sale.

Înalta Curte, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excep';ia nulității recursului, invocată din oficiu, având în vedere prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. proc. civ., precum și modul în care recurentul a înțeles să motiveze recursul raportat la considerentele deciziei atacate:

Recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conținutul hoiarârii atacate și pe chestiuni de drept care au făcut obiectul analizei instanțelor de fond.

Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că, cererea de recurs va cuprinde, printre alte mențiuni, sub sancțiunea nulității, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

în speță, nu numai că recurentul R.N. nu s-a conformat exigențelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ., pe care și-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de arc. 304 C. proc. civ.

În calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de șpel.

Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate că, potrivit dispozițiilor art. 1 și 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție pentru restituirea sumelor de bani depuse în depozit la intimata pârâtă este de 3 ani, iar momentul de la care curge acest termen, este data când se naște dreptul la acțiune care coincide cu data lichidării contului, respectiv 29 martie 2002, deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul a recunoscut că a cunoscut încă din anul 2000 furtul carnetului de economii cat și a sumelor pretinse de la intimată.

De asemenea, s-a reținut și faptul că potrivit procedurii bancare în vigoare la data efectuării operațiunilor bancare, persoanele împuternicite pentru efectuarea unor operațiuni de retragere a depozitelor aferente carnetului de economii erau trecute și consemnate în cadrul carnetului astfel încât funcționarul bancar putea să verifice titularul carnetului și eventualele persoane împuternicite, datele de identificare fiind confirmate chiar pe carnetul de economii; este evident că lichidarea depozitelor și operațiunilor bancare efectuate la date diferite până la lichidarea definitivă din anul 2002 au fost efectuate de cea care a avut calitatea de împuternicită a reclamantului pe contul acestuia, cu acordul și în baza mandatului dat de acesta .

În recursul declarat, reclamantul reiterează aceleași susțineri de la fond și din apel, neargumentate din punct de vedere juridic, în sensul că termenul de prescripție curge de la data 14 iunie 2010 când a primit ordinul de plată de la bancă, susținând că acesta este momentul când a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, precum și faptul că nu a existat o împuternicire acordată numitei M.R.

Recurentul exprimă în termeni foarte generali încălcarea de către instanțe a dispozițiilor art. 6, 13 și 17 din Convenția C.E.D.O. și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, fără însă a evoca în mod concret ce norme internaționale nu sunt în concordanță cu normele interne. Astfel, prin simpla afirmație că hotărârea atacată încalcă dispozițiile legale indicate nu se poate cenzura legalitatea acesteia, în condițiile în care nu au fost constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate.

Fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare.

Criticile formulate de recurent privind probele administrate, care, în opinia acestuia, ar fi fost interpretate greșit de către instanțele fondului în dovedirea prescripției dreptului său la acțiune, exced obiectului prezentului proces. De asemenea, nici criticile privind situația de fapt reținută de instanțele anterioare nu mai pot fi analizate, față de actuala structură a recursului, întrucât motivul de casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Văzând dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul R.N. împotriva Deciziei civile nr. 129/ Ap din 4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.